Globalizare

Globalizarea se refera la un proces accentuat de integrare pe plan mondial si de raspandire a unui

set de idei mai mult sau mai putin legate de activitatea economica si de productia bunurilor materiale,
fortele promotoare fiind liberalizarea comertului international si a fluxurilor de capital, accelerarea
progresului tehnologic si societatea informationala. Globalizarea din aspectul pozitiv se concentreaza pe
beneficiile uniformizarii si a mondializarii societatilor.
Astfel, se spune ca globalizarea aduce prosperitate. Oamenii au acces la o cantitate din ce in ce mai
mare de bunuri, iar daca procesul are loc la scara planetara, atunci este clar ca prin globalizare sunt
ridicate zone ramase in urma, sunt puse in valoare zacamintele lor, resursele de materii prime, energie si
chiar resursele umane. In fata proceselor de globalizare si mondializare va conta foarte mult vitalitatea
natiunii, capacitatea ei de a-si afirma identitatea, de a oferi in acest schimb liber de valori ceea ce au ele
mai bun.
Globalizarea reprezinta procesul prin care distanta geografica devine un factor tot mai putin
important in stabilirea şi dezvoltarea relatiilor transfrontaliere de natura economica, politica şi
socioculturala. Retelele de relatii şi dependente dobindesc un potential tot mai mare de a deveni
internationale şi mondiale.
Globalizarea reflectă o percepţie largă a faptului că lumea se transformă cu rapiditate într-un
spaţiu social comun, sub influenţa forţelor economice şi tehnologice, astfel încât evoluţiile dintr-o regiune
a lumii pot avea consecinţe profunde asupra indivizilor sau comunităţilor din cealaltă parte a globului.
Iniţial, globalizarea a fost percepută ca o lărgire, adâncire şi accelerare a interconectării la scară
mondială în toate aspectele vieţii sociale contemporane, de la cultură la criminalitate, de la finanţe la sfera
spirituală.
Globalizarea, afirmă unii, poate fi mai bine percepută ca un proces sau un set de procese decât ca o
stare singulară. Aceasta nu reflectă o logică lineară simplă a dezvoltării şi nici nu prefigurează o societate
sau o comunitate mondială, ci presupune apariţia reţelelor şi sistemelor de interacţiune şi de schimb
interregionale.
De vreme ce activităţile economice, sociale şi politice se extind tot mai mult pe glob, acestea nu
mai rămân într-un mod semnificativ organizate conform unui principiu teritorial. În condiţiile globalizării,
spaţiul economic, politic şi social ,,local“, ,,naţional“ sau chiar ,,continental“ este reconfigurat astfel încât
să nu mai coincidă în mod necesar cu limitele legale şi teritoriale stabilite.
Pe de altă parte, pe măsură ce globalizarea se intensifică, aceasta generează o serie de presiuni în
direcţia reteritorializării activităţii socio-economice sub forma unor organisme de guvernare regionale şi
supranaţionale.
Astfel, în opinia unor specialişti, globalizarea poate fi caracterizată ca un proces ateritorial,
întrucât cuprinde o acţiune complexă a puterii politice şi economice, fiind legată de scara de expansiune a
reţelelor şi circuitelor de putere. Prin urmare, puterea devine un atribut esenţial şi fundamental, într-un
sistem global din ce în ce mai interconectat.
In zilele noastre, in competitia pentru stapanirea de teritorii si pentru posedarea si exploatarea
meteriilor prime si a fortei de lucru ieftine, se poarta o noua lupta si anume aceea pentru stapanirea
informatiilor (Jean-Francois Lyotard, Conditia postmoderna, Ed. Babel, p. 21). Se deschide astfel un nou
camp pentru strategiile industriale si comerciale dar si pentru cele militare si politice.
Beneficiile globalizarii depasesc aproape intotdeauna prejudiciile, dar exista daune si, pentru a le
contracara, este nevoie de institutii adecvate. Cand intreprinderile cu capital strain contamineaza tarile in
dezvoltare, solutia nu este de a impiedica investitia straina sau de a inchide aceste companii, ci de a lua
solutii in acel moment si mai ales sa organizeze societatea, cu ministere, norme medio ambientale si un
aparat juridic eficace care sa le impuna.
În contextul globalizării se pune problema ca statele să-și regândească funcțiile și dimensiunea,
ceea ce nu este un lucru neagtiv. Ea a pus întradevăr limite serioase ambiției și puterii statelor, pentru că
le pune în competiție unele cu altele și pentru că investitorii pot acum să le compare înainte de a decide
unde să-și plaseze liber capitalul. Acest lucru nu înseamnă că statele sau guvernele au încetat să joace un
rol important.
Într-o economie globalizată, înseamnă că guvernele ar trebui să depună mai mult efort în politica
instituțională și microeconomică. Acest fapt constituie un plus, întrucât ele trebuie să se reformeze
continuu, și să mărească flexibilitatea economiilor lor astfel încât să rămână competitive, prin
îmbunătățirea capitalului lor uman, fizic, a piețelor și companiilor lor. Un bun sistem educațional,
1
infrastructură bună, servicii de calitate și eficiență, un sistem financiar bine controlat și solvabil, un
sistem judiciar imparțial și alert sunt factori indispensabili pentru a obține credibilitate. În concluzie, în
contextul globalizării statul nu devine mai puţin important, el are mai puţine funcţii întradevăr, însă
acestea vor fi esenţiale şi vor arăta cu precizie dacă o ţară va beneficia sau va pierde de pe urma
globalizării.
Un fundament al statului națiune care trebuie înlăturat este cel al securității naționale. Foarte
puține țări ar fi în măsură să se poată apăra singure, neajutate de un atac nuclear, de o armă chimică sau
bacteriologică. Astăzi țările se apără prin integrarea lor în organizații supranaționale sau internaționale:
NATO, Conferița Europeană pentru Securitate și Cooperare. Același lucru este valabil în cazul
terorismului, traficului de droguri și problemelor de mediu, fiecare dintre ele având o dimensiune globală
căreia nu i se poate face față decât prin cooperare internațională sau prin organizatii supranaționale.
Globalizarea a multiplicat relațiile care se stabilesc între oameni din locuri îndepărtate, i-au
determinat să schimbe între ei valori, idei, și de ce nu să-și modifice stilul de viață. Oamenii călătoresc
din ce în ce mai mult și chiar foarte departe, în locuri la care cu câțiva ani în urmă în cazul nostru nici
măcar nu visam.
Concepția larg răspândită că inegalitatea în lume a crescut tocmai atunci când globalizarea se
accelerase nu este în totalitate susținută de fapte. Bahalla este de părere că această inegalitate se datorează
nu atât inegalității propriu zise, cât conștientizării inegalității raportânu-ne la celălalt, la alții. Nu am nici
un fel de îndoială că astăzi este mult mai greu de tolerat sărăcia existentă și inegalitatea, care sunt mari și
inacceptabile , când bogăția altora este mult mai vizibilă, și asta din pricina globalizării. Condițiile
săracilor de azi nu cred că pot fi considerate în mod obiectiv mai groaznice decât cele ale predecesorilor.
Telefonul, internetul și mijloacele de comunicare globale fac posibilă cunoașterea realității din toate
țările, indivizii sunt puși la curent cu diferențele aici – acolo, știu că acolo de exemplu sunt condiții de
viață mai bune sau mai proaste, de aici sentimentul de anxietate în legătură cu ceea ce se va întâmpla.
Globalizarea ar putea fi vazuta ca tapul ispasitor pentru pericole iminente asupra mediului.
Inlaturarea globalizarii insa nu va rezolva problemele de mediu . Din contra, datorita inovatiei, comertului
si investitiilor pe care le genereaza, globalizarea promoveaza modalitati mai eficiente de folosire a
resurselor naturale, a reducerii poluarii, etc. Există de asemenea o serie de acorduri, planuri de acţiune şi
convenţii internaţionale care încearcă reglementarea acestei probleme.
În esență, globalizarea se bazează pe libertate: libertatea de a face comerț cu restul lumii, de a
capitaliza în avantajul relativ al fiecărei țări; libertatea de a investi acolo unde profiturile de capital sunt
mai mari, la un nivel de risc tolerabil, libertatea de a deschide afaceri în țara pe care o alegi, fie că este o
afacere care să obțină profituri mari ori o parte de piață mai mare, sau să caute în mod individual, salarii
și sau condiții de muncă mai bune. Liberalizarea comerțului ajută țările în curs de dezvoltare să deprindă
și să adapteze noile tehnologii printr-o mai bună cunoaștere a tehnologiei reprezentate în bunuri și
servicii care se importă din țările dezvoltate. Liberalizarea capitalului permite investiții străine directe
mai mari în țările în curs de dezvoltare, și acest lucru înseamnă nu doar locuri de muncă noi, salarii mai
mari, ci și transferul de cunoștințe și tehnologie spre muncitorii locali.
Globalizarea deschide lumea spre competiție internațională și induce o mai bună alocare de mână
de lucru, capital și tehnologie prin aceea că dă fiecarei țări care intră în competiție posibilitatea de a-și
specializa producția potrivit relativelor ei avantaje comparative în factorii de producție. Trecerea de la
economia teritorială la cea internațională a adus îmbunătățiri ale standardului de viață a milioane de
persoane care locuiesc în țări limitate de frontiere. În ultimii douăzeci de ani indicatorii economico-
sociali înregistrează o îmbunătățire a condițiilor de viață la nivel global , chiar dacă cu diferențe
semnificative însă de la o zonă la alta.
Concluzionând, avantajele generate de procesul de globalizare la nivel de economie ar fi:
 reducerea costurilor de productie datorita economiei de scara;
 accelerarea tranzactiilor schimburilor care se realizeaza aproape in timpii comunicati
 cresterea vitezei de derulare a operatiunilor comerciale, financiare si tehnologice;
 extinderea puternica a pietelor si crearea de noi piete independente de anumite surse sau zone
traditionale. In consecinta are loc o crestere a eficientei intregii activitati economice la nivel
planetar ca urmare a miscarii libere a capitalurilor, investitiilor, tehnologiilor si fortei de munca
spre domeniile si zonele mai profitabile.