UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, ADMINISTRATIVE

ŞI ALE COMUNICĂRII
PITEŞTI

LUCRARE CERC ŞTIINŢIFIC

Studiu comparativ privind legitima apărare în cazul violării
proprietăţii în alte state şi România

2011

Cuprins

Introducere.............................................................

Capitolul I. Condiţiile legitimei apărări ....................

1
Capitolul II. Reglementarea legitimei apărări în dreptul comparat ........

Introducere

Codul penal, prin reglementările sale, are în vedere ocrotirea unor

valori sociale recunoscute ca importante pentru ordinea socială.
Potrivit art.1 din Codul penal, aflat în vigoare, legea penală apără,
împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi

2
indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea
precum şi întreaga ordine de drept.
În toate sistemele de drept, scopul legii penale este apărarea acestor
valori. Astfel, ele pot fi: statul ca atare, atributele acestuia (suveranitatea,
independenţa, unitatea, indivizibilitatea), persoana, drepturile şi libertăţile
acesteia, proprietatea şi ordinea de drept.
Noul cod penal român (Legea nr.286/2010) a renunţat la definirea
scopului legii penale, pe motiv că nu îşi mai găsesc locul într-un stat
democratic. Noul cod a renunţat şi la definiţia dată infracţiunii s-a renunţat la
pericolul social ca trăsătură generală a infracţiunii, definirea infracţiunii a ţinut
cont de tradiţia dreptului penal român interbelic, cât şi de reglementările
europene care consacră o asemenea definiţie în codul penal.1
Prin urmare, recunoaşterea acestor valori sociale impune sancţionarea
faptelor considerate periculoase pentru acestea. Proprietatea se află printre
aceste valori, deci trebuie protejată împotriva activităţii infracţionale. În
cuprinsul codurilor penale există infracţiuni care vizează proprietatea, atributele
sale (în sens civil), precum şi obiectul său material.
Însă, pe lângă incriminarea acestor fapte ca infracţiuni, legislaţia
penală permite proprietarului luarea unor măsuri imediate împotriva celui care
atentează la bunul său în vreun fel, prin reglementarea legitimei apărări.
Legitima apărare presupune, în esenţă, înlăturarea unui atac direct al
unei persoane fizice (sau generat prin intervenţia acesteia) împotriva valorii
ocrotite, înlăturare care presupune (şi impune) o ripostă.
În doctrină şi în practica judiciară s-a relevat ideea că este necesar să
fie păstrată proporţionalitatea între acţiune şi reacţiune, în sensul că o acţiune
apreciată ca fiind puţin periculoasă nu poate justifica un răspuns mai puternic
decât acţiunea iniţială.

Capitolul I. Condiţiile legitimei apărări

Legitima apărare este calificată drept un act arbitrar, în sensul că

acela care o exercită se află într-o stare de necesitate contra unei agresiuni
actuale, injuste; tocmai de aceea, legea penală o permite.

1
Legea nr.286/2010 noul cod penal, publicată în M.Of.510/24.07.2010.
3
 Legitima apărare este o cauză justificativă, adică aceasta exclude
caracterul injust al actului. Pe cale de consecinţă, actul comis în legitimă
apărare fiind just, nu angajează nici un fel de răspundere: penală sau civilă.
Condiţiile generale ce trebuie îndeplinite pentru a exista legitima
apărare sunt:
1. un atac material, direct, imediat şi injust;
2. atacul să fie îndreptat contra unei persoane sau contra drepturilor
acesteia;
3. atacul să creeze un pericol grav pentru persoana celui atacat sau
pentru drepturile acestuia;
4. săvârşirea uni fapte prevăzute de legea penală pentru înlăturarea
atacului;
5. se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte
fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă,
viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere,
dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.
6. apărarea să fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu
împrejurările în care s-a comis atacul.
7.este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza
tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea
pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Prin atac se înţelege o acţiune sau inacţiune efectuată cu intenţia de a
aduce atingere sau vătămare valorilor sociale care pot forma obiect de ocrotire
în cadrul legitimei apărări: persoanele, drepturile acestora, precum şi interesele
statului sau ale instituţiilor (autorităţilor) publice.
Atacul este material atunci când se realizează prin căi de fapt (acţiuni
sau inacţiuni) de natură să pună în pericol, în mod fizic, valoarea socială
împotriva căreia este îndreptat atacul.
Nu este însă material atacul care se realizează pe cale orală, sau prin
scris (agitaţii, zvonuri false, defăimări, ameninţări). Atacurile imateriale (care
nu implică un pericol fizic) nu trebuie înlăturate prin săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală; cei care săvârşesc astfel de atacuri pot fi traşi la
răspundere pe cale judiciară. Astfel de atacuri pot constitui însă o circumstanţă
atenuantă atunci când cel atacat a replicat prin săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală.
Atacul este considerat direct atunci când pericolul pe care îl creează
ameninţă nemijlocit obiectul împotriva căruia este îndreptat atacul. Atacul este
direct şi în situaţia în care, deşi sub aspect fizic nu are contact direct, nemijlocit
cu această valoare (spre exemplu: agresorul a turnat otravă în mâncarea unei
anumite persoane sau agresorul a început să taie schela unui muncitor etc.)
Atacul este considerat imediat atunci când pericolul pe care îl produce
s-a şi ivit (deci este pericol actual) sau este pe punctul de a se ivi (pericol
iminent). Caracterul imediat al atacului rezultă din intervalul de timp foarte mic

4
ce separă momentul în care atacul a început şi momentul ivirii pericolului ce
ameninţă valoarea socială atacată.
Atacul este injust atunci când persoana care recurge la comportarea
agresivă împotriva alteia sau a drepturilor sale nu are un temei juridic legal sau
de fapt care să permită sau să justifice această comportare.
Se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte fapta
pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie,
efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă
sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. Este o prezumţie legală
relativă care poate fi răsturnată prin proba contrarie.
În privinţa apărării, aceasta trebuie să fie legitimă, deci să existe un
raport de aproximativă proporţionalitate între fapta săvârşită în apărare, pe de o
parte, şi atacul, care a provocat nevoia de apărare, pe de altă parte. Această
proporţionalitate nu este de ordin matematic, ci ţine de aprecierea umană, de
aceea - de obicei - textul legii pune alături de gravitatea pericolului şi
împrejurările în care s-a produs atacul, împrejurări care explică de cele mai
multe ori sensul şi valoarea manifestărilor umane.
Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării
sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea
pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Capitolul II. Reglementarea legitimei apărări în dreptul

comparat
România

5
 Legitima apărare este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei,
potrivit art.44 din Codul penal în vigoare, nu constituie infracţiune fapta
prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare.
Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a
înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a
altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana
sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte fapta
pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie,
efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă
sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.
Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării
sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea
pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Codul penal nou (legea nr.286/2010), în privinţa legitimei apărări, a
renunţat la pericolul grav generat de atac, gravitatea acestuia şi a acţiunilor
comise pentru înlăturarea sa fiind apreciate pe terenul proporţionalităţii.2
Potrivit art.19 din noul cod penal, este justificată fapta prevăzută de
legea penală săvârşită în legitimă apărare.
Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a
înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana
sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este
proporţională cu gravitatea atacului.
Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care
comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă,
încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin
violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul
nopţii.
Franţa
În literatura juridică mai veche, bazată pe reglementările de la
începutul secolului, se discutau aceleaşi probleme care sunt şi astăzi de
actualitate. Astfel, se considera că legitima apărare se putea exercita nu numai
în favoarea persoanei proprii, ci şi în favoarea unei terţe persoane atacate.
În principiu, apărarea prin mijloace violente a proprietăţii nu era
admisă, tocmai pe motivul importanţei valorilor sociale aflate în conflict. De
aceea, se considera excesivă situaţia în care, pentru un simplu furt, sau pentru
tentativa de furt, proprietarul să aibă dreptul de a-1 ucide pe agresor. Un
argument suplimentar adus este acela că infracţiunea de furt, în variantă
consumată, nu se pedepsea cu pedeapsa capitală.
Cu toate acestea, judecătorii aveau posibilitatea aprecierii şi declarării
ca lipsite de răspundere penală a actelor de violenţă comise pentru apărarea
proprietăţii. Proprietarul avea dreptul de a se opune prin forţă hoţului la
consumarea furtului, precum şi de a-1 imobiliza pe hoţul prins în flagrant
2
Legea nr.286/2010 noul cod penal, publicată în M.Of.510/24.07.2010.
6
delict, iar, dacă acesta din urmă opune în continuare rezistenţă, să folosească
forţa pentru a se apăra. Nu este admisă situaţia în care proprietarul ar omorî sau
răni pe hoţ în scopul de a-1 face pe acesta să restituie lucrul furat.
Art. 328 din Codul penal francez vizează legitima apărare, atât în
cazul unei agresiuni îndreptate împotriva integrităţii unei persoane fizice, cât şi
în situaţia unei agresiuni ce vizează integritatea psihică.
Marea majoritate a autorilor francezi de drept penal şi jurisprudenţa
instanţelor judecătoreşti extind legitima apărare şi în cazul unui atac îndreptat
împotriva bunurilor. Legitima apărare este permisă în cazul protecţiei
bunurilor, cu condiţia ca măsura luată pentru îndepărtarea agresiunii să fie
proporţională cu atacul.
Este evident că proprietarul nu poate ucide pe cel care încearcă să
culeagă fructele (civile) ale bunului său. Însă proprietarul poate invoca
provocarea (art. 322 Cod penal) sau constrângerea (art. 64 Cod penal).
Noul Cod penal francez, care este în prezent în vigoare,
reglementează în art. 122 - 5 legitima apărare: "Nu este responsabilă penal
persoana care, în fata unui atac nejustificat împotriva sa sau a altuia,
îndeplineşte, în acelaşi timp, un act determinat de necesitatea legitimei apărări a
sa sau a altuia, cu excepţia situaţiilor în care există disproporţie între mijloacele
apărării şi gravitatea atacului.
Nu este responsabilă penal persoana care, pentru a întrerupe
executarea unei crime sau a unui delict împotriva unui bun, îndeplineşte un act
de apărare, altul decât o ucidere voluntară, când acest act este strict necesar
pentru scopul urmăririi celorlalţi, în măsura în care mijloacele folosite sunt
proporţionale cu gravitatea infracţiunii".
``Este prezumat că s-a aflat în legitimă apărare acela care a îndeplinit
un act:
pentru a respinge, în timpul nopţii, pătrunderea prin efracţie, violenţă
sau viclenie într-o incintă locuită;
pentru a se apăra împotriva autorilor furtului sau tâlhăriei." (art. 122 -
6).
"Nu este responsabilă penal persoana care, pusă în faţa unui pericol
actual sau iminent sau a unei ameninţări, a sa, a altuia sau a unui bun,
îndeplineşte un act necesar pentru protecţia persoanei sau a bunului, chiar dacă
există disproporţionalitate între mijloacele folosite şi gravitatea
ameninţării"(art. 122 - 7).

Elveţia
Codul penal elveţian prevede următoarele, în art. 33: "Acela care este
atacat fără drept sau ameninţat fără drept cu un atac iminent are dreptul de a
răspunde atacului prin măsuri proporţionale circumstanţelor; acelaşi drept
aparţine terţilor.

7
 Dacă acela care răspunde unui atac a depăşit limitele legitimei
apărări, judecătorul va micşora în mod liber pedeapsa; dacă această depăşire
provine dintr-o stare scuzabilă de provocare sau de emoţie puternică cauzată de
atac, nu se va aplica nici o pedeapsă."
Suedia
Codul penal suedez, la Capitolul 24: Despre legitima apărare şi alte
stări de necesitate, prevede:
"Un act comis de către o persoană în legitimă apărare nu se
pedepseşte. O persoană se află în legitimă apărare:
- pentru îndepărtarea unui atac infracţional actual sau iminent asupra
persoanei sau proprietăţii;
- pentru a sili o persoană care prin forţă sau ameninţarea cu forţa sau
prin alte mijloace împiedică dobândirea proprietăţii, dacă aceasta este prinsă în
flagrant delict;
- pentru a împiedica pe cineva să pătrundă în mod ilicit într-o cameră,
casă, curte, sau ambarcaţiune, sau
- pentru a îndepărta dintr-o cameră, casă, curte sau ambarcaţiune, pe
cineva care a pătruns sau, în cazul unui locatar, refuză să plece când i s-a
ordonat;
- prevederea anterioară se aplică atât timp cât actul nu este în mod
evident nejustificat luând în considerare natura agresiunii şi importanţa
obiectului său."
Germania
În dreptul penal german din prima jumătate a acestui secol era
reglementată starea de legitimă apărare chiar înainte ca pericolul să fie actual.
De asemenea, era permisă situaţia ca între prejudiciul ce se poate produce prin
atac şi prejudiciul cauzat prin apărare să nu existe proporţionalitate.
Italia
Se consideră că un act de apărare împotriva unei violenţe actuale şi
injuste, îndreptat împotriva atacatorului de către persoana atacată, nu trebuie
pedepsit.
Apărarea trebuie să fie necesară pentru înlăturarea atacului, în sensul
că nu există alt mijloc mai "blând".
Codul penal italian extinde legitima apărare şi în alte situaţii decât
aceea a apărării propriei persoane. Astfel, este permisă:
l. pentru respingerea unui atac împotriva averii, dacă acest atac se
continuă cu violenţă sau ameninţare contra persoanei;
2. pentru respingerea unei escaladări, pătrunderi prin efracţie sau
incendierea casei locuite sau a dependinţelor sale, dacă aceste acte se produc în
timpul nopţii sau într-un loc izolat sau dacă proprietarii au motive temeinice să
se teamă că siguranţa lor personală este periclitată.
Olanda
În Codul penal al acestei ţări era reglementată legitima apărare
necesară îndepărtării unui atac injust şi actual împotriva vieţii, onoarei sau

8
averii. Excesul nu se pedepseşte, dacă provine dintr-o emoţie puternică, cauzată
de atac.
Statele Unite ale Americii
Reglementarea legitimei apărări în cazul violării proprietăţii este o
problemă care ţine de nivelul legislaţiei fiecărui stat component al S.U.A., şi nu
de nivelul legislaţiei federale (US Code). Codurile statelor membre ale S.U.A.
reglementează în texte diferite, uneori, apărarea proprietăţii şi cea a incintelor.
Codul penal al statului Texas (secţiunile 9.41 şi 9.42)
Protecţia proprietăţii private
(a) O persoană aflată în posesia de drept a unui teren sau a unui bun
mobil corporal este îndreptăţită să folosească forţa împotriva unei alte
persoane, în măsura în care apreciază raţional că folosirea acesteia este
necesară pentru prevenirea sau oprirea încălcării terenului sau acţiunii
împotriva acelei proprietăţi.
(b) O persoană care a fost deposedată în mod ilegal de un teren sau de
un bun mobil corporal este îndreptăţită să folosească forţa împotriva unei alte
persoane în măsura în care apreciază raţional că folosirea forţei este necesară în
mod imediat pentru redobândirea terenului sau pentru refacerea proprietăţii,
dacă folosirea forţei este imediată sau la puţin timp după deposedare şi:
(1) dacă ea apreciază raţional că cealaltă persoană nu avea dreptul de
a-l deposeda, sau
(2) celălalt a realizat deposedarea prin folosirea forţei, a ameninţării
sau a fraudei.
Forţa cauzatoare de moarte (deadly force) pentru protecţia
proprietăţii
O persoană este îndreptăţită să folosească forţa cauzatoare de moarte
împotriva alteia pentru a apăra un teren sau un bun mobil corporal:
(1) dacă ea consideră justificată folosirea forţei împotriva alteia în
baza secţiunii 9.41 din Codul penal al statului Texas;
(2) dacă ea consideră că folosirea forţei este imediat necesară:
(a) pentru prevenirea comiterii de către o altă persoană a unei
incendieri premeditate, a unui furt prin efracţie, tâlhării, tâlhării agravate, furt
în timpul nopţii sau a unei alte infracţiuni în timpul nopţii;
(b) pentru prevenirea fugii imediat după comiterea furtului prin
efracţie, tâlhăriei, tâlhăriei agravate sau furtului în timpul nopţii având asupra
sa bunurile furate;
(3) dacă ea consideră în mod raţional că:
(a) terenul sau bunurile nu pot fi protejate sau redobândite prin nici un
alt mijloc sau
(b) dacă folosirea unei altfel de forţe decât forţa cauzatoare de moarte
pentru protejarea sau redobândirea terenului sau bunurilor ar expune persoana
respectivă sau pe o alta unui risc substanţial de a fi ucisă sau vătămată corporal
grav.
Codul penal al statului Alabama

9
 Secţiunea 13A-3-25 Folosirea forţei pentru apărarea incintelor
a) O persoană aflată în posesia legală sau având controlul unor
incinte, astfel cum sunt definite în Secţiunea 13A-3-20, sau o persoană
îndreptăţită să se afle în acestea poate folosi forţa fizică faţă de o altă persoană,
dacă ea o apreciază în mod raţional ca necesară pentru a preveni sau a pune
capăt a ceea ce ea apreciază a fi comiterea sau intenţia comiterii unei fapte
ilicite, de către această o altă persoană, în incinta sau asupra unor asemenea
incinte.
b) O persoană poate folosi forţa fizică ce ar putea cauza moartea
(deadly physical force) în circumstanţele menţionate în subsecţiunea a) a
acestei secţiuni numai în următoarele situaţii:
1 ) pentru apărarea unei persoane, aşa cum este reglementată în
secţiunea 13A-3-23 sau
2) în situaţia în care persoana apreciază în mod raţional că aceasta
este necesară, pentru prevenirea comiterii unei incendieri de primul sau al
doilea grad de către agresor.
Secţiunea 13A-3-26 – Folosirea forţei pentru apărarea proprietăţii,
alta decât incintele
O persoană este îndreptăţită să folosească forţa fizică, alta decât forţa
fizică ce ar putea cauza moartea (deadly physical force), asupra unei alte
persoane, în situaţia în care ea o apreciază în mod raţional ca fiind necesară
pentru a preveni sau a pune capăt comiterii de către cea de a doua persoană a
unui furt sau a unei alte fapte penale cu privire la respectarea proprietăţii, alta
decât incintele, astfel cum sunt definite în secţiunea 13A-3-22.
Codul penal al statului Arizona
Secţiunea 13-407. Îndreptăţirea folosirii forţei fizice în apărarea
incintelor
A. O persoană, sau agentul acesteia, aflată în posesia legală sau având
controlul unor incinte este îndreptăţită să folosească forţa fizică ce ar putea
cauza moartea (deadly physical force), sau ameninţarea cu folosirea acesteia
împotriva alteia, dacă apreciază în mod raţional ca imediat necesară folosirea
forţei pentru a preveni sau a pune capăt comiterii sau tentativei de comitere a
unei fapte ilicite de către o altă persoană în sau asupra incintelor.
B. O persoană poate folosi forţa fizică ce ar putea cauza moartea
(deadly physical force), în condiţiile subsecţiunii A, numai în apărarea sa sau a
unei terţe persoane, aşa cum este reglementat în secţiunile 13-405 şi 13-406.
C. În această secţiune, prin "incintă" se înţelege orice proprietate
imobiliară sau orice structură, mobilă sau imobilă, permanentă sau temporară,
adaptată pentru a fi utilizată drept reşedinţă sau locuinţă umană, indiferent dacă
este ocupată sau nu.
Secţiunea 13-408. Îndreptăţirea folosirii forţei fizice în apărarea
proprietăţii
O persoană este îndreptăţită să folosească forţa fizică împotriva unei
alteia în situaţia în care ar aprecia-o în mod rezonabil ca fiind necesar pentru

10
prevenirea tentativei sau comiterii de către o altă persoană a unui furt ori
producerii unei pagube ilicite privind proprietatea privată mobilă corporală
aflată în posesia sau în controlul său; o asemenea persoană poate folosi forţa
fizică ce ar putea cauza moartea (deadly physical force) numai în condiţiile
stabilite în secţiunile 13-405, 13-404 (îndreptăţirea folosirii forţei cauzatoare de
moarte) şi 13-411 (îndreptăţirea folosirii forţei pentru prevenirea unei
infracţiuni).
Secţiunea 13-405. Îndreptăţirea folosirii forţei fizice ce ar putea
cauza moartea (deadly physical force)
O persoană este îndreptăţită în a folosi forţa fizică ce ar putea cauza
moartea (deadly physical force) sau ameninţarea cu forţa ce ar putea cauza
moartea (deadly physical force) împotriva unei alte persoane:
1. dacă acea persoană ar fi îndreptăţită în folosirea forţei fizice sau a
ameninţării cu folosirea forţei împotriva alteia, în condiţiile secţiunii 13-404 şi
2. în situaţia în care o persoană rezonabilă ar putea crede că forţa
fizică ce ar putea cauza moartea (deadly physical force) este imediat necesară
pentru protejarea sa împotriva folosirii ilicite sau a tentativei de folosire ilicită
de către o altă persoană a forţei fizice ce i-ar putea cauza moartea.
Codul statului Georgia
Secţiunea 16-3-21
(a) O persoană este îndreptăţită să folosească forţa sau ameninţarea cu
folosirea forţei împotriva unei alte persoane atunci când aceasta crede în mod
raţional că o asemenea ameninţare cu folosirea forţei este necesară pentru a se
apăra pe sine sau pe o terţă persoană împotriva folosirii iminente a forţei în
mod ilicit; cu toate acestea, o persoană este îndreptăţită să folosească forţa care
poate cauza moartea sau o vătămare corporală gravă, numai dacă aceasta
apreciază raţional că o astfel de acţiune este necesară pentru prevenirea uciderii
sau vătămării corporale grave asupra sa sau asupra unei terţe persoane, sau
pentru prevenirea comiterii unei tâlhării.
Secţiunea 16-3-23
O persoană este îndreptăţită să folosească forţa sau ameninţarea cu
folosirea forţei împotriva unei alteia, dacă apreciază în mod raţional că o
asemenea ameninţare sau folosire a forţei este necesară pentru a preveni sau a
pune capăt unei pătrunderi ilegale sau unui atac împotriva unei locuinţe; cu
toate acestea, persoana respectivă este îndreptăţită să folosească forţa pentru a
provoca moartea sau vătămarea corporală gravă, numai dacă:
1) pătrunderea este făcută sau se intenţionează a fi făcută în mod
violent sau tumultuos şi dacă se poate considera că pătrunderea este plănuită
sau realizată prin folosirea violenţei împotriva oricărei persoane care locuieşte
sau care se află acolo şi că folosirea forţei este necesară pentru prevenirea
atacului cu violenţă sau
2) dacă persoana în cauză consideră în mod raţional că pătrunderea se
intenţionează sau se realizează în scopul comiterii unei tâlhării şi că folosirea
forţei este necesară pentru prevenirea comiterii tâlhăriei.

11
 Secţiunea 16-3-24
a) O persoană este îndreptăţită să folosească forţa sau ameninţarea cu
folosirea forţei împotriva unei alte persoane dacă apreciază în mod raţional că o
asemenea ameninţare sau folosire efectivă a forţei este necesară pentru a
preveni sau a pune capăt unei încălcări sau unei alte acţiuni infracţionale relativ
la proprietatea imobiliară, alta decât locuinţa sau proprietatea personală:
1) aflată de plin drept în posesia sa;
2) aflată de plin drept în posesia unui membru al familiei sale sau
3) care aparţine unei persoane care are o sarcină legală de a o proteja.
b) Folosirea forţei provocatoare de moarte sau de vătămare corporală
gravă pentru prevenirea încălcării sau a unei alte acţiuni infracţionale în
privinţa proprietăţii imobiliare alta decât locuinţa sau proprietatea personală
este justificată numai în măsura în care persoana care foloseşte o astfel de forţă
apreciază în mod raţional că aceasta este necesară pentru prevenirea comiterii
unei tâlhării cu utilizarea violentei.
Secţiunea 51-11-9
O persoană care este îndreptăţită în folosirea forţei sau în ameninţarea
cu folosirea forţei în condiţiile prevederilor secţiunii 16-3-23 privitoare la
folosirea forţei în apărarea domiciliului, nu este ţinută prin nici o acţiune civilă
intentată ca rezultat al ameninţării sau folosirii forţei.
Codul statului New-York
Secţiunea 35.20 îndreptăţeşte folosirea forţei în apărarea incintelor şi
în apărarea unei persoane în cursul unui furt.
1) Orice persoană poate folosi forţa fizică faţă de o altă persoană dacă
ea apreciază în mod rezonabil că această forţă este necesară pentru a preveni
sau a pune capăt a ceea ce ea apreciază raţional ca fiind comiterea sau intenţia
comiterii de către atacator a unei infracţiuni implicând pagube asupra
incintelor. Persoana respectivă poate folosi forţa fizică de orice intensitate,
exclusiv forţa cauzatoare de moarte (deadly physical force), pe care o consideră
ca fiind necesară pentru un asemenea scop şi poate folosi forţa fizică
cauzatoare de moarte (deadly physical force) dacă apreciază raţional că aceasta
ar fi necesară pentru prevenirea sau încetarea comiterii sau intenţiei de comitere
a incendierii.
2. O persoană aflată în posesia sau care are controlul oricăror incinte
sau o persoană îndreptăţită să se afle în interiorul sau lângă aceasta, poate folosi
forţa fizică împotriva unei alte persoane dacă el apreciază raţional că aceasta ar
fi necesar pentru a preveni sau a pune capăt comiterii sau tentativei de comitere
a unei încălcări ilegale în privinţa acestor incinte. Persoana respectivă poate
folosi forţa fizică de orice intensitate, exclusiv forţa fizică ce poate fi
cauzatoare de moarte (deadly physical force), în măsura în care apreciază în
mod raţional ca aceasta fiind necesară şi poate folosi forţa fizică cauzatoare de
moarte (deadly physical force) pentru a preveni sau a pune capăt comiterii sau
intenţiei de comitere a incendierii astfel cum este reglementată în subdiviziunea

12
1 sau în cursul furtului sau a tentativei de furt, astfel cum este reglementată în
subdiviziunea 3.
3. O persoană aflată în posesia sau având controlul, sau fiind
îndreptăţită să se afle în interior, care locuieşte sau care ocupă o clădire şi care
apreciază în mod raţional că o altă persoană comite sau intenţionează să comită
o spargere a acelei locuinţe sau clădiri va putea folosi forţa fizică cauzatoare de
moarte (deadly physical force), dacă ea apreciază în mod raţional că aceasta ar
fi necesară pentru a preveni sau a pune capăt comiterii sau intenţiei de a comite
o asemenea spargere.
În concluzie, din cele arătate mai sus, reiese că, legislaţia penală a
statelor ce compun federaţia americană permite folosirea forţei ca reacţie la
atacul unui agresor, chiar a forţei fizice cauzatoare de moarte (deadly physical
force). Astfel, această forţă cauzatoare de moarte este îngăduită pentru
respingerea unui atac îndreptat atât împotriva persoanei (a integrităţii sale fizice
sau psihice), cât şi împotriva proprietăţii. Spuneam că acesta este principiul,
însă, fiecare stat în parte, prin legislaţia sa penală, circumstanţiază situaţiile
folosirii forţei, în funcţie de anumite acţiuni infracţionale comise (tâlhărie,
incendiere, escaladare a forţei, violenţă etc.).
La nivelul doctrinei, s-au purtat discuţii cu privire la explicarea
anumitor termeni ai legislaţiei penale, tocmai din dorinţa de a clarifica situaţiile
concrete în care poate fi invocată legitima apărare. Astfel, s-a propus ca într-o
viitoare reglementare penală la nivelul federaţiei americane să se clarifice
cerinţa actului raţional.
Problema "actului raţional" semnifică faptul că o persoană este
îndreptăţită să ia anumite măsuri (în forţă) pentru îndepărtarea unui atac sau a
unei tentative a unei alte persoane, dacă persoana atacată apreciază raţional că
folosirea forţei este necesară pentru apărarea sa sau a unei terţe persoane sau a
unei proprietăţi împotriva unei iminente folosiri a forţei ilicite.
Prin urmare, sintagma "dacă apreciază în mod raţional" semnifică
luarea în calcul - relativ la conduita celui care se apără de atacul injust -
raţionamentul şi reacţiile unei persoane cu însuşiri fizico-psihice şi intelectuale
medii "hypothetical reasonable man".
Tocmai această calificare a dat naştere unor discuţii în doctrina penală
americană. Această ipoteză, a "omului raţional ipotetic" a fost catalogată drept
o concepţie pur "obiectivă", un standard absolut de raţionalitate. O teorie mai
recentă a început să fie aplicată în practica instanţelor americane: aceea a luării
în calcul a ceea ce persoanele care au acţionat în legitimă apărare au făcut sau
ce au crezut în momentul atacului injust. În această concepţie de raţionalitate,
anumite caracteristici ale persoanei aflate în legitimă apărare sunt raportate la
cele ale persoanei ipotetice raţionale.
O consecinţă directă a reglementării din dreptul penal american a
legitimei apărări o reprezintă aceea că instanţa (adică juraţii) trebuie să
stabilească circumstanţele (împrejurările) concrete ale producerii atacului şi ale

13
reacţiei împotriva acestuia, pentru a se păstra proporţionalitatea între atac şi
apărare.
În esenţă, reglementările statelor membre ale federaţiei americane pot
fi rezumate astfel:
l. Regula generală privind dreptul de apărare a unei persoane sau a
proprietăţii acordă prerogativa oricărei acţiuni care în mod aparent este raţional
necesară pentru apărarea, în circumstanţele concrete ale cazului, a persoanei
sau a proprietăţii.
2. O persoană poate opune rezistenţă, constând în legitimă apărare,
dar fără a depăşi limitele necesităţii şi fără ca ea să fie responsabilă de atacul
îndreptat asupra sa.
3. Reacţia poate merge până la uciderea părţii adverse, dacă este
necesară în mod raţional pentru a salva propria sa viaţă sau pentru a preveni
vătămarea sa corporală gravă.
4. Atacul trebuie să fie evident şi imediat, nu ipotetic, dar criteriul
iminenţei nu este neapărat de ore, minute sau secunde, ci unul raţional, adaptat
condiţiilor reale.
5. În privinţa pericolului, acesta nu trebuie neapărat să fie actual, şi
este nevoie ca acesta să fi apărut ca o necesitate astfel încât persoana atacată să
ia măsuri.
6. Relativ la problema folosirii forţei în apărarea propriei proprietăţi,
se arată că este justificată folosirea forţei fizice în apărarea acestor valori, cu
excepţia uciderii sau provocării unei vătămări corporale grave agresorului.
Astfel, se dă drept exemplu situaţia unui proprietar căruia îi este furat
calul de către o altă persoană care fuge pe cal. Proprietarul îl ucide pe hoţ prin
împuşcare. În aceste condiţii, se arată că proprietarul calului nu era îndreptăţit
să-1 ucidă pe hoţ.
7. Se consideră că orice persoană poate folosi în deplină legalitate
forţa, chiar şi cea cauzatoare de moarte, în scopul prevenirii unui furt comis
prin violenţă (tâlhărie) sau a prevenirii altor acte de violenţă. Suplimentar,
părintele şi copilul se pot apăra reciproc când sunt atacaţi.
Aceleaşi condiţii se aplică şi gazdei faţă de persoana găzduită, pentru
apărarea proprietăţii sale.
4. Proprietatea - valoare ocrotită prin legitima apărare
Este general admis că legea penală ocroteşte, între altele, bunurile
statului, ale persoanelor juridice (de drept public sau privat) sau ale celor fizice,
acordând permisiunea legitimei apărări.
Însă nu se consideră legitima apărare dacă valorile în conflict sunt
disproporţionate în raport cu gravitatea pericolului ce ameninţă bunurile
ocrotite (de exemplu, furtul unei sume neînsemnate de bani ce este urmat de
uciderea de către proprietar a hoţului). Dacă valorile în conflict sunt
comparabile, evaluarea în funcţie de principiul proporţionalităţii va avea în
vedere gradul de vătămare pricinuit (de exemplu, dacă agresorul a vătămat

14
integritatea corporală a persoanei respective printr-o lovire uşoară, nu este
admisibil ca acesta din urmă să riposteze printr-o vătămare fizică foarte gravă).
Dacă valorile apărate de lege nu pot fi comparate, se va ţine cont de
prevederile legii penale (de exemplu, ar fi inadmisibil să se răspundă la un atac
asupra bunurilor, printr-o ripostă care să conducă la uciderea agresorului,
deoarece viaţa ocupă un loc mai important în ierarhia valorilor apărate de legea
penală decât proprietatea). În mod excepţional, se admite că victima, apărându-
se contra agresorului, ar fi putut să-1 ucidă pe acesta din urmă.
În privinţa apărării proprietăţii, sau mai în general, a averii, nu
operează criteriul responsabilităţii agresorului, în sensul că cel agresat nu este
ţinut să aprecieze asupra acestui element. Legitima apărare nu se poate
restrânge la proprietatea imobiliară, ci ea include şi proprietatea mobiliară, şi,
în general, toate lucrurile şi drepturile care intră în noţiunea de patrimoniu.
Atacul împotriva dreptului de a dispune de bunul respectiv, indiferent
de titlul său juridic, dă dreptul la legitimă apărare, cu excepţia situaţiei în care
atacul s-ar întemeia pe un drept. Însă această situaţie este exclusă, pentru că
atacul agresorului este un atac ilicit.
Legitima apărare nu se restrânge la detenţia faptică (reală) asupra
bunului respectiv, ci se extinde şi asupra altor stări protejate de lege, care sunt
relevante pentru titularii bunului sau dreptului.
Astfel, este legitimă nu numai apărarea posesiei faptice împotriva
atacului, ci şi a altui interes, alte stări (cazul proprietarului unui animal care se
apără de atacul deţinătorilor animalului etc.)

Bibliografie
George Antoniu, Vinovăţia penală, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995.
15
 George Antoniu, Ştefan Daneş, Marin Popa, Codul penal cu explicaţii suplimentare,
Editura Societăţii Tempus, Bucureşti, 1996.
Vintilă Dongoroz, Siegfreid Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Explicaţii teoretice ale Codului Penal român, Partea
generală, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1969.
James M. Henderson - Criminal law p.27-28
Dr. Traian Pop - Drept penal comparat Partea generală, vol. I, Cluj, 1923 -p.487-534
Gaston Stefani, Georges Levasseur, Bernard Bouloc - Droit pénal général, Dalloz 14čme
édition, 1992.
Code pénal, Dalloz, 1993-1994
Cynthia K. I. Lee — The act-belief Distinction in Self defense Doctrine: A New Dual
Requirement Theory of Introspection, în "Buffalo Criminal Law Review", 1998
Stephanie Duiven - Battered Women and the Full benefit of Self defense Laws, în
"Barkeley Women's Law Journal", 1997
Sousan Michelle Gerling — Louisiana's New "Kill the Carjacker" Statute: Self defense
or instant injustice?, în Washington University Journal of Urban and Contemporary Law,
winter 1998
Mary Kay Kleiss — A New understanding of specific Act Evidence in Homicide Cases
where the Accused Claims Self defense Striking the Proper Balance between compiling
policy goals, în Indiana Law Review, 1999
Russel Cristopher — Self-defense an Objectivity, a Reply to Judity Jarvis Thomson, în
Buffalo Criminal Law Review, 1998

16