Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TITLUL PROIECTULUI:
LEGITIMA APĂRARE ȘI STAREA DE NECESITATE
PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
CZIKA DANIELA MARIA
STUDENT:
CROITORU IOAN-GABRIEL
ANUL2
După cum am subliniat mai sus, pentru ca o faptă prevăzută de legea penală
să constituie infracţiune este imperios ca aceasta să fie tipică (prevăzută de legea
penală), antijuridică (nejustificată) şi imputabilă (pe bază de vinovație) persoanei
care a săvârşit-o. Aşadar, odată ce se constată tipicitatea unei fapte, următorul pas
care trebuie avut în vedere este acela de a stabili dacă fapta este şi antijuridică.
După cum a subliniat și doctrina, tipicitatea faptei constituie un indiciu de
antijuridicitate, așa încât o faptă tipică este antijuridică în măsura în care nu
intervine o cauză justificativă care să autorizeze un astfel de comportament.
2. Legitima apărare
2.1. Noţiune
Instituţia legitimei apărări a fost cunoscută încă din cele mai vechi timpuri.
Spre exemplu, Legea celor XII table permitea uciderea hoţului care îşi desfăşura
activitatea infracţională în timpul nopţii. Încă din acea perioadă, săvârşirea unei
infracţiuni putea trece nepedepsită, dacă erau îndeplinite anumite condiţii edictate
în mod expres de lege, totul cu scopul de a preveni unele injustiţii care ar putea
avea loc în caz contrar.
Sediul materiei este reprezentată de art. 19 Cod penal unde este precizat
faptul că fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare este
justificată, motiv pentru care respectiva faptă nu îndeplineşte toate trăsăturile
esenţiale ale infracţiunii şi nu poate fi sancţionată. Alin. (2) al art. 19 stabileşte
condiţiile legitimei apărări. Conform textului legal, este în legitimă apărare
persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat
şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un
interes general, dacă apărarea este proporţională cu atacul. Alin. (3) al aceluiaşi
articol reglementează legitima apărare prezumată, subliniind faptul că se prezumă
a fi în legitimă apărare acela care comite, în condiţiile art. 19 alin. (2), fapte pentru
a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc
împrejmuit ţinând de acesta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte
asemenea modalităţi ori în timpul nopţii.
Se poate observa că atât vechiul Cod, cât şi noul Cod penal se preocupă în
principal de definirea atacului (material, direct, imediat şi injust), dar remarcă
numai în subsidiar caracterul necesar al apărării sau ripostei. Dimpotrivă, codurile
străine pun accentul pe caracterul apărării, definind legitima apărare prin prisma
acestui caracter. Cu toate că legea nu enumeră şi condiţiile apărării, doctrina a
încercat să reţină câteva dintre acestea:
BIBLIOGRAFIE:
❖ Toader T., ș.a., Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, București,
2014, p. 54.
❖ Lascu I., Cauzele justificative și cauzele de neimputabilitate în noul Cod penal, în Revista
❖ Pentru o analiză mai detaliată, a se vedea Giurgiu N., Opinii critice privind Codul penal
❖ Streteanu F., Tratat de drept penal: partea generală, Editura C.H. Beck, București, 2008,
p. 470.
❖ Idem, p. 469.
❖ Brutaru V., Din nou despre cauzele justificative, în Revista de Drept penal nr.
❖ Rusu M. I., Drept penal: partea generala, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 303.