UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII LICENȚĂ
DREPT

DISCIPLINA:
Teoria generală a dreptului
TEMA DE CERCETARE:
Norma juridică și norma morală

PROFESOR COORDONATOR:
Lector univ. dr. TRANDAFIRESCU BOGDAN

STUDENT:
POPA MIHAELA-TANIA

CONSTANȚA
2021/2022

CUPRINS

Introducere.....................................................................................................................................3
Norma juridică...............................................................................................................................4
Norma morală................................................................................................................................5
Diferența dintre norma juridică și cea morală...........................................................................7
Bibliografie.....................................................................................................................................8
Dicționar de cuvinte.......................................................................................................................9

1
 INTRODUCERE

Omul, ca fiinţă socială, este un produs al societăţii şi în acelaşi timp un producător de societate. În
ambianţa socială, omul intră în mod inevitabil într-o multitudine de relaţii sociale cu semenii săi. Unele din
aceste relaţii devin raporturi juridice şi anume acele relaţii care fac obiectul reglementării lor prin norme
juridice. Cu alte cuvinte un raport social se converteşte în raportul juridic numai pentru că una sau mai multe
norme juridice îi atribuie o asemenea semnificaţie. Conduita oamenilor, a grupurilor sociale din care aceştia
fac parte este guvernată de o mulţime de norme: sociale, etice, morale, religioase, etc.

Ca parte integrantă a normelor sociale, normele juridice se adresează cu precădere conduitei umane.
Normele juridice reprezintă reguli de conduită care sunt instituite sau sancţionate de stat, a căror aplicare
este asigurată prin conştiinţa juridică iar la nevoie prin forţa de constrângere a statului. Norma juridică
constituie celula de bază a dreptului. În principiu, cuvântul “normă” este echivalent cu cel de “regulă”
deoarece marea majoritate a normelor conţin reguli de comportament atribuind drepturi şi stabilind obligaţii
corelative, fixând etaloane de comportament şi sancţiuni pentru cei ce acţionează nesocotind prescripţiile.

2
 Morala are ca obiect aprecierea faptelor interne de conştiinţă, a intenţiilor omeneşti, pe când dreptul
are ca obiect aprecierea faptelor externe ale persoanelor, în relaţiile cu alte persoane. Tot ceea ce se petrece
referitor la ce se întâmplă în sufletul cuiva, ţine de domeniul moralei şi nu are legătura cu dreptul, acesta
neputând să intervină. Prin urmare, toate normele care se referă la activitatea conştiinţei umane, sunt norme
de morală, pe când cele care se referă la activitatea materială, realizată în afară a persoanelor în contact cu
celelalte persoane, sunt norme de drept.

Putem observa elemente comune între drept şi morală. În ceea ce priveşte materia juridică, unei
obligaţii îi corespunde un drept. dar, acest lucru a fost contestat în materie morală. Se deduce că pretenţia
este greşită, căci în materie de drept, avem de a face cu drepturi, pe când în materie de morală, avem de a
face numai cu obligaţiuni, astfel apărând confuzia făcută între aceste domenii. Căci în morală nu există
drepturi, dar dacă există obligaţii nu putem concepe că nu ar exista şi drepturi. Se înţelege că ideea de
obligaţie este una pur formală şi în acelaşi timp permanentă, comună tuturor timpurilor. Astfel, în urma
legislaţiilor morale, religioase şi juridice apărute în acelaşi timp, s-a ajuns la o confuzie între drept şi morală,
care astăzi duce atât de departe, încât se poate ajunge la lupte naţionale.1

Norma juridică

Norma juridica apare ca o regula de conduită umană "care permite, ordonă sau interzice persoanelor
care se găsesc într-o situație dată sa se comporte într-o anumita manieră"
Trăsături:
a) Caracter general.
- aceasta se aplică la un număr nelimitat de cazuri. Dar cu tot conţinutul stabil şi peren, norma juridică
cunoaşte o evoluţie, se poate schimba de la o epocă la alta. Conduita prescrisă de norma juridică
trebuie urmată şi respectată ori de câte ori sunt prezente condiţiile şi împrejurările pe care le are în
vedere, iar dacă asemenea condiţii nu apar, ea nu se aplică.
b) Norma juridică este impersonală.
- ea nu se adresează unor persoane anume, ci îi vizează pe toţi oamenii sau o categorie de persoane, spre
ex.: chiriaşii, pensionarii etc.
c) Normele juridice sunt obligatorii.
- fără caracterul general obligatoriu, norma juridică şi-ar pierde chiar sensul existenţei sale ca normă
socială distinctă.

Structura normei juruidice

Norma juridică are o structură internă şi o structură externă.
1
 Ion Craiovan, Introducere în filosofia dreptului, Ed. ALL BECK, Bucureşti, 1998, p. 117
Nicolae Popa, Teoria generala dreptului, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p. 142-143.Hans Kelsen, Doctrina pură a
dreptului.
3
 a) Structura internă sau logico-juridică este dată de cele trei elemente obligatorii prin care se
organizează în mod logic o normă juridică: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.
Ipoteza stabileşte condiţiile, împrejurările sau faptele în prezenţa cărora se cere o anumită conduită,
precum şi categoria subiecţilor la care se referă prevederile dispoziţiei.
Dispoziţia prevede drepturile şi obligaţiile corespunzătoare ale subiectelor vizate de norma juridică
respectivă.
Sancţiunea indică urmările nerespectării dispoziţiei normei juridice şi este adusă la îndeplinire, la
nevoie, cu ajutorul puterii de stat. Sancţiunile pot fi penale, administrative, disciplinare, civile etc.
b) Structura externă sau tehnico-juridică, se referă la forma exterioară de exprimare a normei
juridice, la redactarea ei care trebuie să fie clară, concisă, concretă. Aşadar, aceasta are în vedere aspectul
normativ, modul cum sunt enunţate normele juridice în cadrul actelor normative.
Clasificarea normelor juridice:
1. Ramura de drept: norme jur. de drept civil, penal, administrativ etc.
2. Forţa juridică a actului normativ: legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de guvern etc.
3. Structura logică: ex. norme complete, norme incomplete (fie de trimitere, fie în alb).
4. Sfera de aplicare: norme generale, speciale şi de excepţie.
5. Modul de reglementare al conduitei: norme imperative, onerative şi prohibitive, şi norme
permisive.
Norma morală

De-a lungul timpului dreptul a primit numeroase definiţii. Pentru romani, dreptul era explicat numai în
contextul unei categorii al moralei, fiind cunoscut ca “arta binelui şi a echităţii”. Astfel, se poate afirma că
dreptul şi morala fac parte din aceeaşi categorie de discipline, prezentându-se ca un tot. Deci, între drept şi
morală trebuie făcută o deosebire. Dreptul are ca scop reglementarea faptelor materiale externe ale
oamenilor, în timp ce morala se ocupă cu reglementarea faptelor interne. Regula morală presupune o
atitudine sufletească, de exemplu, atunci când un om vede un cerşetor pe stradă, morala îi transmite un
sentiment de milă, dar doar în momentul când acesta realizează o faptă şi-l ajută pe nevoiaş cu un ban, se
produce un fapt juridic, apărând astfel fenomenul de drept. Se observă că dreptul consacră faptele externe ale
oamenilor, nucleul libertăţii morale, fără de care dreptul nu ar avea nici scop, nici semnificaţie.

Kant explică principiul moralităţi, afirmând că aceasta este indiferent faţă de cuprinsul material al
voinţei sau al sentimentelor oamenilor. Criticismul kantian, are ca obiect în morală şi în drept, de a “împinge
realul spre ideal.” Henri Poincare, analizând filosofia acestuia, a observat că raţiunea pusă dinainte gândirii ,
pare să cuprindă un element de obligaţie, opunând astfel faptelor o necesitate de drept. Deci, doctrina
kantiană susţinea că dreptul are la bază personalitate morală. Întemeind posibilitatea unei conştiinţe

4
ştiinţifice printr-o conciliere între dogmatism şi sceptism, Kant afirmă că orice acţiune este dreaptă care nu
este sau a cărei maximă nu este un obstacol la acordul libertăţilor tuturor oamenilor cu libertatea fiecărui
individ, potrivit legilor universale.

Cu toate acestea, la originile moralei se află determinarea voinţei prin raţiune, în timp ce dreptul este
printre disciplinele raţionale cel mai bine întemeiate. Se poate observa astfel o deosebire între drept şi
morală, dreptul aducând un efect negativ, în timp ce morala aduce unul pozitiv şi se ăntemeiază pe principiul
“si quid tibi non vis fieri, alteri non feceris” (ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie, nu face altuia).

Thomasius nu a prezentat ideea prea bine, deoarece nu a făcut distincţia dintre voinţa psihologică şi
voinţa logică, cum ar fi trebuit să apară prin filtrul interpretării juridice. Renouuvier a revenit asupra acestei
afirmaţii, susţinând că ideea apăruse încă din Grecia Antică, fiind nimic mai mult, nici mai puţin decât o
naivitate simplă, ce aduce efecte verosimile asupra unei doctrine destul de controversate.

Dintre toate aspectele expuse mai sus, se poate observa o altă diferenţă, deoarece în drept omul nu-şi
poate face obligaţii faţă de el însuşi, în timp ce în morală, da. Obligaţia către sine însuşi se datorează unui
ideal moral pe care acea persoană îl adoptă, ceea ce aduce o legătură intimă şi strâns legată cu eul interior, ce
tinde spre o perfecţiune morală ce trebuie respectată. Morala conţine perceptele sale şi pe acela care
îndeamnă oamenii la o anumită conduită, în timp ce normele juridice reglementează relaţiile sociale ce
vizează buna desfăşurare a raporturilor din societate, constituind fundamentul ordinii sociale. Astfel, în mod
paradoxal, normele de conduită pe care un individ şi le impune formează quintesenţa unei realităţii juridice
şi morale. În principiu, toţi oamenii sunt obligaţi în aceeaşi măsură faţă de principiile moralei, ca şi de
principiile dreptului.

Concluzionând, a afirma că dreptul este moral, presupune a afirma că el este în sinea lui o normă
socială cu valoare relativă şi că raportul dintre cele două domenii se nu se referă la conţinutul dreptului, ci la
forma sa. Deşi normele juridice care contrazic principiile morale sunt injuste, valorile morale sunt relative şi
nimeni nu poate determina ceea ce trebuie considerat ca just în mod absolut, după cum afirma Kelsen. De
aceea, discrepanţele dintre normele morale şi cele juridice, vor face parte mereu dintr-un proces ireversibil,
lăsând loc pentru interpretare.

Una dinte clasificările obişnuite a normelor morale este următoarea:

Norme generale (universale): sunt prezente în toate tipurile de comunităţi umane, au durabilitate în
timp şi influenţează toate activităţile umane (cinstea, demnitatea, sinceritatea, loialitatea, generozitatea);

5
 Norme particulare: se adresează unor comunităţi umane determinate, vizând activităţi umane
particulare (normele vieţii de familie, cele specifice anumitor activităţi profesionale (medici, avocaţi,
profesori, sportivi, economişti etc.);

Norme speciale: se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi uneori în ocazii speciale (norme de
protocol, codul manierelor elegante, reguli de etichetă în afaceri etc).

Diferenţa dintre norma juridică şi norma morală

Distincţia dintre norma morală si norma juridică este una din vechile probleme ale filosofiei dreptului,
ramasă încă în discuţie fără o soluţie definitivă, cu adevărat.
Exista o noțune între drept și morală și anume dreptatea. Ea este un lianț între cele două. Ca și dreptul
și morala, dreptatea este o valoare, un scop urmărit deopotrivă de primele două. Drreptatea este cea mai
publică și cea mai legală dintre virtuți. Romănii spuneau: “jus est ars boni et aequi” ,adică: “dreptul e arta
binelui și a echității”, valori împrumutate de la morală. Așdar dreptul e o “morală legiferată” normele
morale devin norme juridice.
Relațiile dintre morală și drept sunt așa de strânse și necesare, încât ambele au esențial același grad de
adevăr și aceeași valoare. În mod logic, atât moralei, cât și dreptului, trebuie să li se atribuie același caracter
de naturalitate și relații vitale. Dacă morala este relativă, variabilă și condiționată istoric, deopotrivă cu
dreptul, nu putem să nu admitem că atât ea cât și dreptul au o coeziune inseparabilă, reprezentând două
valori paralele alea aceleași acțiuni.
Normele de drept îmbracă o formă oficială și sunt rezultatul activității oficiale ale organelor de stat pe
când normele morale în general sunt nescrise și nu sunt în mod obligatoriu cuprinse în acte normative.

2
“Principiile și meritele filozofiei lui Kant”, editura Sim Art, București 2008, pg. 42-57.
Nicolae Popa “Teoria generală a dreptului”, Norma juridică, Morala.
Sorin M. Rădulescu, Homo Sociologicus. Raţionalitate şi iraţionalitate în acţiunea umană. Casa de editură și presă:
„ȘANSA” SRL, București, 1994, p. 42-50
Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 87-88.Ibidem, p. 89.
6
 Normele juridice și cele morale se deosebesc și prin scopurile pe care le urmăresc: morala vizează
perfecțiunea omului, dreptul nu tinde decât la o bună organizare a vieții în societate. Prescripțiile etice pot
stabili obligații pe care omul le are față de el însuși, obligații care nu pot exista în drept. Atunci când vorbim
de obligația de a respecta o anumită reglementare a muncii sau de obligația omului de a se vaccina ori de a
se instrui, deși par obligații ale unei persoane față de ea înseși, în realitate acestea sunt obligații către ceilalți
oameni ca rezultate ale solidarității sociale. Și în domeniul moralei pot exista obligații ale omului față de el
însuși, iar acest fapt se datorează existenței unui ideal moral pe care o persoană trebuie să-l urmărească.
Datoria morală: “Iubește-ți aproapele” nu are corespondent într-o pretenție a altcuiva, ea este valoroasă cu
referire directă la cel care o realizează.
Încercând să stabilim principala deosebire între etic și juridic, observăm sfera moralei este mult mai
vastă decât cea a dreptului, ea reglementând comportarea în diferite relații sociale.

Bibliografie

1. “Principiile şi meritele filosofiei lui Kant”, Ediutra Sim Art, Bucureşti, 2008
2. Nicolae Popa –“Teoria generală a dreptului”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, Pagini
3. “Teoria generală a dreptului”, Editura All Beck, Bucureşti,1999 3. Mircea Djuvara
4. “Drept raţional. Izvoare şi drept pozitiv”, Editura All Beck, Bucureşti,1999
5. “Introducere în filosofia dreptului”, Editura All Beck, Bucureşti, 2009
6. http://www.cartidedrept.eu/
7. https://ro.scribd.com/doc/Diferența-dintre-norma-juridică și-norma-morală
8. Mircea Djuvara- –“Teoria generală a dreptului”, Editura All Beck, Bucureşti,1999
9. Mircea Djuvara- –“Drept raţional. Izvoare şi drept pozitiv”, Editura All
Beck,Bucureşti,1999
10. Ion Craiovan, “Introducere în filosofia dreptului”, Editura All Beck, Bucureşti,2009
11. Hans Kelsen , “Doctrina pură a dreptului”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000
12. Teoria Generala a dreptului Prof" univ. dr. Moncilo Luburici 2006 editura Oscar print

3
Lector universitar, Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, Corina Buzdugan, Facultatea de Drept Cluj-Napoca
G. Ripert- Regula morală în obligațiile civile
7
 Dicționar de cuvinte

 Injusta- nedrept,
 Normă- regulă/dispoziție obligatorie fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca
obligatorie sau recomandabilă,
 Normă juridică- regulă de conduită cu caracter impersonal, emisă de organele de stat
competente, a caărei aplicare poate fi asigurată prin constrângere,
 Normă morală- model de recomadare privind respectarea principiilor, îndeplinirea
datoriilor și normelor morale,
 Norme prohibitive- Care interzice, care oprește ceva în mod legal; care introduce
prohibiția.– Din fr. prohibitif.
 Norme de protocol- act, document în care sunt consemnate rezoluțiile unei adunări, ale
unor dezbateri, ale unei conferințe internaționale; document diplomatic cu valoarea unui
acord internațional, care cuprinde hotărârile luate la o conferință internațională.

8
9