Elaborat: Mosneag Andrei

LEGITIMA APĂRARE
Legitima apărare este o situație consfințită juridic, sub imperiul căreia faptele săvârșite nu
au caracter de ilicit penal. Legitima apărare nu constituie un drept și nici cel puțin o simplă
autorizare eventuală din partea legii pentru a săvârși o faptă prevăzută de legea penală.
În realitatea faptelor concrete şi în anumite situaţii speciale, legitima apărare poate prezenta
unele forme complexe, constând fie din amplificarea accidentală a stării de fapt în cadrul căreia
se invocă legitima apărare, fie din conexitatea în fapt a legitimei apărări cu alte cauze care
înlătură caracterul penal al faptei. Se poate întâmpla, de pildă, ca persoana atacată sau persoana
care vine în ajutorul celui atacat să efectueze o apărare atât de exagerată, încât aceasta să
contituie la rândul său un atac material, direct, actual şi injust faţă de persoana primului agresor.
vvvO persoană atacată nu se apără fiindcă legea îi permite sau că el se crede titularul unui
asemenea drept, ci pentru că intervine instinctul de apărare (conservare) al speciei umane.

Considerații generale
Legitima apărare este o acţiune ilicită pe care o realizează persoana săvârşind o faptă prevăzută
de legea penală în scopul de a înlătura efectele unui atac direct, imediat, material şi real,
îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în
pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.
Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută mai sus, pentru a împiedica
pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere.
Legitima apărare nu este doar un drept subiectiv al fiecărui cetăţean, ci şi o datorie civică. Pentru
militari, colaboratorii organelor MAI, sau alte persoane, aflate în exerciţiul funcţiei sau al datoriei
obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii, legitima apărare constituie
obligaţiunea lor legală, neîndeplinirea căreia atrage după sine răspunderea penală.
Conform art.36 C.pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în
stare de legitimă apărare. Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a
respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau
împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul public.
În cadrul relaţiilor social-umane, se pot ivi anumite situaţii de conflict, de ciocnire de interese,
care îmbracă uneori forme destul de grave.
Legitima apărare se referă la cazurile în care situaţia de conflict este de aşa natură încât salvarea
interesului legitim de la pericolul care îl ameninţă nu e posibilă decât printr-o acţiune de apărare
imediată, efectuată de către cel aflat în primejdie sau de către alte persoane care-i vin la timp în
ajutor. fiecărui cetăţean, ci şi o datorie civică. Pentru militari, colaboratorii organelor MAI, sau
alte persoane, aflate în exerciţiul funcţiei sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi
de combatere a criminalităţii, legitima apărare constituie obligaţiunea lor legală, neîndeplinirea
căreia atrage după sine răspunderea penală.
Primul alineat al acestui articol stabileşte natura juridică a legitimei apărări arătând că fapta
prevăzută de legitima apărare nu constituie infracţiune. Legitima apărare este una din cauzele care
înlătură caracterul penal al faptei, ea indică lipsa uneia din trăsăturile esenţiale fără de care nu
poate exista infracţiune. Această trăsătură esenţială este vinovăţia. Lipsa acestei trăsături conduce,
pe cale de consecinţă, şi la absenţa trăsăturii esenţiale a pericolului social necesar pentru existenţa
unei infracţiuni .
Alineatul doi indică condiţiile în care o faptă se consideră săvârşită în stare de legitimă apărare.

Aceste condiţii sunt:

 să fie săvârşită o faptă prevăzută de legea penală;
 fapta să fie săvârşită ca urmare a unui atac material, direct, imediat şi real;
 atacul să fie îndreptat împotriva persoanei sau împotriva unui interes public;
 atacul să prezinte un pericol grav pentru persoană, drepturile celui atacat ori interesul
public.
Pe lângă aceste condiţii, direct indicate în lege, mai sunt două condiţii ce caracterizează
apărarea, în lipsa cărora fapta nu poate fi considerată ca săvârşită în con- diţiile limitelor legitimei
apărări:
 apărarea să fie proporţională cu împrejurările şi gravitatea atacului, şi
 apărarea să rămână în limitele necesare.
Condiţia ca fapta să fie prevăzută de legea penală constă în aceea că acţiunile sau inacţiunile social-
periculoase să fie considerate infracţionale conform C.pen.
Prin atac se înţelege o acţiune, o atitudine comisivă a unei persoane. Atacul poate fi şi o inacţiune
care produce un rezultat fizic, o atitudine omisivă. În cazul atitudinii pasiv agresive (inacţiunii),
caracterul de atac există numai dacă există obligaţia legală sau contractuală de a efectua acţiunea
omisivă.
Atacul este o agresiune, o comportare violentă a omului îndreptată împotriva unei valori sociale
ocrotite de lege fie aceasta viața, sănătatea persoanei sau a celor din jur, ori interesul public.
Apărarea trebuie să se îndrepte împotriva agresorului. În cazul în care apărarea nu se îndreaptă
împotriva agresorului, nu mai sunt incidente dispoziţiile legitimei apărări, deoarece fapta ar putea
avea caracterul unei răzbunări, situaţie care va duce la tragerea la răspunderea penală a
făptuitorului.Apărarea necesită a fi proporţională cu atacul.
Condiţia ca atacul să fie material constă în realizarea atacului prin fapte de natură să provoace
modificări materiale (fizice) asupra valorilor împotriva cărora au fost îndreptate (de exemplu,
ridicarea unui cuţit deasupra persoanei pentru a o omorî etc.). De regulă, atacul se produce cu
aplicarea forţei fizice singură, sau asociată cu anumite obiecte contondente, tăioase, cu anumite
substanţe inflamabile, explozive sau de altă natură.
Atacul prin vorbe sau în scris (insulte, calomnii, ameninţări) nu constituie un atac material şi
nu justifică o reacţie constând în săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; cel care va săvârşi
o astfel de faptă nu se va afla în stare de legitimă apărare, ci în stare de provocare ce poate fi
considerată ca o circumstanţă atenuantă, conform art.76 C.
Atacul se consideră direct atunci când este îndreptat să creeze un pericol nemijlocit pentru
persoana împotriva căreia este îndreptat sau pentru un interes public. Atacul trebuie să fie
considerat ca fiind direct şi atunci când vizează una dintre valorile ocrotite, chiar dacă nu are
contact nemijlocit cu acea valoare (de exemplu, în cazul în care se toarnă otravă în mâncarea ce
urmează să fie servită unei persoane sau se încearcă distrugerea bărcii în care se află o persoană
care nu ştie să înoate).
Atacul nu poate fi considerat direct atunci când între agresor şi victimă se interpune un
obstacol (o poartă închisă, un gard, un zid) care face ca atacul să nu creeze un pericol pentru
valoarea vizată . Atacul se consideră fiind imediat ori de câte ori pericolul pe care îl poate produce
s-a şi ivit (pericolul actual) sau este pe punctul de a se ivi (pericol iminent). Caracterul imediat al
atacului rezultă din intervalul de timp foarte mic care separă momentul în care atacul a început cu
momentul ivirii pericolului care ameninţă valoarea socială atacată. Când durata intervalului de
timp, dintre începerea atacului şi ivirea pericolului este atât de mare încât oferă posibilitatea
înlăturării acelui pericol prin alte mijloace, atacul nu mai poate fi considerat ca imediat, fiindcă el
nu dă loc unui pericol prezent, ci creează doar posibilitatea unui pericol care s-ar putea produce
ulterior .
De asemenea, fapta nu poate fi considerată ca săvârşită în condiţiile limitei legitimei apărări
când a fost săvârşită după ce atacul a fost preîntâmpinat s-au produs deja consecinţele atacului şi
a decăzut vădit necesitatea apărării.
Atacul trebuie să fie îndreptat împotriva unui anumit obiect juridic, adică să fie îndreptat
împotriva drepturilor unei persoane (care se apără), împotriva drepturilor altei persoane sau
împotriva unui interes public (de exemplu, unui interes legat de stat, cum ar fi siguranţa statului,
proprietatea, capacitatea de apărare a statului etc.).
 Atacul trebuie să pună în pericol grav persoana, drepturile celui atacat ori interesul public. Se
cere mai întâi, să existe un pericol pentru persoana atacată sau pentru un interes public. Această
condiţie se realizează când atacul vizează valori sociale legate de persoana umană (viaţa,
integritatea corporală sau sănătatea, libertatea, demnitatea etc.), drepturile constituţionale ale
acesteia (dreptul la libera circulaţie, dreptul de proprietate etc.). Valorile de interes public au fost
descrise mai sus.
Apărarea trebuie să fie proporţională cu împrejurările şi gravitatea atacului. Necesită a fi
proporţională cu atacul. Legislația națională nu explică noţiunea de proporţionalitate, doctrina
însă a încercat să determine unele criterii după care s-ar putea stabili dacă există raport de
proporţionalitate între atac şi apărare. Este de la sine înţeles că pentru a respinge un atac este nevoie
ca apărarea să fie mai intensă decât acesta, dat fiind faptul că o altfel de apărare nu ar fi eficientă.
De asemenea, raportul de proporţionalitate se stabileşte de la caz la caz, în funcţie de situaţia de
fapt, în fiece caz aparte există necesitatea de a fi luate în considerare atât obiectul atacat de agresor
şi obiectul vătămat de cel aflat în legitimă apărare, cât şi mijloacele folosite de agresor pentru
realizarea atacului şi cele folosite de către cel atacat pentru înlăturarea atacului. Depăşirea
proporţionalităţii legitimei apărări poate conduce la decăderea din dreptul de a invoca instituția
legitimei apărări drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
De exemplu, am putea spune că: dacă agresorul atacă fără careva arme, obiecte contodente
sau orice altceva ce ar putea fi folosit pe post de armă, iar victima care este aproximativ de aceeași
complecție fizică cu el, folosește un pistol – apărarea va fi disproporțională. Dacă, însă, vor exista
mai mulți atacatori și pericolul real ca aceștia să aducă prejudicii vieții și sănătății persoanei sau a
unui interes public – utilizarea pistolului de către victimă va fi considerată proporțională.
Important este că, în opinia autorilor, în cadrul legitimei apărări, dacă victima s-a apărat
corect și proporțional – daunele sau prejudiciile aduse atacatorului pot fi și mai mari decât
cele care intenționa atacatorul să le aducă victimei!
Apărarea nu va fi considerată legitimă, dacă riposta agresorului a fost întreprinsă după
consumarea atacului. Și asta pentru că legitima apărare, prin definiție și ca esență, reprezintă
riposta contra unui atac periculos pentru viață, sănătate și/sau al unui interes public, valoare
socială, nu se vor considera drept legitimă apărare faptele incriminate de Codul penal al Republicii
Moldova, care au fost săvârșite de către victimă după ce atacul a încetat. Asta înseamnă că, dacă
victima a utilizat pistolul și s-a constatat că atacatorul a fost împușcat în spate, este mare
probabilitatea că acesta a fost rănit sau omorât în momentul în care el nu mai ataca, ci atacul se
consumase, iar victima din motive de răzbunare, șoc sau altele a depășit limitele legitimei apărări.
În cazul în care victima a lovit atacatorul și acesta a căzut la pământ, iar victima continuă să-i
aplice lovituri – se va considera că din acel moment a încetat atacul, iar victima acționa cu
depășirea limitelor legitimei apărări.
Soluția corectă, în opinia autorilor, în asemenea situație, ar fi fost ca victima să imobilizeze
atacatorul sau să-l rețină și să-l conducă spre inspectoratul de poliție ori să cheme reprezentanții
organelor de drept la fața locului. Nu se încadrează în conceptul de legitimă apărare presupusul
atac în viitor. În cazul unui atac în viitor, persoana are posibilitatea de a preveni pericolul, inclusiv
anunţând organele abilitate cu funcţii de combatere și prevenire a comiterii de infracțiuni. În
continuarea ideilor formulate, iată care sunt trei caracteristici esențiale ale legitimei apărări:
 apărare se realizează numai în timpul desfăşurării unui atac direct, imediat, material şi real
îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în
pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori interesul public;
 scopul legitimei apărări este orientat spre prevenirea/încetarea atacului adică a infracţiunii;
 mărimea daunei cauzate infractorului în timpul legitimei apărări poate să fie mai mare decât
dauna care, respectiv, putea fi cauzată sau a fost cauzată de făptuitor.

Efectele legitimei apărări

Un prim efect al legitimei apărări este înlăturarea caracterului penal al faptei săvârşite în
condiţiile prevăzute de lege, faptă care este astfel justificată. Pe cale de consecinţă, făptuitorului
nu îi pot fi aplicate pedepse, măsuri educative sau alte sancţiuni de drept penal. Legitima apărare
produce efecte in rem, reţinerea comiterii faptei de autor producând efecte şi cu privire la
participanţii la infracţiune. În situaţia în care se constată existenţa legitimei apărări în cursul
urmăririi penale, procurorul dispune clasare, iar dacă se constată în cursul judecăţii, instanţa
dispune achitarea. Reţinerea legitimei apărări înlătură răspunderea civilă delictuală a făptuitorului,
întrucţt acţiunea sau inacţiunea sa nu constituie faptă ilicită.

Condiţiile atacului
Atacul trebuie să constea în acţiunea de încercare de pătrundere ori de pătrundere efectivă,
fără drept, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit, ţinând de acestea, acţiunea să
fie săvârşită prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea mijloace ori în timpul nopţii.
Actuala reglementare penală limitează sfera spaţiilor acoperite de prezumţia de legitimă apărare,
eliminând locurile împrejmuite sau delimitate prin semne de marcare care nu ţin de o locuinţă,
încăpere, dependinţă, însă prevede şi o ipoteză nouă de aplicare a prezumţiei, când pătrunderea
sau încercarea de pătrundere este săvârşită în timpul nopţii, în acest caz nefiind necesar ca
pătrunderea sau încercarea să fie săvârşită prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin asemenea
mijloace.
 Pentru a se reţine legitima apărare prezumată, pătrunderea efectivă ori încercarea de
pătrundere fără drept într-o trebuie comisă: fie în timpul zilei, însă numai prin violenţă, viclenie,
efracţie sau prin alte asemenea mijloace, fie în timpul nopţii, indiferent de mijloacele folosite sau
de modalitatea de pătrundere. Determinarea concretă a timpului nopţiise va face după criteriul
astronomic, ţinându-se cont de ora, ziua, luna în care a fost săvârşită fapta. În concret, fapta trebuie
comisă după ce întunericul luat în mod real locul luminii.

Condiţiile apărării
Apărarea prin care se respinge pătrunderea sau încercarea de pătrundere să constituie o faptă
prevăzută de legea penală, poate să fie săvârşită de orice persoană, fizică sau juridică şi trebuie să
urmărească respingerea pătrunderii sau îndepartarea din spaţiile protejate a atacatorului. În ipoteza
în care din orice motive atacatorul a decis să părăsească spaţiul în care a pătruns ori renunţă la
tentativa de pătrundere în spaţiul protejat, trebuie evaluată atent existenţa caracterului actual al
atacului. Apărarea trebuie să fie necesară pentru respingerea atacului şi proporţională cu acesta.

Efectele legitimei apărări

Un prim efect al legitimei apărări este înlăturarea caracterului penal al faptei săvârşite în
condiţiile prevăzute de lege, faptă care este astfel justificată. Pe cale de consecinţă, făptuitorului
nu îi pot fi aplicate pedepse, măsuri educative sau alte sancţiuni de drept penal.
Legitima apărare produce efecte in rem, reţinerea comiterii faptei de autor producând efecte şi
cu privire la participanţii la infracţiune. În situaţia în care se constată existenţa legitimei apărări
în cursul urmăririi penale, procurorul dispune clasare, iar dacă se constată în cursul judecăţii,
instanţa dispune achitarea.

Legitima apărare în viziunea altor legislaţii penale

Codul penal francez, reglementează în art. 122 - 5 legitima apărare: “Nu este responsabilă
penal persoana care, în fata unui atac nejustificat împotriva sa sau a altuia, îndeplineşte, în acelaşi
timp, un act determinat de necesitatea legitimei apărări a sa sau a altuia, cu excepţia situaţiilor în
care există disproporţie între mijloacele apărării şi gravitatea atacului.
Nu este responsabilă penal persoana care, pentru a întrerupe executarea unei crime sau a unui
delict împotriva unui bun, îndeplineşte un act de apărare, altul decât o ucidere voluntară, când acest
act este strict necesar pentru scopul urmăririi celorlalţi, în măsura în care mijloacele folosite sunt
proporţionale cu gravitatea infracţiunii”.
“Este prezumat că s-a aflat în legitimă apărare acela care a îndeplinit un act: pentru a respinge,
în timpul nopţii, pătrunderea prin efracţie, violenţă sau viclenie într-o incintă locuită; pentru a se
apăra împotriva autorilor furtului sau tâlhăriei”. (art. 122 -6). “Nu este responsabilă penal persoana
care, pusă în faţa unui pericol actual sau iminent sau a unei ameninţări, a sa, a altuia sau a unui
bun, îndeplineşte un act necesar pentru protecţia persoanei sau a bunului, chiar dacă există
disproporţionalitate între mijloacele folosite şi gravitatea ameninţării”(art. 122 - 7).
În Italia legiuitorul a statuat că un act de apărare împotriva unei violenţe actuale şi injuste,
îndreptat împotriva atacatorului de către persoana atacată, nu trebuie pedepsit. Apărarea trebuie să
fie necesară pentru înlăturarea atacului, în sensul că nu există alt mijloc mai blând. Codul penal
italian extinde legitima apărare şi în alte situaţii decât aceea a apărării propriei persoane :
 pentru respingerea unui atac împotriva averii, dacă acest atac se continuă cu violenţă sau
ameninţare contra persoanei;
 pentru respingerea unei escaladări, pătrunderi prin efracţie sau incendierea casei locuite
sau a dependinţelor sale, dacă aceste acte se produc în timpul nopţii sau într-un loc izolat
sau dacă proprietarii au motive temeinice să se teamă că siguranţa lor personală este
periclitată.
Codul penal suedez, în Capitolul Despre legitima apărare şi alte stări de necesitate, prevede:
Un act comis de către o persoană în legitimă apărare nu se pedepseşte. O persoană se află în
legitimă apărare:
 pentru îndepărtarea unui atac infracţional actual sau iminent asupra persoanei sau
proprietăţii;
 pentru a sili o persoană care prin forţă sau ameninţarea cu forţa sau prin alte mijloace
împiedică dobândirea proprietăţii, dacă aceasta este prinsă în flagrant delict;
 pentru a împiedica pe cineva să pătrundă în mod ilicit într-o cameră, casă, curte, sau
ambarcaţiune, sau pentru a îndepărta dintr-o cameră, casă, curte sau ambarcaţiune, pe
cineva care a pătruns sau, în cazul unui locatar, refuză să plece când i s-a ordonat;
 prevederea anterioară se aplică atât timp cât actul nu este în mod evident nejustificat luând
în considerare natura agresiunii şi importanţa obiectului său.
BIBLIOGRAFIE
1. Antoniu G., Bulai C., Dicţionar de drept penal şi procedură penală, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011;
2. Codul penal al Moldovei
3. Basarab M., Drept penal partea generală, Tratat, vol. I, Ed. Lumina Lex, București, 2005
4. Buzea N., Infracțiunea penală și culpabilitatea. Doctrină, legislație, jurisprudență, Tipografia
Sabin Solomon, 1944
5. Dobrinoiu V., Neagu N., Drept penal partea specială, Teorie și practică judiciară, Ed. Wolters
Kluwer, București, 2009

Resurse on line
1. https://ibn.idsi.md/
2. https://www.bizlaw.md/
3. www.scj.ro
4. www.jurisprudentacedo.com
5. www.legislatieonline.com
6. www.ro.wikisource.org