Universitatea Danubius

Facultatea de ȘtiințeEconomice
Economia Comerțului, Turismului și a Serviciilor
Disciplina: Economie in servicii
Anul II, Semestrul 1
Student : Marius MARTIȘ

Dimensiunile sectorului serviciilor în cadrul economiei naţionale

Modul de caracterizare al dimensiunii şi evoluţia sectorului de servicii se realizează cu

ajutorul unor indicatori. Datorită numărului foarte mare de ramuri ale economiei, cuprins in sfera
serviciilor, modul de utilizare al indicatorilor este limitat, existând o serie de indicatori
consideraţi mai expresivi in ceea ce priveste caracterizarea dimensiunilor şi evoluţiei acestui
sector.
a. Populaţia ocupată: pondera populaţiei ocupate in sectorul serviciilor faţă de totalul populaţiei.
Acest indicator realizează o analiză dinamică a evoluţiei şi distribuţiei pe sectoare a populaţiei,
tentinţa este de creştere de la an la an;
b. Participarea serviciilor la crearea PIB : pondera serviciilor în PIB. Cu ajutorul acestui indicator
se poate caracteriza dimensiunile globale ale sectorului serviciilor. Proporţia participării
serviciilor la realizarea PIB-ului reflectă potenţialul, structura şi caracterul dezvoltării economiei
şi totodata dovedeşte eficenţa înaltă a activităţiilor desfăşurate în acest sector.
c. Mărimea fondurilor fixe existente : acest indicator asigură o evaluare globală a dimensiunilor
sectorului, ca expresie a resurselor materiale, angajate, precum şi raportul acestora cu cele din
alte sectoare. Interdependenţa dintre servicii şi celelalte sectoare se regăseşte la toate nivelurile,
iar dezvoltarea serviciilor este influenţată şi influenţează la rândul ei progresul şi eficenţa
activităţilor desfăşurate în celelalte sectoare.
Există astfel un sistem de legături ce se structurează pe 2 direcţii principale şi anume :
- impactul serviciilor asupra omului cu nevoile sale
- impactul serviciilor în procesul de producţie propriu-zisă.
Astfel, serviciile sale aflate într-un raport organic cu producţia materială, ele exercitându-
se în interiorul întreprinderii şi îmtr-un raport funcţional între oameni şi întreprinderi. Astfel
serviciile reprezintă o cauză şi un efect ale industrializării, al creşterii şi modernizării producţiei.
Serviciile sunt implicate şi în satisfacerea nevoilor de consum ale populaţiei. Satisfacerea
acestor nevoi şi trebuinţe presupune dezvoltarea acestor servicii strict legate de activitatea
umană, dar şi a serviciilor adiacente (curăţenie, transport, gospodărirea locatarilor, spălătorie
etc.). Ca urmare trebuie evidenţiat faptul că dezvoltarea serviciilor se produce sub impactul
revoluţiei tehnico-ştiinţifice.
Acesta argumentează ideea integrării şi interacţionării sectorului serviciilor cu ansamblul
economic şi social.
În prezent, serviciile sunt considerate un factor de progres şi de stimulare a creşterii
economice.

Page 1 of 6
 În ţările foarte dezvoltate aceste servicii se substituie industriei, având rolul de motor al
dezvoltării sociale.
În funcţie de conţinutul lor şi de acordul lor la creşterea economică, serviciile sunt
împărţite în 2 categorii:
a. serviciile cu prestaţie intensă în munca: aceste servicii presupun un volum mare de muncă
manuală.
b. Servicii cu prestaţie intensivă în inteligenţă.
De aceea este greu de cuantificat efortul prestatorilor de servicii.
De aceea marea majoritate a serviciilor sunt sprijinite prin acordarea de subvenşii, reduceri de
taxe etc.
Rolul serviciilor în economie poate fi argumentat şi prin contribuţia acestora, însă poate fi
argumentat şă prin contribuţia acestora la valorificarea superioară a burselor naturale – materiale.
Serviciile contribuie de asemenea la conservarea bunurilor materiale la sporirea la valorificarea
de întrebuinţare, la ridicarea randamentului de consum etc.
De aceea serviciile contribuie la sporirea eficenţei întregii activităţi desfăşurate în
economie.
Sistemul de interdependenţă dintre sectoarele serviciilor şi celelalte domenii de activitate:
- revoluţia tehnică – ştinţifică
- nevoile producţie
- mediul înconjurător
- nevoile populaţiei.

Dimensiunea naţională a serviciilor: o abordare statistică

În ciuda dificultăţilor apreciabile de ordin conceptual, metodologic şi statistic care
însoţesc orice încercare de abordare a locului serviciilor în contextul economiilor naţionale
contemporane, evidenţele statistice care ne stau la îndemână ilustrează fără nici un echivoc că
importanţa relativă a sectorului de servicii în context naţional a continuat să crească în ultimele
trei decenii, fapt reflectat în creşterea ponderii acestui sector atât în produsul intern brut, cât şi în
forţa de muncă activă în majoritatea economiilor naţionale.
În baza evoluţiei acestor doi indicatori sintetici utilizaţi în mod curent în literatura de
specialitate pentru evidenţierea locuiui sectorului de servicii în cadrul economiilor naţionale, se
poate aprecia că fenomenul expansiunii serviciilor are amploarea unei mutaţii structurale care
caracterizează toate economiile naţionale, intensitatea acestui fenomen prezentând, totodată,
unele variaţii în funcţie de nivelul dezvoltării ţărilor.
În timp ce teoria economică a rezervat de-a lungul timpului un spaţiu modest abordării
serviciilor în contextul economiilor naţionale, se poate aprecia că investigarea serviciilor în
contextul relaţiilor economice internaţionale s-a bucurat de o atenţie şi mai redusă.Dacă până la
începutul anilor '80, interesul acordat schimburilor internaţionale cu servicii în literatura de
specialitate sau în cadrul agendei dezbaterilor din diferitele foruri internaţionale s-a rezumat cel
mult la abordarea rolului acestora ca factor de impulsionare a comerţului cu bunuri materiale şi,
respectiv, ca mijloc de realizare de încasări valutare sau la abordarea unor aspecte specifice

Page 2 of 6
legate de anumite segmente de servicii, putem considera că deceniul al nouălea marchează o
schimbare radicală a percepţiei asupra importanţei acestor schimburi, atât pe plan internaţional,
cât şi naţional.
Amplificarea notabilă a cercetărilor în domeniul schimburilor internaţionale cu servicii
trebuie pusă, desigur în legătură cu motivaţiile de natură economică şi politică care au stat la
originea declanşării, la începutul anilor '80, a preocupărilor de reglementare şi de liberalizare în
plan multilateral a acestor schimburi.Prin urmare, literatura de specialitate care a luat naştere
începând din această perioadă în jurul problematicii comerţului internaţional cu servicii trebuie
privită înainte de toate ca o reacţie în lanţ la încercările de a conferi un suport teoretic
preocupărilor concrete de liberalizare în acest domeniu.
Aparţinând în mod preponderent economiştilor din acele ţările dezvoltate care au avansat
şi susţinut iniţiativele de liberalizare, aceste contribuţii teoretice au ca numitor comun străduinţa
de a demonstra aplicabilitatea în domeniul serviciilor a teoriilor convenţionale din sfera
comerţului cu bunuri materiale - fie a teoriei clasice a avantajelor comparative bazate pe înzestra-
rea cu factori primari de producţie, fie a variantelor mai moderne şi extinse ale acesteia - şi de a
furniza astfel guvernelor ţărilor respective fundamentul teoretic pentru justificarea oportunităţii
şi, respectiv, a necesităţii liberalizării comerţului internaţional cu servicii, demers considerat a fi
în interesul expansiunii viitoare a acestui comerţ şi în beneficiul tuturor participanţilor la acest
comerţ.

Locul si rolul serviciilor in economie

Teoriile privind clasificarea sectoriala le regasim la A. Fisher, Colin Clark si J. Fourastie.

Pentru prima data serviciile au fost grupate intr-un sector distinct al economiei nationale de catre
A. Fisher, in sectorul tertiar, definit ca ansamblul de activitati consacrate productiei nemateriale,
in timp ce sectorul primar grupeaza activitatile agricole si extractive iar sectorul secundar
industriile prelucratoare.
Obs. Progresul economic are drept caracteristica glisarea ocuparii fortei de munca si a
investitiilor de la sectorul primar spre sectorul secundar si mai 111c29b departe spre sectorul
tertiar.
Ulterior clasificarea a fost perfectionata de Clark si Fourastie.
Clark, in urma unei analize statistice laborioase grupeaza activitatile economice in:
–  activitati primare, caracterizate prin utilizarea directa a resurselor naturale si prin randamente
descrescande (agricultura, exploatarea forestiera, vanatoare, pescuit);
– activitati industriale (secundare) – transformarea continua si pe o scara mare a materiilor prime
in produse transportabile, caracterizate prin productivitate ridicate si randamente crescande;
– activitati tertiare caracterizate prin productivitate mai redusa (mestesuguri de reparatii reparatii,
croitorii, brutarii, industria constructiilor, activitati bancare, asigurari, comert si servicii
personale).
Fourastie a reusit sa formuleze un criteriu stiintific de delimitare a sectoarelor economiei in
functie de comportamentul lor economic. El spune ca: comportamentul economic al celor trei

Page 3 of 6
 sectoare este caracterizat prin nivelul si dinamica productivitatii, nivelul progresului tehnic si
receptivitatea fata de acestea. Astfel:

–        pentru sectorul primar cresterea productivitatii este situata la nive mediu;

–        pentru sectorul secundar peste medie;
–        pentru sectorul tertiar sub medie.
In ceea ce priveste progresul tehnic sectorul secundar este caracterizat ca avand cel mai
inalt grad de patrundere a progresului tehnic iar sectorul tertiar ca fiind cel mai putin receptiv.
Obs. Aceste afirmatii sunt facute cu referire la intregul complex eterogen al tertiarului. Lucrarile
mai recente reconsidera aceste idei si sustin ca anumite servicii moderne si anumite activitati
agricole se desfasoara la un inalt nivel tehnic, in timp ce anumite laturi ale sectorului industrial
releva un progres tehnic mai slab.
Pentru ca sectorul tertiar era mai putin receptiv la progresul tehnic era considerat un „colac de
salvare” impotriva somajului (tinand cont si de importanta factorului uman in servicii) dar
automatizarea proceselor a condus la reduceri de personal in anumite ramuri (transport,
telecomunicatii, comert, servicii bancare, asigurari).

In multe tari dezvoltate dupa puternicul avant al sectorului tertiar din anii ’60-’80, cand
cresterea productiei de servicii se desfasoara in paralel cu cresterea mainii de lucru angajata,
dupa anii ’80, care au inaugurat era standardizarii, informatizarii si automatizarii pentru
numeroase domenii ale serviciilor ritmul de crestere al angajarilor a fost din ce in ce mai lent.
Daca inainte de anii ’60-’70 afirmatia ca productivitatea relativa a muncii in sectorul serviciilor
(calculata ca raport intre ponderea serviciilor in PIB si ponderea acestora in populatia ocupata)
are valori subunitare (datorita ponderii mai mari a serviciilor in populatia ocupata) era adevarata,
in prezent, in tarile dezvoltate este posibil ca aceasta relatie sa nu se mai confirme cel putin
pentru unele domenii ale serviciilor.
Obs. Interdependenta intre activitatile economice – activitatile de servicii in scopul productiei
materiale exercitate chiar in interiorul intreprinderilor producatoare de bunuri de multe ori nu pot
fi disociate si evidentiate separat de activitatile de productie propriuzise. Exista numeroase
servicii care sunt cuprinse in sectorul primar sau secundar (reparatii ale constructiilor si
utilajelor, mecanizarea si automatizarea unor lucrari, culegerea si prelucrarea informatiilor,
proiectare, organizare). Putem aprecia ca sfera serviciilor este mai larga, mai cuprinzatoare decat
sfera sectorului tertiar ingloband si o serie de activitati nemateriale, desfaturate in sectorul primar
si secundar.
Dezvoltarea si diferentierea serviciilor au condus la incercari de scindare si sistematizare
a tertiarului, la desprinderea din cadrul lui a unor servicii cu caracter special si constituirea lor
intr-un sector cuaternar. Acesta cuprinde:
–  dupa unele pareri, activitatile ce se refera la timpul liber: spectacole, turism, loisir
(satisfacerea nevoilor oamenilor in timpul liber);
–  dupa altii, acesta ar fi sectorul informatic cu tot ceea ce apartine de el: cercetare,
productie de soft-uri, tehnologii moderne de interconectare, telecomunicatii, actiuni la distanta.

Page 4 of 6
 Clasificarea sectoarelor are anumite limite, dar de ce este importanta? Ea permite
cuprinderea si analizarea ca un tot unitar a activitatilor economico-sociale si desprinderea unor
tendinte strategice in dezvoltarea economiei la nivel national si international.
Recomandarile formulate in lucrarile ONU, consacrate clasificarii si studierii serviciilor
sunt de a cuprinde in acest sector toate activitatile economice, altele decat agricultura (inclusiv
pescuitul si sectorul silvic), industriile extractiva si prelucratoare si constructiile.
La nivel macroeconomic dimensiunile sectorului tertiar sunt masurate de o serie de indicatori
care exprima pe de-o parte marimea si ponderea resurselor utilizate in acest sector iar pe de alta
parte volumul si contributia efectelor produse de servicii la progresul economic si social general.

Indicatori

 ponderea populatiei ocupate in sectorul serviciilor in totalul populatiei ocupate;

 contributia serviciilor la crearea PIB. ;
 numarul agentilor economico-sociali activi din economia nationala, numarul
intreprinderilor active pe sectoare si ramuri.;
 marimea si structura imobilizarilor corporale;
 marimea investitiilor si structura acestora pe domenii de activitate. ;

In ceea ce priveste sistemul interdependentelor serviciilor in economie si societate,

cuprinzand serviciile destinate fie consumului intermediar fie celui final, se structureaza pe doua
directii principale:

–        impactul cu procesul de productie propriu-zis

–        impactul asupra omului cu nevoile sale.
In ceea ce priveste primul aspect serviciile de productie (destinate consumului
intermediar) se afla in raport organic cu productia de bunuri (exercitandu-se chiar in interiorul
intreprinderilor producatoare de bunuri) si raport functional (exercitat de intreprinderi sau
indivizi care lucreaza de o maniera independenta). La diferite stadii de dezvoltare economica
anumite activitati de servicii care se exercitau in intreprinderi producatoare se exercita in exterior
sau invers. Vorbim in acest caz de exteriorizarea sau interiorizarea serviciilor. Aceste fenomene
sunt determinate de urmatorii factori:
- nivelul de dezvoltare si generalizare a tehnicii – nivelul general de dezvoltare tehnologica atins
de o economie data;
-  gradul de dezvoltare a schimburilor – intinderea si coerenta petei.
Obs. Pe termen lung cele doua fenomene sunt reversibile. In prezent se manifesta ambele
tendinte, atat de internalizare cat si de externalizare. Totusi cea mai puternica este tendinta de
exteriorizare datorita avantajelor certe pe care aceasta le furnizeaza beneficiarilor.
Un alt aspect important, o concluzie demonstrata de realitatea economica, este aceea ca
serviciile pot fi considerate in acelasi timp premisa si efect al industializarii.

Page 5 of 6
 In ceea ce priveste al doilea aspect, serviciile destinate consumului final (serviciile
destinate satisfacerii nevoilor de consum ale populatiei: materiale, spirituale si sociale –
comunicare, cunoastere, educare, securitate, recreare, nevoi cu o evolutie permanent ascendenta)
intra in relatii complexe cu bunurile materiale: relatii de concurenta (substitutie) sau de stimulare
reciproca.
Teoriile economice noi reconsidera rolul serviciilor in dezvoltarea economiei, revizuind
conceptia despre cresterea economica. Paul Heyne spune ca „cresterea economica consta nu in
sporirea productiei de lucruri ci in productia de avere. Avere este tot ceea ce oamenii pretuiesc ca
valoare. Evident lucrurile materiale pot contribui la avere si sunt intr-un fel esentiale in
producerea de avere. Dar nu exista legatura obligatorie intre cresterea averii si o crestere de
volum, greutate sau cantitate a obiectelor materiale”.

Bibliografie:

1. Agnes Ghibuţiu, „ Serviciile şi dezvoltarea. De la prejudecăţi la noi orizonturi”, Ed. Expert,

Buc. 2000
2. Valentin Hapenciuc, „Economia serviciilor - curs”
3. Anca Gabriela Turtureanu, ,,Economia serviciilor - curs''

Page 6 of 6