ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

- Note de curs universitar –

TG-JIU 2022
1
 Capitolul I.
Etică universitară

1.1 Noțiuni introductive

Cursul de „Etică și integritate academică” este adresat atât studenților,
masteranzilor și doctoranzilor indiferent de disciplina pentru care optează, dar și
cadrelor didactice ori cercetătorilor științifici care iți desfășoară activitatea într-
un anumit domeniu academic.
Etimologic cuvântul „etic” provine din grecescul „ethicos” (ethas) și din
latinescul „mares” tradus prin semnificația de „moravuri 1”, cei doi termeni
având în esență înțeles de etic și moral.
Dacă inițial termenul de „etic” și „moral” era prevăzut, în special de
religie (având mai mult în comun religios), ulterior au apărut reguli etice cărora
li s-au dat un conținut juridic.
Așa cum s-a subliniat într-o opinie2, dreptul și morala sunt instrumente
cărora omul trebuie să se supună, iar influența moralei asupra dreptului primește
atât procesul creării dreptului, cât și procesul de aplicare a sa.
Deși cei doi termeni apar sinonimi, totuși morala și etica nu reprezinta
același lucru.
Știința eticii reprezintă o disciplină socio-umană bogată pe principiile
deliberării și alegerii ce vizează natura personalității, a vieții și formarea
caracterului ori studiului moravurilor3.
Diversitatea relațiilor sociale determină existența unei multitudini de
norme sociale și în consecință, o varietate de forme prin care se influențează
conduita oamenilor în cadrul relațiilor inter-umane.
Legătura dreptului cu morala ridică problema stabilirii criteriilor în baza
cărora o anumită relație trece din reglementarea morală în cea juridică. Spre

1
Cristinel Ghigheci, Etica profesiilor Juridice, Editura “Hamangiu”, București, 2017, p.9
2
Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, ediția a 5-a, Editura C.H. Beck, București, 2014, p.118
3
Cristinel Ghigheci, op.cit. , 2017, p.9

2
exemplu, morala conține preceptele sale și pe cel care îndeamnă pe oameni la o
anumită conduită loială, la un anumit respect .
În principiu, toate tipurile de activitate umană sunt supuse, în general
normării, în sensul că ele nu se pot desfășura neorganizat, fără să se subordoneze
unor scopuri sau criterii, prefigurate într-un sistem de principii și norme.
Pe de altă parte, pentru evitarea situațiilor care pun sub semnul îndoieli
calitatea activității de cercetare științifică, este necesar să se cunoască atât
concepte, precum etica universitară , integritate academică ori buna conduită în
cercetarea științifică dar și legislația aplicării bunei conduite academice în
materie.

1.2 Acte normative incidente în materie

Respectarea standardelor universitare în cercetarea știintifica a facut
obiectul Ordinului nr. 3131/2018 privind includerea în planurile de învățământ ,
pentru toate programele de studii universitare organizate în instituțiile de
învățământ superior din sistemul național de învățământ, a cursurilor de etică și
integritate academică4, emis de Ministerul Educației Naționale.
În conformitate cu prevederile Ordinului 3131/2018, începând cu anul
universitar 2018-2019 se vor include în planurile de învățământ, pentru toate
programele de studii universitare organizate în instituțiile de învățământ
superior, cursuri de etică și integritate academică.
Aceste cursuri universitare vor avea durata de minimum 14 ore pentru
fiecare program de studii universitare de licență și master.
Pentru ciclul de studii universitare de licență, cursurile de etică și
integritate academică vor avea caracter opțional, iar pentru studiile universitare
de masterat și doctorat, aceste cursuri au caracter obligatoriu.
Agenția Română de Asigurare a Calității în vederea în Învățământul
Superior (ARACIS) vor avea în vedere includerea în „Standardele specifice de

4
Publicat în M.Of. nr.140 din 14 feb.2018

3
evaluare pe domenii de studii”, respectiv în propunerea cu privire la
Metodologia de evaluare a studiilor doctorale, a unor prevederi referitoare la
cursurile de etică și integritate academică.
Prevederi importante referitoare la etica universitară se regăsesc și în:
-Legea Educației Naționale nr. 1/20115 modificată și publicată ulterior, care
în secțiunea a 5-a „Etica universitară”, precizează că la nivelul fiecărei
universități funcționează comisia de etică universitară a cărei structură și
componență este propusă de consiliul de administrație, avizată de senatul
universitar și aprobată de rector, iar membrii comisiei sunt persoane cu prestigiu
profesional și autoritate morală, cu excepția: rector, prorector, decan, prodecan,
director administrativ, directori de departamente.
Atribuțiile comisiei sunt prevăzute de art. (3) lit a)-e).
- Legea nr 288/2004 privind organizarea studiilor universitare 6, care
reglementează organizarea studiilor universitare pe trei cicluri, respectiv: studii
universitare de licență,
studii universitare de masterat și studii universitare de doctorat.
- Ordonanța de urgență a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității
educației7, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, modificată și
completată ulterior.
Metodologia de etică și integritate în procesul de evaluare a universităților
din Romania, metodologie care are la bază atât legislația internă ( ex.Legea nr.
1/2011 a educației naționale), cât și norme europene (ex.Declarația de la
Bologna din 19.06.1999).
Metodologia incidentă în materie cuprinde cinci capitole referitoare la:
sistemul de valori etice, la care se raportează activitatea de evaluare
instituțională a universităților; principiile eticii integrității evaluării

5
Publicată în M.Of. nr.18 din 10.01.2011 consolidată cu modificările și completările ulterioare
6
Publicată în M.Of. nr. 614 din 7 iulie 2004, republicată la data de 28 aprilie 2017
7
Publicată în M. Of. nr. 642 din 20 iulie 2005

4
instituționale; reguli de etică integritate în evaluarea instituțională a
universităților, etc.
- Consiliul de Etică și Management Universitar (C.E.M.U.), organism
consultativ, înființat prin Ordinul ministrului educației și cercetării științifice
nr.6085/20168.
Introdus în baza aceluiași Ordin, a fost aprobat și Regulamentul de
organizare și funcționare a Consiliului de Etică și Management Universitar.
- Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice,Dezvoltării Tehnologice
și inovării (CNECSDTI) înființat prin Regulamentul de organizare și funcționare
adoptat prin Ordinul Ministrului Cercetării și Dezvoltării nr.211/19.04.20179.
CNECSDTI își desfășoara activitatea în baza Legii nr 206/2004 privind buna
conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare10.
Legea educației naționale nr. 1/2011 modificată și completată ulterior, Carta
Europeană a Cercetătorilor și Codul de conduită pentru recrutarea cercetătorilor
și The european code of conduet for research integrity.
Acest Consiliu este un organism consultativ, fără personalitate juridică, iar
atribuțiile sale se referă atât la revizuirea codurilor de etică pe domenii cât și la
modul în care sunt respectate normele de conduită morală și profesională prin
analiza eventualelor abateri semnalate.
Membrii Consiliului Național de Etică trebuie să fie persoane cu activitate
recunoscută în domeniu: academicieni, profesori universitari, cercetători
științifici gradul I, funcționari publici, reprezentanți ai autorităților de stat pentru
cercetare-dezvoltare și ai altor ordonatori principali de credite care au în
subordine și/sau în coordonare unități de cercetare-dezvoltare.
Consiliul Național de Etică are, ca principale atribuțiuni 11: stabilește
principiile etice specifice domeniului de cercetare-dezvoltare; elaborează
codurile de etică pe domenii de activitate; stabilește procedurile specifice de
8
Publicată în M. Of. nr. 1036 din 22 decembrie 2016
9
Publicată în M. Of. nr. 287 din 24 aprilie 2017
10
Publicată în M. Of. nr. 505 din 4 iunie 2004
11
Art.7 lit. a) – g) Legea nr.206/2004 modificată și completată ulterior

5
urmat în scopul apariției unei conduite necorespunzătoare; analizează cazurile
sesizate referitoare la încălcarea regulilor de bună conduită si face recomandări
sț/sau de aplicare a sancțiunilor, etc.
Unitățiile și instituțiile care fac parte din sistemul național de cercetare-
dezvoltare, unitățiile și/ sau instituțiile care conduc programe de cercetare
dezvoltare au înființate comisii de etică, pe lângă consiliile științifice sau, după
caz, pe langă consiliile de administrație, comisii care se aprobă prin ordin al
conducătorului instituției sau al unității respective.
Printre atribuțiile mai importante ale Comisiilor de etică se regăsesc 12:
urmărirea modului cum se respectă Codurile de etică specifice domeniului
unităților sau instituțiilor respective;
cercetarea comisiilor de abateri de la etica profesională și propune conducerii
universitare sau instituțiilor măsurile necesare.
Art 128 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale privind Carta universitară,
precizează faptul că, această Carta prezintă opțiunile majore ale comunității
universitare și se aplică în tot spațiul universitar alin.(1), iar în alin.(2) se arată
că prevederile Cartei se referă, în mod obligatoriu, cel puțin la:
- Modalitățile de desemnare și revocare din funcție a persoanelor care ocupă
funcții de conducere, sau care fac parte din structurile și organismele de
conducere ale universității, conform legislației în vigoare;
- Codul de etică și deontologie profesională universitară;
-și altele.
În aceeași Carta, se menționează în art (3), că această Carta universitară se
elaborează și se adoptă de către senatul universitar, numai după dezbaterea cu
comunitatea universitară, în conținutul sau nu pot fi surprinse prevederi contrare
legislației în vigoare; altfel conținutul Cartei atrage nulitate de drept a actului
respectiv.

12
Art.10 lit. a) – b) din Legea nr.206/2004 modificată și completată ulterior

6
 - Carta universitară a Universității „Titu Maiorescu” București, Carta ce
reprezintă documentul fundamental care stabilește, pe baza autonomiei
universitare, structura organizatorică, organizarea programelor de studii
universitare și postuniversitare, modalitățile de desemnare și revocare a
structurilor și funcțiilor de conducere, standardele și indicatorii de asigurare a
calității educației și cercetării științifice, modalitățile de asociere, de cooperare,
de stabilire de parteneriate cu instituții publice și operatori economici,
cooperarea internațională, administrarea și protecția patrimoniului, răspunderea
publică și juridică, statutul personalului didactic și de cercetare, regulamentele și
metodologiile de aplicare a dispozițiilor din Carta.
În cadrul Universității „Titu Maiorescu” București, funcționează Comisia de
etică universitară, ca organ consultativ al universității, care:
- analizează abaterile de la etica universitară și cercetare științifică pe baza
sezizărilor, reclamațiilor primite;
- propune sancțiuni în urma analizării sesizărilor/reclamațiilor primite;
- verifică și constată eventualele incompatibilități și conflicte de interes în
mandatele structurilor de conducere universitară.
Activitatea Comisiei de etică se desfașoară în conformitate cu
Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de etică universitară și
Codul de etică și deontologie profesională universitară.
Codul de etică și deontologie profesională al Universității „Titu
Maiorescu” București, cuprinde cinci capitole referirtoare la: principii de etică
universitară; incompatibilități și conflicte de interese; sancțiuni acordate de
Comisia de etică universitară, etc.

1.3 Etica universitară

Legea nr. 1/2011 a educației naționale menționează în art.(2) alin(1) că,
această lege are ca viziune promovarea unui învățământ orientat pe valori,
creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale,

7
cunoștiințe fundamentale, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie
și în societate.
Art. 123 alin.(1) din Legea nr.1/2011 menționeaza faptul că autonomia
universitară este garantată prin Constituție. Libertatea academică este garantată
prin lege. Instituțiile de învățământ superior se organizează și funcționează
independent de orice influențe ideologice , politice sau religioase.
Autonomia universitară dă dreptul comunității universitare să își stabilească
viziunea proprie , strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și
funcționarea proprie , iar aspectele fundamentale ale autonomiei universitare se
exprimă în Carta universitară, aprobată de senatul universitar, în concordanță cu
legislația în vigoare.
În același timp, autonomia universitară se exercită numai cu condiția
asumării răspunderii publice.
În baza Proiectului „Pregătiți pentru a inova, pregătiți pentru a raspunde mai
bine nevoilor locale. Calitate și diversitate a universităților din România „ , emis
în parteneriat de Uniunea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior,
a Cercetării, Dezvoltării și Inovării cu (UE”FISCD”) cu Asociația pentru
Implementarea Democrației (AIB) și cu European University Association
(EUA), s-a elaborat Metodologia de etică și integritate în procesul de evaluare a
universităților din România, precizate anterior. Această metodologie a avut la
bază prevederi din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, referitoare la etica
universitară, Carta universitară, Codul de etică și deontologie profesională,
Consiliul de etică și management, etc, și vizează în mod direct, dimensiunea
eticii și integrității evaluărilor instituționale. Proiectarea de norme naționale cu
aplicabilitate generală privind etica și integritatea evaluărilor nu afectează
autonomia universală și nu lezează autoritatea organelor de conducere ale
universităților de învățământ superior.
Metodologia de etică și integritate în procesul de evaluare a universităților
din România cuprinde:

8
 a) sistemul de valori etice universitare la care se raportează activitatea de
evaluare instituțională din România.
b) scopul și obiectivele metodologiei.
c) principiile eticii și integrității evaluării instituționale.
d) regulile de etică și integritate a evaluării instituționale.
Potrivit Metodologiei, sistemul de valori etice universitare constituie
cadrul de formatizare a regulilor consensuale morale și de integritate în
domeniul academic, iar în valoriile etice orientează activitatea în domeniul
învățământului superior, în general, precum și în interiorul mediului academic și
al comunității universitare.
Ca valori etice universitare, Metodologia menționează pe urmatoarele13:
- libertatea academică, arată faptul că universitatea este un spațiu liber de
ingerințe, presiuni și constrâgeri, altele decât cele de natură științifică, legală și
etică;
- autonomia personală, este cea care asigură exercitarea consimțământului
propriu și posibilitatea opțiunii asupra programelor, concursurilor și
oportunităților de studii și cercetare;
- transparența , este valoarea etică care se referă la asigurarea accesului
public în mod oportun la toate categoriile de acțiuni, date și informații care
interesează membrii comunității universitare și societatea din care aceasta face
parte;
- etica relațiilor între membrii comunității academice, solicită evitarea
legăturilor și pozițiilor care duc la conflicte de interese și incompatibilități de
natură să afecteze judecățile, evaluările obiective și acțiunile membrilor
comunității și să permită; nepotismul, favoritismul, acte de persecuție sau de
răzbunare,etc.
- respectul, grija și toleranța, sunt acele valori care impun prețuirea demnității
fiecărui membru al comunității academice într-un climat liber de orice

13
Cap. 2, Secțiunea 2.1, art.6, lit a) – j).

9
discriminare, hărțuire, umilire, dispreț, amenințări, intimidare, etc, acțiuni
inadmisibile în mediul academic. Din contra, aceste valori trebuie să încurajeze
politețea, curajul, respectul, aprecierea, mândria, înțelegerea, solidaritatea, etc,
în mediul academic.
- dreptatea și echitatea sunt valori care determină atitudini corecte și de
respingere a discriminării, inegalității de sanșe și exploatării; promovarea
culturii organizaționale bazate pe performanță și probabilitate; stimularea
metodelor și tehnicilor de lucru consultative și flexibile; descurajarea și
eliminarea oricăror forme de corupție;
- profesionalismul, înseamnă competența în exercitarea profesiei; încredere
în validitatea deciziilor profesionale și față de profesie; protejarea față de
amatorism, dilentatism și impostură; identificarea cu specialitatea și cu cei din
același domeniu; atașamentul față de carieră academică; obligația morală de a
lucra în serviciul studenților; solidaritatea colegială și competența loială;
- primatul meritocrației, este valoarea etică ce constă în recunoașterea ,
cultivarea, recompensarea realizărilor, valorii și calității personale/colective și
în, încurajarea eficacității și performanței, etc.
- responsabilitatea profesională și socială, este valoarea care solicită
implicarea în problemele profesionale și publice, colegialitate și spirit cetățenesc
responsabil; garantarea dreptului de a critica public, etc.
Se face precizarea că valorile etice precizate mai sus asupra sistemului de
referință etic și de integritate la care se raportează activitatea de evaluare
instituțională.
În mediul academic, raportat la sistemul de valori etice, menționate anterior,
Metodologia de etică și integritate în procesul de evaluare a universităților din
România, reglementează și situația abaterilor de la valorile etice universitare 14,
astfel:

14
Cap. 2, Secțiunea 2.2, art.8, lit.a) – o).

10
 - obstrucționarea activității didactice, de cercetare stiințifică, administrative
sau a oricărei funcții a universității;
- frauda sub orice formă în procesul de învățământ, de cercetare științifică,
precum și în cadrul celorlalte activități din universitate;
- acceptarea/lipsa de reacție față de corupție, favorizarea acesteia, obținerea,
pretinderea sau nerefuzarea unor avantaje necuvenite;
- inducerea în eroare a conducerii universității prin dezinformare;
- agresarea fizică sau morală săvârșită sub orice formă împotriva membrilor
comunității universitare sau în legatură cu activitatea academică;
- discriminarea, în toate formele de manifestare a acesteia;
- favoritismul, sub orice aspect;
- participarea la activitățile din cadrul universității prin încălcarea
prevederilor legale a dispozițiilor cartei universitare privind consumul de alcool,
droguri, de alte substanțe interzise;
- practicarea unor atitudini și comportamente indecente, insultătoare sau
obscene și folosirea unui limbaj neconform spiritului academic;
- denigrarea publică a personalului sau instituției de către membrii
comunității universitare;
- folosirea abuzivă a calității de membru al comunității academice;
- organizarea și desfășurarea de activități nepermise în universitate,
folosirea numelui, a resurselor umane, financiare sau materiale ale acesteia în
scopuri nelegale sau contrare acesteia.
- distrugerea, alterarea sau falsificarea documentelor și a bazelor de date ale
universității, ca și utilizarea lor în scopuri ilicite;
- pătrunderea neautorizată în spațiile în care accesul este reglementat prin
măsuri speciale;
- realizarea neautorizată și provocarea cu vinovăție de prejudicii în dauna
patrimoniului universității;

11
 Se menționează faptul că Metodologia în cauză prevede că sancționarea
abaterilor (precizate anterior) se face, după caz potrivit prevederilor legale și ale
dispozițiilor din regulamentele și cartele universitare (secțiunea 2.2. art.9) iar
aceste fapte (menționate de art.8 lit.a)-c) se consideră abateri în situația
săvârșirii de către membrii echipelor de evaluare pe timpul evaluării
instituționale sau în legatură directă cu acestea.
Conform capitolului 2, secțiunea 2.2, art.10 din Metodologie, cercetarea și
sancționarea abaterilor se fac în funcție de natura acestora potrivit prevederilor
legale în materie.

1.4. Etica universitară prevăzută în Carta universitară și în

Codul de etică și deontologie profesională universitară.
Un document de o semnificație majoră ce trebuie să existe la nivelul
fiecărei universități pe plan național îl constituie Carta universitară.
Așa cum am mai precizat, Legea educației naționale nr.1/2011 cu
modificările și completările ulterioare menționează în art.128 alin.(1), „Carta
universitară prezintă opțiunile majore ale comunități universității și se aplică în
tot spațiul universitar.
În conformitate cu alin.(2) lit.a)-j) al art.128 din Legea nr.1/2011, Carta
universitară se referă, în mod obligatoriu, cel puțin la:
- modalitățile de desemnare și revocare din funcție a persoanelor care ocupă
funcții de conducere sau care fac parte din structurile și organismele de
conducere ale universității, conform legislației în vigoare;
- Codul de etică și deontologie profesională universitară;
- modul în care se realizează gestiunea și protecția resurselor universității;
- condițiile în care se constituie fondurile proprii și stabilirea destinației
acestora și a condițiilor în care sunt utilizate;
- condițiile în care se pot încheia contracte cu instituțiile publice și cu alți
operatori economici în vederea unor programe de cercetare fundamentală și

12
aplicativă sau a creșterii nivelului de calificare a specialiștilor cu studii
universitare;
- condițiile în care universitatea se poate asocia cu alte instituții de
învățământ superior sau cu alte organizații pentru îndeplinirea misiunii sale;
- modalitățile în care se pot construi, deține și folosi elemente aferente
bazei materiale a universității, necesare educației și cercetării ștințifice;
- modalitățile în care se derulează acțiunile de cooperare internațională ale
instituției de învățământ superior, încheierea de contracte și participarea la
organizațiile europene și internaționale;
- modalitățile de colaborare dintre structurile de conducere ale
universităților și sindicatele personalului didactic, de cercetare, tehnic, și
administrativ și organizațiile studențești legal constituite;
De menționat este faptul ca această Carta universitară se elaborează și se
adoptă numai după dezbaterea cu comunitatea universitară , potrivit Legii
educației naționale, art.128 alin.(3) iar, Carta nu poate conține prevederi contrare
legislației în vigoare . „Nerespectarea legilor în conținutul Cartei universitare
atrage nulitatea de drept a actului respectiv”(art.128.alin.(4).
Conform art.128 alin.(5) din Legea nr.1/2011, Carta universitară se adoptă
numai după rezoluția pozitivă a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și
Sportului privind avizul de legalitate asupra Cartei universitare. Rezoluția
privind avizul de legalitate se emite de către Ministerul Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului în termen de maxim 30 de zile de la data solicitării
instituției de învățământ superior. Dacă nu se respectă termenul, Carta se
consideră avizată potrivit aprobării tacite, Art.128 alin.(6) din Legea educației
naționale nr.1/2011.
Având în vedere că autonomia universitară este garantată prin legea
fundamentală (Constituția), Legea educației naționale nr.1/2011, garantează
libertatea academică, care, în art.123, menționează: „promovarea unui
învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități

13
volitive și capacități actțonale, cunoștințe fundamentale, competente și abilități
de utilizare directă, în profesie și în societate”.
În baza Cartei universitare prevazută de legea educației naționale, fiecare
universitate își elaborează propria sa Carta, așa cum este și Carta Universității
„Titu Maiorescu” București.
Această Carta cuprinde șase titluri și Capitole, după cum urmează:
- Titlul I – Cadrul Juridic general și principiile de organizare și funcționare
a Universității, cuprinde șase capitole, ce privesc: principiile care generează
procesul instructiv-educativ și cercetarea ștințifică; viziunea și obiectivele
Universității; autonomia universitară și libertatea academică; comunitatea
universitară și spațiul universitar, etc.
- Titlul II – organizarea programelor de studii universitare, cuprinde șase
capitole, privind: studii universitare de licență și de masterat; studii universitare
de doctorat; activitatea de cercetare ștințifică, etc.
- Titlul III – conducerea universității, cuprinde trei capitole și 11 secțiuni,
precum: organizarea și funcționarea structurilor și funcțiilor de conducere;
exercitarea mandatului, competențele și atribuțiile Rectorului și prorectorilor, ale
Consiliului de Administrație, Consiliului facultății, a decanului și prodecanului,
etc.
- Titlul IV – patrimoniu, Gestionarea și protecția resurselor patrimoniale ale
universităților, cuprinde două capitole privind patrimoniu și protecția resurselor
patrimoniale.
- Titlul V – dispoziții cu privire la statutul personalului didactic și de
cercetare și cuprinde trei capitole și patru secțiuni referitoare la funcțiile
didactice, de cercetare și norma universitară, etc.
Așa cum prevede Carta universitară, în art 6 alin.(1), Universitatea „Titu
Maiorescu” București, în calitatea de persoană juridică de drept privat și de
interes public, promovează în mediul universitar valorile concurenței oneste,

14
respectând drepturile tuturor instituțiilor de învățământ și de cercetare ștințifică
componente ale sistemului național de învățământ.
Universitatea „Titu Maiorescu” București respectă principiile înscrise în
Declarația Universală a Drepturilor Omului din anul 1948, își exprimă
adeziunea față de Declarația de la Lima privind libertatea Academică și
Autonomia instituțiilor de Învățământ Superior din anul 1988 și față de Magna
Cartea Universităților Europene din anul 1988 și participă la aplicarea
Procesului Bologna din anul 1999.
Principiile pe care se bazează învățământul universitar din cadrul
Universității „Titu Maiorescu” București, privesc : autonomia universitară;
libertăți academice; răspunderii publice; asigurarea calității; centrării educației
pe student; echității, eficienței manageriale și financiare, transparenței,
respectării drepturilor și libertăților; consultării partenerilor sociali15.
Pe de alta parte, comunitatea universitară a acestei instituții, respectă și
apără principiile fundamentale ale eticii și deontologiei universitare stabilite în
Codul de etică și deontologie profesională universitară.
Codul de etică și deontologie profesională universitară al Universității
„Titu Maiorescu” București cuprinde un ansamblu de principii și norme de etică
universitară pe care membrii comunității universitare din Universitatea „Titu
Maiorescu” consimt să le respecte în activitatatea lor didactică și de cercetare
stiințifică și stabilește, acolo unde este cazul, sancțiuni pentru încălcarea
acestora.
Potrivit Codului de etică și deontologie universitară, principiile
fundamentale de etică universitară în baza cărora se desfășoara activitatea
didactică și de cercetare stiințifică sunt următoarele16: libertatea academică17;
dreptate și echitate18; profesionalismul și meritul19; onestitatea academică și

15
Art.12 alin. (1) lit. a) – l) din Carta Universității “Titu Maiorescu” București
16
Cap. I, art.3 din Codul de etică și deontologie profesională
17
Cap. II A. art.4 alin. (1) si (2) lit. a) – f), Codul de etică și deontologie profesională
18
Cap. II B. art.7 lit a) – c), Codul de etică și deontologie profesională
19
Cap. II C. art.14-17, Codul de etică și deontologie profesională

15
corectitudinea intelectuală20; transparență21; loialitate22; evitarea sau eliminarea
conflictelor de interese și a incompatibilităților.
În vederea asigurării respectării Codului de etică și deontologie
profesională a Universității „Titu Maiorescu” București în cadrul universității
este constituită și funcționează Comisia de etică universitară, a cărei structură și
componență este propusă de Consiliul de administrație, avizate de Senat și
aprobată de rector, cu respectarea prevederilor privind situațiile de
incompatibilitate care sunt menționate în capitolul III art.29-37 din Cod.
Comisia de etică universitară a Universității „Titu Maiorescu” București
are în principal, următoarele atribuții23:
- verifică și constată, în termen de maximum 30 de zile de la constituirea
sa, incompatibilitățile survenite în urma validării mandatelor tuturor membrilor
structurilor de conducere și a persoanelor care dețin funcții de conducere și
semnalează corpurile de incompatibilitate a Senatului Universitar;
- analizează abaterile de la etica universitară, pe baza sesizărilor primite
de la membrii comunității universitare, de la orice persoana din afara
Universității sau pe baza autosesizării;
- soluționează sesizările analizate, presupunând, după caz, sancțiunile ce
urmează a fi aplicate;
- aplică dispozițiile Legii nr.25.06/2004 privind buna conduită în
cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, cu modificările și
completările ulterioare24.
- întocmește un raport anual referitor la situația respectării eticii
universitare și a eticii activităților de cercetare, care se prezintă rectorului și
Senatului Universitar și care constituie un document public.
- îndeplinește și alte atribuții prevăzute de Carta Universitară.

20
Cap.II D. art. 18-23, Codul de etică și deontologie profesională
21
Cap.II E. art. 24-26, Codul de etică și deontologie profesională
22
Cap. II F. art. 27-28 lit a) – j), Codul de etică și deontologie profesională
23
Cap. IV, art.39 alin (2) lit. a) – f) din Cod.
24
Publicat în M.Of. al României, nr.505 din 03 august 2004, modificată și completată ulterior

16
 Se menționează faptul că, potrivit prevederilor din Cod, orice persoană
din Universitate sau din afara acesteia, poate sesiza în scris Comisia de etică
abaterile savârșite de membrii comunității universitare, iar Comisia va răspunde
în scris în termen de 30 de zile de la primirea acesteia, păstrând
confidențialitatea identității autorului.
Comisia de etică universitară, poate stabili și sancțiuni pentru personalul
Didactic și de cercetare cât și celui auxiliar pentru încălcarea eticii universitare
sau pentru abateri de la buna conduită în cercetarea științifică, precum25:
- avertismentul scris;
- diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația
de conducere, de îndrumare și de control;
- suspendarea pe o perioadă determinată de timp, a dreptului de a se
înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții didactice/de cercetare
superioare sau a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control, ca
membru în Comisii de licență, de master sau de doctorat;
- destituirea din funcția de conducere din învățământ/cercetare științifică;
- desfacerea contractului individual de muncă.
Tot astfel, Comisia de etică poate stabili sancțiuni studenților și
studenților doctoranzi, pentru încălcarea eticii universitare, precum26:
- avertismentul scris;
- retragerea bursei, dacă este cazul;
- exmatricularea.
Sancțiunile prevăzute de Comisia de etică universitară sunt puse în
aplicare de către Decan sau rector, după caz, în termen de 30 de zile de la
stabilirea acestora, iar dreptul persoanei sacționate de a se adresa instanței
judecătorești este garantat.

25
Cap. IV art.42 lit. a) – e) din Cod si art 318 din Legea nr.1/2011 a educației naționale
26
Cap. IV art.43 lit a) – c) din Cod.

17
Capitolul II.
Integritate academică.

1.Noțiuni introductive
Noțiunea de „integritate”, în limba franceză „integrite” , presupune:
însușirea de a fi (și de a rămâne) întreg, intact, integru; cinste, probitate;
reputație de integritate; onestitate27.
În principiu, integritatea presupune un concept major al unei acțiuni,
valori, metode, măsuri, principii, așteptări și morală, fiind o alegere personală de
gânduri și acțiuni, un angajament previzibil pentru a onora principii și valori și
principii morale, etice, spirituale și artistice.
În ceea ce privește problematica referitoare la etică, integritatea este
considerată ca fiind onestitatea, veridicitatea sau acuratețea acțiunilor unei
persoane. Pe de altă parte, integritatea în etică nu poate fi similară cu binele, ci
numai cu principiile naționale.
Integritatea trebuie să fie, în primul rând, personală. Aceasta presupune că
atât acțiunile, cât și gândurile unei persoane, să fie unitare, iar acestea ar trebui
să reflecte un set de virtuții etice, pe care acea persoană le-a îmbrățișat în mod
liber și sincer.
În context profesional, integritatea reprezintă colecția integrată a valorilor
care evidențiează scopul profesional al unei organizații, scop care este strâns
legat de protecția și servirea publicului.

27
Noul dicționar universal al limbii române ediția a 3- a, Editura Litera internațional, București, 2009, p.693

18
2.Integritatea academică
Integritatea academică reprezintă un ansamblu de valori și principii etice
precum integritate morală, libertate academică, corectitudine intelectuală,
onestitate, competență, colegialitate, loialitate, responsabilitate, transparență,
respect și toleranță, reguli ce trebuie respectate atât de către studenți și profesori
cât și de personalul administrativ al instituției de învățământ pe care o
frecventează.
Integritatea academică are la bază în general unele principii academice
cum ar fi : onestitate, corectitudine intelectuală, responsabilitate profesională și
socială, libertate academică, integritate morală, autonomie personală, dreptate și
echitate, colegialitate, loialitate, transparență și merit.
Problematica integrității academice are la bază principiile care guvernează
învățământul preuniversitar și superior stipulate în Legea educației naționale nr.
1/2011 cu modificările ulterioare, principii statuate în art.3 lit.a)-i) și care se
referă la:
- principiul echității- în baza căruia accesul la învățare se realizează fără
discriminare;
- principiul calității- în baza căruia activitățile de învățământ se raportează
la standarde de referință și la bunele practici naționale și internaționale;
- principiul relevanței- în baza căruia educația răspunde nevoilor de
dezvoltare personală și social-economică;
- principiul eficienței- în baza căruia se urmărește obținerea de rezultate
educaționale maxime, prin gestionarea resurselor existente;
- principiul descentralizării- în baza căruia deciziile principale se iau de
către actorii implicați direct în proces;
- principiul răspunderii publice- în baza căruia unitățiile și instituțiile de
învățământ răspund public de performanțele lor;
- principiul garantării identității culturale a tuturor cetățenilor români și a
dialogului interculturtal, etc.

19
 Având în vedere prevederile Legii nr. 1/2011 a educației naționale și ale
Legii nr. 206/2014, universitățile din sistemul național de învățământ au adoptat
fiecare, documente publice cu referire la integritatea academică precum, Carta
universitară, Codul de etică universitară și Comisia de etică universitară.
Din acest punct de vedere și Universitatea „Titu Maiorescu” București a
elaborat documente cu referire la integritatea academică, respectiv, Carta
universitară, Codul de etică și deontologie profesională universitară, Comisia de
etică, regulamente, metodologii, planuri și programe de cercetare științifică așa
cum am mai precizat anterior.
Potrivit art.13 alin.(1) din Codul de etică și deontologie profesională
universitară elaborat de Universitatea „Titu Maiorescu” București, integritatea
academică presupune raportarea corectă, imparțială și responsabilă la rezultatele
propriilor acțiuni și la rezultatele acțiunilor altor membri ai comunității
universitare, în cadrul spațiului universitar.
Sunt interzise următoarele fapte cu privire la încălcarea integrității
academice28:
- aplicarea în evaluarea studentului a altor mijloace și criteri decât cele
prevăzute de lege, de regulamentele specifice ale universității și de fișele
disciplinelor;
- condiționarea sub orice formă a intrării studenților la examene, de
exemplu prin cumpărarea unor lucrări sau cărți ale cadrelor didactice;
- solicitarea de favoruri sexuale și hărțuirea sexuală;
- abuzul de autoritate al cadrului didactic pentru a influența conștiința sau
comportamentul unui student;
- existența unor relații extraprofesionale de orice tip, care periclitează
integritatea procesului educațional;
- introducerea de date false în dosarul pentru participarea la concurs
pentru ocuparea unui post didactic sau de cercetare științifică;

28
Art.13 alin. (2) lit. a) – j) din Cod.

20
 - frauda sau tentative de fraudă a examenelor, precum și orice alte
activități care pot prejudicia evaluarea corectă a cunoștiințelor și competențelor;
- deteriorarea, distrugerea deliberată sau sustragerea materialelor
didactice, a cărților și revistelor de specialitate din bibliotecă ori a informațiilor
din calculatoarele aflate în spațiul universitar;
- orice alte acțiuni care pot prejudicia desfășurarea corectă, imparțială și
responsabilă a activităților didactice și de cercetare științifică.
În același timp, personalul comunității academice trebuie să aibă în vedere
situațiile de incompatibilitate și conflicte de interese precizate în Cod 29. Astfel,
ei nu pot să se dea la acte și fapte de competiție sau de altă natură susceptibile să
afecteze integritatea mediului universitar, nu să aducă prejudicii imagini unității.
Incompatibilitatea reprezintă situația în care o persoană ocupa
concomitent două sau mai multe funcții (art.29 alin.(1) din Cod), iar conflictul
de interese este situația concretă sau posibilă, în care un membru al personalului
didactic și de cercetare științifică/didactică și de cercetare auxiliar sau al
personalului nedidactic ori o persoană juridică la care acesta este asociat sau
acționar are interese personale de natură patrimonială sau nepatrimonială
contrare sau neloiale universității, exercitate astfel încât să influențeze negativ
realizarea obiectivă a atribuțiilor funcției ocupate sau să îi afecteze votul în
cadrul organelor colegiale de conducere (art.29 alin(2) din Cod).
În ceea ce privește interesul personal, acesta îl reprezintă orice avantaj
material sau de altă natură, urmărit sau obținut în mod direct sau indirect de
către o persoană care exercită o funcție de conducere, de control, autoritate sau
evaluare instituțională de la orice nivel în universitate, prin folosirea reputației,
influenței, facilităților, relațiilor și informațiilor la care are acces în îndeplinirea
acesteia.

Capitolul III.
29
Art. 29 – 37din Codul de etică și deontologie profesională, universitară al Universității “Titu Maiorescu”
București.

21
Plagiatul în mediul academic

3.1 Noțiuni introductive

Etimologic, cuvântul „plagiat” provine din latinescul „plagium” (adică, „a
vinde sclavi, aparține vânzătorului)30. În limba franceză „plagiat” înseamnă o
opera literară, științifică etc.,a altcuiva pe care și-o însușește, prezentând-o drept
creație proprie31.
În principiu, plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, procedeelor,
tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei altei persoane, indiferent de calea
prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creații proprii 32. Autorul
real poate fi o persoană, o organizație, sau poate include mai multe persoane sau
organizații inclusiv o comunitate de contributori. Indiferent de tipul autorului
real, și de forma de publicare (anonima sub pseudonim, sau sub nume real),
preluarea creașiei acestuia fără specificarea corectă a sursei reprezintă plagiat.
De asemenea, plagiatul este distinct de încălcarea drepturilor morale ale
autorului sau de încălcarea drepturilor de autor. De exemplu, susținerea publică
a unei lucrări de licență/masterat/doctorat cumpărate de la o firma specializată în
redactarea lucrărilor de diploma (licența, masterat, doctorat), reprezintă plagiat,
deși nu încalcă niciun fel de drept de autor sau de proprietate intelectuală.
Așadar, prelucrarea unei forme de creație intelectuală, fără specificarea
corectă a sursei de proveniență, constituie un plagiat. Noțiunea de plagiat
include nu numai însușirea textului, dar și a ideilor altui autor, fără a-l cita, și
prezentarea lor drept creații proprii.
Din punct de vedere semantic, termenul de plagiat este sinonim cu cel de
furt, referire la o formă de furt intelectual. Din acest punct de vedere, plagiatul
constituie o infracțiune și intră sub incidența legală.
3.2 Autoplagiatul

30
https :// ro.wikipedia.org/wiki/plagiat
31
Noul dictionar universal al limbii romane, op.cit. , 2009, p.1167 – 1168.
32
https :// ro.wikipedia.org/wiki/plagiat#cite_note_2

22
 În ultimul timp, în mediul academic apare o nouă amenințare la adresa
redactaării unei lucrări științifice sub formă de „autoplagiat sau autocitiri”, adică
de reciclarea propriilor opinii și cercetări.
Așa cum am precizat anterior, plagiatul este definit (conform DUEX) ca
„ceva care a fost însușit integral sau parțial de la altcineva și prezentat drept
creație personală”.
În acest cadru, autoplagiatul s-ar referi la „ceva pe care vi l-am însușit-
integral sau parțial-de la noi și l-am prezentat drept creație personală”, evident
ca în acest context conceptul de autoplagiat este fără sens, unii autori afirmând
că nu ar trebui să discutăm despre el.
În ciuda controverselor din literatură asupra conceptului de autoplagiat,
trebuie menționat faptul că în ultimii ani a apărut în mediul academic o
preocupare mai atentă privind acest concept din perspectiva etică. Aceasta se
întâmplă deoarece mediul academic este prin excelență unul în care, în scopul
vizibilității și consistenței mesajului științific, reluăm adesea idei și texte proprii
în lucrările noastre noi. Dăm câteva exemple de astfel de cutume academice bine
încetățenite33:
- cei mai mulți autori, după ce își prezintă teza de doctorat o publică și sub
forma unei cărți și / sau a uneia sau mai multor articole;
- de asemenea, după ce se prezintă o lucrare la o conferință, ea se trimite
adesea spre publicare într-o revistă sau carte;
- există cutuma fundamentală mediului academic de a crea opere derivate,
operele derivate sunt acele opere care sunt create pornind de la una sau mai
multe lucrări științifice preexistente și orice alte transformări ale unei opere
științifice care reprezintă o muncă intelectuală de creație potrivit Legii Dreptului
de autor nr. 8/1996 cu modificările ulterioare 34 . În mediul academic cele mai
frecvente opere derivate sunt lucrări de tip cursuri universitare (note de curs,
33
Constantin Brătianu, Simona Vasilache, Elaborarea, redactarea și susținerea lucrărilor de licență și de masterat,
Editura Universitară București, 2008, p.157
34
Publ. în M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996, modificată prin Legea nr. 74/2018, pentru dezvoltare a se vedea, în
acest sens, Ion Păducel, Dreptul proprietății intelectuale, Editura Măiastra, Tg-Jiu, 2018

23
caiete de seminarii, monografii etc.). Deoarece oferă o analiză mai globală, ele
includ adesea texte din cărți de specialitate publicate anterior de autor. În plus,
constituindu-se în bibliografie de specialitate, lucrările cu caracter de curs sau
adesea părți comune dacă cursurile respective sunt cu referire la domenii
apropiate sau la subdomenii ale aceluiași domeniu; pentru domeniul de
intersectare se preferă publicarea textului în format standard pentru a păstra
consistența discursului, a familiariza studenții cu texte standard asupra tematicii
și a stimula diseminarea corectă a conținutului său;
- unii autori, publică un articol în mai multe locuri pentru a crește
vizibilitatea textului, mai ales în condițiile care revistele sunt din țări diferite,
sunt publicate în limbi diferite și /sau se adresează unui public ținta foarte
diferit.
În toate aceste situații se poate vorbi în mod responsabil de autoplagiat-ca
fraudă academică-doar în situația în care nu există transparența asupra faptului
că materialul prezentat a mai fost expus anterior de același autor.
Față de cele menționate, se poate arăta că autoplagiatul reprezintă
republicarea unor texte de către același autor, sub alt titlu sau într-o altă formă,
puțin sau deloc modificată, vechile fragmente fiind integrate unui produs
științific declarat „nou”. De altfel, autoplagiatul (înmulțirea paginilor unei
lucrări prin repetarea unor file în diferite capitole) sub forma „reciclării textului”
apare și în contextul în care studenții își păstrează același text la cursuri sau în
situații diferite, fără a informa profesorul asupra acestui fapt.

3.3 Acte normative în incidență în acest domeniu

Noțiunile de „plagiat” și de „autoplagiat” sunt definite de Ordonanța de
Guvern nr. 28/201135 pentru modificarea și completarea Legii nr. 206/2004
privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvolatarea tehnologică și
inovare.

35
Publ. in M. Of.

24
 Potrivit actului normativ respectiv, plagiatul înseamnă expunerea într-o
operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice
extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a
menționat acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale36.
Conform aceluiași act normativ autoplagiatul reprezintă expunere într-o
operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice
extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic ale aceluiași autor, fără a
menționa și fără a face trimitere la sursele originale37.
Se face mențiunea ca prevederile Legii nr. 206/2004 modificate prin O.G.
nr. 8/2016 referitoare la plagiat și autoplagiat au aplicabilitate numai asupra
categoriilor de personal ce desfășoara activități de cercetare-dezvoltare
prevăzute în Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-
dezvoltare38, precum și de către alte categorii de personal din mediul public sau
privat, ce beneficiază de fonduri publice de cercetare - dezvolatare.
Deși, Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările ulterioare, nu
definește noțiunile de plagiat sau autoplagiat totuși le categorisește ca fiind
abateri grave de la cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare. Art.
310 din Legea nr.1/2011 precizează: „constituie abateri grave de la buna
conduită în cercetarea științifică și activitatea universitară:
a) plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori;
b) confecționarea de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
c) introducerea de informații false în solicitările de granturi sau de
finanțare”.
Problematica plagiatului își găsește reglementarea și în cuprinsul Legii nr.
8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe 39. Astfel, potrivit art. 197
36
Art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004, modificată prin O. G. nr. 8/2011.
37
Art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 206/2004 modificată prin O. G. nr. 8/2011.
38
Publ. în M. Of. nr. 530 din 23 iulie 2003 modificată și completată prin Legea nr. 69 din 19 martie 2018.
39
Publ. în M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996, republicata in M. Of. nr. 489 din 14 iunie 2018

25
alin.(1) „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă fapta persoanei care își insușește, fără drept, în întegime sau în
parte, opera unui alt autor și o prezintă ca o creație intelectuală proprie”.
Referiri importante privind plagiatul se regăsesc în conținutul Hotărârii
Guvernului nr. 681 din 29 iunie 2011 privind aprobarea Codului studiilor
universitare de doctorat40. Art. 20 alin. (3) precizează în cazul unor eventuale
fraude academice, al unor incălcări ale eticii universitare sau al unor abateri de
la buna conduită în cercetarea științifică, inclusivă a plagiatului studentul
doctorand și / sau conducătorul de doctorat răspund/ răspunde în condițiile
legii”, în art. 67 alin. (3) menționează „în urma identificării unor încălcări ale
bunei conduite în cercetare-dezvolatare, inclusiv plagierea rezultatelor sau
publicațiilor altor autori, confecționarea de rezulatate ori înlocuirea rezultatelor
cu date fictive, în cadrul evaluării tezei de către conducătorul de doctorat sau
comisia de îndrumare, acordul de susținere publică nu se obține”.
Având în vedere că Legea nr. 206/2004 cu modificările ulterioare
menționează categoriile de personal asupra cărora are aplicabilitate, Comisiile
de etică stabilite de Consiliul Național de Etică a Cercetării
Științifice,Dezvoltării Tehnologice și Inovării, pot propune sancțiuni pentru
abateri de la buna conduită în cercetare-dezvolatare, constatate și dovedite,
precum41:
- îndepărtarea persoanei/persoanelor din eclipsa de realizare a proiectului;
- schimbarea responsabilului de proiect;
- retragerea și /sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea
regulilor de bună conduită;
- mustrare scrisă;
- retrogadarea din funcție;
- concedierea.

40
Publ. în M. Of. nr. 551 din 3 august 2011, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr.134 din 2
martie 2016
41
Art. 14 alin. (1) lit. a) – g) din Legea nr. 204/2004 modificată și completată ulterior

26
 3.4 Ghid de identificare a plagiatului
Având în vedere fenomenul „plagiatului și autoplagiatului” Consiliul
Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, a
emis Ghidul pentru identificarea plagiatului în lucrările științifice 42, ghid ce are
menirea de a prezenta principiile generale și bunele practici (procedee specifice)
în diagnosticarea plagiatului.
Potrivit Ghidului respectiv, plagierea este preluarea de către autor a unor
elemente din opera de creație intelctuală a altui autor și prezentarea lor în spațiul
public drept componente ale unei opere proprii. Plagiatul este rezulatatul acțiunii
de a plagia și se referă la opera generată prin preluarea ilegitimă, intenționată
sau nu, din punct de vedere deontologic.
Ghidul incident în materie, conține atât principiile și clasificările in
analiza plagiatului cât și procedeele referitoare la plagiat.
În ceea ce privește principiile și clasificările în analiza plagiatului, Ghidul
distruge șase principii, astfel :
- severitatea, plagierea în cadrul unei opere este cu atât mai severă cu cât
preluările ilegitime a) au o mai mare extensie, b) sunt localizate în zone mai
importante din arhitectura lucrării, c) decurge nu din necunoașterea bunelor
practicii de redactare și d) se inscriu în mai mare măsură intr-o serie repetitivă
pentru autorul respectiv. Extrinsec , dar cumulativ contează și avantajele pe care
autorul în cauză le obține din plagiere.
- combinația text plagiat/ text original nu exclude plagiatul. Prezența unei
părți originale și corect editate în materialul supus evaluării nu compensează în
niciun fel plagiatul dovedit pentru alte părți ale aceluiași material.
- plagiatul este preluarea de text, dar poate fi și preluare de idei. Constituie
plagiat atât preluarea de idei cât și preluarea de text fără citările de rigoare.

42
http : // cne. ancs. Ro / wp – content / uploads / cne / 2017 /12 / Ghid_identificare_plagiat_final_site. pdf

27
 Furtul intelectual are loc prin parafrazarea unor idei, fără semnalarea
intenționată a legăturii dintre lucrarea care expune și lucrarea sursă a ideii.
Există și un plagiat prin preluarea frauduloasă de cuvinte sau de text.
Plagiatul este furt din opera altui autor, nu a unei idei sau a unor cuvinte,
ci a unor cuvinte care exprima idei.
- bunele practici de integritate nu sunt dependente de contextul legii. În
pofida variațiilor de context social-politic și de etapa de dezvoltare a cercetării
științifice, în Romania a existat tot timpul și o cultură a bunelor practici în
materie de integritate în prezentarea rezultatelor de cercetare.
- plagiatul din lucrări colective. Preluarea fără citările de rigoare din
lucrări semnate în calitate de coautor poate fi tot o formă de plagiat dacă se face
pe scară largă, repetată și poate aduce prejudicii de imagine celorlalți autori.
- plagiatul și „cunoașterea comună”. Suspiciunea de plagiat nu se poate
extinde și asupra creațiilor intelctuale care intră în categoria a ceea ce se cheamă
„cunoaștere comună”. Principiul trebuie aplicat cu rigoare cuvenită spiritului
său. Formulările interpretative asupra unor texte normative sau asupra unor date
de largă cunoaștere publică sau a unor evenimente istorice nu sunt, în sine, texte
normative sau simple descrieri de fapte și evenimente.
Se face precizarea ca toate cele șase principii menționate mai sus43, se
aplică la toate domeniile de cercetare-dezvoltare.
Cât privește procedeele referitoare la plagiat. Ghidul în cauză,
menționează cinci asemenea procedee de apreciere a plagiatului în lucrări 44,
precum:
a) Severitatea plagiatului. Potrivit Ghidului, există patru criterii definitorii
pentru diagnosticarea severității plagierii unei opere: extensia preluărilor
ilegitime, localizarea lor în arhitectura lucrării, caracterul realmente voluntar
sau involuntar al actelor de plagiat și repetabilitatea actului de frauda ale
autorului în diferite lucrări. Un al cincilea criteriu de gravitate a plagiatului este
43
Pct. 3, subpct. 3.1) – 3.6) din Ghid
44
Pct. 4, subpct. 4.1) – 4.5) din Ghid

28
de natură extrinsecă și se referă la avantajele obținute, nemeritat de către autor
ca urmare a plagierii.
Referitor la criteriile de evaluare a severitatii, acestea pot fi:
1.Numărul de paragrafe plagiate. Cu cât numărul de paragrafe copiate ca
atare (verbatim) în bloc, este mai mare, cu atât probabilitatea de intenționalitate
în plagiere este mai mare;
2.Numărul de cuvinte. Cu cât numărul de cuvinte identificate în paragrafe
copiate ca atare, în bloc, este mai mare, cu atât probabilitatea de intenționalitate
în plagiere este mai mare;
3.Plagierea parafrazărilor. Preluarea nelegitimă, fără citările de rigoare, de
catre autorul III (C) a parafrazărilor pe care autorul II (B) le-a realizat dupa texte
ale autorului I (A) este semn de intenționalitate a plagiatului practicat de autorul
evaluat (C). Sunt mai multe variante ale acestui gen de furt intelectual:
3.1. Preluarea incorectă de catre C se face atât pentru parafrazare cât și
pentru citarea semnată de B cu referire la A. Altfel spus plagiatorul își asumă
atât interpretata de B despre A cât și în modul în care B citează lucrarea semnată
de A. Probabilitatea ca un astfel de lanț de similitudini între plagiatorul C și
sursa plagiatului (autorul B) să fie întâmplătoare, este practic, nulă.
3.2. Preluarea incorectă de catre C se face pentru parafrazarea textului
semnat de B despre A, fără a mai menționa, însă, trimiterea bibliografică cu care
B s-a raportat la lucrarea semnată de A. Probabilitatea ca C si B să parafrazeze
identic textul semnat de A este apropiata de zero.
3.3. Preluarea ca atare de către C a unor citări incorecte ale autorului B
despre un text semnat de A.
4. Practicarea plagiatului de tip mozaic: se preia un bloc de text, fără
citarea de rigoare, iar în interiorul textului respectiv se înlocuiesc cuvinte, dar cu
păstrarea structurii de ansamblu a frazării.
5. Localizarea plagiatului în introducerea lucrării ca zonă de definire a
obiectelor de cercetare, în partea de prezentare a metodologiei proprii,

29
contribuțiilor originale și concluziilor constituie circumstanțe agravante în
diagnosticarea severității plagiatului.
6. Falsitatea motivației de necunoaștere a bunelor practici de citare
O astfel de situație apare când persoana suspectă de plagiat: a) susține în
apărarea sa ideea că „atunci când am scris eu teza sau articolul nu se știau reguli
de citare corectă astăzi” dar b) are în propria lucrare secvențe multiple în care
citează corect. Este o autoinfirmare a motivației pe care o dă pentru plagiat. Nu
poți susține că nu ai știut regulile citării prin ghilimele și note de subsol dacă în
aceași lucrare citezi, cu multiple ocazii, corect.
b) Recunoașterea plagiatului prin norme cantitative
1. Daca textul preluat fără citările de rigoare depășește limita unei posibile
memorări de cuvinte succesive, atunci se poate vorbi de probabilitate sporită de
plagiat cuvânt cu cuvânt.
2. Pentru științele exacte și pentru discipline cu înalt grad de formalizare,
această limită poate fi mai mare. În astfel de cazuri de formalizare puternică a
abordării este normal ca formulările standardizate extinse să aibă o largă
circulație în spațiile profesionale (...).
3. Situația de mai sus nu trebuie să fie confundată, însă, cu un pretins
drept de a prelua, fără citare corectă, interpretarea unor acte normative, realizată
de către alți autori.
4. Contează foarte mult și cât anume se preia, fără citarea corectă,
explicită, din surse relevante pentru cunoasterea comună.
5. Severiatatea plagiatului în funcție de dimensiunea fraudei intelectuale
este variabil sancționată de la societate la societate, de la domeniu la domeniu.
6. Contează mai mult intenționalitatea dovedită a plagiatului decât
cantitatea acestuia, estimată prin analize de similitudine. În măsura în care
plagiatul intenționat în lucrarea de referință este dovedit ca fiind repetitiv,
indiferent de partea din lucrarea afectată, atunci diagnosticarea plagiatului prin

30
intenționalitate devine prioritară ca importanță față de estimarea cantitativă a
textelor preluate incorect sub aspectul deontologiei profesionale.
7. Daca totuși se apelează la estimări cantitative ale plagiatului, este
indicat ca acestea să fie de tip procentual, relativ, cât și în cifre absolute,
eventual de număr de cuvinte. Ceea ce se incriminează prin deciziile asupra
plagiatului în sfera academică și de cercetare este intenția realizată de a plagia.
c) Falsa problemă a cunoașterii comune
Faptul că anumite texte preluate incorect se referă la evenimente istorice
cunoscute sau la interpretarea unor acte normative nu face justificabil în niciun
fel actul de plagiere.
Detaliile de interpretare și modul de frazare sunt marcă de originalitate și
trecerea lor în pachetul „plagiatului care poate fi justificat prin caracterul
neimportant al textului”, nu poate fi acceptată.
d) Autor fantomă
Suspiciunea de implicare a unor autori fantomă (ghost writers) este greu
de verificat dar poate fi intărită prin :
- listarea unui număr mare de referințe la bibliografie care nu apare
explicit folosite în lucrare, în pofida faptului că în aceeași lucrare apar frecvent
citări incorecte;
- erori repetate în text (...).
Preluarea prin traducere a unor texte, de orice fel, dintr-o limbă străină și
prezentarea lor- în bloc compact sau în stil mozaicat - ca text propriu, nu este
decât o altă formă de plagiat intenționat
e) Expertiza de evaluare a plagiatului
Sunt necesare expertize multiple, transversale, în evaluarea suspiciunilor
de plagiat. Implicarea unor specialiști independenți în diagnosticarea cazurilor
de plagiat este obligatorie.
Aplicațiile informatice care duc la estimarea ponderii pe care o au textele
din lucrarea de referință similare cu alte texte semnate de alți autori, prezente pe

31
internet, nu pot suplini evaluările experților prin analize cantitative. Contează nu
numai, și nu în primul rând, cât s-a plagiat ci și ce s-a preluat ilegitim
f) Plagiatul în secțiuni de sinteză ale lucrării nu poate fi evaluat corect
doar în termeni cantitativi de număr sau procente de text preluate incorect.
Similar, preluarea copy-paste a citatelor și interpretărilor lor, fara indicarea
sursei, este proba de necontestat a intenționalității plagiatului.
În concluzie, se poate preciza faptul că ghidul pentru identificarea
plagiatului în lucrăriile științifice adoptat de Consiliul Național de Etică a
Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, în luna noiembrie
2017, constituie un instrument valoros cu privire la identitatea plagiatului, la
tematica plagiatului, îndeplinind un rol educativ și de prevenție atât la nivelul
Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice (CNECSDTI), cât și în alte
situații similare din spațiile academice.
În literatura de specialitate45 se arată faptul că, plagiatul are mai multe
forme sub care își dobândește identitatea, precum: plagiatul copy-paste,
plagiatul tip mozaic sau plagiatul fragmentat, plagiatul involuntar, etc.

45
Pentru Dezvoltare, a se vedea , Elena Emilia Ștefan, Etică și integritate academică, curs universitar, Editura
ProUniversitaria, București, 2018, p.152 - 155

32
Capitolul IV
Reguli privind lucrarea de finalizare a studiilor de licență, masterat,
doctorat
4.1 Lucrarea de licență

Noțiuni introductive
Procesul politic și economic de integrare europeană a generat o serie de
procese specifice de integrare în diferite domenii de activitate. Pentru crearea
Spațiului European al Învațământului Superior (SEIS), iar procesul de realizare
al SEIS, a început prin semnarea Declarației de la Bologna la 19 iunie 1999, de
către miniștrii responsabili cu învățământul superior din 29 de țări aparținând
Uniunii Europene sau în curs de aderare; România a fost printre statele
semnatare ale acestui document devenind astfel un pilon important în procesul
de regândire a învățământului superior european denumit sintetic „Procesul
Bologna”
Pentru crearea și promovarea Spațiului European al Învățământului
Superior , Declarația de la Bologna a avut în vedere realizarea unor obiective,
precum:
- adoptarea unui sistem de diplome ușor de citit și înteles; realizarea unui
sistem de diplome comparabile, pe baza convenției de la Lisabona, care să
faciliteze recunoașterea diplomelor absolvenților universitari;
- adoptarea unui sistem de învățământ superior bazat pe două cicluri
importante, cel universitar și cel postuniversitar;
- implementarea unui sistem de credite academice, precum Sistemul
European de Credite Transferabile (European Credit Transfer System (ECTS),
ca un mijloc foarte bun pentru promovarea largă a mobilității studenților.

33
 - promovarea mobilități europene și depășirea obstacolelor care ar sta în
calea ei, astfel ca sa se realizeze o mișcare liberă, în special:
- pentru studenți, în sensul accesului lor la studii și la servicii
conexe;
- pentru profesori și cercetători, precum și pentru personalul din
administrație, cu recunoașterea perioadelor petrecute în contextul european al
predării, cercetării și instruirii, fără prejudicierea statutului lor în universitățile
de unde provin.
- promovarea cooperării europene în asigurarea calității și dezvoltarea
unor criterii și metodologii comparabile;
- promovarea dimensiunilor europene necesare pentru învățământul
superior (dezvoltarea curriculară, cooperarea inter-instituțională, programe de
mobilitate, programe integrate de studii, pregatire și cercetare.
Semnând Declarația de la Bologna în 1999, România devenind membră,
s.a angajat să includă obiectivele stabilite în prioritățile învățământului
românesc.
Pe de altă parte, Procesul Bologna a condus la crearea Spațiului European
al Învățământului Superior care include 48 de state membre, criteriul principal
de acceptare a unei candidaturi fiind aderarea la Convenția Culturală Europeană.
Totodată, Procesul Bologna a însemnat pentru toate statele participante
reforme profunde ale învățământului superior, marcate prin schimbări de
legislație și reconsiderarea principiilor de bază ale procesului educațional pentru
o societate bogată pe cunoaștere.
Pentru statele semnatare ale Declarației de la Bologna învățământul
superior se structurează pe trei cicluri fundamentale: ciclul de studii universitare
de licență, ciclul de studii universitare de masterat și ciclul de studii universitare
de doctorat.

34
 Ca rezultat al Procesului Bologna, în România a fost emisă Legea
nr.288/2014 privind organizarea studiilor universitare46, lege care reglementează
organizarea studiilor universitare pe trei cicluri, respectiv studii universitare de
licență, studii universitare de masterat și studii universitare de doctorat. Fiecare
ciclu de studii universitare este delimitat de celelalte cicluri prin proceduri
distincte de admitere și de absolvire.
Studiile universitare de licență corespund unui număr cuprins între 180 și
maximum 240 de credite de studii transferabile, respectiv între maximum 240 și
maximum 300 de credite, în cazul dublei specializări, conform Sistemului
european de credite transferabile (ECTS). Creditele de studii transferabile sunt
valori numerice alocate unor unități de cursuri și altor activități didactice. Prin
credite de studii transferabile, necesare absolvirii, se apreciază în medie,
cantitatea de muncă sub toate aspectele ei, efectuata de student pentru însușirea
unei discipline.
Diploma acordată după finalizarea studiilor universitare de licență atestă
ca titularul acesteia a dobândit cunostiințe și competențe generale și de
specialitate, precum și abilități cognitive specifice profesiei47.
Studiile universitare de masterat corespund unui număr de credite de
studiu transferabile cuprins, de regulă între 90 și 120. Prin excepție, în funcție de
durata studiilor universitare de licență, limita inferioară poate fi de 60 de credite
de studii transferabile.
La învățământul de zi, durata normală a studiilor universitare de masterat
este de 1-2 ani și corespunde unui număr de 60 de credite de studii transferabile
pentru un an de studii.
Durata totală cumulată a ciclului I – studii universitare de licență si a
ciclului II- studii universitare de masterat trebuie să corespundă obținerii a cel
puțin 300 de credite de studii transferabile.

46
Publ. in M. Of. nr. 614 din 10 iulie 2004, modificată și completată ulterior
47
Art. 6 alin . (1) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare (publ. în M. Of. nr. 614 din 7
iulie 2004) modificată și completată ulterior.

35
 Studiile universitare de doctorat au de regulă, o durată de 3 ani. În situații
speciale, când tematica abordată necesită o perioadă mai mare de studii sau
experimentare, durata poate fi prelungită cu 1-2 ani, cu aprobarea senatului
universitar, la propunerea conducătorului de doctorat. Susținerea tezei de
doctorat se poate face în termen de 4 ani de la terminarea studiilor universitare
de doctorat, cu acordul senatului universitar și al conducătorului de doctorat48.

4.2 Reguli referitoare la elaborarea si finalizarea lucrării

De la început se precizează faptul că problematica de întocmire a unei
lucrări științifice (de licență, de masterat, de doctorat), a regulilor de redactare a
acestora, ori de prezentare și susținere (în comisii sau publică) a unei asemenea
lucrări, responsabilitatea cade pe regulamentele ori metodologiile stabilite de
fiecare universitate în parte având în vedere principiul autonomiei universitare
menționat anterior.
Așadar, fiecare universitate stabilește condițiile cu privire la fiecare tip de
lucrare cu caracter științific, începând cu tematica, cu regulile de redactare a
lucrării , cu alegerea temei si a conducătorului științific, etc.
Aceste condiții, reguli, etc, stabilite de fiecare universitate la nivel
național trebuie să aibă în vedere normele prevăzute în standardele specifice
elaborate de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul
Superior (ARACIS), cât și de către Standardele și liniile directoare pentru
asigurarea calității în Spațiul european, aprobate la Conferința internațională de
la Erevan în 14-15 mai 2015.
Atât lucrarea de licență cât și lucrarea de disertație – master, fiind lucrări
cu caracter științific trebuie să conțină rezultatele propriilor cercetări și
investigații în domeniul temei alese, care vor deține ponderea principală în
conținutul lucrării.

48
Art. 12 din Legea nr. 288/2004 cu modificările ulterioare

36
 În ceea ce privește structura standard a unei lucrări de cercetare cu
caracter științific (lucrare de licență sau lucrare de disertație-master) în literatura
incidentă în domeniu49, arată ca lucrarea de licență sau de disertație trebuie să
cuprindă:
- tema de cercetare;
- titlul temei;
- rezumatul temei;
- cuvinte cheie;
- introducerea în temă;
- literatura consultată;
- ipotezele de cercetare;
- scopul și obiectivele de cercetare;
- alegerea, prezentarea și argumentarea tehnicilor și instrumentelor de
colectare și analiza în procesul de cercetare;
- concluziile cercetării;
- bibliografia studiată;
În ceea ce ne privește, apreciem că e lucrare de cercetare cu caracter
șiințific (de licență sau disertație), trebuie să cuprindă:
1) Alegerea temei și a coordonatorului științific.
Lucrarea de cercetare (licență sau disertație) se întocmește de către
student (student-masterand) sub îndrumarea unui coordonator științific
(îndrumător științific), coordonator-cadru didactic de specialitate, având titlul
științific de doctor.
În alegerea temei de cercetare și a coordonatorului științific se are în
vedere faptul că departamentele de specialitate au stabilit și afișat temele de
licență și disertație propuse și coordonatorii științifici pentru fiecare program de
licență-disertație, până la finalul penultimului an de studii (în principiu, 1
octombrie a anului final de studii). Lista temelor propuse nu este restrictivă,
49
Armenia Androniceanu, Fundamente privind elaborarea unei lucrări știintifice, Editura Universitară, București,
2017, p.22 și urm.

37
candidații pot propune și alte teme din specializarea în care susțin examenul, dar
numai cu acordul coordonatorului științific. Cadrul didactic coordonator este
responsabil, împreună cu candidatul în legătură cu asigurarea autenticității
lucrării.
Este recomandabil ca lucrările de cercetare (licență sau disertație) să fie
modificate de un soft antiplagiat, iar universitățile să stabilească, pe baza unor
regulamente sau proceduri care este procentul de similitudine acceptat în acest
domeniu.
4.3 Structura lucrarii de licență/disertație
Lucrarea cu caracter științific de licență/disertație va avea următoarea
structură:
a) Coperta;
b) Pagina de titlu;
c) Cuprins;
d) Lista de abrevieri;
e) Introducere;
f) Conținutul lucrării;
g) Concluzii;
h) Bibliografia lucrării;
i) Anexe (dacă este cazul).
Coperta și pagina de titlu vor fi tehnoredactate conform Anexei nr. 1 si
Anexei nr. 2.
Cuprinsul lucrării va fi structurat pe capitole, subcapitole și paragrafe
(dacă este cazul). Titlurile acestora, însoțite de numărul paginii la care începe
fiecare capitol.
Introducerea va conține o imagine succintă a stadiului actual al cunoașterii
în sfera tematicii abordate, importanța subiectului ales, motivația alegerii temei
lucrării, gradul de noutate a temei, metodologia de cercetare folosită, precizarea
etapelor parcurse pentru realizarea cercetării.

38
 Conținutul lucrării va fi în acord cu planul lucrării stabilit împreună cu
coordonatorul științific în etapa prealabilă redactării și va fi structurat, de regulă
în două sau mai multe capitole și subcapitole, în funcție de specificul temei.
Fiecare element structural al lucrării reprezintă pași concreți în procesul de
tratare a temei propuse, în consecință, succesiunea acestora trebuie sa fie
coerentă.
Fiecare capitol va începe în pagină nouă și se numerotează cu cifre arabe
începând cu capitolul 1 (Anexa nr. 4).
În conținutul lucrării de cercetare este de apreciat o dimensiune optimă a
structurii temei, astfel încât să se evite, pe e o parte o segmentare excesivă a
materialului abordat, iar pe de altă parte realizarea unor subcapitole
supradimensionate. Un număr de maxim cinci capitole poate fi apreciat ca fiind
optim. De preferință ar fi ca nicun capitol să nu aibă mai puțin de 9-10 pagini.
Este de precizat faptul că esența și conținutul cercetării derulate de către
candidat (student, student-masterand) trebuie să se regăsească la nivelul fiecărui
capitol din cadrul lucrării.
Concluziile și eventuale propuneri de lege ferendă, vor generaliza
rezultatele studiului efectuat. Acestea au în vedere formularea unor opinii,
observații asupra aspectelor sesizate în urma evaluării, iar dacă constată lacune
legistlative se pot face propuneri de lege ferendă.
Bibliografia, este ultima parte a lucrării de cercetare, va cuprinde lista
referințelor bibliografice utilizate la elaborarea lucrării conform normelor
Academiei Române. Va conține doctrina (internă și externă), legislație internă,
europeană și internațională, jurisprudența, pagini de internet, alte surse.
Anexele (acolo unde este cazul), apar într-o secțiune separată, care nu se
numerotează ca și capitol separat.
2) Reguli de redctare a lucrării de licență/disertație
- volumul lucrării de licență va fi de minimum 40 de pagini și maximum
60 de pagini, (fără anexe), iar pentru lucrarea de disertație-master, numărul de

39
pagini va fi cuprins între 20-40, format A4 (fără anexe), scris pe o singură
pagină urmând următoarele elemente:
- marginile paginii: stânga-3 cm; dreapta-2 cm; sus/jos-2 cm;
- spațierea între rânduri. Textul va respecta o spațiere între rânduri de
1,5 linii;
- fontul utilizat pentru redactarea întregii lucrări va fi Times New
Roman, utilizând diacriticile specifice limbii romane (ș,ț. etc.)
- numere de pagină: font Times New Roman, 12 puncte, regulat,
aliniat la centru.
Numerotarea paginilor începe cu foaia cu titlul; pe foaia cu titlu, numărul
paginii nu se evidențiază. Ca atare, numerotarea începe de la introducere și va
continua sfârșitul lucrării (cu excepția „Concluzii” și „Anexe”). Numărul de
pagini se inserează în subsolul paginii, centrat.
- citarea la subsol sau în bibliografie
Citarea la subsolul paginii se face: fond Times New Roman, 10, la un
rând, iar în bibliografie se face cu scris 12, la 1,5 rânduri, respectându-se
următoarele reguli:
- la citarea cărților, metodelor, regula citării la note de subsol.
Autorul (nume și prenume-cum este trecut în carte), Titlul cărții (tratat,
etc.), Ediția, Editura,
Locul publicării, Anul, Pagina. De exemplu: Armenia Andronicescu,
Fundamente privind elaborarea unei lucrări științifice, Editura Universală,
București, 2017.p.22
- la citarea în bibliografie, regula citării este asemănătoare: Nume și
Prenume, titlul cărții, tratat, etc, Editura, Locul publicării, anul, pagina.
- la citarea articolelor, susținute în cadrul unor conferințe naționale sau
internaționale ori publicată în cadrul unor reviste de specialitate recunoscute
regula citării articolului: Autorul (nume și prenume așa cum este trecut pe
articol), Titlul articolului, Titlul conferinței sau revistei ce îl publică, volumul

40
(dacă este cazul), numărul, anul, pagina. De exemplu: Ion Popescu Groza,
Factori care pot influența alegerea temei de licență, Facultatea de....a
Universității...., Revista Română de Drept nr....., Locul publicării.
- la citarea unei legi (O.G, O.U.G, H.G, etc,) , regula citării o constituie
Legea nr. ...../ (anul), privind (la ce se referă), publicată (M. Of. nr. ....),
republicată în M. Of. nr. .... De exemplu, Legea nr.206/2004 privind buna
conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, publicată în
M. Of. nr.505 din 04 iunie 2004, modificată și completată ulterior.
În bibliografie, lista trebuie organizată în ordine alfabetică a numelor
autorilor. Dacă lucrarea citată are mai mulți autori, vor fi citați toți. Sursele
bibliografice trebuie să fie actuale, fiind recomandată și utilizarea bibliografiei
străină, ori a bazelor de date internaționale.
3) Reguli de prezentare și susținere a lucrării de licență/disertație.
Atât examenul de licență cât și examenul de disertație, va consta conform
Regulamentului de organizare și desfășurare a examenului de licență sau
disertație organizat de Universitate în două probe:
- evaluarea cunoștințelor de specialitate prin examen scris (prin teste grilă)
pentru examenul de licență;
- prezentarea și susținerea lucrării de licență/disertație.
Absolvenții/masteranzii vor fi anuntați asupra datei, orei și locației la care
își vor putea susține lucrarea în fața comisiei. Coordonatorul științific va putea
însoți absolventul în fața comisiei. Neprezentarea absolventului la data, ora și
locația stabilită va atrage eliminarea acestuia din examenul de licență/disertație.
Aboslventul își va susține rezultatele cercetării realizate în mod liber și
coerent.
Timpul maxim de prezentare este de 3 ore la proba scrisa și de maximum
10 minute la proba orală.
Membrii comisiei pot adresa absolventului întrebări referitoare la
subiectul lucrării și/sau metodologia și resursele folosite.

41
 Se face precizarea că eludarea normelor etice de citare poate constitui
plagiat. De aceea, autorul lucrării trebuie să citeze în mod corect toate sursele
incluse în lucrare, citându-se corect preluarea unor fraze de la alți autori. Pe de
altă parte toate sursele bibliografice incluse în lucrare trebuie să se regăsească în
bibliografie.
În altă ordine de idei, coordonatorul științific are un rol esențial în decizia
studentului, întrucât el este cel care cunoaște gradul de dificultate al temei,
precum și libertatea pe care tema o poate da pentru contribuții personale. El
cunoaște potențialul intelectual și motivația studentului cu care lucrează și îi
poate recomanda teme în concordanță cu aceasta.

Bibliografie selectivă
A. Autori
1) Androniceanu, A. Fundamente privind elaborarea unei lucrări științifice,
Editura Universitară, București, 2017
2) Ghigheci, C. Etica profesiilor juridice, Editura Hamangiu,
București,2017
3) Rădulescu Mihaela, Metodologia cercetării științifice. Elaborarea
lucrărilor de licență, masterat, doctorat, editia a II a, Editura Didactica
si Pedagogica R. A., Bucuresti,2011
4) Rad, I. Cum se scrie un text stiintific. Discipline umaniste, Editura
Polirom, Bucuresti, 2017
5) Ștefan, E.E. , Răspunderea juridică. Privire specială asupra răspunderii
în dreptul administrativ. Editura Pro Universitaria, București, 2013
6) Ștefan, E.E. Etică și integritate academică, curs universitar, Editura Pro
Universitaria, București,2018

42
7) Păducel, I. Dreptul proprietății intelectuale, ediție revizuită, Editura
Măiastra, Tg-Jiu,2018
8) Brătianu, C. , Vasilache, S. , Elaborarea, redactarea și susținerea
lucrărilor de licență și de masterat, Editura Universitară, București, 2008
9) Chelcea, S. Cum să redactam o lucrare de licență, o teză de doctorat, un
articol științific în domeniul științelor socio-umane, ediția a IV-a revizuită
și adaugită, Editura Comunicarea, ro, București 2007.

Legislație
10) Constituția României, aprobată prin referendumul național din 18-
19 octombrie 2003, publicată în M. Of. nr.758 din 29 0ctombrie 2003,
modificată și completată ulterior;
11) Legea educației naționale nr.1/2011, publicată în M. Of. nr.18 din
10 ianuarie 2011, modificată și completată ulterior;
12) Legea nr.206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică,
dezvoltarea tehnologică și inovare, publicată în M. Of. nr.505 din 04
iunie 2004 modificată și completată ulterior.
13) Legea nr.319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-
dezvoltare, publicată în M. Of. nr.530 din 23 iulie 2003, modificată și
completată ulterior.
14) Legea nr.288 din 24 iunie 2004, privind organizarea studiilor
universitare, 69 publicată în M. Of. 614 din 7 iulie 2004.
15) Legea nr.8 / 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,
publicată în M. Of. nr. 60 din 26.martie 1996, republicată în M. Of.
nr.489 din 14 iunie 2018.
16) Ordonanța Guvernului nr.57 / 2002 privind cercetarea științifică și
dezvoltarea tehnologică, publicată în M. Of. nr.643 din 30 august 2002,
modificată și completată ulterior.

43
17) Ordinul ministrului educației cercetării tineretului și sportului
nr.211/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare și
funcționare a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice,
Dezvoltării Tehnologice și Inovării precum și a componenței nominale a
acestuia, publicat în M. Of. nr.287 din 24 aprilie 2017
18) Ordinul ministrului educației naționale nr.5144/2013 privind
adoptarea Strategiei anticorupție în educație, publicat în M. Of. nr.714
din 20 noiembrie 2013.
19) Codul european de conduită pentru integritatea cercetării,
elaborat de Fundația europeană pentru știință (ESF) și federația All
European Academies (ALLEA).
20) Carta europeană a cercetătorului, adoptată de Comisia Europeană
în martie 2005 prin Recomandarea 2005/251/CE.
21) Concluziile Consiliului Uniunii Europene privind integritatea
cercetării adoptate în cadrul celei de a 3431 – a reuniune a Consiliului
din data de 1 decembrie 2015.
22) Magna Charta Universitatum University of Bologna, September
18,1988.

Pagini de internet
23) http : // utm.ro /file/file/documente/cod_etica.pdf.
24) http : // www.utm.ro/carte_universitatii_titu_maiorescu.
25) http : // oldside.edu.ro/indes.php/articles/23449.
26) http://cne.ancs.ro/wp_content//uploads/cne/2017/12/
Ghid_identificare_plagiat_final_site.pdf

44