1.

VINOVĂŢIA PENALĂ
Trasatura esentiala a infracţiunii - potrivit art.15 (1) N.C. pen. - alături de prevederea faptei în legea penală şi de
caracterul nejustificat şi imputabil persoanei care a săvârşit-o. Priveşte aspectul subiectiv al faptei penale, nefiind
posibilă existenţa infracţiunii fără vinovăţie.
Vinovăţia exprimă atitudinea psihică periculoasă a individului atunci când comite o infracţiune şi cuprinde doi factori,
unul de conştiinţă şi unul de voinţă.
2. FORMELE DE VINOVĂŢIE.
1. VINOVĂŢIA - există doar atunci când elementul material (acţiunea sau inacţiunea conduitei interzise) al infracţiuni a
fost săvârşit cu formă de vinovăţie cerută în norma de incriminare. Forme de vinovatie:
INTENŢIA - (art.16 alin.3 din Noul Cod penal)
a. Intenția directa: - făptuitorul prevede şi urmăreşte rezultatul faptei sale.
b. Intenția indirecta (eventuala): - făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmăreşte dar acceptă
producerea lui.
CULPA (art. 16 alin. (4) NCP)
a) cu prevedere (uşurinţă): – făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă socotind fără
temei că el nu se va produce.
b) fara prevedere (greseala): - făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea sa-l
prevadă.
PRAETERINTENTIA [intentia depasita — art. 16 alin. (5) NCP] - o forma mixta de vinovatie, presupunand
situatia in care o persoana, savarsind cu intentie, deci cu prevedere, o fapta penala, produce, din culpa, un rezultat mai
grav, pe care nu l-a prevazut, desi putea si trebuia sa-l prevada, si care conduce la consumarea unei infractiuni mai
grave, implicand cumularea celor doua fapte intr-o structura complexa. Faptuitorul urmărind producerea unui rezultat,
el săvârşeşte o faptă ce constituie elementul material al unei infracţiuni, însă rezultatul produs este mult mai grav.

2. TENTATIVA
Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost întreruptă
ori nu şi-a produs efectul deşi executarea a fost efectuată în întregime.
Condiţii:
◦ să existe intenţia de a săvârşi infracţiunea pentru că tentativa constă în punerea în executare a hotărârii;
◦ începerea executării hotărârii infracţionale;
◦ întreruperea acţiunii de săvârşire a faptei sau neproducerea rezultatului.
Modalităţile tentativei
In funcţie de stadiul de realizare a activităţii infracţionale:
a) tentativa imperfectă (întreruptă, neterminată), când executarea acţiunii infracţionale este întreruptă voluntar sau
din motive independente de voinţa făptuitorului;
b) tentativa perfectă (terminată), când executarea acţiunii infracţionale a fost complet efectuată, însă urmarea
socialmente periculoasă, urmărită sau acceptată de făptuitor, nu s-a produs, din cauze independente de voinţa
acestuia
c) Tentativa idonee (periculoasă) este prevăzută de art. 32 alin. (1) NCP, potrivit căruia: Tentativa constă în punerea
în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul;
d) Tentativa neidonee (nepericuloasă) este prevăzută de art. 32 alin. (2) NCP, potrivit căruia: Nu există tentativă
atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.

3. ACTELE PREGĂTITOARE. (preparatorii)

Actele preparatorii, constau fie într-o pregătire materială, fie într-o pregătire morală, constituie elementul material al
infracţiunii, care intervin înainte de executare, asigurand succesul săvârşirii infracţiunii.
Actele preparatorii de pregătire materială, procurarea de (instrumente, mijloace de transport, asigurarea unor locuri de
refugiu, executarea unor diversiuni etc.) şi crearea unor condiţii care să asigure succesul activităţii ilicite, executării
infracţiunii şi atingerea scopului urmărit.
Actele preparatorii morale, constau de obicei în: culegerea de informaţii, atragerea şi a altor participanţi, studierea
locului faptei sau comportamentului victimei infracţiunii.
Definim actele preparatorii ca fiind acele acte care sunt anterioare săvârşirii infracţiunii, ce au drept scop înlesnirea
acesteia şi vizează condiţiile şi mijloacele de care urmează a se folosi infractorul pentru declanşarea şi susţinerea
executării faptei.
Condiţiile cerute de ştiinţa dreptului penal pentru existenţa actelor preparatorii sunt:
- actele preparatorii să fie efectuate în vederea săvârşirii unei infracţiuni determinate;
- actele preparatorii să preceadă executarea, fără a se integra în elementul material al infracţiunii;
- actele preparatorii trebuie realizate cu intenţie, urmărindu-se crearea condiţiilor favorabile săvârşirii infracţiunii
ulterioare.
Incriminarea şi sancţionarea actelor pregătitoare –
Prima opinie, - actele preparatorii nu trebuie să fie incriminate pentru motivul că, în majoritatea cazurilor, acestea sunt
echivoce, necreând o stare de pericol serios valorii sociale spre care sunt direcţionate.
1
 A doua opinie, - acestea ar susţine şi promova cu evidentă săvârşirea faptei penale, punând în pericol valoarea
socială împotriva căreia este îndreptată.
Actele pregătitoare sunt incriminate de legislaţia penală în următoarele cazuri:
– la infracţiuni contra siguranţei statului
– la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal,
– în cazul infracţiunii deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori etc.
4. CAUZELE DE NEPEDEPSIRE
Potrivit art. 34 alin.1 N.C.p., nu se pedepseşte autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a
încunoştinţat autorităţile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată, sau a împiedicat el
însuşi consumarea infracţiunii.
Ca efect al cauzelor de nepedepsire - tentativa nu este înlăturată, ea continuând să existe, doar că autorul nu va fi
sancţionat pentru aceasta. Impunitatea decurgând din desistare sau din împiedicarea producerii rezultatului nu are
însă un caracter absolut, ea nu înlătură posibilitatea tragerii la răspundere pentru tot ceea ce s-a săvârşit anterior
cauzei de nepedepsire.

5. RECIDIVA
Recidiva este forma pluralităţii de infracţiuni ce presupune săvârşirea din nou a unei infracţiuni de către o persoană
care a mai fost condamnată definitiv şi eventual a executat pedeapsa pentru o infracţiune săvârşită anterior.
Recidiva exista in urmatoarele cazuri:
Recidiva postcondamnatorie - „după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai
mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în
timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este
închisoarea mai mare de un an”.
Recidiva postexecutorie - „după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală
sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel
condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un
an”.
Recidiva postcondamnatorie şi postexecutorie - dupa condamnarea la cel putin trei pedepse cu inchisoare pana la
6 luni sau dupa executare, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescrierea executarii a cel putin
trei asemenea pedepse, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea penala prevede
pedeapsa inchisorii mai mare de un an.

6. CONCURSUL DE INFRACŢIUNE.
Când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru
vreuna din ele, toate fiind susceptibile de a fi supuse judecării. Sunt necesare următoarele condiţii:
a. săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni;
b. infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană, indiferent de calitatea în care a participat (autor, coautor sau
complice);
c. infracţiunile să fi fost săvârşite înainte de a se fi pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă
pentru vreuna dintre ele.
d. infracţiunile săvârşite sau cel puţin două dintre ele să poată fi supuse judecăţii, fiind astfel absolut necesară
existenţa a cel puţin două fapte penale care să atragă răspunderea penală a făptuitorului.
Formele concursului de infracţiuni - Infracţiunile sunt săvârşite sub forma concursului de infracţiuni în două feluri:
concursul real şi concursul ideal de infracţiuni.
a- Concursul real - „există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi
persoană prin două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele”.
b- Concursul ideal sau formal de infracţiuni - „există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau inacţiune
săvârşită de aceeaşi persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs,
realizează conţinutul mai multor infracţiuni.”
Sistemul sanţionator al concursului de infracţiuni –
 Sistemul cumulului aritmetic sau sistemul adiţionării
 Sistemul absorţiei
 Sistemul cumulului juridic sau al contopirii
 sistemul absorţiei
cumulul juridic cu spor obligatoriu şi fix –
Stabilirea pedepselor complementare şi accesorii în cazul concursului de infracţiuni - La concursul de
infracţiuni, pedeapsa complementară se aplică alături de pedeapsa stabilită pentru întreg concursul de infracţiuni, chiar
dacă, luată individual, a fost aplicată pentru o anume infracţiune din cele concurente reţinute în cauză. În cazul
pedepselor complementare se aplică principiul absorţiunii pedepselor mai uşoare de pedeapsa cea mai grea.
Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente săvârşite de persoana fizică -
Contopirea pedepselor realizându-se în următoarele cazuri:
a) Când după o condamnare definitivă se descoperă o altă infracţiune concurentă,
b) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare se stabileşte că infractorul a mai fost condamnat
2
 definitiv pentru o infracţiune concurentă
c) contopirea se va face şi când condamnatul a executat în total sau în parte condamnarea anterioară, cu precizarea
că se va scădea din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente;
d) condamnarea la pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;
e) în toate cazurile de contopire se va ţine cont şi de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în
străinătate, dacă acea hotărâre este recunoscută conform legii.

7. PLURALITATEA INTERMEDIARĂ DE INFRACŢIUNE.

Există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la
data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi
nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.

8. COMPLICITATEA.
Complicitatea poate fi: complicitate morală şi complicitate materială.
A. Complicitatea morală – reprezintă acel sprijin moral pe care o persoană îl acordă autorului infracţiunii la
pregătirea sau executarea unei infracţiuni.
Complicitatea morală vizează mai multe aspecte:
a) Întăreşte, consolidează rezoluţia infracţională
b) Sfaturile date de către complice vizează cum să comită fapta
c) În cazul complicităţii morale, complicele poate să fie prezent la locul săvârşirii faptei pe baza înţelegerii prealabile
cu autorul pentru a-l ajuta
d) Pânda la locul faptei
e) Promisiunea de ajutor făcută înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii că va tăinui bunurile ori că va favoriza pe
infractor este o altă formă a complicităţii morale.
f) Promisiunea de nedenunţare
B. Complicitatea materială – constă într-o activate de ajutare, înlesnire efectivă sau sprijinire materială la pregătirea
sau executarea faptei săvârşite de autor.
Poate îmbrăca mai multe forme:
a – Procurarea unor instrumente sau mijloace pe care autorul să le folosească la săvârşirea faptei
b – Confecţionarea sau adaptarea pentru autor a unor instrumente ori mijloace cu care să săvârşească infracţiunea
c – Înlesnirea sau ajutorul material dat de complice în timpul săvârşirii faptei,
Complicitatea în funcţie de momentul săvârşirii faptei - complicitatea poate fi: anterioară şi concomitentă.
a – Complicitatea anterioară – constă în contribuţia dată înainte de săvârşirea faptei.
b – Complicitatea concomitentă - există atunci când ajutorul dat de complice este concomitent cu momentul executării
acţiunii.
Complicitatea în raport cu relaţia dintre activităţi – poate fi mijlocită sau nemijlocită.
a – Complicitatea mijlocită – există în acele cazuri când sprijinul în săvârşirea faptei penale se dă prin intermediul
altui participant, care, în funcţie de contribuţia adusă poate fi un instigator sau un alt complice.
Complicitatea mijlocită se poate realiza prin: complicitate la instigare, complicitate la complicitate sau instigare la
complicitate.
b – Complicitatea nemijlocită este întâlnită în cele mai frecvente situaţii şi constă în ajutorul direct acordat autorului
pentru săvârşirea faptei penale. Acest ajutor poate fi acordat printr-o acţiune sau complicitate prin inacţiune.

9. CAUZELE JUSTIFICATIVE.
1. LEGITIMA APARARE - cauza justificativă care înlătură caracterul penal apărarea este proporţională cu gravitatea
atacului
- legea instituie o prezumţie relativă de legitimă apărare în cazul în care atacul constă în fapta unei persoane de a
pătrunde ori de a încerca să pătrundă fără drept prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace ori în
timpul nopţii, înir-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea
A. Conditii:
I.ATACUL trebuie sa fie: material, direct, imediat, injust, indreptat impotriva celui care se apara, impotriva altei
persoane, a drepturilor acestora ori a unui interes general
II.APARAREA trebuie sa fie: realizata printr-o fapta prevazuta de legea penala (consumata sau tentata) comisa cu
orice forma de vinovatie; precedata de atac; necesara pentru respingerea atacului; indreptata impotriva agresorului (nu
a unui tert ori a bunurilor agresorului); proportionala cu atacul.
2. STAREA DE NECESITATE - este cauza justificativă care înlătură caracterul penal al faptei constân existenţa unui
pericol iminent şi inevitabil care constrânge o persoană să corn faptă prevăzută de legea penală, pentru a salva de la
acel pericol viaţa, integri corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sa interes
general
A. Conditii
I.PERICOLUL trebuie sa fie:
a. actual sau iminent

3
b. o amenintare pentru viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane, pentru un bun important al
acesteia ori pentru un interes general;
c. inevitabil:
II. ACTIUNE A DE SALVARE trebuie sa fie:
a. realizata printr-o fapta prevazuta de legea penala (consumata sau tentata) comisa cu orice forma de vinovatie;
b. necesara pentru salvarea de la pericol a valorilor ocrotite de lege:
c. proportionala cu pericolul: actiunea de salvare sa nu pricinuiasca urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi
putut produce daca pericolul nu era evitat;
d. savarsita de catre o persoana care nu avea obligatia de a infrunta pericolul, pentru a se salva pe sine.
3.EXERCITAREA UNUI DREPT SAU INDEPLINIREA UNEI OBLIGATII
I. EXERCITAREA UNUI DREPT RECUNOSCUT DE LEGE (AUTORIZAREA LEGII)
a. poate fi invocata atat de o persoana fizica, cat si de o persoana juridica;
b. prin lege se infelege acrul normativ emis de Parlament, cat si alte acte normative sau o hotarare
judecatoreasca, un contract etc.;
c. prin drept intelegem atat drepturile subiective, cat si prerogativele conferite de lege unei persoane fizice sau
juridice ori unei autoritati de stat;
d. exercitarea dreptului trebuie efectuata in limitele prevazute de lege si cu buna-credinta;
e. in cazul infractiunilor pentru care legea incrimineaza savarsirea faptei, fara drept, comiterea faptei in
exercitarea dreptului recunoscut de lege inlatura numai tipicitatea, neputand fi retinuta si drept o cauza
justificativa.
II. INDEPLINIREA UNEI OBLIGATII IMPUSE DE LEGE CU RESPECTAREA CONDITIILOR SI LIMITELOR
PREVAZUTE DE ACEASTA (ORDINUL LEGII);
1. poate fi invocata atat de o persoana fizica, cat si de o persoana juridica;
2. indeplinirea unei obligatii impuse de lege are caracter imperativ; prin urmare, fapta persoanei care o executa In
conditiile si limitele prevazute de lege este justiticata.
III. INDEPLINIREA UNEI OBLIGATII IMPUSE DE AUTORITATEA COMPETENTA, IN FORMA PREVAZUTA
DE LEGE, DACA ACEASTA NU ESTE IN MOD VADIT ILEGALA (COMANDA AUTORITATII LEGITIME);
a. este necesar ca obligatia sa fie impusa faptuitorului de autoritatea publica competenta (civila sau militara), cu
respectarea conditiilor de forma si fond prevazute de lege;
b. se va retine cauza justificativa si in cazul indeplinirii unei obligatii impuse in mod nelegal de autoritatea
competenta, daca aceasta nu are un vadit caracter nelegal.
4. CONSIMTAMANTUL PERSOANEI VATAMATE trebuie:
a. sa fie valabil exprimat cu privire la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala (sa provina de la o persoana
cu discernamant, sa fie serios, liber si exprimat in cunostinta de cauza, sa fie determinat si neechivoc);
b. sa priveasca valori sociale al caror titular este persoana vatamata si de care aceasta poate dispune in mod legal;
c. sa fie anterior primului act de executare al faptei tipice.

10. CAUZELE DE NEIMPUTABILITATE

1. CONSTRANGEREA FIZICA
A. Conditii
1. sa fie exercitata o constrangere direct asupra fizicului faptuitorului;
 constrangerea poate fi exercitata de o terta persoana, de un animal sau poate rezulta dintr-un eveniment
imprevizibil si irezistibil;
2. constrangerea sa fie irezistibila in concreto;
3. fapta (consumata sau tentata) savarsita in calitate de autor sau de participant sub imperiul constrangerii fizice
sa fie prevazuta de legea penala si sa fie nejustificata.

2. CONSTRANGEREA MORALA
1. constrangerea sa fie savarsita prin amenintarea cu un pericol grav;
 poate fi cauzata numai de o persoana, iar nu de un animal sau de un fenomen natural etc.;
 constrangerea consta in amenintarea cu un rau care poate privi persoana faptuitorului sau o alta (chiar
persoana celui care ameninta);
 pericolul cu care se ameninta trebuie sa fie grav, iminent, inevitabil, injust si proportional cu urmarea faptei
penale ce se solicita a fi savarsita.
2. sa fie irezistibila in concreto;
3. fapta (consumata sau tentata) savarsita in calitate de autor sau de participant sub imperiul constrangerii
morale sa fie prevazuta de legea penala si sa fie nejustificata.

3. EXCESUL NEIMPUTABIL
A. Excesul neimputabil de apărare

4
  nu este imputabila fapta celui care actioneaza in stare de legitima aparare si care, din cauza tulburarii sau
temerii, a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a
produs atacul;
B. Excesul neimputabil in actiunea de salvare
 nu este imputabila fapta celui care actioneaza in stare de necesitate si care nu si-a dat searna, in momentul
comiterii faptei, ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu
era inlaturat;
4. MINORITATEA
1. savarsirea unei fapte nejustificate, prevazute de legea penala;
 fapta poate fi savarsita in orice calitate (autor, instigator, complice) si poate fi consumata sau ramasa in faza
tentativei.
2. existenta starii de minoritate la momentul savarsirii faptei;
 minorii pana la 14 ani sunt prezumati absolut ca nu au discernamant si nu raspund penal; Minorii cu varsta
intre 14 si 16 ani sunt prezumati relativ ca nu au discernamant si raspund penal numai daca se dovedeste prin
expertiza medico-legala psihiatrica faptul ca au savarsit fapta cu discernamant;
 in cazul infractiunilor cu durata de consumare (continue, continuate si de obicei), minorul va raspunde penal
numai pentru actele realizate dupa momentul de la care acesta raspunde penal;
 in cazul infractiunilor progresive, faptuitorul nu va raspunde penal daca la data comiterii faptei nu raspundea
penal, chiar daca la momentul epuizarii faptei acesta raspundea penal.
5. IRESPONSABILITATEA
I. Conditii:
1. savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, nejustificata;
2. existenta unei stari de incapacitate psiho-fizica in momentul savarsirii faptei;
 incapacitatea psiho-fizica implica imposibilitatea de a-si da seama de actiunile sau inactiunile sale sau de
urmarile acestora (factorul intelectiv) si incapacitatea de a fi stapan pe ele (factorul volitiv);
 daca incapacitatea de intelegere si vointa nu este anihilata, ci numai atenuata, caracterul penal al faptei nu
este inlaturat, acest aspect putand fi avut in vedere de instanta la individualizarea pedepsei.
3. incapacitatea psiho-fizica sa se datoreze unei boli psihice ori altor cauze anormale;
 este necesar ca boala psihica sa fie susceptibila sa afecteze responsabilitatea;
 alte cauze care pot afecta responsabilitatea pot fi somnambulismul, starile hipnotice etc.
6. INTOXICATIA
Intoxicatia poate fi:
1. voluntara: intoxicatia (cu alcool sau alte substante psihoactive) este produsa in mod voluntar, chiar daca persoana
nu a urmarit sa ajunga in stare de betie:
a. completa: intoxicatia determina pierderea capacitatilor intelective sau volitive ale persoanei;
b. incompleta: intoxicatia nu determina o pierdere a capacitatilor intelective sau volitive ale faptuitorului, ci numai
o diminuare a acestora.
2. involuntara: intoxicatia produsa in mod involuntar (accidental) sau din eroare:
a. completa: intoxicatia determina pierderea capacitatilor intelective sau volitive ale persoanei;
b. incompleta: intoxicatia nu determina o pierdere a capacitatilor intelective sau volitive ale faptuitorului, ci numai
o diminuare a acestora.
7. EROAREA
I.Eroarea asupra tipicitatii (cu privire la elementele constitutive ale infractiunii);
A. Conditii:
1. comiterea unei fapte prevazute de legea penala in conditiile necunoasterii/cunoasterii gresite a existentei unei
stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei;
 „stare" - modul in care se prezinta o persoana, entitate, bun;
 „situatie" - pozitia unei persoane, entitati, bun in cadrul relatiilor sociale;
 “imprejurare" — realitatea exterioara ce caracterizeaza fapta comisa.
2. Eroarea sa existe la momentul savarsirii faptei.
II. Eroarea asupra antijuridicitatii
 cauza de neimputabilitate constand in eroarea invincibila asupra caracterului ilegal al faptei;
 nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita ca urmare a necunoasterii sau cunoasterii
gresite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei imprejurari care nu putea fi in niciun fel evitata.
8. CAZUL FORTUIT
A. Conditii:
 suprapunerea unei imprejurari exterioare imprevizibile peste actiunea sau inactiunea faptuitorului;
 actiunea sau inactiunea faptuitorului sa constituie o fapta prevazuta de legea penala, nejustificata, ca
urmare a suprapunerii imprejurarii exterioare;

11. CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII.

5
Structura conţinutului generic cuprinde ansamblul condiţiilor comune tuturor conţinuturilor specifice ale infracţiunilor,
respectiv:
1. OBIECTUL INFRACŢIUNII;
a. Obiectul juridic - valoarea sociala protejata de norma penala căreia i se aduce atingere prin săvârşirea
infracţiunii.
b. Obiectul material - lucrul sau fiinţa împotriva căruia se îndreaptă nemijlocit acţiunea sau inacţiunea ce aduce
atingere obiectului juridic si care este vătămat ori periclitat; - este distinct de produsul infracţiunii sau de
mijloacele de comitere a acesteia.
2. SUBIECŢII INFRACŢIUNII - persoana fizica sau juridica care săvârşeşte infracţiunea, precum si persoana asupra
căreia se răsfrânge urmarea infracţiunii.
Subiectul activ al infracţiunii - persoana fizica sau juridica care a săvârşit infracţiunea (autor, coautor, instigator,
complice)
A. persoana juridică poate răspunde penal decât în situaţiile în care sunt îndeplinite anumite condiţii speciale, anume:
a - Fapta să fie comisă de o persoană fizică ce are aptitudinea de a angaja penal persoana juridică,
b. - Fapta să fie imputabilă persoanei juridice,
c. - Fapta să fie comisă în forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare,
B. Persoana fizică este subiect al infracţiunii doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii:
a- să aibe vârsta de peste 14 ani şi să dovedească faptul că a acţionat pentru săvârşirea faptei cu
discernământ, iar după împlinirea vârstei de 16 ani, minorul va răspunde penal pentru fapta sa, fiind subiect al
infracţiunii.
b- să fie responsabilă
c- sa aiba libertate de voinţă şi de acţiune
Subiectul pasiv al infracţiunii -titularul valorii sociale care constituie obiectul juridic al infracţiunii.
3. LOCUL SAU TIMPUL SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNII - poate fi prevăzut de legiuitor fie ca element constitutiv al
infracţiunii, fie ca element circumstanţial agravant sau atenuant.
4 . SITUAŢIA PREMISA - preexistenta la unele infracţiuni, a unei situaţii de fapt sau de drept prevăzută de norma
penala pe care se grefează fapta penala.
5. CONŢINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACŢIUNII
A. Latura obiectiva - activitatea persoanei fizice care prin urmările ei periculoase vatămă sau pune în pericol
anumite relaţii sociale apărate de dreptul penal.
Pentru existenţa laturii obiective, sunt necesare trei elemente:
 un act de conduită interzis (element material) sub formă de acţiune-inacţiune;
 o urmare imediată care aduce o vătămare ordinii de drept penal;
 o legătură de cauzalitate între faptă şi urmarea respectivă.
1.Elementul material:
 actul de conduita interzis prin norma penala: acţiune (un singur act sau prin mai multe acte de executare) sau
inacţiune (daca exista o obligaţie legala sau convenţionala de a nu rămâne in pasivitate);
 norma penala poate sa incrimineze o singura acţiune sau inacţiune infracţionala ori mai multe acţiuni sau
inacţiuni alternative pentru realizarea laturii obiective (realizarea mai multor variante ale elementului material
nu conduce la reţinerea unui concurs de infracţiuni);
 in funcţie de elementul material, infracţiunile pot fi:
a. comisive;
b. omisive proprii: omisiunea de îndeplinire o acţiune impuse de norma penala;
c. omisive improprii (comisve prin omisiune): omisiunea de a împiedica producerea unui rezultat
socialmente periculos pe care făptuitul avea obligaţia de a-l împiedica.
2. Urmarea imediata: -starea de pericol sau modificarea fizica a realităţii înconjurătoare produsa prin acţiunea sau
inacţiunea incriminata de legea penala;
3. Legătura de cauzalitate
 raportul cauza-efect ce trebuie sa existe intre elementul material al infracţiunii si urmarea imediata a acesteia,
 se apreciază in general prin raportare la teoria echivalentei condiţiilor (sine qua non): reprezintă cauza orice
acţiune sau inacţiune in absenta căreia rezultatul nu s-ar fi produs.
B. Latura subiectiva - constituie unul dintre elementele constitutive ale infracţiuni, fiind inclusa in trăsătura
esenţială a tipicităţii
Elementele laturii subiective: vinovăţia (element esential), mobilul (motivul), scopul infracţiunii.
1. VINOVĂŢIA - există doar atunci când elementul material (acţiunea sau inacţiunea conduitei interzise) al infracţiuni a
fost săvârşit cu formă de vinovăţie cerută în norma de incriminare.
Forme de vinovatie:
◦ intenţia, cu formele sale - directă sau indirectă;
◦ culpa, cu prevedere (usurinta) sau fara prevedere (greseala)
◦ intenţia depăşită (praeterintenţia).

6
2. MOBILUL - elementul (sentiment, interes) care l-a determinat pe faptuitor sa comita infractiunea; lipsa oricarui mobil
poate fi un indiciu al starii de iresponsabilitate;
3. SCOPUL INFRACTIUNII - finalitatea urmarita prin comiterea faptei prevazute de legea penala;

12. LATURA SUBIECTIVĂ

Latura subiectivă exprimă poziţia psihică, voinţa şi conştiinţa subiectului activ al infracţiunii în raport cu activitatea
materială care a condus la încălcarea legii penale.
Latura subiectivă a conţinutului oricărei infracţiuni constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea
psihică a făptuitorului – sub raportul conştiinţei şi voinţei sale – faţă de materialitatea faptei săvârşite (acţiune sau
inacţiune, rezultat, raport de cauzalitate) pentru ca acea faptă să constituie infracţiune.
Elementul esenţial al laturii subiective îl reprezintă vinovăţia. Elementul esenţial al laturii subiective, – mobilul (motivul)
şi scopul infracţiunii.

13. LATURA OBIECTIVĂ

Se înţelege activitatea persoanei fizice care prin urmările ei periculoase vatămă sau pune în pericol anumite relaţii
sociale apărate de dreptul penal.Pentru existenţa laturii obiective, sunt necesare trei elemente:
 un act de conduită interzis (element material) sub formă de acţiune-inacţiune;
 o urmare imediată care aduce o vătămare ordinii de drept penal şi
 o legătură de cauzalitate între faptă şi urmarea respectivă.
Pe lângă aceste elemente mai sunt şi unele condiţii care au o componentă facultativă şi care se referă la: loc, timp,
mod de acţiune şi împrejurări în care s-a comis fapta penală, condiţii care nu sunt obligatorii în cazul tuturor
infracţiunilor. Latura obiectivă a conţinutului infracţiunii nu poate exista fără elementul material al infracţiunii.

14. TENTATIVA IDONEE

Tentativa idonee presupune acte ce creează o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită, acte care, la momentul
comiterii lor, făceau să apară ca probabilă producerea urmării vizate de autor. Caracterul idoneu al tentativei se
apreciază pe baza unui examen ex ante, judecătorul fiind ţinut să analizeze fapta comisă din perspectiva unui om
mediu, plasat la momentul comiterii actelor şi dispunând de eventualele cunoştinţe suplimentare pe care le avea
autorul.

15. FAPTA PUTATIVĂ

Faptă care, deşi în reprezentarea autorului său are caracter penal, în mod obiectiv nu întruneşte condiţiile unei astfel
de fapte datorită intervenţiei unei situaţii pe care făptuitorul nu o cunoaşte şi care produce tocmai acest efect (uciderea
unei persoane care se dovedeşte că era deja moartă). Nu atrage răspunderea penală, v. şi eroare.FAPTA PUTATIVĂ,
faptă săvârşită de o persoană care, pe planul conştiinţei, are reprezentarea că a comis o infracţiune, deşi în realitate
fapta respectivă nu este prevăzută de legea penală şi deci nu este considerată infracţiune.

16. LEGATURA DE CAUZALITATE (legătura de determinare) –

Putem defini raportul de cauzalitate ca fiind legătura de la cauză la efect între acţiunea sau inacţiunea voluntară,
conştientă a infractorului şi rezultatul socialmente periculos produs.

17. SUBIECTUL ACTIV AL INFRACŢIUNII

Subiectul activ al infracţiunii - persoana fizica sau juridica care a săvârşit infracţiunea (autor, coautor, instigator,
complice)
A. persoana juridică poate răspunde penal decât în situaţiile în care sunt îndeplinite anumite condiţii speciale, anume:
a - Fapta să fie comisă de o persoană fizică ce are aptitudinea de a angaja penal persoana juridică,
b. - Fapta să fie imputabilă persoanei juridice,
c. - Fapta să fie comisă în forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare,
B. Persoana fizică este subiect al infracţiunii doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii:
a- să aibe vârsta de peste 14 ani şi să dovedească faptul că a acţionat pentru săvârşirea faptei cu
discernământ, iar după împlinirea vârstei de 16 ani, minorul va răspunde penal pentru fapta sa, fiind subiect al
infracţiunii.
b- să fie responsabilă
c- sa aiba libertate de voinţă şi de acţiune
.

18. INCRIMINAREA ACTELOR PREGĂTITOARE

Actele pregătitoare sunt incriminate de legislaţia penală în următoarele cazuri:
 la infracţiuni contra siguranţei statului (art.412 alin.2 N.C.pen.);
 la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal,
 în cazul infracţiunii deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori etc.

19. INTENTIA
7
INTENŢIA - (art.16 alin.3 din Noul Cod penal)
Intenția directa: - făptuitorul prevede şi urmăreşte rezultatul faptei sale.
Intenția indirecta (eventuala): - făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmăreşte dar acceptă producerea lui.

20. PRAETERINTENTIA
intentia depasita — art. 16 alin. (5) NCP]
 in structura praeterintentiei va exista:
a. intentia (directa sau indirecta) in raport cu rezultatul prevazut si urmarit sau acceptat in urma comiterii actiunii
sau inactiunii prevazute de legea penala;
b. culpa (cu sau fara prevedere) — in raport cu rezultatul mai grav produs.
21. CULPA - (art. 16 alin. (4) NCP)
a) cu prevedere (uşurinţă): faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, fara sa îl urmărească si fara să-l accepte,
considerând fara temei ca acesta nu se va putea produce; prezintă importanta vârsta, dezvoltarea si
experienţa de viaţa a faptuitorului;
b) fara prevedere (greseala): faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea să-l prevadă;
obligaţia de prevedere se apreciază in funcţie de un criteriu obiectiv, prin raportare la un bonus pater familias;
prezintă importanta vârsta, dezvoltarea si experienta de viaţa a faptuitorului.

22. LEGITIMA APARARE

Se prezumă a fi în legitimă apărare, acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o
locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte
asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.

23. STAREA DE NECESITATE

Potrivit art. 20 alin.2 N.C.p., este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol
imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun
important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele
care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

24. EROAREA
1. Eroarea asupra tipicitatii (cu privire la elementele constitutive ale infractiunii);
A. Conditii:
1. comiterea unei fapte prevazute de legea penala in conditiile necunoasterii/cunoasterii gresite a existentei unei
stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei;
 „stare" - modul in care se prezinta o persoana, entitate, bun;
 „situatie" - pozitia unei persoane, entitati, bun in cadrul relatiilor sociale;
 “imprejurare" — realitatea exterioara ce caracterizeaza fapta comisa.
2. Eroarea sa existe la momentul savarsirii faptei.
B. Efectele erorii asupra tipicitatii:
a. produce efecte in personam;
b. eroarea invincibila — inlatura caracterul penal al faptei savarsite din eroare atat in cazul infractiunilor comise
cu intentie, cat si din culpa;
c. eroarea vincibila — inlatura caracterul penal al faptei pentru fapta comisa cu intentie, insa va fi angajata
raspunderea faptuitorului pentru o fapta comisa din culpa, daca aceasta este incriminate (eroarea fiind
rezultatul culpei faptuitorului);
d. procurorul va dispune clasarea, iar instanta va dispune achitarea; nu pot fi aplicate pedepse ori masuri
educative, insa pot fi aplicate masuri de siguranta.

24. CONSIMTAMANTUL PERSOANEI VATAMATE

Potrivit art. 22 N.C.p., este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul persoanei
vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol.(2)
Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra vieţii, precum şi atunci
când legea exclude efectul justificativ al acestuia.
Condiţii de valabilitate a consimţământului:
a) consimţământul trebuie să fie valabil exprimat
b) consimţământul trebuie să fie actual
c) consimţământul trebuie să privească o valoare socială de care titularul poate dispune
d) consimţământul trebuie să provină de la titularul valorii sociale ocrotite
e) consimţământul să fie determinat
8
25. MINORITATEA FAPTUITORULUI
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor, care la data comiterii acesteia nu
îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal. În acest caz autorul nu îndeplineşte condiţiile pentru a i se face
reproşul privind comiterea faptei, dată fiind insuficienta sa dezvoltare psiho-fizică, ce nu îi permite să înţeleagă
semnificaţia socială a faptelor sale. Astfel, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, minorul cu
vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a lucrat cu discernământ, iar minorul
care a împlinit 16 ani răspunde penal.

26. TRASATURILE ESENTIALE ALE INFRACŢIUNII

Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a
săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
- Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii
1. Fapta sa fie prevăzută de legea penala (tipicitatea) - corespondenta dintre fapta concreta săvârşită de făptuitor si
elementele stabilite de legiuilor in modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare;
2. Fapta si fie ilicita (antijuridicitatea) - fapta tipica trebuie sa fie interzisa de ordinea juridica naţională;
3. Fapta sa fie imputabila ( imputabilitatea) - făptuitorul trebuie sa fie responsabil, adică sa aibă aptitudinea psiho-
fizica de a înţelege semnificaţia acţiunilor sau a inacţiunilor sale ori a urmărilor acestora (factorul intelectiv) si de a fi
stăpână pe ele (factorul volitiv);
4. Fapta sa fie nejustificata

27. URMAREA IMEDIATĂ

 starea de pericol sau modificarea fizica a realităţii înconjurătoare produsa prin acţiunea sau inacţiunea
incriminata de legea penala;
 in funcţie de urmarea imediata, infracţiunile pot fi:
1. de rezultat (materiale): produc un rezultat material;
2. de pericol (formale): produc o stare de pericol pentru valoarea protejata de lege (de exemplu, infracţiunea de
presiuni asupra justiţiei).

28. CONSTRÂNGEREA IN DREPTUL PENAL

Constrângerea fizică
Potrivit art. 24 N.C.p., nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei
constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
Această forţă poate fi generată de diverse surse, cum ar fi: acţiunea unei persoane, actul unui
animal , un fenomen,energie mecanică
Constrângerea morală
Potrivit art. 25 N.C.p., nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri
morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea
fi înlăturată în alt mod.
Pentru a fi în prezenţa constrângerii psihice este necesar ca pericolul cu care este ameninţată persoana să fie grav,
iminent, inevitabil şi injust.