I

CADRUL LEGISLATIV ȘI STANDARDE ETICE

APLICABILE DEONTOLOGIEI PROFESIONALE
SPECIFICE MEDIULUI ACADEMIC ȘI BUNEI
CONDUITE ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ

I.1 Aspecte generale privind morala, etica și deontologia

profesională
În ultimii ani, deontologia profesională a căpătat o amploare
deosebită, atât în plan intern cât și în plan internațional, fiind reglementată
în detaliu și constituind obiectul unei analize profunde și atenții speciale.
Inevitabil, acest lucru se reflectă și în mediul universitar unde, „etica
cercetării științifice și deontologia academică constituie veritabile obiecte de
studiu și reglementare”1.
Deși nu ne putem închipui viața în societate în absența normelor
morale și „orice activitate umană (inclusiv sfera afacerilor și viața publică)

1
Avram, Andrei; Berlic, Cătălin; Murgescu, Bogdan; Murgescu, Mirela-Luminița; Popescu,
Marian; Rughiniș, Cosima; Sandu, Dumitru; Socaciu, Emanuel; Șercan, Emilia; Ștefănescu,
Bogdan; Tănăsescu, Simina Elen; Voinea, Sanda - Deontologie academică. Curriculum cadru,
Curs Universitar, Coordonator: Liviu Papadima, prof. univ. dr. Simina Tănăsescu, cap.
Standarde și reglementări, p. 38.
15
solicită un element de moralitate”2, de multe ori există diferențe și
dezacorduri în legătură cu conținutul efectiv al acestora.
În limbajul cotidian termenii de etică și morală sunt adesea
considerați sinonimi, fiind folosiți pentru a desemna unul și același lucru. În
realitate, etica este o ramură a filosofiei și are are drept obiect de studiu
știința despre morală, iar morala este constituită din „ansamblul normelor
care reglementează comportamentul oamenilor în societate”3.
Normele morale care reglementează comportamentul social și
interacțiunile dintre persoane sunt extrem de variate și complexe putând
diferi de la o comunitate la alta (totuși, rareori în mod esențial cu privire la
aspectele fundamentale). Atunci când comunitățile umane își desfășoară
activitatea și existența relativ izolat, normele morale ale grupului sunt bine
cunoscute (și, în general, respectate) de membrii acelui grup. Prin urmare nu
există necesitatea unei reglementări scrise în care normele și sancțiunile
aferente pentru încălcarea lor să fie expres prevăzute.
La momentul actual, interacțiunile dintre grupuri și indivizi au
devenit extrem de complexe, iar diferențele dintre normele grupurilor
sociale pot crea neînțelegeri sau facilita încălcări care atrag consecințe
negative, fiind afectate colaborările viitoare, încrederea reciprocă, prestigiul
profesional al indivizilor, imaginea instituțiilor etc. De aici apare nevoia de
reglementare expresă a acestor norme, numai în acest mod fiind posibilă
cunoașterea și respectarea valorilor morale/etice/deontologice protejate și
acceptate de comunitățile academice.
O altă dificultate care apare în momentul în care se încearcă
standardizarea și uniformizarea normelor de deontologie profesională (în
2
Morar,Vasile - Etica în afaceri și în politică, Editura Universității din București, București,
2006, p. 7.
3
Coman Kund, Liviu - Deontologia și statutul funcționarilor publici, Curs Universitar, 2013, p.
2.
16
afară de numărul mare de comunități și diferențele morale, etnice, culturale
dintre acestea) se referă la particularitățile fiecărui domeniu de activitate
profesională și cercetare științifică. Din acest motiv, există norme
deontologice specifice fiecărei profesii (cadre didactice, funcționari publici,
avocați, medici, contabili etc.) și există coduri deontologice pentru fiecare
dintre acestea atât la nivel de stat cât și la nivel internațional, european etc..
În mediul academic varietatea și complexitatea interacțiunilor dintre
persoane și grupuri este mare. Studiul și cercetarea pot fi strict disciplinare
(vizând teorii/ obiecte/ noțiuni/ instituții specifice unei singure discipline sau
unui domeniu unic) dar cel mai adesea sunt interdisciplinare sau
transdisciplinare. Astfel, reglementarea standardizată a comportamentelor
aferente acestor activități este dificilă deoarece trebuie respectat specificul
fiecărui domeniu. Normele care reglementează aceste comportamente
trebuie să aibă un anumit grad de generalitate și caracter impersonal, iar
aspectele specifice ale domeniilor (științele naturii, științe sociale, științe
umane, medicină etc.) sunt dificil de încorporat pentru a se ajunge la o
reglementare generică comună. Pe cale de consecință, s-a formulat ideea că
„în materie de etică și deontologie academică standardele ori bunele practici
și cutumele sunt preferate normelor scrise și/sau juridice”4.
Așa cum am menționat anterior, există diferențe între normele
morale și deontologice general acceptate ale diferitelor comunități, dar
aspectele esențiale trebuie totuși să fie comune, și este preferabil să fie
reglementate expres pentru a putea fi cunoscute, a se menține ordinea
socială și a fi armonizate activitățile profesionale. O atare reglementare
expresă a normelor de comportament, a drepturilor și obligațiilor celor
implicați în acele activități profesionale și a sancțiunilor aplicabile în caz de

4
Deontologie academică. Curriculum cadru, Curs Universitar, prof. univ. dr. Simina Tănăsescu,
cap. Standarde și reglementări, p. 38.
17
încălcare face posibilă buna desfășurare a activității profesionale și a
interacțiunilor dintre profesioniști (între ei sau în relațiile cu terții).
Deontologia profesională aferentă domeniului academic și cercetării
științifice este reglementată atât în plan internațional și european cât și în
plan național.
De asemenea, instituțiile de învățământ superior din România, care
funcționează în baza principiului autonomiei universitare, au propriile lor
reglementări sub formă de coduri, regulamente etc. În perioada scursă de la
intrarea în vigoare a acestor norme, prin aplicarea lor s-a creat, atât la nivel
național cât și instituțional, un set de bune practici sau jurisprudențe care au
rolul de a îmbunătăți înțelegerea conținutului lor și aplicarea corectă și
unitară a acestora.
În cele ce urmează ne vom referi la dispozițiile internaționale,
interne și celelalte reglementări care vizează deontologia profesională
specifică mediului academic.

I.2 Reglementări internaționale referitoare la proprietatea

intelectuală şi deontologia valorificării rezultatelor cercetării
științifice
În ceea ce privește normele internaționale, trebuie să începem prin a
menționa faptul că principalele tratate internaționale care consacră și
protejează drepturile fundamentale ale omului, cuprind dispoziții referitoare
la dreptul de proprietate intelectuală, conferind titularilor acestor drepturi
prerogativele aferente utilizării și recunoașterii lor.

Proprietatea intelectuală reprezintă „o formă de titlu legal care

permite posesorului să controleze utilizarea anumitor intangibile, cum ar fi

18
5
idei sau expresii.” Protecția juridică a proprietății intelectuale include
dreptul de autor, dreptul la marcă, brevetele de invenții etc. și considerăm că
este absolut necesară atât în plan internațional cât și intern. Dreptul de
proprietate intelectuală este definit în literatura de specialitate astfel:
„ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile privind
protecția creației intelectuale în domeniile industrial, științific, literar și
artistic, precum și semnele distinctive ale activității de comerț”.6

Dreptul de proprietate intelectuală îi conferă titularului său atât

beneficii de ordin material cât și moral, beneficii care pot fi protejate, la
nevoie, prin forța de constrângere a statului.

În primul rând se impune să menționăm faptul că Declarația

Universală a Drepturilor Omului7(1948) prevede, în cadrul art. 27 alin
(2), faptul că „orice persoană are dreptul la protecţia intereselor sale morale
şi materiale decurgând din orice creaţie ştiinţifică, literară sau artistică al
cărei autor este”.
Un alt tratat internațional care face referire directă la drepturile
persoanelor asupra creațiilor proprii este Pactul internaţional referitor la
drepturile economice, sociale şi culturale8(1966). Acesta, în cuprinsul art.
15-1 lit. c) prevede că „statele părţi la prezentul Pact recunosc fiecărei
persoane dreptul de a beneficia de protecţia intereselor morale şi materiale
decurgând din orice creaţie ştiinţifică, literară sau artistică al cărei autor
este”.

5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Proprietate_intelectual%C4%83.
6
Macovei, Ioan – Dreptul proprietății intelectuale, Editura Universității „Al. I. Cuza”Iași, Iași,
2002, p.9.
7
https://lege5.ro/Gratuit/g42doobx/declaratia-universala-a-drepturilor-omului-din 10121948,
accesat la data de 20.08.2018.
8
http://www.hotararicedo.ro, accesat la data de 20.08.2018.
19
La nivelul Uniunii Europene, au fost adoptate mai multe acte
normative care au fost ulterior transpuse în legislațiile statelor membre.
Dintre acestea amintim:
 ⮚ Directiva 93/83/CEE privind coordonarea anumitor reglementări
privind dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile radiodifuzării
prin satelit şi retransmiterii prin cablu9.
⮚ Directiva 93/98/CEE a Consiliului din 29 octombrie 1993 privind
armonizarea duratei de protecţie a dreptului de autor şi a anumitor
drepturi conexe10.
⮚ Directiva 96/9/CE a Parlamentului European și Consiliului din 11
martie 1996 privind protecţia juridică a bazelor de date11.
⮚ Directiva 98/71/CE a Parlamentului European și Consiliului din 13
octombrie 1998 privind protecţia juridică a desenelor și modelelor
industriale12.
⮚ Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de
autor și a drepturilor conexe în societatea informațională13. În
conținutul acestei directive se regăsesc rațiunile instituirii acestui
act normativ. Astfel, în cadrul art. (2) teza ultimă se arată faptul că „dreptul
de autor și drepturile conexe joacă un rol important în acest context, al
elaborării unui cadru juridic general și flexibil care să sprijine dezvoltarea

9
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A31993L0083, accesat la data
de 20.08.2018.
10
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX%3A31993L0098, accesat la
data de 20.08.2018.
11
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=celex:31996L0009, accesat la data de
20.08.2018.
12
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A31998L0071, accesat la
data de 20.08.2018.
13
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A02001L0029-
20010622, accesat la data de 20.08.2018.
20
societății informaționale în Europa, întrucât protejează și stimulează
dezvoltarea și comercializarea de noi produse și servicii, precum și crearea
și exploatarea conținutului lor creativ.” Mai departe, la punctul (9) se arată
că „orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să
aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt
esențiale pentru creația intelectuală. Protecția lor contribuie la menținerea și
dezvoltarea creativității în interesul autorilor, artiștilor interpreți sau
executanți, producătorilor, consumatorilor, culturii, industriei și publicului
larg. În consecință, proprietatea intelectuală a fost recunoscută ca parte
integrantă a proprietății.”
Art. 2 și 3 din Capitolul II – Drepturi și excepții al Directivei
2001/09 prevăd expres că dreptul de autorizare sau interzicere a reproducerii
unei opere aparține în mod exclusiv autorului acelei opere iar statele
membre trebuie să asigure respectarea acestui drept. Conținutul acestei
Directive a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu
ocazia soluționării unor spețe.
Spre exemplu, în speța CJUE. C-161/17 având ca obiect
„interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind
armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în
societatea informațională, [...] invocată în cadrul unui litigiu între landul
Renania de Nord-Westfalia din Republica Federală Germania și dl. Dirk
Renckhoff, fotograf, relativ la utilizarea fără autorizație, de către un elev al
unei școli situată în circumscripția acestui land, a unei fotografii realizate de
dl. Renckhoff disponibilă pe internet, pentru a ilustra o expunere ce ulterior
a fost publicată de către respectiva instituție de învățământ pe o altă pagină
de internet. În interpretarea noțiunii de «comunicare publică», prevăzută la
articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE, CJUE a statuat că 21
această noțiune include publicarea pe un site internet a unei fotografii
publicate în prealabil, fără vreo măsură de restricționare care să împiedice
descărcarea sa și cu autorizația titularului dreptului de autor, pe un alt site
internet”.14
 În speța CJUE C-5/08, Infopaq International A/S c./ Danske
Dagblades Forening) Curtea a statuat că „un act efectuat în cursul unui
procedeu de captare de date, care constă în stocarea informatică a unui
extras compus din 11 cuvinte dintr-o operă protejată, precum și în
imprimarea acestui extras se poate încadra în sfera noțiunii de reproducere
în parte în sensul articolului 2 din Directiva 2001/29 privind armonizarea
anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea
informațională, dacă – aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere –
elementele preluate astfel sunt expresia creației intelectuale proprii a
autorului lor. În schimb, același act nu îndeplinește condiția referitoare la
caracterul tranzitoriu prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din Directiva
2001/29 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și
drepturilor conexe în societatea informațională și, prin urmare, acest
procedeu nu poate fi realizat fără consimțământul titularilor drepturilor de
autor vizați”.15
Astfel, „jurisprudența în materie, fără a fi abundentă, sprijină mai
buna înțelegere a conceptelor utilizate”.16

14
https://www.juridice.ro/596396/cjue-c-161-17-renckhoff-drept-de-autor-si-drepturi conexe-in-
15
societatea-informationala-prof-dr-camelia-toader-membru-al-completului.html. CJUE C-5/08,
Infopaq International A/S c./ Danske Dagblades Forening, Deontologie academică. Curriculum
cadru, Curs Universitar, prof. univ. dr. Simina Tănăsescu, cap. Standarde și reglementări.
16
Deontologie academică. Curriculum cadru, Curs Universitar, prof. univ. dr. Simina Tănăsescu,
cap. Standarde și reglementări, p. 31.
22
⮚ Directiva 2001/84/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
27 septembrie 2001, privind dreptul de suită în beneficiul autorului
unei opere de artă originale;17
⮚ Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate
 intelectuală;18
⮚ Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere și împrumut și
anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății
intelectuale;19
⮚ Directiva 2006/116/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
12 decembrie 2006 privind durata de protecția a dreptului de autor și
a anumitor drepturi conexe;20
⮚ Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu
privire la mărci;21
⮚ Directiva 2009/24/ CE a Parlamentului European și a Consiliului din
23 aprilie 2009 privind protecția juridică a programelor pentru
calculator.22

17
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32001L0084, accesat la
data de 20.08.2018.
18
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32004L0048 , accessat la data
de 20.08.2018.
19
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32006L0115 , accesat la
data de 20.08.2018.
20
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32006L0116 , accesat la data
de 20.08.2018.
21
https://eur-lex.europa.eu/legal
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32008L0095&from=RO accesat la data de 17.08.2018.
22
http://www.orda.ro/fisiere/directive/Directiva%2024_2009%20progr%20de%20calcu%20
codific%20a%20Direct%20250_91.pdf accesat la data de 17.08.2018.23
Totodată, dreptul de proprietate intelectuală precum și modalitatea
de exercitare legală a acestuia au fost transpuse şi într-o serie de
Regulamente ale Uniunii Europene dintre care amintim Regulamentul
Consiliului (CE) nr. 40/1994 din 20 decembrie 1993 privind marca
comunitară.23
***
 Un alt aspect supus reglementării în plan internațional se referă la
activitatea academică, comportamentul deontologic corect al membrilor
acestei comunități atât în ceea ce privește relațiile dintre ei cât și (în mod
special) referitor la buna conduită în cercetare. Atât în plan intern cât și
internațional, universitățile funcționează în baza principiului autonomiei
universitare ceea ce le permite să își stabilească (desigur cu respectarea
legilor) propriile norme și standarde deontologice. Un document important
în acest context este Declarația de la Bologna (1999) 24 care și-a propus
realizarea unei Europe a Cunoașterii „ca o componentă indispensabilă
pentru consolidarea și îmbogățirea calității de cetățean al Europei”.25
De asemenea, comunitățile științifice internaționale au adoptat
coduri și au instituit reguli de bune practici în cercetarea științifică și inovare
urmărind prin acestea dezvoltarea cunoașterii, domeniilor științifice, buna
colaborare în cadrul echipelor de cercetători, recunoașterea meritelor și
contribuțiilor fiecăruia etc.
În acest sens amintim: The European Code of Conduct for Research
Integrity. Revisited Edition.26 În Preambul, la alineatul 2 se arată că

23
http://www.osim.ro/relatii/regulamente/31994R0040.pdf, accesat la data de 20.08.2018. 24
http://www.upt.ro/pdf/calitate/Proces_Bologna_Conventii_Declaratii_Comunicate.pdf accesat
la data de 15 august 2018.
25
http://www.upt.ro/pdf/calitate/Proces_Bologna_Conventii_Declaratii_Comunicate.pdf, p. 23.
26
http://www.allea.org/wp-content/uploads/2017/04/ALLEA-European-Code-of-Conduct for-
Research-Integrity-2017.pdf, accesat la data de 20.07.2018.
24
„cercetarea științifică este o acțiune comună care se desfășoară în mediul
academic, industrie și în alte domenii de activitate. Cercetarea științifică
implică colaborarea directă sau indirectă care, în multe situații transcende
limitele sociale, culturale și politice”).
În primul capitol al Codului, intitulat Principii sunt enumerate și
definite principiile care trebuie să guverneze bunele practici în cercetarea
științifică: reliability (siguranță și autenticitatea rezultatelor obținute,
metodelor folosite etc.), honesty (transparența și corectitudinea comunicării
rezultatelor cercetării), respect („respect față de colegi, participanții la
studiile științifice, societate, ecosisteme, moștenirea culturală și mediul
înconjurător”27) și accountability (responsabilitate pentru rezultatele
publicate, modul de organizare al cercetării etc.)
În Capitolul 2 sunt descrise bunele practici în cercetare, făcându-se
referire la mediul în care se realizează cercetarea, instruirea necesară pentru
cercetare, supervizarea cercetării, metodele de cercetare, asigurarea
cunoașterii normelor care reglementează bunele practici în cercetare
aferente domeniului științific vizat, modul de obținere și prelucrare a datelor
în cadrul cercetării, colaborarea între cercetători, publicarea și diseminarea
rezultatelor, precum și analiza și controlul articolelor anterior publicării.
Capitolul 3 al Codului cuprinde enumerare și definițiile încălcărilor
aduse bunelor practici în cercetarea științifică subliniindu-se caracterul
esențial al cunoașterii și încălcării normelor care reglementează bunele
practici în cercetarea științifică. Dintre încălcări ale bunelor practici în
cercetarea științifică prevăzute de Cod amintim: fabricarea și falsificarea
rezultatelor cercetării, plagiatul, autoplagiatul etc.

27
http://www.allea.org/wp-content/uploads/2017/04/ALLEA-European-Code-of-Conduct for-
Research-Integrity-2017.pdf, accesat la data de 20.08.2018.
25
Alte Coduri adoptate în cadrul diferitelor univesități sau asociații
internaționale:
⮚ Bunele maniere în Știință. Un set de principii și norme (Good
Manners in Science. A set of Principles and Guidelines) adoptat de
Academia de Științe a Poloniei;
⮚ Codul de Bune Practici în Cercetarea Științifică. Promovarea bunelor
practici și prevenirea încălcărilor normelor de etică și deontologie în
cadrul cercetării științifice (Code of Good Practice for Research.
 Promoting good practice and preventing misconduct) adoptat de UK
Research Integrity Office28 în 2009;
⮚ Codul de Etică Științifică al Academiei de Științe a Ungariei (Science
Ethics Code of the Hungarian Academy of Sciences)29 adoptat în
2010;
⮚ Codul Olandez de bună conduită în cercetarea științifică. Principiile
bunelor practice în predare și cercetare (The Netherlands Code of
Conduct for Scientific Practice. Principles of good scientific teaching
and research) adoptat de Asociația Universităților din Olanda)
Association of Universities in the Netherlands în 2004 și modificat
în 2012;30
⮚ Codul de etică - Code of Ethics31 adoptat de World Economic Forum
în anul 2018.

28
http://ukrio.org/wp-content/uploads/UKRIO-Code-of-Practice-for-Research.pdf, accesat la
data de 22.08.2018.
29

http://mta.hu/data/dokumentumok/english/background/Science_Ethics_Code_English.pdf,
accesat la data de 22.08.2018.
30
https://www.vsnu.nl/files/documenten/Domeinen/Onderzoek/The_Netherlands_Code_of_
Conduct_for_Scientific_Practice_2012.pdf , accesat la data de 22.08.2018. 31
http://www3.weforum.org/docs/WEF_Code_of_Ethics.pdf, accesat la data de 22.08.2018.
26
Codurile menționate în paragraful anterior sunt exemplificative.
Numărul acestor coduri este de fapt mult mai mare. Cu mici diferențe de
nuanță toate au în comun faptul că cercetarea științifică trebuie să se
realizeze în mod responsabil și onest, cercetătorii trebuie să folosească
metode validate și să indice modul în care au fost obținute rezultatele, să dea
dovadă de respect față de colegi, de subiectul și obiectele cercetării (mai ales
atunci când vorbim de studii realizate pe ființe vii) etc. De asemenea, un
aspect important este constituit din operațiunea de prevenție a eventualelor
fraude prin recenzarea și verificarea atentă a lucrărilor anterior publicării.
 I.3 Cadrul intern (din dreptul românesc) de reglementare a
standardelor și normelor specifice deontologiei academice I.
Constituția României reglementează în cuprinsul art. 32 dreptul la
învățătură care este asigurat prin învățământul de stat gratuit. Aceasta
înseamnă că învățământul universitar gratuit este accesibil tuturor
persoanelor o singură dată pentru fiecare ciclu de învățământ: licență,
master, doctorat. A doua sau a treia specializare în oricare din cele trei se
poate face la taxă. De asemenea, dacă studentul urmează cursurile unei
specializări la buget un an sau doi după care se răzgândește și alege o altă
specializare, va avea dreptul să o urmeze pe a doua parțial la buget (în limita
numărului de ani în care nu a beneficiat de învățământ gratuit). Desigur că
posibilitatea de a ocupa un loc la buget depinde și de alte aspecte sau
circumstanțe (cum ar fi performanțele individuale, numărul de locuri
bugetate scoase la concurs etc.).
În cuprinsul art. 32 alineatul (6) din Constituție este garantată
autonomia universitară, fără ca această prevedere să fie însoțită și de alte

27
precizări. În cursul anului 2013, o Comisie de revizuire a Constituției a
propus completarea acestui alineat cu următoarea definiție a autonomiei
universitare care ar consta din „capacitatea recunoscută prin lege instituţiilor
de învăţământ superior de a-şi gestiona direct şi nemijlocit patrimoniul, de
a-şi alege ori, după caz, desemna în mod liber organele de conducere, de a-şi
executa în mod neîngrădit un buget de venituri şi de cheltuieli, de a hotărî în
mod independent cu privire la politica de personal însuşită şi de a decide
fără nicio constrângere exterioară cu privire la misiunile educaţionale şi de
cercetare asumate”.32 Totuși, aspectele menționate în definiția de mai sus se
regăsesc reglementate în diferite forme, și în Legea educației naționale nr.
1/2011, cartele universitare etc. astfel încât considerăm că este suficientă
garantarea constituțională a autonomiei universitare și reglementarea ei
detaliată prin lege organică.
Totodată, Constituția consfințește și dreptul persoanelor la libertatea
conștiinței. Art. 29 alin. (1) – (6) din Constituție garantează dreptul la
libertatea gândirii și a opiniilor (alin. 1), dreptul la libertatea conștiinței „în
spirit de toleranță și respect reciproc”33 (alin. 2), dreptul părinților și al
tutorilor de a asigura educația copiilor minori de care răspund „potrivit
propriilor convingeri”34 (alin. 6).
În cadrul art. 30 alin. (1) – (8) este garantată libertatea de exprimare
a persoanelor, adică „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a
credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin
imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace de comunicare” (alin 1)35.
Alineatul (2) interzice în mod expres cenzura, iar prevederile alineatelor (6)
32
http://www.mediafax.ro/social/noua-constitutie-defineste-explicit-autonomia universitara-
10963233, articol publicat la data de 13 iunie 2013, accesat la data de 29.07.2018.
33
Constituția României, www.cdep.ro, accesat la data de 25 iulie 2018. 34
Ibidem.
35
Constituția României, www.cdep.ro, accesat la data de 25 iulie 2018.28
(libertatea de exprimare nu se realizează în mod legal dacă prejudiciază
onoarea, demnitatea, dreptul la imagine și viața particulară a unei persoane),
(7)36 și (8)37 sunt incidente și în cadrul exprimării ideilor, concepțiilor și
opiniilor membrilor comunității academice.
Toate acestea sunt esențiale în mediul academic în cadrul căruia, atât
activitatea didactică cât și activitatea de cercetare științifică încurajează
libera exprimare a ideilor, discuțiile constructive, argumentarea propriilor
opinii, lucrul în echipe de cercetare etc.
Educația pe care o primește copilul din partea familiei și a școlii
(mediul preuniversitar) constituie fundamentul de cunoștințe morale, etice,
teoretice și practice cu care studentul intră în mediul academic. Cu cât aceste
prime etape ale educației sunt realizate mai temeinic prin cultivarea
respectului reciproc, toleranței, încurajarea originalității și a schimbului de
idei, cu atât mai ușor tânărul se va integra în mediul academic, va manifesta
interes către cercetare în domeniul ales, colaborări științifice și profesionale,
dezvoltare personală și a carierei, toate aceste constituind componente
esențiale ale unei integrări ulterioare eficiente și de succes pe piața muncii.
II. Legea Educației Naționale nr. 1/2011 cu modificările și
completările ulterioare constituie cadrul normativ care reglementează
învățământul în România.
În cuprinsul art. 118 alin (1) din Legea nr. 1/2011 sunt enumerate
principiile care stau la baza învățământului superior din România:

36
Conținutul art. 30 alin. (7) este următorul: „sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii,
îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la
discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene,
contrare bunelor moravuri.” www.cdep.ro.
37
Conținutul art. 30 alin (8) „răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la
cunostința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării
artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în
condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.” www.cdep.ro.

29
„a) principiul autonomiei universitare;
b) principiul libertăţii academice;
c) principiul răspunderii publice;
d) principiul asigurării calităţii;
e) principiul echităţii;
f) principiul eficienţei manageriale şi financiare;
g) principiul transparenţei;
h) principiul respectării drepturilor şi libertăţilor studenţilor şi ale
personalului academic;
i) principiul independenţei de ideologii, religii şi doctrine politice; j)
principiul libertăţii de mobilitate naţională şi internaţională a
studenţilor, a cadrelor didactice şi a cercetătorilor;
k) principiul consultării partenerilor sociali în luarea deciziilor;
l) principiul centrării educaţiei pe student”.38
 Alineatul (2) al aceluiași articol prevede în mod expres faptul că „în
învăţământul superior nu sunt admise discriminări pe criterii de vârstă, etnie,
sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau
alte tipuri de discriminare, cu excepţia măsurilor afirmative prevăzute de
lege”39, fiind astfel interzisă în mod expres orice formă de discriminare și
asigurându-se astfel respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
De asemenea, pentru a se asigura urmarea cursurilor univesitare și
desfășurarea tuturor activităților în condiții optime de către persoanele cu
dizabilități, se instituie în sarcina universităților obligația de a asigura pentru
aceste persoane „căi de acces adaptate [acestora] în totalitatea spaţiilor
universitare, precum şi condiţii pentru desfăşurarea normală a activităţilor

38
https://legeaz.net/legea-educatiei-nationale-1-2011, accesat la data de 22.08.2018. 39
Ibidem.
30
academice, sociale şi culturale în cadrul instituţiilor de învăţământ
superior”40 (art. 118 alin (3) din Legea nr. 1/2011).

Articolul 130 alineatul (1) prevede obligativitatea fiecărei instituții

de învățământ superior de a adopta un cod de etică și deontologie
profesională universitară care trebuie să cuprindă reglementări ale
următoarelor aspecte:
a) situaţiile de conflicte de interese şi incompatibilităţi;
b) faptul că „persoanele care se află în relaţie de soţi, afini şi rude
până la gradul al III-lea inclusiv nu pot ocupa concomitent funcţii astfel
încât unul sau una să se afle faţă de celălalt sau cealaltă într-o poziţie de
conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională la orice nivel în
aceeaşi universitate şi nu pot fi numiţi în comisii de doctorat, comisii de
evaluare sau comisii de concurs ale căror decizii afectează soţii, rudele sau
afinii până la gradul al III-lea inclusiv” 41 (art. 130 alin. 1 lit.b din Legea
1/2011);
c) „măsurile educaţionale, administrative şi tehnice care se iau
pentru garantarea originalităţii lucrărilor de licenţă, master, doctorat,
articolelor ştiinţifice sau a altor asemenea lucrări, precum şi sancţiunile
aferente”42 (art. 130 alin. 1 lit.c din Legea 1/2011).
Legea educației naționale nr.1/2011 reglementează, în Capitolul II
Statutul personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior,
Secțiunea 5 Etica universitară principalele aspecte privind activitatea
Comisiilor de Etică universitară. Astfel, conform art. 306 din Legea nr.
1/2011 în cadrul fiecărei universități trebuie să existe o Comisie de etică
universitară.

40
Ibidem.
41
Ibidem.
42
Ibidem.
31
În continuare sunt reglementate în linii generale structura,
componența și atribuțiile Comisiei. Conform legii, din Comisia de Etică
Universitară pot face parte numai „persoane cu prestigiu profesional şi
autoritate morală”43 (art. 306). De asemenea, legiuitorul a indicat expres
persoanele care nu pot face parte din Comisie și anume persoanele care
ocupă vreuna dintre următoarele funcţii: rector, prorector, decan, prodecan,
director administrativ, director de departament sau de unitate de cercetare -
dezvoltare, proiectare, microproducţie. Din punctul nostru de vedere
instituirea acestor reglementări are în vedere asigurarea obiectivității și
imparțialității membrilor Comisiei, evitarea unor posibile conflicte de
interese și a cumulului de funcții.
Atribuțiile Comisiei de Etică Universitară, prevăzute de art. 306 alin.
(3) din Legea nr. 1/2011 sunt următoarele:
a) analizarea şi soluţionarea abaterilor de la etica universitară, aduse
la cunoștința Comisiei prin sesizare sau autosesizare, conform Codului de
etică şi deontologie universitară;
b) realizarea raportului anual referitor la situaţia respectării eticii
universitare şi a eticii activităţilor de cercetare în Universitate, care se
prezintă rectorului, senatului universitar şi constituie un document public; c)
elaborarea Codului de etică şi deontologie universitară; propunerile CEU
sunt analizate și adoptate de Senat, iar Codul de Etică și deontologie
universitară este parte integrantă din Carta Universității; d) exercitarea
atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 206/2004, cu modificările şi completările
ulterioare (le vom analiza în secțiunea următoare).

43
Ibidem.
32
Este important să menționăm faptul că aceste atribuții nu sunt
prevăzute în mod limitativ, fiind posibilă extinderea lor prin lege sau prin
Carta Universității. În ceea ce privește Carta Universității „Dunărea de Jos”
din Galați vom analiza conținutul acesteia în cadrul secțiunilor următoare.
Așa cum am arătat anterior, Comisia de Etică Universitară (CEU) are
competență specială, și anume, de a soluționa sesizările și autosesizările
privind abaterile de la etica universitară. În cadrul art. 308 alin (1) din Legea
nr. 1/2011 se specifică expres faptul că orice persoană (din universitate sau
din afara ei) poate sesiza CEU cu privire la eventuala săvârșire a unor
abateri de la etica universitară (prevăzute de Codul de etică și deontologie
universitară sau de Legea nr. 206/2004). Cu ocazia soluționării sesizării,
CEU are obligația de a păstra confidențialitatea cu privire la autorul
sesizării.
Sesizările sau autosesizările privind săvârșirea de abateri de la
normele de etică și deontologie profesională sunt soluționate de către CEU
prin emiterea de hotărâri motivate care sunt avizate de consilierul juridic al
Universității, aspect prin care este atestată legalitatea acestora. Rațiunea
acestei prevederi este explicitată în cuprinsul art. 307 teza 2 din Legea nr.
1/2011 care prevede că răspunderea juridică referitoare la activitatea și
hotărârile Comisiei de Etică revine universității.
Legea nr. 1/2011 instituie, în cadrul art. 310 o serie de abateri grave
de la buna conduită în cercetarea științifică și activitatea universitară:
plagiatul, confecționarea de rezultate, falsificarea datelor, introducerea de
informații false în solicitările de granturi sau de finanțare.
Secțiunea 7 - Sancţiuni disciplinare și Secțiunea 8 - Sancţiuni referitoare la
încălcarea eticii universitare şi a bunei conduite în cercetare din Capitolul
II - Statutul personalului didactic şi de cercetare din
învăţământul superior reglementează sancțiunile disciplinare aplicabile 33
persoanelor care au încălcat obligațiile instituite prin contractul individual
de muncă, normele de comportament care aduc atingere interesului
învățământului și prestigiului instituției, normele de etică și deontologie
profesională etc. și procedura disciplinară aplicabilă acestora.
În ceea ce privește sancțiunile aplicabile abaterilor de la etica și
deontologia profesională săvârșite de personalul didactic și de cercetare și
personalul didactic și de cercetare auxiliar acestea sunt prevăzute de art. 318
din Legea nr. 1/2011 și le vom enumera în ordinea gravității lor, începând cu
cea mai ușoară: avertismentul, diminuarea salariului, suspendarea dreptului
de a participa la concursuri de avansare sau de ocupare a unor funcții de
conducere (pe o perioadă limitată de timp), destituirea din funcție și
desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Acest regim sancționator se completează cu prevederile celorlalte
acte normative, coduri, reglementări interne etc. care trebuie să se
circumscrie cadrului legislativ general.
Din comunitatea academică fac parte și studenții de la toate
programele de studii (licență, master, doctorat) care au drepturi și obligații
specifice calității și activității lor. Normele deontologice – ansamblul
drepturilor și obligațiilor - care reglementează activitatea studenților sunt
prevăzute prin Legea nr. 1/2011, Codul de etică și deontologie profesională
universitară, regulamentul privind activitatea universitară a studenților
(RAUS) etc. Conținutul acestor norme va fi analizat în detaliu într-unul din
capitolele următoare, dedicat special acestui subiect. Vom menționa aici
doar faptul că sancțiunile aplicabile studenților care săvârșeșc abateri de la
normele deontologice sunt prevăzute de art. 319 din Legea nr. 1/2011 cu
modificările și completările ulterioare: avertisment scris, exmatriculare și
alte sancțiuni prevăzute de Codul de etică și deontologie universitară.

34
III. Un act normativ foarte important care reglementează
deontologia profesională în mediul academic în ceea ce privește activitatea
de cercetare științifică este Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în
cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. În cuprinsul
acestei legi sunt reglementate următoarele aspecte:
1. Categoriile de norme de bună conduită în activitatea de cercetare
dezvoltare (art. 2 lit. a– e):
a) normele privind buna conduită în activitatea științifică; b)
„norme de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare,
diseminare și popularizare științifică, inclusiv în cadrul cererilor
de finanțare depuse în cadrul competițiilor de proiecte organizate
din fonduri publice;
c) norme de bună conduită în activitatea de evaluare și
monitorizare instituțională a cercetării-dezvoltării, de
evaluare și monitorizare de proiecte de cercetare-dezvoltare
obținute prin acțiuni din cadrul Planului Național de
Cercetare, Dezvoltare și Inovare și de evaluare de persoane în
vederea acordării de grade, titluri, funcții, premii, distincții,
sporuri, atestate sau certificate în activitatea de cercetare
 dezvoltare;
d) norme de bună conduită în funcțiile de conducere în
activitatea de cercetare-dezvoltare;
e) normele de bună conduită privind respectarea ființei și
demnității umane, evitarea suferinței animalelor și ocrotirea
și refacerea mediului natural și a echilibrului ecologic”.44

44
Art. 2 lit. b) – e) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare cu modificările și completările ulterioare, publicată în 35
Abaterile de la buna conduită pentru fiecare dintre categoriile de
norme prevăzute la art. 2 lit. a) – e) sunt expres incriminate în
cuprinsul art. 21 din Legea nr. 206/2004 cu modificările și
completările ulterioare. Acestea constituie abateri disciplinare și sunt
sancționate ca atare în măsura în care, datorită gravității lor, a
pericolului mare și a consecințelor produse nu constituie înfracțiuni.
Încălcarea normelor de conduită prevăzute la art. 2 litera a) din Legea
nr. 206/2004:
„a) confecționarea de rezultate sau date și prezentarea lor ca date
experimentale, ca date obținute prin calcule sau simulări numerice pe
calculator ori ca date sau rezultate obținute prin calcule analitice ori
raționamente deductive;
b) falsificarea de date experimentale, de date obținute prin calcule
sau simulări numerice pe calculator ori de date sau rezultate obținute prin
calcule analitice ori raționamente deductive;
c) îngreunarea deliberată, împiedicarea sau sabotarea activității de
cercetare-dezvoltare a altor persoane, inclusiv prin blocarea nejustificată a
accesului la spațiile de cercetare dezvoltare, prin avarierea, distrugerea ori
manipularea aparaturii experimentale, a echipamentului, a documentelor, a
programelor de calculator, a datelor în format electronic, a substanțelor
organice sau anorganice ori a materiei vii necesare altor persoane pentru
derularea, realizarea sau finalizarea activităților de cercetare-dezvoltare”.45
Încălcarea normelor de conduită prevăzute la art. 2 litera b) din
Legea nr. 206/2004:

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 04.06.2004. Ultima modificare a Legii s-a
realizat prin OG nr. 2/2016.
45
Art. 21alin. (1) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare cu modificările și completările ulterioare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 04.06.2004. Ultima modificare a Legii s-a
realizat prin OG nr. 2/2016.
36
a) „plagiatul;
b) autoplagiatul;
c) includerea în lista de autori a unei publicații științifice a unuia sau
mai multor coautori care nu au contribuit semnificativ la publicație ori
excluderea unor coautori care au contribuit semnificativ la publicație;
d) includerea în lista de autori a unei publicații științifice a unei
persoane fără acordul acesteia;
e) publicarea sau diseminarea neautorizată de către autori a unor
rezultate, ipoteze, teorii ori metode științifice nepublicate;
f) introducerea de informații false în solicitările de granturi sau de
finanțare, în dosarele de candidatură pentru abilitare, pentru posturi
didactice universitare ori pentru posturi de cercetare-dezvoltare”.46
Încălcarea normelor de conduită prevăzute la art. 2 litera c) din Legea
nr. 206/2004:
„a) nedezvăluirea situațiilor de conflicte de interese în realizarea sau
participarea la evaluări;
b) nerespectarea confidențialității în evaluare;
c) discriminarea, în cadrul evaluărilor, pe criterii de vârstă, etnie,
sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală ori
alte tipuri de discriminare, cu excepția măsurilor afirmative prevăzute de
lege”.47

46
Art. 21alin. (2) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare cu modificările și completările ulterioare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 04.06.2004. Ultima modificare a Legii s-a
realizat prin OG nr. 2/2016.
47
Art. 21alin. (3) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare cu modificările și completările ulterioare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 04.06.2004. Ultima modificare a Legii s-a
realizat prin OG nr. 2/2016.
37
Încălcarea normelor de conduită prevăzute la art. 2 litera d) din Legea
nr. 206/2004:
„a) abuzul de autoritate pentru a obține calitatea de autor sau coautor
al publicațiilor persoanelor din subordine;
b) abuzul de autoritate pentru a obține salarizare, remunerare sau alte
beneficii materiale din proiectele de cercetare-dezvoltare conduse ori
coordonate de persoane din subordine;
c) abuzul de autoritate pentru a obține calitatea de autor sau coautor
al publicațiilor persoanelor din subordine ori pentru a obține salarizare,
remunerare sau alte beneficii materiale pentru soți, afini ori rude până la
gradul al III-lea inclusiv;
d) abuzul de autoritate pentru a impune nejustificat propriile teorii,
concepte sau rezultate asupra persoanelor din subordine;
e) obstrucționarea activității unei comisii de etică, a unei comisii de
analiză sau a Consiliului Național de Etică 48, în cursul unei analize a unor
abateri de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare din
subordine;
f) nerespectarea prevederilor și procedurilor legale destinate
respectării normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare
prevăzute în prezenta lege, în Legea nr. 1/2011, în Codul de etică, în
codurile de etică pe domenii, în regulamentele de organizare și funcționare a
instituțiilor de cercetare - dezvoltare, respectiv în cartele universitare, după
caz, inclusiv nepunerea în aplicare a sancțiunilor stabilite de către comisiile

48
Actualmente Consiliul Național de Etică are denumirea de Consiliul de Etică și Management
Universitar acordată prin Ordinul ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr.
6.085/14.12.2016.
38
de etică conform art. 11 alin. (6) din prezenta lege sau de către Consiliul
Național de Etică, conform art. 326 din Legea nr. 1/2011”.49 Încălcarea
normelor de conduită prevăzute la art. 2 litera e) din Legea nr. 206/2004 este
reglementată în Codurile de etică ale instituțiilor de învățământ superior.
Legea nr. 206/2004 cu modificările și completările ulterioare mai
prevede o serie de abateri de la normele deontologice aplicabile
activității de cercetare științifică în cuprinsul art. 21 alin. (6): „a)
participarea activă în abateri săvârșite de alții;
b) cunoașterea abaterilor săvârșite de alții și nesesizarea comisiei de
etică prevăzute la art. 9 sau a Consiliului Național de Etică; c) coautoratul
publicațiilor conținând date falsificate sau confecționate;
d) neîndeplinirea obligațiilor legale și contractuale, inclusiv a celor
aferente contractului de mandat sau contractelor de finanțare, în exercitarea
funcțiilor de conducere ori de coordonare a activităților de cercetare
dezvoltare”.50
În continuare, legiuitorul indică o serie de fapte care nu constituie abateri de
la buna conduită în cercetare și dezvoltare, precizări, terminologie51
(definirea termenilor utilizați în această lege pentru a facilita

49
Art. 21alin. (4) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare cu modificările și completările ulterioare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 04.06.2004.
50
Art. 21 pct. (6) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare cu modificările și completările ulterioare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 04.06.2004.
51
De exemplu, art. 4 prevede: alin. „(1) În sensul prezentei legi, următorii termeni sunt definiţi
după cum urmează : […] d) plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală,
inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor
autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale; e) autoplagiatul –
expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, 39
aplicare corectă și uniformă a normei juridice), conflictele de interese,
competența de soluționare a sesizărilor privind încălcarea normelor de bună
conduită în cercetare și inovare, activitatea, componența și competența
Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării
Tehnologice și Inovării și a comisiilor de etică din cadrul instituțiilor de
învățământ superior și cercetare, sancțiunile care pot fi aplicate de cele două
foruri atunci când se constată săvârșirea unor abateri de la buna conduită în
cercetare și dezvoltare.
IV. Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de
cercetare-dezvoltare prevede, în cuprinsul art. 1 alin. (1), faptul că acest act
normativ „constituie cadrul prin care se promovează formarea continuă,
dezvoltarea și motivarea resurselor umane, pentru asigurarea competenței și
eticii profesionale în activitățile de cercetare-dezvoltare, a libertății
demersurilor științifice și pentru participarea personalului din domeniu la
promovarea și evaluarea activităților ce îi revin”.52
În ceea ce privește etica și deontologia profesională, Statutul
personalului de cercetare – dezvoltare instituie în conformitate cu art. 24,
următoarele obligații:
„a) să respecte etica și deontologia activității de cercetare-dezvoltare; „b) să
respecte drepturile de proprietate intelectuală și confidențialitatea convenită
cu colaboratorii și cu finanțatorii cercetării;
inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate
ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau
aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.”
52
Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, cu modificările și
completările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 23 iulie
2003. Cea mai recentă modificare a acestei legi s-a realizat prin Legea nr. 69/2018. 40
„c) să nu creeze conflict de interese sau concurență neloială în cazul
cumulului de activități, efectuat în condițiile legii”.53
Încălcarea acestor obligații constituie abateri disciplinare și se
sancționează ca atare în măsura în care nu constituie infracțiuni. Dacă
faptele săvârșite întrunesc conținutul legal al unor infracțiuni atunci, față de
persoana sau persoanele vinovate, este atrasă răspunderea penală. În cazul în
care prin săvârșirea faptelor incriminate se cauzează un prejudiciu material
sau moral/ de imagine unei persoane sau instituții poate fi angajată și
răspunderea patrimonială a autorului / autorilor faptei respective.
V. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
cu modificările și completările ulterioare instituie o protecție specială cu
privire la dreptul de autor și celelalte drepturi conexe precizând subiectele
acestor drepturi, conținutul specific al fiecăruia, modalitățile de protecție
precum și sancțiunile aplicabile în caz de încălcare. În primul rând se
impune să menționăm faptul că „în România, dreptul de autor asupra unei
opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile
legislaţiei în vigoare. Acest drept este legat de persoana autorului şi nu
depinde de valoarea ştiinţifică, artistică sau culturală a operei pe care a
creat-o autorul respectiv. De asemenea, nu depinde nici de modalitatea de
creaţie, de modul sau forma de exprimare ori de destinaţia operei”. 54 De
asemenea, art. 1 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 6/1996 statuează „acest drept
este legat de persoana autorului și comportă atribute de ordin moral și
patrimonial”.55

53
Ibidem.
54
Dumitrache, Ioan; Iovu, Horia (coordonatori) – Manual de autorat științific, http://www.ecs
univ.ro/UserFiles/File/Manual%20de%20autorat%20stiintific%2026.09.2011.pdf, 2011, accesat
la data de 23.07.2018, p. 44.
55
Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996.
41
Pentru a fi respectat și garantat prin forța coercitivă a legii opera
unui autor nu trebuie să fie nici finalizată și nici publicată sau comunicată
vreunei audiențe în orice fel. Este suficient ca autorul să lucreze la o operă
care este proprie pentru ca dreptul său să fie recunoscut și protejat (art. 1
alin. (2) din Legea nr. 8/1996). De altfel, acesta este cazul cu diverse opere
(scrise sau de altă natură) publicate sau cunoscute postum.
În sensul Legii nr. 8/1996 cu modificările şi completările autorul este
persoana fizică ce a creat o anumită operă de unde se poate concluziona că
„dreptul de autor asupra operei respective decurge din simplul fapt al
realizării ei”.56 De asemenea, legea prevede că autori ai unei opere pot fi mai
multe persoane fizice. În absenţa unei probe contrare, se prezumă că autorul
este persoana sub numele căreia a fost adusă opera la cunoştinţă publică,
pentru prima dată. Din punctul de vedere teoretic „dreptul de autor
reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile
juridice privind crearea unei opere literare, artistice și științifice”.57
Sfera creațiilor care pot constitui obiectul dreptului de autor este
foarte vastă ea cuprizând opere științifice, literare, programe pentru
calculator, fotografii, artă plastică etc. Articolul 94 precizează care sunt
titularii drepturilor conexe dreptului de autor: „artiștii interpreți sau
executanți, pentru propriile interpretări ori execuții, producătorii de
înregistrări sonore și producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru

56
Dumitrache, Ioan; Iovu, Horia (coordonatori) – Manual de autorat științific, http://www.ecs
univ.ro/UserFiles/File/Manual%20de%20autorat%20stiintific%2026.09.2011.pdf, 2011, accesat
la data de 23.07.2018, p. 45.
57
Dominte, Nicoleta Rodica – Dreptul de autor. Mărci. Desene și modele. Brevete de invenție.
 Jurisprudență comentată, Editura C. H. Beck. București, 2012, p. 15.42
propriile înregistrări, și organismele de radiodifuziune și de televiziune,
pentru propriile emisiuni și servicii de programe”.58
Conform art. 1387din Legea nr. 8/1996 încălcarea drepturilor
instituite și protejate prin această lege (inclusiv a dreptului de autor) poate
„atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, potrivit
legii”.59
Din punctul nostru de vedere, în anumite situații, plagiatul operei
altei persoane poate constitui, după caz (în funcție de gravitate și de
consecințele produse) abatere disciplinară sau infracțiune. Astfel, în cadrul
art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor care
reglementează infracțiunea de contrafacere, conform căruia „constituie
infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
fapta persoanei care își însușește, fără drept, în întregime sau în parte, opera
unui alt autor și o prezintă ca o creație intelectuală proprie” 60, dacă este
săvârșită de una din persoanele prevăzute de art. 1 alin. (4) din Legea nr.
206/2004, include și plagiatul. Astfel, nu ne raliem la opinia doamnei
Florea61 conform căreia, în nicio situație plagiatul nu poate fi o modalitate de
săvârșire a contrafacerii. Este adevărat că prin incriminarea acestei
infracțiuni legiuitorul protejează dreptul de autor și există situații în care
deși este citat autorul unei opere preluate, cel care a preluat nu avea dreptul
să folosească opera respectivă și a încălcat dreptul de autor. Dar, din punctul
nostru de vedere, uneori, prin plagierea operei altei persoane, faptă care în
mod evident se realizează fără drept, i se pot produce acesteia prejudicii atât
de imagine cât și patrimoniale, respectivul fiind îndreptățit să formuleze și o
58
Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996.
59
Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996.
60
Ibidem.
61
Florea, Sonia - Plagiatul și încălcarea drepturilor de autor, juridice.ro, septembrie 2016.43
plângere penală și să obțină repararea prejudiciului moral și material suferit
și pe această cale.
Mai mult decât atât, în Legea nr. 206/2004 sunt enumerate abaterile
de la buna conduită în cercetare specificându-se că aceste fapte sunt abateri
„în măsura în care nu constituie infracțiuni potrivit legii penale”.62 Din
punctul nostru de vedere această sintagmă include și infracțiunea de
contrafacere.
Definiția plagiatului o regăsim, detaliată, în cadrul art. 4 alin. (1) lit.
din Legea nr. 206/2004 conform căruia acesta este „expunerea într-o operă
scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode
ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor
autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele
originale”.
Din punctul nostru de vedere, dacă fapta de plagiat a operei unei alte
persoane are o gravitate scăzută atunci aceasta constituie abatere disciplinară
și se aplică doar sancțiunea disciplinară proporțională cu circumstanțele
individuale și reale, consecințe, atitudinea persoanei vinovate etc. Pe de altă
parte, condamnarea penală pentru infracțiunea de contrafacere, poate atrage
și răspunderea disciplinară cu aplicarea celei mai grave sancțiuni
disciplinare – desfacerea contractului de muncă sau pierderea gradului
didactic obținut ca urmare a folosirii lucrării plagiate la concursul de
ocupare a postului respectiv.

62
Art. 21 din Legea nr. 206/2004.
44