TEMA 1.

DELIMITĂRILE TEORETICE PRIVIND PROCESUL DE GLOBALIZARE

1.1 Conținutul și specificul globalizării.

1.2 Componentele globalizării.
1.3 Indicatorii globalizării.
1.4 Oportunitățile și riscurile globalizării.
1.5 Perspectivele globalizării.

1.1. Conținutul și specificul globalizării.

Formele tradiționale ale activității antreprenoriale sunt influențate din ce în ce mai mult de
noile tendințe în dezvoltarea circuitului economic mondial, printre care se numără și
globalizarea. Există multiple definiţii ale globalizării şi tot atât de numeroase sunt şi aspectele
care îi ilustrează paradigma. Fenomenul de globalizare este unul dinamic și reprezintă unul din
elementele definitorii pentru societăţile moderne. În același timp globalizarea este considerată un
fenomen contradictoriu. În această ordine de idei, în știința și politica mondială modernă, nu
există o definiție globală generală acceptată. Globalizarea este interpretată din diferite puncte de
vedere:
1) ca proces care integrează sistemul economic mondial;
2) ca proces de acțiune la distanță;
3) ca proces de transformare reproductivă a economiilor naționale și a structurilor
economice, a valorilor mobiliare, a capitalului etc., într-o societate comună (globală).
În plus, fiind un fenomen ce se desfǎşoarǎ la timpul prezent şi se întamplǎ cu noi, acum,
globalizarea ridicǎ multiple analize şi întrebǎri. Acest concept al globalizǎrii se extinde pe o
paletǎ de aspecte dintre cele mai diverse, de la cele de naturǎ politicǎ, economicǎ, tehnologicǎ şi
ecologicǎ, pânǎ la elemente esenţiale de naturǎ socialǎ sau pânǎ la noile abordǎri ale
problematicii pǎstrǎrii identitǎţii naţionale şi culturale.
Dezvoltarea economiei la nivel mondial, precum și intensificarea proceselor de globalizare
și internaționalizare a circuitului economic internațional transformă societatea actuală într-una
globală, cu atitudini asemănătoare, cu probleme asemănătoare şi poziţii similare, deoarece
acestea se impun la nivel internaţional, implicând deci întreaga comunitate.
Globalizare este un proces complex și prin faptul cǎ mizeazǎ în acelaşi timp atât pe unire,
cât şi pe diviziune. Se pune problema acum pe abordarea raportului global – local la nivelul
fiecǎrui stat în parte, dar şi la nivel internaţional. Astăzi nicio entitate socialǎ nu se poate
sustrage acestui proces care globalizeazǎ atitudini, comportamente, moduri de a gândi, de a crea
faptele, stiluri de viaţǎ ale comunitǎţilor, ale fiecǎrui individ luat în parte, ca entitate singularǎ,
dar care îşi desfǎşoarǎ existenţa într-un cadru social.

1
 Globalizarea presupune redefinirea spaţiului şi a timpului, dezvoltarea şi reinventarea
tehnologiei şi a fluxului de informaţie, etc., toate acestea fiind în acelaşi timp atât efecte, cât şi
elementele de bazǎ ale procesului de globalizare.
Globalizarea reprezintă un proces complex de creare a unei societăți globale. În această
ordine de idei evenimentele care se petrec şi deciziile care se iau departe de spaţiul în care
existǎm, ne afecteazǎ şi ne influenţeazǎ viaţa. Decizii esenţiale pentru bunul mers al lucrurilor
dintr-o anumitǎ societate sunt acum influenţate şi luate la nivel global. Astfel, principalele
schimbǎri activității economice, politice şi chiar culturale, sociale, la nivel internaţional se petrec
conform unor reguli specifice procesului de globalizare.
În era globalizării nici ideea de graniţe şi teritorii specifice nu mai are astǎzi aceeaşi
conotaţie, statele fiind acum preocupate de fluxul continuu de informaţii, de tehnologie, de
capital. Asistǎm la o încercare de sincronism economic şi tehnologic dinspre statele dezvoltate
cǎtre cele sǎrace. De altfel, mulţi specialişti considerǎ cǎ procesul de globalizare înseamnǎ în
mare parte occidentalizare. Globalizarea se bazeaxă în primul rând pe o standardizare a
comportamentului de consum, a economiei şi a politicilor, a valorilor şi a stilului de viaţǎ.
Din cele expuse anterior putem concluziona că, globalizarea înseamnă integrare
internaţională. Este un proces al cărui scop este unirea şi buna înţelegere internaţională a
tuturor indivizilor, într-o societate globalǎ unică.
Pe parcursul evoluţiei şi fundamentării conceptului de globalizare, abordările
multicriteriale, din perspective diferite, a unui fenomen cu valenţe multidisciplinare, au creat
premisele utilizării în terminologie a unor noţiuni similare sau cvasisimilare globalizării. Astfel
s-au impus treptat, pe parcursul timpului, concepte ca universalizare, mondializare,
internaţionalizare, omogenizare, glocalizare, globalism, mondialitate, geomodernitate, noua
ordine mondială, sau spiritualizarea frontierelor.
Universalizarea reprezintă termenul cel mai des utilizat în discursurile moderne referitoare
la problemele globale ce afectează omenirea, exprima intenţia şi hotărârea de a se face ordine, cu
referire la o „ordine universală”, globală. Unversalizarea face parte din categoria conceptelor ce
anunţau dorinţa de a schimba lumea în bine şi de a extinde această îmbunătăţire la scară globală,
planetară. În acest context, ideea de universalizare o includea şi pe cea de egalitate, de
globalizare prin crearea de condiţii de viaţă egale pentru toţi locuitorii planetei. Dicţionarul
explicativ la limbii române defineşte universalizarea ca fiind acţiunea de a generaliza, de a „trece
de la noţiuni cu o sferă mai restrânsă şi cu un conţinut mai bogat, la noţiuni cu o sferă mai largă
şi cu un conţinut mai restrâns”1

1
SĂGEATĂ R. Globalizare culturală şi cultură globală. Global şi local în geografia culturală. Editura Universitară,
Bucureşti, 2009, P.256 ISBN : 978-973-749-585-3 (P.20)
2
 Mondializarea, termen consacrat în literatura francofonă, este definit ca fiind „schimbul
generalizat de oameni, capitaluri şi mărfuri între diferitele părţi ale planetei, întregul spaţiu
mondial fiind cunoscut”2, termenul fiind deci, sinonim cu cel de globalizare, însă diferit de
mondialitate.
Dacă globalizarea este considerată de unii cercetători mai degrabă un termen din sfera
politologiei şi a sociologiei comunicării, fără un corespondent în economie, mondializarea este
înainte de toate legată de activitatea marilor grupuri private transnaţionale (industriale,
financiare, juridice, de servicii etc.), abia ulterior intervenind organizaţiile guvernamentale şi
cele neguvernamentale. Dacă, de exemplu, degradarea mediului natural este o problemă globală,
strategia economică a unei firme transnaţionale poate fi cel mult mondială şi în nici un caz
globală. Mondializarea permite excluderea sau eludarea unor spaţii, pe când globalizarea impune
cu necesitate totalitatea3.
Conceptul de internaţionalizare exprimă acţiunea de a internaţionaliza, de a face să
dobândească un caracter internaţional4, fiind aplicabil mai ales fluxurilor comerciale. Astfel, prin
internaţionalizare se înţelege dezvoltarea comerţului internaţional al unui stat sau grup industrial
– cu cât o economie este mai internaţionalizată, cu atât aceasta este mai dinamică şi mai integrată
în sistemul comercial mondial. Internaţionalizarea economiei unui stat constituie fenomenul
principal care stă la baza apariţiei „efectului de demonstraţie”, fenomen strâns legat tât de
metropolizare şi metropole, cât şi de globalizarea culturală, prin care produsele devin profund
ancorate în obiceiurile tradiţionale de consum ale unei populaţii, de unde sunt „exportate”,
devenind dorite şi cerute şi de reprezentanţii altor culturi. Produsele Coca Cola, McDonald’s,
Rank Xerox, Ericsson, Michelin, IBM sau Procter & Gamble sunt doar câteva astfel de exemple.
Conceptul de omogenizare este mult mai vast, exprimând „procesul social de eliminare a
unor diferenţe structurale ale unor comunităţi, grupuri, straturi, activităţi sau practici sociale”5.
Pentru unii teoreticieni ai viitorului, semnificaţia globalizării este sinonimă cu ceea ce filozofii
germani denumesc „weltanschauung”, adică noua viziune asupra lumii.
Glocalizarea, termen de origine engleză, exprimă unitatea indestructibilă dintre procesele
de globalizare şi localizare, idee cuprinsă în cuvântul japonez dochakura (derivat din dochan = a
trăi pe propriul pământ), principiu ce constă în adaptarea tehnicilor agricole pentru a fi utilizate
în raport de condiţiile locale. Termenul a fost extins şi pentru industrie, pentru a desemna
globalul localizării, o viziune mondială adaptată condiţiilor locale (Oxford Dictionary of New

2
CHAUPRADE, A., THUAL, F., Dictionnaire de géopolitique, Ed. Ellypses, Paris, 1999 p. 545ISBN: 978-2729899844
3
SĂGEATĂ R. Globalizare culturală şi cultură globală. Global şi local în geografia culturală. Editura Universitară,
Bucureşti, 2009, P.256 ISBN : 978-973-749-585-3 (P.21)
4
Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic, 1996, Bucureşti, p. 500.
5
Dicţionar de sociologie, coord. C. Zamfir, L. Vlăsceanu, Ed. Babel, 1993, Bucureşti, p. 405. ISBN 978-973-7773-14-2
3
Words, ed. 1991). Zygmunt Bauman definea glocalizarea ca fiind „procesul de concentrare a
capitalului, finanţelor şi celorlalte resurse de opţiune şi acţiune eficientă, dar şi de concentrare a
libertăţii de mişcare şi acţiune” 6.
Globalismul exprimă „concepţiile având diferite orientări ideologico-politice, dar care au
ca numitor comun analiza dimensiunilor planetare pe care le-au căpătat problemele politice,
tehnologice, economice şi sociale cu care se confruntă omenirea în prezent”7. Prin urmare,
conceptul de globalism se înscrie pe aceeaşi linie a abordărilor globale, interdisciplinare, fiind
sinonim cu globalizarea, internaţionalizarea şi universalizarea.
Analizând aceste concepte, se poate sublinia faptul că spre deosebire de universalizare,
internaţionalizare sau globalism, care se referă la procesele de difuzie la scară planetară,
omogenizarea exprimă ideea de uniformizare a valorilor, comportamentelor etc., prin
amestecare, în vreme ce glocalizarea are la bază procesul de concentrare a acestora. Spre
deosebire de enunţurile precedente, ce reprezintă abordări cu caracter interdisciplinar,
mondialitatea, noua ordine mondială şi spiritualizarea frontierelor sunt concepte ce aparţin în
exclusivitate ştiinţelor politice.
Astfel, mondialitatea, reprezintă „mişcarea politică în favoarea formării unei federaţii de
popoare la scara planetei”8. Experienţa istorică a demonstrat însă caracterul utopic al
demersurilor de acest fel, mult mai viabile şi realiste dovedindu-se înţelegerile regionale de tipul
Uniunii Europene, Tratatului Atlanticului de Nord sau a Parlamentului European. Dicţionarul de
geopolitică, autori A. Chauprade şi F. Thual, distinge două accepţiuni ale conceptului de
mondialitate: una ce caracterizează implicaţiile unei puteri mondiale, alta referitoare la o situaţie
geopolitică mondială. Astfel „un stat ce are acces la mondialitate este o putere mondială
caracterizată prin capacitatea sa de a fi prezentă în toate regiunile planetei şi la toate
amplasamentele strategice”, iar o situaţie geopolitică mondială caracterizează un „loc în care
jocul strategic este cu adevărat mondial” 9.
Geomodernitatea, concept tot mai mult afirmat în ultima vreme în paralel cu cel de
globalizare, corespunde celui „de-al treilea val” al civilizaţiei electronice şi informatice, din
accepţiunea lui Alvin Toffler.
Alvin şi Heidi Toeffler au lansat ipoteza şocului dintre „valurile” celor trei
civilizaţii tehnologice: agrară, declanşată în antichitate; industrială, care a

6
BAUMAN Z. Globalizarea şi efectele ei sociale, Ed. Antet, Bucureşti, 1999, ISBN: 973-8203-57-0 p. 76
7
TĂMAŞ S. Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Ed. Academiei Române. Bucureşti,1993. 326 p
ISBN:9732704152, p. 118
8
TĂMAŞ S. Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Ed. Academiei Române. Bucureşti,1993. 326 p
ISBN:9732704152, p. 175
9
CHAUPRADE A., THUAL F. Dicţionar de geopolitică : state, concepte, autori. București, 2003. ISBN: 9736535193 p.
549-550
4
 început în secolele XVIII şi XIX şi electronică, începută la sfârşitul secolului
XX. Schimbările şi decalajele de tehnologie au determinat raportul de forţe
dintre părţile aflate în conflict. Astfel, războiul de secesiune din S.U.A., dintre
Nordul industrial şi sudul agricol a fost câştigat de cei aparţinând valului doi
(industrial), după cum Războiul din Golf, sau recentul conflict din Afghanistan,
între armate aparţinând valului II şi o armată organizată cu tehnici electronice
(forţa multinaţională, condusă de S.U.A.) a fost câştigat de cea din urmă. 10
Noua ordine mondială reprezintă un concept deosebit de dinamic şi actual care exprimă
ansamblul raporturilor actuale şi de perspectivă dintre actorii politici ai lumii, cu scopul de a
spori securitatea şi cooperarea internaţională.11 Prin urmare, aceasta exprimă atât o stare actuală,
cât şi un ideal, acela de a păstra şi proteja, prin toate mijloacele, legile internaţionale. Faţă de
acest punct de vedere, promovat de curentul de opinie globalist, apar tot mai multe voci care
avertizează asupra consecinţelor unei „noi ordini mondiale” impusă prin voinţa „celor puternici”.
Între acestea, Robert Morris, o autoritate în geopolitică şi preşedinte al Asociaţiei America’s
Future sublinia că „experienţa ne cere ca decât să încredinţăm politica noastră externă unei
Organizaţii a Naţiunilor Unite dominată de inamicii libertăţii, mai bine să menţinem şi să
consolidăm valorile tradiţionale şi principiile care au făcut din naţiunea noastră independentă
farul speranţei popoarelor oprimate de pretutindeni”12
Ultimul concept sinonim ideii de globalizare, este cel de spiritualizare a frontierelor.
Aplicabilă exclusiv asupra frontierelor de stat, ideea de „spiritualizare” se referă la o lărgire a
permeabilităţii acestora cu scopul de atenuare a impactului pe care frontierele îl au asupra
fluxurilor transversale. După Ilie Bădescu, a spiritualiza o frontieră înseamnă „a acţiona asupra
«pragului de relevanţă» al contactelor (tranzacţiilor) celor două populaţii astfel încât aria
contactelor semnificative şi deci importante pentru o populaţie să se lărgească foarte mult.
Aceasta înseamnă a spori foarte mult numărul de activităţi în care populaţia se simte motivată să
coopereze, să întreţină contacte (tranzacţii)”.13 Concretizarea în practică a ideii de „spiritualizare
a frontierelor” a stat la baza constituirii structurilor de cooperare transfrontalieră de tipul zonelor
transfrontaliere şi al euroregiunilor.

10
SĂGEATĂ R. Globalizare culturală şi cultură globală. Global şi local în geografia culturală. Editura Universitară,
Bucureşti, 2009, P.256 ISBN : 978-973-749-585-3 (P.22)
11
DUNGACIU D., CRISTEA D. Doctrine, strategii, politici: de la discursul geopolitic la operaționalizarea securității
internaționale. Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, București, 2012. P.268 ISBN: 973-
7745-80-4 p.202
12
DUNGACIU D., CRISTEA D. Doctrine, strategii, politici: de la discursul geopolitic la operaționalizarea securității
internaționale. Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, București, 2012. P.268 ISBN: 973-
7745-80-4 p.206
13
BĂDESCU I. Tratat de geopolitică. Editura Mica Valachie, București, 2011, vol.I, P.457 ISBN: 978-973-7858-83-2 p.
313-326.
5
 Din punct de vedere al sistemelor de aşezări umane, conceptul de globalizare se traduce
prin cel de metropolizare. Metropolizarea este definită ca fiind „tendinţa în urbanizarea mondială
de concentrare a populaţiei în oraşele mari şi implicit de creştere a numărului lor” 14. Acest fapt
ce se reflectă direct şi la nivelul interacţiunilor dintre acestea, prin creşterea intensităţii fluxurilor
globalizante dintre marile metropole internaţionale şi deci, prin consolidarea unui sistem urban
global. Principalele caracteristici pe care trebuie să le îndeplinească un oraş pentru a accede la
statutul de metropolă internaţională nu depind prin urmare atât de mărimea demografică sau de
cea a spaţiului polarizat, ci mai curând de poziţia sa la nivelul sistemului urban planetar. Astfel, o
metropolă internaţională / megalopolis15:
 trebuie să conţină structural elemente necesare unei largi deschideri internaţionale,
care se referă atât la poziţia geografică, cât şi la echipamentele menite să relativizeze această
poziţie, care să îi asigure o comunicare extrem de rapidă cu orice alt loc de pe suprafaţa terestră;
 trebuie să aibă o populaţie integrată în vaste reţele supranaţionale de schimburi
economice, culturale, financiare, ştiinţifice. Funcţionarea acestora este posibilă numai dacă
metropola respectivă poate oferi servicii de inginerie financiară, tehnică şi juridică la nivel
internaţional, dacă poate asigura marilor firme servicii de consultanţă atât pentru activităţile de
producţie sau de localizare a unităţilor productive, cât şi în ceea ce priveşte activităţile de
cercetare sau de formare a personalului, toate acestea constituind o altă trăsătură a caracterului
metropolitan;
 densitatea rezidenţilor străini în spaţiul urban, densitate care trebuie să facă
posibilă o viaţă locală asociativă, care la rândul său să conecteze metropola la ritmurile,
obiceiurile culturale şi civilizaţionale internaţionale;
 trebuie să aibă o vastă reputaţie internaţională, fie că aceasta se referă la
posibilităţile de afaceri pe care acestea le oferă, fie la caracterul său cultural, turistic sau de
agrement.
Astfel, globalizarea este un concept complex, ce vizează numeroase discipline. În plus,
fenomenele care descriu globalizarea sunt într-o continuă evoluţie şi schimbare, astfel există
autori cu opinii dintre cele mai diverse. Cu toate acestea caracterul multi - dimensional al acestui
proces este unanim recunoscut.
Globalizarea este un proces în curs de desfăşurare, cu efecte ce se resimt la nivel planetar,
iar dezvoltarea acestui proces complex reprezintă baza de existenţǎ a societǎţilor moderne.
Aceasta este mai mult decât un sistem bazat pe reguli politice şi economice precise, ea reprezintǎ

14
FRĂSINEANU D. Geografie economică mondială. Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007. P.332 ISBN
978-973-725-917-2 p.193
15
SĂGEATĂ R. Globalizare culturală şi cultură globală. Global şi local în geografia culturală. Editura Universitară,
Bucureşti, 2009, P.256 ISBN : 978-973-749-585-3 (P.23)
6
în fapt un nou mod de viaţǎ, un întreg univers ce pǎtrunde în viaţa fiecǎrui individ prin efectele
multiple directe sau indirecte ce se fac simţite în cadrul comunitǎţii, a societǎţii cǎreia îi aparţine.
Astăzi este greu de imaginat dacă lumea ar putea exista fără globalizare. Nu ar exista
importuri sau exporturi, călătorii internaţionale, migraţia populaţiei, munca în străinătate şi
investiţii în alte ţări. Globalizarea a apărut, s-a dezvoltat şi are rădăcini bine înfipte pe teritoriul
fiecărei ţări.
Sub aspect economic societǎţile moderne beneficiazǎ de o piaţǎ extinsǎ, bazatǎ pe o
interrelaţionare economicǎ şi un flux financiar sporit. Aspectul economic al globalizării are un
rol deosebit de important în mǎsura în care existǎ tendinţa de echilibrare a balanţei economice la
nivel internaţional, aceasta însemnând o asimilare foarte bunǎ a investiţiilor strǎine în statele
subdezvoltate.
În același timp, ruperea baierilor internaţionale în urma procesului de globalizare (prin
migraţie, prin realizarea de comerţ online global etc.) are drept efect mixarea obiceiurilor şi al
valorilor din anumite societǎţi precum și preluarea de elemente specifice altor state.
Globalizarea impune direct sau indirect un tip de economie, canale specifice de flux al
informaţiei, un flux financiar eficient, precum şi proliferarea unui comportament social şi
cultural nou. Dezvoltarea unei identitǎţi culturale globale unice implicǎ atigerea unei egalitǎţi
între naţiuni, între culturi, prin asimilarea anumitor elemente şi crearea unui sistem de valori şi
tradiţii unic.
De menționat faptul că, unul dintre motoarele procesului de globalizare reprezintă mass
media, în special televiziunea prin care sunt create canalele care susţin şi propagǎ ideea de
globalizare şi tot ceea ce presupune ea. În mod cert, televiziunea reprezintǎ un instrument
important de diseminare a informaţiei la nivel global şi creeazǎ schimbǎri sociale prin aport de
know how, favorizând de asemenea şi impunerea sau manipularea stilurilor de viaţǎ, precum şi
crearea de pattern-uri culturale, sociale, economice şi chiar politice.
Un alt suport de susţinere şi dezvoltare al globalizării este Internetul. Cel mai important
aspect al utilizǎrii acestui mijloc de comunicare fiind faptul cǎ orice individ poate avea acces la
informaţii dintre cele mai diverse, indiferent unde s-ar afla. Un alt element important în
vehicularea informaţiei prin intermediul Internet-ului este faptul cǎ aceasta circulǎ în mod liber,
necenzurat de la un utilizator la altul.
Internetul este o metodǎ eficientǎ de informare şi de comunicare, indivizii putând
interacţiona eficient, chiar şi dacǎ se aflǎ la distanţe foarte mari. Cu toate acestea, Internetul
poate avea conotaţii negative, în sensul în care omul - fiinţǎ socialǎ înainte de toate - renunţǎ la a
mai interacţiona în mod direct, face to face, preferând comunicarea virtualǎ.

7
 Într-o lume globalizatǎ, Internetul tinde a fi un instrument de schimbare a modelelor de
viaţǎ într-unele atipice, noi. Astfel, se pot forma grupuri sociale de tip virtual ai cǎror membri se
pot regǎsi în viaţa realǎ, prin aceasta facilitându-se comunicarea, diseminarea informaţiilor într-
un mod eficient şi de multe ori în timp real. Reprezentanţii mediului online sunt chiar optimişti
atunci când fac referiri la evoluţia Internetului atât la nivel global, cât şi în Republica Moldova,
în sensul în care în viitor televiziunea tradiţionalǎ va fi înlocuitǎ treptat de Internet, acesta
devenind cu timpul principala platformǎ de interacţiune umanǎ.
Corelat cu aspectul economic, Internetul este condiţia desfǎşurǎrii comerţului online, a
realizǎrii în mod eficient a fluxurilor financiare şi bancare, precum şi a furnizǎrii de informaţie.
Aşadar, utilizarea Internetului este vitalǎ la nivel de economie localǎ, cât mai ales globalǎ şi, în
acelaşi timp se contureazǎ din ce în ce mai evident ca element esenţial în societatea modernǎ, în
contextul globalizǎrii.

1.2. Componentele globalizării.

Globalizarea este un proces complex și dinamic, care își impune amprenta asupra tuturor
sectoarelor de activitate umană. Caracterul interdisciplinar şi complexitatea proceselor asociate
fenomenului globalizării impune abordarea sa din mai multe perspective. Astfel, pot fi
evidențiate a câteva componente distincte ale fenomenului de globalizare, componente ce
alcătuiesc împreună, un tot unitar, și anume:
 globalizarea politică;
 globalizarea socială;
 globalizarea culturală;
 globalizarea științifică și tehnologică;
 globalizarea ecologică;
 globalizarea economico-financiară.
Sub aspect politic globalizarea presupune extinderea . procesului de democratizare în
diverse zone ale lumii, precum și existența unor sisteme similare de organizare instituțională și
administrativă peste tot în lume ( chiar dacă regulile, modul de funcționare și gradul de eficiență
diferă de la un stat la altul). Globalizarea politică presupune schimbări în comportamentul
politic, pe fondul acordării de drepturi imigranților și al apariției unor structuri politice noi. De
exemplu, Constituția Uniunii Europene prevede dreptul persoanei de vota și de a fi aleasă în
afara granițelor țării sale de origine. În plus, mecanismul de funcționare a Parlamentului
European îi supune pe cetățenii unui stat din UE influenței voinței politice a europarlamentarilor
din alte state membre, ceea ce echivalează cu o scădere a importanței deciziilor interne ale unui
8
stat și cu o scădere a suveranității naționale.16 În plus, sub aspect politic, globalizarea presupune
și o modificare a înțelesului termenului de națiune. În condițiile globalizării termenul de națiune
extins de la stricta apartenență la un grup etnic, la apartenența la un grup social. Cu alte cuvinte
ceea ce formează un stat astăzi nu este originea etnică unitară a cetățenilor săi ci respectarea de
către aceștia a acelorași legi, susținerea unui același sistem sau ordine publică, etc.
Sub aspect politic, într-o lume globalizată, o naţiune viabilă presupune şi existenţa unui
anumit tip de ordine, o formă de guvernământ. Instituţiile existente într-o democraţie viabilă
contribuie, la rândul lor, la susţinerea democraţiei în societatea respectivă. Astfel, Uniunea
Europeană, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) sunt sisteme economice,
politice, aflate în relaţie cu celelalte sisteme ale unui stat naţional, luat ca entitate singularǎ;
raportate la sistemul social global, astfel de organizaţii suprastatale reprezintǎ subsisteme, cu
implicaţii asupra modului de funcţionare a acestuia din urmă, a sistemului global. Aceasta
înseamnă că orice schimbare petrecută într-un anumit sector al sistemului global determină
transformări în toate subsistemele componente, aşa cum transformările de la nivelul
subsistemelor determină modificări ale profilului sistemului global.
Ca urmare a voinței politice a statelor lumii de a forma valori universale și de a le
transforma în instrumente legale globale s-a conturat un sistem global de justiție caracterizat prin
standarde internaționale unanim recunoscute ( de exemplu, Declarația Universală a Drepturilor
Omului). Sub forma instituțională, acest sistem este reprezentat de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, de Tribunalul
Penal Internațional pentru Ruanda etc.17 Există însă și exemple de evitare sau ignorare
intenționată a normelor internaționale de justiție atunci când statele nu semnează diverse
convenții, cum ar fi exemplu SUA cu diverse țări în legătură cu refuzul extrădării cetățenilor
americani pentru a fi judecați de către Curtea Penală Internațională.
Sub aspect social globalizarea presupune omogenizarea mecanismelor și al traiectoriilor
de participare socială ( sisteme educative, participarea la viața profesională, la cea politică,
etc.). Astfel, după cum am mai menționat și mai sus, lumea contemporană este caracterizată de o
mobilitate umană fără precedent. Totuși, trebuie să precizăm faptul că, oamenii au o mobilitate
mai mică comparativ cu bunurile și serviciile, inclusiv și din cauza unor formalități precum
controalele vamale, politicile imigraționiste sau cele privind azilul. Printre efectele globalizării
analizate sub aspect social putem remarca și stratificarea socială, pe criterii economice și
profesionale, formarea elitelor, dar și excluderea marginalilor. Ca efect specific al globalizării
asistăm la solidarizarea ( globalizarea) elitelor, la formarea unor comunități ( de interese sau

16
FLOREA L. Globalizare și securitate economică. Iași, 2006. P.183.
17
FLOREA L. Globalizare și securitate economică. Iași, 2006. P.183.
9
profesionale) transnaționale. De exemplu, un cercetător din Republica Moldova se simte mai
apropiat din punct de vedere a stilului de viață și al aspirațiile științifice de un savant englez. De
asemenea, după cum au menționat mai mulți specialiști din domeniu, se observă polarizarea
economică a oricărei societăți, precum și creșterea inegalităților între cei mai bogați și cei mai
săraci. Adică, există categorii bogate, influente și integrate în cadrul țărilor sărace, și categorii
sărace și marginalizate în cadrul țărilor bogate. Globalizarea socială a contribuit la apariția unor
relații specifice relații la distanță, unele chiar virtuale (fără a întâlni față în față persoanele
respective). Toate acestea fiind posibile prin dezvoltarea mijloacelor moderne de comunicare, de
la telefon, la Internet și până la mass-media, rolul cărora în procesul de globalizare fiind analizat
anterior. De exemplu, în afaceri, procesul de outsourcing presupune relații contractuale cu
partenerii de afaceri pe care, în unele situații, reprezentanții firmelor nu îi întâlnesc niciodată
personal, decât, prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare. Un alt exemplu ar fi
fenomenul de e-business, când clientul nu intră în contact efectiv cu marfa dorită ci se bazează
pe o reprezentare virtuală. De asemenea Internetul mediază relații interumane ( inclusiv de tip
matrimonial), astfel, creând legături cu oameni aflați la distanță precum și micșorând timpul pe
care internautul îl petrece interacționând cu oamenii din jurul lui. Un alt exemplu al relațiilor
virtuale în expansiune este acel al învățământului bazat pe Internet (e-learning). În plus,
Internetul, în unele țări, devine un instrument de participare politică, inclusiv și prin posibilitatea
votului electronic.
Sub aspect cultural globalizarea presupune uniformizarea culturală datorită circulației
informației, a ideilor, a oamenilor și a produselor culturale. În rezultatul globalizării culturale
apare industria culturală globală care, pentru unii, este sursa amenințărilor legată de așa-numita
uniformizare culturală a lumii. Drept rezultat, atât în circuitul științific cât și în limbajul cotidian,
tot mai mult se vorbește despre o așa numită teză a globalizării ca americanizare ( teză,
contestată de mi mulți savanți). Globalizarea analizată sub aspect cultural se caracterizează și
prin crearea unui star system internațional (de exemplu, persoane ca Michael Jackson, Madona,
Eminem sau Natalia Oreiro sunt cunoscute peste tot în lume). În plus, are loc formarea unor
grupe de consumatori pasionați de același produs, care comunică între eisau chiar se întâlnesc în
forumuri ale fanilor. Tot în așa fel, se creează subculturi și contraculturi transnaționale care
utilizează semne și simboluri identitare clare, cu același stil de vestimentație. De asemenea, se
întâlnesc relații transnaționale coagulate în jurul unor idei precum, de exemplu, mișcările
pacifiste, ecologiste, feministe, etc. În urma intensificării procesului de globalizare are loc
impunerea câtorva limbi de circulație internațională. Și în acest context este accentuat rolul
mass-media ca mijloc de informație și ca punte de legătură dintre diversele zone ale lumii ( de
exemplu, activitatea agenților de știri, a corespondenților internaționali, etc.).
10
 Sub aspect științific și tehnologic globalizarea presupune cooperarea internațională în
domeniul cercetării – dezvoltării și al transferului tehnologic. Globalizarea în domeniul științific
și tehnologic are un impact semnificativ în special asupra acumulării cunoştinţelor şi transferului
lor în inovaţii, asupra finanţării sectorului ştiinţifico-inovaţional şi structurii acestei finanţări,
asupra aspectelor de proprietate intelectuală, formelor de organizare a muncii ştiinţifice şi
inovaţionale, formelor şi metodelor de comunicare în ştiinţă, caracterului şi modalităţilor de
pregătire a personalului ştiinţific, conţinutului muncii ştiinţifice, specificului diviziunii şi
cooperării muncii, inclusiv a cooperării ştiinţifice internaţionale ş.a.
Globalizarea științifică și tehnologică este un fenomen complex, de manifestare a
tendinţelor de creştere a dependenţei de surse externe, a cooperării internaţionale şi a activităţilor
în reţea, apreciindu-se că cele mai mari beneficii vor avea ţările care cel mai eficient vor accesa,
adopta şi exploata noile tehnologii, dezvoltate oriunde în lume. Comparativ cu alte etape ale
internaţionalizării, pentru globalizare este caracteristic un ritm mai rapid de transfer de
cunoştinţe, includerea unui număr mai mare de ţări, inclusiv în curs de dezvoltare, şi o varietate
mai mare a tipurilor de activitate ştiinţifică decât o adaptare simplă a tehnologiilor la condiţiile
locale.
Dacă în trecut companiile preferau să dezvolte tehnologii noi aproape de bazele naţionale,
atunci acum ele aplică nu doar cunoştinţele obţinute în ţară, ci încearcă să obţină acces la
cunoştinţele din întreaga lume. Activitatea științifică și inovaţională impune colaborarea şi
interacţiunea atât în cadrul companiilor transnaţionale, cât şi cu parteneri externi, inclusiv din
sectorul public (companii de cercetare-dezvoltare mai mici, universităţi şi centre de excelenţă în
anumite domenii ştiinţifice). Se apreciază că ambele sectoare, privat şi public, beneficiază în
urma internaţionalizării producţiei de cunoştinţe.
Există o multitudine de modalităţi de globalizare a științei și al inovațiilor. De obicei, ele
sunt grupate în 3 tipuri:18
1. Exploatarea internaţională a tehnologiilor produse la nivel naţional;
2. Cooperarea ştiinţifică şi tehnologică internaţională;
3. Generarea internaţională de cunoştinţe şi inovaţii efectuată de către companiile
transnaţionale.
Aceste activităţi se efectuează, de obicei, simultan şi în combinaţie, de aceea este o
divizare aproximativă.
4. Mobilitatea internaţională a studenţilor şi cercetătorilor. Chiar dacă mobilitatea
personalului este prezentă, într-un fel sau altul, şi în celelalte 3 grupe, amploarea

18
CUCIUREANU Gh. Aspecte ale manifestării proceselor de globalizare în sectorul public de cercetare-dezvoltare.
Studia universitatis. Revista științifică a Universității de Stat din Moldova. 2009, nr.2(22), p.42-46
11
 fenomenului şi cariera individuală a persoanelor ca motiv de acţiune sunt elemente care
ne permit să distingem calitativ un alt tip.
Colaborarea non-profit între instituţii şi cercetători din diferite ţări este, probabil, cea mai
veche formă de globalizare a ştiinţei, dar integrarea între diferite comunităţi academice s-a
intensificat în ultimele decenii, devenind vitală în unele ramuri ale ştiinţei, fie din cauza
dependenţei de datele observaţiilor din întreaga lume sau a infrastructurii sofisticate de utilizare
comună, fie din necesitatea soluţionării unor probleme globale. A crescut atât volumul, cât şi
diversitatea instrumentelor utilizate pentru astfel de cooperare.
Ţările europene formează cel mai important actor în cooperarea ştiinţifică internaţională,
depăşind la acest capitol SUA şi Japonia. Statele dezvoltate cheltuiesc sume importante din
bugetul public pentru ştiinţă pentru cooperare internaţională: de la 5%, în cazul SUA, până la
circa 25%, în cazul unor state mici dezvoltate din Europa19.
Deşi savanţii din ţările dezvoltate sunt mai predispuşi spre cooperare cu savanţi din ţări
mai dezvoltate, se observă şi o intensificare a cooperării internaţionale a ţărilor mai puţin
dezvoltate, datorată, în primul rând, instrumentelor de politici ştiinţifice utilizate. Acest fenomen
este valabil şi pentru Republica Moldova, în ultimii ani fiind lansate, în premieră, o serie de
concursuri de proiecte comune cu INTAS, Rusia, Belarus, Ucraina, Germania, iar participarea
cercetătorilor moldoveni în programele internaţionale multilaterale s-a activizat.
Datele bibliometrice, în special publicaţiile având coautori din două şi mai multe ţări, sunt
principalii indicatori ce permit evidenţierea tendinţelor de cooperare în sectorul public academic
şi denotă o creştere a cooperării datorată mobilităţii crescânde şi dezvoltării tehnologiilor
informaţionale şi de comunicare. Dacă în 1988 numai 7% din literatura ştiinţifică era rezultatul
cooperării internaţionale, atunci în prezent circa ¼ din articolele ştiinţifice au coautori din
diferite ţări. Pentru ţările mici acest indicator este mai mare. Astfel, circa ¾ din articolele
recunoscute internaţional ale cercetătorilor moldoveni au fost publicate împreună cu coautori
străini, din 82 de ţări20.
Sub aspect ecologic globalizarea reprezintă impactul cumulat pe care îl au diferitele
procese (economice, în primul rând) asupra sănătății sistemelor naturale ale planetei.
Apariția unor probleme care afectează întreaga lume precum deteriorarea statului de ozon,
schimbarea climei, efectul de seră, etc. sunt considerate a fi efectele globalizării.
În plus, efectele globale de mediu pot avea influențe diferite asupra diferitelor ţări: în
vreme ce unele ţări ar putea fi complet inundate de creşterea nivelului oceanului planetar,

19
CUCIUREANU Gh. Aspecte ale manifestării proceselor de globalizare în sectorul public de cercetare-dezvoltare.
Studia universitatis. Revista științifică a Universității de Stat din Moldova. 2009, nr.2(22), p.42-46
20
. ISI Web of Knowledge database.
12
prevestită de unele modele privind schimbările climaterice, iar ţările confruntate cu ariditatea pot
fi martorele deşertificării complete a terenurilor lor agricole, altele pot experimenta o creştere a
producţiei agricole, din moment ce climatele mai calde din regiunile tradiţional extreme oferă
posibilitatea unor perioade mai îndelungate pentru creşterea plantelor. În plus, ţările ce întreprind
unilateral măsuri de reducere a pericolelor de mediu se pot confrunta cu riscul de a-şi crește
vulnerabilitatea economiilor lor în faţa concurenței cu ţările care nu iau astfel de măsuri.
Fiind considerate efecte ecologice cu impact global, indiferent dacă acestea sunt cauzate de
mai multe state ( ca de exemplu, poluarea), sau de unul singur ( ca de exemplu, accidentul de la
Cernobîl), efectele lor cu răspândire internațională, sau chiar globală, impun necesitatea găsirii în
comun a unor soluții. De exemplu, Protocolul de la Kyoto privind Schimbările climatice semnat
în Japonia, la 1-11 decembrie 1997, reprezintă un acord semnat de 161 de ţări privind controlul
emisiei de gaze cu efect de seră. Tratatul a hotărât că până în 2012 ţările dezvoltate să-şi reducă
emisiile de CO2 şi alte gaze nocive în medie cu 5,2 % sub limita existentă în 1990. Ţărilor în
curs de dezvoltare nu li se cere să adopte reduceri asemănătoare, dacă aceasta nu va fi propria lor
opţiune.
Principalele măsuri ce trebuie luate pentru atingerea obiectivelor Protocolului de la Kyoto
sunt:
 industria va trebui să devină mult mai eficientă din punct de vedere al consumului
de energie, trecând de la utilizarea combustibililor fosili bogaţi în carbon (cărbune), la
combustibili săraci în carbon (gaze naturale), sau la combustibili alternativi;
 industria energetică de la extracţie şi până la consum, trebuie restructurată astfel
încât să devină eficientă şi mai puţin poluantă;
 transportul trebuie să se orienteze spre mijloace mai puţin poluante şi cu
consumuri reduse;
 construcţiile să fie eficiente energetic şi să tindă spre utilizarea surselor de energie
regenerabilă;
 echipamentele şi produsele să fie din cele cu consum redus de energie;
 pădurile să fie protejate şi chiar extinse.
Un alt exemplu al consolidării eforturilor la nivel global în rezolvarea problemelor legate
de mediu este Protocolul de la Montreal asupra Refacerii Stratului de Ozon semnat în 1987, s-a
convenit că soluţia ce trebuie adoptată este oprirea producerii şi folosirii unor serii de substanţe
chimice ce distrug stratul de ozon, permiţând proceselor naturale din stratosferă să înlăture
excesul de clor şi brom, ceea ce va încetini procesul de distrugere a ozonului şi astfel procesul
natural de producere a ozonului va putea să refacă stratul de ozon aducându-l la dimensiuni
normale. Protocolul de la Montreal prevede ca producţia de CFC - uri să fie redusă până în 1999
13
cu 50 % faţă de nivelul producţiei în 1986. Revizuit la Londra, în 1990, Protocolul prevede
reducerea la zero, până în anul 2000, a producerii şi utilizării CFC - urilor complet halogenate, a
celor mai importanţi trei haloni şi a tetraclorurii de carbon, iar pentru metilcloroform se prevede
o reducere cu 70 % până în 2000, şi cu 100 % până în 2005. Oamenii de ştiinţă apreciază că
odată respectat integral Protocolul de la Montreal stratul de ozon se va reface probabil până în
anul 2050.
Sub aspect economic globalizarea, reprezintă proces de integrare a economiilor
naţionale într-una internaţională, prin intermediul unor elemente precum ar fi comerţul,
investiţiile străine directe, fluxurile de capital, de migraţie, precum şi dezvoltarea
tehnologiei. În linii generale, globalizarea economică presupune extinderea economiei de piață
la scară globală, mondializarea cererii și al ofertei, apariția și intensificarea concurenței globale,
dominația sistemului financiar global, a piețelor de capital, mobilitatea capitalului și extinderea
fluxurilor internaționale de capital, integrarea economică regională a țărilor, în diverse structuri,
tendința concentrărilor de capital, sub forma corporațiilor, a achizițiilor și al fuziunilor,
ascensiunea comerțului intra - corporație, în fața celui inter - firme, etc. Se poate spune că
sistemul economic global se caracterizează prin concentrarea puterii și al schimburilor
economice, prin inegalitate în accesul la resurse și în distribuția veniturilor și a consumului, dar
și prin interdependență și, de aici, prin vulnerabilitate în fața propagării crizelor.
În particular, sub aspect monetar și financiar, globalizarea are 4 moduri de manifestare 21:
1. Creșterea ponderii operatorilor privați, care joacă în permanență între piețe, ceea ce
face marile piețe să scape de sub controlul statelor și al marilor bănci.
2. Supunerea autorităților publice la piețe, astfel încât băncile centrale pierd controlul
fluxurilor monetare.
3. Sistematizarea concentrării. De exemplu, în 1975 se creează G7 (SUA, Japonia,
Germania, Franța, Maria Britanie, Italia, Canada), care a devenit în anul 1997 G8 prin
includerea Federației Ruse. Acest grup informal este însă, în viziunea mai multor
savanți, un club al bogaților occidentali, care îi exclude pe noii creatori de bogăție,
precum ar fi considerată China.
4. Solidaritatea mondială este haotică. De exemplu, Mexicul și Argentina au primit
ajutoare masive din partea Fondului Monetar Internațional după crizele financiare din
anii ,90, iar Irakul va beneficia de ștergere a datoriilor în proporție de 80%. FMI, ca de
altfel și alte instituții financiare, face compromisuri, e tolerant uneori și negociază
diferit acordurile cu diverse țări. Acest lucru este, pe de o parte, o condiție necesară
pentru o guvernare globală, în care soluțiile universale nu se pot aplica întotdeauna în
21
FLOREA L. Globalizare și securitate economică.Editura LUMEN, Iași, 2006. 183 p. P.17
14
 toate situațiile particulare, dar care, pe de altă parte, poate genera frustrări și acuzații de
tratamentul inegal.
1.3. Indicatorii globalizării
Deoarece globalizarea s-a impus (începând cu anii 1990) ca un fenomen și proces complex
cu un ritm de extindere extrem de rapid la nivelul tuturor structurilor economico-financiare,
politice, sociale,ecologice, etc. a fost necesară o formă de măsurare cantitativă a acesteia care să
permită măsurarea, monitorizarea și modelarea globalizării. Această formă de măsurare s-a
concretizat în formule ale indicatorilor globalizării care diferă prin alegerea variabilelor ce stau
la baza globalizării și prin stabilirea ponderilor pe care le reprezintă variabilele din totalul
fenomenului de globalizare. La fel ca și globalizarea, și indicatorii acesteia constituie un subiect
extrem de controversat, dovadă fiind cercetările de specialitate care îmbunătățesc continuu acești
indicatori luând în considere noi factori ce intervin în procesul de globalizare și noi metode de
calcul. De exemplu primul indicator (1999), indicatorul KFP 22 grupează variabilele în trei
domenii principale – economic, sociologic și politic, însă indicatorul NGI (New Globalization
Index) include în calcul și variabila geografică.
Indicatorii globalizării sunt instrumente de măsurare și evaluare a procesului de
globalizare care vin în completarea statisticilor tradiționale prin includerea a noi factori
internaționali.
Acești factori au fost cercetați de către organizația OECD – Organization for Economic
Cooperation and Development (Organizația pentru cooperare și dezvoltare economică) care a
luat în calculul indicatorilor aspectele economice precum mișcarea de capital și investiții străine,
activitatea economică a firmelor multinaționale, internaționalizarea tehnologiei și a comerțului
internațional, criza economică, investiții de portofoliu, aspecte de mediu etc. (Eurostat, 2007)
OECD a inclus rezultatele într-o lucrare metodologică ”The OECD Handbook on
Economic Globalisation Indicators” apărută în două ediții, 2005, respectiv 2010.
O altă organizație care evaluează magnitudinea și intensitatea globalizării economice este
World Bank (Banca Mondială)care publică anual indicatorii WDI (World Development
Indicators (Bank, 2017)). Indicatorii WDI măsoară nivelul de producție și comerț, a cererii
agregate și a performanțelor macroeconomice.
Alte organizații implicate în proiecte de globalizare sunt UNCTAD – United Nations
Conference on Trade and Development (Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și
Dezvoltare), organism internațional care publică studii analitice și explicative de mare amploare
privind noile tendințe economice în contextul globalizării, precum „Raportul de comerț și

22

KOF este acronimul din limba germane „Konjunkturforschungsstelle” (Economic Research Center)
15
dezvoltare”, IMF – International Monetary Fund (Fondul monetar internațional), organizație
internațională importantă (formată din 189 de țări) care folosește diverși indici pentru a ilustra
gradul de globalizare al bunurilor de consum, capital și oameni. IMF găzduiește site-ul PFI -
Principal Global Indicators (Principalii Indicatori globali) de baze de date statistice referitoare la
indicatorii globalizării care facilitează monitorizarea dezvoltării economice și financiare a țărilor
grupului Group G-20.
Printre cei mai utilizați indicatori ai globalizării sunt: indicatorul de globalizare KOF (the
KOF Index Globalization) care măsoară cele trei mari dimensiuni ale globalizării: dimensiunea
economică, socială și politică pe un eșantion de 207 de țări în perioada 1970- 2013, folosind 23
de variabile; indicatorul ATKEP formulat de A.T. Keaney măsoară gradul de globalizare
folosind 12 variabile dintre care cele mai importante se clasează în integrarea economică,
contactul personal, conectivitatea tehnologică, precum angajamentul politic, pentru 62 de țări;
indicatorul de globalizare CSGR (the CSGR Globalisation Index) creat de Centrul de studii de
globalizare și regionalizare pentru a măsura anual dimensiunea economică, socială și politică a
globalizării între anii 1982 și 2004; indicele de globalizare compozit G-Index construit de World
Markets Research Center (WMRC) calculează indicele de globalizare pentru 185 de țări folosind
principale variabile economia, traficul telefonic și găzduirea pe Internet, sau indicatorul NGI
(New Globalization Index) dezvoltat de Vujakovic în 2009 (care folosește 21 de variabile pe o
listă de 70 de țări acoperind anii 1995-2005.
Indicatorul KOF măsoară globalizarea din cele mai multe puncte de vedere, pe cea mai
lungă perioadă. Însă nu întotdeauna indicatorul KOF răspunde problemelor investigate, ci se vor
alege alți indicatori, în funcție de obiectivele urmărite în studiu și a definiției globalizării
adoptate.
Institutul economic Swiss KOF din Zurich publică online pe pagina de site KOF
Globalization Index ( http://globalization.kof.ethz.ch/) date anuale referitoare la indicatorul KOF,
preluând datele statistico-economice din surse precum World Bank, UNCTAD, IMF,
International Telecommunication Union, Trade Statistics și altele (conform documentului
“Deffinitions and Sources” disponibil pe site). Datorită accesului online la baza de date a
valorilor indicatorului KOF, se pot ușor întocmi statistici necesare studiului clasificării
globalizării, pe regiuni geografice și ani. Începând cu anul 1991 Institutul economic Swiss KOF
din Zurich publică și datele anuale referitoare la indicatorul KOF pentru Republica Moldova.
Indicatorul de globalizare KOF a fost introdus în 2002 de către A. Dreher și actualizat de
Dreher, Gaston, Martens în 2009, cercetători la Institutul economic Swiss KOF din Zurich.
Indicatorul KOF „reflectă gradul de globalizare economic, social și politic alunei țări, fără să

16
facă aprecieri pozitive sau negative asupra rezultatului”23.Pe lângă cele trei variabile principale
ale globalizării, indicatorul KOF calculează sub-variabilele referitoare la fluxuri economice
reale, restricții economice, date privind fluxurile de informații, date cu privire la contactul
personal și date privind apropierea culturală, în total 23 de variabile (vezi documentele ”Detalied
Index Information 2017” a site-ului oficial www. kof.ethz.ch). Indicele prezintă suma produselor
ponderate a variabilelor incluse în componența acestuia. (vezi figura 1.1) În construirea
indicatorului de globalizare KOF, fiecare variabilă este luată în calcul în procente diferite: pentru
indicatorul KOF din 2017, variabila globalizării economice este în procent de 36%, a globalizării
sociale 37%, iar a globalizării politice 27%. Ponderile sub-variabilelor se determină cu ajutorul
analizei componentelor principale pentru întregul eșantion de țări și ani. Anul 2000 este anul de
bază după care analiza partiționează variația variabilei luată în calcul. Ponderile sunt determinate
într-o manieră care maximizează variația componentei principale rezultate, astfel încât valoarea
variabilei să cuprindă cât mai mult posibil variația. Indicatorii iau valori cuprinse între 1 și 100,
valoarea 100 însemnând globalizare maximă (KOF Globalization Index, 2017).

INDICELE GLOBALIZĂRII KOF

GLOBALIZAREA
GLOBALIZAREA
GLOBALIZAREA SOCIALĂ POLITICĂ
ECONOMICĂ

Fluxuri Turism Proximitat

actuale Restricții internațional; Fluxurile ea
transferuri; informaționale culturală
imigranți, etc.

Figura 1.1. Componentele Indicelui Globalizării KOF.

Formula de calcul a indicatorului de globalizare KOF este:
𝑛
𝑉𝑖 − 𝑉𝑚𝑖𝑛
𝑇ℎ𝑒 𝐾𝑂𝐹 𝐼𝑛𝑑𝑒𝑥 𝑜𝑓 𝐺𝑙𝑜𝑏𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛 = ∑ 𝑤𝑖 | | × 10
𝑉𝑚𝑎𝑥 − 𝑉𝑚𝑖𝑛
𝑖=1

Unde:
i – este perioada de timp;
𝑤𝑖 - sunt ponderile fiecărui indice component;
23
https://kof.ethz.ch/en/forecasts-and-indicators/indicators/kof-globalisation-index.html
17
 𝑉𝑖 , 𝑉𝑚𝑖𝑛 , 𝑉𝑚𝑎𝑥 - sunt variabilele normală, minimă și respectiv maximă a indicilor respectivi.
Resursele online ale paginii web a Institutului KOF Swiss Economic Institute permit
interogarea detaliată a bazei de date ce conține valorile indicatorului KOF. Astfel se pot vizualiza
grafice și tabele ale indicatorului de globalizare KOF, completate de hărți ce afișează regional
valorile indicatorului, selectând după regiune, țară, an, variabilă economică, socială sau/și
politică.
Conform acestor date, evoluția gradului de globalizare în Republica Moldova între anii
1991-2016 este preponderat crescătoare, pornind de la valoare 30,74 în anul 1991 și atingând
valoarea maximă de 69,01 în anul 2016. La capitolul globalizare cele mai înalte poziții ocupă
țările din Europa de nord: Belgia (92.3 puncte din maximum 100) , Irlanda (91.79) și Olanda
(91.33). SUA ocupă locul 34, acumulând 74.76 puncte, Rusia - 48 cu 67.78 puncte, România –
38 cu 72.5 puncte. Moldova s-a plasat pe locul 58, având una din cale mai inferioare poziții din
regiune, în urma fiind doar Belarus - locul 92 cu 54.98 puncte.

1.4 Oportunitățile și riscurile globalizării.

După cu am mai menționat și în subcapitolele anterioare globalizarea este stadiul la care a
ajuns astăzi procesul secular de internaţionalizare a economiilor şi a activităţilor economice, ca
urmare a mutaţiilor survenite în structurile economice interne şi internaţionale. Este un mijloc
strategic la care au apelat marile firme şi bănci pentru a-şi asigura profitabilitatea şi pentru a
putea surmonta oscilaţiile superficiale sau de profunzime petrecute în diferitele economii unde
acestea îşi au cantonate capitalurile.
Principalii factori ai globalizării erau, în trecut, comerțul cu bunuri și fluxurile de capital.
În prezent, sub efectul evoluțiilor tehnologice rapide, acest fenomen este din ce în ce mai mult
bazat pe cunoaștere.
Progresele tehnologice, cum ar fi internetul și dezvoltarea economiilor emergente, au
accelerat și mai mult schimburile comerciale la nivel mondial și au transformat natura acestora.
Majoritatea produselor nu mai sunt fabricate într-o singură țară, ci mai degrabă „fabricate la
nivel mondial”. Acestea includ materii prime, componente, tehnologii și servicii care provin din
diferite țări și continente. Telefoanele inteligente sau dispozitivele medicale pot fi concepute în
Europa sau în SUA și pot fi asamblate în Asia sau în Europa de Est din piese fabricate în altă
parte. Lanțurile de aprovizionare au dobândit o dimensiune globală.
Dacă la începutul anilor ’70 comerțul genera mai puțin de 20 % din PIB-ul mondial, acesta
reprezintă în prezent aproximativ jumătate din PIB-ul mondial. Și chiar dacă, în linii mari,
comerțul tradițional cu produse este pe cale de a se stabiliza, alte forme de schimburi, cum ar fi
fluxurile de date, se află în creștere exponențială. Potrivit estimărilor, cu un cadru adecvat,
18
valoarea economiei bazate pe date va ajunge la 739 de miliarde EUR până în 2020, ceea ce
reprezintă 4 % din PIB-ul total al UE, și anume mai mult decât dublul valorii actuale 24.( vezi
figura 1.2)

Figura 1.2. Fazele globalizării.

Sursa: Document de reflecție privind valorificarea oportunităților legate de globalizare. Comisia Europeană COM(2017) 240 din
10 mai 2017. P. 6

Globalizarea afectează economiile naționale în mod direct. În acest context, importantă şi

utilă ar fi o evaluare chibzuită a oportunităţilor şi riscurilor pe care le presupune globalizarea
pentru competitivitatea economiilor naționale. Lumea se confruntă cu tot mai multe provocări
transnaționale, de la fluxuri de migrație fără precedent la amenințări teroriste, crize financiare,
pandemii sau schimbări climatice. Chiar și cele mai mari și mai bogate țări din lume nu mai au
capacitatea de a face față singure provocărilor cu care se confruntă. În lumea de astăzi,
cooperarea la nivel global devine indispensabilă. ( vezi figura 1.3)

24
Document de reflecție privind valorificarea oportunităților legate de globalizare. Comisia Europeană COM(2017)
240 din 10 mai 2017. Disponibil pe https://ec.europa.eu/commission/sites/beta-political/files/reflection-paper-
globalisation_ro.pdf [ accesat pe 07.08.2019]
19
 Figura 1.3. Efectele reale ale globalizării.
Sursa: Document de reflecție privind valorificarea oportunităților legate de globalizare. Comisia Europeană COM(2017) 240 din
10 mai 2017. P. 7

Deschiderea comerţului internaţional a ajutat numeroase ţări să se dezvolte prin

impulsionarea exporturilor. Elementul-cheie al politicii industrial care a îmbogăţit o mare parte
din Asia Orientală şi a ameliorat soarta a milioane dintre locuitorii săi este creşterea bazată pe
exporturi. Globalizarea a redus sentimentul de izolare care domina în atâtea ţări sărace şi a oferit
multora dintre locuitorii acestora accesul la cunoaştere.
În ceea ce priveşte criticile care sunt aduse companiilor multinaţionale şi tendinţei acestora
de a elimina firmele autohtone de pe piaţa naţională, este adevărat faptul că acestea duc uneori
politici nu tocmai loiale firmelor naționale, însă aduc cu ele tehnologii noi, know-how, deschid
pieţe, creează sectoare de activitate. În plus, companiile private sunt de cele mai multe ori mai
apte în a genera bogăţie decât statul, acesta având tendinţa de a abuza de propria putere.
Globalizarea oferă un grad de libertate individuală pe care statul nu îl poate asigura.
Concurenţa liberă la scară globală a eliberat talente antreprenoriale şi creative şi a accelerat
inovaţiile tehnologice. Globalizarea limitează spaţiul de acţiune al politicilor şi al economiilor
naţionale, însă oferă avantajul unei soluţionări mai rapide a acelor probleme care nu pot, prin
însăşi natura şi complexitatea lor, să fie soluţionate decât la nivel global: repartizarea resurselor,
accesul la tehnologie şi informaţie, probleme ecologice, combaterea extremismelor
contemporane de orice natură.
Cu toate că globalizarea are tendinţa de omogenizare şi de standardizare a culturilor,
globalizarea poate oferi şi în acest domeniu anumite beneficii. În mod paradoxal, se manifestă un
interes tot mai crescut pentru culturile pierdute, pentru limbile ignorate, pentru tradiţii pe cale de
dispariţie şi pentru recuperarea şi răspândirea acestora prin mijloace neexistente înainte.

20
 Globalizarea este echivalentă cu progresul. Ţările în curs de dezvoltare sunt nevoite să o
accepte dacă vor să se dezvolte şi să combată sărăcia, însă pentru foarte mulţi locuitorii ai acestor
ţări, şi nu numai, globalizarea nu a adus deloc beneficiile mult promise.
Efectele negative ale globalizării constau, în principal, în faptul că, cel puţin până în
prezent, are loc o tendinţă de concentrare a puterii de decizie în mâinile marilor companii.
Acestea, printr-o dezvoltare tot mai accentuată, pot scăpa de sub controlul statelor, îşi pot
promova politicile fără a mai ţine seama de restricţiile impuse de statele naţionale, pot sufoca
firmele mai mici concurente, pot determina o excesivă aglomeraţie de bogăţie la un pol al
omenirii si o sărăcie generalizată în alte părți ale globului. Băncile occidentale au profitat de
atenuarea controlului pe pieţele de capital din America Latină şi din Asia și s-au extins, dar
aceste regiuni au avut de suferit atunci când capitalurile care se acumulaseră s-au retras brusc.
Acest reflux brutal a lăsat în urma sa o monede naţionale şi sisteme bancare extrem de
vulnerabile.
În cazul liberalizării comerţului, dar şi în alte domenii afectate de globalizare, chiar şi
eforturile aparent bine-intenţionate au avut uneori efecte negative. Atunci când proiectele
agricole sau de infrastructură recomandate de Occident şi finanţate de Banca Mondială sau de
alte instituţii de acest gen se soldează cu un eşec, tot populaţia ţărilor respective este cea care
trebuie să achite împrumuturile primite, exceptând bineînţeles cazurile în care se şterge datoria.
Impactul pe care îl poate avea globalizarea asupra ţărilor în curs de dezvoltare, şi în
principal asupra locuitorilor din aceste ţări, poate ajunge a fi unul devastator. Este adevărat faptul
că globalizarea poate fi benefică prin efectele produse de suprimarea barierelor, de integrarea
economiilor naţionale, având potenţial de a îmbunătăţi situaţia economică a locuitorilor Terrei,
însă pentru a face acest lucru posibil este necesar un alt mod de gestionare a lucrurilor. Astfel,
avantajele pe care le aduce globalizarea sunt distribuite în mod inegal între populații și regiuni,
unele dintre acestea fiind mai puțin pregătite decât altele să facă față schimbărilor și concurenței.
În ultimele decenii, multe țări – în care uneori nivelul salariilor, al standardelor de mediu sau al
impozitelor era mai scăzut – au concurat din ce în ce mai mult cu Europa în sectoare de activitate
care necesită mână de lucru slab calificată și care au o valoare adăugată scăzută. Faptul că alte
țări nu au același nivel de trai, de protecție socială și de protecție a mediului și nu beneficiază de
aceleași condiții fiscale sau de alte standarde ca țările din Europa înseamnă că întreprinderile din
aceste țări pot utiliza aceste diferențe în avantajul lor competitiv. Acest lucru a antrenat
închiderea de fabrici, pierderea de locuri de muncă sau o presiune asupra salariilor și a
condițiilor de muncă. Întreprinderile care nu sunt în măsură să concureze cu concurenți străini
mai productivi sau mai ieftini își închid porțile, ceea ce are un impact de durată asupra

21
persoanelor disponibilizate, asupra familiilor lor și, într-un context mai larg, asupra regiunii în
care se află.
În această ordine de idei anumite întreprinderi și guverne străine s-au angajat în practici
comerciale neloiale. Unele sectoare industriale europene, cum ar fi industria siderurgică sau cea
a construcțiilor navale, au suferit de pe urma importurilor care au făcut obiectul unui dumping în
legătură cu acordarea de subvenții publice și cu supracapacitatea în anumite țări terțe 25. Alte țări
se bucură de avantajele deschiderii internaționale, și anume creșterea volumului de exporturi, dar
refuză să aplice principiul reciprocității și continuă să interzică accesul întreprinderilor străine la
economia lor națională. În plus, marile întreprinderi pot profita de vidul legislativ în normele
internaționale și pot decide să își transfere profitul către țări cu un nivel redus de impozitare, în
loc să plătească impozite în țara în care produc și vând. Aceste strategii privează guvernele de
venituri fiscale și contribuie la perpetuarea unor nedreptăți și la sentimentul că numai marile
întreprinderi și cetățenii înstăriți profită de integrarea globală.
Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunurile private şi cele
publice. Pieţele sunt capabile să genereze bogăţie, dar nu sunt capabile şi nici destinate să
răspundă altor tipuri de nevoi sociale. Astfel, sub efectul corelat al globalizării și al evoluției
tehnologice a crescut cererea de mână de lucru calificată, dar a scăzut numărul de locuri de
muncă accesibile persoanelor cu un nivel mai scăzut de calificare, în special în industria
prelucrătoare. Lucrătorii disponibilizați se zbat pentru a obține un nou loc de muncă, mai ales
atunci când acest lucru presupune dobândirea de noi competențe. În general, imigrația legală a
accelerat creșterea economică a țărilor-gazdă. Cu toate acestea, în cazul în care infrastructurile
locale și eforturile de integrare nu țin pasul cu amploarea tot mai mare a migrației, această
situație poate duce la tensiuni sociale în cadrul comunităților. În special în țările și regiunile cu
un nivel ridicat al șomajului și al excluziunii sociale, costurile economice și societale pot fi
ridicate, iar fenomenul marginalizării poate duce, în anumite cazuri, la radicalizare. Tot mai
mulți cercetători consideră că dacă nu se iau în continuare măsuri concrete, există riscul ca
globalizarea să agraveze efectul progreselor tehnologice și al recentei crize economice și să
contribuie la exacerbarea inegalităților și a polarizării sociale. În ultimii zece ani, veniturile reale
ale familiilor din clasa de mijloc din economiile avansate au stagnat, în cea mai mare parte, chiar
dacă economia, în ansamblul său, a înregistrat o creștere. Deși în Europa inegalitățile rămân mult

25
Document de reflecție privind valorificarea oportunităților legate de globalizare. Comisia Europeană COM(2017)
240 din 10 mai 2017. P. 9
22
mai puțin marcate decât în alte părți ale lumii, acel 1 % care reprezintă persoanele cele mai
înstărite din rândul populației europene continuă să dețină 27 % din bogăția totală26.

1.5 Perspectivele globalizării.

Studiile recente arată că astăzi sistemul economic internațional global se află încă în faza
inițială a procesului de transformare în care digitalizarea, robotica, inteligența artificială,
internetul obiectelor și imprimarea 3D vor revoluționa felul în care producem, lucrăm, ne
deplasăm și consumăm. (vezi figura 1.4)

Figura 1.4. Globalizarea în prezent și în viitor

Sursa: Document de reflecție privind valorificarea oportunităților legate de globalizare. Comisia Europeană COM(2017) 240 din
10 mai 2017. P. 7

Putem afirma că aproape toate sectoarele pot suferi schimbări , de exemplu:

 transporturile: automobile fără șofer și conectate, drone sau autovehicule partajate;
 energia: rețele inteligente, energia din surse regenerabile, producerea distribuită;
 industria agroalimentară: practici agricole ecologice, aplicații pentru reducerea risipei de
alimente;
 telecomunicațiile: rețele mai puternice, realitate virtuală, spațiu de lucru virtual;
 distribuția: importanța din ce în ce mai mare a comerțului electronic;
 serviciile financiare: bănci și asigurări virtuale sau finanțarea participativă;
 producția în fabrică: automatizarea proceselor;

26
Document de reflecție privind valorificarea oportunităților legate de globalizare. Comisia Europeană COM(2017)
240 din 10 mai 2017. P. 10
23
 îngrijirile medicale: diagnosticarea online, mobilitatea transfrontalieră sporită a
profesioniștilor din domeniul medical.
Grație automatizării, costul muncii este mai puțin relevant în momentul adoptării unor
decizii referitoare la amplasarea siturilor de producție. Conform Observatorului european privind
relocalizarea, automatizarea contribuie, în fond, la repatrierea anumitor industrii prelucrătoare în
Europa. Un exemplu elocvent în acest sens este un cunoscut producător german de încălțăminte
sport care în 2016 și-a relocalizat în Germania producția unui model specific de pantofi, într-o
uzină complet robotizată. Această întreprindere intenționează să deschidă, în viitor, mai multe
fabrici de acest tip („speed factories”) în Europa și în SUA.
Cu toate acestea, sarcinile simple și repetitive care pot fi automatizate vor dispărea27.
Locurile de muncă ce vor fi create și relocalizate în Europa vor fi diferite de cele care au fost
delocalizate cu ani în urmă. Provocarea cu care se vor confrunta țările lumii este următoarea: să
fie inovatoare în ceea ce privește tehnologiile strategice și să îi sprijine pe lucrători să obțină
competențele adecvate pentru a evita adâncirea decalajului existent pe piața forței de muncă.
Tehnologiile digitale și comerțul electronic vor spori și mai mult oportunitățile
transfrontaliere, chiar și pentru întreprinderile cele mai mici. În prezent, multe întreprinderi sunt
„born global”, ceea ce înseamnă că desfășoară activități la scară mondială, ajungând la
cumpărători din întreaga lume prin intermediul internetului. Pe de altă parte, unele mari
platforme online ocupă un loc din ce în ce mai important pe piață datorită, în parte, capacității lor
de a urmări și de a stoca date cu caracter personal. Provocările legate de gestionarea protecției
vieții private, de protecția datelor, în special a celor cu caracter personal, de securitatea
cibernetică, precum și de împiedicarea abuzurilor de poziție dominantă pe piață vor fi tot mai
mari.
Țările dezvoltate au fost cele care au deschis calea către multe dintre aceste noi tehnologii.
Economiile emergente vor exercita, totuși, o concurență din ce în ce mai mare, pe măsură ce
avansează rapid în lanțul valoric. Decalajul dintre regiunile mai avansate din punct de vedere
tehnologic și cele mai puțin avansate riscă să se adâncească dacă guvernele nu investesc în
educație, dacă nu le oferă cetățenilor posibilitatea de a dobândi competențele adecvate, dacă nu
încurajează inovarea, dacă nu asigură concurența loială și dacă nu adoptă norme inteligente
atunci când este necesar.
Conform datelor Organizației Națiunilor Unite în 2025 populația Terrei va constitui 8
miliarde de persoane. Circa 61 % din populația mondială va locui n Asia, în special în China și

27
OCDE estimează că, în medie, 9 % din locurile de muncă din toate țările sunt expuse unui risc ridicat de
automatizare, iar pentru un procent suplimentar de 25 % din forța de muncă, jumătate din sarcinile de serviciu vor
suferi schimbări semnificative ca urmare a automatizării.
24
în India. ( vezi figura 1.5) Acest lucru ar putea genera o ordine mondială multipolară,
caracterizată de puteri politice, tehnologice, economice și militare diferite. Însă aceasta
înseamnă, de asemenea, noi piețe extinse pentru întreprinderile europene.

Figura 1.5. Creșterea demografică pe glob.

Sursa: Document de reflecție privind valorificarea oportunităților legate de globalizare. Comisia Europeană COM(2017) 240 din
10 mai 2017. P. 11

Creșterea mobilității cetățenilor țărilor lumii pare o certitudine. Conform datelor Fondului
ONU pentru populație mai puțin de 4 % din populația mondială trăiește în prezent în altă țară
decât cea în care s-a născut. Până în 2025, și mai multe persoane se vor deplasa dintr-o țară în
alta. Creșterea bruscă a numărului de tineri în Africa, instabilitatea din diferite părți ale lumii,
precum și presiunea crescândă exercitată de schimbările climatice sunt factori care vor contribui
la decizia indivizilor și a familiilor de a pleca în străinătate în căutarea unei vieți mai sigure și
mai bune. Situația s-ar schimba dacă s-ar face investiții în promovarea unui viitor de pace și de
prosperitate în țările lor de origine.
Datorită tehnologiilor, oamenii au devenit mai conștienți de oportunitățile oferite la scară
mondială. Însă, tot grație tehnologiilor, a devenit mai ușor să lucrăm la distanță, chiar dintr-o altă
țară sau de pe un alt continent. Participarea la forța de muncă mondială va depinde mai puțin de
locul în care trăim decât de viteza și de calitatea conexiunii la internet de care dispunem.
O lume mai interconectată va aduce cu sine noi oportunități, dar va prezenta și amenințări
sporite. Infractorii și teroriștii vor încerca în continuare să exploateze această deschidere sporită
și să utilizeze noile tehnologii pentru a întreprinde activități ilicite sau pentru a incita la ură. Pe

25
de altă parte, din ce în ce mai multe părți interesate – cetățeni, reprezentanți ai societății civile,
întreprinderi și municipalități – sunt în măsură să interacționeze cu omologii lor din întreaga
lume și să conlucreze pentru a găsi soluții la probleme comune.

26