Tema 1 : Generalităţi privind serviciile sociale

1. Conceptul serviciilor sociale

2. Locul serviciilor sociale în cadrul sistemului general de protecţie socială
3. Finanţarea serviciilor sociale

1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994

2. Legea asistenţei sociale a RM nr. 547 din 25.12.2003 // MO al RM nr.42 din 12.03.2004.
3. Legea cu privire la serviciile sociale nr. 123 din 18.06.2010 // MO al RM nr. 155-158 din 03.09 2010.

1. Conceptul serviciilor sociale

Abordând asistenţa socială, printre formele ei evidenţiem şi serviciile sociale. Conform

prevederilor art. 10 din Legea asistenţei sociale a RM, serviciile sociale reprezintă ansamblul de
măsuri şi activităţi realizate pentru satisfacerea necesităţilor sociale ale persoanei sau familiei, în scop
de depăşire a unor situaţii de dificultate, precum şi de prevenire a marginalizării şi excluziunii sociale.
O noţiune aproape identică se conţine în art. 1 din Legea serviciilor sociale a RM.
Dicţionarul de politici sociale defineşte serviciile sociale drept instrumente de realizare a unor
obiective sociale, de natură redistributivă, care au drept obiectiv creşterea bunăstării sociale. În
dicţionarul de Sociologie serviciile sociale sunt definite ca totalitate a serviciilor oferite de către stat
populaţiei în mod gratuit sau la un tarif redus.
Analizând aceste definiţii, evidenţiem că serviciile sociale sunt abordate în două sensuri: lato
senso acestea constituie servicii oferite tuturor membrilor societăţii, iar stricto senso reprezintă
activităţi realizate doar în favoarea persoanelor sau familiilor aflate în dificultate.
În doctrină se susţine că serviciile sociale fundamentale includ învăţământul, sănătatea şi
sistemul serviciilor de asistenţă socială, în cadrul cărora se disting servicii de asistenţă socială propriu-
zise, servicii de îngrijire socială, voluntariatul etc. Dacă ţinem cont de esenţa cuvântului „social”,
putem atribui la categoria serviciilor sociale orice serviciu desfăşurat în folosul membrilor societăţii,
spre exemplu, serviciile din domeniul cultural sau juridic. Evident, aceasta este o abordare lato senso,
în calitate de formă a asisteţei sociale serviciile sociale fiind abordate stricto senso.
Serviciile sociale, abordate lato senso, pot fi de tip asiguratoriu, ca în cazul serviciilor de
sănătate, sau pot avea un caracter noncontributoriu. Serviciile sociale ce nu se acordă în baza unei
contribuţii anterioare pot fi universaliste (se acordă gratuit tuturor indivizilor), categoriale (se acordă,
de exemplu, doar copiilor), sau oferite în baza nevoilor specifice (se acordă, de exemplu, persoanelor
cu dizabilităţi).
Cele mai importante servicii sociale sunt :
în domeniul educaţional - şcolarizarea gratuită sau subvenţionată a copiilor până la o anumită
vârstă.
în domeniul sănătăţii serviciile pot fi gratuite sau de tip asiguratoriu. Conform art. 36, alin. 2
din Constituţia RM minimul asigurării medicale oferit de stat este obligatoriu. Baza normativă de
reglementare a acestor relaţii o constituie în special, Legea ocrotirii sănătăţii a RM. Serviciile de tip
asiguratoriu, la rândul lor, sunt reglementate de către Legea RM cu privire la asigurarea obligatorie
de asistenţă medicală, Hotărârea Guvernului RM cu privire la aprobarea Programului unic al
asigurării obligatorii de asistenţă medicală etc.
în domeniul juridic servicii gratuite se oferă în baza Legii RM cu privire la asistenţa juridică
garantată de stat. Asistenţa juridică garantată de stat presupune acordarea serviciilor juridice
prevăzute de lege, din contul mijloacelor destinate acordării unor astfel de servicii, persoanelor care
nu dispun de suficiente surse financiare pentru plata lor şi întrunesc anumite condiţii stipulate în lege.
în domeniul asistenţei sociale serviciile sprijină persoanele sau comunităţile să rezolve
problemele complexe şi dificile care intervin pe parcursul vieţii şi pentru care capacităţile existente
nu sunt suficiente. Serviciile de asistenţă socială au ca obiectiv refacerea şi dezvoltarea capacităţilor
persoanelor, familiilor, colectivităţilor de a înţelege natura problemelor cu care se confruntă, de a
identifica soluţiile constructive şi de a-şi dezvolta capacităţile personale şi colective de a rezolva
aceste probleme.
Serviciile de asistenţă socială constituie o parte componentă a serviciilor sociale abordate lato
senso, din cadrul cărora fac parte şi cele din domeniul educaţional, al sănătăţii etc. Dacă analizăm
legislaţia Republicii Moldova (Legea asistenţei sociale a RM, art. 9), în calitate de formă a asistenţei
sociale sunt evidenţiate tot serviciile sociale, acestea fiind, însă, abordate stricto senso.
Spre deosebire de prestaţiile sociale care se acordă sub formă de compensaţii, alocaţii,
indemnizaţii, ajutor social, material sau de altă natură, serviciile de asistenţă socială constituie
programe specializate, activităţi organizate, tehnici de intervenţie socială, metode de identificare a
necesităţilor şi tipurilor specifice de disfuncţionalităţi a persoanelor cu probleme. De asemenea,
sistemul serviciilor de asistenţă socială se poate referi atît la sistemul instituţional, cât şi la activităţile
profesionalizate, cunoştinţe teoretice specializate, îndemânări practice, programe de acţiune, tehnici de
intervenţie care sunt capabile să asigure aplicarea măsurilor cerute de politica socială. Astfel, de
exemplu, casa de copii de tip familial, centrul de plasament sau centrul de zi constituie nişte servicii
abordate din punct de vedere instituţional. Totodată, activităţile desfăşurate în cadrul acestor instituţii,
în favoarea celor aflaţi în nevoie de asemenea, constituie servicii.
Conform art. 3 al Legii RM cu privire la serviciile sociale1 la baza prestării serviciilor sociale stau
următoarele principii : principiul asistenţei sociale orientate; principiul centrării pe beneficiar ;
principiul accesibilităţii ; principiul oportunităţilor egale ; principiul celerităţii. Spre deosebire de
prestaţiile băneşti, serviciile de asistenţă socială oferă un suport social axat mai mult pe complexul de
nevoi ale individului şi mai orientat către satisfacerea efectivă a acestor nevoi.
De asemenea, acest act legislativ oferă şi o clasificare a serviciilor sociale. Acestea pot fi : servicii
sociale primare; servicii sociale specializate şi servicii sociale cu specializare înaltă.
Serviciile sociale primare sunt serviciile care se acordă la nivel de comunitate tuturor
beneficiarilor şi au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate care pot cauza
marginalizarea sau excluziunea socială.
Serviciile sociale specializate sunt serviciile care implică antrenarea specialiştilor şi au drept
scop menţinerea, reabilitarea şi dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de
dificultate în care se află beneficiarul sau familia acestuia.
Serviciile sociale cu specializare înaltă sunt serviciile prestate într-o instituţie rezidenţială sau
într-o instituţie specializată de plasament temporar, care impun un şir de intervenţii complexe ce pot
include orice combinaţie de servicii sociale specializate, acordate beneficiarilor cu dependenţă sporită
şi care necesită supraveghere continuă (24/24 ore).
Serviciile de asistenţă socială pot interveni în două tipuri distincte de situaţii:
- în situaţii excepţionale, de exemplu pentru susţinerea celor care au suferit în urma unor
calamităţi naturale, pentru susţinerea copiilor abuzaţi. În acest caz, serviciile pot fi oferite
paralel cu anumite prestaţii băneşti sau de altă natură.
- în situaţie de dificultate cronică, de exemplu pentru susţinerea persoanelor eliberate din
locurile de detenţie, copiilor lipsiţi de îngrijire părintească, persoanelor dependente de drog şi
alcool etc.
Indiferent de categoria serviciilor sociale, acestea îndeplinesc următoarele funcţii:
- dezvoltarea capacităţilor proprii ale persoanei, familiilor sau comunităţilor.
- suportul profesional. Acesta are drept scop susţinerea, în vederea depăşirii problemelor

1
În cadrul Legii RM cu privire la serviciile sociale, noţiunea „servicii sociale” este abordată stricto senso
 personale, familiale sau comunitare, prin consiliere, terapie individuală sau de grup, a
persoanelor care nu pot depăşi prin resurse proprii situaţia de dificultate în care se află.
- facilitarea absorbţiei suportului social. De multe ori, persoanele sau familiile aflate în
dificultate nu cunosc ce drepturi, în domeniul protecţiei sociale, le oferă legea. De aceea,
asistentul social are obligaţia de a-i informa despre aceste drepturi.
- focalizarea şi eficientizarea suportului social. Diferitele servicii de asistenţă socială trebuie
să ofere asistenţă focalizată şi selectivă familiilor sau persoanelor aflate în dificultate, precum
şi să asigure utilizarea efectivă a resurselor alocate pentru acoperirea unui anumit risc.
- apărarea intereselor şi drepturilor persoanelor aflate în dificultate. Această funcţie se
realizează în cazul în care persoana nu este capabilă să acţioneze în mod eficient pentru
asigurarea respectării propriilor drepturi.
- diagnoza problemelor socioumane. Această funcţie se realizează prin identificarea şi
înregistrarea la nivel comunitar a segmentelor populaţiei vulnerabile. În cazul planificării
serviciilor, obligatoriu trebuie să se ţină cont de categoriile de persoane vulnerabile care există
în comunitatea respectivă.
- prevenţia. Serviciile de asistenţă socială au scopul de a preveni apariţia unor procese sociale
patologice (de exemplu: abandon şcolar; delincvenţă; violenţă domestică).

2. Locul serviciilor sociale în cadrul sistemului general de protecţie socială

3.
Indiferent de epoca istorică oamenii întotdeauna au întreprins anumite măsuri în scopul
preântâmpinării survenirii unor situaţii dificile care ar pune în pericol dezvoltarea normală a
individului, precum şi în scopul minimalizării sau înlăturării consecinţelor negative produse de către
astfel de situaţii. Analizând aceste măsuri, la etapa actuală se utilizează mai multe noţiuni: protecţie
socială, securitate socială, asigurare socială, asistenţă socială.
Noţiunea de securitate socială este mai puţin utilizată în legislaţia internă a Republicii
Moldova, ea fiind prezentă însă, în actele internaţionale ratificate de către ţara noastră. Astfel, art.22
al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, art.12 al Cartei Sociale Europene Revizuite, art.9 al
Pactului Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, art.26 al Convenţiei privind
drepturile copilului, proclamă dreptul persoanei la securitate socială. În actele interne este însă, mai
mult utilizată noţiunea de protecţie socială. În acest sens, evidenţiem prevederile art. 47 al Constituţiei
Republicii Moldova conform cărora fiecărei persoane îi este garantat dreptul la asistenţă şi protecţie
socială, statul fiind obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i
asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea
medicală şi serviciile sociale necesare.
Reieşind din aceste prevederi legale, pe plan teoretic se impune evidenţierea deosebirilor
existente între noţiunile protecţie socială şi securitate socială.
Protecţia socială constituie ansamblul instituţiilor, structurilor şi reţelelor de servicii, al
acţiunilor destinate creării unor condiţii normale de viaţă pentru toţi membrii unei societăţi şi mai ales
pentru cei cu resurse şi capacităţi reduse de autorealizare. Ea cuprinde acţiuni îndreptate spre
asigurarea veniturilor pentru categoriile de persoane care nu pot dobândi resurse prin muncă proprie:
bătrâni, şomeri, persoane afectate de maladii cronice severe şi alte deficienţe, protecţia populaţiei faţă
de efectele crizelor economice, protecţia faţă de criminalitate, protecţia faţă de calamităţile naturale
sau conflictele armate, asigurarea ordinii publice, apărarea drepturilor civile, protecţia faţă de orice
situaţie de risc, aceste prestaţii fiind acordate atât de către instituţiile de stat cât şi de către organizaţiile
societăţii civile şi de către Biserică. Obiectivele protecţiei sociale sunt realizate în principal prin
intermediul măsurilor de securitate socială.
Biroul Internaţional al Muncii defineşte securitatea socială ca protecţie pe care societatea o
acordă membrilor săi prin ansamblul de dispoziţii publice contra mizeriei economice şi sociale care îi
ameninţă în caz de pierdere sau reducere importantă a câştigurilor datorită bolii, maternităţii,
accidentelor de muncă, şomajului, invalidităţii, bătrâneţii sau decesului, precum şi acordarea
îngrijirilor medicale şi de alocaţii familiilor cu copii.
Analizând aceste două noţiuni, observăm că securitatea socială constituie o parte componentă
a protecţiei sociale, din cadrul acesteia din urmă făcînd parte şi alte elemente. Astfel, asigurarea unui
mediu înconjurător sănătos, asigurarea respectării drepturilor în domeniul educaţional, locativ precum
şi în alte domenii sociale constituie deasemenea măsuri de protecţie socială realizate prin intermediul
politicii sociale a statului. Mai mult decât atât, dacă acţiunile de securitate socială sunt reglementate
de către normele dreptului securităţii sociale ( la noi în republică această ramură de drept este numită
dreptul protecţiei sociale) şi sunt îndreptate spre protecţia persoanelor aflate într-o situaţie de risc,
celelalte măsuri de protecţie socială se realizează prin intermediul normelor juridice ale altor ramuri
de drept ( drept civil, drept locativ, dreptul familiei ş.a.) şi au ca scop protecţia tuturor membrilor
societăţii.
În scopul analizei detaliate a securităţii sociale se impune evidenţierea asemănărilor şi
deosebirilor existente între asigurarea socială şi asistenţa socială – părţi componente ale sistemului de
securitate socială.
Spre deosebire de asigurarea socială care presupune, conform regulii generale, acordarea
prestaţiilor sociale persoanelor care anterior au achitat contribuţii de asigurări sociale, asistenţa
socială funcţionează după un alt principiu şi are o arie de cuprindere mult mai extinsă . Ea derivă din
noţiunea de “nevoie”, se acordă persoanelor aflate în situaţii de risc nefiind, de regulă, necesară o
contribuţie anterioară din partea acestora şi se bazează pe fonduri provenite din bugetul statului,
bugetele locale, donaţii ale organizaţiilor internaţionale şi ale voluntarilor. Totodată, atât prestaţiile de
asigurare socială cât şi cele de asistenţă socială se acordă persoanelor aflate într-o situaţie de risc
social.
Riscul social constituie un eveniment ce influienţează sistemul economic al individului prin
diminuarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor acestuia. Principalele riscuri sociale (boala,
maternitatea, dizabilitatea, bătrîneţea, accidentul de muncă şi boala profesională, decesul, protecţia
juridică a urmaşilor, sarcinile familiale, şomajul) sunt prevăzute în Convenţia Organizaţiei
Internaţionale a Muncii nr. 102 cu privire la normele minime ale securităţii sociale, adoptată la 4 iunie
1952 dar, neratificată încă de către Republica Moldova.
În legislaţia internă a Republicii Moldova (art. 1 al Legii asistenţei sociale) riscul social este
definit ca un pericol pentru persoană sau familie de a fi afectată de consecinţele economice negative
ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social ( boală, accident, disabilitate,
îmbătrînire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.). Analizînd riscurile sociale evidenţiem
mai multe categorii ale acestora. Astfel, de exemplu, bătrîneţea, invaliditatea, boala constituie riscuri
fizice ce împiedică obţinerea unui venit normal din exercitarea unei activităţi profesionale, şomajul –
un risc economic, iar sarcinile familiale, cheltuielile medicale – riscuri care condiţionează creşterea
cheltuielilor, determinând astfel scăderea nivelului de trai.

În concluzie evidenţiem, că protecţia socială poate fi abordată atât lato senso cât şi stricto senso.
Lato senso ea include în sine măsuri de protecţie a tuturor membrilor societăţii, iar stricto senso – doar
măsurile de protecţie a persoanelor aflate în situaţie de risc şi este sinonim cu noţiunea de securitate
socială. Reieşind din faptul că la noi în republică ramura dreptului securităţii sociale este denumită
dreptul protecţiei sociale, în continuare vom utiliza doar noţiunea de protecţie socială abordând-o
evident, în sens îngust.

Un element important al sistemului de asistență socială rămâne cel al serviciilor sociale, care constituie
activități desfășurate în favoarea persoanelor sau familiilor aflate în dificultate.

Funcţiile protecţiei sociale:

 1. Economică – se realizează prin acordarea unei surse de întreţinere persoanelor aflate
în situaţii de risc şi are ca scop menţinerea unui nivel de trai decent pentru toţi membrii
societăţii.
2. Politică – permite statului ca prin mijloace specifice protecţiei sociale să realizeze
prerogativele de bază ale politicii sociale.
3. Demografică – se realizează prin influienţa sistemului de protecţie socială asupra unor
procese demografice (stimularea creşterii natalităţii, reducerea mortalităţii, etc.)
4. De reabilitare – aplicarea măsurilor de integrare socială a persoanelor care beneficiază
de protecţie socială, inclusiv a măsurilor de ordin moral şi psihologic.

Finanțarea serviciilor sociale

Serviciile sociale sunt finanțate de către bugetul de stat, bugetele unităților administrativ
teritoriale, surse extrabugetare, donații, sponsorizări din țară și de peste hotare. De o importanță
deosebită sunt parteneriatele publice-private, în cadrul cărora finanțarea se realizează atât din
surse ale organelor administrației publice cât și din surse ale asociațiilor obștești.