METODOLOGIA

INVESTIGĂRII CRIMINALISTICE

A INFRACŢIUNILOR DIN DOMENIUL

CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE
 
 
 Precizări de ordin terminologic
 
Pentru o definire corectă a conceptului de „criminalitate/crimă organizată”, este necesară
delimitarea conceptului de „criminalitate” şi a celui de „mafie”.

În delimitarea celor trei concepte: criminalitate, crimă, mafie menţionate s-a pornit de la definiţia
dată mafiei: „Mafia reprezintă o expresie curentă, folosită pentru a desemna un grup de indivizi,
aroganţi şi violenţi, uniţi între ei prin raporturi secrete şi de temut, aflaţi la originea unor acţiuni
criminale”.

Cea de a V-a Conferinţă a ONU din anul 1992, privind „Prevenirea criminalităţii şi tratamentul
infractorilor”, a evidenţiat, printr-o rezoluţie specială, patru criterii definitorii pentru criminalitatea
organizată:

 Scopul – obţinerea unor câştiguri substanţiale.

 Legături – bine structurate şi delimitate ierarhic în cadrul grupului.

 Specific – folosirea atribuţiilor şi relaţiilor de serviciu ale participanţilor.

 Nivel – ocuparea de către participanţi a unor funcţii superioare în economie şi societate.

 
 Conceptele de criminalitate, crimă organizată şi mafie – primele două
folosite frecvent în aceeaşi accepţie – se diferenţiază prin:

 Gradul de pericol social al activităţilor infracţionale.

 Nivelul de organizare şi structurare.

 Metode şi mijloace folosite pentru atingerea scopului propus.

 Scopul urmărit.
 Criminalitatea de tip mafiot

Activităţile de tip mafiot au următoarele caracteristici:

 prezintă un grad de periculozitate deosebită prin faptul că urmăresc preluarea

controlului asupra anumitor sectoare economice şi vizează nivelurile superioare de
decizie;

 se desfăşoară prin metode predominant agresive;

 se dezvoltă în concordanţă cu structurile statale, economice, sociale şi politice;

 scopul final al acestor activităţi îl constituie obţinerea unor câştiguri ilicite uriaşe.
 
 
 Organizaţiile de tip mafiot au o structură şi un mod de acţiune specifice diferit de a altor
organizaţii criminale.

 Organizaţiile mafiote au o structură care, în majoritatea cazurilor, urmează o linie tradiţională,

ce depăşeşte un secol vechime.

 Liderul organizaţiei are o autoritate absolută în rândul membrilor acestuia, în majoritatea

cazurilor având drept de viaţă şi de moarte asupra lor.

 Admiterea noilor membrii în cadrul organizaţiei se face printr-un ritual specific şi numai după o
perioadă de iniţiere şi de testare a aptitudinilor infracţionale ale candidaţilor, a devotamentului şi
loialităţilor faţă de organizaţie.

 Toţi membrii asociaţiei consimt să respecte un cod al tăcerii, care presupune interdicţia absolută
de a divulga date despre organizaţie ca atare sau despre activităţile acesteia. Încălcarea
interdicţiei atrage după sine pedeapsa capitală.

 Structura asociaţiei este bine definită, fiecare membru având un loc bine stabilit în cadrul
ierarhiei, corespunzător rolului pe care îl are în activitatea infracţională pe care este desemnat să
o desfăşoare.
 Operaţiunile organizaţiilor criminale de tip mafiot se exercită pe trei niveluri:

 Stabilirea în mediu. Membrii asociaţiei comit infracţiuni diverse (recuperări de datorii,

sechestrări de persoane, şantaje, ameninţări, contrabandă, tâlhării, trafic de droguri etc.),
pentru a se impune într-un anumit mediu sau zonă.

 Consolidarea în mediu. Asociaţia continuă să desfăşoare activităţile infracţionale menţionate

în primul nivel, începând să-şi planifice acţiunile de viitor. Acţiunile infracţionale desfăşurate
sunt de o mai mare anvergură, atingând niveluri
social-economice superioare (trafic semnificativ cu stupefiante şi arme, asasinate asupra
magistraţilor, politicienilor, poliţiştilor, funcţionarilor din administraţia publică, răfuieli cu alte
bande criminale pentru supremaţia teritorială).

 Integrarea în societate. În acest nivel, banii proveniţi din activităţi ilicite sunt reciclaţi fiind
investiţi în afaceri legale, urmărindu-se penetrarea în structurile societăţii, într-o manieră cât
mai profitabilă şi, preluarea controlului asupra unor sectoare economice, sociale şi politice.
 Criminalitatea organizată

Criminalitatea organizată abordează tipuri certe de activităţi criminale. De exemplu,

procurarea de bani, bunuri şi servicii ilegale, fără a ţine cont de tipul organizaţiei, de cei
implicaţi în aceste activităţi şi fără a avea în vedere poziţia lor socio-politică. De aici traficul de
stupefiante, carne vie, opere de artă, arme ş.a. Criminalitatea organizată este percepută, în
esenţă, ca o realitate socială în care structurile legale şi criminale sunt părţi integrante ale
aceluiaşi sistem corupt, social, politic, şi economic, fără a ţine seama de tipul de acţiuni
promovate sau de tipurile de organizaţii ale celor ce susţin acest sistem.

 Criminalitatea organizată, în esenţă, poate fi definită ca fiind acel segment infracţional

la care se raportează activităţile ilegale, de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii
economice, sociale şi politice, desfăşurate prin diverse metode şi mijloace, în mod constant,
planificat şi conspirat, de către asociaţii de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, cu
structuri specializate şi mecanisme de autoapărare, în scopul obţinerii de profituri ilicite la
cote deosebit de ridicate.
 
 Din definiţie rezultă două caracteristici principale ale conceptului de
criminalitate organizată:

 Gradul de pericol social al activităţilor ilegale desfăşurate de acest segment

infracţional poate afecta grav anumite sectoare ale vieţii economice, sociale şi
economice.

 Desfăşurarea constantă, organizată, planificată şi bine conspirată a acestor

activităţi infracţionale.
 
Prin grup infracțional organizat se înțelege: „grupul structurat, format din trei
sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a
acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.”

Organizaţii teroriste recurg cu predilecţie la metode violente de acţiune pentru

realizarea scopurilor urmărite, pe când organizaţiile compatibile cu crima
organizată apelează la astfel de modalităţi numai în anumite situaţii.

Organizaţiile compatibile cu crima organizată urmăresc obţinerea unor profituri mari

pe căi ilicite sau licite, în timp ce organizaţiile teroriste acţionează pe fondul unor
interese de ordin politic, religios sau rasial.
 Tipuri şi structuri de organizaţii criminale
 
În concepţia Interpol, organizaţiile criminale pot fi împărţite în cinci grupe distincte:

a. Familiile Mafiei. Acestea au structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de

conduită şi desfăşoară o diversitate de activităţi ilicite (între acestea se află şi cartelurile
columbiene ale drogurilor, bandele de motociclişti etc.);

b. Organizaţiile profesionale. Membrii acestora se specializează în una sau două tipuri de

activităţi infracţionale (traficul de maşini furate, imprimerii clandestine de monedă falsă,
laboratoare clandestine pentru fabricarea drogurilor, răpiri de persoane pentru răscumpărare,
jafuri organizate etc.);

c. Organizaţii criminale etnice. Acestea sunt rezultatul expansiunilor geografice, a

diferenţelor dintre nivelurile de viaţă, a severităţii excesive a condiţiilor de imigrare
(„Triadele”, organizaţii criminale chineze; „Yakuza”, grupări japoneze ş.a.);
 
 În legătură cu organizaţiile criminale etnice, în prezent şi în ţara noastră este luată
în considerare mafia ţigănească, autorii de specialitate, ca şi practicienii, fiind de acord
cu realitatea acestui fenomen.

d. Reciclarea banilor. Activitatea infracţională desfăşurată de persoane cu venituri

ilicite, pentru mascarea şi transformarea acestora în venituri licite prin reinvestirea lor.

e. Organizaţii teroriste internaţionale. Categorie implicată în asasinate, deturnări

de avioane, răpiri de persoane, toate efectuate sub diferite motivaţii, de cele mai multe
ori altele decât cele privind obţinerea de profituri.
  
În concepţia nord-americană, în funcţie de activităţile infracţionale pe care le desfăşoară,
putem distinge următoarele tipuri de organizaţii criminale:

 Raketing. Grupuri de indivizi care organizează diverse tipuri de activităţi infracţionale pentru
profituri combinate.

 Operaţiuni de vicii. Grupuri de indivizi care desfăşoară o activitate continuă prin furnizarea
de bunuri şi servicii ilegale, cum sunt: narcoticele, prostituţia, jocurile de noroc, cămătăria.

 Furtul. Grupuri de indivizi care se angajează într-un tip particular de furt, bazat pe
continuitate, cum ar fi frauda, escrocheria, jaful, furtul de maşini, achiziţionarea de bunuri de
date pentru revânzare.

 Bande. Grupuri de indivizi cu interese comune ori apartenenţă socială, care se asociază în
vederea comiterii unor activităţi ilicite, pentru a se impune într-o comunitate (bande de tineri,
cluburi de motociclişti, bande de deţinuţi).

 Terorişti. Grupuri de indivizi care se asociază pentru a comite acte criminale spectaculare,
cum ar fi asasinatele şi răpirile de persoane publice, pentru a submina încrederea publică în
stabilitatea guvernamentală, din motive politice ori pentru satisfacerea unor revendicări.
 Moduri de operare in domeniul criminalităţii organizate:

• Traficul de droguri.

•  Spălarea de bani.

•  Falsul de monedă.

•  Traficul internaţional de autoturisme furate.

• Traficul cu arme.
•  
• Traficul cu obiecte de patrimoniu.
• Traficul cu fiinţe umane. Cele mai semnificative forme ale traficului cu persoane sunt
migraţia ilegală, prostituţia organizată, proxenetismul conex acesteia şi traficul cu
copii.

Traficanţii, respectiv proxeneţii, sunt de două categorii:

 Combinatori, care intermediază, în mod ocazional, relaţia prostituată-client. Aceştia îşi

desfăşoară activitatea mai ales pe plan intern şi pentru o perioadă destul de scurtă de
timp.

 Profesionişti care, cunoscând faptul că există persoane ce doresc să se prostitueze, le

racolează şi profită de pe urma acestora, câştigând sume mari de bani. Între aceştia se
regăsesc multe foste prostituate care îşi folosesc experienţa şi relaţiile.

Traficul de copii a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri. Reţelele de trafic
internaţional, în colaborare cu persoane de cetăţenie română cu funcţii de răspundere în
instituţii de ocrotire a copilului, au declanşat un amplu comerţ ilicit cu copii. Cea mai
uzitată formă de traficare este aceea a adopţiilor ilegale. Această activitate este deosebit de
periculoasă deoarece, în subsidiar, poate disimula activităţi de pornografie infantilă, de
pedofilie şi corupţie sexuală, sau de prelevări ilegale de organe.
•  Corupţia.

• Terorismul.
 Studiu privind terorismul contemporan

Epoca AQ – ameninţarea homegrown terrorism

Conceptul de terorism domestic (sau homegrown terrorism) defineşte acele acţiuni violente
împotriva populaţiei civile, a instituţiilor sau infrastructurii unei naţiuni, realizate de către un grup sau
un individ care s-a născut, a crescut sau a locuit în statul respectiv, pentru a atinge scopuri sau a
produce schimbări socio-politice.

În 2010, Anwar al-Awlaki, lider al Al-Qaeda din Peninsula Arabică la acea vreme, a introdus
conceptul de Jihad individual, încurajând, printr-un mesaj propagandistic jihadiştii de pretutindeni,
afiliaţi direct sau ideologic la AQ, să acţioneze în folosul reţelei şi al Jihadului global prin orice
mijloace, să lovească apostaţii „oricând, oriunde şi oricum”, îndemnurile fiind reluate frecvent în
propaganda organizaţiei.

Mijloacele folosite au fost dintre cele mai diverse, atentatorii utilizând arme de asalt, arme albe,
dispozitive explozive şi chiar vehicule pentru a-și atinge obiectivul. În cele mai multe cazuri țintele
predilecte au fost militari, însă au fost vizaţi și civili (muzeu, stradă), precum şi infrastructura de
transport (aeroport).
 
 Epoca AQ – de la celule jihadiste la solo terrorism

Anii '70-'80 au reprezentat o perioadă de maximă recrudescenţă a fenomenului terorist,

nereplicată până în prezent. Fenomenul a îmbrăcat o paletă largă de forme, de la cel autohton
(etnic-separatist, de extrema stânga şi dreapta), la cel importat (palestinian, nipon sau armean).

Schimbarea de paradigmă a venit odată cu atentatele asupra infrastructurii de transport din

Madrid (11 martie 2004) şi Londra (7 iulie 2005), considerate printre cele mai sângeroase din
istoria Spaniei şi a Marii Britanii. Cele două atentate au consacrat modul de operare marca Al-
Qaeda: atentate de amploare, cu utilizarea unor mijloace sofisticate şi cu un grad ridicat de
planificare şi pregătire.

În ultimii ani, scena jihadistă a fost acaparată de Daesh; singurul atentat recent din Europa
relaţionat Al-Qaeda a fost cel împotriva redacţiei revistei Charlie Hebdo, executat de o celulă
formată din fraţii Cherif şi Said Kouachi. Şi segmentul solo terrorism a fost înghiţit de Daesh
începând cu 2014, atentatorii singulari ucigând aproape exclusiv în numele acesteia.
 Epoca Daesh – Europa în conflict deschis

După crearea „califatului”, pentru mai bine de un an, strategia Daesh părea centrată pe atacurile
individuale ale musulmanilor radicalizaţi din statele occidentale. Beneficiile acesteia erau clare pentru
organizaţie întrucât, fără a fi nevoie să investească nici un tip de resurse şi fără a se expune vreunui risc
evident, Daesh a acţionat cu o maximă eficienţă în vederea răspândirii terorii.

Franţa a fost prima ţintă europeană a Daesh. Pe 13 noiembrie 2015, trei comandouri teroriste au
luat cu asalt locaţii aglomerate din Paris (o sală de concert, baruri şi restaurante şi un stadion),
executând primul act terorist major pregătit de organizaţie în Europa şi cel mai sângeros din istoria
Franţei: 130 de morţi şi 352 de răniţi.

Patru luni mai târziu, continentul a fost lovit din nou. De data aceasta oraşul Bruxelles, capitala
Belgiei şi totodată sediul celor mai importante instituţii europene, a fost vizat de două atacuri
consecutive. Trei bărbaţi şi-au detonat încărcăturile explozive pe care le purtau într-unul din cele mai
aglomerate aeroporturi europene –Zaventen şi
într-o garnitură de metrou, în apropierea Cartierului General al UE şi NATO, provocând
35 de morţi şi 230 de răniţi. .
 

 
 Epoca Daesh – radicalizare şi luptători străini

Anul 2014 a marcat intrarea fenomenului terorist într-o nouă etapă, dominată de
Daesh, urmaşa Al-Qaeda în Irak. Pe fondul degringoladei socio-politice şi securitare din
Siria şi Irak, organizaţia a pus în mişcare o serie de atacuri fulgerătoare, care au luat prin
surprindere atât guvernele celor două state, cât şi întreaga comunitate internaţională.

În câteva luni, profitând de expertiza foştilor militari ai regimului condus de

Saddam Hussein, dar şi de nemulţumirea populaţiei sunnite din ambele state, Daesh a
reuşit să cucerească teritorii semnificative din nordul şi vestul Irakului şi din partea
estică a Siriei, comparabile ca dimensiune, în momentele de apogeu, cu teritoriul Marii
Britanii.
 Terorismul azi

Ultimii doi ani au readus în Europa teama faţă de atentatele teroriste. Vestitele
„Breaking News”, prin care sunt anunţate atacuri teroriste, atacuri armate, ameninţări cu
dispozitive explozive, luări de ostatici etc., au invadat majoritatea canalelor de televiziune.
Treptat, terorismul nu a mai fost o problemă a altora, ceva ce se întâmplă doar în Orientul
Mijlociu, Africa de Nord sau undeva prin Asia. A pătruns brutal pe Vechiul Continent,
schimbând radical cotidianul europenilor. A adus în cartierele şi pe străzile liniştite ale
marilor oraşe focuri de armă, explozii, lovituri de cuţit sau de macete ori vehicule
transformate în arme.

În schimb, a crescut numărul atacurilor comise de actori singulari care, inspiraţi de

ideologia jihadistă, în general, şi de propaganda AQ. În particular, au executat atacuri de
amploare relativ redusă, cu un număr mai mic de victime, folosindu-se de arme uşor de
procurat (arme albe, vehicule), în general, motivaţia atentatelor a fost cea de sancţionare a
intervenţionismului occidental în spaţiul musulman, ţintele vizate fiind de multe ori
simbolice (de exemplu, militari, politicieni, jurnalişti).
 
 Începând cu acest moment, fenomenul solo terorism a căpătat o amploare fără
precedent: Occidentul, în general, şi Europa, în mod particular, au depăşit statutul de bază de
recrutare, devenind ţinte legitime pentru cei care nu aveau posibilitatea să se deplaseze în
Califat.

Consecinţele chemării lui Al-Adnani au început să resimtă aproape imediat, printr-o

serie de atentate de tip lone wolf (dintre care exemplificăm cu cel realizat de Amedy
Coulibaly, în ianuarie 2015 asupra Magazinului Hypercacher din Paris).

Să nu uităm însă că terorismul de astăzi tinde să devine de tip open source, înţelegând
prin aceasta că orice persoană poate fi un potenţial terorist. Iniţiatorii ultimelor atentate
teroriste din Europa, dar şi din SUA şi-au surprins cercurile relaţionale, în care aceştia nu
erau consideraţi sub nicio formă persoane religioase, radicale sau înclinate către violenţă ori
cel puţin către acest tip de violenţă. Din această perspectivă, este necesar ca serviciile de
informaţii să pună la dispoziţia societăţii civile instrumente coerente prin care populaţia să
înţeleagă riscurile teroriste, cum le poate identifica şi cum le poate raporta în timp util.
 Cadrul metodologic al investigației penale în domeniul criminalității organizate
 
Etapele şi modalităţile de acţiune
 
Faza obţinerii de informaţii. În această fază, se desfăşoară activităţi de cunoaştere şi
informare cu privire la activităţile reţelelor criminale. În acest sens, sunt consultate bazele de date
şi informaţii obţinute de structurile specializate.

Structurile informative îşi au propriile planuri de culegere a informaţiilor despre

criminalitatea organizată. Aceste planuri cuprind:

 domeniile în care se desfăşoară culegerea informaţiilor;

 categoriile de persoane vizate de activitatea de supraveghere operativă şi de culegere de

informaţii;

 mijloacele de supraveghere operativă şi culegere a informaţiilor;

 modalităţile de analiză şi exploatare a informaţiilor.

 
 Faza investigaţiilor.

În această fază se desfăşoară activităţi de verificare a informaţiilor obţinute în faza

informativă.

Acţiunea investigativă este declanşată numai după ce au fost acumulate suficiente

informaţii despre grupul infracţional.

Supravegherea operativă are ca scop identificarea conexiunilor reţelei infracţionale şi

activităţile specifice desfăşurate de aceştia în mod direct sau prin interpuşi. Pe parcursul
acestei faze se identifică şi se asigură mijloacele de probă care vor fi administrate în faza de
urmărire penală.
 Faza urmăririi penale.

Din perspectivă urmăririi penale vor fi desfăşurate următoarele activităţi consacrate în legea procesual
penală:

 audierea de martori, cu obligativitatea asigurării protecţiei lor;

 ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Acest mijloc de probaţiune oferă posibilitatea examinării ulterioare a
înscrisurilor şi efectuarea unui raport de constatare tehnico-ştiinţific;

 percheziţia este un procedeu de investigaţie care asigură obţinerea unor probe, mijloace materiale de
probă sau corpuri delicte, indispensabile pentru rezolvarea cauzei;

 dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice sau medico-legale, mijloace de probaţiune care pot fi

dispuse chiar înaintea începerii urmăririi penale, în situaţia în care se impune de urgenţă clarificarea
unor fapte sau împrejurări ale cauzei, de exemplu, în cazul traficului de droguri;

 cercetarea la faţa locului este o activitate ce poate fi desfăşurată în faza actelor premergătoare, datorită
urgenţei efectuării, importanţa şi obiectivele acesteia fiind binecunoscute;

 înregistrarea convorbirilor, precum şi alte înregistrări, astfel încât să se prevină lezarea drepturilor
procesuale şi a libertăţii persoanelor.
 
 Organizarea flagrantului

Flagrantul reprezintă unul dintre cele mai complete şi eficiente mijloace de evidenţiere a elementelor de
fapt, de constatare în timp util şi în mod complet a faptelor ilicite şi a autorilor acestora.

În funcţie de fazele comiterii actului infracţional, de regulă, există trei posibilităţi de acţiune a echipei de
intervenţie pentru realizarea flagrantului:

 Intervenţia înainte de consumarea actului infracţional, prevenindu-se astfel posibilitatea comiterii unei
infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social.

 Intervenţia în timpul comiterii faptei. În momentul în care faptele se află în curs de desfăşurare, intervenţia
implică riscuri multiple, rănirea agenţilor care au intervenit, luarea de ostatici de către infractor, pentru a-şi
asigura scăparea, recurgerea la gesturi sinucigaşe.

 Intervenţia după consumarea actului infracţional. Este considerat cel mai prielnic moment de acţiune,
întrucât infractorul se află într-un moment de relaxare după săvârşirea actului infracţional, intervenţia
forţelor participante dispunând astfel de avantajul factorului surpriză. Însă şi în aceste momente sunt
posibile reacţii ale făptuitorilor, de genul celor menţionate anterior.
 
Particularităţi în investigarea criminalistică a infracţiunilor cu incidenţă în domeniul
financiar-bancar

Analizele financiare.

 metoda depozitului bancar;

 metoda reţelei valorice, valorii nete;

 metoda cheltuielilor.

Supravegherea electronică.

-punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora;

 punerea sub supraveghere sau sub ascultare a liniilor telefonice;

 accesul la sisteme informaţionale;

 comunicarea de acte autentice sau sub semnătură privată de documente bancare,

financiare sau contabile.