Cauzele justificative

1. Noiune i caracterizare:
Cauzele justificative au fost introduse in NCP, revenindu-se la Codul penal de la 1937, legiuitorul
aliniind legislaia penal romn la cea european. Aceste cauze dau expresia unei realiti verificate
de experiena legislativ a statelor, n sensul c existena infraciunii poate fi nlturat nu numai atunci
cnd fapta nu este svrit cu vionovie, dar i atunci cnd interesele superioare ale societii i
ordinii juridice, in ansamblul ei, impun ca o fapt s fie considerat licit n ciuda prevederilor acesteia
n legea penal.
2. Clasificarea cauzelor justificative:
Cauzele justificative sunt mprite n cauze justificative comune sau generale i cauze justificative
speciale.
Cauzele justificative generale i au sediul n partea general a Codului penal i opereaz n raport cu
toate normele de ncriminare din partea special a Codului penal.
Cauzele justificative speciale i au sediul n anumite norme de ncriminare izolate, n coninutul
crora apare, ca cerin esenial, meniunea c fapta s fie ilegal ori ilegitim, cmis n mod arbitrar
sau abuziv. Uneori, aceste expresii reprezint efectiv cauze justificative speciale i numai in lipsa lor
fapta ar putea constitui infraciune, iar alteori, ele numai aparent au acest caracter pt c in realitate,
subliniaz cerina ca fapta s se inscrie ntr-un model de ncriminare determinat. Sub acest aspect,
cerina art. 205 alin.1 C.pen 2009, ca lipsirea de libertate a unei persoane s fie ilegal, constituie o
modalitate special de cauz justificativ, deoarece in lipsa ei fapta ar constitui o manifestare legal
(cum ar fi lipsirea de libertate a persoanei bolnave psiic intr-un splital de specialitate)
Nu are rolul de cauza justificativspecial expresia in mod injust din art.207 alin1 C.pen. 2009, ci
subliniaz numai caracterul ilicit al folosului, care se desprinde implicit de modalitile folosite de
autor pt a-l obtine.
3. Efectele cauzelor justificative:
Cauzele justificative nltur nsui caracterul ilicit al faptei, aceasta devenind licit, ceea ce produce
mai multe consecine:
-fa de un act justificativ nu se poate admite legitima aprare, cci aceasta din urm presupune un atac
injust;
-participaia (instigarea, complicitatea) la un act justificativ al autorului este justificat i cu privire la
participant (ex.al persoanei care l poate ajuta pe cel aflat n legitim aprare);
-cauzele justificative mpiedic aplicarea unor msuri de siguran sau a altor sanciuni mpotriva
autorului care a acionat n prezena lor;
-o fapt comis n condiiile cauzelor justificative generale nu atrage n general nici sanciuni civile;
-domeniul de inciden al cauzelor justificative se ntinde att ct ine permisiunea de a leza valoarea
social ocrotit.
Legitima aprare
1. -este o instituie de dr penal potrivit creia se permite unei pers s savreasc n anumite condiii
fr a rspunde penal, o infraciune cu scopul de a preveni o injustiie. Ali autori s-au pronunat n
sensul c legitima aprare este un act arbitrar, dar fiindc se exercit ntr-o stare de necesitate contra
unei agresiuni actuale, injuste, legea o justific.
Originea legitimei aprri este foarte veche, fiind ntlnit, printre altele, n Legea celor XII table, care
permitea omorrea hoului nocturn. Dei s-au exprimat opinii n sensul c n acest caz nu este vorba de
ideea aprrii legitime, ci de o rzbunare privat, Mommsen s-a pronunat n sensul c textele legii
menionate reprezint expresia juridic a ideii de aprare legitim.
Astfel, in doctrina mai veche s-a incercat fundamentarea legitimei aparari pe ideea absentei vinovatiei
datorata unei constrangeri psihice asupra vointei agresorului. In aceasta conceptie, care a stat la baza
Codului penal 1969, legitima aparare constituie o cauza de inlaturare a vinovatiei, fapta continuand sa

constituie o fapta prevazuta de legea penala, susceptibila de masuri de siguranta si de raspundere

civila.
Ideea potrivit careia constrangerea ar sta la baza caracterului legitim al apararii in fata unei agresiuni a
fost uneori criticata in lit juridica, aratandu-se ca o atare justificare nu poate fi invocat atunci cand cel
ce se apara a reactionat cu calm in fata agresiunii; sau in cazul tertului care intervine in apararea celui
atacat, desi nu este supus vreunei constrangeri.
2. Conditiile legitimei aparari:
Din definitia legala a legitimei aparari rezulta ca pt existenta acestei cauze justificative se cer
indeplinite, cumulativ, unele conditii referitoare la atac si altele privind apararea.
2.1.Conditiile atacului:
Potrivit art 19 alin2 se cere: sa existe un atac material, direct, imediat i injust; atacul sa creeze un
pericol pt pers celui atacat, a altuia, a drepturilor acestora ori pt un interes general.
-Existenta unui atac. Atacul sau agresiunea este o comportare violenta a omului, o atitudine ofensiva
ce se materializeaza de regula intr-o actiune indreptata impotriva valorilor ocrotite.
Atacul trebuie sa se manifeste sub forma unei actiuni umane, spre deosebire de atacul din partea unui
animal care face sa opereze dispozitiile privind starea de necesitate. In cazul in care atacul provine din
partea unei persoane iresponsabile, se face distinctie dupa cum stare de iresponsabilitate a fost
cunoscuta sau nu de cel care riposteaza. In primul caz nu va putea fi invocata legitima aparare, ci
starea de necesitate.
Actiunea sau incatiunea agresorului trebuie sa fie expresia vointei libere a acestuia, in caz contrar, daca
a actionat datorita unei constrangeri fizice sau ca urmare a unei miscari reflexe, reactia celui care se
apara va avea caracterul unei actiuni de salvare determinate de o stare de necesitate.
Legitima aparare presupune un atac caracterizat, respectiv un atac prezentand unele trasaturi specifice
de natura sa justifice reactia de aparare si inlaturare a pericolului.
Elementele de natura sa caracterizeze atactul in raport cu legea penala romana sunt: sa fie material,
direct, imediat i injust.
-Atacul sa fie material.
Atacul material se realizeaza prin fapte menite sa puna in pericol in mod fizic valoarea sociala
impotriva careia este indreptat. Pt realizarea atacului material se foloseste forta fizica ori instrumente
sau mijloace care sunt in masura sa produca o modificare fizica a valorilor ocrotite, cum ar fi:
instrumente (arme, corpuri contondente, substante otravitoare) etc. Atacul este material cand este
savarsit prin violente care pun in pericol fizic valoarea sociala impotriva careia se indreapta. Instranta
Suprema a retinut legitima aparare intr-o cauza in care victima l-a urmarit pe inculpat cu tractorul
incercand sa-l striveasca, api l-a atacat impreuna cu alte persoane inarmate cu rangi de fier si o bt,
timp in care acesta s-a aparat lovind victima cu un bat peste cap, cauzandu-i leziuni ce i-au pus viata in
primejdie.
Nu pot constitui un atac material injuriile, amenintarile, zvonurile, defimarile realizate oral sau scris,
intrucat nu realizeaza o necesitate imediata a apararii, ele putand fi combatute printr-o conduita
obisnuita.
Imprejurarea ca o pers este inarmata nu poate fi considerata ca un atac material, care sa justifice
legitima aparare, atata timp cat nu incearc sa fac uz de arma respectiva.
-Atacul sa fie direct.
Este direct atacul care constituie in mod nemijlocit o sursa de pericol pt valoarea sociala impotriva
careia se indreapta. Se cere deci sa existe o legatura de la cauza la efect intre atac i pericolul creat.
Spre ex, atacul este direct atunci cand faptuitorul indreapta arma spre victima sau o loveste. Atunci
cand intre victima si agresor exista un obstacol (usa inchisa, gard sau zid) atacul nu poate fi considerat
direct, cu exceptia cazului cand agresorul a folosit o arma de foc sau alte asemenea mijloace.
-Atacul sa fie imediat.
Atacul imediat se poate manifesta in 2 forme: prin iminenta sau prin actualitatea sa.
Atacul este iminent cand exista certitudinea dezlnuirii i este pe punctul de a se produce, asa cum se
intampla cand agresorul indreapta arma spre victima. Un atac iminent nu trebuie confundat cu atacul
eventual, respectiv cu o agresiune care s-ar putea produce in viitor sau de existenta unei dusmanii mai

vechi. Sub acest aspect, in practica judiciara s-a decis ca fapta inculpatei, carepe fondul unei stari
conflictuale provocate de victima, i-a aruncat asupra feei o substanta caustica, cauzandu-i acesteia
pierderea vederii i alte vatamari, nu a fost comisa in legitim aprare, intruct relaiile conflictuale
anterioare dintre pri nu pot fi considerate un atac iminent de natur s justifice teama inculpatei fa
de victim.
Atacul este actual cand se afla in curs de desfasurare, adica din momentul in care s-a dezlnuit pana la
consumare. In cazul infractiunilor continuate atacul este considerat actual in tot cursul desfsurarii
actiunii. Apararea este legitima numai daca se exercita pe toata durata atacului, adica din momentul in
care acesta a devenit iminent si pana a fost epuizat. In cazul in care fapta este savarsita dupa incetarea
atacului, ea se situeaza in afara unei aparari legitime. Nu este i legitima aparare inculpatul care a somat
victima sa se opreasca si pt ca aceasta a fugit a tras cu arma asupra sa ranind-o la picior, intrucat in
cauza nu s-a produs un atac.
-Atacul sa fie injust.
Atacul este injust atunci cand nu este legitim sau intemeiat pe o dispozitie a legii sau pe un drept.
Atacul se considera just si nu creeaza o stare de legitima aparare, atunci cand legea prevede ori
permite, explicit sau implicit, efectuarea atacului care, numai formal, este socotit ca fiind un atac.
Atunci cand atacul este autorizat de lege, caracterul just se mentine doar atata timp cat el ramane in
cazul limitelor impuse de lege. Astfel, in cazul infractiunilor flagrante orice pers poate sa-l prinda pe
faptuitor pt a-l conduce in fata autoritatii. Lipsirea de libertate a celui prins in flagrant delict va fi un
atac just impotriva caruia nu exista o riposta permisa.
In lipsa unui atac injust din partea victimei, actele de violenta prin care inculpatul i-a cauzat moartea
nu pot fi considerate ca savarsite in stare de legitima aparare. Sub acest aspect, imprejurarea ca victima
a scos un briceag pt a se apara impotriva atacarii sale de catre inculpat nu constituie un atac de natura
a legitima lovirea acesteia cu piatra peste cap, producandu-i leziuni care i-au cauzat decesul.
Atacul nu poate proveni decat din partea unei pers, fiind exclusa invocarea legitimei aparari atunci
cand atacul este exercitat de un animal, cu precizarea ca atunci cand proprietarul animalului ii
determina sa atace o pers, se poate vb de o legitima aparare, caz in care atacatorul nu este animalul, ci
proprietarul sau.
-Atacul sa puna in pericol pers sau drepturile celui atacat, ale altuia sau un interes general. Aceasta
conditie ridica mai intai problema obiectului atacului si apoi existenta unui pericol in raport cu
obiectul atacului.
Obiectul atacului il poate constitui pers fizica (prin atingerea adusa vietii, integritatii corporale,
sanatatii, libertatii, etc) sau drepturilor acesteia (dreptul de proprietate, posesie, chiar ilicita, dreptul de
propria imagine), ori un interes general. Obiectul atacului poate fi propria persoana sau o alta pers
prezenta la locul savarsirii atacului care efectueaza acte de aparare in favoarea celui atacat. Nu se cere
ca intre pers care intervine sa respinga atacul si victima agresiunii sa existe vreun grad de rudenie sau
intelegere prealabila si nu are importanta daca victima dorea sa nu se apre impotriva atacului. Nu
intreseaza daca atacul este indreptat impotriva unei pers capabile sau nu, intrucat si un bolnav psihic ca
si un minor care nu raspund penal se pot apara legitim, urmnd a prevala in aceste cazuri
iresponsabilitatea sau minoritate. Atacul poate fi indreptat impotriva mai multor pers, situatie in care
fiecare dintre cei atacati poate riposta legitim.
Atacul poate fi indreptat si impotriva unui interes general care are o sfera mai larga decat sintagma
interes public, prin care unii autori inteleg nu numai domeniul public, ci orice interese ale
colectivitatii care ar putea fi lezate printr-o actiune agresiva, in sfera carora se includ securitatea
nationala, capacitatea de aparare a tarii, bunul mers al autoritatilor publice, regiilor publice, a
persoanelor juridice de drept public, etc.).
2.2.Conditiile apararii:
Legitima aparare presupune un act de aparare impotriva agresiunii injuste care trebuie sa indeplineasca
anumite conditii:
-sa se realizeze prin savarsirea unei fapte prevazuta de legea penala (ex.omor, vatamare corporala etc),
care poate fi consumata sau ramasa in faza tentativei. Prin urmare, legitima aparare nu poate fi
invocata in cazul altor fapte care nu sunt prevazute de legea penala.

In literatura juridica i in jurisprudenta s-a pus problema daca riposta trebuie sa constituie totdeauna o
fapta intentionata sau poate fi comisa si din culpa. Opinia majoritara este in sensul ca fapta poate fi
savarsita cu oricare dintre formele de vinovatie prevazute de legea penala intentie, culpa, intentie
depasita. De altfel, intr-o cauza nu s-a refuzat admiterea legitimei aparari in cazul faptelor
praeterintentionate, desi rezultatul mai grav a fost produs din culpa.
Jurisprudenta franceza anterioara anului 1994, cand a intrat in vigoare NCP, a decis ca legitima aparare
nu poate fi retinuta in cazul faptelor din culpa. Aceasta orientare a jurisprudentei a fost criticata de
doctrina majoritara, care a semnalat consecintele inechitabile la care se poate ajunge. S-a argumentat
ca prezenta elementului subiectiv in cazul apararii nu are nimic incompatibil cu posibilitatea savarsirii
unei fapte din culpa.
-apararea sa fie necesara pt respingerea atacului. Aceasta conditie impune mai multe cerinte.
O prima cerinta a necesitatii apararii prespune ca aceasta sa intervina cat timp atacul este imediat,
respectiv din momentul cand acesta a devenit iminent i pana in momentul incetarii lui prin
dezarmarea agresorului sau imobilizarea sa.
O alta cerinta este in sensul ca riposta sa se indrepte impotriva agresorului si nu a altor persoane.
Atunci cand apararea indreptata impotriva agresorului ajunge sa lezeze un tert, fapta savarsita
impotriva acestuia din urma se va analiza in raport de starea de necesitate.
-Apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului.
Aceasta conditie se evalueaza dupa ce o fapta a intrunit celelalte trasaturi ale legitimei aparari. Sub
acest aspect este posibil ca toate conditiile legitimei aparari sa fie intrunite insa riposta sa fie
disproportionata fata de atac, ceea ce va exclude legitima aparare, sau o va face posibila numai in
anumite conditii. Nu exista o regula care sa stabileasca unde se termina proportia si unde incepe
disproportia intre aparare si atac i nici nu se poate formula de principiu.
In lit juridica mai vece s-a exprimat opinia ca aprecierea proportionalitatii se face in functie de
mijloacele intrebuintate, de imprejurarile de fapt i de situatia personala a atacatorului si a celui atacat.
Instanta Suprema a decis ca este indeplinita conditia proportionalitatii intr-o cauza in care inculpatul
atacat de 3 pers inarmate cu bte a ripostat lovind cu cutitul pe unul dintre agresori provocandu-i o
plag injunghiata care i-a pus viata in primejdie. Intr-o alta cauza nu s-a retinut legitima aparare in
legatura cu savarsirea tentativei la infractiunea de omor pt ca actiunea victimei a constat doar in
declansarea unei certe violente cu fiica inculpatei, iar o astfel de fapta nu indeplineste conditia
proportionalitatii.
3. Legitima aprare prezumat
Se prezuma a fi in legitima aparare acela care comite fapta pt a respinge patrunderea unei persoane
intr-o locuinta, incapere, dependin sau loc imprejmuit tinnd de aceasta, fara drept, prin violenta,
viclenie, efractie sau alte asemenea modalitati nelegale ori in timpul noptii.
Institutia este noua in Ro si a fost introdusa prin Legea nr 169/2002, text ce avea o reglementare
apropiata cu cea din NCP.
Legitima aparare prezumata este de inspiratie franceza, NCP prevede ca se prezuma a fi actionat in
stare de legitima aparare cel care savarseste fapte:
a). Pt a respinge patrunderea pe timpul noptii, prin efractie, violente sau viclenie intr-o locuinta;
b). pt a se apara impotriva autorilor unui furt sau a unei talharii savarsite prin violenta.
Unii autori considera ca reglementarea franceza este mai restrictiva intrucat limiteaza legitima aparare
prezumata numai in ce priveste respingerea patrunderii in locuinta prin una din cele 3 modalitati in
timpul noptii, apoi la noi sunt avute in vedere si alte mijloace si se extinde aria la incaperi, dependinte
sau locuri imprejmuite tinand de acestea.
Institutia este preluata si de CP al Republicii Moldova care prevede ca, este in legitima aparare si
persoana care savarseste fapta pt a impiedica patrunderea insotita de violenta periculoasa pt viata sau
sanatatea persoanei ori de amenintarea cu aplicarea unei asemenea violente.
Pornind de la reglementarea din art.19 alin 3, retinem ca persoana care a actionat potrivit dispozitiilor
acestui text va fi considerata ca a comis fapta in conditiile legitimei aparari, beneficiind de o
prezumtie, care in doctrina franceza este cunoscuta ca o legitima aparare privilegiata. In acest caz,

autorul actului aparent infractional nu este tinut sa faca dovada ca atacul era actual i injust, ca a vizat
persoana saubunurile sale sau ca riposta sa a fost necesara si proportionala.
Cu privire la natura prezumtiei de legitima aparare in doctrina si in jurisprudenta au aparut
controverse, insa in prezent, s-a conturat o opinie majoritara in sensul ca prezumtia este relativa si nu
absoluta.
Caracterul relativ al prezumtiei are drept consecinta o rasturnare a sarcinii probei, in sensul ca nu
persoana care invoca legitima aparare trebuie sa dovedeasca indeplinirea conditiilor cerute de lege cu
privire la atac si aparare, ci organul de urmarire penala trebuie sa probeze daca nu sunt intrunite aceste
conditii. Dar, reglementarea prezumtiei de legitima aparare nu trebuie inteleasa in sensul ca nu inlatura
cerinta indeplinirii conditiilor prevazute de lege pt atac si pt aparare.
De aceea, pt a se retine prezumtia de legitima aparare este necesar ca atacul sa indeplineasca conditiile
prevazute de art. 19 alin3, respectiv sa se produca prin patrunderea fara drept intr-o locuinta,
dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea, cu semnificatia de violare de domiciuliu, prin
violenta, efractie sau alte asemenea modalutati nelegale ori in timpul noptii.
Intr-o cauza, Instanta Suprema l-a achitat pe inculpat pt infract de omor aplicand prezumtia de legitima
aparare, cu motivarea ca victima a patruns noaptea prin escaladarea gardului i prin violenta a intrat in
camera inculpatului, n varsta de 74 de ani i l-a lovit cu parul, situatie in care acesta s-a aparat, lovind
victima si dupa dezarmarea acesteia, dar care putea relua atacul. Dimpotriva intr-o alta cauza, instanta
de recurs a retinut ca escaladarea gardului si patrunderea victimei in curtea inculpatului, unde s-au
lovit reciproc cu pumnii, apoi persoana agresoare a lovit persoana vatamata cu parul, nu intruneste
conditiile legitimei aparari prezumate, situatie care este discutabila, iar unii autori au exprimat rezerve.
Conditia privind apararea trebuie sa urmareasca respingerea atacului, prin impiedicarea patrunderii
agresorului in spatiul avut in vedere de lege sau prin determinarea acestuia sa paraseasca acest spatiu.
In cazul patrunderii prin viclenie, conditiile starii de legitima aparare si cele ale proportionalitatii
presupun ca pastrunderea sa se infatiseze sub forma unui atac consumat. Dar daca agresorul nu a reusit
sa patrunda in locuinta, desi a avut loc incercarea de inducere in eroare, nu se mai pune problema unei
riposte.
In cazul patrunderii prin escaladare, efractie sau violenta, apararea are caracter legitim si atunci cand
atacul s-ar prezenta sub forma unei tentative.
Intr-o alta cauza s-a decis ca incercarea de a pastrunde prin forta intr-un cort, pe timp de noapte pt a
viola pe inculpata, constituie un atac potrivit legii, iar apararea acesteia cu un cutit cu care l-a lovit pe
agresor s-a facut in conditiile legitimei aparari prezumate. S-a motivat ca un cort amplasat in padure,
unde inculpata se afla in vacanta cu sotul si fiul sau indeplineste cerintele impuse de lege.
STAREA DE NECESITATE
1. -este justificata fapta prev de legea penala savarsita in stare de necesitate.
Este in stare de necesitate pers care savarseste fapta pt a salva de la un pericol iminent si care nu putea
fi inlaturat altfel viata, integritatea corporala sau sanatatea sa sau a ori a altei persoane sau un bun
important al sau ori a altei persoane sau un interes general, daca urmarile faptei nu sunt vadit mai
grave decat cele care s-ar fi putut produce in cazul in care pericolul nu era inlaturat.
Starea de necesitate exprima o realitate intalnita in viata sociala, si anume existenta unor situatii
provocate de oameni sau de imprejurari fortuite care pun in pericol valorile sociale ocrotite de lege, iar
salvarea acestora nu este cu putinta decat prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Intr-o
formulare sintetica, starea de necesitate este definita ca fiind situatia in care o pers savarseste in mod
voit o fapta pt a evita pt el sau pt altul un pericol actual sau iminent. Astfel, pompierul care patrunde
intr-o locuinta spargand usa pt a putea stinge incendiul din imobilul vecin, nu va raspunde pt
distrugerile provocate intrucat a actionat in stare de necesitate. S-a sustinut ca o fapta se considera
savarsita din cauza unei stari de necesitate, atnci cand comiterea acesteia a fost necesara si
indispensabilapt ca cineva sa-si salveze viata sau integritatea sa corporala sau a altei persoane de la un
pericol datorat itamplarii.
2. Conditiile starii de necesitate:

*Conditii privind pericolul: starea de necesitate presupune aparitia unui pericol care determina
actiunea de salvare. Pericolul se poate datora unor fenomene naturale (inundatii, cutremure, incendii,
alunecari de teren, inzepeziri), unor fapte ale omului sau unor situatii provenind din partea unor
animale. Pericolul poate fi crreat chiar de pers care invoca starea de necesitate, pt ca se ia in
considerare fapta savarsita tinand seama de toate imprejurarile obiective si subiective existente in
momentul comiterii ei (ex un incendiu produs din neglijenta). Se cere insa ca intamplarea sau
evenimentul sa nu fie provocate in mod intentionat de pers care actioneaza pt inlaturarea pericolului.
Sub acest aspect, jurisiprudenta franceza este in sensul ca prevenitul/faptuitorul nu va putea invoca
starea de necesitate in cazul in care s-a plasat intentionat in situatia de a savarsi o infractiune in cazul
survenirii previzibile a pericolului. In doctrina s-a pus pb daca existenta starii de encesitate este
conditionata de o anumita intensitate a pericolului, exprimandu-se opinia ca nu se poate stabili un
barem minim pt aceasta intensitate, ea urmand a fi valorificata in contextul analizei proportionalitatii
actiunii de salvare. Sub acest aspect, chiar un pericol redus pt viata victimei unui accident de circulatie
poate justifica sustragerea unui autoturism in scopul transportarii acesteia la spital, dar nu justifica
punerea in pericol a vietii altor participanti la trafic ca urmare a conducerii riscante si cu viteza
excesiva a msinii spre unitatea sanitara.
Pericolul pt inlaturarea caruia se savarseste o fapta prevazuta de legea penala in stare de neccesitate
trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
-pericolul sa fie iminent, adica sa ameninte cu producerea sa, sa fie in imediata apropiere a infaptuirii
sale. Iminenta nu inseamna nu inseamna insa instantaneitate, pt ca intre iminenta si actual se poate
asterne uneori, un interval de timp care permite luarea unor masuri eficiente de salvare.
Conditia iminentei este indeplinita in momentul in care pericolul a devenit actual, insa nu mai poate
exista stare de necesitate in cazul in care pericolul a incetat a mai fi actual.
In final, s-a decis ca nu se mai poate retine starea de necesitate in cazul faptei de parasire a locului
accidentului, savarsita de un condducator auto, care dupa comiterea unui accident de circulatie, de
teama de a nu fi agresat de un grup de pers, a plecat, insa s-a prezentat la organul de politie dupa 24 de
ore.
-pericolul sa fie inevitabil, adica sa u poata fi inlatura in alt mod decat prin savarsirea faptei prevazute
de legea penala. Aprecierea se poate face in concret. Vor fi avute in vedere particularitatile psiho-fizice
ale pers ce a actionat pt a putea decide daca aceasta putea sa prevada si alta posibilitate de salvare,
eventual mai putin daunatoare.
-pericolul sa ameninte anumite valori sociale adic: viata, integritatea corporala sau sanatatea sa or a
altor pers sau un bun important al sau ori al altei pers sau un interes general. Nu intereseaza daca viata,
integritatea corporala sau sanatatea sunt ale unei pers sanatoase sau suferinde, normale sau infirme,
tinere sau in varsta. In alte legislatii este permisa invocarea starii de necesitate si in legatura cu alte
valori cum ar fi libertatea si demnitatea prevazute de art. 34 Codul penal german, ceea ce i-a
determinat pe unii autori sa propuna de lege ferenda extinderea valorilor ocrotite si la dr pers.
Prin bun imp se intelege entitatea patrimoniala care prin substanta, destinatia, valoarea sa artistica,
istorica, etc, sau chiar afectiva, legitimeaza, omeneste sau juridic, efectuarea actiunii de a salva un
astfel de bun face sa apara ca verosimila existenta constrangerii psihice sub presiunea careia s-a
savarsit fapta de salvarea. S-a pusproblema daca propriile necesitati fiziologice ale omului, cum ar fi
foamea, setea, apararea de frig, ari, nevoia de adapost, de imbracamite creeaza o stare de necesitatea
care sa justifice savarsirea unei fapte prevazute de legea penala pt inlaturarea acestor pericole, insa
doctrina majoritara s-a pronuntat in sensul ca asemnea situatii nu pot justifica incalcarea legii, pt ca sar ajunge la abuzuri periculoase.
Condiiile aciunii de salvare:
-S se realizeze prin svrirea unei fapte prevzute de legea penal. Nu intereseaz ncadrarea juridic
a fapeti, fiind suficient s se fac dovada necesitii acesteia. In legislatia romana nu intereseaz
gravitatea fapeti prevazute de legea penal svrit pt inlaturarea pericolului, spre deosebire de alt
legislatii, cum este cea german, care prevede c in cazul in care bunurile in conflict sunt de valoare
egal, cel care le salveaz nu poate invoca dect lipsa de vinovie i nu cauza justificativa a starii de
necesitate.

Dac fapta nu este prev de legea penala, actiunea de salvare nu intereseza dreptul penal, si deci nu se
pune problema analizei unei cauze justificative.
-S fi constituit singurul mijloc de nlturare a pericolului i s fi fost necesar pt nlturarea lui.
Aciunea de salvare este considerat necesar cnd se efectueaz ntre momentuln care pericolul a
devenit iminent si pana la incetarea acestuia. Dac faptuitorul avea posibilitatea sa inlature pericolul
prin alte mijloace fara a savarsi fapta prevazuta de legea penal, era obligat la aceasta. In masura in
care actiunea nu era susceptibil de a inlatura pericolul, ci doar a fost comis in contextul acestuia, nu
se poate vorbi de o stare de necesitate. In aceasta privinta, actiunea de protest a muncitorilor
amenintati de o disponibilizare de a bloca traficul rutier sau ferovial, nu poate fi justificata de o stare
de necesitate, cci ea nu este, prin natura ei, apt s salveze locurile de munca ale celor in cauza
-Urmrile faptei s nu fie vdit mai grave dect dac pericolul nu era inlturat.
Din aceast condiie se desprinde situaia cunoscut sub numele de excesul de aciune salvatoar. In
situaia in care cel care executa actiunea de salvare nu isi da seama dee excesul mentionat, fapta va fi
comisa tot in stare de necesitate aa-zis impropie, reglementata de lega penala, ca un exces
neimputabil, respectiv fiind o cauz care nltur imputabilitatea, deci vinovatia. Acest exces de
salvare va avea tratamentul unei cauze de neimputabilitate, fiind une xces de salvare justificat. Atunci
cand faptuitorul si-a dat seama ca sacrifica bunuri mai valoroase decat valoarea bunului sacrificat daca
n-ar fi intervenit, nu se va retine starea de necesitate fiind incidente prevederile referitoare la
circumstantele atenuante legale (exces de salvare scuzabil). In lit juridica franceza aceasta conditie
este numita proportionalitatea actului. Sub acest aspect, pt a fi justificat actul trebuie sa fie
proportional cu pericolul ce se doreste a fi evitat. Revine misiunea organului judiciar de a compara
doua valori, cea care a fost salvata si cea care a fost sacrificata.
-Actiunea de salvare sa nu fie savarsita de o perosna care avea obligatia de a infrunta pericolul.
3. Efectele strii de necesitate:
Atunci cand sunt indeplinite conditiile starii de necesitate, fapta nu constituie infractiune, asa cum se
prevede in art 18 alin 1 c.pen. 2009, fiind inlaturata raspunderea penala a faptuitorului. Excluderea
raspunderii penale nu duce, de regula, si la excluderea raspunderii civile. De cele mai multe ori, fapta
savarsita in stare de necesitate aduce vatamari unei persoane careia nu i se poate reprosa nimic cu
privire la producerea pericolului care a determinat starea de necesitate. Cand insa pers vatamata prin
fapta savarsita de cel aflat in stare de necesitate a contribuit la producerea acestei stair, va fi inlaturata
i raspunderea civila fata de aceasta pers. Pers care a efectuat actiunea de salvarea a bunului propriu
este tinuta sa-l despagubeasca pe tert pt prejudiciul suferit de acesta in urma actiunii de salvare. Cand
actiunea de inlaturare a pericolului a fost efectuata de mai multe pers, efectul starii de necesitate se va
extinde asupra tuturor participantilor.
4. Asemnari si deosebiri intre legitima aparare si starea de necesitate.
Asemanari:
In ambele cazuri fapta prevazuta de legea panala se savarseste prin inlaturarea unui pericol care
ameninta anumite valori sociale.
In cele doua situatii legea nu impune vreo conditie cu privire la natura faptei savarsita pt inlaturarea
pericolului.
Pt ambele cazuri se cere o anumita proportie intre valorile aparata si urmarile produse prin actul de
aparare, insa in anumite condtii si cu depasirea acestor limite se ajunge la inlaturarea raspunderii
penale, prin retinerea excesului neimputabil, care este o cauza de neimputabilitate.
Deosebiri:
In cazul starii de necesitate pericolul este determinat de o imprejurare obiectiva care ameninta anumite
valori sociale, iar in situatia legitimei aparari actul de aparare este determinat de un atac injust al
agresorului.
Sfera valorilor sociale care pot fi salvate in cazul starii de necesitate este mai redusa decat in situatia
legitimei aparari.

In cazul starii de necesitate faptuitorul salveaza un bun prin sacrificarea altuia ocrotit in aceeasi
masura de lege, apartinand unei pers care, de regula, nu a contribuit la producerea pericolului , iar in
situatia legitimei aparari, prin fapta comisa se aduce o atingere unor valori apartinand agresorului.
In cazul starii de necesitate se cere ca actul de salvare sa fie singurul mijloc de inlaturare a pericolului,
in timp ce in cazul legitilei aparari nu se cere o astfel de conditie, deoarece prin aparare se respinge un
atac injust declansat de agresor.
EXERCITAREA UNUI DREPT SAU INDEPLINIREA UNEI OBLIGATII:
1. Consideratii generale:
Aceast institutie se regaseste in majoritatea legislatiilor europene, in dr francez si belgian sub
denumirea de ordinul legii si comanda autoritatii legitime.
In literatura juridica s-au exprimat opinii diferite cu privire la faptul daca textul legii reglementeaza o
singura cauza justificativa sau doua asemenea cauze. Potrivit unei opinii, ordinul legii si comanda
autoritatii legitime nu constituie doua cauze justificative independente, ci numai conditiile unei singure
cauze justificative. Alti autori s-au pronuntat in sensul ca ordinul legii si comanda autoritatii legitime
sunt doua cauze justificative independente, care uneori se reunesc.
Sub acest aspect, uneori ordinul legii, singur si direct, justifica actul in sine infractional, fara a fi
nevoie si de ordinul autoritatii legitime. Spre exemplu, oricine are dreptul de a-l prinde pe infractorul
surprins in flagrant, fara a fi necesar un ordin al autoritatii legitime.