Sunteți pe pagina 1din 4

Glanda mamară – descriere, rol

Glandele mamare ale mamiferelor se întâlnesc în diverse forme, mărimi, număr şi


localizări. Cu toate acestea, funcţia tuturor glandelor mamare este secreţia laptelui pentru
hrănirea produsului de concepţie. Sânii sunt glandele mamare, glande sudoripare
modificate care, după naştere, produc lapte pentru a hrăni pruncul.

Glanda mamara este în specia umană un organ pereche şi simetric, anexat


aparatului de reproducere şi destinat secretiei laptelui.
Forma şi poziţionarea
Forma glandei mamare este variabilă, de obicei emisferică, alteori piriformă,
discoidală sau cilindrică. Topografic se întinde superoinferior pe linia medioclaviculară,
de la coasta a IV-a până la coasta a VII-a, iar mediolateral, de la linia parasternală la linia
axilară anterioară. Pielea care acoperă glanda mamară prezintă în centru areola şi
mamelonul (papilla mammae). Areola este o zonă circulară cu un diametru de 15-22 mm,
care înconjoară baza mamelonului. La nivelul vârfului se deschid 10-20 orificii, care
reprezintă deschiderea canalelor galactofore (ductuli lactiferi). La acest nivel pielea este
subțire, aderentă, având pe fața profundă o serie de fibre musculare netede care
constituie mușchii subareolari, prin contracția cărora mamelonul este pus în erecție.

Structura
Țesutul conjunctiv grăsos din regiunea
mamară se împarte în două straturi: unul
situat înaintea glandei - țesut gras,
premamar, mai dezvoltat și care dă
formă glandei -, altul situat posterior
glandei - țesutul gras retromamar -, mai
puțin dezvoltat. Aceste două straturi
comunică între ele printre parenchimul
glandei. Ţesutul glandular este de tip
tubuloacinos. Un grup de acini
constituie un lobul, iar un grup de lobuli
un lob glandular. Canaliculele
glandulare cuprind un strat de celule
mioepiteliale și unul sau mai multe
straturi de celule cubice. Lobulii au o
dispoziție radiară, fiecare deschizându-
se printr-un canal lactifer la nivelul
mamelonului, prezentând înaintea
deschiderii câte o dilatare numită sinus lactifer. Glanda mamară este îmbrăcată într-o
fascie rezultată din diferențierea hipodermului, care, topografic, este împărțită într-o
fascie premamară și o fascie retromamară.

Dezvoltarea glandelor mamare începe din viaţa embrionară timpurie, prin apariţia
a doua îngroşări ectodermice lineare, numite crestele mamare, care converg din fosele
axilare către radacinile coapsei, trecând prin regiunea mamară, coboară apoi tangent la
marginea externă a muschilor drepţi abdominali şi ajung pe părţile laterale ale muntelui
Venus. Crestele mamare prezintă de-a lungul lor 5-7 noduli care cresc şi se rotunjesc, iar
părţile intermediare ale crestelor se atrofiază. Acesti noduli vor constitui punctul de
plecare al viitoarelor glande mamare şi care persistă sau dispar în număr variabil, după
1
numărul de mamele pe care-l are fiecare specie animala. La embrionul uman persistă
numai câte un singur nodul de fiecare creastă - mugurele mamar primitiv. Acesta se
dezvoltă şi se înfunda la vârf, constituind depresiunea lactată. Fundul depresiunii este
format de o proliferare epidermică - placa Langer-iar marginile sunt determinate de o
îngrosare a der-mului. în luna a ll-a de viaţa intrauterină depresiunea se accentuează,
formand o punga mamara, iar in luna a lll-a incepe sa apara elementul glandular. Din
placa Langer se desprind 15-20 muguri epiteliali care pătrund în ţesutul
conjunctisubcutanat. La început aceşti muguri sunt plini, apoi în luna a V-a, a Vl-a apare
un lumen central, se ramifică şi emite muguri secundari, luând naştere canalele
galactofore. Spre sfârşitul lunii a Vll-a se formeaza acinii glandulari.
Glanda mamara este identică structural la nastere la cele doua sexe, diferenţele
sexuale apar numai la pubertate. Atinge cea mai mare dezvoltare in timpul ultimilor luni
de sarcină şi în perioda de lactaţie.

Mamogeneza (dezvoltarea glandei mamare în vederea alăptării)

• începe la pubertate sub acţiunea hormonilor estrogeni şi a hormonului de creştere prin


înmugurirea canalelor galactofore şi formarea lobulilor.
• în timpul sarcinii se definitivează dezvoltarea glandei mamare sub acţiunea hormonilor
ovarieni, hipofizari, hormonului de creştere,insulinei, hormonului lactogen placentar şi
gonadotrop corionic, a hormonilor tiroidieni şi suprarenali, secreţia lor fiind reglată prin
mecanisme feedback mai ales de hipotalamus:
- primele 4 – 5 luni de sarcină se dezvoltă parenchimul mamar printr-o ramificare a
canalelor intralobulare, dezvoltarea acinilor (stadiul proliferativ) şi se dezvoltă tuberculii
Montgomery la nivelul areolelor şi vascularizaţia.
- în a doua jumătate a sarcinii celulele alveolare intră în activitate şi sintetizează colostrul
(stadiul proliferativ).

Lactogeneza (declanşarea lactaţiei)

Este sinteza şi depozitarea laptelui (colostru la început, apoi lapte de tranziţie şi


lapte matur) de către celulele alveolare sub acţiunea mai multor hormoni (prolactina,
hormonul de creştere, cortizonul, insulina, parathormonul şi tiroxina) sub controlul
neuroendocrin al hipotalamusului, cortexului şi a sistemului limbic.
Principalul hormon responsabil pentru declanşarea lactaţiei este prolactina
secretată de hipofiza anterioară. După naştere, după desprinderea placentei de peretele
uterin, scade nivelul de progesteron din corpul mamei ceea ce creşte producţia de
prolactină, care stimulează sinteza laptelui.
Apoi secreţia laptelui este asigurată de reflexul neurohormonal prolactinic ( reflex de
secreţie).

Reflexul prolactnic

1. Este declanşat de suptul sânului, care declanşează producerea de prolactină, care


stimulează secreţia de lapte în glanda mamară; cu cât suptul este mai frecvent şi mai
viguros cu atât se produce mai mult lapte.
2. Se produce în cantitate mai mare noaptea.
3. Inhibă ovulaţia având efect contaceptiv.
4. Prolactina are efect relaxant şi produce somnolenţă.
5. Este denumit hormonul maternităţii fiind responsabil de sentimentele de „maternitate”.
Galactopoeza (ejecţie laptelui şi întreţinerea lactaţiei)

2
Procesul de ejecţie (coborâre) a laptelui este un act reflex neurohormonal şi
psihosomastic, care constă în expulzia bruscă a laptelui din mai multe alveole şi canale
galactofore odată în sinusuri, sub acţiunea oxitocinei (reflex oxitocinic, de ejecţie),
hormon secretat de hipofiza anterioară.

Reflexul de ejecţie (let-down reflex)

• Este declanşat de suptul sânului şi de plânsul sugarului sau apropierea orei de alăptare şi
apare după câteva secunde sau minute după începerea suptului.

• Constă în secreţia de oxitocină, ceea ce determină contracţia celulelor mioepiteliale din


jurul alveolelor şi a canalelor galactofore, laptele fiind ejectat în canalele, ducte şi
sinusurile galactofore şi apoi afară prin mamelon; glanda mamară golită poate continua
secreţia laptelui sub influenţa prolactinei şi în timpul aceluiaşi supt (mai lung), reflexul se
poate declanşa de mai multe ori.
• Funcţionarea deplină a reflexului are nevoie de câteva zile sau săptămâni.

3
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:

 Pricop Mihai „Glanda mamara” Ed. Ankarom, 1995

 Dicţionar termeni medicali online


 http://ro.wikipedia.org - imaginea