Plan:

1. Introducere.
2. Cercetarea științifică-caracteristici, forme și metode.
3. Codul deontologic al cercetătorului științific.
4. Norme de conduită în cercetarea științifică.
5. Concluzie.
6. Bibliografie.

Cercetătorul este omul practic, aventurierul, iscoditorul, cel care crede în cercetare, cel
care pune întrebări, cel care refuză să creadă că a fost atinsă perfecţiunea
(Henry R. Harrover)
1. Introducere.

Activitatea de cercetare constă într-un efort sistematic îndreptat spre lărgirea limitelor
cunoaşterii cu sau fără aplicabilitate practică, adică este vorba de cercetare fundamentală, sau
având în vedere o aplicabilitate practică în perspectivă, adică cercetare fundamentală orientată,
sau având în vedere o aplicaţie practică imediată şi în acest ultim caz este o cercetare aplicativă.1

Analizând în perspectivă cercetarea științifică, în lucrarea de referință aș dori să elucidez

câteva obiective propuse și anume:

1. Să prezint structura activităţii de cercetare ştiinţifică.

2. Să definesc cercetarea științifică și caracteristicile acesteia.

3. Să descriu metodele și principiile de selectare a temelor de cercetare.

4. Să prezent elementele deontologice ale unei cercetări.

Nu poate exista ştiinţa fără cercetare, după cum în egală măsură nu se poate face cercetare
ştiinţifică în afara cadrului strict al regulilor ştiinţifice. Deci cu alte cuvinte ercetarea ştiinţifică
reprezintă activităţi:

 de investigaţii sistematică şi structurată a diverselor domeniiale realităţii (natura).

 în scopul obţinerii şi validării noilor cunoştinţe (rezultat).

1
Ion Ceapraz, Empiric și teoretic în cunoașterea științifică, Editura Scrisul Românesc, Craiova,
1987.Pag.28.
  necesare explicării, anticipării şi transformării ei (finalitate).

Normele respectabile de către cercetătorii științifici se înscriu într-un cod deontologic.

Codul deontologic este un summum de principii şi standarde etice de exercitare a profesiei cu
drept de liberă practică şi care instituie regulile de conduită ale cercetătorilor cu drept de liberă
practică, denumit în continuare cercetător științific2. Codul oferă o bază consensuală pentru
luarea de atitudine colectivă împotriva unor eventuale comportamente apreciate a încălca
principiile eticii profesionale. Acest cod pe lângă valoarea sa normativă are rolul de a orienta şi
regla numai acele activităţi ale cercetătorilor.

2. Cercetarea științifică-caracteristici, forme și metode.

Cercetarea ştiinţifică este o activitate / proces de investigaţie prin care oamenii dobândesc
noi date, informaţii şi cunoştinţe despre lumea în care trăiesc şi / sau despre ei înşişi,
sistematizate sub formă de legi şi principii. Ea presupune un efort social pentru extinderea ariei
cunoaşterii. O cercetare este considerată şi acceptată drept “o activitate ştiinţifică” dacă şi numai
dacă ea este realizată printr-o metodă logică, bazată pe un mod de gândire şi acţiune ştiinţific.

Activitatea de cercetare este însoţită de riscuri (pierdere conştient asumată): riscuri

ştiinţifice, economice, tehnice etc. Prin abordări raționale provocările reprezentate de riscuri pot
să găsească răspunsuri adecvate.

Funcţii principale ale activității științifice:

 funcţia formativă: dezvoltarea unor capacităţi şi deprinderi sistematice specifice

activităţii de cercetare, promovarea unui mod de gândire şi acţiune ştiinţific şi
stimularea lucrului în echipă.
 funcţia cognitivă: evaluarea critică a stadiului curent, aprofundarea şi dezvoltarea
cunoaşterii în domenii particulare ale ştiinţei şi tehnologiei.
 funcţia informativă: stimularea şi întreţinerea interesului opiniei publice şi, în
particular, a persoanelor şi instituţiilor capabile şi disponibile să finanţeze cercetări
ştiinţifice viitoare.

Orice activitate de cercetare ştiinţifică implică o responsabilitate pe mai multe planuri:

ştiinţifică, morală, socială, politică etc. Cercetătorul ştiinţific care efectuează o cercetare este
direct răspunzător pentru descoperirea sa. Elementul central, al oricărei etici a activităţii de
cercetare ştiinţifică îl reprezintă responsabilitatea cercetătorului faţă de munca sa, dar mai ales de

2
S. A. McIntire, L.M. Miller, Fundamentele testării psihologice, Editura Polirom 2010. Pag.334.
2
rezultatele acesteia. Cercetătorul ştiinţific trebuie să justifice actul de cercetare, să justifice
utilitatea şi valabilitatea rezultatelor obţinute, să încerce să aducă prin cercetarea sa un beneficiu
societăţii. Având în vedere aceste aspecte, orice cercetare ştiinţifică trebuie pusă sub semnul unei
cenzuri morale.

Activitatea de cercetare este astăzi o activitate de înalt prestigiu profesional ce reclamă în

mod obligatoriu un stil de muncă sau un model de conduită ce implică următoarele aspecte:

 seriozitate în alegerea şi tratarea temei de cercetare;

 responsabilitate profesională, morală şi socială;
 respect faţă de muncă, faţă de tema cercetată, faţă de cercetător;
 sinceritate şi modestie;
 o cooperare sinceră, corectă în cadrul colectivului de cercetare;
 respectarea ierarhiilor, respectiv a statutelor şi rolurilor, în colectivul de cercetare
respectiv;
 comunicarea rezultatelor cercetării după o prealabilă şi serioasă verificare a acestora,
comunicare ce trebuie să aibă caracter de corectitudine şi valoare ştiinţifică.

Etica cercetării trebuie să aibă în vedere şi “abaterile morale” ale cercetătorilor ştiinţifici.
Printre “abaterile morale” de la normele eticii cercetării ştiinţifice se pot menţiona următoarele
aspecte mai frecvent întâlnite:

 furtul de idei;
 cercetări cu caracter paralel care urmăresc subminarea unei activităţi autentice de cercetare
pentru a o devaloriza, a o face lipsită de interes, de utilitate;
 comunicarea unor rezultate incorecte, false din punct de vedere teoretic sau oferirea unor
produse nesemnificative, inutile sau chiar periculoase;
 utilizarea activităţii de cercetare ştiinţifică în scopuri contrare intereselor sau securităţii
umanităţii, în scopuri nocive, antisociale, distructive etc.;

Principiile cercetării științifice.

Știința nu este dogmatică. Se deosebește de religie prin faptul că nu are pretenția de a fi în

posesia adevărului absolut. Rezultatele cercetării științifice sunt falsificabile, adică poate fi
testată și verificată validitatea lor. Dar afirmațiile pur teologice nu pot fi falsificate din start,
pentru că nu pot fi cercetate analitico-empiric. De asemenea, falsificabilitate înseamnă că teoria
trebuie să includă și condițiile în care s-ar putea să nu fie adevărată. Afirmațiile religioase însă

3
nu admit că ar putea exista condiții în care validitatea lor ar putea fi pusă sub semnul întrebării,
de unde și lipsa de importanță științifică a afirmațiilor sale.

Rezultatele cercetării științifice sunt documentate minuțios. Pentru aceasta există

standarde, care asigură posibilitatea de a explica pașii care duc la o anume concluzie. Aici este
importantă și publicarea tuturor surselor folosite și luarea în considerare a nivelului actual la care
se află cercetarea în domeniul respectiv. Astfel, rezultatele cercetării devin comparabile, la fel
precum progresul însuși în disciplina respectivă. Lucrările de cercetare fac trimitere una la
cealaltă. Ele vin în sprijinul, critică sau perfecționează teoriile existente.

Un principiu important este interogația sceptică în sensul unei atitudini critice față de
rezultate și teze proprii și ale altora. Cunoștințele științifice se deosebesc de cele doctrinare prin
faptul că la cele din urmă sunt folosite mijloace de coerciție subtile sau fățișe și interogația
critică este cel puțin nedorită, în timp ce cele dintâi pot fi în principiu confirmate sau infirmate
de către oricine cu ajutorul rațiunii și experienței proprii. La fel se diferențiază cunoștințele
științifice de cele cu caracter de revelație. Revelația, care are loc doar la nivel subiectiv, în sinele
individului, nu este accesibilă celorlalți și astfel nu poate fi intersubiectiv verificată3.

3. Codul deontologic al cercetătorului științific.

Cercetătorii trebuie să facă toate eforturile necesare pentru a se asigura că activitatea lor este
relevantă pentru societate şi că nu dublează cercetările realizate anterior, în altă parte.
Ei trebuie să evite plagiatul de orice tip, să respecte principiul proprietăţii intelectuale şi
proprietatea comună a datelor în cazul cercetărilor realizate în colaborare cu un supraveghetor(i) şi/ sau
cu alţi cercetători. Necesitatea de validare a unor descoperiri noi prin prezentarea faptului că
experimentele se pot reproduce nu trebuie interpretată ca plagiat, cu condiţia ca datele să fie confirmate
şi citate explicit.Dacă un aspect al activităţii este delegat, cercetătorii trebuie să se asigure că persoana
căreia îi este atribuit are competenţa să îl realizeze.4

Există un set de principii ale cercetătorilor, nu doar ale cercetării. Acestea se cuagulează în
esența muncii pe care o manifestă pentru cercetare:

a) Principiul demnităţii: cercetătorul are obligaţia să desfăşoare activităţile de cercetare-

dezvoltare manifestând respect faţă de fiinţele vii şi în particular faţă de om ca fiinţă raţională,
netratându-le niciodată doar ca mijloc, ci întotdeauna ca valoare supremă.

3
https://ro.wikipedia.org/wikipedia/Știința. Accesat: 12.01.2019.
4
Carta Europeană a Cercetătorilor. Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor.
Monitorul Oficial C 282, p. 7, din 25.11.2003. Rezoluţia Consiliului din 10 noiembrie 2003
(2003/C 282/01 privind profesia şi cariera cercetătorilor din Spaţiul European pentru Cercetare).
4
 b) Principiul autonomiei: cercetătorul trebuie să aibă libertatea de a face propriile alegeri,
de a-şi dezvolta aptitudinile, de a cerceta, cu respectarea normelor legale in vigoare şi să respecte
acest principiu şi pentru persoanele cu care colaborează.

c) Principiul integrităţii: cercetătorul îşi va exercita activitatea cu onestitate, corectitudine

şi spirit colegial, în deplină concordanţă cu celelalte principii etice, fără nici o ingerinţă din afară.

d) Principiul binefacerii: cercetătorul are obligaţia să promoveze acele activităţi de

cercetare-dezvoltare care produc beneficii sociale sau economice punând in balanţă beneficiile,
daunele şi riscurile în vederea obţinerii unui rezultat optim, fără a ignora interesul individual.

e) Principiul precauţiei: cercetătorul are obligaţia de a clarifica gradul de risc ce

caracterizează rezultatele cercetării-dezvoltării.

În desfăşurarea activităţilor de cercetare vor fi luate în considerare toate consecinţele care

pot fi prezise (prevăzute, anticipate) pe baza datelor ştiinţifice, alături de acelea a căror
probabilitate nu poate fi negată chiar dacă nu este dovedită ştiinţific.5

4. Norme de conduită în cercetarea științifică.

Normele de bună conduită în activitatea ştiinţifică şi ştiinţifico-didactică includ: norme de

bună conduită în activitatea ştiinţifică; norme de bună conduită în activitatea de comunicare,
publicare, diseminare şi popularizare ştiinţifică; norme de bună conduită în activitatea de
evaluare a rezultatelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice; norme de bună conduită în funcţiile de
conducere în activităţile ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice; normele de bună conduită privind
respectarea fiinţei şi demnităţii umane, evitarea suferinţei animalelor şi ocrotirea şi refacerea
mediului natural şi a echilibrului ecologic.6

Onestitatea cercetătorului este un element de bază pentru buna conduită în cercetarea

ştiinţifică şi activitatea didactică:

a) onestitatea cercetătorului ştiinţific asigură respectarea contribuţiilor predecesorilor,

concurenţilor şi partenerilor şi conduce la diminuarea numărului de erori şi exagerări;

5
CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ A PERSONALULUI DE
CERCETARE-DEZVOLTARE DIN UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIŞ” DIN ARAD.
aprobat de Senatul universitar în data de 20.01.2012.Pag.3
6
HOTĂRÎRE nr. AT–3/1 din 23 mai 2012 cu privire la Codul de etică şi deontologie
profesională a cercetătorilor şi cadrelor universitare.
5
 b) cercetătorii ştiinţifici şi cadrele universitare trebuie să se comporte astfel încât să edifice,
să păstreze şi să consolideze încrederea publicului în onestitatea, corectitudinea şi imparţialitatea
sa;

c) personalul ştiinţific şi ştiinţifico-didactic trebuie să evite orice activitate care i-ar putea
afecta credibilitatea, obiectivitatea si imparţialitatea.

5. Concluzie.

Cercetarea științifică este căutarea sistematică, uneori accidentală, de noi cunoștințe și se

desfășoară de regulă în cadrul disciplinelor academice.

Prin definiție, activitatea de cercetare se referă la producerea de noi cunoștințe, care pot fi
considerate noi numai dacă sunt recunoscute ca atare pe plan internațional. În caz contrar, nu
poate fi vorba de o activitate de cercetare, ci de documentare.

Uneori, se face o confuzie între diseminarea rezultatelor cercetării (care se face în principal
prin publicații științifice) și popularizarea în mass-media a rezultatelor.

Orice activitate de cercetare ştiinţifică implică o responsabilitate pe mai multe planuri:

ştiinţifică, morală, socială, politică etc. Cercetătorul ştiinţific care efectuează o cercetare este
direct răspunzător pentru descoperirea sa. Elementul central, al oricărei etici a activităţii de
cercetare ştiinţifică îl reprezintă responsabilitatea cercetătorului faţă de munca sa, dar mai ales de
rezultatele acesteia.

6. Bibliografie.
1. Carta Europeană a Cercetătorilor. Codul de Conduită pentru Recrutarea
Cercetătorilor. Monitorul Oficial C 282, p. 7, din 25.11.2003. Rezoluţia Consiliului
din 10 noiembrie 2003 (2003/C 282/01 privind profesia şi cariera cercetătorilor din
Spaţiul European pentru Cercetare).
2. Ceapraz Ion, Empiric și teoretic în cunoașterea științifică, Editura Scrisul Românesc,
Craiova, 1987.
3. CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ A PERSONALULUI
DE CERCETARE-DEZVOLTARE DIN UNIVERSITATEA DE VEST VASILE
GOLDIŞ” DIN ARAD. aprobat de Senatul universitar în data de 20.01.2012.
4. McIntire S. A., Miller L.M., Fundamentele testării psihologice, Editura Polirom 2010.
5. HOTĂRÎRE nr. AT–3/1 din 23 mai 2012 cu privire la Codul de etică şi deontologie
profesională a cercetătorilor şi cadrelor universitare.

6
6. https://ro.wikipedia.org/wikipedia/Știința. Accesat: 12.01.2019.
7. Lazăr Vlăsceanu, Introducere în metodologia cercetării sociologice Universitatea din
București Facultatea de Sociologie și Asistență socială. București, 2008.
8. Zamfir, Cătălin. Spre o paradigmă a gândirii sociologice. Texte alese.Editura Cantes.
Iaşi,1999.