Sunteți pe pagina 1din 11

STRATEGIA ÎNTREPRINDERII "S.C.ANDRAVISAGE.S.R.L.

"
Bucuresti

-2009-

1. Strategia întreprinderii

Provenind de la cuvintele greceşti “stratos” (armată) şi “agros” (conduc), strategia propune


repartizarea mijloacelor astfel încât să asigure îndeplinirea unui obiectiv fundamental.

Prin strategie se are în vedere atât conceperea cât şi conducerea şi derularea acţiunilor, la
nivelul exigenţelor întreprinderii şi a propriilor sale capacităţi.

Strategia întreprinderii propune decizii şi acţiuni în alegerea mijloacelor şi alocarea resurselor


necesare atingerii unor obiective: aceasta stabileşte cele mai potrivite oferte pentru cererile alese,
care la rândul lor corespund obiectivelor de piaţă.

• Strategii ale întreprinderilor de servicii

La alegerea celor mai potrivite strategii se impune cunoaşterea exactă a forţelor proprii ale
firmei, pe o parte, iar pe de altă parte segmentele mediului cu care elementele proprii vor colabora.

• Componente ale strategiilor

Principalele componente ale strategiei de piaţă sunt:

• piaţa produsului (concurenţi potenţiali, produsele similare);

2
• nivelul investiţiilor (corespunzător opţiunilor de creştere, de menţinere sau restrângere a
activităţii);
• substrategiile pentru fiecare sector vizat (produs, preţ, distribuţie, promovare);
• capacitatea managerială şi mijloacele de susţinere a strategiei alese;
• dezvoltarea unor activităţi diferite ce se susţin reciproc.
• Tipuri de strategii
1. Strategia de piaţă:
• extinderea activităţii: ca volum, arie de referinţă şi acţiune, structura concordantă cu cererea
şi cu sezonalitatea;

• alegerea celui mai favorabil segment de acţiune: ca oportunitate a pieţei şi ca specializare


posibilă pentru firmă;

• dezvoltarea de activităţi complementare profilului: prin diversificarea parţială, reprofilarea


temporară, adaptarea la noi tehnologii;

• lichidarea partială sau totală, înainte ca totul să fie pierdut, astfel încât să se poată începe o
noua afacere.

2. Strategii concurenţiale:
• ofensivă: în cazul unui înalt grad de adaptare;
• defensivă: în cazul unor reorganizări, reprofilări;
• de diferenţiere: prin delimitarea activităţii în raport cu concurenţa;
• de toleranţă.
3. Strategii vizând resursele umane:
• perfecţionarea continuă a personalului prin forţe proprii;
• reciclarea cadrelor în unităţi specializate.
4. Strategii financiar-bancare:
• finanţarea prin împrumuturi;
• din resurse proprii;
• prin cooperare.
5. Strategii privind poziţia întreprinderii:
• specializarea funcţională în profilul de bază;
• integrarea verticală.
Factorii strategici:
3
• întreprinderea: cu resurse ineficient valorificate;
• concurenţa: analizând segmentele de piaţă pe care acţionează şi modul în care obţine
anumite rezultate;
• piaţa: cunoscându-i evoluţia şi tendinţele;
• resursele umane: continuu adaptate ca nivel de pregătire la exigenţele pieţei specifice;
• distribuţia: în continuă adaptare la cerinţele pieţei de servicii;
• resursele financiare necesare realizării obiectivelor strategice.
Obiective strategice

1. Dezvoltarea, prin:
• creşterea producţiei;
• abordarea unor pieţe noi;
• produse şi servicii noi.
2. Diversificarea ofertei prin:
• asigurarea egalităţii dintre venitul marginal şi costul marginal;
• actualizarea permanentă a costurilor şi preţurilor;
• identificarea tendinţelor pieţei specifice şi a raportului cerere-ofertă;
• cunoaşterea permanentă a pieţelor şi produselor concurente.

Opţiuni pentru activităţi strategice

Acţiunile strategice sunt specifice domeniului de activitate şi pot avea poziţii diferite,
determinate de însăşi poziţia firmei la un moment dat. In acelaşi timp, aceste acţiuni au în vedere
obiectivul şi modul de realizare a acestuia.

Pot fi identificate următoarele situaţii:

• pentru poziţii dominate prin ameliorări permanente, inovaţii, productivitate mare şi


agresivitate; menţinerea poziţiilor; acţiuni prompte de represalii în cazurile în care
concurenţa atacă;
• pentru poziţii marginale, prin specializare pe un anumit tip de produs, calitatea ; eliminarea
concurenţilor de talie redusă; cunoaşterea permanentă a situaţiei cuncurenţilor mai mari;
descoperirea unui sector neacoperit cu ofertă în domeniul de referinţă;
• pentru poziţii critice prin oprirea investiţiilor; sporirea cheltuielilor de cercetare, schimbarea
managementului.
4
Optiuni vizând adaptarea firmei la evoluţia mediului

Adaptarea celei mai potrivite şi eficiente strategii poate asigura continuitatea, păstrarea
poziţiei pe piaţa firmei, sporirea capacităţii de adaptare.

Dintre aceste optiuni strategice amintim:

• inovarea;
• achiziţia;
• acordurile, alianţele;
• integrarea verticală;
• specializarea;
• retragerea.
Rolul planificării strategice

Planificarea strategică devine necesară ca sistem de procese, pe nivele de responsabilitate şi


cicluri, după cum urmează:

• identificarea, definirea şi aprobarea obiectivelor şi strategiilor;


• definirea sistemelor de acţiuni curente şi stabilirea de programe care să valorifice superior
resursele antrenate;
• fixarea definitivă a obiectivelor firmei şi a strategiilor;
• stabilirea bugetelor pe direcţii de afaceri;
• armonizarea acestora în cadrul bugetului general al firmei;

2. Prezentarea S.C. “ANDRAVISAGE” S.R.L.

S.C. Andravisage S.R.L a fost înfiintata în anul 1992 ca societate cu capital privat fiind
situata în Bârlad, str.Dragos Voda nr.31, înregistrata la Registrul Comertului sub numarul
J37/1010/92 si cod unic de înregistrare RO 2730060, având ca obiect principal de activitate
“FABRICAREA ARTICOLELOR DE IMBRACAMINTE ”.

5
In anul 2000 S.C.Andravisage S.R.L. si-a deschis o sectie de confectii textile având un
numar de 50 salariati care produc în “sistem lohn” camasi barbatesti, pijamale barbatesti, bluze
dama, camasi dama, pantaloni etc., lucrând cu firme de prestigiu din:

• Italia : “GRUPPO PRODUZZIONE MODA”, “VIOLA SRL”, “ALCON”;

• Anglia : “CHARLES TYRWHITT, ANGELO NATALE;

• Franta : “TOUFASHION”, “JEREM”;

• Spania : “PACT 2004 S.A.”.

Salariatii lucreaza la standarde ridicate de calitate, cu o capacitate ridicata de productie.

Societatea mai are si 2 magazine unde comercializeaza atat produsele proprii cat si lenjerie
intima de la firmele: JOLIDON, TRIUMPH, PIERA etc.

Cifra de afaceri pe anul 2008 este de 1679691 lei.

Obiectul de activitate:

• activităţi tehnice şi de creaţie în mediul textil;


• activităţi de export-import produse textile, materiale auxiliare, ambalare şi alte materiale
necesare producţiei de îmbrăcăminte;
• transport intern şi internaţional de mărfuri;
• calitatea executiei;
• dotarea tehnica a unitatii de productie, bonitatea societatii ;
• personal specializat;
• depozitarea materiei prime si a materialelor auxiliare în conditii foarte bune.
Produsele societăţii sunt realizate din materiale ca: remus (100 % bumbac), vâscoză (60 %
P, 40 % BBC), articole guia (80 % BBC, 20 % P), in (100 % BBC), Briana Caro (100 % BBC),
tercot (45 % BBC, 25 % CF, 30 % policoton), satin vio (50 % CF, 50 % BBC), chantung (100
% BBC), policoton (100 % BBC).

• DOTAREA TEHNICA A SCOIETATII “ANDRAVISAGE”

6
DURKOPP PFAFF YUKI RIMOLDI SINGER BULLMER BROTHER Total
Denumire
Masini cusut simple 15 5 10 30
Masini cusut surfilat 3 3
Masini-cusut butoniere 1 2 3
Masini cusut nasturi 3 1 4
Masina cu 2 ace 1 2 3
Band-zig 1 1
Dipozitiv rihtuit 2 2
Mese pentru calcat 7 7
Presa termoculat 1 1
KURIS 2 2
Sala de croit 1 1

3. Strategia societăţii comerciale “ANDRAVISAGE” S.R.L.

Începând cu structura organizatorică, societatea realizează prima strategie, astfel, la nivelul


tuturor departamentelor şi a unui personal corespunzător şi eficient se poate realiza o bună
desfăşurare a producţiei, vânzării şi comercializării produselor.

Prin departamentele existente, societatea desfăşoară o activitate eficientă, departamentele


existente aici determină un climat favorabil şi posibilitatea de a desfăşura producţia confecţiilor de
bună calitate.

Scopul principal este de a asigura dotarea corespunzătoare a societăţii cu utilaje performante


pentru a realiza produse de calitate superioară, utilaje care să consume puţin şi să nu fie poluante.

După dotarea cu aceste utilaje, societatea a specializat salariaţii pentru a lucra cu acele maşini.
Datorită faptului că societatea pune mult accent pe calitate şi nu pe preţul foarte mare, societatea a
disponibilizat personalul, salariaţii rămaşi fiind distribuiţi şi comasaţi la departamentele necesare.

Pentru formularea strategiei trebuie cunoscută foarte bine piaţa şi gradul de eficacitate al
producţiei şi al societăţii. Astfel, din analiza internă reiese că:

• analiza performanţelor firmei este satisfăcătoare, volumul vânzărilor este mare, calitatea
produselor este bună, atitudinea şi performanţele angajaţilor sunt satisfăcătoare, societatea

7
putând lansa, bazându-se pe studii de piaţă pentru cunoaşterea doleanţelor şi preferinţelor
consumatorilor, noi tipuri de produse la acelaşi nivel calitativ sau chiar optim.
Punctele forte ale societăţii sunt: calitatea produselor, volumul vânzărilor, preţul
produselor, departamente eficiente şi personal corespunzător.

Din analiză rezultă:

• consumatorii societăţii sunt persoane de toate vârstele,atat de sex feminin cat si de sex
masculin.
• concurenţii societăţii sunt firme puternice, cu game sortimentale apropiate celor fabricate de
societatea “ANDRAVISAGE”: S.C. “Confectii”S.A.; S.C. “Condatex” S.A.; S.C.
“AdoStyle” S.R.L.; S.C. “BraiConf”.S.A;S.C. “DakeConf”.S.R.L etc..
• piaţa - datorită tradiţiei şi a calităţii produselor societatea are clienţi fideli cu care
colaborează.
Din studii intense de marketing societatea, pentru a putea atrage mai multi clienţi, a lansat o
gamă nouă de produse, cucerind astfel o nouă piaţă şi reuşind să-şi dezvolte volumul vânzărilor.

Datorită numeroşilor concurenţi, societatea ocupă un loc favorabil în topul preferinţelor


consumatorilor, scopul ţintă fiind să ajungă între primele locuri şi să crească volumul vânzărilor.

Astfel, cele trei elemente ce pot caracteriza situaţia unei întreprinderi sunt: dezvoltarea şi
diversificarea ofertei, a pieţelor şi maximizarea profitului.

Opţiunile strategice ale societăţii au fost în primul rând privatizarea, ce a dus, datorită
capitalului social investit, la retehnologizare şi la schimbarea calităţii produselor, devenind mult
superioare faţă de cele precedente.

O altă opţiune a fost schimbarea managerială şi reorganizarea departamentelor din societate


ce a condus la o bună coordonare şi desfăşurare a activităţilor din întreprindere, programarea
activităţilor şi instalarea sistemelor computerizate pentru o bună desfăşurare a activităţilor.

Diversificarea producţiei reprezintă o nouă opţiune strategică ce duce la satisfacerea mai


multor preferinţe ale potentialilor consumatori. Această dezvoltare a producţiei a fost posibilă
datorită completării bazei tehnice prin achiziţionarea de noi utilaje, datorită perfecţionării
personalului şi a restructurărilor făcute, a proceselor de producţie, datorită modificării
caracteristicilor procesului de aprovizionare, stocarea materiilor prime.

8
Se aplică astfel o recomercializare pe piaţă amplificată (produsele se vând într-un nou mod) şi
o tehnologie modernizată – produse modernizate.

Societatea comercială “ANDRAVISAGE” S.R.L. are ca opţiuni vizând poziţia acesteia pe


piaţă calitatea produselor, principal criteriu şi mod de acţiune, eliminarea concurenţilor de talie
redusă, cunoaşterea permanentă a situaţiei concurenţilor mai mari.

Strategia de piaţă aplicată este cea de extindere a activităţii, strategia anticoncurenţială de


diferenţiere.

4. Concluzii

Societatea comerciala “ANDRAVISAGE” S.R.L., reprezintă, după cum s-a arătat, o


societate cu tradiţie în industria textilă, fapt ce a determinat, de-a lungul timpului, atragerea
numeroşilor clienţi fideli.

Datorită existenţei acestui segment de consumatori fideli, societatea a început să-şi lărgească
aria de activitate, să diversifice producţia, să diversifice oferta pentru a se putea menţine între
primele locuri pe piaţă. Datorită acestor obiective, societatea a investit mult în utilaje performante
pentru a realiza produse de calitate superioară. O altă investitie făcută, pentru a studia piaţa, pentru
extinderea producţiei o constituie studiile de piaţă făcute de către departamentul de marketing.

Alături de acestea se adaugă strategiile de marketing referitoare la preţuri (societatea se axează


pe calitate şi nu pe preţuri costisitoare), modul de prezentare şi desfacere a produselor, calitatea
produselor.

Toate acestea au dus la o creştere importantă a volumului vânzarilor şi la obţinerea unei poziţii
favorabile pe piaţă.

9
BIBLIOGRAFIE

1. Ionescu I., Ionaşcu V., Popescu M., Economia întreprinderii de comerţ şi turism,
Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Bucureşti, 2001
2. Kerbalek I., Economia întreprinderii, Editura Forum, Bucureşti, 1999

10
3. Pliant de prezentare a - S.C.ANDRAVISAGE.S.R.L. BARLAD -

11

S-ar putea să vă placă și