Serviciul Public de Asistență Socială

Vasile Dan Alexandru

Managementul Sectorului Public
Master, Anul I

1
 CUPRINS

1. INTRODUCERE.....................................................................................................................2
2. ORGANIZAREA ȘI REGLEMENTAREA ASISTENȚEI SOCIALE – CADRU
INSTITUȚIONAL …..................................................................................................................5
3. MĂSURI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ.................................................................................6
4. FORMELE DE SPRIJIN DIN DOMENIUL ASISTENȚEI SOCIALE............................8
5. POSIBILE SCHIMBĂRI ALE SISTEMULUI DE SERVICII DE ASISTENȚĂ
SOCIALĂ....................................................................................................................................10
6.CONCLUZII............................................................................................................................12
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................12

2
 1. Introducere
Asistenţa socială are ca aspiraţie realizarea unei societăţi nu numai prospere, dar şi înalt
incluzive pentru toţi cetăţenii ei, aceasta referindu-se şi la cei care, din motive subiective sau obiective,
se află în poziţii sociale marginale. Intr-o societate modernă, democratică, asistenţa socială este o
necesitate a întregii societăţi, dar şi un drept cetăţenesc. Astăzi, în România, ea este pe cale de a
dobândi teren. Pentru toţi cetăţenii României, dar în principal pentru cei implicaţi în organizarea,
planificarea şi practica protecţiei sociale este foarte important să se clarifice: pentru ca un stat să fie
într-adevăr democratic, munca de asistenţă socială – bazată pe o legislaţie şi o reţea de servicii
specifice şi desfăşurată în conformitate cu criterii profesionale certe – este în aceeaşi măsură o condiţie
esenţială a democraţiei ca şi economia de piaţă liberă sau sistemul alegerilor parlamentare. Aceasta
deoarece, în lipsa unui ajutor adecvat, cei care nu rezistă la competiţia specifică economiei de piaţă
şi care pot ajunge atât de numeroşi încât să cuprindă pături largi de populaţie, la un moment dat,
prin mişcări sociale, ar putea dezechilibra un sistem social lipsit de mecanismele reechilibratoare
ale asistenţei sociale. Menirea asistenţei sociale este de a asigura accesul acelor persoane care nu se
pot adapta prin forţe proprii la societatea în care trăiesc, cei care nu se pot bucura de drepturile
elementare şi fundamentale: cel de a beneficia de alimentaţie corespunzătoare, de un adăpost decent,
de servicii de îngrijire a sănătăţii, igienă, educaţie, de o sursă stabilă de venit şi de posibilităţi de
autorealizare.
Procesul propriu-zis prin care cetăţenii beneficiază de măsurile de protecţie socială şi de ajutor
profesionist în vederea satisfacerii trebuinţelor lor şi a unei bune integrări în societate, constituie
asistenţa socială. Altfel spus, ansamblul activităţilor profesionale prin care persoanele pot beneficia
de procesul de asistare în vederea rezolvării sau ameliorării situaţiei lor este procesul de asistenţă
socială.
Asistenţa socială exprimă orientarea politicilor publice către cetăţenii vulnerabili ai unei
societăţi. Investiţia oricărei forme de guvernământ în sistemul de protecţie socială şi în serviciile
sociale este importantă pentru a ne asigura că problemele sociale existente (şomajul, sărăcia unei mase
largi a populaţiei, excluziunea socială, abandonul copiilor) nu vor avea consecinţe din ce în ce mai
grave asupra unor pături din ce în ce mai largi ale populaţiei. Problemele menţionate atrag după sine
altele, care nu afectează doar persoanele cu dificultăţi de adaptare socială, ci şi pe membrii familiei
lor, precum şi comunitatea mai largă. Probleme ca neglijarea sau chiar abandonul unor copii, sau a
persoanelor vârstnice şi a celor cu handicap din familie, delicvenţa, şomajul, pierderea domiciliului şi

3
altele există în toate ţările lumii, există însă deosebiri între ţări în privinţa proporţiei acestora ca
fenomene sociale, precum şi al felului în care ele sunt tratate.
Ca în toate ţările lumii, sărăcia a existat întotdeauna în România. Insă în ultimii 40 de ani de
dictatură, existenţa acestui fenomen şi implicaţiile sale nu au fost recunoscute, iar consecinţele sale
au fost ignorate. Astăzi, sărăcia este recunoscută ca fenomen social, fără să fim încă pe deplin
conştienţi de extinderea ei, de gravitatea ei, de implicaţiile sale şi, mai ales, de modalităţile de a depăşi
această stare. Piaţa liberă conţine elementele progresului, ea dă speranţa evoluţiei social-economice,
dar este – totodată – şi izvorul unor noi probleme sociale. In plus, sărăcia nu este singurul aspect care
necesită o intervenţie reparatorie. Există multe categorii de persoane, de diferite vârste, dintre cele
care fac parte din etniile minoritare, cu o stare precară de sănătate fizică sau mentală, cu nivel scăzut
de inteligenţă, de orientare homosexuală şi altele, care sunt mai mult sau mai puţin marginalizate în
societăţile de piaţă bazate pe competenţe şi pe competiţie pentru locurile de muncă şi poziţiile sociale
avantajoase. Astfel de persoane, care nu pot concura pe piaţa muncii, dar nici măcar pe cea a calificării
profesionale, au nevoie de solidaritatea majorităţii, adică a acelora care se pot bucura de avantajele
societăţii moderne, de drepturile garantate de societăţile democratice.
În societatea actuală, problematica fundamentală căreia trebuie să-i răspundă asistenţa socială
este conceptualizată generic prin termenul de excluziune socială a celor care nu ajung la resurse
suficiente necesare unei supravieţuiri decente. Termenul de excluziune desemnează limitarea sau
pierderea posibilităţilor de a lua parte la o viaţă socială şi comunitară normală, la nivel de egalitate cu
ceilalţi, datorată unor bariere sociale, discriminatorii. În România are loc actualmente un proces de
construire a unui sistem şi a unei reţele de servicii de protecţie socială, a cărei utilizare urmează să
devină un drept cetăţenesc. Acest sistem va trebui să ofere indivizilor şi grupurilor cu situaţii dificile
dreptul la asistenţa socială adecvată, la un ajutor care să nu fie umilitor, ci unul care respectă
demnitatea individuală, care să fie oferit sistematic şi care să ţină seama de valorile umane esenţiale.
Va trebui îmbunătăţită şi mult înnoită reţeaua de asistenţa socială care, deocamdată,
funcţionează ca un colac de salvare cu arie mică de cuprindere (cămine temporare, cantine gratuite,
centre de minori, azile, ajutoare băneşti), cu valoare de remediere a disfuncţiilor din sfera socială.
Reţeaua de servicii va urma să se lărgească în continuare, în direcţia serviciilor cu caracter preventiv.
Acestea din urmă vor fi ţintite către categoriile de populaţie cu risc crescut şi vor avea ca scop
preîntâmpinarea sau scăderea frecvenţei unor probleme sociale specifice. Dezvoltarea unei reţele

4
preventive este un domeniu modern al asistenţei sociale de pretutindeni, care începe sa se impună şi
în ţările Europei răsăritene.
Relaţia de asistare a unei persoane aflate în dificultate nu poate fi înţeleasă doar ca un act
administrativ momentan, situaţional. Munca prin care un asistent social oferă asistenţă indivizilor cu
probleme este un proces complex în care construirea unei relaţii de durată între asistentul social şi
asistat este bazată pe încredere şi pe speranţa de depăşire a dificultăţilor.

2. Organizarea si reglementarea asistenţei sociale - cadru instituţional

Anul 2001 a constituit pasul decisiv în crearea coerenţei legislative şi instituţionale fiind
adoptată Legea nr.705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, act normativ care
deschide calea reformei şi dezvoltării sistemului naţional de asistenţă socială.
Construcţia instituţională în asistenţa socială este realizată după principiul „pâlniei”, astfel:
 La nivel central, politica de asistenţă socială coordonată de Ministerul Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale şi realizată de mai multe instituţii guvernamentale cu rol sau cu unele
atribuţii în domeniu (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Administraţiei şi
Internelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi alte instituţii centrale).
Coordonarea stabilită a domeniului asistenţei sociale s-a realizat odată cu trecerea în subordinea
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
Handicap, a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi a Agenţiei Naţionale
pentru Protecţia Familiei, începând cu anul 2003.
Din anul 2005 funcţionează Colegiul pentru coordonarea asistenţei sociale. Colegiul este
coordonat de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi este format din secretarul de stat
al Departamentului de Asistenţă Socială şi Politici Familiale din cadrul Ministerului Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor
Copilului, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap, preşedintele Agenţiei
Naţionale pentru Protecţia Familiei şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse
între femei şi bărbaţi.
Colegiul asigură caracterul unitar al politicii generale în domeniul asistenţei sociale, cât şi în ceea
ce priveşte politicile sectoriale.
 La nivel local (judeţ şi localitate) sistemul de asistenţă socială este integrat şi unitar, prin
coordonarea activităţilor desfăşurate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

5
 prin direcţiile sale teritoriale şi serviciul public de asistenţă socială din subordinea
consiliilor judeţene şi locale, înfiinţat în baza Hotărârii Guvernului nr. 90/2003 pentru
aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciului public de
asistenţă socială şi Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Serviciul Public de Asistență Socială se organizează și funcționează potrivit articolului
87 din Legea nr. 215/2001 privind Administrația Publică Locală. Autorităţile locale primesc
responsabilităţi accentuate în stabilirea drepturilor de asistenţă socială, cât şi în furnizarea
suportului financiar şi în servicii. În acelaşi timp se consolidează rolul consiliilor judeţene în
dezvoltarea activităţii de asistenţă socială la nivel judeţean şi în organizarea şi susţinerea
activităţilor de asistenţă socială la nivel local.Activitatea de protecţie a drepturilor copilului şi a
persoanelor cu handicap sunt apanajul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
din subordinea consiliilor judeţene.

3. Măsuri de asistenţă socială

Din punct de vedere al măsurilor de asistenţă socială aceastea se împart în prestaţii de
asistenţă socială (alocaţii familiale, ajutoare şi indemnizaţii) şi servicii sociale.
Prestaţiile de asistenţă socială reprezintă transferuri financiare care pot fi acordate pe o
perioadă determinată şi cuprind: alocaţii familiale, ajutoare sociale, indemnizaţii.
Alocaţiile familiale se acordă familiilor cu copii şi au în vedere, în principal, naşterea, educaţia
şi întreţinerea copiilor şi se materializează în :
 alocaţia de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr.61/1993;
 alocaţia familială complementară, prevăzută de OUG nr.105/2003;
 alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală, prevăzută de OUG nr.105/2003;
 alocaţia pentru nou-născuţi, prevăzută de Legea nr.416/2001;
 alocaţia lunară de plasament, prevăzută de OUG nr.26/1997 şi Legea nr.272/2004;
 indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 (3) ani;
 stimulent lunar pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 (3) ani.
Ajutoarele sociale sunt prestaţii acordate în bani şi în natură persoanelor sau familiilor ale căror
venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime şi se materializează în :
 ajutorul social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;

6
  ajutorul pentru încălzirea locuinţei acordat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor
facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, cu modificările şi completările ulterioare;
 ajutorul bănesc pentru achiziţionarea unei centrale termice individuale sau a unui arzător
automatizat, în baza OUG nr.91/2005 privind instituirea Programului de acordare a unor
ajutoare băneşti populaţiei cu venituri reduse care utilizează pentru încălzirea locuinţei
gaze naturale; ajutorul rambursabil pentru refugiaţi.
Indemnizaţiile se acordă persoanelor pentru favorizarea incluziunii sociale şi asigurării unei vieţi
autonome şi pot fi:
 alocaţia socială pentru adulţii nevăzători cu handicap grav sau accentuat;
 indemnizaţia pentru însoţitorul adultului nevăzător cu handicap grav;
 indemnizaţia pentru adulţii nevăzători cu handicap grav salariaţi;
 indemnizaţia cuvenită adulţilor cu handicap grav sau accentuat alţii decât nevăzătorii;
 indemnizaţia lunară de hrană pentru copii şi adulţi infectaţi/bolnavi HIV/SIDA.
Finanţarea prestaţiilor de asistenţă socială se realizează, în principal, din bugetul de stat şi din
bugetele locale, conform legilor speciale care reglementează acordarea acestor prestaţii.
Serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a
răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor în vederea
prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru creşterea
calităţii vieţii şi promovarea coeziunii sociale.Serviciile sociale, alături de prestaţiile sociale,
precum şi de alte sisteme de securitate socială, intervin pentru soluţionarea unor probleme potenţial
generatoare de excluziune socială. Serviciile sociale sunt asigurate de către autorităţile
administraţiei publice locale, precum şi de persoane fizice sau persoane juridice publice ori
private.Furnizarea serviciilor sociale se bazează pe principii, cum sunt: solidaritatea socială,
centrarea pe familie şi comunitate, abordarea globală, organizarea comunitară, parteneriatul,
complementaritatea şi lucrul în echipă.
Tipuri de servicii mari sunt:
 servicii cu caracter primar care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de
dificultate sau vulnerabilitate care pot duce la marginalizarea sau excluziunea socială;
 servicii specializate care au drept scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor
individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială.

7
Finanţarea serviciilor sociale se realizează, în principal, din bugetele locale, bugetul de stat,
contribuţiile beneficiarilor, sponsorizări şi donaţii.

4. Formele de sprijin din domeniul asistenţei sociale

4.1. Ajutorul social
Ajutorul social este o formă de protecţie socială, care se întemeiază pe principiul
solidarităţii sociale şi constă în plata luară a unei sume de bani ce se suportă din bugetele locale şi
din sumele primite de la bugetul de stat, scopul pentru care se acordă este acela de a asigura
beneficiarilor un venit minim garantat care să asigure existenţa persoanelor respective. Beneficiarii
ajutorului social distribuit prin sistemul asistenţei sociale sunt familiile şi persoanele singure,
cetăţeni români fără venituri sau cu venituri mici. De asemenea, pot beneficia de ajutor social şi
familiile sau persoanele singure, cetăţeni altor state sau apatrizi, care au reşedinţa sau domiciliul
în România, în condiţiile legislaţiei române.
4.2. Acordarea de sprijin familiilor cu copii
a. Alocaţia de stat pentru copii – constituie o formă de sprijin bănesc lunar acordat de către stat
familiilor cu copii şi reprezintă un drept universal pentru toţi copiii şi se plăteşte de la bugetul de
stat potrivit prevederilor Legii nr. 61 privind alocaţia de stat pentru copii din anul 1993.
Reglementările juridice prevăd că „persoanele care primesc alocaţia de stat pentru copii sunt
obligate să o folosească exclusiv în scopul îngrijirii copiilor” ceea ce înseamnă că alocaţia are o
destinaţie specială, este un drept al copilului şi nu al persoanei care o încasează.
b. Alocaţia de naştere reprezintă un ajutor social din partea statului şi constituie un drept bănesc
de care beneficiază mamele pentru fiecare din primii 4 copii nounăscuţi, în scopul compensării
unor cheltuieli suplimentare ce apar în legătură cu naşterea copilului.
c. Alocaţia suplimentară pentru familiile cu mai mulţi copii (complementara) se plăteşte de la
bugetul de stat potrivit prevederilor legale. Beneficiază de alocaţia familială complementară
familiile formate din soţ, soţie si copiii in vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea acestora,
care locuiesc împreună şi care au venituri nete lunare pe membru de familie de până la salariul
minim net pe economie.
4.3. Ajutorul acordat soţiilor militarilor în termen
Ajutorul este o formă de sprijin lunar acordat de stat soţiilor militarilor în termen care
realizează venituri mai mici decât salariul minim brut pe ţară. Soţiile militarilor în termen

8
beneficiază la cerere de un ajutor lunar dacă se află în una din următoarele situaţii: au copii în
vârstă de până la 7 ani sau sunt însărcinate sau dacă sunt încadrate în gradul 1 sau 2 de invaliditate.
4.4. Alte forme de sprijin din domeniul asistenţei sociale
a. Alocaţii de sprijin destinate familiilor. În funcţie de veniturile familiale, membrii acestora
urmează să beneficieze de:
- alocaţii pentru subzistenţă, care vor urmări combaterea sărăciei şi se vor materializa prin alocaţii
de stat pentru copii în cuantum de 10% din salariul mediu pe ţară, ajutoare sociale diferenţiate
pentru asigurarea nivelului venitului minim garantat şi ajutoare pentru familiile cu venituri mici în
vederea pregătirii copiilor pentru începerea anului şcolar;
- alocaţii pentru dezvoltare familială prin care se vor sprijini familiile tinere (vârsta soţiilor până
în 30 de ani) în scopul facilitării accesului acestora la o locuinţă şi/sau bunuri de folosinţă
îndelungată. Prin acordarea alocaţiilor pentru dezvoltare familială se are în vedere, pe termen lung,
creşterea rolului familiei în societate, diminuarea numărului de familii sărace, integritatea familiei,
precum şi diminuarea treptată a intervenţiei statului în acordarea de alocaţii de subzistenţă.
b. Ajutoare de urgență si financiare – De ajutoarele de urgență beneficiaza familiile şi persoanele
aflate în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor sau altor
cauze temeinic justificate, iar de cele financiare familiile şi persoanele aflate în extremă dificultate
datorită stării de sănătate, sau altor cauze temeinic justificate. Ajutoarele financiare se acordă
pentru: acoperirea unor cheltuieli cu întreţinerea, construcţia, reparaţia, amenajarea şi
modernizarea instituţiilor de asistenţă socială; tratamente medicale şi intervenţii chirurgicale în
străinătate ca urmare a unor afecţiuni de sănătate deosebit de grave.
c. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei pe perioada sezonului rece este destinat familiilor cu
venituri relativ reduse care folosesc pentru încălzirea locuințelor energie termică, gaze naturale,
lemne, cărbuni, combustibil petrolier.

5. Posibile schimbări ale sistemului de servicii de asistenţă socială

Din experienţa mondială şi, de asemenea, din cea naţională trecută şi prezentă, rezultă că
serviciile sociale, pentru a fi eficiente trebuie să se dezvolte pe un mix de structuri şi
responsabilităţi locale / naţionale. Organizarea la nivel local, înalt descentralizat, trebuie să se
îmbine cu încadrarea într-o strategie politică, instituţională şi profesională naţională.

9
 Principiul teritorialităţii trebuie să stea în centrul organizării sistemului de servicii de
asistenţă socială. Serviciile au ca bază teritoriul, mai precis comunitatea locală. Aici se găsesc
parametrii contextului social-economic în care oamenii trăiesc, problemele cu care se confruntă,
dar şi, în mare măsură, soluţiile şi resursele. Mobilizarea resurselor colective este o problemă
vitală. Din acest motiv, serviciile de asistenţă socială trebuie să fie dezvoltate la nivelul de bază al
localităţii.
Diferenţierea functională pe axa local / naţional ar urma să ia următoarea configuraţie:
1) La nivel local / comunitar: servicii de bază, completate cu servicii de asistenţă socială
specializate pe lângă unităţile locale, sub autoritatea locală.
2) La nivel naţional: politica naţională în domeniul social şi al dezvoltării serviciilor de
asistenţă socială; producerea şi furnizarea resurselor profesionale; elaborarea şi
controlul standardelor minime de calitate; finanţarea parţială a acestor servicii,
complementar cu resursele locale.
1) Organizarea la nivel local:
Dezvoltarea serviciilor sociale de asistenţă socială la nivel teritorial trebuie să aibă loc in
contextul unei reforme radicale a administraţiei publice locale şi naţionale. Autorităţile locale
trebuie să dezvolte planuri de dezvoltare socială locală. Aceste planuri trebuie să cuprindă
diagnoza problemelor sociale ale comunităţii locale şi modalităţile de acţiune pentru soluţionarea
lor. Planuri speciale pot fi dezvoltate ca răspuns la identificarea unor probleme sociale prioritare.
Bugetul local oferă baza financiară a activităţii organismelor locale Acesta se constituie
dintr-un transfer din bugetul naţional şi o parte constituită din resursele locale. Aici se va avea în
vedere doar partea de buget destinată activităţilor sociale (bugetul social). În constituirea acestuia,
sursele locale trebuie completate printr-un transfer de la bugetul naţional.
Serviciile sociale locale trebuie să aibă un fond financiar pentru sprijinul determinat pe
baza diagnozei mai fine a situaţiei. Două tipuri de sprijin financiar pot fi acordate de aceste servicii:
a) Sprijin de urgenţă. Sume relativ modeste pentru rezolvarea unor probleme care nu
suportă amânare (hrană, îmbrăcăminte, medicamente urgente, transport la spital sau la
altă instituţie / cazare pe scurtă durată). Acest sprijin trebuie să fie dintr-un fond
discreţionar al asistentului social pe care acesta îl poate acorda fără aprobare prealabilă,
dar cu evaluare posterioară.

10
 b) Sprijin material ocazional / punctual pentru rezolvarea unor probleme critice ale unei
familii. Acest ajutor trebuie aprobat pe baza anchetei sociale de către conducerea
Centrului de asistenjă socială, pe baza raportului făcut de asistentul social.
2) Nivelul national al sistemului serviciilor de asistenţă socială - funcţii
Pentru a asigura un grad ridicat de eficienţă funcţionării organismelor locale în condiţiile
descentralizării, este vitală redefinirea funcţiilor organismelor naţionale şi întărirea acestor funcţii
astfel redefinite:
a) Stabilirea politicii sociale naţionale: stabilirea priorităţilor naţionale, atât în ceea ce
priveşte obiectivele / problemele de rezolvat, cât şi modalitatea lor generală de
abordare. Oferă o orientare politică generală, în acord cu angajamentele politice,
juridice şi morale naţionale şi internaţionale.
b) Dezvoltarea legislaţiei în domeniul asistenţei sociale: cadrul legislativ reprezintă o
responsabilitate a forurilor naţionale guvernamentale. Legislaţia promovează atât
cadrul de organizare, responsabilităţile, resursele necesare şi standardele obligatorii de
calitate.
c) Bugetarea. Bugetarea programelor şi activităţilor sociale reprezintă un instrument
esenţial al realizării unei politici sociale naţionale coerente, dar şi a autonomiei locale.
d) Stabilirea de structuri organizatorice naţionale minimale. Chiar dacă o anumită
discreţionalitate este acceptată, dincolo de aceasta este nevoie de structuri unitare.
Acestea au ca funcţie asigurarea unui cadru minimal pentru activităţile considerate a fi
necesare la nivel naţional.
e) Asigurarea procedurilor şi standardelor profesionale, difuzarea lor, inclusiv prin
mecanisme de formare permanentă.
f) Evaluarea şi monitorizarea activităţilor de asistenţă socială trebuie făcută de instanţe
profesionale independente, pe baza fixării unor standarde minimale de calitate şi prin
controlul realizării acestora. La nivel national o asemenea funcţie poate fi realizată atât
de organismele publice special constituite de evaluare şi acreditare, cât şi de organisme
profesionale (asociaţii profesionale).
g) Stabileşte standarde de calitate minimale, condiţii şi proceduri de evaluare şi acreditare
a organizaţiilor nonguvernamentale cu activităţi de protecţie socială.

11
6. Concluzii
Asistenţa socială sprijină persoanele aflate în dificultate, ajutându-le să obţină condiţiile
necesare unei vieţi decente şi să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o funcţionare
socială corespunzătoare.
Prin intermediul asistenţei sociale este promovată solidaritatea socială care contribuie la
menţinerea unităţii şi specificităţii societăţii. Astfel este permis accesul acelor persoane care nu se
pot adapta prin forţe proprii la societatea în care trăiesc si care nu se pot bucura de drepturile
elementare şi fundamentale.

BIBLIOGRAFIE

1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

2. Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, publicată în M. Of. nr 401/20.07.2001
3. Legea 47 /2006 pentru sistemul național de asistență socială
4. Legea nr.705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă social
5. Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată
6. Legea nr.34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu
personalitate juridică, care înfiinţează şi administrază unităţi de asistenţă social
7. C. Zamfir, Istoria subiectivă în sociologia românească din 1944 până în prezent, Ed. Polirom,
Iaşi
9. Cristian Bocancea , George Neamţu – elemente de asistenţă socială, ed. Polirom

12