Aspecte Teoretice Si Practice Cauze Justificative

UNIVERSITATEA „GEORGE BACOVIA” DIN BACĂU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT ȘTIINȚE PENALE ȘI

CRIMINALISTICĂ
ASPECTE TEORETICE ŞI
PRACTICE
PRIVIND CAUZELE
JUSTIFICATIVE
PROFESOR COORDONATOR
MASTERANZI
Conceptul de cauze justificative

Page 1 of 11
Textul art. 18 NCP consacră instituția cauzelor justificative, prevăzând că ´nu constituie
infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative
prevăzute de lege.´
Aceasta înseamnă că o infracțiune poate să nu existe nu numai dacă lipsește una dintre
trăsăturile esențiale ale acesteia (tipicitate, antijuridicitate, imputabilitate), dar și atunci când
fapta concretă, deși prezintă toate aceste trăsături, este comisă în situații care îi conferă un
caracter licit, adică permis în lumina unor cerințe superioare ale ordinii juridice, fiind înlăturat
caracterul ilicit al faptei.1
În societate există nu numai norme care interzic sau ordonă anumite comportamente, sub
sancțiunea pedepsei, dar și norme permisive, adică norme care înlătură caracterul nepermis al
unor fapte, chiar dacă sunt descrise într-o normă de incriminare 2. Normele permisive, spre
deosebire de cele prohibitive sau onerative, nu operează numai în cadrul unei ramuri determinate
a dreptului (cum ar fi, de pildă, în dreptul penal) ci își manifestă incidența în raport cu toate
ramurile dreptului3. Acestea au la bază interesul statului de a asigura ordinea juridică în
ansamblul său. Așa, de pildă, norma penală referitoare la legitima apărare, deși este înscrisă în
Codul Penal, dă expresie unor interese superioare ordinii juridice penale, și anume intereselor
comune tuturor ramurilor dreptului, mai precis interesului de a asigura ordinea juridică prin
permisiunea de a răspunde cu forța la o acțiune care folosește forța (vim vi repellere licet)4.
Clasificarea cauzelor justificative
În funcţie de sfera domeniului de aplicare, cauzele justificative pot fi clasificate în cauze
justificative generale şi cauze justificative speciale.
Cauzele justificative generale sunt reglementate în cadrul Codului Penal, Partea Generală
şi îşi regăsesc aplicabilitatea în toate domeniile incriminate de Codul Penal, Parte Specială,
precum şi în legile penale sau nepenale care prevăd norme incriminatore şi sancţiuni.
Enumerativ, constituie cauze justificaive generale: legitima apărare, starea de necesitate,
consimţământul persoanei vătămate şi execitarea unui drept şi îndeplinirea unei obligaţii.
Cauzele justificative speciale se regăsesc reglementate în Codul Penal , Partea Specială
sau în legi penale speciale, incidenţa lor fiind limitată la faptele pentru care au fost prevăzute.
Constituie fapte justificative speciale: participarea la încăierare a unei persoane care a încercat să
despartă pe alţii (art. 198, alin. 4, CP), întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic (art. 201,
alin. 6, CP), cerinţa fără drept din art. 224 (violarea de domiciliu), etc.
1
Mari-Claudia Ivan, Gheorghe Ivan, Cauzele justificative – colecție coordonată de Mihail Udroiu, Editura Universul Juridic,
București 2016, p.49.
2
Ibidem.
3
Ibidem.
4
Ibidem.
Page 2 of 11
Normele permisive, ca şi norme care interzic sau ordonă un anumit comportament,
cunosc o dinamică în funcţie de realităţile sociale şi juridice, în sensul că în legea penală pot fi
incluse sau abrogate dispoziţii care să reglementeze cauzele justificative.
LEGITIMA APĂRARE
Noțiune5 – este cauza justificativă care înlătură caracterul penal al faptei, constând în
apărarea realizată prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, pentru a împiedica un atac
material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana celui care se apără, a altuia,
drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea
atacului6. (art. 19 alin. 2 NCP).
Legea instituie o prezumție relativă de legitimă apărare în cazul în care atacul constă în
fapta unei persoane de a pătrunde ori de a încerca să pătrundă fără drept, prin violență, viclenie,
efracție sau prin alte asemenea mijloace ori în timpul nopții, într-o locuință, încăpere, dependință
sau loc împrejmuit ținând de acestea, iar apărarea prezumată legitimă este comisă printr-o faptă
prevăzută de legea penală pentru a respinge pătrunderea fără drept, necesară pentru înlăturarea
atacului și proporțională cu gravitatea acestuia7.
Spre deosebire de C.pen. din 1969, NCP nu asimilează excesul justificat de apărare
legitimei apărări, drept cauză justificativă, calificându-l drept cauză de neimputabilitate, în art. 26
NCP, sub denumirea de exces neimputabil8.
Condițiile legitimei apărări

1.1 Condiții privind atacul9
a) Să existe un atac material – se exercită prin violență fizică sau prin mijloace care pun în
pericol fizic valoarea socială protejată. Poate consta fie într-o faptă comisivă, fie într-o faptă
omisivă proprie ori improprie (comisivă prin omisiune), în ipoteza în care prin omisiune se
aduce o atingere materială valorii sociale protejate de norma penală.
Nu s-a reţinut10 că a acţionat în legitimă aparare inculpatul, autor al infracţiunii de omor
deosebit de grav, arătând că între el şi victimă a avut loc iniţial un conflict verbal, apoi
violent, moment în care a scos briceagul, lovind victima în inimă. Împrejurarea existenţei
5
Mihai Udroiu, Drept Penal, Partea Generală, Ed. A III-a, Editura Universul Juridic, București 2016, p. 115.
6
Spre deosebire de C.Pen. din 1969, NCP a înlocuit noțiunea de interes obștesc cu cea de interes general și nu mai menține între
condițiile necesare atacului cerința ca acesta să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc,
aceasta urmând a fi luată în considerare cu ocazia analizei proporționalității apărării cu atacul.
7
8
9
10
ICCJ, s.pen, dec. Nr. 1363 din 12 aprilie 2010, pe www.scj.ro
Page 3 of 11
unei altercaţii nu are semnificaţia unei puternice tulburări determinată de atitudinea victimei
şi, cu atât mai puţin a acţionării în stare de legitimă apărare.
b) Atacul să fie direct – acțiunile sau inacțiunile să creeze un pericol care amenință direct
persoana și drepturile acesteia sau un interes general. Nu este necesară existența unui
contact fizic nemijlocit între agresor și victimă sau valoarea ocrotită prin legea penală (de
pildă, în cazul atacului constând prin asaltul cu un cuțit asupra celui care se apără, acesta
din urmă nu trebuie să aștepte să fie agresat pentru a riposta în legitimă apărare, atacul fiind
în mod evident, îndreptat împotriva sa și având caracter iminent), însă nici nu trebuie să
existe între aceștia un obstacol pe care agresorul nu îl poate depăși.
c) Atacul să fie imediat – atacul să fie actual (în curs de desfășurare) sau iminent (dacă
desfășurarea acestuia este o certitudine, nu o eventualitate). Legea nu impune celui care se
apără obligația de a aștepta ca atacul material să fie efectiv declanșat, în condițiile în care
iminența atacului era indubitabilă față de dinamica faptelor și de comportamentul
atacatorilor.
d) Atacul să fie injust – atacul să fie exercitat de o persoană responsabilă și nu trebuie să fie
permis de lege (de pildă, opunerea de rezistență la prinderea în flagrant de către organele de
poliție, prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, nu poate justifica reținerea
legitimei apărări, întrucât atacul nu este injust).
e) Atacul să fie îndreptat împotriva celui care se apără, împotriva altei persoane, a
drepturilor acestora ori a unui interes general – atacul poate viza una sau mai multe
persoane fizice ori persoane juridice și drepturile acestora, un interes general (cel al statului
ori al unei persoane juridice de interes național), de pildă, în cazul în care o persoană se
pregătește să detoneze o bombă pe care o are asupra sa.
1.2 Condiții privind apărarea11

a) Apărarea trebuie să constituie o faptă prevăzută de legea penală – fapta poate rămâne
în forma tentativei sau poate fi consumată, poate fi o infracțiune simplă sau o infracțiune
complexă;
b) Apărarea să fie necesară pentru respingerea atacului – apărarea trebuie să fie realizată
între momentul în care atacul a devenit iminent și momentul în care s-a consumat și să fie
aptă prin natura ei să înlăture atacul;
Nu există legitimă apărare12 dacă inculpatul, observând de la depărtare gestul victimei de
a scoate cuţitul, a pătruns înarmat cu un par în gospodăria acestuia şi i-a aplicat o lovitură în
11
12
Trib. Suprem, s.pen, dec. Nr. 354/1981, în RRD nr. 12/1981, pag. 108
Page 4 of 11
cap. În acest caz, pretinsa apărare a inculpatului nu a fost impusă de existenţa unui atac
iminen al victimei.
c) Apărarea trebuie să fie îndreptată împotriva agresorului – persoana care se apără
trebuie să săvârșească fapta împotriva agresorului, nu a unui terț, ori a bunurilor agresorilor;
d) Apărarea să fie precedată de atac;
e) Apărarea să fie proporțională cu atacul – apărarea să fie realizată prin săvârșirea unei
fapte prevăzute de legea penală a cărei gravitate este mai mică decât cea a atacului ori
apropiată de acesta;
Efectele legitimei apărări13
Fapta prevăzută de legea penală săvârșită în condițiile legitimei apărări nu constituie
infracțiune pentru că a devenit o faptă justificativă, adică o faptă care nu mai are caracter ilicit.
Pentru acest considerent, fapta săvârșită în legitimă apărare nu face posibilă aplicarea niciunei
sancțiuni de drept penal, inclusiv măsuri de siguranță. Mai mult, fiind o faptă permisă de ordinea
juridică în ansamblul său, face să se înlăture răspunderea civilă pentru prejudiciul cauzat
atacatorului ori produs asupra instrumentelor sau mijloacelor folosite la desfășurarea atacului,
chiar dacă nu aparțin autorului.
2. STAREA DE NECESITATE
Noțiune14 - este cauza justificativă care înlătură caracterul penal al faptei, constând în
existența unui pericol iminent și inevitabil, care constrânge o persoană să comită o faptă
prevăzută de legea penală, pentru a salva de la acel pericol viața, integritatea corporală sau
sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes general. (art. 20 alin.
2 NCP)
Dacă în cazul legitimei apărări, fapta prevăzută de legea penală este comisă împotriva
atacatorului, care astfel devine victima celui care se apără, în ipoteza stării de necesitate, victima
faptei prevăzute de legea penală nu l-a periclitat în niciun fel pe cel care comite fapta.
Condițiile stării de necesitate

2.1. Condiții privind pericolul15
a) Să existe un pericol imediat sau actual – pericolul poate să rezulte nu numai în urma unei
acțiuni umane intenționate sau neintenționate (de pildă, un incendiu), ci poate fi generat și
de fenomene naturale (de exemplu, o alunecare de teren) ori de un animal sau chiar de o
persoană vătămată;
13
V. Dobrinoiu, Noul Cod Penal comentat. Partea Generală. Ediția a 3-a revăzută și adăugită, ed. Univ. Juridic, Buc.2016,p.168.
14
15
Page 5 of 11
b) Pericolul să amenințe viața, integritatea corporală sau sănătatea unei persoane, un
bun important al acesteia ori un interes general – în practica recentă s-a apreciat că în
cadrul noțiunii de bun important poate intra și un animal protejat de lege și care aparține
statului (de pildă, un pui de căprior a cărui viață a fost salvată de agresiunile unor câini). În
acest context s-a reținut că a fost comisă în stare de necesitate fapta de braconaj constând în
salvarea animalului și luarea acestuia din pădure la domiciliul salvatorului pentru a fi
îngrijit de un medic veterinar;
c) Pericolul să nu poată fi înlăturat altfel decât prin săvârșirea faptei prevăzute de legea
penală – aprecierea caracterului inevitabil al pericolului se face în concreto, în funcție de
împrejurările cauzei, avându-se totodată în vedere și starea psiho-fizică a făptuitorului. Din
caracterul inevitabil al pericolului decurge condiția că acțiunea de salvare trebuie să fie
singura modalitate prin care acesta putea fi înlăturat;
2.2 Condiții privind acțiunea de salvare16

a) Acțiunea de salvare să constea în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală –
fapta poate rămâne în forma tentativei sau poate fi consumată, poate fi săvârșită de o
persoană fizică sau juridică, cu intenție, praeterintenție sau din culpă; indiferent de forma de
vinovăție cu care este comisă fapta tipică, făptuitorul trebuie să aibă cunoștință de pericol și
să acționeze pentru a-l înlătura;
b) Fapta să fie necesară pentru salvarea de la pericol a valorilor ocrotite de lege – trebuie
ca acțiunea de salvare să aibă caracter idoneu, adică să fie aptă a conduce la înlăturarea
pericolului. În acest sens, în doctrină17 s-a arătat că: ”în măsura în care acțiunea nu era
susceptibilă de a înlătura pericolul, ci doar a fost comisă în contextul acestuia, nu se poate
vorbi de o stare de necesitate (…) Caracterul idoneu al acțiunii de salvare trebuie analizat in
concreto, deoarece este posibil ca o acțiune care, prin natura ei, are aptitudinea de a înlătura
pericolul, să fie lipsită de aceasta, în speță, din cauza unor împrejurări concrete”;
c) Acțiunea de salvare să fie proporțională cu pericolul – pentru a se reține cauza
justificativă, pe lângă testul subsidiarității acțiunii de salvare, aceasta trebuie să treacă și
testul proporționalității; astfel, prin săvârșirea faptei nu trebuie să se pricinuiască urmări
vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. În
situația în care făptuitorul nu a avut reprezentarea că va pricinui urmări vădit mai grave
decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat, nu se va reține starea de
16
17
F. Streteanu, D. Nițu, op. Cit. p. 384.
Page 6 of 11
necesitate drept cauză justificativă, ci excesul neimputabil, prevăzut de art. 26 alin. 2 NCP
drept cauză de neimputabilitate.
d) Acțiunea de salvare să nu fie săvârșită de către o persoană care avea obligația de a
înfrunta pericolul, pentru a se salva pe sine – persoanele obligate să înfrunte pericolul
(de pildă, pompieri, polițiști, salvamontiști, etc) vor putea invoca starea de necesitate, numai
în situația în care, în exercițiul atribuțiilor, săvârșesc o faptă prevăzută de legea penală,
pentru a salva terțe persoane de la un pericol grav și iminent, la care erau expuse, cu
respectarea exigențelor de subsidiaritate și proporționalitate.
Efectele stării de necesitate18
Dacă instanța de judecată constată că o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârșită
în condițiile stării de necesitate, acea faptă nu constituie infracțiune, nu are caracter ilicit,
devine permisă de ordinea de drept și înlătură orice posibilitate de a se aplica o pedeapsă, de a
se lua o măsură educativă sau o măsură de siguranță. Aceste efecte operează in rem, se extind și
asupra participanților.
Dacă o persoană a beneficiat de acţiunea de salvare iniţiată de o altă persoană (aceasta i-
a salvat bunurile), beneficiarul va fi ţinut de repararea pagubelor create de făptuitor, pentru că el
este efectiv cel căruia acţiunea i-a fost îndreptată împotriva persoanei salvate de la pericol.
Terţul intervenient va putea cere ca acţiunea în daune să fie îndreptată împotriva persoanei
salvate de la pericol.
3. EXERCITAREA UNUI DREPT SAU ÎNDEPLINAREA UNEI OBLIGAȚII

Noțiune19 - Art. 21 NCP reglementează trei noi cauze justificative pe care C.pen. din 1969
nu le prevedea, respectiv: exercitarea unui drept recunoscut de lege (autorizarea legii);
îndeplinirea unei obligații impuse de lege cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de
aceasta (ordinul legii); îndeplinirea unei obligații impuse de autoritatea competentă, în forma
prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală (comanda autorității legitime).
Astfel, se prevede că este justificată fapta prevăzută de legea penală, constând în:
a) Exercitarea unui drept recunoscut de lege20 – într-o formulare generică termenul
”drept” justifică orice comportament prin care se urmărește satisfacerea unui interes
public ori privat, în condițiile îngăduite de reglementările care, în totalitatea lor,
alcătuiesc ordinea juridică a unui stat. Exercitarea unui drept, ca motiv de justificare a
18
19
20
Page 7 of 11
săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală, poate fi invocat atât de o persoană
oficială cât și de o persoană particulară.
În cele ce urmează vom examina principalele ipoteze care presupun exercitarea unui drept
recunoscut sau îngăduit implicit de lege:
- Exercițiul unei profesii, meserii sau altei ocupații în condițiile legii: este posibil ca în
exercițiul acestor profesiuni, meserii sau alte ocupații să se efectueze anumite
activități care să corespundă modelului legal al unei fapte descrise într-o normă de
incriminare, dar totuși, să fie inerente exercițiului lor; de exemplu: un medic face o
operație și pacientul moare în urma ei; sau un medic amputează un braț; un
istoriograf pune în lumină greșelile unui personaj istoric, revelând păcatele sale; un
șofer uzează noaptea de semnalizările sonore, etc. În toate aceste ipoteze, fiecare
faptă, dacă nu ar fi fost executată în exercițiul profesiunii respective, ar fi constituit
infracțiune. Cum însă, aceste fapte sunt rezultatul firesc, inerent profesiunii, meseriei
sau ocupației autorului, fără ca acesta să se fi abătut de la îndatoririle firești,
asemenea fapte au devenit licite, permise de ordinea juridică21.
- Sporturile și concursurile sportive: este cunoscut faptul că sunt sporturi care, prin
natura lor, implică un minim inevitabil de violențe fizice și deci de riscuri pentru cei
care practică aceste sporturi. Lovirile, rănirile sau chiar omuciderea prilejuită de un
atare joc sau luptă, dacă s-au respectat regulile jocului sau luptei, nu au caracter
ilicit, sunt permise prin regulamentele de desfășurare a jocului sau luptei
respective22.
- Persoanele care se bucură de imunități: parlamentarii se bucură de imunitate de
jurisdicție în raport cu opiniile exprimate în exercitarea mandatului lor; tot astfel,
ziaristul care divulgă fapte de interes public având semnificație pentru viața
comunităților, reprezentând avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs
persoanei vătămate23.
b) Îndeplinirea unei obligații impuse de lege24 - când legea dispune că o anumită
activitate trebuie îndeplinită, implicit acea activitate nu poate fi socotită ilicită, pentru că
ea nu este contrară dreptului, ci conformă lui. De aceea, în ipoteza în care o activitate
impusă de lege corespunde modelului legal descris într-o normă de incriminare, aceasta
nu poate fi considerată ilicită, cât timp a fost executată în scopul de a duce la îndeplinire
o îndatorire legală, pentru că cine execută legea, nu poate fi socotit infractor.
21
22
23
24
Page 8 of 11
Este cunoscut faptul că membrii forțelor de ordine (polițiști, jandarmi, polițiști de
frontieră), în activitatea de menținere a ordinii publice, pot folosi violența fizică sau
chiar armamentul din dotare, în condițiile legii. Nu de puține ori, în activitatea de
menținere a ordinii și de apărare a intereselor legitime ale cetățenilor și ale comunității,
membrii acestor forțe de ordine comit fapte care, formal, pot fi încadrate ca infracțiuni
de loviri sau alte violențe, vătămare corporală, distrugerea, etc. Atât timp, însă, cât
aceste fapte au fost comise în îndeplinirea obligațiilor stabilite de lege, de a menține
ordinea publică, și au fost strict necesare și proporționale cu scopul urmărit, ele vor fi
acoperite de cauza justificativă a executării unei obligații impuse de lege.
c) Îndeplinirea unei obligații impuse de autoritatea competentă 25- această prevedere
poate fi invocată numai de către o persoană care acționează în baza și în executarea unui
ordin emis de o autoritate competentă, în scopul aplicării unei legi, adică de o persoană
care are statut de funcționar public și care se află în raport cu statutul său, în situația de a
îndeplini un ordin. Prin urmare, în cazul îndeplinirii unei obligații impuse de autoritatea
competentă, între legea care instituie obligația și executantul acelei obligații se
interpune o autoritate competentă de la care emană ordinul și este îndreptățită să dea
ordine atât cu privire la situațiile în care urmează a se aplica legea cât și cu privire la
modul de aplicare a acesteia.
Efectele executării unui drept sau îndeplinirii unei obligații 26
Caracterul licit al faptelor săvârșite cu permisiunea legii ori dintr-o obligație impusă de lege
sau de o autoritate publică competentă înlătură și răspunderea civilă, administrativă,
disciplinară, etc.
4. CONSIMȚĂMÂNTUL PERSOANEI VĂTĂMATE
Noțiune27 - consimțământul persoanei vătămate presupune acordul exprimat de o persoană
ca o altă persoană să săvârșească asupra sa ori împotriva patrimoniului său, o faptă prevăzută de
legea penală.
Consimțământul persoanei vătămate constituie o cauză justificativă numai dacă prin
săvârșirea faptei nu se aduce o atingere unui interes superior și dacă se vatămă un bun sau
interes de care titularul poate dispune.
Justificarea consimțământului persoanei vătămate28 - consimțământul persoanei
vătămate este considerat drept o tranzacție privată autorizată de lege prin care titularul unei
25
26
27
28
Page 9 of 11
valori sociale îi transferă altei persoane, un drept revocabil de a comite o faptă prin care se
vatămă sau lezează această valoare. Într-o altă opinie, consimțământul persoanei vătămate ar
presupune pierderea interesului titularului pentru valoarea socială în cauză, ceea ce ar determina
ca și ordinea juridică să abandoneze acea valoare socială pentru că nu s-ar mai impune
protejarea ei dincolo de voința titularului.
Condițiile consimțământului persoanei vătămate29 - pentru a justifica săvârșirea unei
fapte prevăzute de legea penală, consimțământul persoanei vătămate trebuie să îndeplinească
cumulativ, următoarele condiții:
a) Să fie exprimat de o persoană care este titularul valorii sociale ocrotite – numai
titularul dreptului este cel care poate exprima consimțământul pentru ca o faptă
prevăzută de legea penală, care vizează acest drept, să poată deveni justificată, întrucât,
pe de o parte, acesta are un interes să consimtă, iar pe de altă parte, dreptul la care
renunță este unul personal;
b) Să privească o valoare socială de care titularul paote dispune în mod legal – această
condiție este cea care conduce la limitarea sferei faptelor cu privire la care poate opera
consimțământul persoanei vătămate, ca o cauză justificativă;
c) Să fie valabil exprimat – aceasta presupune ca, în toate cazurile, consimțământul să fie
liber exprimat, adică să nu fie viciat de violență, dol sau eroare esențială, și totodată, să
emane de la o persoană care ar fi putut fi subiect pasiv al infracțiunii, dacă nu
consimțea.
Efectele consimțământului persoanei vătămate30
Efectele consimțământului persoanei vătămate sunt diferite în raport cu funcția pe care
acesta o îndeplinește în reglementarea legii penale.
În cazul în care în norma de incriminare a unei fapte, absența consimțământului are
valența de element constitutiv al infracțiunii, existența acestuia face ca acea faptă să nu
corespundă modelului legal și, în consecință, să fie apreciată ca nefiind prevăzută de legea
penală. De exemplu, în cazul infracțiunii de furt, fapta, pentru a constitui infracțiune, trebuie
comisă fără consimțământul celui care posedă sau deține bunul, ori dacă acesta a consimțit la
acțiunea de luare a bunului, fapta nu îndeplinește condițiile cerute de art. 228 Cod Penal, deci nu
este prevăzută de legea penală.
În ipoteza în care consimțământul titularului unui drept, în norma de incriminare, are
semnificația de element circumstanțial de atenuare al unui anumit tip de infracțiune, existența
acestuia face ca fapta să nu realizeze conținutul infracțiunii în varianta de bază, ci în cea atenuată.
29
30
. Dobrinoiu, Noul Cod Penal comentat. Partea Generală. Ediția a 3-a revăzută și adăugită, ed. Univ. Juridic, Buc.2016,p.188.
Page 10 of 11
De exemplu, dacă omorul a fost săvârșit la cererea victimei, în forma cerută de lege, nu va
determina răspunderea penală pentru omorul ca variantă de bază sau tip, ci pentru uciderea la
cererea victimei, faptă incriminată în art. 190 C. pen. ca variantă atenuată a omorului.
Bibliografie :
1. Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Adrian Mihai Hotca, Ioan Chis, Mirela Gorunescu, Costica
Paun, Maxim Dobrinoiu, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Noul Cod Penal comentat.
Partea Generală, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2016;
2. Valentin Mirișan – Drept Penal, Partea Generală, Ed. A V-a, Editura Universul Juridic,
București 2017;
3. Viorel Pașca – Drept Penal, Partea Generală, Ediția a IV-a, Editura Universul Juridic,
București 2015;
4. Florin Streteanu, Daniel Nițu – Drept Penal, Partea Generală, Curs Universitar, Editura
Universul Juridic, București 2014;
5. Mihail Udroiu, Drept Penal, Partea Generală, Ed. a III-a, editura Universul Juridic,
București 2016;
6. Mari-Claudia Ivan, Gheorghe Ivan, Cauzele justificative – colecție coordonată de Mihail
Udroiu, Editura Universul Juridic, București 2016.
7. Mirela Gorunescu, Ionuţ Andrei Barbu, Mihaela Rotaru, Drept penal- Partea Generală, editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2014
Page 11 of 11

Aspecte Teoretice Si Practice Cauze Justificative

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Aspecte Teoretice Si Practice Cauze Justificative

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „GEORGE BACOVIA” DIN BACĂU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT ȘTIINȚE PENALE ȘI

Conceptul de cauze justificative

Condițiile legitimei apărări

1.2 Condiții privind apărarea11

Condițiile stării de necesitate

2.2 Condiții privind acțiunea de salvare16

3. EXERCITAREA UNUI DREPT SAU ÎNDEPLINAREA UNEI OBLIGAȚII

S-ar putea să vă placă și