UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

DREPT ID

TEMA

DREPT PENAL SPECIAL

Furtul si talharia

Coordonator : Întocmit

Conf. asoc. dr. Elisabeta Botian Adrian Constantin Teslovan

Anul III

SIBIU
2020
Furtul si Talharia

1. Consideraţii generale

Infractiunile de furt si tâlharie sunt principalele infractiuni care, prin

frecventa si pericolul social ridicat, constituie un potential stres în viata de zi cu
zi a românilor, reprezentând peste 70 de procente din peisajul criminalitatii
comise în România.
Furtul este definit, în forma sa simpla, în art. 208 alin. 1 C. pen. ca fiind
luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia fara consimtamântul
acestuia în scopul însusirii lui pe nedrept.
Tâlharia, în varianta tip, este incriminata în art. 211 C. pen., constând în
furtul savârsit prin întrebuintarea de violente sau amenintari ori prin punerea
victimei în stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul
urmat de întrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat
sau pentru înlaturarea urmelor infractiunii, ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure
scaparea.
Atât furtul, cât si tâlharia sunt infractiuni îndreptate împotriva
patrimoniului, cu precizarea ca tâlharia este o infractiune complexa, cuprinzând
în elementul sau material o actiune principala cea de furt si o actiune adiacenta
– cea de violenta, de amenintare sau de folosire a celorlalte mijloace de
constrângere.
Prin notiunea de patrimoniu întelegem atât proprietatea publica, ai carei
titulari exclusivi sunt statul si unitatile administrativ-teritoriale, precum si
proprietatea privata, al carei titular poate fi orice subiect de drept (persoane
fizice, organizatii sociale care au personalitate juridica, societati comerciale,

1
regii autonome, fundatii, asociatii cu scop lucrativ, cetateni straini sau apatrizi,
statul si unitatile administrativ teritoriale etc.). Obiectul proprietatii publice îl
constituie bunurile prevazute în mod expres în Legea fundamentala: bogatiile de
orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu
potential energetic valorificabil si cele ce pot fi folosite în interes public, plajele,
marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului
continental, precum si alte bunuri stabilite de lege. Pentru a putea fi exploatate
privat, bunurile proprietate publica pot fi închiriate sau concesionate.
Ca manifestare ce prezinta pericol social, furtul este fapta oricarei
persoane care fara drept, ia un lucru mobil din detentia sau posesia altei
persoane, in scopul de a si-l insusi pe nedrept. De fapt furtul reprezinta forma
tipica a infractiunilor patrimoniale ce se realizeaza prin actiunea de sustragere.
Legea nu foloseste denumirea de furt simplu, dar atata timp cat exista
infractiunea distincta de furt calificat, din punct de vedere terminologic aceasta
denumire se impune.
elementul material al infractiunii de furt consta in actiunea de luare a unui
bun mobil din posesia sau detentia altei persoane. Prin a lua se intelege
scoaterea bunului din sfera de stapanire a persoanei in posesia sau detentia
careia se gasea sau trebuia sa se gaseasca.
Prin urmare, pentru existenta infractiunii de furt trebuie indeplinite
cumulativ urmatoarele cerinte esentiale :
- lucrul sustras sa fie un bun mobil
- bunul sa see fi aflat in posesia sau detentia unei alte persoane
- luarea bunului sa se fi facut fara consimtamantul celui deposedat
Ca infracţiune contra patrimoniului, tâlhăria constituie cea mai gravă formă
sub care se poate comite fapta de furt. Elementul circumstanţial de calificare
este îndreptat împotriva persoanei, această interferenţă între relaţii sociale
diferite – pe de o parte, relaţii privind patrimoniul, iar pe de altă parte relaţii
referitoare la persoană - crează anumite implicaţii în sfera altor

2
infracţiuni, fapt ce a determinat incriminarea tâlhăriei ca infracţiune
Deci furtul constituie acţiunea principală, de bază, în structura tâlhăriei,
iar folosirea violenţei, a ameninţărilor sau a altor forme de constrângere
constituie acţiunea adiacentă (secundară), de particularizare a acţiunii
principale.
Infracţiunea de tâlhărie constă în acele fapte periculoase, din punct de
vedere social, care se răsfrâng direct împotriva relaţiilor care asigură existenţa şi
dezvoltarea avutului privat şi public.
Tâlhăria este o infracţiune gravă, o faptă profund antisocială,
reprezentând un grad de pericol ridicat, indiferent de natura avutului împotriva
căruia se îndreaptă.
Gravitatea deosebită a acestei infracţiuni, gradul de pericol social al
acestei fapte rezidă din încalcarea concomitentă a două categorii de norme
juridice: pe de o parte normele care protejează viaţa, integritatea corporală şi
sănătatea persoanei, iar pe de altă parte norme care asigură existenţa şi
dezvoltarea avutului.
Întrebuinţarea actelor de constrângere sporeşte gradul de pericol social al
tâlhăriei, întrucât prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea
victimei în starea de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, se anihilează
opoziţia victimei, violenţa servind ca mijloc pentru comiterea furtului, păstrarea
bunului furat, înlaturarea urmelor infracţiunii sau scăparea făptuitorului.
Prin întrebuinţarea violenţei ca element al naturii obiective a infracţiunii
de tâlhărie se aduce atingere relaţiilor sociale privind viaţa, integritatea
corporală, sănătatea, libertatea care formează obiectul juridic special adiacent al
tâlhăriei.
Avand in vedere formele pe care le imbraca infractiunile de furt si
talharie, varietatea modalitatilor de comitere, frecventa cu care se savarsesc si
prejudiciile cauzate, organele de urmarire penala au datoria sa analizeze, in
detaliu fiecare cauza in parte, sa stabileasca problemele pe care trebuie sa le

3
lamureasca cercetarea si, pe aceasta baza, sa desfasoare activitatile specifice
pentru administrarea probelor.

2. Stabilirea exactă a locului şi a timpului săvârşirii faptei

Lamurirea acestei probleme prezinta importanta din mai multe considerente :
- pentru încadrarea corecta a infractiunii de furt sau tâlharie: de exemplu, furtul
sau tâlharia savârsite într-un loc public sau într-un mijloc de transport ori în
timpul noptii;
- deoarece locul faptei este cel mai bogat în urme;
- deoarece locul si timpul ofera indicii pretioase pentru formarea cercului de
suspecti, verificarea alibiurilor acestora;
- pentru selectionarea martorilor oculari, verificarea sinceritatii persoanei
vatamate privind bunurile sau valorile despre care pretinde ca a fost deposedata;
- pentru determinarea precisa a bunurilor sustrase, estimarea cuantumului
prejudiciului cauzat, precum si a caracteristicilor de identificare, pentru darea în
urmarire locala sau generala în vederea prinderii faptuitorilor.

3. Modurile de operare folosite

Lamurirea problemei modului de operare folosit reprezinta fara indoiala,

una din sarcinile esentiale alre cercetarii. Atat furtul cat si talharia pot fi comise
intr-o multitudine de modalitati normative si faptice.
Organele de urmarire penala trebuie sa lamureasca daca furtul s-a comis
in vreuna din imprejurarile ce duc la calificarea faptei (doua sau mai multe
persoane impreuna, prin folosirea fara drept a unei chei adevarate sau a unei
chei mincinoase), iar in cazul talharie, o corecta incadrare juridica a faptei.
De asemenea cunoasterea modului de operare folosit la savarsirea furtului
sau talhariei determina luarea operativa a masurilor de identificare si ridicare a
obiectelor ce au servit la comiterea faptei. In acest sens se va urmari

4
 - stabilirea cailor de acces folosite de infractori;
- daca a actionat unul sau mai multi infractori;
- daca infractorii prezinta anumite vicii sau deprinderi profesionale;
- cât timp s-a aflat în locul faptei faptuitorul;
- daca a cunoscut amplasarea locului faptei;
- identificarea si ridicarea obiectelor care au servit la savârsirea
infractiunii;
- formarea cercului de suspecti;
- încadrarea juridica a faptei savârsite.

4. Bunurile, valorile care au fost sustrase şi persoana prejudiciată

Bunurile si valorile care formeaza obiectul acestor infractiuni imbraca o

diversitate de forme si tipuri. Lamurirea acestui aspect se impune pe de o parte
pentru a stabili natura bunurilor obiect al infractiunii, cuantumul prejudiciului
cauzat proprietatii si consecintele acestuia, iar pe de o alta parte, pentru a se
stabili urmarile faptei asupra vietii, integritatii corporale sau sanatii victimei
activitatii ilicite.
Determinarea acestor bunuri sustrase este necesara pentru :
- darea acestora in urmarire
- identificarea lor asupra faptuitorilor ori altor persoane care au intrat in
posesia lor
- restabilirea situatiei anterioare, prin restituirea lucrurilor partii vatamate
- verificarea daca bunurile sau valorile reclamate ca furate se gaseau in
patrimoniul persoanei fizice sau juridice in momentul savarsirii furtului
sau talhariei
- aprecierea daca pretentiile civile formulate sunt justificate ori cei pagubiti
incearca sa obtina o despagubire mai mare decat li s-ar cuveni in drept

5
 - corecta individualizare a faptei si reliefarea cauzelor, conditiilor,
imprejurarilor care au favorizat savarsirea faptei
- asigurarea unei corecte incadrari juridice a faptei, tinand cont de faptul ca
formele agravate ale furtului si talhariei sunt conditionate de consecintele
deosebit de grave care s-au produs prin fapta ilicita.
In practica de urmarire penala s-au intalnit situatii cand asupra unor
persoane cercetate au fost descoperite bunuri si valori, pe care acestea nu le-au
putut justifica. Problema stabilirii personei/persoanelor pagubite ridica unele
probleme deosebite, datorita faptului ca cei prejudiciati, sesizeaa organele de
urmarire penala de pe raza unde isi au domiciliul.

5. Făptuitorii şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii

Aceasta problema se pune in cazul furturilor si talhariilor comise de

grupuri de infractori. Importanta stabilirii faptuitorilor, a calitatii si contributiei
fiecaruia la consumarea activitatii infractionale este determinata de necesitatea
efectuarii unei incadrari juridice crespunzatoare faptelor comise si tragerea la
raspundere a celor vinovati, in raport de contributia si calitatea avuta.
Dupa cum este cunoscuct, in functie de numarul participantilor, furtul
poate fi calificat sau nu. Aceasta circumstanta agravanta opereaza in situatia
savarsirii faptei de doua sau mai multe persoane impreuna si ea implica
executarea unor actiuni comune si simultane, care necesita prezenta tuturor
faptuitorilor la locul faptei.
Aceasta agravanta nu este conditionata de aptitudinea tuturor
participantilor de a fi trasi la raspundere penala. Ea este incidenta chiar daca
unul intre faptuitori s-a aflat in eroare de fapt, nestiind ca bunurile la a caror
sustragere a participat nu apartin unuia dintre faptuitori.
Lamurind problemele legate de faptuitori, calitatea si contributia la
savarsirea infractiunii, organul de urmarire penala trebuie sa stabileasca daca

6
sunt indeplinite si conditiile legale pentru a se retine si infractiunea de asociere
in vederea comiterii de infractiuni. De aici si necesitatea de a lamuri si alte
aspecte ale cauzei, vizand perioada de cand faptuitorii actioneaza impreuna,
intelegerile intervenite intre ei, scopul constituirii in grup si rolul fiecaruia.

6. Conditiile si imprejurarile care au determinat, favorizat sau inlesnit

savrsirea furtului sau talhariei

Cunoasterea acestor cauze si împrejurari permite organelor de urmarire

penala realizarea actului preventiv prin alegerea celor mai eficiente metode de
combatere a unor astfel de infractiuni.
Ca principale cauze care favorizeaza savarsirea de astfel de fapte
antisociale amintim:
• insuficienta preocupare pentru folosirea sistemelor de paza si
alarmare;
• neasigurarea cu încuietori corespunzatoare, gratii la geamuri;
• neglijenta si lipsa de raspundere din partea personalului de paza;
• pastrarea în locuinte sau unitati comerciale a unor sume importante
de bani, valuta sau bijuterii;
• posibilitatea valorificarii cu usurinta a bunurilor provenite din
furturi sau tâlharii în talciocuri, consignatii, case de amanet, târguri
etc., fara a exista o reglementare legala stricta

7. Cercetarea la faţa locului

Cercetarea la fata locului se inscrie printre activitatile cărora, cu tot

caracterul lor așa-zis auxiliar, li se atribuie o semnificație deosebită în realizarea
scopului procesului penal.

7
 Dată fiind multitudinea modalitatilor de savarsire a infractiunilor de furt
si talharie si a diversitatii imprejurarilor in care se comit astfel de fapte, in
acceptiunea de loc al faptei se include in general:
• locul în care s-au aflat bunurile si valorile sustrase;
• itinerarul parcurs de infractor pentru a ajunge la locul faptei;
• locul în care faptuitorii s-au ascuns si au pândit victima;
• itinerarul parcurs de infractor dupa comiterea faptei;
• locurile în care au fost ascunse obiectele corp-delict sau obiectele si
valorile provenite din savârsirea infractiunii;
• locurile în care s-au ascuns infractorii pentru a scapa de urmarire.
Pornind de la datele pe care le oferă natura locului faptei, observarea şi
interpretarea modului de operare, activitatea ilicită desfăşurată de infractori,
precum şi succesiunea acţiunilor întreprinse în câmpul infracţional, organele de
urmărire penală au posibilitatea să delimiteze suprafaţa de cercetat şi să
stabilească metodele concrete de cercetare.
Prin observarea şi interpretarea modului de operare, organele de urmărire
penală trebuie să stabilească locul de unde va începe cercetarea, modul în care
se va face aceasta, pentru a nu scăpa examinării nici o urmă sau mijloc material
de probă.
De o foarte mare importanţă este determinarea microurmelor care ar putea
exista şi a locurilor unde trebuie căutate. Descoperirea microurmelor are ca
punct de plecare identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi
interpretarea corectă a mecanismului de formare a lor.
Cu prilejul cercetării căilor de acces spre locurile unde se aflau bunurile şi
valorile sustrase trebuie să se examineze amănunţit suprafeţele pe unde s-a
realizat pătrunderea acoperiş, zid, plafon, ferestre, uşi etc. Pe aceste căi de
acces pot fi descoperite urme de încălţăminte, urme plantare, instrumente

8
folosite pentru efracţie, obiecte sau părţi din obiectele sustrase, ori, chiar lucruri
aparţinând făptuitorilor pierdute sau abandonate
O atenţie deosebită trebuie acordată descoperirii şi fixării urmelor
instrumentelor cu care s-a realizat forţarea. Totodată, pe obiectele respective
îndeosebi pe geamuri, piese de mobilă, obiecte metalice nichelate, trebuie
căutate, relevate, fixate şi ridicate urme papilare. Pentru aceasta, nu trebuie omis
nici un obiect care, prin natura sa, poate primi şi păstra asemenea urme şi pe
care l-ar fi putut atinge făptuitorul.
Examinând încăperile în care se aflau bunurile şi valorile sustrase,
cercetarea trebuie să evidenţieze modul de amplasare a acestora, urmele
periferice ale obiectelor dispărute, urmele de forţare ale sistemelor de închidere
a. uşilor, dulapurilor, lăzilor etc.
Din punct de vedere psihologic, obiectele şi fenomenele percepute de
infractor în timpul comiterii faptei instrumentele folosite pentru efracţie,
contextul spaţio-temporal, eventuali martori etc. provoacă acestuia anumite
trăiri şi reacţii emoţionale, trăiri şi reacţii care sunt determinate, atât de
surescitarea nervoasă pe care o trăieşte autorul faptei, cât şi de imperfecţiunea
simţurilor.
Infractorul trăieşte real riscul, este stăpânit de teama de a nu fi descoperit,
iar apariţia unor situaţii neprevăzute, extreme ex. apariţia paznicilor, a
lucrătorilor de poliţie ori a unor martori îl fac să-şi piardă controlul şi să
acţioneze precipitat. Numai în acest mod pot fi explicate „scăpările" sau
„gafele", cum ar fi: pierderea obiectelor personale în câmpul infracţiunii ori a
unor corpuri delicte, renunţarea la portul mănuşilor, neştergerea unor categorii
de urme, autoaccidentarea ş.a. Toate acestea denotă o bulversare a structurilor
emoţionale al făptuitorului şi lipsa de,control asupra comportării obişnuite,
caracteristice unei gândiri şi activităţi normale.
Indiferent de modalităţile în care s-a săvârşit furtul, o atenţie deosebită
trebuie acordată evidenţierii aşa-numitelor „împrejurări negative”. Dintre

9
„împrejurările negative” sau indiciile ce. pot demonstra înscenarea furtului,
menţionăm următoarele:
• la faţa locului nu se constată urme, care în mod normal ar trebui să
existe după tabloul oferit de câmpul infracţional - de exemplu, lipsa
urmelor mijloacelor de transport atunci când bunurile reclamate ca
furate nu puteau fi transportate în alt mod, iar solul trebuia să
păstreze desenul antiderapant al anvelopelor;
• condiţiile existente nu permiteau săvârşirea faptei în împrejurările
date;
• la faţa locului se descoperă urme ce nu pot fi justificate în raport cu
natura activităţilor desfăşurate de infractori.
• orificiile create prin spargerea uşilor ori dimensiunile geamurilor
nu permit nici intrarea făptuitorilor şi nici scoaterea bunurilor
despre care se afirmă că au fost sustrase;
• deşi se încearcă să se acrediteze ideea că infractorul a pătruns pe
fereastră şi tot pe acolo a părăsit locul faptei, împreună cu obiectele
furate, praful de pe pervazul acesteia este intact;
• lacătul care, potrivit afirmaţiilor, asigura încăperea este găsit tăiat,
dar în jurul uşii şi pe lacăt nu se găsesc particule metalice provenite
din pilire sau tăiere;
• bunurile despre care se susţine că au fost furate nu puteau fi
depozitate în locul indicat, având în vedere natura, forma şi
mărimea lor ş.a.
Atunci când se constată asemenea „împrejurări negative", organele de
urmărire penală trebuie să caute instrumentele cu care s-au putut „crea" urmele,
menite să „demonstreze” furtul sesizat unelte cu care s-a practicat spărtura în
zid, cleşte, patent, pânză de bomfaier etc.

10
 Cercetarea la faţa locului în cazul infracţiunii de tâlhărie urmăreşte, în
general, identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea aceloraşi categorii de urme.
în plus, trebuie căutate urmele specifice agresiunii, respectiv urmele de sânge,
noduri şi legături, corpuri contondente ori instrumentele tăietoare, înţepătoare,
despicătoare cu care au fost produse leziunile pe corpul victimei, fire de păr,
fire textile, urme vegetale, particule de sol ş.a.
Dacă victima a rămas la locul faptei, examenul acesteia trebuie să
evidenţieze leziunile existente pe corpul ei, dimensiunile, forma şi amplasarea
lor, poziţia iniţială în care a fost găsită etc. Totodată, se va proceda la
examinarea amănunţită a ţinutei vestimentare şi a încălţămintei. Modul în care
se face examinarea victimei şi a garderobei acesteia, precum şi descrierea
constatărilor făcute în procesul-verbal nu diferă de activităţile similare ce se
desfăşoară cu ocazia cercetării infracţiunii de omor, în situaţia în care victima a
fost pusă în stare de inconştienţă ori în imposibilitatea de a se apăra prin
folosirea de substanţe narcotice, cu ocazia cercetării la faţa locului se vor căuta
ambalaje, recipiente, tifon, tampoane de vată, cârpe etc. purtând urmele unor
astfel de substanţe.
Atunci când făptuitorii au fost prinşi la faţa locului, se impune
examinarea amănunţită a corpului acestora şi a ţinutei vestimentare în vederea
identificării leziunilor pe care le prezintă create de victimă în acţiunea sa de a se
apăra , urme luate de pe corpul şi hainele victimei urme de sânge, spută,
microfibre textile etc. precum şi urme luate de la locul comiterii tâlhăriei, cum
ar fi: microparticule de sol, lemn, metal, vopsea etc.
De asemenea, se va examina îmbrăcămintea şi încălţămintea făptuitorilor
în vederea descoperirii rupturilor generate de lupta cu victima, bunurilor şi
valorilor obiect al tâlhăriei, obiectelor, instrumentelor ori substanţelor folosite la
săvârşirea faptei.

11
8. Identificarea şi ascultarea martorilor. Ascultarea părţii vătămate

Martorii pot fi identificaţi din rândul persoanelor care au perceput unele

episcade ale faptei, care au văzut la infractori bunuri provenite din furt sau
tâlhărie, care au confecţionat acestora diverse chei sau instrumente folosite
ulterior la comiterea infracţiunilor , care au primit sau cumpărat anumite bunuri
din cele sustrase ori care cunosc despre preocupările infractorilor, modul cum
şi-au petrecut timpul în perioada critică, anturajul, felul de viaţă etc.
Dacă situaţia permite, martorii aculari trebuie să fie identificaţi chiar cu
ocazia cercetării la faţa locului. Practica judiciară demonstrează că ascultarea
acestora, la faţa locului, oferă date deosebit de preţioase pentru organul de
urmărire penală. Acest fapt se datorează, pe de o,parte, impresiilor proaspete din
memoria martorilor aflaţi încă sub impresiile emoţiilor cauzate de evenimentul
perceput iar, pe de altă parte, datorită faptului că depoziţiile lor nu au suferit
nici un fel de alterări generate de „contribuţia" unor persoane interesate ori
estompate de trecerea timpului.

9. Efectuarea percheziţiei

Cu ocazia cercetării furtului şi tâlhăriei efectuarea percheziţiei se

constituie într-o activitate de cea mai mare importanţă, un mijloc eficace pentru
dovedirea vinovăţiei făptuitorilor.
Atunci când se pregăteşte percheziţia nu trebuie să se piardă din vedere
nici un detaliu cunoaşterea făptuitorului în toate componentele laturilor sale
psihocomportamentale, obţinerea datelor referitoare la amplasarea imobilului,
stabilirea locurilor pe unde percheziţionatul ar putea, eventual, să dispară,
vecinii ş.a. dar, în mod deosebit, trebuie să se determine scopui percheziţiei.
Este evident că, scopul principal îl constituie descoperirea bunurilor şi valorilor
sustrase, a obiectelor şi instrumentelor ori armelor, substanţelor utilizate în

12
comiterea furtului sau tâlhăriei. Dar, nu trebuie omis că la domiciliul sau locul
de muncă al făptuitorilor pot fi descoperite şi alte bunuri sau valori ce au făcut
obiectul unor furturi comise anterior ori care sunt deţinute contrar dispoziţiilor
legale - arme, muniţii, substanţe toxice sau stupefiante etc. De asemenea, trebuie
căutate obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte purtate de făptuitor în
momentul săvârşirii infracţiunii şi care au lăsat urme la faţa locului.
De asemenea, pentru administrarea probatoriului, in afara activitatilor
desfasurate mai sus, se poate apela si la aplicarea tehnicilor de vârf din
domeniul diferitelor ştiinţe fizică, chimie, biologie etc. de către ştiinţa
criminalisticii este un fapt de notorietate.
In literatura de specialitate s-a evidenţiat faptul că, oricât de bine dotat ar
fi un laborator criminalistic, oricât de variate şi moderne tehnici de analiză ar
utiliza, aportul cuceririi ştiinţei este sensibil diminuat dacă cel care
instrumentează cauza nu caută şi nu descoperă toate urmele infracţiunii, nu are
cunoştinţe generale referitoare la examinările ce se fac în laboratoarele
criminalistice, nu analizează exact urmele susceptibile de a fi valorificate
ştiinţific şi, mai ales, nu formulează sau formulează incomplet întrebările la care
trebuie să răspundă specialiştii.
In cazul furturilor comise prin efracţie, prin folosirea cheilor originale, a
urmelor de încălţăminte, biologice, pilitură de fier, rumeguş, fragmente de
geam, urme ale instrumentelor folosite, descoperite pe uşi, ficnete, case de bani,
seifuri, dulapuri,
duşumea, căi de acces, vor face, după caz, obiectul constatărilor tehnico-
ştiinţifice sau a expertizelor:
• dactiloscopice
• traseologice
• fizico-chimice
• biocriminalistice.

13
 Acelaşi genuri de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize se vor dispune
şi în cazul furturilor săvârşite prin demontarea, tăierea, spargerea geamurilor de
la ferestre, vitrine, uşi ori prin forţarea uşilor şi a încuietorilor.
La dispoziţia specialiştilor vor fi puse urmele descoperite - de găurire, de
rupere, de tăiere, papilare, biologice, fragmente de sticlă, fire textile - precum şi
microurmele descoperite - particule de metal sau de lemn, de rocă sau diamant,
folosit la tăiere, praf, rugină, var etc.
In cazul infracţiunilor de tâlhărie se poate apela si la constatările medico-
legale, astfel dacă victima a fost supusă la violenţe fizice, constatarea medico-
legală trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
• dacă victima prezintă sau nu leziuni corporale
• natura leziunilor constatate, mecanismul lor de formare şi natura
obiectului sau instrumentului cu care au fost create
• data producerii leziunilor
• consecinţele leziunilor provocate asupra integrităţii corporale,
sănătăţii sau vieţii victimei, respectiv numărul de zile de îngrijiri
medicale necesare pentru vindecare ori dacă loviturile aplicate au
pus sau nu în pericol viaţa persoanei
• data instalării morţii şi mecanismul de producere
• dacă, în baza probelor existente se poate concluziona că în cauză
este vorba de automutilare în vederea simulării tâlhăriei
• raportul de cauzalitate între leziunile existente pe corpul victimei
şi rezultatul produs. Acest ultim aspect se impune lămurit în
situaţia în care, în urma tâlhăriei, a survenit decesul victimei.
Expertiza medico-legală, dispusă asupra victimei tâlhăriei, are menirea de
a stabili urmările infracţiunii, cu înrâurire directă asupra încadrării juridice a
faptei, cunoscut fiind că provocarea de vătămări corporale grave ori moartea
victimei constituie agravante ale infracţiunii de tâlhărie.

14
 Bibliografie

1. Suportul de curs în format ID (CD IDIFR ULBS și platforma E-Learning)

2. Dobrinoiu Vasile, Norel Neagu, Drept penal partea

speciala, Curs universitar, Editura Universul Juridic,

București 2014
3. Elisabeta Boțian, Drept penal, partea specială. Note de curs, Editura

Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcwscu”, Sibiu, 2015

4. Emilian Stancu, Criminalistică vol. 2. Tactica şi
metodologia criminalistică, Editura Actami, Bucuresti, 1999
5.Codul penal actualizat la zi

15