UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA- SIBIU”

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUȚIU”

SPECIALIZAREA: DREPT ID
CENTRU TUTORIAL: SIBIU

TITLUL PROIECTULUI:
DREPTURILE ECONOMICE, SOCIALE ȘI CULTURALE ÎN
ROMÂNIA

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
BIANCA GUTAN

STUDENT:
CROITORU IOAN-GABRIEL
ANUL1

ANUL UNIVERSITAR 2021-2022

SEMESTRUL 1
 DREPTURILE ECONOMICE, SOCIALE ȘI CULTURALE
ÎN ROMÂNIA
Drepturile economice, sociale și culturale sunt drepturile omului în
domeniile social și economic, precum dreptul la educație, dreptul la
locuință, dreptul la un nivel de trai adecvat, dreptul la sănătate și dreptul la știință
și cultură. Drepturile economice, sociale și culturale sunt recunoscute și protejate
în actele juridice internaționale și regionale pentru drepturile omului. Statele care
aderă la aceste instrumente au obligația legală de a respecta, proteja și satisface
drepturile economice, sociale și culturale și se așteaptă să întreprindă „acțiuni
progresive” pentru obligația lor.
Declarația universală a drepturilor omului recunoaște
numeroase drepturi economice, sociale și culturale, iar Pactul internațional
privind drepturile economice, sociale și culturale (ICESCR) este principala sursă
juridică internațională a drepturilor economice, sociale și culturale.
Convenția internațională privind drepturile copilului și Convenția privind
eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor recunosc și
protejează multe dintre drepturile economice, sociale și culturale recunoscute de
ICESCR în ceea ce privește copiii și femeile. Convenția privind eliminarea
tuturor formelor de discriminare rasială interzice discriminarea pe bază de origine
rasială sau etnică în raport cu numeroase drepturi economice, sociale și culturale.
Convenția cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități interzice,
de asemenea, orice discriminare pe motiv de handicap, inclusiv refuzul unei
acomodări rezonabile referitoare la bucurarea deplină a drepturilor economice,
sociale și culturale.
Drepturile omului sunt drepturi și libertăți fundamentale de care trebuie să
se bucure toate ființele umane, indiferent de naționalitatea, sexul, originea
națională sau etnică, rasa, religia, orientarea sexuală sau limba lor ori de alte
caracteristici ale acestora. Printre drepturile omului se numără drepturile civile și
politice, cum ar fi dreptul la viață, la libertate și la libertatea de exprimare,
drepturile economice, sociale și culturale, inclusiv dreptul de a participa la viața
culturală, dreptul la hrană, dreptul la muncă și dreptul la educație. Drepturile
omului sunt apărate și garantate de legislația și tratatele naționale și
internaționale.
Drepturile economice în România
Este cert că România înregistrează evoluţii negative în ce privește
populaţia, forţa de muncă şi relaţiile de pe piaţa muncii.
Ratele şomajului sunt relativ constante în ultimii ani, cu oscilaţii modeste,
dar înregistrăm unele procese care pun probleme mari. Menţionăm dintre acestea
cronicizarea şomajului, atât în rândul șomerilor de lungă durată, cât şi în rândul
şomerilor de lungă durată tineri, în ambele medii de rezidenţă, rural şi urban.
Peste jumătate din şomerii înregistraţi în standard B.I.M. sunt persoane care au
încetat să lucreze de peste opt ani. Categoriile cele mai afectate sunt: 15-24 de ani
(din rândul cărora provin majoritatea lucrătorilor familiali neremunerați –
consideraţi forţă de muncă activă, fiind în fapt şomeri ce au nevoie de sprijin
pentru asigurarea traiului propriu), dar şi, în mod paradoxal, categoria 35-49 de
ani, care, deşi este categoria de forţă de muncă disponibilă cu cel mai disciplinat
comportament, deţinătoare de competenţe şi experienţă de muncă dovedite, este
categoria cea mai descurajată în a căuta un loc de muncă.
Resursele de muncă sunt în scădere, iar forţa de muncă ocupată are
componente de natură să compromită ocuparea (ponderi mari ale populaţiei
ocupată în agricultură de subzistenţă sau un număr foarte ridicat de lucrători
familiali neremuneraţi). Rata populaţiei aptă de muncă trecută în inactivitate este
de asemenea foarte mare şi în creştere accentuată - 29% din forța de muncă
disponibilă se afla practic în inactivitate (faţă de doar 16% în anul 2000).
Un fenomen extrem de grav, deşi anterior intrării în muncă, este părăsirea
timpurie de către tineri a sistemului de educaţie, fenomen care se consolidează,
mai ales în mediul rural, unde cca. 28% din tineri au părăsit timpuriu sistemul de
învățământ în 2013. Acest proces afectează puternic capacitatea acestor tineri de
a intra şi rămâne ca elemente active pe piaţa muncii.
Programele de calificare/recalificare trebuie recalibrate în scopul asigurării
unei eficiențe sporite, aceasta constând în corelarea programului de formare cu
ocuparea pe piaţa muncii. În ultimii ani se înregistrează o scădere accentuată a
eficienţei diverselor forme de pregătire profesională organizate în beneficiul
şomerilor, un exemplu extrem în acest sens fiind ponderea şomerilor care şi-au
găsit un loc de muncă după ce au participat la un program de pregătire
profesională (15% în 2011).
În ce priveşte forţa de muncă în activitate trebuie reţinut faptul că, de foarte
multe ori avem de a face cu relații de muncă precare, contracte de muncă cu
niveluri salariale mici şi program de lucru cu puternice caracteristici
discreţionare; aici este suficiet să remarcăm că trei sferturi din populaţia ocupată
cu contracte cu timp parţial de lucru nu putea indica o durată obişnuită a
săptămânii de lucru sau lucrau un număr de ore echivalent unui program cu normă
întreagă, în timp ce jumătate din salariaţii cu regim de lucru temporar lucrau de
fapt 40 ore pe săptămână sau mai mult sau nu puteau indica o durată obişnuită a
săptămânii de lucru.
1. Politicile privind resursele umane si asistenta sociala
Un prim obiectiv in aceste domenii il constituie promovarea reformei
educationale, atat la nivel de baza, cat si in invatamantul superior. Este vorba,
deci, de o modernizare a sistemului de invatamant, care se va face in acord cu
tendintele manifestate in tarile cele mai avansate prin:
 Descentralizarea sistemului national de invatamant si promovarea relatiei
contractuale dintre unitatile de invatamant si comunicatiile locale;
Organizarea sistemului national de formare a managerilor din invatamant;
Extinderea sistemului national de invatamant la distanta si dezvoltarea utilizarii
tehnologiei informatiei si comunicatiei in procesul educational;
Formarea profesionala continua, in acord cu politicile similare din tarile
UE si aplicarea programelor de educatie a adultilor si a programului „Sansa a
doua prin educatie”;
Restructurarea finantarii invatamatului si corelarea capacitatii de finantare
cu nivelul de dezvoltare a economiei.
Un al doilea obiectiv il constituie imbunatatirea starii de sanatate a
populatiei, exprimata in numarul de decese evitabile, a frecventei si gravitatii
imbolnavirii lor prin:
Eficienta furnizarii serviciilor, echitatea accesului la servicii si
distribuirea echitabila a poverii economice a finantarii ingrijirilor de
sanatate, inclusiv libertatea de alegere a prestatorilor de servicii medicale;
Cresterea capacitatii Ministerului Sanatatii in domeniul dezvoltarii politicilor de
sanatate, al reglementarii si controlului acestui sector, reducandu-se interventia
sa in administrarea directa a unor activitati si institutii prestatoare de servicii
medicale, concomitent cu corelarea capacitatii de finantare cu nivelul de
dezvoltare a economiei.
Un al treilea obiectiv il constituie trecerea de la programe de asistenta
sociala cu eligibilitate universala la programe orientate catre categorii specifice
de populatie. In acest sens, reforma sitemului de pensii va avea in vedere:
Restabilirea echilibrului financiar al sistemului public de pensii;
Restabilirea echitatii intergeneratii;
Complementarea sistemului actual cu tipuri de fonduri de pensii
capitalizate, care sa asigure atat conservarea valorii reale a contributiilor, precum
si ameliorarea fluxurilor de capital in sustinerea cresterii economice.
In domeniul ocuparii si protectiei somerilor, accentul se va pune pe
deplasarea de la masurile pasive catre cele active, iar legislatia se va armoniza cu
normele UE in domeniul relatiilor de munca si al normelor de protectie a muncii.
Principalul instrument utilizat in combaterea saraciei il constituie ajutorul social,
fondurile destinate acestui scop fiind asigurate de la buget, iar aplicarea si
monitorizarea programului se va face de catre autoritatile locale si institutia
tripartita abilitata. Guvernul trebuie sa stabileasca nivelul minim al venitului
garantat, diferentiat in functie de conditiile socio-demografice ale familiilor.
In sfarsit, va fi continuata reforma sitemului de protectie a copiilor
institutionalizati, prin alocarea resurselor financiare si umane corespunzatoare,
punandu-se accentul pe reintegrarea familiala si plasamentul copiilor defavorizati
in centre de asistenta specifice adoptiilor sau plasamentului familial.
2. Politici de atenuare a diferitelor tipuri de somaj
 a) Intr-un prim grup de cauze sunt incluse inegala concentrare a firmelor
pe teritoriu, cerintele pietei care fac ca unele industrii sa nu aiba cautare,
dificultatile privind schimbarile de calificare, de domiciliu, cauze ce conduc la
un somaj structural.
b) Al doilea set de cauze cuprinde necunoasterea situatiei locurilor de
munca vacante, nivelul indestulator al ajutorului de somaj, ceea ce duce la un
somaj frictional.
c) Un standard de viata ridicat si un ajutor de somaj indestulator pentru o
prima perioada de timp sunt cauze care duc la un somaj voluntar.
d) De asemenea, timpul nefavorabil sau absenta periodica a cererii pot
determina un somaj sezonier.
e) Un alt set de cauze include aparitia periodica a recesiunii in unele
domenii de activitate, cat si dificultatile in ceea ce priveste recalificarea. Aceste
cauze conduc la un somaj ciclic, somaj ce poate fi atenuat prin cresterea
cheltuielilor guvernamentale si mentinerea constanta a impozitelor.
f) Absenta calificarii este o cauza ce duce la aparitia unui somaj ascuns,
masura de atenuare fiind aceea a instruirii si a reciclarii somerilor.
3. Politici de protectie sociala: necesitate, sfera, obiective, mijloace
Un sistem de protectie sociala eficace nu reprezinta doar o exigenta de
ordin moral si politic, ci si una de ordin economic. De aceea, politica sociala
specifica perioadei de tranzitie trebuie sa reflecte, in primul rand, protectia
sociala pentru a putea asigura individului posibilitatea traversarii, in conditii cat
mai bune, a unei perioade mai lungi sau mai scurte de timp, perioada ce se
caracterizeaza prin perturbatii cu efecte sociale dure ( somaj, inflatie puternica
si necontrolata ).
Polarizarea societatii in bogati si saraci este un fenomen organic, specific
societatilor bazate pe proprietatea privata.
Protectia sociala se fundamenteaza pornind de la:
factorul social, colectivitatea manifestandu-se prin problemele ei comune;
factorul economic si social ( agentii economici si societatea ) se prezinta sub
forma unor specificitati ale locului de munca, ale conditiilor si duratei muncii;
caile si mijloacele de realizare, in fapt, a protectiei sociale, care au la baza
programe cuprinzand obiective, termene, finalitati si concretizari pe categorii
sociale.
In cadrul acestor politici de protectie sociala se evidentiaza realitatile
sociale ale perioadei, necesarul de resurse, modul de alocare, precum si eficienta
masurilor intreprinse.
 Politica sociala reprezinta un ansamblu de scopuri (obiective ) si
instrumente de analiza, prin care puterile publice realizeaza afectarea normativa
a resurselor publice si a distribuirii veniturilor in perspectiva umanista a
dreptatii sociale. Din aceasta cauza, politica sociala reprezinta un ansamblu de
reglare a conflictelor economice, sociale si politice.
Elaborarea unei politici sociale eficiente depinde de modul de aplicare a
principiului dupa care bunastarea societatii este influentata hotarator de
bunastarea fiecarui individ in parte
Tipuri si domenii de protectie sociala:
Sistemul de protectie sociala este conceptul privind asigurarea unui
standard de viata, de baza, pentru toti oamenii, indiferent de mijloacele de care
acestia dispun. Sistemul furnizeaza un set complet de protectie sociala care
trebuie sa fie cuprinzator, sa functioneze operativ si adecvat, prin metode de
conducere si normative specifice domeniului.
Se disting numeroase domenii si categorii sociale care cer prezenta
protectiei sociale:
a) Protectia somerilor
b) Protectia mediului, a lucratorului si a publicului.
c) Protectia consumatorului
d) Protectia sanatatii
e) Protectia handicapatilor
f) Protectia copilului si a tineretului
g) Protectia sociala complementara

Drepturile Culturale În România

Dreptul la identitate
Consfințit în Constituția României, dreptul la identitate înseamnă dreptul
la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice
şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Recunoașterea și
garantarea acestui drept nu afectează dreptul la identitate al persoanelor care
aparțin majorității. Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea,
dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor
naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare
în raport cu ceilalţi cetăţeni români
● Libertatea conştiinţei
Statul român garantează libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi
libertatea credinţelor religioase. Nicio persoană nu poate fi constrânsă să adopte
o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
Libertatea conștiinței este un drept fundamental recunoscut tuturor
cetățenilor români.
 Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a-şi păstra şi
exprima liber identitatea religioasă reprezintă un element important atât pentru
comunitatea din care provin cât și pentru fiecare membru al acesteia.
● Orice persoană aparţinând unei minorităţi naţionale are dreptul să
exprime, să păstreze si să dezvolte în deplina libertate identitatea sa religioasă,
etnică, lingvistică şi/sau culturală, fără să fie supusă contra voinţei sale la nicio
tentativa de asimilare.
(2) Orice persoană aparținând unei minorităţi naţionale îşi poate exercita
drepturile şi se poate bucura de ele în mod individual sau împreună cu alţii”.
● Accesul la cultură
UNESCO definește cultura ca ”acel ansamblu complex care cuprinde
cunoștințe, credințe, arte, principii și valori morale, legi, cutume și orice alte
abilități și obiceiuri dobândite de individ ca membru al societății”.
Accesul la cultură este un drept deosebit de important pentru orice persoană
și de aceea este un drept garantat și în Constituția României.
Cultura are un rol esențial în existența, evoluția și afirmarea individului, în
cristalizarea grupurilor și a comunităților, în formarea și dezvoltarea civilizațiilor.
Cunoști ce drepturi culturale au cetățenii care aparțin minorităților naționale?
În era informaticii, nimic nu este mai simplu decât să lansezi o căutare pe
internet și vei afla imediat că minoritățile naționale se pot bucura de o serie de
drepturi culturale. Aceste drepturi sunt susținute prin diferite tratate adoptate la
nivel internațional sau la nivel european. Le poți găsi, spre exemplu, în Legea nr.
282 din 24 octombrie 2007 pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale
sau minoritare, adoptată la Strasbourg la data de 5 noiembrie 1992. La articolul
12 al acestei legi sunt cuprinse facilități culturale precum: biblioteci, videoteci,
centre culturale, muzee, arhive, academii, teatre și cinematografe, dar și operele
literare și producția cinematografică, folclorul, festivalurile ori industria
culturală, incluzând în special utilizarea de noi tehnologii. În acest sens, părțile,
adică statele care au ratificat Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare,
printre care se numără și România, se angajează ca în zonele în care limbile
minoritare sunt folosite, să încurajeze – printre altele – formele de exprimare și
inițiativele specifice limbilor minoritare și să favorizeze diferite mijloace de acces
la operele produse în aceste limbi. În ceea ce priveşte alte zone decât cele în care
limbile minoritare sunt în mod tradiţional folosite, părţile se angajează să
autorizeze, să încurajeze şi/sau să prevadă, dacă numărul vorbitorilor unei limbi
minoritare justifică aceasta, activităţi ori facilităţi culturale adecvate. Mai mult
decât atât, părțile se angajează ca în politica lor culturală pe plan extern să acorde
un loc corespunzător limbilor minoritare și culturii pe care ele o exprimă.
Curiozitatea te va împinge, probabil, spre a cerceta în detaliu acest document pe
care România l-a ratificat.
BIBLIOGRAFIE:
➢ Bianca Selejan-Guțan – Drept Constituțional și Instituții Politice,
Volumul 1, ediția a 4-a, revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu 2020;
➢ Suportul de curs.
➢ https://www.eesc.europa.eu/sites/default/files/resources/docs/qe-01-
15-435-ro-n.pdf
➢ https://koaha.org/wiki/Diritti_economici,_sociali_e_culturali
➢ https://www.referatele.com/referate/economie/online8/POLITICA-
SOCIALA---POLITICILE-SOCIALE-IN-ROMANIA-referatele-
com.php
➢ http://www.dri.gov.ro/w/drepturile-mele-drepturile-tale-cultura-si-
identitate/