PARTICULARITĂȚILE INVESTIGĂRII INFRACȚIUNII DE

TRAFIC DE PERSOANE

Traficul de persoane este fapta incriminată în legislația penală română de

articolul 210 din cadrul Titlului I – ,,Infracțiuni contra persoanei”, capitolul al VII-lea
- ,,Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile” din Codul penal. Varianta de bază
a acestei infracțiuni constă in recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau
primirea unei persoane in scopul exploatării acesteia și prevede o multitudine de
mijloace, modalități si acțiuni prin care poate sa fie săvârșită: prin constrângere,
răpire, inducere în eroare, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea de a se
apăra sau de a-si exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei
persoane. De asemenea poate fi săvârșită și prin oferirea, darea, acceptarea, sau
primirea de bani ori alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are
autoritate asupra acelei persoane. Alineatul al doilea al aceluiasi articol prevede si o
variantă agravantă a acestei fapte: ,, Traficul de persoane săvârșit de un funcționar
public în exercițiul atribuțiilor de serviciu”. La articolul 3 legiuitorul prevede că :
„ Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă”.
Această excepție de la art. 22 Cod penal este necesară deoarece asupra victimelor
traficului de persoane ar putea fi exercitate acțiuni care sa le vicieze consimțământul,
îngreunând munca autorităților de a le salva și de a-i trage la răspundere pe cei ce
comit această infracțiune. Scopul acțiunilor descrise in art. 210, alin (1) și (2) este
exploatarea fiintei umane, prin mijloace ilicite precum: prostituție, muncă sau servicii
forțate, sclavie sau prelevarea de organe; care pun in pericol grav sanatatea,
integritatea și sănătoasa dezvoltare a indivizilor.
Traficul de persoane este considerat a fi o forma de sclavie moderna depășind
ca profitabilitate traficul de droguri și arme deoarece „produsul” nu se epuizează în
urma folosirii, o persoană putând fi exploatată ani în șir, aducând traficanților
profituri uriașe pe termen lung. Traficul de persoane se identifică cu funcționarea
rețelelor de crimă organizată fiecare membru al unei asemenea rețele având un loc
ierarhic și responsabilități clar delimitate.
Infracțiunea de trafic de persoane intră sub competența Direcției Generale de
Combatere a Criminalității Organizate (DGCCO). Această structură din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne realizează activități de prevenire si combatere a
oricărei forme de crimă organizată, implicit a traficului de persoane. Urmărirea
penală este de competența exclusivă a procurorilor DIICOT, ajutati in munca de
cercetare penală de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității
Organizate.
Activitatea de investigare a infracțiunii de Trafic de persoane se imparte in
doua ramuri și anume: prima este de cercetare si presupune PROBLEMELE sau
DIRECȚIILE DE CERCETARE pe care trebuie sa le clarifice investigarea
infracțiunii de Trafic de persoane; iar cea de-a doua este reprezentată de
ACTIVITĂȚI sau DIRECȚII DE ACȚIUNE care se intrepreind pentru administrarea
probelor.
1. DIRECȚIILE DE CERCETARE PE CARE TREBUIE SĂ LE
CLARIFICE INVESTIGAREA INFRACȚIUNII DE TRAFIC DE PERSOANE
Activitatea infracțională desfășurată
Infracțiunea de trafic de persoane este comisă sub forma a cinci modalități
alternative, care reprezinta de fapt, elementul material al acesteia: recrutarea,
transportarea, transferarea, adăpostirea și primirea.
Recrutarea este o acțiune desfășurată în faza inițială a procesului de traficare si
presupune racolarea directă sau indirectă, prin orice mijloace a victimelor în vederea
exploatării. Poate fi materializata sub forma unei propuneri false. Aceasta poate fi
realizata de catre un individ sau de către o firmă cu profil aparent de impresariat
artistic sau de plasare a fortei de munca in străinătate care, bineinteles, in final se
dovedeste a fi o minciuna..
Transportarea constă în deplasarea victimei cu orice mijloace de transport la
locul unde urmează să fie exploatată. Traficul de fiinte umane se realizeaza pe
anumite rute, din țara de origine spre țara de destinație, dar aceasta nu este o regula,
deoarece exploatarea se poate produce și în țara de origine.
Transferarea se realizeaza de obicei în țara de destinație și presupune trecerea
victimei din ,,proprietatea” celui care a recrutat-o in „proprietatea” altei persoane care
va beneficia de pe urma exploatării victimei. Acest transfer se realizeaza de obicei in
schimbul unei sume de bani, aspectul fizic și vârsta fiind criteriile care fixează prețul.
În contextul transferării sau al vânzării are loc si ,,primirea”.
Adăpostirea poate fi realizată de catre recrutor sau de catre perosana care
urmează să exploateze victima si presupune cazarea victimei intr-un spațiu precum:
apartament, hotel, etc.
Fiecare dintre aceste acțiuni este suficientă pentru realizarea elementului
material al infracțiunii de trafic de persoane, atât în variantele tip, cât si cele
agravante. Un aspect care prezinta importanță din punct de vedere al urmăririi penale
este acela că se va reține comiterea unei singure infracțiuni de trafic de persoane chiar
dacă sunt comise una sau mai multe dintre modalitățile alternative.
Locul și timpul săvârșirii infracțiunii
Din pacate, traficul de persoane este un fenomen prezent în toata lumea,
criminalitatea transfrontalieră manifestându-se in toate regiunile lumii. Atunci cand
ne referim la trafic ca la un fenomen global trebuie sa avem în vedere caracteristicile
sale in funcție de regiune. Raportându-ne la continentul Europa, în ultimii ani, țările
Europa de Est s-au dovedit a fi principalele surse de victime ale traficului de
persoane. Potrivit Comisiei Europene, primele cinci țări ale Uniunii Europene de
cetățenie a victimelor inregistrate au fost România, Ungaria, Țările de Jos, Polonia și
Bulgaria. România și Republica Moldova au fost deseori citate ca fiind țări de
origine si de tranzit pentru marile rețele de trafic de persoane care le transportă si
exploadează în țările din Europa Occidentală.
Observăm așadar că, specific infracțiuni de trafic de persoane este teritoriul
vast în care aceasta se comite, depășind limitele frontierei de stat și întinzându-se pe
toata suprafața continentului. Din punct de vedere al dreptului penal locul săvârșirii
acestei infracțiunii nu prezintă relevanță. De cele mai multe ori acest tip de
infracțiune se consumă pe teritoriul unui stat, și se epuizează pe teritoriul altui stat.
Acest fapt prezintă importanță din doua motive. Din punct de vedere al timpului,
inafară de recrutare, celelalte modalități ale elementului material presupun o
prelungire în timp, ceea ce face ca infracțiunea să aibă o formă continuă. Al doilea
motiv este reprezentat de faptul că autoritățile țărilor de origine, țărilor de tranzit cât
si țărilor-destinație, trebuie să coopereze , pentru combaterea acestui fenomen
transfrontalier. Acest lucru este posibil numai prin incheierea unor acorduri
internaționale in materia cooperării judiciare si cooperare polițienească internațională
precum si armonizarea legislației statelor implicate.
Metodele și mijloacele folosite pentru săvârșirea faptei
Pentru ca fapta prevăzută la art. 210, alin. 1 Cod Penal, constând în recrutarea,
transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane in scopul
exploatării acesteia, să fie infracțiune aceasta trebuie sa fie comisă prin una sau mai
multe dintre următoarele modalități: lit. (a) prin constrângere, răpire inducere în
eroare sau abuz de autoritate, (b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-si
exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane, (c) oferirea,
darea, acceptarea, sau primirea de bani ori alte foloase în schimbul consimțământului
persoanei care are autoritate asupra acelei persoane.
Prin urmare constrângerea victimei se va putea realiza prin amenințare,
violență sau prin orice alt mijloc de constrângere fizică sau psihică precum
sustragerea documentelor de identitate sau administrarea unor substanțe
halucinogene. Răpirea presupune lipsirea de libertate a unei persoane care este mutată
dintr-un loc în alt loc. Inducerea în eroare implică înșelarea sau fraudarea victimelor.
Acestea sunt ademenite de cele mai multe ori prin promisiunea unui loc de muncă în
străinătate sau îndeplinirea unui vis precum acela de a deveni un model de frumusețe,
însă speranțele lor sunt spulberate in moentul in care toate vorbele si promisiunile si
dovedesc a fi fost false. Abuzul de autoritate presupune exercitarea abuzivă a
influenței de fapt sau a autorității de drept pe care traficantul o are asupra victimei.
Pentru a-si atinge scopurile, cei care recruteaza procedează la diferite metode
pentru a-si racola victimele. O astfel de metodă este metoda „LoverBoy”. "'Loverboy'
este una din cele mai utilizate metode ale traficantilor de persoane, in special a
recrutorilor, prin care se urmareste inselarea victimelor. Este modul prin care
traficantii de persoane se folosesc de atasamentul emotional al unei femei pentru a o
obliga sa se prostitueze. prin aceasta metoda, recrutorii intra in cercul de prieteni ai
victimei sau in contact direct cu aceasta, ii castiga increderea oferindu-i o varianta
"mai buna" a vietii, reusind sa satisfaca necesitatile acesteia si folosind tactici
manipulative ajungand sa aiba control total asupra ei. Traficantul ii dă impresia
victimei că s-a indragostit de ea, iar aceasta se indragosteste de el, acceptand sa faca
orice pentru dragostea sa, astfel devenind victimă a traficului de persoane si
exploatată sexual.
Identitatea și calitatea victimei
Orice persoană poate cădea victimă a traficlui de persoane urmând ca mai apoi
sa fie exploatată. Însă, realitatea ne-a arătat ca majoritatea covârșitoare a victimelor
fac parte din același tipar. Astfel, prezintă o mai mare vulnerabilitate persoanele care
provin dintr-o comunitate aflată intr-o regiune geografică cu un nivel de trai scăzut.
De asemnea s-a observat că victimele care provin dintr-o zonă urbană aglomerată se
regăsesc în număr mult mai mare decat cele care trăiesc in zone mai retrase, rurale.
Profilul psihologic al victemelor traficului de persoane se caracterizează prin:
vârstă cuprinsă intre 15-25 de ani, fac parte dintr-o familie dezorganizată in cadrul
căreia, uneori, au fost supuse abuzurilor, lipsa comunicării in cadrul familiei, nivel
scăzut de educație si dorință de realizare pe plan profesional precum sidorința
independenței financiare. Acestea au situație economică precară, au fost expuse la
povești de migrație de succes si le-a fost proiectat in minte imaginea succesului din
străinătate, născându-se astfel dorința de plecare în străinătate.
Făptuitorii, calitatea și contribuția acestora la săvârșirea infracțiunii.
Forma de vinovăție.
Majoritatea treficanților sau recrutorilor au vârsta cuprinsă intre 20 și 40 de
ani. Acest grup de vârstă se caracterizează prin dezvoltarea capacităţii de a întreţine
relaţii intime, iar din punct de vedere psiho-social, prin orientarea vocaţională şi
structurarea carierei. Aceștia prezintă un aspect fizic îngrijit, deoarece poveştile de
succes presupun reflectarea „realizărilor” prin vestimentaţie şi accesorii conforme cu
valorile socio-culturale ce promovează gusturi pentru produsele „de marcă”, toate
acestea în scopul de a promova imaginea succesului promis. Nivelul educațional este
unul mediu lucru indispensabil deoarece recrutarea şi traficarea persoanelor presupun
abilităţi de comunicare şi de persuasiune achiziţionate într-o formă de educaţie
formală peste nivelul minim. Experienţa de viaţă şi, implicit, experienţa în cadrul
reţelelor de crimă organizată au contribuit substanţial la „educarea” abilităţilor
necesare. O alta calitate a acestei categorii de făptuitori este inteligența emoțională. În
contextul fenomenului traficului de persoane, inteligenţa emoţională reprezintă o
caracteristică întâlnită în special în cazul recrutorilor care folosesc tehnici de
manipulare mai subtile având abilitatea de a empatiza cu ceilalți pentru a veni în
întâmpinarea nevoilor viitoarelor victime ale recrutării. Nu în ultimul rând, făptuitorii
fac parte dintr-un grup infracțional organizat, dar aceasta nu este o regulă, în practică
întâlnindu-se numeroase cazuri de recrutori sau traficanți care pot acţiona de unul
singur, folosindu-se de relaţii ce nu ţin neapărat de o structură organizată.
În ceea ce privește forma de vinovăție, infracțiunile de trafic de persoane au ca
element subiectiv intenția directă, calificată prin scop, care trebuie să existe în
momentul săvârsirii faptei, dar care nu trebuie sa fie neapărat și efeciv realizat.
Făptuitorul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se
implică în mod conștient și prevede consecințele lor, urmărind totodată producerea
acestora.
Mobilul și scopul săvârșirii faptei
Pentru ca fapta prevăzută la articolul 210 Cod penal, pe lângă celelalte condiții
expuse de-a lungul acestei lucrări, trebuie ca elementul material (recrutarea,
transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane) sa fie săvârșit în
scopul exploatării victimei. Potrivit art 182 Cod penal, prin exploatarea unei persoane
se înțelege : a) supunerea la executarea unei munci sau indeplinire de servicii, in mod
fortat, b) tinerea in stare de sclavie sau alte procedee asemanatoare de lipsire de
libertate ori aservire, c) obligarea la practicarea prostitutiei, la manifestari
pornografice in vederea producerii si difuzarii de materiale pornografice sau alte
forme de exploatare sexuala, d) obligarea la practicarea cersetoriei, e) prelevarea de
organe, tesuturi sau celule de origine umana, in mod ilegal. Nu este necesar ca scopul
special să fie atins.
Mobilul este reprezentat de ideea de îmbogățire rapidă, si fără efort, toata
munca, oboseala, timpul pierdut și epuizarea fizică si psihică fiind suportate de
victimele exploatate in vederea obținerii de profituri bănești uriașe, intr-un timp
relativ scurt. Mobilul ii face pe făptuitori sa fie atat de periculoși, deoarece aceștia
sunt conștienți de faptul că profiturile cresc direct proporțional cu numărul de victime
traficate, ceea ce ii motivează să își extindă cât mai mult posibil sfera infracțională.
Cauze, condiții, împrejurări care au generat, înlesnit sau favorizat
săvârșirea infracțiunii.
Fenomenul traficului de persoane este prezent în toată lumea, dar se manifestă
cu precădere în zonele în care lipsesc o legislaţie corespunzătoare şi un sistem de
cooperare eficient între instituţiile guvernamentale şi societatea civilă.
De aceea, un prim aspect care priveşte traficul de persoane trebuie raportat la cauzele
care i-au determinat apariţia. Odată cu abolirea sistemului comunist urmat de
redeschiderea granițelor țării și mai cu seamă dupa aderarea României la Uniunea
Europeană fenomenul traficului de perosane a cunoscut o creștere continuă de-a
lungul anilor. Diferența nivelului de trai dintre Europa de Est si Europa Occidentală a
favorizat o tendință a locuitorilor est-europeni de a merge la muncă ,,în străinătate” în
speranța obținerii unui nivel de trai mai bun. Această tranziție a avut efecte negative
printre care schimbări politice, sociale şi culturale care, la rândul lor, au determinat o
creştere a sărăciei şi a ratei şomajului. De asemenea, corupţia autorităţilor poate
constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului de persoane;
traficul şi corupţia se completează reciproc, prin aceea că traficul creează multiple
oportunităţi care au ca finalitate coruperea funcţionarilor publici şi crearea premiselor
de subminare a întregului efort depus de alţi factori pentru combaterea acestui
fenomen.
 Este general acceptat faptul că cei mai importanți factori care duc la
vulnerabilitatea persoanelor, în special al fetelor și femeilor sunt: nivelul scăzut de
educație, probleme familiale, lipsa aspirațiilor profesionale, dorința independenței pe
plan financiar, speranța iluzorie de a-si schimba viata din punct de vedere material si
profesional peste noapte, naivitate.
2. ACTIVITĂȚI CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA
PROBELOR
Efectuarea cercetării la fața locului.
Având în vedere ca traficul de persoane este o infracțiune caracterizată de o
extraordinară dinamică și mobilitate, este aproape imposibilă o cercetare la fața
locului. Cercetarea la fața locului prezintă importanță doar în contextul investigării
anumitor activități din cuprinsul textului de lege care incrimineaza această faptă si
anume: transportarea și adăpostirea. Astfel, mijloacele de transport cu ajutorul cărora
au fost transportate victimele pot face obiectul percheziției sau cercetării la fața
locului, în special atunci cand se constată o infracțiune flagrantă. În mijloace de
transport pot exista probe materiale și indicii care ar ajuta la identificarea unor
victime, detalii despre făpuitori precum dar și posibilitatea descoperirii altor
infracțiuni savârșite de către aceștia precum deținerea ilegala de arme, droguri, etc.
De obicei, victimele traficului de persoane sunt cazate în comun, pe o suprafață
căt mai concentrată deoarece acest lucru ajută făptuitorii sa supravegheze cat mai
eficient victimele, în scopul diminuării intențiilor acestora de a evada. Asftel de
incăperi pot face obiectul cercetării la fața locului, oferind foarte multe probe
materiale și indicii despre modul in care au fost ținute victimele, modul de operare al
traficanților, felurile in care aceștia își maltratau victimele, existând astfel
posibilitatea deslușirii anumitor dubii și obținerea multor probe care ar putea duce la
destructurarea unui grup infracțional organizat.
Stabilirea identității victimei
Identificarea victimelor traficului de fiinţe umane reprezintă un complex de
acţiuni, în procesul cărora specialistul, în baza datelor obţinute de la prezumata
victimă ori de la persoane fizice sau juridice, ce deţin informaţii despre acţiuni ilicite
comise în raport cu victime dată, efectuează analiza datelor obţinute, compară indicii
infracţiunii comise cu elementele definiţiei trafic de fiinţe umane şi trage concluzia că
persoana respectivă este victimă a traficului de fiinţe umane. În activitatea de
identificare este necesar a clarifica dacă a avut loc într-adevăr recrutarea,
transportarea sau alte acţiuni criminale în raport cu persoana victimizată, ea a fost cu
adevărat supusă unui oarecare tip de exploatare.
Identificarea victimelor traficului de fiinţe umane este realizată de poliţie sau
de organizaţiile neguvernamentale specializate, care acordă asistenţă victimelor
traficului de fiinţe umane. Identificarea victimelor este de trei feluri: proactivă,
reactivă și autoidentificarea victimelor. Identificarea proactivă presupune aplicarea
acelor modalităţi de identificare, prin care specialiştii din poliție sau ONG-uri oferă
asistenţă victimelor, întreprind măsuri active de căutare a potenţialelor victime și
depun eforturi pentru a furniza date legate de acestea. De cele mai multe ori
persoanele traficate sunt descoperite în cadrul acţiunilor operative ale poliţiei, când se
descinde în locurile de exploatare a potenţialelor victime. Identificarea reactivă a
victimelor traficului presupune aplicarea strategiilor pasive de identificare, când ele
însele sau rudele şi apropiaţii se adresează chiar ei după ajutor la poliţie. Pentru ca
această metodă de identificare să fie eficientă structurile din poliție trebuie sa castige
încrederea victimelor pentru ca acestea să poată fi ajutate, lucru deloc usor. De aceea
este nevoie de personal calificat si cu pregătire in doemniu care să posede cunoştinţe
speciale de identificare a victimelor traficului de fiinţe umane, să cunoască regulile de
consiliere a persoanelor traficate, precum şi ce trebuie de întreprins pentru a ajuta o
asemenea persoană. Autoidentificarea victimelor traficului reprezintă capacitatea lor
de a analiza, înţelege şi accepta vestea că ele au devenit victimele traficanților.
Audierea martorilor
Martorul este considerat a fi ochii si urechile justiției. Acesta este o verigă
importantă în investigarea infracțiunilor și este deținător de informații prețioase. În
practică, rolul acestuia s-a dovedit a fi foarte eficient mai ales în infracțiunile
săvârșite de grupuri infracționale organizate, marturiile martorului având ca rezultat
destructurarea grupului prin arestarea membrilor acestuia.
De cele mai multe ori, traficul de persoane este desfășurat de către un grup
infracțional periculos, care îsi tine sub control victimele si membrii prin exercitarea
violențelor si a terorii. Persoanele implicate in acest cerc vicios, indiferrent ca sunt
membri ai grupării sau victime ale acestora, evită participarea in cadrul investigațiilor
si a procesului penal in calitate de martori de teama că , cei impotriva cărora depun
mărturie le va face rău ,atât lor cât si membrilor familiilor acestora, obicei des întâlnit
printre metodele prin care infractorii isi exercită represiunea asupra victimelor. Cum
spuneam anterior, traficul de persoane este o cea mai profitabilă „afacere”, motiv
pentru care infractorii, vor împiedica prin amenințări și violențe persoanele care au
intentia de a colabora cu poliția. Din acest motiv, structurile de poliție trebuie sa
câștige încrederea martorilor și să le ofere o anumită protecție pentru a le asigura
confortul psihologic necesar depunerii mărturiei.
Asfel, specific infracțiunilor de trafic de persoane este instituția martorului
protejat. Art. 125 din Codul de proc. pen. reglementează condițiile în care aceasta
poate fi dispusă: în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea
corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui
membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care
le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, organul judiciar competent
acordă acestuia statutul de martor amenințat și dispune una ori mai multe dintre
măsurile de protecție prevăzute la art. 126 sau 127, după caz.
Martorii protejați sunt acei martori care îndeplinesc toate caracteristicile unui
martor, cu mențiunea că aceștia au fost de față sau au asistat la comiterea unor
infracțiuni foarte grave precum traficul de persoane, comise de grupări de crimă
organizată. Acești oameni sunt capabili să reziste la presiuni emotionale foarte mari
pe parcursul desfășurării anchetei implicându-se uneori în mod direct la activitățile de
anchetă prin desfășurarea unor activități conspirate.
Cel mai mare pericol pentru martorii protejați este deconspirarea și informarea
grupării infracționale de locația unde aceștia sunt relocați. Pentru evitarea unor astfel
de situații sunt căutate și identificate acele localități și cartiere unde membrii grupării
infracționale pe care a demantelat-o acel martor protejat prin mărturia sa , nu se
deplasează, sau că riscul ca aceștia să apară în zonele respective este foarte scăzut.
Efectuarea perchezițiilor
În vederea probării comiterii infracţiunilor și pentru o bună desfășurare a
urmăririi penale este necesară obținerea de bunuri, obiecte, valori care pot fi obținute
prin predare sau ridicare care servesc ca mijloace de probă și ajută la soluționarea
cazului. Acest lucru se poate realiza prin intermediul percheziției.
Percheziţia este activitatea de tactică criminalistică şi de urmărire penală, care
constă în căutarea – asupra unei persoane sau a unui vehicul, la domiciliul sau locul
de muncă ori în localurile publice, într-un sistem informatic sau asupra unui suport de
stocare a datelor informatice – a obiectelor, valorilor, înscrisurilor sau datelor
informatice a căror existenţă sau deţinere este tăgăduită, în vederea descoperirii şi
administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzelor penale.
Specific infracțiunii de trafic de persoane este percheziția domiciliară și
percheziția autovehiculelor. Percheziţia domiciliară trebuie pregătită cu
meticulozitate, în vederea obţinerii unor bune rezultate și este precedată de o
descindere a forțelor de ordine la domiciliile făptuitorilor sau in locurile unde sunt
cazate victimele. Pentru o mai mare eficiență, în practică, autoritățile au procedat la
descinderea si percheziția mai multor locații concomitent, sau la un interval relativ
scurt de timp, pentru a-și maximiza sansele de reușită în găsirea de probe și pentru a
împiedica făptuitorii să ascunde posibilele probe. Organele de urmărire penală trebuie
să țină cont de faptul că persoanele ale căror domicilii urmează a fi percheziționate
sunt membri periculoși ai crimei organizate, aceștia de cele mai multe ori fiind
deținători de arme de foc sau arme albe. În legătură cu acestea, prealabil percheziției,
structurile speciale ale poliției culeg informații despre persoana si locul care urmeaza
sa fie percheziționat, se iau toate măsurile de siguranță necesare și se incearca o luare
prin surprindere a făptuitorilor, în scopul de a-i prinde nepregătiți reprezentând astfel
un pericol mai mic pentru sănătatea și integritatea celor care intervin. În cazul
infracțiunilor de trafic de persoane, la desfășurarea perchezițiilor, organele de poliție
pot fi însoțite de echiapje de ambulanță, deoarece este o probabilitate foarte mare, ca
în locațiile care fac obiectul percheziției să fie găsite victime ale traficului care au
fost supuse vilonețelor si maltratate, având astfel nevoie de îngrijire medicală de
urgență. Activităţile desfăşurate și rezultatele obţinute cu ocazia efectuării
percheziţiei domiciliare se consemnează într-un proces-verbal.
 Identificarea, urmărirea si prinderea făptuitorului
Infractorii care comit comit infracțiunea de trafic de perosnae fac parte dintr-un
grup infracțional organizat , sunt foarte versatili, au abilități manipulative și cel mai
important, dispun de fonduri suficiente pentru a-și menține ,,afacerea” și pentru a
rămâne în anonimat. În schimbul sumelor de bani, aceștia reușesc să îsi procure
documente cu o identitate falsă precum și sa achiziționeze mai multe imobile în care
locuiește alternativ. Aceste aspecte îngreunează foarte mult identificarea, urmărirea și
ulterior prinderea făptuitorilor, deoarece prin mobilitatea de care dispun și accesul la
documente acte să le furnizeze o identitate falsă, aceștia îsi pierd urma.
Pentru identificarea si urmărirea făptuitorilor, organele de poliție apelează la
diferite tehnologii si tehnici de supraveghere tehnică. Mulțumită nivelului ridicat al
tehnologiei din zilele noastre, s-au dezvoltat mai multe sisteme de identificare a
persoanelor. Printre acestea se numără sistemele de supravheghere video din zonele
aglomerate ale orașelor. Multe dintre acestea sunt prevăzute cu tehnologie de
recunoaștere facială care alertează în mod automat, prin intermediul sistemului
informatic, organele de poliție. Astfel de tehnologii sunt prezente pe străzile marilor
orașe din lume și prezintă importanță in cazul infracțiunilor de trafic de persoane,
deoarece o astfel de infracțiune se întide pe teritoriul mai multor tări, iar structuri
precum Interpol-ul au acces direct la ele. Amintim în acest context stabilirea
identităţii persoanelor pe baza algoritmului de căutare facială LFA şi
după semnalmente cu ajutorul aplicațiilor IMAGETRAK și CDN.
O alta modalitate des folosită în scopul identificarii făptuitorilor, pe lângă
clasicele și eficientele identificarări ale infractorilor cu ajutorul amprentelor papilare
este și tehnica de recunoaștere dintr-un grup de persoane. Conform articolului 134 din
Codul de procedură penală Persoana care urmează să fie identificată este prezentată
împreună cu alte 4-6 persoane necunoscute, cu trăsături asemănătoare celor descrise
de persoana care face identificarea. Participanţii vor fi instruiţi asupra faptului că nu
au voie să pună întrebări, să facă comentarii ori să influenţeze în vreun fel alegerea
celui ce va face identificarea. Persoana care face identificarea este de cele mai multe
ori victima sau martorul protejat, iar pentru asigurarea confidențialității acestor
persoane Identificarea se desfășoară astfel încât persoanele care urmează să fie
identificate să nu o vadă pe cea care le identifică.
În ceea ce privește urmărirea acestui tip de infractor este necesară o cooperare
polițienească intre organele de poliție de pe teritoriul tuturor statelor în care s-au
consumat acte ale infracțiunii de trafic de persoane. Este esențială conspirativitatea pe
tot parcursul urmăririi acestora, deoarece, dacă făptuitorii ar descoperi că sunt
urmăriți ar lua măsurile necesare pentru a se face ascunde atat pe ei cât si posibilele
probe, compromițând astfel întreaga activitate de urmărire penală. Pentru evitarea
acestor situații, organele de urmărire penală apelează la strucuturi specializate din
cadrul poliției care desfășoară activități de supraveghere tehnică conspirată cu
ajutorul tehnologiilor de inregistrare audio-video.
 Prinderea făptuitorului poate fi considerată ,,vârful piramidei” urmăririi penale.
Toate eforturile și activitățile care au fost depuse în cadrul identifiării , urmăririi
făptuitorilor, obținerii de probe materiale, de declarații, intr-un cuvant obținerii
probatoriului, se concretizează în posibilitatea legală de arestare a celor vinovați. Cea
mai des intâlnită situație în cazul infracțiunii de trafic de persoane este aceea că,
făptuitorii sunt sunt prinși de autoritățile altor state decat cele din care aceșstia fac
parte. Aici intervin din nou două instituții : Cooperarea Judiciară Internațională și
Extrădarea.
Arestarea se realizează în baza unei comisii rogatorii internaționale prin
careautoritățile unui stat, cer organelor altui stat arestarea făptuitorulilor și nu numai.
Articolul 173 din Legea 302/2004 prevede : comisia rogatorie internațională în
materie penală este acea formă de asistență judiciară care constă în împuternicirea pe
care o autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unei autorități din alt stat, mandatată
să îndeplinească, în locul și în numele său, unele activități judiciare privitoare la un
anumit proces penal.
Extrădarea este procesul oficial prin care un stat solicită și obține de la alt stat
predarea unui cetățean suspectat sau acuzat de săvârșirea unei anumite infracțiuni.
Procedura de extrădare începe cu trimiterea unei cereri corespunzătoare de la un stat
la altul. Solicitările sunt transmise fie prin intermediul ministerelor afacerilor externe,
ministerele afacerilor interene sau justiție
Criminalitatea organizată constituie o ameninţare majoră şi în creştere, iar ca şi
fenomen s-a dezvoltat la nivel internaţional cu o viteză alarmantă. Se impune astfel
armonizarea legislaţiilor penale ale statelor Uniunii Europene pentru a se ajunge la
definiţii uniforme ale infracţiunilor grave cu caracter internaţional, pentru a evita
dezvoltarea unor sanctuare în domenii precum traficul de persoane.

BIBLIOGRAFIE

1. Codul Penal;

2. Codul de ProceduraPenala;

3. LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004, republicată;

4. Psihologie Judiciară, Mihăilă Marius-Florin, Editura Sitech, Craiova, 2017;

5. Drept penal. Partea specială, Ediția 5, Mihail Udroiu, Editura C.H. Beck, București
2018;

6. Legea nr.678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane;

7. Curs universitar: Criminalistica. Tactica – Nicolae Grofu;

8. Raport al Comisiei Europene, Bruxelles, 3.12.2018 COM(2018) 777 final;

9. PROTOCOLUL privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de

persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate