Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prezenta lucrare face parte din seria „Module pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice,
asistenţilor educaţionali, consilieri, directori din şcolile de masă care integrează copii cu cerinţe educaţionale
speciale“ elaborată în cadrul proiectului “Paşaport pentru catedră”, proiect cofinanţat din Fondul Social
European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
INTRODUCERE
Lucrarea Metode active de predare-învăţare îşi propune să răspundă la întrebările: ”Ce este comunicarea
didactică?”, ”Cum putem răspunde nevoilor individuale de învăţare ale elevilor?”, ”Cum să organizăm diverse
situaţii de învăţare astfel încât să atingem obiectivele propuse?”, ”Care sunt modalităţile şi tehnicile de
autoevaluare şi evaluare a progresului pe care le putem utiliza în şcoală?”, ”Cum putem sprijini elevii să ajungă
la performanţă ?” „Cum să controlăm eficienţa procesului de predare-învăţare?”
Scopul prezentei lucrări este promovarea creativităţii în domeniul strategiilor interactive pentru
dezvoltarea competenţelor specifice secolului XXI, formarea continuă a cadrelor didactice în direcţia
implementării modernului şi eficienţei în activitatea profesională şi promovarea exemplelor de bună practică
legate de folosirea metodelor tradiţionale şi moderne în activitatea didactică.
Competenţele vizate:
La sfârşitul cursului, participanţii vor fi capabili:
Să explice conceptele cheie, principiile, abordările şi teoriile din cadrul metodicii predării
Să analizeze conceptul de comunicare didactică
Să aplice strategii şi metode didactice variate (tradiţionale şi moderne) în contextul orelor
Să adapteze curriculum-ul la nevoile diferite de învăţare ale elevilor
Să proiecteze lecţii care să stimuleze fiecare elev să înveţe activ
1
Să evalueze diferitele nevoi de învăţare ale elevilor
Să proiecteze adaptări curriculare şi planuri educaţionale individualizate
Să aplice modalităţi de evaluare a progresului individual al elevilor.
CUPRINS
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………...pag. 129
2
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE
1
ORGANIZAREA PROCESULUI DE
PREDARE-ÎNVĂŢARE
John Dewey
3
TEMA 1
CLASIFICĂRI CONCEPTUALE
CONTEXT
REPERE TEORETICE
4
- însuşirea temeinică şi trainică a materialului concret şi a generalizărilor prin activităţi menite
să fixeze cunoştinţele în conştiinţa elevilor;
- formarea şi consolidarea principiilor şi deprinderilor prin aplicarea lor în practică.
Aceste etape sunt verigi ce alcătuiesc unitatea organică a procesului de învăţământ ca proces de cunoaştere
şi de formare.
Procesul de învăţământ cunoaşte o dublă dimensiune de dezvoltare:
- pe verticală, al formelor învăţământului:
• preşcolar;
• şcolar;
• universitar (superior);
• postuniversitar.
- pe orizontală:
• învăţământ umanist;
• învăţământ real;
• învăţământ profesional;
• învăţământ artistic;
• învăţământ tehnic;
• învăţământ sportiv.
Analiza componentelor se face sub trei aspecte:
- funcţional:
• sunt vizate obiectivele. Definirea obiectivelor implică adoptarea unor decizii în cele trei
chestiuni fundamentale: cunoaşterea, acţiunea, trăirea volitivă afectivă;
• răspunsuri la întrebarea „De ce?“ (De ce se organizează procesul?, De ce învaţă elevii?).
- structural:
• „Cine?“ (învaţă, predă, conduce);
• „În ce condiţii?“ (social-istorice, spaţiu);
• „Cu ce resurse?“ (personal, manuale).
- operaţional:
• „Cum?“ (se desfăşoară procesul). Se referă la modul de funcţionare, la strategiile de
acţiune.
Procesul de învăţământ se caracterizează prin coerenţă, continuitate, funcţionalitate, integritate,
diversitate; elementele trebuie să probeze un învăţământ deschis şi flexibil, un învăţământ care să asigure
echilibru între necesităţi, posibilităţi şi aspiraţii, atât individuale cât şi sociale.
Din perspectivă sistemică, şcoala reprezintă un ansamblu de componente raţional organizate şi
independente care asigură funcţionalitatea ei internă, ca un tot unitar, urmărind realizarea anumitor obiective
instructiv-educative precise. Acest sistem (şcoala) este alcătuit din trei componente: structura, procesul şi
produsul.
Procesul de învăţământ reprezintă exercitarea funcţiilor esenţiale - predare, învăţare şi evaluare -
concretizate în strategii, metode, procedee, forme de organizare a elevilor.
În sensul ei profund, noţiunea de proces de învăţământ este legată de cea de transformare/modificare.
Pornind de la cea mai generală accepţie a învăţării, şi anume : „învăţarea este o schimbare în
comportamentul individual, ca urmare a trăirii unei noi experienţe proprii”, deducem că procesul de învăţământ
trebuie astfel organizat şi desfăşurat încât să provoace această schimbare în timp, în spaţiu şi în formă a
experienţei cognitive, afective şi acţionale la nivelul personalităţii elevului.
Această viziune situează procesul de învăţământ în dimensiunile lui concrete:
― în dimensiunea temporală - ca prevedere şi provocare în timp a schimbării experienţelor
cognitive, afective, acţionale;
― în dimensiunea spaţială - ca planificare a frecvenţei cu care revin diferitele tipuri de
experienţe ce urmează a fi „transformate”;
― în dimensiunea morfologică - de transformare efectivă, continuă, ce stimulează şi facilitează
noi investigaţii, explorări.
5
Procesul de învăţământ se bazează pe interacţiunea permanentă a celor doi poli – educatorul şi elevul; pe
de o parte, subiecţii care se impun, organizează şi facilitează schimbarea, iar pe de altă parte subiecţii care suportă
schimbarea, implicându-se activ în acest proces - elevii.
Identificăm astfel, două tipuri de acţiuni sau funcţii specifice: predarea - ca activitate a educatorului ce
urmează logica îndeplinirii obiectivelor pedagogice şi învăţarea - ca aspect psihologic, personal, care ţine de
psihologia elevului.
Spre deosebire de didactica tradiţională care situa cele două laturi fundamentale ale procesului de
învăţământ (predarea şi învăţarea) în raporturi de simplă juxtapunere, de alăturare mecanică, didactica actuală
evidenţiază raportul lor de interdependenţă de reciprocitate şi integrare într-un singur proces calitativ superior de
realizare a finalităţilor învăţământului.
Procesul de învăţământ integrează şi o a treia funcţie - aceea de evaluare. Evaluarea este considerată azi
parte/componentă integrantă a procesului de învăţământ, ea completând „ciclul de intervenţie” al educatorului
asupra elevului şi furnizând acestuia şi elevilor, informaţiile necesare desfăşurării optime a acestui proces. Prin
funcţiile îndeplinite, prin formele şi strategiile ( de evaluare ) utilizate, evaluarea facilitează reglarea şi
autoreglarea demersului instruirii, oferind informaţii necesare fundamentării manageriale a deciziilor de
corecţie/ameliorare.
Prin urmare, procesul de învăţământ se poate defini ca exercitare, într-o unitate organică a acestor trei
funcţii fundamentale - predare - învăţare - evaluare, deosebite prin finalităţi, motivaţie, metodologie.
Studiile şi practica educaţională au evidenţiat importanţa cunoaşterii de către cadrul didactic a nivelului
dezvoltării psihice a elevului, a nivelului de pregătire al acestuia încă de la începutul programului de instruire.
Aceasta se realizează printr-una din formele evaluării şi anume, evaluarea iniţială.
Procesul de învăţământ trebuie abordat/analizat la nivelul interacţiunii: evaluare iniţială - predare -
învăţare - evaluare.
Predarea înţeleasă ca provocare a schimbării a ceea ce există în ceea ce trebuie să existe, angajează elevii
într-o nouă experienţă de cunoaştere/acţiune/trăire. Ea este definită ca ansamblu de acţiuni şi operaţii sistematice,
realizate de educator în vederea organizării şi desfăşurării optime a învăţării. Astfel, predarea este şi va rămâne, în
bună parte, o acţiune de comunicare didactică; ea nu poate fi înlocuită complet prin studiul personal, independent
al elevului.
Multitudinea şi complexitatea acţiunilor integrate în predare necesită, totodată, activitatea de pregătire a
acestora şi ulterior, acţiuni de evaluare, autoevaluare de corecţie, ameliorare şi reglare a procesului învăţării.
Prin urmare, predarea include şi acţiuni de proiectare, de analiză, prelucrare şi „pedagogizare” a
conţinuturilor, de asigurare a mijloacelor de învăţământ necesare.
Eficienţa predării creşte dacă elevii sunt angajaţi în elaborarea cunoştinţelor şi dacă metodele sunt
îmbunătăţite, în funcţie de informaţiile primite prin feedback.
Profesorul are rolul de a proiecta, de a organiza şi dirija procesul de predare - învăţare, precum şi de a –i
controla eficienţa, prin evaluarea rezultatelor .
Strategia didactică poate fi definită ca o modalitate de organizare şi conducere a procesului de predare –
învăţare –evaluare, pe baza combinării eficiente a metodelor, a mijloacelor de învăţământ şi a formelor de grupare
a elevilor, în funcţie de conţinutul şi cunoştinţele anterioare ale elevilor vizând obţinerea de performanţe maxime,
în raport cu obiectivele pedagogice fixate .
Profesorii îşi stabilesc strategiile didactice pornind de la concepţia pedagogică contemporană şi concepţia
personală, având în vedere conţinutul şi obiectivele situaţiilor de instruire, diferite tipuri de învăţare, principiile şi
legităţile didactice, sistemul de gândire şi nivelul de cunoştinţe al elevilor, spaţiul şcolar unde se desfăşoară lecţia
şi timpul afectat acesteia.
Eficienţa procesului de predare este influenţată de mai mulţi factori, dintre cei mai importanţi sunt stilul de
predare al profesorului şi atitudinea elevilor faţă de stilul folosit. Pentru a determina eficacitatea predării, ca
formă de comunicare didactică, o putem raporta la trei modele mai importante.
Modelul comunicării unidirecţionale - în cadrul acestuia, profesorul este unicul emiţător de informaţie,
iar elevul o receptează, o învaţă urmând apoi controlul profesorului. Acesta are rolul dominant în comunicare şi îl
interesează prea puţin cum receptează fiecare elev informaţia, întrucât el se adresează grupului şi nu poate
cunoaşte diferenţele individuale de receptare cognitivă şi efectivă a informaţiei.
Stilul dominator, autoritar nu oferă posibilitatea dezvoltării gândirii independente şi a iniţiativei elevilor.
6
Modelul bidirecţional are ca sursă principală de informaţie tot profesorul, elevul limitându-se la adresarea
de întrebări, rolul dominator al profesorului în procesul comunicării fiind diminuat. Informaţiile primite de
profesor de la elev au rolul de autoreglare şi perfecţionare a comunicării, profesorul având posibilitatea să
adreseze informaţia şi anumitor grupuri de elevi cu posibilităţi asemănătoare de receptare. Deşi modelul
bidirecţional este superior celui unidirecţional, pentru că şi elevii sunt activizaţi într-o anumită măsură, totuşi
elevii nu comunică între ei, iar învăţământul se bazează tot pe transmiterea informaţilor.
Modelul multidirecţional se caracterizează prin faptul că profesorul nu mai este singura sursă de
informaţie, întrucât în timpul comunicării intervin şi elevii, oferind grupului (clasei) informaţii obţinute pe baza
studierii anterioare a bibliografiei, sau în urma unor cercetări, experimentări. În aceste condiţii, opiniile lor sunt
deosebit de importante, fiind receptate cu interes de către profesor, care le completează, le corectează sau le
acceptă, dacă sunt bune. Deşi are loc un real schimb de experienţă între profesori şi elevi şi între elevi, nici acest
model nu înlătură pe deplin rolul dominant al profesorului întrucât el conduce şi formulează concluziile, iar elevii
rămân cu convingerea că ceea ce au spus ei putea fi spus mai bine de profesor .
Stilul integrat al profesorului este centrat în modelul multidirecţional, prin iniţiativa elevilor şi a grupurilor
de studiu sau de cercetare. Profesorul îi ajută pe elevi să iniţieze acţiuni şi să le analizeze ridicându-se de la
concret la abstract, îi stimulează să redescopere ştiinţa le împărtăşeşte din experienţele lui, le acceptă punctele de
vedere, le arată lacunele din cunoştinţe, le dirijează activitatea în mod discret, adresându-le întrebări de gândire, le
creează motivaţii şi, printr-un efort comun cu ei, formulează concluzii.
O asemenea comunicare didactică permite un dialog autentic, creează o atmosferă de toleranţă şi respect,
de cooperare fructuoasă, de coeziune afectivă, de confruntare academică a opiniilor şi concepţiilor.
Elevii învaţă să gândească, să comunice, să formuleze raţionamente, să analizeze, să compare şi să
sintetizeze, să adreseze întrebări să construiască răspunsuri şi să aplice cunoştinţele. La acest stil de comunicare
profesorul va ajunge treptat, în funcţie de maturizarea intelectuală a elevilor şi de pregătirea acestora pentru
cercetare şi dialog creând în acelaşi timp o relaţie de simpatie de respect şi încredere între el şi elevi, pe de o parte
şi între elevi pe de altă parte.
APLICAŢII
☻ Aduceţi argumente care să sprijine ideea că stilul democratic de relaţie între profesor şi elevi este mai
apreciat.
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
Învăţarea şcolară, realizată într-un cadru instituţionalizat, proiectată, organizată secvenţial, progresiv
dirijată şi controlată sistematic de către profesor poate fi abordată în triplă ipostază:
― învăţarea ca proces;
― învăţarea ca produs;
― învăţarea ca funcţie de diverşi factori.
a ) Sub aspect procesual, învăţarea trebuie înţeleasă ca „succesiune de operaţii, acţiuni, stări şi evenimente
interne”; „ o suită de transformări ce merg de la imagine la noţiune, de la acţiune la gândire, de la empiric la
ştiinţific”. Învăţarea generează schimbări în plan cognitiv, atitudinal, acţional, soldate cu „ beneficii interne”
7
precum: acte de înţelegere, scheme logice de memorare, strategii de gândire, motivaţie intrinsecă pentru
activitate, stil creativ în abordarea sarcinilor. În contextul învăţării „ se prepară” fenomenele dezvoltării, iar la
nivelul dezvoltării, învăţarea se împlineşte şi se finalizează.
Cercetările recente în domeniul psihologiei evidenţiază importanţa acţiunii directe a elevului, a activizării
acestuia, a motivării sale pentru participare, angajare în sarcina învăţării.
b ) Învăţarea ca produs reprezintă un ansamblu de rezultate exprimate în termeni de cunoştinţe, noţiuni,
idei, norme, priceperi, capacităţi, strategii cognitive, comportamentale, atitudini. Ele au un caracter relativ stabil,
îi „aparţin” elevului şi evidenţiază saltul înregistrat de acesta prin raportarea la stadiul anterior.
c ) Învăţarea în funcţie de diverşi factori.
În această accepţiune, reuşita învăţării se datorează influenţei combinate, interacţiunii a două categorii de
condiţii:
― condiţii interne ce includ factori biologici (ereditatea, vârstă, dezvoltare fizică, rezistenţa la efort,
stare de sănătate) şi factori psihologici (potenţial intelectual, nivelul dezvoltării structurilor cognitive,
operatorii: inteligenţă, gândire, memorie, imaginaţie, motivaţia învăţării, voinţă, trăsături de
personalitate, deprinderi şi tehnici de muncă intelectuală).
― condiţii externe care vizeză : organizarea şcolară (sistem de cerinţe, curriculum, calitatea instruirii,
competenţele profesorului, stilul de predare, clasa de elevi, relaţiile profesor-elev); factori sociali-
culturali ( familia, mediul cultural-educaţional, socio-economic, comunitar).
Pentru eficienţa învăţării şcolare, este necesară identificarea condiţiilor ce influenţează învăţarea,
organizarea şi corelarea lor, competenţa din partea educatorului.
APLICAŢII
☻ Se ştie că obiectivul major al oricărui dascăl este de a-l face pe elev să înţeleagă ceea ce învaţă.
Descrieţi o situaţie din experienţa didactică personală, în cadrul căreia aţi recurs la procedeul transformării unei
imagini concrete într-o noţiune teoretică.
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
8
- normativă: ce apelează la o normă pentru a furniza date privind poziţia unui individ într-un grup
comparativ cu ceilalţi.
• În funcţie de cine face evaluarea, aceasta poate fi:
- internă: realizată în cadrul unităţii şcolare, de către profesori;
- externă: realizată de virtualii beneficiari ai produsului procesului de învăţământ (forţa de muncă
performantă, competenţa etc.);
- autoevaluare: realizată de beneficiarii procesului de educaţie (elevii).
• Alte tipuri de evaluare: de progres; de sistem; formală sau informală; cantitativă sau calitativă; profilată
pe domenii (cognitiv, psihomotor, socio-afectiv etc.).
APLICAŢII
☻Realizaţi un test de evaluare sumativă, incluzând diferite tipuri de itemi (obiectivi, subiectivi,
semiobiectivi).
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
9
TEMA 2
STRATEGII DIDACTICE
CONTEXT
Una dintre cele mai promiţătoare abordări ale metodologiei de instruire este cea care plasează examinarea
acestei dimensiuni acţionale sau tehnice a învăţământului într-un nou cadru conceptual, ca cel oferit de teoria
curriculară, sprijinită deopotrivă de teoria sistemică şi praxiologie. Astfel, în viziunea noii paradigme a
curriculumului şcolar, cu deschiderile ei spre un mod de a concepe şi de a pune în practică un parcurs
instrucţional, metodele sunt regândite ca suport acţional al aceloraşi principii care stau la baza elaborării
întregului ansamblu de componente şi de interdependenţe ce definesc un curriculum, întotdeauna raportat la
situaţii de instruire strict determinate.
REPERE TEORETICE
APLICAŢII
Fişă de lucru
„Eu, care credeam că Balta-Albă era numele unui târg, precum Marienbad, sau Ems, sau Baden, iî
răspunsei: Balta-Albă. Şi mărturisesc că în acest răspuns erau cuprinse toate sperările mele: sperarea de a
scapa de salturile mortale ale căruţei; sperarea de a mânca un biftec la tractir şi mai ales dulcea sperare de a
mă odihni o noapte întreagă pe un pat elastic. Uitasem acum că mă găseam într-o parte a lumii în care, cu câteva
ceasuri mai înainte, visasem lupte cu sălbatici şi cu fiare răpitoare.
Încă o fugă bună de cal şi am sosit într-un sat alcătuit de bordeie coperite cu stuh şi coronate de cuiburi
de cocostârci.
Forma bizară a acelor locuinţe, printre care se înalţă o multime de cumpene de fântâni, ca nişte gâturi de
cocoare uriaşe; urletul câinilor ce alergau pe sub garduri; ciocănitul berzelor care-şi dau capul pe spate la
razele lunii şi, într-un cuvânt, amestecul acela de umbră şi de lumină, care dă lucrurilor o privire fantastică, mă
făcură să mă cred în altă lume. Când mă trezii însă din acea uimire plăcută, mă văzui singur în mijlocul unei
pieţe neregulate şi pline de spini. Poştaşul îmi descărcase bagajul lângă mine şi se făcuse nevăzut cu căruţă cu
tot.
Închipuiţi-vă, domnilor, poziţia mea. Străin, într-un colţ de pământ necunoscut mie, rătăcit într-un sat
unde nu se zărea nici ţipenie de om, înconjurat de vreo douăzeci de câini, care vroiau numaidecât să afle ce gust
are carnea de francez, neştiind nici limba, nici obiceiurile locului! Închipuiţi-vă toate aceste împrejurări pe capul
unui om şi mă veţi crede lesne dacă v-oi spune că admirarea poetică ce mă cuprinsese deocamdată se prefăcu
într-o grijă, vară primară cu spaima.” (V. Alecsandri, Balta- Albă)
11
PERSPECTIVA TEORETICĂ:
Segmentaţi secvenţele textului şi formulaţi
ideile fiecărei secvenţe.
Răspuns:
PERSPECTIVA CULTURALĂ:
Identificaţi elementele de civilizaţie modernă
prezente în fragment.
Răspuns:
PERSPECTIVA CREATIVĂ:
Redactaţi o scrisoare adresată unui amic în
care să-i descrieţi despre călătoria întreprinsă
de dumneavoastră la Balta Albă.
Răspuns:
12
REFLECŢIE
Lucraţi individual:
Reflectaţi la avantajele şi dezavantajele metodelor tradiţionale şi moderne valorificate în cerinţele de mai
sus. Scrieţi câteva dintre acestea.
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
__________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________
Lucraţi în pereche:
Gândiţi-vă la cerinţele din tabelul de mai sus şi discutaţi în perechi despre metodele de predare tradiţională
şi modernă. Notaţi câteva concluzii la care aţi ajuns.
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
____________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
13
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE
2
Ernest Dimnet
14
TEMA 1
CLASIFICAREA METODELOR ŞI TEHNICILOR MODERNE DE ÎNVĂŢARE
CONTEXT
Metodele şi tehnicile moderne sunt în primul rând cele interactive de grup. Acestea se clasifică în:
REPERE TEORETICE
Motto:”Este imposibil ca elevii să înveţe ceva cât timp gândurile lor sunt robite şi tulburate de vreo
patimă. Întreţineţi-i deci într-o stare de spirit plăcută, dacă vreţi să vă primească învăţăturile.Este tot atât de
imposibil să imprimi un caracter frumos şi armonios într-un suflet care tremură, pe cât este de greu să tragi linii
frumoase şi drepte pe o hârtie care se mişcă.”
(John Locke, Some Thoughts Concerning Education)
Societatea prezentului, dar mai ales a viitorului se circumscrie unui timp al informaţiei, al complexităţii.
De aceea, investiţia în inteligenţă, creativitate şi capacitate de inovare a indivizilor, a grupurilor va fi extrem de
rentabilă în viitor.
Copilul este un proiect “aruncat” în lume, aflat într-o stare de “facere”, pentru ca apoi, devenit adult, să se
formeze continuu de-a lungul vieţii .
Fenelon compara creierul copilului cu o lumânare aprinsă expusă în bătaia vântului care determină
tremurul acestei mici flăcări. Spiritul contemporan trebuie să facă faţă unor mari sfidări: explozia informaţională,
15
stresul, accelerarea ritmului vieţii, creşterea gradului de incertitudine. Aceste argumente duc la o nouă ecologie
educativă, care
presupune dezvoltarea unei gândiri de tip holistic, a unor competenţe de procesare
informaţională, dezvoltarea memoriei vii.
Rolul educatorului în procesul de modelare a omului este poate cel mai important. Punându-şi elevii în
situaţii variate de instruire, el transformă şcoala “într-un templu şi un laborator”(M. Eliade ).
Învăţarea activă înseamnă, conform dicţionarului, procesul de învăţare calibrat pe interesele /nivelul de
înţelegere /nivelul de dezvoltare al participanţilor la proces. În cadrul învăţării active, se pun bazele unor
comportamente, de altfel observabile: comportamente ce denotă participarea (elevul e activ, răspunde la întrebări,
ia parte la activităţi); gândirea creativă (elevul are propriile sale sugestii, propune noi interpretari); învăţarea
aplicată (elevul devine capabil să aplice o strategie de învăţare într-o anumită instanţă de învăţare); construirea
cunoştinţelor (în loc să fie pasiv, elevul îndeplineşte sarcini care îl vor conduce la înţelegere).
În cele ce urmează, fără pretenţia de a epuiza aparatul teoretic şi practic privind modalitaţile de predare în
contextul unei învăţări active, vom prezenta câteva metode şi strategii ce pot fi utilizate în cadrul activităţilor
didactice.
APLICAŢII
Completaţi cele două coloane ale tabelului de mai jos cu metode utilizate la clasă în diferite activităţi
instructiv-educative:
........................................................................................... ..........................................................................................
........................................................................................... ..........................................................................................
.......................................................................................... ..........................................................................................
.......................................................................................... ..........................................................................................
......................................................................................... .........................................................................................
......................................................................................... .........................................................................................
......................................................................................... .........................................................................................
.......................................................................................... ..........................................................................................
.......................................................................................... ..........................................................................................
.......................................................................................... ..........................................................................................
........................................................................................... ..........................................................................................
........................................................................................ ........................................................................................
16
TEMA 2
A. METODE DE PREDARE –ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ ÎN GRUP
CONTEXT
Deşi învăţarea este eminamente o activitate proprie, ţinând de efortul individual depus în înţelegerea şi
conştientizarea semnificaţiilor ştiinţei, nu este mai puţin adevărat că relaţiile interpersonale de grup sunt un factor
indispensabil apariţiei şi construirii învăţării personale şi colective.
“Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai personală muncii, dar
şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă,
susţinută de foarte multe elemente de emulaţie, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.”(Ioan
Cerghit,Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti,1997, p. 54)
REPERE TEORETICE
Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile
participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente. Interactivitatea
presupune atât cooperarea – definită drept “forma motivaţională a afirmării de sine, incluzând activitatea de
avansare proprie, în care individul rivalizează cu ceilalţi pentru dobândirea unei situaţii sociale sau a
superiorităţii” – cât şi competiţia care este o “activitate orientată social, în cadrul căreia individul colaborează
cu ceilalţi pentru atingerea unui ţel comun”(Ausubel D.; Floyd R., Învăţarea în şcoală, EDP, Bucureşti, 1981 ).
Ambele implică un anumit grad de interacţiune, în opoziţie cu comportamentul individual. Interacţiunea
stimulează efortul şi productivitatea individului şi este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacităţi şi
limite, pentru autoevaluare. În acest fel, se dezvoltă capacităţile elevilor de a lucra împreună ce se constituie într-o
componentă importantă pentru viaţă şi pentru activitatea lor profesională viitoare.
Avantajele interacţiunii:
- în condiţiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă, generând un
comportament contagios şi o strădanie competitivă; în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme,
17
obţinerea soluţiei corecte e facilitată de emiterea de ipoteze multiple şi variate; (Ausubel D., Floyd R., Învăţarea
în şcoală, EDP, Bucureşti, 1981)
- stimulează efortul şi productivitatea individului;
- este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacităţi şi limite, pentru autoevaluare;
- există o dinamică intergrupală cu influenţe favorabile în planul personalităţii;
- subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi
complexe, învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual;
- dezvoltă capacităţile elevilor de a lucra împreună - componentă importantă pentru viaţă şi pentru
activitatea lor profesională viitoare;
- dezvoltă inteligenţele multiple ( lingvistică, logico-matematică, spaţială, interpersonală, intrapersonală,
naturalistă, morală );
- stimulează şi dezvoltă capacităţi cognitive complexe (gândirea divergentă, gândirea critică, gândirea
laterală – capacitatea de a privi şi a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii);
- munca în grup permite împărţirea sarcinilor şi responsabilităţilor în părţi mult mai uşor de realizat;
- timpul de soluţionare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul lucrului în grup decât
atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu;
- cu o dirijare adecvată, învăţarea prin cooperare dezvoltă şi diversifică priceperile, capacităţile şi
deprinderile sociale ale elevilor;
- interrelaţiile dintre membrii grupului, emulaţia, sporeşte interesul pentru o temă sau o sarcină dată,
motivând elevii pentru învăţare;
- lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţa, ideile, strategiile
personale de lucru, informaţiile;
- se reduce la minim fenomenul blocajului emoţional al creativităţii;
- grupul dă un sentiment de încredere, de siguranţă, antrenare reciprocă a membrilor ce duce la dispariţia
fricii de eşec şi curajul de a-şi asuma riscul;
- interacţiunea colectivă are ca efect şi “educarea stăpânirii de sine şi a unui comportament tolerant faţă de
opiniile celorlalţi, înfrângerea subiectivismului şi acceptarea gândirii colective” (Crenguţa L. Oprea, Metode
activ-participative de stimulare şi dezvoltare a creativităţii în educaţia adulţilor, în revista „Paideia” Nr.1-2/ 2000)
Fără a avea pretenţia unei prezentări exhaustive, în cele ce urmează, vom trece în revistă câteva dintre
metodele de predare-învăţare interactivă în grup.
I. PREDAREA-ÎNVĂŢAREA RECIPROCĂ
- dacă elevii sunt puşi să joace rolul de profesori, ei au posibilitatea de a (re)învăţa ceea ce credeau că
ştiu.
- când elevii predau colegilor, ei îşi exersează şi îşi dezvoltă modul propriu de aranjare a strategiilor de
predare.
- elevii sunt împărţiţi în grupe de câte 4, în care fiecare are un rol bine definit:
● rezumatorul - cel care face un scurt rezumat al textului citit;
● întrebătorul - cel care pune întrebări clarificatoare (unde se petrece acţiunea?, de ce personajul
a reactionat aşa?, ce sentimente îl stapâneau?, ce înseamnă?);
● clarificatorul - el trebuie să aibă o viziune de ansamblu şi să încerce să raspundă întrebărilor
grupului;
● prezicătorul - cel care îşi va imagina, în colaborare cu ceilalţi care va fi cursul evenimentelor.
- metoda este foarte potrivită pentru studierea textelor literare şi ştiinţifice. Elevii aceleiaşi grupe vor
colabora în înţelegerea textului şi în rezolvarea sarcinilor de lucru, urmând ca frontal să se concluzioneze
soluţiile.
18
- grupele pot avea texte diferite pe aceeaşi temă, sau pot avea fragmente ale aceluiaşi text. Ei pot lucra
pe fişe diferite, urmând ca în completarea lor să fie o strânsă colaborare sau pot lucra pe o singură fişă pe
care fiecare să aibă o sarcină precisă.
- punerea elevilor în postura de profesor care predă altora diminuează distanţa
profesor – elev, creând un climat educaţional mult mai favorabil învăţării.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Asumaţi-vă unul dintre rolurile menţionate la descrierea metodei şi rezolvaţi sarcina de lucru
corespunzătoare rolului ales prezentă în casetele de mai jos:
Rezumatorul :
Scrieţi în câteva propoziţii ceea ce aţi citit. Formulaţi propoziţii referitoare la ceea ce vi s-a părut mai
important.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Întrebătorul :
Puneţi cinci întrebări colegilor din grupa din care faceţi parte. Notaţi apoi şi răspunsurile lor.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
20
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------
Clarificatorul :
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------
Prezicătorul :
După ce aţi citit textul, închipuiţi-vă o continuare a succesiunii de întâmplări. Puteţi cere şi părerea
celorlalţi din grupa dumneavoastră, după ce aceştia şi-au terminat sarcinile.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
21
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Grupa 1
22
„Formarea popoarelor romanice
În câteva secole, Roma a cucerit un uriaş teritoriu în jurul Mării Mediterane. În urma acestui fapt, s-
a desfăşurat o primă sinteză etnică şi lingvistică caracterizată prin procesul de romanizare. Romanizarea este
un proces care s-a desfăşurat datorită mai multor factori precum: oraşele, armata, coloniştii aduşi în
teritoriile cucerite etc. Localnicii din regiunile devenite provincii romane (Italia, Galia, Spania, Dacia etc.) şi-
au însuşit civilizaţia, tradiţiile, religia, cultura romanilor şi, în special, limba cuceritorilor, limba latină.
Provincia romană Dacia, pe care romanii au cucerit-o în urma a două războaie 101-102, 105-106, a fost
profund romanizată. La aceasta a contribuit colonizarea masivă organizată de stat şi prezenţa unei puternice
armate în provincie. Întrucât în provincie au sosit colonişti vorbitori de limbă latină din multe alte provincii,
această limbă a devenit instrumentul de comunicare între locuitori. Provinciile romanizate din apusul
Imperiului, în special Italia, Galia, Spania, au alcătuit romanitatea occidentală. In partea de răsărit a
Imperiului au fost romanizate teritoriile Daciei şi partea de nord a Peninsulei Balcanice, care au alcătuit
romanitatea orientală. Migraţiile. Al doilea moment în formarea popoarelor romanice l-a constituit invazia
triburilor germanice în apusul Europei, respectiv, a slavilor în Răsărit. A avut loc o a doua sinteză etnică şi
lingvistică în urma căreia s-a desăvârşit procesul de formare a popoarelor romanice din Occident (italian,
francez, spaniol, portughez). Limba latină vorbită în teritoriile romanizate s-a modificat lent şi sub influenţa
migratorilor germanici şi a celor slavi. Aşadar, elementele specifice formării popoarelor romanice sunt: 1.
Substratul reprezentat de elementele etnic şi lingvistic întâlnite în provinciile cucerite şi care a suferit procesul
de romanizare. De exemplu, în cazul francezilor substratul este cel galic (sau cel tic). Galii au fost poporul de
la care romanii au cucerit Galia cum se numea Franţa în vechime). 2. Stratul roman. Limba de comunicare în
provinciile romane era limba latină populară (care prezenta anumite diferenţe faţă de latina literară, pe care
o cunoaştem din textele marilor scriitori latini). 3. Adstratul. Acesta a fost reprezentat de germani în cazul
popoarelor romanice care au luat naştere în aria romanităţii occidentale (italieni, francezi, spanioli,
portughezi). Adstratul a fost slav cazul poporului român care s-a format în aria romanităţii orientale.
Popoarele romanice s-au format până în secolul al VIII-lea d.Hr. Unele teritorii cucerite de romani şi-au
pierdut caracterul romanic Anglia, Africa de nord etc.) datorită faptului că aceste provincii au fost romanizate
doar superficial.”
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………..
Grupa 2
23
(care atunci era cel mai mare centru urban din Europa), contribuind la formarea statului rus Popoarele
germanice ocupă o întinsă suprafaţă în Europa: Germania, Anglia, Austria, Peninsula Scandinavă, Ţările de Jos
etc.”
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………..
Grupa 3
Grupa 4
„Popoarele turcice
Turcii apar în izvoarele chineze în secolul al VI-lea. Ei trăiau în vastele regiuni ale Asiei Centrale.
Principala ocupaţie o constituia creşterea animalelor. Începând cu secolul al III-lea turcii au îmbrăţişat religia
musulmană. Între turci s-au afirmat, din punct de vedere politic, turcii-oguzi. Aceştia au format un stat puternic
condus de dinastia Selciukizilor, de la numele căreia au fost numiţi turci selciukizi. Selciukizii au cucerit un vast
teritoriu ajungând până în Asia Mică. Această regiune a constituit nucleul unui nou stat turc, cel otoman, precum
şi cel al naţiunii turceşti din zilele noastre. Arabii Leagănul poporului arab este Peninsula Arabică ce se întinde
între Marea Roşie şi Golful Persic. În cea mai mare parte această peninsulă este acoperită de deşert. Din această
cauză cei mai mulţi arabi erau nomazi. Doar pe coasta de vest condiţiile naturale permiteau practicarea
agriculturii. Unificarea triburilor arabe a fost realizată de către Mahomed (570-632), întemeietorul religiei
24
musulmane (islamice). După moartea lui Mahomed statul arab a reuşit, într-un timp foarte scurt să cucerească
un teritoriu uriaş care se întindea între Asia Centrală şi Oceanul Atlantic. În zona cuprinzând Afr1ca de Nord,
Siria, Irak arabii şi-au impus nu numai religia islamică, ci şi limba. Aici este teritoriul pe care trăieşte şi astăzi
marea naţiune arabă.”
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………..
Lucraţi în grup:
Alcătuiţi o grupă din care să facă parte câte un expert al fiecărei echipe formate în cadrul etapei
anterioare şi discutaţi ideile extrase, oferindu-vă reciproc explicaţii, dacă este cazul, şi încercând să integraţi în
discuţie cele patru subteme. Notaţi ideile importante atinse în cadrul discuţiei.
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………
25
III. METODA PIRAMIDEI (BULGĂRELE DE ZĂPADĂ)
- are la bază împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul
grupurilor. Ea constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al colectivului într-un demers colectiv mai
amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a unei probleme date.
- fazele de desfăşurare a metodei piramidei sunt:
1. Faza introductivă: profesorul expune datele problemei în cauză;
2. Faza lucrului individual: elevii lucrează pe cont propriu la soluţionarea problemei timp de
cinci minute. În această etapă se notează întrebările legate de subiectul tratat.
3. Faza lucrului în perechi: elevii formează grupe de doi elevi pentru a discuta rezultatele
individuale la care a ajuns fiecare. Se solicită răspunsuri la întrebările individuale din partea colegilor şi, în
acelaşi timp, se notează dacă apar altele noi.
4. Faza reuniunii în grupuri mai mari. De obicei se alcătuiesc două mai grupe, aproximativ egale
ca număr de participanţi, alcătuite din grupele mai mici existente anterior şi se discută despre soluţiile la care
s-a ajuns. Totodată se răspunde la întrebările rămase nesoluţionate.
5. Faza raportării soluţiilor în colectiv. Întreaga clasă, reunită, analizează şi concluzionează
asupra ideilor emise. Acestea pot fi trecute pe tablă pentru a putea fi vizualizate de către toţi participanţii şi
pentru a fi comparate. Se lămuresc şi răspunsurile la întrebările nerezolvate până în această fază, cu ajutorul
conducătorului (profesorul);
6. Faza decizională. Se alege soluţia finală şi se stabilesc concluziile asupra demersurilor
realizate şi asupra participării elevilor/studenţilor la activitate.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi individual:
Citiţi cu atenţie şi apoi notaţi câteva întrebări pe marginea textului de mai jos:
„Mult timp, mediul înconjurător a fost perceput ca o grijă nefondată a unor indivizi bogaţi care, după
spusele unora, “nu aveau ce face cu banii”. Dar în ziua de astăzi nu se mai pune problema conservării
mediului, se pune accentul pe supravieţuirea speciei umane. Aceasta constituie una dintre cele mai stringente
probleme globale ale omenirii.
Dezechilibrarea tot mai accentuată a raportului dintre mediul înconjurător şi om îndeamnă la
regândirea relaţiilor dintre mediu şi om, formarea conştiinţei ecologice, şi modificarea atitudinii faţă de
natură. Numărul crescând al catastrofelor naturale evidenţiază costul impactului natural asupra naturii.
Înainte de apariţia revoluţiei industriale, omul trăia într-o relativă armonie cu natura, dezvoltarea
omului se înscria într-o lume agrară. Gândirea acestei lumi era condusă de legi naturale, iar bogaţia
depindea de fertilitatea pământului. Începuturile industrializării, însă, bulversează această viziune a
lucrurilor şi se afirmă atitudinea de dominare a naturii de către om. Utilizarea îngrăşămintelor chimice, a
pesticidelor, a energiei nucleare, permite eliberarea de constrângerile mediului natural. Creşterile
spectaculoase de producţie, urbanizarea au dus la satisfacerea unor trebuinţe, acumularea lor devine un
26
scop în sine. Mai târziu, se considera că apa, aerul, solul sunt bunuri colective şi că un aer curat, o apă
curată, un peisaj frumos nu au altă valoare decât plăcerea pe care o provoacă.”
…………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………..
Lucraţi în pereche:
Discutaţi răspunsurile la care aţi ajuns şi, dacă este cazul, solicitaţi unele lămuriri colegilor
dumneavoastră.
Lucraţi în grup:
Analizaţi şi concluzionaţi pe baza rezultatelor obţinute la exerciţiile anterioare.
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………..
- este o tehnică de învăţare prin colaborare (Kagan, 1990), în care partenerii se intervievează reciproc, în
legătura cu un anumit subiect. De exemplu, într-un grup de trei, elevul A îl intervieveaza pe B, iar C
înregistrează, în scris, aspectele principale ale discuţiei. După fiecare interviu, rolurile se schimbă,
permiţându-li-se tuturor membrilor să răspundă la întrebări.
- într-un grup de patru, cele trei trepte pot fi următoarele: A îl intervievează pe B, C pe D şi apoi rolurile
se schimbă în cadrul fiecărui grup, urmând ca, în final, în grupul de patru fiecare individ să rezume
răspunsul partenerului.
- interviul în trei trepte poate fi inclus în orice tip de lecţie, iar conţinutul său poate să se refere la orice
subiect.
APLICAŢII
Fişă de lucru
27
Lucraţi în grup:
Exersaţi metoda interviului în trei trepte, pornind de la teme diverse (de ex. operaţii cu numere raţionale
pozitive şi forme de reprezentare a acestora, figuri de stil, prietenie etc.)
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………..
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în pereche:
Puneţi în relaţie următorii termeni istorici: întemeiere , descălecat, voievodat, cnezat şi decideţi ce legătură
există între aceşti termeni şi cum pot fi ei puşi în relaţie, alcătuind un mic text în care să corelaţi logic aceşti
termeni. Apoi comunicaţi ideile textului.
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………..
28
- este o tehnică menită să stimuleze elevii să-şi reactualizeze unele dintre cunoştinţele anterioare care
au o anumită legătură cu tema, subiectul / lecţiei.
- se vor nota pe tablă 4 – 5 concepte din textul ce urmează a fi studiat.
- elevii trebuie să stabilească, în perechi, legătura dintre termeni.
- după lectura textului elevii vor compara răspunsurile anterioare cu realitatea textului.
- această tehnică activă de învăţare are rolul de a focaliza atenţia şi interesul elevilor asupra unor
termeni, cu rol esenţial în înţelegerea textului şi de a-i determina pe elevi să anticipeze legătura
posibilă dintre termenii daţi, solicitându-le gândirea şi imaginaţia.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în pereche:
Alcătuiţi un text în care să realizaţi legătura dintre termenii prezenţi în caseta de mai jos şi partea a
doua a cunoscutului text „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.
- reprezintă una dintre metodele activ-participative care poate fi aplicată cu succes mai ales la
recapitularea cunoştinţelor. Această metodă implică absolut toţi elevii clasei prin natura regulilor jocului. De
asemenea, dezvoltă spiritul de competiţie şi este o metodă de evaluare extrem de apreciată de către elevi.
- odată ce elevii a participat la un „turnir” şi au învăţat regulile jocului, următorul „turnir” se va
desfăşura de la sine, aproape fără intervenţia profesorului.
- clasa se împarte în trei – patru echipe, cât mai echitabil, echipe care nu se modifică pe parcursul
anului şcolar.
- la fiecare „masă de joc” se va afla câte un reprezentant al fiecărei echipe, de acelaşi nivel (un criteriu ar
putea fi media obţinută la obiectul respectiv). De asemenea, sunt necesare, pentru fiecare masă de joc:
● fişă cu întrebări;
● fişă cu răspunsuri;
● cartonaşe numerotate, numărul lor fiind acelaşi cu numărul întrebărilor de
pe fişă.
29
- jocul se desfăşoară cu următoarele reguli:
1. La început, fiecare jucător trage câte un cartonaş numerotat. Cel care trage cartonaşul cu numărul cel mai
mare va fi primul care primeşte fişa cu întrebări. Apoi cartonaşele se pun la loc. În tot acest timp, fişa cu
răspunsuri este cu faţa în jos.
2. Elevul care este primul primeşte foaia cu întrebări, iar cel din dreapta lui foaia cu răspunsuri (tot cu faţa în
jos). Primul elev trage un cartonaş şi citeşte întrebarea cu numărul respectiv de pe fişa cu întrebări. Tot el
dă şi primul răspuns. Apoi, în sensul acelor de ceas, fiecare elev dă obligatoriu răspunsul la aceeaşi
întrebare, ultimul fiind elevul care are foaia cu răspunsuri.
3. Ultimul elev care a răspuns întoarce foaia cu răspunsuri şi verifică răspunsul corect. Dacă cel care a fost
primul a răspuns corect, el păstrează cartonaşul. Dacă nu, cartonaşul este câştigat de cel care a dat primul
răspunsul corect.
4. Cel din stânga elevului care a început jocul devine acum primul şi primeşte foaia cu întrebări. Cel care a
fost în prima tură primul devine acum ultimul, cel care deţine foaia cu răspunsuri (evident, din nou cu faţa
în jos). Jocul se reia în acelaşi mod: se trage un cartonaş, fiecare jucător răspunde la întrebarea
corespunzătoare, ultimul verifică răspunsul corect, se acordă cartonaşul primului care a răspuns corect.
5. La fiecare masă de joc se continuă în acest mod până la terminarea cartonaşelor. Se numără cartonaşele
câştigate de fiecare jucător şi se face un clasament al mesei de joc.
6. Pentru fiecare poziţie în clasamentul mesei de joc se acordă un punctaj clar, inclusiv pentru situaţiile de
egalitate, după tabelul următor:
Joc de patru
Locul Fară Doi la Doi la Doi la Egalitate Trei la Trei la Patru la
egalitate egalitate egalitate egalitate şi la egalitate egalitate egalitate
pe la pe primii pe pe
primul mijloc ultimul doi şi la primul ultimul
loc loc ultimii loc loc
doi
1 60 50 60 60 50 50 60 40
2 40 50 40 40 50 50 30 40
3 30 30 40 30 30 50 30 40
4 20 20 20 30 30 20 30 40
Joc de trei
Locul Fară Doi la Doi la Trei la
egalitate egalitate egalitate egalitate
pe pe
primul ultimul
loc loc
1 60 50 50 40
2 40 50 30 40
3 20 20 30 40
7. Fiecare dintre cele patru (trei) echipe participante la „turnir” îşi adună punctele realizate la fiecare masă de
joc de către membrii ei.
8. Profesorul declară echipa câştigătoare a turnirului.
a. această metodă este potrivită unei lecţii de recapitulare. Elevii sunt adesea plictisiţi de testele
clasice.
b. cu TGT recapitularea devine mult mai captivantă, elevii vor pune întrebări profesorului în legătură
cu itemii din fişă care nu au fost pe deplin clarificaţi.
- elevii îşi exersează cu această ocazie capacitatea de comunicare.
- totuşi, este posibil ca pe parcursul „turnirului” să apară unele conflicte, în care profesorul intervine
doar dacă este necesar.
30
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
31
32
VIII. METODA SCHIMBĂRII PERECHII (Share-Pare Circles)
- este o metodă de lucru pe perechi. Se împarte clasa în două grupuri egale ca număr de
participanţi. Se formează două cercuri concentrice, elevii fiind faţă în faţă pe perechi.
- profesorul pune o întrebare sau dă o sarcină de lucru în perechi. Fiecare pereche discută şi apoi
comunică ideile.
- cercul din exterior se roteşte în sensul acelor de ceasornic, realizându-se astfel schimbarea
partenerilor în pereche.
- elevii au posibilitatea de a lucra cu fiecare membru al clasei. Fiecare se implică în activitate şi îşi
aduce contibuţia la realizarea sarcinii.ETAPELE:
TEME DE STUDIU:
Se pot da elevilor întrebări cu răspunsuri eliptice care se vor completa pe rând de către
fiecare pereche, iar în final se vor analiza toate răspunsurile şi se vor face corectări şi
completări.
Perechile pot rezolva câte o problemă de pe o fişă dată până la epuizarea sarcinii, iar în
final se vor citi rezolvările. Se poate da următoarea comandă (după ce elevii şi-au ocupat
locul în cercurile concentrice): „Toţi elevii rezolvă punctul nr.1 de pe fişă, timp de 5
minute”. Are loc apoi schimbarea perechilor şi se dă următoarea comandă: „Toate
perechile se concentrează la punctul nr. 2 din fişă.” Şi aşa mai departe, până când se
termină fişa de lucru. Se reface colectivul şi se analizează pe rând răspunsurile date.
33
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Figura2
.
34
IX. ÎNVĂŢAREA DRAMATIZATĂ
”Prezentarea faptelor într-un cadru dramatic adaugă predării o forță de sugestie extrem de
convingătoare, elevii trăiesc mai viu, cu mai multă intensitate, pătrund mai adânc și mai bine ceea ce
profesorul intenționează să-i învețe.” ( Cerghit, 2006, p. 272 )
c. în predarea gramaticii cele mai folosite metode sunt exercițiul și analiza gramaticală. Uneori,
pentru a stimula creativitatea elevilor, se mai folosește și compunerea gramaticală. Acesteia i s-ar
putea adăuga învățarea dramatizată.
d. de pildă, această metodă poate fi utilizată înainte de a trece la o unitate vastă și anume pronumele.
Profesorul poate formula câteva cerințe de genul: Imaginați-vă că părțile de vorbire au prins
viață. Alcătuiți textul unei scenete cu titlul Substantivul, în primejdie. Lucrați în echipă!
Personajele să fie: regele-Substantivul, regina-Adjectiva, fiul regelui-Articolul, fratele geamăn al
substantivului-Pronomen, străjerul-Verbul, vistierul-Numeralul Zgârie-Brânză, soacra-Interjecția.
Acțiunea se va petrece pe tărâmul Substantivului, în palatul regal, în Era Gramaticii, de ziua
regelui. Jucați piesa creată de voi și filmați-o!
e. vă prezentăm un fragment exemplificator dintr-o scenetă cu astfel de personaje ciudate, mai exact
partea finală a acesteia:
”În vremea aceasta, prinţul Pronomen aştepta liniştit momentul potrivit pentru atac. Avea în cutia
adusă de el un praf plăcut mirositor obţinut prin pisarea literelor egiptene.(…)
Străjerul: - Măria Ta, pericolul te pândeşte. Fratele Luminăţiei tale, cavalerul Pronomen a
pătruns în cetate. Să-l găsim repede!
Regele (pe un ton hotărât ): - Găsiţi-l! (….) Dar în zadar. Dispăruse în noapte.
Numeralul Zgârie Brânză: - Aşa e definiţia, Maiestate! Pronumele este partea de vorbire flexibilă
care ţine locul unui substantiv. Maiestatea Voastră, Substantivul va fi mereu ameninţată cu înlocuirea
de fratele său.
Regele: - Atunci să viseze în continuare! Eu împărăţia n-o dau cu una cu două. Să cânte muzica!
Să ne veselim! Necazul a trecut. Pronomen s-a întors în Ţinutul Înlocuirii.”
- o astfel de scenetă stimulează imaginația elevilor, îi pune în situația de a- și folosi cunoștin țele
despre părțile de vorbire și îi pregăteşte pentru o nouă unitate de învăţare.
- în acest mod, ora poate deveni mai atractivă, iar sceneta se poate valorifica în cadrul unui cerc de
creație, în care elevii pot pune în scenă piesa lor, folosindu-se de păpuși.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
35
TEMA 3
CONTEXT
Metodele de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor sunt valorificate îndeosebi în cadrul lecţiilor de fixare
sistematizare, aprofundare sau recapitulare.
Aceste tipuri de lecţii vizează în principal consolidarea cunoştinţelor însuşite pe baza redimensionării
conţinuturilor în jurul unor idei cu valoare cognitivă relevantă, astfel încât elevii să poată realiza conexiuni şi
aplicaţii în contexte din ce în ce mai largi ale cunoaşterii.
REPERE TEORETICE
Este cunoscut faptul că lecţia de fixare sistematizare, aprofundare sau recapitulare poate îmbrăca diferite
forme: lecţii de repetare curentă ( la fiecare unitate didactică), lecţii de recapitulare ( la fiecare capitol), lecţii de
sinteză etc.
Indiferent de tipul ei, o astfel de lecţie urmăreşte parcurgerea unor etape esenţiale: anunţarea conţinutului /
temei, a obiectivelor şi a unui plan de recapitulare ( ce se realizează / se propune în lecţia anterioară şi se
reaminteşte la începutul noii lecţii), recapitularea conţinutului pe baza planului stabilit, realizarea de către elevi a
unor lucrări sau activităţi individuale pe baza cunoştinţelor recapitulative, aprecierea activităţii elevilor, anunţarea
şi explicarea temei.
Condiţia esenţială de care profesorul trebuie să ţină cont este ca lectia de recapitulare curentă să fie
organizată înainte ca uitarea să fi intervenit masiv, iar în cazul deficienţilor mintali, recapitularea trebuie să se
realizeze atunci când se constată că majoritatea elevilor nu mai au cunoştinţe temeinice.
În cele ce urmează, vom prezenta câteva metode de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor.
3. Faza de aşezare în pagină. Contează destul de mult aspectul de organizare şi aranjare în pagină, pentru
ca, atunci când arunci o simplă privire asupra foii, să-ţi dai seama cu uşurinţă despre ce este vorba. Atât
persoana care a creat harta conceptuală, cât şi o altă persoană care nu ştie despre ce e vorba trebuie să înţeleagă
ierarhizarea şi legăturile dintre concepte. Gândeşte-te care este elementul cheie şi aşază-l fie în partea de sus a
paginii, fie la mijloc. Înglobează-l într-un dreptunghi sau cerc, după care aşază în jurul lui, în funcţie de relaţiile
existente cu celelalte concepte, cuvintele ori sintagmele din grupurile şi subgrupurile formate în faza de
organizare. Scrie-le pe aceeaşi linie dacă e vorba de relaţie simetrică sau echivalentă şi unele sub altele în caz de
influenţă sau determinare. Poţi să foloseşti culori diferite pentru elementele cheie şi restul componentelor. În
acest fel, le vei observa după criteriul importanţei şi relevanţei. Încă poţi să modifici aşezarea în pagină, după
cum crezi tu că ţi-ar fi mai util.
4. Faza de legătură continuă faza anterioară prin fixarea relaţiilor de legătură dintre elemente. Ai grijă să
scoţi în evidenţă conceptul cheie şi relaţiile pe care le are în interiorul hărţii conceptuale. Foloseşte săgeţile
unidirecţionale sau bidirecţionale, arce între concepte (în cazul în care unul dintre componentele finale se leagă
direct de cuvântul cheie din susul paginii, poţi trasa un arc cu rolul de a sublinia această relaţie, în afara întregii
scheme, pe margine), după caz.
5. Faza de finalizare a hărţii conceptuale constă în a oferi o imagine de ansamblu şi de a detalia aspectul
acesteia. Gândeşte-te la un titlu, foloseşte caractere italice sau boldate prin care să evidenţiezi anumite lucruri,
elimină eventualele greşeli. Aruncă o ultimă privire asupra ei, de la distanţă şi pune-te în locul unei alte
persoane care nu ştie nimic despre subiect. Dacă citeşte harta conceptuală pe care ai creat-o, va înţelege ceea ce
ai expus, elementele importante, relaţiile dintre ele? În cazul în care ai răspuns afirmativ, înseamnă că ai făcut o
treabă bună.
- hărţile conceptuale sunt foarte importante pentru că antrenează o serie de funcţii ale creierului şi îl ajută
pe copil să-şi formeze o gândire logică, în orice disciplină sau domeniu.
- ea presupune şi operaţii de analiză, identificare a semnificaţiei conceptelor (prin procedura de
ierarhizare), comparaţii, clasificări şi raţionamente.
37
- harta conceptuală cunoaşte mai multe forme de realizare de tipul hatră ierarhică, hartă lineară şi pânza
de păianjen.
- vă oferim spre vizualizare modele de hartă conceptuală:
CASA
OM ANIMALE
PAMANT PLANTE
VIATA
PASARI INSECTE
APLICAŢII
38
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Realizaţi o hartă conceptuală sub forma pânzei de păianjen, pornind de la semnele naturii în anotimpul
primăverii.
- este un instrument de analiză, care oferă un mod sistematic de a privi efectele şi cauzele ce
contribuie
sau pot duce la apariţia acestor efecte.
- desenul arată ca un schelet de peşte şi, de aceea, diagrama este numită de multe ori diagrama os de
peşte.
- diagrama cauză-efect poate ajuta la identificarea motivelor pentru care un procedeu nu se desfăşoară
conform planului. De multe ori, acest instrument este folosit pentru a nota pe scurt rezultatele procesului
de brainstorming, în urma căruia au fost identificate cauzele unui rezultat nedorit.
- metoda ajută la identificarea cauzelor de bază (G) şi asigură înţelegerea generală a acestor cauze.
- paşii în construirea şi analizarea unei diagrame cauză-efect sunt următorii:
Pasul 1 – Identificaţi şi definiţi rezultatul ce trebuie analizat. Formulaţi problema şi notaţi-o într-un
chenar, în partea dreaptă a diagramei. Toată lumea trebuie să înţeleagă această problemă şi procedeul
/produsul despre care discutaţi. Dacă unii au neclarităţi cu privire la scopul întâlnirii, problema nu va fi
soluţionată. În acest moment trebuie respectate următoarele reguli:
Pasul 2 – Folosiţi un tabel, aşezat la vederea tuturor şi desenaţi şira spinării, apoi chenarul în care se va
nota efectul. Desenaţi o săgeată orizontală, îndreptată spre dreapta. Aceasta este şira spinării. Scrieţi în
dreapta săgeţii o descriere scurtă a efectului sau a rezultatului. Încadraţi descrierea efectului într-un
chenar.
Pasul 3 – Identificaţi cauzele principale(G) care au dus la apariţia efectului în discuţie. Acestea sunt
39
denumirile principalelor ramificaţii ale diagramei şi vor deveni categorii, în dreptul cărora veţi putea
trece
multe alte subcategorii. Stabiliţi cauzele sau categoriile principale, în dreptul cărora vor putea fi listate
alte
cauze posibile. Ar trebui să folosiţi denumiri relevante pentru diagrama pe care o realizaţi. Scrieţi
categoriile principale, alese de echipa dumneavoastră, în partea stângă a chenarului ce conţine efectul,
unele deasupra săgeţii, altele dedesubt. Încadraţi fiecare categorie într-un chenar şi legaţi toate chenarele
de săgeată, printr-o linie diagonală.
Pasul 4 – Discutaţi despre fiecare cauză principală şi identificaţi ceilalţi factori secundari, care pot avea
legătură cu efectul. Identificaţi cât de multe cauze şi notaţi-le ca subcategorii, în dreptul ramificaţiilor
principale. Fiecare cauză trebuie descrisă în detaliu. Dacă o cauză secundară determină mai multe cauze
principale, notaţi-o în dreptul fiecăreia.
Pasul 5 – Identificaţi treptat tot mai multe cause şi aşezaţi-le în dreptul subcategoriilor. Puteţi face acest
lucru punând o serie de întrebări care încep cu De ce… ?. S-ar putea să trebuiască să împărţiţi diagrama
în
câteva mai mici, în cazul în care o categorie are prea multe subcategorii. Oricare dintre cauzele
principale
poate fi retranscrisă ca efect.
Pasul 6 – Analizaţi diagrama. Analiza ajută la identificarea acelor cauze care necesită cercetări
suplimentare. Întrucât diagramele cauză-efect ajută la identificarea cauzelor posibile, aţi putea folosi
analiza Pareto pentru a decide cauzele ce vor fi studiate mai întâi.
a. examinaţi ,,echilibrul” diagramei şi verificaţi detaliile comune mai multor categorii.
O categorie cu multe subramificaţii poate denota nevoia de analiză suplimentară.
O categorie principală cu doar câteva cauze specifice poate denota nevoia de identificare a altor
cauze. Dacă mai multe ramificaţii principale au doar câteva subramificaţii, s-ar putea
să trebuiască să le combinaţi într-o singură categorie. Căutaţi cauzele care se
repetă. E posibil ca acestea să fie cauzele de bază. Vedeţi ce poate fi măsurat în cazul fiecărei
cauze, astfel încât să puteţi măsura efectele schimbărilor pe care le puneţi în aplicare.
40
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Valorificând modelul de mai sus, realizaţi o diagramă de tip schelet de peşte, pornind de la o temă la
alegere.
- tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă
centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc în jurul celei principale,
asemeni petalelor florii de nufăr. (vezi figura de mai jos)
41
- cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul lor, teme
principale pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste noi teme centrale, se vor construi câte 8 noi idei
secundare. Astfel, pornind de la o temă centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru care trebuie dezvoltate
noi conexiuni şi concepte.
- etapele tehnicii florii de nufăr sunt:
1. Construirea diagramei conform figurii de mai sus
2. Scrierea temei centrale în centrul diagramei
3. Participanţii se gândesc la ideile sau aplicaţiile legate de tema centrală. Acestea se trec în cele 8 petale
ce înconjoară tema centrală, de la A la H, în sensul acelor de ceasornic
4. Folosirea celor 8 idei deduse, drept noi teme centrale pentru celelalte 8 petale
5 Etapa construirii de noi conexiuni pentru cele 8 noi teme centrale şi consemnarea lor în diagramă.
6. Etapa evaluării ideilor. Se analizează diagramele şi se apreciază rezultatele din punct de vedere
calitativ şi cantitativ.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Completează figura de mai jos, plecând de la cuvântul “politeţe”. Notaţi acest cuvânt în centrul imaginii,
după care formulaţi opt idei legate de tema centrală, pe care să le treceţi în cele opt petale în sensul acelor de
ceasornic
42
IV. METODA R.A.I. ( răspunde, aruncă, interoghează)
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
V. TABELUL CONCEPTELOR
- este o metodă grafică foarte utilă pentru a compara mai multe procese sau evenimente.
- tabelul trebuie astfel elaborat încât să reflecte aspectele comparabile şi să poată duce uşor la concluzii.
44
- el poate fi utilizat în anumite momente ale lecţiei, pentru activităţile de învăţare sau ca strategie pe baza
căreia se construieşte lecţia de învăţare în totalitatea ei, sau lecţia de evaluare.
- tabelul conceptelor poate fi folosit în munca individuală, în echipă, sau în activitatea frontală.
- scenariul unei astfel de metode se poate descrie astfel:
1. Profesorul explică paşii de urmat.
2. Elevii realizează tabelul pe caiet, după modelul afişat.
3. Profesorul indică, pas cu pas, fragmentele de lecţie şi sursele care sunt citate individual de elevi.
4. Elevii completează în tabelul individual.
5. Cu ajutorul elevilor, profesorul completează “tabelul clasei”.
6. Elevii corectează eventualele greşeli.
7. În final, se face comparaţie între evenimente.
- metoda aceasta îi pune pe elevi în situaţia de a-şi exersa capacităţile cognitive : selectarea informaţiei,
analiza, comparaţia, sinteza, concluzionarea.
- vă oferim un model de tabel al conceptelor, realizat în contextul orei de istorie:
Schimbul de produse
(comerţ, negoţ)
Iubeau
frumosul,împodo-bindu-
şi obiectele cu desene şi
ornamente
ROMANII Imperiul roman Roma În ţara numită Primul împărat Au construit oraşe, Aveau o religie
azi Italia al Romei a fost drumuri, poduri, politeistă :
Romulus. Creşterea animalelor băi publice. Jupiter-zeul
suprem,al cerului
Cezar Meşteşugurile Au îndrăgit Iunona-zeiţa
literatura, pământului
Octavian Comerţul pe uscat şi pe sculptura,pictura,mu- Venus-zeiţa
Augustus mare zica,arhitectura. frumuseţii
Neptun-zeul
Traian(Mar-cus Au cucerit multe ţări Au răspândit limba mărilor
Ulpius Traianus formând cel mai întins latină , modele de Marte-zeiţa
97-117dHr.) imperiu. comportare şi războiului
creştinismul. Diana-zeiţa
vânătorii
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Realizaţi un tabel al conceptelor pornind de la o temă la alegere.
45
VI. „TABELUL T”
- poate fi utilizat pentru a pune în evidenţă relaţii binare, argumente pro şi contra, da şi nu.
- tabelul T se poate utiliza în activităţile de învăţare sau ca temă pentru acasă.
- poate fi realizat individual sau în perechi.
- această metodă parcurge următoarele etape:
1. Într-un timp stabilit, elevul va enumera argumentele pro, în stânga tabelului
2. Apoi, va enumera argumentele contra, în dreapta tabelului.
3. Elevii îşi prezintă tabelul. Se pot afişa produsele.
4. Împreună cu elevii, profesorul analizează lista de argumente şi concluzionează. Poate fi realizat un
tabel al clasei.
- metoda contribuie la dezvoltarea capacităţii de argumentare pe baza analizei informaţiilor/cunoştinţelor, la
formarea unor valori şi atitudini democratice.
APLICAŢII
Fişă de lucru
46
Lucraţi în grup:
Realizaţi „tabelul T”, pornind de la o temă la alegere, în cadrul căreia să evidenţiaţi argumente pro
sau contra (cel puţi cinci), pe care să le notaţi în tabelul de mai jos:
VII. CIORCHINELE
- este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei.
- poate fi utilizată atât în evocarea prin inventarierea cunoştinţelor elevilor, cât şi în etapa de
reflecţie.
Etape :
1. Se scrie un cuvânt / temă ( care urmează a fi cercetată ) în mijlocul tablei sau al foii de hârtie;
2. se notează în jurul acestuia toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele care vin în minte în legătură cu tema
respectivă, trăgându-se linii între acestea şi cuvântul iniţial;
3. pe măsură ce se scriu cuvinte, idei noi, se trag linii între toate ideile care par a fi conectate;
4. activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată.
47
- etapele pot fi precedate de brainstormingul în grupuri mici sau perechi. În acest
- se fel, se îmbogăţesc şi se sintetizează cunoştinţele. Rezultatele grupurilor se comunică profesorului
care le notează la tablă într-un ciorchine fără a le comenta sau judeca.
- în etapa finală a lecţiei, ciorchinele poate fi reorganizat, utilizându-se anumite
concepte supraordonate găsite de elevi sau de profesori.
- este bine ca tema propusă să fie familiară elevilor, mai ales atunci când ciorchinele se utilizează
individual. Poate fi folosit şi pe perechi sau pe grupe.
- această metodă este utilă mai ales în cadrul lecţiilor de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor
- iată un model de ciorchine, realizat la clasa a V-a, referitor la pronumele personal:
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
48
VIII. DIAGRAMA VENN
- diagrama Venn este o metodă grafică ce poate fi utilizată în activităţile de învăţare sau la fixarea
cunostinţelor, putând constitui şi o modalitate de evaluare.
- este eficientă în formarea capacităţilor de a compara două evenimente, procese, noţiuni, personalităţi.
- scopul metodei este înlesnirea evidenţierii, de către elevi, a unor asemănări, deosebiri şi elemente
comune, în cazul a două concepte, personaje sau evenimente.
- preluată cu succes din matematică, metoda permite ca în orice etapă a unei lecţii, să fie realizate
comparaţii între personaje, întâmplări,obiecte, evenimente, idei, concepte.
- o diagramă Venn este formată din două cercuri mari care se suprapun parţial.
- un model de diagramă s-ar putea prezenta astfel:
APLICAŢII
49
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Realizaţi o diagramă Venn, în care să prezentaţi deosebiri şi asemănări între jocurile olimpice
moderne şi cele antice.
50
● după ce se încheie „turul galeriei”, grupurile revin la locul iniţial şi îşi reexaminează posterele
prin prisma observaţiilor colegilor. Acest moment al lecţiei este echivalent cu fixarea cunoştinţelor din
lecţia tradiţională, deoarece elevii îşi lămuresc unele probleme apărute pe parcursul derulării lecţiei,
discutând cu ceilalţi colegi. În această etapă, rolul profesorului este acela de a coordona desfăşurarea
discuţiilor şi de a oferi informaţii suplimentare, acolo unde este cazul.
- avantajele metodei constau în producerea învăţării prin organizarea stimulilor, prin participarea
directă a elevilor, prin integrarea tuturor elevilor în ambianţa de lucru, metoda oferind posibilitatea
aplicării unor procedee în cadrul cărora sunt valorizaţi şi elevii care necesită condiţii educative speciale
(C.E.S.). Organizând clasa ca un mediu ambiental în care se gândeşte şi se învaţă operând cu elemente
concrete, elevii vor coopera şi îşi vor dezvolta abilităţile de lucru în echipă şi pe cele legate de
comunicare. Metoda Turul galeriei poate fi aplicată în lecţiile de însuşire a noi cunoştinţe, în cele de
formare de priceperi şi deprinderi, cât şi în cele de sistematizare a cunoştinţelor.
- limitele metodei rezidă în faptul că metoda necesită mişcarea în clasă şi timp de lucru mai lung
pentru ca elevii să realizeze posterele, dar să le şi discute alături de colegi.
- de pildă, metoda se poate aplica în timpul orei de matematică, în cadrul căreia elevii au de rezolvat o
problemă prin mai multe moduri. Ei pot lucra pe grupe, iar la final îşi prezintă fiecare grupă rezolvarea,
expunând-o pe un perete al clasei. Celelalte grupe pot trece prin faţa fiecărui poster pentru a vizualiza
modul de rezolvare al fiecărei grupe.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
X. SCHELETUL DE RECENZIE
- scheletul de recenzie este o metodă care se aplică pentru fixarea cunoştinţelor asigurând astfel feed-
back-ul textului citit.
- metoda este valoroasă, deoarece îmbină cititul, scrisul, comunicarea orală şi gândirea critică, flexibilă.
- pe fişele elevilor sau pe tablă se scriu o serie de cerinţe:
● să scrie într-o singură propoziţie despre ce este vorba în text;
● să scrie într-o impresie ce conţine textul;
● să scrie într-un cuvânt ce conţine textul;
● să precizeze culoarea pe care o asociem cu conţinutul;
● să noteze cel mai important aspect (idee, gând, imagine);
● să realizeze un desen care să surprindă esenţialul.
APLICAŢII
51
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
1. Exprimaţi într-o propoziţie(enunţ ) despre ce este vorba în textul citit.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………
2. Alegeţi o expresie semnificativă (sintagmă pentru conţinutul textului).
………………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………
3. Rezumaţi, într-un cuvânt, esenţa textului…………………………………………………………………
5. Completaţi propoziţia: “Cel mai bun / mai interesant lucru din acest text este...”
………………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………
6. Găsiţi un simbol (grafic) pentru textul în cauză. DESEN
- este o modalitate de codificare a textului care permite celui care învaţă, să citească şi să înţeleagă în
mod activ şi pragmatic un anumit conţinut;
- ca metodă este tipică pentru etapa de realizare a sensului (învăţare, comprehensiune ). Cunoştinţele
anterioare ale elevilor, evidenţiate prin activităţi specifice de evocare, se folosesc ca bază de plecare
pentru lectura / ascultarea textului;
- în timpul lecturii, elevii marchează în text ( sau notează pe hârtie în timpul prelegerii ):
- cunoştinţe confirmate de text
- cunoştinţe infirmate de text
- cunoştinţe noi, neîntâlnite până acum
- cunoştinţe incerte, confuze care merită să fie cercetate
52
- după lectură informaţiile se trec într-un tabel :
v - + ?
- informaţiile obţinute individual se discută în perechi, grupuri etc., apoi se comunică de către perechi
profesorului, care le centralizează într-un tabel similar.
- cunoştinţele incerte pot rămâne ca temă de cercetare pentru lecţiile următoare.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi individual:
Bifaţi ,,V” pe marginea textului lângă acele enunţuri ale căror conţinuturi le cunoaşteţi şi puneţi semnul
,,+” în cazul în care conţinutul e o informaţie nouă:
Lucraţi în perechi:
Comunicaţi despre informaţiile obţinute în cadrul exerciţiului precedent şi centralizaţi-le în tabelul de mai
jos:
v - + ?
53
Lucraţi în grup:
Discutaţi despre informaţiile pe care nu le cunoşteaţi şi despre cele în legătură cu care nu eraţi siguri. Apoi
scrieţi-le în acelaşi tabel de mai sus.
- cu grupuri mici sau cu întreaga clasă, se trece în revistă ceea ce elevii ştiu deja despre o anumită
temă şi apoi se formulează întrebări la care se aşteaptă găsirea răspunsului în lecţie;
- pentru a folosi această metodă, cereţi-le elevilor de la început să formeze perechi şi să facă o listă
cu tot ce ştiu despre tema ce urmează a fi discutată. În acest timp pe tablă va fi realizat un tabel cu
următoarele coloane :
- vom cere apoi câtorva perechi să spună celorlalţi ce au scris pe liste, iar profesorul va nota pe tablă
şi va sintetiza pe grupe informaţiile de la elevi. Aceste informaţii vor fi notate în coloana din stânga.
- în continuare, elevii vor fi ajutaţi să formuleze întrebări despre lucruri de care nu sunt siguri. Acestea
vor fi notate în coloana din mijloc.
- după lecturarea textului, profesorul va reveni asupra întrebărilor pe care le –au formulat elevii înainte
de a citi textul şi răspunsurile vor fi trecute în coloana ,, Vreau să ştiu ’’. Profesorul va verifica care
întrebări şi-au găsit răspunsul şi aceste răspunsuri vor fi trecute în coloana ,, Am învăţat ’’. În continuare,
elevii vor fi întrebaţi ce alte informaţii au găsit în text, în legătură cu care nu au pus întrebări la început
şi vor fi trecute în ultima coloană.
- profesorul se va întoarce la întrebările care au rămas fără răspuns şi va discuta cu elevii unde ar putea
căuta ei aceste informaţii.
- merită să reflectăm puţin la strategia ŞTIU / VREAU SĂ ŞTIU / AM ÎNVĂŢAT, la scopurile şi efectele
produse de :
- tabelul ŞTIU / VREAU SĂ ŞTIU / AM ÎNVĂŢAT
- brainstorming-ul în perechi
- lista de idei trecută în prima coloană
- categorisirea acestor idei
- lecturarea textului cu aceste întrebări în minte
- formularea întrebărilor pentru a doua coloană
- lecturarea textului cu aceste întrebări în minte
- completarea coloanei a treia în urma lecturări textului
- în încheierea lecţiei, elevii revin la schema S /V /I şi decid ce au învăţat din lecţie.
Unele dintre întrebările lor s-ar putea să rămână fără răspuns şi s-ar putea să apară
întrebări noi. În acest caz, întrebările pot fi folosite ca punct de plecare pentru
investigaţii ulterioare.
54
APLICAŢII
Fişă de lucru
Citiţi cu atenţie fragmentele de mai jos:
"În timpul Sfintei Liturghii, preotul nu este numai un slujitor al lui Dumnezeu ci, mai mult, un prieten al
lui Dumnezeu, care stă înaintea Lui ca mijlocitor pentru poporul lui Dumnezeu. El, preotul, Îl preamăreşte pe
Dumnezeu şi Îi aduce mulţumire în numele tuturor credincioşilor şi împreună cu ei. El vesteşte cu glas mare în
numele lui Dumnezeu, tuturor credincioşilor, făgăduinţa Sa de milă şi de mântuire: Să ne miluiască şi să ne
mântuiască pe noi ca un Bun şi de oameni Iubitor. Deci cum trebuie credincioşii să-l cinstească pe preot, să-l
preţuiască, să-l iubească şi să-l păzească! Dar şi preotul cum trebuie să se poarte, cât de drept, cât de sfânt, de
prevăzător, de înţelept de treaz şi de blând trebuie să fie!"
(Sfântul Ioan din Kronştadt)
„Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei (la începutul
creştinismului, şi episcopii puteau fi căsătoriţi), veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să
înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, bine
chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa. Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască
propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? (...) Diaconii, de asemenea, trebuie să fie
cucernici, nu vorbind în două feluri, nu dedaţi la vin mult, neagonisitori de câştig urât, păstrând taina credinţei
în cuget curat."
( Timotei 3, 2-9)
Lucraţi individual:
Completaţi, în tabelul de mai jos, informaţiile pe care le ştiaţi în legătură cu tema abordată în textul citat.
ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT
55
Lucraţi în pereche:
Formulaţi întrebări în legătură cu ce aţi dori să mai aflaţi despre tema propusă în fragmentele citate
şi notaţi-le în rubrica din mijloc a tabelului de mai sus.
Lucraţi în grup:
- pentru a face un asemenea jurnal, elevii trebuie să împartă o pagină în două, trăgând pe mijloc o linie
verticală.
- în partea stângă, li se va cere să noteze un pasaj: De ce l-au notat ? La ce i-a făcut să se gândească?
Ce întrebare au în legătură cu acel fragment? De ce i-a intrigat? Pe măsură ce citesc, elevii se opresc din
lectură şi notează în jurnal. Unii profesori cer un minim de fragmente comentate, în funcţie de
dimensiunile textului .
- după ce elevii au realizat lectura textului, jurnalul poate fi util în faza de reflecţie, dacă profesorul
revine la text, cerându-le elevilor să spună ce comentarii au făcut în legătură cu diverse pasaje. Şi
profesorul trebuie să facă comentarii, pentru a atrage atenţia asupra unor părţi din text pe care ţine
neapărat să le discute cu elevii .
- jurnalul cu dublă intrare este metoda prin care cititorii stabilesc o legătură strânsă între text şi
propria lor curiozitate şi experienţă. Acest jurnal este deosebit de util în situaţii în care elevii au de citit
texte mai lungi în afara clasei.
APLICAŢII
Fişă de lucru
56
– Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana. Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrive ște pălăria.
Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: le Formidable, și
sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Mița, că "așa țin bărbații biletul".
– Vezi ce bine-i șade lui - zice mam' mare - cu costumul de marinel?
– Mamițo, nu ți-am spus că nu se zice marinel?
– Da' cum?
– Marinal...
– Ei! ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. Așa se zicea pe vremea mea, când a ie șit întâi moda asta
la copii - marinel.
– Vezi, că sunteți proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel...
– Da' cum, procopsitule? întreabă tanti Mița cu un zâmbet simpatic.
– Mariner...
– Apoi de! n-a învățat toata lumea carte ca d-ta! zice mam' mare, și iar sărută pe nepoțel și iar îi
potrivește pălăria de mariner.
Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește trenul - și nu stă mult. Trenul este plin... Dar cu multă
bunăvoință din partea unor tineri politicoși, cari merg până la o stație apropiată, se fac locuri pentru dame.
Trenul a plecat... Mam' mare își face cruce, apoi aprinde o țigară... Goe nu vrea să intre în cupeu; vrea să șadă
în coridorul vagonului cu bărbații.
– Nu!... nu e voie să scoți capul pe fereastră, mititelule! zice unul dintre tineri lui d-l Goe, și-l trage pu țin
înapoi.
– Ce treabă ai tu, urâtule? zice mititelul smucindu-se.
Și după ce se strâmbă la urâtul, se spânzură iar cu amândouă mânile de vergeaua de alamă și scoate iar capul.
Dar n-apucă să răspunză ceva urâtul, și mititelul își retrage îngrozit capul gol înăuntru și-ncepe să zbiere.
– Mamițoo! mam' maree! tantii!
– Ce e? Ce e? sar cocoanele.
– Să oprească! zbiară și mai tare Goe, bătând din picioare. Mi-a zburat pălăria! să opreascăăă!!!
Tot într-un timp, iacătă conductorul intră să vază cine s-a suit de la stația din urmă.
– Biletele, domnilor!
Cocoanele arată biletele dumnealor, explicând d-lui conductor de ce nu poate și Goe să facă același
lucru: fiindcă biletul era în pamblica pălăriei, și, dacă a zburat pălăria, firește c-a zburat cu pamblică și cu bilet
cu tot. Dar avea bilet...
– Parol! chiar eu l-am cumpărat! zice tanti Mița.
Conductorul însă nu înțelege, pretinde bilet; daca nu, la stația apropiată, trebuie să-l dea jos pe d. Goe.
Așa scrie regulamentul: daca un pasager n-are bilet și nu declară ca n-are bilet, i se ia o amendă de 7 lei și 50
de bani, și-l dă jos din tren la orice stație.”
(I.L.Caragiale, D-l Goe)
Lucraţi în pereche:
Citiţi întrebările din prima rubrică şi formulaţi răspunsuri în a doua rubrică, în dreptul fiecărei întrebări
ÎNTREBĂRI RĂSPUNSURI
În ce gen literar încadraţi fragmentul de
mai sus?
57
Ce consideraţi în legătură cu intervalul de timp
în care se petrece acţiunea din text?
- acesta se foloseşte la sfârşitul orei, pentru a-i ajuta pe elevi să-şi adune ideile
legate de tema lecţiei, pentru a-i da profesorului o idee mai clară despre ceea ce s-a
întâmplat, în plan intelectual, în aceea oră. Acest eseu le cere elevilor două
lucruri: să scrie un lucru pe care l-au învăţat din lecţia respectivă şi să formuleze o
întrebare pe care o mai reţin în legătură cu aceasta.
- profesorul strânge eseurile de îndată ce elevii le-au terminat de scris şi le foloseşte
pentru a-şi planifica la aceeaşi clasă lecţia următoare.
APLICAŢII
Fişă de lucru
1. Formulaţi două propoziţii în care să vorbiţi despre Traian Vuia şi aparatul său de zbor.
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
…………
2. Adresaţi o întrebare în legătură cu nelămuriri pe care le ai despre viaţa marelui roman Traian Vuia şi
preocupările sale. Poate vreţi să ştiţi mai mult. Puneţi o întrebare!
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
……
58
XV. JURNALUL REFLEXIV
59
TEMA 4
CONTEXT
REPERE TEORETICE
Termenul „creativitate” îşi are originea în cuvântul latin „creare”, care înseamnă a făuri, a crea, a naşte.
Toţi aceşti termeni definesc un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvârşeşte şi cuprinde atât
originea cât şi scopul.
Creativitatea este expresivă, productivă, inovatoare, inventivă sau emergentă datorită factorilor
educaţionali, ereditari, sociali, flexibili, fluenţi, senzitivo - cerebrali sau originali.
Creativitatea are o dinamică verificativă, inspiraţională, incubaţională, sau preparatorie, datorită
condiţiilor de ambient natural, social sau educaţional.
Pentru stimularea acestei creativităţi este nevoie de modificare, adaptare, utilizare, analogie, inversare,
substituire şi amplificare.
Din punct de vedere psihologic, creativitatea este de mai multe feluri: preparatorie, incubatorie,
iluminatorie şi verificatorie:
Incubaţia – este o acţiune complexă realizabilă intensiv sau extensiv prin diferite operaţii de organizare şi
reorganizare a informaţiei pregătite anterior prin procesări care valorifică experienţa individuală şi socială a
subiectului la nivelul conştiinţei acestuia, dar şi în planul verigilor sale profunde, dependente de zona
inconştientului şi a conştientului.
Iluminarea – este actiunea complexă de asociere şi de combinare a informaţiei care declanşează
momentul inspiraţiei, respectiv al descoperirii soluţiei optime de rezolvare a problemei.
Verificarea – reprezintă acţiunea complexă de evaluare finală a soluţiei adoptate anterior, realizabilă prin
operaţii de apreciere, validare, aplicare, în condiţii de amendare, finisare, ajustare, reorganizare, perfecţionare
permanentă.
60
Procesul creator implică sesizarea şi rezolvarea unor probleme, acţiune complexă bazată pe următoarele
operaţii: definirea şi înţelegerea tipului de problemă, avansarea unor soluţii virtuale, (re)actualizarea –
activarea cunoştinţelor şi capacităţilor necesare pentru alegerea soluţiei optime, alegerea soluţiei optime pe
criteriul originalităţii şi al eficienţei, aplicarea soluţiei optime în cadrul specific definit de problema existentă.
Chiar dacă creativitatea este definită uneori ca fiind „procesul prin care un individ sau un grup
elaborează un produs nou, original, în conformitate cu necesităţile şi scopurile situaţiei respective”, alţii o
definesc ca fiind „capacitatea de a organiza elemente”. De exemplu, William Easton spunea că: „educaţia nu
este un factor decisiv pentru creativitate”. Distingem, aşadar, trei faze ale creativităţii: capacitatea absorbită
(aptitudine ce ţine de observaţie şi de concentrarea atenţiei) capacitatea de retenţie (aptitudinea de a
înregistra prin memorie şi de a reactualiza datele imaginative) şi raţionamentul (aptitudinea de a analiza,
sintetiza, induce şi deduce).
Creativitatea are mai mulţi factori care o declanşează cum ar fi:
● receptivitatea faţă de probleme (atitudinea deschisă faţă de experienţe, sensibilitatea faţă de nou )
● fluiditatea gândirii ( capacitatea de a trece cu uşurinţă de la un domeniu de reflecţie sau acţiune la altul)
● originalitatea (capacitatea de a da soluţii neuzitate, nemaiîntâlnite) ;
● bisocierea sau capacitatea combinatorie ( se referă la aptitudinea de a combina două sau mai multe idei)
● capacitatea ideativ-perceptivă (tradusă în termeni neacademici prin aptitudinea "de a vedea cu ochii
minţii").
Dezvoltarea creativităţii este una dintre misiunile importante ale oricărui profesor. Vă prezentăm câteva
metode didactice menite să stimuleze creativitatea.
- metoda a fost concepută de A.F. Osborn în 1938 şi prezintă numeroase asemănări cu o veche metodă
indiană numită Prai Barshana, ceea ce în traducere etimologică înseamnă strategie ce nu admite niciun fel de
critică.
- braistorming-ul se bazează pe două principii:
● amânarea judecăţii;
● cantitatea creşte calitatea.
- din aceste principii derivă patru reguli:
● manifestarea cât mai liberă a imaginaţiei;
● suspendarea oricărui gen de criticism;
● stimularea unei cantităţi cât mai mari de idei;
● preluarea ideilor emise de alţii şi prelucrarea lor ca într-o reacţie în lanţ.
- aplicarea metodei presupune organizarea unor grupe formate dintr-un număr par de membri (între 2-
12).
- fiecare grup îşi va alege un conducător şi un secretar.
- etapa producţiei de idei durează între 15-45 minute (optim 30 min.)
- activitatea de brainstorming începe cu prezentarea clară a problemei care va fi dezbătută şi li se cere
participanţilor să formuleze idei cu privire la situaţia pusă în discuţie.
- fiecare elev trebuie să spună tot ce îi trece prin cap în legătură cu problema în cauză.
- profesorul trebuie să urmărească respectarea regulilor şi să noteze toate ideile enunţate într-un loc
vizibil.
- metoda brainstorm cuprinde două etape majore:
● etapa luminii verzi în care se emit ideile (secretarul consemnează cu maximă exactitate toate
ideile emise de participanţi);
● etapa luminii roşii care constă în evaluarea critică (conducătorul verifică lista ideilor
colectate)
61
- la nivelul clasei de elevi se poate alege soluţia optimă la sfârşitul orei, mai ales atunci când metoda
este folosită ca exerciţiu de stimulare a creativităţii prin intermediul activităţilor din cadrul orelor de dirigenţie
sau a celor desfăşurate în cadrul unor cercuri pe materii.
- pornind de la răspunsurile primite, se poate alcătui un ciorchine de idei care să grupeze sintetic
răspunsurile elevilor.
Metoda a fost concepută de A.F. Osborn în 1938 şi prezintă numeroase asemănări cu o veche metodă indiană
numită Prai Barshana, ceea ce în traducere etimologică înseamnă strategie ce nu admite niciun fel de critic
- Exemple: La ce vă gândiţi când auziţi / citiţi cuvântul ”fantastic”, ”romantic” etc.?
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
La ce vă gândiţi când auziţi cuvântul „interbelic”? Notaţi în caseta de mai jos idei care vă vin în minte.
62
- de pildă, în cadrul temei „Flori de primăvară”, discutate la o clasă din ciclul primar, se poate porni de
la ideea de joc. Învăţătoarea poate împărţi clasa în două echipe şi, după ce aşază o stea pe podea, în dreptul
fiecărei raze aşază câte o steluţă pe care a scris o ghicitoare pentru fiecare floare de primăvară. Elevii trebuie să
ghicească florile şi să aşeze jetoanele cu florile ghicite pe câte o steluţă. Apoi, câte un copil din fiecare echipă
ridică o steluţă şi i-o dă învăţătoarei, care pune întrebări despre floarea de primăvară sugerată de ghicitoare.
După epuizarea întrebărilor, steluţa se pune cu faţa în jos şi se trece la altă steluţă. Astfel, metoda exploziei
stelare serveşte la verificarea cunoştinţelor despre florile de primăvară.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
În steluţa de mai jos, notaţi o temă centrală şi concepeţi cinci întrebări pe marginea ei, pe care să le
consemnaţi în dreptul fiecărei raze.
64
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Interpretaţi cunoscutul basm „Scufiţa roşie” de Fraţii Grimm din perspectiva pălăriilor gânditoare,
astfel încât în componenţa grupei să aveţi: o pălărie albă, care să redea pe scurt subiectul basmului, o pălărie
albastră, care să sublinieze consecinţele neascultării sfaturilor părinteşti, o pălărie roşie, care să-şi exprime
sentimentele faţă de personaje, o pălărie neagră, care să critice personajele, una verde, care să imagineze alte
soluţii basmului şi o pălărie galbenă, care să găsească alt final.
IV. CARUSELUL
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Încercaţi să vă cunoaşteţi în perechi, răspunzând la următoarele întrebări:
1. Care este cea mai plăcută amintire din copilărie?
2. Câţi copii aveţi ? Între ce vârste ?
3. Ce aţi face într-o zi liberă (fără nici o obligaţie) ?
4. Care a fost profesorul dumneavoastră preferat ? De ce ?
5. Vă pedepsiţi copiii ? De ce ? În ce fel ?
6. Aveţi încredere în copii ?
7. Dacă aţi avea şansa de a vă schimba meseria, ce aţi alege ? De ce ?
8. Ce sentimente trăiţi când veniţi la şcoală ? De ce ?
9. Care sunt talentele copiilor dumneavoastră ?
65
V. MASA ROTUNDĂ
- defineşte discuţia nemijlocită – faţă în faţă – la care participă mai mulţi vorbitori şi implică
dezbatere pe o temă dată.
- în cadrul ei, intervin toate formele comunicării orale: discursul, interviul, interpretarea, polemica.
- imaginea mesei rotunde presupune un grup legat prin idei sau interese comune precum şi o
comunicare civilizată, decentă.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
- studiul de caz reprezintă o metodă de confruntare directă a participanţilor cu o situaţie reală, autentică,
luată drept exemplu tipic, reprezentativ pentru un set de situaţii şi evenimente problematice.
- regulile desfăşurării metodei au în vedere în special „cazul” ales. Astfel, pentru ca o situaţie să poată fi
considerată şi analizată precum un „caz” reprezentativ pentru un domeniu, ea trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) să fie autentică şi semnificativă în raport cu obiectivele prefigurate, condensând esenţialul;
b) să aibă valoare instructivă în raport cu competenţele profesionale, ştiinţifice şi etice;
c) să aibă un caracter incitant, motivând participanţii la soluţionarea lui,
corespunzând pregătirii şi intereselor acestora;
d) să solicite participarea activă a tuturor elevilor/studenţilor în obţinerea de soluţii, asumându-şi
responsabilitea rezolvării cazului;
- în aplicarea metodei studiului de caz, se parcurg şase etape şi anume:
Etapa 1: Prezentarea cadrului general în care s-a produs evenimentul şi a
cazului respectiv:
- profesorul va alege mai întâi un „ caz” semnificativ domeniului cercetat şi
obiectivelor propuse, care să evidenţieze aspectele general-valabile;
- cazul va fi prelucrat şi experimentat mai întâi pe un grup restrâns, apoi va fi
propus participanţilor spre analiză;
- prezentarea trebuie să fie cât mai clară, precisă şi completă;
66
Etapa 2: Sesizarea nuanţelor cazului concomitent cu înţelegerea necesităţii
rezolvării lui de către participanţi:
- are loc stabilirea aspectelor neclare;
- se pun întrebări de lămurire din partea participanţilor;
- se solicită informaţii suplimentare privitoare la modul de soluţionare a cazului (surse
bibliografice);
67
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
- metoda a fost elaborată de către profesorul de literatură J. Donald Philips (de unde provine şi numele),
care a testat-o la Universitatea din Michigan.
- este similară brainstorming-ului şi tehnicii 6/3/5, însă se individualizează prin limitarea discuţiei celor 6
participanţi la 6 minute. Acest fapt are ca scop intensificarea producţiei creative.
- etapele metodei Philips 6/6 sunt:
1. Constituirea grupurilor de câte 6 (4 membri + 1 secretar + 1 conducător de grup).
Secretarul fiecărui grup are în plus, sarcina de a consemna ideile colegilor. Conducătorul este cel care dirijează
dezbaterea în cadrul grupului şi prezintă concluziile.
2. Înmânarea temei/problemei ce urmează a fi dezbătută în particular, de către fiecare grup
şi motivarea importanţei acesteia.
3. Desfăşurarea discuţiilor pe baza temei, în cadrul grupului, timp de 6 minute. Acestea pot
fi libere, în sensul că fiecare membru propune un răspuns şi la sfârşit se reţin ideile cele mai importante sau pot fi
discuţii progresive în care fiecare participant expune în cadrul grupului său o variantă care e analizată şi apoi se
trece la celelalte idei.
4. Colectarea soluţiilor elaborate. Conducătorii fiecărui grup expun ideile la care au ajuns
sau ele sunt predate în scris coordonatorului colectivului (profesorului).
5. Discuţia colectivă este urmată de decizia colectivă în ceea ce priveşte soluţia finală, pe
baza ierarhizării variantelor pe tablă.
- încheirea discuţiei se face în urma prezentării din partea profesorului a concluziilor privind participarea
la desfăşurarea activităţii şi a eficienţei demersurilor întreprinse.
- metoda este foarte utilă în educarea adulţilor. Grupurile sunt conduse de „un conducător de dicuţii“
(moderator) şi îşi desfăşoară activitatea pe 3 coordonate: pregătirea, desfăşurarea şi valorificarea producţiei de
idei.
- reuniunea se întinde pe două ore şi presupune două faze: discuţia pe grupe şi dezvoltarea în plen.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
68
Realizaţi o discuţie de tip Phillips 6/6 pe marginea unei teme la alegere.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
69
IX. TEHNICA ACVARIULUI
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
X. METODA FRISCO
- metoda Frisco are la bază interpretarea din partea participanţilor a unui rol specific, care să acopere o
anumită dimensiune a personalităţii, abordând o problemă din mai multe perspective. Astfel, membrii grupului
vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul consevatorului, rolul exuberantului, rolul pesimistului şi rolul
optimistului.
- metoda a fost propusă de echipa de cercetare Four boys of Frisco (cei patru băieţi din San Francisco),
iar scopul ei este de a identifica problemele complexe şi dificile şi de a le rezolva pe căi simple şi eficiente.
- ea are la bază brainstorming-ul regizat şi solicită din partea elevilor/ studenţilor capacităţi empatice,
spirit critic, punând accentul pe stimularea gândirii, a imaginaţiei şi a creativităţii.
70
- etapele metodei Frisco sunt:
1. Etapa punerii problemei: profesorul sau elevii/studenţii sesizează o situaţie - problemă şi o
propun spre analiză;
2. Etapa organizării colectivului: se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul,
optimistul şi cine le joacă. Rolurile pot fi abordate individual sau, în cazul colectivelor numeroase, acelaşi rol
poate fi jucat de mai multi participanţi concomitent, aceştia formând o echipă.
3. Etapa dezbaterii colective: fiecare interpretează rolul ales şi-şi susţine punctul de vedere în
acord cu acesta. Conservatorul are rolul de a aprecia meritele soluţiilor vechi, pronunţându-se pentru menţinerea
lor, fără a exclude însă posibilitatea unor eventuale îmbunătăţiri. Exuberantul priveşte către viitor şi emite idei
aparent imposibil de aplicat în practică, asigurând astfel un cadru imaginativ-creativ, inovator şi stimulându-i şi
pe ceilalţi participanţi să privească astfel lucrurile. Se bazează pe un fenomen de contagiune. Pesimistul este cel
care nu are o părere bună despre ce se discută, cenzurând ideile şi soluţiile iniţiale propuse. El relevă aspectele
nefaste ale oricăror îmbunătăţiri. Optimistul luminează umbra lăsată de pesimist, îmbărbătând participanţii să
privească lucrurile dintr-o perspectivă reală, concretă şi realizabilă. El găseşte fundamentări realiste şi
posibilităţile de realizare a soluţiilor propuse de către exuberant, stimulând participanţii să gândească pozitiv.
4. Etapa sistematizării ideilor emise şi a concluzionării asupra soluţiilor găsite.
- metoda Frisco este asemănătoare cu tehnica „Pălăriilor gânditoare” atât din punctul de vedere al
desfăşurării, cât şi în ceea ce priveşte avantajele şi limtele.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Pornind de la textul liric „Lumină lină” de Tudor Arghezi, interpretaţi ideile poetice, din perspectiva
conservatorului, a exuberantului, a pesimistului şi a optimismului. Grupaţi-vă, în acest sens, în patru echipe şi
notaţi răspunsurile în cele patru casete de mai jos:
71
(T. Arghezi, Lumină lină)
Conservatorul:
……………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………...
Exuberantul:
…………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………..
Pesimistul:
……………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………….
72
Optimistul:
……………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………….....
…………………………………………………………………………………………………….
XI. SINECTICA
APLICAŢII
Fişă de lucru
73
Lucraţi în grup:
Imaginaţi-vă că vă aflaţi la o oră de desen şi aveţi de rezolvat următoarele sarcini de lucru:
1. Acoperiţi coala de desen cu o culoare preferată.
2. Construiţi cu pensula trei sau mai multe note muzicale, folosind o culoare contrastantă, fie pe un
portativ, fie în afara lui.
3. Care este culoarea dominantă a compoziţiei?
………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………….
4. Ce elemente ale desenului creează impresia de mişcare?
………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………
XII. CVINTETUL
- este o metodă creativă, prin care, în cinci versuri, se sintetizează un conţinut de idei.
- se poate adăuga un desen.
- primul vers este un cuvânt – cheie referitor la discuţie, fiind, de obicei, substantiv.
- al doilea vers este alcătuit din două cuvinte care descriu substantivul în discuţie, fiind adjective.
- al treilea vers este alcătuit din trei cuvinte care exprimă o acţiune, fiind, de regulă, verbe la modul
gerunziu.
- al patrulea vers conţine patru cuvinte şi exprimă sentimentele faţă de subiect.
- al cincilea vers este un cuvânt prin care se sintetizează cele prezentate.
- iată câteva exemple:
Natura APLICAŢII
Îmbelşugată, bogată
Renăscând, râzând, aducând
Fişă de lucru
Bucurie, veselie, speranţă, alinare
Primăvara.
Carte
Minunată, înţeleaptă
Răsfoind, citind, învăţând
Mulţumire, bucurie, preţuire, dăruire
Înţelepciune.
74
……………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
6. Reţineţi argumentele pro ca premise valide pentru scrierea eseului (dacă este cazul
reformulaţi-le)
10. Scrieţi eseul folosind structura premise – concluzie finală ca schelet logic al acestuia.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Realizaţi un eseu de 10-15 rânduri pe o temă la alegere, ţinând cont de paşii recomandaţi
mai sus:
………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
XIV. METODA „SĂ DEZLEGĂM MISTERUL”
CONTEXT
REPERE TEORETICE
Fişă de lucru
Lucraţi individual:
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
…………………….
……………………………………………………………………………………………
…….
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
………….
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………….
……………………………………………………………………………………………
…….
……………………………………………………………………………………………
……
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………….
……………………………………………………………………………………………
…….
……………………………………………………………………………………………
……
80
II. PORTOFOLIUL DE GRUP
81
Model fişă de lucru:
1. Componenţa grupei:
1. Mulţimi: relaţii între mulţimi, operaţii cu mulţimi. Exemple de mulţimi: N,Q,R, R-Q.
2. Punct, dreaptă, plan, semiplan, semidreaptă, unghi.
3. Divizibilitate în N: criterii de divizibilitate, numere prime şi compuse, c.m.m.d.c,
c.m.m.m.c.
4. Triunghiul - tipuri de triunghiuri, linii importante în triunghi; criterii de congruenţă.
5. Fracţii: subunitare, echiunitare, supraunitare; fracţii ordinare şi zecimale. Ordinea
efecturării operaţiilor.
6. Rezolvarea triunghiului dreptunghic.
7. Teorema fundamentală a asemănării.Teorema lui Thales.
8. Numere reale: valoare absolută, intervale în R, operaţii cu numere reale, calcule cu
radicali, rădăcina pătrată.
9. Patrulatere convexe: perimetre şi arii, proprietăţi.
10. Numere naturale: operaţii, puteri, reguli de calcul cu puteri, cubul unui număr, pătratul
unui număr.
11. Cercul - elemente, unghiuri, poziţii relative ale dreptei faţă de un cerc şi de două
cercuri.
12. Media aritmetică, media ponderată, media geometrică.
13. Aria cercului, lungimea cercului, lungimea arcului de cerc, aria discului, sectorului de
cerc.
14. Rapoarte şi proporţii; procente.
15. Corpuri geometrice: poliedre, prisma, piramida, reprezentare, arii, volum şi trunchiuri.
16. Calcul algebric: formule de calcul prescurtat.
17. Funcţii: reprezentare grafică, determinarea funcţiei de tipul f(x)=ax+b
18. Corpuri rotunde: cilindru, con, trunchi de con, arii şi volum.
19. Ecuaţii şi sisteme de ecuaţii. Probleme care se rezolvă cu ajutorul ecuaţiilor
82
Evaluarea portofoliului
- pentru a evalua un portofoliu, este necesar, în primul rând, să se stabilească
minimumul şi maximumul obligatoriu al elementelor incluse pentru evaluare.
- în al doilea rând, apare problema acordării punctajului pentru diferite componente ale
portofoliului: unele valorează mai mult, altele mai puţin.
- în al treilea rând, apare contradicţia între tendinţa dintre orientarea calitativ-
cantitativă a portofoliului şi cerinţele administraţiei “de a interpreta totul prin prismă
cantitativă”.
- o variantă posibilă în rezolvarea acestei probleme o constituie experienţa profesorilor
de matematică din statul Vermont (SUA). Conţinutul portofoliului se recomandă a fi divizat în
următoarele categorii: obligatorii: probe scrise de sine stătătoare şi de control (finale şi
continui); de cercetare: realizarea unor proiecte complicate (individuale şi în grupuri mici),
cercetarea unor aspecte complicate, rezolvarea problemelor nonstandard cu grad sporit de
performanţă; situative: aplicarea conţinutului studiat în situaţii practice, pentru rezolvarea
problemelor aplicative, realizarea lucrărilor grafice şi de laborator; descriptive: scrierea
referatelor şi a eseurilor; externe: avizele profesorilor, ale colegilor de clasă, ale părinţilor, fişe
de control ale profesorului.
- pentru fiecare categorie, în continuare, se face distribuţia mediei generale. Repartiţia
aproximativă poate fi următoarea:
● categoria obligatorie – 40 %;
● categoria de cercetare – 30 %;
● situativă – 15 %;
● descriptivă – 10 %;
● externă – 5 %
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Concepeţi 10 cerinţe de care elevii să ţină cont pentru realizarea unui portofoliu.
………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………
83
III. EXPERIMENTUL ÎN GRUP
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Formulează 2-3 cerinţe cu aplicabilitate la metoda experimentului.
………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………….
*
84
…………………………………………………………………………………………………
Potrivit lui Jean Piaget, metodele moderne sunt cele care ţin seama de natura proprie a
copilului şi fac apel la legile constituţiei psihologice a individului şi la legile dezvoltării
lui. Cu cât o metodă este mai adecvată situaţiei psihologice date, cu atât efectele
aplicării ei vor fi mai evidente. Nicio metodă nu poate fi considerată la fel de eficientă
pentru orice situaţie, pentru orice categorie de elevi şi mai ales pentru toţi elevii. De
aceea, unele metode prezintă variante diferite pentru vârste diferite, pentru stadii de
dezvoltare intelectuală diferite. Însăşi alternanţa metodelor şi procedeelor, durata
utilizării lor în clasă ţin seama de o psihologie diferenţială. Gândirea concretă a
şcolarului din clasele I- IV, bazată pe elemente intuitive, ca şi fluctuaţia atenţiei lui, vor
impune utilizarea unui material intuitiv bogat şi variat, un apel mai frecvent la metoda
demonstraţiei, precum şi o mai mare alternanţă şi variaţie a metodelor, predominarea
gândirii abstracte la adolescenţi va face posibilă aplicarea unor metode care se vor baza
mai puţin pe elementele intuitive şi mai mult pe cele logice, pe stimularea
conceptualizării. Aceasta înseamnă că nu numai individualizarea elevilor suferă
transformări, ci şi comportamentul profesorului se adaptează la condiţiile psiho-sociale
ale clasei, realizându-se o adevărată interacţiune a elevilor cu profesorul şi o
acomodare reciprocă, subtilă şi neîncetată.
85
TEMA 6
E. METODA INTELIGENŢELOR MULTIPLE
APLICAŢII
86
Merge scara crescător
Primu-i mic, ultimul-mărişor.
Iar atunci când o coboară,
Primul număr e mai mare.
Azi cu toţii să-nvăţaţi
Până la zece să număraţi”.
c) d)
,,1, 2, 3, ,,1, 2, 3, 4,
Pe stradă e polei. Hai la teatru!
4, 5, 6, 5, 6, 7, 8,
Parcă e mătase Hai la joc!
7, 8, 9, 9, 10,
Şi e ora nouă Timpul trece.”
10,
Fără zece”.
Se vor face exerciţii şi jocuri cu ajutorul cărora vor învăţa să numere corect de la 0 la
10 şi invers.
Exerciţii de recunoaştere a cifrelor corespunzătoare numerelor.
Se numesc vecinii unor numere date.
87
Se rezolvă exerciţii şi probleme pe fişe şi din manual, unde elevii au de pus semul
,,mai mic”, ,,mai mare” sau scriu corect cifra care respectă relaţia dată.
Rezolvare şi compunere de probleme:
În faţa clasei sunt scoşi 9 elevi (fete şi băieţi). Băieţii din faţa clasei (5) sunt trimişi în
bănci. Pe baza celor observate, se cere elevilor să formuleze probleme.
Joc de rol: ,,De-a învăţătorul” (Se lucrează în perechi. Fiecare elev propune perechii
sale un exerciţiu de comparare a numerelor, de tipul: ,,Găseşte un număr mai mare decât 5,
dar mai mic decât 7”).
,,Eu şi cifra...”
,,Improvizaţi un monolog al cifrei …”
,,Realizaţi un dialog între cel mai mic număr şi cel mai mare, în concentrul
0-10”.
Reprezintă prin imagini (desen, colaj) cifrele care îţi plac mai mult. Motivează
alegerea făcută.
Concepeţi un interviu imaginar în centrul căruia să se afle cifra 10.
,,Hai să zicem una/una este luna,/Două mâini copilul are,.../Trei crai vin din
depărtare,.../Patru boi la plug se mână... . „
88
Tangram – elevii decupează piesele tangramului, apoi le asamblează în diferite moduri,
pentru a obţine figuri ce reprezintă cifrele 0-10.
Teoria inteligenţelor multiple creează o atmosferă intelectuală în care există mai multe
puncte de acces, după cum am prezentat mai sus, dar şi plecând de la diverse analogii,
reprezentări multiple şi limbaj model.
Pentru înţelegerea numeraţiei 0-10 se poate pleca de la analogia dintre matematică şi
basm, astfel:
- pentru numărul 1- elevii îşi amintesc de basmele în care întâlnesc acest număr: un moş,
un cocoş, o babă, o găină (,,Punguţa cu doi bani”)
- numărul 2- fete două (moşul una şi baba una), două mâini, doi ochi etc.
- numărul 3- trei fii de împărat, trei zmei, trei încercări la care este supus Prâslea cel
Voinic, trei iezi ai caprei, trei luni de primăvară, trei petale ale trifoiului etc.
- numărul 4- patru obstacole trecute de fata moşului (căţeluşa, fântâna, părul, cuptorul)...
- ,,accesând” inteligenţele ,,tari”, elevilor li s-au deschis oportunităţi spre o mai bună
asimilare a cunoştinţelor, o mai bună rezolvare a sarcinilor, s-a stimulat motivaţia pentru
lectură, au ajuns mai uşor la trăirea stărilor şi sentimentelor.
- pornind de la programa propusă, în funcţie de conţinutul lecţiilor, se poate valoriza o
anumită categorie de inteligenţă ceea ce ne permite să schimbăm manierea de lucru în
predarea noilor cunoştinţe.
La proiectarea unei lecţii pe baza teoriei inteligenţelor multiple trebuie pornit de la
următoarele întrebări:
♦ Cum pot folosi cuvântul scris sau vorbit? (inteligenţa lingvistică)
♦ Cum pot introduce numere, calcule, logică, clasificări, deprinderi d gândire?
(inteligenţa logico- matematică)
♦ Cum pot folosi culoarea şi materialele vizuale? (inteligenţa spaţială)
♦ Cum pot aduce în lecţie sunetul, muzica, ritmul? (inteligenţa muzicală)
89
♦ Cum pot mişca trupul şi mâinile elevilor? (inteleigenţa kinestezică)
♦ Cum pot aduce natura la lecţii? (inteligenţa naturalistă)
♦ Cum pot motiva elevii să coopereze în învăţare? (inteligenţa interpersonală)
♦ Cum pot evoca sentimente şi amintiri personale? (inteligenţa intrapersonală).
- valorificând aceste tipuri de inteligenţe, încă de la clasa I, fiecare elev va conştientiza
punctele tari şi slabe pe care le posedă, va încerca să le fructifice pe cele tari şi să le
amelioreze pe cele slabe.
- în acelaşi timp, elevii vor înţelege că lucrând individual sau în echipă, pot obţine
rezultate maxime, valorificând tot ceea ce pot ei oferi mai bun.
- putem realiza cu elevii proiecte pe diferite teme, care presupun iniţiativă,
creativitate, originalitate, cercetare, studiu individual, muncă în echipă, în selectarea şi
prelucrarea informaţiilor utile, în alegerea modalităţilor de ilustrare a informaţiilor, în
organizarea şi realizarea dosarului colectiv, în realizarea suporturilor pentru ilustrare şi
evaluare. Această trudă a elevilor, cu niveluri diferite de competenţe şi abilităţi, este răsplătită
cu satisfacţia reuşitei, dar şi mai mult cu lărgirea ariei de cunoştinţe referitoare la subiectul
ales.
90
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE
4
METODE TRADIŢIONALE DE
PREDARE-ÎNVĂŢARE
91
METODE TRADIŢIONALE
CONTEXT
REPERE TEORETICE
92
cadrul căreia informaţia este prezentată ca o succesiune de idei, teorii, interpretări de fapte
separate, în scopul unificării lor într-un tot).
- metoda are un rol important deoarece, pe de o parte, scurtează timpul însuşirii de
către elevi a culturii multimilenare a omenirii, ceea ce prin metode bazate pe descoperire ar fi
mult mai dificil, pe de altă parte, ea constituie o ocazie permanentă pentru educator de a oferi
educatului un model de ordonare, închegare, argumentare, sistematizare a informaţiei din
diverse domenii.
- expunerea trebuie să respecte un minim de cerinţe:
● conţinuturile prezentate să fie autentice şi convingătoare, ceea ce implică
pregătirea anticipată, temeinică, a expunerii.
● să fie respectate limitele şi obiectivele programei: nici prezentarea
simplistă a conţinuturilor, nici încărcarea excesivă cu elemente care nu au legătură cu lecţia.
● volumul de informaţie să fie rezonabil, în raport cu vârsta şi cu experienţa
de învăţare a copiilor.
● expunerea să respecte succesiunea logică, având o idee centrală, din care
decurg câteva idei principale; la rândul lor, acestea trebuie să fie explicate şi susţinute prin
idei de amănunt şi exemple.
● exemplele ilustrative să fie doar în cantitate suficientă.
● în cazul povestirii, o cerinţă aparte o reprezintă caracterul plastic,
emoţional, sugestiv, al expunerii, aceasta fiind sprijinită chiar pe elemente dramatice, mimică,
gestică.
● exprimarea trebuie să se caracterizeze printr-un limbaj şi un stilul adecvat
nivelului auditoriului, claritate logică şi corectitudine gramaticală şi să ţină cont de menţinerea
unui ritm optim (aproximativ 60-70 cuvinte pe minut)
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi individual:
Evocaţi în scris o întâmplare hazlie trăită, pe care aţi păstrat-o în memorie, încadrându-
vă în 15-20 de rânduri. Daţi-i şi un titlu sugestiv.
………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………….
93
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………
94
- şi răspunsurile trebuie să aibă anumite calităţi: să aibă totdeauna corectitudinea
gramaticală şi logica necesară, indiferent de materia şcolară în cadrul căreia se formulează, să
acopere întreaga sferă a întrebării, să vizeze cu precizie conţinutul esenţial al întrebării, având
în acelaşi timp concizia cea mai convenabilă, să fie prezentat într-o propoziţie sau frază
încheiată. Elevul trebuie să fie îndrumat să evite formulările fragmentare, sacadate, eventual
însoţite de elemente care „parazitează" şi urâţesc vorbirea.
C. Conversaţia în actualitate
- elevii pot fi antrenaţi în dezbatere numai când dispun de informaţia implicată în
problemă, de metoda necesară investigării în sfera dezbaterii, de capacitatea de a înţelege
punctele de vedere ale celorlalţi.
- profesorii se asigură că au creat climatul socio-afectiv necesar, bazat cu prioritate pe
coeziunea grupului, că au organizat grupul de dezbatere în număr rezonabil (15-20), pentru a
da fiecăruia posibilitatea să-şi exprime părerea, că s-au îngrijit de cea mai bună dispunere în
spaţiu a grupului, că vor evita pe cât posibil să-şi impună propria părere, asumându-şi doar
rolul de moderator şi că vor repartiza timpul în aşa fel încât să se poată trata fiecare problemă
cuprinsă în dezbatere.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi individual:
Imaginaţi o conversaţie de tip euristic între un profesor şi un elev pe o temă la alegere.
95
demonstraţia cu acţiuni; demonstraţia cu substitutele obiectelor, fenomenelor, acţiunilor;
demonstraţia de tip combinat; demonstraţia cu mijloace tehnice.
Demonstraţia cu obiecte
96
7. Ori de câte ori situaţia o îngăduie, obiectele să fie percepute prin participarea cât
mai multor simţuri. Explicaţia acestei cerinţe se găseşte în fiziologia sistemului nervos şi în
psihologie şi este rezumată în rolul interacţiunii analizatorilor pentru deplinătatea şi
durabilitatea percepţiei.
Demonstraţia cu acţiuni
- există şi situaţii de învăţare când sursa cunoaşterii pentru elev este o acţiune pe care
educatorul i-o arată (i-o demonstrează), iar ţinta de realizat este transformarea acţiunii
respective într-o deprindere (sau mai mult decât o deprindere).
- aceasta ar fi demonstraţia cu acţiuni, menţionată de puţini autori ca atare (V.
Ţîrcovnicu, D. Todoran). Autorii care s-au referit la ea, o limitează, de regulă, la materiile din
sfera educaţiei fizice, artistice sau tehnico-practice.
- cu toate că la aceste materii este mai frecventă, ea poate fi prezentă în toate
disciplinele de învăţământ, când scopul urmărit este căpătarea unei deprinderi: gramatică
(pentru căpătarea deprinderilor caracteristice); matematică (pentru căpătarea deprinderilor de
calcul, de alcătuire a raţionamentului specific), chiar filosofie (ştiut fiind că şi demersul
filosofic trebuie mai întâi „arătat”, deci demonstrat de profesor, pentru a putea fi însuşit treptat
apoi de elev, prin exerciţiu).
- în acest sens, s-ar putea afirma că preambulul oricărei activităţi de exersare,
indiferent pe ce cale (fie prin repetarea sistematică a utilizării manualului, fie prin reluarea
experienţelor în laborator, fie prin repetarea unui conţinut artistic etc.) este constituit de
demonstraţia cu acţiunea ca atare, de către profesor.
- având ca model de abordare tipul anterior prezentat (demonstraţia cu obiecte), putem
creiona şi pentru demonstraţia cu acţiuni cerinţele didactice de respectat.
1. În primă linie, rămân valabile şi aici toate cerinţele formale privind aşezarea,
gruparea, instruirea prealabilă a elevilor, date fiind aceleaşi necesităţi cu privire la receptarea
convenabilă şi interesul suficient din partea acestora din urmă.
2. O exersare prealabilă suficientă a acţiunii de către instructor reiese cu aceeaşi
evidenţă. Se ştie destul de bine în lumea didactică ce urmări poate avea nereuşita demonstrării
unei acţiuni în faţa elevilor (desfăşurarea sacadată, întreruptă, confuză a demonstraţiei,
îngreunarea înţelegerii de către elev, ducând chiar la lezarea prestigiului instructorului prin
eşecul acţiunii demonstrate).
97
3. Demonstraţia să fie înfăptuită efectiv, să constea din acţiune reală, iar nu din
„mimare” sau simplă verbalizare. Excepţiile sunt destul de rare, dar într-un fel „recuperabile”.
De pildă, dacă profesorul de educaţie fizică nu mai are supleţea şi mobilitatea necesară pentru
demonstrarea acţiunii, poate să recurgă la instruirea temeinică a unuia dintre elevi, pe care să-l
folosească drept model de execuţie.
Demonstraţia cu substitute
98
1. Cerinţele din sfera obiectelor naturale şi a acţiunilor, privitor la aşezarea şi
dispunerea în spaţiu a elevilor, la conformarea faţă de unele exigenţe psihologice ale
prezentării rămân valabile şi aici.
Demonstraţia combinată
99
- mijloacele tehnice în discuţie au fost grupate în: mijloace audio (folosind aparate de
redare sonoră, iar ca materiale, benzi magnetice şi discuri); mijloace video (sprijinindu-se pe
diversele aparate de proiecţie: aspectomat, retroproiector etc., iar ca materiale, uzând de folii
transparente, diafilme, diapozitive); mijloace audio-vizuale (folosind tot aparatele de
proiecţie, alături de televizoare cu destinaţie didactică şi de videocasetofoane, iar ca materiale
specifice, filmele şcolare sonore şi programele şcolare televizate, casetele video). Prin
intermediul lor pot fi transmise în principiu, conţinuturile tuturor materiilor de învăţământ.
- motivarea folosirii mijloacelor tehnice este foarte concretă, adică: (a) redau cu mare
fidelitate, atât în plan sonor, cât şi vizual, de unde superioritatea demonstraţiei prin ele, în
foarte multe cazuri; (b) pot surprinde aspecte care pe altă cale ar fi imposibil sau cel puţin
foarte greu de redat (aspecte din ţinuturi inaccesibile, din viaţa animalelor inabordabile etc.);
(c) graţie diferitelor tehnici de trucaj pot separa, descompune şi reda fenomene insesizabile pe
altă cale (spre exemplu, fenomenul de creştere a plantelor, al mişcării tectonice etc., pe calea
accelerării; modul de circulaţie a sângelui sau a influxului nervos etc…, prin trucul
încetinirii); (d) ele permit reluarea rapidă, ori de câte ori este nevoie, aşadar evită consumul
stânjenitor de timp; (e) în plus, elevii sunt atraşi de aceste moduri de demonstrare şi datorită
ineditului pe care îl conţin şi chiar dat fiind aspectul estetic pe care îl implică.
- folosirea acestei forme de demonstraţie necesită, însă, pe lângă efortul financiar mai
mare, respectarea unor cerinţe în plus, sub aspect tehnic: (a) organizarea specială a spaţiului în
care se fac demonstraţiile de acest fel (perdele opace, pupitre care să facă posibilă utilizarea
luminii dirijate, în cazul folosirii filmului didactic sau altor variante video sau audio); (b)
alegerea judicioasă a momentului utilizării demonstraţiilor de acest fel, pentru a nu “bruia”
activitatea elevului; spre exemplu, sunt situaţii când această demonstraţie trebuie să preceadă
activitatea didactică obişnuită, altele în care este mai profitabil să-i urmeze acesteia; (c)
pregătirea specială a educatorului nu numai pentru utilizarea, dar şi pentru întreţinerea în stare
funcţională a dispozitivelor, materialelor, aparaturii cuprinse în acest demers.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Prezentaţi, la alegere, o personalitate a regimurilor comuniste postbelice din lume,
demonstrând cu documente ideile susţinute.
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
100
………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………….
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Imaginaţi-vă că, la o oră de chitară clasică, profesorul trebuie să-şi deprindă elevul cu
tehnica mâinii drepte. Exprimaţi-vă opinia cu privire la rolul metodei observării în contextul
unei astfel de lecţii.
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
101
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………….
V. LUCRUL CU MANUALUL
- este o metodă de învăţământ bazată pe citirea din manual şi explicarea, în clasă, sub
îndrumarea strictă a educatorului.
- are o desfăşurare specifică, pornind de la lectura integrală, continuând cu analiza pe
părţi sau aspecte şi încheind cu încercarea de redare a întregului şi aplicaţiile aferente.
O definiţie cu totul provizorie a acestei metode ar suna astfel: metodă didactică în
cadrul căreia învăţarea are ca sursă esenţială şi ca instrument de formare a elevului cartea
şcolară sau alte surse similare. “Lectura este o materie-instrument, de care fiecare se serveşte
o viaţă întreagă” (I. Cerghit, lucr. cit., p.146).
- lucrul cu manualul sau metoda lecturii are variante diferite, după cum elevul se află
mai la începutul experienţei de învăţare sau într-o fază mai avansată.
- pentru început se utilizează metoda lecturii explicative.
- definirea ei cea mai simplă este: metodă de învăţământ bazată pe citirea din manual
şi explicarea, în clasă, sub îndrumarea strictă a educatorului. Lucrările de didactică mai vechi
sau mai noi o prezintă ca metodă de bază de învăţare, în clasele mici, iar într-o anumită
măsură chiar şi în cele mijlocii. Poate fi utilizată în scopul studierii lecturilor la Citire (în
clasele I – IV), fie cele cu conţinut literar artistic, fie cu altfel de conţinuturi, respectiv de
cunoaştere a mediului înconjurător, sau chiar a primelor noţiuni ştiinţifice, prezentate tot sub
forma lecturii.
- în mod obligatoriu, ea se împleteşte cu alte două metode didactice: conversaţia pe
primul plan, expunerea (în forma explicaţiei), în plan secundar, iar ca procedeu de sprijin se
poate folosi adesea demonstraţia din partea educatorului.
- în clasele V – VIII, această metodă îşi pierde din extinderea specifică pentru ciclul
primar. Totuşi, la începutul anului se foloseşte după aceeaşi schemă la majoritatea materiilor,
pentru a arăta elevilor modul de folosire a manualului în învăţare, ceea ce se realizează prin
iniţierea lor în practica lecturii individuale, prin dirijare de către profesor. Aceasta ia forma
unui exerciţiu prin care elevul învaţă să-şi împartă singur lectura pe fragmente, iar prin
folosirea altor surse şi a dicţionarelor, să dezlege înţelesul celor mai complicate conţinuturi.
- de asemenea, metoda lecturii explicative poate rămâne în continuare proprie, mai
ales pentru predarea limbilor străine, deşi ea nu este singura în condiţiile actuale.
- metoda lecturii se utilizează şi în clasele liceale în predarea literaturii, cu deosebire
când este necesară lectura efectivă a unor producţii literare de mare valoare artistică. Această
metodă capătă însă mai ales forma analizei literare de text.
- nivelul pe care trebuie să-l realizeze elevii claselor mari, prin exersare insistentă în
lucrul cu manualul, trebuie să fie cel al lecturii independente. Altfel spus, elevul să fie
obişnuit treptat să se desprindă de tutela profesorului, prin lectură individuală dirijată în clasă,
care începând cu clasele gimnaziale devine o practică frecventă.
- elevul este exersat în sensul însuşirii următorului algoritm, propriu lecturii
independente: citirea textului şi încercarea de a reţine ideile mari; alcătuirea planului
102
conţinutului; citirea surselor suplimentare, care întregesc înţelegerea; alcătuirea unui plan
sumar de expunere, care să cuprindă tot ce se cunoaşte în legătură cu problemele prezentate în
text; încercarea de reproducere, după planul întocmit, odată cu recitirea pasajelor care apar
mai puţin însuşite.
- deprinderile elevului de liceu trebuie să se concretizeze şi în anumite moduri de a
face însemnări, adnotări, sistematizări. De pildă, pe lângă deprinderea de a rezuma, însuşită
încă din clasele primare, el trebuie să ştie să întocmească un conspect (respectiv rezumat
comentat), iar, în final, să întocmească fişe ale cărţilor, acestea cuprinzând ideile principale
însoţite de citate care le argumentează şi le fac inteligibile.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Alcătuiţi un text în care să vă exprimaţi opinia cu privire la utilitatea /inutilitatea
lucrului cu manualul.
103
e. Exerciţiile să aibă ritm optim şi durată optimă.
f. Exersarea să fie permanent însoţită de corectură şi de autocorectură.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Rezolvaţi următoarele exerciţii care vă vor ajuta să înţelegeţi câteva aspecte legate de
verb:
ITEM 1. (item cu alegere duală)
Stabileşte valoarea de adevăr a enunţurilor următoare:
Verbul este partea de vorbire care denumeşte fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii. (A / F)
Verbul este partea de vorbire care arată acţiunea, starea sau existenţa. (A / F)
ITEM 2. (item de tip pereche)
Uneşte printr-o săgeată verbele din coloana A cu timpul corespunzător
fiecăruia din coloana B:
am privit viitor
vorbesc trecut
voi scrie prezent
VII. ALGORITMIZAREA
104
- algoritmul presupune cu necesitate două lucruri: forma sau succesiunea aproximativ
fixă a operaţiilor săvârşite de elev, pe de o parte şi prestabilirea lor de către profesor, pe de
altă parte.
- diferiţi autori consideră că algoritmizarea îşi are rostul ei. Pe de o parte, ea pune la
îndemâna elevului un instrument simplu şi operativ, scutindu-l de efortul de a-l căuta singur şi
lăsându-i disponibilă energia spre a o mobiliza în alte direcţii. Pe de altă parte, prin structura
lor precisă şi prin mânuirea repetată de către elev, acesta din urmă găseşte în algoritmi un
sprijin permanent, în sensul disciplinării propriei gândiri şi asigurării acurateţei propriei
activităţi.
- la fiecare obiect de învăţămînt este posibilă utilizarea algoritmizării, în speţă în faza
de început a însuşirii materiei. Concret, fie că este vorba de limba română, fie de matematică,
fie de limbile străine etc., elevul trebuie să-şi însuşească mai întîi nişte scheme operaţionale
relativ fixe, pe care i le indică profesorul. Fără însuşirea acestor scheme date de profesor,
practic nu ar fi posibilă învăţarea obiectului, decât cu mari dificultăţi. Între acestea se pot
enumera: schema operaţională a adunării, scăderii, analizei gramaticale, a studierii unui
capitol de istorie literară, a studierii unei plante etc.
- ceea ce trebuie să sesizeze pedagogul este tocmai momentul când trebuie renunţat la
însuşirea algoritmică, respectiv când, pe baza schemei operaţionale deja însuşite, elevul poate
adopta o atitudine euristică.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Cunoscând categoriile gramaticale ale substantivului, analizează cuvintele subliniate
din text:
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
105
- modelarea poate fi realizată prin mai multe procedee, bine definite: mărire sau
reducere la scară a unor reproduceri similare (machete, mulaje, staţii pilot sau
microprocese); concretizare (redarea figurativă a unor cifre sau grupuri de cifre);
abstractizare (redarea prin anumite formule numerice sau literale a unor serii întregi de
obiecte, procese, acţiuni); analogie (imaginarea unui obiect nou sau aparat, a căror
funcţionare să fie concepută prin comparaţie cu structura sau utilizarea altui obiect sau aparat
existent, asemănător).
- o clasificare accesibilă a modelelor este dată de: modele obiectuale (corpuri
geometrice, machete, mulaje, micromodele similare); modele figurative (scheme, grafice,
semne convenţionale, filme de animaţie care reproduc schematic fenomene din natură, cum ar
fi cele magnetice, electrice, biologice); modele simbolice, adică formule logice sau
matematice, care sintetizează mecanismul de funcţionare sau acţiunea de construire a unor
agregate, maşini etc., sau desfăşurarea unor procese din anumite domenii de activitate.
- motivele extinderii predării prin modelare sunt: utilizarea modelului impune elevului
nu numai recunoaşterea şi explicarea lui, ci şi operarea concretă cu acesta, construirea
modelului, transpunerea unui model în altul de altă dificultate (deci obişnuirea elevului cu
redarea realităţii pe căi multiple), sau transformarea modelului în acţiune, aşadar realizarea
practică a modelului. Este semnalată, de asemenea, posibilitatea modelului de a incita elevul
la un efort de căutare, de a-l iniţia în raţionamentul analogic, implicat obligatoriu în modelare,
precum şi faptul că această metodă reprezintă o cale concretă de familiarizare a elevului cu
cercetarea ştiinţifică autentică, ştiut fiind că aceasta din urmă operează în mod curent cu
diferitele forme de modelare.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
Alcătuiţi o problemă după următorul model: (125 x 3) + (117 x 4)
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
..
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….
106
Plecând de la cunoscutul dicton “ Nimic nu este uşor în această lume şi fiecare lucru
îşi are importanţa lui “, fiecare cadru didactic are azi o mare responsabilitate în procesul de
învăţământ, în sensul că este obligat să le ofere elevilor posibilitatea dobândirii unei
experienţe sociale şi constructive noi, bazată pe cooperare şi colaborare în rezolvarea
problemelor vieţii, ca să poată să-şi asigure convieţuirea într-o lume paşnică.
Folosirea cu prioritate a metodelor şi tehnicilor active centrate pe elev, care să
contribuie la formarea potenţialului intelectual al elevilor, presupune implicarea copilului în
actul de învăţare, pentru ca să i se ofere condiţii optime pentru dezvoltarea gândirii, a
intelectului, în direcţia flexibităţii, creativităţii, inventivităţii şi pentru dezvoltarea interesului
pentru propria formare, în sensul formării lui ca participant activ la procesul de educare.
Astfel, pe elevul implicat în procesul de învăţare, metodologia activă îi formează capacitatea
de a-şi însuşi aptitudinile învăţării, precum şi aptitudinile fundamentale ale muncii şi ale
rezolvării de probleme. Este cunoscut faptul că metodele centrate pe elev îl plasează pe
individ în evaluarea eficacităţii procesului lor de învăţare şi în trasarea obiectivelor pentru
dezvoltarea ulterioară. Avantajele metodelor centrate pe elev este că ajută la pregătirea
individului, facilitându-i o tranziţie mai uşoară spre locul de muncă, cât şi spre învăţarea
continuă, ajutându-l, în acest mod, să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice în diferite
situaţii de viaţă ceea ce a învăţat.
Rolul educatorului/cadrului didactic în procesul atât de complex de modelare a
copilului în drumul atât de sinuos spre maturizare este poate cel mai important, deoarece,
punându-şi elevii în situaţii variate de instruire, el transformă şcoala “într-un templu şi un
laborator”(Mircea Eliade).
Subiectul referitor la metodele didactice nu poate fi epuizat, deoarece inovarea
didactică este un proces în derulare.
Dacă profesorii nu pot trece peste eventuala reticenţă faţă de nou, riscă să rămână în
urmă, ceea ce este de-a dreptul nociv pentru calitatea demersului didactic.
Elevul trebuie pus permanent în situaţia de a face, a judeca, a coopera, a da răspunsuri,
a avea păreri, a analiza răspunsurile auzite, a ajunge la identificarea răspunsurilor corecte,
din care apoi descoperă cunoştinţele noi.
Ancorarea şcolii româneşti în secolul XXI, presupune în mod obligatoriu utilizarea
unor astfel de metode moderne. Nu este cazul să absolutizăm utilizarea acestor metode în
detrimentul celor clasice. Un adevărat profesionist în predare (indiferent de disciplină) va
trebui să ştie să adapteze demersul didactic. Sunt lecţii care în mod cert produc
performanţe şcolare superioare numai cu ajutorul metodelor moderne, dar sunt şi lecţii în
care prezenţa acestora nu este obligatorie.
Interesul elevilor pentru lecţii creşte ori de câte ori sunt folosite astfel de metode în
predare. Prestanţa profesorului care le foloseşte este şi ea, în mod sigur, mai ridicată.
107
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE
4
108
TEMA 1
ADECVAREA METODELOR INTERACTIVE LA STILURILE DE
ÎNVĂŢARE ALE ELEVILOR
CONTEXT
REPERE TEORETICE
Profesorii din Statele Unite ale Americii au confirmat statistic o creştere a notelor sau
a mediilor anuale ale elevilor care au schimbat metoda de învăţare, de la cea tradiţională la
cea bazată pe varietatea stilurilor de învăţare, aceasta la toate nivelurile – învăţământ
elementar, gimnazial, liceal.
Fiecare dintre noi are o capacitate extraordinară de a învăţa în diferite moduri. Pentru a
determina ce stil de învăţare avem, nu trebuie decât să ne gîndim la cum preferăm să învăţăm
ceva nou. Ne place să asimilăm noile informaţii, abilităţi, atitudini prin imagini, emoţii,
109
contacte cu persoane diferite, sunete, aplicaţii practice, prin realizarea unor creaţii, prin
reproducerea unui conţinut, ori prin investigarea unei teme.
După modalitatea senzorială implicată, sunt trei tipuri de stiluri de învăţare: vizual,
auditiv, tactil-kinestezic. Pentru aflarea stilului predominant de învăţare al fiecărui copil, se
poate aplica un chestionar.
Valorificarea inteligenţei personale determină o învăţare mai eficientă (inteligenţa
lingvistică, logico-matematică, muzicală, spaţială, naturalistă, kinestezică, interpersonală şi
intrapersonală).
În activitatea de consiliere, rolul profesorului consilier este de a depista, prin
chestionare, stilul de învăţare propriu fiecărui elev. Ulterior, elevii vor fi informaţi despre
acest stil. Profesorul consilier va orienta elevii spre descoperirea acelor metode şi tehnici, care
pot fi adaptate la structura personalităţii elevilor, la interesele şi stilurile lor de învăţăre.
Toate aceste stiluri vor fi comunicate educatorului, iar acesta va trebui să ţină cont de
ele în planificarea activităţilor şcolare zilnice.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
110
TEMA 2
CUNOAŞTEREA ELEVULUI
CONTEXT
REPERE TEORETICE
111
cauzalitatea relaţiilor constatate, de a prezice evoluţii posibile şi probabile în condiţii definite
sunt principalele componente structurale ale competenţei de cunoaştere psihopedagogică a
personalităţii. Ele intervin cu pondere diferită în roluri educaţionale diferite.
Rezultatele cunoaşterii psihopedagogice sunt înregistrate în diferite documente ale
instituţiilor de educaţie:
• fişele şcolare, purtătoare de date personale ale elevilor
• caracterizările psihopedagogice secvenţiale (anuale) sau finale (la sfârşit de
ciclu de şcolarizare)
• recomandările pe care anumite instituţii şcolare le solicită unităţilor de provenienţă a
viitorilor lor elevi, recomandările pe care le solicită instituţiile administrative sau
nonguvernamentale pentru acordarea unor facilităţi educaţionale, financiare sau general
umanitare
• referinţe solicitate de instituţii administrative în caz de abateri de la normele sociale
• raporturi de consiliere, de orientare sau de informare educaţională, vocaţională,
şcolară, profesională ş.a.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
112
TEMA 3
STILURILE DE ÎNVĂŢARE
CONTEXT
Copiii au nevoie să afle cum funcţionează creierul lor, pentru a achiziţiona şi procesa
cât mai eficient o nouă informaţie, ce abilităţi sunt necesare pentru a învăţa, cum abordează un
examen, cum rezolvă probleme, cum oameni diferiţi învaţă în moduri diferite, cum pot aplica
o strategie. Mai ales că, cercetările estimează că la fiecare 5 ani avem 100% informaţii noi.
Dacă această tendinţă continuă, elevii vor beneficia de noi informaţii, cel puţin în domeniul
tehnologic, la fiecare 38 de zile. Aceasta înseamnă că ceea ce ei vor învăţa luna aceasta s-ar
putea ca luna următoarea să fie “expirat”.
Deoarece nu suntem toţi la fel şi vedem lumea ca individualităţi, percepţiile noastre
arată: cum gândim, cum luăm decizii, cum definim ceea ce este mai important.
Elevii preferă să înveţe în diferite moduri: unora le place să studieze singuri, să acţioneze în
grup, altora să stea liniştiţi deoparte şi să-i observe pe alţii. Alţii preferă să facă câte puţin din
fiecare. Mulţi oameni învaţă în moduri diferite faţă de ceilalţi în funcţie de clasă socială,
educaţie, vârstă, naţionalitate, rasă,cultură, religie.
REPERE TEORETICE
Stilul de învăţare se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm şi
ne aducem aminte ceea ce am învăţat”. Stilul de învăţare ne arată calea şi modalităţile în care
învăţăm. Stilul de învăţare are legătură cu faptul că indivizii procesează informaţiile în diferite
moduri, care implică latura cognitivă, elemente afective- emoţionale, psihomotorii şi anumite
caracteristici ale situaţiilor de învăţare.
Fiecare dintre noi are o capacitate extraordinară de a învăţa în diferite moduri. Pentru a
determina ce stil de învăţare avem, nu trebuie decât să ne gîndim la cum preferăm să învăţăm
ceva nou. Ne place să asimilăm noile informaţii, abilităţi, atitudini prin imagini, emoţii,
contacte cu persoane diferite, sunete, aplicaţii practice, prin participare activă, directă?
Există mai multe stiluri de învăţare. Deşi există variate clasificări ale stilurilor de
învăţare, o vom prezenta pe cea mai frecventă, întâlnită în literatura de specialitate.
După modalitatea senzorială implicată sunt 3 stiluri de învăţare de bază: vizual,
auditiv, tactil-kinestezic.
Atunci când învăţăm, depindem de modalităţile senzoriale implicate în procesarea
informaţiilor. Cercetările au demonstrat că 65% din populaţie sunt vizuali, 30%- auditivi şi
numai 5%- tactil-kinestezici. Pentru stilul de învăţare auditiv, „inputul” este valoros, pe când
pentru celelalte două, combinaţia tuturor. Fiecare persoană are un mod primar de a învăţa.
Ştiaţi că cei care au un stil de învăţare vizual îşi amintesc 75% din ceea ce citesc sau
113
văd? O dată ce va fi identificat acest mod, elevii împreună cu profesorii şi părinţii acţionează
pentru dezvoltarea lui.
Nume: ...................................................................
Acest chestionar te va ajuta să găseşti modul în care poţi învăţa cel mai bine.
Nu există răspunsuri corecte sau greşite.
114
Pentru completarea chestionarului ai la dispoziţie atât timp cât ai nevoie.
În mod normal, completarea chestionarului durează între 20 şi 30 minute, dar nu
este NICI O PROBLEMĂ dacă durează mai mult.
Răspunde la întrebări prin DA sau NU.
Încercuieşte doar un singur răspuns la fiecare întrebare.
Pentru a obţine cele mai bune rezultate, sinceritatea este foarte importantă pentru
completarea acetui chestioanar.
Completează chestionarul pe cont propriu.
115
23. Când începi o sarcină nouă, îţi place să începi imediat şi să rezolvi ceva DA NU
atunci, pe loc?
24. Înveţi mai bine dacă asişti la demonstrarea practică a unei abilităţi? DA NU
25. Găseşti mai uşor să îţi aminteşti feţele oamenilor decât numele lor? DA NU
26. Pronunţarea cu voce tare a unor lucruri te ajută să înveţi mai bine? DA NU
27. Îţi place să demonstrezi şi să araţi altora diverse lucruri? DA NU
28. Îţi plac discuţiile şi îţi place să asculţi opiniile celorlalţi? DA NU
29. La îndeplinirea unei sarcini urmaţi anumite diagrame? DA NU
30. Îţi place să joci diverse roluri? DA NU
31. Preferi să mergi ,,pe teren” şi să afli singur informaţii, decât să îţi petreci DA NU
timpul singur într-o bibliotecă?
32. Când vizitezi o galerie sau o expoziţie, sau când te uiţi la vitrinele DA NU
magazinelor, îţi place să vorbeşti despre articolele expuse şi să asculţi
comentariile celorlaţi?
33. Urmăreşti uşor un drum pe hartă? DA NU
34. Crezi că unul din cele mai bune moduri de apreciere a unui exponat sau a DA NU
unei sculpturi este să o atingi?
35. Când citeşti o poveste sau un articol dintr-o revistă, îţi imaginezi scenele DA NU
descrise în text?
36. Când îndeplineşti diferite sarcini, ai tendinţa de a fredona în surdină un DA NU
cântec sau de a vorbi cu tine însuţi?
37. Te uiţi la imaginile dintr-o revistă înainte de a decide ce să îmbraci? DA NU
38. Când planifici o călătorie nouă, îţi place să te sfătuieşti cu cineva în legătură DA NU
cu locul destinaţiei?
39. Ţi-a fost întotdeauna dificil să stai liniştit mult timp şi preferi să stai liniştit DA NU
puţin timp, şi preferi să fii activ aproape tot timpul?
Interpretarea chestionarului
După completarea chestionarului, află care este stilul tău de învăţare. Încercuieşte
numai numărul întrebărilor la care ai răspuns cu DA.
Vizual/A Auditiv/
Practic
vedea Ascultare
4 1 2
6 3 5
8 9 7
12 11 10
13 14 15
17 16 19
22 18 20
24 21 23
25 26 27
29 28 30
33 32 31
35 36 34
37 38 39
Total întrebări Total Total întrebări
încercuite: întrebări încercuite:
............. încercuite: ............
116
.............
Acum marchează pe graficul de mai jos numărul total de întrebări încercuite
pentru fiecare stil de învăţare.
Cea mai înaltă curbă din grafic arată stilul tău de învăţare preferat.
Dacă curba are o evoluţie aproximativ egală înseamnă că îţi place să utilizezi
toate stilurile de învăţare.
1313121211111010998877665544332211 Vizual/A vedea Auditiv/A aculta
Practic
APLICAŢII
Fişă de lucru
117
Lucraţi în grup:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
118
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
TEMA 4
SCOPUL TEMEI PENTRU ACASĂ
CONTEXT
REPERE TEORETICE
119
În activitatea de fiecare zi la clasă, în contextul muncii de predare şi de contacte cu
elevii, profesorul sesizează contribuţiile spontane ale copiilor, modul cum îşi realizează tema
de acasă, calitatea prestaţiilor în munca independentă şi la fixarea cunoştinţelor.
Scopul temei pentru acasă este consolidarea achiziţiilor dobândite de elevi în timpul
orelor de clasă prin activităţi sau sarcini de lucru complementare, sub formă scrisă, orală,
practică şi sub formă de interacţiuni din mediul extraşcolar (documentarea în bibliotecă, vizite
la muzeu, vizionarea unor filme didactice, etc.).
Timpul zilnic necesar realizării temelor pentu acasă pentru un elev este de cel mult
2-3 ore, însumând toate disciplinele în aşa fel încât media zilnică a pregătirii elevului în clasă
şi în afara ei, să se încadreze în 8 ore.Timpul alocat poate fi mai mare în unele situaţii
obiective: susţinerea unei teze în ziua următoare, apropierea concursurilor şcolare etc.
Tema pentru acasă trebuie stabilită diferenţiat, după următoarele criterii:
1. Tema obligatorie, de nivel mediu de dificultate, pentru toţi elevii clasei,
2. Tema suplimentară şi individuală, fără caracter permanent pentru situaţii
adecvate, precum:
-activităţi de recuperare,
-activităţi de dezvoltare, pregătirea pentru concursuri, etc.
Temele pentru acasă cu scopul realizării unor lucrări de sinteză (de exemplu:
referate, proiecte, etc.) la disciplină, pot fi date elevilor la un interval de minimum o lună,
fără a avea o frecvenţă mai mare de 2-3 ori pe lună, pe ansamblul tuturor disciplinelor.
În scopul descongestionării temelor pentru acasă, profesorii utilizează pe cât posibil,
teme şi activităţi asemănătoare în clasă, în special în perioada de evaluare.
Verificarea temei pentru acasă se realizează:
a) frontal
b) prin rezolvarea în clasă a unei părţi reprezentative ale temei,
c) prin discutarea în clasă a părţilor dificile, la care elevii au întâmpinat
dificultăţi
d) printr-o testare a elevilor de aproximativ 10 minute, numai din tema pentru
acasă.
În ceea ce priveşte metoda de studiu, elevii trebuie iniţiaţi în tehnicile de preluare a
materialului. În funcţie de volumul materialului este indicată o metodă combinată: o primă
lectură integrală, apoi învăţarea pe părţi sau fragmente logice îmbinată cu însemnări, scheme,
extrageri de citate, etc. pentru a se încheia cu o nouă parcurgere iniţială.
Se pune tot mai mult accentul pe însuşirea tehnicilor de informare şi de studiu,
urmărind să cultive la elevi un stil de muncă intelectuală independentă. Apare sugestivă în
acest sens remarca unui psiholog: ,, Analfabetul de mâine nu va fi cel care nu ştie să citească,
ci va fi cel care nu a învăţat cum să înveţe.''
Însuşirea tehnicilor de muncă intelectuală presupune un exerciţiu, practică
îndelungată şi sistematică. Procesul formativ îşi are treptele sale.Dacă la început elevul îşi
face temele, desfăşoară o muncă independentă preocupat de nota pe care vrea să o obţină, iar
uneori de teama penalizării
cu o notă mică, cu timpul ajunge să încerce satisfacţia lucrului bine făcut, bucuria că a înţeles
materialul studiat, şi-a însişit conţinutul său.
Atât în activităţile în afară de clasă, cât şi cele extraşcolare se urmăresc îmbogăţirea
şi adâncirea informaţiei, cultivarea interesului pentru diferite ramuri ale ştiinţei şi tehnicii,
dezvoltarea înclinaţiilor, aptitudinilor şi talentelor, lărgirea orizontului cultura - ştiinţific,
implicarea elevului în viaţa socială, folosirea timpului în mod util ţi plăcut. Deosebirea dintre
ele este dată modalitatea concretă de realizare a scopurilor propuse.
120
De-a lungul timpului, s-au exprimat opinii în favoarea temei pentru acasă şi împotriva
ei. Iată câteva argumente pro exprimate de sociologi, educatori şi părinţi:
● Ajută la însuşirea noţiunilor predate în orele de curs. Temele pentru acasă
conţin elemente învăţate de elevi în ziua respectivă şi sunt impuse tocmai pentru o mai bună
înţelegere a noţiunilor. Aceste teme îl obligă pe elev să aplice partea teoretică într-o problemă
de ordin practic. Astfel partea teoretică va fi înţeleasă şi învăţată mai uşor şi nu în mod
mecanic. Acest lucru îi va fi viitorului membru al societăţii de un real folos, pentru că va
retine noţiunile învăţate pe o perioadă mai lungă de timp şi va putea apela la acestea oricând
va avea nevoie.
● Temele pentru acasă reprezintă un mod eficient pentru un elev de a-şi petrece
timpul. Rezolvarea temelor pentru acasă va conferi elevului o creştere a nivelului de
inteligenţă a acestuia, ceea ce va duce la obţinerea de rezultate mai bune în şcoală şi în viaţă.
Tot în acest fel, copilul va căpăta mai multă încredere în modul său de a raţiona. De asemenea,
impunerea temelor pentru acasă reprezintă o modalitate satisfăcătoare de a-l împiedica pe
copil să se implice în alte activităţi care s-ar putea să nu fie benefice pentru educaţia lui.
● O însuşire mai temeinică a cunoştinţelor (prin efort propriu).
● O mai bună înţelegere a noţiunilor (în ritm propriu).
● Achiziţionarea tehnicilor de învăţare.
● Formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de studiu independent.
● Creşterea capacităţii de a gestiona timpul.
● Comunicare permanentă între părinte şi copil.
Pe de altă parte, există voci care se pronunţă împotriva temelor pentru acasă. Câteva
argumente contra ar fi:
● Temele pentru acasă nu reprezintă o modalitate eficientă de educare a
copiilor. Temele pentru acasă sunt ineficiente în contextul în care, acasă, copilul este
înconjurat de numeroase tentaţii (ex.: calculatorul, televizorul etc.) Pe lângă acest lucru,
părinţii sunt prea ocupaţi pentru a-şi supraveghea în permanenţă copiii. Având în vedere
aceste două elemente, oricât de bine intenţionate ar fi temele, atâta timp cât elevul le
rezolvă uitându-se la televizor, acestea nu îşi îndeplinesc scopul pentru care au fost
impuse.
● Elevul îşi poate demonstra însuşirea cunoştinţelor în clasă. Orice aplicaţie ce
poate fi dată ca temă pentru acasă, poate fi redefinită pentru a fi lucrată în clasă. Distincţia
şcoala - acasă este similară pentru elev cu cea de munca - timp liber. De altfel, dacă şcoala
îl pregăteşte pe elev pentru viaţă, aşa ar şi trebui să fie. Tot ceea ce elevul are de
demonstrat ar trebui să se petreacă la locul de învăţare. Odată ce se află în afara cadrului
formal, va fi dificil pentru elev să ia în serios sarcina de lucru care i-a fost trasată. Mai
mult, toate instrumentele de lucru de la şcoală pe care le asociază cu învăţatul, nu vor fi
regăsite acasă.
● Riscul oboselii excesive.
● Scăderea accentuată a timpului liber.
● Riscul de a primi indicaţii greşite ştiinţific.
● Confuzii.
● Copierea temei de la colegi.
Aşadar, tema pentru acasă prelungeşte timpul dedicat învăţării. Efectele formative sunt
mai mari şi mai importante pentru şcolarul mic, deoarece atitudinea faţă de şcoală şi
abilităţile de studiu sunt în formare.
APLICAŢII
Fişă de lucru
121
Lucraţi în grup:
Exprimaţi-vă opinia cu privire la rolul temei pentru acasă în procesul instructiv-
educativ.
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
UNITATEA DE
ÎNVĂŢARE
5
EDUCAŢIA INCLUZIVĂ
– PRINCIPII DE BAZĂ
122
Educaţia nu este răspunsul la întrebare. Educaţia
este calea spre răspunsul la toate întrebările.
William Allin
TEMA 1
CONTEXT
REPERE TEORETICE
123
Impunându-se ca un nou tip de educaţie, flexibilă, adaptabilă la nevoile
speciale şi cerinţelor educaţionale speciale ale tuturor educabililor în general şi la cele
ale celor dizabili în special, educaţia integrată se detaşează de normativitatea educaţiei
tradiţionale. Acest aspect se reflectă în maniera de abordare metodologico-procedurală
a educabililor. Strategiile specifice integrării educative sunt la rândul lor flexibile,
caracterizate prin diversitate. Strategiile educaţiei integrate sunt strategii de micro-
grup, activ-participative, cooperative, colaborative, parteneriale, implicante,
organizative şi socializante. Cunoaşterea strategiilor educaţiei integrate este
indispensabilă oricărui cadru didactic, care vrea să-şi asume responsabilitatea de a
răspunde tuturor exigenţelor şi cerinţelor educative ale diverşilor elevi, care le calcă
pragul clasei cu speranţa reuşitei.
Copiii cu CES prezintă situaţii de risc pentru dezvoltarea lor ulterioară, iar
educaţia incluzivă vine în sprijinul acestora prin găsirea unor modalităţi de cunoaştere,
prevenire şi sprijinire la timp a unei dezvoltări care să dea acestora o şansă la adaptare
şi integrare socială. Cele 3 categorii de riscuri sunt:
124
Educatorul trebuie să evite compătimirea, mila sau alte conduite inadecvate
care devalorizează copilul cu dizabilităţi, să exprime aceleaşi aşteptări şi să stabilească
limite similare în învăţare, ca şi pentru ceilalţi copii din clasă / grupă, să îşi asume
rolul de moderator şi să promoveze contactul direct între copiii din colectiv, să
direcţioneze întrebările şi comentariile acestora către copilul cu cerinţe educative
speciale, să-i încurajeze şi să-i stimuleze ori de câte ori este nevoie pe aceştia,
sădindu-le încrederea în forţele lor proprii, în propria reuşită în acţiunile întreprinse,
evidenţiind unele abilităţi sau interese speciale lor în dezvoltarea şi sprijinirea cărora
trebuie implicate şi familiile copiilor.
Părinţii sunt parteneri la educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii
despre copiii lor. Relaţia de parteneriat între părinţi şi şcoală presupune: informarea
părinţilor cu privire la programul şcolar, la conţinuturile şi metodele didactice,
desfăşurarea de şedinţe cu aceştia şi participarea lor la expoziţii, drumeţii, excursii,
serbări, vizite, etc, în care sunt implicaţi propriii lor copii. Această relaţie a şcolii cu
părinţii copiilor cu cerinţe educative speciale este necesară şi benefică, ea furnizând
informaţional specificul dizabilităţii şcolarului, precum şi date despre contextul de
dezvoltare a acestuia. Părinţii informează şi despre factorii de influenţă negativă care
ar trebui evitaţi (fobii, neplăceri, stimuli negativi, atitudini, care determină inhibarea /
izolarea copiilor).
125
dizabilităţi, cunoaşterea, recunoaşterea şi respectarea diferenţelor individuale prin
valorificarea pozitivă a relaţiilor de egalitate între oameni.
Pentru cine?
Pentru părinţi: devin mult mai implicaţi în educaţia copiilor lor, stabilesc
prietenii şi relaţii de ajutor cu ceilalţi părinţi.
APLICAŢII
Fişă de lucru
Lucraţi în grup:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
126
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
TEMA 2
CONTEXT
REPERE TEORETICE
127
printre altele: recunoaşterea valorilor diversităţii umane şi culturale; înţelegerea deplină a
dimensinilor procesului de integrare şcolară; favorizarea unui climat accesibil, flexibil,
democratic care să răspundă aşteptărilor şi necesităţilor copiilor; asigurarea evaluării adecvate
şi a adaptării curriculumului pentru cazurile speciale; cooperarea cu întregul personal al şcolii,
cu părinţii copiilor cu CES, cu persoanele din domeniu, cu membrii comunităţii locale;
perfecţionarea permanentă a personalului şcolii în acest domeniu al educaţiei speciale;
asigurarea învăţării individualizate şi a accesului fiecărui elev la informaţie, la cunoaştere, la
formarea de deprinderi.
Pentru a caracteriza o şcoală incluzivă, Ghidul managerial pentru Dezvoltarea
practicilor incluzive în şcoli, foloseşte o serie de indicatori de incluziune care se raportează la
cele trei dimensiuni ale vieţii şcolare: dimensiunea culturală, strategia şi practica.
Dimensiunea culturală a şcolii incluzive se referă la faptul că educaţia ar trebui să
devină un proces din ce în ce mai important, la fel ca şi cel al predării sau al formării
deprinderilor. Şcoala inlcuzivă are ca produs concret dezvoltarea unei culturi incluzive, care
se raportează la aceptarea diversităţii elevilor şi la valorizarea acestei diversităţi şi valorizarea
diversităţii personalizate a elevilor. În plus faţă de acesta, şcoala urmăreşte să-şi dezvolte
legăturile cu comunitatea locală şi cu alte instituţii culturale care ar putea veni în spirjinul
desfăşurării activităţilor culturale care să-i integreze pe toţi copiii, deci şi pe cei cu CES.
Strategia şcolii incluzive se raportează la dezvoltarea unor politici incluzive prin care
toţi elevii unei insituţii şcolare trebuie să fie implicaţi şi integraţi în procesul de învăţământ.
Această strategie cumulează celelalte strategii ale procesului de învăţare.
Practica şcolii incluzive se referă la asigurarea reflectării atât a culturii, cât şi a
strategiilor politicii incluzive în cadrul procesului educaţiei incluzive. Procesul educaţiei
incluzive se raportează la adaptarea curriculumului şi la utilizarea unor metode şi strategii
performante şi eficiente. Se încurajează cooperarea între elevi, lucrul în echipă.
Şcoala incluzivă se bazează, de asemenea, pe câteva principii fundamentale:
principiul drepturilor egale; principiul egalizării şanselor; principiul accesului şi participării la
orice formă de educaţie; principiul intervenţiei timpurii; principiul cooperării şi
parteneriatului; principiul asigurării serviciilor de sprijin în comunitate, toate acestea
desfăşurându-se pe fundalul principiului diversităţii şi al unicităţii fiinţei umane, şi implicit a
elevului.
O şcoală incluzivă are o cultură organizaţională caracterizată prin deschidere, un
mediu în care toţi elevii sunt apreciaţi, respectul lor de sine este ridicat şi în care toţi elevii
progresează.
APLICAŢII
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
128
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
CONCLUZII
129
BIBLIOGRAFIE
130
1. Vlăsăceanu , L. Elaborarea , organizarea şi predarea conţinutului învăţământului ,
în Sinteze pe teme de didactică modernă , 1984
2. Neacşu , I. Instruirea şi învăţarea , Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti ,
2002
3. Popescu , V. Succesul şi insuccesul şcolar , în Revista de Pedagogie nr. 12 1991 – şi
1-4 1992
4. Otilia Păcurari , Anca Târcă , Strategii didactice inovative , Bucureşti ,2003
5. Ioan Jinga, Elena Istrate, Manual de pedagogie, Ed. All, Bucureşti,2001
6. Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti,1973
7. Constantin Cucoş, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
8. Chereja Florica, Dezvoltarea gândirii critice în învăţământul primar,Ed.
Humanitas Educaţional, Bucureşti 2004
9. Elena Joital, Curs de pedagogie şcolară
10. Jeannie Steele, Lectura şi scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice, vol. I şi II,
1998
11. Gardner, H., Mintea disciplinată, Ed. Sigma, Buc., 2006
12. Gardner, H., Inteligenţele multiple. Noi orizonturi, Ed. Sigma, Buc., 2006
13. Vraşmaş,T., Şcoala şi educaţia pentru toţi, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004
14. Ungureanu, D., Educaţia integrată şi şcoala incluzivă, Ed. de Vest, Timişoara, 2004
15. Bistriceanu Corina, Sociologia familiei , Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2004
16. Şerdean Ioan, Pedagogie Ed. Fundaţiei România de Mâine , Bucureşti, 2004
17. Maciuc Irina, Formarea continuă a cadrelor didactice, Ed. Omniscop , Craiova –
1998
18. *** Predarea interactivă centrată pe elev, Editura Educaţia 2000+, Bucureşti, 2005
19. Pintilie M., Metode moderne de învăţare- evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca,
2002
20. Vistian Goia, Didactica limbii şi literaturii române pentru gimnaziu şi liceu, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2002
21. Anca Munteanu, Incursiuni în creatologie, Editura Augusta, Timişoara, 1994
131
22. Georgeta Munteanu, Jocul didactic, mijloc de consolidare şi apreciere a
deprinderilor de ortografie, în Revista de pedagogie, nr. 1, 1977
23. Eugen Nechilciuc, Jocul didactic – mijloc de consolidare a cunoştinţelor, de formare
şi dezvoltare a priceperilor şi deprinderilor de exprimare corectă, în revista Limbă şi
literatură, Bucureşti, 1981
24. Mihaela Secrieru, Didactica limbii române, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006
25. Ioan Cerghit, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri,
strategii, Bucureşti, Editura Aramis, 2001
26. Crenguţa Oprea, Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Bucureşti, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2003
27. Miron Ionescu, Clasic şi modern în organizarea lecţiei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1982
28. Miron Ionescu, Lecţia între proiect şi realizare, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982
29. Ioan Jinga, Ioan Negreţ, Învăţarea eficientă, Ed. Aldiri, Bucureşti, 1999
30. Ioan Neacşu, Instruire şi învăţare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990
31. Elena Goncea, Metode interactive de grup - ghid metodic-, Editura Arves, Bucureşti
2002
32. Silvia Breban, Elena Goncea, Georgeta, Ruiu, Mihaela Fulga, Metode interactive de
grup, Ghid metodic, Editura ARVES, București, 2002.
33. Ioan Cerghit, Ioan Neacşu, Ion Negreţ-Dobridor, Ion Ovidiu Pânişoară, Prelegeri
pedagogice, Editura Polirom, Iaşi, 2001.
34. Constantin Cucoş (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi
grade didactice, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
35. Miron Ionescu, Radu Ion, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
36. Iucu Romiţă, Instruirea şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2001.
37.Traian Vrasmas, Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti
2001
132
Numele şi prenumele cadrului didactic:
Şcoala de provenienţă:
Localitatea:
TEST INIŢIAL
133
4. Fără să ţii cont de accepţiunile prezente în manualele de pedagogie, defineşte pe scurt noţiunile:
predare, învăţare, evaluare. – 2p.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
134