UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA- SIBIU”

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUȚIU”

SPECIALIZAREA: DREPT ID
CENTRU TUTORIAL: SIBIU

TITLUL PROIECTULUI:
CONDIŢIILE DE ADMISIBILITATE ALE ACŢIUNII ÎN
CONTENCIOS ADMINISTRATIV

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
SONERIU LAURENȚIU

STUDENT:
CROITORU IOAN-GABRIEL
ANUL 2

ANUL UNIVERSITAR 2022-2023

SEMESTRUL 1
 CONDIŢIILE DE ADMISIBILITATE ALE ACŢIUNII ÎN
CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Trebuie cunoscut de la început că trebuie îndeplinite anumite condiții și respectate

termenele stipulate de lege pentru a ne adresa instanței de contencios administrativ. Cererea de
chemare în judecată, ca orice acțiune în justiție, trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art.
194 din Codul de procedură civilă, însă nu este suficient să respectăm condițiile de formă pentru
acțiunea în contencios administrativ, ci și anumite condiții de fond.
Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările
ulterioare consacră următoarele condiții de admisibilitate ale uneia acțiuni în contenciosul
administrativ:
➢ calitate procesuală
➢ actul atacat să fie act administrativ, în formă tipică sau asimilată;
➢ actul atacat să emane de la o autoritate publică;
➢ actul atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim;
➢ parcurgerea procedurii administrative prealabile sub forma recursului grațios și/sau
a recursului administrativ ierarhic;
➢ respectarea termenului de introducere a acțiunii;

1. Condiția referitoare la calitatea procesuală

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și
persoana care este titular al dreptului încălcat (calitatea procesuală activă) sau între persoana
pârâtului și cel obligat să respecte dreptul (calitatea procesuală pasivă).
Din cuprinsul art. 1 din Legea nr. 544/2004 rezultă că acțiunea în contenciosul
administrativ poate fi introdusă de particulari (persoane fizice sau juridice) și de autoritățile
publice. Persoanele fizice pot avea calitatea procesuală activă în această acțiune dacă au
capacitate de folosință și capacitate de exercițiu.
Funcționarii publici pot avea și ei calitate procesuală activă, dacă prin actele emise de
autoritățile publice se aduc atingere unor drepturi ale acestora privitoare la funcție, salariu, etc.
Persoanele juridice private pot avea calitate de reclamant în acțiunile contenciosului
administrativ dacă îndeplinesc condițiile în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și
alte legi prin care acestea iau ființă în mod legal.
În acțiunea de contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit
legii, autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat sau care a refuzat nejustificat să
soluționeze cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, care nu a
răspuns solicitantului în termenul legal.

2. Condiția ca actul atacat să fie administrativ, în formă tipic sau asimilată

Legiuitorul, prin art 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, modificată
prin Legea nr. 262/2007, oferă o definiție extensivă noțiunii de act administrativ, în sensul că
aceasta evocă actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate
publică, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii,
care dă naștere, modifică sau stingere raporturi juridice; sunt asimilate actelor
administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au
ca obiect: punerea în valoarea a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes
public; prestarea serviciilor publice, a achizițiilor publice; prin legi speciale pot fi prevăzute
și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios
administrativ.
 Oportunitatea atacării actelor administrative normative în contenciosul administrativ a
fost atacată atât în doctrină, cât și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ sau
a Curții Constituționale. Astfel, în Decizia 37/1993, Curtea Constituțională a reținut că atât
actele administrative normative, cât și cele individuale ale Guvernului, ministerelor și celorlalte
autorități ale administrației publice centrale sau locale sunt controlate de instanțele
judecătorești de contencios administrativ.

3. Condiția ca actul atacat să emane de la o autoritate publică

Legea contenciosului administrativ definește, prin art. 2 alin. (1) lit. b), ceea ce este
aceea o autoritate publică, respectiv orice organ de stat al unităților administrativ teritoriale
care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public;
sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat
care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un
serviciu public.
Sensul principal al sintagmei „autoritate publică” este acela de organ public, adică un
colectiv organizat de oameni, care exercită prerogative de putere publică la nivel statal sau
local sau, într-o altă formulare, o structură organizatorică ce acționează în regim de putere
publică pentru realizarea unui serviciu public.

4. Condiția ca actul administrativ atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau

un interes legitim
Constituția României, revizuită, reglementează posibilitatea persoanei vătămate în
drepturi sau interese legitime de o autoritate publică de a obține recunoașterea dreptului pretins,
anulara actului și repararea pagubei. Înainte de revizuirea Legii fundamentale, art. 52 făcea
vorbire numai de drepturile persoanei. Preluând condițiile din Constituție, Legea nr 544/2004
face referire atât la drepturi, cât și la interese legitime.
În doctrina, s-a subliniat caracterul legitim al interesului, ceea ce înseamnă că nu orice
interes este ocrotit prin justiție.

5. Condiția parcurgerii procedurii administrative prealabile sub forma recursului

grațios și/sau a recursului administrativ ierarhic
Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ consacră
obligația persoanei vătămate printr-un act administrativ individual de a solicita autorității
publice emitente ori, după caz, autorității ierarhic superioare, dacă existe, în termen de 30 de
zile de la comunicarea actului, revocarea în tot sau în parte a actului administrativ individual.
Existența unei proceduri prealabile este recunoscută, de principiu, și de Codul de
procedură civilă. Potrivit dispozițiilor art. 193 din Codul de procedură civilă, „(1) sesizarea
instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile dacă legea prevede
în mod expres aceasta. Dovada îndepliniri procedurii prealabile se va anexa la cererea de
chemare în judecată; (2) neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de
către pârât, prin întâmpinare sub sancțiunea decăderii”.

6. Condiția privind respectarea termenului de introducere a acțiunii;

Articolul 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două
categorii de termene pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, termene a căror
natură juridică este precizată în mod expres în textul alineatului (5) al aceluiași articol:
un termen de prescripție de 6 luni a cărui efect are stingerea dreptului la acțiune în sens
material;
 Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contracte
administrative, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în
termen de 6 luni care începe să curgă de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data
expirării termenului legal de soluționare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la
comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după
caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul
contractelor administrative.
Conform alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în privința
actului administrativ individual, dacă reclamantul nu a introdus acțiunea la instanța de
contencios administrativ, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar
nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luări la cunoștință, data introducerii
cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
În jurisprudența CEDO s-a reținut că instituirea unor termene pentru efectuarea
diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru
nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din CEDO, acestea fiind
restricții admise atât timp cât nu aduc atingeri dreptului de acces la un tribunal în substanța sa.
Așadar, în acest domeniu, statele dispun de o anumită marjă de apreciere (cauza
Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, 1996).
În cazul neîndeplinirii cumulative a condițiilor enumerate și analizate anterior, instanța
de judecată se va afla în imposibilitatea să vă analizeze cererea. În cazul neîndeplinirii
condițiilor, sancțiunea aplicată va fi respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în
judecată (excepție fiind neîndeplinirea ultimei condiții, când instanța respinge cererea ca
tardivă), fără ca instanța să analizeze dreptul dedus judecății.
Cu toate acestea, există situații în care instanța analizează cererea pe fond, chiar dacă
nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate. Un astfel de caz, este situația în care
autoritatea publică nu comunică actul administrativ individual, ci doar o adresă prin este
informată persoana. Instanța va socotii în termen acțiunea introdusă chiar și peste termenul de
decădere de 1an, având în vedere că excepția tardivității cererii trebuie analizată simultan cu
obligația de a comunica actul administrativ individual.
O comunicare inadecvată ori lipsa comunicării unui act administrativ pun persoana
afectată de măsură administrativă adoptată în imposibilitatea apărării, in extremis, îi împiedică
accesul la instanță.
În cauza Bellet c. Franței, instanța de la Strasbourg a arătat că dreptul de acces la un
tribunal este prevăzut ca un drept concret și efectiv, deci nu teoretic și iluzoriu, astfel încât
imposibilitatea reală de sesizare a unei instanțe de către persoana vătămată constituie o violare
a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Referințe:
➢ Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ediția a 10-a, editura Universul Juridic, 2017;
➢ Anton Trăilescu, Drept administrativ, ediția 2, editura All Beck, 2005;
➢ Laurențiu Șoneriu, Procedura de soluționare a litigiilor administrative, ed.
Universității „Lucian Blaga” Sibiu, 2018
➢ Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
➢ Articolul 52 din Constituția României, republicată;
➢ Articolele 193 și 194 din Codul de procedură civilă;