Vinovatia:ru social i ru individual

Articolul 17 din Codul Penal defineste infractiunea ca fiind fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie, si prevezuta de legea penala . Astfel in notiunea de infractiune se retine ceea ce este esential pt fapta: pericolul social, vinovatia si prevederea in lege. Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al infractiunii si cuprinde atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si de urmarile acesteia. Vinovatia este rezultatul interactiunii a doi factori : constiinta si vointa. Vinovatia presupune o atitudine constienta in sensul ca faptuitorul isi da seama, are reprezentarea actiunilor sau inactiunilor sale, al rezultatului acestora , care este periculos si savarseste cu vointa aceste actiuni sau inactiuni. Altfel spus, vinovatia nu poate exista la savarsirea unei fapte daca faptuitorul nu a voit acea fapta ( fiind constrans ) ori nu a putut avea reprezentarea rezultatului din cause neimputabile lui. In legislatia penala se face distinctie intre 2 forme principale de vinovatie : intentia (dolul) si culpa (greseala) , la care se adauga , pentru unele infractiuni o forma mixta denumita intentie depasita sau praeter intentia . 1. INTENTIA SI MODALITATILE SALE Potrivit dispozitiilor art.19/pct.1 Cod Penal fapta este savarsita cu intentie cand faptuitorul : - prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte; - prevede rezultatul faptei sale si , desi nu-l urmareste , accepta posibilitatea producerii lui.

In functie de atitudinea faptuitorului fata de producerea rezultatului socialmente periculos, intentia se prezinta sub 2 modalitati desemnate de legea penala : a.) Intentia directa, cand subiectul urmareste producerea rezultatului; b.) Intentia indirecta, cand subiectul accepta posibilitatea producerii lui. In doctrina penala sunt cunoscute si alte modalitati ale intentiei, a caror cunoastere poate servi la stabilirea in concret a gradului de vinovatie si, in consecinta a periculozitatii infractorului. Astfel, se face distinctie intre urmatoarele modalitati ale intentiei: intentie simpla si intentie calificata, intentie initiala si intentie supravenita, intentie spontane si intentie premeditata, intentie unica si intentie complexa. Toate aceste modalitati ale intentiei sunt avute in vedere la individualizarea judiciara a pedepsei, caci evidentiaza grade deosebite de vinovatie cu rasfrangere asupra periculozitatii sociale a faptuitorului. 2.CULPA SI MODALITATILE ACESTEIA Potrivit art.19/pct.2 Cod Penal, o fapta este considerate ca fiind comisa din culpa atunci cand infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada. Culpa este cunoscuta in legislatie sub doua modalitati : - culpa cu prevedere sau usurinta; - culpa simpla (neglijenta) Culpa cu prevedere se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu-l urmareste, nu-l accepta si considera fara temei ca acesta nu se va produce. Culpa cu prevedere mai este denumita in doctrina penala culpa cu previziune sau usurinta. Pentru a decide ca o fapta a fost comisa din culpa cu prevedere, va trebui sa se constate ca sunt intrunite cumulative urmatoarele conditii :

- faptuitorul a prevazut posibilitatea survenirii unui rezultat periculos ca urmare a activitatii desfasurate, rezultat pe care nu l-a urmarit si nici acceptat; - faptuitorul sa fi socotit fara temei ca rezultatul nu se va produce. Prin prisma primei conditii - prevederea rezultatului - aceasta modalitate se aseamana cu intentia, mai ales cu intentia indirecta, cu deosebirea ca, in cazul intentiei indirecte gradul de posibilitate este mai mare decat in varianta usurintei, intrucat fasptuitorul nu ia nicio masura si nu se sprijina pe nicio imprejurare care sa constituie un obstacol in producerea rezultatului, in timp ce in cazul culpei cu prevedere, faptuitorul se bazeaza pe un minim de date ce exista in mod real, de natura sa previna aparitia urmarii. In ce priveste a doua conditie a culpei cu prevedere si anume speranta faptuitorului ca rezultatul nu se va produce, trebuie sa se constate ca faptuitorul, in preintimpinarea rezultatului s-a bazat pe anumite temeiuri sau imprejurari in care isi desfasoara activitatea si care, in conceptia sa, ar trebui sa impiedice producerea rezultatului. Exemplul clasic pentru ilustrarea culpei cu previziune este fapta conducatorului auto care nu reduce viteza la limita evitarii oricarui pericol, la trecerea pe linga grupuri de persoane, prevazand posiblitatea unui accident, rezultat pe care nu-l accepta si considera neintemeiat ca acesta nu se poate produce, dar rezultatul se produce totusi. Culpa simpla ( neglijenta) exista atunci cand faptuitorul nu a prevazut rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada. Ceea ce caracterizeaza culpa simpla este neprevederea de catre faptuitor a rezultatului socialmente periculos al faptei sale, in conditiile in care el avea datoria de a proceda cu toata atentia si diligenta pentru a prevedea acest rezultat. Pentru stabilirea vinovatiei in forma culpei simple, trebuie sa se constate existenta cumulative a urmatoarelor conditii :

- faptuitorul sa nu fi prevazut rezultatul actiunii sau inactiunii sale; - faptuitorul sa fi avut obligatia si posibilitatea de prevedere. Asta inseamna ca, constatarea culpei simple presupune verificarea ca faptuitorul nu a prevazut consecintele pe care le va produce actiunea sa, si in al doilea rand, sa se stabileasca daca persoana a avut obligatia si posibilitatea concreta de a-si reprezenta asemenea consecinte. In ceea ce priveste a doua conditie, este necesar sa se probeze ca persoana avea obligatia si posibilitatea de a prevedea rezultatul faptei sale. Obligatia de a prevedea rezultatul faptei are un caracter general si obiectiv, in timp ce posibilitatea de prevedere, ca fiind al doilea element definitoriu al culpei simple, constituie un criteriu subiectiv in determinarea culpei. In teoria dreptului penal mai sunt cunoscute si alte modalitati ale culpei ce pot duce la o mai corecta caracterizare a vinovatiei si la individualizarea pedepsei. Astfel, in raport cu cauza ce a determinat atitudinea culpabila, se face distinctie intre: imprudenta sau nesocotinta si nebagare de seama, neglijenta, nepricepere.

3.

PRAETERINTENTIA

(intentia

depasita)

Aceasta reprezinta o forma mixta de vinovatie care reuneste in latura subiectiva a aceleiasi infractiuni intentia si culpa si care se realizeaza atunci cand faptuitorul, prin savarsirea faptei, prevede, urmareste sau accepta producerea unui anumit rezultat socialmente periculos, dar in realitate, se produce un rezultat mai grav sau un rezultat in plus pe care faptuitorul l-a prevazut, dar nu l-a acceptat, socotind fara temei ca nu se va produce. Ceea ce caracterizeaza activitatea infractionala in cazul intentiei depasite este imprejurarea ca, urmarind producerea unui

anumit rezultat, faptuitorul savarseste o fapta ce constituie elemental material al unei infractiuni, dar produce un rezultat mai grav. In codul penal, infractiunile praeterintentionate apar, in principiu, ca forme agravate ale unei infractiuni tip. Astfel, intotdeauna se gaseste in continutul infractiunii savarsite cu intentie depasita, pe de o parte, forma tip a aceleiasi infractiuni (primum delictum) care este incriminat numai daca se savirseste cu intentie, iar, pe de alta parte, un rezultat mai grav decat cel cerut de norma in cazul formei tip si care caracterizeaza infractiunea ca fiind mai grava sau o varianta agravanta a aceleiasi infractiuni (majus delictum) insa faptuitorului fata de acest rezultat mai grav este specifica culpei.

Profesor: Ciocan Toader