2.

LOCUL ŞI ROLUL SERVICIILOR ÎN ECONOMIE

2.1. Serviciile şi sectorul terţiar
2.2. Sectorul serviciilor: dimensiuni şi interdependenţe
2.2.1. Dimensiunile sectorului terţiar
2.2.2. Interdependenţele serviciilor în economie şi societate
2.3. Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-socială
2.3.1. Contribuţia serviciilor la creşterea economică
2.3.2. Serviciile şi calitatea vieţii

OBIECTIVELE CAPITOLULUI

După studierea acestui capitol, ar trebui să puteţi:

• Să evidenţiaţi criteriile de clasificare sectorială a economiei şi ramurile incluse în fiecare
sector.
• Să prezentaţi limitele clasificării sectoriale şi relaţiile între sfera serviciilor şi sectorul
terţiar.
• Să comparaţi, cu ajutorul unor indicatori specifici, dimensiunile şi locul sectorului
serviciilor în diferite ţări şi, în speţă, în România.
• Să înţelegeţi corelaţiile economico-sociale ale serviciilor în context internaţional.
• Să explicaţi contribuţia serviciilor la creşterea economică şi modul cum aceasta poate fi
măsurată.
• Să explicaţi diferenţele între consumul de servicii – ca indicator al calităţii vieţii.
• Să evidenţiaţi rolul serviciilor în creşterea şi utilizarea timpului liber.
• Să prezentaţi relaţiile serviciilor atât cu deteriorarea cât şi cu protejarea mediului
înconjurător.

CUVINTE CHEIE
● productivitatea relativă a muncii = raportul între ponderea unui sector economic în PIB şi
ponderea aceluiaşi sector în populaţia ocupată;
● sector cuaternar = sectorul informaticii;
● internalizarea serviciilor = organizarea şi exercitarea serviciilor de producţie în exteriorul
întreprinderilor producătoare;
● creşterea economică = sporirea avuţiei materiale şi nemateriale a unei ţări (regiuni, zone
etc.);
● calitatea vieţii = calitatea aspectelor materiale şi spirituale ale vieţii oamenilor, calitatea
relaţiilor umane şi perceperea subiectivă a tuturor aceste aspecte de către
individ;
● coeficienţii bugetari ai serviciilor = ponderea cheltuielilor pentru servicii în consumul
familiilor;
● loisir = timp liber petrecut de bună voie şi cu plăcere;
BIBLIOGRAFIE

1. Maria Ioncică, Economia serviciilor. Teorie şi practică, – Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Ed.
Uranus, Bucureşti, 2003,
2. Al. Jivan, Serviciile moderne, o provocare pentru teoria şi practica economică, Ed. Mirton,
Timişoara, 1996,
3. I. Cosmescu, Livia Ilie, Economia serviciilor, Ed. Univ. “Lucian Blaga”, Sibiu, 1999,
4. Daniela Morariu, Funcţiile serviciilor în economia mondială, Ed. Mirton, Timişoara, 1999,
5. Colin Clark, The conditions of economic progress, London, 1941 şi ediţiile următoare
6. Jean Fourastié, Le grand éspoir du XX-ème siècle, Gallimard, Paris, 1963
7. Stephen Roach, The restructuring of american services, The Eonomist, 2-8 II 1991
8. Jacques de Bandt, Can we measure productivity in services activities?, în “Strategic trends in
services”, Ed. Harper&Row, New York, 1989
9. Ctin Grigorescu, Ştefan Mihai, Dezvoltarea şi specializarea serviciilor, Ed. Academiei Române,
Bucureşti, 1992,
10. Maria Ioncică, Rodica Minciu, Gabriela Stănciulescu, Economia serviciilor, Ediţia aII-a revăzută
şi adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti, 1999, p. 40-41
11. Orio Giarini, Walter R. Stahel, Limitele certitudinii, Edimpress-Camro, Bucureşti, 1996,
12. Guvernul României, Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu,
Bucureşti, martie 2000
13. Al. Puiu (coord.), Comerţul invizibil, Institutul de Economie Mondială, Bucureşti, 1987,
14. Al. Jivan, Économia sectorului terţiar, Ed. Sedona, Timişoara, 1998
15. Paul Heyne, Modul economic de gândire, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1991,
16. Orio Giarini, Patrick Liedtke, Dilema ocupării forţei de muncă şi viitorul muncii, Ed. All Beck,
2001,
17. Orio Giarini, Jean Rémy Roulet, L’Europe face à la nouvelle économie de service, L’Institut
Universitaire D’Etudes Europeennes, Geneve, 1988,
18. Lionel Stoleru, L’équilibre et la croissance économique, Dunod, Paris, 1978
19. Coralia Angelescu, Dorin Jula, Iuliana Cetină, Dezvoltarea serviciilor pentru populaţie şi timpul
liber, Ed. Politică, Bucureşti, 1989
20. Coralia Angelescu, Dorin Jula, Timpul liber. Condiţionări şi implicaţii economice, Ed.
Economică, Bucureşti, 1997
21. J. Dumazedier, Vers une civilisation du loisir, Editions du Seuil, Paris, 1962
22. C. Florescu, Comerţul în economia românească, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978,
 REZUMAT
Activităţile de servicii sunt regrupate, potrivit clasificărilor sectoriale ale economiei, în
sectorul terţiar, în timp ce sectorul primar include agricultura, silvicultura, pescuitul şi
mineritul, iar sectorul secundar industria prelucrătoare şi construcţiile. Criteriile utilizate de
protagoniştii acestor clasificări (A. Fisher, C. Clark, J. Fourastié) au fost natura tehnică a
activităţilor, precum şi receptivitatea la progresul tehnic şi ritmurile de creştere ale
productivităţii muncii. Astfel, potrivit teoriilor clasice, sectorul terţiar se caracterizează prin
receptivitatea cea mai mică la progresul tehnic şi ritmurile cele mai scăzute ale productivităţii
muncii. După anii 1970-1980 această afirmaţie începe să nu mai fie adevărată pentru un
număr din ce în ce mai mare de domenii ale serviciilor, unde progresul tehnic se extinde mai
ales prin intermediul informaticii, electronicii şi tehnologiilor moderne de telecomunicaţii. De
altfel, aceasta reprezintă una dintre limitele clasificării sectoriale a economiei, alături de
tendinţa de pătrundere a funcţiilor de servicii în toate sectoarele economiei şi de integrare
orizontală a acestora.
Analiza diacronică şi sincronică a dimensiunilor sectorului serviciilor evidenţiază
puternica tendinţă de “terţiarizare” a economiilor ţărilor dezvoltate precum şi corelaţia între
nivelul de dezvoltare a serviciilor şi gradul de dezvoltare a economiilor naţionale. Astfel, în
ţările dezvoltate ponderea serviciilor în populaţia ocupată depăşeşte 60 şi chiar 70%,
existând totuşi unele diferenţieri chiar în cadrul acestor ţări, determinate de particularităţile
modelelor de creştere economică, diferenţele de tradiţii şi obiceiuri etc.
În acelaşi timp, în ţările mediu dezvoltate ponderea sectorului terţiar în ocuparea
populaţiei se situează la un nivel de asemenea mediu, de 50-60%, pe când în ţările cu un nivel
scăzut de dezvoltare acest indicator ia valori corespunzător mai reduse (30-40%). Acesta este
de altfel şi cazul României cu o pondere a populaţiei ocupate în servicii de numai 31,2% în
anul 2000.
Concluzii asemănătoare pot fi desprinse şi din analiza ponderii serviciilor în crearea
PIB, statisticile internaţionale referitoare la acest indicator relevând, pentru toate categoriile
de ţări, ritmuri superioare de creştere a PIB în servicii, comparativ cu celelalte sectoare ale
economiei.
Alţi indicatori importanţi care evidenţiază creşterea dimensiunilor sectorului
serviciilor în economia contemporană se referă la: numărul agenţilor economico-sociali activi
din economie, numărul întreprinderilor active pe sectoare şi ramuri, mărimea şi structura
imobilizărilor corporale, a investiţiilor etc.
Sistemul intercondiţionărilor serviciilor în economie şi societate se structurează pe
două direcţii principale: impactul cu procesul de producţie de bunuri materiale şi asupra
omului cu nevoile sale.
Referitor la primul aspect, serviciile de producţie se află fie în raport organic cu
producţia de bunuri, fie în raport funcţional cu aceasta, serviciile putând fi, din acest punct de
vedere, internalizate sau externalizate. În prezent, se manifestă ambele tendinţe în
organizarea serviciilor de producţie, atât de internalizare cât şi de externalizare, totuşi cea
mai puternică este tendinţa de exteriorizare, datorită avantajelor certe pe care aceasta le
furnizează beneficiarilor.
O altă concluzie importantă, demonstrată de realităţile economice, este că serviciile
pot fi considerate în acelaşi timp, premisă şi efect al industrializării.
În privinţa serviciilor destinate consumului final, acestea sunt implicate atât în
satisfacerea unor nevoi materiale, cât şi spirituale sau sociale, intrând în acest proces în
relaţii complexe cu bunurile materiale, relaţii ce pot fi de concurenţă (substituţie) sau de
stimulare (complementaritate).
Teoriile economice moderne au revenit asupra rolului serviciilor în creşterea
economică, recunoscându-se rolul de prim rang pe care acestea îl au în prezent în realizarea
progresului economic şi social.
Astfel, funcţiile serviciilor se înscriu între activităţile cele mai importante creatoare de
avuţie materială şi spirituală. Dintre acestea se remarcă funcţiile de: cercetare-dezvoltare,
educaţie (formare şi perfecţionare profesională), întreţinere (mentenanţă), aprovizionare şi
stocaj, distribuţie, potenţarea utilizării produselor, gestiunea şi reciclarea deşeurilor. Aceste
funcţii înglobează, cu diferenţieri în funcţie de natura produselor, până la 80% din costurile
totale ale acestora.
Pe de altă parte, eterogenitatea serviciilor face ca diferite prestaţii să nu contribuie la
fel la creşterea economică, serviciile împărţindu-se din acest punct de vedere în: intensive în
muncă (personal) şi intensive în cunoaştere (inteligenţă).
Aportul cel mai mare la creşterea economică îl au serviciile intensive în inteligenţă,
care contribuie la progresul tehnic în sens larg, contribuţie ce poate fi analizată şi măsurată cu
ajutorul funcţiilor de producţie.
Contribuţia serviciilor la calitatea vieţii se referă la trei aspecte mai importante:
consumul de servicii, relaţiile serviciilor cu timpul liber şi cu mediul înconjurător.
Consumul de servicii este un indicator important al calităţii vieţii, existând diferenţieri
importante în privinţa coeficienţilor bugetari ai serviciilor (care exprimă ponderea
cheltuielilor pentru servicii în cheltuielile totale de consum ale populaţiei) între diferite ţări,
precum şi pe categorii socio-profesionale, determinate de diferenţele în ceea ce priveşte
veniturile reale ale populaţiei.
Relaţiile serviciilor cu timpul liber vizează atât mărimea acestuia cât şi modalităţile lui
de utilizare, serviciile fiind implicate atât în creşterea loisirului, cât şi în crearea condiţiilor
pentru loisir şi petrecerea acestuia.
În sfârşit, raporturile serviciilor cu mediul înconjurător se concretizează atât în
deteriorarea acestuia (prin diferite forme de poluare) cât şi în protejarea lui prin:
îmbunătăţiri funciare, amenajări silvice, servicii de epurare, de salubritate etc. şi nu în ultimul
rând, prin educarea ecologică a utilizatorilor productivi şi finali.
 TESTE DE AUTOEVALUARE

I. Răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Cine au fost protagoniştii clasificării sectoriale a economiei?
2. Care sunt activităţile (ramurile) cuprinse în:
a) sectorul primar c) sectorul terţiar
b) sectorul secundar d) sectorul cuaternar
3. Care sunt criteriile de clasificare sectorială a economiei?
4. În ce constau limitele clasificării sectoriale verticale a economiei?
5. Cu ce indicatori se pot măsura dimensiunile sectorului serviciilor şi cum se diferenţiază
aceştia pe categorii de ţări?
6. În ce constă tendinţa de “terţiarizare” a economiei ţărilor dezvoltate?
7. Ce se înţelege prin tendinţa de internalizare, respectiv de externalizare a serviciilor?
8. Care sunt funcţiile serviciilor în crearea de avuţie materială şi spirituală?
9. Cum se clasifică serviciile în funcţie de contribuţia lor la creşterea economică?
10. Cum poate fi măsurată contribuţia serviciilor la creşterea economică?
11. Cum se explică diferenţele privind mărimea coeficienţilor bugetari ai serviciilor pe
categorii de ţări şi pe categorii socio-profesionale?
12. În ce constau relaţiile serviciilor: a) cu timpul liber
b) cu mediul înconjurător.

II. Teste grilă cu o singură variantă de răspuns corectă

1. După anii 1970-1980 care din următoarele afirmaţii nu mai este adevărată:
a) serviciile pure au efecte nemateriale
b) serviciile sunt cel mai puţin intensive în capital şi tehnologie
c) serviciile sunt cel mai puţin intensive în muncă
d) serviciile sunt indirect productive
2. În România, faţă de ţările dezvoltate (de exemplu, Marea Britanie) ponderea PIB creat în
sectorul terţiar se situează la aproximativ:
a) 1/10 b) 1/5 c) 1/4 d) 1/ 2
3. Prin tendinţa de “terţiarizare” a economiei ţărilor dezvoltate se înţelege:
a) serviciile contribuie cu 1/3 la crearea PIB
b) serviciile contribuie cu 1/3 la ocuparea populaţiei
c) costurile determinate de funcţiile serviciilor reprezintă aproximativ 1/3 din costurile
totale
d) nici una dintre acestea
4. Productivitatea relativă a muncii în Austria în anul 1996 a avut valoarea de 1,035, iar în
România în 1997 1,088. Semnificaţia acestor rezultate este că:
a) eficienţa utilizării factorului muncă în servicii în România este superioară celei din
Austria
b) România a reuşit să devanseze Austria din punct de vedere al productivităţii muncii în
servicii
c) ponderea serviciilor în PIB în România este superioară faţă de Austria
d) nici una dintre acestea
5. Care din următoarele mutaţii în economia românească în ultimii ani: creşterea ponderii
sectorului terţiar în populaţia ocupată (P.O.) (1); creşterea ponderii sectorului primar în
P.O. (2); scăderea ponderii sectorului secundar în P.O. (3); devansarea ponderii sectorului
terţiar în P.O. de către ponderea acestui sector în PIB (4) reprezintă “semne” ale
modernizării economiei:
a) 1,2,3 b) 2,3,4 c) 1,2,4 d) 1,3,4
6. Care este criteriul de clasificare în cele 3 sectoare (primar, secundar, terţiar):
a) receptivitatea faţă de progresul tehnic c) intangibilitatea
b) complexitatea proceselor de producţie d) eterogenitatea
7. Dintre ţările dezvoltate, au cel mai mare grad de terţiarizare:
a) SUA şi Olanda b) Olanda şi Spania c) SUA şi Austria d) SUA şi Italia
8. Ansamblul serviciilor şi sectorul terţiar se află în următoarea relaţie:
a) primul îl include pe al doilea c) sunt egale
b) al doilea îl include pe primul d) nu au legătură
9. Împărţirea economiei în sectoare în funcţie de nivelul progresului tehnic şi receptivitatea
faţă de acesta aparţine lui:
a) J. Naisbitt b) J. Fourastié c) D. Bell d) J. Nusbaumer
10. În decursul ultimelor două secole, mărirea duratei medii de viaţă s-a produs în beneficiul:
a) timpului de muncă, transport, şcolarizare
b) timpului de transport, şcolarizare, liber
c) timpului de muncă, şcolarizare, liber
d) timpului de muncă, transport, liber