c




  
  
 

INTRODUCERE

1.1.Morfofiziologia glandei mamare la vacă

1.1.1.Morfologia glandei mamare

1.1.1.1.Aspectul anatomic

Glanda mamara la vacă este un organ compus din două perechi de mamele situate de o
parte şi de alta a liniei albe, în regiunea inghinală, între piele, peretele abdominal şi pubis.
Este suspendată prin ligamentele elastice si ligamentele colagene bilaterale. Fiecare ligament
lateral, se uneşte ventral cu ligamentul elastic medial, formând o centură de suspensie în
formă de µµY¶¶ pentru fiecare jumătate a ugerului. Ugerul este format din cele patru
compartimente mamare sau sferturi de uger (cele patru mamele), două anterioare si două
posterioare strâns unite între ele.
Corpul mamelei (corpus mamae) are aspect conoid sau semisferic, forma şi volumul
variind în raport cu rasa şi starea funcţională. Separarea celor două emisferele ugerului este
marcată la exterior de un şanţ intermamar puţin evidenţiat. Fiecare sfert mamar prezintă o faţă
dorsală abdominală, una medială, în raport cu mamela de pe partea opusă, şi una latero-
ventrală convexă, acoperită de piele, prezentând în zona cea mai declivă, mamelonul.
Mamelonul (papilla mamae) este o prelungire de formă cilindrică sau conimorfă,
extensibilă, perforată de o cavitate şi un canal ce se termină cu un orificiu la exterior, prin care
este eliminată secreţia mamară.

1.1.1.2.Structura glandei mamare

Glanda mamară este alcătuită din parenchim (ţesut glandular) vase şi nervi, capsula
mamară şi piele la exterior.
Parenchimul glandular este format din lobuli, a căror unitate morfofuncţională este
reprezentată de acinul mamar.
 Acinii comunică prin nişte conducte scurte (istmuri) cu canalele intralobulare Boll.
Mai multe canale intralobulare, confluează în canale interlobulare, iar acestea se unesc şi
formează canalele galactofore (ducti lactiferi).
Toate canalele galactofore (in număr de 5-20) se deschid într-o cavitate largă, parţial
areolată, de la baza mamelonului care poartă denumirea de cisterna mamară sau sinus
galactofor (sinus lactiferi).
Sinusul galactofor se continuă în partea sa inferioară cu un canal scurt şi îngust numit
canalul papilar (ductus papilaris) ce se deschide la exterior prin orificiul papilar (ostia
papilaria). În jurul canalului papilar se găsesc fibre musculare netede circulare şi fibre
elastice, care formează sfincterul papilar.
Canalele galactofore, sinusul galactofor şi canalul papilar constituie sistemul excretor,
care la vacă este unic pentru fiecare compartiment mamar.
Inervaţia ugerului este alcătuită din senzori, şi fibre nervoase simpatice. Acestea ajung
la uger pe calea unuia din cele două ramuri ale nervilor lombari ventrali (nervul
iliohipogastric şi nervul ilioinghinal) -nervul genitofemural şi nervul perineal superficial.
Vascularizaţia glandei mamare se face prin ramificaţiile superficiale şi profunde ale
celor două artere mamare provenite din artera pudendă externă. Artera mamară cranială irigă
partea cranio-dorsală a ugerului iar artera mamară caudală irigă mameloanele şi partea
caudală a ugerului. Circulaţia de întoarcere îşi are originea în plexul venos papilar de unde
pleacă venule ce confluează în cercul venos de la baza mamelonului. De aici pleacă vene ce
confluează cu venele corpului mamelei formând venele mamare cranială si caudală. Acestea
se unesc în vena bazală prin care sângele se scurge în vena pudendă externă, vena subcutanată
abdominală, si vena pudendă internă.
Reţeaua de vase limfatice, superficială si profundă sunt aferente linfonodulilor
inghinali superficiali (retromamari), dispuşi la baza ugerului, de o parte şi de alta a liniei
mediane.
Capsula mamară este o membrană fibro-elastică, reprezentând prelungirea tunicii
abdominale. Pe faţa internă a mamelei, capsula se uneşte cu congenera şi formează un septum
puternic fixat pe linia albă care separă complet cel doua jumătăţi ale ugerului. Din fata
mamară a capsulei, se detaşează lame fibro-elastice, care pătrund în glanda mamară şi o
separă în numeroşi lobuli, formând o reţea conjunctivo-elastică, în care se depune ţesut
adipos, şi care adăposteşte reţeaua vasculară, de nervi şi canale galactofore.
Pielea ce acoperă glanda mamară este suplă şi acoperită cu peri mari şi fini. La baza
ugerului conţine numeroase glande sebacee. Caudal între baza ugerului şi vulvă, pielea
ugerului formează două pliuri verticale, denumite popular µ¶oglinda laptelui¶¶, a căror lăţime
variază în funcţie de dimensiunile sferturilor posterioare.
 1.1.2.Fiziologia glandei mamare

Glanda mamară la vacă, este un organ a cărui dezvoltare şi funcţii sunt strâns legate de
dezvoltarea şi funcţiile aparatului genital. Totodată, este într-o puternică dependenţă faţă de
sistemul hormonal, putându-se spune că funcţionarea sa este endocrino-dependentă.

1.1.2.1.Lactogeneza

Diferenţierea în celulele secretorii ale glandei mamare începe spre sfârşitul gestaţiei,
iar declanşarea procesului de secreţie lactată, are loc cu câteva zile înainte de parturiţie.
Epiteliul alveolar, suferă transformări importante. Acestea constau in hipertrofia
reticulului endoplasmic şi aparatului Golgi, apariţia de vezicule proteice, creşterea
mitocondriilor şi a numărului de picături de grăsimi citoplasmatice.
În prima zi post partum, se constată o bipolarizare celulară : în zona apicală fiind
cuprinse aparatul Golgi, vezicule cu micelii proteici şi picături de lipide, iar in zona bazală
aflându-se nucleul şi reticulul endoplasmic hipertrofiat. Picăturile lipidice din zona apicală
fuzionează dând celulei un aspect piramidal.
Faza secretorie începe prin decapitarea lobului apical al celulei şi eliminarea
vacuolelor, picăturilor lipidice şi a unei părţi din citoplasma, în lumenul acinar, unde are loc
dezintegrarea şi transformarea lor în lapte. În această etapă, multe celule intră în diviziune iar
unii dintre nuclei pot fi eliminaţi în lumenul acinar.
Secreţia glandei mamare este aşadar una holo-merocrină : holocrină prin decapitarea
apicală a celulei secretorii, şi merocrină prin faptul că celula nu este distrusă integral, ea se
regenerează şi reîncepe ciclul secretor.
Un rol important în secreţia lactată îl are prezenţa glucozei, care este folosită la nivelul
celulelor secretorii ca sursă directă de energie sau pentru cuplarea cu galactoza sau glicerolul
în scopul sintetizării lactozei respectiv grăsimii. Sinteza lactozei este controlată de lactoz-
sintetaze, iar cantitatea de lapte sintetizat este controlată în principal de concentraţia de
lactoză. Acest lucru se realizează prin capacitatea lactozei de a creşte presiunea osmotică a
sângelui la nivelul acinilor.
Cantitatea de aminoacizi proveniţi din sânge determină sinteza proteinelor la nivelul
acinilor, fiind reprezentate în principal de cazeină, lactalbumină şi mai puţin de globuline,
care provin din sânge în marea lor majoritate.
 În perioada colostrală, permeabilitatea celulelor epiteliului secretor glandular este
mare, dar scade rapid după trecerea acestei perioade.
Sinteza grăsimilor se realizează pe baza acizilor graşi şi glicerolului. Pentru sinteza
acizilor graşi din lapte, sunt utilizaţi acetaţii şi butiraţii produşi prin fermentaţia rumenală. Se
consideră că 3-25% din grăsimile din lapte sunt constituite pe baza butiraţilor iar 17-45% pe
baza acetaţilor. Drept urmare, se consideră că orice factor ce influenţează negativ procesul de
fermentaţie rumenală şi în special cantităţile insuficiente de furaje fibroase din hrana vacilor
are ca rezultat sinteza de lapte cu grăsime redusă.

1.1.2.2.Ejectia laptelui

Procesul de ejecţie a laptelui este un proces complex, şi constă în eliminarea laptelui

acumulat în conductele secretorii, canalele galactofore şi cisterna mamară. Pe măsură ce
laptele elaborat conţinut de celulele secretorii se acumulează, are loc creşterea presiunii
intramamare, care poate atinge 20-30 mm col.Hg dar nu poate învinge rezistenţa sfincterelor
papilare.
Acest proces de ejecţie a laptelui este într-o strânsă corelaţie cu activitatea
neuroendocrină, in cadrul căreia cei doi hormoni retrohipofizari ocitocina şi vasopresina au
rol predominant. Pe lângă aceştia, mai intervin prolactina şi somatotropina.
Eliberarea lor are loc ca urmare a excitaţiilor nervoase transmise de la nivelul
baroreceptorilor locali şi de la nivelul receptorilor senzitivi ai glandei mamare, excitaţi cu
ocazia suptului, masajului mamar sau mulsului, şi transmise prin măduva spinării şi bulbul
rahidian la nivelul hipotalamusului. După eliberare, hormonii ajung prin traiectul hipotalamo-
hipofizar în retrohipofiză şi apoi în sânge.
Principalul rol în ejecţia laptelui îl are ocitocina în timp ce efectul vasopresinei este
mult mai redus.
Acţiunea ocitocinei asupra celulelor mioepiteliale mamare este scurtă dar foarte
puternică. Timpul de înjumătăţire este de 3,87 minute iar cel de catabolizare este de 25,5
minute.
Transferul ocitocinei către mamelă se face pe cale sangvină din rezerva depozitată la
nivelul posterohipofizei într-o perioada de aproximativ 20-25 secunde.
În decursul unui muls o vacă poate elibera până la o treime din rezerva de ocitocină
posthipofizară, în timp ce, în perioada dintre mulsuri în sânge nu circulă mai mult de 3% din
această rezervă.
Mai pot interveni şi alţi factori în procesul de ejecţie a laptelui, cu rol stimulant sau
inhibant.
 Se poate menţiona rolul jucat de ocitocina luteală, histamină si bradikinină care induc
contracţii ale celulelor mioepiteliale mamare, iar adrenalina poate reduce aportul de ocitocină
prin acţiunea sa vasoconstrictoare. Drept urmare, factorii de stress ce intervin în timpul
mulsului au o acţiune inhibantă prin determinarea descărcărilor de adrenalină şi perturbarea
procesului de ejecţie.
Eliminarea laptelui din uger, presupune intervenţia unei forte care sa înfrângă
rezistenţa sfincterului papilar. În afara suptului acest lucru se realizează prin muls. Mulsul
manual se bazează pe crearea presiunii crescute în interiorul mamelonului forţând eliminarea
laptelui, iar mulsul mecanic utilizează vacuumul pentru realizarea acestui scop.

1.1.2.3.Înţărcarea

După înţărcare, secreţia glandei mamare se aseamănă secreţiei colostrogene, care

precede lactaţia. Ceea ce caracterizează starea glandei mamare în timpul primelor zile care
urmează după înţărcare este o abundentă formare de secreţie care stagnează şi destinde
alveolele şi conductele terminale. În unele locuri distensia este atât de puternică, încât duce la
ruperea pereţilor alveolari cu formarea unor cavităţi mai mari prin contopirea mai multor
alveole. Această distensie determină o reacţie vasculo-conjunctivă interstiţială, pătrunderea
leucocitelor şi histiocitelor în interiorul cavităţii alveolare, formarea corpusculilor de colostru
şi resorbţia treptată a secreţiei stagnante.
Lumenul alveolar devine din ce în ce mai mic, celulele epiteliale secretoare se turtesc,
adunându-se în centrul formaţiunii sub aspectul unei grămezi de celule, membrana bazală
dispare şi ea şi cu aceasta se şterge conturul net al alveolei. În locul celulelor epiteliale mai
sunt încă picături de grăsime, şi în cele din urmă structura de alveolă dispare.
Dintr-un lobul al glandei mamare nu se păstrează decât ramificaţiile canaliculelor
intralobulare, cu resturi de alveole ale căror celule sunt în stare de repaus. Aceasta regresiune
a alveolelor glandulare se instalează întâi la periferia corpului mamar, întinzându-se treptat
spre centrul acestuia.
La începutul perioadei de regresiune, ţesutul cunjunctiv al glandei mamare, îndeosebi
cel intralobular, creşte cantitativ, prezentând şi o nouă infiltraţie celulară ca şi la începutul
gestaţiei.
După dispariţia celulelor epiteliale glandulare, infiltraţia celulară a ţesutului conjunctiv
interstiţial se atenuează foarte mult, dispărând în cea mai mare parte şi se păstrează numai în
jurul conductelor terminale, ca un indiciu al locului unde au fost înainte alveolele, şi ca puncte
de plecare ale unei noi infiltraţii celulare, în cazul unei noi gestaţii.
 Septurile conjunctive dense, interlobulare, se lărgesc între ele, în parte din pricina
decompresiunii provocate de mişcarea volumului lobulilor, în parte prin formare de noi
elemente conjunctive.

1.2.Mamitele la vacă

Mamitele sunt procese inflamatorii ale epiteliului secretor, mucoasei canalelor

lactifere, sinusului galactofor şi stromei glandei mamare, cauzate de acţiunea diferiţilor factori
nocivi, dintre care, cei microbieni sunt preponderenţi.
În contrast, se apreciază că glanda mamară sănătoasă, se caracterizează prin lipsa
germenilor patogeni din secreţia sa, în condiţiile în care examenele clinice ale ugerului şi
examenele caracterelor organoleptice şi fizico-chimice ale secreţiei mamare, nu depistează
modificări caracteristice proceselor inflamatorii.
Ca urmare, procesele patologice infecţioase ale glandei mamare la vacă sunt
următoarele :
-infecţii mamare latente ;
-mamite subclinice ;
-mamite clinice.
Infecţia mamară latentă se caracterizează prin prezenţa germenilor patogeni în secreţia
mamară, care îşi păstrează normale proprietăţile organoleptice şi fizico-chimice, inclusiv
numărul celulelor somatice, toate acestea cu lipsa semnelor clinice, caracteristice procesului
inflamator.
Mamitele subclinice sunt stări inflamatorii ale glandei mamare ce se caracterizează
prin lipsa semnelor clinice, dar cu prezenţa germenilor patogeni în glanda mamară, însoţită de
modificări ale unor proprietăţi fizico-chimice şi de creşterea concentraţiei în celule somatice.
Mamita clinică este procesul inflamator al glandei mamare caracterizat prin prezenţa
germenilor patogeni în secreţia mamară, modificări ale caracterelor organoleptice şi fizico-
chimice, şi de creşterea numărului celulelor somatice în secreţia mamară, însoţite de prezenţa
semnelor clinice locale caracteristice procesului inflamator, asociate sau nu cu
simptomatologie generală.
Mamela este considerată normală, dacă nu prezintă semne clinice ale inflamaţiei
locale, numărul de celule somatice este în limite normale, şi lipsesc germenii patogeni din
lapte.
Se consideră că fermele de vaci care nu au probleme cu mamitele sunt acelea în care
laptele de colectură nu conţine mai mult de 200000 celule somatice/ml lapte, iar mamitele
clinice nu depăşesc 0,5% din vacile în lactaţie.
 Spre deosebire de alte specii de animale domestice, la vacă se înregistrează o incidenţa
foarte crescută a mamitelor, apreciindu-se că 40-50% dintre vacile de lapte, prezintă mamite,
într-un ciclu de lactaţie, la cel puţin unul din compartimentele ugerului.
Unii autori, stabilesc valoarea incidenţei mamitelor la vaci, într-un ciclu de lactaţie la
35-55%, dintre acestea considerând că, la un caz de mamită clinică îi corespund 15-40 cazuri
de mamite subclinice. S-a apreciat că această incidenţă a fost înregistrată în condiţiile
exploatării intensive şi ale mulsului mecanic, factori care au contribuit la creşterea riscului de
dereglare a funcţiilor glandei mamare şi la instalarea procesului patogen.
În aceleaşi condiţii, în ţara noastră, incidenţa mamitelor a fost evaluată la 49,6% din
care 5,6% au reprezentat formele clinice de boală.
Raportate la totalul afecţiunilor diagnosticate la vacile cu lapte, mamitele au
reprezentat 25,8% din acestea, demonstrând implicarea majoră a mamitelor în patologia
infecţioasa a vacilor.
Ca urmare, importanţa mamitelor la vaci este deosebită, atât din punct de vedere
economic cât şi igienico-sanitar.

1.2.1.Etiopatogenia mamitelor

1.2.1.1.Etiologia mamitelor

Mamitele vacilor ca procese inflamatorii ale glandei mamare, sunt provocate de

diferiţi agenţi cauzali, capabili să inducă astfel de procese. În majoritatea cazurilor, astfel de
agenţi sunt microbieni şi sunt clasificaţi în trei grupe :
-germeni specifici care determină exclusiv mamite (Sreptococcus agalactiae etc.) ;
-germeni care produc boli generale şi forme localizate la nivelul glandei mamare
(bacilul tuberculozei, brucelozei, colibacilul, Pasteurella etc.) ;
-germeni ocazionali care pot produce mamite accidental (Corynebacterium pyogenes,
Pseudomonas, streptococi, stafilococi, Actinomyces, diferite ciuperci etc.).
În etiologia mamitelor, germenii ocazionali reprezintă peste 80 de specii microbiene şi
constituie agenţii etiologici infecţioşi preponderenţi ai acestor afecţiuni.
Frecvenţa agenţilor patogeni este variată şi se modifică în raport cu condiţiile de
creştere şi exploatare.
Unii autori acordă un loc primordial ca frecvenţă streptococilor, pe locul doi plasându-
se stafilococii. Cernea L. şi col. găsesc streptococi în 60% din cazuri, stafilococi în 25,7%,
Arcanobacteryum în 5,7%, Escherichia coli în 2.8% din cazuri.
 Brander G.C. constată că domină infecţiile streptococice (68%), cele stafilococice
reprezentând 24% din cazuri şi numai 7% altă floră bacteriană.
Cele mai implicate specii microbiene au fost considerate următoarele:
Streptococcus agalactiae
Streptococcus dysgalactiae
Streptococcus uberis
Streptococcus zooepidermicus
Streptococcus bovis
Proteus spp.
Staphylococcus aureus
Staphylococcus epepidermidis
Escherichia coli
Enterobacter aerogenes
Klebsiella pneumoniae
Clostridium perfringens
Actinomyces pyogenes
Arcanobacteryum bovis
Nocardia asteroides
Pasteurella multocida
Pseudomonas aeruginosa
Cryptococcus neoformans
Pichia farinosa
Trichosporon cutaneum
Mycoplasma bovis
Mycoplasma bovigenitalium
Mycoplasma alkalescens
Mycoplasma canadensis
Candida albicans
Candida paropsilosis
Candida pseudotrpicalis
Candida tropicalis
Incidenţa izolării diferitelor specii microbiene implicate în etiologia mamitelor este
variată în funcţie de mai mulţi factori între care condiţiile de exploatare, terapia aplicată şi
perioada fiziologică a glandei mamare prezintă importanţă deosebită.
 Astfel, în unităţile în care s-au aplicat programe de combatere a mamitelor, care au
inclus şi terapia cu antibiotice Streptococcus agalactiae aproape că nu a mai fost izolat, în
timp ce, în celelalte ferme, frecvenţa izolării acestei specii a fost de circa 28%. De asemenea
frecvenţa izolării stafilococilor a atins 44% iar a celorlalţi patru streptococi a fost de 30%.
Numeroase observaţii au arătat că glanda mamară în lactaţie prezintă receptivitate
crescută pentru Streptococcus agalactiae şi Staphylococcus aureus, în timp ce mamela în
repaus este mult mai receptivă la infecţiile cu stafilococi, Streptococcus dysgalactiae,
Streptococcus uberis, Actinobacillus pyogenes.

Caracteristici epidemiologice şi patogenetice ale principalelor specii

bacteriene care produc mamite
(după Poutrel B., 1986)
Tabel 1.

Specia Perioada de Expresia infecţiei Transferul în

infecţie timpul
bacteriană Lactaţie Repaus Clinică Subcli- mulsului
ma mar (%) nică(%)
Staph. aureus +++ + 31-37 24-26 +++
Str. agalactiae +++ + 14-19 4-5 +++
Str. dysgalactiae ++ ++ 14,5-16 14 +
Str. uberis ++ +++ 23-29 29 +
Str. faecalis ++ + 2 0 +
E. coli ++ +++ 0,8 22-30 +
Actinomyces + +++ 2-10 6 ++
pyogenes
Micoplasme +++ + 4-10 4 +++

Cercetările în acest domeniu, arată o mare variaţie a agenţilor microbieni în diferite

ţari şi condiţii de creştere. Aydin F. şi col. au diagnosticat pe un eşantion de 456 vaci, 73
cazuri de mamite (16%) dintre care 70 subclinice şi 3 clinice de la care au identificat în 28 de
probe Staphylococcus aureus, în 15 probe Staphylococcus epidermidis, în 8 Streptococcus
agalactiae, în 7 Streptococcus dysgalactiae, în 7 Streptococcus uberis, în 3 Klebsiella
pneumoniae şi în 3 Escherichia coli.
 Fabre J.M. şi col. constată pe 326 de prelevări prezenţa în proporţie de 29%
Staphylococcus aureus, 17% Streptococcus uberis, 15% stafilococi coagulo-negativi, 13%
Streptococcus agalactiae. Faye B. şi col. într-o cercetare efectuată timp de 4 ani în 47 de
ferme intensive pe 7852 probe de lapte au identificat bacterii în 53% din cazuri, germeni
majori fiind Staphylococcus aureus, Staphylococcus uberis, Sreptococcus dysgalactiae, şi
Escherichia coli.
Aceste cifre relevă faptul că infecţia a fost în majoritatea cazurilor cu polifloră
microbiană.
Seiciu Fl. Ţogoie L. şi Culceri S. (1996) constată că infecţiile cu 2-3 specii bacteriene
au reprezentat 78,4% din probele prelevate. Infecţiile cu streptococi au fost în proporţie de
37,2% iar cele cu stafilococi de 25,6%.
Din glanda mamară au fost izolate şi o serie de ciuperci. Mohamed Kamal izolează 15
genuri diferite dar apreciază că acţiune patogenă au numai cele din genul Candida. Mamitele
micotice au fost descrise şi la noi în tara de Mitroi V. şi Toma C., Ungureanu C. şi col.
În etiologia mamitelor au fost incriminate şi micoplasmele şi virusurile. În ceea ce
priveşte virusurile se admite astăzi de către mulţi cercetători , că acestea pot sta la originea
unor mamite, creând condiţiile favorabile pentru dezvoltarea altor bacterii.
Frecvenţa anumitei flore bacteriene este dependentă şi de folosirea antibioticelor pe
scară largă, scăzând frecvenţa unor germeni şi crescând frecvenţa altora. Astfel în unele ferme
a scăzut frecvenţa infecţiilor streptococice şi a crescut frecvenţa infecţiilor stafilococice.
Germenii ce pot cauza infecţii mamare sunt repartizaţi după Hanzen Ch. în germeni cu
caracter contagios şi germeni de mediu. Aceştia la rândul lor pot fi germeni patogeni majori
(contagioşi Streptococcus agalactiae, Streptococcus dysgalactiae, Staphylococcus aureus,
coagulazo-pozitivi; de mediu: Escherichia coli, Streptococcus uberis, Pseudomonas
aeruginosa, Klebsiella sp.) şi patogeni minori (contagioşi: stafilococi coagulazo-negativi,
Streptococcus bovis ; de mediu-ciupercile).
 Caracteristicile generale ale principalilor germeni ai mamitelor
(după Hanzen Ch. 1994).
Tabel 2.

Germeni contagioşi Germeni de mediu Germeni sporadici

44% 52% 4%
Str. agalactiae 47% E. coli 30% Micoplasma
Str. dysgalactiae 14% Str. uberis 20% Pseudomonas
Staph. aureus 26% Clostridium pyogenes 2% Leptospira
Bacillus cereus
Ciupercile
Transmitere prin muls, Transmitere intre mulsori,

De obicei forme subclinice Manifestări clinice

Fără variaţii sezoniere

Nivel celular în tanc crescut
permanent
Control prin tratament şi
curăţenie la înţărcare
Variaţii sezoniere
Nivel celular în tanc puţin
crescut
Control prin igiena
mediului şi mulsului

Principalele specii bacteriene izolate de la vaci cu mamite: Staphylococcus aureus,

Streptococcus dysgalactiae, Streptococcus uberis, Escherichia coli .
Staphylococus aureus este specia bacteriană cu implicaţia cea mai importantă în
etiologia mamitelor la vacă . Sursa principală de infecţie o constituie secreţia lactată a vacilor
infectate. Germenul se dezvoltă în populaţii bogate şi pe pielea ugerului sau în alte zone
cutanate piloase şi cu umiditate crescută . Sursele secundare de infecţie sunt constituite de
mâinile îngrijitorilor, ustensilele de muls, apa de spălare a ugerului, .ş. a, germenul putând fi
izolat şi din sol, apă, praf, furaje, etc.
Rata mare de portaj a vacilor clinic sănătoase ca şi rezistenţa crescută a germenului
faţă de factorii de mediu favorizează răspândirea acestora îndeosebi în timpul mulsului.
Tulpinile de Staphylococcus aureus au capacitatea de aderare la mucoase, epitelii şi endotelii,
ca rezultantă a multor caracteristici structurale şi biochimice.
 Existenţa unor cantităţi crescute de proteine hidrofobe şi a structurilor capsulare
polizaharidice de la suprafaţa peretelui capsular, conferă tulpinilor de Staphylococcus aureus
capacitate crescută de colonizare.
Patogenitatea acestor germeni: este asigurată şi printr-un echipament enzimatic şi
toxigen bogat, prezentat în tabelul 3.

Enzime şi toxine elaborate de Staphylococcus aureus

(după Lincan)
Tabel 3.

A. Enzime Acţiunea
Coagulaza Activarea protrombinei
Firbinolizina(stafilokinaza) Activarea plasminogenului
Hialuronidaza Hidroliza acidului hialuronic
Nucleaze Descompunerea ADN
Lipaze Descompunerea lipidelor
Lecitinaza Scindarea lecitinelor
Catalaza Inactivarea peroxidului de hidrogen produs de
neutrofile
B. Toxine Acţiunea
1.Citolizine : -efect litic pentru eritrocite ale mai multor specii,
Aflatoxina -efect dermonecrotic,
-efect letal pentru şoarece,
Betatoxina -sfingomielinaza C activa pe eritrocite ale mai
multor specii,
Gamatoxina -efect litic pentru eritrocite de iepure, om, oaie,
Deltatoxina -efect nespecific pe eritrocite de diferite specii,
-efect dermonecrotic,
Leucocidina -efect citolitic selectiv pentru neutrofile si macrofage
de iepure şi om, inhiba chemotactismul leucocitelor,
2.Enterotoxine -dezechilibru hidroelectrolitic prin inhibarea
absorbţiei apei,
-leziuni celulare hepatice,
-inhibă migrarea macrofagelor,
-activitate mitogenă asupra limfocitelor B şi T.
 Stafilococii nu invadează pielea normală dar persistă o perioadă îndelungată la acest
nivel. În glanda mamară Staphylococcus aureus produce inflamaţii catarale sau purulente ale
parenchimului ca şi microabcese, necroze sau fistule , Formele de mamită gangrenoasă au fost
identificate rar la vaci şi au putut fi reproduse experimental numai prin provocarea
neutropeniei. Incidenţa izolări Staph. aureus în mamitele vacilor a indicat valori de 24-26%
formele clinice şi 31-47% în cele subclinice de boală .
Streptococii izolaţi din secreţia mamară a vacilor cu mamită : Streptococcus
agalactiae, Streptococcus dysgalactiae, Streptococcus uberis ± îşi manifestă patogenitatea atât
prin factori de virulenţă cât şi prin factori toxigeni (tabelul 3).
-Factori de virulenţă :
Fenomenul de aderenţă la celula gazdă constituie evenimentul iniţial al procesului
patogen. Aderenţa se produce prin aderenţa acidului lipoteichoic (LTA) din structura
fimbriilor.
Rezistenţa la fagocitoză este dată de acidul hialuronic din structura capsulei
streptococilor.
Factorul de invazie este hialuronidaza.
-Factori proteolitici sunt reprezentaţi de fibrinolizine:
-streptokinaza k - inhibă formarea barierelor de fibrină destinate localizării proceselor
infecţioase;
-dezoxiribonucleaza - depolimerizează ADN-ul rezultat din dezintegrarea leucocitelor,
furnizând streptococilor factori nutritivi esenţiali pentru metabolismul lor, mărindu-le
virulenţa şi toxigenitatea;
-proteinaza ± are rol de accentuare a leziunilor iniţiate de alte componente de
patogenitate ale streptocociilor.

Factori de toxigeneză:
-hemolizina O ± are rol de citoliză asupra hematiilor ;
-hemolizina S ± are efect citolitic pentru eritrocite dar şi pentru leucocite.
-Factori sensibilizanţi:
La acţiunea patogenă exercitată de streptococi prin factorii de virulenţă şi de
toxigeneză, se adaugă acţiunea indirectă prin mecanisme patogene imune complexe bazate pe
caracterul cross-reactant al antigenelor endocelulare streptococice cu antigene tisulare ale
gazdei având structuri chimice similare.
 Streptococcus agalactiae este principalul streptococ patogen pentru glanda mamară a
vacilor, organ pentru care germenul are specificitate. Germenul se multiplică la acest nivel şi
în lapte, dar nu invadează alte ţesuturi (JAIN N.C., 1979).
Componenta principală a patogenităţii Str. agalactiae este virulenţa iar în cadrul
toxigenezei, germenul secretă hemolizină, streptokinază, hialuronidază, protează şi
dezoxiribonuclează, Multiplicarea germenului este rapidă şi are loc în epiteliul canalelor
galactofore, rareori fiind însoţită şi de penetrarea în epiteliul canalicular şi acinar. Ca urmare,
are loc transferul de neutrofile din capilarele sanguine în canalele galactofore, uneori reacţia
neutrofila fiind însoţită şi de cea a macrofagelor şi a fibroblastelor.
Procesul inflamator blochează lumenul canalelor gafactofore şi determină involuţia
alveolară, înlocuirea ţesutului secretor cu ţesut conjunctiv fibros, atrofia, hipogalaxia şi
agalaxia. Mamitele sunt tipic cronice sau subclinice, putându-se produce şi pusee ocazionale
acute iar procesul patogen se limitează numai la nivelul glandei mamare.
Frecvenţa izolării Str. agalactiae din secreţia mamară a vacilor a fost evaluată la 4-5 %
în cazul mamitelor clinice şi 14-19 % în cazul celor subclinice (POUTREL B., 1985). Variaţii
mari ale incidenţei izolării germenului au fost corelate în special cu aplicarea măsurilor de
combatere, fiind recunoscută sensibilitatea sa crescută faţă de antibiotice.
Streptococcus dysgalactiae a fost izolat din tonsile, rumen şi organele genitale ale
vacilor ca şi de pe pielea ugerului sau din secreţia mamară a acestora. Produce, de obicei,
forme subclinice de mamită fiind izolat de la 14-16 % din cazurile de boală (WILSON C.D.,
1980 ).
Streptococcus uberis produce de regulă, mamite subclinice şi persistă perioade lungi
de timp, atât în lactaţie cât şi în repaus mamar, când devin predominante.
Escherichia coli este cea mai reprezentativă specie din grupul enterobacteriaceelor
implicate în etiologia mamitelor la vaci (THOMPSON P., 1979).
Sursele de infecţie sunt secundare şi constau în special din aşternutul, apa de spălare a
ugerului, cupele de muls contaminate care transmit germenii la nivelul mameloanelor vacilor.
Se consideră că aceşti germeni au o capacitate redusă de supravieţuire şi de multiplicare pe
pielea mameloanelor sau în interiorul canalului papilar, în mod normal numărul lor fiind mai
redus decât al stafilococilor şi streptococilor (BOUCHOT M.C 1985,).
Totuşi, au fost observate perioade tranzitorii în care populaţiile de coliformi de la
nivelul orificiului mamelonar au crescut foarte mult iar între acest fenomen şi creşterea
incidenţei mamitelor colibacilare s-a înregistrat o corelaţie directă.
Alte observaţii au arătat că, în mod sporadic, infecţia cu Escherichia coli în mamitele
colibacilare poate avea origine hematogenă, provenind din procese septicemice generale sau
din alte focare locale de infecţie (EBERHART RJ., 1977).
 Incidenţa crescută a mamitelor acute colibacilare se observă în perioada puerperală şi
în primele 3 luni de lactaţie.

1.2.1.2.Patogenia Mamitelor

În etiopatogenia mamitelor s-a emis aşa-numitul concept ³Triunghiul Mamitei´ în care

sunt luaţi în considerare trei factori principali:
-omul;
-maşina de muls;
-vaca.
După acest concept, cauzele care contribuie la apariţia mamitelor ţin în proporţie de
70% de om; în 25% din cazuri de maşina de muls, şi numai în 5% din cazuri de vacş
(Ungureanu C. 1995).
Apariţia mamitei este în strânsă legătură cu o serie de cauze predispozante şi
favorizante care permit dezvoltarea florei microbiene. Dintre cauzele predispozante o
importanţa majora o au factorii ereditari. De asemenea, rasele bune producătoare de lapte sunt
mult mai predispuse la afecţiuni inflamatorii ale glandei mamare, şi mai ales în perioadele de
maximă lactaţie. (a 3-a, a 5-a lactaţie).
Stabulaţia şi alimentaţia deficitară contribuie şi ele la apariţia mamitelor. Astfel,
frecvenţa infecţiilor mamare este maximă în perioada martie-mai, în care se sfârşeşte
stabulaţia şi se produc cele mai numeroase fătări, şi frecvenţa scade în perioada iunie-
septembrie, când vacile beneficiază mai mult de mişcare şi alimentaţie cu furaje verzi.
Mamitele subclinice pot deveni mamite clinice în condiţii de stress datorate
alimentaţiei deficitare şi întreţinerii necorespunzătoare. Aceşti factori stresanţi mai pot
favoriza instalarea infecţiilor cu germeni condiţionat patogeni. Adăposturile şi aşternuturile
influenţează incidenţa mamitei, în măsura în care pot cauza traumatisme ale mamelei şi
mameloanelor şi pot influenţa igiena şi starea de sănătate a animalelor. Leziunile
mameloanelor sunt deseori realizate de stafilococi şi Streptococcus dysgalactiae. Frecvenţa
noilor infecţii şi deci a mamitelor clinice creşte paralel cu frecvenţa leziunilor mameloanelor.
Printre cei mai importanţi factori ambientali este mulsul: mulsul incomplet (cu staza
de lapte) , mulsul traumatizant, aplicarea greşită mulsului mecanic.
Infecţia mamară se poate produce pe cale limfatică, sangvină şi prin canalul papilar.
Calea cea mai frecventă este calea papilară. Sfincterul papilar este relaxat şi ostiumul papilar
rămâne deschis după fiecare muls circa 2 ore , timp în care flora bacteriană pătrunde uşor în
sinusul papilar.
 Intre mulsori, la apexul mamelar se dezvoltă foarte rapid stafilococi , mai ales în
stabulaţia permanentă şi când sunt condiţii improprii de igienă.
Infecţia pe cale limfatică se produce în urma migrărilor stafilococilor şi streptococilor
pătrunşi prin diferite leziuni cutanate.
Calea sangvină de infecţie este mai redusă ca probabilitate. De regulă are loc în
cazurile de septicemie, când bacteriile pătrunse în torentul circulator ajung şi în mamelă, unde
pot declanşa procesul patologic (M. tuberculosis, Brucella , flora din metritele purulente
acute).
Tulburările produse de agenţii patogeni variază cu virulenţa germenilor, cu calea de
infecţie şi forma clinică a mamitei.
În mamita acută , germenii se dezvolta în laptele din sinus, acesta fermentează şi
coagulează , apoi se produce o inflamaţie a mucoasei sinusului şi canalelor lactifere
(galactoforita) coagulii formaţi pot bloca parţial sau în totalitate canalele galactofore . Infecţia
difuzează apoi la acini şi se produce hipo sau agalaxia.
În continuare se produc alterări ale epiteliului acinilor, congestie, vasodilataţie,
diapedeză (mamită catarală) cu exagerarea afluxului leucocitar (mamită purulentă). Procesul
difuzează treptat în ţesuturile din jur care proliferează, se congestionează, şi fac ca mamela să
se mărească în volum (mamita parenchimatoasă) . Leziunile locale intense sunt însoţite adesea
şi de modificarea stării generale.
În mamitele cronice, leziunile diferă ca formă clinică . În mamita purulentă se produc
proliferări conjunctive şi formarea de focare purulente. Leziunea se agravează şi apare
induraţia mamară, în care proliferarea testului conjunctiv duce la înlocuirea ţesutului
glandular.
Mamitele pe cale ascendentă se produc obişnuit la un singur compartiment, leziunea
iniţială fiind în sinus . Mamita descendentă sangvină interesează mai multe compartimente şi
leziunile debutează la nivelul acinilor şi periacinar.

1.2.2. Clasificarea mamitelor

Clasificarea mamitelor se poate face pe diferite criterii : anatomic, evoluţie clinică,

leziuni anatomopatologice şi agent etiologic.
Din punct de vedere al evoluţiei clinice, mamitele pot fi clasificate in :
-mamite supraacute ;
-mamite acute ;
-mamite cronice.
 La aceste trei forme se mai pot adăuga :
-mamitele subacute şi
-mamitele subclinice.
Luând în considerare criteriul clinic şi anatomopatologic, mamitele pot fi clasificate în
:
-mamite supraacute -mamita gangrenoasă,

-mamite acute -mamita seroasă,

-mamita catarală,
-mamita purulenta,

-mamite cronice -mamita catarală,

-mamita purulentă,

-mamite specifice -mamita tuberculoasă,

-mamita granulomatoasă.
Din punct de vedere clinc, localizarea procesului la sinus sau parenchim poate permite
o clasificare in :
-galactoforite si
-mamite
Aspecte clinice mai importante ale galactoforitei si mamitei sunt prezentate in tabelul
4.
Aspecte clinice ale afecţiunilor mamare
(după Bencke si Schulze, 1981)
Tabel 4.

% mediu Durata Timpul

pe total medie a menti-
Diagnostic Simptome principale cazuri trata- nerii in
mentului izolator
(zile) (zile)
Galactoforita Flocoane gălbui, abundente, de
consistenta mucoida,in primele
jeturi 54.0 4 6
Galactoforo- Tumefierea moderata a
 mamita sfertului mamar, flocoane
gălbui, mucoide, in întreaga 35.2 8 16
secreţie
Mamita acuta Tumefacţia dureroasa a
compartimentului afectat,
secreţie seroasa cenuşie,
eventual secreţie purulenta si 10.5 10 13
strii hemoragice
Traumatisme Adeseori desirari (sau contuzii
ale puternice) la apex 0.2 21 21
mameloanelor

Clasificarea etiologica este cea mai buna clasificare, deoarece precizează agentul
etiologic si permite utilizarea unui tratament raţional si eficient.
Mamitele acute clinice pot fi impartite in :
-Mamite acute clinice reacţie sistemica. Pe lângă afecţiunea mamara locala, vacile mai
prezinta si unele simptome : lipsa poftei de mâncare, abatere, febra (peste 390 C). Laptele este
vizibil modificat ( apos, cu cheaguri de sange, cu grunji si filamente ) si in cantitate redusa.
-Mamite clinic localizate. Simptomele sunt limitate numai la mamelă. Simptomele
caracteristice constau in: afectarea unuia sau mai multor sferturi, care sunt calde, tumefiate
sau dureroase. Laptele are aspect anormal ( lapte apos, prezenţa de coaguli de cazeina,
filamente şi uneori chiar cheaguri de sânge ). (Nardelli L., Gulandi G.L., 1978).

1.2.3.Mamite subclinice
In ultimii 20 ani problema mamitelor subclinice preocupă din ce in ce mai mult pe
specialişti si crescătorii de animale. Acest interes crescând se datorează mai multor cauze.
Flora bacteriana prezenta în mamelă poate declanşa, în condiţii favorabile, o mamită clinica.
După Seiciu F. si Voicescu S. (1997) aceasta posibilitate este, destul de redusă. Alţi autori
constata însă ca acest proces se poate produce la un număr mare de vaci. Ungureanu şi col.
(1974) - urmărind 100 zile un efectiv de vaci - constata ca 21,9% din infecţii s-au transformat
in mamite clinice, iar 12,5% s-au vindecat spontan.
Pagubele economice produse de mamitele subclinice sunt foarte mari, datorita faptului
ca au o frecventa cu mult mai mare decât mamitele clinice. Se admite in general, ca in medie,
aproximativ 50% din vacile lactante fac mamita subclinica, dar variaţiile sunt foarte mari: 10-
15%, în unele efective, ajungând în altele la 75% (Ungureanu si Minciună, 1983).
 In Ungaria la un efectiv cercetat 5148 vaci, au fost diagnosticate mamite clinice la
3.6% din vaci, iar formele subclinice la 48.7%. (Thirring A.,1977).
Fora bacteriană care produce mamite subclinice este aceeaşi cu aceea din mamitele
clinice, frecvenţa speciilor bacteriene fiind variata. Fabre J.M. si col. (1991) examinând 326
prelevări, constata că numai 38 au fost sterile (11,7%), in celelalte probe au identificat :
Staphylococcus aureus (29%), Streptococcus uberis (17%), stafilococi coagulazo-negativi
(15%) si Str.agalactiae (13%). In unităţile care au primii sprijin tehnic de combatere a
mamitelor nu au pus in evidenţa Streptococcus agalactiae, in timp ce în celelalte ferme
frecventa acestuia a fost de 28%.
Pierderile economice se datorează scăderii producţiei de lapte şi modificărilor
calitative ale acestuia. Pierderile de lapte, pe toata durata lactaţiei, variază între 7-9% (Rooy şi
Joartsveld, 1969 ; Reichmuth, 1968; citaţi de Nardelli si Gulandi, 1978). Thirring A. (1977)
arată că vacile sănătoase, in comparaţie cu cele cu mamite, au avut o producţie mai mare cu
7,7% şi cu un consum de furaje mai mic cu 7,3%. Pierderile în lapte variază în raport cu
gradul infecţiei, reflectat prin numărul de celule din lapte.
Simpson R.B. şi col. (1995), cercetând influenta mamitelor subclinice asupra
producţiei de lapte împarte efectivul studiat în două categorii (în urma numărarii celulelor
somatice - SCC) : vaci cu SCC sub 2.92x10 4 şi vaci cu peste 292 000 celule/ml Ei constata ca
producţia de lapte a fost mai bună la vacile cu SCC scazut.
Traeder W si Irion T. (1996) apreciază că mamitele subclinice sunt de 20,5 ori mai
numeroase decât cele clinice şi produc pagube însemnate. Aceste pagube provin, în proporţia
de 80%: din pierderi de lapte, 15% despăgubiri şi înţărcări precoce si 5% din costul
tratamentelor.

Corelaţia dintre concentraţia de celule somatice din laptele de colecţie, situaţia

crescătoriei in privinţa mamitelor si pierderile probabile ale producţiei de lapte.
(după Nardelli L. si Gulandi G.L., 1978)
Tabel 5.
Număr celule Evaluarea
somatice/ml de lapte Situaţia crescătoriei pierderilor in
de colectura producţia de
lapte(%)
<200 000 Optima, nivel redus de infecţie 2
200 000- Satisfăcătoare, nivel de infecţie superior aceluia
 300 000 dintr-o crescătorie in condiţii optime 2-3
350 000- Discreta, dar amenintatoare, se vor intensifica 3-5
500 000 planurile de profilaxie
500 000- Crescătorie-problema, de recomandat sa se
750 000 adopte planul de asanare, circa 20-40% din vaci 5-7
au unul sau mai multe sferturi afectate de
mamita
750 000- Crescătorie-problema, se va adopta planul de
1 000 000 asanare, circa 40-60% din vaci sunt afectate la 7-10
unul sau mai multe sferturi
>1 000 000 Grave probleme de mamite, se va adopta planul
de asanare de urgenta, circa 60-80% din vaci au 10-15
unul sau mai multe sferturi afectate de mamita
Efectele mamitelor subclinice asupra calitatii laptelui sunt importante, căci se produce
o scădere a grăsimii, cazeinei si lactozei.

Variatia compoziţiei proteinelor laptelui din sferturile sănătoase si din cele afectate de
mamita subclinica
(după Haenley J., 1973)
Tabel 6.

Specificare Numar de celule (in mii)

250 500-1000 peste 1000
Proteine totale(%) 3.61 3.59 3.56
Cazeina(%) 2.79 2.65 2.25
Proteine din zer(%) 0.82 1.10 1.31
Raport cazeina/proteine 0.77 0.71 0.69
Totale

După. Botazzi (1997), conţinutul în cazeina se reduce cu 15-20%, ceea ce înseamnă cu

circa 900 g mai putină brânză pentru fiecare chintal de lapte (100Kg). Fermentaţia
brânzeturilor poale fi perturbată. Ruffo şi col. (1974) au constatat ca alterările brânzei de Pad
reprezintă 3,3% atunci când este fabricată din lapte normal si atinge o pioporţie de 16,6%
când s-a folosit lapte mamitic.
 Din punct de vedere simptomatologic, mamitele subclinice se caracterizează prin lipsa
modificărilor locale sau ale secreţiei mamare. Prezenţa mamitei subclinice trebuie să fie
presupusa ori de câte ori se produce o scădere treptată a producţiei de lapte, nejustificată prin
alte cauze (alimentaţie, schimbare a condiţiilor de întreţinere sau exploatare etc.).
1.2.3.1. Diagnosticul mamitelor
Se realizează punând in evidenta modificări citologice, fizico-chimice si
bacteriologice din lapte, cu ajutorul unor teste aplicabile direct in efectivul din grajd cat si al
unor examene de laborator.
Diagnosticul se bazează pe testele rapide de diagnostic (în tara noastră R-Mastitest) şi
pe determinarea celulelor somatice în majoritate polinucleare (95%). In multe ţări se admite
ca laptele poate fi considerat normal daca numărul de celule somatice este sub 500 000/ml.
Daca numărul celulelor somatice este mai mare, este vorba de mamite subclinice.
Examenul periodic al efectivelor de vaci de lapte se face fie prin numărarea celulelor
somatice, fie prin sondaj în laptele de colectura.
Examenul bacteriologic este întotdeauna necesar, pentru a cunoaşte speciile bacteriene
şi sensibilitatea lor fata de antibiotice.
Testul alcalinitatii se bazează pe principiul deteminarii alcalinitatii laptelui. După
muls, laptele recoltat de la vaci cu ugere sănătoase este slab acid datorita fosfaţilor acizi,
citraţilor si acidului carbonic. Un astfel de lapte cu o incarcatura mica bacteriana are pH-ul
cuprins intre 6,5 - 6,7. Prin păstrare, laptele se acidifica datorita intervenţiei acidului lactic.
La vacile cu ugerele infectate, laptele devine alcalin. In tara noastră pentru verificarea
alcalinitatii laptelui s-a folosit testul Albrom care este o hârtie absorbanta de circa 8/8 cm cu 4
cerculeţe, colorate galben deschis, reprezentând cele 4 sferturi de uger, impregnate cu o
substanţa indicatoare- albastru de bromtimol.
Testul se executa in grajd. Pe fiecare cerculeţ se mulg câteva picaturi de Iapte din
sfertul de uger indicat pe hârtia-test.
Rezultatul pune in evidenta potenţialul reductor al bacteriilor si eventual al celulelor
din glanda mamara ce produce modificarea culorii indicatorului, corespunzător cu
pH-ul laptelui. Culoarea galbena nemodificata a cerculeţului reprezintă o reacţie
negativa specifica pentru laptele din sferturile de uger sănătos iar culoarea albastra reprezintă
o reacţie pozitiva de diferite intensitati in funcţie de gradul de infecţie al sfertului respectiv.
Metoda are dezavantajul ca nu depistează un număr mare de infecţii mamare iar in
grajdurile neaerisite si murdare pot apare reacţii false produse de vapori de amoniac. Testul
alcalinitatii laptelui este folosit acum foarte rar.
Testul Whiteside imaginat de Murphy si Hanson, inca din 1941, se bazează pe
proprietatea hidroxidului de sodiu de a coagula leucocitele din laptele mastitic.
 Testul a fost aplicat mai întâi pentru controlul infecţiilor pe sferturi de uger si apoi la
depistarea in laptele de colectura a celui provenit din ferme puternic infectate. Reacţia se
executa astfel: intr-o eprubeta se pun 10 ml lapte peste care se adaugă 2 ml NaOH - soluţie
normala si amestecul se agita bine. Daca laptele provine de la o vaca cu mamita amestecul
coagulează iar daca ugerul a fost sănătos amestecul ramane lichid. Temple C. (1962) a adus
unele modificări adaptând tehnica la o simpla reacţie pe lama, uşor de executat si interpretat.
Testul Whiteside modificat. lmportant este ca înainte de executarea testului laptele sa
fie bine omogenizat prin agitarea puternica a tubului.
Pe o lama de sticla aşezata pe o hârtie neagra se pun 5 picaturi de lapte peste care se
adaugă 2 picaturi de NaOH n/1 soluţie 0.4%. Amestecul se omogenizează cu o ansa timp de
20²25 secunde după metoda aglutinării pe lama apoi se interpretează rezultatul
reacţiei(Tabel 7).

Interpretarea reactiei pe baza testului Whiteside modificat

(Tabel 7)

Negativa(-) Amestecul ramane lichid de culoare alba, fara precipitate si

corespunde cu maximum 500 000 celule/ml.
Pozitiva (+) Amestecul ramane lichid, alb, dar conţine particule mari de
material coagulat. Numărul de celule este de 1-2 milioane chiar
uşor mai ridicat.
Pozitiva (++) Amestecul este uşor apos cu flocoane mari de coaguli. Numărul
de celule peste 2 milioane.
Pozitiva (+++) Amestecul este apos, cu mase mari de material coagulat, sub
forma de firişoare ca aţa sau mai groase. Numărul de celule
somatice este in jur de 6 milioane.

TestuI are valoare orientativa privind numărul de celule din lapte, indicând starea
normala sau patologica a sfertului de uger cercetat.
Testul CMT (California Mastitis Test) a fost imaginat de Schalm si Nourlander (1957)
si are ca principiu aprecierea numărului de celule somatice din lapte ca mijloc de depistare a
mamitelor subclinice. Este cunoscut si sub denumirea de testul indirect, al celulelor somatice
din lapte.
 California Mastitis
Test.

Prezenţa mamitelor subclinice nu antrenează modificări ale laptelui sau ale ugerului
cum ar fi inflamaţia si durerea.
Testul mai poate fi folosit si pe laptele colectat de la toate vacile dintr-o ferma,
determinându-se astfel numărul de celule somatice ale întregii cirezi.
Reactivul are ca substanţa activa un detergent care in contact cu laptele mastitic da o
reacţie a cărei intensitate depinde de numărul de celule existente in proba cercetata. Reacţia
est interpretata ca un complex detergent-proteina care se formează intre detergenţii cu anioni
pozitivi si ADN-ul din nucleii celulelor somatice din lapte. Rezultatul reacţiei se exprima
printr-o vâscozitate mai mica sau mai mare a laptelui in funcţie de procentul ADN-ului care
exprima numărul de celule si evoluţia infecţiei. Principiul testului CMT a fost adoptat de
majoritatea tarilor pe baza căruia s-au preparat teste naţionale.
Principiul metodei CMT.

Se mulge o cantitate mică de lapte in

fiecare cupă a dispozitivului de plastic,
apoi se adaugă reactiv CMT. Prin mişcări
de rotaţie se omogenizează cele două
componente şi se citeşte reacţia. După
aproximativ 20 secunde reacţia dispare,
aşadar trebuie citită repede.
 Dezinfectia Recoltarea probei de
mamelonului lapte

Câteva picături Se adaugă reactivul

sunt suficiente CMT

Citirea rezultatelor

Numărul celulelor somatice Descrierea reacţiei

(Celule per mililitru) Interpretare
100,000 (Negativ - fără Lapte omogen fără vâscozitate.
infecţie) Sfert sănătos
300,000 (Posibilă infecţie) Uşoara vâscozitate, reacţia Mamită subclinică
dispare în 10 secunde.
900,000 (Slab pozitiv - Vâscozitate clară fără Mamită subclinică
infecţie) coagulare
2,700,000 (Pozitiv - infecţie ) Vâscozitatea apare imediat, Mamita clinică
începe coagularea.
8,100,000 (Puternic pozitiv - Se formează coagul complet, Infecţie mamară
infecţie) suprafaţa se ridică, cu un mic puternică
vârf la mijloc.
 Testul R. Mastitest romanesc a fost elaborat de Lisetta Michailov si col. (1973-1974)
după principiul testului CMT si foloseşte o soluţie formata din lauril sulfat de sodiu si
bromcrezol purpur. Testul se bazează pe schimbarea consistentei laptelui mamitic in contact
cu soluţia folosita.
Diagnosticul micologic
Pentru izolarea micetelor potenţial patogene ce se găsesc in secreţiile mamare la vacile
cu mamite, se folosesc frecvent mediile de cultură agar Sabouraud glucozat cu antibiotice si
agar Csapek. Materialul se însămânţează după tehnica bacteriologică cu deosebirea ca
inocolum-ul este in cantitate mai mare (0.2ml) si aceasta datorită numărului mic de micete ce
se găsesc in materialul patologic. Mediile se incubează la 37C, timp de 48 de ore, apoi se lasă
la temperatură de 25C 7-8 zile pentru dezvoltarea completă a coloniilor. Acestea sunt
examinate macroscopic si microscopic intre lamă si lamelă sau in frotiuri colorate după
metoda Gram-dublu. Micetele apar colorate in albastru. Identificarea micetelor patogene se
realizează in laboratoarele de specialitate prin folosirea unei metodologii proprii stabilind
caracterele coloniilor, prezenţa membranei, a caracterelor microscopice, punerea in evidenţă a
ascosporilor, fermentarea zaharurilor, asimilarea zaharurilor, degradarea arbutinei, si
utilizarea alcoolului etilic. Pe baza acestor caractere levurile patogene sunt încadrate in 4
grupe si 9 subgrupe.
Determinarea numarului de levuri din probă.
Determinarea numărului de levuri din proba de lapte se face după tehnica folosită in
bacteriologie. Din probele de examinat se execută diluţii zecimale până la 10-5 sau 10-6, in
funcţie de gradul de contaminare. Din fiecare diluţie se însămânţează 0,1 ml pe suprafaţa unei
plăci cu agar Sabouraud sau Csapek. Conţinutul se întinde uniform pe toata suprafaţa
mediului si placa astfel pregătita se lasă la incubat in termostat cu temperatura de 37C, timp
de 48 ore. Numărul de colonii apărute pe suprafaţa mediului, in acest interval de timp, se
inmulteste cu diluţia respectiva. De exemplu - in placa cu proba însămânţată la diluţia de 10-5
au crescut un număr de 15 colonii. Numărul de micete pe ml lapte cercetat este de 15 x 100
000 = 1 500 000.
Interpretarea rezultatelor.
La stabilirea diagnosticului de mamită trebuie sa se tină cont de faptul ca micetele sunt
germeni ubicvitari si ca atare prezenta lor in lapte poate avea si alte surse in afară de glanda
mamară. De aici rezultă că si pentru examenul micologic recoltarea, păstrarea si transportul
probelor la laborator are icortanta deasebita in precizarea diagnosticului micologic. Dupa.
cum arata Mitroiu P. (1976) identificarea unor micete in lapte nu presupune implicit o mamita
micotica.
 Izolarea funilor levuriformi la examene repetate, incarcatura de ordinul a sutelor de
levuri pe ml lapte, precum si prezenta acestora in laptele final si rezidual provocat prin
inocularea oxitocinei, sunt indicii ca la infectia glandelor mamare acestia participa. sub o
forma primara sau de asociatie. Mamela normala este frecvent invadata atat de bacterii cat si
de levuri dar grefarea lor este posibila numai cand exista conditii favorabile create de factori
care provoaca lezarea tesutului glandular. Cand asemenea conditii nu exista acesti germeni
sunt eliminati in timpul mulsului sau de fortele de aparare ale organismului. In momentul
recoltarii probelor pentru examen micologic este necesar sa se cunoasca starea clinica a
glandei mamare, aparitia si evolutia mamitei, antibioticele folosite in tratament si durata
acestuia, pentru a se aprecia rolul si contributia etiologica a levurilor. In general levurile se
dezvolta la temperaturi mai scazute decat temperatura normala a corpului animalului si este
greu de presupus ca orice levura ajunsa in uger este capabila sa se multiplice si sa provoace
leziuni de mamita. Exista o categorie de levuri din care face parte Candida albicans, C.
tropicalis, C. parapsilopsis, C. krusei (forma perfecta Pichia fermentans), C. pseudotropicalis
(forma perrfecta Saccharomyces fragilis), C. stellatoidea, C. utilis, Torulopsis glabatra si
Cryptococcus neoformans, ce apar in glanda mamara in conditiile arătate si se dezvolta la
temperatura normala a corpului provocand sau complicand leziunile existente.

1.2.3.2.Tratamentul mamitelor
Extinderea si implicaţiile economico-sanitare ale mamitelor la vaci au devenit pentru
unele tari ca si pentru noi o problema cu caracter naţional. Reducerea pierderilor produse de
afecţiunile mamare si îmbunătăţirea calităţii sanitare a laptelui si produselor lactate sunt
obiective ce se impun permanent atenţiei crescătorilor de vaci si cercetătorilor din institute si
laboratoare veterinare. Rezolvarea acestor obiective implica elaborarea unui plan de
organizare a luptei împotriva mamitelor care sa cuprindă :
Prevenirea si combaterea mamitelor in perioada de repaus mamar.
Prevenirea si combaterea mamitelor in perioada de lactaţie.
Prevenirea si combaterea mamitelor prin măsuri de profilaxie specifica.

1.2.3.2.1. Prevenirea si combaterea mamitelor in perioada de repaus mamar.

Alegerea perioadei de repaus mamar pentru tratamentul cu antibiotice al tuturor

sferturilor de uger in vederea combaterii mamitelor si indeosebi a mamitelor subclinice a fost
unanim admisa p plan mondial ca fiind o metoda economica si cu mare eficacitate. Are ca
scop sa elimine infectiil vechi cu care glanda mamara a intrat in repaus sis a previna infectiile
noi.
 Cercetarile in aceasta directie au aratat ca in primele doua saptamani de la intarcare,
intr-un numar tot mai mare de sferturi sanatoase apar infectii noi care se adauga la cele
existente din timpul lactatiei. Incidenta crescuta, la fatare, a infectiilor ugerului se explica prin
patrunderea in glanda mamara a bacteriilor patogene ramase dupa ultimul muls pe pielea din
jurul orificiului mamelonului. Asemenea situatii se intilnesc in efectivele de vaci din unitatile
care nu aplica masuri de dezinfectie a mameloanelor dupa muls. Metoda consta in infuzarea in
glanda mamara, prin canalul mamelonului, a unei doze de antibiotic cu eliminare inceata.
Tratamentul se aplica imediat dupa ultimul muls sau in prima saptamina de la intrarea in
repaus mamar. Aplicarea tratamentului la toate sferturile sau numai la cele infectate subclinic,
depistate prin testul rapid californian, este o problema inca discutata. Dupa opinia unor
cercetatori tratamentul tuturor sferturilor este recomandabil si pentru motivul ca o perioada de
2 saptamani de la intarcare, antibioticul infuzat protejeaza glanda mamara sanatoasa de
contaminarea cu bacterii patogene din afara. Dupa altii aceasta practica a dus la cresterea
infectiilor cu bacterii coliforme ca urmare a scaderii celulelor somatice din lapte prin
disparitia infectiilor streptococice si stafilococice. Sustinem opinia acelora care recomanda
tratamentul tuturor sferturilor indiferent daca la u1timul control prin testul californian au fast
pozitive sau negative. Infectiile dupa tratamenrt, cu bacterii coliforme, pot fi evitate prin
aplicarea unor masuri severe de igiena in timpul si dupa tratament.
In efectivele de vaci care au primit tratament in perioada de repaus mamar si situatia
mamitelor subclinice s-au imbunatit in lactatia urmatoare, infectiile scazind sub 25%, la un
nou ciclu este recomandabil sa se aplice antibioterapia numai 1a sferturile pozitive si intens
pozitive la R mastitest.

Tehnica de lucru.
Inainte de tratament mameloanele se curata si.la nevoie se spala si se usuca, cu un
prosop curat, sterilizat prin fierbere. Orificiul mamelonului se dezinfecteaza cu un tampon de
vata imbibat in alcool sanitar, pentru a indeparta urmele de murdarie ce contin eventuale
bacterii patogene sau saprofite ce ar putea fi introduse in timpul administrarii antibioticului.
Cloxacilina suspensie, in cantitate de 6ml continind 500mg, penicilina semisintetica (jumatate
din continutul unui tub) sau sporofug (jumatate din tub) se introduce cu ajutorul unei alonje
prin canalul mamelonului in sinusul galactofor. Dupa administrare ugerul se maseaza usor
prin miscari de jos in sus astfel ca antibioticul sa se raspandeasca in profunzimea tesutului
glandular. Dupa tratament mameloanele se dezinfecteaza prin imbaiere intr-o solutie de
hipoclorit de sodiu cu 4% clor active. Operatia de dezinfectie se repeta dupa 10-14 zile.
Metoda de tratamenrt a ugerelor in repaus mamar este economica in comparatie cu pierderile
inregistrate la efectivele netratate, usor de aplicat, nu implica pierderi in productia de lapte si
eficacitatea acesteia se concretizeaza prin scaderea procentului de infectii mamare dupa
fatare. Rezultatele cercetarilor intreprinse in aceasta directie au aratat ca in efectivele de vaci
tratate in repaus mamar si urmarite pe o perioada de 2 ani, numarul celulelor somatice pe
ml lapte de colectura a scazut de la o medie de 730 000 la 400 000 si continua sa scada
la data aprecierii rezultatelor in timp ce in efective1e netratate media se mentinea la 790 000
celule/ml. Rezultatele apreciate statistic au fost semnifcative (p < 0,001) (R. G. Kingwill si
col., 1971).

Tratamentu1 aplicat la efective cu peste 100 vaci in repaus mamar, prin infuziii de
0,5g si 1g benzatin cloxacilina in oleu mineral cu baza de monostearat de auminiu a eliminat
74-83% din infectiile cu stafilococi si 95-97% din cele cu streptococi, indiferent de doza
aplicata (T. K. Griffin 1971). Rezultatele intreprinse in tara noastra au aratat ca cloxacilina
suspensle, preparata 1a Fabrica de antibiotice Iasi, aplicata la efective de vaci in repaus
mamar a redus cu 82% infectiile vechi cu streptococi si stafilococi patogeni si a prevenit in
83,5% infectiile cu aceiasi germeni (Ungureanu C. si col. 1973). Metoda este cuprinsa in
tehnologia de prevenire si combatere a mamitelor la vaci, elaborate de I.C.V.B. ³Pasteur´ in
colaborare cu Directia Sanitar Veterinara din Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare
si difuzata prin Inspectoratele sanitare veterinare judetene pentru aplicare in fermele cu vaci
de lapte.

1.2.3.2.2. Prevenirea si combaterea mamitelor in perioada de lactatie

In aceasta perioada se preconizează un complex de masuri care aplicate constant si
corect sa mentina nivelul scazut al infectiilor mamare, realizat dupa tratamentul aplicat in
repaus mamar si sa previna aparitia de noi infectii. Aplicarea masurilor nu trebuie sa afecteze
productia de lapte si calitatea lui.
Tratamentul mamitelor subclinice.
Tratamentul mamitelor subclinice se poate face prin infuzii mamare, cu antibiotice sau
alte chimioterapice, în timpul lactaţiei sau în repaus mamar. Tratamentul este indicat în
cazurile în care frecventa acestor infecţii este crescută. Când numărul vacilor cu mamite
subclinice este mai mic sunt suficiente măsurile profiIactice.
In efectivele de vaci cu potenţial genetic ridicat si de mare productivitate dar cu
procent ridicat de infectii mamare se recomanda tratamentul tuturor sferturilor de uger cu
mamite subclinice depistate prin testul californian. Scopul tratamentului este de a eradica sau
reduce la maximum infecţiile mamare înainte de a trece in stadiul clinic pentru a se evita
pierderile prin îndepărtarea din efectiv a unor vaci valoroase, cu mamite incurabile.
 S-a constatat ca sunt mai uşor de eliminat streptococii si stafilococii aptofeni din
infecţiile subclinice decât din cele clinice. Antibioticele cu eliminare rapida sau înceata
(penicilina si cloxacilină) administrate după fiecare muls sau odată la 24 ore au dus la
eliminarea a 88,5% din infecţiile streptococice si peste 60% din infecţiile stafilococice
subclinice in comparaţie cu mai puţin de 30% din infecţiile stafilococice clinice. Metoda se
practica pe scara restrânsa si se cunoaşte sub denumirea de tratament µblitz¶. Aplicând acest
tratament, E.R.Jackson (1971) a reuşit sa reducă nivelul infecţiilor mamare cu peste 50%. In
multe din efectivele tratate, Str. agalactiae a fost eradicat.
Desi tratamentul in lactatie al mamitelor subclinice are un grad ridicat de eficacitate
prezinta totusi numeroase inconveniente pentru fermier facand metoda aproape
impracticabila. TratamentuI este foarte costisitor. Laptele de la vacile tratate timp de 3-4 zile
contine reziduri de antibiotice si nu poate fi folosit in consum sau in industria de lapte.
Fiindcă tratamentul ar urma sa se aplice la un număr ridicat de vaci cu mamite subclinilice,
eliminarea sau folosirea in alte scopuri a laptelui recoltat in aceasta perioada ar presupune o
pierdere considerabila raportata la totalul efectivului Metoda nu poate fi deci generalizata,
totuşi se recomanda a fi aplicata in efectivele de vaci cu potential biologic ridicat si producţii
mari de lapte. Calculul pierderilor rezultate in urma tratamentului timp de câteva zile,
comparat cu cel al scăderii producţiei de lapte pe toata perioada lactaţiei la vacile netratate si
al indepartarii din efectiv al exemplarelor valoroase, reprezintă un motiv de acceptare al
aplicării tratamentului.
In perioada de lactaţie cheia succesului in prevenirea mamitelor subclinice revine
aplicării masurilor de igiena.

1.2.3.2.2.Prevenirea si combaterea mamitelor prin masuri de profilaxie specifica

Folosirea profilaxiei specifice ca masura de prevenire si combatere a mamitelor este o

problema mult controversata. In secretia glandei mamare nelactante ca si in colastru exista o
variatie de imunoglobuline in concentratii diferite de la animal la animal. Originea celor mai
multe imunoglobuline este umorala. O parte din anticorpii specifici sunt producti in glanda
mamara ca urmare a localizarii unar agenti infectiosi sau prin stimulare cu diferiti antigeni.
Majoritartea imunoglobulinelor din secretia mamara fac parte din clasa IgG1 si provin prin
transfer din sistemul umoral. Imunoglobulinele IgG1 se gasesc in cantitate mare in colostru
unde isi exercita functia de protectie fata de agentii infectiosi.
Introducera directa in glanda mamara a unor stimuli antigenici are ca rezultat o
crestere a imunog1obulinelor si in primul rand a celor din clasa IgA.
 Datele. prezentate succint sunt o dovada ca impotriva mamitelar la vaci este posibila o
imunizare pe cale generala si locala. In acest scop s-au preparat si folosit vaccinuri simple sau
mixte. Vaccinurile preparate cu antigene corpusculare din mai multe specii bacteriene, in
amestec cu anatoxina stafilacocica s-au dovedit a fi mai eficiente decat vaccinurile simple din
anacultura sau anatoxine, animalele vaccinate in aceste conditii rezistind mai bine la infectia
naturala sau experimentala. Dupa unii cercetatori vaccinarea este un mijloc de control al
infectiilor mamare si de reducere a frecventei bacteriilar patogene rezistente la antibiotice, ce
se intalnesc frecvent in mamitele cronice care nu cedeaza la tratament.
Institutul de Cercetari veterinare si biopreparate "Pasteur" prepara un vaccin contra
mamitelor adsorbit pe hidroxid de aluminiu si inactivat cu formol. Compozitia antigenica a
vaccinului cuprinde anacultura si anatoxina de S. aureus alfa si alfa-beta si anacultura de Str.
agglactiae, Str. dysgalactiae si Corynebacterium pyogenes. Se aplica la vaci in lactatie si in
repaus mamar. Vaccinul se inoculeaza subcutan la baza mamelei in regiunea ganglionilor
retramamari, in doze de 5 si 7ml, la interval de 14-30 zile. La vacile in repaus mamar a doua
doza de vaccin se inoculeaza cu cel putin 15 zile inainte de fatare. Dupa 6 luni de la a doua
inoculare vacile se reinoculeaza cu a doza unica de 7 ml.
Ungureanu C. si col. (1978) aplicand acest vaccin in conditii obisnuite de exploatare a
vacilor de lapte, comparativ cu vaci nevaccinate, au constatat o protectie a mamelei fata de
infectii la 25-26,2% din vaci si 24,4-32,5% din sferturile de uger. Analiza frecventei
infectiilor mamare pe categorii de vaci, cu ugere sanatoase si cu infectii clinice si subclinice, a
dus la conc1uzia ca vaccinarea a prevenit infectiile mamare la 10,6-3,5% din vaci si 8,4-17%
din sferturi la prima categorie si a redus din infectiile, existente la data vaccinarii, la 9,5-12%
din vaci si 11,1-33,0% din sferturile de uger - din a doua categorie. Intre procentele infectiilor
mamare inregistrate la vacile vaccinate si nevaccinate diferentele inregistrate au fast
semnificative si foarte semnificative (p = 0,01-0,001). Vaccinarea aplicata la vaci in perioada
de repaus mamar a conferit glandei mamare o protectie, exprimata prin scaderea infectiilor (in
lactatia urmatoare) cu 8,5-12,4% din sferturile pozitive la R mastitest depistate inainte de
intarcare si a prevenit infectiile noi la 26,4-53,4% din sferturile sanatoase, in comparatie cu
vacile nevaccinate.
Diferentele inregistrate au fost statistic semnificative si foarte semnificative (p = 0,01-
0,001). Scaderea infectiilor mamare la vacile vaccinate a dus la scaderea frecventei S. aureus
cu 4,5-13,7% si a Str. agalactiae cu 0,8-43%.
Rezistenta vacilor la infectiile mamare este exprimata prin nivelul anticorpilor
specifici in serul sanguin si colostral. La vacile cu ugere sanatoase concentratia scazuta a
imunoglobulinelor (0,5-1,4 mg/ml) creste dupa vaccinare la 50 mg/ml in lactoserul din
colostru.
 Lincan C. (1980) constata ca la 131 din vacile vaccinate nivelul anticorpilor fata de S.
aureus si Str. agalactiae a crescnt in prima luna de lactatie de 4,4 pina la 6,6 ori in serul
sanguin si de 6,5 pina la 8,8 ori in lactoserul colostral si s-a mentinut la valori ridicate timp de
6 luni. In repaus mamar rata de crestere a titrului anticorpilor din secretia mamara a vacilor
vaccinate a fost mai ridicata cu 1 pina la 2,8 ori fata de titrul anticorpilor din serul sanguin iar
raportul dintre anticorpii din serul colostral si sanguin a inregistrat o crestere cu 23-29%.
In conditii experimentale, serul colostral inoculat in cantitate de 0,3 ml a protejat 80%
din soareci fata de toxina stafilococica 40% fata de culura integrala de stafilococ ~s 70% fata
de Str. agalactiae.
Rezultatele cercetarilor intreprinse in tara noastra dar si ale altor cercetatori din
strainatate demonstreaza ca este posibila cresterea rezistentei glandei mamare fata de infectia
naturala cu germeni partogeni, daca se tine cont de anumiti factori legati de compozitia
antigenica a vaccinului, locul de inoculare si perioada optima de aplicare a vaccinarii. Un
raspuns imunologic superior s-a obtinut numai de la vacile vaccinate in repaus mamar.
Afirmatia se bazeaza pe datele privind titrurile ridicate de anticorpi din serul colostral si
sanguin, scaderea incidentei infectiilor mamare si a frecventei bacteriilor patogene la vacile
din aceasta categorie comparativ cu cele obtinute de la vacile vaccinate in lactatie sau
nevaccinate
Cu toate ca rezultatele aplicarii imunoprofilaxiei in combaterea mamitelor sunt
satisfacatoare ar fi o amagire sa credem ca prin aceasta metoda pot fi lichidate infectiile
mamare. Vaccinarea completeaza complexul de masuri generale. Aplicarea in mod constant si
cu simt de raspundere a intreg complexului de masuri, pe toata durata de exploatare a vacilor
este singurul mijloc prin care se pot obtine succese in lupta grea si dificila a combaterii
mamitelor la vaci

1.2.4.Antibioticele in combaterea mamitelor

1.2.4.1.Clasificarea antibioticelor si acţiunea lor asupra germenilor bacterieni

Antibioticele sunt substante, produse de microorganisme care au proprietatea de a
distruge sau inhiba dezvoltarea germenilor bacterieni.

Clasificarea antibioticelor se face dupa criteriul:

- spectrului de activitate;
- actiunea bactericidă sau bacteriostatică;
- structura chimica si locul de actiune asupra bacteriei.
 Primele doua clasificari nu mai corespund progreselor actuale in domeniul
antibioticelor, dar ele sunt inca larg folosite Clasificarea dupa structura chimica si modul de
actiune asupra bacteriei se bazeaza pe criterii cantitative si calitative.
Cantitativ, eficacitatea unui antibiotic se apreciaza dupa concentratia minima
inhibanta, adica exprimata in cantitatea de substanta care intra in contact cu locul de fixare pe
bacterie pentru a produce efect litic sau bacteriostatic. Cantitatea se masoara in unitati
inrternationale sau micrograme pe ml cultura determinata "in vitro" cu tulpini de bacterii-test.
In organism cantitatea de antibiotic este raportata la concentratia realizata in sange sau
tesuturi.
Calitativ, antibioticul se apreciaza dupa locul de electie in structura anatomica a
bacteriei, unde actioneaza prin blocarea si devierea functiilor enzimatice indispensabile
sintezei proteinelor si schimburilor vitale ale bacteriei. De exemplu streptomicina si
tetraciclina se fixeaza pe ribozomi si tulbura codul genetic, fixarea acizilor aminati si a ARN-
ului de transfer pe ribozomi. Tot pe ribozomi se fixeaza si neomicina, kanamicina si
cloramfenicolul; primele doua substante se opun disocierii ARN-ului de transfer, iar ultima
perturba sinteza proteica.
Polimixina si colistina se fixeaza pe peretele bacterian si tulbura functia osmotica a
membranei iar penicilina care se fixeaza tot pe perete produce blocaj enzimatic.

1.2.4.2.Sensibilitatea bacteriilor la antibiotice

Sensibilitatea la antibiotice se determina curent prin metoda difuzimetrica. Se folosesc

culturi de bacterii izolate si identificate. In cazuri de urgenta se recomanda determinarea
sensibilitatii florei totale prin insamantarea directa a secretiilor mamare sau a culturilor
primare urmand ca determinarea sensibilitatii fiecarei specii sa se faca ulterior.
Rezultatele antibiogramei in primul caz au un scop orientativ in alegerea antibioticului
pentru tratamentul de interventie iar in al doilea caz pentru tratamentul de baza.

Metoda de lucru.
Agarul nutritiv topit si racit la 60C se toarna in placi Petri in strat uniform gros de
aproximativ 2 mm. Cultura de 18-24 ore a tulpinii de examinat se insaminteaza pe suprafata
mediului iar excesul se indeparteaza cu pipeta Pasteur. Pentru culturile dezvoltate se fac
dilutii de 1/100 sau 1/1000 folosind dilutia care ar permite dezvo1tarea uniforma a
coloniilor.Placa insamintata se lasa la termostat cu capacul intredeschis pentru uscare timp de
30 minute. Cu ajutorul unei pipete sterile se plaseaza microcomprimatele la distante de
minimum 2 cm cu initialele pe suprafata agarului pentru a putea fi citite fara deschiderea
placii. Se incubeaza 24 ore la 37°C apoi se citeste rezultatul masurand raza de inhibitie a
zonei de crestere din jurul microcomprimatului.

Interpretarea rezultatelor :
sensibil - zona de inhibitie cu raza de 6mm;
putin sensibil - zona de inhibitie cu raza de 2-5 mm;
rezistent - lipsa zonei de inhibitie sau cu raza de 1-2 mm.

Sensibilitatea 1a antibiotice se testeaza la circa 10% din tulpinile de streptococi, pana

la 50°/o din tulpinile de S. aureus si 10% din tulpinile altor speci i izolate din probele
efectivului controlat.

Rezistenta "in vitro" se determina prin aceeasi metoda si se manifesta prin

neutralizarea actiunii antibioticului din mediul de cultura si dezvoltarea bacteriilor testate iar
"in vivo" prin lipsa de eficacitate in tratamentul animalelor bolnave. Aprecierea rezistentei
germenilor bacterieni numai prin efectul tratamentului are valoare orientativa. Pana la
determinarea rezistentei prin metode de laborator medicul clinician este obtigat sa schimbe
antibioticul cu altul a carui actiune asupra germenului incriminat o cunoaste sau este indicata
in literatura de specialitate.
Lipsa eficacitatii unui antibiotic in tratamentul animalelor bolnave poate avea multiple
cauze. Frecvent se datoresc:
- aplicarii unor doze mici, incapabile sa atinga concentratia minima inhibanta in
organism;
-contactului insuficient sau in anumite situatii chiar absentei contactului intre bacterie
si antibiotic in procesul infectios;
- inactivarii antibioticului inainte de a fi folosit. Asemenea situatii se intilnesc in cazul
prepararii si conservarii necorespunzatoare a solutiilor de antibiotice. Rezistenta bacteriilor la
antibiotice are un substrat calitativ ce se realizeaza prin fenomenul de mutatie, adaptare,
transfer si transductie. Mutatia se produce spontan la toate populatiile bacteriene cu o
frecventa de 1:10 miliarde. Caracterul nou dobandit se trans mite la descendenti care se
deosebesc de restul popuilatiei prin caractere imprimate de anomaliile ce se produc la nivel de
cromozomi.
Adaptarea este un fenomen initalnit la unele bacterii care reactioneaza la contactul cu
antibioticul prin fabricarea unor enzime.
 Rolul acestora este de a neutraliza efectul antibioticului. Peretele stafilococului secreta
o enzima numita penicilinaza care dedubleaza molecu1a de peniclina in particole inactive.
Caracaterul astfel dobandit este transmisibil la descendenti.
Transferul de rezistenta este un fenomen transmisibil ce se intalnste in cadrul
populatiei unei specii si chiar intre specii bacteriene. Pentru realizarea fenomenuiui este
necesar un suport ADN extracromozomic, ribozom sau plasmide, factorul R, un mijloc de
transfer cum sunt porii sexuali si contactul dintre microbul donator si primitor.

Transductia este un fenomen care se realizeaza obligatoriu prin intermediul unui

bacteriofag specific si este mult mai limitat. Aparitia in timpul tratamentului a unuia dintre
fenomenele citate explica ineficacitatea antibioticului in procesul infectios si necesitatea
inlocuirii acestuia.

1.2.4.3.Alegerea antibioticelor pentru tratament

Alegerea antibioticului pentru prima faza a tratamentului mamitelor clinice este o

problema de competenta medicului practician care va avea in vedere:
- caracterul anatomo-clinic al infcc1iei mamare;
- flora bacteriana patogena predominanta din glanda mamara a efectivului de vaci,
determinata prin examene bacteriologice anterioare;
- sensibilitatea la antibiotice a principalelor specii bacteriene patogene izolate anterior.
Cand in efective au aparut pentru prima data cazuri de mamita si nu se cunosc
antecedente, antibioticul se va alege pe criteriul probabilitatii, cunoscand ca, in general,
infectiile mamare sunt produse de streptococi si stafilococi patogeni sau de bacterii Gram
negative daca boala evolueaza sub o forma acuta. Tratamentul de asteptare sau de acoperire
bacteriologica cu antibioticul ales urmeaza sa fie continuat sau schimbat daca rezultatele
examenelor de laborator confirma sau infirma eficacitatea pe baza sensibilitatii agentului
patogen.
De preferat este ca tratamentul sa fie facut cu un singur antibiotic, cu difuzibilitate
mare, pentru a realiza concentratia minima inhibanta si care sa cuprinda in spectrul sau de
activitate bacteria incriminata a fi cauza mamitei. In cazuri deosebite se recurge la asocieri de
antibiotice pentru a obtine un efect sinergie bactericid. Asocieri de antibiotice bactericide re-
comandate sunt acelea de tipul penicilinei - penicilina G, ampicilina, oxacilina, meticilina cu
cele de tipul streptomicinei ± streptomicina, gentamicina si kanamicina, cu conditia ca agentl
patogen supus tratametului sa fie sensibil la amandoua tipuri.
 La asocierea antibioticelor pentru tratamentul infectiilor produse de mai multi germeni
patogeni se va avea in vedere ca fiecare specie bacteriana sa fie sensibila la cel putin unul din
antibioticele asociate. Exista si asocieri antagonice cum ar fi cele dintr-un antibiotic bacterioid
- penicilina - cu altul bacteriostatic - tetraciclina sau cloramfenicolul. Penicilina este
bactericida numai in faza de multiplicare a bacteriei. In asociatie de exemplu cu tetraciclina
aceasta anihileaza efectul bactericid al penicilinei, germenul trecand in stare de latenta.
Asocierea intre streptomicina si tetraciclina sau cloramfenicol este posibila fiindca
streptomicina are efect bacteriocid atat in faza de multiplicare cat si in faza de latenta a
bacteriei. De asemenea, nu se recomanda asocierea a doua antibiotice cu spectru larg de
activitate (tetraciclina, cloramfenicolul), ambele avand acelsi efect, combinatia apare ca
inutila.
Schema 14 prezentata dupa Angelescu Mircea (Spitalul clinic de boli infecţioase
Colentina - Bucureşti) indica posibilitatile de asociere a diferite antibiotice cu efect sinergic si
antagonic.

1.2.4.4.Determinarea reziduurilor de antibiotice din lapte

O metoda bacteriologica rapida de determinare a reziduunlor de antibiotice din lapte si

alte produse de origine animala a fost elaborata la ICVB "Pasteur" de Nemteanu St. si col.
(1979). Principiul metodei consta in inhibarea cresterii unei bacterii-test in prezenta
antibioticelor din lapte.
Metoda de lucru.
Se prepara agar nutritiv cu bromcrezol purpur ca indicator de culoare. Mediul astfel
preparat are culoarea violet. Ca bacterie-test se foloseste Bacillus stearotermophilus, sensibil
la antibiotice. Bacteria se dezvolta bine pe mediu si vireaza culoarea de la violet spre galben.
Pentru simplificarea metodei, la prepararea mediului se inglobeaza si spori de B.
stearotermophilus. Dupa racire se pastreaza timp indelungat la temperatura frigiderului si
poate fi livrat la cerere in aceasta forma. Inainte de folosire mediul se topeste si se toarna in
placi Petri cu fundul plat. Se lasa la termostat reglat la 65C, timp de 2 ore apoi se depun pe
suprafata agarului rondele de hartie imbibate cu cate 0,01 ml din probele de lapte. Masurarea
cantitatii de lapte pe rondele se face cu ajutrul micropipetelor sau prin plonjarea rondelei in
lapte indepartind excesul prin presare sau prin contactul cu peretele tubului.
Ca martor se folosese rondele imbibate cu cantitati cunoscute de antibiotic. Ex.: 0,01;
0,1; 10 UI penici1ina. Placile cu rondelele imbibate cu probe si rondelele-martor se lasa la
65C timp de 90 minute, perioada in care antibioticul din lapte difuzeaza in mediu si inhiba
cresterea bacteriei.
 ýona cu antibiotice cu cultura nedezvoltata de B. stearotermophilus, ramane colorata
in violet in timp ce in zonele cu cultura dezvoltata culoarea mediului se schimba in ga1ben.
Cantitatea de antibiotice din lapte se determina prin masurarea zonei in care bacteria-test a
fost inhibata, raportata la zonele-martor de inhibitie, produse de cantitatile de antibiotic
cunoscute.
Prin acest test este posibil sa cunoastem in maximum trei ore si jumatate daca un lapte
contine sau nu reziduri de antibiotice.
Metoda este foarte sensibila decelând intre 0.01 si 0.001 UI de penicilina.