UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT

la disciplina
INVESTIGAREA FENOMENULUI CRIMINALITĂȚII
ORGANIZATE

cu titlul
TEHNICI SPECIALE DE ANCHETĂ PREVĂZUTE ÎN
LEGISLAȚIA ÎN VIGOARE PENTRU REALIZAREA
PROBAȚIUNII ÎN CAUZELE PENALE PRIVIND TRAFICUL DE
DROGURI

Coordonator științific:
Lect. univ. dr. Cătălin Nicolescu

Masterand:
Toader Elena-Cătălina

SIBIU
2022
 Cuprins

Capitolul I. Introducere .............................................................................................1

Seciunea 1 Aspecte referitoare la istoricul drogurilor ................................................1
Seciunea 2. Semnificaia noiunii de drog ..................................................................2
Capitolul II. Instituii specializate în combaterea traficului de droguri ...............4

Seciunea 1. Direcia de Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizat i de Terorism

.........................................................................................................................4
Seciunea 2. Inspectoratul General al Poliiei Române ..............................................6
Seciunea 3. Inspectoratul General al Poliiei de Frontier .........................................9
Secțiunea 4. Autoritatea Națională a Vămilor...........................................................10

Capitolul III. Tehnicile speciale de anchet utilizate pentru asigurarea probaiunii în cauzele
......................................12
Secțiunea 1. Principiile după care sunt ghidate metodele și tehnicile speciale de
investigare în materie de trafic de droguri...................................................................12
Secțiunea 2. Tehnicile și metodele speciale de investigare folosite pentru asigurarea
probațiunii în cauzele penale privind traficul de droguri..........................................13
§1. Livrrile supravegheate. ................................................................................14
§2. Investigatorul i colaboratorul sub acoperire .....................................................17
§3. Înregistrrile i interceptrile audio i video ......................................................23
Capitolul IV. Concluzii............................................................................................24
 Capitolul I. Introducere

Secțiunea 1. Aspecte referitoare la istoricul drogurilor

Traficul de droguri desemnează o activitate criminală lucrativă, cu caracter
supranaţional, care acţionează în conformitate cu legile economiei de piaţă, având
drept scop imediat alimentarea centrelor de consum şi, ca finalitate, obţinerea unor
enorme beneficii de ordin financiar. Astfel, traficul cu droguri constituie o parte
importantă a economiei subterane la nivel mondial, reprezentând un câștig financiar
de neegalat pentru țările producătoare. Caracterul specific al drogurilor, locul central
pe care acestea îl ocupă în anumite state, precum şi legăturile cu alte forme de
criminalitate internațională transformă traficul mondial de droguri într-o problemă
geopolitică incontestabilă, care necesită un plan de acțiune complex.
O atare împrejurare nu poate decât să stimuleze, în mod justificat, interesul statului
de a-şi orienta în mod cât mai eficient propria politică în lupta antidrog, pentru
apărarea sănătăţii propriilor cetăţeni şi salvarea valorilor sociomorale.
De-a lungul istoriei, fenomenul drogurilor a avut o evoluție ascendentă: de la
simpla folosire în scopuri medicale și terapeutice, de către vindecători, în perioada
antică, până la cultivarea, producerea și comericalizarea acestora de către rețelele
infracționale aparținând crimei organizate, în perioada contemporană. Conform
atestărilor istorice, primele contacte dintre oameni și droguri ar fi avut loc în jurul
anului 7000 î.e.n., încă din perioada paleoliticului. Pe teritoriul continentului
european, opiul ar fi fost utilizat încă din neolitic, fiind găsite dovezi grăitoare în
acest sens, în locuinţele lacustre de la Neuchâtel, din Elveţia. 1
Odată cu expansiunea Imperiului Roman, entităților statale le-a fost asigurat,
accesul la medicina populară tradiţională romană, context care a determinat punerea
în contact a respectivelor popoare cu drogurile specifice medicinii practicate.

1
Nelu Niță, Dimensiunile consumului ilicit de droguri în România comparativ cu statele Uniunii Europene, în Revista
Acta Universitatis George Bacovia Juridica, nr. 1/2013, p. 1.

1
 În perioada Evului Mediu, pe teritoriile române aflate în plină influență orientală,
„consumul de droguri era limitat la cerinţele terapeutice, abuzurile erau rare, iar
toxicomania nu avea caracter de fenomen”.2
Între secolele XVIII-XIX, la nivelul Transilvaniei, Moldovei și al Munteniei
existau reglementări exprese cu privire la regulile de preparare şi eliberare a
drogurilor şi a altor substanţe toxice din „spiţerii”, nerespectarea acestor prevederi
fiind sancționată aspru.
În secolul al XX-lea, în perioada regimului comunist, până în anul 1989,
informațiile existente în legătură cu traficul și consumul ilicit de droguri în România
indică în mod concret ținerea sub control strict a acestor fenomene de către
autoritățile statului.
După anul 1989, odată cu căderea regimului comunist, realitățile sociale au suferit
profunde modificări. Odată cu acestea s-a modificat și fenomenul și tipologia
infracțională. Astfel, traficul de droguri, care înainte avea valori foarte reduse a
crescut în mod alarmant. România a devenit atât țară de tranzit, precum și țară de
consum. Ascensiunea acestui flagel s-a datorat și lipsei unei legislații în materie,
precum și a unor instrumente eficiente care să permită identificarea, controlul
fenomenului, precum și tragerea la răspundere a celor vinovați.3
Secțiunea 2. Semnificația noțiunii de drog
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește drogul ca fiind o „substanță de
origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuințează la prepararea unor
medicamente și ca stupefiant”, acest cuvânt având și semnificația de „medicament”. 4
Și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a explicat semnificația acestei noțiuni,
drogul reprezentând, în concepța sa, substanţa care, odată absorbită în organismul
viu, poate modifica una sau mai multe funcţii ale acestuia. Sub aspect farmacologic,
drogul este substanţa utilizată de medicină şi a cărei administrare abuzivă poate crea

2
Idem, p. 2.
3
Carmen-Elena Roșu, Traficul de droguri în România, în Revista Studia Universitatis Moldaviae, nr. 3 (113), 2018, p.
103
4
https://dexonline.ro (vizitat la 24.12.2021)

2
o dependenţă fizică şi/sau psihică ori tulburări grave ale activităţii mentale, ale
percepţiei, ale comportamentului sau ale conştiinţei.5
În viziunea socială, cuvântului „drog” îi este oferită semnificația unui produs
dăunător, care provoacă o activitate intensă asupra sistemului nervos (psihotoxicitate
crescută acută) şi care este ilegal.
Drogul se poate prezenta sub forma unei substanțe solide, lichide sau gazoase,
acesta având consecințe negative semnificative asupra creierului și sistemului nervos,
asupra sentimentelor, dispoziției și gândirii, percepției și/sau stării de conștiență,
producând modificări ale percepției asupra realității înconjurătoare. 6

Capitolul II. Instituții specializate în combaterea traficului de droguri

5
https://ro.wikipedia.org (vizitat la 25.12.2021)
6
Idem

3
 În contextul general al concentrării comunităţii internaţionale asupra criminalităţii
organizate în legătură cu drogurile, Guvernul României, prin intermediul instituțiilor
abilitate în acest sens, şi-a asumat lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de
droguri ca o prioritate, adoptând o abordare coordonată şi multisectorială a acesteia.
În cazul țării noastre, măsurile de combatere a traficului şi a consumului ilicit de
droguri presupun ansamblul de activităţi întreprinse în acest sens de organele
administraţiei publice şi organele judiciare, potrivit dispoziţiilor Codului de
procedură penală şi ale legilor speciale în domeniu.
Atât legislația în domeniul incriminării infracțiunilor de trafic de droguri, cât și
practica judiciară relevă faptul că printre principalele instituţii implicate în
combaterea acestui fenomen la nivel naţional se numără Ministerul Public,
Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de
Frontieră şi Autoritatea Naţională a Vămilor.
Finalitatea demersurilor tuturor instituţiilor interne amintite mai sus, în vederea
combaterii traficului ilicit de droguri, este reprezentat de reducerea la un nivel cât mai
scăzut al infracţionalităţii în domeniul drogurilor şi a celei conexe, prin eficientizarea
activităţilor instituţiilor abilitate în combaterea criminalităţii organizate în legătură cu
drogurile, ca rezultat al îmbunătăţirii şi extinderii cooperării interinstituţionale interne
şi internaţionale, al consolidării legislative şi instituţionale, specializării personalului
din domeniu şi asigurării resurselor necesare.
La ora actuală, autorităţile române cu atribuţii în domeniul combaterii traficului
ilicit de droguri dispun de un sistem legislativ modern, coerent şi eficient care
facilitează abordarea fenomenului într-o manieră sistemică, multidisciplinară,
interdepartamentală şi sincronizată cu normele interne şi internaţionale.
Secțiunea 1. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și de Terorism
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
(DIICOT) este, potrivit Legii nr. 508/2004, o structură specializată în combaterea
infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism a Parchetului de pe lângă Înalta

4
Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Secţiei de combatere a criminalităţii
organizate şi antidrog şi a structurilor sale teritoriale. A fost înființată în anul 2004,
în scopul destructurării grupurilor infracționale organizate, frontaliere şi
transfrontaliere și are competență în efectuarea de investigații în materia
infracțiunilor grave, definite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016,
aprobată prin Legea nr. 120/04.06.2018.
DIICOT este independentă în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de
pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice, exercitându-și
atribuţiile pe întreg teritoriul ţării, prin procurori specializaţi în combaterea
criminalităţii organizate şi a terorismului. DIICOT este condusă de un procuror şef
ajutat de un procuror şef adjunct şi este coordonată de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată şi Terorism enumeră atribuțiile DIICOT, printre acestea
regăsindu-se următoarele:
A) Efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr. 508/2004
şi în legile speciale;
B) Conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate
din dispoziţia procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară aflaţi în
coordonarea DIICOT;
C) Sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi
pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile date în competenţa DIICOT;
C1) Conducerea, supravegherea şi controlul activităţilor de ordin tehnic ale
urmăririi penale, efectuate de specialişti în domeniul economic, financiar, bancar,
vamal, informatic, precum şi în alte domenii, numiţi în cadrul DIICOT;
D) Studierea cauzelor care generează săvârşirea infracţiunilor de criminalitate
organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică şi terorism şi a condiţiilor care
le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum şi
pentru perfecţionarea legislaţiei penale în acest domeniu;

5
 E) Constituirea şi actualizarea bazei de date vizând infracţiunile ce sunt date în
competenţa DIICOT;
F) Exercitarea altor atribuţii prevăzute de Codul de procedură penală şi de legile
speciale.
DIICOT exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile procedurale prevăzute de
lege, în cauzele privind infracţiunile atribuite prin Legea nr. 508/2004 în competenţa
sa.
Din perspectiva componenței DIICOT, menționăm faptul că aceasta cuprinde
structura centrală, la nivelul căreia sunt organizate, prin ordin al procurorului-şef al
DIICOT, servicii, birouri şi compartimente conduse de procurori-şefi, respectiv
structura teritorială.7
Art. 39 din Regulamentul de organizare și funcționare al DIICOT prevede
existența Secției de combatere a traficului de droguri, aceasta fiind una dintre secțiile
din structura centrală a DIICOT. Conducerea respectivei secții este asigurată de un
procuror-șef de secție, ajutat de un procuror-șef adjunct secție, în structura sa
regăsindu-se două servicii conduse de procurori-șefi de serviciu.8
În conformitate cu art. 40 din același act normativ, infracțiunile pentru care
procurorii din cadrul serviciului dețin competența de a efectua urmărirea penală sunt
următoarele:
A) Infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea
traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
B) Infracțiunile prevăzute în Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri;
C) Infracțiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor
cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de
acte normative în vigoare, republicată;

7
Art. 2 alin. (1), Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
8
Art. 39, Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism din 6 aprilie 2021

6
 D) Infracțiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului
infracțional intră vreuna dintre infracțiunile prevăzute la lit. a)-c);
E) Infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 129/2019 pentru
prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru
modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările
ulterioare, dacă banii, bunurile și valorile care au făcut obiectul spălării banilor
provin din săvârșirea infracțiunilor date în competența serviciului;
F) Infracțiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu
cele prevăzute la lit. a)-e).9
Secțiunea 2. Inspectoratul General al Poliției Române
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) este unitatea centrală a poliţiei, cu
personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi
controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate, desfăşoară activităţi de
investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave, care aparțin sferei crimei
organizate, criminalităţii economico-financiare sau bancare, a altor infracţiuni ce fac
obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege.
Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române stipulează
faptul că Poliţia Română efectuează activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a
criminalităţii economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul
informaticii şi a crimei organizate.
Inspectoratul General al Poliției Române este condus de un inspector general, cu
rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea
ministrului afacerilor interne, după consultarea Corpului Național al Polițiștilor.
Inspectorul general este ajutat de adjuncți numiți de către ministrul afacerilor interne,
la propunerea sa, cu consultarea Corpului Național al Polițiștilor.
Art. 12 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate prevede în mod expres faptul că Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi
constituie structuri specializate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii
9
Art. 40, Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism din 6 aprilie 2021

7
organizate, asigurând cadrul organizatoric necesar, precum şi pregătirea şi
specializarea personalului în acest scop.10
Sub aspectul structurii organizatorică a IGPR, se impune să precizăm faptul că în
cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate funcționează
Direcţia Antidrog, unitate centrală de specialitate a Poliţiei Române, cu rol în
conducerea, coordonarea, îndrumarea şi controlarea activității de profil întreprinse de
către structurile teritoriale ale Poliţiei Române de combatere a traficului şi
consumului ilicit de droguri, desfăşurând totodată şi activitate operativă proprie.
Referitor la serviciile din componența Direcţiei Antidrog, amintim următoarele:
Serviciul de combatere a traficului de droguri sintetice, cocaină, cannabis, haşiş şi
derivaţi; Serviciul de combatere a traficului de heroină, opiu şi derivaţi; Serviciul de
combatere a traficului ilicit cu precursori.
Din perspectiva domeniilor de activitate în care activează Direcţia Antidrog,
menționăm că acestea vizează prevenirea şi descoperirea traficului internaţional cu
droguri care tranzitează teritoriul ţării, prevenirea şi descoperirea traficului intern cu
droguri, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care consumă ilicit
droguri, identificarea laboratoarelor clandestine şi a culturilor ilicite de plante cu
conţinut stupefiant, analiza evoluţiei situaţiei operative şi a tendinţelor fenomenului
infracţional pe ansamblu, prelucrarea şi valorificarea datelor şi informaţiilor
obţinute, realizându-se informări, note, documentări cu privire la traficul şi consumul
ilicit de droguri, derularea comisiilor rogatorii internaţionale privind traficul şi
consumul ilicit de droguri şi documentarea infracţiunilor aflate în faza de urmărire
penală.11
Mai mulți autori din literatura de specialitate au afirmat faptul că, în realizarea
sarcinilor ce îi revin, Direcţia Antidrog desfăşoară, în principal, următoarele
activităţi:
A) Coordonează, îndrumă, sprijină şi controlează activitatea specifică şi de
constatare, desfăşurată de formaţiunile teritoriale, pe liniile de muncă date în
competenţă;
10
Art. 12, Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
11
https://politiaromana.ro/ (vizitat la 20.05.2022)

8
 B) Coordonează şi îndrumă activitatea formaţiunilor teritoriale pentru descoperirea
şi cercetarea grupurilor de infractori care au acţionat pe raza mai multor judeţe, pe
baza datelor şi informaţiilor obţinute în procesul muncii specifice şi a cunoaşterii
evenimentelor zilnice;
C) Coordonează şi controlează modul de folosire a investigatorilor acoperiţi şi a
mijloacelor tehnice de supraveghere, în scopul respectării stricte a dispoziţiilor legale
în vigoare;
D) Analizează periodic şi ori de câte ori este nevoie, situaţia operativă pe liniile de
muncă date în competenţă, propunând măsuri corespunzătoare de prevenire şi
combatere, inclusiv modificarea sau adoptarea unor acte normative în materie;
E) Stabileşte cauzele, condiţiile şi factorii care au generat, determinat, înlesnit sau
favorizat comiterea infracţiunilor date în competenţă, iar pe baza concluziilor
desprinse, stabileşte direcţiile de acţiune şi măsurile ce urmează a fi întreprinse;
F) Organizează şi coordonează acţiuni cu caracter preventiv şi de combatere, la
nivel regional sau naţional, pe problematica dată în competenţă;
G) Desfăşoară activităţi informativ-operative complexe pentru identificarea,
supravegherea şi documentarea activităţilor infracţionale a persoanelor şi grupurilor
organizate de infractori care pregătesc, comit ori au săvârşit infracţiuni de trafic şi
consum ilicit de droguri;
H) Prin ofiţeri specializaţi din cadrul serviciilor operative, efectuează cercetarea şi
investigarea imediată şi completă a evenimentelor produse în sfera de competenţă,
precum şi a elementelor suspecte, al căror rol în cadrul grupărilor infracţionale
trebuie stabilit cu prioritate;
I) Poate solicita detaşarea operativă pe perioade limitate, a unor poliţişti sau
mijloace tehnice de la structurile teritoriale, în scopul soluţionării unor cauze
complexe;
J) Cooperează cu organele care au iniţiativă legislativă pentru elaborarea unor
proiecte de acte normative, care prezintă interes ori includ prevederi referitoare la
activitatea de combatere a traficului de droguri;

9
 K) Sprijină desfăşurarea comisiilor rogatorii internaţionale pe problematica strictă
a traficului şi consumului ilicit de droguri pentru documentarea infracţiunilor aflate în
faza de urmărire penală;
L) Pe teritoriul altor state, urmăreşte realizarea verificărilor solicitate în domeniul
de responsabilitate, demersurile efectuându-se direct sau prin intermediul Centrului
de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI), cu respectarea prevederilor
convenţiilor, acordurilor şi protocoalelor încheiate.12
Secțiunea 3. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) este unitatea centrală a Poliţiei
de Frontieră Române, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială pentru
întreaga zonă de responsabilitate a poliţiei de frontieră, care exercită conducerea şi
răspunde de întreaga activitate a poliţiei de frontieră, desfăşoară activităţi de
investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave, care se înscriu în sfera
crimei organizate, a migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere comise în zona
de competenţă teritorială a Poliţiei de Frontieră, precum şi orice alte atribuţii date în
competenţa sa prin lege.
Având în responsabilitatea sa aproximativ 3.150 kilometri de graniță, Poliția de
Frontieră Romană este deseori pusă față în față cu numeroase cazuri de tranzitare
ilicită a frontierei statului român, pornind de la migrația ilegală, traficul cu
stupefiante, armament si autoturisme furate și terminând cu contrabanda, sub toate
formele ei de manifestare.
Organizată dupa modelul instituțiilor similare din statele Uniunii Europene, Poliția
de Frontieră Romană depune eforturi susținute în direcția prevenirii și combaterii
fenomenelor infracționale transfrontaliere și în scopul aplicării și respectării
legislației interne și internaționale în vigoare, printre atribuțiile sal numărându-se:
A) Supravegherea frontierei de stat a României;
B) Prevenirea migrației frontaliere ilegale și criminalitatea transfrontalieră;
C) Controlul documentelor necesare pentru trecerea legală a frontierei;

12
Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca (coordonatori) şi colectiv, Manualul poliţistului
antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2002, pag. 17

10
 D) Asigurarea derulării corecte a traficului de persoane și mărfuri în punctele de
trecere;
E) Asigurarea controlului trecerii frontierei a armelor și munițiilor;
F) Supravegherea spațiului aerian adiacent frontierei de stat;
G) Aplicarea prevederilor tratatelor, documentelor sau convențiilor semnate de
statul român cu statele vecine sau cu organizațiile internaționale;
H) Prevenirea și combaterea pirateriei și a acțiunilor teroriste în apele aflate sub
jurisdicția statului român;
I) Controlul navelor și ambarcațiunilor despre care se dețin date și informații că
desfășoară activități ilegale.
La data de 01.12.2004, în cadrul Direcţiei de Combatere a Infracţionalităţii
Transfrontaliere a fost înfiinţat Serviciul de Combatere a Traficului de Substanţe
Interzise, precum şi Biroul pentru Analiza Riscurilor, ambele structuri având atribuţii
în domeniul drogurilor şi precursorilor. Poliţiştii de frontieră care efectuează
cercetarea penală sunt desemnaţi, potrivit legii, prin dispoziţia Inspectorului General
al Poliţiei de Frontieră. În îndeplinirea activităţilor de cercetare penală, poliţistul de
frontieră are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de frontieră din
care face parte.13
Secțiunea 4. Autoritatea Națională a Vămilor
Art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 532/2007 privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale a Vămilor prevede faptul Autoritatea Naţională a Vămilor
(ANV) reprezintă o instituție care se organizează şi funcţionează ca organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea
Ministerului Finanţelor Publice şi în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală.
ANV are drept atribuții coordonarea, îndrumarea şi controlarea activității
direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, a direcţiilor judeţene pentru
accize şi operaţiuni vamale şi a birourilor vamale pe linia prevenirii şi combaterii
traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, alte produse cu regim special, obiecte din

13
https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-informatii-generale-24.html (vizitat la 20.05.2022)

11
patrimoniul cultural naţional şi urmărirea, în cooperare cu celelalte organe abilitate
ale statului, a cazurilor de spălare a banilor prin operaţiuni vamale.
În cadrul ANV funcţionează Serviciul Antidrog şi Produse cu Regim Special,
serviciu specializat pentru coordonarea activităţii de combatere a traficului ilicit de
droguri şi a produselor cu regim special.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor în domeniul controlului antidrog şi materialelor
explozive, ANV are în dotare câini dresaţi.
În 2005, a fost modificată structura Direcţiei de Supraveghere şi Control Vamal din
care face parte Serviciul Antidrog şi Produse cu Regim Special, înfiinţându-se
Centrul de Informaţii Vamale, cu rolul de a colecta, prelucra şi disemina informaţii,
inclusiv pe linie antidrog.
Pe lângă instituțiile prezentate în secțiunile precedente, Autoritatea Națională
Vămilor are responsabilități în domeniul prevenirii și combaterii traficului ilicit de :
A) Droguri, substante psihotrope, substante chimice esentiale si precursori,
preparate chimice periculoase, precum si
B) Produse cu regim special, din categoria carora fac parte: produsele strategice
( produsele militare si cele cu dubla utilizare); materiale radioactive, arme chimice,
biologice, nucleare și de distrugere în masă; arme, muniții și materiale explozive;
substanțe periculoase pentru sănătate si mediu (deșeuri); produse ce afectează stratul
de ozon.14

Capitolul III. Tehnicile speciale de anchetă utilizate pentru asigurarea

probațiunii în cauzele penale privind traficul de droguri

Secțiunea 1. Principiile călăuzitoare în folosirea metodelor și tehnicilor

speciale de investigare în materie de trafic de droguri
Cercetarea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri necesită folosirea pe scară largă
a celor mai moderne metode tehnice criminalistice, a unor procedee superioare de

14
https://www.customs.ro/info-publice/protejarea-frontierei/combaterea-traficului-de-droguri (vizitat la 20.05.2022)

12
tactică şi metodică a cercetării unor astfel de fapte şi mai ales utilizarea mijloacelor
moderne de investigație.
Este de la sine înțeles faptul că utilizarea unor astfel de metode de investigare
trebuie să aibă loc în conformitate cu anumite principii de o importanță majoră în
domeniu.
Un prim principiu față de care se cuvine să facem vorbire este reprezentat de
principiul legalităţii. Acesta desemnează o regulă fundamentală şi se traduce prin
obligativitatea existenţei unui cadru normativ care să reglementeze folosirea
metodelor sau tehnicilor respective, cazurile şi durata de timp în care se pot folosi,
limitele acţiunii lor şi procedurile de autorizare. Prin urmare, în vederea alinierii
modului de aplicare a acestor măsuri la standardele comunitare în domeniul
drepturilor omului, statele şi guvernele trebuie să elaboreze un cadru juridic
cuprinzător şi o structură instituţională adecvată cu mecanisme eficiente de control,
precum şi să asigure un personal bine pregătit pentru implementarea practică a
măsurilor în cauză.
Cel de-al doilea principiu a cărui respectare trebuie avută în vedere este principiul
utilității metodelor şi tehnicilor speciale de investigare. Acest principiu presupune
necesitatea coroborării acțiunii şi rezultatelor folosirii acestor mijloace cu întregul
material informativ sau probator, în așa fel încât utilitatea lor să se raporteze la
întregul registru de mijloace şi tehnici de culegere de informații sau de cercetare şi
urmărire penală. Însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că
mijloacele speciale de investigații sunt necesare în cazul investigării traficului ilicit
de droguri de către organele judiciare. Totuşi, ea cere ca amestecul în viața privată şi
gradul acestui amestec să fie necesar, proporționat și să fie însoțit de garanții
procedurale suficiente în ceea ce privește efectuarea şi autorizarea lor, pentru a
asigura că ele nu sunt utilizate în mod arbitrar, imprevizibil şi necontrolat.
Cel de-al treilea principiu vizat este principiul proporționalității. Prin acest
principiu este prevăzută în lege limitarea folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de
investigare la cazurile deosebite, în raport cu gravitatea infracțiunii, dificultățile
legate de stabilirea situației de fapt, a culegerii informațiilor prin alte mijloace legale.

13
 Secțiunea 2. Tehnicile și metodele speciale de investigare folosite pentru
asigurarea probațiunii în cauzele penale privind traficul de droguri
Reiterăm faptul că investigarea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri necesită
folosirea pe scară largă a celor mai moderne metode tehnice criminalistice, a unor
procedee superioare de tactică şi metodică a cercetării unor astfel de fapte şi mai ales
utilizarea mijloacelor moderne de investigație. Prin urmare, articolul 20 din
Convenția Națiunilor Unite privind combaterea crimei organizate transnaționale
prezintă o deosebită relevanță în acest sens, în cuprinsul lui fiind menționat faptul că
„fiecare stat parte, ţinând seama de posibilităţile sale şi conform condiţiilor prevăzute
de dreptul său intern, ia măsurile necesare pentru a permite să se recurgă în mod
corespunzător la livrările supravegheate şi, când consideră potrivit, la alte tehnici de
anchete speciale, cum sunt supravegherea electronică sau alte forme de supraveghere
şi operaţiunile de infiltrare, de către autorităţile sale competente pe teritoriul său în
vederea combaterii eficiente a criminalităţii organizate”.
Principalele metode și tehnici utilizate în combaterea traficului de droguri sunt:
livrarea supravregheată, înregistrările și interceptările audio și video, investigatorul și
colaboratorul sub acoperire.15
§1. Livrările supravegheate
Metoda livrării supravegheate presupune cooperarea mai multor state în vederea
depistării şi prinderii traficanţilor de droguri, care îşi desfăşoară activitatea
infracţională sau o parte din această activitate pe teritoriul statelor. Livrările
supravegheate se realizează în scopul descoperirii întregii reţele de traficanţi de
droguri, începând de la cultivator, producător şi până la distribuitor, cumpărător şi
consumator.
Potrivit articolului 1, litera k), din Convenția asupra traficului ilicit de stupefiante
și substanțe psihotrope din 1988, livrarea supravegheată reprezintă tehnica prin care
sunt permise expedierile ilicite sau suspecte de droguri, narcotice, substanțe
psihotrope sau substanțe cu care au fost înlocuite acestea, cu ştiinţa şi sub controlul

15
Laurențiu Giurea, Metodele și tehnicile speciale de investigare a traficului de droguri, în Revista Pro Patria Lex, nr.
2/2014, p. 246

14
autorităţilor competente din ţările indicate, în scopul identificării persoanelor
implicate în comiterea infracţiunilor de trafic de droguri.
Metoda livrării supravegheate cunoaște două forme: livrare supravegheată cu
substituirea totală sau parțială a drogurilor și livrare supravegheată fără substituire.
Legislația națională reglementează livrarea supravegheată în următoarele acte
normative: art. 151 din Codul de procedură penală, Legea nr. 143/2000 privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Legea nr. 39/2003 privind
prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, Legea nr. 218/2002 privind
organizarea și funcționarea Poliției Române și Legea nr. 118/1992 prin care România
a aderat la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 și la Convenția asupra
traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988.
Art. 1, lit. j) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri definește livrarea supravegheată ca fiind metoda folosită de
instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului,
care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul țării de droguri ori
precursori, suspecți de a fi expediați ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile
ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracționale şi al identificării
persoanelor implicate în aceste activităţi.16
Art. 20 din același act normativ prevede faptul că Parchetul de pe lângă Curtea
Supremă de Justiţie poate autoriza, la solicitarea instituţiilor sau organelor legal
abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a
drogurilor ori a precursorilor.17
Instituţiile abilitate conform legii să participe la efectuarea livrărilor supravegheate
sunt IGPR, IGPF şi autoritatea vamală.
Pentru obţinerea autorizaţiei, organele abilitate trebuie să comunice Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o solicitare motivată de efectuare a unei
livrări supravegheate, conţinând date şi informaţii referitoare la:
1) Mijlocul de transport folosit şi modul de disimulare a drogurilor sau
precursorilor;
16
Art. 1, lit. j) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
17
Art. 20 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

15
 2) Modalitatea de substituire a drogurilor sau precursorilor, dacă este cazul;
3) Legislaţia în domeniu din România sau din ţara solicitantă;
4) Utilizarea aparaturii tehnice de supraveghere a transportului ilicit (GPS,
emiţător, etc.);
5) Canalele de comunicare între forţele participante la acţiune;
6) Identitatea suspecţilor implicaţi în transportul de droguri, ce face obiectul
livrării supravegheate;
7) Numele ofiţerilor de poliţie care participă la acţiune şi dacă aceştia sunt
autorizaţi să poarte armament;
8) Agenţii acoperiţi români sau străini care eventual sunt infiltraţi în caz, în situaţia
în care legea permite;
9) Ofiţerii de contact din ţările vecine care vor preda ori prelua obiectivul în cazul
tranzitării României;
10) Situaţiile în care livrarea supravegheată se poate finaliza pe teritoriul
României;
11) Orice alte date şi informaţii ce prezintă interes operativ.
Atunci când se obțin date sau informații care duc la suspiciunea că o substanță este
importată, exportată sau în tranzit în scopul fabricării ilicite de stupefiante sau
substanțe psihotrope, fiecare stat semnatar are obligația de a informa, cât mai repede
cu putință, autoritățile și serviciile competente ale statelor interesate, furnizându-le
acestora informații legate de numele și adresa expeditorului și importatorului, cel al
destinatarului, identificarea substanței, cantitatea de substanță exportată, punctul de
intrare în țara vizată și data expedierii, modalitățile de plată și orice alte elemente
esențiale.18
În urma solicitării organelor sau instituțiilor legal abilitate, efectuarea activității din
prezenta subsecțiune poate fi autorizată sau respinsă de către procurorul din cadrul
DIICOT. În vederea soluționării unei cereri de efectuare a unei livrări supravegheate,
trebuie avute în vedere mai multe criterii de apreciere.

18
Idem

16
 Astfel, un prim criteriu esențial este cel privitor la aspectul legalității, prin care se
urmărește respectarea competenței funcționale a fiecărei instituții implicate în această
activitate și respectarea condițiilor de fond și formă ale cererilor autorităților judiciare
ale altor state, cuprinse în acordurile ce reglementează cooperarea internațională în
această materie.
Prin prisma aceluiași principiu, se va urmări existența unor date sau indicii
temeinice din care să rezulte săvârșirea unor infracțiuni prevăzute la art. 2-14 din
Legea nr. 143/2000. Activitățile ce urmează a fi desfășurate sunt permise de lege, ele
neconstituind infracțiuni.
Cel de-al doilea criteriu de apreciere este cel al oportunității. Acesta semnifică
faptul că utilizarea acestei metode se impune pentru dovedirea faptelor infracționale
ori pentru identificarea persoanelor implicate în trafic de droguri și este singura
modalitate eficientă de obținere a informațiilor și mijloacelor de probă necesare
aflării adevărului.19
Cu privire la autorizarea livrării supravegheate, aceasta se face prin ordonanță
motivată care trebuie să cuprindă următoarele mențiuni: indiciile temeinice care
justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară; detalii cu privire la
bunurile care fac obiectul livrării supravegheate şi, după caz, la bunurile care
urmează a fi sustrase ori substituite, precum şi la bunurile care urmează a le înlocui
pe acestea; timpul şi locul efectuării livrării sau, după caz, itinerarul ce urmează a fi
parcurs în vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute; datele de
identificare a persoanelor autorizate să supravegheze livrarea. 20
Art. 16, alin. (3) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea
criminalității organizate stipulează că ,,Nu se poate autoriza efectuarea livrărilor
supravegheate în cazul în care prin acestea s-ar pune în pericol siguranţa naţională,
ordinea sau sănătatea publică”.

19
Marin Ruiu, Carmen Dariciuc, Metode și tehnici speciale de investigare a infracțiunilor de trafic de droguri, Revista
Forum Criminalistic, nr. 19, București, 2016, p. 28
20
Art. 16 alin. (2), Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalitatii organizate

17
 Livrarea supravegheată se consideră realizată în momentul în care substanțele
ajung la destinatar, iar obiectivele propuse sub aspect tactico-informativ și judiciar-
operativ au fost atinse.
Procurorul care a emis autorizația va fi informat în legătură cu modul în care a fost
realizată livrarea supravegheată.
§2. Investigatorul și colaboratorul sub acoperire
Utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor, asemenea
celorlalte metode speciale de supraveghere sau cercetare, presupune imixtiunea
în libera exercitare a drepturilor și libertăților persoanei vizate, motiv pentru care
se impune restrângerea folosirii acestuia numai în situații prevăzute expres de lege și
garantarea respectării proporționalității între interesul public și interesul
persoanei.
O acțiune sub acoperire implică trei caracteristici esențiale, și anume: secretul
(agentul infiltrat disimulează calitatea sa de polițist sau de țerț care lucrează pentru
poliție), viclenia (agentul reușește să câștige încrederea unei persoane prin
intermediul scenariului pe care l-a clădit, cu scopul de a constata o infracțiune sau de
a strânge informații cu privire la infracțiunea respectivă) și interacțiunea.
Noțiunea de ,,investigator sub acoperire” își are originile în englezescul
undercover investigator or agent, având în linii generale aceeași conotație, respectiv
persoana anume desemnată pentru a se infiltra și a lucra cu sau printre cei ce urmează
a fi observați, în scopul furnizării de informații, date, indicii sau probe privind
activitatea de trafic de droguri, așa cum a fost reglementată prin Legea nr. 143/2000.
În reglementarea națională în domeniu, semnificația noțiunii de „investigatori
acoperiți” îmbracă următoarea formă, și anume: ,,polițiști special desemnați să
efectueze, cu autorizarea procurorului, activități specifice, în vederea strângerii
datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuirilor și acte premergătoare,
sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată”.
La o simplă lecturare a acestei definiții putem identifica criteriile cumulative pe
care trebuie să le întrunească persoana care poate fi investigator acoperit.

18
 Astfel, prima condiție este aceea a deținerii calității de polițist de către persoana în
cauză. În acest sens, art. 22 alin. 1 din Legea 143/2000 face referire la polițiștii din
formațiunile de specialitate. Art. 148 alin. (4) din Codul de procedură penală
definește investigatorii sub acoperire ca fiind lucrători operativi din cadrul poliției
judiciare, aceasta având în componența sa ofițeri și agenți de poliție specializați în
efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea
urmăririi penale și de cercetare penală.21
De asemenea, se impune ca polițistul în cauză să fie special desemnat să efectueze
această activitate, prin ordinul intern al Șefului Brigăzii de Combatere a Criminalității
Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în care se
menționează identitatea reală și cea sub care acesta acționează.
Prin ,,identitate” se înțelege ansamblul de date prin care se identifică o persoană,
aceasta presupunând date legate de starea civilă, date privind domiciliul ori reședința,
date privind ocupația, funcția, locul de muncă, studii, date privind semnalmentele
persoanei și altele.
Deși nu este prevăzută în mod expres și nici nu rezultă din reglementarea legală,
îndrăznim să susținem că cea de-a treia condiție pentru folosirea investigatorului sub
acoperire este reprezentată de consimțământul polițistului care urmează să acționeze
în această calitate, afirmație motivată de faptul că nimeni nu poate fi obligat să
exercite această misiune fără consimțământul său, verbal sau scris, mai ales că nu
sunt prevăzute în mod expres măsuri de protecție a investigatorului acoperit.
În continuare, putem observa faptul că utilizarea investigatorului sub acoperire este
admisibilă dacă are loc cu respectarea unor condiții cumulative, pe care le vom
expune în cele ce urmează.
Așadar, potrivit art. 148 alin. (1) din Codul de procedură penală, este necesar să
existe o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni
de trafic de droguri.
De asemenea, măsura utilizării investigatorului sub acoperire trebuie să fie
necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date
21
Nicoleta-Elena Buzatu, Traficul și consumul ilicit de droguri. Aspecte multidisciplinare, Editura Universul Juridic,
București, 2012, p. 294.

19
fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi
obținute ori gravitatea infracțiunii.
Nu în ultimul rând, pentru a putea fi utilizați investigatorii sub acoperire, este
necesar ca probele sau localizarea şi identificarea făptuitorului, suspectului ori
inculpatului să nu poată fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor să presupună
dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori să existe un pericol pentru siguranţa
persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
Investigatorul sub acoperire poate desfășura doar activitățile necesare în vederea
descoperirii faptelor, identificării autorilor și obținerea mijloacelor de probă.
Autorizarea se dă pentru investigarea unui caz concret, investigatorului acoperit
findu-i interzis cu desăvârșire să-și depășească competențele care i-au fost conferite.
De asemenea, considerăm că este important să precizăm faptul că în activitatea lor de
aplicare a legii, agenţilor acoperiţi le este interzis să determine un comportament
infracţional şi să instige o persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală,
pentru ca apoi să o tragă la răspundere penală, pe baza probelor astfel obţinute. Acest
gen de activităţi trece de limitele legii şi este interzis de dispoziţiile procedurale
interne care au stabilit o regulă clară în acest sens, interzicând cu desăvârşire
determinarea unei persoane să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte
penale, în scopul obţinerii de probe22
În afara condițiile impuse de lege pentru a deține calitatea de investigator sub
acoperire, apreciem că trebuie urmărită și îndeplinirea de către acesta a unor condiții
ce țin de profilul său psihologic, fiziologic sau moral ori de nivelul pregătirii sale.
Astfel, apreciem că polițiștii care vor fi desemnați să lucreze trebuie să fie supuși
unui riguros proces de recrutare, selecție și instruire. Bineînțeles că unui asemenea
proces trebuie să se alăture și întrunirea unor criterii specifice, precum: gradul de
pregătire profesională, onestitatea, motivarea, abilitățile de negociator,
disponibilitatea de a lucra în echipă, rezistența la stres, deținerea cunoștințelor despre
lumea interlopă, modurile de operare ale traficanților și limbajul acestora, despre

22
Eliodor Tanislav, Traficul ilegal de droguri și instituția agentului acoperit în legislația românească, Academia de
Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, București, 2008, p. 25.

20
prețurile practicate în piața drogurilor, existența unor aptitudini necesare infiltrării cu
succes în anumite grupări etc.23
De asemenea, investigatorul sub acoperire trebuie să posede și anumite calități,
precum: inteligența, încrederea în sine, curajul, capacitatea de a evalua corect
lucrurile, spiritul de inițiativă, inventivitatea, memoria bună, răbdarea, condiția fizică
bună, capacitatea bună de comunicare, simț practic puternic.
Din perspectiva procedurii autorizării folosirii investigatorilor sub acoperire,
precizăm faptul că este obligatorie îndeplinirea mai multor condiții.
În primul rând, șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate la nivel
județean trebuie să formuleze o cerere scrisă de autorizare, pe care o va adresa
procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală din cadrul DIICOT.
Autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire are loc prin emiterea de către
procuror a unei ordonanțe care, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) Cod
de procedură penală, trebuie să cuprindă mențiuni referitoare la indicarea activităților
pe care investigatorul sub acoperire este autorizat să le desfășoare, perioada pentru
care s-a autorizat măsura și identitatatea atribuită investigatorului sub acoperire. 24
În legătură cu durata autorizării, aceasta este dată pe o perioadă de cel mult 60 de
zile. În funcție de circumstanțele cauzei poate fi dată și pe o perioadă mai scurtă.
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de
droguri și Codul de procedură penală prevăd posibilitatea prelungirii autorizării
pentru motive justificate a folosirii investigatorului sub acoperire, însă fiecare
prelungire nu poate depăși 60 de zile. Durata totală a autorizării nu poate depăși un an
când este vorba despre aceeași cauză și aceeași persoană.
Art. 149 din Codul de procedură precizează în mod expres faptul că investigatorul
sub acoperire este persoana anume desemnată care trebuie să-și desfășoare activitatea
sub o identitate falsă, adevărata sa identitate fiind cunoscută doar de către procurorul
care autorizează activitatea acestuia. Din conținutul acestei prevederi, reiese în mod
neîndoielnic faptul că identitatea reală a investigatorului sub acoperire nu poate fi
23
Ioan Dascălu, Organizația criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, p. 328.
24
Marin Ruiu, Carmen Dariciuc, Metode și tehnici speciale de investigare a infracțiunilor de trafic de droguri, Revista
Forum Criminalistic, nr. 19, București, 2016, p. 30.

21
dezvăluită nici în timpul activității sale, nici după terminarea acesteia, dispoziția
respectivă având drept scop asigurarea cadrului legal al protecției lucrătorilor care
desfășoară activități sub acoperire. Situația de a desfășura activitatea sub o altă
identitate nu implică doar schimbarea datelor de stare civilă, ci și a oricăror date
referitoare la o persoană. Așadar, investigatorul sub acoperire va putea dobândi în
activitatea sa acoperită un alt loc de muncă, o altă ocupație și funcție ori chiar o altă
înfățișare.
Având în vedere considerentele expuse în paragrafele precedente, precizăm faptul
că investigatorii acoperiți desfășoară activități specifice premergătoare urmăririi
penale și sunt asimilați organelor de poliție judiciară. Acesta acționează pentru
descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea datelor necesare începerii
urmării penale ori mijloacelor de probă.
Legea nu stabilește concret activitățile pe care acesta le poate desfășura, ea
menționând doar că investigatorul sub acoperire culege date și informații în baza
ordonanței emise de procuror în condițiile enunțate mai sus, pentru a realiza scopul
pentru care s-a emis autorizarea.
În ceea ce privește formele în care pot avea loc operațiunile care implică utilizarea
investigatorilor, acestea sunt, pe de o parte, pseudo-cumpărarea (unde agentul se
prezintă ca un potențial cumpărător al unui bun care este produsul sau obiectul
infracțiunii, el putând să și etaleze anumite sume de bani vânzătorilor de mărfuri
interzise sau periculoase, cu scopul de a simula intenția de cumpărare-flash-roll) și,
pe de altă parte, pseudo-vânzarea (în cadrul căreia agentul simulează calitatea unui
vânzător de astfel de mărfuri).25
§3. Înregistrările și interceptările audio și video
În cazul oricărui stat democratic vom regăsi atât existența unei reglementări în
materia dreptului organelor statale de a folosi tehnica operativă ce face obiectul
prezentei subsecțiuni, cât și prevederea în lege a limitării posibilităților de a abuza de
o astfel de metodă.

25
Idem.

22
 Pentru a putea fi folosite în procesul penal, înregistrările și interceptările trebuie
realizate cu respectarea normelor de procedură, în condiții de legalitate și loialitate,
scopul lor principal constând în aflarea adevărului în cauză, prin dovedirea
împrejurărilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, la participanții
la comiterea acesteia și gradul lor de participație, la bunurile care au făcut obiectul
activității infracționale, la mijloacele utilizate pentru punerea în aplicare a rezoluției
infracționale etc.
Comunicaţiile pot fi înregistrate în două moduri: cu ştirea uneia dintre persoanele
care comunică, controlând mijlocul de comunicaţie folosit de către aceasta, sau fără
ştirea vreuneia dintre persoanele implicate, prin intermediul activităţii de interceptare.
La astfel de metode operative se apelează doar dacă soluționarea unei cauze nu poate
avea loc prin alte mijloace probatorii, întrucât interceptările și înregistrările audio și
video reprezintă niște mijloace investigative greu de administrat prin prisma
mecanismului concret de realizare și a naturii preponderent informativ-operative. 26

Capitolul VII. Concluzii

În ultimii ani, flagelul drogurilor a constituit fenomenul cel mai complex, profund
şi tragic al lumii contemporane, în condiţiile în care anual, miliarde de dolari şi sute
de mii de oameni sunt angrenaţi în această capcană a morţii. În perspectiva anilor
viitori, amploarea acestui flagel este deosebit de îngrijorătoare, din cauza faptului că
nu există o statistică clară şi precisă a producţiei, traficului, consumului şi numărului
celor decedaţi în urma consumului de droguri. Traficul de droguri a ajuns, de
asemenea, să fie văzut drept o ameninţare serioasă la adresa stabilităţii societății, a
dreptului la viaţă şi la sănătate, asocierea acestuia cu domeniul crimei organizate şi al
26
Carmen-Elena Roșu, Proceduri speciale în cazul traficului de droguri prevăzute de Legea României nr. 143/2000, în
Revista Studia Universitatis Moldaviae, nr. 8 (128), 2019, p. 208.

23
violenţei fiind inerentă. Această formă a criminalității organizate, prin efectele sale
sociale, economice, medicale, culturale şi politice, lezează în mod semnificativ nu
doar interesele de stat, dar şi cele ale societăţii, ale multor persoane particulare,
atentează la viaţa şi sănătatea cetăţenilor și exercită o influență demoralizatoare
asupra conştiinţei şi comportamentului oamenilor.27
Traficul ilicit de droguri este strâns legat de alte forme grave de
criminalitate, precum traficul de migranţi, traficul de persoane, falsificarea cărţilor de
credit, constituind în acelaşi timp şi o importantă sursă de finanţare a unor activităţi
deosebit de violente şi distructive în care sunt implicate organizaţiile teroriste şi
reţelele de crimă organizată. Infractorii implicaţi în traficul ilicit de droguri adoptă o
abordare din ce în ce mai profesionistă şi se adaptează cu flexibilitate noilor condiţii
geopolitice, juridice, economice şi tehnologice, utilizând structuri antreprenoriale şi
combinând activităţile de afaceri ilegale cu activităţile comerciale legitime. Aceştia
sunt totodată pregătiţi să acţioneze prin orice mijloace pentru a-şi atinge obiectivele,
recurgând la ameninţări sau acte de violenţă împotriva persoanelor şi a bunurilor,
căutând să-şi exercite influenţa în vederea manipulării oamenilor politici, a oamenilor
de afaceri şi a autorităţilor publice, cu principalul scop al maximizării profiturilor şi
al obţinerii puterii.
Metoda de operare a reţelelor infracţionale implicate în traficul de droguri se
caracterizează prin specializare, diviziunea muncii şi compartimentare. Profiturile
ilegale sunt reinvestite în noi activităţi infracţionale sau injectate în activităţi
comerciale licite pentru spălarea banilor şi crearea paravanului legal. Prin toate aceste
activităţi se caută câştigarea de influenţă şi construirea unui monopol criminal.
Realitatea a dovedit faptul că în ultimii ani, la nivel național, s-a realizat o
accelerare a procesului de armonizare legislativă cu acquis-ul comunitar, semnalele
recepţionate demonstrând că România începe să fie percepută ca un partener serios,
fiindu-i astfel recunoscute progresele înregistrate în domeniul luptei antidrog. 28

27
Roxana Dobri, Răspândirea consumului de droguri în societatea contemporană, în Revista Română de Sociologie,
serie nouă, anul XVII, nr. 5-6, București, 2016, p. 472
28
Sorin Oprea, Drogurile-factor de risc în conflictele moderne, în revista Impact Strategic, nr. 2/2016, p. 70

24
 În prezent, metodele de traficare se schimbă şi se adaptează rapid, testând astfel
capacitatea de reacţie a sistemelor judiciare de control al drogurilor. Prin urmare, se
remarcă o flexibilitate şi o adaptare rapidă a pieţei de droguri la mecanismele şi
procesele socio-economice şi culturale, care modifică permanent societatea, creând
presiuni şi, implicit, noi nevoi de securitate şi ordine publică.
Având în vedere acest context, organele judiciare trebuie să dispună de instrumente
specifice, care să le ofere posibilitatea de a face față într-un mod cât mai eficient
rețelelor de traficanți de droguri aflate în plin proces de profesionalizare și
internaționalizare. Asemenea instrumente îmbracă forma unor tehnici și metode
speciale de investigare, ele permițând autorităților să adune probele necesare pentru
probarea faptelor de trafic de droguri și tragerea la răspundere a celor implicați.
În concluzie, tehnicile speciale dezbătute pe parcursul studiului de față (livrările
supravegheate, utilizarea investigatorilor sub acoperire, înregistrările și interceptările
audio și video) facilitează deținerea în permanență a unor informații valoroase cu
privire la activitățile desfășurate de infractorii implicați și la relațiile dintre ei.
Așadar, cu ajutorul unor astfel de date importante, obținute în urma folosirii
respectivelor tehnici speciale de investigare, anchetatorii vor putea destructura
întreaga grupare implicată, prin prinderea în flagrant a transferurilor de droguri între
diferite grupări, sau elemente ale grupării, fără a exista riscul ca substanțele interzise
să ajungă pe piața de consum.

Bibliografie

I. Tratate, cursuri, monografii, alte publicații

 Buzatu Nicoleta-Elena, Traficul și consumul ilicit de droguri. Aspecte
multidisciplinare, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 294.
 Dascălu Ioan, Organizația criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008,
p. 328.

25
 Sandu Florin, Stoica Mihai-Gheorghe, Anghel Mihai, Perca Ilie (coordonatori) şi
colectiv, Manualul poliţistului antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti,
2002, pag. 17

II. Studii publicate în reviste de specialitate

 Dobri Roxana, Răspândirea consumului de droguri în societatea contemporană,
în Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XVII, nr. 5-6, București, 2016,
p. 472
 Giurea Laurențiu, Metodele și tehnicile speciale de investigare a traficului de
droguri, în Revista Pro Patria Lex, nr. 2/2014, p. 246
 Niță Nelu, Dimensiunile consumului ilicit de droguri în România comparativ cu
statele Uniunii Europene, în Revista Acta Universitatis George Bacovia Juridica,
nr. 1/2013, p. 1, 2
 Oprea Sorin, Drogurile-factor de risc în conflictele moderne, în revista Impact
Strategic, nr. 2/2016, p. 70
 Ruiu Marin, Dariciuc Carmen, Metode și tehnici speciale de investigare a
infracțiunilor de trafic de droguri, Revista Forum Criminalistic, nr. 19, București,
2016, p. 28, 30
 Roșu Carmen-Elena, Proceduri speciale în cazul traficului de droguri prevăzute
de Legea României nr. 143/2000, în Revista Studia Universitatis Moldaviae, nr. 8
(128), 2019, p. 208
 Roșu Carmen-Elena, Traficul de droguri în România, în Revista Studia
Universitatis Moldaviae, nr. 3 (113), 2018, p. 103
 Tanislav Eliodor, Traficul ilegal de droguri și instituția agentului acoperit în
legislația românească, Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, București,
2008, p. 25.

III. Site-uri de Internet și baze de date consultate

 https://www.customs.ro
 https://dexonline.ro

26
 https://www.politiadefrontiera.ro
 https://politiaromana.ro
 https://ro.wikipedia.org

27