Praeterintentia

Latura subiectiva a unei infractiuni este cuprinsa din vinovatia cu care

este savarsita fapta, aceasta fiind una din partile componente ale unei
infractiuni,, fiind inclusa in trasatura esentiala a tipicitatii acesteia, si anume
in notiunea de imputabilitate.
Latura subiectiva poate fi realizata sub mai multe forme: a intentiei, a
culpei si a praeterintentiei.
Intentia se poate regasi sub doua forme:
1. Intentia directa faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste
producerea acestuia
2. Intentia indirecta faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si, desi nu
urmareste producerea acestuia, accepta aceasta posibilitate
In cazul unui rezultat inevitabil, chiar daca nu se urmareste producerea
acestuia, avem intentie directa, nu indirecta.
Culpa se poate regasi si ea sub doua forme si anume:
1. Culpa cu prevedere desi faptuitorul nu urmareste producerea
rezultatului si nici nu accepta un astfel de rezultat, el totusi poate sa il
prevada, dar considera in mod nejustificat ca nu poate avea loc.
2. Culpa fara prevedere desi faptuitorul putea si trebuia sa prevada un
anumit rezultat, acesta nu o face
Praeterintentia, denumita in doctrina penala si intentie depasita, se
regaseste in Art. 16, alin. (5) din noul Cod Penal care prevede ca exista
intentie depasita cand fapta constand intr-o actiune sau inactiune
intentionata, produce un rezultat mai grav care se datoreaza culpei
faptuitorului.
Observam in primul rand in cadrul acestei definitii se sublinieaza atat
autonomie fiecarui factor component de celalalt, precum si existenta atat a
intentiei, cat si a culpei, ce se afla intr-o stransa legatura, aceasta forma a
vinovatiei neputand exista fara una sau alta dintre acestea.

Astfel, in cadrul laturii subiective a unei infractiuni comise cu

praeterintentie regasim atat intentia, cand faptuitorul prevede rezultatul
faptei si il si urmareste, in cadrul intentiei directe sau nu il urmareste, in
cadrul intentiei indirecte, cat si culpa, cand faptuitorul prevede rezultatul
faptei sale, insa nu accepta producerea acestuia, in cadrul culpei cu
prevedere, sau cand faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, in cadrul
culpei simple sau fara prevedere. Intentia exista aici in ceea ce priveste
rezultatul urmarit sau acceptat de catre faptuitor in comiterea actiunii sau
inactiunii prevazute de legea penala, iar culpa exista in raport cu rezultatul
mai grav ce s-a produs in final.
Rezultatul mai grav produs din culpa trebuie sa fie o conseciinta a unei
actiuni sau inactiuni ce a facut parte dintr-o manifestare intentionata a
faptuitorului, de aceea, in general, in norma de incriminare rezultatul mai
grav este precedat de expresia daca fapta a avut drept conseciinta .
Un exemplu in acest sens ar fi infractiunea de distrugere calificata
prevazuta de art. 254 din Codul penal care are in cuprinsul ei expresia daca
fapta a avut ca urmare un dezastru, ceea ce inseamna ca distrugerea in
sine este ceea ce intentiona faptuitorul, iar dezastrul este fapta mai grava,
produsa din culpa. Daca nu ar fi fost vorba de praeterintentie aici, ci de
intentie directa sau indirecta, atunci am fi retinut in concurs atat distrugerea
calificata, cat si omorul calificat sau vatamarea corporala, dupa caz.
Un alt exemplu ar fi infractiunea de talharie calificata prevazuta de art.
234 din Codul penal care incrimineaza intr-una din variantele sale talharia
care a avut ca urmare vatamarea corporala a victimei. In acest caz,
faptuitorul a comis talharia cu intentie, iar vatamarea corporala din culpa.
Un ultim exemplu dat de noi ar fi infractiunea de lipsire de libertate in
mod ilegal, prevazuta de art. 205 din Codul penal, care are doua agravante
ce se comit in mod praeterintentionat si anume:
1. Art. 205, alin. 3, lit. c), cand lipsirea de libertate are ca urmare punerea
in pericol a sanatatii sau vietii persoanei vatamate
2. Art 205, alin 4, cand lipsirea de libertate a avut ca urmare
praeterintentionata moartea persoanei vatamate
In practica judiciara s-au adus anumite lamuri in ceea ce priveste
praeterintentia prin mai multe decizii precum:
1. Cea a Tribunalului Suprem, sectia penala, decizia nr. 1126/1984 prin
care s-a stabilit ca, desi nu a avut intentia sa ucida victima, ci numai sa

o raneasca, inculpatul prin lovirea acesteia in zona capului, care este o

zona vitala, si provocarea unei sangerari grave, a savarsit infractiunea
de loviri sau vatamari corporale cauzatoare de moarte cu
praeterintentie. Inculpatul, in acest caz, putea si trebuia sa prevada
producerea unui astfel de rezultat
2. Decizia nr. 486/1978 a Tribunalului Suprem, sectia penala, prin care s-a
stabilit ca exista infractiunea de viol agravat savarsita cu
praeterintentie in momentul in care, dupa savarsirea unui viol care i-a
cauzat victimei o hemoragie puternica, inclupatul a abandonat-o,
ducand astfel la moartea acesteia
3. Din contra, s-a stabilit tot de Tribunalul Suprem, sectia penala, prin
Decizia nr. 216/1979 ca inculpatul, daca a urmarit sau acceptat atat
violarea cat si moartea victimei, acesta va raspunde pentru
infractiunile de viol si omor in concurs.
Observam astfel, atat din exemplele date, cat si din jurisprudenta ca
exista o linie subtine intre a comite o infractiune cu intentie in totalitate si
comiterea uneia cu praeterintentie, diferenta dintre cele doua constand in
realizarea cu intentie sau din culpa a rezultatului.

Ibraim Eda
Master Stiinte Penale