Balan Simona

Resurse umane, anul II

Grupa II
Despre globalizare: concept și teorii ale globalizării

1. Conceptul de globalizare
Zygmunt Bauman caută să redefinească, printr-o analiză minuţioasă, termenul
de globalizare. În cartea lui „Globalizarea și efectele ei sociale”, Bauman ne informează că
“globalizarea divine și unește în egală măsură; cauzele diviziunii sunt identice cu cele care
promovează uniformitatea globului.” (p.5)
Un alt autor care s-a decis să studieze fenomenul de globalizare este inconfundabilul
George Ritzer. În primele pagini scrise din „Globalizarea nimicului” (2010), George Ritzer ne
informează că “viața noastră de zi cu zi, mai ales în domeniul consumului, devine din ce mai
globalizată.”
Putem spune astfel că, trăim într-o lume globalizată, și totuși nu există încă un consens
cu privire la ceea ce inseamnă globalizare. Pentru unii, înseamnă accesul la internet. Pentru alții,
posibilitatea de a munci în străinatate. Pentru mulți, globalizarea înseamnă să poți cumpăra din
Romania un tricou făcut în China de o multinațională franceză cu acționari americani. Pentru
investitori, înseamnă să iți muți capitalul dintr-o țară în alta, de la o zi la alta. Pentru muncitori,
poate însemna fie un salariu peste media națională, fie șomaj. Tocmai pentru că fiecare înțelege
ce vrea din globalizare, deschid această lucrare cu o încercare de a sintetiza punctele de vedere
prevalente în dezbaterea despre globalizare: o dezbatere care rămâne, evident, globală.
Pe parcursul anilor, în literatura de specialitate globalizării i s-ar atribuit diferite definiții.
G. Ritzer (2010) definește globalizarea ca fiind “un proces sau un set de procese transplanetare
care implică creşterea mobilității (lichidității) multidirecționale a oamenilor, obiectelor,
proceselor şi a informațiilor, dar şi a structurilor pe care acestea le crează şi de care sunt
constrânse”
„Din procesele de globalizare fac parte segregarea spațială progresivă, separarea și
excluderea. Tendințele neotribale și fundamentalist, care reflectă și construiesc experiența
beneficiarilor globalizării, sunt produse la fel de legitime ale acesteia ca îndelung lăudata
hibridizare a culturii de elită – cultura elitei globalizate.” (Bauman, p.7)
2. Teorii ale globalizării
“Ca majoritatea studiilor despre globalizare, și teoria globalizării este un domeniu foarte
controversat.” Studiul globalizãrii este interdisciplinar, și de aceea în ansamblul teoriilor
globalizãrii sunt reprezentate teorii provenite din diferite discipline. (Ritzer, 2010, pp. 21-22)
Ritzer (2010) distinge trei teorii ale globalizătii – politice, economice și culturale. În
Globalizarea nimicului, Ritzer abordează și dă exemple legate de toate cele trei tipuri de teorii
dintre care eu aș dori să mă axez mai mult pe teoriile culturale.

2.1 Teorii culturale

„Jan Nederveen Pieterse a identificat trei abordãri majore în teoretizarea aspectelor
culturale ale globalizãrii.” Acestea urmãresc sã evidențieze fie faptul că există o diferență
fundamentală între culturi, fie că acestea converg, fie că, din combinarea unicã a culturilor
globale și locale, iau naștere forme „hibride“ (Ritzer, 2010 p. 26)
În ceea ce privește teoriile culturale va trebui să facem referire la trei abordări: diferențialismul
cultural, convergența culturală și hibridarea culturală.

a. diferențialismul cultural
Această abordare face referire la faptul că există diferențe durabile între culturi iar ele nu
pot fi afectate de către globalizare. Nu se susține faptul că globalizare nu influnțează chiar deloc
culturile, ci, mai degrabă, este susținut faptul că nucleul culturilor nu este afectat, rămânând
astfel, constant. Din această perspectivă, globalizarea se produce doar la suprafață, în timp ce
bazele profunde ale culturilor se păstrează, în profunzime, intacte.
“Astfel, culturile sunt considerate închise față de globalizare, dar și față de influențele
altor culturi.” Cel mai celebru și controversat exemplu al acestei paradigme este lucrarea lui
Samuel Huntington Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale. Potrivit lui Huntington,
lumea a fost și este împãrțitã în șapte sau opt civilizații (culturi, la o scarã largã), iar acestea
rămân distincte din punct de vedere cultural. Mai mult, în unele cazuri natura acestor culturi
(printre altele) poate provoca ciocniri între aceste civilizații. Huntington vorbește despre
ciocnirea economicã dintre Vest (mai ales Statele Unite) și Est (în special China) și despre o
confruntare militară sângeroasă între Statele Unite și Islam. (Ritzer, 2010, p. 26)

b. convergența culturală
„Abordarea anterioarã postuleazã existența unor diferențe culturale durabile între culturi
și civilizații, provocate sau, dimpotrivă, neafectate de globalizare, însă paradigma de față
pornește de la ideea potrivit căreia globalizarea provoacă o uniformizare la nivel global.” În
vreme ce autorii asemenea lui Huntington pun accentul pe rezistența culturilor și civilizațiilor în
fața globalizării, susținătorii acestei viziuni afirmă că, din cauza globalizării, culturile se
schimbă, uneori radical, producându-se o asimilare în direcția grupurilor și societăților
dominante. Cei care împărtășesc această perspectivă tratează fenomene ca „imperialismul
cultural“, occidentalizarea, americanizarea, „mcdonaldizarea“ și „cultura mondialã“. (Ritzer,
2010, p. 27)

c. hibridarea culturală
A treia abordare studiază amestecul culturilor provocat de globalizare și apariția, prin
integrarea globalului și localului, a unor noi culturi-hibrid unice, care nu pot fi reduse nici la
cultura localã, nici la cea globală. „În această perspectivă, imperialismul cultural provoacă
schimbări superficiale în culturile asupra cărora acționează. Iar aceste schimbări, laolaltă cu alte
procese globale, sunt amalgamate cu diverse realități locale, producând forme hibride noi și
distincte, care indică mai degrabă o eterogenizare continuă sau crescândă decât o omogenizare
(așa cum susþine perspectiva convergenței culturale). Hibridarea este o viziune pozitivã, chiar
romantică, asupra globalizării, aceasta fiind perceputã ca un proces creativ din care rezultã noi
realități culturale și o eterogenitate continuă, dacă nu chiar crescândă, în numeroase zone ale
globului." (Ritzer, 2010, p. 28)
Conceptul esențial pentru hibridarea culturalã, ca și pentru multe alte opinii despre
procesele transplanetare exprimate de teoreticienii interesați de globalizare, este glocalizarea.

2.2 Glocalizarea și grobalizarea

Este evident că glocalizarea constituie un concept care surprinde părerea multor
teoreticieni și analiști contemporani interesați de globalizare referitoare la esența proceselor
transplanetare. Toți recunosc că globalizarea este mai complexă de-atât, dar reflecțiile și
cercetările lor empirice se mulțumesc să graviteze în jurul glocalizării. Însă, este necesară
introducerea unui concept (poate a mai multe concepte pe care să și le poată apropria
diferențialismul cultural), care, împreună cu glocalizarea, să ofere o perspectivă mai echilibrată –
care ar include și convergența culturală, și hibridarea culturală – asupra globalizării. Acest
concept este grobalizarea. Grobalizarea se referă la ambițiile imperialiste ale națiunilor,
corporațiilor, organizațiilor etc. și la dorința, dacă nu chiar nevoia lor de a se impune în diverse
arii geografice. „Principalul interes al entităților implicate în grobalizare este sporirea (de aici și
termenul de grobalizare*) puterii, influenței și, în multe cazuri, a profiturilor lor pe glob.
Grobalizarea presupune o varietate de subprocese – americanizarea și mcdonaldizarea, precum și
capitalismul; acestea fiind forțele motrice centrale ale grobalizării.” (Ritzer, 2010, pp. 32-33)
Aș dori să pun în evidență elementele esențiale ale celor două teorii prin perspectiva lui
Ritzer prin următorul tabel:

Teoria glocalizării Teoria grobalizării

Lumea devine tot mai pluralistă. Teoria Lumea devine tot mai uniformã. Teoria
glocalizării este foarte sensibilă la diferențele grobalizării minimalizeazã diferențele din
din cadrul diverselor regiuni ale lumii și cadrul diverselor regiuni ale lumii și dintre
dintre acestea. acestea.
Indivizii și grupurile locale au o mare Indivizii și grupurile au o slabã capacitate de
capacitate de adaptare, de inovare și de adaptare, de inovare și de manevrã în cadrul
manevră în cadrul unei lumi glocalizate. În unei lumi grobalizate. În teoria grobalizării,
teoria glocalizării, indivizii și grupurile sunt forțele și structurile ample au tendința să
agenți creatori importanți. prevaleze asupra capacității indivizilor și
grupurilor de a se defini pe sine sau a-și defini
lumea în care trăiesc.
Procesele sociale și relaționale sunt Procesele sociale sunt în mare măsură
contingente. Globalizarea provoacă o întreagă unidirecționale și deterministe. Grobalizarea
gamă de reacții – de la inflamările naționaliste prevaleazã asupra localului, limitându-i
la acceptarea cosmopolită – care reprezintă un capacitatea de acțiune și de reacție, și cu atât
feed-back al globalizării, transformând-o; mai mult capacitatea de a influența grobalul.
rezultatul este glocalizarea.
 Bunurile și media, arene și factoricheie ai Bunurile și media sunt în mare măsură
schimbãrii la sfârșitul secolului XX și restrictive.
începutul secolului XXI, nu sunt considerate
(exclusiv) restrictive. Ele oferă material care
va fi folosit în creația individuală și de grup în
cadrul zonelor glocalizate.
Printre conceptele centrale ale teoriei Printre conceptele centrale se numără
glocalizării se numără hibridarea, creolizarea americanizarea și mcdonaldizarea.
și eterogenizarea.

3. Concluzii
Din punctul meu de vedere, globalizarea aduce schimbări radicale în comunicații și
economie, în reconfigurarea piețelor interne, în sistemul instituțional, în modul de viață, în
relațiile și mentalitățile umane, induce, astfel, o nouă morală. Deşi a fost facilitată şi
impulsionată, în anumite privinţe, de revoluţia tehnologică actuală, globalizarea este, în primul
rând, rezultatul aplicării la nivelinternaţional a unei anumite filosofii politice, sociale şi
economice. Globalizarea este un proces ce lărgește cadrele determinate ale schimbării sociale la
nivelul lumii ca întreg.
Globalizarea apare astfel ca cea mai mare sfidare şi provocare a noului secol dar şi ca o
ameninţare. Pentru că „societatea globală” sau „sistemul mondial” nu apare pe baza
interdependenţelor și a legăturilor reciproce ale părţi lor sale, globalizarea putând înainta atât în
direcţia democreţiei cât şi în cea a dominanței.
Dezvoltarea umană durabilă rămâne principal dimensiune, cale, care asigură dezvoltarea
în general, democratizarea societăţii, demnitatea umană, solidaritatea, participarea la decizii,
distribuirea echitabilă şi nu în ultimul rând protejarea mediului înconjurător.
Bibliografie:
1. Bauman, Z., Globalizarea și efectele ei sociale, București, editura Antet, f.a.
2. Ritzer, G., Globalizarea nimicului. Cultura consumului și paradoxurile abundenței,
București, Editura Humanitas, 2010.