Stăpânirea de sine

În literatura de specialitate o găsim definită în felul următor “ capacitatea de a-și controla

faptele, acțiunile, vorbele, de a-și înfrîna pornirile dăunătoare, instinctele, dorințele. Omul cu
stăpânire de sine își domină sentimentele și dispozițiile, își păstrează sîngele rece în orice
situație, suportă, fără să se lamenteze, neplăcerile sau nemulțumirile mai mici sau mai mari.”
(Șerbănescu, p.70)

Trăirile interioare, care sunt definite prin emotivitate, pot uneori fi atât de puternice încât
să solicite cu sine o mare forță de stăpânire. Altfel zis, stăpânirea de sine reprezintă capacitate de
controlare a emoțiilor puternice, impulsivitatea și deciziile de moment fiind elimite din
comportamentul unui individ. R.B.Cattel caracterizează stabilitatea afectivă prin: maturitate
emoțională, calm, flegmatic, realist, lipsa oboselii nervoase, liniștit. La polul opus el găsește:
lipsa de toleranță la frustrare, schimbător, emotivitate generală, visitor, oboseală nervoasă,
frământare. Capacitatea de stăpânire a emotivității este o virtute care ține de nivelul de voință al
omului. Cu cât voința de se cumpăta e mai mare, cu atât persoana este mai stăpână de sine.

Cumpătarea o atitudine echilibrată în fața dorințelor, plăcerilor, stâpânirea tendințelor

exagerate și abuzurilor. “ Prin control rational, echilibru emotiv se poate găsi acea limită între
necesitate și depășire, care să asigure desfășurarea normală a vieții, o bună adaptare om-mediu”.
(Șerbănescu, p.72)

Lipsa de stăpânire de sine poate fi caracterizată prin impulsivitate, irascibilitate,

agresivitate. Aceste trăiri se manifestă în momentul în care se îngustează câmpul conștiinței
noastre, fapte ce pot determina acțiuni iresponsabile. Nu numai, lipsa de stăpânire poate conduce
și pe un drum viicios al dorințelor negative umane, ca alcoolismul, lăcomia, tabagismul ș.a. Se
poate manifesta de asemenea și în domeniul unor atitudini negative sociale ca: invidia, ipocrizia,
gelozia etc. Toate acestea dovedesc lipsă de control rațional, reglaj deficitar la nivelul organizării
și desfășurării comportamentului.

1
 I. Ce este autocontrolul și cum ne putem controla impulsurile?

a. Ce este autocontrolul?
În literatura de specialitate găsim autocontrolul definit ca “acea capacitate umană prin
intermediul căreia noi ne putem comporta firesc, așa cum ne este firea, indiferent de natura
situațiilor pe care le trăim.” Autocontrolul are mai multe forme de manifestare, printre care
stăpânirea de sine, fermitatea și calmul.
Strânsa legătură între controlul emoțiilor și controlul comportamental ne reprezintă ca și
indivizi în societatea în care trăim. Dacă conștientizăm emoțiile și trăirile noastre, modelarea și
educarea constantă a acestora pot conduce la un autocontrol foarte bine conturat. Dar la ce
trebuie să lucrăm mai exact pentru a ne rafina autocontrolul propriilor trăiri?
Conștiința emoțională de sine
1. Cunoaște-te pe tine însuți;
2. Fii conștient de reacțiile celorlalți la comportamentul tău;
3. Cunoaste-ți punctele sensibile;
4. Exerciții de autoevaluare;

Obiectivul conștiinței emoționale nu este acela de a îți analiza emoțiile până la epuizare,
sau chiar mai rău, să le suprimi sau să le respingi. În mod involuntar, există și momente în care
ne comportăm neadecvat, și nici nu putem să scăpăm definitiv de unele sentimente neplăcute,
“dar trebuie să ne străduim să conștientizăm ce și de ce ne simțim astfel, pentru a nu ne lăsa
conduși orbește de forțe interne sau împinși din greșeală către un comportament auto-defetist”.
(Stein, Book, p.61)

b. Ce se întâmplă când nu suntem conștienți de propriile impulsuri?

2
 Un șef dintr-o organizație, în mod normal, ar trebui să fie conștient de sine, mai ales în
raport cu subordonații săi. Însă, nu este mereu așa. Spre exemplu: într-o zi șeful ajunge nervos la
locul de muncă și începe să țipe la toți subordonații săi, dând directive dezorganizate care nu țin
de fiecare departament în parte, creând astfel un haos doar dintr-o reacție impulsivă. Dacă acesta
ar fi fost conștient de lucrurile pe care le simte, nu ar fi dat curs emoțiilor negative să pună
stăpânire pe el, iar în consecință nu ar fi creat un mediu toxic de lucru pentru angajații săi.
Cândva, la locul de muncă, acest model de conducere era acceptat. Generații de manageri au
țipat ca să poată urca pe scara ierarhică, iar tacticile lor erau considerate esențiale pentru ca firma
să aiba profit. Însă astăzi nivelul redus al eticii practicate de un tiran nu mai este valabil,
deoarece duce la scăderea productivității și nu numai. “Liderii cu adevărați competenți știu mai
bine cum să procedeze, fără a țipa sau a-și face loc cu coatele ca să aibă succes.” (Stein, Book,
p.58)

II. Transparența în leadership

Transparența, ca și valoare, se bazează pe capacitatea de a fi deschis, onest, vizibil și

accesibil ca și lider. Când într-o organizație sau într-o echipă există un lider transparent,
automat acolo există încredere.
Cu toate acestea, liderii obișnuiesc să se îndepărteze de echipele pe care le conduc,
concentrându-se mai mult pe comunicarea cu șefii departamentelor și cu clienții, neglijând
astfel angajații din subordine. Motivele pentru această separare sunt justificate, existând atât
beneficii, cât și dezavantaje. Liderii organizației sunt creierul acesteia, fiind în centrul
strategiilor si luării deciziilor. Cu cât liderii sunt mai transparenți în comunicarea cu
angajații, cu atât mesajul este mai bine procesat, iar demersul din organizație este mai
eficient.

Cum cultivăm transparența în organizație?

Transparența necesită vulnerabilitate și capacitatea de a te privi în mod obiectiv, așa

cum ar trebui privită și organizația pe care o conduci. Deși pașii sunt relativ simpli,
practicarea lor, însă, necesită o doză mare de curaj.

3
1. Fii sincer. Întotdeauna.
Este ușor să fii sincer atunci când trebuie să comunici veștile bune, însă atunci când
vine vorba de a comunica veștile mai puțin bune nu mai este la fel de ușor. Nimănui nu îi
place să transmită vești proaste, dar este cea mai bună decizie ca acestea să fie aduse la
cunoștință angajaților, decât să fie ținute în secret. Un lider transparent va pune întotdeauna
sinceritatea pe primul loc. El folosește compasiunea și empatia pentru a face adevărul să sune
mai puțin dur, dar nu ascunde niciodată adevărul de angajații săi indiferent de natura
acestuia; însă atunci când nu știi cum să răspunzi anumitor întrebări cel mai bine este să
recunoști faptul că nu te simți confortabil să răspunzi acelor întrebări. Nu evita subiectul, dar
nici nu minți sau oferi răspunsuri cu jumătate de adevăr.
2. Fii deschis și accesibil.
Odată cu asumarea responsabilității de lider, automat atrage cu sine și diverse critici.
Deși este mai simplu să eviți sau să ignori criticile aduse la adresa ta, lucrul acesta nu este
indicat deoarece ar însemna să nu fii deschis la nevoile și plângerile angajaților tăi. Oferă
întotdeauna oportunitatea angajaților să pună întrebări și fii sigur că îi asculți cu atenție,
deoarece ascultându-i, le câștigi respectul, având de asemenea oportunitatea de a diminua
anumite riscuri, sau de a rezolva o problemă până nu e prea târziu.

3. Pune întrebări și arată interes.

Managerul din trecut era acela care știa majoritatea răspunsurilor. Liderul din viitor
este acela care adresează cele mai importante întrebări. Rolul tău ca și lider nu este acela de a
ști toate răspunsurile, ci acela de a avea acces la toate resursele care pot oferi răspunsurile.
Un leader transparent interacționează cu angajații săi în mod frecvent și pune întrebări
relevante. Arată interes față de aceștia, observă-le modul de lucru, astfel reușind să înțelegi
mai bine dificultățile cu care se confruntă zi de zi, având totodată inițiativa de a le diminua.
4. Confruntă situațiile dificile.
Majoritatea oamenilor evită conflictele cu orice preț. De fiecare dată când există până
și cel mai mic risc de a-și enerva superiorul sau de a părea neinformat, majoritatea oamenilor
au tendința de a nu spune nimic sau de a fi de acord cu o idee, deși în sinea lor aceștia au o
opinie contrară. Prin această atitudine, multe idei și soluții pot fi pierdute, având ca și

4
consecință un volum ridicat de muncă și neînțelegeri. Ar trebui să existe un mediu de muncă
cât mai confortabil și sigur, în care angajații să aibă oportunitatea de a-și exprima ideile, fără
a se simți constrânși sau judecați. Nu contează cine are dreptate, ci cum pot fi soluționate
problemele existente. Un lider cât mai transparent oferă ocazia unei comunicări eficiente,
ascultând cu atenție și perspectivele opuse.
5. Implică oamenii în luarea deciziilor.
Ultimul pas prin care se contruiește o organizație transparentă este de asemenea și cel
mai dificil. Luarea deciziilor nu trebuie să fie si-o asume numai liderul organizației, ci
aceasta trebuie să fie distribuită în mod egal între angajați. Liderul trebuie să fie corect în
deciziile pe care le ia, și să ofere tuturor șansa de a se afirma în contextul luării unor decizii.
Există multe motive pentru care un lider se separă de membrii echipei sale; poate
există frica de a fi perceput ca o persoană mai puțin autoritară, sau poate exista frica de
critici. Oricare ar fi motivul, cheia unei organizații de succes este reprezentată de nivelul de
transparență al organizației dar si al liderului însuși.
III. Adaptabilitatea
“Acest domeniu al inteligenței emoționale se referă la capacitatea voastră de a
percepe și de a reacționa la o gamă largă de situații dificile. Reușita în acest domeniu
înseamnă că puteți înțelege problemele și puteși găsi soluții eficiente care să vă permită să
faceți față conflictelor din cadrul grupului vostru social și de la locul de muncă.” (Stein,
Book, p.147)
Caracteristicile cele mai importante ale adaptabilității sunt: soluționarea
problemelor, testarea realității și flexibilitatea.
1. Soluționarea problemelor
Totalitatea aptitudinilor de identificare și definire a problemelor, împreună cu generarea și
implementarea unor soluții potențiale și eificente. Soluționarea problemelor are mai multe
faze, și include capacitatea de:
 A sesiza o problemă;
 A defini și formula problemele cât mai clar cu putință (exemplu – strângerea unor
informații relevante);
 A genera cât mai multe soluții cu putință (exemplu – brainstorming);
 A lua decizii de implementare a uneia dintre soluții ;

5
 A evalua rezultatele soluției implementate ;
 De a repeta acest proces dacă problema se menține;

Când ne aflăm în fața unei probleme, aceasta trebuie privită ca pe o provocare ce

trebuie depășită, o situație din care putem profita și din a câștiga experiență.

6 pași pentru soluționarea problemelor

 Menționați situația (descrieți problema cât mai clar și realist cu putință- încercați să o
priviți și din punctul de vedere a celorlalte persoane pentru a evita orice conflict) ;
 Generați alternative (găsiți cât mai multe soluții și moduri de abordare posibile, poate fi
folosită și o ședință de brainstorming) ;
 Evaluați fiecare alternativă (treceți pe o foaie de hartie toate opțiunile pentru a vă fi clare
în minte și pentru a putea cântari care ar putea fi posibilele rezultate) ;
 Alegeți opțiunea cea mai bună (Acesta este momentul hotărâtor recunoscând riscurile
implicate, nimeni nu poate prezice succesul sau eșecul unui anumit curs pe care l-ați dat
unei acțiuni cu o certitudine de 100%) ;
 Implementarea soluției (insistați fără a vă împiedica de aspecte de genul : « ce-ar fi
dacă » sau « poate că ar trebui să » ; poate va trebui să faceți modificări pe parcurs, dar
rezistați tentației de a vă întoarce din drum și de a porni din nou de la 0) ;
 Evaluați rezultatele (observați dacă soluția voastră a rezolvat problema);

Exteriorizarea, vizualiarea și simplificarea

Pentru a trage o concluzie să analizăm exteriorizarea, vizualizarea și simplificarea, cele

trei reguli pentru soluționarea problemelor, formulate de Marvin Levine autorul cărții
”Effective problem solving” (Soluționarea eficientă a problemelor).
a. Exteriorizarea

6
 Implică prezentarea informațiilor cu care lucrați. Notați aspectele sau desenați un
graphic pentru a define relațiile mai complexe. În acest fel veți avea în fața dumneavoastră
toate elementele.

b. Vizualizarea
Ar putea cuprinde faptul că vă imaginați parcurcând diverși pași necesar pentru a face
față unei probleme înainte de a-i parcurge efectiv sau vizualizând rezultatul unei posibile soluții.
O variantă a acestei tehnici s-a dovedit a fi foarte utilă în sprijinirea sportivilor profesioniști și de
talie olimpică. Au fost puși să-și repete în minte aspecte cele mai provocatoare și obișnuite ale
sportului practicat și să-și creeze o imagine mentală clară despre ei și despre obținerea unor
rezultate de vârf, evitând jucătorii din opoziție și înscriind goluri sau marcând puncte. Acest
lucru îl pot face oriunde și oricând- în autobuzul echipei în drum spre stadion sau când se duc la
culcare cu o seară înainte de meci. Pregătindu-vă să întâmpinați obstacolele pe măsură ce acestea
se ivesc veți fi mai bine pregătiți pentru ceea ce se întâmplă în realitate.
c. Simplificarea
Simplificarea implică și descompunerea problemei în cele mai elementare componente
ale sale. Dacă vă concentrați pe informațiile cele mai relevante mențindându-vă la un nivel cât
mai concret și specific cu putință, chiar și cea mai mare dificultate poate fi ușor de soluționat.
2. Testarea realității
Capacitatea de a evalua corespondența dintre ceea ce s-a întâmplat și existența
obiectivă. Testarea realității implică acordarea pe aceeași lungime de undă cu o situație imediată.
Este capacitatea de a vedea lucrurile în mod obiectiv așa cum sunt ele în realitate mai degrabă
decât cum ne-am dori să fie sau după cum ne temem de ele. Testarea acestui nivel de
corespondență implică o cercetare în vederea unor identificări unor dovezi obiective pentru a
confirma, justifica și susține sentimentele, percepțiile și gândurile. Accentul cade pe pragmatism,
obiectivate, gradul de adecvare a percepțiilor voastre și autenticității ideilor și gândurilor voastre.
Un aspect important al acestei componente implică capacitatea de concentrare atunci când
încercați să evaluați și să faceți față situațiilor pe măsură ce apar. Testarea realității este asociată
cu lipsa de retragere din lumea exterioară o « acordare » la situația imediată, precum și luciditate
și claritate în procesele de percepție și gândire. În termeni mai simpli, testarea realității este
capacitatea de a percepe în mod adecvat situațiile atunci când apar.

7
 3. Flexibiltiatea
Capacitatea de a vă adapta emoțiile, gândurile și comportamentul la situații și condiții
schimbătoare. Această componentă a inteligenței emoționale se aplică capacității dumneavoastră
generale de adaptare la circumstanțe nefamiliare, neașteptate și dinamice. Persoanele flexibile
sunt agile, sinergetice și capabile de a reacționa la schimbări fără rigiditate. Acești oameni se pot
răzgândi când dovezile arată că se înșală. Indivizii cărora le lipsește această capacitate tind să fie
rigizi și încăpățânați. Se adaptează greu noilor situații și nu știu să profite de situațiile noi.
IV. Ambiția

Ambiția este dorința unei persoane de a obține o poziție înaltă, anumite onoruri, pentru
a obține un succes vizibil, recunoscut de mediul înconjurător și, în mod ideal, având o
dimensiune specifică, exprimată în grade, cifre, premii, trofee. Pentru o persoană ambițioasă, este
important să aveți cele mai bune rezultate. Conceptul de ambiție este dezvăluit prin cele două
rădăcini și denotă dragostea de onoare.

O persoană ambițioasă poate fi conștientă de sine însuși, oriunde ar fi - oriunde este

gata să-și impună propriile reguli, chiar și pentru oamenii pe care le-a învățat doar.
Recunoașterea unei erori îi aduce durere, gândul că merită mai mult nu pleacă. O persoană
ambițioasă dorește să nu aibă concurenți în nici un domeniu - cu excepția lui. Ambitia pentru el
este motorul progresului, un mijloc de atingere a obiectivelor personale. O astfel de persoană nu
se oprește la ceea ce a atins, în mod constant se străduiește mai mult, ceea ce înseamnă că devine
mai puternic, gata să lucreze și să se îmbunătățească mai mult.
Psihanalizatorul Karen Horney a explorat conceptul de ambiție ca una dintre nevoile
neurotice - o dorință dureroasă pentru realizarea personală. Dacă un neurotic reușește să fie cel
mai bun, stima de sine depinde de el. Cu toții ne confruntăm cu un exemplu de ambiție neurotică
deja la școală, cunoaștem copiii care suferă de semnele scăzute rezultate, că pentru ei există o
lovitură pentru ego-ul lor. La maturitate, se transformă într-o dorință de a fi cel mai bun iubitor,
scriitor, atlet, pentru a avea cele mai mari performanțe în producție, premii de prestigiu, pentru a
câștiga cel mai mult.
Ambiția ambițioasă este mai puțin dăunătoare altora decât alte nevoi nevrotice de tip
agresiv, deoarece este îndreptată spre proprietar. Ambitia are un efect distructiv asupra lui

8
 personal, aducand incapacitatea de a se accepta ca si cum ar fi, pe deplin si cu toate emotiile
naturale, sentimentele si experientele pentru a trai viata cuiva. Este necesar ca o astfel de
persoană să obțină o evaluare, să dovedească, prin activitatea sa, în primul rând pentru sine - "eu"
există și are greutate. Este extrem de important pentru el să surprindă, să-și fixeze activitățile
pentru a-și prezenta rezultatele altora ca dovadă a existenței sale. Aceasta afectează în mod direct
dacă neuroticul poate reduce nivelul de anxietate care se revarsă dacă nu are nici o dovadă
vizibilă și vizibilă a activității sale productive și productive.

V. Inițiativa

În literatura de specialitate, inițiativa este definită ca „Faptul de a propune sau

întreprinde primul ceva; Calitatea, însușirea celui care este înclinat să lucreze, să întreprindă ceva
nou din îndemn propriu”.
Atunci când arăți că ai inițiativă, realizezi lucrurile pe care ți le-ai propus fără să-ți
spună nimeni ce este de făcut, afli ce trebuie să știi, continui atunci când lucrurile devin dificile,
observi și profiți de oportunitățile pe care ceilalți le ignoră, acționezi în loc să reacționezi.
Majoritatea dintre noi au văzut inițiativa în acțiune. Aceasta a devenit, treptat, una dintre cele
mai importante elemente la locul de muncă. Organizațiile își doresc angajați care gândesc
rațional și inițiază acțiuni fără ca cineva să le spună ce trebuie să facă. Acest tip de flexibilitate și
curaj este ceea ce împinge echipa și organizația să prospere, să inoveze și să depășească
competiția.

Care sunt diferentele intre liderii cu initiativa si cei manipulativi ?

Lideri cu initiativa versus lideri manipulativi:
 Testează limitele și împing granițele personale pentru a face loc inovației versus incalcă
regulile deoarece le consideră plictisitoare și inutile
 Sunt impulsiv-creativi versus sunt impulsiv-distructivi
 Le place să își asume riscuri si nu stăruie cu gândul la eventualele greșeli versus iau
decizii și își asumă riscuri fară să se gândească la consecințe

9
 Își folosesc șarmul și creativitatea pentru a obține rezultate în cadrul companiei versus își
folosesc șarmul și creativitatea pentru a construi un stil personal și nu pentru a atinge scopuri
specifice
 Fac afirmații provocatoare versus spun ce le vine la gură pentru a fi amuzanți sau fără a
avea însă un obiectiv anume.
(Sursa: „De ce esueaza un CEO”, David L. Dotlich & Peter C. Cairo, Editura Curtea Veche,
2011)
VI. Optimismul

Optimismul reprezintă « capacitatea de a privi partea frumoasă a vieții și de a menține o

atitudine pozitivă chiar și în ciuda unor adversități. Optimismul presupune existența speranței în
modul cum fiecare își abordează viața. Este un mod pozitiv de abordare a vieții de zi cu zi.
Optimismul este opusul pesimismului, care este un simptom obișnuit al depresiei. » (Stein, Book,
p.218)
Majoritatea specialiștilor în psihologie pozitivă sunt de acord că așteptările noastre de la
viitor influențează deznodământul. Contează să ai o percepție pozitivă a situațiilor, la fel de mult
cum contează și rolul pe care îl jucăm noi. Optimiștii chiar gestionează mai bine adversitățile
decât pesimiștii. Studiul diferitelor aspecte ale bunăstării psihologice au arătat că optimismul Ș
reduce furia, diminuează sentimentul de singurătate, micșorează stresul, reduce depresia, permite
o mai bună adaptare la medii noi, permite dezvoltarea unei stime de sine mai mari.
Optimismul influențează pozitiv și abilitatea noastră de a : construi reziliența pentru
viitor, de a crea oportunități, avea relații mai bune, reordona prioritățile și de a ne fixa obiective
mai bune. Optimismul este deseori înțeles greșit ș acesta nu este o tendință de a crede că lucrurile
se vor îmbunătăți de la sine. Această înclinație arată un punct vulnerabil în ceea ce privește
testarea realității, un comportament riscant, care ne poate face incapabili de a vedea adevăratele
provocări ce trebuie întâmpinate și depășite.
Psihologul Martin Seligman a descoperit 3 atitudini majore care deosebesc optimiștii de
pesimiști. În primul rând, optimiștii consider că necazurile din viața lor sunt doar niște impulsuri
temporare, pe parcursul vieții, pe când pesimiștii vor avea tendința să considere fiecare nereușită
drept cea mai nouă dintr-un lung șir de astfel de evenimente. Optimiștii încearcă să privească
necazul drept ceva de moment, și nu ca o alta manifestare a unei nefericiri de lungă durată, și în

10
al treilea rând nu își asumă toată vina. Pesimiștii, în schimb, întotdeauna se vor întreba de ce
întotdeauna se întâmplă lucruri rele pentru că pesimiștii hotărăsc faptul că propria lor
incompetență sau insuficiență sunt de vină.
Optimismul răstoarnă gândurile negative, prin lupta cu propriile sentimente, de auto-
învinovățire și neajutorare. Un pericol este tendința de a ne pune Țochelari cu lentile colorateȚ.
Dacă atitudinea noastră este prea pozitivă, s-ar putea să cădem într-o tentință lipsită de critică
pentru o anumită situație. De aceea, optimismul este legat de modul de percepere al mediului
înconjurător. Seligman utilizează termenul de « optimism flexibil » pentru această speranță
ancorată în realitate, și îl deosebește de optimismul orb, care este o abordare lipsită de critică și
complet nerealistă.

Pesimismul pozitiv

Când avem de a face cu adversitățile și stresul, optimismul nerealist nu este sănătos.

Dacă vedem ce e mai rău într-o situație, asta e o proastă strategie de gestionare, astfel încât unii
oameni se descurcă în situații dificile și stresante cu un pesimism defensiv. Aceasta activează de
fapt anticiparea scenariilor posibile, care în mare parte sunt negative, tocmai cu scopul de a-ți
pregăti o strategie. Oamenii care gândesc în acest fel se descurcă mai puțin bine, daca li se
sugerează să gândească pozitiv. Pesimismul defensiv este o formă de rezolvare a problemelor
care implică evaluarea atentă a situației și grija pentru eliminarea anxietății.

Strategii de gestionare emoțională

Când situația devine gravă, emoțiile noastre sunt suprasolicitate, iar oamenii care pot să
își stăpânească emoțiile într-o situație dificilă au mai multe șanse să se descurce prin mecanisme
de apărare Ș reprimarea, anticiparea, altruismul și umorul.

 Reprimarea emoțiilor pe termen lung nu este bună pentru tine, dar să poți rămâne calm
într-o situație este o importantă strategie de gestionare. În loc să adopți o poziție agresivă
sau defensivă, unde îți va fi mai greu să îți reprimi emoția, mai degrabă controlezi
respirația, mimica și postura.

11
 Anticiparea: Este evident că dacă ești capabil să anticipezi situația, poți să diminuezi
impactul; Pregatește-te pentru ce este mai rău, dar, mai important decât atât, anticipează
și ce e mai bun și fii pregătit pentru asta.
 Altruismul : aceasta este o strategie excelentă de gestionare la toate nivelurile. Atunci
când esti preocupat de altcineva, este mult mai greu să îți mai faci griji pentru tine.
Numai că trebuie să ai grijă să devii dependent de ideea că trebuie să ajuți pe cineva.
 Umorul este o strategie esențială de reducere a stresului și el vine în sprijinul altor
strategii de gestionare, de pildă este mai ușor să privești lucrurile în față cu umor.
Cercetările arată că umorul contribuie la scăderea nivelului de stres și la recuperarea după
boală. Umorul este o bună strategie de gestionare deoarece râsul ne influențează fizic și
când râzi te simți bine. De asemenea, trebuie să reținem că umorul te poate ajuta să
gândești mai bine și să scapi de stres. Umorul este un subiect complicat și cu multiple
aspecte : umorul poate fi în egală măsură și pozitiv și negativ, mulți comici suferă de
depresie, de asemenea și bărbații și femeile se folosesc de umor în moduri diferite ;
bărbații au tendința să foloseasă umorul pentru a separa, în timp ce femeile îl folosesc
pentru a uni oamenii.

12