Analizati comparativ, modalitatile formelor de vinovatie.

Tragerea unei persoane la raspundere, fie ca este vorba de raspundere juridica sau nejuridica,
nu tine cont de stabilirea de certitudine a formei de vinovatie.
Potrivit art. 19, Cod Penal, vinovatia prezinta doua forme: intentia si culpa, iar doctrina mai
recunoaste si o a treia forma, praeterintentia aceasta in general (aceasta definitie este pentru
infractiunile mixte).
In general, nu se poate concepe raspunderea pentru savarsirea unei fapte in lipsa vinovatiei
persoanei ce a comis-o . Pe de alta parte, insa, nu ar fi corect ca sa nu se faca o distinctie in ceea ce
priveste sanctiunea ce ii este aplicata unei asemenea persoane, si gradul sau de vinovatie.
Exista doi factori inerenti vietii psihice a persoanei; constiinta sau factorul intelectiv si
vointa sau factorul volitiv care se interfereaza si se presupun unul pe celalalt.
Acelasi art.19 al. 1 in Codul Penal, vinovatia exista * atunci cand fapt care prezinta pericolul
social este savarsita cu intentie sau din culpa *.
Aici intervin cele doua forme ale vinovatiei. Intentia care reprezinta atitudinea psihica a
faptuitorului rezultand din prevederea rezultatului faptei sale si urmarirea lui, ori prevederea
rezultatului faptei sale, neurmarirea dar acceptarea lui in caz ca se produce.
Asadar conform art 19 al 1 Cod penal intentia se refera la prevederea rezultatului faptei
penale, in cazul intentiei directe urmarirea de catre faptuitor a producerii rezultatului faptei, iar in
cazul intentiei indirecte, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui si nu in ultimul
rand savarsirea faptei penale.
Intentia directa este reglementata de at 19 pct. 1 lit a, in timp ce intentia indirecta este
reglementata de art 19 pct 1 lit b. Exista intentie directa atunci cand faptuitorul isi reprezinta
actiunea sau inactiunea sa, modul de infaptuire, rezultatul socialmente periculos la care conduce
fapta, si in aceste conditii el urmareste conducerea acelui rezultat.
Prin urmare intentia este de doua feluri : directa si indirecta.
Intentia directa- Art 19 Cod Penal exista intentie directa atunci cand faptuitorul prevede
rezultatul si il urmareste pentru savarsirea faptei. Intentia directa reprezinta cea mai grava forma de
vinovatie.
Intentia indirecta prin acelasi art din Codul Penal este attunci cand faptuitorul savarseste
actiuni care prin natura lor sau prin modul de executare sunt apte sa conduca in concret mai multe
urmari, urmari fata de care faptuitorul este indiferent, in sensul ca lasa producerea lor in mod cert,
dupa cum nu actioneaza nici pentru impiedicarea producerii lor. Este posibil, in cadrul acestei forme
de vinovatii ca urmare principala avuta in vederea de faptuitor sa aiba caracter licit si jumai cele
subsidiare sa fie periculoase, ilicite. Daca insa, faptuitorul este constiient, prevede aceste urmari va
raspunde, prin asumarea formei de vinovatie a intentiei indirecte. Daca chiar prin inactiunea lui
completa urmarile prevazute de faptuitor, principale sau accesorii sau inevitabile se va retine forma
de vinovatie directa.
Culpa.
Culpa cu prevedere, infractorul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu il accepta,
socotind, fara temei, ca el nu se va produce. In aceasta situatie, fata de intentie, faptuitorul nu
accepta producerea rezultatului.
Culpa fara prevedere infractorul nu prevede rezultatul, desi putea si trebuia sa-l prevada. In
acest caz, spre deosebire de toate celelalte feluri ale vinovatiei, infractorul nu prevedea urmarea
faptei.
Praeterintentia aceasta forma mixta de vinovatie care consta in suprapunerea unei culpe peste
o intentie directa.
In cazul praeterintentiei, infractorul urmareste producerea unui rezultat prevazut de legea
penala, dar nu se produce un rezultat mai grav, pe care faptuitorul nu-l prevede, dar putea si trebuia
sa-l prevada, sau il prevede, dar nu-l accepta.
Cel mai adesea, la praeterintentie se intalneste culpa fara prevedere.
Asadar avem doua urmari: Urmarea pe care infractorul o vedea si urmarea pe care infractorul
nu a prevazut-o dar putea si trebuia.
Potrivit art. 19, actiunea se sanctioneaza doar atunci cand este savarsita cu intentie, afara de
cazul in care legea prevede in mod expres si sanctiunea actiunii comise din culpa.
Distrugerea in forma simpla se sanctioneaza doar atunci cand este savarsita cu intentie;
ditrugerea din culpa nu este sanctionata.
Inactiunea se sanctioneaza fie ca este comisa cu intentie, fie ca este comisa din culpa, afara
de cazul in care legea prevede doar sanctiunea ei in ipoteza in care fapta este comisa cu intentie.
Inactiunea se sanctioneaza in acelasi fel , fie ca este comisa cu intentie, fie ca este comisa din culpa.