UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

“ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
MASTERAT M.A.A

PROIECT
ETICA SI INTEGRITATE
ACADEMICA

Coordonatori ştiinţifici,
Conf. univ. dr. Carmen- Mariana Diaconu

Masterand,
Luca Stefan Robert
 Cuprins

1. Considerații despre etică

2. Cadru legislativ
3. Drepturile si obligatiile actorilor implicati in actul educatiei
4. Forme de raspundere juridica
4.1 Raspundere disciplinara contractuala
4.2 Raspundere patimonial contractuala
4.3 Raspundere penala
5. Dezvoltare ca ipoteza de cercetare
6. Concluzii personale
1. Considerații despre etică

Dicționarul explicativ al limbii române definește etica din punct de vedere științific ca
fiind acea disciplină care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiției umane din
perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială. Etica însumează, de asemenea,
și totalitatea normelor de conduită morală corespunzatoare, fiind în multe situații, de altfel,
sinonimizată cu conceptul de morală.
Așadar, etica se ocupă de studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare
istorică,cu conținutul lor de clasă și cu rolul lor în viața socială, este una dintre formele
conștiinței sociale, fiind adânc înrădăcinată în ființa umană, ca parte integrantă a caracterului
fiecărui individ.
Din punct de vedere etimologic, termenul provine din limba latină-ethicus, iar în
greacă termenul este reprezentat de cuvântul-ethikos (moral).
Conceptul de etică trebuie să existe în orice mediu în care un individ se desfășoară. Fie
că este vorba de mediul laboral, profesional, cel universitar, academic, sau de relațiile inter-
umane este imperativ ca acțiunile fiecărui individ sa fie guvernate de morală, etică. Din cele
mai vechi timpuri oamenii au fost preocupati sa reglementeze relațiile dintre ei prin norme
care sa aibă ca scop protejarea fiecărui individ al comunității, a comunității ca întregsau a
anumitor segmente ale acesteia (familie, trib, gintă, popor, națiune, etnie, organizație,etc).
La baza constituirii unei norme au stat întotdeauna valorile morale promovate în
anumite momente istorice și în diferite arii de conviețuire umană într-o societate. Astfel,
obiectul principal de studiu al științei eticii este morala. Tema moralei este una din cele mai
vechi teme ale filosofiei, fiind o parte constitutivă a naturii umane, iar conștiința de sine a
omului a fost constituita înainte de toate în jurul valorilor morale existente în societate în
fiecare perioadă istorică.
În ceea ce privește mediul academic, etica se regăsește la intersecția dintre etica
cercetării, managementul eticii în organizații și deontologia profesională a cercetătorului sau
profesorului.
În mediul universitar, etica este evidențiată pe de-o parte de obligațiile morale ale
profesorului și pe de altă parte, de îndatoririle morale ale studentului. Profesorul, prin meseria
pe care o practică își însușește respectarea tuturor normelor sociale, ale regulamentelor interne
ale instituției in care își desfășoară activitatea, precum și a exigențelor pedagogice în educația
deontologică. Pe de altă parte, obligația morală a studentului este cea de a studia disciplina la
care s-a înscris, de a respecta regulamentul intern, normele sociale, de a se prezenta la cursuri
conform așteptărilor profesorului.
Etica profesională este caracterizată de obligația fiecarui membru al unei profesii de a
încheia un contract nescris, prin care membrii profesiei respective își asumă promovarea
idealurilor serviciului public, își asumă respectarea datoriei civice ce vine odată cu meseria
pecare o desfășoară (în cazul în care această meserie este în folosul cetăteanului), îți asumă
trăsături de caracter deosebite, reprezentate de integritate, anticoruptibilitate, considerarea
interesului altuia mai importanta decât interesul propriu, promovarea idealurilor serviciului,
precum și aderarea la standardele înalte pe care le impune activitatea, în integralitatea sa.
În ceea ce privește etica cercetării științifice, se pun în discuție problemele etice care
apar în toate etapele unei cercetări, unde este relevanta alegerea temei, a metodelor, a
desfășurării propriu-zise a cercetării și a publicării ulterioare a lucrării, precum și a
valorificării rezultatelor finale. În această privință, în discordanță cu etica este plagiatul unei
lucrări științifice.
Plagiatul este un fenomen de-a dreptul endemic în lumea academică. În România,
plagiatul a constituit în ultima vreme un subiect de interes public, implicând o serie de
politicieni în scandaluri publice dintre care cel mai notoriu a fost cazul plagiatului lucrării
dedoctorat de către prim- ministrul Victor Ponta.
Plagiatul este caracterizat ca fiind o forma de furt intelectual. Conform dicționarului
explicativ al limbii române plagiatul reprezintă copierea, însușirea, în întregime sau în parte, a
ideilor altora pentru a le prezenta drept creații personale.
De la o vreme, în presă există multiple cazuri care scot în evidență plagiatul unor
persoane publice care ocupa importante funcții în aparatul administrativ și care, mai presus de
orice ar fi trebuit sa dea dovada atât de etică științifică, cât și de etică profesională.
Aceste subiecte sunt tratate și în legislația, în vigoare, din România. Astfel, Legea
educației naționale numărul 1/2011, actualizată, prezintă în articolul 98, alineatul
2,obligativitatea fiecărei instituții de învățământ de a avea un consiliu profesoral care să
stabilească un Cod de etică profesională și să monitorizeze aplicarea acestuia. În legea
educației naționale termenul de "etică" apare ca un laitmotiv, având, de altfel, o întreagă
secțiune dedicată, denumită "Etica universitară". Această secțiune trasează liniile formării
comisiei de etică universitară, atribuțiile ei, funcționarea și principalele abateri de la buna
conduită în cercetarea științifică și activitatea universitară.
 În completarea Legii educației naționale vine Ordinul Ministerului Educației Naționale
nr. 4831/2018 prin care s- a aprobat Codul- cadru de etică al personalului didactic din
învățământul preuniversitar.
De asemenea, o importanță majoră în acest domeniu o are și legea
206/2004,actualizată, privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică
și inovare, în care este prezentată înființarea Consiliului Național de Etică a Cercetării
Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, cu toate atribuțiile care îi sunt alocate.

2. Cadru legislativ

Conform Legii educației naționale nr. 1/2011 fiecare instituție de învățământ are
obligativitatea de a avea un Cod de etică profesională, care trebuie respectat atât de catre
cadre didactice și manageri, cât și de către studenți.
În acest capitol o sa tratez comparativ codurile de etică ale unor Universități cu diferite
profile de activitate. Așadar, în paginile următoare o să fie regasite sinteze ale codurilor de
etică și deontologie profesională pentru următoarele universități: Universitatea de Ştiinţele
Vieţii "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi, Universitatea
de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" Iași.

Universitatea de Ştiinţele Vieţii "Ion Ionescu de la Brad

Art.1 (1) Dezvoltarea şi afirmarea profesională, evoluţia cunoaşterii şi cercetării, prin

respectarea statului de drept şi a drepturilor omului, promovând demnitatea academică, fac
parte din obiectivele strategice ale universităţii.
(2) Codul de etică universitară cuprinde idealurile, principiile şi normele morale pe
care membrii comunităţii academice consimt să le respecte şi să le aplice în activitatea
profesională, de cercetare şi de convieţuire în mediul academic şi în afara lui, stabilind
standardele de etică profesională pe care comunitatea academică îşi propune să le urmeze şi
penalităţile ce se pot aplica în cazul nerespectării acestora.
(3) Codul de etică universitară este un document ce întregeşte Carta universitară.
(4) Pentru aplicarea Codului de etică universitară, se constituie o Comisia de etică
formată din 7 membri, ce funcţionează în baza regulamentului adoptat de către Senatul
Universităţii de Ştiinţe Agricole şi de Medicină Veterinară Iaşi şi se subordonează acestuia.
 Art. 2. Codul de etică universitară stă la baza aplicării normelor de conduită
profesională şi socială şi cuprinde idealuri, principii şi standarde morale, responsabilităţi şi
reguli ce privesc comunitatea academică.
Art. 3. Normele de conduită promovate prin codul de etică universitară şi prin
regulament sunt obligatorii pentru toţi membrii comunităţii academice a Universităţii de
Ştiinţe Agricole şi de Medicină Veterinară Iaşi.
Art. 4. Codul etic universitar urmăreşte asigurarea responsabilităţii cadrelor didactice,
personalului nedidactic, studenţilor şi a altor categorii care se găsesc în relaţii directe sau
indirecte cu USAMV Iaşi, contribuind astfel la creşterea calităţii procesului de învăţământ şi a
cercetării ştiinţifice.
Art. 5. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi de Medicină Veterinară Iaşi promovează
integritatea academică şi respectă demnitatea membrilor săi, urmărind creşterea prestigiului
universităţii şi formarea unui climat universitar bazat pe cooperare, respect, încredere şi
competiţie după reguli corecte.

Principii generale şi conduita academică

Art. 6. Principiile de conduită profesională promovate de USAMV Iaşi sunt asigurate
prin: libertatea academică, autonomia personală, dreptatea şi echitatea, meritul,
profesionalismul, onestitatea şi corectitudinea intelectuală, transparenţa, respectul şi toleranţa,
responsabilitatea, bunăvoinţa şi grija.
Libertatea academică
(1) Întrucât Universitatea este un spaţiu în afara constrângerilor şi presiunilor politice sau de
altă natură, membrii universităţii sunt protejaţi faţă de cenzură, manipulări sau persecuţii, prin
respectarea responsabilităţii profesionale şi a standardelor ştiinţifice.
(2) Membrii comunităţii universitare sunt încurajaţi în abordarea critică, parteneriatul
intelectual şi cooperarea indiferent de opiniile politice sau credinţele religioase.
Responsabilitatea profesională şi socială
(1) Programele şi activităţile USAMV Iaşi sunt şi vor fi orientate către nevoile societăţii,
stimulând personalul universitar în activităţi şi implicare sub aspectul profesional şi public,
respectând standardele etice şi profesionale.
Transparenţa
(1) USAMV Iaşi asigură principiul transparenţei tuturor categoriilor de informaţii care se
referă la membrii comunităţii universitare, fiind puse la dispoziţie de către conducerea
Universităţi.
Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi,

Codul de etică şi deontologie profesională reprezintă un cadru de formalizare a unor

reguli consensuale între membrii comunităţii academice, privitoare la modul de a acţiona în
acelaşi spaţiu social, pentru a conferi un spor de autoritate acestuia în ansamblul societăţii.
Parte integrantă a mecanismelor de asigurare a calităţii instituţionale, Codul de etică şi
deontologie profesională are menirea de a contribui la îmbunătăţirea continuă a procesului de
formare profesională, morală şi civică, la punerea în act a unor atitudini şi comportamente cât
mai aproape de exemplaritate, în temeiul integrităţii academice.
Furnizând un model de conduită, Codul este un contract moral între membrii
comunităţii universitare, a cărei coeziune o menţine prin angajarea adeziunii şi
devotamentului, a aprecierii, a imparţialităţii şi a comunicării profesionale.
La interferenţa dintre morală şi drept, Codul de etică şi deontologie profesională este
un instrument de orientare, de intervenţie ameliorativă, de evaluare a moralităţii acţiunilor
membrilor comunităţii universitare, pe baza unor standarde generale „bune pentru fiecare, dar
şi pentru societate”, conciliind: concurenţa şi cooperarea, individualismul şi solidaritatea,
asumarea regulilor generale şi liberul-arbitru, în scopul de a proteja atât libertatea şi
demnitatea persoanei, cât şi binele public.
Expresie a poziţiilor etice definitorii pentru ceea ce este permis sau nu, Codul
desfăşoară un ansamblu de drepturi şi obligaţii ce decurg din valori şi principii civice
fundamentale, aplicabile cu flexibilitate în situaţii concrete, în ideea afirmării unei interacţiuni
sociale armonioase – cadru de realizare justă şi eficientă a potenţialului intelectual şi uman al
tuturor membrilor comunităţii universitare

Art. 1. Codul de etică şi deontologie profesională al Universităţii „Alexandru Ioan

Cuza” din Iaşi este elaborat în conformitate cu prevederile Constituţiei României, ale
legislaţiei în domeniul educaţiei şi al muncii, elaborat cu respectarea drepturilor individuale
fundamentale, dar şi cu cerinţele exercitării responsabilităţilor personale, respectiv cu Legea
Educaţiei Naţionale nr.1/2011.
Art. 2. Codul de etică este elaborat în raport cu valorile, principiile şi normele etice
profesionale generale ale: libertăţii academice, autonomiei personale, dreptăţii şi echităţii,
respectului şi toleranţei, meritului personal, transparenţei, responsabilităţii individuale şi
publice, onestităţii şi corectitudinii intelectuale, bunăvoinţei şi altruismului.
 Art. 3. Este un document cu funcţie de ghid în desfăşurarea relaţiilor moral-
profesionale dintre studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori, personal didactic auxiliar,
personal nedidactic şi comunitatea universitară în ansamblul ei, precum şi în desfăşurarea
relaţiilor dintre membrii comunităţii universitare şi colaboratorii externi.
Art. 4. Scopul Codului de etică al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este de
a susţine şi de a dezvolta continuu climatul de cooperare, respect reciproc, colegialitate,
politeţe, încredere, discreţie, solidaritate, care există în interiorul acestei instituţii de
învăţământ superior, pentru a facilita creşterea calităţii activităţii didactice, de cercetare, de
educaţie şi îndeosebi a atmosferei de muncă din Universitate, care are impact şi dincolo de
mediul universitar, asupra profilului moral al societăţii în ansamblu.
Art. 5. Promovând valorile şi normele ethos-ului academic – ale corectitudinii şi
respectului, ale responsabilităţii şi ordinii instituţionale în faţa legii, ale apărării demnităţii şi
integrităţii persoanei, ale dezvoltării personale şi echităţii, prezentul Cod reflectă vocaţia etică
a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în calitate de instituţie angajată deplin atât în
educarea studenţilor, cât şi în afirmarea şi cultivarea unor înalte standarde comportamentale în
beneficiul societăţii şi, totodată, ca instituţie academică ce acţionează pentru compatibilizarea
propriilor practici educaţionale cu valorile şi principiile spaţiului european al învăţământului
superior.
Art. 6. Dispoziţiile prezentului Cod se aplică tuturor membrilor comunităţii
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi: personal didactic, personal didactic auxiliar,
personal de cercetare, personal nedidactic, studenţi, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi şi
alte categorii de membri ai comunităţii academice.
Art. 7. (1) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este o instituţie apolitică.
Afilierea unui membru al comunităţii universitare la un partid politic este o opţiune strict
personală şi nu angajează cu nimic instituţia sau o subdiviziune a acesteia.
(2) Apartenenţa la comunitatea universitară nu îngrădeşte în nici un mod activităţile
politice ale membrilor ei, ca persoane particulare, în afara spaţiului Universităţii.
(3) Persoanele din conducerea Universităţii şi a facultăţilor nu pot exercita activităţi şi
acţiuni politice pe durata mandatului.
Art. 8. În spaţiul Universităţii, este interzisă orice formă de discriminare. Politica de
nediscriminare acoperă toate domeniile activităţii universitare: admiterea şi înmatricularea
studenţilor, evaluarea lor academică, angajarea şi evaluarea personalului didactic, a
angajaţilor Universităţii, promovarea în organisme sau funcţii de conducere şi exercitarea
drepturilor stabilite de Carta Universitară.
 Art. 9. Membrii comunităţii academice si ceilalţi angajaţi ai Universităţii au drepturi şi
îndatoriri care decurg din legislaţia generală în vigoare, din Carta şi Regulamentele
Universităţii, precum şi din prevederile contractului individual şi colectiv de muncă sau de
studii.
Art. 10. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi garantează respectarea
drepturilor individuale fundamentale şi asigură egalitate de tratament tuturor membrilor
comunităţii universitare, pe baza următoarelor principii: nediscriminarea şi echitatea,
egalitatea de şanse, promovarea autonomiei personale, transparenţa informaţiilor şi accesul
liber şi egal la resurse materiale şi servicii. În acest scop, se vor urmări: eliminarea
conflictului de interese; depăşirea şi/sau soluţionarea stărilor tensionate; prevenirea şi
combaterea oricărei forme de corupţie, favoritism, înşelăciune; protecţia faţă de abuzuri,
precum şi faţă de acţiuni de denigrare, calomnie, răzbunare.

Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" Iași

Art.1. Prezentul Cod reglementează conduita membrilor comunităţii academice din

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, instituţie publică acreditată,
componentă a sistemului naţional de învăţământ superior, aşa cum este el definit prin Legea
Educaţiei Naţionale nr.1/2011.
Art. 2. Normele şi principiile de etică şi deontologie universitară, promovate prin actualul
Cod, sunt circumscrise sistemului de valori universal acceptate de comunităţile academice în
condiţiile internaţionalizării informaţiei si globalizării. Sistemul de valori astfel definite, se
regăseşte în normele de conduită, având o triplă funcţionalitate:
- asumarea răspunderii morale individuale și instituționale în baza interesului
comunității academice,
- promovarea culturii organizaţionale şi consolidarea statusului profesional,
- asumarea răspunderii individuale şi instituţionale în baza interesului comunității
academice.

Art. 3. Codul de etică al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore.T. Popa” Iaşi

cuprinde normele de conduită obligatorii, fiind un contract moral între membrii Comunităţii
academice – studenţi, cadre didactice, personal nedidactic – menit să contribuie la coeziunea
membrilor Universităţii şi la instalarea unui climat academic bazat pe cooperare şi competiţie
corectă contribuind prin aceasta la creşterea prestigiului universităţii.
 Art. 4. Prevederile prezentului Cod, sunt obligatorii pentru toți membrii comunităţii
academice din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi.

Art. 5. Codul de etică universitară exprimă idealurile, principiile şi normele de

conduita morală, pe care membrii Comunităţii academice din Universitatea de Medicină şi
Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi consimt să le respecte şi să le urmeze în activitatea lor
profesională. Codul de etică stabileşte principalele linii de conduită etică profesională pe care
Comunitatea academică din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi îşi
propune să le urmeze şi modalitatea de penalizare în cazul încălcării acestora.

Art. 6. Codul de etică universitară nu se substituie prevederilor legale și de

reglementare aplicabile sau cerințelor altor coduri şi reglementări. Scopul vizat este de a
reglementa domeniul cuprins între lege şi morală. Codul de etică universitară şi aplicarea
acestuia nu exclud şi nu înlocuiesc drepturile şi obligaţiile legale care revin membrilor
Comunităţii academice din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi.
Acest cod corelează relaţiile pur contractuale cu încrederea, ataşamentul, responsabilitatea şi
protejează membrii Comunităţii academice de comportamente nedrepte, necinstite sau
oportuniste.

Codul de etică și deontologie profesională al Universității de Medicină și Farmacie

"Grigore T. Popa" Iași își are baza legislativă în Legea educației naționale nr. 1/2011. Acest
cod circumscrie un sistem de valori universal acceptate de comunitățile academice în
condițiile internaționalizării informației și globalizării. Acesta reprezintă, de asemenea, și un
"contract moral", nescris, între membrii comunității academice, menit să asigure o buna
colaborare între membrii, o competiție sănătoasă și corectă între studenți, care în cele din
urma să ducăla creșterea prestigiului universității.
Textul codului exprimă într-o manieră concludentă însuși scopul său: Scopul vizat este
de a reglementa domeniul cuprins între lege și morală (art. 6, Codul de etică și deontologie
profesională al Universității de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" Iași).
Ca și în celelalte cazuri deja prezentate, codul se bazează pe un set de principii și
valori promovate în mediul academic, după cum urmează: libertatea academică; integritatea;
prevenirea și gestionarea conflictelor de interese; autonomia personală; dreptatea și echitatea;
meritul; profesionalismul și competența; onestitatea și corectitudinea intelectuală;
transparența; respectul, toleranța și incluziunea; responsabilitatea profesională; bunăvoința și
grijă; fidelitatea (loialitatea); buna conduită în activitatea științifică.
Aceste valori sunt protejate de Universitate, iar orice încălcare a acestora este
sancționată conform legislației în vigoare.
Codul Universității de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" Iași prezintă și un set
de incompatibilități, enunțate în art. 11, alin. (5). Aceste incompatibilități scot în evidență
faptul că acest cod este unul care respectă însăși subiectul pe care îl dezvoltă în întreg
conținutul său. Luând în considerare subiectul de studiu al acestei universități în cod
există anumite particularități, cum este situația enunțată în art. 22: "Cercetarea pe subiecți
umani și pe animale se face cu respectarea prevederilor Convențiilor și Declarațiilor
Internaționale la care România este parte semnatară".
Pentru respectarea integrității umane, codul enunța și faptul că cercetarea medicală în
scopul progresului medical trebuie realizată doar în ultimă instanță pe subiecți umani. De
asemenea, în cercetarea biomedicală există datoria de a promova și proteja viața, sănătatea,
intimitatea și demnitatea subiecților umani care participă la cercetare, binele individual
primând asupra binelui societății în general și al științei.
În scopul unei verificări amănunțite la nivelul Universității a fost constituită o
Comisie de Etică a Cercetării, care evaluează toate proiectele de cercetare și le avizează pe
cele pe care le consideră potrivite (în urma analizei).
Din cauza programului de studiu, care conține atât o parte teoretică, cât și o parte
practică, studenții trebuie să își însușească și Codul de etică profesională existent la nivelul
fiecărui spital, fie el public sau privat.
Ca ultimă mențiune pentru această situație, în cazul membrilor comunității universitare
sunt incluse în contractele individuale de muncă și în contractele de studii clauze referitoare la
Codul de etică și deontologie profesională, prin care cu toții se obligă de respectarea lui.

Consideratii finale

Putem considera ca etica și-a făcut simțită prezența din cele mai vechi timpuri, de când
individul a început să aibă conștiință, să facă parte dintr-o comunitate în care primează legile
morale, în care primează starea sa de bine și a celor care îl înconjoară, în care primează
respectarea limitelor impuse de cutumă, în care morala este mai de graba un principiu de bună
conviețuire.
 În prezentările privind analiza celor cinci coduri de etică de mai sus se pot observa
multiple similitudini. Plecând de la faptul ca acestea au același cadru legislativ și anume
Legea educației naționale nr. 1/2011, prin care se impune formarea Comisiilor de Etică la
nivelul fiecărei universități. Comisiile de etică au atribuții asemănătoare, în genere, însă au și
atribuții diferite, care țin mai degraba de profilul de activitate al universităților.
Întodeauna, Codul de etică al Universității de Medicină și Farmacie "Grigore T.
Popa"Iași o sa conțină articole suplimentare care se referă la activitatea de cercetare medicală
și biomedicală, pe subiecți animali sau umani, spre deosebire de Codul de etică al
Universității Alexandru Ioan Cuza care conține articole generale referitoare la etica
universitară. De asemenea, Codul de etică al Universității de Stinte Agicole si Medicina
Veterinara o sa conțină articole referitoare la dezvoltarea agriculturii, la protejarea mediului,
spre deosebire de Codul de etică al celorlalte doua universitati, care au în componență
multiple facultăți, pe diverse domenii de activitate. Așadar, codurile nu pot fi costumizate,
astfel încât să poată cuprinde activitățile variate ale celor trei universități menționate, ci sunt
tratate aspectele în general.
Aspectele generale, similare se referă la principiile și valorile eticii, care se regăsesc în
fiecare Cod de etică și deontologie profesională, de la libertatea academică; integritatea;
prevenirea și gestionarea conflictelor de interese; autonomia personală; dreptatea și echitatea;
merituozitate; profesionalismul și competența; onestitatea și corectitudinea intelectuală;
transparența; respectul, toleranța și incluziunea; responsabilitatea profesională, până la
bunăvoința și grijă; loialitatea și buna conduită în activitatea științifică.
Realizarea codurilor de etică la nivelul fiecărei universități duce la conștientizarea
acută a unei părți a problemelor din mediul academic din zilele de azi. Probleme legate de
plagiat, de lipsă de echitate, de inegalitate, de lipsa de merituozitate. Deși, există în presă
nenumărate articole care scot în evidență astfel de fapte, disciplina eticii dorește să corecteze
comportamente, să apeleze la moralitatea indivizilor care se desfășoară în mediul academic și
să găsească soluții prin care problemele evidențiate să nu se mai repete.
Concluzionând, putem spune ca știința eticii are un caracter multi-disciplinar, aflată la
intersecția întrebărilor, dilemelor, problemelor și metodelor de deliberare și decizie din etica
profesională, etica cercetării și managementul eticii în organizații. Dar acestea nu sunt
singurele domenii care oferă instrumente celor aflați în fața unor decizii privind fapte morale
sau imorale din universități. Sociologia, filosofia socială și politică, biologia, dreptul sau
antropologia oferă companie intelectuală în chestionarea și deliberarea morală
3. Drepturile si obligatiile actorilor implicati in actul educatiei

Drepturi și obligații ale personalului didactic

(1) Personalul din învățământul superior are drepturi și îndatoriri care decurg din Carta
universitară, din Codul de etică universitară, din contractul individual de muncă, precum și
din legislația în vigoare.
(2) Protecția drepturilor salariaților, precum și a drepturilor de proprietate intelectuală
asupra creației științifice, culturale sau artistice este garantată și se asigură în conformitate cu
prevederile Cartei universitare și cu legislația specifică în vigoare.
(3) Membrilor comunității universitare le este garantată libertatea academică. În baza
acesteia, ei pot exprima liber opinii academice în spațiul universitar și au libertatea de
predare, de cercetare și de creație, în conformitate cu criteriile de calitate academică.
(4) Personalul didactic și de cercetare are dreptul de a publica studii, articole, volume
sau opere de artă, de a candida la obținerea de granturi naționale și internaționale, fără
restricții ale libertății academice.
(5) Personalul didactic și de cercetare are dreptul să facă parte din asociații și
organizații sindicale, profesionale și culturale, naționale și internaționale, precum și din
organizații politice legal constituite, în conformitate cu prevederile legii.
(6) Cadrele didactice titulare pe un post didactic din învățământ, alese în Parlament,
numite în Guvern sau îndeplinind funcții de specialitate specifice din aparatul Parlamentului,
al Consiliului Legislativ, al Curții Constituționale, al Avocatului Poporului, al Administrației
Prezidențiale, al Guvernului sau în Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,
precum și cele alese de Parlament în organismele centrale ale statului, au drept de rezervare a
postului didactic pe perioada în care îndeplinesc aceste funcții. Pe toată durata mandatului sau
a numirii, cadrele didactice pot cumula aceste funcții cu activitatea didactică și de cercetare.
(7) Prevederile alin. (6) se aplică și cadrelor didactice titulare pe un post didactic din
învățământ, care îndeplinesc funcția de prefect, subprefect, președinte și vicepreședinte al
consiliului județean, primar, viceprimar, precum și cadrelor didactice trecute în funcții de
conducere, de îndrumare și de control în sistemul de învățământ, de cultură, de tineret și de
sport. De aceleași drepturi beneficiază și personalul de conducere și de specialitate de la casa
corpului didactic, precum și cadrele didactice titulare pe un post didactic din învățământ
numite ca personal de conducere sau în funcții de specialitate specifice din cadrul autorităților
și instituțiilor publice, comisiilor și agențiilor din subordinea Administrației Prezidențiale,
Parlamentului sau Guvernului.
(8) De prevederile alin. (6) beneficiază și personalul didactic trimis în străinătate cu
misiuni de stat, cel care lucrează în organisme internaționale, precum și însoțitorii acestora,
dacă sunt cadre didactice titulare pe un post didactic din învățământ.
(9) Personalului didactic titular pe un post didactic din învățământ, solicitat în
străinătate pentru predare, cercetare, activitate artistică sau sportivă, pe bază de contract, ca
urmare a unor acorduri, convenții guvernamentale, interuniversitare sau interinstituționale, ori
trimis pentru specializare, i se rezervă postul didactic pentru perioada respectivă.
(10) Personalul didactic titular pe un post didactic din învățământ, care din proprie
inițiativă solicită să se specializeze sau să participe la cercetare științifică în țară sau în
străinătate, are dreptul la concedii fără plată. Durata totală a acestora nu poate depăși 3 ani
într-un interval de 7 ani. Aprobările în aceste situații sunt de competența conducerii instituției
de învățământ superior sau, după caz, a consiliului de administrație, dacă se face dovada
activității respective.
(11) Personalul didactic titular pe un post didactic din învățământ poate beneficia de
concediu fără plată pe timp de un an universitar, o dată la 10 ani, cu aprobarea instituției de
învățământ superior, cu rezervarea catedrei pe perioada respectivă.
(12) Perioada de rezervare a postului didactic se consideră vechime în învățământ.
(13) Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel:
a) concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor universitare, cu o durată de cel puțin 40 de
zile lucrătoare; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe
concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele
metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, împreună cu reprezentanții organizațiilor
sindicale reprezentative la nivel de ramură a învățământului.
Drepturile si obligatiile studentului

Art. 1. Prezentul cod, elaborat in conformitate cu art. 202 alin. (3) din Legea educatiei
nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul Hotararii
Guvemului nr. 536/2011 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei,
Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordinul Nr.3666
din 30.03.2012 privind aprobarea Codului drepturilor si obligatiilor studentului emis de
Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, publicat in Monitorul Oficial nr. 225
din 04 aprilie 2012, in concordanta cu Carta Universitatii de Stiinte Agricole si Medicinii
Veterinara (USAMV) lasi si in acord cu Liga Studentilor Agronomi si Veterinari din USAMV
lasi, stabile$te drepturile si obligatiile studentului in cadrul USAMV lasi,

Art. 1 Prezentul cod cuprinde drepturile si obligatiile studentilor inmatriculati in

USAMV
Art. 2. Senatul universitar adopta Codul universitar al drepturilor si obligatiilor
studentului, la propunerea studentilor, cu respectarea prevederilor Legii educatiei nationale nr.
1/2011, cu modificiirile si completarile ulterioare si a Cartei USAMV lasi.
Art. 3. (1) Calitatea de student, respectiv student-doctorand se dobandeste prin
admiterea la un program de studii universitare de licenta, master si, respectiv , doctorat,
potrivit art. 142 alin. (7)si art. 199 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificarile si
completarile ulterioare .
(2) Drepturile si obligatiile studentului-doctorand sunt previzuite in Hotararea
Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat.
(3) Contractul de studii incheiat intre student si universitate in urma admiterii la un
program de studii universitare nu se poate modifica in timpul anului universitar.
(4) In USAMV lasi, calitatea de student, student-doctorand, cercetiitor post doctorat,
cursant se obtine ca urmare a promovarii concursului de admitere , emiterea deciziei de
inmatriculare si incheierea contractului de studii;
(5) Calitatea de student o au persoanele care urmeaza ciclurile de studii universitare de
licenta si masterat;
(6) Calitatea de student-doctorand o au persoanele care urmeaza ciclul de studii
universitare de doctorat ;
 (7) Calitatea de cursant o au persoanele care urmeaza un program din invatamantul
postuniversitar;
(8) Calitatea de cercetator post-doctorat o au persoanele care au obtinut o diploma de
doctor in stiinte sau a fost admise intr-un program postdoctoral oferit de USAMV Iasi, in
conditiile legii
Art. 4. (1) Studentii se pot asocia in structuri sau organizatii studente ti potrivit
prevederilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Organizatiile studente ti legal constituite au drept de acces in spa\iile
universitare pentru a organiza proiecte pentru studenti sau pentru a derula activitati inteme, in
afara orelor de curs i a altor activitati prestabilite.
(3) USAMV Iasi coopereaza cu organizatiile studente ti legal constituite i se
consulta cu acestea pentru aspectele privind dezvoltarea invatamantului superior.
Art. 5. Asociatiile studentesti legal constituite (Liga studentilor) elaboreaza anual un
raport privind respectarea prevederilor prezentului cod in USAMV Iasi. Raportul se face
public inainte de inceperea fiecarui an universitar pe site-ul universitatii. in cazul constatiirii
unor deficiente, universitatea are obligasia de a face publice modalitatile de solutionare a
acestora.
Art. 6. (1) Studentii sunt parteneri ai USAMV Iasi i membri ai comunitatii
universitare, avand drepturi i obliga\ii in baza principiilor enuntate la art. 118 din Legea nr.
1/2011, cu modificiirile si completiirile ulterioare.
(2) Activitatea studentilor in cadrul comunitatii universitare este reglementata
de principiile enuntate la art. 202 alin. (I) din Legea nr. 1/2011, cu modificarile si completarile
ulterioare.
Răspunderea juridică este una dintre instituțiile de bază ale dreptului, care oferă o
garantare a transpunerii în practică a principiilor juridice fundamentale. Răspunderea este
instituția juridică ce are drept scop conștientizarea persoanei cu privire la consecințele faptelor
sale, impunând luarea unei măsuri sancționatorii dacă ordinea de drept nu este respectată cu
bună-credință.
În literatura de specialitate au fost detaliate funcțiile răspunderii juridice ca fiind:
– funcția educațională, constând în procesul de învățare a individului să respecte anumite
norme de comportament;
– funcția preventivă, pornind de la ideea că amenințarea cu o sancțiune poate determina
persoanele să nu mai încalce legea;
– și în cele din urmă funcția reparatorie, atunci când încălcarea legii s-a produs și trebuie
reparat prejudiciul astfel cauzat.

Fundamentul răspunderii juridice constă în sancționarea faptei interzise de normele de

drept. Funcție de natura juridică concretă a acestui fundament, codul muncii clasifică formele
răspunderii juridice de dreptul muncii în:
– răspundere disciplinară, atunci când salariatul săvârșește o abatere disciplinară;
– răspundere patrimonială, când din fapta culpabilă a salariatului rezultă un prejudiciu ce
trebuie reparat;
– răspundere contravențională, când salariatul săvârșește o faptă calificată de normele juridice
drept contravenție;
– și răspundere penală, când fapta săvârșită este incriminată drept infracțiune.
Aceste forme ale răspunderii juridice nu se exclud una pe cealaltă, ele putând coexista,
funcție de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei de către salariat.
Răspunderea disciplinară
În materia răspunderii disciplinare există o vastă literatură de specialitate, cu abordări
mai mult sau mai puțin nuanțate, care încearcă să explice tipul și locul răspunderii disciplinare
în cadrul răspunderii juridice – formă a răspunderii sociale, natura, funcțiile ei, modul în care
ea intervine, efectele sale etc. De asemenea practica judiciară a avut un rol însemnat la
înțelegerea și modul de aplicare a răspunderii disciplinare, unele din soluțiile de speță fiind
analizate, preluate și teoretizate de doctrinarii dreptului muncii.
Răspunderea disciplinară este singura formă de răspundere reglementată de codul
muncii specifică pentru această ramură de drept. Celelalte forme ale răspunderii de dreptul
muncii (răspunderea patrimonială, răspunderea contravențională și cea penală) caracterizează
alte ramuri ale dreptului (dreptul civil, dreptul administrativ și dreptul penal).
În literatura de specialitate există opinia unanimă că răspunderea disciplinară este de
natură contractuală: sursa răspunderii disciplinare este contractul de muncă și mai concret
raportul de subordonare care ia naștere prin încheierea contractului de muncă, în temeiul
căruia salariatul intră sub incidența autorității angajatorului.
Totuși răspunderea disciplinară nu este o răspundere contractuală tipică, aceasta
neangajându-se în condițiile și formele răspunderii contractuale de drept comun pentru
neexecutarea totală sau parțială a obligațiilor contractuale sau executarea acestora cu
întârziere.
 Pentru a evidenția câteva deosebiri între răspunderea civilă contractuală de drept
comun și răspunderea disciplinară vom face o analiză în antiteză, în câteva puncte, a acestora:
a) răspunderea disciplinară este un gen de răspundere mai largă, care se angajează nu numai
în situația neexecutării totale sau parțiale, ori a executării necorespunzătoare a obligațiilor
contractuale, ci și în situația încălcării normelor de disciplină a muncii ( noțiune asupra căreia
vom insista într-o secțiune următoare);
b) legea (Codul muncii) stabilește în concret, imperativ, condițiile și formele în care intervine
răspunderea disciplinară, în timp ce în materia răspunderii civile contractuale de drept comun
părțile au libertatea (nu absolută) de a stabili condițiile și formele în care aceasta intervine;
c) proba vinovăției în materia răspunderii disciplinare aparține angajatorului care trebuie să
facă dovada că „salariatul a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual
de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale
conducătorilor ierarhici”; în cazul răspunderii civile contractuale, în special în cazul
obligațiilor de rezultat care sunt cele mai numeroase, culpa debitorului este prezumată de lege
din faptul neexecutării, „lato sensu” a obligațiilor contractuale de către debitor.

4. Forme de raspundere juridica

Răspunderea juridică este un raport juridic instituit de regulă de către un organ

competent de stat ,în urma săvarșirii unei fapte ilicite, de către un făptuitor ,cel din urmă fiind
ținut să execute o sancțiune juridică corespunzătoare faptei săvarșite. Observăm într-un raport
de răspundere juridică prezența necesară a statului judecătorul ,procurorul, ofițerul de
urmărire penală ,organul serviciului vamal, organul de interne. În afară de stat în raportul
juridic de răspundere juridică participă făptuitorul și victima (sau partea prejudiciată)
Raportul de răspundere juridică este constituit, ca şi orice raport juridic, din:
a) subiectele raportului;
b) obiectul raportului
c) conţinutul raportului.

4.1 Raspundere disciplinara contractuala

In legislatia muncii nu exista o definitie a raspunderii disciplinara in cazurile in care un

salariat savarseste cu vinovatie o abatere disciplinara.
 Din textele legale, rezulta insa, elementele esentiale-definitorii, ale raspunderii
disciplinare fara a caror existenta cumulata nu poate exista o atare raspundere.
Acestea sunt:
- calitatea de salariat
- existenta unei fapte ilicite
- savarsirea faptei cu vinovatie
- un rezultat daunator si legatura de cauzalitate intre fapta si rezultat.
Numai salariatul poate fi subiect al abaterii disciplinare.
Antrenarea raspunderii disciplinare poate avea loc numai daca fapta socialmente
disciplinara a fost savarsita de o persoana care se afla in raport de munca cu unitatea, in baza
unui contract de munca, in lipsa acestui contract nu poate exista raspunderea disciplinara.
Astfel contractele de antrepriza, de mandat, de colaborare, neavand ca element esential
subordonarea persoanei fata de disciplina muncii in unitatea in care activeaza de la aceste
contracte au ca obiect, ca si contractul de munca, prestarea unei activitati nu prezinta
caracterele contractului de munca, titularii unor astfel de contracte nu raspund disciplinar.
De asemenea elevii si studentii care fac practica in unitati, militarii, persoanele
condamnate in baza dispozitiilor codului penal de a presta o munca, nu au si nu pot avea
raspundere disciplinara in baza codului muncii, ci potrivit reglementarilor specifice sectorului
de care apartin.
Durata si natura contractului de munca nu au nici o influenta asupra existentei abaterii,
orice persoana cu contract de munca, fie pe perioada determinata, fie pe perioada
nedeterminata, chiar daca se afla in perioada de proba, este susceptibila de a raspunde
disciplinar. Tot astfel, persoana care presteaza munca in baza unui contract de munca ce se
dovedeste a fi nul are obligatia sa respecte ordinea si disciplina muncii, refuzandu-se afara de
raspundere disciplinara invocand viciul cotractului de munca.
Persoanele cu munca la domiciliu, desfasurand munca in afara incintei angajatorului
cu care au incheiat contractul de munca, nu sunt supuse ordinii interioare din unitatea sau
normelor care se refera la disciplina de la locul de munca, decat pe timpul cat se afla la sediul
unitatii, ele au insa indatorarea de a se supune celorlalte obligatii cu privire la respectatrea
normelor de munca, a prescriptiilor privind calitatea muncii sau protectia muncii. Numai in
cazul incalcarilor unor astfel de obligatii pot fi sanctionate disciplinar.
Existenta unei fapte ilicite, constituie conditie necesara pentru existenta raspunderii
disciplinare. Potrivit art. 263 alin2 din Codul muncii, fapta ilicita, sub aspect disciplinar,
consta in incalcarea normelor legale, regulamentului intern, contractului individual de munca,
ordinelor si dispozitiilor legale ale conducatorilor ierarhici.
Ca orice forma a raspunderii juridice si raspunderea disciplinara indeplineste un rol
judiciar pentru ca, in asigurarea ordinii de drept, ponderea principala o detine constiinta
raspunderii ca o caracteristica superioara a demnitatii si personalitatii umane.
In cazurile in care abaterea disciplinara a fost savarsita, raspunderea disciplinara isi
exercita intreita sa functie sanctionarea preventiva si educativa.
Persoanei vinovate i se va aplica o pedeapsa cu caracter preinfaptuitor moral sau
material, dupa caz, adica dupa gravitatea abaterii savarsite, care se reflecta pe planul
constiintei si al atitudinii celui sanctionat ca o constrangere morala sau ca o privatiune,
materiala de natura sa-l retina pe viitor de la comiterea abaterilor. Prin aceasta, raspunderea
disciplinara se aseamana cu raspunderea penala sau contraventionala si se deosebeste de
raspunderea patrimoniala care indeplineste in principal o functie reparatorie.
Raspunderea disciplinara este de natura contractuala. Incheierea contractului de munca
are ca efect subordonarea ierarhica ca o conditie obiectiva a organizarii si eficientei muncii.
`Legatura directa dintre contractul individual de munca si raspunderea disciplinara
determina si limitele aplicarii acesteia. Ea ofera ordinea interioara din unitatea respectiva si de
aceea nu se mai poate stabilii raspunderea disciplinara dupa desfacerea contractului de munca
al persoanei vinovate.
Raspunderea disciplinara are un caracter strict personal, nefiind de conceput o
raspundere pentru fapta altuia sau o transmitere a ei mostenitorilor.
Raspunderea disciplinara este o forma de raspundere independenta de toate celelalte
forme ale raspunderii juridice.

Art. 247. [definiţia legală a răspunderii disciplinare]

(1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii,
sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere
disciplinară.
(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau
inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale,
regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă
aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
 4.2 Raspundere patimonial contractuala

Semnarea unui contract de muncă în calitate de angajat înseamnă nu doar însușirea

unor drepturi avantajoase pentru tine, ci și asumarea câtorva obligații față de compania
angajatoare. Ideal este să citești cu atenție acest contract înainte de a-l semna, pentru a fi
conștient în totalitate de răspunderea pe care ți-o asumi.
Unul dintre aspectele importante de care trebuie să ții cont se referă la răspunderea
patrimonială. Prevăzută inclusiv în Codul Muncii, aceasta presupune că, în cazul în care
produci pagube materiale angajatorului din vină proprie și în legătură cu activitatea de la locul
de muncă, va trebui să răspunzi patrimonial, conform răspunderii civile contractuale. Având
în vedere că este vorba despre un aspect foarte important și care implică un nivel înalt de
responsabilitate, este important să cunoști ce spune legea despre el, în ce situații se aplică, dar
și în ce cazuri poți fi exceptat de la răspunderea patrimonială.
Capitolul 3 din Codul Muncii este cel care face referire la răspunderea patrimonială a
angajatului. Este important de menționat că aceasta diferă în funcție de fiecare caz în parte,
conform raporturilor contractuale.
Legea spune că, în cazul în care provoci daune angajatorului, acesta îți poate cere
despăgubiri care să reprezinte contravaloarea pagubei, pe baza unei note de constatare și
evaluare a pagubei. Termenul în care va trebui să plătești daunele angajatorului nu poate fi
mai mic de 30 de zile, iar contravaloarea se stabilește cu acordul ambelor părți.
De asemenea, există o limită a contravalorii pagubei pe care trebuie să o plătești:
aceasta nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie, iar plata
despăgubirilor va lua forma unor rețineri din salariu. De regulă, acestea nu pot depăși o treime
din cuantumul salariului.
În cazul în care contractul individual de munca al unui angajat încetează, dar, înainte
de acest lucru, salariatul a produs pagube angajatorului, acesta are dreptul de a solicita
răspundere patrimonială din partea angajatului. Salariatul răspunde patrimonial pentru
acțiunile prejudiciabile comise până în ziua de încetare a contractului de muncă inclusiv.
 Chiar dacă răspunderea patrimonială se referă la pagubele pe care tu, ca angajat, le
poți produce angajatorului tău în timpul îndeplinirii sarcinilor de lucru de care ești responsabil
din vină proprie, aceasta nu se aplică decât în unele situații și doar la solicitarea angajatorului.
Producerea unui pagube nu implică automat și o răspundere patrimonială din partea ta.
Răspunderea patrimonială se aplică și în cazul răspunderii subsidiare – conform
articolului 256, aceasta se referă la faptul că, dacă salariatul primește de la angajator o sumă
nedatorată sau bunuri care nu i se cuveneau, este obligat să înapoieze contravaloarea acestora.
În cazul în care este vorba despre o pagubă produsă de mai mulți salariați, valoarea
despăgubirilor pe care fiecare dintre aceștia trebuie să o plătească este în funcție de
contribuțiile lor individuale la producerea pagubei. Dacă nu se poate stabili care a fost gradul
de implicare a fiecăruia, cuantumul răspunderii se va calcula în funcție de salariul net al
angajaților în cauză de la data constatării pagubei sau de timpul efectiv lucrat de la ultimul
inventar, în funcție de context.

Art. 253 . [raspunderea angajatorului; actiunea in regres]

(1) Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale,
sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau
moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu
serviciul.
(2) In cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa
cu plangere instantelor judecatoresti competente.
(3) Angajatorul care a platit despagubirea isi va recupera suma aferenta de la salariatul
vinovat de producerea pagubei, in conditiile art. 254 si urmatoarele.

Art. 254 . [raspunderea salariatului]

(1) Salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile
contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca
lor.
(2) Salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze neprevazute
si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al
serviciului.
(3) In situatia in care angajatorul constata ca salariatul sau a provocat o paguba din vina si in
legatura cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o nota de constatare si evaluare a
pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul partilor, intr-un termen care nu va
putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicarii.
(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul partilor, conform alin. (3), nu poate fi mai
mare decat echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

Art. 255 . [divizibilitatea raspunderii salariatilor]

(1) Cand paguba a fost produsa de mai multi salariati, cuantumul raspunderii fiecaruia se
stabileste in raport cu masura in care a contribuit la producerea ei.
(2) Daca masura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata,
raspunderea fiecaruia se stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii
pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau
inventar.

Art. 256 . [restituirea sumelor nedatorate şi bunurilor necuvenite]

(1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în
natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte
contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit
valorii acestora de la data plăţii.

Art. 257 . [reţinerile din salariu]

(1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale
care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună
cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumătate din salariul respectiv.

Art. 258 . [reţinerile după încetarea contractului de muncă]

(1) În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi
despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar
public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate
publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul
păgubit.
(2) Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui
contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin
urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă.

4.3 Raspundere penala

Articolul 295
Delapidarea
(1) Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru
altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește
cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
(2) Tentativa se pedepsește.

Aticlolul 297
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un
act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcție publică.

Aticlolul 298
Neglijența în serviciu
Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale
unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Aticlolul 299
Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual
(1) Fapta funcționarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a
întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un
act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obține favoruri de natură sexuală de la o persoană
interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepsește cu închisoarea de
la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a
exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
(2) Pretinderea sau obținerea de favoruri de natură sexuală de către un funcționar public care
se prevalează sau profită de o situație de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce
decurge din funcția deținută, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau
activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Aticlolul 300
Uzurparea funcției
Fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în
atribuțiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se
pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Aticlolul 301
Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane
(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act
prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un
afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la
următoarele situații:
a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;
b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege,
cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta.

Aticlolul 320
Falsul material în înscrisuri oficiale
(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin
alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Falsul prevăzut în alin. (1), săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de
serviciu, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate
producătoare de consecințe juridice.
(4) Tentativa se pedepsește.

Aticlolul 321
Falsul intelectual
(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public
aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau
împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Tentativa se pedepsește.

Articolul 322
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în
art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei
persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Tentativa se pedepsește.

Articolul 323
Uzul de fals
Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea
producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu
amendă, când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când
înscrisul este sub semnătură privată.
 Articolul 324
Falsificarea unei înregistrări tehnice
(1) Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin determinarea
atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date
sau împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de
încredințarea acesteia unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe
juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în
vederea producerii unei consecințe juridice.

Articolul 325
Falsul informatic
Fapta de a introduce, modifica sau șterge, fără drept, date informatice ori de a restricționa,
fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a
fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice, constituie infracțiune și se
pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Articolul 326
Falsul în declarații
(1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în
art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei
consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor,
declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6
luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind
infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu
amendă.
(la 20-03-2020, Articolul 326 din Capitolul III , Titlul VI , Partea SPECIALĂ a fost modificat
de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 18 martie
2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 20 martie 2020 )
5. Dezvoltare ca ipoteza de cercetare
Exista sau nu conexiune intre formele de raspundere juridica prezentate mai sus si
autonomia universitara?
Între formele răspunderii juridice există numeroase conexiuni, interdependenţe, în
primul rând, datorită elementelor comune, întrucât toate reprezintă specii, categorii sau forme
ale răspunderii juridice. Avem în vedere, în primul rând, fondul comun de reguli pe care se
sprijină instituţia răspunderii juridice.
Această corelaţie îşi găseşte concretizarea în influenţa uneia dintre formele răspunderii
asupra alteia. Astfel, răspunderea penală poate fi influenţată de răspunderea civilă prin efectul
suspensiv al cercetării penale asupra laturii civile. În art.19 al.2 Codul de procedură penală
consacră regula “penalul ţine în loc civilul” prevăzând că “judecata în faţa instanţei civile se
suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale”. Sau, în dreptul muncii răspunderea
disciplinară poate fi influenţată de cea penală (prin efectul suspensiv al cercetării penale,
asupra unei măsuri disciplinare cum ar fi desfacerea contractului de muncă).
De asemenea, sunt ramuri de drept în sfera de cuprindere a cărora pot să apară mai
multe forme de răspundere. Pe terenul dreptului administrativ, de exemplu, pot interfera:
răspunderea penală, civilă, disciplinară, contravenţională. Aceste forme vizează, în primul
rând, funcţionarii publici. Referindu-ne la răspunderea juridică a funcţionarilor publici,
trebuie să arătăm că aceasta intervine numai atunci când funcţionarul public a încălcat cu
vinovăţie obligaţiile de serviciu. Această răspundere poate îmbrăca forme variate: răspunderea
disciplinară şi administrativă studiată la dreptul administrativ, răspunderea patrimonială
(civilă) studiată la dreptul civil, răspunderea penală (analizată la dreptul penal).

6. Concluzii personale
6.1 Etica cercetarii pe animale.
Etica cercetării pe animale presupune reglementarea relațiilor om-animal într-un
ansamblu de principii, concepte și proceduri, fie concrete, fie comune tuturor
disciplinelor de cercetare, care trebuie considerate de către toți actorii implicați în
punerea în practică a proiectelor de cercetare care utilizează animale în proceduri, în toate
etapele proiectului: experimental, pre - și post-experimental.
La nivelul animalului sunt dificil de apreciat atât ,,umanitatea intervențiilor suportate”
la prelevarea de probe și țesuturi, la infecțiile experimentale cât și în ceea ce privește
acțiunea factorilor fizico-chimici și „uciderea prin metode umane”- aspecte care par a nu fi
concordante cu termenul ,,uman”. Ca urmare, dacă toate aceste practici ,,inumane” li se
aplică animalelor, evaluarea etică a tuturor proiectelor care utilizează animale în
proceduri devine obligatorie pentru împăcarea cu sine și liniștirea conștiinței persoanelor
implicate în proiectele de cercetare.
Conform codului etic al cercetării în științele legate de lumea viului1, adaptat la
particularitățile proiectelor care utilizează animale în proceduri, activitatea de cercetare
trebuie să se ghideze după principii etice generale care atrag după ele și sunt susținute
prin reguli subordonate de natură morală:
- principiul respectării demnității ființei umane
1) Anticiparea riscurilor și daunelor - implicarea unui subiect într-o cercetare trebuie să
fie însoțită de un înscris privind anticiparea daunelor care ar putea fi provocate, a
inconvenientelor care ar putea rezulta și a riscurilor pe care le implică proiectul de
cercetare. 2) Bunăstarea individului pe primul plan - interesele şi bunăstarea individuală a
subiecților implicați în cercetare prevalează asupra intereselor științei şi societăţii.
3) Comunicarea transparentă - potenţialii subiecți umani sau proprietarii animalelor de
fermă trebuie informați asupra scopurilor, metodelor, beneficiilor şi riscurilor anticipate
ale cercetării, consimțind și asumând în scris disconfortul și riscurile probabile; aceștia
au dreptul să-și retragă animalele din cercetare în oricare etapă a acesteia.
4) Dreptul la decizie - fiecare persoană implicată în cercetare are dreptul să ia liber deciziile
asupra situației sale și a animalelor sale, dar având grijă să respecte, în acelaşi timp,
autonomia celorlalte persoane.