II

PLAGIATUL, AUTOPLAGIATUL ȘI ALTE

ABATERI DE LA NORMELE DE BUNĂ
CONDUITĂ ÎN CERCETARE ȘTIINTIFICĂ,
DEZVOLTARE TEHNOLOGICĂ ȘI INOVARE

II.1 Buna conduită în cercetarea științifică

Etica cercetării științifice este un domeniu care „se referă la o mare
varietate de valori, norme, reguli instituționale, […] ajută la crearea și
reglementarea activității științifice.”1 În cadrul eticii cercetării sunt codificate
normele morale care trebuie să guverneze activitatea științifică.2 Se impune
să menționăm faptul că aceste norme nu instituie numai conduita aferentă

1
Guidelines for Research Ethics in the Social Sciences, Humanities, Law and Theology,
https://www.etikkom.no/en/ethical-guidelines-for-research/guidelines-for-research-ethics-
in-the-social-sciences--humanities-law-and-theology, p. 5.
2
Ibidem.
59
bunei desfășurări a cercetării științifice, ci cuprind și prevederi referitoare la
modul de predare, la conținutul și forma lucrărilor realizate de studenți,
responsabilitățile celor care supervizează activitatea studenților etc.
Din cele mai vechi timpuri și până astăzi cercetarea științifică a avut
și are ca scop principal descoperirea adevărului. În funcție de specificul
fiecărui domeniu în parte cercetătorii își pun întrebări și caută să obțină
răspunsuri legitime, testate și testabile cu privire la modul de funcționare al
universului, corpului uman, grupurilor sociale etc. Dacă avem în vedere
științele aplicate precum dreptul, cei care studiază ramurile dreptului,
legislația, jurisprudența etc. urmăresc să înțeleagă modul pragmatic de
menținere a ordinii în societate și exercitarea corectă a drepturilor fiecăruia
dintre noi. În numele acestui adevăr sau pentru căutarea lui necontenită s-au
făcut sacrificii, s-au născut rivalități și, uneori, pentru obținerea gloriei
proprii, s-a trișat.
Evoluția științelor nu a fost niciodată constantă sau liniară. Thomas
Kuhn, autorul unei celebre lucrări despre revoluțiile științifice3 analizând
istoria științelor a descoperit că perioadele de revoluție (de impunere a noilor
teorii) au alternat cu lungi perioade de dominanță a anumitor paradigme (de
exemplu teoria geocentristă, deși complet greșită, a dominat în Europa mai
mult de 12 secole) care apoi au fost înlocuite cu teorii noi, uneori radical
opuse (heliocentrismul). Schimbarea paradigmei științifice este de multe ori
un proces dificil, acceptat cu greu de către savanții conservatori, dar după o
vreme noua teorie reușește să se impună, devine la rândul ei paradigma
dominantă și așa mai departe, ciclul continuă la nesfârșit (sau până la
dispariția rasei noastre). Filosoful Karl Popper4 scria că singurul lucru de care

3
Kuhn, Thomas – Structura revoluțiilor științifice, Editura Humanitas, București, 2008.
4
Popper, Karl – Logica cercetării, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1981.
60
putem fi siguri în ceea ce privește o teorie științifică este failiblitatea ei.
Atunci când o teorie nouă este demonstrată și acceptată în câmpul unei științe
ea are caracter provizoriu. Oricând poate apărea o altă teorie mai
cuprinzătoare, mai generală, care să dovedească că vechea teorie nu
corespunde adevărului sau reprezintă doar un caz particular al acesteia. Prin
urmare, atunci când o teorie este eliminată, în principiu, putem fi siguri de
failiblitate ei.
Deși la modul ideal, cercetarea științifică se realizează de dragul
adevărului însuși, nu putem nega că, într-o anumită măsură, cercetătorii
urmăresc și recunoașterea meritelor proprii, avansări, câștigarea unor sume
de bani etc. În acest context, pentru a evita impostura și frauda, este necesară
reglementarea activității științifice și a modului de diseminare a rezultatelor
obținute.
Astfel, în orice domeniu științific vom regăsi norme referitoare la
modul efectiv în care trebuie să se realizeze cercetarea, metodele științifice
recunoscute, la lucrul în echipă, revistele sau editurile unde este bine să fie
publicate lucrările, munca editorilor care corectează acele lucrări,
recunoașterea contribuțiilor tuturor celor care au participat la cercetare,
impactul lucrărilor publicate (numărul de citări) etc..
În acest moment se scrie și se publică mai mult decât oricând în istoria
științelor. „Presiunea de a publica este foarte mare datorită creșterii
competiției pentru resurse în cercetare și a premiilor acordate pentru
promovarea academică. În același timp, capacitatea de a căuta pe internet un
număr imens de date constituie un instrument puternic prin intermediul căruia
putem compara noile manuscrise cu articolele deja publicate”5. În acest mod

5
Wallace, Michael; Siersema, Peter – Ethics in Publications, Gastrointestinal Endoscopy,
2015, numărul 5, volumul 82, pp. 439.
61
plagiatul a devenit mult mai dificil de realizat deoarece poate fi depistat foarte
ușor. Avantajele programelor care identifică plagiatul constă din faptul că
ajută de fapt la prevenirea acestuia dacă textul este verificat anterior
publicării. În același timp, accesul extrem de facil la infromații de pe internet
face ca preluarea textelor sau ideilor altor autori să fie fără precedent de
ușoară.
Majoritatea celor care desfășoară activități în lumea academică sunt
presați să scrie și să publice cât mai mult, iar revistele de specialitate indexate
în baze de date recunoscute sunt din ce în ce mai multe. De multe ori, au
observat Wallace și Siersema, cercetătorii reiau teme sau subiecte analizate
anterior și este dificil să nu te repeți sau să nu publici același lucru de mai
multe ori.
Cercetarea științifică, pe lângă normele specifice domeniului în cadrul
căruia se realizează, trebuie să respecte și „standardele etice recunoscute
oficial”6.
Astfel, cercetarea științifică implică, alături de o bună cunoaștere a
domeniului cercetat, și o doză importantă de respect față de ceilalți cercetători
și rezultatele științifice obținute de aceștia și, indiferent de domeniul în care
se realizează, are la bază o serie de principii general valabile care vizează
conduita corectă a celui care cercetează și respectul față de contribuțiile
celorlalți cercetători: cinstea, onestitatea, rigoarea, calitatea rezultatelor
obținute, actualitatea acestora, capacitatea și spiritul de a lucra în echipă,
progresul adus domeniului cercetat etc. Considerăm că respectarea și
transmiterea principiului cinstei, studenţilor şi tinerilor cercetători reprezintă
una dintre misiunile principale ale universităţilor și institutelor de cercetare.

6
Guidelines for Research Ethics in the Social Sciences, Humanities, Law and Theology,
https://www.etikkom.no/en/ethical-guidelines-for-research/guidelines-for-research-ethics-
in-the-social-sciences--humanities-law-and-theology, p.7.
62
 În acest sens, autorii Ghidului practic privind cercetarea științifică7
au arătat că „primul dintre aceste principii îl constituie cinstea faţă de sine şi
faţă de ceilalţi. Cinstea este atât un principiu etic cât şi baza tuturor regulilor
ale căror detalii diferă în funcţie de disciplină, de comportamentul profesional
în ştiinţă şi anume de buna practică ştiinţifică.”8
Conform Dicționarului explicativ al limbii române, prin cinste se
înțelege onestitate, probitate, corectitudine9, această calitate fiind
indispensabilă celui care cercetează serios, profund și cu bună credință. Deși
aceste calități au o puternică conotație morală, din motive practice, pentru a
se evita frauda, a apărut necesitatea de a reglementa și impune standarde ale
bunei conduite în cercetarea științifică sau bune practici în cercetarea
științifică și de a fi aplicate sancțiuni în caz de încălcare a acestora.
Este aproape imposibil de conceput o lucrare științifică complet nouă,
care să nu facă apel sau să nu se bazeze, într-un fel sau altul, pe ceea ce a fost
descoperit în trecut. Întreaga evoluție a științei, tehnicii și artei omenești are
la bază acumularea constantă și graduală de informații, de teorii etc. Însă
nimănui nu îi place ca propriile idei să îi fie „furate” și atunci, în primul rând
din punct de vedere moral și colegial se impune ca ideile celorlalți să fie
recunoscute ca atare. Isaac Newton însuși a recunoscut faptul că descoperirile
sale ar fi fost imposibil de realizat fără contribuțiile valoroase ale

7
Ghidul a fost realizat în cadrul Proiectului cofinanțat din Fondul Social European, prin
Programul Operațional ”Dezvoltarea capacității administrative”, în perioada 2007-2013,
http://datecdi.ro/sites/default/files//uploads/1.%20ghid%20privind%20etica%20%C3%AEn
%20cercetarea%20%C8%99tiin%C8%9Bific%C4%83%20.pdf , accesat la data de
01.10.2018.
8
Ghid practic privind cercetarea științifică, p. 6-7, http://date-
cdi.ro/sites/default/files//uploads/1.%20ghid%20privind%20etica%20%C3%AEn%20cerce
tarea%20%C8%99tiin%C8%9Bific%C4%83%20.pdf , accesat la data de 01.10.2018.
9
https://dexonline.ro/definitie/cinste, accesat la 15 octombrie 2018.
63
predecesorilor săi: „dacă am fost capabil să văd mai departe, aceasta s-a
întâmplat pentru că m-am suit pe umerii unor giganți.”10
La modul cel mai general, „bunele practici [în cercetarea științifică]
reprezintă un set de reguli etice şi profesionale care trebuie aplicate în scopul
realizării unei acţiuni”11. Normele privind bunele practici în cercetarea
științifică și activitatea universitară au fost prezentate în capitolul I12. În cele
ce urmează ne vom referi la principalele forme de încălcare ale normelor privind
bunele practici în cercetarea științifică și vom analiza modalitățile de sancționare
a abaterilor săvârșite de către cei care, cu rea credință sau din neglijență, încalcă
legile, regulamentele interioare, codurile de etică etc.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în
cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, cu modificările și
completările ulterioare, prevede că „buna conduită în activitățile de cercetare
știintifică, dezvoltare tehnologică și inovare, denumite în continuare activități
de cercetare-dezvoltare, se bazează pe un ansambu de norme de bună conduită
și de proceduri destinate respectării acestora.”13
Mai departe, din cuprinsul textului legal se desprinde concluzia că
aceste norme sunt adresate cercetătorilor și cadrelor didactice, adică
persoanelor care își desfășoară activitatea profesională în cadrul institutelor
de cercetare sau universităților, precum și altor categorii de personal, din
mediul public sau privat, ce beneficiază de fonduri publice de cercetare-
dezvoltare.14 Prin urmare, abaterile prevăzute de Legea nr. 206/2004 nu pot

10
Newton, Isaac, op. cit. Arthur Koestler, Lunaticii, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995, p.
275.
11
Ibidem 1, p. 7.
12
Cadrul legislativ și standardele etice aplicabile deontologiei profesionale specifice
mediului academic și bunei conduite în cercetarea științifică.
13
Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică
și inovare, cu modificările și completările ulterioare, www.lege5.ro.
14
Art. 1 alin. (4) din Legea nr. 206/2004.
64
fi săvârșite de orice persoane, ci doar de către cele specificate în mod expres
de textul legal. La aceste categorii deja menționate se mai adaugă și studenții
doctoranzi, conform H.G. nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor
universitare de doctorat, modificată și completată prin H.G. nr. 134/2016,
după cum vom vedea în cele ce urmează.
Conform art. 2 din Legea nr. 206/2004 „normele de bună conduită în
activitatea de cercetare-dezvoltare includ:
a) norme de bună conduită în activitatea ştiinţifică;
b) norme de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare,
diseminare şi popularizare ştiinţifică, inclusiv în cadrul cererilor de finanţare
depuse în cadrul competiţiilor de proiecte organizate din fonduri publice;
c) norme de bună conduită în activitatea de evaluare şi monitorizare
instituţională a cercetării-dezvoltării, de evaluare şi monitorizare de proiecte
de cercetare-dezvoltare obţinute prin acţiuni din cadrul Planului Naţional de
Cercetare, Dezvoltare şi Inovare şi de evaluare de persoane în vederea
acordării de grade, titluri, funcţii, premii, distincţii, sporuri, atestate sau
certificate în activitatea de cercetare-dezvoltare;
d) norme de bună conduită în funcţiile de conducere în activitatea de
cercetare-dezvoltare;
e) normele de bună conduită privind respectarea fiinţei şi demnităţii
umane, evitarea suferinţei animalelor şi ocrotirea şi refacerea mediului natural
şi a echilibrului ecologic.”
Încălcarea acestor norme de conduită se materializează prin acțiuni
sau inacțiuni reprobabile care, după caz (în funcție de gravitate) pot întruni
elementele constitutive ale unor infracțiuni sau abateri disciplinare. Legea nr.
206/2004 privind buna conduită în cercetare, dezvoltare tehnologică și
inovare, enumeră, în cuprinsul art. 21 abaterile disciplinare. În măsura în care,
datorită gravității lor și prin prisma consecințelor produse faptele constituie
65
infracțiuni, față de persoanele vinovate se va antrena, alături de răspunderea
disciplinară și civilă (dacă au existat prejudicii morale și materiale) și
răspunderea penală.
Principalele abateri de la normele de bună conduită în cercetare sunt
plagiatul, autoplagiatul, falsificarea de date și diferite inadvertențe legate de
persoanele care colaborează la realizarea cercetărilor științifice și publicarea
rezultatelor (menționarea ca autori a celor care au avut o contribuție minoră
la elaborarea unei lucrări sau chiar nu au contribuit deloc și nemenționarea
celor care au contribuit etc.).

II.2 Plagiatul și autoplagiatul

II.2.1 Cadrul legal și definiții
Plagiatul constituie o încălcare gravă a normelor de etică a cercetării,
mai precis a bunei conduite în cercetarea științifică, iar gravitatea sa provine
din faptul că pune sub semnul întrebării atât rezultatul cercetării cât și pe
autorul acesteia.15 Mai mult, plagiatul afectează grav credibilitatea și
prestigiul instituției în cadrul căreia își desfăsoară activitatea cercetătorul
vinovat de o asemenea faptă.
Conform dicționarului explicativ al limbii române, plagiatul reprezintă
însușirea totală sau parțială a operei artistice sau științifice a altcuiva și
prezentată drept creație personală.16
Plagiatul și sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea acestei abateri sunt
prevăzute, în legislația românească, de următoarele acte normative: Legea nr.
206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea

15
Guidelines for Research Ethics in the Social Sciences, Humanities, Law and Theology,
https://www.etikkom.no/en/ethical-guidelines-for-research/guidelines-for-research-ethics-
in-the-social-sciences--humanities-law-and-theology, p. 29.
16
Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II a revăzută și adăugită, Academia
Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009.
66
tehnologică şi inovare, Legea nr. 1/2011 privind educaţia naţională, Legea nr.
319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare și Hotărârea
Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de
doctorat, modificată și completată prin H. G. nr. 134/2016.
Alături de celelalte abateri prevăzute de art. 21 alin. (2) și anume
autoplagiatul (lit. b), introducerea în lista autorilor a unor persoane care nu au
contribuit semnificativ la elaborarea unei lucrări științifice sau excluderea
unor persoane care au contribuit semnificativ la descoperirea
rezultatelor/elaborarea lucrării etc. (lit. c), includerea unei persoane în lista de
autori ai unei lucrări științifice fără acordul acesteia (lit. d), publicarea sau
diseminarea neautorizată de către autori a unor rezultate, metode etc. noi care
nu au mai fost publicate anterior (lit. e) și introducerea de informații false în
solicitările de granturi sau dosare de habilitare, dosare de avansare în funcții
didactice sau de cercetare (lit. f), plagiatul constituie o încălcare gravă a
normelor privind „buna conduită în activitatea de comunicare, publicare,
diseminare şi popularizare ştiinţifică, inclusiv în cadrul cererilor de finanţare
depuse în cadrul competiţiilor de proiecte organizate din fonduri publice” (art.
2 lit. b) din Legea nr. 206/2004).
Deși aspecte privind sancționarea plagiatului se regăsesc în mai multe
acte normative, definiția legală a plagiatului apare numai în cuprinsul art. 4
alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004. Conform acestui text de lege, plagiatul
reprezintă „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în
format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze,
teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în
format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face
trimitere la sursele originale (s.n.)”.
Conform altei definiții din literatura de specialitate „plagiatul este
înțeles în general ca o formă de furt intelectual prin care se obțin, printr-o
67
înșelăciune, calificative, grade și titluri, precum și avantaje financiare ori
sociale, adesea cu încălcarea drepturilor de autor ale altora.”17
Sau „a plagia în sens academic înseamnă să pretind că sunt autor de un
nivel mai complicat, care necesită mai multe competențe, când în realitate
sunt un autor de nivel mai simplu, mai puțin pregătit să produc o cunoaștere
academică de nivel înalt.”18 Mai departe, același autor arată că „ plagiatorul
în sens academic nu este un hoț (pentru că nu există un păgubaș), ci un
impostor, sau în funcție de fapte, chiar un șarlatan, care are beneficii materiale
sau emoționale de pe urma imposturii”.19
Prin urmare, desi plagiatul așa cum este definit de legiuitorul român
apare ca o formă de încălcare a bunei conduite în cercetare, o atitudine lipsită
de etică și onestitate intelectuală, trebuie avut în vedere faptul că, prin
consecințele pe care le poate produce indirect, fapta de plagiat este mult mai
mult decât atât. De cele mai multe ori, plagiatul nu este pur și simplu fapta de
a prelua ideile altcuiva fără a indica sursa, scopul final urmărit constă din
utilizarea lucrărilor „originale” publicate pentru a obține foloase materiale,
funcții, grade profesionale etc.
La art. 4 alin. (1) lit. e) din aceeași lege, autoplagiatul este definit ca
„expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format
electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate
ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic,
ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face
trimitere la sursele originale (s.n.)”.

17
Prof.dr. Popescu Marian, Prof. dr. Sandu Dumitru, Prof. dr. Bogdan Ștefănescu - Plagiatul,
în lucrarea Deontologie academică. Curriculum cadru, Curs Universitar, cap. 9,
Coordonator: Liviu Papadima, București, 2017, p. 43.
18
Iordache, Virgil – Ce inseamnă a plagia, http://www.contributors.ro/cultura/ce-inseamna-
a-plagia, 2014.
19
Ibidem.
68
 În toate celelalte acte normative, se face referire la plagiat și la celelalte
abateri grave de la buna conduită în cercetare, la modul de sancționare a
acestor abateri, sunt descrise procedurile de sancționare și comisiile care au
competența de a investiga sau sancționa abaterile, dar nu apar și alte definiții.
Din conținutul definițiilor legale se poate observa că atât definiția
plagiatului cât și a autoplagiatului au un caracter foarte general, incluzând
orice formă nelegitimă de preluare a ideilor altcuiva sau ideilor proprii fără a
menționa sursa. Din acest motiv unii autori consideră că „definiția din legea
206/2004 este mult prea generală pentru a fi eficientă în absența unor
specificări detaliate în regulamente universitare. Spre exemplu, se pot lua zeci
de pagini dintr-un autor și dacă a fost menționat o dată în text și este la
bibliografie prin prisma legii nu va fi considerat plagiat fapta celui care a
copiat acele zeci de pagini.”20
Într-adevăr atât timp cât legea prevede că fapta de plagiat sau
autoplagiat există numai în măsura în care nu este indicată în mod expres
sursa (prin citare corectă) se poate concluziona că prezența citărilor, chiar
într-un număr mare, deși afectează originalitatea cercetării, nu constituie
plagiat sau autoplagiat.
Fapta incriminată de legiuitor sub forma unei abateri disciplinare
vizează actul de a prelua „orice text, expresie, idee, demonstraţie, dată,
ipoteză, teorie, rezultat ori metodă ştiinţifică” din „opere scrise, inclusiv în
format electronic, ale altor autori”. Sintagma „autor” folosită în textul de lege
are sensul dat de legiuitorul român în cuprinsul art. 3 alin. (1) din Legea nr.

20
Iordache, Virgil – Ce inseamnă a plagia, http://www.contributors.ro/cultura/ce-inseamna-
a-plagia, 2014.
69
8/1996 privind dreptul de autor21 și anume: „persoana fizică sau persoanele
fizice care au creat opera”.
Preluarea nelegitimă a operei altui autor poate viza o paleta diversă de
elemente, ea putându-se referi la: fragmente de text, expresii, idei,
demonstrații, date, teorii, rezultate, metode științifice etc. Practic legislația
românească, aliniată la legislațiile celorlalte state nu interzice preluarea
acestor elemente din operele altor autori ci doar preluarea fără să fie
menționată și indicată sursa. Astfel, se recunoaște importanța cooperării în
materie de cercetare, folosirea studiilor altor autori fiind necesară, dar cu
respectarea firească și meritorie a contribuției acestora.
Pentru a se evita plagiatul este necesară îndeplinirea a două condiții:
menționarea sursei originale (autorul ideii, textului, demonstrației etc.) și
indicarea completă a sursei originale (autor, titlul lucrării, editura, anul și
locul apariției, pagina). Neîndeplinirea uneia din cele două condiții indică
faptul că ne aflăm în prezența unui plagiat sau autoplagiat.
Formularea alternativă a diverselor elemente ale operelor științifice care
pot fi obiect al plagiatului are menirea să includă toate formele în care un
autor își prezintă opera și orice fel de informații cuprinse în aceasta, raportat
la domeniul și activitatea sa specifică.
Definiția legală a plagiatului constituie obiectul unor critici
argumentate din partea autorului Florescu Marian22. Astfel, în opinia acestuia,
actuala definiție a plagiatului, care a modificat prin O.G. nr. 28/2011, definiția
legală inițială, este mai puțin potrivită pentru descrierea acestui fenomen și
cuprinde anumite hibe analizate în cadrul articolului. Definiția inițială a
plagiatului din art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004 avea următorul conținut:

21
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, forma consolidată, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea 1, nr. 60 din 26.03.1996, www.lege5.ro.
22
Florescu, Marian – Plagiatul. Scurte considerații.
70
„însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau
textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute,
prezentându-le drept creație personală.”
Din cuprinsul actualei definiții legale rezultă că lipsa citării elementelor
indicate instituie prezumția de plagiat asupra operei. Din punctul de vedere al
domnului Florescu vechea formulare a legiuitorului „indiferent de calea prin
care acestea au fost obținute” era mai potrivită. Astfel, de exemplu, într-o
operă altminteri originală, dacă s-au strecurat omisiuni ale unor citări se
instituie prezumția de plagiat a întregii lucrări. Din punctul de vedere al
validității cercetării științifice, dacă lucrarea are elemente importante de
originalitate acestea trebuie recunoscute. Apoi, unele citări pot fi greșite, ce
se întâmplă atunci? Citarea greșită echivalează cu lipsa citării? Citarea greșită
poate fi sancționată ca plagiat? Prin citare greșită este posibil să fie indicat un
alt autor sau deși autorul ideii originale sau a textului original este indicat
corect, lucrarea este indicată greșit etc.
Regulile de citare sunt stabilite de cercetători, editori etc. și diferă de la
o publicație la alta sau de la un domeniu la altul (deși elementele de bază sunt
aceleași). Prin urmare, argumentarea domnului Florescu privind reducerea
identificării plagiatului la lipsa citărilor nu răspunde tuturor aspectelor și
situațiilor concrete care se pot ivi și naște controverse.
De altfel, în majoritatea domeniilor științifice de cercetare, vizibilitatea
și valoarea operelor autorilor se stabilește și raportat la numărul de citări al
respectivelor lucrări, iar plagiatul produce prejudicii și din acest punct de
vedere.
Un alt argument demn de luat în considerație este acela că, prin actuala
definiție plagiatul constituie preluarea fără citare a oricărui „text, expresie,
idee, demonstraţie, dată, ipoteză, teorie, rezultat ori metodă ştiinţifică” și nu
doar idei, metode, proceduri, tehnologii, rezultate sau texte cum prevedea
71
definiția inițială. Marian Florecu a observat că prin extinderea elementelor
care pot face obiectul plagiatului se încalcă dispozițiile art. 9 lit. a) din Legea
nr. 8/1996 privind dreptul de autor, conform căruia nu pot beneficia de
protecția legală a drepului de autor „ideile, teoriile, conceptele, descoperirile
științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca
atare și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de
scriere, de explicare sau de exprimare.”
Astfel, chiar și în lipsa citării acestor elemente nu ne aflăm propriu-zis
în prezența unei preluări fără drept, a unei încălcări a dreptului de autor. Deși
acest punct de vedere este cât se poate de pertinent, totuși buna conduită în
cercetarea științifică impune citarea, menționarea sursei ori de câte ori acest
lucru este posibil. Sunt situații speciale, în care prezentarea ideilor sau
noțiunilor se referă la lucruri atât de bine cunoscute încât simpla menționare
a autorului și a teoriei (de exemplu teoria relativității restrânse a lui Albert
Einstein într-o lucrare de filosofia științei) este suficientă, nefiind necesară și
indicarea exactă a lucrării în care aceasta e fost publicată inițial.
În fine, deși nu se poate afirma că procedura de citare este perfectă,
totuși ea reprezintă cea mai elegantă metodă de recunoaștere a meritelor
autorilor și este oportun să fie utilizată ca dovadă împotriva actelor de plagiat,
dar cu analiza atentă a fiecărui caz în parte pentru a se evita aplicarea greșită
sau incorectă a sancțiunilor.
Pe de altă parte, vechea reglementare legală, includea în definiția
plagiatului elementul intențional adică, pentru a exista fapta de plagiat era
necesar ca însușirea elementelor originale din opera altei persoane să se facă
cu intenția de a prezenta lucrarea ca fiind o contribuție proprie. Conform
actualei reglementări plagiatul există indiferent dacă a fost săvârșit cu intenție
sau fără, iar lipsa citării, datorată oricărui concurs de împrejurări, chiar total
neintenționate, instituie prezumția de plagiat.
72
 Un alt aspect foarte important sesizat de domnul Florescu se referă la
faptul că plagiatul trebuie să conste din preluarea fără drept și însușirea unei
opere originale. Cu alte cuvinte la nivel de jurisprudență, prin Decizia nr. 8
din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de
proprietate intelectuală, s-a statuat că „o lucrare care nu este predominant
originală, novatoare, fundamentală (s.n.), ci e doar la nivel de compilație nu
poate fi sursa unui plagiat”.23 În contiunare, în cuprinsul aceleiași Decizii,
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „originalitatea reprezintă un
criteriu ce trebuie luat în considerare atât la stabilirea caracterului de operă
protejabilă a unei lucrări scrise, cât și la analizarea caracterului licit al
reproducerii, ea fiind determinată de forma de exprimare a ideilor. Cu cât
ideea este mai tehnică, cu atât originalitatea este mai redusă și protecția
juridică acordată mai slabă.”
Mai mult chiar, tot în cadrul Deciziei nr. 8/2011, Înalta Curte a
concluzionat că în domenii foarte tehnice, acolo unde schimbarea formulării
poate altera sensul informațiilor transmise în procesul didactic (de predare)
„originalitatea este atenuată de forma de exprimare a ideilor sau de redare a
informațiilor, ce conțin un limbaj de specialitate, aproape standardizat.”
Acesta este cazul și pentru domeniul juridic care impune folosirea termenilor
de specialitate și a formulărilor standard pentru a se transmite exact sensul
informațiilor, în caz contrar, înțelesul însuși al celor afirmate fiind serios
afectat.
***
În cadrul cercetării științifice sunt obligatorii atât respectarea dreptului
de proprietate intelectuală, dreptului de autor și cât și a normelor de bună

23
Decizia nr. 8 din 11 ianuarie 2011 a ÎCCJ secția civilă și de propietate intelectuală,
https://legeaz.net/spete-civil-iccj-2011/decizia-8-2011.
73
conduită în cercetare. Această distincție constituie unul din motivele pentru
care, în opinia unor autori24, nu este posibil ca plagiatul să constituie una din
formele de săvârșire a infracțiunii de contrafacere prevăzută de art. 141 din
Legea nr.8/1996. Insituirea infracțiunii de contrafacere protejează dreptul de
autor, iar abaterile precum plagiatul și autoplagiatul vizează sancționarea
nerespectării bunei conduite în cercetare.
Din punctul nostru de vedere, plagiatul, ca și autoplagiatul, prin starea
de pericol și consecințele pe care le produc, afectează valori precum
onestitatea, creativitatea, integritatea și prestanța celui care preia texte, idei,
expresii, demonstrații, etc. fără a menționa sursa, validitatea rezultatului
cercetării, prestigiul instituției din care provine acel cercetător, încrederea în
colaborarea științifică dintre specialiști, dar și drepturile patrimoniale ale
autorului unei opere originale.
Astfel considerăm că protecția împotriva plagiatului se poate realiza
atât prin apelul la normele de bună conduită în cercetarea științifică cât și prin
aplicarea prevederilor Legii nr. 8/1996 care instituie norme de protecție atât
civilă cât și penală a dreptului de autor.

II.2.2 Aspecte specifice autoplagiatului

În ceea ce privește autoplagiatul, conform unei definiții din literatura de
specialitate, acesta „apare atunci când pretindem că o contribuție a noastră
este originală, dar de fapt ea nu este – deoarece tot noi am publicat-o anterior,
în altă lucrare. Deși autorul este același, în prima lucrare contribuția era
originală, iar în cea de-a doua, este auto-plagiată, redundantă, repetitivă – deci
nu mai este originală.”25

24
De exemplu, Florea, Sonia – Plagiatul și încălcarea drepturilor de autor, juridice.ro,
septembrie 2016.
25
Rughiniș Cosima – Autoplagiatul, în lucrarea Deontologie academică. Curriculum cadru,
Curs Universitar, cap. 10, Coordonator: Liviu Papadima, București, 2017, p. 64.
74
 Aspectul cel mai reprobabil al autoplagiatului se referă la faptul că
autorul unei idei originale, folosește aceeași idee în repetate rânduri (cel puțin
de două ori), de fiecare dată ca și când ideea ar fi nouă și originală sau
publicată pentru prima dată. Interesul urmărit prin fapta de autoplagiat este
de a obține un punctaj cât mai mare la autoevaluări, recompense financiare
etc. Desigur că folosirea propriei opere și a propriilor idei este permisă atât
timp cât autorul menționează, de fiecare dată faptul că o anumită idee sau un
studiu a fost publicat anterior într-o lucrare, cu toate detaliile (titlu, editura,
anul apariției etc.).
Modalitățile legitime în care un autor își poate folosi operele anterioare
sunt descrise de Nancy Lin în articolul Copying Yourself. How to Avoid Self-
Plagiarism26 unde subliniază că este necesară de fiecare dată menționarea
lucrării în care au fost publicate inițial tezele, ideile sau metodele originale
precum și respectarea dreptului de proprietate intelectuală sau copyright în
cazul în care acesta a fost cesionat sau vândut anterior unei edituri.
Deci pentru a se evita autoplagiatul este necesară menționarea clară a
lucrării în care a fost publicată pentru prima dată ideea/teza originală. Prin
urmare, auto-plagiatul constituie „o re-utilizare nelegitimă a propriilor
contribuții științifice”27.
Așa cum am arătat în secțiunea anterioară, art. 4 lit. e) din Legea nr.
206/2004 prevede că autoplagiatul constă din „expunerea într-o operă scrisă
sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii,
demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din

26
Lin, Nancy - Copying Yourself. How to Avoid Self-Plagiarism,2014, apud Rughiniș,
Cosima – Autoplagiatul, în lucrarea Deontologie academică. Curriculum cadru, Curs
Universitar, cap. 10, Coordonator: Liviu Papadima, București, 2017, p. 65.
27
Rughiniș, Cosima – Autoplagiatul, în lucrarea Deontologie academică. Curriculum cadru,
Curs Universitar, cap. 10, Coordonator: Liviu Papadima, București, 2017, p. 64.
75
opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori,
fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”.
Într-un articol publicat în 2012, autorul Bogdan Olaru realizează o
critică virulentă și justificată la adresa autoplagiatului identificând și
combătând toate argumentele folosite de cei care au preluat părți din lucrări
anterioare și le-au republicat fără să menționeze lucrările în care le-au
formulat inițial.
Argumentele folosite de către autorii unor fapte de autoplagiat pentru
a-și justifica conduita și criticate de autor se referă la28:
 argumentul perfecțiunii (adică modificarea unei exprimări
foarte potrivite afectează însuși sensul informațiilor) - acest
argument nu este valabil deoarece prin menționarea lucrării
unde a apărut pentru prima dată ideea respectivă nu este afectat
sensul inițial);
 tehnica îmbinării cărămizilor (utilizarea unui argument mai
vechi într-o argumentare nouă în scopul de a întări concluzia)
– această tehnică nu poate constitui o scuză pentru autoplagiat;
 argumentul publish or perish (adică presiunea de a publica
mult, dublată de lipsa unui număr corespunzător de idei
originale) – totuși, un autor care se respectă nu ar trebui să
publice decât atunci când are ceva nou de adus la cunoștința
publicului;
 argumentul diseminării rezultatelor (publicarea în repetate
rânduri a acelorași idei, în diverse forme și reviste în scopul de
a le face cunoscute) - și acest argument este slab, cu ocazia

28
Olaru, Bogdan - Ideologia redundanței sau despre autoplagiat. Să ducem dezbaterea un
pas mai departe, 2012, http://www.contributors.ro/cultura/ideologia-redundan%c8%9bei/
76
 diferitelor comunicări se poate face trimitere la revista/ cartea
unde s-a publicat inițial respectiva idee, teorie etc.;
 argumentul relaxării preferențiale a standardelor (care se
referă mai ales la manuale, acestea cuprinzând informații
specifice unor domenii, iar formulările standard sunt preluate
fără a fi indicată sursa, de exemplu un manual mai vechi al
acelui autor);
 argumentul autorității (aducerea în discuție a unor autori
consacrați care au preluat în lucrări ulterioare fragmente
importante din lucrări mai vechi, fără a specifica expres că au
făcut acest lucru);
 argumentul cercetătorului distrat (preluarea unor idei mai
vechi în opere noi fără a menționa sursa inițială din eroare).
Toate aceste argumente menite să justifice autoplagiatul sunt
superficiale și nu pot conduce la ideea că autoplagiatul nu trebuie sancționat.
Singura metodă cinstită de a reda idei sau teze publicate anterior este citarea,
de fiecare dată, a operei în care ideea respectivă a fost formulată pentru prima
dată și explicarea noului context în care ea este folosită. Este absolut normal
să fie folosite ideile mai vechi, să fie completate și actualizate, dar este
incorect ca, de fiecare dată când sunt folosite să fie prezentate ca noutăți, ca
lucruri care nu s-au mai spus sau nu au mai fost prezentate până atunci nicăieri
în altă parte.
În cadrul articolului autorul B. Olaru arată că „orice contribuție
științifică trebuie să fie originală, altfel spus, să fie o creație proprie a
autorului, să respecte standardele curente în domeniu, să fie ușor de identificat
pe fondul contribuțiilor trecute, să fie astfel concepută încât să permită o

77
evaluare prin contrast cu contribuțiile existente, să declare toate sursele
utilizate și, pe cât posibil, să aducă un element de noutate.”29
În concluzie, autoplagiatul, deși nu este la fel de grav ca plagiatul
constituie totuși o abatere gravă deoarece induce în eroare publicul și
comunitatea științifică cu privire la substanțialitatea și consistența operei unui
autor.

II.2.3 Autorii faptelor de plagiat și autoplagiat

Așa cum am menționat anterior, cadrul legal al abaterilor de la buna
conduită în cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare este stabilit prin:
 Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea
ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare:
 Legea Educatiei Naționale nr. 1/2011;
 Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-
dezvoltare;
 Hotărârea Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea
Codului studiilor universitare de doctorat, modificată și
completată prin H. G. nr. 134/2016.
Din analiza acestor texte normative se poate deduce că subiectul
calificat al faptelor de plagiat și autoplagiat, adică persoanele care pot săvârși
aceste fapte sunt cele prevăzute expres de art. 1 alin. (4) din Legea nr.
206/2004 menționate în subcapitolul introductiv și anume:
1. categoriile de personal ce desfășoară activități de cercetare-
dezvoltare prevăzute în Legea nr. 319/2003. Analizând conținutul

29
Ibidem.
78
 dispozițiilor Legii nr. 319/200330 cu modificările și completările
ulterioare observăm că, în cuprinsul disp. art. 6 sunt specificate
următoarele categorii de personal care desfașoară activități de
cercetare-dezvoltare:
a) personalul de cercetare-dezvoltare;
b) cadrele didactice universitare;
c) personalul auxiliar din activitatea de cercetare-
dezvoltare;
d) personalul din aparatul funcţional.
2. alte categorii de personal din mediul public sau privat, ce
beneficiază de fonduri publice de cercetare-dezvoltare.
Alături de categoriile de persoane menționate mai sus, mai putem
adăuga și studenții doctoranzi care, conform art. 20 alin. (3) din H. G. nr.
681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat,
modificată și completată prin HG nr. 134/201631 răspund în condițiile legii
pentru „săvârșirea de fraude academice, încălcări ale eticii universitare sau a
unor abateri de la buna conduită în cercetarea științifică, inclusiv al
plagiatului”, singuri și/sau împreună cu conducătorul de doctorat.
De asemenea, în cuprinsul art. 17 alin. (5) din HG nr. 681/2011 sunt
enumerate aspectele care trebuie să se regăsească în cuprinsul regulamentelor
școlilor doctorale, iar la alineatul e) sunt menționate „modalitățile de
prevenire a fraudei în cercetarea științifică, inclusiv a plagiatului”.

30
Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare în vigoare de la
23 iulie 2003, Consolidarea din data de 20 iulie 2018 are la bază publicarea din Monitorul
Oficial, Partea I nr. 530 din 23 iulie 2003, www.lege5.ro, accesat la data de 15 august 2018.
31
www.lege5.ro, Anexa privind Codul studiilor universitare de doctorat din 29.06.2011,
consolidarea din 02.06.2016 are la baza publicarea HG nr. 681/2011 in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 551 , din 03.10.2011.
79
 Consiliul Național de Etică
Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării
Tehnologice și Inovării reprezintă, conform art. 5 alin.(1) din Legea nr.
206/2004 „un organism consultativ, fără personalitate juridică” care
funcționează pe lângă autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, mai
precis, Ministerul Educației și Cercetării35. În alineatele următoare se
precizează că membrii Consiliului sunt persoane de prestigiu și cu activitate
recunoscută în domeniul cercetării-dezvoltării, ei fiind numiți de către
autoritatea pe lângă care își desfășoară activitatea.
Conform Legii nr. 206/2006 prevede că acest consiliu are următoarele
atribuții:
1. propune modificări ale Codului de Etică (art. 7 lit. a);
2. elaborează coduri de etică aferente domeniilor de cercetare
științifică, coduri aprobate de către autoritatea de stat pentru
cercetare-dezvoltare (art. 7 lit. c);
3. urmărește aplicarea și respectarea normelor de bună conduită în
cadrul institutelor de cercetare (art. 7 lit. d);
4. formulează opinii și recomandări în legătură cu problemele de
natură etică ridicate de evoluția științei și a cunoașterii (art. 7 lit.
e);
5. analizează abaterile de la buna conduită în cercetarea științifică,
pe baza sesizărilor primite sau a autosesizării (art 7 lit f);
6. emite hotărâri prin care se constată săvârșirea unor abateri de la
buna conduită în cercetarea științifică și, dacă din cercetare rezultă
existența acelor abateri, indică autorii și stabilesc sancțiunile
aplicabile acestora (art. 7 lit.f1);

35
La nivelul anului 2004 fiind vorba despre Ministerul Educației și Cercetării.
90
 7. alte atribuții stabilite de autoritatea de stat pentru cercetare (art 7
lit. g).

Pentru îndeplinirea corectă și completă a sarcinilor sale, Consiliul

poate apela și la opiniile experților care nu sunt membri ai acestor structuri.
De-a lungul anilor, Consiliul a avut componențe și denumiri diferite36.
Activitatea sa poate fi urmărită accesând site-ul
http://cnecsdti.research.gov.ro unde se regăsesc publicate toate hotărârile
sale, cadrul legal, date de contact etc.
Contestațiile formulate împotriva rapoartelor comisiilor de analiză din
cadrul institutelor de cercetare sau universități se analizează și soluționează
în maxim 90 de zile de la data primirii lor. Dacă se constată că într-adevăr s-
au săvârșit abaterile cu privire la care s-a formulat sesizarea/contestația,
trebuie să indice persoanele vinovate și sancțiunile aplicabile acestora (cele
prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004, pe care le vom analiza detaliat
în cele ce urmează.
Activitatea, componența și competențele Consiliului sunt
reglementate detaliat în cuprinsul Ordinului privind aprobarea
Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Național de Etică
a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, precum și a
componenței nominale a acestuia nr. 211 din 19 aprilie 2017.

36
Ordinul nr. 6085/2016 privind constituirea Consiliului de etică şi management universitar
şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de etică şi
management universitar, http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/184976, Ordinul
nr. 211/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului
Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, precum şi a
componenţei nominale a acestuia, https://lege5.ro/Gratuit/ge2tqmrthe3a/ordinul-nr-211-
2017-privind-aprobarea-regulamentului-de-organizare-si-functionare-al-consiliului-
national-de-etica-a-cercetarii-stiintifice-dezvoltarii-tehnologice-si-inovarii-precum-si-a-
componentei.

91
 Totodată, prin Ordinul nr. 6085 din 14 decembrie 201637 s-a decis
înființarea Consiliului de Etică și Management Universitar și a fost aprobat
Regulamentul de organizare și funcționare al acestuia. Consiliul de Etică și
Management Universitar este un organism consultativ al Ministerului
Educației Naționale, fără personalitate juridică, întemeiat în baza art. 125 și
217 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011.
Conform art. 3 al Ordinului nr. 6085/2016, principala misiune a
acestui Consiliu este „de a determina și sprijini universitățile să realizeze și
să pună în practică, în mod organizat, transparent și eficient, politicile de etică
și de integritate universitară, în conformitate cu prevederile legislației
universitare și ale cadrului legislativ privind instituțiile publice de învățământ
superior din România”.
II.2.5 Sancțiunile aplicabile pentru încălcarea normelor de bună
conduită în cercetarea științifică, dezvoltare tehnologică și inovare
Sancțiunile aplicabile pentru abaterile de la buna conduită în cercetarea
științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare sunt prevăzute de Legea nr.
206/2004 (care distinge între abaterile care pot fi aplicate în cadrul
universităților și institutelor de cercetare ca urmare a cercetării disciplinare și
aprobării rapoartelor finale ale comisiilor de analiză și sancțiunile care pot fi
aplicate prin intermediul Consiliului Național de Etică), Legea nr. 1/2011,
cartele universităților și codurile de etică, regulamente etc.
În primul rând trebuie să remarcăm scindarea realizată de către
legiuitor, care a stabilit că la nivel instituțional se pot aplica anumite sancțiuni,
iar la nivelul Consiliului Național de Etică altele (cu mențiunea că există și
sancțiuni care se pot propune atât la nivel instituțional cât și la nivel de for
național).

37
http://legisplus.ro.
92
 Abaterile de la normele de bună conduită prevăzute de Legea nr.
206/2004 enumerate în cadrul art. 21 constituie abateri disciplinare în măsura
în care, datorită modului de săvârșire și consecințelor produse nu sunt
infracțiuni. Astfel, din punctul nostru de vedere aceste abateri se încadrează
în spectrul mai larg al abaterilor disciplinare și, în măsura în care norma
specială nu prevede altceva, au regimul juridic al acestora38. Desigur că, dacă
faptele întrunesc și conținutul material al unei infracțiuni, față de autorul sau
autorii acestora urmează să fie antrenată și răspunderea penală, în condițiile
legii.
La modul cel mai general, răspunderea disciplinară „intervine în
cazurile în care un salariat săvârșește cu vinovăție o abatere disciplinară”.39
Din această definiție rezultă clar că numai celui care se află într-un raport de
muncă i se poate angaja răspunderea disciplinară. În cazul abaterilor de la
buna conduită, așa cum am analizat în subcapitolul 2.2 Autorii faptelor de
plagiat și autoplagiat, acestea pot fi săvârșite de către persoanele care
desfășoară activități de cercetare și predare în cadrul universităților și
institutelor de cercetare și de către studenții doctoranzi (care sunt vizați mai
ales în legătură cu plagiatul).
Al doilea element necesar pentru antrenarea răspunderii disciplinare
este săvârșirea unei fapte ilicite adică, conform art. 247 alin. (2) din Codul
muncii „încălcarea normelor legale, regulamentului intern, contractului
individual sau contractului colectiv de muncă aplicabil, ordinelor și

38
Am argumentat pe larg aceste aspecte în lucrarea Legal and Ethical aspects of the
consequences of imposing the disciplinary sanctions provided in Law No. 206/2004 on fair
practices in scientific research, technological development and innovation, with later
completions and amendments in the context of the provisions in art. 316 in the Law of
National Education NO. 1/2011, Andreea Elena Matic, Perspectives of Business Law
Journal, vol. 4, issue 1, 2015.
http://www.businesslawconference.ro/revista/anul4nr1.html
39
Țiclea, Alexandru – Tratat de dreptul muncii, Ediția a VII-a revizuită și adăugită, Editura
Universul Juridic, București 2013, p. 803.
93
dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici”40. În ceea ce privește conduita
profesională care face obiectul prezentei analize, abaterile de la normele de
bună conduită sunt prevăzute expres în Legea nr. 206/2004, Legea nr. 1/2011,
carte, coduri de etică, regulamente etc.
Pentru a fi legitimă sancționarea, fapta ilicită trebuie să fie prevăzută
expres ca abatere disciplinară într-un act normativ sau o normă internă. De
asemenea, este necesar ca fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție (formele
vinovăției fiind aceleași din dreptul penal: intenția directă și indirectă și culpa,
cu sau fără prevedere) și să fi produs un rezultat vătămător sau o stare de
pericol pentru valorile protejate de legiuitor. În măsura în care prin săvârșirea
faptei interzise de lege s-au produs și prejudicii de natură materială și/sau
morală, autorul faptei va fi obligat, în baza răspunderii civile (sau penale, pe
latură civilă) la plata despăgubirilor aferente.

Sancțiuni care pot fi aplicate de conducerea instituției de cercetare-

dezvoltare
Conform art. 111 din Legea nr. 204/2006, sancțiunile care pot fi aplicate
pentru abateri de la buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea
tehnologică și inovare de către conducătorii institutelor de cercetare sau ai
universităților, sunt (în ordinea gravității lor):
a) avertismentul scris;
b) retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin
încălcarea normelor de bună conduită;
c) diminuarea salariului de bază cumulat, când este cazul cu
indemnizația de conducere, de îndrumare și control;

40
Codul muncii, http://legisplus.ro.
94
 d) suspendarea pe o perioadă determinată de timp între 1 și 10 ani, a
dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții
superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de
control sau ca membru al unei comisii de concurs;
e) Destituirea din funcția de conducere din instituția de cercetare-
dezvoltare;
f) Desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
I. Avertismentul scris
Prima sancțiune care este și cea mai ușoară, avertismentul scris
constituie „o sancțiune cu caracter precumpănitor moral”41.
În literatura de specialitate, avertismentul a fost definit astfel: „o
comunicare scrisă pe care angajatorul o adresează salariatului, prin care
acesta din urmă este atenționat în legătură cu fapta săvârșită, arătându-i-se
totodată că săvârșirea pe viitor a unor fapte similare va atrage consecințe mai
grave”42.
De regulă, această sancțiune se aplică celor care nu au mai săvârșit
alte abateri, regretă cele întâmplate, pentru încălcări puțin grave care nu au
produs consecințe deosebite în cadrul instituției etc. Avertismentul are
caracter general și se poate aplica pentru aproape toate abaterile disciplinare,
inclusiv cele de la buna conduită în cercetare. Conform prevederilor exprese
din Codul muncii (art. 267) avertismentul este singura sancțiune care se poate
aplica fără realizarea unei cercetări disciplinare prealabile. Totuși, în ceea ce
privește abaterile de la etică, considerăm că este necesară efectuarea cercetării
disciplinare conform legii deoarece comisiile de analiză nu pot propune

41
Țiclea A., 2013, p. 818.
42
https://www.codulmuncii.ro/titlul_11/capitolul_2/art_248_1.html.
95
sancțiuni fără să fi analizat, în prealabil, în mod corespunzător, situația
sesizată.
II. Retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin
încălcarea normelor de bună conduită
Sancțiunea prevăzută de art. 111 lit.b) și anume „retragerea și/sau
corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună
conduită” vizează mai ales faptele de plagiat și autoplagiat, dar și lucrările
prin intermediul cărora au fost diseminate rezultate obținute în cercetarea
științifică, dacă aceste rezultate au fost obținute pe baza unor date fabricate
sau preluate fără drept de la alți autori.
Astfel, dacă se constată de către comisia de analiză săvârșirea unei
fapte de plagiat sau autoplagiat, pentru a fi restabilită situația anterioară, se
impune și retragerea din circuitul public a lucrărilor incriminate. Aplicarea
acestei sancțiuni constituie o măsură justă atât față de societate cât și față de
cel a cărui operă a fost plagiată.
Retragerea implică scoaterea cărților din librării sau din orice loc unde
pot fi achiziționate și din biblioteci, pentru a nu exista pericolul ca pe viitor,
aceste lucrări să fie consultate și citate, creându-se astfel o impresie falsă cu
privire la adevăratul autor.
În ceea ce privește articolele publicate on-line, acestea sunt retrase de
către editorii revistelor în care au apărut și, la o căutare ulterioară retragerii
ele vor apărea cu mențiunea ”retracted”. De asemenea, există site-uri pe
internet unde pot fi găsiți autori ale căror lucrări au fost retrase (de exemplu,
http://retractionwatch.com/the-retraction-watch-leaderboard/), pentru a se
evita citarea acestora pe viitor și, în general, a se lua la cunoștință publică
despre lipsa de onestitate și conduita incorectă a autorului/autorilor
respectiv/i.

96
 În măsura în care acest lucru este posibil se poate dispune și corectarea
lucrărilor prin indicarea corectă a autorilor reali și citare corectă. Desigur
pentru a se realiza acest lucru ar trebui să ne aflăm în prezența unor lucrări în
care există erori de citare sau omisiuni neintenționate, iar prin completare nu
s-ar mai aduce niciun prejudiciu autorilor ideilor originale și ar putea fi
păstrată și lucrarea incriminată care, în ciuda omisiunilor la citare, poate avea
elemente proprii de originalitate.
În ambele forme, aplicarea acestei sancțiuni are rolul de a înlătura din
mintea publicului ideea falsă că o anumită persoană (autorul plagiatului) a
prezentat idei, date, metode etc. originale în textul menționat sau că cercetarea
respectivului autor s-a bazat pe date culese și interpretate corect, conform
standardelor științifice.
De asemenea, autorii acestor lucrări nu le vor mai putea folosi pe viitor
pentru a avansa profesional, a obține fonduri pentru cercetare sau orice alte
avantaje morale sau materiale.
III. Diminuarea salariului de bază cumulat, când este cazul, cu
indemnizația de conducere, de îndrumare și control
Următoarea sancțiune, „diminuarea salariului de bază cumulat, când
este cazul cu indemnizația de conducere, de îndrumare și control” este o
sancțiune cu caracter general, fiind prevăzută și de art. 248 alin. (1) din Codul
muncii. Conform art. 248 alin. (1) lit. c) și d) din Codul muncii această
sancțiune pecuniară se poate realiza pe o durată de 1-3 luni, iar diminuarea
veniturilor poate fi între 5 și 10%.
Dat fiind faptul că legea specială (Legea nr. 206/2004) nu prevede nici
durata pentru care poate fi luată această măsură și nici cuantumul diminuării,
considerăm că, în ceea ce privește aceste aspecte devine aplicabilă norma
generală din Codul muncii. Astfel, diminuarea salariului nu poate fi mai mare
de 10% iar durata măsurii sancționatorii nu poate depăși trei luni.
97
 Această sancțiune pecuniară „se aplică pentru abateri de o anumită
gravitate prin urmările lor, săvârșite cu intenție, care produc un prejudiciu
material sau dăunează activității angajatorului ori pentru repetarea sistematică
a unor abateri mai ușoare dintre acelea care, atunci când sunt săvârșite pentru
prima dată se sancționează cu avertisment scris”43.
Reducerea indemnizației de conducere, de îndrumare și control vizează,
în mod exclusiv, săvârșirea de abateri de la normele de etică și bună conduită
în cercetare de către persoanele care dețin una din funcțiile enumerate
(conducere, îndrumare sau control). Este posibil ca, în funcție de gravitatea
faptei săvârșite și de consecințele acesteia, persoanei sancționate să i se
reducă corespunzător atât salariului de bază cât și indemnizația aferentă
funcției de conducere, îndrumare sau control, dar este posibilă și aplicarea
sancțiunii de reducere fie a salariului de bază, fie a indemnizației de
conducere, îndrumare sau control.
IV. Suspendarea pe o perioadă determinată de timp între 1 și 10 ani,
a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei
funcții superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare
și de control sau ca membru al unei comisii de concurs
Sancțiunea prevăzută de art. 111 lit. d) din Legea nr. 206/2004 constă
din „suspendarea pe o perioadă determinată de timp între 1 și 10 ani, a
dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții superioare
ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control sau ca membru al
unei comisii de concurs” și afectează dreptul la carieră a persoanei care a
săvârșit o abatere de la normele de bună conduită în cercetarea științifică,
dezvoltarea tehnologică și inovare.

43
Țiclea, A. , 2013, p. 819.
98
 Legiuitorul a prevăzut un interval mare de timp, între unu și zece ani,
pentru a se interzice înscrierea la concurs pentru ocuparea unei funcții
superioare, de conducere, de îndrumare și de control sau de membru al unei
comisii de concurs. Prin instituirea acestui interval de zece ani legiuitorul a
urmărit să asigure aplicarea unor sancțiuni cât mai bine dozate și
individualizate în raport de faptele săvârșite de către autor și de consecințele
produse de acestea.
Din punctul nostru de vedere, considerăm că se impune aplicarea
acestei sancțiuni atunci când prin fapta de plagiat/autoplagiat săvârșită s-a
urmărit chiar avansarea într-o funcție superioară, de conducere etc. Totodată,
prin aplicarea unei astfel de sancțiuni (atunci când abaterile sunt grave și
dovedite) se asigură și menținerea integrității celorlalți membri ai comunității
academice și respectarea eforturilor depuse de către cei care muncesc cinstit
pentru a obține respectivele funcții, titluri, calități etc.
V. Destituirea din funcția de conducere din instituția de cercetare-
dezvoltare
Această sancțiune disciplinară are drept consecință faptul că autorul
abaterii disciplinare își pierde funcția de conducere din cadrul instituției de
cercetare-dezvoltare în mod definitiv. Prin luarea acestei măsuri, instituțiile
de cercetare-dezvoltare se asigură că funcțiile de conducere nu sunt ocupate
de persoane a căror ținută morală și integritate profesională nu sunt pătate de
fapte reprobabile. Persoanele care săvârșeșc abateri grave de la buna conduită
în cercetarea științifică, dezvoltare tehnologică și inovare nu pot ocupa funcții
de conducere deoarece nu au autoritatea morală și profesională necesare unei
asemenea activități. Imaginea însăși a instituției este grav afectată dacă
permite ca persoanele ce săvârșesc asemenea abateri să ocupe funcții de
conducere în cadrul lor.

99
 Efectul destituirii din funcția de conducere nu se referă la încetarea
raportului de muncă în cadrul instituției ci doar la pierderea funcției
respective. Urmarea aplicării acestei sancțiuni este întoarcerea celui destituit
la funcția sau postul său de bază din cadrul instituției de cercetare-dezvoltare.
VI. Desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă este cea mai
gravă sancțiune care i se poate aplica unui salariat și reprezintă încetarea
raportului de muncă dintre angajator și angajat, în mod definitiv și pentru
viitor. Această sancțiune este prevăzută și de art. 61 lit. a) din Codul muncii.
Aplicarea acestei sancțiuni disciplinare implică săvârșirea unei abateri
grave sau a unor abateri repetate care produc o perturbare gravă a instituției
de cercetare-dezvoltare și afectează grav imaginea sau prestigiul acesteia.
Sancțiuni care pot fi aplicate de către Consiliul Național de Etică
Aceste sancțiuni sunt prevăzute în cadrul art. 14 din Legea nr.
206/2004, după cum urmează:
„a) avertismentul scris;
b) retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin
încălcarea normelor de bună conduită;
c), d) abrogate
e) retragerea titlului universitar sau a gradului de cercetare ori
retrogradarea;
f) destituirea din funcția de conducere din instituția de cercetare–
dezvoltare;
g) desfacerea disciplinară a contractului de muncă;
h) interzicerea, pentru o perioadă determinată, a accesului la finanțare
din fonduri publice destinată cercetării-dezvoltării;
i) suspendarea pe o perioadă determinată de timp între 1 și 10 ani, a
dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții superioare
100
ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control sau ca membru al
unei comisii de concurs;
j) îndepărtarea persoanei/persoanelor respective din echipa de realizare
a proiectului;
k) oprirea finanțării proiectului;
l) oprirea finanțării proiectului, cu obligativitatea returnării fondurilor.”
În cele ce urmează vom analiza doar acele sanțiuni care pot fi aplicate
numai de către Consiliul Național de Etică, celelalte fiind deja analizate în
secțiunea anterioară.
I. Retragerea titlului universitar sau a gradului de cercetare ori
retrogradarea
Această sancțiune de retragere a titlului universitar sau a gradului de
cercetare ori retrogradarea vizează, din punctul nostru de vedere săvârșirea
unor abateri de la buna conduită în cercetare-dezvoltare tocmai în vederea
îndeplinrii aparente a condițiilor impuse de lege pentru obținerea unui titlu
universitar sau grad de cercetare superior. Dacă, de exemplu se constată că o
anumită persoană a săvârșit fapte de plagiat în cadrul unor lucrări științifice
și fără publicarea acelor lucrări nu ar fi îndeplinit condițiile pentru obținerea
titlului sau gradului de cercetare este absolut firesc să i se retragă un titlu pe
care de altfel nici nu îl merită.
Este evident că această sancțiune vizează și retragerea titlului de doctor
în științe față de persoana care a plagiat sau a săvârșit alte abateri grave de la
buna conduită în cercetarea științifică cu ocazia elaborării tezei de doctorat.
Prin retrogradare se înțelege „a trece pe cineva într-un post inferior celui
avut înainte”44. Retrogradarea intervine atunci când, în urma retragerii
gradului sau titlului universitar, cel sancționat continuă să desfășoare

44
www.dexonline.ro.
101
activități profesionale în cadrul instituției dar de pe un post inferior, remunerat
corespunzător.
Astfel, ca urmare a retragerii titlului universitar sau a gradului de
cercetare, este posibil ca persoana astfel sancționată să nu mai îndeplinească
condițiile necesare pentru desfășurarea activității în instituția de cercetare-
dezvoltare. De exemplu, activitățile didactice în cadrul instituțiilor de
învățământ superior pot fi desfășurate de către persoanele care au obținut titlul
de doctor în științe sau de către doctoranzi în condițiile legii. Prin urmare,
retragerea titlului de doctor are ca efect pierderea calității de cadru didactic în
învățământul superior.
II. Interzicerea, pentru o perioadă determinată, a accesului la
finanțare din fonduri publice destinată cercetării-dezvoltării
Această sancțiune, ca și următoarele trei, urmărește să sancționeze
conduita reprobabilă a cercetătorilor cu ocazia aplicării pentru obținerea de
proiecte de cercetare (declarații false etc.) și modul incorect de îndeplinire a
obiectivelor asumate prin aceste proiecte.
Se impune să semnalăm faptul că, în ceea ce privește această sancțiune
nu este prevăzut expres un interval temporal pentru care să fie aplicată, acesta
fiind lăsat în totalitate la latitudinea membrilor Consiliului Național de Etică,
raportat la gravitatea faptei și la urmările produse de acestea.

102
 III. Îndepărtarea persoanei/persoanelor respective din echipa de
realizare a proiectului
Dacă anumite persoane din echipa de realizarea a proiectului au avut o
conduită reprobabilă și au săvârșit abateri de la buna conduită în cercetarea
științifică, dar faptele lor sunt izolate și le aparțin în totalitate nu este corect
ca întreaga activitate științifică din cadrul proiectului să fie oprită, iar munca
celorlalți cercetători să fie sabotată sau întreruptă, împiedicând astfel
realizarea proiectului.
Astfel, pentru continuarea activității de cercetare și pentru buna
îndeplinire a obiectivelor asumate prin proiect se impune ca persoanele
vinovate de săvârșirea unor abateri de la normele de bună conduită în
cercetare-dezvoltare, se impune îndepărtarea acestora din echipa de realizare
a proiectului.
IV. Oprirea finanțării proiectului
Această sancțiune este aplicată în cazul în care se descoperă că
fondurile primite pentru realizarea proiectului au fost folosite în scopuri
nelegale. Genul de abateri care pot atrage asemenea sancțiuni sunt:
introducerea de informații false în cererile de accesare a granturilor sau
proiectelor de cercetare, abuzul de autoritate pentru a obține salarizare,
remunerare sau alte beneficii în cadrul proiectelor de cercetare (art. 21 alin.
(4) lit. b), neîndeplinirea obligațiilor legale și contractuale în cadrul
proiectelor, falsificarea datelor etc.
V. Oprirea finanțării proiectului, cu obligativitatea returnării
fondurilor.
În cazul în care natura abaterilor săvârșite o impune, iar nerespectarea
obligațiilor asumate prin proiect este gravă și prejudiciază cercetarea
științifică, pe lângă oprirea finanțării proiectului, cei care conduc activitatea

103
în proiect și răspund de aceasta pot fi obligați la returnarea fondurilor folosite
în mod nelegal.

II.3 Alte abateri de la buna conduită în cercetarea științifică,

dezvoltarea tehnologică și inovare
În funcție de normele de conduită încălcate legiuitorul român a prevăzut
și alte abateri disciplinare care pot fi săvârșite în cadrul activității de cercetare
științifică. Procedura de analiză și sancționare a acestor abateri este aceeași
ca și în cazul plagiatului și autoplagiatului așa că nu le vom mai relua, cei
interesați urmând să revină la informațiile din secțiunile anterioare pentru
detalii.
I. Abaterile de la normele de bună conduită în cercetarea științifică sunt
incriminate în conținutul art. 21 alineatul (1) literele a)-c) din Legea nr.
206/2004:
a) „Confecționarea de rezultate sau date și prezentare lor ca date
experimentale, date obținute din calcule sau simulări numerice pe calculator
ori ca date sau rezultate obținute prin calcule analitice sau raționamente
deductive” constituie o primă abatere. Astfel, legiuitorul sancționează
prezentarea, în cadrul unor lucrări științifice (sau prelegeri de orice tip
deoarece în definiția abaterii nu specifică dacă datele sunt publicate sau
prezentate oral), a unor date sau rezultate false. Cercetarea științifică impune
folosirea unor metode și tehnici testate și testabile prin intermediul cărora s-
au obținut anumite date sau rezultate care ulterior au fost interpretate științific.
Dacă acele date sau rezultate nu au fost prelevate sau obținute corect întreaga
cercetare este compromisă. Termenul de confecționare a datelor sau
rezultatelor semnifică că aceste date nu au fost obținute științific ci au fost
fabricate sau inventate pentru a susține în mod nefondat anumite concluzii

104
prezentate ca originale. Abaterea există și dacă este vorba despre date obținute
experimental în laborator sau calcule sau simulări numerice efectuate pe
calculator.
Gravitatea acestei abateri rezidă din faptul că rezultatele prezentate nu
au nicio bază științifică și nu corespund unei cercetări autentice, fiind cel mai
probabil lipsite de orice consistență sau valoare.
b) „Falsificarea de date experimentale, de date obținute prin calcule
sau simulări numerice pe calculator ori de date sau rezultate obținute prin
calcule analitice sau raționamente deductive”.
Falsificarea înseamnă că prin experimente sau calcule s-au obținut
anumite date sau rezultate, dar din datele astfel obținute nu pot fi derivate sau
argumentate concluziile dorite de cercetător. Conform Dicționarului
explicativ al limbii române a falsifica înseamnă „a confecționa un lucru
asemănător cu altul în scopul de a înșela”45. În atare situații, cercetătorul
procedează la modificarea frauduloasă a acestor rezultate sau calcule,
falsificându-le în așa fel încât să susțină sau să confirme în mod aparent o
anumită ipoteză. Și în acest caz, teza finală este lipsită de fundament științific
sau valoare și se impune, în primul rând retragerea lucrărilor care conțin
asemenea date.
c) „Îngreunarea deliberată, împiedicarea sau sabotarea activității de
cercetare-dezvoltare a altor persoane, inclusiv prin blocarea nejustificată a
accesului la spațiile de cercetare-dezvoltare, prin avarierea, distrugerea ori
manipularea aparaturii experimentale, a echipamentului, a documentelor, a
programelor de calculator, a datelor în format electronic, a substanțelor
organice sau anorganice ori a materiei vii necesare altor persoane pentru
derularea, realizarea sau finalizarea activităților de cercetare-dezvoltare”.

45
http://dexonline.ro.
105
 Prin intermediul acestei abateri, legiuitorul sancționează actele de
discriminare, lipsa de colegialitate și sabotarea muncii și a rezultatelor
obținute de alți cercetători. Abaterea există indiferent în ce fază a cercetării
este săvârșită: la început sau în timpul cercetării prin împiedicarea accesului
în laboratoare, distrugerea aparaturii, a datelor, a substanțelor, etc. Prin
această formulare laborioasă s-a încercat acoperirea tuturor formelor prin care
s-ar putea împiedica, perturba sau întârzia cercetarea științifică realizată de
colegi, deși dacă avem în vedere distrugerea programelor de calculator,
aceasta poate fi realizată și de la distanță, nu neapărat de către o persoană din
aceeași instituție cu cel sabotat.
II. Pe lângă plagiat și autoplagiat, normele privind buna conduită în
activitatea de comunicare, diseminare și popularizare științifică, inclusiv în
cadrul proiectelor de cercetare din fonduri publice, mai pot fi încălcate prin
săvârșirea următoarelor abateri pe care le vom grupa în două categorii:
1. Abateri care privesc nerespectarea calității de autor a unei lucrări
științifice (art. 21 alin. (2) literele c), d) și e):
 indicarea ca autori a unor persoane care au avut
contribuții nesemnificative sau nu au contribuit
deloc la realizarea cercetării sau interpretarea
rezultatelor obținute,
 nemenționarea ca autori a unor persoane care au
contribuit la cercetare,
 introducerea unei persoane ca autor al unei lucrări
fără acordul acesteia, publicarea unor rezultate noi
(nepublicate anterior) fără acordul
autorului/autorilor.
2. Abateri săvârșite cu ocazia solicitării de granturi, depunerii
dosarelor de candidatură pentru habilitare, posturi didactice
106
 universitare sau posturi de cercetători prin introducerea în
cuprinsul acestor documente de date și informații false (art. 21 alin.
(2) lit. f). Așa cum am menționat la începutul acestui capitol
cinstea și onestitatea sunt valori fundamentale în comunitatea
academică, acestea constituind fundamentul unei cariere
onorabile. Pentru obținerea de finanțări în cercetare și pentru
promovare în carieră, legiuitorul a instituit anumite condiții
minimale care trebuie îndeplinite de candidații din fiecare
domeniu al cercetării științifice. Neîndeplinirea acestor criterii
minimale atrage după sine nepromovarea sau neobținerea postului
respectiv sau a finanțării. Pe de altă parte, atunci când există mai
mulți candidați nu este vorba doar de îndeplinirea criteriilor
minimale ci de a fi mai bun, de a avea un punctaj mai mare decât
toți ceilalți. Legiuitorul nu leagă totuși săvârșirea acestei abateri
de obținerea grantului sau a postului dorit, astfel că fapta există și
se sancționează chiar dacă scopul urmărit prin falsificare nu a fost
atins, această conduită constituind o stare de pericol pentru
valorile promovate de comunitatea academică.
III. Abaterile de la normele „de bună conduită în activitatea de evaluare
şi monitorizare instituţională a cercetării-dezvoltării, de evaluare şi
monitorizare de proiecte de cercetare-dezvoltare obţinute prin acţiuni din
cadrul Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare şi de evaluare de
persoane în vederea acordării de grade, titluri, funcţii, premii, distincţii,
sporuri, atestate sau certificate în activitatea de cercetare-dezvoltare” sunt
prevăzute de art. 21 alin. (3) literele a)-c):
a) „nedezvăluirea situaţiilor de conflicte de interese în realizarea sau
participarea la evaluări”. Săvârșirea acestei abateri presupune cunoașterea că
există un conflict de interese la realizarea sau participarea la o evaluare și
107
neaducerea la cunoștință a acestui aspect autorității în cadrul căreia se
realizează respectiva evaluare.
Prin conflict de interese se înțelege „un set de circumstanțe unde există
riscul ca raționamentul profesional sau acțiunile legate de un interes
principal vor fi în mod nejustificat influențate de un interes secundar" 46 sau
„o situație în care o persoană sau organizație este implicată în mai
multe interese, de exemplu interese financiare sau de altă natură, ce pot
corupe sau afecta major luarea deciziilor corecte și imparțiale de către acea
persoană sau organizație.”47
Se consideră că se află în conflict de interese persoana care are un grad
de rudenie apropiat (de regulă I, II sau III, dar se poate merge, în anumite
situații și până la gradul IV) cu o persoană pe care o evaluează (de exemplu
cu ocazia unui concurs) sau a cărei propunere de proiect o evaluează. Cel care
știe că se află într-o atare situație trebuie să aducă acest lucru la conoștința
superiorului ierarhic și să nu participe la activitatea sau concursul respectiv
(să nu facă parte din comisie). Dacă dintr-un motiv sau altul acea persoană nu
poate fi înlocuită în cadrul comisiei, se va proceda la retragerea candidatului.
Fapta de a nu aduce la cunoștință situația de conflict de interese cu
privire la propria persoană sau a celorlalți din comisie constituie abatere
disciplinară și se sancționează ca atare.
b) „nerespectarea confidenţialităţii în evaluare” – prin această faptă se
încalcă dreptul la egalitate de tratament a candidaților și există riscul de a fi
favorizați în mod injust unii dintre candidați și defavorizați ceilalți.
c) „discriminarea, în cadrul evaluărilor, pe criterii de vârstă, etnie, sex,
origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală ori alte

46
Law and Field 2009, https://ro.wikipedia.org/wiki/Conflict_de_interese.
47
https://ro.wikipedia.org/wiki/Conflict_de_interese.

108
tipuri de discriminare, cu excepţia măsurilor afirmative prevăzute de lege” –
este o abatere care asigură sancționarea oricărei forme de tratament
discriminatoriu, principiul nediscriminării fiind fundamental în orice
societate democratică.
IV. Abaterile de la norme de bună conduită în funcţiile de conducere în
activitatea de cercetare-dezvoltare (art. 2 lit. d din Legea 204/2006) sunt
prevăzute de art. 21 alin. (4) și vizează
1. Mai multe forme de abuz:
„a) abuzul de autoritate pentru a obţine calitatea de autor sau coautor
al publicaţiilor persoanelor din subordine” – care constă în obligarea
subordonaților de a-l trece pe superiorul ierarhic ca și autor al unei lucrări
științifice deși nu a avut nicio contribuție personală la elaborarea acesteia;
b) „abuzul de autoritate pentru a obţine salarizare, remunerare sau
alte beneficii materiale din proiectele de cercetare-dezvoltare conduse ori
coordonate de persoane din subordine” – pe această cale se condiționează
obținerea diferitelor autorizări sau semnături de plata unor sume de bani sub
formă de salariu sau remunerație în proiect deși nu este efectuată activitatea
aferentă acelei remunerări;
c) „abuzul de autoritate pentru a obţine calitatea de autor sau coautor
al publicaţiilor persoanelor din subordine ori pentru a obţine salarizare,
remunerare sau alte beneficii materiale pentru soţi, afini ori rude până la
gradul al III-lea inclusiv” – aceleași situații ca la alineatele precedente cu
diferența că avantajul fraudulos nu este obținut pentru sine ci pentru soț, afini
sau anumite rude;
d) „abuzul de autoritate pentru a impune nejustificat propriile teorii,
concepte sau rezultate asupra persoanelor din subordine” – aceasta
constituie o formă mai subtilă de abuz, dar prin impunerea celor precizate

109
există pericolul de a fi întârziate sau de a nu fi realizate cercetări mai
valoroase sau de actualitate, în detrimentul unora vădit depășite sau false.
2. Alte tipuri de abateri care crează o stare de pericol pentru valorile
etice în cercetare și aduc prejudicii de imagine instituției:
e) „obstrucţionarea activităţii unei comisii de etică, a unei comisii de
analiză sau a Consiliului Naţional de Etică, în cursul unei analize a unor
abateri de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare din
subordine” – adică împiedicarea sau întârzierea nejustificată (culpabilă) a
desfășurării unei cercetări disciplinare care ține de competența comisiilor
menționate, faptă ce atrage perturbarea activității instituției în cadrul căreia
își desfășoară activitatea profesională persoana împotriva căreia s-a formulat
sesizarea. Considerăm că obstrucționarea poate viza atât întârzierea în
aplicarea unei sancțiuni față de persoana a cărei vinovăție este dovedită cât și
menținerea într-o stare de nesiguranță și stres a unei persoane nevinovate prin
împiedicarea soluționării cu celeritate a unei sesizări neîntemeiate sau
șicanatoare;
f) „nerespectarea prevederilor şi procedurilor legale destinate
respectării normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare
prevăzute în prezenta lege, în Legea nr. 1/2011, în Codul de etică, în codurile
de etică pe domenii, în regulamentele de organizare şi funcţionare a
instituţiilor de cercetare-dezvoltare, respectiv în cartele universitare, după
caz, inclusiv nepunerea în aplicare a sancţiunilor stabilite de către comisiile
de etică conform art. 11 alin. (6) din prezenta lege sau de către Consiliul
Naţional de Etică, conform art. 326 din Legea nr. 1/2011” – reprezintă o serie
de fapte grave care pun în pericol respectarea normelor de bună conduită în
cercetare-dezvoltare, afectează prestigiul instituțiilor în cadrul cărora se
desfășoară aceste activități și a învățământului superior din România.

110
 V. Abaterile de la normele de bună conduită privind respectarea fiinţei
şi demnităţii umane, evitarea suferinţei animalelor şi ocrotirea şi refacerea
mediului natural şi a echilibrului ecologic sunt prevăzute în Codurile de etică
specifice diferitelor domenii de cercetare.
VI. Ultimele abateri reglementate de legiuitor în cadrul art. 21 alineatul
(6) din Legea nr. 206/2004 sunt:
a) „participarea activă în abateri săvârşite de alţii” – aceasta implică
forme de complicitate (ajutor, acoperirea abaterilor etc.) la săvârșirea
abaterilor prevăzute în alineatele anterioare;
b) „cunoaşterea abaterilor săvârşite de alţii şi nesesizarea comisiei
de etică prevăzute la art. 9 sau a Consiliului Naţional de Etică” – datorită
gravității lor și prejudiciului adus cercetării prin săvârșirea unor abateri grave,
legiuitorul a instituit obligarea sesizării comisiilor de etică sau Consiliului
Național de Etică în cazul în care sunt descoperite asemenea fapte
reprobabile, nesesizarea lor constituind ea însăși o abatere datorită perpetuării
și protejării comportamentului antisocial.
c) „coautoratul publicaţiilor conţinând date falsificate sau
confecţionate” – implică sancționarea tuturor persoanelor care contribuie la
falsificarea sau confecționarea de date;
d) „neîndeplinirea obligaţiilor legale şi contractuale, inclusiv a celor
aferente contractului de mandat sau contractelor de finanţare, în exercitarea
funcţiilor de conducere ori de coordonare a activităţilor de cercetare-
dezvoltare” – este o abatere care vizează o gamă largă de activități ilicite în
cadrul conducerii sau coordonării activității de cercetare-dezvoltare.

111
 II.4 Concluzii
Cercetarea științifică este o activitate intelectuală complicată care se
realizează pe durată îndelungată și presupune activități din cele mai diverse.
În domeniul științelor naturii sau al științelor aplicate cercetătorul trebuie să
dea dovadă de inventivitate, să sesizeze aspecte care nu au fost cercetate
anterior, să caute cele mai bune metode de investigare ale problemei pe care
urmărește să o elucideze (materiale necesare, metode etc.), să obțină finanțare
pentru achiziționarea materialelor, întreținerea laboratoarelor etc. și, în final,
să ajungă să identifice răspunsul corect prin interpretarea datelor culese.
În acest proces, procurarea de fonduri pentru cercetare depinde foarte
mult de realizările anterioare, de lucrările publicate, de prestigiul câștigat de
cercetătorul respectiv, motiv pentru care obținerea unor rezultate importante
este absolut necesar. În atare context, presiunea poate deveni foarte mare, iar
tentația de a inventa date sau de a le falsifica pe cele obținute este pe măsură.
Cercetarea este un proces laborios, în cadrul căruia, omul de știință
adaugă propria sa contribuție la dezvoltarea științei pe parcursul a zeci de ani
de carieră. Fiecare mică descoperire constituie un pas ce va fi de folos unui
alt cercetător în viitor. De regulă, totul se construiește din piese mici, de-a
lungul unor intervale uriașe de timp. Din când în când, printre aceste mici
descoperiri se strecoară, câte o idee sau teză extraordinară care revoluționează
întregul domeniu și modifică perspectiva de ansamblu asupra științei.
În alte domenii, precum literele, filosofia sau chiar dreptul, cercetarea
științifică se axează foarte mult pe literatura de specialitate, studiul
documentelor, al legislației, studii de caz, fiind inevitabilă reluarea unor
informații/definiții/explicații furnizate prin lucrările științifice ale acestor
domenii (cu citare corectă, desigur). Acest fapt este absolut inevitabil. Dar

112
aceasta nu poate constitui o scuză valabilă pentru a prelua, fără citare
corespunzătoare, munca și efortul celorlalți autori din domeniu.
Din studiile efectuate pentru a explica apariția fraudelor științifice a
rezultat că persoanele narcisiste, care au o nevoie mai mare de a fi în centrul
atenției și de a primi aprecieri sunt mai tentate să recurgă la plagiat sau la alte
forme de fraudă pentru a obține fonduri, titluri științifice, grade de cercetare
etc.48 Principala explicație pentru acest fenomen constă din faptul că aceste
persoane au o moralitate mai scăzută, respectul față de munca celorlalți
fiindu-le străină. Totuși, nu putem generaliza și nu putem exclude persoane
din comunitatea academică pe motiv că tendințele lor narcisite îi fac mai
vulnerabili la fraudă în domeniul științelor.
Cele mai bune măsuri de prevenire a fraudelor și abaterilor în cercetare
constau din instruirea studenților (viitorii cercetători) și obișnuirea acestora
cu respectul față de colegi, profesori și întreaga comunitate academică.
Însușirea valorilor etice și aplicarea acestora în activitatea științifică
constituie elementele cele mai importante ale creării unei atmosfere în care
cinstea și respectul reciproc predomină și asigură un mediu sănătos pentru
cercetarea științifică.

48
Brunell, Amy B; Staats, Sara; Barden, Jamie; Hupp, Julie M. – Narcissim and Academic
Dishonesty: The Exhibitionism Dimension and the Lack of Guilt, Personality and Individual
Differences 50 (2011), pp. 323-328.

113