Consiliere şi orientare în carieră prof.dr.

Daniela Gîrleanu Şoitu

Curs 2019-2020

Terapia raţional-emotivă

Promotorul acestei terorii este Albert Ellis, născut în 1913, în Pennsylvania. A scris în
jur de 50 de cărţi şi 500 de articole, a produs casete şi filme. Este recunoscut ca un om al
contrastelor.
A. Repere teoretice
Terapia raţional emotivă susţine că oamenii sunt în aceeaşi măsură raţionali şi
iraţionali, sensibili şi insensibili, iar această dualitate este inerentă biologic şi se perpetuează
în absenţa învăţării unor noi moduri de gândire pozitive. Inventarea gândurilor supărătoare ori
care disturbă contribuie la conturarea unei dimensiuni iraţionale.
Ellis enumeră 11 credinte iraţionale:1
1. Este absolut esenţial să fii iubit şi acceptat de orice persoană semnificativă din viaţa ta.
2. Pentru a fi meritorie, o persoană trebuie să fie competentă, să-şi atingă toate scopurile.
3. Unii sunt slabi, răi şi ticăloşi, motiv pentru care trebuie blamaţi şi pedepsiţi.
4. Finalul nedorit de cineva este catastrofal.
5. Nefericirea este rezultatul evenimentelor exterioare, astfel că nu poate fi controlată.
6. Dacă se întrevede un lucru periculos, toată atenţia trebuie îndreptată spre el.
7. Să fugi din faţa dificultăţilor şi a responsabilităţilor este mai uşor, decât să le faci faţă.
8. Orice om depinde de un altul şi trebuie să aibă pe cineva puternic pe care să se sprijine.
9. Comportamentul prezent este determinat de trecut, astfel că nu poate fi schimbat.
10. Pe orice om ar trebui să-l se supere dificultăţile şi problemele altora.
11. Există întotdeauna un răspuns corect la orice problemă, iar eşecul în găsirea acestuia reprezintă o
catastrofă.
Prin natura sa, fiinţa umană este naivă şi puternic sugestionabilă, fiind foarte uşor de
tulburat, deşi deţine puterea de a-şi controla gândurile, sentimentele şi acţiunile. Dar ea
trebuie să ia în considerare, în primul rând, propriile comenzi pentru viaţă, ceea ce reprezintă
un aspect al conştientizării de sine. Subconştientul nu-şi are loc în concepţia lui Ellis asupra
naturii umane.
Ellis consideră greşită ideea că fiecare greşeşte. El descurajează, în special, utilizarea
oricărei forme a verbului „a fi” în descrierea unei persoane, considerând că majoritatea
problemelor provin din „este”. Verbul „a fi” îngreunează separarea persoanei de acţiuni, astfel
că se impune prezentarea comportamentului separat de persoană. Spre exemplu: „Am acţionat
greşit” în loc de „Sunt rău”. Evitând verbul „a fi”, individul va ajunge la un proces mai

1
Ellis, A. – 1984, „Rational-emotive therapy (RET) and pastoral counseling. A replay to Richard Richard Wessler”, in
Personnel and Guidance Journal, nr 62, p. 266.
Consiliere şi orientare în carieră prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 2019-2020

raţional şi va dobândi libertatea de schimbare, concentrându-se asupra comportamentelor

specifice care îl induc în alertă şi mai puţin asupra personalităţii.2
B. Rolul consilierului
Consilierul este activ şi direct, este un instructor care predă şi corectează cogniţiile
clientului, ascultând atent afirmaţiile ilogice sau greşite şi schimbându-le pe cele de genul
„Nu voi fi niciodată mai bun.”
Ellis identifică câteva caracteristici de dorit ale consilierului care alege terapia
raţional-emotivă: empatic, perseverent, om de ştiinţă, interesat să-i ajute pe ceilalţi, sa
utilizeze şi pentru sine terapia raţional-emotivă.
Principalul instrument de apreciere aflat la dispoziţia consilierului este evaluarea gândirii
clientului. Pot fi utilizate unele teste formale pentru măsurarea gândirii raţionale sau
iraţionale, dar procesul de evaluare este realizat în întâlnirile dintre client şi consilier.

C. Scopuri
Conducerea către o viaţă mai raţională şi mai productivă constituie scopul terapiei
raţional-emotive. Primind influenţele filosofie stoice, Ellis îl cita adesea pe Epictet: „omul se
simte tulburat nu doar de lucruri, ci şi de perspectivele pe care acestea le poartă cu ele.”
Indivizii se tulbură pe ei înşişi, schimbând dorinţele şi speranţele în solicitări. Ellis subliniază
faptul că atunci când o persoană utilizează cuvinte precum: trebuie, ar trebui, e nevoie, se
cuvine să, se impune, solicită iraţional lucruri şi dorinţe. Mulţi indivizi consideră că dorinţele
trebuie îndeplinite, eşecul acestei acţiuni conducând la catastrofe. Terapia raţional-emotivă
ajută clienţii să înceteze aceste solicitări şi supărarea catastrofizantă. Clienţii, în această formă
de terapie, pot experimenta sentimente negative, dar consilierului îi revine sarcina de a-i ajuta
să evite trăirile negative multiple în raport cu un eveniment. Ellis utiliza adesea glume şi
devize umoristice în relaţia cu clienţii săi, pentru a-i ajuta să înţeleagă natura iraţională a
dorinţelor lor.
Un alt scop al terapiei raţional-emotive este acordarea de sprijin în procesul de
schimbare a obiceiurilor auto-defensive în gândire şi comportare. O modalitate de realizare a
acesteia o constituie învăţarea a ceea ce Ellis a numit „ABC”-ul terapiei raţional-emotive:
A – semnifică experienţa activantă;
B - reprezintă modul de gândire al unei persoane în legătură cu o experienţă;
C – reprezintă reacţia emoţională la B.

2
Ellis, A. – 1989, „ Rational-emotive therapy”, in Current psychotherapies, ed. a IV-a, (ed. Corsini, R.J., Wedding, D.),
Peacock, Itasca, SUA.
Consiliere şi orientare în carieră prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 2019-2020

Mulţi clienţi consideră că experienţa conduce la sentimente în mod direct – ceea ce se

defineşte prin sintagma „by-pass cognitiv”. În afara acestei conceptualizări, se regăseşte
procesul de gândire, care conduce la dezvoltarea emoţiilor. Spre exemplu, dacă o persoană îşi
pierde locul de muncă sau o oportunitate şi afirmă că i-a fost cauzată o depresie de această
experienţă, terapia raţional-emotivă o va ajuta să recunoască „anatomia emoţională”, să
cunoască legătura dintre sentimente şi gânduri.
Gândurile raportate la experienţă pot fi caracterizate în patru modalităţi: pozitive,
negative, neutre şi mixte. Spre exemplu, dacă o gazdă îi reaminteşte unui oaspete, la o
petrecere, că a băut prea mult, persoana atenţionată poate aprecia grija gazdei pentru sănătatea
invitaţilor, având, astfel, emoţii pozitive. Dar poate avea şi sentimente negative - dacă va
considera că gazda este critică - ori neutre, dacă doar va lua act de acţiunea gazdei şi îşi va
schimba centrul atenţiei. Gândurile mixte apar în situaţiile în care persoana căreia i s-a atras
atenţia are idei pozitive şi negative în acelaşi timp, sentimentele rezultate fiind ambivalente.
Terapia raţional-emotivă încurajează clienţii să fie toleranţi cu ei înşişi, cu alţii şi să îşi
atingă obiectivele personale. Aceste scopuri pot fi atinse dacă oamenii învaţă să gândească
raţional pentru a-şi schimba comportamentul auto-defensiv şi dacă sunt sprijiniţi să înveţe noi
modalităţi de acţionare.
Ellis a inventat un număr de teme pentru acasă, cum ar fi „exerciţiile de atacare a
ruşinii”: autoprezentarea, la o întrunire, solicitarea unui pahar cu apă într-un restaurant. Astfel
de exerciţii ajută clienţii să înţeleagă teoria „ABC”, să nu renunţe la acţiunile lor - în ciuda
eşecurilor - şi să nu considere catastrofă o nerealizare. Clientul are, de asemenea, ocazia să-i
vadă pe ceilalţi ca pe fiinţe umane şi să îşi îndeplinească obiectivele fără să teribilizeze sau să
transforme în eveniment o situaţie personală.

D. Tehnici
Tehnicile principale sunt:
d.1. Predarea - înaintea realizării schimbărilor, clienţii trebuie să înveţe ideile de bază
ale terapiei raţional-emotive şi să înţeleagă modul în care gândurile interrelaţionează cu
sentimentele şi comportamentele. Ca proces, terapia raţional-emotivă are un înalt nivel
didactic şi este foarte directivă. În primele câteva întâlniri, consilierul îşi învaţă clienţii
anatomia emoţiilor: acele trăiri care sunt rezultatul gândurilor, nu al evenimentelor, şi acea
vorbire cu sinele, care influenţează emoţiile. Este discutabil dacă clientul va ajunge să
stăpânească într-o măsură adecvată abilitatea de a disputa gândurile iraţionale.
Consiliere şi orientare în carieră prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 2019-2020

d.2. Disputarea gândurilor şi a credinţelor - ia una dintre formele: cognitivă, imaginară

sau comportamentală, procesul fiind mai eficient când sunt utilizate toate cele trei forme:
d.2.1. disputarea cognitivă implică utilizarea directă a întrebărilor, judecată logică şi
persuasiune. Întrebările directe pot solicita clientului să demonstreze că răspunsul lui e logic.
Uneori aceasta solicită utilizarea întrebării „de ce?” - care este rareori utilizată în consiliere,
deoarece conduce la o atitudine defensivă şi încheie explorarea. Exemple de întrebări utilizate
în disputarea cognitivă includ: „De ce trebuie ca tu...?”, „De ce trebuie să se întâmple asta?”.
Pe parcursul acestor interogaţii, clienţii învaţă să distingă între gândurile raţionale şi cele
iraţionale, învăţând, de asemenea, superioritatea gândurilor raţionale.
O altă formă a disputării cognitive implică utilizarea silogismului – „o formă de
raţionare deductivă constând în două premise şi o concluzie”. Sunt de ajutor clienţilor şi
consilierilor pentru o înţelegere inductivă şi deductivă mai temeinică a premiselor false care
stau la baza emoţiilor.
d.2.2. disputarea imaginară depinde de abilitatea clientului de a-şi imagina şi angaja
tehnica numită imaginaţia raţional-emotivă. Aceasta poate fi utilizată în două moduri:
a) i se cere clientului să îşi imagineze o situaţie în care s-ar putea supăra pe durata
exerciţiului, analizând, în acelaşi timp, comunicarea cu sine. În continuare, consilierul îi
solicită clientului să reia exerciţiul, dar de data aceasta să fie mai moderat în reacţie.
b) consilierul îi cere clientului să îşi imagineze o situaţie în care să simtă şi să se
comporte altfel decât într-o situaţie reală. Clientul va fi instruit, atunci să examineze
convorbirea pe care o poartă cu sine în astfel de situaţii imaginative. Terapia raţional-emotivă
solicită multă practică. Iniţial poate fi utilizată în cazurile clienţilor cu o imaginaţie bogată,
dar abia după o perioadă de practică şi cu cei care nu au .
d.2.3. disputarea comportamentală – implică comportarea într-un mod opus celui
obişnuit pentru client. Uneori disputa comportamentală poate lua forma biblioterapiei, prin
care clientul citeşte o carte de autoajutorare – editată de Institutul pentru Terapie Rational-
Emotivă. Alteori, include jocul de rol şi realizarea unei teme prin care clientul va desfăşura o
activitate considerată anterior imposibil de realizat. Interpretarea acestei acţiuni se va realiza
împreună, în şedinţa de consiliere următoare, cu ajutorul consilierului.
Două alte tehnici puternice sunt încurajarea şi confruntarea:
d.3. încurajarea - consilierii care utilizează terapia raţional-emotivă încurajează
explicit clienţii să abandoneze procesul de gândire care nu funcţionează şi să încerce
modalitatea propusă. Uneori, consilierii provoacă clienţii care consideră că gândesc raţional,
Consiliere şi orientare în carieră prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 2019-2020

dar în fapt nu realizează acest lucru. Alteori, consilierii încurajează clienţii să continue
abordarea propusă de terapia raţional-emotivă, chiar şi atunci când descurajează.
d.4. confruntarea nu se impune realizată în maniera prezentată iniţial de Ellis - o
confruntare viguroasă şi atacarea credinţelor clientului -, ci printr-o combinare a empatiei cu
insistenţa, în acelaşi timp.
Cardul controlului emoţional este o deviză care ajută clienţii să reîmprospăteze şi să
extindă practica terapiei raţional-emotive. Patru categorii emoţionale - furia, autocritica,
anxietatea şi depresia – sunt listate după dimensiunile cardului controlului emoţional. La baza
fiecărei categorii există o listă a sentimentelor nepotrivite sau autodistructive şi o altă listă
paralelă a sentimentelor potrivite sau nedefensive. Intr-o posibilă situaţie neplăcută, clientul
poate să revadă aceste card şi să îşi schimbe calitatea sentimentelor. La următoarea întâlnire
cu consilierul, clientul discută despre utilizarea cardului în restructurarea gândurilor, pentru a
le face raţionale:
Sentimente nepotrivite sau autodistructive Sentimente potrivite sau nedefensive
Supărare - trăiri precum resentimente, furie, Iritare – trăiri de mai mică sau mai mare intensitate de
răutate, izbucniri, urlete iritare, neplăcere, disconfort, frustrare, cu privire la actele
oamenilor, dar neorientate spre ei, ca persoane;
Auto-critică - trăiri precum: umilire, ruşine, Critica îndreptată spre comportamentul unei persoane –
jenă, inadecvare, dezaprobarea de sine ca sentimente de mai mică sau mai mare intensitate de regret,
persoană; supărare, neplăcere, îndoială. Se critică comportamentul
cuiva şi nu întreaga persoană.
Anxietate - trăiri de anxietate, nervozitate, Preocupare – grijă, vigilentă, îngrijorare, tensiuni legate
hipertensiune, panică, neajutorare, groază; de performanţele cuiva şi nu de personalitatea în
ansamblu.
Depresia – trăiri de depresie; Tristeţe – necaz, regret, nemulţumire, neplăcere îndreptate
spre o persoană care a procedat greşit, fără a o considera o
„persoană rea”.3

Dezvoltarea în timp a terapiei raţional-emotive a cunoscut o trecere de la o formă mai

puţin elegantă – în care atenţia se îndrepta spre activarea evenimentelor, clientul neprimind un
sprijin, ci doar îndemnul de a se autoîncuraja că data viitoare va proceda mai bine – spre una
elegantă – care se concentrează asupra credinţelor clientului şi a preluării responsabilităţii
pentru propriile trăiri, fără a-i blama pe alţii. Clientul va considera, astfel că nu doar succesul
este esenţial în orice acţiune şi se va feri să considere catastrofale orice nerealizări.

3
Ellis, A. – 1986, „An emotional control card for inappropriate and appropriate4 emotions in using rational-emotive
imagery”, în Jurnal of Counseling and Development, nr. 65, p. 206.