LEGITIMA APARARE

Legitima apărare este reglementată de Codul penal la art. 19 astfel:

„(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă

apărare.

(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura
un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia,
drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu
gravitatea atacului.

(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care

comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere,
dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie,
efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.”

În primul rând, din alin. (1) rezultă faptul că legitima apărare este o cauză
justificativă, ceea ce presupune că dacă aceasta intervine, fapta săvârșită nu
constituie infracțiune conform legii. Mai mult, efectul acesteia se extinde si asupra
participanților. De asemenea, este înlăturată și răspunderea civilă pentru prejudiciul
suferit de atacator.

La alin. (2) sunt stabilite mai multe condiții care trebuie îndeplinite pentru a
fi incidentă această cauză justificativă. În primul rând, persoana trebuie să înlăture un
atac, care poate consta și într-o omisiune, în ipoteza în care există pentru autor
obligația de a acționa, iar inacțiunea acestuia creează un pericol pentru valoarea
socială ocrotită. În ceea ce privește atacul provenit de la o persoană fizică
iresponsabilă, în doctrină se face distincția dintre cunoașterea sau nu a stării de
responsabilitate opiniile fiind împărțite în acest sens, unii autori considerând că în
cazul cunoașterii stării de responsabilitate nu poate fi vorba de legitimă apărare. În
opinia mea, indiferent de cunoașterea sau nu a stării de responsabilitate, atâta timp
cât condițiile atacului sunt îndeplinite putem vorbi de legitimă apărare. Condițiile
atacului sunt următoarele:

- Material: ceea ce presupune utilizarea unei forțe fizice, neputând fi

invocată legitima apărare împotriva unui atac imaterial (ex.: verbal). În anumite
situații se poate manifesta și printr-o inacțiune (dacă permite altor forțe să pună în
primejdie fizic valorile ocrotite);
- Direct: acest fapt presupune că atacul se îndreaptă și crează un pericol
nemijlocit pentru valoarea socială ocrotită; între atacator și victimă nu trebuie să
existe niciun obstacol. De asemenea, un atac direct presupune și că între agresor și
victimă să nu fie o distanșă foarte mare (ex. dacă atacatorul este la 200 m de
persoană cu o secure nu este îndeplinită condiția atacului direct);
- Imediat: această condiție presupune că atacul s-a ivit, este actual sau este
pe cale să se ivească (pericol iminent). Acest caracter imediat vizează raportul în timp
între atac și obiectul vizat, mai exact intervalul scurt dintre momnetul începerii
atacului și cel al ivirii acestuia.
Atunci când intervalul de timp dintre cele două este mai mare, nu mai este
îndeplinită condiția și astfel nu mai este incidentă legitima apărare. Perioada în care
apărarea este legitimă este cea din momentul declanșării atacului și până la
consumarea acestuia.
În doctrină și în practica judiciară se face distincție între infracțiunile care
crează un prejudiciu ireparabil prin consumare și cele care produc un prejudiciu care
poate fi înlăturat, micșorat chiar și după consumare, în această situație un exemplu
fiind infracțiunea de furt, atunci când proprietarul urmărește hoțul pentru a-și
recupera bunul, chiar dacă infracțiunea s-a consumat, sub condiția unei anumite
unități de timp și loc. Pentru cele din prima categorie consumarea marchează finalul
atacului, astfel că orice ripostă ulterioară acestui moment nu va îndeplini condițiile
legitimei apărări, cu excepția situației în care persistă pericolul ca atacul să se reia
sau să se intensifice. Cu toate acestea, pentru cealaltă categorie, consumarea nu
echivalează finalului atacului, așadar se va permite o apărare legitimă chiar și după
acest moment.
 - Injust: presupune ca atacul să nu aibă un temei legal în baza căruia se
efectuează. Atacul este just și nu va da naștere unei apărări legitime dacă constă înr-o
activitate permisă de lege (ex. Lipsirea de libertate a unei persoane în baza unui
mandat de arestare).
Un atac permis sau ordonat de lege este just atâta timp cât el este efectuat în
limitele prevăzute de lege. În acest sens, dacă o acțiune a autorităților are un vădit
caracter ilegal, aceasta poate da naștere unei apărări legitime.
Atacul provocat de către cel care se apără va exclude legitima apărare, cel
care provoacă, declanșând un atac care îi va da posibilitatea de a comite o faptă
prevăzută de legea penală neputând să se puna la adăpostul legitimei apărari
Totodată, atacul trebuie să fie îndreptat împotriva persoanei care se apără
ori împotriva alteia sau împotriva unui interes general. Astfel, împotriva unui atac
material, direct, iminent și injust poate riposta victima agresiunii sau oricare altă
persoană prezentă, nefiind necesară existența unui grad de rudenie sau o înțelegere
prealabilă. Mai mult, nu are importanță dacă victima putea sau nu să înlăture singură
atacul sau dacă dorea acest lucru, fiind necesară doar îndepărtarea atacului.
O altă condiție a atacului este că acesta trebuie să pună în pericol persoana
celui atacat ori interesul general. În acest sens, dacă atacul nu crează o stare de
pericol pentru o valoare socială, nu există necesitatea unei riposte în vederea
respingerii acestuia.

Totodată, pentru a fi legitimă, și apărarea trebuie să îndeplinească anumite

condiții:
- Să se realizeze printr-o faptă prevăzută de legea penală (în această
situație se va cerceta dacă sunt îndeplinite condițiile atacului) săvârșită cu oriceare
din formele de vinovăție prevăzute de lege;
- Să fie precedată de atac, această condiție referindu-se la faptul că
apărarea trebuie să intervina ulterior începerii atacului, când acesta devine actual. O
simplă presupunere a unui atac nu dă dreptul la o apărare legitimă;
 - Să se îndrepte împotriva agresorului, însă nu și împotriva unei terțe
persoane, lezarea unei terțe persoane putând fi justificată pe temeiul stării de
necesitate;
- Să fie necesară pentru înlăturarea atacului;
- Să fie proporțională cu gravitatea atacului, aceasta presupunând o
echivalență între atac și apărare, . Dacă apărarea este vădit disproporționată față de
atac, fapta este săvârșită cu depășirea limitelor legitimei apărări, nemaifiind
incidentă aceasta. Această proporționalitate se apreciază în raport cu urmarea pe
care ar fi produs-o atacul, urmarea dorită de cel care s-a apărat și urmarea care s-a
produs, cu luarea în considerare și a raportului de forțe dintre cel care atacă și cel
care se apără, valorile sociale aflate în conflict, mijloacele folosite în atac/apărare.

Articolul 26 alin. (1) din Codul penal reglementează excesul neimputabil, mai
exact situația în care este depășită condiția proporționalității legitimei apărări, cu
condiția ca aceasta să fie cauzată de o tulburare sau temere. Și în această situație
este înlăturat caracterul penal al faptei, aceasta fiind o cauză de neimputabilitate.
Pentru a fi incident excesul neimputabil trebuie să fie îndeplinite condițiile
menționate pentru atac, cât și pentru apărare, cu excepția condiției
proporționalității, depășirea fiind întemeiată pe tulburare sau temere. Determinarea
acestei stări presupune studierea împrejurărilor de fapt în care s-a produs atacul și
condiția personală psiofizică a celui care a acționat în aceste împrejurări.
Excesul neimputabil nu înlătură răspunderea civilă.

Codul penal a reglementat și prezumția de legitimă apărare prin art. 19 alin.

(3). Aceasta este incidentă în situația în care riposta se face față de o persoană care
patrunde într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta,
fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori
în timpul nopţii. Apărarea este legitimă dacă se realizează printr-o faptă pentru a
respinge un astfel de atac.
Legiuitorul a ales să nominalizeze acest caz unic pentru că a socotit că un atac
realizat prin săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu este în orice situaţie un
atac material, direct, imediat şi injust, împotriva unei persoane sau a drepturilor
acesteia. Aşadar, dacă în formă de bază făptuitorul trebuie să demonstreze caracterul
material, direct, imediat şi injust al atacului, în cazul respingerii persoanei care a
săvârşit violarea de domiciliu, cel ce a respins pătrunderea fără drept nu mai trebuie
să dovedească existenţa tuturor condiţiilor prevăzute de art. 19 alin. (2), deoarece
legea prezumă că ele sunt îndeplinite.
Cu toate acestea, prezumția de legitimă apărare este una relativă. Nu orice
apărare poate fi considerată legitimă (ex. o apărare vădit disproporționată). Doctrina
a reţinut că nu poate fi considerată în legitimă apărare persoana care agresează o altă
persoană ce pătrunde paşnic într-un domiciliu sau care, deşi înarmată, nu comite un
gest sau act din care să rezulte intenţia de violenţă fizică.

În ceea ce privește efectele legitimei apărări, o faptă săvârșită în aceste

condiții nu este infracțiune, lipsindu-i condiția de a fi nejustificată. În această
situație, conduita făptuitorului este permisă de lege, fiind justificată de necesitatea
înlăturării agresiunii care punea în pericol valorile sociale ocrotite.
Nefiind o infracțiune, în cazul săvârșirii unei fapte de legitimă apărare nu este
atrasă răspunderea penală a făptuitorului.
O faptă săvârșită în condițiile legitimei apărări nu atrage nicio ală răspundere
juridică. Cu toate acestea, în situația excesului neimputabil nu este mereu înlăturată
răspunderea civilă.