Traficul de ființe umane în reglementarea Codului penal

În ceea ce privește incriminarea și sancționarea fenomenului de trafic de ființe

umane în Codul penal, trebuie arătat faptul că legiuitorul național a ales ca variantă legislativă
includerea acestor fapte în Titlul I - „Infracțiuni contra persoanei”, Capitolul VII - „Traficul și
exploatarea persoanelor vulnerabile”, cu preluarea aproape în integralitate a normelor de
incriminare prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane, dar cu stabilirea unui regim sancționator mai redus, de altfel caracteristică generală
a pedepselor din actuala reglementare.
În aceste condiții, incriminarea faptelor conform reglementării anterioare devine
inaplicabilă după data intrării în vigoare a Codului penal, legea specială continuând să
legifereze doar unele aspecte de ordin procesual penal sau măsuri cu caracter de prevenție a
faptelor de acest gen și de consiliere a victimelor supuse traficării.
Infracțiunea de trafic de minori nu a cunoscut modificări substanțiale, astfel că
dispozițiile legii speciale își găsesc corespondentul în art. 211 C. pen, potrivit căruia:
„(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în
scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcționar
public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi”.
În ceea ce privește acceptul victimei pentru exploatarea sa, trebuie subliniat faptul că,
așa cum legea specială nu înlătura răspunderea penală ca urmare a consimțământului
persoanei exploatate, și actuala reglementare menține aceleași dispoziții, prevăzând expres în
art. 210 alin. (3), respectiv art. 211 alin. (3) C. pen.: „Consimțământul persoanei victimă a
traficului nu constituie cauză justificativă”.
Articolul 217 C. pen. sancționează tentativa faptelor mai sus amintite, arătând în mod
expres că „tentativa la infracțiunile prevăzute în art. 209-211 și art. 213 alin. (2) se
pedepsește”. 
Subiectul activ al infracțiunii de trafic de ființe umane poate fi orice persoană fizică ce
are vârsta cerută de lege, responsabilă și care în momentul săvârșirii faptei a dispus de
libertatea de a hotărî și a acționa. Traficanții sunt atât bărbați, cât și femei. În general,
recrutorii sunt persoane tinere, care afișează o prosperitate financiară dusă spre opulență, fiind
cu atât mai convingători cu cât prezintă ca fiind foarte atractive condițiile de lucru pe care le
pot asigura: posturi în țări vest-europene, foarte bine plătite și care nu necesită o calificare
deosebită. Femeile, ca subiecți activi ai infracțiunii de trafic de ființe umane, sunt, de cele mai
multe ori, prima etapă în lanțul de traficare și captează foarte ușor încrederea și interesul
tinerelor, profitând de lacunele educaționale, de starea materială precară și naivitatea lor, prin
prezentarea acelorași cazuri ale persoanelor care au fost plecate să lucreze în străinătate și
care s-au întors după o scurtă perioadă de timp cu sume mari de bani. De cele mai multe ori,
femeile traficant au fost la rândul lor victime ale traficului, astfel încât cunosc foarte bine
mecanismul de traficare și devin foarte experimentate în atragerea victimelor și plasarea lor în
scopul exploatării. Uneori, femeile practică prostituția liber consimțit, în principal din rațiuni
exclusiv financiare, însă alteori desfășoară această activitate din cauza presiunii exercitate
asupra lor de către traficanții cărora le-au aparținut, în schimbul eliberării.
Prin prisma acestor dispoziții legale, din categoria subiecților activi ai infracțiunii de
trafic de ființe umane, calificați de calitatea de funcționar public, pot face parte, cu titlu
exemplificativ, lucrători vamali, ofițeri de poliție, persoane din aparatul administrativ.
Participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare, complicitate.
Datorită caracterului complex al infracțiunilor de trafic, acțiunile coautorilor pot avea un
caracter identic (de exemplu, două persoane recrutează mai multe tinere, prin înșelăciune, în
scopul exploatării sexuale) sau diferit (de exemplu, o persoană recrutează victima minoră, altă
persoană o transportă în țara de destinație, iar o a treia o transferă în vederea muncii forțate).
O condiție de existență a coautoratului în cazul infracțiunilor de trafic de persoane și care
derivă tot din natura lor complexă o constituie voința comună a coautorilor de a coopera la
săvârșirea nemijlocită a acțiunilor specifice de traficare, în baza unei înțelegeri prealabile
exprese sau tacite ori în baza unei înțelegeri survenite în timpul executării. Prin efectuarea
directă a uneia dintre acțiunile ce caracterizează traficul de ființe umane (recrutarea,
transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane), fiecare participant are
aportul său direct la săvârșirea infracțiunii și va fi tras la răspundere penală în raport de cele
săvârșite.
Complicitatea la traficul de ființe umane se concretizează în activitatea persoanei care,
cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la realizarea infracțiunii de traficare, inclusiv
prin promisiunea de a tăinui bunurile provenite din săvârșirea faptei sau de a favoriza pe
infractor promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia.
Complicitatea la infracțiunea de trafic de ființe umane poate consta, de exemplu, în obținerea
de informații cu privire la potențialele victime și furnizarea lor către traficanți, atragerea
victimei, procurarea actelor necesare pentru transportarea în țările de exploatare, împiedicarea
de a se deplasa conform propriei voințe, punerea la dispoziția traficanților de mijloace de
transport ori locuințe pentru adăpostirea victimelor. Complicitatea poate consta în
neîndeplinirea de către un funcționar public a unui act pe care era obligat să îl îndeplinească,
omisiunea respectivă constituindu-se într-o înlesnire sau într-un ajutor efectiv la săvârșirea
acțiunii de traficare (de exemplu, controlul pașapoartelor la trecerea frontierei).
Instigarea la infracțiunile din această categorie este posibilă și constă în activitatea
unei persoane de a determina cu intenție pe o alta să efectueze una sau mai multe dintre
acțiunile specifice traficului de ființe umane, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea,
adăpostirea sau primirea unei persoane minore ori adulte, în scopul exploatării sale. în
concret, instigatorul este cel care ia cel dintâi decizia de a trafica o persoană, însă transferă
această rezoluție infracțională unei alte persoane, care o va prelua și va proceda la punerea ei
în aplicare în calitate de autor, instigator sau complice.
Conform dispozițiilor art. 210 și art. 211 C. pen., care descriu modalitățile de realizare
a acțiunilor de traficare și formele de exploatare a victimelor, rezultă că subiect pasiv al
infracțiunii este persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea infracțională a traficanților
și care poate fi un minor ori o persoană adultă, indiferent dacă este femeie sau bărbat.
Cadrul legislativ internațional — Convenția privind drepturile copilului, adoptată la 20
noiembrie 1989 la New York, prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite nr. 44/25,
ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, și Protocolul privind prevenirea, reprimarea și
pedepsirea traficului de ființe umane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția
ONU împotriva criminalității transnaționale organizate - operează cu termenul de „copil”,
prin care se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, sens în care urmează a fi
încadrate conform art. 211 C. pen. acțiunile de traficare a persoanelor de sex feminin sau
masculin cu vârsta sub 18 ani. În urma modificărilor aduse, s-a oferit o protecție juridică egală
tuturor persoanelor sub 18 ani, victime ale traficului, indiferent dacă este vorba de un minor
cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani ori de un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani,
eliminându-se distincția existentă în reglementarea anterioară între aceste două categorii de
subiecți pasivi ai infracțiunii, pentru care erau prevăzute pedepse cu închisoare într-un
cuantum diferit, respectiv de la 5 la 15 ani, dacă fapta a fost săvârșită asupra unei persoane
care nu a împlinit vârsta de 15 ani, și de la 3 ia 12 ani, dacă victima era o persoană cu vârsta
cuprinsă între 15 și 18 ani.
Latura obiectivă. Traficarea ființelor umane reprezintă un proces complex, care
presupune parcurgerea mai multor etape, caracterizate de desfășurarea de activități specifice.
 Elementul material al infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, fapte
prevăzute de art. 210 și art. 211 C. pen., se realizează printr-o singură sau mai multe acțiuni
prevăzute ca modalități alternative în normele incriminatoare, respectiv recrutarea,
transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane, acțiuni care trebuie să fie
circumscrise scopului exploatării victimei.
Recrutarea, ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, constă în atragerea
victimei spre a fi exploatată în vederea obținerii de profit. Transportarea presupune
deplasarea victimei dintr-un loc în altul, fie în interiorul granițelor statului său de origine, fie
din statul de origine în statul de destinație, ceea ce presupune cel mai adesea trecerea uneia
sau mai multor linii de frontieră. Transferarea constă în predarea-primirea victimei de la un
traficant la altul, atunci când este vândută pur și simplu ca un produs comercial, inițial fără ca
ea să știe, sau face obiectul unei alte tranzacții încheiate între traficanți (de exemplu,
schimbul). Adăpostirea este o modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de
trafic de minori și semnifică primirea unei persoane într-o locuință și cazarea, găzduirea
vremelnică a acesteia. Primirea presupune preluarea victimei de către un traficant de la un
altul, ca urmare a unei tranzacții intervenite între cei doi.
Pentru existența infracțiunii de trafic de persoane incriminate în art. 210 C. pen., este
necesar ca modalitățile normative prevăzute de lege să fie realizate printr-o multitudine de
mijloace cu caracter alternativ, și anume prin constrângere, prin răpire, inducere în eroare,
abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și
exprima voința ori de starea ei de vădită vulnerabilitate sau prin oferirea, darea, acceptarea ori
primirea de bani sau de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are
autoritate asupra acelei persoane.
În cazul traficului de minori, săvârșirea faptei prin asemenea modalități alternative nu
reprezintă o condiție a reținerii infracțiunii în forma de bază, ci constituie una dintre formele
agravate ale acesteia [art. 211 alin. (2) teza I C. pen.].
Unele dintre mijloacele utilizate de făptuitori pentru realizarea acțiunilor de traficare
constituie prin ele însele infracțiuni - de exemplu, amenințarea, incriminată în art. 206 C. pen.,
violența, care poate îmbrăca actualmente doar forma infracțiunii de prevăzute de art. 193 C.
pen., ca forme de constrângere care însă își pierd autonomia și se absorb în conținutul
infracțiunii de trafic de persoane, deoarece, prin voința legiuitorului, elementul material al
acestei fapte este unul complex.
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol creată pentru atributele
fundamentale ale persoanei - în special libertatea individuală și relațiile sociale a căror
normală desfășurare este condiționată de ocrotirea acestei valori sociale - și se produce
independent de atingerea scopului exploatării victimei, fiind suficient ca făptuitorul să
acționeze în vederea acestei finalități, nu și în realizarea ei efectivă.
Legătura de cauzalitate. Latura obiectivă a infracțiunii de trafic de ființe umane este
realizată numai atunci când între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată se poate stabili cu
certitudine existența unui raport de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracțiunile de trafic de ființe umane pot fi săvârșite numai cu
intenție, ca formă de vinovăție. In modalitățile normative prevăzute în art. 210, art. 211 și art.
216 C. pen., intenția nu poate fi decât directă, deoarece acțiunile care compun elementul
material al laturii obiective au ca finalitate scopul exploatării persoanei, astfel cum este
definită în art. 182 C. pen., scop care trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, dar care
nu trebuie să fie și efectiv realizat. Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor
sale în realizarea cărora se implică în mod conștient și prevede consecințele lor, urmărind,
totodată, producerea acestora . în ceea ce privește complicele, poziția subiectivă a acestuia
poate fi atât intenția directă, atunci când prevede și urmărește producerea rezultatului, cât și
intenția indirectă, atunci când, de exemplu, pune la dispoziția traficantului un autoturism
pentru transportarea victimelor, fără a urmări realizarea finalității acțiunii autorului, însă
conștientizează caracterul infracțional al propriei acțiuni.
Art. 212 C. pen., supunerea la muncă forțată sau obligatorie reprezintă „fapta de a
supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei
munci împotriva voinței sale sau la o muncă obligatorie”, pedeapsa fiind închisoarea de la 1 la
3 ani.
Definind expres practicarea prostituției ca întreținerea de acte sexuale cu diferite
persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul, problematica
exploatării sexuale este rezolvată legislativ în art. 213 C. pen. care incriminează
proxenetismul:
„(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase
patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) în cazul
în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției s-a realizat prin
constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi. (3) Dacă faptele sunt săvârșite față de un minor, limitele speciale ale pedepsei se
majorează cu jumătate”.
Problematica traficului de persoane și a traficului de minori prin raportare la
exploatarea unei persoane prin cerșetorie este prevăzută în art. 214 C. pen. care incriminează
exploatarea cerșetoriei astfel:
„(1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori
psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau
beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
2. Dacă fapta este săvârșită în următoarele împrejurări:
a. de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerșește;
b. prin constrângere,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani”.
Articolul 215 C. pen. incriminează folosirea unui minor în scop de cerșetorie, după
următoarea formulare:
„Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila
publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Suprapunerea textelor de lege în discuție cu dispozițiile penale din articolele
precedente și se creează o confuzie în alegerea normei de incriminare pentru infracțiunea de
trafic de ființe umane realizată în varianta exploatării prin cerșetorie. La acestea trebuie
adăugate și criticile legate de aplicabilitatea unui regim sancționator cu un maxim special de 3
ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 214 C. pen. și un maxim special de 10 ani pentru
norma de incriminare de bază prevăzută de art. 210 C. pen.
Prevenirea și combaterea traficului de ființe umane au continuat să fie priorități ale
Uniunii Europene, fiind întărite demersurile în direcția diminuării acestuia, a cunoașterii
naturii și complexității sale, a monitorizării evoluției și tendințelor specifice. Politicile publice
implementate în România de instituțiile de aplicare a legii, precum și de societatea civilă au
promovat și au dezvoltat continuu un ansamblu de demersuri în câmpul social pentru
menținerea acestui tip de criminalitate în atenția societății și în fruntea listei de priorități a
Guvernului și a administrației publice.
Activitatea de prevenire, alături de combaterea și asistența victimelor, este o
dimensiune importantă a luptei împotriva traficului de persoane.
Incriminarea faptelor privind frontiera de stat a României este prevăzută în Titlul III -
„Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat”, Capitolul II - „Infracțiuni privind frontiera
de stat” din Partea specială a Codului penal. „Frontieră de stat’, potrivit art. 1 lit. a) din legea
specială, reprezintă „linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de
frontieră la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu semne de frontieră, de la
un punct de coordonate la altul; la fluviul Dunărea și celelalte ape curgătoare frontiera de stat
este cea stabilită prin acordurile, convențiile și înțelegerile dintre România și statele vecine, cu
luarea în considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internațional fluvial
este acela că frontiera trece pe mijlocul șenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare
nenavigabile, pe la mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece pe la limita
exterioară și limitele laterale ale mării teritoriale a României”.
Codul penal, prin art. 263, incriminează și prevede sancțiuni semnificative pentru
infracțiunea de trafic de migranți. Astfel:
„(1) „Racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea
unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se pedepsește cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
2. Când fapta a fost săvârșită:
a. în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b. prin mijloace care pun în pericol viața, integritatea sau sănătatea migrantului;
c. prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
3. Tentativa se pedepsește”. 
În completarea acestei infracțiuni, art. 264 C. pen. prevede ca incriminare distinctă
facilitarea șederii ilegale în România ca fiind:
„(1) Fapta persoanei care facilitează, prin orice mijloace, rămânerea ilegală pe
teritoriul României a unei persoane, victimă a unei infracțiuni de trafic de persoane, de minori
sau de migranți, care nu are cetățenia română și nici domiciliul în România, se pedepsește cu
închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă mijlocul folosit
constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
2. Când fapta a fost săvârșită:
a. în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b. de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
3. Când faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) sunt săvârșite cu privire la un alt străin
aflat ilegal pe teritoriul României, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime”.