Sunteți pe pagina 1din 11

PEDAGOGIA

ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
PRIMAR
PROF. DR. DANIELA PALCĂU
COMPETENȚE SPECIFICE DISCIPLINEI

1. Cunoaștere şi înţelegere
 Analiza si înțelegerea specificului educației la vârsta
învățământului primar.
 Descrierea specificului educației școlarilor mici
 Analizarea reperelor de maturizare și dezvoltare la vârsta
școlară mică
 Aprofundarea cerințelor curriculum-ului pentru învățământul
primar;
 Exersarea unor modalități concrete de obiectivare a
exigențelor curriculare în școala primară
 Înțelegerea rolului mediului fizic și social ca factori
educogeni
 Aprofundarea unei viziuni centrate pe copil
 Dezvoltarea, în general, a deprinderilor și competențelor
practice în domeniul educației școlarilor mici

PEDAGOGIA ÎNV. PRIMAR –CURS; PROF. DR. DANIELA PALCĂU 04.06.2022 2


COMPETENȚE SPECIFICE DISCIPLINEI

2. Explicare și interpretare
 Identificarea și aplicarea principiilor si strategiilor didactice
în proiectarea activităților instructiv-educative specifice
nivelului de vârsta al grupului cu care se lucrează.
 Utilizarea, interpretarea, prelucrarea si aplicarea
cunoștințelor de specialitate, psihopedagogice și
metodologice în cadrul întregului demers didactic de
proiectare a activităților instructiv-educative și a
materialelor didactice.
 Elaborarea de proiecte educaționale în vederea optimizării
procesului de adaptare școlară și socială a școlarilor
mici/elevilor
 Sesizarea și analizarea problemelor /dificultăților personale
ale școlarilor mici/elevilor/altor grupuri și categorii de
persoane, privind dezvoltarea lor socială și emoțională și
dirijarea comportamentului acestora pentru eliminarea
acestor probleme
PEDAGOGIA ÎNV. PRIMAR –CURS; PROF. DR. DANIELA PALCĂU 04.06.2022 3
COMPETENȚE SPECIFICE DISCIPLINEI

2. Explicare și interpretare
 Susținerea/asistarea dezvoltării individuale a școlarilor
mici/elevilor, a competențelor lor sociale si punerea în
practica a regulilor de protejare a sănătății și siguranței
fizice și mentale a fiecărui școlar mic/ elev, în mod adecvat
 Implementarea /realizarea programelor/activităţilor
educaţionale
 Evaluarea programelor/activităţilor instructiv-educative

PEDAGOGIA ÎNV. PRIMAR –CURS; PROF. DR. DANIELA PALCĂU 04.06.2022 4


COMPETENȚE SPECIFICE DISCIPLINEI

3. Instrumental – aplicative
 Formarea competenţelor de proiectare, conducere şi
evaluare a procesului de instruire pentru diferite niveluri şi
grupuri educaţionale
 Construirea/proiectarea strategiilor de predare-învăţare
centrate de subiectul învăţării
 Stăpânirea proceselor de planificare, de organizare şi de
conducere a clasei de elevi;
 Utilizarea metodelor și tehnicilor eficiente de învățare pe tot
parcursul vieții, în vederea formării și dezvoltării
profesionale continue
 Cooperarea eficientă în echipe de lucru profesionale,
interdisciplinare, specifice desfășurării proiectelor și
programelor din domeniul științelor educației
 Dezvoltarea receptivităţii la inovaţiile teoretice şi practice
din domeniul educaţiei.
PEDAGOGIA ÎNV. PRIMAR –CURS; PROF. DR. DANIELA PALCĂU 04.06.2022 5
COMPETENȚE SPECIFICE DISCIPLINEI

4. Atitudinale
 Cultivarea unui mediu şcolar centrat pe valori şi relaţii
democratice;
 Crearea unui climat socio-afectiv securizant, în activităţile cu
elevii;
 Aplicarea valorilor, principiilor şi a normelor de deontologie
profesională, fundamentate pe opțiuni valorice explicite,
specifice domeniului ştiinţelor educaţiei.

PEDAGOGIA ÎNV. PRIMAR –CURS; PROF. DR. DANIELA PALCĂU 04.06.2022 6


CONŢINUTURI (TEMATICA DETALIATĂ)
1.Pedagogia învățământului primar – rol şi semnificaţie în
formarea pentru cariera didactică.
2. Sistemul de învăţământ din România - structură şi legislaţie.
Elemente ale reformei în învățământul primar. Relaţia şcoală -
comunitate
3. Educaţia - particularităţi în învăţământul primar. Forme,
domenii educaţionale, noi educaţii, alternative educaţionale –
particularizări în spațiul învățământului primar.
4. Finalităţile educaţiei
- Finalităţi de sistem - Finalităţi de proces
- Proceduri de operaţionalizare ; avantaje şi limite ale
operaţionalizării. Particularități – învățământul primar.
Competențe generale - competențe specifice

PEDAGOGIA ÎNV. PRIMAR –CURS; PROF. DR. DANIELA PALCĂU 04.06.2022 7


CONŢINUTURI (TEMATICA DETALIATĂ)
5. Dimensiuni teoretice şi aplicative ale curriculumului în
învăţământul primar.
- Conceptul de curriculum ;
- Curriculum - tipologii;
- Documente curriculare
6. Procesul de învăţământ – concept, analiză sistemică,
funcţională şi interacţională.
7. Predarea şi învăţarea – aspecte specifice învăţământului
primar.
8. Metode, procedee, mijloace de învăţământ, forme de
organizare a activităţii, strategii didactice utilizare în
învățământul primar.
9. Comunicarea didactică în activitatea cu şcolarii.
10. Evaluarea în învăţământul primar.
11. Proiectarea activităţilor didactice în învățământul primar.
12. Personalitatea cadrului didactic - Statut, Rol, Competenţe
generale, Competenţe profesionale, Standarde profesionale.

.
PEDAGOGIA ÎNV. PRIMAR –CURS; PROF. DR. DANIELA PALCĂU 04.06.2022 8
BIBLIOGRAFIE
 Antonesei, 2002, O introducere în pedagogie. Dimensiunile
axiologice şi transdisciplinare ale educaţiei, Editura Polirom,
Iaşi.
 Bocoş, M. 2002 Instruirea interactivă. Repere pentru reflecţie şi
acţiune. Cluj - Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
 Chiş,V. 2005. Pedagogia contemporană - Pedagogia pentru
competenţe. Cluj-Napoca: Editura Cărţii de Ştiinţă.
 Cristea, Sorin, 2003, Fundamentele ştiinţelor educaţiei. Teoria
generală a educaţiei, Editura Litera
 Cristea, Sorin, 2000, Dicţionar de Pedagogie, Editura Litera,
Chişinău;
 Cerghit I., Neacşu I, 2001, Prelegeri pedagogice, Editura
Polirom, Iaşi.

PEDAGOGIA ÎNV. PRIMAR –CURS; PROF. DR. DANIELA PALCĂU 04.06.2022 9


BIBLIOGRAFIE
 Cristea, Sorin, 2005, Teorii ale învăţării, Modele de instruire,
EDP, Bucureşti.
 Cucoş, Constantin, coordonator, 2011, Psihopedagogie, Editura
Polirom, Iaşi.
 Dumitru , I. ,2000, Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea
eficientă. Timişoara: Ed. Univ. de Vest.
 Gagné R., Briggs, L., 1977, Principii de design al instruirii, EDP,
Bucureşti.
 Iosifescu, Viorel, 2004, Duplicitate şi educaţie morală, Editura
Aramis, Bucureşti ;
 Iucu Romiţă, 2001, Instruirea şcolară, Editura Polirom, Iaşi.
 Jeder Daniela, 2007, Niveluri ale moralităţii şi educaţiei
morale, EDP, Bucureşti ;
 Jinga I, Istrate E., 1998, Manual de pedagogie, Editura All,
Bucureşti.
 Joiţa Elena, 1999, Eficienţa instruirii, EDP, Bucureşti.
PEDAGOGIA ÎNV. PRIMAR –CURS; PROF. DR. DANIELA PALCĂU 04.06.2022 10
BIBLIOGRAFIE
 Joiţa Elena (coord.), 2003, Pedagogie şi elemente e psihologie
şcolară, Editura Arves, Craiova.
 Joiţa C., 2000, Educaţia cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi,
 Macavei, Elena, 1997, Pedagogie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti,
 Momanu Mariana, 2002, Introducere în teoria educaţiei, Editura
Polirom, Iaşi.
 Negreţ- Dobridor I., Pânişoară I.O., 2005, Ştiinţa învăţării - de
la teorie la practică, Ed. Polirom, Iaşi,
 Pânişoară , I. Ovidiu,2008, Profesorul de succes, Editura
Polirom, Iaşi
 Peretti, A., 1996, Educaţia în schimbare, Editura Spiru Haret,
Iaşi
 Piaget, Jean, 1970, Judecata morală la copil, EDP, Bucureşti;
 Şoitu, L. (1997). Pedagogia comunicării, Bucureşti:EDP

PEDAGOGIA ÎNV. PRIMAR –CURS; PROF. DR. DANIELA PALCĂU 04.06.2022 11

S-ar putea să vă placă și