REFERAT

Criminalistica

TEMA: Cadrul metodologic al investigării infracțiunilor din domeniul criminalității

organizate
 CUPRINS

I. PRECIZĂRI DE ORDIN TERMINOLOGIC

II. CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ
III. TIPURI ŞI STRUCTURI DE ORGANIZAŢII CRIMINALE
IV. CADRUL METODOLOGIC AL INVESTIGAȚIEI PENALE ÎN DOMENIUL
CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE
V. CONCLUZII
 I. PRECIZĂRI DE ORDIN TERMINOLOGIC
Pentru o definire corectă a conceptului de „criminalitate/crimă organizată”, este necesară
delimitarea conceptului de „criminalitate” şi a celui de „mafie”.
În delimitarea celor trei concepte: criminalitate, crimă, mafie menţionate s-a pornit de la
definiţia dată mafiei: „Mafia reprezintă o expresie curentă, folosită pentru a desemna un grup de
indivizi, aroganţi şi violenţi, uniţi între ei prin raporturi secrete şi de temut, aflaţi la originea unor
acţiuni criminale”.
Cea de a V-a Conferinţă a ONU din anul 1992, privind „Prevenirea criminalităţii şi
tratamentul infractorilor”, a evidenţiat, printr-o rezoluţie specială, patru criterii definitorii pentru
criminalitatea organizată:
- Scopul – obţinerea unor câştiguri substanţiale.
- Legături – bine structurate şi delimitate ierarhic în cadrul grupului.
- Specific – folosirea atribuţiilor şi relaţiilor de serviciu ale participanţilor.
- Nivel – ocuparea de către participanţi a unor funcţii superioare în economie şi
societate.
Conceptele de criminalitate, crimă organizată şi mafie – primele două folosite frecvent în
aceeaşi accepţie – se diferenţiază prin:
- Gradul de pericol social al activităţilor infracţionale.
- Nivelul de organizare şi structurare.
- Metode şi mijloace folosite pentru atingerea scopului propus.
- Scopul urmărit.

II. CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ

Criminalitatea organizată abordează tipuri certe de activităţi criminale. De exemplu,
procurarea de bani, bunuri şi servicii ilegale, fără a ţine cont de tipul organizaţiei, de cei implicaţi
în aceste activităţi şi fără a avea în vedere poziţia lor socio-politică. De aici traficul de stupefiante,
carne vie, opere de artă, arme ş.a. Criminalitatea organizată este percepută, în esenţă, ca o realitate
socială în care structurile legale şi criminale sunt părţi integrante ale aceluiaşi sistem corupt,
social, politic, şi economic, fără a ţine seama de tipul de acţiuni promovate sau de tipurile de
organizaţii ale celor ce susţin acest sistem.
Criminalitatea organizată, în esenţă, poate fi definită ca fiind acel segment infracţional la
care se raportează activităţile ilegale, de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii
economice, sociale şi politice, desfăşurate prin diverse metode şi mijloace, în mod constant,
planificat şi conspirat, de către asociaţii de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, cu
structuri specializate şi mecanisme de autoapărare, în scopul obţinerii de profituri ilicite la cote
deosebit de ridicate.
Din definiţie rezultă două caracteristici principale ale conceptului de criminalitate
organizată:
- Gradul de pericol social al activităţilor ilegale desfăşurate de acest segment
infracţional poate afecta grav anumite sectoare ale vieţii economice, sociale şi economice.
- Desfăşurarea constantă, organizată, planificată şi bine conspirată a acestor activităţi
infracţionale.
Prin grup infracțional organizat se înțelege: „grupul structurat, format din trei sau mai
multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat
în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.”
Organizaţii teroriste recurg cu predilecţie la metode violente de acţiune pentru realizarea
scopurilor urmărite, pe când organizaţiile compatibile cu crima organizată apelează la astfel de
modalităţi numai în anumite situaţii.
Organizaţiile compatibile cu crima organizată urmăresc obţinerea unor profituri mari pe
căi ilicite sau licite, în timp ce organizaţiile teroriste acţionează pe fondul unor interese de ordin
politic, religios sau rasial.

III. TIPURI ŞI STRUCTURI DE ORGANIZAŢII CRIMINALE

În concepţia Interpol, organizaţiile criminale pot fi împărţite în cinci grupe distincte:
a. Familiile Mafiei. Acestea au structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de
conduită şi desfăşoară o diversitate de activităţi ilicite (între acestea se află şi cartelurile
columbiene ale drogurilor, bandele de motociclişti etc.);
b. Organizaţiile profesionale. Membrii acestora se specializează în una sau două tipuri
de activităţi infracţionale (traficul de maşini furate, imprimerii clandestine de monedă falsă,
laboratoare clandestine pentru fabricarea drogurilor, răpiri de persoane pentru răscumpărare, jafuri
organizate etc.);
c. Organizaţii criminale etnice. Acestea sunt rezultatul expansiunilor geografice, a
diferenţelor dintre nivelurile de viaţă, a severităţii excesive a condiţiilor de imigrare („Triadele”,
organizaţii criminale chineze; „Yakuza”, grupări japoneze ş.a.);
În legătură cu organizaţiile criminale etnice, în prezent şi în ţara noastră este luată în
considerare mafia ţigănească, autorii de specialitate, ca şi practicienii, fiind de acord cu realitatea
acestui fenomen.
d. Reciclarea banilor. Activitatea infracţională desfăşurată de persoane cu venituri
ilicite, pentru mascarea şi transformarea acestora în venituri licite prin reinvestirea lor.
 e. Organizaţii teroriste internaţionale. Categorie implicată în asasinate, deturnări de
avioane, răpiri de persoane, toate efectuate sub diferite motivaţii, de cele mai multe ori altele decât
cele privind obţinerea de profituri.
Moduri de operare in domeniul criminalităţii organizate:
- Traficul de droguri.
- Spălarea de bani.
- Falsul de monedă.
- Traficul internaţional de autoturisme furate.
- Traficul cu arme.
- Traficul cu obiecte de patrimoniu.
- Traficul cu fiinţe umane. Cele mai semnificative forme ale traficului cu persoane sunt
migraţia ilegală, prostituţia organizată, proxenetismul conex acesteia şi traficul cu copii.
Traficanţii, respectiv proxeneţii, sunt de două categorii:
 Combinatori, care intermediază, în mod ocazional, relaţia prostituată-client. Aceştia
îşi desfăşoară activitatea mai ales pe plan intern şi pentru o perioadă destul de scurtă de timp.
 Profesionişti care, cunoscând faptul că există persoane ce doresc să se prostitueze,
le racolează şi profită de pe urma acestora, câştigând sume mari de bani. Între aceştia se regăsesc
multe foste prostituate care îşi folosesc experienţa şi relaţiile.
Traficul de copii a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri. Reţelele de trafic
internaţional, în colaborare cu persoane de cetăţenie română cu funcţii de răspundere în instituţii
de ocrotire a copilului, au declanşat un amplu comerţ ilicit cu copii. Cea mai uzitată formă de
traficare este aceea a adopţiilor ilegale. Această activitate este deosebit de periculoasă deoarece, în
subsidiar, poate disimula activităţi de pornografie infantilă, de pedofilie şi corupţie sexuală, sau de
prelevări ilegale de organe.
- Corupţia.
- Terorismul.

IV. CADRUL METODOLOGIC AL INVESTIGAȚIEI PENALE ÎN DOMENIUL

CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE
Etapele şi modalităţile de acţiune
Faza obţinerii de informaţii. În această fază, se desfăşoară activităţi de cunoaştere şi
informare cu privire la activităţile reţelelor criminale. În acest sens, sunt consultate bazele de date
şi informaţii obţinute de structurile specializate.
Structurile informative îşi au propriile planuri de culegere a informaţiilor despre
criminalitatea organizată. Aceste planuri cuprind:
 - domeniile în care se desfăşoară culegerea informaţiilor;
- categoriile de persoane vizate de activitatea de supraveghere operativă şi de culegere
de informaţii;
- mijloacele de supraveghere operativă şi culegere a informaţiilor;
- modalităţile de analiză şi exploatare a informaţiilor.
Faza investigaţiilor.
În această fază se desfăşoară activităţi de verificare a informaţiilor obţinute în faza
informativă.
Acţiunea investigativă este declanşată numai după ce au fost acumulate suficiente
informaţii despre grupul infracţional.
Supravegherea operativă are ca scop identificarea conexiunilor reţelei infracţionale şi
activităţile specifice desfăşurate de aceştia în mod direct sau prin interpuşi. Pe parcursul acestei
faze se identifică şi se asigură mijloacele de probă care vor fi administrate în faza de urmărire
penală.
Faza urmăririi penale.
Din perspectivă urmăririi penale vor fi desfăşurate următoarele activităţi consacrate în
legea procesual penală:
- audierea de martori, cu obligativitatea asigurării protecţiei lor;
- ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Acest mijloc de probaţiune oferă posibilitatea
examinării ulterioare a înscrisurilor şi efectuarea unui raport de constatare tehnico-ştiinţific;
- percheziţia este un procedeu de investigaţie care asigură obţinerea unor probe,
mijloace materiale de probă sau corpuri delicte, indispensabile pentru rezolvarea cauzei;
- dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice sau medico-legale, mijloace de probaţiune
care pot fi dispuse chiar înaintea începerii urmăririi penale, în situaţia în care se impune de urgenţă
clarificarea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, de exemplu, în cazul traficului de droguri;
- cercetarea la faţa locului este o activitate ce poate fi desfăşurată în faza actelor
premergătoare, datorită urgenţei efectuării, importanţa şi obiectivele acesteia fiind binecunoscute;
- înregistrarea convorbirilor, precum şi alte înregistrări, astfel încât să se prevină lezarea
drepturilor procesuale şi a libertăţii persoanelor.
Organizarea flagrantului
Flagrantul reprezintă unul dintre cele mai complete şi eficiente mijloace de evidenţiere a
elementelor de fapt, de constatare în timp util şi în mod complet a faptelor ilicite şi a autorilor
acestora.
În funcţie de fazele comiterii actului infracţional, de regulă, există trei posibilităţi de
acţiune a echipei de intervenţie pentru realizarea flagrantului:
 - Intervenţia înainte de consumarea actului infracţional, prevenindu-se astfel
posibilitatea comiterii unei infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social.
- Intervenţia în timpul comiterii faptei. În momentul în care faptele se află în curs de
desfăşurare, intervenţia implică riscuri multiple, rănirea agenţilor care au intervenit, luarea de
ostatici de către infractor, pentru a-şi asigura scăparea, recurgerea la gesturi sinucigaşe.
- Intervenţia după consumarea actului infracţional. Este considerat cel mai prielnic
moment de acţiune, întrucât infractorul se află într-un moment de relaxare după săvârşirea actului
infracţional, intervenţia forţelor participante dispunând astfel de avantajul factorului surpriză. Însă
şi în aceste momente sunt posibile reacţii ale făptuitorilor, de genul celor menţionate anterior.
Particularităţi în investigarea criminalistică a infracţiunilor cu incidenţă în domeniul
financiar-bancar
Analizele financiare.
- metoda depozitului bancar;
- metoda reţelei valorice, valorii nete;
- metoda cheltuielilor.
Supravegherea electronică.
- punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora;
- punerea sub supraveghere sau sub ascultare a liniilor telefonice;
- accesul la sisteme informaţionale;
- comunicarea de acte autentice sau sub semnătură privată de documente bancare,
financiare sau contabile.

V. CONCLUZII
Grupul criminali organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în
prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni (art.46 CP Republicii Moldova).
Organizaţia (asociaţi) criminală se consideră o reuniune de grupuri criminale organizate
într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi
structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale
organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice sau
de o controla în alte forme în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice,
financiare sau politice. (art.47 CP Republicii Moldova). După nivelul organizării toate grupurile
criminale pot fi clasificate următoarele tipuri:
- situative(întîmplătore),
- tipul companiei,
- grupările organizate,
 - organizaţiile criminale.
Referitor la infracţiunile comise în grup, independent de tipul lor, este necesar de a stbili
următoarele circumstanţe: tot cercul de persoane ce au luat parte la comiteria infracţiunilor în grup
şi toată activitatea criminală a acestui grup, caracterul, componenţa, tipul criminalistic şi structura
grupărilor criminale, particularităţile infracţiunii între membrii grupului, legăturile sale exterioare,
liderul grupărilor criminale rolul şi vina fiecărui membru a grupei criminale, pricinele şi condiţiile
ce favorizează formarea grupei criminnale.
Cerinţele metodice ce asigură eficacitatea cercetării infracţiunilor comise de grupurile
criminale: stabilirea preliminară a preocopărilor primordiale a grupei criminale organizate,
descoperirea altor infracţiuni comise de membrii grupului, etapele cercetării, prevenirea reacţiunii
din partea infractorilor, utilizarea raţională a situaţiilor de anchetă tipice, caracteristice pentru
cercetarea unor tipuri aparte de infracţiuni comise de grupurile criminale, evidenţa la planificarea
cercetării a infracţiunilor deja comise de grupa criminală, structurale, teritoriale şi alte
patrticularităţi ale activităţii a grupei criminale date, interacţiunea fix determinată a anchetatorului
cu organele de cercetare penală, utilizarea în procesul cercetării a unei tactici flexibile în scopul
cum lovitura în centrul grupei, atît şi asupra nivelurilor inferioare cu ieşirea uterioară la liderul
acestuia, utilizarea largă a operaţiilor tactice în scopul rezolvării problemelor intermediare ce apar
în procesul cercetării, utilizarea concurenţei între grupările criminale cît şi concurenţa între
membrii grupării, utilizarea la maxim şi cît mai larg în procesul ceretării a mijloacelor
criminalistice şi a tehnicii speciale.