UNIVERSITATEA “AUREL VLAICU”DIN ARAD

Material ajutător pentru cursul: Sistemul de asistență socială

Conf. Univ. dr. Remus RUNCAN

Asistență socială, anul I, semestrul I

2022-2023

Numai pentru uz didactic!!!

Materialul prezent este o copilație și o apaptare din cursurile:

SISTEMUL NAȚIONAL DE SERVICII ȘI BENEFICII SOCIALE

Suport de curs, Timişoara, UVT, 2014

Conf. univ. dr. Patricia RUNCAN

ȘI

SISTEMUL DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DIN ROMÂNIA

Suport de curs, Timișoara, UVT, 2020 – 2021

Lect. univ. dr. Loredana Marcela Trancă

Cuprins
Capitolul I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND SISTEMUL DE PROTECȚIE SOCIALĂ (SCURT
ISTORIC)
Capitolul II. VALORI ȘI PRINCIPII PRIVIND SISTEMUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ DIN
ROMÂNIA
Capitolul III. BENEFICIARII SISTEMULUI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Capitolul IV. NECESITATEA REVIZUIRII SISTEMULUI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ DIN
ROMÂNIA
Capitolul V. CONSTRUCȚIA INSTITUȚIONALĂ, LA NIVEL CENTRAL ȘI LOCAL, A
SISTEMULUI NAȚIONAL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Capitolul VI. SISTEMUL DE BENEFICII SOCIALE ÎN ROMÂNIA
Capitolul VII. NOȚIUNI SPECIFICE PRIVIND BENEFICIILE DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Capitolul VIII. NOȚIUNI SPECIFICE PRIVIND SERVICIILE SOCIALE
Capitolul IX. PROCESUL DE ACORDARE A SERVICIILOR SOCIALE
Capitolul I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND SISTEMUL DE PROTECȚIE SOCIALĂ
Protecția socială constituie un rol fundamental pentru Uniunea Europeană, constituind un pilon major de
intervenție, menționat inclusiv în Strategia Europa 2020, cât și în Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă
a ONU. Obiectivele menționate în aceste documente au fost transpuse la nivel național în Strategia
națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, cât și în Strategia națională pentru incluziunea
socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2021-2027, care vizează persoanele aflate în situație de
vulnerabilitate socială, de ex.: persoanele aflate în risc de sărăcie sau sărăcie relativă (sărăcie relativă
reprezintă veniturile care se situează sub pragul de 60% din venitul median, exprimat per adult echivalent);
persoanele aflate în deprivare materială severă; persoane care locuiesc în gospodării cu intensitate scăzută
a muncii; copii și tineri aflați în perioada de pregătire a reintegrării în societate după o perioadă de protecție
specială (inclusiv lipsiți de sprijin parental); persoane vârstnice (singure sau dependente și/sau cu nevoi
de îngrijire de lungă durată); persoane cu dizabilități (copii și adulți); persoane cu un nivel scăzut de
școlaritate; șomeri de lungă durată; persoane de etnie romă; persoane fără adăpost; victime ale violenței
domestice; victime ale traficului de persoane; persoane private de libertate sau sub control judiciar;
persoane aflate sub supravegherea serviciilor de probațiune; refugiați; migranți; persoane consumatoare
de substanțe; persoane care locuiesc în zone urbane sau rurale marginalizate etc.
Aceste obiective se referă la „un trai decent pentru toți, în temeiul principiului „Nimeni nu este lăsat în
urmă”; investiții sociale pentru promovarea coeziunii; protecție socială pe tot parcursul vieții unei
persoane și îmbunătățirea capacității administrative pentru coordonarea politicilor în plan național în acord
cu exigențele europene”.
Aceste obiective contribuie la îndeplinirea scopului general al sistemului de protecție socială, respectiv de
a preveni, diminua sau înlătura consecințele unor evenimente cu risc social asupra nivelul de trai al
populației, care pot generaliza situații de excluziune socială sau marginalizare.
Protecția socială, conform Legii asistenței sociale, reprezintă un ansamblu de măsuri şi acţiuni care au ca
scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod
special pentru anumite grupuri sociale.
Sistemul de protecție socială din România cuprinde sistemul de asigurări sociale (contributiv) și sistemul
de asistență socială (noncontributiv). Sistemul național de asistență socială intervine subsidiar sau, după
caz, complementar sistemelor de asigurări sociale. În primul rând, responsabilitatea privind identificarea
soluțiilor în situațiile de dificultate revine fiecărei persoane și familiei acesteia, statul intervenind în
subsidiar, atunci când o persoană/familie nu își poate asigura singură nevoile de bază. Statul, prin politicile
publice din domeniul serviciilor sociale, contribuie la promovarea, respectarea și garantarea drepturilor
beneficiarilor la o viață independentă, împlinită și demnă, precum și la facilitarea participării acestora la
viața socială, economică, politică și culturală.
Sistemul de asigurări sociale se bazează pe principiul solidarității și asigură un nivel de bază corespunzător
de securitate pentru toţi cetățenii. El este instituit, reglementat, administrat și finanţat de către stat, dar și
prin intermediul impozitelor sau cotizaţiilor plătite de către persoanele asigurate. Astfel, este un sistem
contibutoriu. Asigurările sociale se aplică în următoarele domenii:

a) ocuparea forţei de muncă (asigurarea împotriva șomajului),

b) venituri (plata pensiilor),
c) capacitatea de obţinere a unor venituri (asigurarea de sănătate).
Prin sistemul asigurărilor sociale se asigură finanţarea măsurilor de ocrotire, de protecţie şi de ajutorare a
cetăţenilor activi, a pensionarilor şi a membrilor de familie. Măsurile constau în acordarea de către stat de
pensii, indemnizaţii, ajutoare, trimiteri la tratament balnear şi alte drepturi, în perioada în care se găsesc,
temporar sau definitiv, în incapacitate de muncă din cauză de accident de muncă sau boală profesională
sau în alte cazuri când ajutorarea este necesară.
Informații despre asigurarea socială împotriva șomajului, precum și măsurile pentru realizarea strategiilor
şi politicilor elaborate în vederea protecţiei persoanelor pentru riscul de şomaj, asigurării unui nivel ridicat
al ocupării şi adaptării forţei de muncă la cerinţele pieţei muncii sunt precizate în Legea Nr. 76/2002 din
16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Indemnizațiile pentru șomaj urmăresc să ofere oricărui lucrător o asigurare împotriva consecințelor unei
disponibilizări sau ale unei restructurări, asigurându-i un nivel al resurselor adecvat.
Informații despre sistemul public de pensii, contribuția la acest tip de asigurare socială, categorii de pensii,
calculul și plata pensiilor sunt precizate în Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar
de pensii publice. Obiectivul pensiei de vârstă este de a oferi pensionarilor un venit sigur care îl înlocuiește
pe cel avut în timpul vieții active, ținând seama de nivelul de trai avut anterior.
Informații despre asigurările sociale de sănătate, persoanele asigurate, drepturile și obligațiile acestora,
medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și alte mijloace terapeutice, servicii medicale,
furnizorii de servicii medicale, organizarea caselor de asigurări de sănătate ș.a. sunt precizate în Legea Nr.
95/2006 din 14 aprilie 2006 *** Republicată privind reforma în domeniul sănătăţii. În situații de
incapacitate de muncă, de handicap, de accident de muncă sau de boală profesională, pentru a substitui
veniturile pentru un trai independent, sunt asigurate, ca urmare a unei contribuții anterioare, asigurări
sociale de sănătate.
Sistemul de asistență socială este descris în Legea asistenței sociale în vigoare, 292/2011. Această lege
asigură cadrul legal şi instituţional unitar şi coordonat prin care sunt stabilite principiile şi regulile generale
de acordare a măsurilor de asistenţă socială, precum şi criteriile de organizare şi funcţionare a sistemului,
în vederea asigurării condiţiilor adecvate pentru elaborarea şi implementarea politicilor publice sectoriale
din domeniul asistenţei sociale. Conform acestei legi, sistemul de asistență socială este definit ca un
ansamblul de instituţii, măsuri şi acţiuni prin care statul, reprezentat de autorităţile administraţiei publice
centrale şi locale, precum şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor
temporare ori permanente ale situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a
persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor.
Asistenţa socială, componentă a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi
beneficiile sociale, iar prin măsurile şi acţiunile specifice, are drept scop dezvoltarea
capacităţilor individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii
şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.

Factorii care influențează sistemul de asistență socială, putând determina noi modificări și ajustări
structurale pot fi:
− sistemul politico-ideologic/legislația,
− recunoaşterea nevoilor sociale (care sunt dinamice),
− gradul de dezvoltare al unei ţări.
Sistemul politico-ideologic, precum și legislația unei țări au un impact asupra populației vizate de
reglementările prevăzute în documentele legislative (legi, ordine de ministru, hotărâri de Guvern,
ordonanțe de urgență ale Guvernului, strategii).
Nevoile sociale sunt într-o continuă schimbare, raportate la contextul social. Conform Legii asistenței
sociale (292/2011), nevoile sociale reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile fiecărei persoane pentru
asigurarea condiţiilor strict necesare de viaţă, în vederea asigurării participării sociale sau integrării
sociale ale unei persoane sau ale unei familii. Acestea sunt identificate de către instituțiile/autoritățile
publice care își desfășoară activitatea în domeniul social în proximitatea domiciliului sau reședinței
beneficiarilor.
Gradul de dezvoltare al unei țări influențează atât acordarea unor beneficii sociale, cât și organizarea și
furnizarea de servicii sociale în raport cu nevoile identificate.
Asistentul social aduce o orientare a practicii asistenței sociale în toate formele de intervenție. Aceasta
presupune că sistemul client, asistentul social, furnizorul de servicii sociale și mediul extern se schimbă
constant și interacționează între ele. Clienții se schimbă pe măsură ce dobândesc noi abilități și resurse
suplimentare pentru a face față situațiilor din viața lor. Asistenții sociali evoluează continuu ca indivizi și
specialiști calificați, ca o consecință a experienței practice, a dezvoltării personale, a instruirii, a
supervizării și a educației formale. Furnizorii de servicii sociale se schimbă ca răspuns la cererile de
servicii noi, schimbări în componența clienților și a personalului și schimbări în politica socială, sprijin
financiar. Mediul extern, în special arena politică, se schimbă ca urmare a evoluțiilor politice și economice
și a schimbărilor ideologice.

SCURT ISTORIC PRIVIND SISTEMUL DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DIN ROMÂNIA

Contextul socio-cultural şi politic a influenţat dezvoltarea asistenţei sociale ca profesie în România. Dacă
până în 1920 s-au pus bazele structurării sistemului de asistenţă socială prin iniţiative de tip asistenţă
socială, după această perioadă s-a realizat trecerea de la forma de ajutare creştinească la cea
profesionalizată în cadrul serviciilor sociale.
Statul român a fost preocupat de protecţia şi asistenţa socială apărând nevoia unor oameni calificaţi care
să răspundă problemelor sociale, de aceea din 1920 şi până în 1945 a avut loc etapa de diversificare
instituţională şi de maturizare a sistemului de asistenţă socială. În această perioadă s-au legiferat primele
legi în domeniul asistenţei sociale şi a apărut prima şcoală de asistenţă socială.
După cel de-al Doilea Război Mondial (1945) şi până în 1989 are loc un declin al asistenţei sociale, când
au fost desfiinţate reţeaua serviciilor de asistenţă socială şi învăţământul de asistenţă socială, iar profesia
de asistent social a fost eliminată din nomenclatorul ocupaţiilor.
După revoluţia din decembrie 1989 are loc o nouă etapă, respectiv cea de modernizare a sistemului de
asistenţă socială în care apar reforme legislative, se reînfiinţează învăţământul de asistenţă socială, se
reconstituie reţeaua serviciilor sociale la nivel descentralizat şi se înfiinţează structuri asociative
nonguvernamentale.
Capitolul II. VALORI ȘI PRINCIPII PRIVIND SISTEMUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ DIN
ROMÂNIA
A. Ce este protecţia socială?
Conform art.6, lit.33 din Legea nr. 292/2011, Legea asistenței sociale, protecţia socială este definită în
contextul valorilor, principiilor și tradițiilor care guvernează relațiile sociale dintre persoane, grupuri,
comunități şi instituţii, în statele Uniunii Europene şi reprezintă un ansamblu de măsuri şi acţiuni care au
ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod
special pentru anumite grupuri sociale. Protecţia socială cuprinde două componente de bază: asigurările
sociale în sistem contributiv şi asistenţa socială, ca și componentă noncontributivă.
Conform Raportului European privind Dezvoltarea (2010:5), protecţia socială este definită astfel: „un set
de acţiuni specifice pentru a aborda problema vulnerabilităţii vieţii oamenilor prin asigurări sociale,
oferind protecţie împotriva riscurilor şi a adversităţilor pe tot parcursul vieţii; prin asistenţă socială, oferind
plăţi şi transferuri în natură pentru sprijinirea şi capacitarea săracilor; şi prin eforturi de incluziune, pentru
ca asistenţa şi asigurările sociale să devină mai accesibile persoanelor marginalizate.”
B. Funcţiile de bază ale protecție sociale sunt:
• asigurarea de mecanisme pentru evitarea dificultăţilor grave cu care s-ar putea
confrunta persoanele sărace, dar şi celelalte în condiţiile unor riscuri grave
• asigurarea mijloacelor necesare pentru a ajuta persoanele sărace în lupta împotriva sărăciei
• îmbunătăţirea accesului grupurilor marginalizate la ambele facilităţi.
Protecţia socială este mai mult decât crearea de „plase de siguranţă” care să reducă impactul crizelor grave:
ea face parte dintr-o abordare cuprinzătoare a salvării oamenilor de la sărăcie, care să le permită acestora
nu numai să beneficieze de creştere, ci şi să participe la ea în mod activ. (Raportul European privind
Dezvoltarea, 2010:5)
Protecția socială este un drept stipulat în “Declarația universală a drepturilor omului”. Într-un stat
dezvoltat, protecția socială nu poate înlocui creșterea economică și nici investițiile orientate spre creștere
și dezvoltare, cum ar fi construirea infrastructurii sau asigurarea serviciilor de sănătate și educație. “O
protecție socială bine gândită poate încuraja soluțiile bazate pe piață, cum sunt activitățile de
microfinanțare care oferă credite sau asigurări, și poate oferi mijloacele necesare pentru ca măsurile să
ajungă până la cei mai săraci, constituind în același timp un sistem de protecție atunci când soluțiile bazate
pe piață nu au efectul scontat. Oferind beneficii directe și indirecte, protecția socială poate elimina
cercurile vicioase, prevenind reapariția aceleași probleme.” (Raport European privind Dezvoltarea,
2010:6)
C. Valorile și principiile care stau la baza sistemului de asistență socială
Ele sunt prevăzute în Legea asistenței sociale.
Acestea sunt:
a) Solidaritatea socială, potrivit căreia întreaga comunitate participă la sprijinirea persoanelor vulnerabile
care necesită suport şi măsuri de protecţie socială pentru depăşirea sau limitarea unor situaţii de dificultate,
în scopul asigurării incluziunii sociale a acestei categorii de populaţie.
b) Subsidiaritatea, potrivit căreia, în situaţia în care persoana sau familia nu îşi poate asigura integral
nevoile sociale, intervin colectivitatea locală şi structurile ei asociative şi, complementar, statul.
c) Universalitatea, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul la asistenţă socială, în condiţiile prevăzute
de lege.
d) Respectarea demnităţii umane, potrivit căreia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi
deplină a personalităţii, îi sunt respectate statutul individual şi social şi dreptul la intimitate şi protecţie
împotriva oricărui abuz fizic, psihic, intelectual, politic sau economic.
e) Abordarea individuală, potrivit căreia măsurile de asistenţă socială trebuie adaptate situaţiei particulare
de viaţă a fiecărui individ; acest principiu ia în considerare caracterul şi cauza unor situaţii de urgenţă care
pot afecta abilităţile individuale, condiţia fizică şi mentală, precum şi nivelul de integrare socială a
persoanei; suportul adresat situaţiei de dificultate individuală constă inclusiv în măsuri de susţinere
adresate membrilor familiei beneficiarului;
f) Parteneriatul, potrivit căruia autorităţile publice centrale şi locale, instituţiile publice şi private,
organizaţiile neguvernamentale, instituţiile de cult recunoscute de lege, precum şi membrii comunităţii
stabilesc obiective comune, conlucrează şi mobilizează toate resursele necesare pentru asigurarea unor
condiţii de viaţă decente şi demne pentru persoanele vulnerabile.
g) Participarea beneficiarilor, potrivit căreia beneficiarii participă la formularea şi implementarea
politicilor cu impact direct asupra lor, la realizarea programelor individualizate de suport social şi se
implică activ în viaţa comunităţii, prin intermediul formelor de asociere sau direct, prin activităţi voluntare
desfăşurate în folosul persoanelor vulnerabile.
h) Transparenţa, potrivit căreia se asigură creşterea gradului de responsabilitate a administraţiei publice
centrale şi locale faţă de cetăţean, precum şi stimularea participării active a beneficiarilor la procesul de
luare a deciziilor.
i) Nediscriminarea, potrivit căreia persoanele vulnerabile beneficiază de măsuri şi acţiuni de protecţie
socială fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie
socială, opinie, sex ori orientare sexuală, vârstă, apartenenţă politică, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată.
j) Eficacitatea, potrivit căreia utilizarea resurselor publice are în vedere îndeplinirea obiectivelor
programate pentru fiecare dintre activităţi şi obţinerea celui mai bun rezultat în raport cu efectul proiectat.
k) Eficienţa, potrivit căreia utilizarea resurselor publice are la bază respectarea celui mai bun raport cost-
beneficiu.
l) Respectarea dreptului la autodeterminare, potrivit acestui prinicipiu, fiecare persoană are dreptul de a
face propriile alegeri, indiferent de valorile sale sociale, asigurându-se că aceasta nu ameninţă drepturile
sau interesele legitime ale celorlalţi.
m) Activizarea, potrivit căreia măsurile de asistenţă socială au ca obiectiv final încurajarea ocupării, în
scopul integrării/reintegrării sociale şi creşterii calităţii vieţii persoanei, şi întărirea nucleului familial.
n) Caracterul unic al dreptului la beneficiile de asistenţă socială, potrivit căruia pentru aceeaşi nevoie sau
situaţie de risc social se poate acorda un singur beneficiu de acelaşi tip.
o) Proximitatea, potrivit căreia serviciile sunt organizate cât mai aproape de beneficiar, pentru facilitarea
accesului şi menţinerea persoanei cât mai mult posibil în propriul mediu de viaţă.
p) Complementaritatea şi abordarea integrată, potrivit cărora, pentru asigurarea întregului potenţial de
funcţionare socială a persoanei ca membru deplin al familiei, comunităţii şi societăţii, serviciile sociale
trebuie corelate cu toate nevoile beneficiarului şi acordate integrat cu o gamă largă de măsuri şi servicii
din domeniul economic, educaţional, de sănătate, cultural etc.
q) Concurenţa şi competitivitatea, potrivit cărora furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi trebuie să
se preocupe permanent de creşterea calităţii serviciilor acordate şi să beneficieze de tratament egal pe piaţa
serviciilor sociale.
r) Egalitatea de şanse, potrivit căreia beneficiarii, fără niciun fel de discriminare, au acces în mod egal la
oportunităţile de împlinire şi dezvoltare personală, dar şi la măsurile şi acţiunile de protecţie socială.
s) Confidenţialitatea, potrivit căreia, pentru respectarea vieţii private, beneficiarii au dreptul la păstrarea
confidenţialităţii asupra datelor personale şi informaţiilor referitoare la viaţa privată şi situaţia de
dificultate în care se află.
t) Echitatea, potrivit căreia toate persoanele care dispun de resurse socioeconomice similare, pentru
aceleași tipuri de nevoi, beneficiază de drepturi sociale egale.
u) Focalizarea, potrivit căreia beneficiile de asistenţă socială şi serviciile sociale se adresează celor mai
vulnerabile categorii de persoane şi se acordă în funcţie de veniturile şi bunurile acestora.
v) Dreptul la liberă alegere a furnizorului de servicii, potrivit căruia beneficiarul sau reprezentantul legal
al acestuia are dreptul de a alege liber dintre furnizorii acreditaţi.
Capitolul III. BENEFICIARII SISTEMULUI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

A. Beneficiarii sistemului de asistență socială pot fi:

➢ toți cetățenii români care se află pe teritoriul României.

➢ cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetăţenii
Confederaţiei Elveţiene,

➢ străinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România,

➢ persoanele şi familiile aflate în situaţii de dificultate,

➢ grupurile şi comunităţile aflate în situaţii de dificultate,

➢ beneficiarii serviciilor de îngrijire personală: persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilităţi şi bolnavii

cronici.

B. Principalele grupuri vulnerabile din România

1. Persoane sărace
− Copii săraci, mai ales aceia care trăiesc în familii cu mulți copii sau în familii monoparentale
− Persoane sărace angajate, mai ales muncitori subcalificați (în principal din mediul rural);
lucrători pe cont propriu atât în agricultură, cât și în alte domenii
− Tineri șomeri și NEET (persoane care nu sunt angajate și nu sunt înscrise în sistemul de
învățământ sau de formare profesională )
− Persoane cu vârste între 50 și 64 de ani care nu sunt încadrate profesional și care sunt excluse
din programele de asistență socială
− Persoane vârstnice sărace, mai ales cele care locuiesc cu membri ai familiei aflați în întreținere
și persoane vârstnice singure
2. Copii și tineri lipsiți de îngrijire și sprijin parental
− Copii abandonați în unități medicale
− Copii care trăiesc în centre de plasament mari sau de calitate slabă
− Tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului
− Copii și tineri care trăiesc pe stradă
− Copii cu părinți care lucrează în străinătate, mai ales aceia cu amândoi părinții în străinătate și
cei care se confruntă cu separarea pe termen lung de părinții
lor
− Copii lipsiți de libertate
− Mame adolescente

3. Persoane vârstnice singuresau dependente

− Persoane vârstnice care locuiesc singure și/sau sunt dependente și/sau care au nevoi complexe
de îngrijire
 4. Romi
− Copii și adulți de etnie romă cu risc de a fi excluși din familii fără a avea un venit sustenabil

5. Persoane cu dizabilități
− Copii și adulți cu dizabilități, inclusiv persoane invalide și cu o concentrare pe persoanele cu
nevoi complexe

6. Alte grupuri vulnerabile

7. Persoane care trăiesc în comunități marginalizate

− Persoane care suferă de dependență de alcool, droguri și alte substanțe toxice
− Persoane lipsite de libertate sau aflate sub control judiciar
− Persoane aflate în evidențele serviciilor de probațiune, față de care au fost dispuse măsuri sau
sancțiuni neprivative de libertate (persoanele față de care s- a dispus amânarea aplicării pedepsei,
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiționată - în cazul în care restul
rămas neexecutat din pedeapsă este de 2 ani sau mai mare și persoanele față de care s-a dispus
executarea pedepsei amenzii prin prestarea de muncă în folosul comunității)
− Minori aflați în evidențele serviciilor de probațiune (minorii sancționați cu o măsură educativă
neprivativă de libertate, față de care s-a dispus înlocuirea măsurii educative privative de liberate
sau eliberarea din detenție)
− Persoane fără domiciliu
− Victime ale violenței domestice
− Victime ale traficului de ființe umane
− Refugiați și imigranți
− Comunitățile rurale sărace
− Comunitățile urbane marginalizate
− Comunități rome sărace și marginalizate monoparentală poate să fie afectat și de sărăcie și/sau de
lipsuri multiple.

C. Beneficiarii de servicii sociale au următoarele drepturi:

a) să li se respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, fără discriminare pe bază de naştere, rasă,

sex, religie, opinie sau orice altă circumstanţă personală ori socială;
b) să fie informaţi asupra situaţiilor de risc, precum şi asupra drepturilor sociale;
c) să li se comunice, în termeni accesibili, informaţiile privind drepturile fundamentale şi măsurile
legale de protecţie, precum şi cele privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a le obţine;
d) să participe la procesul de luare a deciziilor în furnizarea serviciilor sociale;
e) să li se asigure păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor furnizate şi primite;
 f) să li se asigure continuitatea serviciilor sociale furnizate, atât timp cât se menţin condiţiile care
au generat situaţia de dificultate;
g) să fie protejaţi de lege atât ei, cât şi bunurile lor, atunci când nu au capacitate de decizie, chiar
dacă sunt îngrijiţi în familie sau într-o instituţie;
h) să li se garanteze demnitatea şi intimitatea;
i) să li se respecte viaţa intimă;
j) să participe la luarea deciziilor privind intervenţia socială care li se aplică, putând alege variante
de intervenţii, dacă acestea există;
k) să participe la evaluarea serviciilor sociale primite;
l) să participe în organismele de reprezentare ale furnizorilor de servicii sociale;
m) să fie respectate toate drepturile speciale care privesc minorii sau persoanele cu handicap.

D. Beneficiarii de servicii sociale au următoarele obligaţii:

a) să furnizeze informaţii corecte cu privire la identitate, situaţie familială, socială, medicală şi
economică;
b) să participe la procesul de furnizare a serviciilor sociale;
c) să contribuie, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la plata serviciilor sociale furnizate, în
funcţie de tipul serviciului şi de situaţia lor materială;
d) să comunice orice modificare intervenită în legătură cu situaţia lor personală.

E. Informaţiile confidenţiale pot fi dezvăluite fără acordul beneficiarilor în următoarele situaţii:

a) atunci când dispoziţiile legale o prevăd în mod expres;

b) când este pusă în pericol viaţa persoanei beneficiare sau a membrilor unui grup social;
c) pentru protecţia vieţii, integrităţii fizice sau a sănătăţii persoanei, în cazul în care aceasta se află
în incapacitate fizică, psihică, senzorială ori juridică de a-şi da consimţământul.
Capitolul IV. NECESITATEA REVIZUIRII SISTEMULUI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ DIN
ROMÂNIA
(Această lucrare este scrisă de Patricia Runcan și Adriana Călăuz și este preluată integral din
cartea Riscuri și oportunități ale sistemului de asistență socială în România. Coord. Patricia
Runcan, Elena Zamfir. 2011: 30-40)
A. Introducere
Trăim într-o lume care se află într-o permanentă schimbare socială şi morală. Nevoile societăţii
sunt într-o permanentă şi dinamică evoluţie. Totul parcă se schimbă prea repede, se schimbă cu o
repeziciune caracteristică vremurilor noastre. Există o dinamică a schimbărilor sectoriale din
fiecare sistem, cu scopul ca sistemul să fie tot mai relevant şi actualizat cerinţelor şi nevoilor
beneficiarilor.
În ultimii ani s-au produs schimbări majore în sistemul de asistenţă socială din România, iar în
prezent suntem în aşteptarea unor acte normative, care vor revizui şi vor redefini întregul sistem
de asistenţă socială din ţara noastră. Schimbările sunt bune şi eficiente, dacă aduc soluţii moderne,
concrete şi practice la soluţionarea problemelor cu care se confruntă beneficiarii sistemului de
asistenţă socială şi, totodată, sunt valoroase, dacă ajută la prevenirea unor probleme sociale majore
din comunităţile locale şi sectoriale.

B. Sistemul de asistenţă socială

Sistemul de asistenţă socială este un palier foarte important al sistemului de protecție socială. Dacă
palierele, care alcătuiesc sistemul de protecţie socială nu funcţionează coerent şi unitar, atunci
întregul sistem de protecţie socială riscă să intre, mai devreme sau mai târziu, în faliment.
Există o diferenţă semnificativă asupra percepţiei sistemului de asistenţă socială în prezent,
comparativ cu percepţia sistemului din trecut. Dacă înainte de 1989 şi imediat după, sistemul de
asistenţă socială era perceput ca fiind un act filantropic, care punea accent mai mult pe asigurarea
unor venituri minime pentru subzistenţa celui în nevoie, acum sistemul naţional de asistenţă socială
se concentrează mai mult pe mijloacele şi metodele care ajută persoana vulnerabilă să se
reintegreze pe piaţa muncii, care o ajută să se reintegreze social.
Această tranziţie de la filantropie la ajutor sistematic, de la servicii primare la servicii specializate
s-a putut realiza datorită pregătirii profesionale a asistenţilor sociali din sistemul de asistenţă
socială şi a instituirii unor beneficii de asistenţă socială, care au acoperit o diversitate cât mai largă
de nevoi ale grupurilor vulnerabile.
Necesitatea revizuirii sistemului de asistenţă socială se impune datorită faptului că studiile de
specialitate realizate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale indică o slabă eficienţă a
sistemului de prestaţii sociale şi servicii specializate. De asemenea, se poate observa lipsa
rezultatelor notabile şi a impactului pe termen lung.
Studiile arată că sistemul naţional de asistenţă socială încă neglijează categoriile vulnerabile
importante şi este orientat către abordarea punctuală a unor probleme. Deşi sistemul de beneficii
este foarte generos în prezent, el totuşi are o slabă focalizare şi nu asigură reabilitarea şi recuperarea
beneficiarilor din starea de vulnerabilitate.

Tabel : Principalele probleme ale sistemului de asistenţă socială şi soluţiile identificate prin
Stategia privind Reforma în domeniul asistenţei sociale din România, 2011-2013
Problema Soluţii identificate

I. Probleme de eficienţă a utilizării

fondurilor disponibile

1. Fraudarea sistemului sau acordarea 1.Reducerea nivelului erorilor, fraudelor,

eronată a anumitor prestaţii sociale corupţiei

2. Dependenţa unui număr mare de 2.Reducerea/eliminarea dependenţei

beneficiari de prestaţiile sociale primite beneficiarilor de sistemul de asistenţă socială

3. Număr mare de prestaţii, dar cu 3.Reducerea numărului de prestaţii sociale şi

cuantumuri scăzute ca valoare a cuantumului de prestaţii / persoană

4. Preponderenţa prestaţiilor în detrimentul 4. Creşterea ponderii serviciilor

serviciilor sociale

5. Slaba participare şi responsabilizare a 5. Participarea activă şi responsabilizarea

beneficiarilor la procesul de beneficiarilor

asistenţă/schimbare

II Probleme de organizare a sistemului de

asistenţă socială

6. Lipsa de coordonare/corelare a bazelor de 6. Coordonarea/unificarea bazelor de date-

date cu informaţii despre beneficiari CNPP, ANAF, Evidenţa Populaţiei, SAFIR

existente la nivelul diferitelor instituţii cu etc.

datele cu caracter de asistenţă socială

7. Proceduri complicate şi uneori 7. Coordonarea şi simplificarea procedurilor de

neconcordanţe de aplicare pentru obţinerea solicitare şi acordare a drepturilor sociale

drepturilor sociale
8. Colaborare şi coordonare insuficientă între 8. Îmbunătăţirea colaborării interinstituţionale
diferitele instituţii publice locale pentru în programe de prevenire a riscurilor sociale
prevenirea apariţiei şi agravării unor probleme
sociale

9. Luarea unor măsuri fără evaluarea 9. Adoptarea politicilor/măsurilor numai pe

baza unor studii de evaluare a nevoilor şi
nevoilor, consecinţelor posibile
consecinţelor/implicaţiilor acestora

10. Monitorizarea şi evaluarea insuficientă 10. Monitorizarea şi evaluarea rezultatelor şi

impactul măsurilor; studii/evaluări periodice
(numai cantitativă) a programelor de

asistenţă socială (prestaţii şi servicii) şi a

rezultatelor/impactului acestora

III Probleme legate de resursele umane

din sistemul de asistenţă socială

11. Nespecialişti care lucrează în asistenţa 11. Asistenţa socială cu asistenţi sociali

socială calificaţi

12. Insuficienta pregătire/specializare 12. Asigurarea formării continue a

continuă a celor care lucrează în sistemul specialiştilor care lucrează în sistemul de

naţinal de asistenţă socială asistenţă socială

IV Probleme legate de accesibilitatea şi

Calitatea serviciilor de asistenţă socială

13. Disparităţi în calitatea şi accesul la 13. a) Revizuirea şi completarea standardelor

de asistenţă socială
servicii de asistenţă socială de calitate pentru
serviciile b)Alocarea de fonduri pentru un minim

de servicii la nivel local

V Probleme legate de gradul de acoperire şi

flexibilitate/adaptare a serviciilor şi
prestaţiilor de asistenţă socială

16. Slaba dezvoltare a unor domenii de 16. Incluziunea socială a tuturor categoriilor
excluse social
politică socială şi inechităţi în nivelul şi
 finanţarea diferitelor programe, prestaţii şi

servicii adresate unor categorii de

beneficiari/probleme (ex. locuire, asistenţă

socială rurală, persoane fără adăpost, victime

ale violenţei în familie, persoane care practică
prostituţia/sexul comercial, persoane
dependente de droguri, alcool, familii
monoparentale, persoane vârstnice

dependente, şomeri de lungă durată)

17. Capacitate redusă la adaptare şi răspuns 17. Flexibilizarea sistemului de asistenţă

(reacţie prin programe) la noile tipuri de
socială pentru a răspunde prompt noilor
probleme sociale, categorii de beneficiari (ex.
adicţie, catastrofe naturale, consumul de probleme/riscuri sociale
droguri legale e.g. etnobotanice etc.,
prostituţie)

VI Problema de vizibilitate a cheltuielilor

din sistemul de asistenţă socială

18. Cheltuielile aferente serviciilor sociale 18. Cuantificarea cheltuielilor cu serviciile

nu sunt monitorizate distinct sociale şi estimarea costului cu asistenţa

socială /familie care să includă atât beneficiile

în bani, cât şi în serviciile accesate.

Concluzii privind sistemul de asistenţă socială din România

• În planificarea strategică din domeniul asistenţei sociale, prea adesea se amână rezolvarea şi tratarea
problemelor importante în detrimentul problemelor urgente;
• Nu există o viziune unitară şi coerentă la nivel central şi local asupra sistemului de asistenţă socială;
• Sistemul de asistenţă socială din România nu oferă alternative pentru persoanele aflate în situaţie de criză,
expuse riscului, ci preferă să se ocupe de cazurile mai uşoare;
• Legislaţia din domeniul social este foarte generoasă în servicii existente pe hârtie, care însă sunt aproape
inexistente în comunităţi. De asemenea, cadrul legislativ modificat periodic poate duce la o
nefuncţionalitate a sistemului, din cauza modificărilor repetate, multe dintre ele fiind date fără o justificare
clară;
• Experimentele nereuşite, care au fost făcute în sistemul de asistenţă socială duc la erodarea sistemului şi la
ineficienţa lui pe termen lung;
• În sistemul actual de asistenţă socială putem observa şi o schimbare importantă a rolului asistentului social.
În prezent, asistentul social nu mai este profesionistul care asigură într-o manieră suportivă reintegrarea
celor vulnerabili, ci devine “inspectorul” care verifică beneficiarii de ajutor social şi se asigură că
descurajează accesul acestora la bani nemunciţi (Arpinte D., 2011, p.131);
• Salarizarea neatractivă a profesioniştilor din sistemul de asistenţă socială din România duce la
neatractivitatea profesării asistenţei sociale, care pe termen lung poate genera “migraţia” profesioniştilor
din sistemul de asistenţă socială într-un alt sistem mai bine plătit sau chiar într-o altă ţară;
• Economia socială poate sprijini într-un mod semnificativ asistenţa socială, dar nu o poate substitui;
• Sistemul de asistenţă socială din România chiar trebuie să-şi îmbunătăţească componentele esenţiale care
îl definesc ca sistem: formarea specialiştilor, furnizarea şi calitatea serviciilor oferite, cadrul legislativ şi
cadrul instituţional. De asemenea, el funcţionează deficitar şi datorită faptului că este subfinanţat;
• În România, sistemul de asistenţă socială trebuie să pună accentul pe reintegrarea socială a beneficiarilor şi
pe formarea continuă a profesioniştilor din sistem, pentru ca aceştia să devină capabili de a oferi servicii
sociale de calitate.

Legea cadru a asistenței sociale: legea nr.292/2011

http://mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/Assistenta-sociala-
2018/Legea_asistentei_sociale_18012018.pdf
Acte modificatoare
#M1: Ordonanţa Guvernului nr. 31/2015
#M2: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2016
#M3: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2016
#M4: Legea nr. 79/2017
#M5: Legea nr. 110/2017
A se vedea şi Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale.

Legea asistenței sociale a fost promulgată în M.O. nr. 905, în 20.12.2011 și ea aduce multe informații
complexe în domeniul asistenței sociale.
În principal, noua lege a asistenței sociale prezintă și reglementează următoarele:
• Definește sistemul de asistență socială;
• Definește componentele principale ale sistemului de asistență socială care sunt date de sistemul de
beneficii sociale și de sistemul de servicii sociale;
• Prezintă și explică principiile generale și valorile de bază ale sistemului de asistență socială;
• Explică procedura și modalitatea de contractare a serviciilor sociale;
• Prezintă măsurile integrate de asistență socială privind prevenirea, combaterea sărăciei și a riscului
de excluziune socială;
• Prezintă măsurile integrate de asistență socială privind asistența socială a copilului și a familiei;
• Prezintă măsurile integrate de asistență socială privind asistența socială a persoanelor cu
dizabilități;
• Prezintă măsurile integrate de asistență socială privind asistența socială a persoanelor vârstnice;
• Instituțiile responsabile, la nivel central și local, în acordarea măsurilor de asistență socială și a
atribuțiilor ce le revin;
• Reglementarea cadrului general de finanțare a sistemului național de beneficii sociale și servicii
sociale.
Capitolul V. CONSTRUCȚIA INSTITUȚIONALĂ, LA NIVEL CENTRAL ȘI LOCAL, A
SISTEMULUI NAȚIONAL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Ministerul Muncii şi Protecției Sociale (MMPS) este organul de specialitate al administraţiei publice
centrale care coordonează sistemul național de asistență socială din România. MMPS realizează
politicile naţionale, corelate cu cele la nivel european şi internaţional, în domeniul muncii, familiei,
protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, îndeplinind rolul de autoritate de stat, strategie şi planificare,
reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare, inspecţie şi control.

A. Instituţii care funcţionează în subordinea, sub autoritatea şi coordonarea

MMPS:

a. Instituții care funcţionează în subordinea Ministerului Muncii şi Protecției Sociale:

1. Inspecţia Muncii (asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi

sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei produselor din domeniul de competenţă) -
https://www.inspectiamuncii.ro/

2. Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (are ca scop administrarea şi gestionarea
într- un sistem unitar de plată a beneficiilor de asistenţă socială şi a altor programe privind servicii
sociale susţinute de la bugetul de stat, realizarea de activităţi de evaluare şi monitorizare a serviciilor
sociale, precum şi controlul măsurilor de asistenţă socială privind prevenirea, limitarea sau înlăturarea
efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea
socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor, realizate de autorităţile administraţiei publice
centrale şi locale şi de alte persoane fizice şi juridice) - http://www.mmanpis.ro/

3. Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabil ităţi, Copii şi Adopţii

(realizează politica națională în domeniile protecției și promovării drepturilor persoanelor cu
dizabilităţi, protecției și promovării drepturilor copilului, prevenirii separării copilului de părinți,
protecției speciale a copilului separat temporar sau definitiv de părinți și al adopției, îndeplinind
funcțiile de autoritate de stat, reprezentare, reglementare, strategie, monitorizare şi control) -
http://andpdca.gov.ro/w/.

4. Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (promovează principiul
egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în vederea eliminării tuturor formelor de
discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate politicile şi programele naţionale, şi care exercită
funcţiile de strategie, reglementare, reprezentare şi autoritate de stat în domeniul violenţei în familie,
cu atribuţii în elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiilor şi politicilor Guvernului în domeniul
violenţei în familie.) - https://anes.gov.ro/
B. Instituții care funcţionează sub autoritatea Ministerului Muncii şi Protecției Sociale:

1. Casa Naţională de Pensii Publice (administrează sistemul public de pensii şi sistemul de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, acordă persoanelor asigurate pensii și alte prestații de
asigurări sociale.

2. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (aplică politicile şi strategiile privind
ocuparea forţei de muncă şi formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi
asigură coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii unităţilor din subordine, în scopul aplicării
unitare a legislaţiei în domeniul specific de activitate şi al realizării atribuţiilor ce le revin acestora,
potrivit legii). - https://www.anofm.ro/index.html?agentie=ANOFM&page=0

Dezoltarea, administrarea și acordarea serviciilor sociale este în responsabilitatea:

-autorităților publice centrale (MMPS, ANDPDCA, ANES, ANPIS etc.) pentru
• elaborarea politicilor publice, programelor şi strategiilor naţionale în domeniu,
• reglementarea, coordonarea şi controlul aplicării lor,
• evaluarea şi monitorizarea calităţii serviciilor sociale.
- autorităților publice locale pentru :
• organizarea, administrarea şi acordarea serviciilor sociale (pot fi externalizate către organizații
nonguvernamentale, instituții de cult, persoane juridice sau juridice de drept public sau privat
în condițiile legii).

Activitățile se asigură prin asistenții sociali angajați sau ai unor cabinete individuale sau societăți civile
profesionale de asistență socială /excepții lucrători sociali (doar identificarea și evaluarea nevoilor).

Structurile publice cu personalitate juridică sunt organizate ca instituţii de asistenţă socială.

Structurile publice fără personalitate juridică se organizează ca unităţi de asistenţă socială.

Principalele diferențe între asociație și fundație sunt:

 ASOCIAȚII FUNDAȚII

Asociația este subiectul de drept constituit de trei Fundația este subiectul de drept înființat de
sau mai multe persoane care, pe baza unei una sau mai multe persoane care, pe baza unui
înțelegeri, pun în comun și fără drept de restituire act juridic între vii ori pentru cauză de moarte,
contribuția materială, cunoștințele sau aportul lor constituie un patrimoniu afectat, în mod
în muncă pentru realizarea unor activități în interes permanent și irevocabil, realizării unui scop de
general, comunitar sau, după caz, în interesul lor, interes general sau, după caz, comunitar.
personal nepatrimonial.

E nevoie de minim 3 membri fondatori pentru Pentru înființare e nevoie de un singur membru
înființare fondator, dar e totuși necesar să existe un
Consiliu Director alcătuit din minim 3 membri
(unul poate fi fondatorul).

În vederea dobândirii personalității juridice, În vederea dobândirii personalității juridice,

asociații încheie actul constitutiv și statutul fondatorul sau, după caz, fondatorii încheie
Asociației. actul constitutiv și statutul fundației.

Filialele sunt entități cu personalitate juridică, Activul patrimonial inițial al fundației trebuie
putând încheia, în nume propriu, acte juridice de să includă bunuri în natură sau în numerar, a
administrare și de conservare, în condițiile stabilite căror valoare totală să fie de cel puțin 100 de
de asociație prin actul constitutiv al filialei. ori salariul minim brut pe economie, la data
constituirii fundației.

Organul deliberativ care asigura conducerea este Organul deliberativ pentru fundație este
Adunarea generală Consiliul director.

Asociatia impune un nivel patrimonial minim Fundația impune un nivel patrimonial minim
de un salariu minim brut pe economie. de o sută de salarii minime brute.

Nu e necesară numirea unui cenzor dacă sunt mai Este necesară numirea unui cenzor.
puțin de 15 membri în asociație.

Membrii asociației prin Adunarea Generală sunt Fondatorul decide singur componența
organul de conducere și pot decide acceptarea sau

37
 excluderea de noi membri.
Membrii decid
Membri fondatori
în pot fi excluși
Consiliul
Director
Adunarea Generală acest lucru.
Consiliului Director și modul în care dorește
să înlocuiască membrii Consiliului Director.
Fondatorul nu poate fi exclus.
dacă sau
ceilalți
în

Adunarea generală poate să decidă schimbarea Doar Fondatorul poate schimba scopul
Statutului și schimbarea scopului Asociației. fundației, dar Consiliul Director poate
schimba celelalte elemente ale statutului.

Niciun membru fondator nu poate lăsa Fondatorul poate stabili prin Statut că locul său
moștenire
locul în Consiliul Director sau în Adunarea în Consiliul Director va fi luat de către un
Generală. moștenitor la decesul său.

Membrii fondatori pot fi excluși dacă ceilalți Fondatorul nu poate fi exclus.

membri decid în Consiliul Director sau în
Adunarea Generală acest lucru.

Adunarea generală poate să decidă schimbarea Doar Fondatorul poate schimba scopul
Statutului și schimbarea scopului Asociației. fundației, dar Consiliul Director poate
schimba celelalte elemente ale statutului.

Niciun membru fondator nu poate lăsa moștenire Fondatorul poate stabili prin Statut că locul său
locul în Consiliul Director sau în Adunarea în Consiliul Director va fi luat de către un
Generală. moștenitor la decesul său.

C. Responsabilități la nivel central:

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) este autoritatea publică centrală care elaborează
politica de asistenţă socială.

În domeniul asistenţei sociale, Ministerul Muncii și Protecției Sociale îndeplineşte următoarele

atribuţii principale:

a) elaborează politicile publice, strategiile, precum şi programele de dezvoltare unitară a sistemului;

38
b) stabileşte obiectivele prioritare şi direcţiile de acţiune ale politicilor specifice;

c) elaborează proiecte de acte normative, norme metodologice şi alte reglementări privitoare la

organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului de asistenţă socială;

d) iniţiază şi susţine proiecte-pilot pentru implementarea programelor specifice;

e) monitorizează, evaluează şi controlează aplicarea reglementărilor legale;

f) finanţează beneficiile de asistenţă socială acordate din bugetul propriu;

g) elaborează, propune şi monitorizează indicatorii sociali din domeniu;

h) analizează anual, la nivel naţional, datele privind sărăcia şi excluziunea socială, identifică factorii
care contribuie la incluziunea socială, elaborează rapoartele naţionale în domeniu, formulează
recomandări şi propuneri în vederea eficientizării procesului de luare a deciziilor în domeniul
incluziunii sociale;

i) iniţiază şi asigură participarea la programe de formare profesională a personalului cu atribuţii în

domeniu, precum şi a personalului informal;

j) identifică priorităţile de dezvoltare a serviciilor sociale pe categorii de beneficiari şi tipuri de nevoi

în baza cărora elaborează politicile publice, strategiile şi programele sociale adresate persoanelor
vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, victimelor violenţei în familie, persoanelor fără adăpost,
persoanelor şi familiilor afectate de sărăcie, precum şi altor categorii de persoane aflate în nevoie;

k) colectează şi prelucrează datele şi informaţiile referitoare la beneficiari, furnizori şi serviciile

sociale acordate, la nivel naţional;

l) monitorizează implementarea strategiilor autorităţilor administraţiei publice locale privind

dezvoltarea de servicii sociale;

m) elaborează standardele de cost pentru serviciile sociale şi monitorizează respectarea lor de către
furnizorii publici;

n) elaborează criteriile, indicatorii de performanţă şi standardele de calitate privind serviciile sociale,

monitorizează şi controlează respectarea lor de către furnizorii publici şi privaţi;

o) elaborează, finanţează şi implementează programe de interes naţional destinate dezvoltării şi

sustenabilităţii serviciilor sociale;

39
 p) elaborează şi implementează programe şi proiecte finanţate din fonduri structurale şi alte fonduri
internaţionale;

q) acordă subvenţii pentru dezvoltarea serviciilor sociale, în condiţiile legii;

r) finanţează cheltuielile cu lucrări de construcţii, reparaţii, modernizări şi amenajări efectuate la

centrele de servicii sociale, în condiţiile legii;

s) coordonează metodologic activitatea serviciilor publice de asistenţă socială de la nivel teritorial şi

colaborează permanent cu autorităţile administraţiei publice locale;

ş) colaborează şi desfăşoară acţiuni şi programe comune cu furnizorii privaţi de servicii sociale;

D. Responsabilități la nivel local:

În domeniul administrării şi acordării beneficiilor de asistenţă socială, autorităţile administraţiei

publice locale au următoarele atribuţii principale:

a) asigură şi organizează activitatea de primire a solicitărilor privind beneficiile de asistenţă socială;

b) pentru beneficiile de asistenţă socială acordate din bugetul de stat realizează colectarea lunară a
cererilor şi transmiterea acestora către agenţiile teritoriale;

c) verifică îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a beneficiilor de asistenţă socială, conform

procedurilor prevăzute de lege sau, după caz, stabilite prin hotărâre a consiliului local, şi pregătesc
documentaţia necesară în vederea stabilirii dreptului la măsurile de asistenţă socială;

d) întocmesc dispoziţii de acordare/respingere sau, după caz, de modificare/suspendare/încetare a

beneficiilor de asistenţă socială acordate din bugetul local şi le prezintă primarului pentru aprobare;

e) comunică beneficiarilor dispoziţiile cu privire la drepturile şi facilităţile la care sunt îndreptăţiţi,

potrivit legii;

f) urmăresc şi răspund de îndeplinirea condiţiilor legale de către titularii şi beneficiarii beneficiilor de

asistenţă socială;

g) efectuează sondaje şi anchete sociale pentru depistarea precoce a cazurilor de risc de excluziune
socială sau a altor situaţii de necesitate a membrilor comunităţii şi, în funcţie de situaţiile constatate,
propun măsuri adecvate în vederea sprijinirii acestor persoane;

h) realizează activitatea financiar-contabilă privind beneficiile de asistenţă socială administrate;

40
i) elaborează şi fundamentează propunerea de buget pentru finanţarea beneficiilor de asistenţă socială;

j) îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Autoritățile Administrației Publice Locale au atribuții clare privind administrarea și acordarea

beneficiilor de asistență socială și a serviciilor sociale, cu scopul asigurării aplicării politicilor sociale
în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și
altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială.

În domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei

publice locale au următoarele atribuţii principale:

a) elaborează, în concordanţă cu strategiile naţionale şi nevoile locale identificate, strategia judeţeană,

respectiv locală de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu şi lung, după consultarea
furnizorilor publici şi privaţi, a asociaţiilor profesionale şi a organizaţiilor reprezentative ale
beneficiarilor şi răspund de aplicarea acesteia;

b) în urma consultării furnizorilor publici şi privaţi, a asociaţiilor profesionale şi a organizaţiilor

reprezentative ale beneficiarilor elaborează planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale
administrate şi finanţate din bugetul consiliului judeţean/consiliului local/Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, care cuprind date detaliate privind numărul şi categoriile de beneficiari,
serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare a
serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat şi sursele de finanţare;

c) iniţiază, coordonează şi aplică măsurile de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi

excludere socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi;

d) identifică familiile şi persoanele aflate în dificultate, precum şi cauzele care au generat situaţiile de
risc de excluziune socială;

e) realizează atribuţiile prevăzute de lege în procesul de acordare a serviciilor sociale;

f) încheie, în condiţiile legii, contracte de parteneriat public-public şi public-privat pentru sprijinirea

financiară şi tehnică a autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul judeţului, pentru susţinerea
dezvoltării serviciilor sociale;

g) propun înfiinţarea serviciilor sociale de interes judeţean sau local;

41
h) colectează, prelucrează şi administrează datele şi informaţiile privind beneficiarii, furnizorii publici
şi privaţi şi serviciile administrate de aceştia;

i) monitorizează şi evaluează serviciile sociale;

j) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţională şi internaţională în domeniul serviciilor

sociale;

k) elaborează proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale în conformitate cu planul
anual de acţiune şi asigură finanţarea/cofinanţarea acestora;

l) asigură informarea şi consilierea beneficiarilor, precum şi informarea populaţiei privind drepturile

sociale şi serviciile sociale disponibile;

m) furnizează, administrează sau, după caz, contractează serviciile sociale adresate copilului, familiei,
persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, precum şi tuturor categoriilor de beneficiari
prevăzute de lege, fiind responsabile de calitatea serviciilor prestate;

n) planifică şi realizează activităţile de informare, formare şi îndrumare metodologică, în vederea

creşterii performanţei personalului care administrează şi acordă servicii sociale;

o) colaborează permanent cu organizaţiile societăţii civile care reprezintă interesele diferitelor

categorii de beneficiari;

p) organizează şi realizează activităţile specifice contractării serviciilor sociale acordate de furnizorii

publici şi privaţi;

q) încheie, în condiţiile legii, contracte şi convenţii de parteneriat, contracte de finanţare, contracte de

subvenţionare pentru înfiinţarea, administrarea, finanţarea şi cofinanţarea de servicii sociale.

Instituțiile înfințate de Autoritățile Administrației Publice Locale

În scopul aplicării atribuțiilor enumerate și prezentate mai sus, Autoritățile Administrației

Publice Locale înfințează structuri specializate denumite servicii publice de asistență socială
și de asemenea, organizează în aparatul de specialitate al consiliului județean/al primarului,
compartimentul responsabil de contractarea serviciilor sociale.

42
Capitolul VI. SISTEMUL DE BENEFICII SOCIALE ÎN ROMÂNIA

A. Noțiuni generale privind sistemul de beneficii de asistență socială

Sistemul de beneficii de asistență socială este o componentă importantă a sistemului

național de asistență socială, descris în noua lege cadru a asistenței sociale, în legea
nr.292/2011. Conform art. 7 din legea cadru, beneficiile de asistență socială reprezintă “o
formă de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obținute prin
muncă, în vederea asigurării unui nivel de trai minimal, precum și o formă de sprijin în scopul
promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții anumitor categorii de persoane ale
căror drepturi sociale sunt prevăzute expres de lege.”

Beneficiile de asistență socială sunt acordate de stat, prin autoritățile administrației

publice centrale sau locale, ele reprezentând niște măsuri de sprijin financiar destinate
asigurării unui standard minim de viață, în vederea susținerii familiei și copilului, precum și
promovării și garantării exercitării de către persoanele cu nevoi speciale a drepturilor și
libertăților fundamentale. (art.15., al.2 din legea nr.292/2011)

Beneficiile de asistență socială, conform legislației prezente se acordă:

• În bani;

• În natură.

Beneficiile de asistență socială cuprind:

• Alocații;

• Indemnizații;

• Ajutoare sociale;

• Facilități.

Facilitățile pot fi completate de facilități fiscale, acordate în condițiile legii. Facilitățile se

acordă pentru anumite categorii de beneficiari și pot fi clasificate în:

- facilități reprezentate de asigurarea plății unor contribuții de asigurări sociale și/sau

asimilarea unor perioade de contribuție;

- facilități de acces la mediul fizic, informațional și comunicațional

43
 Beneficiile de asistență socială în natură pot fi:

- ajutoare materiale (constând în bunuri de folosință personală sau îndelungată)

- ajutoare alimentare (acordate individual sau în cadrul unor programe destinate

facilitării accesului la educație, sănătate și ocupare)

B. Clasificarea beneficiilor de asistență socială în funcție de condițiile de eligibilitate:

1. Beneficii de asistență socială selective- aceste beneficii selective se bazează întotdeauna

pe testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei;

2. Beneficii de asistență socială universale- care se pot acorda fără testarea mijloacelor de
trai ale persoanei singure sau familiei;

3. Beneficii de asistență socială categoriale- care se pot acorda cu sau fără testarea
mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei, ele fiind acordate doar anumitor
categorii de beneficiari.

Termenul de testare a mijloacelor de trai are în vedere următoarele tipuri de evaluare:

a) “evaluarea veniturilor bănești reprezentate de toate veniturile realizate în țară sau în afara
graniței țării, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de
șomaj, obligații legale de întreținere, indemnizații, alocații, ajutoare cu caracter permanent,
alte creanțe legale;

b) evaluarea bunurilor și a veniturilor ce pot fi obținute prin valorificarea/utilizarea bunurilor

mobile și imobile aflate în proprietate ori folosință” (Legea nr.292/201, art.8, al.2)

Clasificarea beneficiilor de asistență socială în funcție de scopul și natura lor

În funcție de scopul lor, beneficiile de asistență socială se clasifică astfel:

a) beneficii de asistență sociala pentru prevenirea și combaterea săraciei și riscului de

excluziune sociala;

b) beneficii de asistență socială pentru susținerea copilului și familiei;

c) beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale;

d) beneficii de asistență socială pentru situații deosebite. (Legea nr.292/201, art.9, al.1)

44
Beneficiile de asistență socială selective și categoriale se acordă:

- fie doar în baza evaluării veniturilor bănești;

- fie în baza evaluării cumulative a veniturilor bănești, a bunurilor și a veniturilor

ce pot fi obținute prin valorificarea/utilizarea bunurilor mobile și imobile aflate în
proprietate sau folosință.

Dacă persoanele care beneficiază direct de vreun beneficiu (selectiv, universal sau categorial)
se încadrează sau se reîncadrează în muncă, își reiau activitatea profesională sau încep o
activitate pe cont propriu, acestea pot beneficia, după caz, în condițiile prevăzute de legile
speciale, de:

- “ majorări ale beneficiului de asistență socială acordat, dacă se încadrează în condițiile

de eligibilitate;

- prelungirea perioadei de acordare a beneficiului de asistență socială cu maximum 3

luni, începând cu luna încadrării în muncă;

- stimulente pentru suplinirea unor servicii sociale;

- alte drepturi prevăzute de lege.” (Legea nr.292/201, art.8, al.7)

În situația în care beneficiarul direct al unui beneficiu de asistență socială refuză (cf. art. 9,
al.7 din legea 292/2011) să participe la un curs de formare, de calificare sau recalificare ori
mai mult decât atât, refuză un loc de muncă, precum și alte măsuri active prevăzute de lege,
toate acestea pot duce, în condițiile prevăzute de legile speciale, la o diminuare a cunatumului
beneficiului de asistență socială sau chiar la sistarea acestuia, precum și la interdicția de
acordare a unui nou beneficiu de asistență socială pe o perioadă de timp determinată.

Pot beneficia, în condițiile legii, de facilități fiscale sau de altă natură și angajatorii care
încadrează persoane în muncă cărora li se acordă beneficii de asistență socială.

45
Clasificarea beneficiilor de asistență socială în funcție de beneficiarul acestora

Dacă alegem să clasificăm beneficiile de asistență socială, în funcție de beneficiarul direct al

acestora, le putem clasifica în două categorii:

1. beneficii de asistență sociala cu caracter individual- ele pot fi acordate persoanei

singure a cărei nevoie identificată constituie o situație particulară și necesită intervenție
individualizată sau pot fi acordate unuia sau mai multor membrii din familie;

2. beneficii de asistență sociala cu caracter familial- ele sunt acordate cu scopul

creșterii calității vieții în familie, precum și pentru menținerea uni mediu familial
propice realizării funcțiilor de bază ale acesteia. (Legea nr.292/201, art.9, al.1)

Categorii de beneficii de asistență socială

Conform secțiunii a II-a din legea cadru a asistenței sociale, cu nr. 292/2011, în art. 11, 12 și
13 se prezintă cele trei mari categorii de beneficii de asistență socială, pe care le vom prezenta
mai jos.

1. Beneficiile de asistență socială pentru prevenirea și combaterea sărăciei și riscului

de excluziune socială.

Acest tip de beneficii se poate acorda pentru situații punctuale, pe anumite perioade
determinate de timp și pot cuprinde următoarele categorii de beneficii specifice:

a) ajutoare sociale susținute din bugetul de stat, acordate doar pentru categoriile de
populație aflate în risc de sărăcie;
b) ajutoare sociale comunitare susținute din bugetele locale, acordate pentru depășirea
unor situații de dificultate temporară;
c) ajutoare de urgență acordate pentru situații datorate calamităților naturale, incendiilor,
accidentelor etc., susținute din bugetul de stat și/sau din bugetele locale;
d) burse sociale și ajutoare financiare susținute din bugetul de stat și/sau din bugetele
locale, în scopul facilitării accesului la educație;
e) ajutoare în natură, alimentare și materiale, susținute din bugetul de stat și/sau bugetele
locale, cum ar fi programe pentru suplimente alimentare, rechizite și alte materiale
necesare în procesul de educație; inclusiv cele acordate în cadrul programelor de sprijin
educațional pentru copiii și tinerii proveniti din familii defavorizate,

46
 f) ajutorul acordat din bugetul de stat pentru refugiați, dar și pentru persoanele care au
obținut protecție subsidiară în Romania, în condițiile prevăzute de lege;
g) facilități privind utilizarea mijloacelor de transport în comun, accesul la comunicare
și informare, dar și alte facilități prevăzute de lege.

2. Beneficiile de asistență socială pentru susținerea copilului și a familiei

Acest tip de beneficii are în vedere nașterea, educația și întreținerea copiilor și cuprind
următoarele categorii de beneficii specifice:

a) alocații pentru copii;

b) alocații pentru copiii lipsiți, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților;
c) îndemnizații pentru creșterea copiilor;
d) facilități, în condițiile legii.

3. Beneficiile de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale

Acest tip de beneficii are în vedere asigurarea nevoilor de bază ale vieții persoanelor, dar și
promovarea și garantarea exercitării de către acestea a drepturilor și libertăților fundamentale
și participării depline la viața societății. Pentru sprijinirea persoanelor cu
nevoi speciale se acordă următoarele categorii de beneficii specifice de asistență socială:
a) alocații pentru persoanele cu dizabilități;
b) indemnizații de îngrijire;
c) facilități, în condițiile legii.

Dreptul la beneficii de asistență socială

Pentru ca o persoană sau familie să beneficieze de un beneficiu de asistență socială, indiferent

care ar fi acela, trebuie să depună o cerere scrisă. Această cerere poate fi depusă de persoana
îndreptățită, de reprezentantul familiei sau de reprezentantul legal al persoanei îndreptățite.
Cererea care trebuie completată pentru a solicita acest drept la beneficiile de asistență
socială constă într-un formular tipizat, care conține date despre:
• Componența familiei;
• Veniturile realizate de fiecare membru a familiei respective;
• Bunurile deținute în familie;
• Situația profesională și educațională a membrilor familiei;
• Nevoile speciale pe care aceștia le întâmpină;

47
 • Situațiile particulare în care se găsesc membrii familiei.
Întotdeauna cererea, pentru a putea fi luată în considerare, trebuie să fie însoțită de acte
doveditoare pentru fiecare componentă prezentată în cerere.

Dacă beneficiile de asistență socială solicitate, sunt finanțate din bugetul de stat, se
utilizează un formular unic de cerere, care este stabilit printr-o H.G, iar dacă beneficiile de
asistență socială solicitate, sunt finanțate din bugetul local, se utilizează un formulare de cerere
aprobate prin hotărâri ale Consiliilor Locale. (Legea nr.292/201, art.16)

48
Capitolul VII. NOȚIUNI SPECIFICE PRIVIND BENEFICIILE DE ASISTENȚĂ
SOCIALĂ

Conform secțiunii a IV-a din legea cadru a asistenței sociale, nr. 292/2011, în art. 22,
23, 24, 25 și 14, al.2, 3, 4, 5 se prezintă câteva noțiuni specifice care sunt explicate pentru a
fi înțelese toate conceptele care legea cadru a asistenței sociale le folosește atunci când
prezintă sistemul de beneficii de asistență socială. Vom încerca să le prezentăm, mai jos.

A. Familia
Conform legii nr.292/2011, prin termenul de familie se înțelege soțul și soția, precum și
copiii lor necăsătoriți, care au domiciliul sau reședința comună înscrisă în cartea de identitate
și care se gospodăresc împreună. Se asimilează acestui termen de familie, dacă se
consemnează în ancheta socială, și frații fără copii, care au domiciliul sau reședința comună
și se gospodăresc împreună. De asemenea, dacă se consemnează în ancheta socială, se
asimilează termenului de familie și cuplul necăsătorit, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei,
care se gospodăresc și locuiesc împreună. Familia extinsă desemnează atât copilul, părinții și
rudele acestuia până la gradul IV inclusiv.
Prin familie monoparentală se înțelege familia formată din persoana singură și copilul
sau copii acesteia care locuiesc împreună și se află în întreținerea acesteia. Prin persoană
singură, legea înțelege persoana care se află în una dintre următoarele situații prezentate mai
jos:
• Este necăsătorită;
• Este văduvă;
• Este divorțată;
• Soțul/soția este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre
judecătorească;
• Soțul/soția este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile
sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copilului/copiilor.
Iar prin termenul de copil se înțelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nu
a dobândit capacitatea deplină de exercițiu.

B. Reprezentantul familiei

Este unul dintre membrii familiei care are capacitate deplină de exercițiu a drepturilor
civile. În cazul înțelegerii soților, acesta este stabilit de către ei, dar în cazul în care soții nu se
înțeleg, reprezentatul familiei este stabilit de autoritatea tutelară.
Reprezentantul familiei, în numele familiei solicită acordarea drepturilor la beneficii de
asistență socială.
Reprezentantul familiei în cazul familiei monoparentale, este persoana singură.

C. Locuința

49
 Conform art.24 din legea nr.272/2004, prin locuinta de domiciliu sau reședință se
înțelege “construcția aflată în proprietate personală ori închiriată sau asupra căreia exercită un
drept de folosință în condițiile legii, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, formată
din una sau mai multe camere, care acoperă condițiile minimale de odihnă, preparare a hranei,
educație și igienă ale persoanei singure sau familiei. Se asimilează locuinței de domiciliu sau
reședinței și locuința de necesitate, precum și locuința socială. Prin locuință cu condiții
improprii se înțelege locuința improvizată. Iar prin persoană fără locuință se înțelege persoana
care nu are stabilit un domiciliu sau o reședință, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședinta și actele de identitate ale
cetățenilor români, republicată, nu deține o locuință principală sau, după caz, o locuință
secundară”.

D. Livretul de familie

Așa cum este el stabilit în H.G. nr. 495/1997, livretul de familie reprezintă documentul
doveditor privind componenta familiei, în vederea acordării beneficiilor sociale. Livretul de
familie se eliberează și se actualizează conform H.G, mai sus menționate.

E. Indicatorul social de referință (ISR) și Indicele social de inserție (ISI)

Conform art.14 din legea nr. 272/2004, nivelurile, respectiv “cuantumurile beneficiilor
de asistență socială se stabilesc în raport cu indicatorul social de referință, prin aplicarea unui
indice social de inserție. Indicatorul social de referință (ISR) reprezintă unitatea exprimată în
lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistență socială, suportate din bugetul de stat,
acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului de asistență
socială, cât și în vederea stimulării persoanelor beneficiare ale sistemului de asistență socială,
pentru a se încadra în muncă.
Valoarea indicatorului social de referință este cea prevăzută de Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu
modificările și completările ulterioare. Indicele social de inserție (ISI) este coeficientul de
multiplicare aplicabil indicatorului social de referință și se stabilește în raport cu tipul de
familie, precum și cu scopul beneficiului de asistență socială. Nivelul beneficiilor de asistență
socială cumulate de o persoană singură sau, după caz, de o familie nu poate depăși un
coeficient raportat la valoarea indicatorului social de referință.”

50
Capitolul VIII. NOȚIUNI SPECIFICE PRIVIND SERVICIILE SOCIALE

Sistemul de servicii sociale este o componentă importantă a sistemului național de asistență

socială, descris în noua lege cadru a asistenței sociale, în legea nr. 292/2011. Conform art. 27 din
legea cadru, serviciile sociale reprezintă “activitatea sau ansamblul de activități realizate pentru a
răspunde nevoilor sociale, precum și celor speciale, individuale sau de grup, în vederea depășirii
situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, promovării
incluziunii sociale și creșterii calității vieții”.

Fiind de interes general, serviciile sociale în România se organizează, în funcție de:

• Specificul activității sau activităților derulate;

• Nevoile particulare ale fiecărei categorii de beneficiari.

Ele au un caracter proactiv și întotdeauna serviciile sociale presupun o abordare integrată a nevoilor
persoanei, în relație cu:

• Situația socioeconomică;
• Starea de sănătate;
• Nivelul de educație;
• Mediul social de viață.

Serviciile sociale, cf. art. 28, din legea nr. 292/2011 pornesc întotdeauna de la evaluarea nevoilor
fiecărei persoane și pot avea o adresabilitate mai largă, atât la nivel de grup sau de comunitate și nu doar
la nivel individual. Serviciile sociale, pentru realizarea unor acțiuni sociale eficiente, coerente și unitare,
se pot organiza și acorda într-un sistem integrat cu:

• Serviciile de ocupare;
• Serviciile de sănătate;
• Serviciile de educație;
• Cu alte servicii sociale de interes general.

A. Criteriile care stau la baza clasificării serviciilor sociale

Conform. art. 29 din legea nr. 292/2011, criteriile stricte după care se clasifică serviciile sociale
urmăresc câteva componente specifice:

• Scopul serviciilor sociale;

51
 • Categoriile de beneficiari la care se adresează serviciile sociale;
• Regimul de asistare a serviciilor sociale, respectiv regimul rezidențial a serviciilor sociale sau
regimul nerezidențial a serviciilor sociale;
• Locația sau locul în care se acordă serviciile sociale;
• Regimul juridic al furnizorului de servicii sociale;
• Regimul de acordare a serviciilor sociale.

B. Clasificarea serviciilor sociale

Conform art. 30 din legea nr. 292/2011, serviciile sociale în România, se clasifică în funcție de:

1. SCOPUL lor, în:

- Servicii de asistență și suport pentru asigurarea nevoilor de bază ale persoanei;
- Servicii de îngrijire persoanlă;
- Servicii de recuperare și/sau servicii de reabilitare;
- Servicii de inserție și/sau reinserție socială, etc.

2. CATEGORIILE DE BENEFICIARI, în:

- Servicii sociale destinate copilului și/sau familiei;
- Serviciile sociale destinate persoanelor cu dizabilități;
- Serviciile sociale destinate persoanelor vârstnice;
- Serviciile sociale destinate persoanelor victimelor violenței în familie;
- Serviciile sociale destinate persoanelor fără adăpost;
- Serviciile sociale destinate persoanelor cu diferite adicții (consum de alcool, droguri, alte
substanțe toxice, internet, jocuri de noroc, etc);
- Serviciile sociale destinate victimelor traficului de persoane ;
- Serviciile sociale destinate persoanelor private de libertate;
- Serviciile sociale destinate persoanelor sancționate cu măsura educativă sau pedeapsă
neprivativă de libertate aflate în supravegherea serviciilor de probațiune;
- Serviciile sociale destinate persoanelor cu afecțiuni psihice;
- Serviciile sociale destinate persoanelor din comunități izolate;
- Serviciile sociale destinate șomerilor de lungă durată;
- Serviciile sociale de suport pentru aparținătorii beneficiarilor.

52
3. REGIMUL DE ASISTARE, în:
A. Servicii sociale cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată:

- Centre rezidențiale;
- Locuințe protejate;
- Adăposturi de noapte, etc
B. Servicii sociale fără cazare:

- centre de zi;
- centre și/sau unități de îngrijire la domiciliu;
- cantine sociale;
- servicii mobile de acordare a hranei;
- ambulanță socială, etc.

4. LOCUL DE ACORDARE, se asigură:

- la domiciliul beneficiarului;
- în centre de zi;
- în centre rezidențiale;
- la domiciliul persoanei care acordă serviciul;
- în comunitate.

5. REGIMUL JURIDIC AL FURNIZORILOR, serviciile sociale pot fi organizate ca:

- structuri publice;
- structuri private.

6. REGIMUL DE ACORDARE a serviciilor sociale, în:

- regim normal (accesare, contractare și documentare uzuale);
- regim special (categoria serviilor acordate în regim special este reglementată prin lege specială;
aceste servicii care se acordă în regim special cu eligibilitate și accesibilitate extinsă, vizează
atât măsurile preventive care se oferă în regim de birocrație redusă, cât și un set de servicii
sociale, care vor fi accesate de beneficiari doar în condițiile păstrării anonimatului: personae
dependente de droguri, alcool, prostituate, victimele violenței în familie, etc. Aceste servicii
pot fi furnizate fără a încheia contract cu beneficiarii).

C. Serviciile de îngrijire personală

53
 În paragrafele de mai jos vom analiza serviciile de îngrijire personală care sunt prezentate în art.
31, 32, 33 și 52 din legea nr. 292/2011, a asistenței sociale, pentru a înțelege cui se adresează, ce categorii
de activități privesc aceste servicii sociale, dar și cum se organizează și se planifică aceste activități.

- Ele se adresează persoanelor dependente care, ca urmare a pierderii autonomiei funcționale

(din cauze fizice, psihice sau mintale) necesită ajutor semnificativ pentru a realiza activitățile
uzuale, de zi cu zi;
- Situația de dependență apărută este o consecință a bolii, a traumei și/sau a dizabilității și poate
fi amplificată de absența resurselor economice adecvate, dar și de absența relațiilor sociale;
- Se pot organiza și acorda integrat cu alte servicii, cum ar fi: servicii de îngrijire medicală;
servicii de reabilitare și adaptare a ambientului (mici amenajări, reparații, etc); servicii de
recuperare/reabilitare (kinetoterapie, fizioterapie, gimnastică medicală, psihoterapie, terapie
ocupațională, psihopedagogie, logopedie);
- De asemenea, pot fi acompaniate de servicii de consiliere socială, juridică și de informare;
- Beneficiarii direcți a acestor servicii de îngrijire personală sunt: persoanele vârstnice,
persoanele cu dizabilități, precum și bolnavii cronici.

Cele două categorii de activități la care se referă ajutorul acordat, constau în:

a. Activități de bază ale vieții zilnice, cum ar fi:

- asigurarea igienei corporale;
- îmbrăcare și dezbrăcare;
- hrănire și hidratare;
- asigurarea igienei eliminărilor;
- transfer și mobilizare;
- deplasare în interior;
- comunicare.

b. Activități instrumentale ale vieții zilnice, cum ar fi:

- prepararea hranei;
- efectuarea de cumpărături;
- activități de menaj și spălătorie;
- facilitarea deplasării în exterior și însoțire;
- activități de administrare și gestionare a bunurilor;

54
 - acompaniere și socializare.

Îngrijirea de lungă durată- se acordă atunci când persoana necesită o îngrijire mai lungă de 60 de
zile, pentru realizarea activităților de bază și pentru cele instrumentale, ale vieții zilnice. Ea se asigură:

- La domiciliul beneficiarului;
- În centre rezidențiale;
- În centre de zi;
- La domiciliul persoanei care acordă serviciul;
- În comunitate.

Serviciile de îngrijire personală la domiciliu sunt repartizate la intervale regulate și se planifică

și programează în vizite:

- Zilnice;
- Săptămânale;
- Lunare.

Îngrijirea personală la domiciliu poate fi:

- Îngrijire formală, asigurată de persoane calificate, certificate profesional, în condițiile

legii;
- Îngrijire informală, asigurată de membrii familiei, vecini, prieteni, voluntari care își
asumă responsabilitatea îngrijirii și care nu sunt calificate în domeniul îngrijirii.
-

D. Procesul de organizare și administrare a serviciilor sociale

În România, responsabilitatea acordării, dezvoltării și administrării serviciilor sociale este partajată.

Conform art. 39 din legea nr. 292 din 2011, partajarea se face astfel:
• În responsabilitatea autorităților administrației publice centrale intră elaborarea politicilor
publice, programelor și strategiilor naționale în domeniu, precum și reglementarea,
coordonarea și controlul aplicării lor, dar și evaluarea și monitorizarea calității serviciilor
sociale.
• În responsabilitatea autorităților administrației publice locale, atribuții ce pot fi
externalizate către sectorul neguvernamental, instituțiile de cult, alte persoane fizice și
juridice de drept public sau privat, în condițiile legii intră organizarea, administrarea și
acordarea serviciilor sociale.
• Din bugetul local, din contribuția directă a beneficiarului și/sau a familiei acestuia, din
bugetul de stat, precum și din alte surse intră finanțarea serviciilor sociale, în condițiile
legii.

1. Servicii sociale organizate la nivelul comunității (cf. art .40 și art. 41 din legea nr. 292/2011)

La baza serviciilor sociale stă identificarea și evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale sau
de grup și elaborarea planurilor de intervenție pentru prevenirea, combaterea și soluționarea situațiilor de
dificultate. Aceste planuri se elaborează pe baza identificării și evaluării nevoilor sociale.
55
 Identificarea și evaluarea nevoilor sociale și apoi elaborarea planurilor de intervenție se asigură
prin asistenții sociali angajați ai furnizorilor de servicii sociale, în structurile proprii sau dacă acestea nu
există, pot achiziționa serviciile acordate de asistenții sociali înregistrați cu cabinete individuale sau
societăți civile profesionale de asistență socială.

Furnizorii de servicii sociale pot angaja doar lucrători sociali pentru realizarea activităților de
identificare și de evaluare a nevoilor persoanelor care solicită acordarea de beneficii de asistență socială
și servicii sociale, doar în situațiile obiective în care nu pot fi angajați asistenți sociali sau achiziționa
serviciile acestora.

Se înființează prin hotărâre a consiliului local toate serviciile acordate și administrate de către
autoritățile administrației publice locale și de asemenea, pot fi organizate ca structuri cu personalitate
juridică sau fără personalitate juridică.

Instituțiile de asistență socială sunt organizate ca structuri publice cu personalitate juridică. Ele
sunt conduse de un director, sprijinit de un consiliu consultativ. Componența consiliului consultativ este
formată din reprezentanți ai beneficiarilor și ai partenerilor sociali din respectiva unitate administrativ-
teritorială.

Unitățile de asistență socială sunt organizate ca structuri publice fără personalitate juridică. Ele se
organizează în cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum și în cadrul serviciului public de
asistență socială din subordinea consiliilor județene, consiliilor locale ale municipiului și orașelor,
consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București și Consiliului General al Municipiului București.
Responsabilitatea privind coordonarea și administrarea resurselor umane și materiale aferente serviciului
respectiv, în scopul realizării unui management eficient, poate fi delegată șefului unității.

Atât instituțiile de asistență socială cât și unitățile de asistență socială, funcționează sub denumiri
diverse, cum ar fi:
- centre de zi;
- centre rezidențiale;
- locuințe protejate;
- unități protejate;
- complexe multifuncționale;
- complexe de servicii;
- cantine sociale;
- servicii mobile de distribuție a hranei, etc.

Servicii sociale organizate la nivel teritorial (cf. art. .42 și art. 43 din legea nr. 292/2011)

Ele sunt înființate de furnizori publici și privați și se organizează astfel:

1. Servicii sociale de interes local- aceste servicii se adresează beneficiarilor care trăiesc și locuiesc
pe raza teritorială a comunei, orașului, municipiului, respectiv a sectoarelor municipiului
București.
2. Servicii sociale de interes județean- aceste servicii se adresează beneficiarilor care trăiesc și
locuiesc pe raza teritorială a județului.

Dacă serviciile sociale deservesc beneficiari din mai multe județe, atunci înființarea, organizarea
și finanțarea acestora au la bază un contract de parteneriat care se aprobă prin hotărâri ale consiliilor
partenere, județene sau locale. Tot așa precedându-se și în cazul serviciilor sociale de interes local, care
se adresează beneficiarilor din mai multe comune, orașe și municipii din cadrul aceluiași județ ori sectoare
ale municipiului București, iar contractele de parteneriat se aprobă prin hotărâri ale consiliilor locale
partenere.

56
 Autoritățile administrației publice locale, în scopul dezvoltării serviciilor sociale, pot încheia
contracte de parteneriat public-privat, în condițiile Legii parteneriatului public-privat nr. 178/201, cu
modificările și completările ulterioare. Tot aceste autorități vor asigura informarea beneficiarilor cu privire
la serviciile oferite de furnizorii privați de servicii sociale.

Furnizorii sociali, publici sau privați, care înființează servicii sociale, se organizează teritorial
ținând cont de prevederile de mai sus, cu respectarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a
standardelor de calitate, a regulilor generale de normare minimă de personal care stau la baza stabilii
standardelor de cost.

Sistemul de evidență a serviciilor sociale care cuprinde toate datele și informațiile referitoare la
serviciile sociale, se organizează la nivel național.

57
 Capitolul VIII. CALITATEA SERVICIILOR SOCIALE ȘI ACREDITAREA
FURNIZORILOR SOCIALI
Ca și componentă a sistemului național de asistență socială, serviciile sociale, cf. art.1 din legea
nr.197 din 2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, au drept scop sprijinirea
persoanelor vulnerabile pentru depăşirea situaţiilor de dificultate, prevenirea şi combaterea riscului de
excluziune socială, creşterea calităţii vieţii şi promovarea incluziunii sociale a acestora.

Responsabil de organizarea, coordonarea, implementarea procesului privind asigurarea calității în

domeniul serviciilor sociale și de realizarea controlului în domeniu, este Ministerul Muncii, Familiei,
Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Conform art.2 din legea nr. 197 din 2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale,
calitatea în domeniul serviciilor sociale reprezintă “ansamblul de cerinţe şi condiţii ce sunt îndeplinite de
furnizori şi de serviciile sociale acordate de aceştia pentru a răspunde nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor.
Calitatea în domeniul serviciilor sociale reprezintă o preocupare permanentă pentru furnizori, pentru
personalul serviciilor sociale, precum şi pentru autorităţile publice.”

În domeniul serviciilor sociale, evaluarea și monitorizarea calității se realizează întotdeauna în

baza unor standarde, unor citerii și a unor indicatori. Asigurarea calității este centrată pe:

• Beneficiar;
• Soluționarea nevoilor beneficiarilor;
• Respectarea cu prioritate a drepturilor beneficiarilor.

A. Principiile calității în domeniul serviciilor sociale, care stau la baza elaborării standardelor, criteriilor
și indicatorilor, sunt axate pe următoarele aspecte (art. 3, al.2 din legea nr.197 din 2012):

“a) acordarea serviciilor sociale: asigurarea, fără niciun fel de discriminare, a unor servicii sociale
eficace, accesibile, comprehensive, sustenabile, centrate pe nevoile individuale ale beneficiarului;

b) relaţia dintre furnizori şi beneficiarii acestora: utilizarea de mijloace de informare şi

comunicare corecte, transparente şi accesibile, asigurarea confidenţialităţii şi securităţii datelor şi
informaţiilor personale, utilizarea mecanismelor de prevenţie şi combatere a riscului de abuz fizic,
psihologic sau financiar asupra beneficiarului;

c) participarea beneficiarilor: implicarea activă a beneficiarilor şi a familiilor acestora în

planificarea, acordarea şi evaluarea serviciilor sociale;

d) relaţia dintre furnizori şi autorităţile administraţiei publice, partenerii sociali şi alţi

reprezentanţi ai societăţii civile de la nivelul comunităţii: coordonarea eficientă dintre sectorul

58
 public şi privat, încurajarea parteneriatelor pentru asigurarea sustenabilităţii şi continuităţii
serviciilor sociale, promovarea dezvoltării serviciilor sociale de proximitate/comunitare şi a
integrării acestora cu serviciile de sănătate, educaţie şi alte servicii de interes general;

e) dezvoltarea resurselor umane implicate în acordarea serviciilor sociale şi îmbunătăţirea

condiţiilor de muncă: recrutarea de personal calificat şi asigurarea formării continue a acestuia,
implicarea voluntarilor, asigurarea condiţiilor de lucru adecvate şi a echipamentelor specifice
activităţilor derulate, asigurarea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă.”

B. Procesul de acreditare a furnizorilor și a serviciilor sociale

În condițiile legii nr.197 din 2012, art.5 și art.6, în domeniul serviciilor sociale se acreditează atât
furnizorii, cât și serviciile sociale. Acreditarea furnizorilor se realizează în baza criteriilor specifice, care
“reprezintă cerinţele de bază prin care se evidenţiază capacitatea acestora de a înfiinţa, a administra şi a
acorda servicii sociale. Respectarea criteriilor este atestată prin certificat de acreditare.

Acreditarea serviciilor sociale “se realizează în baza standardelor minime de calitate, ce reprezintă
cerinţele minimale privind eficacitatea şi eficienţa activităţilor desfăşurate în raport cu nevoile
beneficiarilor, obiectivele asumate, rezultatele aşteptate. Standardele minime de calitate, constituie nivelul
de referinţă a calităţii serviciilor sociale, iar îndeplinirea acestora este obligatorie şi se atestă prin licenţă
de funcţionare.

Nivelul de calitate a serviciilor sociale se evaluează în baza unor indicatori de performanţă,

pornind de la nivelul de referinţă, reprezentat de standardele minime, corespunzător clasei a III-a, până la
clasa I, care reprezintă cel mai înalt nivel de calitate şi se evidenţiază prin încadrarea în clase de calitate.
Nivelele de calitate se atestă printr-o siglă distinctivă corespunzătoare fiecăreia din cele 3 clase prevăzute.
Încadrarea în clasele de calitate II - I atestă gradul de excelenţă a serviciului social şi este opţională.”

În România, pot acorda servicii sociale, doar furnizorii care dețin certificat de acreditare. De
asemenea, pe teritoriul României, serviciile sociale pot funcționa doar dacă dețin licență de funcționare.
Toți furnizorii acreditați și toate serviciile sociale acreditate, se înscriu în sistemul de evidență a serviciilor
sociale, denumit Registrul electronic unic al serviciilor sociale, prevăzut la art. 43 din Legea nr. 292/2011.

59
 Prin Ordin al Ministerul Muncii și Protecției Sociale se aprobă criteriile și standardele minime care
stau la baza acreditării furnizorilor și serviciilor sociale acordate de aceștia. Cf. art.9 din legea 197/2012,
aceste criterii și standarde urmăresc, în principal, următoarele:

a) date de identificare privind furnizorul;

b) informaţii privind cunoştinţele în managementul serviciilor sociale;

c) condiţii prevăzute de Legea nr. 292/2011, obligatorii pentru înfiinţarea, administrarea,

funcţionarea şi finanţarea serviciilor sociale.

d) scopul serviciilor sociale şi specificul activităţilor derulate;

e) nevoile de bază ale beneficiarilor;

f) calitatea vieţii şi siguranţa beneficiarilor;

g) calitatea managementului şi competenţa personalului de specialitate;

h) respectarea disciplinei economico-financiare.

Pentru evaluarea propriu-zisă în vederea acreditării atât a furnizorului cât și a serviciului social, se
solicită documente justificative, o fișă de autoevaluare și se realizează vizite de evaluare în teren.

60
Capitolul IX. PROCESUL DE ACORDARE A SERVICIILOR SOCIALE

În secțiunea de mai jos vom prezenta procesul de acordare a serviciilor sociale așa cum este el prezentat
în articolele 44-46 din legea nr. 292 din 2011, a asistenței sociale.

• Pentru a se acorda serviciile sociale, acestea trebuie solicitate direct de viitorul beneficiar, de
reprezentantul său legal sau după caz, ele pot fi acordate și din oficiu.
• Solicitarea pentru acordarea de servicii sociale poate fi adresată atât serviciului public de asistență
socială organizat în subordinea autorităților administrației publice locale, cât și unui furnizor privat
de servicii sociale. Dacă se încheie un contract de prestări servicii cu persoana solicitantă,
furnizorul privat are obligația de a informa în scris, autoritatea administrativ teritorială, pe a cărei
rază teritorială își are domiciliul sau reședința beneficiarul serviciului respectiv.
• Întotdeauna procesul de acordare a serviciilor sociale trebuie să fie însoțit de un contract, încheiat
între furnizorul de servicii sociale și beneficiar. În contract se vor stipula atât serviciile sociale
acordate, drepturile și obligațiile părților, cât și condițiile de finanțare.
• Sunt câteva etape obligatorii care trebuie să fie parcurse în procesul de acordare a serviciilor
sociale:
1. Evaluarea inițială;
2. Elaborarea planului de intervenție;
3. Evaluarea complexă;
4. Elaborarea planului individualizat de asistență și îngrijire;
5. Implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenție și în planul individualizat;
6. Monitorizarea și evaluarea acordării serviciilor.

Toate aceste etape ale procesului de acordare a serviciilor sociale sunt descrise în art. 47, 48, 49, 50 și
51 din legea nr. 292/2011 a asistenței sociale.

A. Standardele de calitate în asistența socială

Conform cadrului legislativ din domeniul asistenței sociale, promulgat prin Legea nr. 292 din 20
decembrie 2011 a asistenței sociale, art. 6 prezintă standardul minim de calitate ca un “set de criterii
aprobate prin acte normative obligatorii la nivel național a căror aplicare asigură un nivel minim acceptabil
de performanţă al procesului de furnizare a serviciilor sociale”. În secțiunea următoare, vom încerca să
grupăm toate standardele de calitate emise în domeniul asistenței sociale în România.
61
B. Standarde generale de calitate privind serviciile sociale

Prin standardele generale de calitate se înțelege ansamblul de cerințe necesare privind cadrul de
organizare, resursele financiare și umane, viziunea unitară a personalului care furnizează servicii sociale,
în scopul atingerii nivelului de performanță obligatoriu pentru fiecare furnizor de servicii sociale din
România (Ordinul nr. 383 din 6 iunie 2005 pentru aprobarea standardelor generale de calitate privind
serviciile sociale şi a modalităţii de evaluare a îndeplinirii acestora de către furnizori, art. 6). Standardele
generale de calitate privind serviciile sociale sunt date prin Ordinul nr. 383 din 6 iunie 2005 pentru
aprobarea standardelor generale de calitate privind serviciile sociale şi a modalităţii de evaluare a
îndeplinirii acestora de către furnizori.

C. Principiile fundamentale care stau la baza standardelor generale de calitate

Conform art. 4, (al. 1) din Ordinul nr. 383 din 6 iunie 2005 pentru aprobarea standardelor
generale de calitate privind serviciile sociale şi a modalităţii de evaluare a îndeplinirii acestora de către
furnizori, toți furnizorii sociali acreditați din România trebuie să-și ghideze toate serviciile sociale, după
următoarele 9 principii prezentate în Anexa la Ordinul nr. 383 din 6 iunie 2005 pentru aprobarea
standardelor generale de calitate privind serviciile sociale şi a modalităţii de evaluare a îndeplinirii
acestora de către furnizori:

- Organizare și administrare: pentru a oferi servicii sociale de calitate beneficiarilor, furnizorii

sociali acreditați trebuie să-și organizeze într-un mod eficient procesele interne pentru a fi utili
beneficiarilor și, totodată, pentru a interacționa și comunica eficient cu ceilalți furnizori din
comunitate.
- Drepturi: fiecare furnizor social acreditat are o Cartă proprie în care prezintă succint drepturile
și responsabilitățile beneficiarilor de servicii sociale, ținând cont de valorile după care se
ghidează asistența socială – egalitatea de șanse, autodeterminarea, autonomia și demnitatea
personală. Carte trebuie să fie cunoscută și respectată atât de profesioniștii angajați de
furnizorul social, cât și de beneficiarii direcți și indirecți ai acestuia. Toate responsabilitățile și
îndatoririle din Cartă trebuie să fie respectate în conformitate cu prevederile legale și
contractuale atât de beneficiari, cât și de personalul contractual al furnizorului social acreditat.
- Etică: fiecare furnizor acreditat de servicii, pe lângă Cartă trebuie să-și elaboreze și un Cod de
Etică propriu, care să respecte principiile fundamentale ale Codului deontologic al asistenței
sociale. Prevederile principale din Codul de Etică al furnizorului vizează respectarea demnității

62
 beneficiarilor și a familiilor acestora sau a reprezentanților legali, dar și protejarea acestora
împotriva eventualelor riscuri sociale viitoare.
- Abordarea comprehensivă se concentrează pe abordarea unei game variate și unitare de
servicii sociale de către furnizorul acreditat. Abordarea comprehensivă este importantă în
domeniul asistenței sociale deoarece ea determină furnizorii să stabilească mai multe
parteneriate importante între ei, dar și cu diferiți specialiști din comunitatea locală pentru a veni
în întâmpinarea problemelor multiple și complexe ale beneficiarilor. Furnizorul acreditat de
servicii trebuie să beneficieze de aportul unor echipe multidisciplinare pentru o abordare
comprehensivă a cazurilor și pentru a valorifica toate contribuțiile utilizatorilor de servicii
sociale și ale partenerilor potențiali.
- Centrarea pe persoană: serviciile sociale pe care furnizorul acreditat le stabilește și apoi le
oferă clientului prin contractul stipulat sunt stabilite în urma unei evaluări inițiale şi complexe
a cazului pentru a răspunde exact nevoilor pe care clientul le are în momentul respectiv al
procesului de intervenție. În toate etapele managementului de caz, clientul este implicat activ
pentru a se pronunța, și el, dacă respectivele servicii sociale furnizate sunt utile pentru a depăși
nevoia socială în care acesta se găsește.
- Participare: prin acest principiu, se încearcă promovarea participării beneficiarilor la toate
activitățile desfășurate de către furnizorul social acreditat cu scopul implicării beneficiarilor în
viața socială și economică a comunității locale.
- Parteneriat: pentru a putea răspunde, într-un mod util și practic, nevoilor multiple ale
clienților, furnizorul de servicii sociale încheie diverse parteneriate cu alți furnizori sociali din
comunitate, cu angajatori și finanțatori din sectorul public sau privat, în vederea creării și
furnizării unei game variate de servicii sociale care să fie eficiente pentru beneficiari.
- Orientarea pe rezultate: toate serviciile sociale pe care furnizorul le acordă clienților au ca
scop principal orientarea pe rezultatele dorite și planificate. Acesta este și motivul pentru care
se încearcă monitorizarea și evaluarea lor în mai multe etape ale procesului de intervenție
pentru a se testa eficiența lor pentru persoanele deservite, pentru familiile acestora și pentru
comunitatea locală.
- Îmbunătățire continuă: pe toată perioada funcționării, furnizorul acreditat de servicii sociale,
pentru a-și menține acreditarea și pentru a fi competent pe piața furnizării de servicii sociale,
trebuie să-și îmbunătățească continuu serviciile sociale oferite, procesul de comunicare externă
și internă, și să asigure formarea profesională continuă a personalului.

Furnizorii sociali acreditați din România sunt monitorizați și evaluați periodic de Ministerul
Muncii și Protecției Sociale prin direcțiile de muncă, cf. art. 5 din Ordinul nr. 383 din 6 iunie 2005 pentru

63
aprobarea standardelor generale de calitate privind serviciile sociale şi a modalităţii de evaluare a
îndeplinirii acestora de către furnizori, pentru a vedea dacă îndeplinesc aceste standarde generale de
calitate, indiferent dacă oferă servicii sociale privind protecția copiilor, persoanelor vârstnice, persoanelor
cu handicap sau a victimelor violenței în familie.

D. Standarde de calitate privind protecția copiilor

Aceste standarde se aplică atât pentru copii din familii care se află într-o situație de risc social, cât
și copiilor din protecția specială. Conform Legii nr. 292 din 20 decembrie 2011 a asistenței sociale, art. 6
protecția specială a copilului se defineşte ca “ansamblul de beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale,
precum şi programe, măsuri şi acţiuni complementare destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit,
temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor ori a copilului care nu poate fi lăsat în grija acestora, în
vederea protejării intereselor sale”. Ele sunt următoarele:

− Ordinul MMPS nr. 1335/2020 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
serviciile sociale cu cazare, organizate ca centre rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă pentru copiii
victime ale traficului de persoane

− Ordinul MMJS nr. 25/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru
serviciile sociale de tip rezidenţial destinate copiilor din sistemul de protecţie special.

− Ordinul MMJS nr. 26/2019 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
serviciile sociale de tip familial destinate copiilor din sistemul de protecţie special.

− Ordinul MMJS nr. 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru
serviciile sociale de zi destinate copiilor.

− Ordinul MMJS nr. 81/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru
serviciile sociale organizate ca centre maternale.

E. Standarde de calitate privind protecția persoanelor vârstnice

În România, persoanele vârstnice sunt considerate persoanele care au împlinit vârsta de 65 de

ani (Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011 a asistenței sociale, art. 6). Vârstnicii în România trebuie tot
mai mult protejați de reacțiile de agresivitate ale celor din jur. “Reacțiile de agresivitate contra bătrânilor
cuprind o multitudine de forme, de la neglijarea trebuințelor materiale și spirituale, la administrarea unor
calmante sau alcool pentru a-i face mai ușor de manevrat și până la violența fizică” (Bucur, 2012: 111).

64
 Standardele prevăzute pentru persoanele vârstnice sunt prezentate în Ordinul MMJS nr.
29/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale
destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a
copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și pentru serviciile acordate în
comunitate, serviciile acordate în sistem integrat și cantinele sociale, anexele 1-9

Tot mai mulți vârstnici în România apelează la servicii de îngrijire la domiciliu sau pentru centrele
rezidențiale deoarece se simt mai protejați. Violența contra vârstnicilor în familie a crescut în ultima
perioadă de timp. “În violența contra vârstnicilor, dincolo de cauze intervin și se conjugă o serie de alți
factori, dintre care unii constituie parte integrantă a unei mentalități larg răspândite în majoritatea
societăților contemporane, conform căreia bătrânii nu au nici o valoare socială, reprezentând o povara
pentru familie și societate” (Bucur, 2012: 116). Standardele de mai sus protejează persoanele vârstnice
și, dacă acestea aleg să se mute într-un centru rezidențial, părăsindu-și propria locuință, prin aceste
standarde se încearcă protejarea vârstnicului, deoarece se știe că “se poate vorbi despre abuz în familie,
dar și despre abuz în instituție care, de cele mai multe ori, este de tip emoțional și este greu de dovedit.”
(Bucur, 2012: 117)

F. Standarde de calitate privind protecția persoanelor cu dizabilități

Persoanele cu dizabilităţi, conform Legii nr. 292 din 20 decembrie 2011 a asistenței sociale, art.
6 reprezintă acele persoane care au anumite deficienţe de natură fizică, mentală, intelectuală sau senzorială
de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea persoanelor în
societate, neavând șanse egale cu ceilalţi. Până în prezent s-au emis:

- Ordinul nr. 175 din 12 iulie 2006 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
serviciile sociale la domiciliu pentru persoane adulte cu handicap.
- Ordinul nr. 559 din 22 octombrie 2008 privind aprobarea Standardelor specifice de calitate
pentru centrele rezidenţiale, centrele de zi şi locuinţele protejate pentru persoane adulte cu
handicap.
- Ordinul nr. 651 din 19 decembrie 2008 privind aprobarea Metodologiei de monitorizare a
implementării standardelor specifice de calitate în centrele pentru persoanele cu handicap.
- Ordinul MMJS nr.82/2019 privind aprobarea standardelor specifice minime de calitate
obligatorii pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi și (Anexele 1-7)

G. Standarde de calitate privind protecția victimelor violenței în familie

65
 Violenţa în familie se referă la săvârșirea cu intenție a unei acțiuni fizice sau verbale, de către un
membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică,
sexuală sau un prejudiciu material celeilalte persoane (Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011 a asistenței
sociale, art. 6). Până în prezent s-au emis:

- Ordinul nr. 383 din 6 iunie 2005 pentru aprobarea standardelor generale de calitate privind
serviciile sociale şi a modalităţii de evaluare a îndeplinirii acestora de către furnizori.
- Ordinul nr. 384/306/993 din 12 iulie 2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în
prevenirea si monitorizarea cazurilor de violenta în familie.
- Ordinul MMJS nr. 28/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate
pentruacreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice și
(Anexele 1-7)

Toate aceste standarde de calitate sunt utile practicii asistenței sociale deoarece oferă o procedură
standard de lucru care are ca scop furnizarea de servicii sociale calitative pentru a sprijini eficient toate
categoriile de beneficiari din domeniul asistenței sociale.

66
BIBLIOGRAFIE

Costin, A. (2006). Sistemul de asistenta sociala, Editura UAV. Arad.

Arpinte, D. (2006). Perspective ale dezvoltării sistemului de asistenţă socială din România în
o nouă provocare: dezvoltarea socială. Iaşi: Polirom.
Arpinte, D. (2011). Teză de doctorat. Coord. Şt. Prof.univ. dr. Cătălin Zamfir, Universitatea
de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Timişoara.
Buzducea, D.,(2009) Sisteme moderne de asistență socială, Editura Polirom, Iași
Buzducea, D., (2010) Asistenţa socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, Iaşi
Buzducea, D., (2017). Asistenta sociala, Compendiu de istorie, teorie si practica, Editura
Polirom, Iaşi
Guvernul României, MMFPS (2011). MEMORANDUM privind Strategia privind reforma în
domeniul asistenţei sociale.
Krogsrud, Miley, K.,O Melia, M., DuBois, B., (2006), Practica asistenţei sociale, Editura Polirom,
Iaşi
Lege nr.292 din 2011 a asistenței sociale.(M.O.905/20.12.2011)
Neamţu, G., (2011), Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi
Neamțu, G., (2016), Enciclopedia Asistenței sociale, Editura Polirom, Iași
Preda, M. (coord.), (2009). Riscuri şi inechităţi sociale în România: raportul comisiei
prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice.
Runcan, P., Călăuz, A. (2011). Necesitatea revizuirii sistemului de asistență socială din
România. În Riscuri și oportunități ale sistemului de asistență socială în România. Coord.
Runcan, P., Zamfir, E. Timișoara: Editura Excelsior Art. 30-40
Raport European privind Dezvoltarea. (2010). Protecția socială pentru o dezvoltare incluzivă.

67
68
69
70
71