1.

Context
 Fiecare țară din UE răspunde de sistemele sale de educație și formare, politica UE având rolul de
a veni în sprijinul măsurilor luate la nivel național și de a ajuta la soluționarea provocărilor comune, cum
ar fi îmbătrânirea populației, lipsa lucrătorilor calificați, evoluțiile tehnologice sau concurența mondială.
Cadrul de cooperare în domeniul educației și formării poartă numele de „Educație și formare 2020”.
Pentru a asigura buna implementare a cadrului strategic pentru educație și formare, grupuri de
lucru formate din experți nominalizați de statele membre și din alte părți interesate elaborează orientări
strategice și instrumente comune la nivelul UE.

Educația și îngrijirea copiilor de vârstă fragedă pot pune bazele succesului ulterior în viață în ceea
ce privește educația, bunăstarea, ocuparea forței de muncă și integrarea socială, în special pentru copiii
proveniți din medii defavorizate.

Sistemele de educație și de îngrijire pentru copiii mici (de la naștere la vârsta școlară obligatorie)
variază în diferite țări; Țările UE cooperează pentru a dezvolta furnizarea de înaltă calitate și accesibilă în
statele membre.

Romania este situată în sud-estul Europei. Suprafața României este de 238 391 km². Capitala la
București. Are o populație de 21,5 milioane de locuitori și este împărțită în opt regiuni de dezvoltare.
Limba națională este româna. Moneda folosită este leul. Forma de guvernământ: republică
prezidențială.

Finlanda este o republică situată în extrema nordică a Europei. Se întinde pe o suprafață de

338.144 km² și are capitala la Helsinki. Are o populație de 5.2 milioane de locuitori și este împărțită în 5
provincii și insula Äland. Limba națională este finlandeza și se vorbește și suedeza. Moneda folosită este
euro. Forma de guvernământ: republica prezidențială.

Secțiunea I
 Principalele tipuri de documente legislative din domeniul educaţiei.

Principalele documente de politica europeana

La începutul anilor ’90 Comisia Europeană a deschis dezbaterile privind cooperarea comunitară
în materie de educaţie şi de formare profesională. Prin Tratatul de la Maastricht (1993), Comunitatea,
devenită Uniunea Europeană, recunoştea oficial importanţa investiţiei în capitalul uman, atât în educaţie
cât şi în formare profesională. În 1999 începea Procesul de la Bologna, care viza realizarea unor reforme
pentru crearea Spaţiului European al învăţământului superior până în 2010. Reuniunea de la Copenhaga
(2002) conţine referiri la consolidarea cooperării europene în materie de învăţământşi formare
profesională.
De asemenea, crearea cadrului general al calificărilor pentru Spaţiul European al Învăţământului
Superior încercă să vină în sprijinul universităţilor care continuau în mare parte să fie rupte de
cerinţelepieţei muncii. În anul 2000, în contextul unei globalizări tot mai vizibile, a fost lansată Strategia
Lisabona care urmărea să transforme Europa în cea mai competitivă şi mai dinamică economie bazată pe
cunoaştere din lume până în 2010, „triunghiul cunoaşterii” (cercetarea, educaţia şi inovarea) reprezentând
un element central al acesteia. Strategia nu a avut rezultatele scontate iar educaţia a fost identificată drept
unul dintre vectorii principali pentru relansarea Strategiei de la Lisabona.
Preşedinţia luxemburgheză a Consiliului Uniunii Europene (ianuarie-iunie 2005) a propus un Program de
acţiune integrat în domeniul educaţieişi învăţării pe tot parcursul vieţii.Educaţiaşi formare profesionaă şi-
au găsit exprimare şi în Carta drepturilor fundamentale unde se arată că: „Orice persoană are dreptul la
educaţie, precum şi la accesul la formare profesională şi formare continuă” (art. 14), precum şi „Orice
persoană are dreptul la muncă şi dreptul de a exercita o ocupaţie aleasă sau acceptată în mod liber” (art.
15).
În cadrul Politicii de coeziune economică şi socială a Uniunii Europene, fondurile structurale au
investit masiv în sistemele de educaţieşi de formare. Au fost organizate o serie de programe comunitare
pentru investiţia în capitalul uman precum: Tempus,Socrates-Erasmus şi Leonardo da Vinci.
De la începutul cooperării europene în domeniul educaţiei principalele priorităţi au fost
promovarea mobilităţii transnaţionale a studenţilorşi a cadrelor didactice, promovarea cooperării
europene între instituţiile de învăţământ şi îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale.
Programele Uniunii Europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale sunt:
Socrates, Leonardo Da Vinci , Tempus , Erasmus Mundus, Noul program de învăţare pe tot parcursul
vieţii.
Viitorul Europei depinde de măsura în care cetăţenii săi pot face faţă provocărilor economice şi
sociale. Un spaţiu european de învăţare pe tot parcursul vieţii va permite cetăţenilor să circule liber între
mediile de educaţie, locuri de muncă, regiuni şiţări în desfăşurareaactivităţii de învăţare. Prin urmare,
învăţarea pe tot parcursul vieţii se concentrează asupra învăţării de la educaţia preşcolară până după
pensionare.
O viziune globală pentru educaţia și formarea profesională în  2020
Până în 2020, sistemele europene de EFP ar trebuisă fie mai atractive, să aibă o mai mare relevanţă, să fie
mai orientate către carieră, mai inovatoare, accesibile și flexibile comparativ cu 2010 și ar trebui să
contribuie la excelenţă și echitate în învăţarea de-a lungul vieţii, oferind următoarele:
- Educatie si formare profesională atractivă și favorabilă incluziunii;
- Educatie si formare profesională iniţială de înaltă calitate
-Educaţie şi formare profesională continuă, uşor accesibilă şi orientată către carieră
- Sisteme flexibile de EFP bazate pe abordarea orientată către rezultatele învăţării
- Un spaţiu european al educaţiei și formării, cu sisteme transparente de calificări
- Oportunităţi substanţial sporite de mobilitate transnaţională a elevilor și profesioniștilor în domeniul
EFP;
- Sisteme flexibile de EFP;
- Servicii de informare, orientare și consiliere ușor accesibileși de înaltă calitate, de-a lungulvieţii
După mai bine de cinci decenii de integrare europeană, prin tratate, negocieri, ajustări, inovaţii
etc., în Uniunea Europeană de astăzi există, fără îndoială, multe reuşite. Există libera circulaţie, există o
serie de politici comune, există drept comunitar, buget comunitar etc. Iar, la toate acestea, se adaugă
întregul edificiu instituţional, care a transformat Uniunea Europeană într-o structură unică, inedită pe
scena internaţională. Dar până la aceste reuşite au fost dispute de anvergură, au fost ratări şi incertitudini.
De altfel, se poate aprecia că procesul de edificare a Uniunii nu este nici pe departe finalizat, persistând şi
în prezent, necunoscute, fiind necesare în permanenţă ajustări şi regândiri ale modului în care au fost
concepute anumite politici şi structuri instituţionale.

Principalele documente de politică națională

1.Strategia educației și formării profesionale din România pentru perioada 2016-2020, denumită în
continuare Strategia EFP, propune o abordare coerentă a formării profesionale inițiale și a formării
profesionale continue, care să conducă la dezvoltarea unui sistem de formare profesională accesibil,
atractiv, competitiv și relevant pentru cerințele pieței muncii. Strategia abordează în mod integrat educația
și formarea profesională inițială și continuă și urmează ciclului de politici publice 2007 – 2013 în
domeniul dezvoltării resurselor umane.

2. Strategia educației și formării profesionale este complementară Strategiei Naționale de Învățare pe Tot
Parcursul Vieţii 2015-2020 și Strategiei privind reducerea părăsirii timpurii a școlii și propune o viziune
globală asupra dezvoltării/consolidării întregului sistem de educație și formare profesională adresat
participanților la învățarea pe tot parcursul vieții. Totodată, din perspectiva calificărilor și competențelor,
prezenta strategie propune o abordare conexată cu strategiile elaborate de Ministerul Muncii, Protecției
Sociale, Familiei și Persoanelor Vârstnice în domeniul ocupării și echității sociale.

3.Cedefop:îi ajută pe tinerii absolvenți să se integreze mai ușor pe piața muncii, îi ajută pe tinerii care
părăsesc școala prea devreme să își reia studiile, îi ajută pe adulții șomeri sau încadrați în muncă pe
posturi subcalificate să urmeze cursuri de formare și să își reorienteze carierele, oferă
informații serviciilor de orientare și consiliere, dintr-o perspectivă europeană, îi ajută pe cetățenii din
UE să obțină recunoașterea calificărilor profesionale în alte țări și sisteme de educație, ajută  țările din
UE să își îmbunătățească oferta în materie de ucenicie, ajută factorii de decizie de la nivel european,
național și regional să ia decizii bine motivate în domeniul educației și formării profesionale.

3. Strategia Europa 2020 se axează pe trei priorități care vizează o creștere inteligentă, durabilă și
favorabilă incluziunii: - creștere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare; -
creștere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor,

mai ecologice și mai competitive; - creștere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată
ridicată a ocupării forței de muncă, care să asigure coeziunea socială și teritorială. Pe baza acestor
priorități, strategia UE 2020 definește următoarele obiective principale pentru deceniul 2010-2020: Rata
de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani să ajungă la cel  puțin 75%, a locarea a
3% din PIB pentru cercetare-dezvoltare Obiectivul “20/20/20”, reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu
efect de seră sau cu 30%, dacă există condiții favorabile în acest sens, creşterea cu 20% a ponderii
energiei regenerabile în consumul final de energie, creşterea cu 20% a eficienţei energetice, comparativ
cu 1990 ,reducerea ratei abandonului școlar timpuriu la maximum 10% și creșterea procentajului
persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani cu studii superioare la cel puțin 40%10 în 2020;
reducerea cu 25% a populaţiei aflate sub pragul de sărăcie

4. Strategia nationala de invatare pe tot parcursul vietii

Învăţarea pe tot parcursul vieţii este un proces continuu de oportunităţi flexibile de învăţare,
corelând învăţarea şi competenţele dobândite în instituţiile formale cu dezvoltarea competenţelor în
contexte non-formale şi informale, în special la locul de muncă. Acesta reflectă un concept de învăţare
neîntreruptă, oricând şi oriunde. Deşi conceptul s-a modificat dea lungul timpului , raţionamentul de bază
rămâne acelaşi: oamenii trebuie să îşi actualizeze cunoştinţele şi competenţele, ca indivizi, cetăţeni şi
angajaţi. Acest lucru este esenţial pentru a sprijini competitivitatea în contextul unei economii globale a
cunoaşterii bazată pe tehnologie şi pentru a promova integrarea socială şi participarea la o societate
democratică.

Sectiunea a II –a

Finlanda

Principalul obiectiv pe termen lung al politicii privind educația în Finlanda îl constituie asigurarea
condițiilor egale pentru ca toți cetățenii să aibă acces la o educație de calitate. Da! Toți cetățenii, fiindcă
politica privind educația în Finlanda este construită pe principiul „educației pe tot parcursul vieții".  

Cuvintele cheie ale sistemului finlandez sunt calitate, eficiență, echitate și internaționalizare.
Dacă primele trei ar fi oarecum normale, cel de-al patrulea cuvânt cheie, internaționalizarea, este ceea ce
face un sistem de educație să fie competitiv atunci când intră în concurență pe plan internațional. Lumea,
astăzi, este mai deschisă decât oricând, iar un finlandez trebuie să fie competitiv nu doar într-o companie
finlandeză, ci și atunci când un investitor străin investește în Finlanda, sau când acel finlandez decide să
lucreze în altă țară. Educația este privită în Finlanda ca fiind cheia competitivității și a bunăstării
societății.

Procent din populaţie cu educaţie superioară: 39,3% Nivel mediu anual de creştere: 1,7%
Ponderea cheltuielilor pentru educaţie în PIB: 6,5% Sistemul educaţional din Finlanda este considerat a fi
foarte performant, în baza rezultatelor obţinute la testele internaţionale de către elevii de şcoală generală
şi liceu. Sistemul de învăţământ superior este susţinut de stat aproape în totalitate – 96% din cheltuielile
universităţilor sunt acoperite din fonduri publice, în timp ce media ţărilor din OCDE este de 68%.

` NUmarul elevilor pe cadru didactic este in medie de 10 iar numarul mediu de elevi dintr-o clasa
este de 16 .
 In ceea ce priveste procentul femeilor ocupate in invatamant , se observa ca in Romania este de
89,5 % iar în Finlanda de 79,4 %

Există un larg consens al principalilor piloni ai politicii educaționale, iar politica este
caracterizată de cooperare și continuitate-evoluție mai degrabă decât revoluție. Parteneriatul tripartit între
guvern, sindicate și organizațiile patronale este o parte integrantă a procesului de elaborare a politicilor.
Participarea și consultarea tuturor părților interesate joacă un rol central în reforma educatională.
Profesorii și sindicatul educațional, ca reprezentant al acestora, sunt principalii actori în dezvoltarea
educației. Principalele obiective și linii generale ale politicii sunt definite la nivel central, dar
implementarea acestora este responsabilitatea autorităților locale. Școlile au o autonomie foarte mare în
cadrul sistemului de educație finlandez. Toate școlile urmează un curriculum național de bază care
include obiectivele și conținutul principal al diferitelor discipline. Însă autoritățile locale și școlile își
elaborează propriile curricule în cadrul curriculumului național de bază.

Nu există nici o regulă privind numărul de elevi dintr-o clasă. Școlile au dreptul să asigure
serviciile de educație conform viziunii fiecăreia dintre acestea, atât timp cât funcțiile de bază, stabilite
prin lege, sunt îndeplinite. În foarte multe cazuri, managementul bugetului, achizițiile sau recrutarea
personalului didactic sunt responsabilitatea școlilor. Trebuie menționat faptul că în Finlanda nu există
inspectorate școlare. Acestea au fost desființate la începutul anilor ‘90. Sistemul se bazează pe
competența profesorilor și a restului personalului din învățământ. 

Condițiile din școlile finlandeze sunt aceleași, oriunde ar fi aceste școli. O școală dintr-un cartier
central din Helsinki oferă aceleași condiții ca o școală dintr-o comunitate izolată din Laponia. Finlandezii
se mândresc spunând că, pentru copiii lor, cea mai bună școală este întotdeauna școala cea mai
apropiată.Toți elevii finlandezi au dreptul la transport gratuit la, și de la școală, dacă distanța între casă și
școală este mai mare de 5 km, sau dacă drumul până la școală este dificil sau periculos. De asemenea, toți
elevii primesc o masă caldă gratuită în fiecare zi. Și când spun masă caldă, mă refer la felul întâi, felul doi
și desert, servite în săli de mese special amenajate.

Nu există școală finlandeză fără o sală de sport și fără un teren de sport. Fiecare copil, care este
rezident permanent în Finlanda (deci și copiii imigranților), trebuie să urmeze și să absolve educația
primară (9 ani). Părinții sau tutorii copiilor sunt responsabili să se asigure că aceștia urmează cursurile
educației obligatorii. Abandonul școlar este un concept necunoscut în Finlanda.
 Un element extrem de important în cadrul sistemului de educație finlandez îl constituie corpul
didactic. Toți educatorii (începând cu cei de la grădinițe) și profesorii trebuie să fie absolvenți de
masterat. Nivelul foarte ridicat de pregătire a profesorilor este necesar, deoarece aceștia au un grad foarte
mare de autonomie profesională. Profesorii sunt cei care decid ce metodă de predare folosesc, precum și
manualele și materialele didactice utilizate. La toate nivelurile de educație, profesorii trebuie să participe
la formarea continuă în fiecare an. Cadrele didactice finlandeze consideră că formarea continuă este un
privilegiu și, prin urmare, participă activ. 

Autoritățile finlandeze consideră că potențialul fiecărui copil în parte trebuie maximizat. Astfel,
îndrumarea educațională este privită ca esențială. Îndrumarea și consilierea au ca scop să ghideze și să
ajute copilul să performeze cât mai bine posibil în cadrul studiilor și să poată lua deciziile corecte în ceea
ce privește propria educație și apoi carieră. Îndrumarea și consilierea este văzută ca munca întregului
personal didactic. Astfel, profesorilor li se cere să privească fiecare copil ca pe o persoană distinctă și să-l
ajute să evolueze în concordanță cu propriile sale capabilități.

În cadrul sistemului educațional finlandez, copiii nu primesc teme pentru acasă și nu există nici
un examen până la absolvirea celor 9 ani de educație primară (de bază). De asemenea nu se acordă note
elevilor. Se organizează în schimb în fiecare an teste la nivel național pentru a putea evalua nivelul de
performanță atins de sistem (elevii nu primesc nici în acest caz note).

Rezultatele la testele PISA – Finlanda este pe locul 5 in clasamentul tarilor europene

38.342 elevi din Finlanda studiaza o limba straina

Rata abandonului scolar in Finlanda a scazut sub 10 % prin implementarea programului Europa 2020

O caracteristică extraordinară a sistemului de educație este aceea că, în ceea ce privește învățarea,
nu există capăt de drum. Cei care vor să învețe pot întotdeauna să-și continue studiile la un nivel superior,
indiferent de vârstă și de cariera aleasă anterior. Educația persoanelor adulte este foarte populară, iar rata
de participare a adulților este foarte mare. Principalele obiective ale educației persoanelor adulte sunt
asigurarea disponibilității și a competențelor forței de muncă, extinderea duratei vieții active, creșterea
ratei de ocupare a populației, creșterea productivității.

În prezent, autoritățile finlandeze pregătesc trecerea de la clasele unde copiii folosesc scrierea
cursivă, de mână, la clasele unde această va fi înlocuită de scrierea electronică, folosind tastatura. Oficialii
finlandezi recunosc faptul că scrierea folosind tastatura, precum și tweeting-ul încep, în societatea
modernă, să ia locul scrierii de mână. „Copiii trebuie să se concentreze la ceea ce scriu, și nu la cum o fac.
Ei nu mai au timp să devină rapizi la scrierea cursivă, de mână, așa că aceasta devine inutilă pentru ei."
Este opinia Agenției Naționale pentru Educație din Finlanda.

Pentru finlandezi, cel mai important câştig al şcolii este când elevii termină cursurile şi ştiu ce vor
să facă în viaţă: să fie sportivi, profesori, medici sau avocaţi. Reuşesc asta fără să fie obligaţi să reţină
informaţii după informaţii. Mai mult, spre deosebire de sistemele de educaţie din foarte multe ţări, pentru
copiii finlandezi nici temele pentru acasă nu mai sunt ce erau odată.

Iar când primesc teme pentru acasă, totuşi, elevii finlandezi se bucură să descopere că sunt atât de
simple încât le mănâncă foarte puţin timp.

La fel ca mulţi americani şi europeni, Michael Moore, un autor de documentare, voia să îşi dea
seama cum reuşesc finlandezii să aibă cel mai bun sistem de educaţie din lume, fără să canalizeze toate
energiile copiilor spre reţinerea de informaţii. A aflat, şi noi odată cu el, că şcoala finlandeză este în
primul rând practică. Îi ajută pe copii cum să se descurce în tot soiul de situaţii, să ia decizii de mici.
Pentru ca fiecare elev să primească din partea profesorilor cât mai multă atenţie, într-o clasă sunt cel mult
20 de copii. Foarte important, diferenţele dintre şcolile de la oraşe şi cele de la sate nu există. Rezultatele
se văd. Potrivit statisticilor, 90% dintre elevi termină liceul, iar 66% dintre ei urmează o facultate.

Cam așa arată sistemul de educație din Finlanda. Un sistem care are în centrul atenției copilul, un
sistem unde elevii învață să facă lucruri și nu să memoreze inutil (poți găsi o formulă matematică, sau
data unui eveniment istoric în câteva secunde pe internet), unde copiii sunt încurajați să se joace și să
creeze, unde aceștia se simt fericiți

Un sistem în care profesorii sunt modele ale societății, oameni integri, devotați meseriei și extrem
de competenți. Un sistem a cărui imagine este tabu pentru politicieni, politicile fiind făcute doar de către
specialiști. Iar rezultatele se văd la tot pasul.

Romania

Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), în 2013 în sistemul public de

învăţământ au ajuns bani echivalent cu doar 2,5% din PIB, iar, potrivit legii bugetului, în 2014 sistemul
educaţional a primit 3,2% din PIB. Pentru 2015 bugetul alocat educaţiei este echivalentul a 3,7% din PIB.

Numărul de elevi per cadru didactic este de 15,5 elevi , iar numărul mediu într-o clasă este
de 21
 În ultimii 7 ani, efectivele de elevi cuprinse în sistemul românesc de învățământ preuniversitar au
fost în scădere de la un an la altul. Această stare de fapt constituie un efect direct al evoluțiilor
demografice. Astfel, conform datelor Eurostat, rata brută a natalității în 2015 a fost de 9,3‰ în România,
situându-se sub nivelul valorii indicatorului la nivel UE (10‰).

Efectivele de elevi au scăzut de la un an şcolar la altul, cu diferențe cuprinse între 14 mii până la
84 de mii de elevi/an, valoarea din urmă înregistrându-se în anul școlar 2015/2016. În acest an școlar,
sistemul preuniversitar de învățământ românesc a cuprins 3079,94 de mii de levi, înregistrând cea mai
mare scădere din ultimii ani.

Pe niveluri de educație, scăderea sau creșterea efectivelor de personal se corelează, în mod firesc,
cu tendinţele efectivelor de elevi. Astfel, cele mai importante creşteri de personal (în cifre absolute) se
înregistrează în învăţământul primar (aproape 2 mii persoane), ca urmare a trecerii clasei pregătitoare în
componenţa acestui nivel de studiu. După o importantă scădere a personalului înregistrată anul şcolar
anterior în învăţământul preșcolar, ca urmare a aceleiaşi măsuri de politică educaţională, în 2016 la acest
nivel de educaţie se înregistrează o tendinţă de creştere. A crescut numărul de personal şi în învăţământul
postliceal și de maiștri, care a devenit o rută din ce în ce mai solicitată de absolvenţii de liceu fără
bacalaureat.

România își modernizează programa școlară în direcția învățării bazate pe competențe; părăsirea
timpurie a școlii a continuat să crească în 2015 și are a treia cea mai ridicată valoare din UE. Elevii din
mediul rural, din familiile sărace și romii sunt în special expuși riscului de abandon școlar și de sărăcie
educațională; este de așteptat ca participarea la învățământul preșcolar să crească în urma introducerii
tichetului social pentru copiii din familiile sărace; ponderea absolvenților de studii superioare a crescut,
astfel încât aceasta este în prezent foarte aproape de obiectivul național, dar este în continuare una dintre
cele mai scăzute din UE, iar asigurarea relevanței învățământului superior pentru piața muncii este o
provocare; calificările și programele de studii pentru educația și formarea profesională (EFP) nu sunt
adaptate suficient la nevoile pieței forței de muncă, iar participarea adulților la procesul de învățare pe tot
parcursul vieții este cea mai scăzută din UE;

În 2014, cheltuielile administrației publice din România pentru educație (3 % din PIB) au rămas
cele mai scăzute din UE și cu mult sub media UE (4,9 %)1 . Datele la nivel național arată o îmbunătățire a
alocațiilor bugetare în 2015 și 2016,2 dar rămân sub pragul de 6 % din PIB stabilit de legea educației
naționale 1/2011. Fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI) oferă sprijin pentru
investiții în educație, dar sinergiile rămân insuficient explorate și depind de capacitatea limitată a
administrației publice de a accesa și a gestiona fondurile ESI. Populația școlară este în scădere ca urmare
a tendințelor demografice. În 2015-2016, numărul total de elevi și studenți a scăzut cu 2,4 % față de anul
școlar precedent, la 3,64 milioane. Cea mai mare reducere a fost înregistrată în învățământul secundar
superior (în licee, cu excepția școlilor profesionale) și în învățământul preșcolar. Din cei 1,7 milioane de
elevi din învățământul primar și gimnazial, 46 % erau înscriși în școli din mediul rural. Ratele de ocupare
profesională în funcție de nivelul de studii promovat (25-64 de ani) prezintă o imagine mixtă. În timp ce
rata de ocupare a celor cu studii superioare [Clasificarea Internațională Standard a Educației (ISCED) 5-
8] este mai mare decât media UE (86,9 % față de 84,1 % în 2015), rata de ocupare pentru absolvenții de
învățământ secundar superior și învățământ postsecundar neuniversitar (ISCED 3-4) este sub media UE
(69,7 % față de 73,9 % în 2015.) Spre deosebire de tendința generală a UE, rata de părăsire școlară
timpurie a continuat să crească, ajungând la 19,1 % în 2015. Aceasta este cu mult peste media UE (11 %)
și a treia cea mai mare din UE. Astfel, România se îndepărtează de obiectivul său național de reducere a
ratei de părăsire școlară timpurie la 11,3 % până în 2020 Două programe de asistență socială îi sprijină pe
cei mai săraci elevi. Programul „bani pentru liceu” oferă o bursă în valoare de 180 RON (40 EUR)/lună
copiilor de liceu cu un venit pe membru de familie mai mic de 150 RON (33 EUR). Alocația pentru
susținerea familiei (aproximativ 18 EUR/lună/copil, acordată pe baza testării mijloacelor și care vizează
familiile sărace cu copii) este condiționată de prezența la școală. Pentru elevii din învățământul primar,
este disponibil programul „cornul și laptele”. În plus, toți elevii înscriși în școlile profesionale primesc o
bursă lunară de 200 RON (45 EUR)/lună. Alte măsuri sunt destinate să acopere transportul la școală, iar
programul-pilot „o masă caldă” oferă o masă caldă unui număr de aproximativ 30 000 de copii în 50 de
școli. Cu toate acestea, ratele ridicate de abandon școlar indică necesitatea de a dezvolta în continuare și
de a consolida măsuri sistemice de prevenire și intervenție timpurie. Disponibilitatea programelor „a doua
șansă” este insuficientă, iar acoperirea geografică este neuniformă, în special în zonele rurale, unde își au
originea majoritatea cazurilor de părăsire timpurie a școlii (Ministerul Educației 2015a). În anul școlar
2014-2015, în programele „a doua șansă” au fost înscriși peste 12 000 de elevi, o creștere semnificativă
față de 8 600 de înscriși în anul școlar precedent. Totuși, această cifră trebuie raportată la un număr de
aproximativ 26 000 de elevi din învățământul primar și gimnazial care au abandonat școala în același an
(Ministerul Educației 2015d). În iunie 2015, România a adoptat o strategie de reducere a părăsirii școlare
timpurii, care stabilește măsuri de prevenire, de intervenție și de compensare, structurate în jurul unor
programe-cheie care au drept scop: 1) sporirea participării la educația și îngrijirea preșcolară; 2)
asigurarea accesului la învățământ primar și gimnazial de calitate; 3) dezvoltarea unor sisteme de
detectare timpurie și consolidarea programelor de asistență de remediere; 4) creșterea atractivității și
calității sistemului de educație și formare profesională (EFP); 5) asigurarea furnizării adecvate a
programelor „a doua șansă”; 6) dezvoltarea capacității instituționale de punere în aplicare, de
monitorizare și de evaluare a strategiei. Ca o măsură de implementare, autoritățile au lansat recent două
apeluri de proiecte, sprijinite prin intermediul Fondului social european: „Școala pentru toți” (173 de
milioane EUR) este un program educațional anunțat în pachetul anti-sărăcie lansat de guvern în luna
februarie 2016. Aceasta își propune să ofere sprijin unui număr de 17 000 de copii din învățământul
preșcolar, să sprijine 41 000 de copii de vârstă școlară să rămână în școală și 16 000 de beneficiari ai
programului „a doua șansă”. De asemenea, programul vizează aproximativ 20 000 de profesori, directori
de școli, consilieri și mediatori care să lucreze cu copiii cu risc de abandon școlar. Programul „Profesori
motivați în școli defavorizate” (25 de milioane EUR) are ca scop reducerea abandonului școlar timpuriu
prin atragerea unor profesori talentați în școlile defavorizate. Programul vizează 5 000 de profesori și 150
de școli defavorizate. Participarea la educația și îngrijirea copiilor preșcolari (cu vârsta între 4 ani și vârsta
școlară obligatorie) rămâne sub media UE (86,4 % față de 94,3 % în 2014) și este scăzută mai ales în
zonele rurale și în rândul romilor. În urma introducerii recente a tichetului social pentru stimularea
participării copiilor din familii defavorizate, sunt așteptate evoluții pozitive (lege adoptată în octombrie
2015).

NUmărul elevilor ce studiază o limbă străină , in România este de 790.970 de elevi , în

comparaţie cu cel al Finlandei de 238.342

La nivelul celor 28 de state ale Uniunii Europene , rata abandonului şcolar a ajuns la 10, 6% în
2017 , în scădere faţă de 2016 .

În ceea ce priveşte rata de absolvire , România se află pe penultimul loc , cu un procent de 21,8
%. Competențele digitale reprezintă , de asemenea, o provocare pentru politicile educaţionale viitoare din
România, având în vedere că în ţara noastră se înregistra în 2011 cea mai mare pondere din UE a
populaţiei cu vârste între 16-74 de ani care nu deţinea abilităţi de utilizare a unui calculator (61 % ).
Conform studiului realizat la nivel european în 2011 , doar aproximativ 4 din 10 persoane cu vârste între
16-74 ani deţin unele competenţe digitale și doar aproximativ 1 din 10 persoane au competenţe înalte de
utilizare a unui calculator. În afara unui decalaj generaţional în ceea ce privește abilităţile de utilizare a
unui computer (în favoarea generaţiilor tinere), competenţele digitale se corelează pozitiv și cu nivelul de
educaţie. Pentru a dezvolta nivelul de competenţe digitale în rândul populaţiei este important ca sistemul
de educaţie și formare profesională să promoveze integrarea resurselor educaţionale digitale și integrarea
instrumentelor TIC în școală și la nivelul activităţilor de la clasă .

România își modernizează programa școlară în direcția învățării bazate pe competențe; părăsirea
timpurie a școlii a continuat să crească în 2015 și are a treia cea mai ridicată valoare din UE. Elevii din
mediul rural, din familiile sărace și romii sunt în special expuși riscului de abandon școlar și de sărăcie
educațională; este de așteptat ca participarea la învățământul preșcolar să crească în urma introducerii
tichetului social pentru copiii din familiile sărace; ponderea absolvenților de studii superioare a crescut,
astfel încât aceasta este în prezent foarte aproape de obiectivul național, dar este în continuare una dintre
cele mai scăzute din UE, iar asigurarea relevanței învățământului superior pentru piața muncii este o
provocare; calificările și programele de studii pentru educația și formarea profesională (EFP) nu sunt
adaptate suficient la nevoile pieței forței de muncă, iar participarea adulților la procesul de învățare pe tot
parcursul vieții este cea mai scăzută din UE;

Bibliografie

www. edu.ro
Eurostat
statistici.insse.ro
www.ise.ro
ec.europa.eu
www.gandul.info