Sunteți pe pagina 1din 6

Programul Operațional Capital Uman (PO CU) stabilește prioritățile de investiții,

obiectivele și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane,


continuând investițiile realizate prin FSE în perioada 2007-2013.

POCU contribuie la atingerea obiectivului general al Acordului de Parteneriat cu


România (AP) 2014-2020 și anume acela de a reduce disparităţile de dezvoltare
economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE.
STRATEGIA PROGRAMULUI OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN

Integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor și politicilor publice ale
României și are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor.

Cu intervenţii integrate planificate în domeniul ocupării forţei de muncă, al incluziunii sociale și educaţiei,
POCU funcționează ca un mijloc de stimulare a creşterii economice şi a coeziunii şi susţine atingerea
obiectivelor stabilite în cadrul altor provocări de dezvoltare - competitivitate, infrastructură, administrare şi
guvernanţă - contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor asumate de România în contextul Strategiei Europa
2020.
DOMENIILE DE INTERVENȚIE ALE PROGRAMULUI OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN

 Creșterea ratei de ocupare a forței de muncă la nivelul României


Unul dintre factorii cheie pentru promovarea unei creșteri economice competitive și pentru stimularea
activității economice în zonele mai puțin dezvoltate îl reprezintă asigurarea disponibilității unei forțe de
muncă „gata de lucru”, Alături de acestea, acțiunile destinate înființării de noi afaceri și întreprinderi sociale,
în special în regiunile mai puțin dezvoltate și în zone rurale, au rolul de a contribui la atenuarea sărăciei și a
excluziunii sociale.
 Incluziunea socială şi combaterea sărăciei
Reducerea prevalenței sărăciei și a excluziunii, îmbunătăţirea accesului la servicii sociale şi de
sănătate de calitate, dezvoltarea economiei sociale, vor fi urmărite la nivel de program, în vederea
promovării incluziunii sociale şi combaterii sărăciei

 Creșterea accesului la educație și dobândirea de noi competențe


Creșterea accesului şi participării la învăţământ de calitate, îmbunătățirea calității învățământului,
creșterea accesului și participării la programele de învățare pe tot parcursul vieții.
ALOCAREA FINANCIARĂ A PRGRAMULUI OPERAȚIONAL CAPITTAL UMAN

Este de proximativ 5 miliarde de euro, din care 4,326 miliarde de euro contribuţie UE

Alocarea financiară POCU în cadrul Axelor Prioritare


PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN sprijină operaţiuni înscrise în:

 3 obiective tematice (OT 8. Promovarea sustenabilităţii și calităţii locurilor de muncă și sprijinirea


mobilităţii forţei de muncă, OT 9. Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme
de discriminare şi OT 10. Investiţiile în educaţie, formare și formare profesională pentru competenţe și
învăţare pe tot parcursul vieţii)

 7 axe prioritare

 13 priorităţi de investiţii (PI: 8i, 8ii, 8iii, 8v, 8vii, 9ii, 9iv, 9v, 9vi, 10i, 10ii, 10iii, 10iv)

 55 obiective specifice.
EVALUAREA POCU PÂNĂ LA FINELE ANULUI 2017

 În anul 2017 au fost lansate 29 apeluri de proiecte

 În anul 2017 au fost contractate 209 proiecte

 Au fost plătite prefinanțări în valoare totală 20,04 mil. euro, pentru proiecte din cadrul AP 3, 4 și 5,
după cum urmează: 3,84 mil. euro - AP 3; 16,12 mil. euro - AP 4; 71,67 mii euro - AP 5.

 În ceea ce privește rambursările, până la data de 31 decembrie 2017, valoarea autorizată la plată a fost
de aprox. 4,36 mil. euro (4,10 mii euro-AP 5 și 4,35 mil. euro - AP 7).

S-ar putea să vă placă și