UNIVERSITATEA “DANUBIUS” din GALAȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

Specializarea: Economia comerțului turismului și a serviciilor

Coordonator disciplina,
Lect. Univ. Dr. Dan PĂUNA

Student: Martiș Marius

Centrul de Studii Bârlad

GALAȚI
2022

1
 UNIVERSITATEA “DANUBIUS” din GALAȚI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
Specializarea: Economia comerțului turismului și a serviciilor

DISCIPLINA: Etica in comerț, turism si servicii

TEMA PENTRU EXAMEN: Limitele de acţiune a codurilor etice

GALAȚI
2022

2
Introducere.................................................................................................... 4

1. Generalități privind codul de etică in cercetare 6

1.1 Definirea conceptului de etică 6
1.2 Etica și conduita în cercetare 6
1.3 Problemele eticii in cercetare 7
1.4 Reglementarea legislativă cu privire la etică în cercetare din România 8

2. Limitele de acțiune privind codul etic 9

2.1 Limitele de acțiune privind codul etic in cercetare 9
2.2 Principii ce trebuie respectate în cadrul eticii în cercetare 11

Concluzii ....................................................................................................... 13

Bibliografie............................................................................................. 13

Tema principala : Modul de acțiune al codului etic in cercetare

3
 INTRODUCERE

În materie de etică a cercetării vorbim despre normativitate în sens larg, întrucât

regulile de etică sunt cuprinse atât în legi, deci în acte normative stricto sensu, cât și în coduri
și instrucțiuni de etică, care au valoare normativă lato sensu și care sunt, ca și importantă în
sistemul normativ, considerate de forță juridică subordonată legilor, precum și în convenții
internaționale, a căror aplicabilitate stă sub rezerva ratificării lor de către state, ori în
declarații, culegeri de texte, directive formulate de organizații internaționale, care sunt
obligatorii pentru membrii acestora, dar în practică țin în principal de importanța și influența
pe care o exercită pe plan internațional respectivele organizații.

În conformitate cu cele arătate în literatura de bioetică „ evoluția pozitivă și

prosperitatea societății sunt dependente de modul în care sistemul juridic se armonizează cu
sistemul moral” (Hotca, 2017). Termenul de „etică” intră în sfera mai largă a noțiunii de
„ morală”. În condițiile în care nu toate normele morale sunt consacrate în texte de lege, tot
așa, regulile de etică, ca parte a morale, nu au făcut în mod tradițional obiectul de
reglementare al legilor, preferându-se a se lăsa reglarea mecanismelor etice la nivelul relațiilor
interumane, care funcționează, astfel cum s-a arătat în literatură (Hotca, 2017), conform
mecanismului recompensă - oprobiu, unde recompensa este confortul psihic produs de
respectarea regulii și respectul colectivității, iar oprobiul este sancțiunea morală,
marginalizarea celui care încalcă normele morale, aplicată tot de colectivitate ( în cazul
nostru, colectivitatea academică și științifică).

Această concepție a fost efectul faptului că multă vreme noțiunile de morală și de etică
au fost privite, cumva, ca fiind echivalente, și pentru că regulile de morală pot să fie diferite
de la o colectivitate la alta sau de la etapă istorică la alta, a apărut ca preferabil a se lăsa
reglarea mecanismului etic în cercetare în afara dispozițiilor legale, normative în sens strict, la
latitudinea societății, a colectivității, a grupului de oameni care împărtășesc valori morale
comune. Cu timpul, însă, dar mai ales după experimentele naziste din lagărele de concentrare
din timpul celui de al Doilea Război Mondial, importanța drepturilor lezate prin posibila
nerespectare a regulilor de conduită etică în cercetare a adus în discuție nevoia de a transcrie
în documente oficiale normele de conduită etică.

Apreciem că această schimbare de optică se impune datorită universalității cunoașterii,

a faptului că fiecare cercetător își aduce contribuția, la fondul comun informativ științific al
4
umanității, astfel încât modul în care acest fond formativ este îmbogățit a devenit la fel de
important ca evoluția însăși. Mai mult, efectul globalizării la nivelul circulației informației și a
accesului facil la inovațiile științifice, în orice colectivitate, din orice parte a globului, cu
privire la cercetări efectuate oriunde în lume, este de natură a promova, de asemenea,
necesitatea ca întreaga comunitate a cercetătorilor să se ghideze după reguli de etică a
cercetării care să transceadă regionalismul sau subiectivismul determinat de obiceiurile unei
colectivități sau a alteia, în baza unui cod de conduită unanim acceptat.

Așadar, în timp, ceea ce era neetic a fost transpus la nivel de acte normative în sens
larg, cu caracter diriguitor al comportamentului uman, însă diferența marcantă dintre
„nelegal„ și „neetic” se observă la nivel sancționator. Încălcarea regulilor de etică se traduce
într-un sistem sancționator specific, cum ar fi, spre exemplu, sancțiunea pe care o aplică
jurnalele științifice de nepublicare a articolelor care conțin cercetări efectuate cu încălcarea
regulilor de deontologie a cercetării (ca în cazul neobținerii consimțământului informat a
subiecților umani participanți la cercetare, neavizării cercetării de către comisia de etică).
Acest regim sancționator distinct este dat de faptul că morala (deci etica, ca parte a moralei)
precede dreptul, așadar precede legea ca și sistem de norme codificat, pe cale de consecință
este posibil ca ceea ce este imoral să nu fie neapărat ilegal, iar ceea ce este ilegal să nu fie
neapărat imoral, „neetic” și „nelegal” intersectându-se ca înțeles, dar nefiind sinonime (Hotca,
2017). Prin urmare, sancționarea abaterilor de la etica cercetării este uneori incompatibilă cu
sancțiunile juridice consacrate, deși în anumite situații acestea sunt potrivite inclusiv pentru
restabilirea ordinii etice încălcate, în funcție de cum această intersectare între drept și etică se
produce sau nu. De Waal (2017) descrie acest mecanism arătând că moralitatea, spre
deosebire de lege, ia în calcul interesul personal, însă îl subordonează celui social, „ pentru a
promova o societate bazată pe cooperare”.

1. GENERALITĂȚI PRIVIND CODUL DE ETICĂ IN CERCETARE

1.1 DEFINIREA CONCEPTULUI DE ETICĂ

5
 Termenul „etică” provine din cuvântul grec ethos care se traduce prin „felul sau
maniera de a fi”. Domeniul eticii, denumit şi filosofia moralei, presupune sistematizarea,
recomandarea conceptelor de comportare corectă cât şi apărarea acestora. Scopul acestui
domeniu este de a descoperi şi a introduce principiile prin care caracterul şi acţiunea umană să
poată fi judecate.

Dictionarul Explicativ al limbii române arată că “Etica este ştiinţa care se ocupă cu
studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu
rolul lor in viaţa socială”. Etica reprezintă deasemenea “Totalitatea normelor de conduită
morală corespunzatoare ideologiei unei anumite clase sau societăţi” sau “Morala”. Acelaşi
dicţionar arată,referitor la originea cuvintului “etică”,faptul că acesta provine din limba
franceză “etique” sau din latinescul “ethicus”.

1.2 ETICA ȘI CONDUITA ÎN CERCETARE

Orice activitate de cercetare implică o responsabilitate pe mai multe planuri:

științifică, morală, socială, politică etc. Cercetătorul care efectuează o cercetare este direct
răspunzator pentru descoperirea sa. Elementul central, al oricarei etici a activității de cercetare
îl reprezinta responsabilitatea cercetătorului față de munca sa, dar mai ales de rezultatele
acesteia. Cercetătorul trebuie să justifice actul de cercetare, să justifice utilitatea și
valabilitatea rezultatelor obținute, să încerce să aducă prin cercetarea sa un beneficiu
societății. Având in vedere aceste aspecte, orice cercetare stiintifica trebuie pusa sub semnul
unei cenzuri morale.

Activitatea de cercetare este astăzi o activitate de înalt prestigiu profesional ce reclamă

în mod obligatoriu un stil de muncă sau un model de conduită ce implica urmatoarele aspecte:

- seriozitate în alegerea și tratarea temei de cercetare;

- responsabilitate profesională, morală și socială;

- respect fata de munca, fata de tema cercetata, fata de cercetator;

- sinceritate si modestie;

- cooperare sincera, corecta in cadrul colectivului de cercetare;

- respectarea ierarhiilor, respectiv a statutelor și rolurilor, în colectivul de cercetare

respectiv;

6
- comunicarea rezultatelor cercetării după o prealabilă și serioasă verificare a acestora,
comunicare ce trebuie să aibă caracter de corectitudine și valoare științifică.

Etica cercetării trebuie să aibă în vedere și “abaterile morale” ale cercetatorilor

stiintifici. Printre “abaterile morale” de la normele eticii cercetarii stiintifice se pot mentiona
urmatoarele aspecte mai frecvent intalnite:

- furtul de idei;

- cercetări cu caracter paralel care urmăresc subminarea unei activități autentice de

cercetare pentru a o devaloriza, a o face lipsită de interes, de utilitate;

- comunicarea unor rezultate incorecte, false din punct de vedere teoretic sau oferirea
unor produse nesemnificative, inutile sau chiar periculoase;

- utilizarea activității de cercetare științifică în scopuri contrare intereselor sau

securității umanității, în scopuri nocive, antisociale, distructive etc.;

Etica cercetării are rolul de a preciza principiile, responsabilităţile şi procedurile astfel

încât cercetarea şi inovarea să se desfăşoare în conformitate cu principiile etice acceptate de
comunitatea ştiinţifică internaţională.

1.3 PROBLEMELE ETICII IN CERCETARE

Conducerea ştiinţei se bizuie pe principii de bază valabile în toate ţările şi în toate

disciplinele ştiinţifice. Primul dintre aceste principii îl constituie cinstea faţă de sine şi faţă de
ceilalţi. Cinstea este atât un principiu etic cât şi baza tuturor regulilor ale căror detalii diferă în
funcţie de disciplină, de comportamentul profesional în ştiinţă şi anume de buna practică
ştiinţifică.

Amintim că, în general, bunele practici reprezintă un set de reguli etice şi profesionale care
trebuie aplicate în scopul realizării unei acţiuni.

Integritatea morală în cercetarea ştiinţifică şi în publicarea rezultatelor este esenţială pentru

avansarea în cunoaştere şi, ca urmare, începând cu anul 1960, lucrările academice în etică,
tratând chestiuni practice sau aplicate, au cunoscut o dezvoltare deosebită. Fostul comisar
european pentru cercetare, dl. Philippe Busquin, menţiona: „a da socoteală de alegerile şi de
elementele care au contribuit la acestea, a controla punerea în practica efectivă a politicilor, a
măsura eficacitatea, a prevedea adaptările, a lupta contra fraudelor mereu prezente, implică un
recurs permanent şi crescut la expertiza ştiinţifică şi tehnică” .

7
Trasarea unei limite între conduita incorectă şi fraudă este greu de făcut şi aici intervine rolul
comunităţii ştiinţifice de a stabili coduri de conduită potrivite cât şi reguli de procedură pentru
a preveni greşelile profesionale. Comunitatea ştiinţifică trebuie să se preocupe de reaua
conduită, inclusiv de fraudă, deoarece ele corup ştiinţa şi induc o neâncredere a publicului
care prin taxe şi impozite susţine cercetarea ştiinţifică.

1.4 REGLEMENTAREA LEGISLATIVĂ CU PRIVIRE LA ETICĂ ÎN CERCETARE

DIN ROMÂNIA

Pentru a delimita normele din domeniul cercetării s-au emis un set de reglementări
atât la nivel național cât si la nivel internațional. În acest sens, cadrul legal aferent eticii în
cercetare a fost modificat substanţial la noi în Romania,.

Cele mai importante modificări legislative care reglementează etica în cercetarea

științifică sunt următoarele:

- Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, art. 306-310 şi 318-326;

- Ordonanţa Guvernului nr. 28/2011 pentru modificarea Legii 206/2004 privind etică în
cercetare;

- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 5735/2011 pentru aprobarea regulamentului şi

componenţei Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi
Inovării (CNECSDTI).

Din punct de vedere al procedurilor, aceste reglementări introduc un sistem care

analizează şi sancţionază abaterile pe două nivele: cel local, la nivelul instituţiei, şi cel central,
la nivelul MECTS şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale ce au unităţi de
cercetare în coordonare sau în subordine.

În general, o sesizare este analizată şi soluţionată de către comisiile de etică ce trebuie

organizate în fiecare instituţie. Aceste soluţii pot fi contestate însă la nivel central, prin
înaintarea unei contestaţii către CNECSDTI. Fac excepţie următoarele cazuri ce pot fi sesizate
direct către CNECSDTI, fără o analiză prealabilă la nivel local: abaterile grave (descrise mai
jos), abaterile conducătorilor de instituţii, sau ale membrilor consiliilor de administraţie şi
consiliilor ştiinţifice ale acestora, sau abaterile persoanelor ce ocupă poziţii de demnitate
publică. Dacă la nivel local comisia de etică stabileşte una sau mai multe sancţiuni, acestea nu
pot fi aplicate decât după o perioadă de 15 zile lucrătoare, timp în care persoana găsită
vinovată poate contesta decizia la CNECSDTI.
8
 În afară de aspectul procedural, noile reglementări introduc o serie de definiţii şi
detalieri ale tipurilor de abateri de la etica şi buna conduită. În primul rând, plagiatul,
confecţionarea de rezultate ştiinţifice şi introducerea de date false în solicitările de granturi
sunt definite ca „abateri grave”.

Contractele de muncă ale persoanelor ce ocupă posturi didactice şi de cercetare, găsite

vinovate de abateri grave de către CNECSDTI, încetează de drept la data constatării abaterii
de către CNECSDTI

2. LIMITELE DE ACȚIUNE PRIVIND CODUL ETIC

2.1 LIMITELE DE ACȚIUNE PRIVIND CODUL ETIC DIN CERCETARE

Normele de bună conduită în demersul de cercetare – dezvoltare și inovare au fost

elaborate pornind de la o serie de comportamente neetice care, de-a lungul timpului, s-au
transformat în adevărate practici, a căror combatere cerea luarea de măsuri active.

Legea nr.206/2004 ( art. 2 și art. 2.1) identifică între practicile contrare bunei conduite
în cercetare următoarele:

1. În activitatea științifică:

- Confecționarea de rezultate;

- Falsificarea de date;

- Îngreunarea și împiedicarea, dar și sabotarea cu rea credință a activității de cercetare-

dezvoltare, prin blocarea nejustificată a accesului la date, informații, aparatură și materiale;

2. În activitatea de diseminare și publicare a lucrărilor științifice:

- Plagiatul și/sau autoplagiatul;

- Includerea sau excluderea autorilor unor lucrări, fără justificare;

- Includerea de informații nereale, false, neadevărate în solicitările de granturi sau de

finanțare;

3. În activitatea de evaluare și monitorizare instituțională a cercetării:

- Nedezvăluirea situațiilor de conflicte de interese;

- Discriminarea de orice fel;

9
4. În activitatea persoanelor cu funcție de conducere în instituțiile în care se desfășoară
activități de cercetare:

- Abuzul de autoritate în vederea obținerii statutului de autor sau pentru a impune nejustificat
propriile teorii cercetătorilor din subordine;

- Prin abuz de autoritate, Codul penal din 2009 înțelege „ fapta superiorului sau a șefului care,
prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, cauzează o vătămare gravă a intereselor inferiorului
sau a subordonatului, ori îl obligă să încalce îndatoririle de serviciu” ( art. 419); în materie de
etică a cercetării, însă, apreciem că termenul de abuz de autoritate trebuie nuanțat și plasat mai
degrabă la granița dintre abuzul de drept și abuzul de putere; spunem asta întrucât în cazul
particular al persoanelor care coordonează echipe de cercetători sau a mentorilor
(coordonatorilor) în cercetare, de obicei acestea sunt persoane cu o înaltă calificare științifică
și care beneficiază de un respect deosebit și de o mare influență în comunitatea științifică, pe
cale de consecință teoriile acestora, punctele de vedere și opiniile lor au o influență deosebită,
firească, asupra cercetătorilor din subordine;

- Unde se trage linia, așadar, între această influență firească și momentul dincolo de care
influențarea devine neetică se va aprecia, moralmente vorbind, din perspectiva bunei-credințe
a cercetătorului cu funcție de autoritate, mai exact acea bună-credință căreia în literatura de
specialitate ( Mândruțu,2015) i s-a acordat valoare de onestitate caracteristică unui om corect
și informat și nu ignoranță justificată, întrucât cercetătorul onest aflat pe o poziție de
coordonare știe care este funcția socială a dreptului pe care l-ar încălca prin comportamentul
său nedeontologic, așadar, în timp ce un cercetător coordonator are dreptul și chiar obligația
de a-și exercita ascendentul științific față de echipa din subordine, pentru a asigura coerența și
unitatea cercetării, este neetic,constituind abuz de drept, impunerea, nejustificată de parcursul
cercetării; a propriilor teorii;

- Abuzul de putere presupune că una dintre părțile aflate în relații de colaborare se află în
poziție de subordonare față de celălalt (mândruțu,2015), iar partea abuzatoare face exces de
această poziție, în mod injust pentru cel subordonat; vom observa că Legea 206/2004 nu
folosește nici noțiunea de abuz de drept, nici pe cea de abuz de putere ci pe cea de abuz de
autoritate, a coordonatorului, ierarhic superior din punct de vedere al organizării instituționale
celui coordonat, sau ca autoritate științifică;

- Abuzul de autoritate pentru a obține beneficii materiale din proiectele coordonate de

persoanele din subordine;

- Împiedicarea desfășurării activității de către o comisie de etică;

10
5. În ceea ce privește respectarea ființei și demnității umane, evitarea suferinței animalelor și
ocrotirea ecosistemului – Legea nr. 206/2004 prevede că acestea urmează a fi centralizate în
codurile de etică pe domenii.

2.2 PRINCIPII CE TREBUIRE RESPECTATE ÎN CADRUL ETICII IN CERCETARE

În vederea combaterii practicilor neetice, intre care cele mai frecvente au fost enumerate mai
sus, Comisia Europeană, în cadrul Recomandării nr. COM (2005) 576 final privind Carta
europeană a cercetătorilor și Codul de conduită pentru recrutarea cercetătorilor, enumera în
Carta un set de 12 principii a căror respectare este de natură să contribuie la manifestarea unui
comportament etic în cercetare, urmând a prezenta o sinteză a acestora în cele ce urmează:

1. Libertatea de cercetare – care este recunoscută atât ca libertate de gândire și exprimare,

cât și ca libertate de alegere a metodelor de cercetare, însă numai atât timp cât se face în
conformitate cu principiile și practicile de etică recunoscute;

2. Principiile etice - cercetătorii „ trebuie” (problemă Carta cu titlu imperativ) să adere la

practicile etice recunoscute (la nivel național, internațional, al organismelor profesionale
colective) și principiile de bază ale eticii aferente disciplinei lor de cercetare, cu respectarea
standardelor de etică cuprinse în codurile de etică naționale, sectoriale sau instituționale care
le sunt aplicabile;

3. Responsabilitatea profesională – care impune preocuparea constantă a cercetătorului de a

produce o cercetare relevantă științific, abținându-se de la orice formă de plagiat sau dublare a
cercetărilor realizate anterior;

4. Atitudinea profesională – implică obținerea tuturor aprobărilor necesare anterior începerii

cercetării, inclusiv a autorizației din partea comisiei de etică;

5. Respectarea obligațiilor contractuale și legale – care trebuie să fie cunoscute de către

cercetători și respectate de aceștia, inclusiv pe cele care țin de etica în cercetare, care nu au
statutul de simple recomandări, ci sunt adevărate obligații, impuse prin lege sau contractul
încheiat cu instituția în cadrul căreia se desfășoară cercetarea;

6. Responsabilitatea socială – presupune conștientizarea, de către cercetător, a faptului că

este răspunzător din punct de vedere etic în fața societății ca tot unitar pentru activitatea pe
care o desfășoară și efectele acesteia, inclusiv în ceea ce privește managementul resurselor

11
financiare obținute din fonduri publice, astfel cum acesta este impus de finanțator/sponsor sau
comitetul de etică;

7. Bunele practici în cercetare – stabilesc dezideratul ca toți cercetătorii să adopte metode,

practici și tehnici de cercetare sigure, pentru protejarea sănătății persoanelor care ar putea fi
afectate de cercetare, protecția datelor cu caracter personal și orice alte măsuri de siguranță ar
fi mai necesare;

8.Distribuția și exploatarea rezultatelor – care trebuie să se facă în vedere asigurării

accesului neîngrădit la știință;

9. Angajamentul public – privit ca acea legătură dintre cercetător și public care este de
natură a ajuta cercetătorul să înțeleagă care sunt prioritățile , interesele și motivele de opoziție
ale publicului vizând anumite domenii ale cercetării, a anumitor tehnici de cercetare și
implementare a rezultatelor unei cercetări;

10. Relația cercetătorului cu supraveghetorii – care trebuie să fie structurată în așa fel și
suficient de apropiată încât să permită inclusiv aprecierea asupra respectării, de către mentor,
a standardelor etice în cercetarea coordonată;

11. Îndatoriri de supraveghere managerială – un alt principiu al mentoratului științific,

care presupune nu doar transferul eficient de cunoștințe, cât mai ales construirea unei relații
pozitive cu cercetători debutanți, prin intermediul căreia să se insufle respectul pentru etica
cercetării;

12. Dezvoltarea profesională continuă – ca și garant al menținerii unor standarde științifice

ridicate în mod constant.

În România, în conformitate cu recomandările Consiliului Național de Etică

Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), dispozițiile „ Cartei
europene a cercetătorilor” se completează cu cele ale „ Codului european de etică pentru
integritatea cercetării” elaborat de ALLEA – Federația Europeană a Academiilor de Științe și
Umanioare, Acest ultim cod de etică face, însă , o departajare între principiile etice aplicabile
în cercetate și bunele – practici care țin de etica în cercetare.

CONCLUZII

Legislația română în materie de etică în cercetare se află încă în stadiu minimalist.

Din practica comisiilor de etică rezultă că majoritatea sesizărilor cu care sunt învestite
acestea au ca obiect diferite situaţii de plagiat, ceea ce nu înseamnă că mediul de cercetare din
România este unul prin excelență etic, ci doar că nu există o cultură bine conturată a eticii în
12
cercetare, care să conducă la sesizarea comisiilor de etică şi cu aspecte de altă natură sau, mai
grav, există un dezinteres în identificarea, sancţionarea și evidenţierea practicilor neetice în
cercetare, abaterile de la acestea nefiind considerate suficient de grave pentru a stârni reacţii
care să se reflecte în practica comisiilor de etică.

Tot din practica Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice se observă că în

comisiile de etică din cadrul instituțiilor unde se face cercetare nu există o obişnuinţă în a
implementa politicile de etică, respectiv există încă o reținere la acest nivel a comisiilor de
etică din cadrul instituţiilor de a-şi asuma rolul de promotori ai spiritului etic în cercetare.

BIBLIOGRAFIE
1. Comisia Europeană (CE). (2005). Recomandarea nr. COM (2005) 576 final. Carta
Europeană a Cercetătorilor. Codul de Conduită pentru recrutarea Cercetătorilor.
Disponibil la http:// cne.ancs.ro/ wp-content/ uploads/cne/ 2017/12/ Cartea
Cercetătorului.pdf.
2. Hotca, M.A. (2017). Moralitatea și legalitatea. Jessentials. Disponibil la https: //
juridice.ro/essentials/1842/ moralitate – și – legalitatea.
3. Ghid practic privind etica în cercetarea științifică.
4. Etica cercetării ştiinţifice Acad. Ionel Haiduc ACADEMIA ROMANA ADUNAREA
GENERALA 3 IULIE 2012
5. Ordinul 5735/2011 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului
Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (denumit în
continuare Consiliul Naţional de Etică).

13