CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………….2

CAPITOLUL I. CANCERUL DE SÂN………………………………………………....8

1.1 ANATOMIA SÂNULUI………………………………………….................................8

1.2 LEZIUNILE BENIGNE ȘI MALIGNE ALE SÂNULUI............................................12

1.3 FACTORII DE RISC PENTRU CANCERUL DE SÂN……………………..……....16

CAPITOLUL II. PROFILAXIA CANCERULUI DE SÂN………………………..….22

2.1 STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS……………………………………………...……….….22

2.2 SEMNELE ȘI SIMPTOMELE CANCERULUI DE SÂN……………...……….…....27

2.3 METODELE DE DIAGNOSTICARE SI STADIALIZARE.......................................32

CAPITOLUL III. TRATAMENTUL CANCERULUI DE SÂN……………….…….43

3.1 CHIRURGIA-INTERVENȚIA CHIRURGICALĂ……………..…………….……..43

3.2 CHIMIOTERAPIA……………………………………………..……………….……..50

3.3 RADIOTERAPIA ȘI HORMONOTERAPIA……………..…………………….……58

3.4 URMĂRIREA PACIENȚILOR DUPĂ ÎNCHEIEREA TRATAMENTULUI...……63

CONCLUZIE……………………………………………………………………….....…..69

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………….71
 INTRODUCERE

“Sănătatea este acea stare de complet bine fizic, mintal si social și nu constă numai în
absența bolii sau a infirmității”.
Sănătatea inseamnă deci mai mult decât absența bolii, a anormalității și are un sens mult mai
larg, multidimensional, pe mai multe planuri: fizic, psihic și social. Este vorba deci de un
concept superior, cu un larg orizont, care nu poate fi separate de condițiile social-economice în
care oamenii trăiesc și muncesc. Sănătatea trebuie concepută și ca un factor important în
determinarea acelui concept complex pe care il denumim “calitatea vieții”
Pe plan bio-medical, progresle extraordinare făcute în ultimele decenii, au permis o explorare
mult mai aprofundată a stării de sănătate. Dispunem astăzi de posibilități de investigație mult
mai fine și mai precise, care depașesc cu mult simțurile noastre comune de apreciere, pentru
descoperirea cât mai precoce a stărilor anormale, a devierilor de la sănătate.
Diagnosticul de cancer este unul din exemplele cele mai illustrative.
Cu toate dificultățiile obiective în tratamentul acestei boli grave, mdicina modernă obține
rezultate din ce în ce mai bune. Potrivit datelor Institutului Oncologic din București, se reușește
astăzi vindecarea cancerului în 1 din 5 cazuri, iar în anumite localizări în 1 din 3 cazuri sau 1
din 2 cazuri, proporție mult mai favorabilă decât în trecutul apropiat.
Condiția succesului terapeuticc și obținerea celor mai bune rezultate, depind însă de un
diagnostic cât mai precoce al bolii, într-o fază cât mai precoce. Numeroase studii recente aduc
probe în acest sens. Astfel, în cancerul de sân, depistarea precoce și tratamentul imediat
ameliorează net prognosticul acestor boli și vindecarea acestora. Din păcate însă, specialiștii au
demonstrat că în ultimii ani asistăm la o stagnare în depistarea cât mai precoce a cancerului de
sân. Or, există metode de depistare precoce a acestui cancer, cu condițtia ca bolnava să se

2
prezinte la timp la medic. Asemănătoare este și situația cancerului de colon și de rect(boala
secolului), a cancerului gastric, etc. Există o singură condiție, ca toate femeile în cauză între 35-
65 de ani să se prezinte la examenul periodic de specialitate, atât de bine organizat în prezent
la noi în țară.
Cu toate progresele științifice și de organizare, există încă dificultăți care trebuiesc învinse.
Menționăm o dificultate importantă care ține numai de pacient. În realitate, cu toate sfaturile
care sunt date pentru respectarea controlului medical periodic, există mulți indivizi care întârzie
să solicite acest ajutor medical. Mai bizar este faptul că această ezitare și întârziere sunt un act
conștient și deliberat. Motivele sunt numeroase: teama de diagnosticul de cancer și prejudecată,
ideea aberantă a incurabilității cancerului.
Această întârziere și ezitare din partea bolnavelor continuă uneori chiar când au simptome
evidente de boală.
Boala canceroasä, una dintre cele mai complexe și mai dificile probleme ale medicinii
contemporane, a devenit prin frecvență și gravitate o problemă prioritară de sănătate in
majoritatea țărilor din lume, având o pondere din ce în ce mai mare in structura imbolnăvirilor
și mortalității. Deși cancerul este cunoscut și studiat încă din antichitate (Hyppocrat-părintele
medicinei-descriind primul prognosticul grav al bolii, iar Galenus-medic român-, vorbind
despre vindecarea cancerului dacă diagnosticul este preccoce), aceasta boală a devenit prin
morbiditate (frecvența îmbolnăvirilor) și evoluție, o boală a lumii moderne. Statistici medicale
actuale desemnează cancerul ca ocupând locul al doilea în determinarea mortalițatii generale
după bolile cardio-vasculare. Numeroase studii semnalează o tendință generală in lume de
creștere a morbidității prin cancer, creștere atât absolută cât și relativă. Pentru a ințelege cum se
explică această creștere a incidenței cancerului și variațiile de la o zonă a globului la alta, trebuie
sa menționăm multitudinea de factori care concură la apariția și dezvoltarea acestei boli a
secolului XX. Nu există o cauză, ci multipli factori care intervin la raportul tumoare-gazdă,
ducând la creșterea continuă a celulelor transformate malign, creștere care odată declanșată, nu
mai poate fi controlată și oprita de mecanismele de apărare ale organismului.

3
 Există elemente care au dus la creșterea relativă a numărului de imbolnăviri prin cancer
și anume:
-creșterea duratei medii de viață, persoanele vârstnice fiind mai susceptibile să facă boala;
-scăderea mortalității prin alte afecțiuni: boli infecțioase, tubercculoză, etc;
-progresele medicinii în general permit descoperirea și vindecarea a numeroase boli;
-progrese în ceeea ce privește diagnosticul diferitelor forme de cancer datorită nivelului mai
ridicat al populației, adresabilității crescute la unitățile sanitare de specialitate, dar și
posibilităților tehnice moderne medicale de depistare.
Toate acestea au dus la dezvolatrea oncologiei(oncos în grecește=masă sau tumoare), studiul
complex al caracterelor clinice și biologice, al etiopatologiei, al formelor variate și al
tratamentului bolii canceroase. În paralele s-a dezvoltat si epidemiologia cancerului, studiul
analitic al particularităților apariției și distribuției diferitelor tumori maligne la om
Corpul uman este format din milioane de celule, grupate în ţesuturi şi organe muşchi,
oase, plămâni, ficat, etc.). Celulele normale interacţionează între ele într-o manieră armonioasă.
Atunci când acestea încep să se dividă într-un mod haotic, devin periculoase pentru organism.
Dacă mecanismele de apărare ale organismului nu sunt capabile să distrugă aceste celule
anormale, numărul lor continuă să crească, formând o tumoră. Nu toate tumorile sunt însă
canceroase. Există tumori benigne (necanceroase) şi maligne (canceroase). Diferenţierea între
cele două tipuri de tumori se face prin examinarea microscopică a unei mici probe de ţesut
recoltată de la nivelul zonei afectate (biopsie). Celulele tumorii benigne nu invadează ţesutul
înconjurător şi nu se răspândesc în celelalte organe. În general, acestea nu constituie un pericol
pentru viaţă, dar trebuie tratate chirurgical.
Tumorile maligne sunt periculoase deoarece, cu timpul, pot invada ţesuturile vecine,
distrugându-le progresiv. Uneori, celulele se desprind din tumora iniţială (primară) şi se
răspândesc la alte organe prin intermediul fluxului sangvin sau sistemului limfatic. Când aceste
celule ajung la nivelul unui nou ţesut, ele pot continua să se dividă şi să formeze o nouă tumoră
numită secundară sau metastază.

4
 Cu toții avem celule canceroase în corp. Cancerul apare atunci când celulele încep să se
comporte anormal-cresc, se multiplică și se răspândesc. E ca un fel de revoluție in corp, când
un grup de celule încetează să mai funcționeze în armonie cu intregul organism și incep să se
manifeste necontrolat. Producem celule canceroase, prin urmare celula stranie și rebelă este un
fapt obișnuit. Sistemul imunitar al unei persoane sănătoase pur și simplu îi izolează și îi distruge
pe acești contravenienți, înainte de a se dezvolta și a da naștere unei tumori.
Cu toate acestea, în cazurile de cancer, sistemul imunitar este învins și cancerul se răspândește,
a înțtelege cum și de ce se întâmplă acest lucru reprezintă cheia prevenirii cancerului.
În timp ce celulele canceroase care se multiplică devin o masă canceroasă. Asemenea tuturor
celulelor, au nevoie, de hrană ca să continue să funcționeze, așa că masa își creează propria sursă
de sânge. Acest proces se numește angiogeneză. În funcție de dimensiunea massei canceroase
și de locul în care se află, pot să apară simptomele. În timpul autopsiilor, după
decese survenite din alte cauze, se descoperă că foarte mulți oameni aveau o masă canceroasă
fără să fi fost vreodată conștienți de acest lucru.
Aceste tipuri „primare“ de cancer poartă diverse nume, în funcție de tipul de țesut în care apar
și de localizarea lor. Majoritatea cancerelor la om sunt carcinoame (carc= cancer; oma= tumoră),
adică tumori maligne ce se dezvolta din celulele epiteliale(celulele ce se află în alcătuirea din
partea interioară sau din cea superioară a suprafeței corrpului).
Cancerul este o boală cu implicații genetice. Modificările ce se petrec în celule par să fie
rezultatul direct al mutațiilor sau al schimbărilor survenite în instrucțiunile genetice. Genele și
mediul sunt interdependetnte, la fel ca oul și găina. Unii oameni de știință susțin că genele
joacă un rol important în generarea cancerului decât factorii ce țin de mediu precum alimentele,
substanțtele cancerigene și fumatul.
Dar dacă este în primul rând genetic, de ce cancerul a devenit o cauză majoră de mortalitate
numai odată cu industrializarea?
Existtă două răspunsuri posibile. Unul este acela că au existat dintotdeauna persoane predispuse
genetic să se îmbolnăvească de cancer, însă gena este „activată“ numai prin expunerea la

5
substanțele cancerigene. Celălalt este că predispoziția genetică la cancer joacă un rol minor în
imaginea de ansamblu. Ambele răspunsuri sunt corecte.
Sunt numeroase tipuri de cancer și, fără îndoială, foarte multe răspunsuri diferite la întrebarea
ce anume declanșează cancerul, totuși în numeroase cazuri, un factor declanșator major este
afectarea celulei.
Membrana exterioară fiecărei celule conține senzori care îi transmit când să crească sau când să
se multiplice. Dacă acești senzori sunt afectați de o substanță chimică nedorită, se poate declanșa
cancerul. Fiecare celulă mai conține și instrucșiuni privind propriul comportament și alcătuiesc
ADN-ul. Dacă în corp pătrunde o substanță chimică și afectează ADN-ul, celula poate începe
să se comporte „necivilzat“, divizându-se și producând mai multe celule rebele.
Unii dintre noi au gene latente care, dacă sunt trezite de un anumit stimul, pot declanșa cancerul.
Aceste gene cauzatoare de cancer se numesc oncogene și pot fi activate de diverse substanțe
chimice nedorite.
Factorii care pot declanșa cancerul se numesc carcinogeni.
Cancerul primar este foarte puțin probabil să fie fatal. Totuși. La un moment dat, se poate
dezvolta o celulă canceroasă metastatică mai mobilă. Aceste celule metastatice pot părăsi masa
canceroasă inițială și se pot răspandi in corp, prin sângensau prin vasele limfatice. Apoi se pot
stabili în diferite părți ale corpului, unde vor începe să se multiplice, dând naștere unor așa-zise
tumori ssecundare.
Acestea din urmă sunt mai insidioase, deoarece tind să se răspândească și să se dezvolte mai
rapid. În consecință, șansa mediede supraviețuire, odată ce apar aceste tumori secundare, este
mult mai scăzută.

6
7
 CAPITOLUL I – CANCERUL DE SÂN

1.1 ANATOMIA SÂNULUI

Sânul este compus din lobi, ducte (canale înguste care leagă lobii de mamelon), ţesut
adipos, limfatic şi conjunctiv (de legătură). Fiecare sân are între 15 şi 20 de lobi, alcătuiţi la
rândul lor din mai mulţi lobuli. Lobulii se termină în zeci de bulbi producători de lapte. Lobii,
lobulii şi bulbii sunt interconectaţi prin ducte, care duc spre mamelonul aflat în mijlocul unei

8
zone mai întunecate a pielii numite areolă. Prin vasele limfatice circulă limfa (fluid ce conţine
celule ale sistemului imunitar) spre ganglionii limfatici.
Majoritatea ganglionilor limfatici ai sânului sunt localizaţi în axilă (subsuoară). Aceştia
sunt numiţi ganglioni axilari. Sânii sunt rareori de aceeaşi dimensiune, iar forma lor se modifică
pe parcursul unui ciclu menstrual. Mărimea sânilor variază în funcţie de cantitatea de ţesut
adipos ce protejează şi acoperă structura internă a sânului.
În mod normal există două glande mamare. Uneori, la aproximativ 1% dintre femei, se constată
glande mamare supranumerare (polimastie) sau un mamelon supranumerar (politețe).
Rareori glanda mamară poate lipsi uni sau bilateral (amastie).
Dacă în perioada embrionară are loc o creștere și diferenșierea glandelor mamare la
ambele sexe, după naștere, la bărbați, ele rămân nedezvoltate, rudimentare, în timp ce la femei
ele continuă să se dezvolte, datorita hormonilor care influențează funcția reproductivă.
Fazele tunner, dezvoltarea sânilor
Faza I-Sânii încă au un aspect plat. Nu există țesut mamar. Areola nu este dezvoltată și se
observă o ușoară creștere a mamelonului.
Faza II-Se observă o creștere a diametrului areolei și o oarecare proeminență cauzată de
începerea dezvoltării țesutului mamar de sub ea. Ies în evidență atât areola, cât și mamelonul.
Aceast este faza de inmugurire mamară.
Faza III-După faza de inmugurire, mărimea întregului sân crește, și, în același timp, mamelonul
devine mai proeminent. Începe pigmentarea areolei.
Faza IV-Sânul crește, areola devine din ce în ce mai pigmentată si mai proeminentă, ieșind în
evidență trei zone: mamelonul, areola și sânul.
Faza V-Sânii au formă asemănăoare cu cei a unei femei mature, iar mamelonul este proeminent.
La vârsta de aproximativ 20 de ani, glanda mamară atinge apogeul dezvoltării ei, dar si
după această vârstă suferă modificări în timpul gravidității și alăptării. La 40 de ani încep
modificările atrofice.

9
 Cu ocazia fiecarui ciclu menstrual, sub influența hormonilor ovarieni, în glanda mamară
survin schimbări structurale. În timpul sarcinii și alăptării, ai loc nu numai modificări
funcționale, ci și ale volumului de țesut glandular.
Odată cu schimbările mediului hormonal care apar la menopauză, componenta
glandulară regresează sau involueză, fiind înlocuită de grăsime și țesut conjunctiv.
Pielea care acoperă glanda mamară prezintă în centru areola și mamelonul. Areola este
o zonă circulară, cu un diametru de 1,5-2,5 cm, care înconjoară bazza mamelonului.
În centrul areolei se găsește mamelonul, o proeminență de formă cilindrică, cu o lungime de 10-
12 mm și un diametru de 9-10 mm.
La vârful mamelonului se deschid 15-20 orificii, care reprezintă deschiderea canalelor
galactofore (ductus lactiferi). Țessutul glandei mamare este un tip tubuloacinos. Un grup de
acine constituie un lobul, iar un grup de lobuli un lob glandular. Fiecare glandă mamară consta
din 15-20 lobi glandulari, de la care pornesc spre mamelon canalele lactifere. De obicei glanda
mamară se extinde până în axilă.
În mod normal, glanda mamară poate fi mobilizată. Deci un proces tumoral malign se
extinde asupra fasciei mușchiului pectoral pe care este așezată, glanda nu se mai poate mobiliza,
constituind un semn clinic de diagnostic.
Majoritatea cancerelor sunt numite după partea corpului pe care o afectează când se
declanşează. Cancerul mamar se dezvoltă în ţesutul sânului. El apare atât la femei, cât şi la
bărbaţi în ţesutul mamar, dar cancerul de sân la bărbaţi este mai rar. Dacă celulele canceroase
ating ţesutul limfatic şi ganglionii axilari, metastazele se întâlnesc mai frecvent. Cancerul de sân
este foarte rar întâlnit înainte de vârsta de 25 de ani. Frecvenţa lui creşte continuu după 30 de
ani. Trei sferturi din cazurile de cancer mamar apar după 50 de ani. Acesta poate fi descoperit
în stadii precoce, intermediare sau avansate, şi poate evolua lent, moderat sau rapid. Există
numeroase tipuri de cancer mamar, fiecare necesitând un tratament adaptat şi actualizat de către
personalul medical în funcţie de nevoile pacientului.

10
 În primii ani de viață, înmulțirea celulelor normale se facce mai repede, pentru ca la
vârsta de adult celulele noi să apară doar pentru a le înlocui pe cele uzate, pe cele care mors au
pentru a repara eventualele leziuni tisulare.
Celulele canceroase nu știu când să înceteze creșterea și înmulțirea. În loc să moară după un
anumit număr de diviziuni, ele continuă să formeze celule noi, anormale, care nu respectă nicio
regulă, ci continuă să se dividă la nesfârșit, distrug celulele din jurul lor și se răspândesc în
organism. Procesul de răspândire în organism a celulelor canceroase se numește metastaziere.
După 20 de diviziuni, celula canceroasă a dat naștere la un million de celule tumorale, care,
chiar dacă sunt îngrămădite într-un singur loc, nu sunt detectabile, nu pot fi vizualizate prin
mijloacele actuale. Un nodul palpabil apare numai dupa 30 de diviziuni celulare,, care au dat
naștere la un miliard de celule canceroase. Iar un bilion de celule neoplazice formeză o tumoare
de un kilogram.
Pentru a declanșa dezvoltarea unei tumori, este suficient un singur defect, o singură
eroare.
Dacă o celulă este lezată, fără posibilitatea de a mai fi reparată, sau începe să se comporte
anormal, gena supresoare-p53 o va forța să se distrugă, declanșând procesul de autodistrugere,
iar celula va muri. Dacă n-ar surveni această moarte programată, atunci leziunile s-ar transmite
generațiilor urmatoare de celule, dând naștere unui număr mare de celule patologice, ceea ce se
întâmplă în cazul cancerului.
Cancerul mamar este neoplazia cea mai frecventă la sexul feminin, ocupând locul I între cauzele
de deces prin cancer la femei (circa 32% din toate cancerele feminine, 18% din decesele prin
neoplazii), cu peste 1.000.000 cazuri noi/an pretutindeni în lume şi circa 373.000 de decese/an.
Majoritatea deceselor în cancerul mamar sunt datorate recidivelor sau bolii metastatice; 25-50%
dintre paciente, în funcţie de stadiul iniţial şi biologia tumorală, vor dezvolta metastaze după
tratamentul iniţial.
În Uniunea Europeană, incidenţa brută a cancerului mamar este de 109.9 cazuri/100000
femei/an, iar mortalitatea de 38.4 decese/100000 femei/an, cu variaţii geografice importante. În

11
ultima decadă, mortalitatea prin cancer mamar este în scădere în majoritatea ţărilor vestice, ca
o consecinţă a educaţiei, programelor de screening funcţionale şi terapiei mai eficace. În
România, s-au înregistrat aproximativ 6660 cazuri noi şi 3000 decese în 2001, cifre care
corespund unei incidenţe de 58/100000/an şi unei mortalităţide 26/100000/an în populaţia
feminină. Tendinţa este de continuă creştere, dar fără modificarea mortalităţii, care se menţine
constantă în ultimii20 de ani (60-70%).

1.2 LEZIUNILE BENIGNE ȘI MALIGNE ALE SÂNULUI

Tumoarea care crește lent este localizată și bine limitată iar după extirpare nu mai
reapare, este o tumoare de natură bună- o tumoare benignă.
Tumoarea care crește rapid și invadează țesuturile din vecinătate, iar după extirpare poate
să se reformeze, este de natură rea, adică o tumoare malignă.
Tumorile maligne poartă și numele generic de cancer. Pentru denumirea generic a tumorilor
maligne se folosește adesea și termenul de neoplasm. Tumorile maligne ajung prin intermediul
vaselor limfatice și sanguine să se grefeze și în alte părți ale corpului,unde se dezvoltă mai
departe prin procesul denumit metastază.
Reiese faptul că hipertrofia(creșterea în vvolum) a unor organe, rezultatăă din multiplicarea
celulară a respectivelor organe, în scop funcțional, nu poate fi numită tumoare. Deci, în categoria
tumorilor nu sunt incluse hipertrofiile funcționale și compensatorii ale ficatului, rinichiului, ale
glandei tiroide, scheletului, etc., nici tumefacțiile determinate de inflamații sau ruperi de vase
sanguine.
Caracterul esențial al tumorilor, atât al celor benigne, cât și al celor maligne, este apariția
lor insidioasă și lipsa aproape completă de simptome, mai ales în fază inițială, ceea ce face ca
ele să fie depistate frecvent numai într-un stadiu avansat.
Fac excepție, intr-o oarecare măsură, tumorile superficiale (ale mucoaselor vizibile și ale pielii),
care pot fi observate de pacient sau de cei din jur. Dar și acestea evoluează încet și nu au decât
foarte târziu o simptomatologie care să deranjeze pe bolnav, sunt adeseori neglijate. În stadiile

12
inițiale ale tumorii lipsește totdeauna durerea, fapt care contribuie la constatarea taardivă a
tumorii.
Evoluția tumorilor este dependent de natural or. Tumorile benign evoluează local, sunt
încapsulate și nu invadează țesuturile învecinate, sunt net delimitate față de țesuturile în care se
găsesc, se pot extirpa cu ușurință fără a produce leziuni importante ale organelor din jur.
Tumorile benigne nu recidiveză. Tumorile maligne evoluează mai rapid decât cele benigne. Ele
nu au capsulă invadează țesuturile din jur, le distrug și se dezvoltă în detrimentul acestora.
Tumorile maligne produc metastaze chiar în stadiile incipiente, astfel că simpla lor extirpare nu
este suficientă pentru rezolvarea dezvoltării bolii neoplazice.
La sân secrețiile mamelonare de orice fel, în afara perioadei de lactație, așa-numita
„mamelă secretantă” , tumorile benigne, leziunile displazice ca mastoza chistică, sunt
susceptibile să ducă la dezvoltarea unui cancer mamar. Orice modificare a glandelor mamare,
apariția de mici noduli, trebuie să fie un semn de alarmă pentru prezentarea la control medical.
Cunoașterea diferitelor tipuri de cancer mamar este importantă deoarece ele se deosebesc
atât in ce privește prognosticul, cât si tratamentul.
În plus, tumorile maligne mamare sunt clasificate și după gradul lor. Gradul cancerului se referă
la aspectul celulelor tumorale, când sunt examinate microscopic, aspect care dă indicaii
referitoare la agresivitatea neoplaziei.
Cancerul care pornește din țesuturile glandulare poartă denumirea de adenocarcinom Adeno este
termenul medical pentru glandă, iar carcinom pentru cancer.
Există două tipuri principale de adenocarcinoame mamare: carcinomul ductal(al
canalelor lactiffere), care răspunde de 85% dintre cazuri , și carcinomul lobular, întâlnit în restul
de aproximativ 15% dintre cazuri.
În funcție de aspectul microscopic, aceste două tipuri sunt subîmparțite în neinvazive(sau
în situ) și invazive (sau infiltrative).
Carcinomul ductal in situ (CDIS), sau carcinom intraductal, este tipul cel mai frecvent
de cancer mamar neinvaziv. În acest tip, celulele canceroase se găsesc în canalele galactofore,

13
fără să depășească pereții canalelor și să ajungă în țesutul adipos al glandei. De obicei, boala
este depistată prin mamografie, care arată microcalcificări tipice, în timp ce examenul clinic este
negativ. Metoda cea mai bună de depistare a carcinomului ductal in situ este mamgrafia.
Carcinomul ductal infiltrativ sau invaziv, pornind de la un canal de transport al
laptelui, cancerul trece dincolo de peretele canalului și invadează țesutul adipos al glandei. În
momentul acesta, tumoarea are posibilitatea de a se răspândi către alte regiuni ale organismului,
prin căile limfatice si sanguine. Carcinomul ductal infiltrativ răspunde de aproximativ 60-80%
dintre cancerele invazive ale glandei mamare.
Carcinomul lobular infiltrativ sau invaziv are ca punct de plecare glandele
producătoare de lapte. Și celulele acestui tip au posibilitatea diseminării în organism.
Aproximativ 10-15% dintre tumorile mamare invazive sunt carcinoame lobulare invazive.
Acesteea sunt mai greu de detectat prin mamografie decât cele ductale invazive. Adesea, la
mamografie, dimensiunile tumorii sunt subestimate datorită naturii infiltrative.
Carcinomul inflamator este un tip rar, care răspunde de aproximativ 1% dintre
cancerele mamare, și este o formă agresivă, virulentă. Pielea sânului afectat, este roșie și caldă
ca și cum ar fi vorba de o infecție și inflamație. În același timp, pielea este îngroșată, cu un
aspect care seamănă cu coaja de portocală. Deși acceste modificări nu se datorează vreunei
inflamații sau infecții, denumirea de carcinom inflamator persistă. Simptomele descrise sunt
date de celulele canceroase, care blochează vasele limfatice sau canalicuele din tegumente.
Carcinomul lobular in situ începe în glandele secretoare de lapte, însă nu depășește
pereții lobulilor. Persoanele cu o astfel de tumoare au un risc mai mare de a dezvolta un cancer
mamar invaziv, fie în aceeași glandă, fie în cealaltă.
Carcinomul medular este un tip special de cancer mamar infiltrativ, care prezintă o
margine relativ bine definită între țesututului tumoral și cel sănătos. Mărimea celulelor
canceroase și prezența celulelor sistemului imunitar la marginile tumorii constituie un aspect
special al acestui tip de neoplazie. Răspunde la aproximativ 5% dintre tumorile mamare maligne
și se întâlnește în vârste mai tinere.

14
 Carcinomul mucinos sau coloidal este un tip mai rar, format din celulele producătoare
de mucus. Prognosticul acestei forme este mai bun decât pentru celelaalte tipuri de cancer
invaziv: invadarea ganglionilor limfatici axilari are loc într-o proporție mai mică și rata
supraviețuirii după tratament este mai bună.
Boala Paget a mamelonului este un tip de cancer care pornește de la canalele
galactofore și se întinde la tegumentele mamelonului și ale areolei mamare. Este o formă rară
de neoplazie, survenind numai în 1% din totalitatea cazurilor de cancer mamar. Pielea
mamelonului apare cu o cruste și solzi, este roșie cu zone sângerânde sau cu o secreție.
Carcinomul tubular, răspunzând de 2% dintre toate neoplaziile mamare, este un tip
special de cancer infiltrativ. Are un prognostic mai bun decât carcinomul ductal sau lobular.
Nu toate tumorile sau nodulii care se pot palpa în glanda mamară sunt de natură malignă,
canceroasă!
Indiferennt dacă e vorba de un nodul, tumefiere, modificare a formei, dureri sau secreție din
mamelon, fiecare semn și simptom trebuie eluciat. 70% dintre cazuri sunt de fapt modificări
benigne: fibroadenoame, mastopatie, chisturi și lipoame.
Fibroadenomul constituie tumoarea benignă cel mai des întâlnită în glanda mamară a
femeilor. Este alcătuit din țesut glandular hipertrofiat și țesut conjuncctiv. Se întâlnește deosebit
de frecvent la femeile între 16 și 28 de ani și la cele între 40-50 de ani. Aceste tumori benigne
sunt influențate de hormonul estrogen și se formează în perioadele de schimbări hormonale, deci
în pubertate, graviditate și înainte de menopauză. Fibroadenoamele nu trebuie operate neapărat,
deoarece, în mod normal, riscul degenărării lor maligne este foarte mic: 1 la 1000.
Mastopatia, la 60-70% dintre femei, structura țesutului mamar se schimbă în decursul
anilor. Se înmulțește țesututul conjunctiv, care se poate retracta, celulele superficiale ale căilor
galactofore pot prolifera și se pot forma chisturi mici. Uneori există senzația unei tensiuni
dureroase și o tumefiere premenstruale.
Chisturile sunt cavități umplute cu un lichid în lobulii șesutului mamar. Apar când
evacuarea licgidului secretat nu este posibilă. Cele mari pot comprima țesuturile din jur și se pot

15
produce o senazție de tensiune sau chiar dureri. De obicei, la femeile care n-au trecut de 30 de
ani se formează numai un singur chist, care dispare dupa câteva cicluri menstruale.
Lipoamele sunt tumori benigne, formate din țesut adipos. De obicei nu produc
simptome, au o consistență moale la palpare și nu pot fi sesizate decât la femeile ale căror glande
mamare conțin cantități mici de grăsime.

1.3. FACTORII DE RISC PENTRU CANCERUL MAMAR

Cancerul glandei mamare a ajuns cea mai frecventă tumoare malignă la femei, cu
excepția cancerului de piele. Pe glob în fiecare an se descoperă peste un milion de cazuri noi. În
emisfera apuseană, cancerul mamar răspunde de 31% dintre toate neoplaziile la femei, fiind a
doua cauză de deces printr-o afecțiune malignă, după cancerul pulmonar.
Cancerul pulmonar la bărbați răspunde de 0,7-1% dintre cazurile de neoplazii ale glandei
mamare.
Riscul unei femei de a dezvolta un cancer mamar în decursul vieții este de 12,57% adică
una din opt femei se va îmbolnăvi de o tumoare mamară malignă.
Un factor de risc este orice crește șansa unei persoane de a se îmbolnăvi de o anumită
afecțiune. Chiar dacă sistemul imunitar joacă un rol important în aparția tuturor bolilor maligne,
diferitele neoplazii au factori de risc diferiți.
Există diferite feluri de factori de risc. Unii, cum ar fi vârsta ți sexul, nu pot fi modificați. Alți
factori de risc în apariția cancerului ți de stilul de viață, de alegerile personale, cum ar fi fumatul,
consumul de alcool și cafea, felul alimentației și volumul de activitate fizică.
Factorii endogeni (care ţin de gazdă)

1.Sexul. Faptul de a fi femeie constituie principalul factor de risc pentru apariția cancerului
mamar. Desigur, cancerul mamar îi poate afecta și pe barbați, însă într-o proporție mult mai
mică, raportul femei/bărbați fiind de aproximativ 150/1. Cancerul mamar este o boală
dependentă de hormoni. Femeile fară ovare funcționale și care nu primesc tratament de înlocuire
cu estrogen nu se îmbolnăvesc de neoplasm mamar.

16
2. Înaintarea în vârstă. Studiile relevă faptul că cele mai multe cazuri de cancer de sân apar după
40 de ani. Riscul unei femei de 20 de ani de a se îmbolnăvi de cancer mamar este de 1 la 2024 ;
la vârsta de 70 de ani riscul este de 1 la 24. Incidența cancerului mamar este în creștere continuă
la femeile în vârstă, incindeța cea mai mare fiind în grupul de vârstă 75-84 ani. Vârsta medie la
care se desccoperă cancerul mamar este de 62 de ani. Dar 20% dintre femeile diagnosticate cu
un neoplasm mamar au mai puțin de 50 de ani.
3. Femeile care au avut primul ciclu menstrual la o vârstă fragedă înainte de 12 ani, respectiv
cele la care menopauza s-a instalat târziu, după vârsta de 55 de ani.
4. Femeile care au avut primul lor copil după vârsta de 30 de ani, sau cele care nu au avut copii.
5. Lipsa alăptării. Alăptarea este un factor de risc protector.
6. Obezitatea apărută după menopauză, când abundenţa ţesutului adipos poate duce la creşterea
nivelului de estrogen la femeie şi prin urmare creşterea riscului de apariţie a cancerului de sân.
7. Femeile care au avut în antecedente afecţiuni benigne ale sânului şi stări precanceroase
(hiperplazii, displazii, metaplazii, distrofii şi cancerul lobular in situ) ce pot duce la cancere
invazive.
8. Cicatricile radiale (leziune de graniţă).
9. Deficitele imune.
10. Tulburările endocrine (hipo- sau hipertiroidia şi excesul estrogenic).
Factorii exogeni sau de mediu
1. Iradierea regiunii toracice (mai ales înainte de 30 de ani).
2. Dieta bogată în grăsimi, proteine şi dulciuri rafinate. Studiile arată că ţările industrializate
cele mai afectate de poluare prezintă o frecvenţă mai ridicată a cancerului de sân. Explicaţiile
pentru aceasta ar putea fi variate, începând de la condiţiile economice din aceste ţări, care
favorizează un regim alimentar bogat în grăsimi alimentare, îmbogăţit cu substanţe chimice
provenite din tratamentele cu pesticide şi hormonale la care sunt supuse produsele alimentare.
Aceste tratamente sunt suspectate că ar juca un rol important în apariţia cancerului. O
alimentaţie prea abundentă favorizează apariţia cancerului de sân, deoarece excesul de grăsimi

17
şi adaosuri alimentare, cunoscuţi sub denumirea de E-uri, la femei duce la producerea unei
cantităţi însemnate de estrogeni. De aceea se recomandă o alimentaţie cumpătată, săracă în
grăsimi şi carne roşie, dar completată cu fructe şi legume proaspete, care ajută la prevenirea
cancerului de sân prin efectul lor antioxidant (cresc imunitatea faţă de infecţii, rezistenţa la stres,
ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare).
3. Expunerea sânilor la radiaţii ultraviolete, mai ales la pacientele cu modificări de mastopatie.
4. Consumul de alcool. Obiceiul de a consuma unul sau mai multe pahare de alcool pe zi duce
la o creştere uşoară a riscului de apariţie a cancerului de sân.
5. Stresul - este atât un factor de risc cât şi un factor de agravare. Implicaţiile stresului în cancer
au fost studiate şi continuă să fie obiectul a numeroase studii. O legătură cauzală directă între
stres şi cancer este greu de stabilit, însă stresul reprezintă fără îndoială atât un factor de risc
important pentru apariţia cancerului, cât şi un factor important în estimarea evoluţiei bolii, a
prognosticului ei şi adaptării psiho-emoţionale la boală. Studiile indică o rată mai ridicată a
cancerului la persoanele care au avut parte de mai multe evenimente stresante înainte de
declanşarea bolii.
6. Contraceptivele orale considerate ca factor de risc când sunt administrate înainte de prima
sarcină sau pe o perioadă mai mare de 10 ani. Cât despre femeile la menopauză, se pare că
tratamentul hormonal substitutiv bazat pe asocierea de estrogeni şi progestative ar duce la o
uşoară creştere a riscului pentru cancerul de sân. Pe de altă parte, acest tratament oferă femeii
protecţie deloc de neglijat faţă de osteoporoză, unele boli cardiovasculare şi diverse alte boli
legate de această perioadă de viaţă. Până la apariţia unor rezultate concludente ale studiilor pe
această temă, contraceptivele orale şi substitutivele hormonale nu sunt prescrise femeilor care
au avut cancer la sân, evitându-se recidiva.
7. Factorii virali - virusurile ARN tip B şi C.
8. Expunerea prelungită la unde electromagnetice.
9. Fumatul activ sau pasiv.

18
10.Inactivitatea fizică (sedentarismul). Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului din
Statele Unite apreciază că 25% dintre bolile canceroase de pe glob se datorează surplusului
ponderal sau obezității și stilului de viață sedentar. Activitatea fizică mai intensă ccontribuie, cu
siguranță, la frecvența mai mică a neoplasmului mamar în țările în curs de dezvoltare.
În scăderea riscului cancerului mamar, activitatea fizică efectuată în mod regulat acționează prin
mai multe mecanisme:
-ajută la menținerea greutății corporale sănătoase
-scade expunerea țesutului glandular mamar la estrogenul circulant, deoarece poate întârzia
menarha și reduce numărul ciclurilor ovulatorii
-crește nivelul globulinei care fixează hormonii sexuali, inactivând estradioul (cel mai puternic
estrogen)
-ameliorează metabolismul energetic, scăzând concentrațiile circulante de insulină si factor de
creștere, insulina poate favoriza cancerul mamar stimulând înmulțirea celulară sau inhibând
apoptoza
-ajută la prevenirea diabetului de tip 2 care se asociază cu un risc crescut de cancer mamar
-întărește sistemul imunitar prin creșterea numărului componenților implicați în distrugerea
agenților patogeni și tumorali.
Factorii genetici
1. Prezenţa „factorului mamar de creştere derivat” (mammary derived growth factor 1-MDGF1)
- au fost identificate modificări celulare în cancerele mamare.
2. Transmiterea ereditară - moştenire directă a defectelor genetice specifice (BRCA1),
trasmitere modificată a unor gene (BRCA2), sindroame de agregare familială, predispoziţie
genetică dependentă de interacţiunile cu mediul - constau în prezenţa la membrii aceleiaşi
familii a mai multor cancere colonice, gastrice şi mamare.
3. Prezenţa unui risc crescut la descendentele unor mame cu cancer mamar (risc de 2 ori mai
mare, mai ales când cancerul mamar a fost bilateral); de asemenea, există un risc crescut dacă
în familie sunt mai multe rude de grad 1 şi 2 cu cancer mamar.

19
 Experţii estimează că mai mult de 50% din cazurile de cancer de sân pot fi evitate datorită
unor îmbunătăţiri aduse stilului de viaţă.
1. Nu fumaţi şi evitaţi fumul altora.
2. Mâncaţi sănătos: consumaţi multe fructe şi legume şi mai puţină carne roşie. Limitaţi
consumul de alcool.
3. Practicaţi o activitate fizică regulată. Aceasta vă va ajuta şi la menţinerea unei greutăţi
corporale adecvate.
4. Protejaţi-vă de soarele puternic şi examinaţi-vă periodic pielea, raportând medicului vostru
eventualele modificări.
5. Urmaţi recomandările de depistare a cancerului:
- autoexaminarea lunară care vă ajută să vă cunoaşteţi proprii sâni în diferite stadii ale
ciclului menstrual.
- examinarea anuală la medic (începând cu vârsta de 20 de ani).
- mamografie precoce - în cazul în care o membră a familiei prezintă cancer mamar se
recomandă ca prima mamografie să fie făcută înainte de 40 de ani, dar după vârsta de 20 de ani.
6. În cazul existenţei unor afecţiuni la nivelul sânului (de orice natură) se recomandă urmărirea
evoluţiei acestora.
Mituri referitoare la riscul cancerului mamar
1. Deodorantele nu constituie un risc pentru neoplasmul mamar, în ciuda unor publicații apărute
pe internet. Afirmația că anumite substanțe chimice din deodorantele aplicate în axilă s-ar
absorbi prin piele și ar tulbura circulația limfatică, producând acumularea de toxine în glandele
mamare și aceasta, în cele din urmă, va duce la cancer mamar, nu este compatibilă cu concepțiile
știinnțifice cu privire la ormarea tumorilor maligne. Nu există nicio dovadă referitoare la vreo
legătură între cancerul mamar și utilizarea deodorantelor.
2. Numeroase studii au arătat că implanturile mamare nu cresc riscul cancerului. Este adevărat
că implanturile îngreunează posibilitatea examinării țesutului mamar la mamografie, însă pentru
vizualizarea glandei pot fi folosite și alte metode.

20
 CAPITOL II – PROFILAXIA CANCERULUI DE SÂN

2.1. STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS

21
 „În general, lanțurile obiceiului sunt prea ușoare pentru a fi simțite, până când devin prea
puternice pentru a fi rupte.“-Samuel Johnson
Cancerul mamar este neoplazia cea mai frecventă la femei. În Statele Unite, la fiecare 2
minute se descoperă o tumoră malignă. Este o boală complexă, rezultând din interacțiunea
factorilor de mediu, hormonali și stil de viața cu înzestrarea genetică.

22
Influența nutriției asupra apariției și evoluției cancerului este, în general, mult mai mare decăt
se crede. Azi se știe că, prin modificarea alimentației, s-ar putea preveni peste 2/3 dintre
neoplaziile mamare.
Prevenţia (profilaxia) bolilor-este mult mai uşor de prevenit o boală, decât de tratat.
Deasemenea şi costurile sunt mult mai reduse în caz dacă se apelează la o profilaxie bazată pe
tratamente naturale de mare eficacitate. Una din marile lipsuri ale medicamentelor sintetice, este
că ele tratează o boală deja instalată, dar nu previn declanşarea ei. Fitoterapia, aromaterapia,
homeopatia, acupunctura, apiterapia, s.a., au această calitate deosebită de a creşte capacitatea de
autoapărare a organismului, care astfel poate lupta în mod eficient împotriva diverselor boli.
Folosirea produselor ecologice, plante medicinale şi aromatice, diverse legume şi fructe,
condimente, cultivate ecologic, fără îngrăşăminte sintetice, pesticide, ierbicide, cu o valoare
biologică ridicată şi care contribuie astfel la menţinerea stării de sănătate.
Este nevoie de o schimbare radicală a modului de viaţă, încă din tinereţe, în jurul vârstei
de 30-35 de ani, în primul rând pentru a proteja sănătatea oamenilor şi în acest domeniu diversele
metode complementare şi alternative, pe care le asociez, conduc la o nouă abordare a unei vieţi
mai sănătoase, care să ofere satisfacţii atât din punct de vedere fizic, cât mai ales psihic. Aceste
metode neconvenţionale, contribuie în mod semnificativ la îmbunătăţirea calităţii vieţii, lucru
esenţial pentru cei în vârstă.
Modelul wellness, care îmbină în mod armonios, diversele metode de terapie
complementară, cu o alimentaţie bogată în legume şi fructe, cu multă mişcare, meditaţie, ş.a.,
este şansa omenilor care doresc să trăiască mai mult, mai bine şi mai sănătos.
Cuvintele cheie ale modelului terapeutic de prevenție în cancerul de sân, sunt:
natural – ecologic – tradițional – preventiv – sinergic – holistic - wellness.
Metode de medicină complementară și alternativă care se pot utiliza în prevenția
cancerului de sân:
Acupunctura-este una din cele mai vechi metode de tratament, care a apărut cu circa
3000 de ani în urmă în China și care are o mare recunoaștere și răspândire la nivel mondial în

23
terapeutica zilelor noastre. Metoda clasică, folosește acele de acupunctură pentru stimularea
punctelor de acupunctură, aflate pe cele 12 meridiane principale de acupunctură. Astfel se
asigură o echilibrare din punct de vedere bioenergetic al organismului uman, dominat de
dualitatea celor două elemente complementare Yin și Yang.
În cadrul medicinii tradiționale chinezești, cunoscut sub denumirea în limba engleză de
Traditional Chinese Medicine (T.C.M), acupunctura ocupă un rol major, alături de alte metode
terapeutice complementare, cum sunt plantele medicinale din China, unde se folosesc în mod
curent circa 5000 de specii, multe dintre ele necunoscute încă pentru fitoterapia științifică.
Acupunctura clasică cu ace a suferit o permanentă evoluție și în urma cercetărilor întreprinse la
nivel mondial, în zilele noastre putem beneficia de variantele moderne, ca electroacupunctura,
acupunctura cu soft laser, presopunctura, ș.a., care sunt nonivazive, bine tolerate de anumite
grupe de pacienți, în special copii și de o mare eficacitate terapeutică.
Acupunctura, în diversele sale forme, își găsește utilizarea în terapia tuturor afecțiunilor, având
rezultate deosebite în afecțiuni reumatice, boli alergice, impotență sexuală, frigiditate, insomnii,
revitalizarea organismului, cancer, ș.a.
Apiterapia-folosește produsele apicole pentru prevenirea și tratarea unor boli. Este o
metodă terapeutică extrem de veche, legată de începuturile existenței omului pe Pământ și care
este folosită cu succes și în prezent. Există o tradiție deosebit de valoroasă de utilizare a
produselor stupului în spațiul carpato-dunărean, care merită să fie studiată și folosită și în zilele
noastre. Cele mai utilizate produse apicole în terapeutică sunt: mierea, propolisul, lăptișorul de
matcă, polenul, păstura, apilarnil, venin de albine și ceara.
Dietoterapia-folosește pentru prevenirea și tratarea diverselor afecțiuni cu așa-zisele
diete. Metoda a fost folosită cu succes de-a lungul mileniilor, fiind cunoscută de medicina
indiană, ayurveda, veche de peste 5000 de ani.
Dietoterapia are un efect profilactic remarcabil, care permite utilizarea sa în prevenirea unor
boli specifice civilizației zilelor noastre, cum ar fi bolile cardio-vasculare, diabetul, cancerul,
obezitatea, ș.a. Aceste boli sunt adevărate flageluri ale mileniului III, care pot să fie combătute

24
cu greu de medicina alopatică, dar în care regimul alimentar adecvat poate face adevărate
minuni.
O alimentație sănătoasă, conform modelului terapeutic dezvoltat de mine, se bazează pe
următoarele percepte:
1. Consum zilnic de legume și fructe proaspete.
2. Reducerea consumului de carne roșie (porc, vită) și înlocuirea cu carne albă (pui, pește,
curcan).
3. Reducerea la minim a grăsimilor saturate de natură animală (slănina, untura).
4. Folosirea grăsimilor de natură vegetală (ulei de măsline, ulei de floarea soarelui, ulei de
germeni de porumb, ș.a.).
5. Reducerea consumului de sare de bucătărie și înlocuirea lui cu sare de mare.
6. Folosirea făinii integrale bogate în vitamine din grupul B și microceluloza (tărâțe), în locul
făinii albe, pentru obținerea produselor de panificație.
7. Consumul a minim 2 litri de lichide pe zi (apă minerală, supe, ceaiuri medicinale) și evitarea
băuturilor carbogazoase artificiale îndulcite cu zahăr.
8. Folosirea a 100-200 ml de vin roșu de foarte bună calitate pe zi, pentru persoanele la care
acest produs nu este interzis; vinul roșu este bogat în resveratrol, care este unul din cei mai
puternici antioxidanți naturali.
9. Evitarea margarinei, care este un produs artificial și înlocuirea ei cu cantități mici de unt.
10. Evitarea mâncărurilor și băuturilor bogate în conservanți (E-uri).
Asocierea unei alimentații sănătoase cu multă mișcare (înot, gimnastică, fitness, aerobic),
permite schimbarea modului de viață în spiritul wellness, care asigură restabilirea echilibrului
dintre corp, minte și spirit, ceea ce pentru omul modern este fundamental.
În dietoterapie rol determinant au suplimenții alimentari, care conțin vitamine, minerale și
microelemente, substanțe biologic active (enzime, bioflavonoide, taninuri, microceluloza, ș.a.)
în doze necesare consumului zilnic și într-o formă biodisponibilă (pulberi, tablete, capsule).

25
Alte metode de medicină complementară și alternativă care se pot utiliza în prevenția cancerului
de sân: aromaterapia, ayurveda, biorezonanța, fitoterapia, helioterapia, cromoterapia,
homepatia, manual terapia și psihoterapia.
Dintre toate regulile folosite în profilaxia cancerului mamar, cele mai importante sunt:
-consumul a șapte porții de fructe și legume pe zi, alegându-le pe cele cu valorile ORAC cele
mai mari
-reducerea cantității de carne, alegând peștele sau sursele vegetariene de proteine, cum ar fi
fasolea boabe, lintea și quinoa
-evitarea alcoolului, alimentelor procesate și prțjite în baiea de ulei, se pot prepara la aburi
Schimbarea dietei, luarea de suplimente alimentare de protecție și câteva scchimbțri
importante în viața dde zi cu zi, menite să reducă expunerea la factori cancerigeni, pot reduce
cu 50%, uneori chiar cu 90% riscul general de evoluție a cancerului. În mod concret, acest lucru
înseamnă că îți prelungești viața cu 10-20 de ani. Cea mai mare șansă de a reduce riscul este sț
începi devreme-nu este niciodată prea devreme pentru prevenire.
Substanțele antioxidante – Consumul zilnic al unui măr, scade riscul cancerului mamar
cu 20%. Strugurii negri bogați într-un antioxidant numit resveratrol, care, la șoareci, a redus
frecvența tumorilor cutanate cu 88%. Epidemiologiiau arătat că vegetarienii adevărați se
îmbolnăvesc mai rar de boli canceroase.
Chimioprofilaxia cancerului mamar prin alimentație – Este definită ca folosirea unor
anumiți agenți naturali sau sintetici pentru a opri, a inversa sau a întârzia procesul
carcinogenezei, prevenind astfel dezvoltarea cancerului invaziv. Ținta chimioprofilaxiei este de
a reduce rata incidenței cancerului, întârziind sau întrerupând procesul dezvoltării tumorale. Prin
modificcarea alimentației, s-ar putea preveni 2/3-3/4 din tumorile maligne umane.
Fibrele alimentare – Alimentația bogată în fibre scade riscul bolilor canceroase, mai ales
riscul cancerului mamar și colorectal. Acțiunea protectoare împotriva neoplaziei de glandă
mamară se exercită prin scăderea reabsorbției de estrogen, prin inhibarea estrogen sintetazei,

26
scăderea producției de estrogen și prin scăderea nivelului de hormoni androgeni, care
influențează nivelul de estrogen și proliferarea țesutului mamar.
Restricția calorică – Studiile efectuate pe animale și oameni arată că modificarea balanței
energetice poate influența riscul bolilor canceroase și al altor boli cronice. Este una dintre căile
cele mai eficiente de prelungire a duratei de viață și de scădere a apariției tmorilor spontane la
animale de laborator.
Activitatea fizică – O constatare mai veche este că mortalitatea prin cancer este mai mică
printre cei care sunt activi fizic. Femeile care depun o activitate fizică de 4 ore pe săptămână,
își scad riscul cancerului mamar cu 60%.
Prevenirea sau evitarea cancerului mamar ține de alegerea noastră în 90% dintre cazuri.
Ține de hotărârea de a avea sau nu un stil de viață sănătos.

2.2 SEMNELE ȘI SIMPTOMELE CANCERULUI DE SÂN

Diagnosticul de cancer trezește în persoana implicată multe simțăminte și îngrijorări,
afectând-o la toate nivelurile: fizic, mental, emoțional și spiritual. Acest diagnnostic ridică multe
întrebări și determină o reconsiderare a lucrurilor celor mai importante din viață. De asemenea,
creează o nouă perspectivă în legătură cu familia, prietenii, munca de fiecare zi, planurile d
viitor și, în cazurile fericite, și cu Dumnezeu.
Toate femeile au nevoie de control medical cel puțin o dată pe an, indiferent de vârstă
sau de starea de sănătate, pentru a elimina posibilitatea unei boli sau pentru a o preveni din timp.
Există diferite motive care încurajează controalele medicale de rutină: pentru a verifica starea
generală de sănătate a femeii, pentru a vedea dacă nu a contactat boli transmisibile, sau în cazul
unei probleme ereditare. Indiferent de motiv, se realizează o serie de analize pentru stabilirea
unui diagnostic. Aceste controale sunt de asemenea necesare pentru descoperirea diferitelor boli
în stadiu incipient, acestea fiind astfel mai ușor de tratat.
Principala țintă a tratamentului convențional al cancerului o reprezintă depistarea lui din
timp ți apoi anihilarea tumorilor. Cu cât un anumit tip de cancer este depistat mai devreme, cu

27
atât exită mai multe șanse de a elimina tumora primară înainte de metastază și de a produce
tumori secundare.
Totuși, depistarea din timp pune și anumite probleme. Mamogramele, folosite în depistarea
tumorilor la sân, sunt capabile să detecteze microccalcifieri(mici depozite de calciu) în sâni, care
nu puteau fi simțite până atunci. Aceste microcalcifieri pot să nu fie cancer, așa cum îl
cunoaștem noi; dar dacă trebuie tratate sau nu este discutabil.
Mamografiile expun femeile la radiații, care sporesc riscul de cancer. Unii oameni de știință
consideră că mamografiile de rutină în cazul femeilor sub 50 de ani, care nu prezintă nici un
simptom, nu sunt indicate. De fapt, un studiu recent a indicat faptul că unul din trei cancere la
sân depistate cu ajutorul mamografiei este inofensiv. Cercetătorii de la Nordic Cochrane Centre
din Danemarca au analizat o serie de statistici din perioada 1971-1999, din cinci țări care
implementasseră programe de screening, printre care și Marea Britanie. Rezultatele au arătat că
anumite femei urmaseră tratamente împotriva unor tipuri de cancer în cazul cărora era
improbabil ca rezultatul să fie decesul sau metastaza.
Probabil că 85% dintre tipurile de cancer pot fi prevenite printr-un cotrol regulat la
medicul specialist care e dator să ofere informații cât mai corecte legate de ceea ce ne
interesează.
Cancerul de sân nu este dureros, deci nu trebuie aşteptată apariţia unei dureri pentru a
consulta medicul. De fapt, multe femei sănătoase descoperă că sânii lor sunt plini de noduli
înaintea unui ciclu şi că unele tipuri de excrescenţe mamare benigne sunt dureroase.
Informarea omului trebuie să cuprindă pașii care trebuie urmați începând de la consult până la
ceea ce se poate face in condițiile în care poate exista un diagnostic.
Simptomele cancerului mamar
La 90% dintre femei, cancerul de sân este observat mai întâi ca o excrescenţă (ţesut cu
aspect de tumoră ce iese din planul normal al sânului). Nouă din zece excrescenţe mamare sunt
benigne, multe dintre acestea fiind chisturi.
Totuşi, există şi alte semne ce necesită atenţie:

28
-modificări ale dimensiunii, formei sau aspectului sânilor (creşterea unui sân comparativ cu
celălalt, încreţituri, ondulaţii, retracţii cutanate), precum şi a lejerităţii de mişcare a unui sân în
comparaţie cu celălalt; este posibilă dezvoltarea unei hipersensibilităţi la acest nivel.
-mărirea nodulilor limfatici de la periferia sânului sau axilă, precum şi apariţia de noduli noi la
aceste nivele, care persistă după menstruaţie.
-dureri asociate nodulilor, care persistă şi incomodează stilul de viaţă sau somnul pacientei.
-durere unilaterală ce persistă la nivelul sânului la femeile care au trecut de menopauză.
-abces sau inflamaţie a sânului (tradusă prin roşeaţă şi durere) ce rezistă la o primă serie de
antibiotice.
-chist recidivant (tumoră benignă de forma unei pungi închise, de obicei cu un conţinut lichid
sau semilichid).
-modificări ale mamelonului - frecvente la femeile peste 50 de ani - retracţia sau distorsiunea
mamelonului, excrescenţă sau îngroşare.
-iritaţie extinsă şi pe zonele înconjurătoare, eczeme ale mamelonului (însoţite de mâncărimi
intense); la femeile sub 50 de ani se întâlneşte supuraţia cu sânge (formarea şi eliminarea de
puroi sangvinolent).
-transpiraţie abundentă la nivelul axilei.
-vascularizaţia pronunţată la nivelul sânului.
-orice este palpabil sau vizibil doar la un sân.
Autoexaminarea sânilor face parte din îngrijirea sănătăţii fiecărei femei, aceasta
devenind astfel familiară cu felul în care aceştia arată în mod normal, în diferite momente ale
lunii. Este cel mai practic mod de a descoperi orice nodul sau modificare a sânilor. În perioada
de creştere precum şi ulterior în timpul ciclului, sânii sunt adesea umflaţi şi prezintă noduli,
astfel că cea mai bună perioadă pentru autoexaminare este la o zi sau două după terminarea
ciclului. În această perioadă sânii au un aspect normal (normalul diferă de la persoană la
persoană). După menopauză, se poate stabili o dată fixă pentru autoexaminarea sânilor, de
exemplu prima zi a lunii calendaristice.

29
Autoexaminarea lunară a sânilor îşi propune să depisteze apariţia sau accentuarea unei anomalii
(prin raportarea la examinarea anterioară), la nivelul:
- conturului sânilor - căutarea unei modificări de volum sau formă.
- suprafeţei sânilor - căutarea unei scobituri, unei modificări de culoare sau a unei induraţii
(îngroşări) a pielii.
- masei sânilor - depistarea unui nodul.
- mameloanelor - observarea crustelor, a unei adâncituri, unei induraţii, unui nodul, secreţii de
lichid clar sau sangvinolent sau a unei asimetrii de poziţie.
- ganglionilor - căutarea nodulilor duri deasupra şi subclavicular, dar şi la nivelul axilei.
Autoexaminarea sânilor cuprinde două etape:
- observarea sânilor în faţa oglinzii.
- palparea sânilor şi a ganglionilor.
A.Observarea
Se examinează atent volumul şi forma sânilor, din faţă şi din profil, respectând următorii paşi:
1. Vă aşezaţi în faţa unei oglinzi cu mâinile relaxate pe lângă corp şi vă priviţi cu atenţie ambii
sâni, pentru a observa o schimbare în mărime, modificarea culorii pielii, umflătură sau retracţia
pielii, plisarea pielii făcând să arate ca o coajă de portocală.
2. Ridicaţi braţele deasupra capului şi analizaţi-vă sânii şi din poziţia aceasta. Examinaţi
ţesuturile cuprinse între claviculă şi axilă.
3. Puneţi mâinile pe şolduri şi apăsaţi, întărind astfel musculatura pectorală. Priviţi cu atenţie
dacă apare vreo modificare de formă la nivelul sânilor.
B. Palparea
1. Când faceţi duş, cu ajutorul săpunului sau a gelului de duş, care acţionează ca un lubrifiant
permiţând alunecarea uşoară a degetelor pe suprafaţa sânilor.
2. Utilizaţi pentru palpare degetele 2-5 fără primul deget (policele)
3. Păstraţi degetele apropiate şi întinse în timpul examinării
4. Palpaţi sânul cu pulpa nu cu vârful degetelor pe toată suprafaţa sânului

30
5. Utilizaţi mâna dreaptă pentru sânul stâng si viceversa.
6. Palparea ambilor sâni durează aproximativ 8-10 minute
7. Cu braţul ridicat palpaţi toată suprafaţa mamelei prin una din metodele din imagine
8. Nu uita că ţesutul mamar se întinde până la subţioară !
9. Trebuie acordată atenţie la orice nodozitate sau induraţie
10. În poziţie culcat cu un sul sub umeri, palparea se poate efectua în acelaşi mod utilizând o
cremă lubrifiantă.
11. Marea majoritate a formaţiunilor tumorale mamare sunt benigne (nu sunt de natură
canceroasă). Însă acest lucru trebuie confirmat de către un specialist.
C. Palparea axilei
Cu degetele 2-4 unite se pătrunde în axilă şi se rulează conţinutul ei pe planul dur al peretelui
toracic. În felul acesta se pot depista eventuali noduli limfatici măriţi prin consistenţa lor mai
crescută.
D. Exprimarea mamelonului
1. Sfârcul mamar se strânge între degete exprimând conţinutul
2. Eliminarea de sânge prin mamelon nu este normală
Durearea în glanda mamară se datorează, de obicei, unor stări benigne și nu este primul
simptom al cancerului. Aproximativv 10% dintre femeile cu neoplasm de glandă mamară acuză
dureri, de obicei asocciate cu un nodul palpabil sau cu o anomalie la mamografie.
Înainte de menopauză, durerea de sâni este un simptom premenstrual întâlnit adesea. Când
durerea e localizată într-o anumită zonă a glandei mamare și persistă în cursul întregului ciclu
menstrual, atunci trebuie suspectată o leziune care o determină și care trebuie căutată cu acribie.
Toate pacientele cu o durere de sân nelegată de ciclu menstrual trebuie examinate clinic și
mamografic.
Secreția cu aspect de lapte are, aproape întotdeauna, o cauză benignă. Leziunile solide și
persistente sau chisturile hemoragice necesită mamografie și biopsie.

31
2.3 METODELE DE DIAGNOSTICARE ȘI STADIALIZAREA
Ritmul de creștere foaarte lent constituie o piedică mare în depistarea precoce a
cancerului mamar. Uneori,, până ce tumoarea ajunge la dimensiunile de 1-2milimetri pot să
treacă 5 ani, iar un nodul neoplazic are nevoie de cel puțin 10 ani!
În mod virtual, orice cancer mamar este diagnosticat prin biopsia unui nodul depistat fie prin
mamografie, fie prin palpare.
Mamografia
Mamografia este o radiografie a sânului, care permite vizualizarea glandei mamare şi a
eventualelor leziuni. Este în momentul de faţă cea mai bună metodă de depistare a cancerului
chiar şi în lipsa simptomelor palpabile, precum şi o bună metodă de diagnostic în cazul depistării
unei formaţiuni în urma autoexaminării. Femeile care vor face o mamografie nu vor folosi
deodorante cu o zi înaintea efectuării ei, deoarece acestea pot interfera cu razele X, apărând pe
film ca spoturi de calciu sau microcalcifieri.
De obicei se fac 2 expuneri pentru fiecare sân, din unghiuri diferite. Doza de radiaţii la
care sunt supuşi sânii nu poate fi considerată un factor determinant pentru cancerul de sân, iar
beneficiul mamografiei depăşeşte cu mult riscul minim al examinării. În cazul cancerului de
sân, pe mamografie se poate observa o opacitate densă, cu contur neregulat, în mijlocul căreia
pot exista depozite caracteristice de calciu.
Perioada cea mai potrivită pentru a face o mamografie, înainte de menopauză, este după
a 10-a zi de la începutul ciclului menstrual, perioadă în care sânii sunt supli, mai puţin
congestionaţi şi pot fi examinaţi mai uşor.

32
 Mamografia este recomandată femeilor peste 40 de ani, însă sunt cazuri în care doctorul
poate indica această examinare mai devreme, pe baza unor factori de risc ai femeii, folosită ca
metodă de depistare a scăzut mortalitatea cu 16% luând în considerare toate grupele de vârstă,
cu 22% la femeile care au depășit vârsta de 50 de ani și cu 15% la femeile între 40 și 49 de ani.
Mamografia prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.
Avantaje:
- evidenţiază modificări mici la nivelul sânului (cu dimensiuni de 5 mm) care nu pot fi depistate
prin palpare.
- depistează 95% din cazurile de cancer de sân în stadiu precoce.
- permite instituirea unui tratament precoce şi eficace al cancerului.
Dezavantaje:
- nu este o metodă de depistare 100% sigură, prin urmare există cazuri în care rezultatele
suspecte se dovedesc a nu fi cancer în urma unei biopsii.
- unele tumori nu pot fi detectate cu ajutorul mamografiei.
- pacienta resimte un anumit disconfort sau durere în timpul examinării.

33
Ecografia
Este o metodă de diagnosticare ce utilizează ultrasunetele şi este complementară
mamografiei. Permite atât diferenţierea dintre o masă solidă şi un chist, cât şi vizualizarea
leziunilor atunci când sânii sunt denşi. Este o metodă nedureroasă şi este recomandată femeilor
sub 35 de ani, ai căror sâni sunt prea denşi pentru a furniza o imagine clară în urma mamografiei.
Nu toate formațiunile solide sunt vizualizate prin ecografie, încât o masă palpabilă
neidentificată prin ecografie se poate considera ca fiind de natură solidă și nu chistică.
Într-o proporție mică de cazuri, cancerul mamar se manifestă printr-o masă axilară fără
nicio modificare patologică detectabilă la examenul clinic, mamografic sau alte metodde de
vizualizare a glandei mamare. De obicei, în aceste cazuri este vorba de implicarea ganglionilor
axilari în cadrul unui adenocarcinom.
Biopsia
Este o intervenţie necesară pentru stabilirea cu certitudine a diagnosticului de cancer.
Presupune prelevarea unei probe de ţesut şi examinarea acesteia la microscop. Sunt mai multe
tipuri de biopsii:
- aspirarea cu ajutorul unui ac subţire, care permite diferenţierea între celulele maligne şi cele
benigne ale unei excrescenţe mamare.
- de nodul, sub anestezie locală, care permite extracţia unei probe mici de ţesut.
- chirurgicală sau de excizie, care se realizează sub anestezie generală şi presupune îndepărtarea
întregului nodul şi/sau a ganglionilor axilari. Ţesutul îndepărtat în timpul biopsiei este examinat
în laborator pentru a vedea dacă cancerul este sau nu invaziv. Biopsia este utilizată pentru a
stabili tipul cancerului depistat. De asemenea, proba bioptică stabileşte gradul tumoral, ajutând
la stabilirea prognosticului bolii.
Lavajul căilor galactofore urmărește colectarea de celule din sistemul căilor galactofore,
locul unde iau naștere aproximativ 80% dintre cancerele mamare. Metoda se rcomandă în
special la femeile cu un risc deosebit de mare de neoplasm mamar.
Determinarea receptorilor hormonali ajută la stabilirea tratamentului celui mai addecavt.

34
La femei există doi hormoni: estrogenul și progesteronul, care pot stimula înmulțirea celulelo
mamare normale și care joacă un rol important în unele forme de cancer mamar. Receptorii sunt
ca niște antene moleculare și aproximativ 80% dintre cancerele mamare prezintă aceste
molecule pe suprafața lor și sunt stimulate de hormoni feminini.
Dacă celulele unui cancer mamar nu au acești receptori, tumoarea respectivă e denumită
ca fiind lipsită de receptorii de estrogen si progesteron, iar dacă tumoarea posedă acești
receptori, o numim tumoare cu receptori pozitivi pentru estrogen și progesteron. Importanța
acestor receptori constă în faptul că celulele canceroase vor înceta să se dezvolte dacă se
administrează medicamente care blochează efectul estrogenului și al progesteronului asupra lor.
Pacientele cu cancer mamar invaziv trebuie sa fie testate și pentru o genă care ajută la
dezvoltarea celulelor canceroase. Această genă poartă denumirea de HER2/neu (Human
Epidermal growth factor Receptor-2), iar tumorile în care se constată prezența ei se dezvoltă
repede, recidivează într-o proporție mare după intervenția chirurgicală, răspund nesatisfăcător
la chimioterapie, scurtând supraviețuirea.
Aproximativ 25% dintre cancerele mamare sunt HER2 pozitive.
Stadializarea
După stabilirea diagnosticului de cancer, urmează determinarea gradului de răspândire a
bolii. Această etapă este foarte importantă, deoarece tratamentul propus şi recomandările pentru
recuperare depind de stadiul neoplasmului.
Diagnosticul se stabilețte pe baza unui examen clinic si a investigaților paraclinice.
Examen clinic:
-istoricul complet (antecedente familiale/ personale)
-masă mamară palpabilă, dură, nedureroasă, posibil fixată la peretele toracic
-secreţii mamelonare unilaterale, sero-sangvinolente (leziune locală)
-retracţia (aspect de „coajă de portocală”), edemul, ulceraţia tegumentelor
-adenopatie axilară/supraclaviculară de consistenţă dură
-edem al braţului de aceeaşi parte cu tumora .

35
Investigaţii paraclinice:
-Screening-ul: mamografia bilaterală (sensibilitate 80-90%) ± echografia mamară
-Examenul anatomo-patologic: orice nodul mamar trebuie luat în considerare pentru biopsie,
chiar dacă mamografia este negativă
Metode standard de diagnostic cito-/histologic (înaintea oricărei intervenţii chirurgicale):
−puncţia aspirativă cu ac fin (citologie)
−biopsia cu ac cu dispozitiv de tăiere(TruCut)
−biopsia incizională şi excizională
−puncţia-biopsie ghidată echografic sau prin IRM (în leziuni mamare nepalpabile)
−biopsia stereotaxică sub control mamografic
Evaluarea histopatologică:
−histologie,tip tumoral (invaziv vs. in situ), grad de diferenţiere histologică(G)
−aprecierea invaziei tumorii în marginile de excizie, a invaziei vasculare
−status special: receptorii estrogenici (RE)şi progesteronici(RPg, HER2/neu, indicii de
proliferare
Investigaţiile de laborator:
−hemoleucograma completă, testele hepatice şi fosfataza alcalină
−utilizarea markerilor tumorali în scop diagnostic nueste recomandată
Explorările imagistice(doar în funcţie de semne/ simptome, istoric, probe sangvine):
−examen computer tomografic (CT) al toracelui şi abdomenului
−examen CT şi în rezonanţă magnetică (IRM) cerebral
−scintigrafie osoasă
−radiografie toracică
Stadializarea are loc după anumite norme şi foloseşte trei noţiuni cheie, care servesc
drept criterii decisive:
 T simbolizează tumora, urmată de o cifră de la 0-4 care descrie mărimea tumorii și
extinderea spre tegumente sau spre peretele toracic retromamar

36
  N simbolizează ganglionii limfatici, urmată de o cifră între 0-3 care arată dacă tumoarea
s-a xtins la ganglionii limfatici din apropierea glandei mamare și, în acest caz, dacă
ganglionii afectați sunt fixați de alte structuri din axilă.
 M simbolizează metastaza, urmată de 0 sau 1 arată dacă tumoarea s-a răspândit sau nu
la organe îndepărtate sau ganglioni limfatici care nu sunt în apropierea glandei mamare,
cum ar fi ganglionii supraclaviculari
De aceea, se mai foloseşte şi termenul de Sistem TNM.
Noţiunile secundare pentru T (tumoră) sunt:
 T0 = tumora primară nu poate fi depistată;
 T1 = tumora primară nu are mai mult de 2 cm;
 T2 = tumora primară are o dimensiune cuprinsă între 2-5 cm;
 T3 = tumora primară este mai mare de 5 cm;
 T4 = tumoră de orice mărime, extinsă la peretele toracic plasat dedesubtul sânului sau
la nivelul tegumentului.
Noţiunile secundare pentru N (noduli) sunt:
 N0 = neoplasmul nu a diseminat în ganglionii limfatici din apropierea sânului;
 N1 = se înregistrează prezenţa unor metastaze la nivelul nodulilor din regiunea axilară;
 N2 = la fel ca N1, doar că nodulii limfatici sunt fixaţi între ei sau la structurile adiacente.
Noţiunile secundare pentru M (metastază) sunt:
 M0 = nu se poate dovedi clinic existenţa metastazelor în organism;
 M1 = se constată existenţa tumorilor canceroase care au diseminat în alte organe.
pTNM Clasificarea patologică
Categoriile pT, pN şi pM corespund categoriilor T, N şi M clinice.
Clasificarea pT include infiltrarea marginilor de rezecţie, confirmată microscopic; când
marginile de rezecţie sunt infiltrate macroscopic se clasifică ca pTx.
No –Examinarea histologică trebuie să includă ≥ 6 ganglioni axilari (preferabil ≥ 10ganglioni);
este necesar examenul cel puţin al ganglionilordin staţia I.

37
 PNx ganglionii regionali nu pot fi definiţi, nu au fost prelevaţi / examinaţi
 PNo fără metastaze în ganglionii regionali
 pN1 micrometastaze în 1-3 ganglioni limfatici axilari homolaterali şi/sau mamari interni
detectate prin biopsierea ganglionului-santinelă dar clinic inaparente
 pN1mi numai micrometastaze (0.2-2.0 mm)
 pN1a metastaze în 1-3 ganglioni axilari
 pN1b micrometastaze în ganglionii mamari interni detectate prin biopsierea
ganglionului santinelă darclinic inaparente
 pN1c micrometastaze în 1-3 ganglioni axilari şi în ganglionii mamari interni detectate
prin biopsiereaganglionului-santinelă dar clinic inaparente (când sunt > 3 ganglioni
pozitivi se clasifică ca pN3b)
 pN2metastaze în 4-9 ganglioni axilari sau metastaze în ganglionii mamari interni clinic
aparente* în absenţa metastazelor în ganglionii axilari
 pN2a metastaze în 4-9 ganglioni axilari (cel puţin 1 depozit tumoral > 2.0 mm)
 pN2b metastaze în ganglionii mamari interni clinic aparenteîn absenţa celor în ganglionii
axilari
 pN3metastaze în ≥ 10 ganglioni axilari sau în ganglionii subclaviculari sau clinic
aparente în ganglionii mamari interni
 pN3a metastaze în ≥ 10 ganglioni axilari (cel puţin 1 depozit tumoral > 2.0 mm) sau
metastazeîn ganglionii subclaviculari
 pN3b metastaze în ganglionii mamari interni clinic aparente* în prezenţa a ≥1 ganglion
axilar pozitiv, sau micrometastaze în > 3 ganglioni axilari şi mamari interni detectate
prin biopsierea ganglionului-santinelă dar clinic inaparente
 pN3c metastaze în ganglionii supraclaviculari homolaterali(clinic inaparent = nedetectat
prin examene clinice / imagistice, exclusiv limfoscintigrafia ganglionului-santinelă).
Descrierile TNM pot fi grupate într-un set de stadii mai simplu, notate de la I la IV.

38
  stadiul I – tumoră mamară de mică dimensiune, de până la 2 cm, fără afectarea
ganglionilor axilari sau răspândire în corp.
 stadiul II – tumora mamară este ceva mai mare, de obicei nu depăşeşte 5 cm, cu sau fără
afectarea ganglionilor, fără o răspândire evidentă în corp.
 stadiul III – tumorile pot avea orice dimensiune, dar ganglionii axilari sunt voluminoşi
sau fixaţi între ei şi/sau la structurile adiacente, nu există o răspândire a bolii în
organism.
 stadiul IV – suferinţa este dată în primul rând de boala răspândită în corp, de aşa numitele
metastaze – osoase, pulmonare, hepatice, indiferent de cum se manifestă boala pe plan
local, la nivelul sânului sau al ganglionilor.
Datorită ignoranţei, spaimei de diagnostic sau lipsei unei educaţii sanitare, în ţara noastră, peste
60% din pacientele diagnosticate cu cancer de sân sunt în stadii avansate, III şi IV, şansele lor
de supravieţuire fiind scăzute, iar costul tratamentului ridicat.
Ţinând cont de această stadializare, dar şi de alţi factori cum ar fi : vârsta, starea generală
de sănătate, bolile asociate, instalarea menopauzei, se decide un anumit tip de tratament.
Utilizarea unui program de tratament potrivit face mai puţin probabilă trecerea cancerului de la
un stadiu la altul.
Deşi stadializarea clinică precede chirurgia, poate fi utilizată ca termen prognostic;
planificarea terapeutică trebuie însă să aştepte rezultatele evaluării histopatologice
postoperatorii(stadializarea definitivă). La peste 30% din pacientele cu CM, dar fără adenopatii
palpabile, evaluarea histologică a ganglionilor axilari relevă prezenţa de micrometastaze.
Examenul histopatologic furnizează: diagnosticul de certitudine, studiul şi descrierea
morfologică a tumorii, elementele prognostice, predictive şi informaţiile biologice necesare
evaluării genezei, progresiei şi riscului de recidivă a carcinoamelor mamare. Cele mai multe
tipuri de carcinoame mamare iau naştere din unitatea structurală reprezentată de ductele
glandulare (mari, mijlocii şi mici).

39
  75-80% dintre CM sunt carcinoame ductale invazive (CDI) şi 10% sunt carcinoame
lobulare invazive (CLI); aceste 2 tipuri histologice au trăsături biologice similare.
 celelalte subtipuri histologice invazive (ex. medular, coloid) prezintă un prognostic mai
bun dar sunt tratate în funcţie de stadiu şi nu de tipul histologic.

Clasificarea tumorilor glandei mamare este aceea a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a
cărei variantă simplificată este prezentată în Tabelul următor:
TABEL:
Tipuri histologice de cancer mamar
Leziuni de risc crescut
Hiperplazie ductală atipică(HAD)
Carcinom ductal/ lobular in situ (CDIS/ CLIS)

40
Carcinoame infiltrative:
Carcinom ductal infiltrativ NOS; carcinom lobular infiltrativ NOS
Carcinom tubular
Carcinom mucinos
Carcinom medular
Alte carcinoame: papilar, scuamos, mioepitelial
Forme rare:
Cancerul inflamator –mastita carcinomatoasă (invazia tumorală în limfaticele dermului)
Carcinomul adenoid chistic
Carcinomul apocrin
Carcinomul cu celule ”în inel cu pecete”
Tumora carcinoidă
Boala Paget a mamelonului
Alte cancere primare rare ale sânului -tumora phyllodes malignă, limfoame, sarcoame.

41
 TRATAMENTUL ÎN CANCERUL DE SÂN

3.1 CHIRURGIA – INTERVENȚIA CHIRURGICALĂ

Problematica tumorilor reprezintă un capitol de patologie din cele mai interesante și mai
actuale datorită atât frecvenței, cât și mortalității pe care o dau unele din aceste tumori.
Celulele tumorale derivă din cele normale, așa înât structura histologică a tumorilor se aseamănă
cu aceea a țesutului din care provin. Tumorile se caracterizează prin aceea că își multiplă în
permanențtă celulele și, drept urmare, cresc.
Tumorile sunt benigne și maligne. Orice tumoare benignă este bine să fie extirpată la fel și cele
canceroase.

42
 Singurul care rămâne încă eficace este tratamentul chirurgical. El constă în extirparea
tumorii împreună cu o zonă largă a țesuturilor din împrejur. În esență, chirurgia cancerului este
o chirurgie de organ: în cancerului esofagian se face extirparea esofagului, în cel gastric se face
o rezectie de stomac, totală ssau largă, în cel colic rezecție de colon, etc. Asistenta medical are
un rol determinant în a-l convinge pe bolnav asupra necesității de a i se face intervenție
chirurgicală și totodată de a-l învăța cum să suplinească infirmitatea pe care o va avea.Ea trebuie
să aibă multă înțelegere pentru starea psihica a bolnavului și să încerce să-i creeze o stare de
spirit corespunzătoare pentru a accepta diagnosticul și mai ales intervenția chirurgicală ce
urmează a I se face, care deseori este mutilantă, inavalidantă.
Cu tact și prin discuții adecvate, ea poate reuși să-l facă pe bolnav să primească mai ușor acest
șoc psihic, să-l facă să accepte intervenția chirurgicală și apoi să see adapteze la noua situație
fizzică și funcțională. Ea trebuie să aibă sufieciente argument șiințifice: exemple prin care să
arate că, tratat la timp, cancerul se poate vindeca sau că cel puțin viața bolnavului în condiții
fizice bune poate fi mult prelungită
Este cunoscut faptul că pacientele ce urmează a fi tratate de cancer de sân sunt mai
optimiste în ceea ce privește prognosticul bolii dacă cunosc particularitățile tratamentului ce le
va fi aplicat, avantajele și dezavantajele terapiei, motiv pentru care se recomandă o comunicare
riguroasă între medic și pacientă.
Există 4 mari component ale tratamentului: chirurgia, radioterapia, chimioterapia și
hormonoterapia. De obicei tratamentul inițial include excizia chirurgicală a tumorii cu sau fără
radioterapie, urmat de chimioterapie adjuvantă sau hormonoterapie. Uneori, chimioterapia poate
fi aplicată înainte de chirurgie.
În cazurile avansate, incurabile, sau cele care recidivează ori dezvoltă metastaze și în
care terapeutica nu poate face deci nimic, asistenta medical poate juca un rol determinant pentru
a bolnavul să poată suporta mai ușor starea în care este. În aceste cazuri apar adeseori și dureri
exttrem de violente. Utilizarea sedativelor, uneori și a morfinei sau a succedaneelor sale, se
impune și administrarea lor trebuie facută în dozele necesare ori de câte ori este nevoie.

43
Excizia chirurgicală:
Se cunosc două tipuri de intervenții chirurgicale la sân:
-tehnica de conservare a sânului-presupune îndepărtarea tumorii (ale cărei dimensiuni nu
depășesc 3-4 cm) și a unui mic țesut din preajma acesteia și are ca obiectiv păstrarea formei și
a mărimii sânului. În aplicarea tehnicii de conservare a sânului, se pleacă de la premise că
diametrul tumorii nu este prea mare. În plus, nici pielea și nici peretele sânului nu trebuie să fie
afectați. În cazuri excepționale, și tumorile cu un diametru mai mare se pot extirpa prin această
metodă.
Se practică frecvent în cazul cancerelor de sân depistate precoce. Când tumora este mai
mică de 1 cm, ganglionii limfatici nu sunt exxcizați, prevenind astfel apariția limfedomului, o
umflare persistent a brațului, care apare datorită îndepărtării sau lezării ganglionilor limfatici.
Totuși menținerea acestor formațiuni crește riscucl de recidivă a cancerului la acest nivel, din
această cauză se continuă cu radioterapie la nivelul sânului.
Strategie terapeutică:
„Planul tratamentului multidisciplinar trebuie să integreze terapiile loco-regionale şi sistemice,
precum şi secvenţa acestora (III,B)”
Tratamentul loco-regional: Chirurgia
Leziunile benigne cu risc crescut
Hiperplazia ductală atipică (HDA)Riscul de cancer mamar creşte de 4-5 ori la pacientele cu
HDA
•Există o varietate de criterii diagnostice în diagnosticul HDA
•Atitudinea curentă în prezenţa HDA constă în supravegherea periodică strictă(examinare
clinică şi mamografică)
−Studiul NSABP-P1 –reducere a riscului cu 86% la pacientele tratate cu tamoxifen.
Carcinoamele microinvazive (Tis, No, Mo)
Carcinomul lobular in situ(CLIS)

44
•CLIS nu este considerat cancer, ci un marker pentru riscul crescut de dezvoltare a
cancerului mamar invaziv (21% la 15 ani, 1% pe an)
Descoperirea CLIS este microscopică, incidentală, fără expresie mamografică; de obicei este
multicentric şi bilateral
•Urmărire periodică riguroasă: examen clinic la fiecare 4 luni, mamografie anuală
−Tamoxifen ar putea fi utilizat în prevenţia cancerului mamar (studiul NSAB-P1–reducerea cu
56% a riscului de cancer mamar invaziv), dar rămâne totuşi sub evaluare .
−Mastectomia bilaterală profilactică nu este recomandată actual (rată crescută de recidive prin
cancere invazive).
Carcinomul ductal in situ(CDIS)
•Tip histologic: comedo/non
-comedo (micropapilar, papilar, solid, cribriform)
•Prin utilizarea extensivă a mamografiei, numărul diagnosticelor de CDIS (microcalcificări şi
anomalii de ţesut moale) a crescut în ultimii ani
•Tratamentul standard constă în lumpectomie (tumorectomie) sau sectorectomie în limite de
siguranţă oncologică, fără disecţie axilară, urmată de radioterapie (RT) în DT = 50 Gy +
tamoxifen adjuvant.
−utilizarea adecvată a chirurgiei conservatoare nu se poate realiza decât prin reperarea
preoperatorie a leziunii cu fire metalice tip harpon
−toate calcificările maligne trebuie extirpate înainte de începerea RT
−tamoxifen reduce riscul de recidivă in situ şi invazivă, ipsi-sau controlaterală
•Alte opţiuni terapeutice sunt:
−chirurgia conservatorie fără RT, numai la anumite paciente cu index prognostic (indice van
Nuys) mic–tumoră unicentrică, < 5 mm, G1.
Scoru van Nuys ia în considerare 4 factori: mărimea tumorii, marginile de rezecţie, clasificarea
patologică şi vârsta.

45
−mastectomia totală simplă (MS) cu sau fără tamoxifen adjuvant, în cazul unor leziuni
multicentrice sau întinse pe ≥ 2 cadrane sau cu margini negative ale piesei de sectorectomie
−opţional, MS poate fi urmată de o intervenţie de reconstrucţie mamară.
•Aspecte legate de opţiunile pacientelor ținând cont de:
−supravieţuirea pe termen lung
−posibilitatea şi consecinţele recurenţei locale
−factori psihologici (teama de cancer, atitudinea faţă de iradiere)
−aspectul cosmetic
−adaptarea sexuală
−aspectul funcţional.
Carcinoamele invazive
•Tratamentul chirurgical este prima secvenţă terapeutică, cu două opţiuni (intervenţia
conservatoare şi mastectomia, ambele în asociaţie cu disecţia ganglionară axilară) de
valoare egală în ce priveşte supravieţuirea, controlul local fiind însă inferior cu circa 8-10% în
cazul tratamentului conservator.
Chirurgia conservatoare
•Excizie locală largă,în limite de siguranţă oncologică, cu evidare ganglionară a nivelelor axilare
I-II, urmată obligatoriu de iradierea sânului cu DT 50 Gy, cu boost de 16-18 Gy la nivelul patului
tumoral.
Recomandare :
Contraindicaţiile chirurgiei conservative includ: tumorile multicentrice, mari (> 3-4 cm),
marginile invadate după rezecţie.
Contraindicaţii absolute ale unei intervenţii chirurgicale conservatoare:
•≥ 2 tumori situate în cadrane diferite sau microcalcificări difuze cu aspect malign
•RT regiunii pectorale în antecedente, la o doză care cumulată cu doza postoperatorie
necesară de 50 Gy ar duce la o DT inacceptabilă (> 70 Gy).
•prezenţa unei sarcini, mai ales în primele 2 trimestre

46
•margini pozitive ale piesei de rezecţie chirurgicală, în situaţia în care o nouă excizie ar
compromite rezultatul cosmetic al intervenţiei.
Contraindicaţii relative ale unei intervenţii chirurgicale conservatoare:
•colagenoze (sclerodermie, lupus eritematos diseminat)
•tumori macroscopic multiple în acelaşi cadran, sau microcalcificări cu semnificaţie incertă la
mamografie
•sân mare, cu ptoză de gradul III la care reproductibilitatea poziţiei pe masa de iradiere şi
omogenitatea dozei nu pot fi asigurate
Mastectomia – presupune îîndepărtarea întregului țesut mamar, împreună cu ganglionii
limfatici axilari. Această metodă se practică în cazul tumorilor de mari dimensiuni, care implică
afectarea mamelonului și a areolei mamare sau când cancerul este răspândit.
Îndepărtarea ganglionilor limfatici nu trebuie să fie urmată de radioterapie la nivelul axilei,
deoarece această combinație crește riscul de limfedem. În urma analizei ganglionilor limfatici
excizați se stabilește tratamentul astfel: dacă numărul celor afectați este mare tratamentul va
dura mai mult, chimioterapia fiind indicată în astfel de situații; dacă numărul lor este mic, nu se
aplică chimioterapie, tratamentul fiind de scurtă durată.
Majoritatea femeilor care optează pentru mastectomie prefer o reconstrucție a sânului, aceasta
putând fi realizată imediat după mastectomie, la 4-6 luni după operație sau și după ani de la
îndepărtarea sânului, în acest caz numindu-se reconstrucție târzie a sânului.
Reconstrucția sânului este o alegere personal a fiecărei paciente si constituie o alternativă
la proteza externă. Înaintea luării unei decizii, este bine să se cunoască avantajele și
dezavantajele unei astfel de intervenții. Opțiunea pentru o reconstrucție imediată sau târzie, se
recomandă să aparțină chirurgului plastician, deoarece trebuie luați în cconsiderare mai mulți
factori, dintre care: starea general de sănătate, considerații tehnico-operatorii, probabilitatea
unui tratament stabilit de medical currant-radioterapie sau chimioterapie și nu în ultimul rând,
dorința pacientei.

47
Reconstrucția mamară se poate realize fie folosind țesuturi proprii (lambouri), fie cu implante
mamare, fie o combinație între cele două metode.
1. Reconstrucția mamară cu lambouri este o metodă reconstructivă care folosește țesuturi
proprii din zone în care acestea sunt în exces (abdomen, șolduri, fese, etc) pentru a crea
un nou sân. Acest țesut care este mutat dintr-o zonă în alta se numește lambou. Lamboul
poate fi mutat la sân printr-un tunel făcut sub piele, păstrându-și vascularizația din zona
donatoare sau poate fi transferat liber, prin legături realizate microchirurgical cu vasele
zonei receptoare.
Transferul lamboului se poate asocial cu un implant mamar dacă țeuturile transferate nu
oferă un volum suficient.
2. Implantarea unei proteze cu silicon sub musculature pielii-prin această metodă, care se
folosește în special la pacientele cu sânii inițial foarte mici, se aduce un implant cu
silicon sub mușchiul sânului operat. În cazul unor sâni mai mari, se folosește metoda
extensorului sau a implantului muscular.
3. Extensorul și implantul târziu al protezei cu silicon-imediat după îndepărtarea sânului,
se introduce un așa numit extensor sub mușchiul pieptului, iar pielea se închide printr-o
simplă sutură. Un extensor este un înveliș de silicon prevăzut cu o valvă. După
vindecarea pielii, adică la aproximativ 2 săptămâni de la operație, învelișul de silicon
poate fi umplut prin injectare. Extensorul se bazează pe proprietatea de elasticitate a
pielii, producând o întindere treptată a acesteia.
Reconstrucția nu influențează recidiva tumorală și nu interferă cu chimioterapia sau
radioterapia. Controalele mamografice pot fi continuate atât pe sânul normal cât și pe
cel reconstruit, conform recomandărilor care se primesc.
Exerciții ajutătoare penttru femeile operate la sân
-pentru a preveni apariția complicațiilor port-operatorii, cum a fi limfedemul sau durere la
nivelul pieptului, există o serie de exerciții recomandate:

48
 1. Folosiți o minge mică de cauciuc sau un obiect similar pentru a-l strange în mâna
afectată, realizând mișcări alternative de relaxare și comprimare a mingii, antrenând
astfel mușchii mâinii.
2. Sprijiniți-vă cotul din partea afectată de masă sau de noptieră și țineți capul drept.
Începeți prin a vă peria părul numai pe o parte, apoi treptat curpindeți tot capul.
3. Puneți brațul neafectat pe spătarul unui scaun și sprijiniți-vă fruntea pe el. Lăsați
celălalt braț să atârne ușor și balansați-l din umăr, înainte și înapoi, apoi lateral și în mici
cercuri. Pe măsură ce brațul se relaxează, măriți lungimea balansului și mărimea
cercurilor.
4. Întindeți brațele lateral, apoi îndoiți-le din coate și încet duceți-le la spate până atingeți
nivelul sutienului.
5. Așezați-vă cu fța la un perete, cu picioarele depăratate, pentru a vă menține echilibrul.
Puneți mâinile pe perete, la început la nivelul pieptului, pentru ca apoi să le ridicați
treptat pe suprafața peretelui. Reveniți apoi la poziția inițială și refaceți exercițiul, de
fiecare dată radicand tot mai sus mâinile.
6. Puneți o frânghie sau cantul ușii. Prindeți capătul mai coborât al cordonului cu mâna
din partea operației și trageți ușor de celălalt capăt. Ridicați brațul de fiecare dată tot mai
sus.
7. Cu un prosop mare faceți mișcări ușoare de ștergere a spatelui.
Doctorul poate recomanda după operație o terapie adjuvantă, care de obicei este una din
următoarele: radioterapie, chimioterapie sau hormonoterapie.

3.2 CHIMIOTERAPIA
Chimioterapia presupune folosirea medicamentelor, numite citostatice cu scopul de a
distruge celulele canceroase. Ea poate fi folosită ca adjuvant în radioterapie atunci când se
izolează celule tumorale în ganglionii limfatici, dar poate constitui și un tratament independent.

49
Medicamentele se pot administra intravenos, intramuscular, oral sau localizat, aplicate pe piele.
Fiecare infuzie intravenoasă sau administrare de tablete poartă denumirea de ciclu. În total, se
efectuează trei ăână la șase cicluri, a câte 1-5 zile fiecare. Numărul variază în funcție de
diagnosticul pacientei. Cura totală durează de șa 3 la 6 luni. Frecvent, este mult mai eficient să
se folosească asocieri de medicamente.
Chimioterapicele anticanceroase, cunoscute și sub denumirile de agenți oncostatici,
medicamente antineoplazice, medicamente antitumorale, citotoxice, citostatice, sunt substante
capabile să amelioreze starea clinică, să prelungească durata de supraviețuire și uneori să
producă vindecarea bolnavilor cu afecțiuni cannceroase. Chimioterapia, alături de tratamentul
chirurgical și de iradiere, reprezintă o modalitate terapeutică majoră în cancer.
Chimioterapicele anticanceroase se cercetează experimental la șoareci cu tumori
transplantate: leucemie, melanom, cancere de plămâni, colon, mamar. Ele pot crește timpul de
supraviețuire sau pot reduce greutatea tumorii la animalele de laborator (etapa preclinică).
Pot fi folosite cu succes și ca modalitate adjuvantă a intervențiilor chirurgicale sau a
radioterapiei, pentru formele de boală locoregională, de exemplu cancerul de sân. Eradicarea
focarelor microscopice de celule maligne, care persistă după tratamentul chirurgical sau după
iradiere, produce o diminuare semnificativă a cazurilor de insucces terapeutic și mărește durata
de supraviețuire.
Efectul chimioterapicelor anticanceroase se datorează intervenției lor asupra
biochimismului celular, interesând acizii nucleici și proteinele, Citotoxicitatea poate fi explicată
prin:
-alterarea moleculelor de ADN preformate și împiedicarea sau modificarea procselor de
duplicare a ADN, transcripție și traducere, sub influența agenților alchilanți sau a unor
antibiotice
-interferarea biosintezei ADN, ARN și proteinelor prin antimetaboliți
-alterarea tubulinei, proteină din compoziția microtubulilor aparatului mitotic, prin alcaloizii din
Vinca și alte toxice ale fusului

50
Înainte de a se lua decizia utilizării terapiei sistemice adjuvante se va proceda la evaluarea
factorilor prognostici.
Pentru fiecare individ, alegerea tratamentului adjuvant trebuie să ia în considerare:
•beneficiile potenţiale
•efectele secundare posibile
•preferinţa pacientului
Statusul ganglionar rămâne cea mai importantă caracteristică pentru definirea categoriei de risc
şi decizia terapeutică
Actual se consideră că beneficiază de tratament adjuvant:
•toate categoriile de paciente cu carcinoame invazive măsurând ≥ 1cm şi/sau
•pacientele cu tumori mamare de orice mărime asociate cu metastaze ganglionare (N–/N+, pre-
/postmenopauză, receptori –/+)
La pacientele cu ganglioni negativi (No), tratamentul adjuvant se va administra conform
factorilor de risc stratificaţi de ghidurile ESMO şi St. Gallen (III,B)”
•Deşi au un prognostic net favorabil, aceste paciente vor prezenta totuşi recidive în 20% din
cazuri.
•În funcţie de dimensiunea tumorii, statusul receptorilor hormonali, gradul de malignitate şi
vârsta, s-au stabilit şi pentru această categorie mai multe subgrupe prognostice.
•În mod opţional agresivitatea chimioterapiei (CHT) poate fi adaptată în funcţie de grupele de
risc N+
Stratificarea factorilor de risc în cancer mamar

Dimensiuni RE/RP Granding Vârstă Comentariu

Risc Pozitiv 1 >35 Toți factorii
scăzut<2cm trebuie să fie
prezenți

51
 Risc crescut Negativ 2-3 <35 Cel puțin un
>2cm factor prezent

Recomandare ESMO 2005:

“Utilizând metoda imunohistochimică, RE/RP sunt consideraţi de obicei pozitivi când > 10%
din celule se colorează (slab sau puternic) fie pentru RE, fie pentru RP (IV,B). Unele răspunsuri
la hormonoterapie se înregistrează şi când numai 1-10% din celulele tumorale sunt pozitive
(III,B). Tumorile mamare RE şi/sau RP pozitive sunt considerate “endocrin sensibile”
Categoria de risc Caracteristici
Risc scăzut Ganglioni negativi
-pT ≤ 2 cm
-grad histologic sasu nuclear !
-absenţa invaziei vasculare peritumorale
-absenţa supra expresiei / amplificării genei
HER2/neu
-vârsta ≥ 35 ani

Risc intermediar Ganglioni negativi

-pT > 2 cm
-grad histologic şi/sau nuclear 2-3
-prezenţa invaziei vasculare peritumorale
-prezenţa supraexpresiei / amplificării genei
HER2/neu
-vârsta < 35 ani
Ganglioni pozitivi (1-3 ganglioni invadaţi)
-absenţa supraexpresiei / amplificării genei
HER2/neu

52
 Risc crescut Ganglioni pozitivi (1-3 ganglioni invadaţi)
-prezenţa supraexpresiei / amplificării genei
HER2/neu
Ganglioni pozitivi (≥4 ganglioni invadaţi)

Protocoale de chimioterapie adjuvantă în cancer mamar

CMF“clasic”
(Bonadonna)
1.Ciclofosfamidă 100 mg/𝑚2 /zi P.O. Zilele 1-14
2 .Metotrexat 40 mg/𝑚2 /zi I.V. Zilele 1-8
3. 5-Fluoruracil 600 mg/𝑚2 /zi I.V. Zilele 1-8
Se repetă la fiecare 4
săptămâni (6cilcuri).
Intensitatea optimă a
dozei trebuie să fie>
65.
CMF (I.V.) „standard”
1.Ciclofosfamidă 600 mg/𝑚2 I.V. Zilele 1, 8
2.Metrotexat 40 mg/𝑚2 I.V. Zilele 1,8
3.5-Fluoruracil 600 mg/𝑚2 I.V. Zilele 1,8
Se repetă la fiecare 4
săptămâni (6 cicluri)

53
AC
1.Ciclofosfamida 600 mg/𝑚2 I.V. Zilele 1( ziua 8)
2.Adriamicin 40 mg/𝑚2 I.V. Ziua 1
(doxorubicin)
Se repetă la fiecare 3
săptămâni (4 cicluri).

CAF40 (50, 100)

1.Ciclofosfamida 400 (500, 1000) I.V.
Ziua 1
2.Adriamicin mg/𝑚2 I.V.
Ziua 1
(doxorubicin) 40 (50, 100) mg/𝑚2 I.V.
Ziua 1, 8
3. 5-Fluorouracil 400 (500, 1000)
Se repetă la fiecare 4 mg/𝑚2
săptămâni (6 cicluri)

CAF „american”
1.Ciclofosfamida 100 mg/𝑚2 /zi P..O. Zilele 1-14
2.Adriamicin 30 mg/𝑚2 /zi I.V. Ziua 1
(doxorubicin) 500 mg/𝑚2 I.V. Ziua 1
3. 5-Fluorouracil
Se repetă la fiecare 4
săptămâni (6 cicluri)

EC
1.Ciclofosfamida 600 mg/𝑚2 I.V. Ziua 1
2.Epirubicin 60-120 mg/𝑚2 I.V. Ziua 1

54
Se repetă la fiecare 3
săptămâni (6 cicluri).

FEC100(90)
1.Ciclofosfamid 500 mg/𝑚2 I.V. Zilele 1
2.Epirubicin 100(90) mg/𝑚2 I.V. Ziua 1, 8
3. 5-Fluorouracil 500 mg/𝑚2 Ziua 1, 8
Se repetă la fiecare 3
săptămâni (6 cicluri)

FEC „canadian”
1.Ciclofosfamid 75 mg/𝑚2 /zi P.O. Zilele 1-14
2.Epirubicin 60 mg/𝑚2 I.V. Zilele 1, 8
3. 5-Fluorouracil 500 mg/𝑚2 I.V. Zilele1, 8
Se repetă la fiecare 4
săptămâni (6 cicluri)

AC→paclitaxel/
docetaxel
60 mg/𝑚2 I.V. Ziua 1
1.Adriamicin
600 mg/𝑚2 I.V. Ziua 1
2.Ciclofosfamidă
Se repetă la fiecare 3
săptămâni (4 cicluri),
urmat secvenţial de:
3.Paclitaxel 175-225 mg/𝑚2 I.V. Ziua 1

4.Docetaxel 75 mg/𝑚2 I.V. Ziua 1

55
 Se repetă la fiecare 3
săptămâni (maxim 4
cicluri).
TAC
1.Docetaxel 75 mg/𝑚2 I.V. Ziua 1
2.Doxorubicină 50 mg/𝑚2 I.V. Ziua 1
3.Ciclofosfamidă 500 mg/𝑚2 I.V. Ziua 1
Se repetă la fiecare 3
săptămâni (4-6
cicluri)

Efecte seccundare și sfaturi practice:-oboseală în timpul tratamentului-odihniți-vă, limitați-vă

activitățile, urmați o dietă echilibrată
-risc crescut de infecții-simptome:febră, transpirații abudente, frisoane, evitați persoanele sau
grupurile de persoane cu boli contagioase, cum ar fi varicela sau gripa, spalați-vă pe mâini cât
mai des posibil
-senzație de vomă sau greață-cereți medicului să vă prescrie mediamente antiemetice, mâncați
cantități mai reduse de alimente, de mai multe ori pe zi și nu beți apă în timp ce mâncați,
mesteccați bine pentru a digera
-căderea părului-parul va crește la loc după terminarea tratamentului, folosiți perii moi și un
șampon nu prea puternic, nu folosiți bigudiuri și nu vă vopsiți părul, folosiți oloțiune pentru
protecție de raze ultraviolete sau o eșarfă pentru a proteja pielea capului de soare, dacă vă ajută
puteți folosi o perucă sau o căciulă
-sângerări-nu vă răniți prin tăiere, înțepare, ardere sau zgâriere, nu luați aspirină, consumați
alcool cu moderație
-inflamații ale mucoaselor-rezolvarea problemelor denatre înainte de începerea tratamentului,
periați-vă dinții după fiecare masă, consumați mule lichide și înmuiați alimentele uscate în unt,

56
sosuri sau supă, poate fi de folos o soluție de glicerină boraxată pentru a tampona mucoasa
afectată
-diaree/constipație-adaptați-vă alimentația în funcție de caz, evitați cafeaua, laptele, dulciurile
și alcoolul în cazul diareei
-uscarea pielii sau acnee-încercați să vă mențineți tenul uscat și curat, folosiți creme și săpunuri
speciale
-amețeli/amorțeli ale extremităților-deplasați-vă cu atenție pentru a evita căzăturile, nu purtați
papuci alunecoși
În cazul femeilor peste 50 de ani, care au ajuns la menopauză, având un diagnostic
receptor pozitiv, chimioterapia nu contribuie cu mult (aproximativ 10%) la creșterea speranței
de viață. În acest caz se recomandă hormonoterapia.

3.3 RADIOTERAPIA ȘI HORMONOTERAPIA

Radioterapia
Radioterapia este o altă metodă de tratament primar în cancerul de sân. Acestă metodă
implică doar extirparea tumorii maligne și a unei părți din ganglionii limfatici axilari, sânul
urmând a fi tratat prin radioterapie. Față de tratamentul medicamentos, radioterapia se aplică
doar local, adică exclusiv în zona de iradiere propriu-zisă.
Radioterapia este indicată atunci când:
-se aplică terapia de conservare a sânului
-țesutul canceros nu a putut fi îndepărtat în totalitate prin operație
-anumite metastaze trebuie înlăturate
După biopsie și diagnosticarea cancerului de sân, radioterapia aplicată are urmtoarele etape:
1.Excizia chirurgicală parțială sau totală a ganglionilor limfatici axiali
2.Radioterapie externă în zona sânului și în zonele învecinate
3.Radioterapie localizată pe zona de prelevare a biopsiei

57
 Prima etapă constă în îndepărtarea tuturor ganglionilor limfatici axilari, opareție ce
poartă numele de disecție axilară, sau în extirparea unei părți din ganglioni, caz în care se
vorbește de selectarea ganglionilor afectați. Aceste operații vor fi obligatoriu urmate de exerciții
ușoare, fără a forța prea tare mușchii, exerciții făcute atât în spital, cât și acasă.
A doua-a etapă constă în terapie cu raze X, care sunt țintite pe sân și pe zonele învecinate
care încă mai conțin ganglioni limfatici, de-a lungul claviculei și a sternului. Scopul
radioterapiei este să ucidă eventualele celule canceroase care au rămas după operație, la nivelul
sănului sua în jurul ganglionilor limfatici. Această terapie se desfășoară de obicei pe o durată de
5 săptămâni, câte 5 zile pe săptămână, fiecare ședință având o duarată de aproximativ o
jumătate de oră. Pe parcursul primei ședințe se stabilește doza de radiațe și se marchează cu
marker zona delimitată ce va fi iradiată pe durata întregului tratament.
Exxpunerea la radiații X nu este dureroasă, de aceea în cazul în care apare un disconfort sau
durere pe parcursul terapiei, este bine să anunțați medicul. Este foarte important să urmați toate
ședințele de radioterapie, iar în cazul în care ați pierdut uan dintre ele, aceasta trebuie recuperată.
Un tratament incomplet poate duce la persistența unor celule canceroase și refacerea tumorii.
A treia-a etapă se instituie d eobicei la 1-2 săptămâni după radioterapia externă, și constă
în aplicarea unei doze de radiație în zona unde a fost localizată tumora canceroasă. Acest
tratament poate fi administrat atât extern, cât și intern, printr-un implant cu un material
radioactiv. Administrarea externă se aseamănă cu radioterapia propriu-zisă, și se desfășoară pe
o durată cuprinsă între 5-10 zile. Metoda modernă a implantului presupune introducerea unor
tuburi de plastic subțiri în locul de unde tumora a fost extirpată. Prin aceste tuburi se vor
introduce substanțe radioactive timp de 2-3 zile. În această perioadă pacienta este plasată într-
un salon separat, unde va sta singură deoarece implantul poate emite radiații ce ar constitui un
posibil risc pentru perrsoanele cu care vine în contact. Odată scos implantul, riscul de iradiere
dispare, iar pacienta se poate întoarce acasă.

58
 Radioterapia are și efecte secundare, ele variază de la persoană la persoană în funcție de
tipul de tratament urmat și de starea generlă de sănătate. Câteva dintre efectele secundare are
radioterapiei sunt:
-oboseală în timpul tratamentului-nu vă forțați, limitați efortul, hrăniți-vă sănătos, pentru a
permite organismului să lupte și să se refacă
-descuamarea și înroșirea pielii supuse radiației, uneori pigmentarea ecesteia-nu folosiți
săpunuri parfumate sau deodorante, evitați zgârieturile și unguentele pentru reumatism, folosiți
săpun hidratant pentru copii, o cremă răcoritoare cu pH neutru sau pe baza de dexpantenol în
cazul descuamării
-hipersensibilitate la nivelul zonei iradiate-evitați îmbrăcămintea care poate irita pielea, soarele
puternic sau radiațiile infraroșii, înlocuiți bretelele înguste ale sutienului cu unele mai largi și
tamponați zona de susținere cu vată, nu faceți baie sau duș cu apă fierbinte.
Gravitatea acestor efecte secundare depinde de doza totală administrată, numărul de zile
în care se face radioterapie și durata ședințelor de tratament. S-a constat că doze mai mici
administrte zilnic pe perioade mai lungi de timp au efecte adverse mai reduse și atenuează
impactul asupra aspectului și al durerii.
Hormonoterapia
Hormonoterapia se administrează în funcție de statusul hormonal al pacientei și în
funcție de prezența receptorilor pentru estrogen și pregesteron. Se știe că cele mai multe tumori
ale sânului se dezvoltă din cauza estrogenului, ceea ce înseamnă că dezvoltarea acestor tumori
poate fi reglată prin hormoni și antihormoni. În prezent, terapiile hormonale (endocrine)
disponibile pot fi de mai multe feluri:
1.Blocarea funcției ovarelor-la început consta în îndepărtarea chirurgicală a ovarelor. În prezent,
există medicamente prescrise în acest scop, așa-numitele GnRH (Gonadotropin-Releasing-
Hormone), care blochează producția de estrogen a ovarelor.
2.Tratament antiesrogen-anumite celule canceroase au receptoricare înregistrează prezența
estrogenului, aceștia determinând creșterea lor. Medicamentele antiestrogene blochează funcția

59
acesstor receptori, iar celula canceroasă nu se mai dezvoltă. În funcție de rezultatele date de
biopsie, se poate institui un tratament pentru blocarea acestor receptori, tratament ce se
realizează cu tamoxifen.
3.Administrarea de progesteron-acest hormon produs de ovare ajută la reducerea nivelului de
estrogen din sânge și blochează afinitatea receptorilor pentru estrogen(Farlutal și Magace), se
folosesc indeosebi când sunt prezente metastazele osoase.
4.Inhibitorii de aromataze-blochează formarea precursorilor hormonali din sinteza estrogenului.
Hormonoterapia cuprinzând Tamoxifen sau progesteron este mai eficientă la pacientele
aflate la menopauză decăt la cele ce parcurg perioada premenopauzală, acestea fiind supuse
ovarectomiei
Tamoxifenul se administrează sub formă de comprimate, pe o durată lungă de 5 ani. Are
mult mai puține efecte secundare decât chimioterapia, cum ar fi uscarea mucoasei vaginale sau
hipertermie, însă poate crește riscul de apariție al cancerului uterin. Printre beneficiile
tratamentului cu Tamoxifen se află și faptul că oferă protecție împotriva recurenței cancerului
de sân și împotriva afecțiunilor cardiace. Dacă urmați un tratament pe bază de Tamoxifen,
trebuie să vă duceți la un control ginecologic de două ori pe an. În cazul în care apar hemoragii
la nivelul vaginului mergeți urgent la medic
Modificarea mediului hormonal prin administrarea de doze mari de hormoni sau prin
antagonizarea hormonilor poate influența evoluția unor tumori hormono-dependente.
1.Steroizii androgeni- de exemplu testosteronul fenilproprionat sunt utili în cancerul
mamar avansat, metastatic, la femei.
2.Tamoxifen- un antiestrogen este indicat în cancerul de sân metastatic, mai ales în post-
menopauză (când tumora cuprinde frecvent receptorii estrogenici)
3.Glucocorticoizii- de exemplu prednisonul sunt larg folosiți în oncologie . Ei au acțiuni
citotoxice elective asupra limfocitelor, de aceea sunt aficace în cancerele limfatice, leucemii,
limfoame maligne, unde se asociază cu alte chimioterapice citotoxice.
Tratamentul hormonal în adjuvantă:

60
 Compus Doză(mg) Interval Durată
Premenopauză:
Analog GnRH 3,6 Ziua 1(la 28 de zile) 2 ani
TMX 20 Zilnic 5 ani
Postmenopauză:
IA cf. Rp cf. Rp cf. Rp
TMX 20 zilnic 5 ani

De acest tratament ar trebui să beneficieze pacientele cu tumori hormono-sensibile sau

cu sensibilitate incertă .
La femeile în premenopauză este indicată asocierea dintre ablaţia funcţiei ovariene şi
tamoxifen, sau numai tratament cu tamoxifen (20 mg/zi timp de 5 ani). Extirparea sau iradierea
ovarelor reprezintă metode de ablaţie ireversibilă a funcţiei ovariene. Analogii hormonului
eliberator de gonadodropină (analogi GnRH) produc de obicei supresie ovariană reversibilă.
Aceştia ar trebui administraţi cel puţin 2 ani, însă durata optimă pentru acest tip de tratament nu
a fost stabilită [III, D]. În prezent nu se recomandă folosirea ca tratament adjuvant a asocierii
între analogi GnRH şi inhibitori de aromatază (AI) sau a inhibitorilor de aromatază ca
monoterapie. La femeile în premenopauză analogii de GnRH pot fi iniţiaţi
concomitent cu chimioterapia, ceea ce conduce la o instalare rapidă a amenoreei.
În postmenopauză, tratamentul timp de 5 ani cu tamoxifen încă reprezintă o alternativă
viabilă la anumite categorii de pacienţi. În ceea ce priveşte inhibitorii de aromatază, cele mai
utilizate strategii sunt introducerea acestora după 2-3 ani de tamoxifen sau chiar de la început
[I, A]. Iniţierea tratamentului cu AI este opţiunea preferabilă la pacientele cu risc crescut de
recidivă (tumori de dimensiuni mari, ganglioni pozitivi, tumori HER2 pozitive). Pentru
pacientele care au încheiat 5 ani de tratament cu tamoxifen, se poate lua în considerare
administrarea AI încă 2-3 ani, în special la cele cu limfoganglioni invadaţi [I, A]. Durata

61
totală optimăa tratamentului hormonal este de 5 până la 10 ani, 5 ani de tratament cu tamoxifen
fiind considerat tratamentul standard. Hormonoterapia trebuie administrată mai curând
secvenţial decât concomitent cu chimioterapia [II, A]. Nu este clar dacă AI trebuie
iniţiaţi concomitent sau secvenţial chimioterapiei.
Trebuie luate în considerare efectele secundare osteoarticulare pe termen lung ale inhibitorilor
de aromatază. Femeile tratate cu inhibitori de aromatază ar trebui să primească suplimente cu
vitamina D şi calciu. Nu există dovezi clare care să susţină utilizarea bisfosfonaţilor ca tratament
adjuvant, concomitent cu inhibitorii de aromatază. În acest sens, există în derulare câteva studii
randomizate care urmează să comunice rezultatele. Înaintea iniţierii tratamentului cu AI ar trebui
determinată densitatea minerală osoasă (BMD) prin DEXA şi să primească tratament cu
bisfosfonaţi dacă scorul T este mai mic de -2,5 SD, ceea ce semnifică osteoporoză.

3.4 URMĂRIREA PACIENȚILOR DUPĂ ÎNCHIEREA TRATAMENTULUI

Evaluarea răspunsului este recomandată după 3 luni deHT / 2-3 cicluri de CHT, prin examen
clinic, teste sangvine şi repetarea examenelor imagistice iniţial cu anomalii.
Recomandare ESMO 2005:
„Markerii serici (CA15.3) pot fi utili în monitorizarea răspunsului în sediile de boală dificil de
măsurat, dar nu trebuie utilizaţi ca singur argument în decizia terapeutică.”
URMĂRIRE
•Urmărirea bolnavelor tratate pentru CM se face în primul rând prin examen clinic(la fiecare 3-
6 luni în primii 2 ani, şi la 6-12 luni după al treilea an) şi mamografie(la 2 luni după încheierea
tratamentului iniţial şi apoi anual), iar în cazul unei simptomatologii suspecte (metastaze la
distanţă), semnalată de obicei de bolnavă, se vor face examinări în consecinţă.
•Dintre examinările de rutină sunt recomandate opţional:
−hemograma
−fosfataza alcalină
−radioscopie pulmonară şi ecografie de abdomen superior (anual)

62
−examen ginecologic (anual)
•Evaluarea CA15.3 şi CEA are o semnificaţie limitată; nu se recomandă de rutină .
Recomandări :
CM tratat curativ
„Anamneza, evaluare simptomelor şi examinarea fizică la fiecare 3-6 luni timp de 3 ani, la 6-12
luni timp de 3 ani, apoi anual (I,A); se recomandă atenţie la efectele secundare pe termen lung
(ex. osteoporoza). Mamografie ipsilaterală (după chirurgia conservativă) şi mamografia
controlaterală la fiecare 1-3 ani (III,D).Nu se recomandă ca examene de rutină la
pacientaasimptomatică: hemoleucograma, biochimia uzuală, radiografia toracică standard,
scintigrafia osoasă, echografia hepatică, examenul CT toracic şi abdominal sau dozarea
markerilor tumorali (CA15.3,CEA)(I,A).
Cancerul mamar local avansat, recidivat sau metastatic
Urmărirea după tratamentul recidivei loco-regionale se vaface ca pentru CM primar. Pacientele
trebuie examinate cu o frecvenţă care să permită cea mai bună paliaţie a simptomelor şi calitate
a vieţii”
Tratarea ulterioară a tumorii presupune:
• Recunoaşterea din timp a unei recidive (reapariţii) a tumorii;
• Depistarea şi tratarea bolilor secundare;
• Rezolvarea problemelor de ordin fizic, psihic şi social ale pacientelor.
Gradul în care sexualitatea unei persoane poate fi afectată în urma unui cancer de sân variază în
funcţie de modul în care femeia se percepe pe ea însăşi în această situaţie. Excizia chirurgicală
a sânului sau efectele post-radioterapie asupra unor părţi ale corpului o pot face să se simtă mai
puţin atractivă sau cu mai puţin apetit sexual, datorită unei lipse de excitaţie sau o diminuare a
acesteia.
Unele femei raportează o scădere a intensităţii orgasmului sau a frecvenţei acestuia. Pentru a
preveni aceste consecinţe, femeia este sfătuită să discute cu medicul despre eventualele precauţii
ce pot fi luate în legătură cu acest subiect (posibile medicamente sau psihoterapie), şi nu în

63
ultimul rând, sunt indicate discuţiile deschise cu partenerul. Intimitatea şi sexualitatea nu trebuie
să ia sfârşit odată cu diagnosticul de cancer de sân. Ceea ce este important de reţinut este că
fiecare femeie care a avut cancer mamar este diferită şi că răspunsul la tratament variază. Punctul
comun îl reprezintă necesitatea informării cu privire la diversele modalităţi şi oferte de ajutor,
precum şi participarea la refacerea şi menţinerea sănătăţii, prin efectuarea analizelor periodice.
Readaptarea la viaţa cotidiană nu este întotdeauna uşoară şi reprezintă în multe cazuri o
provocare pentru persoana în cauză. Apropiaţii, prietenii, colegii, doctorul dumneavoastră şi
eventual alţi consilieri (de exemplu, asistenţii sociali sau colaboratorii de la cabinetele de
consiliere) vă pot oferi sprijin în acest sens. Apelaţi la sprijinul care vă este oferit şi nu vă sfiiţi
să cereţi ajutorul celor apropiaţi!
Posibilitatea recidivei
Chiar dacă la majoritatea femeilor nu apare, odată ce s-a stabilit diagnosticul de cancer
mamar, recidiva este întotdeauna posibilă. Din cauza acetei posibilități, e mai corecct să ne
gandim o viață întreagă și necesită îngrijire și supraveghere toată viața, decăt ca la o îmbolnăvire
unică, ce poate fi vindecată printr-un tratament de scurtă durată.
Recidiva este cancerul care reapare după tratament. Uneori, indifferent de tratamentul
aplicat, câteva celule pot supraviețui și, până la urmă, pot da naștere la tumori. Nu este neapărat
necesar ca tumoarea să reapară în locul unde a fost inițial, ea poate recidiva în alte pârți ale
corpului.
Pentru cancerul mamar, localizările cele mai frecvente sunt plămânii, ficatul, creierul, ganglionii
limfatici din vecinătate și scheletul. Dacă neoplazia recidivează după tratament, va fi considerată
tot cancer mamar, indifferent în ce parte a organismului se gasește Aceasta pentru că celulele
canceroase sunt tot cellule ale glandei mamare, dar care s-au deplasat într-o altă parte a corpului.
Recidiva locală este cancerul aflat în locul sau apropierea localizării inițiale, adică în
glanda mamară.
Recidiva regională este reapariția cancerului cu localizare în ganglionii limfatici sau în
țesuturile din jurul glandei mamare, dar nu în altă parte a organismului.

64
 Recidiva la distanță, uneori numită și boală metastatică, este atunci cînd cancerul inițial
s-a răspândit în alte țesuturi sau organe ale corpului.
Dacă boala canceroasă recidivează, aceasta are loc în primii ani după diagnosticul inițial.
Din acest motiv, se va urmări evoluția paccientelor și investigațiile vor diferi în funcție de stadiul
în care a fost cancerul în momentul cînd a fost diagnosticat.
Mamografia constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de adetecta precoce o recidivă și
se va efectua annual. Deoarece mamografia nu poate evidenția toate cancerele mamare,
Societatea Americană de Cancer recomandă examenul clinic al glandelor mamare de către
medic, autoexaminarea sânilor și ecografia. La ora actual tomografia cu rezonanță magnetic dă
rezultatele cele mai bune, descoperind tumori care n-au fost depistate prin celelalte metode.
Numeroase studii au arătat că femeilee cu un cancer mamar au un risc de 3-4 ori mai
mare de a dezvolta o recidivă sau un nou ccancer în sânul opus decât o persoană sănătoasă.
Aceiași factori care care au un rol în apariția cancerului mamar sunt implicați și în producerea
recidivei. Unii factori asociați cu un risc crescut de cancer mamar, cum ar fi vârsta și cazuri de
cancer în familie nu pot fi schimbați. Însă alți factori care contribuie la risscul cancerului mamar,
cum ar fi modul de alimentație, activitatea fizică, fumatul și consumul de alcool pot fi schimbați,
diminuând în acest fel probabilitatea recidivei.
Studiile efectuate asupra femeilor diagnosticate cu cancer mamar arată că cele mai multe
sunt dispuse să facă schimbări în stilul lor de viață și mai ales în alimentație. Aceste studii
evidențiază și faptul că, în marea majoritate a cazurilor, medicii nu se simt calificați pentru a da
recomandările necesare, tocmai când pacientele doresc să facă orice pentru a evita recidiva.
Surplusul ponderal sau obezitatea constituie un factor de ris pentru recidivă, pentru
supraviețuirea de scurtă durată sau pentru ambele.
1. S-a obseervat că legătura între obezitate și evoluția progresivă a bolii era mai evidentă
la femeile diagnosticate într-un stadiu mai de început și la cele cu tumori pozitive pentru
receptorii de estrogen. După stabilirea diagnosticului de neoplasm mamar, câștigul
ponderal are un effect negative asupra supraviețuirii fără simptome.

65
 2. Trecerea la o alimentație vegetarian după descoperirea cancerului prelungește
supraviețuirea.
3. Un studio efectuat de mai multe universități din California arată că femeile cu cancer
mamar, care depun o activitate fizică viguroasă cel puțin de 3 ori pe săptămână, cu o
durată de 60 minute, sau o activitate de intensitate moderată de 60 de minute, de 6 ori pe
săptămână și concomitant, consumă multe fructe, legume și zarzavaturi, își scad riscul
recidelor și al decesului în anii următori cu 50%.
4. Alcoolul și fumatul măresc riscul recidivei.
TRATAMENTE ADJUVANTE
Tamoxifenul (Novaldex) scade riscul recidivei cu peste 33%. Deoarece printre efectele
secundare ale tamoxifenului este și riscul crescut de cancer endometrial, în fiecare caz se vor
cântări atât riscul tratamentului cât și câștigul obținut.
Anastrozol (Arimidex) se administrează ca o alternativă în locul tamoxifenului, pentru
prevenirea recidivei în cazurile de cancer depistate într-un stadiu ințial. Încă nu se cunosc
efectele secundare de lungă durată ale medicamentului.
Și chimioterapia se folosește pentru prevenirea recidivelor. Paclitaxelul (Taxol) sau
decotaxelul (Taxotere) sunt în curs de testare, pentru diminuarea riscului recidivei.
Deoarece multe cancere mamare sunt influențate de estrogen, a existat teama că nivelurile
hormonale crescute în cursul sarcinii ar putea crește riscul recodivei. Cercetările au arătat că
sarcina nu crește riscul dezvoltării cancerului mamar, cât tumoarea nu s-a răspândit și a fost
tratată cu success. Adesea se recomandă să se aștepte cel puțin doi ani după terminarea
tratamentului (chirurgical, radiologic sau chimic) înainte de o nouă sarcină.
Se poate ca în glanda mamară tratată pentru cancer să apară al doilea cancer, dacă a
rămas țesut glandular. Chiar dacă s-a efectuat o mastectomie, cancerul se poate dezvolta în
țesuturile rămase, în țesuturile rămase, în țesuturile cicatriceale sau în piele. Cancerul poate
apărea si în glanda mamară opusă. Riscul de a dezvolta un al doilea cancer în cursul vieții este
între 2 și 15%. Unele cancere secundare se datorează tratamentului anticanceros. De exemplu,

66
unele femei tratate pentru cancer mamar prezintă un risc crescut de a dezvolta cancer ovarian,
uterin, pulmonar, colorectal, tiroidian, de țesut conjunctiv, leucemie sau melanom.
Cancerul în glanda mamară opusă nu pare fie să legat de iradierea tumorii primare. Unele
medicamente folosite în cadrul chimioterapiei se asociază cu o ușoară creștere a riscului
leucemiei și a cancerului endometrial. Totuși, cele mai multe cancere secundare nu par să aibă
vreo legătură cu tratamentul anticanceros.
Tratamentul recidivei poate necesita interveția chirurgicală, chimioterapie, radioterapie și/sau
terapie biologică care stimulează reacțiile imunitare împotriva celulelor canceroase.
De cele mai multe ori, tratamentul pentru cel de-al doilea cancer la același sân este
mastectomia, deoarece iradierea pe un anumit loc nu poate fi practicată decât o singură dată. În
afara intervenției chirurgicale, se poate administra și terapie adjuvantă, cum ar fi tamoxifenul.
Herceptinul funcționează prin țintirea proteinei HER2 a factorului de creștere din
epiderma umană, care alimentează creșterea tumorilor canceroase ale sânului la femeile bolnave
de cancer cu HER2-pozitiv. Totuși, această situație este prezentă doar la 25% din cazurile de
cancer la sân.
Apărătorii Herceptinului invocă testele clinice, care demnstrează o reducere cu 46% a riscului
de recidivă atunci când medicamentul este prescris pacientelor aflate într-o fază avansată de
dezvolatare a bolii. Însă unul dintre studiile principale menționate în spijinul Herceptinului,
denumit Studiul HERA16, a înregistrat 34 de decese în grupul de control și 23 de decese în
grupul tratat cu Herceptin. Acest lucru înseamnă o reducere cu 0,6% a mortalității.

67
 CONCLUZIE

S-ar putea ca într-o zi să te confrunți cu o veste, pe cât de neașteptată, pe atât de

neplăcută. Diagnosticul acesta pare să fie echivalentul unei condamnări la moarte, și de multe
ori, șocul psihic produce neplăceri mult mai mari decât boala însăși.
Teama este absolut naturală, precum și îngrijorarea referitoare la modul în care boala vă va
afecta viața. Și va fi nevoie de timp pentru a accepta, a înțelege și a trăi cu acest diagnostic.
Anxietatea este o reacție obișnuită în fața unei boli serioase și în fața unei situații stresante, cu
perspective procedurilor terapeutice eșalonate de-a lungul mai multor luni.
S-ar putea să treceți printr-o perioadă de criză, care să dureze săptămâni sau luni, uneori
înrăutățită de efectele secundare ale tratamentelor.
În fața diagnosticului de cancer, fiecare persoană răspunde diferit, având mecanismele
proprii de a întâmpina criza.
Cancerul la sân reprezintă cea mai frecventă formă de cancer întâlnită la femei, cu o
incidență în România de peste 6000 de cazuri noi în fiecare an.
Consider că profilaxia stă la baza unei vieți sănătoase, lipsită de boli mai mult sau mai
puțin grave, este cea mai importantă concluzie la care am ajuns dupa tot studiul legat de cancerul
la sân, și nu numai. Prevenirea cancerului la sânn începe cu menținerea propriilor obiceiuri
sănătoase(un stil de viață activ, o dietă sănătoasă, renunțarea la fumat și alcool).
Informarea femeilor din timp este la fel de importantă. Cancerul nu discriminează, orice
femeie trebuie să fie conștientă de ce i se poate întâmpla, iar un simplu control îi poate salva
viața. În ultimii ani numărul deceselor a scăzut simțitor, diagnosticat în fază incipientă, poate fi
tratat relative ușor și fără urmări, chiar vindecat. 70% dintre cazurile de cancer mamar sunt
descoperite prin autoexaminare.

68
Este important să cunoști semnele și simptomele bolii, astfel încât să te prezinți la un examen
de specialitate în timp util, înainte de extinderea bolii, crescând astfel considerabil șansele de
vindecare. Cancerul descoperit în stadiu 0 sau 1 poate fi vindecat în proporție de 94%.
Cele mai multe cazuri de cancer mamar nu depind de moștenirea genetică. Este adevărat că
femeile cu antecedente de cancer la sân în familie prezintă un risc mai mare, dar asta nu
înseamnă că celelalte femei nu trebuie să se monitorizeze periodic. Un antecedent în familie ar
trebui să te facă mai atentă. Totuși, 70% dintre femeile diagnosticate cu cancer la sân nu au avut
în familie un caz similar.
Structura sânilor se modifică în timp, iar afecțiunile mamare pot apărea oricând. De
aceea, autoexaminarea și controlul medical periodic sunt foarte importante. Poate apărea la orice
vârstă, probabilitatea apariției acestuia crește odată cu vârsta femeii.
Nașterile la vârste tinere previn cancerul la sân, însă aceleași schimbări hormonale, după
vârsta de 30 de ani, pot contribui la creșterea riscului de cancer la sân.
Trebuie evitate obiectele vestimentare care mențin sânul într-o poziție anormală, precum
sutiene cu bureți, sârme sau silicon.
Apariția unui nodul nu este întotdeauna un semn de cancer, dar este un semn care nu
trebuie ignorat. Leziunile benigne sunt foarte comune și este normal ca sânul să se modifice pe
parcursul vieții. Totuși, există leziuni mamare care multă vreme au un character benign, iar după
o evoluție îndelungată suferă o transformare malignă. Nu trebuie ignorată niciodată o umflătură
ori o modificare de textură sau aspect pe care le descoperi la nivelul sânilor. Este foarte posibil
să nu fie nimic grav, dar e mai bine să fii sigură.
Viața este frumoasă și merită trăită frumos alături de cei dragi!

69
 BIBLIOGRAFIE
1. Tudor Ilie, Liviu Gheorghe, Mihai Minoiu-Cartea femeii, 2001, Editura Kamala
2. Emil Căpraru, Herta Căpraru- Mama si copilul, 2011, Editura Medicală, Ediția a
VI-a
3. Scott C. Littin-“Clinica Mayo – Ghidul sanatatii familiei”, 1990, Editura ALL
4. Viorel Ranga-Tratat de anatomia omului volum I, 1990, Editura Medicală
5. Dr. Dumitru Caraiman-Sfaturi pentru tinerele mame, Editura Medicală
6. Ovidiu Bojor, Mircea Alexan-Plante medicinale-izvor de sănătate, 1981, Editura
Cereș, București
7. Mihai Mihăilescu, Silvian Daschievici-Chirurgie penru cadre medicale, 1979,
Editura Medicală, București
8. Marin Voiculescu-Medicină pentru familie, 1986, Editura Medicală, București
9. Patrick Holford, Liz Efiong-Spune nu cancerului, 2011, Editura Litera (pentru
versiunea in limba română), București
10. Emil Rădulescu-Cancerul mamar, 2009, Editura viață și sănătate, Bucuresti,
Ediția a II-a
11. Popescu Raluca(traducator)-Sanatatea femeii, 2008, Editura Aquila93, Oradea
12. Valentin Stroescu-Farmacologie, 1992, 1993, Editura ALL, București
13. N.Dragomir, M. Mihăilescu, M. G. Plauchithu, V. Gligor-Ghid de farmaccologie
clinică, 1982, Editura Facla, Timișoara

70
14. Ghilezan N, Vitoc C, Găleşanu MR, Modalităţi şi rezultate terapeutice în cancerul
mamar, România 1990-1992. Studiu multicentric al SRRO. Radioter & Oncol
Med1996;II,3-4:1-7
15. Miron L. Cancerul mamar. În: Miron L, Miron I, eds. Chimioterapia cancerului -
principii şi practică. Iaşi: Editura Kolos, 2005:323-373.

71