CAPITOLUL 2 ECONOMIA SERVICIILOR:

LOCUL ŞI ROLUL SERVICIILOR ÎN

ECONOMIE
2.1 Serviciile şi sectorul terţiar
2.2 Sectorul serviciilor: dimensiuni şi interdependenţe
2.2.1 Dimensiunile sectorului terţiar în noua economie
2.2.2 Interdependenţele serviciilor în economie şi societate
2.3 Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-socială
2.3.1 Contribuţia serviciilor la creşterea economică
2.3.2 Serviciile şi calitatea vieţii
• Activităţile de servicii sunt regrupate, potrivit
clasificărilor sectoriale ale economiei, în sectorul
terţiar, în timp ce sectorul primar include
agricultura, silvicultura, pescuitul şi mineritul, iar
sectorul secundar industria prelucrătoare şi
construcţiile. Criteriile utilizate de protagoniştii
acestor clasificări (A. Fisher, C. Clark, J. Fourastié)
au fost natura tehnică a activităţilor, precum şi
receptivitatea la progresul tehnic şi ritmurile de
creştere ale productivităţii muncii.
• Astfel, potrivit teoriilor clasice, sectorul terţiar se
caracterizează prin receptivitatea cea mai mică la
progresul tehnic şi ritmurile cele mai scăzute ale
productivităţii muncii. După anii 1970-1980 această
afirmaţie începe să nu mai fie adevărată pentru un număr
din ce în ce mai mare de domenii ale serviciilor, unde
progresul tehnic se extinde mai ales prin intermediul
informaticii, electronicii şi tehnologiilor moderne de
telecomunicaţii. De altfel, aceasta reprezintă una dintre
limitele clasificării sectoriale a economiei, alături de
tendinţa de pătrundere a funcţiilor de servicii în toate
sectoarele economiei şi de integrare orizontală a
acestora.
• Predominanţa funcţiilor de servicii în toate
tipurile de activităţi economice reprezintă
o trăsătură fundamentală a noii economii a
serviciilor, alături de reconsiderarea
noţiunii de valoare în economie, a
importanţei ofertei, creşterea riscului, a
incertitudinii şi a rolului politicilor sociale
pentru înfruntarea acestora.
• Analiza dimensiunilor sectorului serviciilor
evidenţiază puternica tendinţă de "terţiarizare" a
economiilor ţărilor dezvoltate precum şi corelaţia
între nivelul de dezvoltare a serviciilor şi gradul
de dezvoltare a economiilor naţionale. Astfel, în
ţările dezvoltate ponderea serviciilor în
populaţia ocupată depăşeşte 60 şi chiar 70%,
existând totuşi unele diferenţieri chiar în cadrul
acestor ţări, determinate de particularităţile
modelelor de creştere economică, diferenţele de
tradiţii şi obiceiuri etc.
• În acelaşi timp, în ţările mediu dezvoltate
ponderea sectorului terţiar în ocuparea
populaţiei se situează la un nivel de
asemenea mediu, de 50-60%, pe când în
ţările cu un nivel scăzut de dezvoltare acest
indicator ia valori corespunzător mai
reduse (30-40%). În România, în anul 2019,
ponderea populaţiei ocupate în servicii a
fost de aproape 50% (48,74%). Adică,
dintr-un total de 8634,7 mii persoane
ocupate, 4145,4 mii persoane lucrau în
domeniul serviciilor.
• Concluzii asemănătoare pot fi desprinse şi din
analiza ponderii serviciilor în crearea PIB,
statisticile internaţionale referitoare la acest
indicator relevând, pentru toate categoriile de
ţări, ritmuri superioare de creştere a PIB în
servicii, comparativ cu celelalte sectoare ale
economiei. În România, în anul 2017, PIB în
servicii reprezenta 57,28% din PIB total, adică,
din totalul de 857895,7 mil. lei, valoarea
adăugată de servicii a fost de 491773,5 mil.
lei.
• Alţi indicatori importanţi care evidenţiază
creşterea dimensiunilor sectorului
serviciilor în economia contemporană se
referă la: numărul agenţilor economico-
sociali activi din economie, numărul
întreprinderilor active pe sectoare şi
ramuri, mărimea şi structura imobilizărilor
corporale, a investiţiilor etc.
• Sistemul intercondiţionărilor serviciilor în
economie şi societate se structurează pe
două direcţii principale: impactul cu
procesul de producţie de bunuri materiale
şi asupra omului cu nevoile sale.
• Referitor la primul aspect, serviciile de producţie se află
fie în raport organic cu producţia de bunuri, fie în raport
funcţional cu aceasta, serviciile putând fi, din acest punct
de vedere, internalizate sau externalizate. În prezent, se
manifestă ambele tendinţe în organizarea serviciilor de
producţie, atât de internalizare cât şi de externalizare,
totuşi cea mai puternică este tendinţa de exteriorizare,
datorită avantajelor certe pe care aceasta le furnizează
beneficiarilor.
• O altă concluzie importantă, demonstrată de
realităţile economice, este că serviciile pot fi
considerate în acelaşi timp, premisă şi efect al
industrializării.
• În privinţa serviciilor destinate consumului
final, acestea sunt implicate atât în satisfacerea
unor nevoi materiale, cât şi spirituale sau
sociale, intrând în acest proces în relaţii complexe
cu bunurile materiale, relaţii ce pot fi de
concurenţă (substituţie) sau de stimulare
(complementaritate).
• Teoriile economice moderne au revenit
asupra rolului serviciilor în creşterea
economică, recunoscându-se rolul de prim
rang pe care acestea îl au în prezent în
realizarea progresului economic şi social.
• Astfel, funcţiile serviciilor se înscriu între activităţile cele
mai importante creatoare de avuţie materială şi
spirituală. Dintre acestea se remarcă funcţiile de:
cercetare-dezvoltare, educaţie (formare şi perfecţionare
profesională), întreţinere (mentenanţă), aprovizionare şi
stocaj, distribuţie, potenţarea utilizării produselor,
gestiunea şi reciclarea deşeurilor. Aceste funcţii
înglobează, cu diferenţieri în funcţie de natura
produselor, până la 80% din costurile totale ale acestora.
• Pe de altă parte, eterogenitatea serviciilor face ca
diferite prestaţii să nu contribuie la fel la
creşterea economică, serviciile împărţindu-se din
acest punct de vedere în: intensive în muncă
(personal) şi intensive în cunoaştere (inteligenţă).
• Aportul cel mai mare la creşterea economică
îl au serviciile intensive în inteligenţă, care
contribuie la progresul tehnic în sens larg,
contribuţie ce poate fi analizată şi măsurată cu
ajutorul funcţiilor de producţie.
• Contribuţia serviciilor la calitatea vieţii se
referă la trei aspecte mai importante:
• >consumul de servicii,
• >relaţiile serviciilor cu timpul liber şi
• >relaţiile serviciilor cu mediul înconjurător.
• Consumul de servicii este un indicator important
al calităţii vieţii, existând diferenţieri importante
în privinţa coeficienţilor bugetari ai serviciilor
(care exprimă ponderea cheltuielilor pentru
servicii în cheltuielile totale de consum ale
populaţiei) între diferite ţări, precum şi pe
categorii socio-profesionale, determinate de
diferenţele în ceea ce priveşte veniturile reale ale
populaţiei.
• Relaţiile serviciilor cu timpul liber vizează
atât mărimea acestuia cât şi modalităţile
lui de utilizare, serviciile fiind implicate atât
în creşterea loisirului, cât şi în crearea
condiţiilor pentru loisir şi petrecerea
acestuia.
• În sfârşit, raporturile serviciilor cu mediul
înconjurător se concretizează atât în deteriorarea
acestuia (prin diferite forme de poluare) cât şi în
protejarea lui prin: îmbunătăţiri funciare,
amenajări silvice, servicii de epurare, de
salubritate etc. şi nu în ultimul rând, prin
educarea ecologică a utilizatorilor productivi şi
finali.