MPE II

COLABORAREA ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ

ELEMENT ETIC ȘI MORAL?

Mijloace de manifestare

GRUPA 9

Sabău Flavia
Coman Delia
Tămaș Maria Conf. univ. Dr.
Bancoș Ciprian Radu Todoran
CUPRINS
Definirea conceptului de etică
1
Principii etice generale în
2 cercetare

Etica colaborării în cercetarea

3 științifică

Bibliografie
4
Definirea
conceptului de
etică
 Etica
Termenul etică provine din cuvântul grec ethos care se traduce prin „felul sau maniera de a fi” . Domeniul eticii,
denumit și filosofia moralei, presupune sistematizarea, recomandarea conceptelor de comportare corectă cât și
apărarea acestora

Disciplina care ne pune față în față

cu ceea ce este bun și rău, cu datoria
și obligația morală

Un set de principii și valori morale

Teorie sau un sistem de valori morale

Principiile care
guvernează
comportarea unui
individ sau a unui grup
Dicționarul Webster
definește etica astfel:
 ETICA
Definirea conceptului de etică

ETICA
Dicționarul Explicativ
Studiul teoretic al principiilor și al Limbii Române
concepțiilor de bază din orice
domeniu al gandirii și activității
practice
“Etica este ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor
morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul
ETICA lor de clasă şi cu rolul lor in viaţa socială”.
Știință care se ocupă cu studiul
teoretic al valorilor și condiției Etica reprezintă deasemenea “Totalitatea normelor de
umane din perspectiva conduită morală corespunzatoare ideologiei unei anumite
principiilor morale și cu rol în clase sau societăţi” sau “Morala”. Acelaşi dicţionar
viața socială
arată,referitor la originea cuvintului “etică”,faptul că
acesta provine din limba franceză “etique” sau din lati-
nescul “ethicus”
ETICA
Este una din principalele ramuri
ale filosofiei și poate fi numită
știința realității morale
Principii etice
generale în
cercetarea
științifică
Principii etice
generale în
cercetarea
științifică
Sistemul de principii morale în
ştiinţă este destul de greu de
definit. În general, se disting
două noţiuni antonime: “buna
conduită” (bunele practici în şti-
inţă) şi “conduita incorectă”
(relele practici) în care se include
şi frauda.
Pentru ca cercetarea ştiinţifică să
fie etic acceptabilă şi sigură iar
hotărârile ei credibile, com-
portarea în cercetare trebuie să
fie conformă unei bune practici
ştiinţifice. Buna practică ştiinţifică
atrage cercetătorii şi experţii în
ştiinţă:
1. să urmeze moduri de acţiune aprobate de
comunitatea ştiinţifică, adică integritate, me-
ticulozitate şi acurateţe în conduita în cer-
cetare şi prezentarea rezultatelor cât şi în ju-
decarea cercetării şi a rezultatelor ei;
2. să folosească colecţii
de date etic confirmate,
metode de cercetare şi
de evaluare conforme
cu criteriile ştiinţifice şi
să practice o deschidere
proprie cunoaşterii şti-
inţifice la publicarea
rezultatelor;
3. să ia în considerare munca
şi realizările altor cercetători,
respectându-le munca şi
acordându-le creditul şi
greutatea cuvenite realizărilor
lor în ducerea la bun sfârşit a
cercetărilor proprii şi în publi-
carea rezultatelor;
 Principii etice generale în cercetare

În majoritatea codurilor etice referitoare la cercetare şi inovare sunt formulate o serie de

principii cu valoare universală, care ar trebui să stea la baza oricărui proiect de cerc-
etare, atât în faza sa de elaborare, cât şi în cea de derulare şi de comunicare a rezul -
tatelor.

Onestitatea
Onestitatea include o serie de comportamente
dezirabile – afirmative -, raportarea corectă a rezul-
tatelor şi a metodelor, tehnicilor şi procedeelor utilizate
în obţinerea rezultatelor, dar şi limitative –care elimină
comportamentele indezirabile -, cum ar fi abţinerea de
la fabricarea sau falsificarea datelor şi de la
prezentarea insuficientă a acestora sau a unora dintre
ele, lipsa unui comportament înşelător la adresa
colegilor, finanţatorilor şi sponsorilor, participanţilor la
cecetare – cu excepţia cazului când acest comporta-
ment este necesar în scopul cercetării, caz în care este
necesar un aviz din partea unei comisii de etică a
cercetării - şi a publicului;
Obiectivitatea
Obiectivitatea, care se obţine prin evitarea eror-
ilor – intenţionate - în designul cercetării, analiza
şi/sau interpretarea datelor, planificarea si elabo-
rarea proiectului de cercetare, peer review,
evitarea situaţiilor de auto-dezamăgire în proce-
sul de cercetare, sinceritate în analiza şi divul-
garea eventualelor interese particulare inclusive
de natură financiară ce ar putea afecta cerc-
etarea;
 Principii etice generale în cercetare
Integritatea academică
Integritatea academică, exercitată prin sinceritate şi
consecvenţă în bunele practici, respectarea promisiu-
nilor şi a angajamentelor luate, inclusiv a termenelor şi
a proiectului de derulare a cercetării, abţinerea de la
comportamente neoneste chiar şi atunci când acestea
ar putea adduce beneficii de natură materială socială
sau profesională;
Respectarea drepturilor participanţilor
la cercetare
Respectarea drepturilor participanţilor la cercetare, in-
clusiv cel de a se retrage din cercetare în orice mo-
ment, şi obligaţia cercetătorului de a obţine con-
simţământul informat de la toţi participanţii la cer-
cetare.
Respectul pentru proprietatea intelec-
tuală
Respectul pentru proprietatea intelectuală, in-
cluzând aici, dar fără a se limita la acestea,
abţinerea de la plagiat sau autoplagiat, utilizarea
unui autor fantomă care să elaboreze lucrarea în
locul autorilor declaraţi (ghost writing), eliminarea
sau includerea nejustificată a unui autor din lista
de autori, abţinerea de la utilizarea unor surse
nepublicate sau măcăr citarea acestora în limitele
posibilităţilor, abţinerea de la utilizarea unor date
sau metode ale altor cercetători, nepublicate,
care ar duce la confuzia cu privire la prioritatea
ştiinţifică asupra respectivelor date şi metode, in-
cluderea în acknowledgement a contributorilor
care nu se califică pentru a fi autori;
Etica colaborării
în cercetarea
științifică
 Etica colaborării în cercetarea
științifică

Teoretic, este posibil ca orice individ, posedând o cultură de specialitate dintr-un

anumit domeniu, să facă cercetare şi să obţină chiar oarecari rezultate. Cercetătorul
este însă un individ mai aparte, totuşi, pentru că înafara unor cunoştinţe de specialitate
el are nevoie de o anumită motivare internă şi externă, de o anumită susţinere
materială dar şi psihică, de un plus de imaginaţie şi creativitate, de un climat cultural
favorabil etc.
Pentru că în cercetare, ca în orice altă activitate, trebuie obţinute rezultate prin care
individul-cercetător îşi atrage simpatii, apreciere, remunerare, evoluţie favorabilă în
meserie şi carieră etc. El poate fi însă dirijor, solist sau simplu instrumentist într-o
echipă de cercetare, poate fi vedetă sau personal de execuţie.
Rezultatele cercetării ca şi poziţia şi evoluţia cercetătorului sunt bine marcate de cal-
ităţile pe care acest personaj le poate sau nu avea.
 Etica colaborării în cercetarea
științifică
Cercetătorul nu este singur în activitatea sa nici în cazul unor acţiuni solitare, nici
atunci când este izolat de restul lumii pentru a realiza anumite faze ale cercetărilor
sale individuale sau colective. Faptul că în cercetările actuale angajarea solitară nu
mai poate produce rezultate serioase este bine cunoscut; nu lumea reală a devenit
mai complexă ci metodele şi instrumentele, cunoştinţele necesare pentru a realiza
demersul de cercetare.

Cercetătorul are nevoie de un acompaniament permanent, pe de o parte pentru a

putea fi completat prin cunoştinţe şi competenţe, atunci când este nevoie de
ceva
pentru care el nu este pregătit (parcurgerea unei etape care presupune apel la
cunoştinţe şi competenţe dintr-un alt domeniu sau o altă disciplină: pentru
studiul comportamentului consumatorului apelul la psihologie sau sociologie nu
poate fi evitat, de exemplu), pe de altă parte pentru a fi susţinut material şi psihic
în acţiunile sale de cercetare.
 Un alt aspect al eticii colaborării în cercetarea științifică
este cel legat de etica publicării, autori și coautori

Astăzi nu mai există Autorul, ci echipe întregi de autorat, mici sau mari uzine de produs critica și
inovarea intelectuale, în toate domeniile. Când s-au coroborat datele a două echipe care experimen-
tau independent cu Large Hadron Collider (LHC) la CERN (cea mai mare facilitate de cercetare din
Europa) și s-a putut estima cu acuratețe masa bosonului Higgs, a fost publicat un articol în Physical
Review
Letters. Era 14 mai 2015. Dincolo de rapiditatea publicării (articolul fusese trimis în 25 martie), care
arată interesul pentru subiect, altceva e surprinzător. Din cele 33 de pagini ale articolului doar 9
privesc conținutul, cu rezultatele și textul aferent plus referințele. Restul celor 24 nu cuprind decât
numele
autorilor. Pentru că aceștia au fost 5.154. Exemplul de mai sus e despre un record mondial (care,
probabil, va fi depășit). Dar tendința e evidentă: din ce în ce mai multe articole au din ce în ce mai
mulți
autori. Coautori. Până și în domenii în care până acum puțină vreme colaborarea era iluzorie: filosofie,
teologie,
Cercetări teoria
recenteartei sau studii
în analiza de gen.
de rețea, Dar
printre termenul
care de lui
și cele ale coautor, chiar dacă
Marian-Gabriel exprimă
Hâncean, o anumită
unele
egalitate ascunde
publicate natura
în distinsa relațiilor
revistă în autoratul
Scientific Reports,colectiv.
descoperă configurații și structuri aparte în rețelele de
coautorat. Știința a depășit momentul „romantic”, al indivizilor prometeici, și pe cel al grupurilor mici
De lucru sau al „școlilor”, ajungând în epoca rețelei. Astfel, dincolo de pânza internetului sau cea a
cunoașterii, mai e una aproape la fel de invizibilă: rețeaua autorilor și afinităților lor elective.
 Un alt aspect al eticii colaborării în cercetarea științifică
este cel legat de etica publicării, autori și coautori

Într-o lume în care prestigiul, înțeles ca funcție a reputației în notorietate, este cel mai căutat, pentru a-
l dobândi oamenii urmează strategii, unele imorale, chiar dacă nu sunt sancționabile social sau din
perspectiva normelor academice. Alteori, aceste strategii sunt necesare, pentru că asigură șanse mai
mari în supraviețuirea, în mediul universitar, a acelor cercetători. Citările contează mai mult decât orice
altceva.
Într-un sens, plasarea într-o rețea sau alta poate explica sau prezice un anume comportament.
Pentru că rețele ajung să structureze lumea universitară (și asta încă de la începuturile modernității,
când intelectualii europeni dezvoltaseră propria rețea de corespondență și schimb de idei, denumită
„Republica literelor”), cercetarea asupra lor devine importantă și dintr-o perspectivă etică, atât asupra
antecedentelor, cât și consecințelor. În acest moment, privirea noastră ar trebui să se îndrepte către
factorii care determină rețelele, de ce ajung să se constituie într-un mod și nu într-altul.

Homofilia, adică atracția către cei asemănători, este un astfel de factor. Cercetătorii, autorii se
îndreaptă și pot colabora mai ușor cu cei cu care au mai multe lucruri în comun. Nu e vorba doar de
temele investigațiilor lor, ci și de alte proprietăți, cum ar fi vârsta, clasa socială sau tradiția intelectuală
în care s-au format.
 Un alt aspect al eticii colaborării în cercetarea științifică
este cel legat de etica publicării, autori și coautori

Într-o lume în care prestigiul, înțeles ca funcție a reputației în notorietate, este cel mai căutat, pentru a-
l dobândi oamenii urmează strategii, unele imorale, chiar dacă nu sunt sancționabile social sau din
perspectiva normelor academice. Alteori, aceste strategii sunt necesare, pentru că asigură șanse mai
mari în supraviețuirea, în mediul universitar, a acelor cercetători. Citările contează mai mult decât orice
altceva.
Într-un sens, plasarea într-o rețea sau alta poate explica sau prezice un anume comportament.
Pentru că rețele ajung să structureze lumea universitară (și asta încă de la începuturile modernității,
când intelectualii europeni dezvoltaseră propria rețea de corespondență și schimb de idei, denumită
„Republica literelor”), cercetarea asupra lor devine importantă și dintr-o perspectivă etică, atât asupra
antecedentelor, cât și consecințelor. În acest moment, privirea noastră ar trebui să se îndrepte către
factorii care determină rețelele, de ce ajung să se constituie într-un mod și nu într-altul.

Homofilia, adică atracția către cei asemănători, este un astfel de factor. Cercetătorii, autorii se
îndreaptă și pot colabora mai ușor cu cei cu care au mai multe lucruri în comun. Nu e vorba doar de
temele investigațiilor lor, ci și de alte proprietăți, cum ar fi vârsta, clasa socială sau tradiția intelectuală
în care s-au format.
 Un alt aspect al eticii colaborării în cercetarea științifică
este cel legat de etica publicării, autori și coautori

Lumea academică ni se înfățișează ca o „lume mică”. În sensul dat în analiza de rețea, înseamnă că
distanța dintre oricare cele mai îndepărtate noduri ale rețelei nu depășește câțiva pași (între cinci și
opt de obicei). Teoretic, orice idee va circula rapid și orice colaborare e structural posibilă.
Practic, e o lume mică, în care doar câteva clici (grupuri în care toți sunt conectați între ei) și câteva
Personalități centrale dețin cea mai mare reputație, așa cum se exprimă ea în citări. Implicația
acestui fapt este o inegalitatea între majoritatea autorilor și dominația autorilor „cu autoritate”. De aici
până la a crede, justificat sau nu, că sistemul de publicare și citări e nedrept e doar un pas. Între-
barea mai largă e alta: este acest mod de producție și evaluare adecvat scopurilor științei? Sau mai
degrabă urmează principiul „one size fits all”, reducând practica din domenii diferite la un numitor
comun
imposibil de stabilit în mod rezonabil? Ce treabă are căutarea adevărului cu politicile și strategiile de
izbândă reputațională?
O cercetare publicată în septembrie 2017 în revista Science, Technology & Human Values, susține
că aproape jumătate dintre articolele analizate au autori care nu sunt recunoscuți, creditați –
această practică se numește „ghostwriting” –, iar o treime nu au participat la munca de scriere, dar
au fost invitați, adică sunt „guestwriters”. Ambele practici ridică întrebări asupra moralității lor.
Autoratul
De onoare (atunci când inviți un autor cunoscut să co-semneze articolul), e răspândit tocmai pentru
că există constrângerile imanente ale rețelelor prin care circulă fluxul de cunoaștere.
 Un alt aspect al eticii colaborării în cercetarea științifică
este cel legat de etica publicării, autori și coautori

Mai grav este fenomenul exploatării unor persoane care nu apar apoi precizate în lista autorilor. Acest
fenomen este cunoscut și unora dintre studenți care depun eforturi în echipe de cercetare sau asistă
profesorii, dar nu primesc credit în publicații. Mult mai întâlnit este cazulinvers: lucrări de licență, diser -
tație și teze de doctorat scrise de altcineva, sub contract, și prezentate, fraudulos, de studenți în nume
propriu.
Unii sunt mai creativi și imaginativi, alții mai destoinici sau harnici, unii mai abili la colectarea datelor,
alții la a genera ipoteze sau la a scrie clar și expresiv – niciodată nu vom vedea echipe de succes în
care să nu se regăsească toate aceste calități. Dar nu e singurul motiv pentru care alegem să
colabo- răm. Nu doar abilitățile de cercetare sunt importante, ci și virtuțile morale. Cine ar vrea să
colaboreze cu o persoană care e agresivă, lipsită de echilibru, bârfește și nu e niciodată mulțumită?
În coautorat, respectul pentru nevoile celorlalți, pentru interesele lor primează. O muncă de colaborare
va aduce întotdeauna dezacorduri, de aceea e nevoie de proceduri și virtuți, precum răbdarea și
dispo-nibilitatea pentru dialog, spre a fi depășite. Nu în ultimul rând, încrederea în oameni nu e posib-
ilă dacă acești nu urmează un minim canon principial al echității în colaborare (o relație de directă
proporționali-
tate între sarcini și beneficii).
Fără o continuă recunoaștere reciprocă a efortului și meritelor, conștiința morală a autorilor nu se va
dezvolta și nu vor afirma responsabil, reluând sintagma lui Georg Friedrich Hegel, că în știință „ Eu
este Noi, Noi este Eu”.
 BIBLIOGRAFIE

1. Dumitru ZAIŢ, Alain SPALANZANI, Cercetarea

ştiinţifică universitară – între tradiţie şi nevoia
de adaptare la schimbare , Revista Management
Intercultural, Volumul VII, Numărul 13 / 2005, ISSN
1454-9980
2. GHID PRACTIC PRIVIND ETICA ÎN CERCETAREA
ȘTIINȚIFICĂ, elaborat în cadrul proiectului Eficientizarea
monitorizarii electronice a datelor din sistemul CDI,
Programul PODCA 2007-2013
3. Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Emilian Mihailov, Toni
Gibea, Valentin Mureșan, Mihaela Constantinescu, Etică și
integritate academică, Editura Universității din București, 2018
 Multumim!
Sabău Flavia, Coman Delia, Tămaș Maria și Bancoș Ciprian