Asistenta sociala

Asistenta Sociala desemneaza un asamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate,

servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunitatilor, cu probleme speciale, aflate
temporar in dificultate, care datorita unor motive de natura economica, socio-culturala, biologica sau
psihologica nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace si eforturi proprii, un mod normal, decent de
viata!

Definitia Serviciilor Sociale!

Serviciile sociale sunt definite ca reprezentand ansamblul de masuri si actiuni realizate pentru a
raspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, in vederea depasirii unor situatii de
dificultate, pentru prezervarea autonomiei si protectiei persoanei, pentru prevenirea marginalizarii si
excluziunii sociale si promovarea incluziunii sociale. Serviciile sociale sunt asigurate de catre autoritatile
administratiei publice locale, precum si de persoane fizice sau persoane juridice publice ori private, in
conditiile actelor normative in vigoare.
Asistenta Sociala este definita prin Legea Asistentei Sociale - Legea nr. 292/2011. Legea defineste
profesia, domeniul de interventie, populatiile tinta, precum si principiile de interventie in Asistenta Sociala.
Legea Asistentei Aociale, in forma reluata si completata in 2011, este in acord cu principiile si politicile
Uniunii Europene cu privire la protectia sociala, si in sens mai larg, cu principiile unei societati
democratice, bazate pe respectul fata de fiinta umana si drepturile ei inalienabile.

Sistemul National de Asistenta Sociala!

Reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care statul, prin autoritatile administratiei publice centrale
si locale, colectivitatea locala si societatea civila intervin pentru prevenirea, limitarea sau inlaturarea
efectelor temporare ori permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluziunea
sociala a persoanei, familiei, grupurilor ori comunitatilor.

Asistenta sociala, componenta a sistemului national de protectie sociala, cuprinde serviciile sociale si
prestatiile sociale acordate in vederea dezvoltarii capacitatilor individuale sau colective pentru asigurarea
nevoilor sociale, cresterea calitatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune sociala.

Obiectivele specifice ale Asistentei Sociale:

Obiectivul interventiei asistentei sociale este de ai sprijini pe cei aflati in dificultate sa obtina conditiile
necesare unei vieti decente, ajutandu-i sa-si dezvolte propriile capacitati si competente.

Aceste persoane sau grupuri, pe o perioada mai scurta sau mai lunga, nu pot duce o viata activa
autosuficienta fara un ajutor economic sau fara un suport fizic, moral, social, cultural, ajutor venit din
exterior. Acest ajutor are in vedere o perioada limitata de timp, care dureaza pana cand persoana cu
nevoi speciale isi gaseste resurse sociale, psihologice, economice pentru a putea duce o viata normala.

Urmatoarele categorii de persoane constituie in mod special obiectul interventiei activitatilor de asistenta
sociala:

 familii sarace: familii fara venituri sau cu venituri mici in care unul dintre parinti este somer, familii
monoparentale, familii cu multi copii al caror necesar depaseste veniturile parintilor;

 copii care traiesc in mediu familial si social advers, abandonati si institutionalizati;

 minori delincventi, tineri neintegrati;

1
 persoane dependente de droguri si/sau alcool;

 persoane abuzate fizic si sexual;

 persoane cu handicap fizic si/sau psihic;

 persoane cu boli cronice si degenerative fara sustinatori legali;

 persoane in varsta aflate in incapacitate de autoservire;

 persoane care au suferit in urma calamitatilor naturale, sociale;

 persoane care au suferit discriminari (sociale, fizice, economice, psihologice) - grupari minoritare cu mai
putine drepturi fata de populatia majoritara.
Asistenta sociala, ca parte esentiala a protectiei sociale, reprezinta un mod operativ de punere in aplicare
a programelor de protectie sociala pentru categoriile sus mentionate. Ea asigura prin serviciile sale
specifice atenuarea partiala a inegalitatilor existente.

Sistemul de asistenta sociala se bazeaza pe principiul sprijinirii persoanelor aflate in dificultate la un

moment dat in functie de necesitatile lor, sursa financiara fiind reprezentata de fonduri bugetare de stat
sau fonduri obtinute de la indivizi sau comunitate; in acest caz, prestatia se face in functie de nevoile
existente, conform principiului solidaritatii sociale si nu dependent de contributia personala anterioara.

Sprijinul acordat persoanelor in nevoie prin sistemul de asigurari sociale nu este precizat decat in limite
mici prin lege, urmand a fi specificat prin analiza individuala a cazurilor, pentru care este nevoie de
anchete sociale efectuate de specialisti:

 ajuta oamenii sa-si imbunatateasca competentele si capacitatea de a-si rezolva singuri problemele;

 asistentul social are menirea de a ajuta oamenii sa obtina resursele materiale necesare asigurarii unei
calitati a vietii la un nivel decent facilitand accesul spre serviciile sociale adecvate, in cadrul legal oferit de
politicile sociale ale tarii;

 asistentul social stimuleaza organizatiile si institutiile in oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor,
familiilor, grupurilor care recurg la ajutor;

 asistentul social va trebui sa urmareasca imbunatatirea relatiilor clientului ce celelalte sisteme si

subsisteme de care depinde integrarea sa sociala. Facilitarea interactiunilor dintre indivizi si celelalte
persoane care traiesc in mediul lor va contribui la o mai buna adaptare a acestora la cerintele mediului
social si le va spori sansele dezvoltarii autonomiei;

 asistentul social are rolul de a influenta relatiile dintre diferite institutii si organizatii implicate in activitatile
de asistare, in sensul unei mai bune colaborari in favoarea clientilor;

 influentarea politicilor sociale pentru favorizarea aparitiei acelor legi sau masuri care sa conduca la un
mai mare grad de echitate sociala a cetatenilor si sa asigure o calitate mai buna a vietii pentru categoriile
defavorizate de populatie.

Drepturile si Obligatiile Beneficiarilor:

1. Drepturi:
 respectarea drepturilor si libertstilor fundamentale, demnitatea si intimitatea;

2
 de a fi informati asupra drepturilor sociale si situatiilor de risc;

 de a participa la luarea deciziilor care ii privesc;

 asigurarea confidentialitatii datelor personale.

2. Obligatii:
 sa furnizeze informatii corecte privind identitatea, situatia familiala, medicala si economica;

 sa participe activ la procesul de interventie;

 sa contribuie la plata serviciilor, daca este cazul.

Scopuri ale Practicii Asistentei Sociale!

 sa ajute indivizii si grupurile sa identifice, sa rezolve sau sa reduca la minimum problemele care apar din
dezechilibrele dinte ei si mediu.

 sa identifice arii potentiale de dezechilibru intre indivizi sau grupuri si mediu pentru a preveni aparitia lor.

 sa caute, sa identifice si sa intareasca potentialul indivizilor, grupurilor si comunitatilor.

Obiectivele Asistentei Sociale!

Este de a-i sprijini pe cei aflati in dificultati sa obtina conditii necesare unei vieti decente,
ajutandu-i sa-si dezvolte propriile capacitati si competente pentru o mai pronuntata functionare
sociala!
 Servicii Sociale: Programe specializate, activitati organizate, tehnici de interventie sociala, metode de
indentificare a necesitatilor si tipurilor specifice de disfunctionalitati ce apar la nivel social.
 Securitate Sociala: Este un Sistem care are in vedere protejarea atat a persoanelor apte de munca
(sistemul asigurarilor sociale) cat si a celor ce nu pot munci sau sunt dezavantajati social.

Abordarea Problemelor in Asistenta Sociala

 La nivel individual - asistenta economica, psihologica, morala pentru cei in nevoie, cum ar fi somerii, cei
dpendenti de droguri sau alcool, probleme de integrare in munca, victimele abuzului de orice fel.
 La nivel interpersonal si de grup - terapii de familie, ale cuplului, ale grupului de oameni marginalizati.
 La nivel comunitar - rezolvarea conflictelor etnice, grupale, mobilizar ea energiilor individuale si colective
pentru refacerea resurselor necesare integrarii lor normale.

Clasificarea serviciilor sociale

OG 68/2003 clasifica serviciile sociale in servicii sociale primare si servicii sociale

specializate:

3
 Powered By

Serviciile sociale primare au un caracter general si urmares 14414w2210o c prevenirea sau

limitarea unor situatii de dificultate sau vulnerabilitate. Principalele activitati desfasurate in
cadrul serviciilor sociale primare sunt:

a) activitati de identificare a nevoii sociale individuale, familiale si de grup;

b) activitati de informare despre drepturi si obligatii;

c) masuri si actiuni de constientizare si sensibilizare sociala;

d) masuri si actiuni de urgenta in vederea reducerii efectelor situatiilor de criza;

e) masuri si actiuni de sprijin in vederea mentinerii in comunitate a persoanelor in dificultate;

f) activitati si servicii de consiliere;

g) masuri si activitati de organizare si dezvoltare comunitara in plan social pentru incurajarea

participarii si solidaritatii sociale;

h) orice alte masuri si actiuni care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situatii de
dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune sociala.

Serviciile sociale specializate au ca scop mentinerea, refacerea sau dezvoltarea capacitatii de

functionare sociala a indivizilor si familiilor. Activitatile specifice sunt cele de:

a)      recuperare si reabilitare;

b)      suport si asistenta pentru familiile si copiii aflati in dificultate;

c)      educatie informala extracurriculara pentru copii si adulti, in functie de nevoia fiecarei

categorii;

d)      asistenta si suport pentru persoanele varstnice, inclusiv pentru persoanele varstnice

dependente;

e)      asistenta si suport pentru toate categoriile definite la art. 25;

f)        sprijin si orientare pentru integrarea, readaptarea si reeducarea profesionala;

4
g)      ingrijire social-medicala pentru persoanele aflate in dificultate, inclusiv paleative pentru
persoanele aflate in fazele terminale ale unor boli;

h)      mediere sociala;

i)        consiliere in cadru institutionalizat, in centre de informare si consiliere;

j)        orice alte masuri si actiuni care au drept scop mentinerea, refacerea sau dezvoltarea
capacitatilor individuale pentru depasirea unei situatii de nevoie sociala.

Tot in categoria serviciilor sociale specializate intra si serviciile socio-medicale care sunt

definite ca fiind un complex de activitati care se acorda in cadrul unui sistem social si medical
integrat si au drept scop principal mentinerea autonomiei persoanei, precum si prevenirea
agravarii situatiei de dependenta.

Serviciile de ingrijire social-medicala sunt acordate persoanelor care se gasesc in situatia de

dependenta partiala sau totala de a realiza singure activitatile curente de viata, celor izolate,
precum si celor care sufera de afectiuni fizice, psihice, mentale sau senzoriale.

Serviciile de ingrijire social-medicala de natura sociala pot fi urmatoarele:

a)      servicii de baza: ajutor pentru igiena corporala, imbracare si dezbracare, igiena eliminarilor,
hranire si hidratare, transfer si mobilizare, deplasare in interior, comunicare;

b)      servicii de suport: ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea acesteia, efectuarea de
cumparaturi, activitati de menaj, insotirea in mijloacele de transport, facilitarea deplasarii in
exterior, companie, activitati de administrare si gestionare, activitati de petrecere a timpului
liber;

c)      servicii de reabilitare si adaptare a ambientului: mici amenajari, reparatii si altele asemenea.

Serviciile de ingrijire social-medicala de natura medicala pot fi reprezentate de activitati

complexe de diagnostic, tratament, ingrijiri si altele asemenea, recomandate si realizate in
conformitate cu tipurile de afectiuni pe care le prezinta beneficiarii de servicii sociale.

Serviciile de ingrijire social-medicala de natura serviciilor conexe, interdisciplinare pot fi

servicii de recuperare si reabilitare, kinetoterapie, fizioterapie, terapie ocupationala, psihoterapie,
psihopedagogie, logopedie si altele asemenea.

5
Datele obtinute in urma aplicarii chestionarului indica faptul ca serviciile sociale furnizate de
catre organizatiile neguvernamentale sunt diversificate si acopera o gama larga de nevoi ale
beneficiarilor. Serviciile pentru care au obtinut acreditarea sau urmeaza sa o obtina sunt atat
servicii primare, cat si specializate intr-o proportie relativ egala.

O clasificare pe domeniile de interventie si sprijin a serviciilor sociale poate fi

facuta din analiza structurii bugetare si a transferului de competente intre
autoritatile publice. Astfel am putea clasifica serviciile sociale ca fiind
destinate pentru:

protectia persoanelor varstnice: servicii rezidentiale, servicii de

ingrijire temporara sau permanenta la domiciliu

protectia copilului: centre de zi, centre de plasament, centre de primire

in regim de urgenta, centre maternale, servicii de tip familial

protectia persoanelor cu dizabilitati: centre de ingrijire si asistenta,

centre de recuperare si reabilitare, centre de integrare prin terapie
ocupationala, centre de zi, locuinte protejate

protectia familiei: centre de recuperare, centre de asistenta, centre de

prevenire si centre de informare pentru victimele violentei in familie

Datele statistice ale MMSSF indica in anul 2005 un numar de 1451 de unitati
publice de asistenta sociala din care:

Unitati de asistenta sociala pentru copii

Unitati de asistenta sociala pentru persoane cu handicap
Unitati de asistenta sociala pentru persoane varstnice
Unitati de asistenta medico sociala 72
Unitati de prevenire a violentei 38
Total

In urma analizei datelor privind furnizorii de servicii sociale obtinute in luna iunie 2006 s-a
constatat ca numarul de unitati de asistenta sociala aflate in subordinea furnizorilor publici de
servicii sociale acreditati este de 735 la nivelul intregii tari.

6
 Scurt istoric al asistentei sociale

1 Traditia sistemului de asistenta sociala in Romania.

In Romania asistenta sociala a avut un puternic caracter religios, dezvoltandu-se in

jurul manastirilor,
Primele inceputuri sunt actiuni caritabile, filantropice cu un pronuntat caracter
religios, care aveau drept scop ajutorarea ocazionala a celor care se plasau la
marginea societatii: batranii si bolnavii saraci si lipsiti de ajutorul familiei, copii
orfani, handicapati ajunsi cersetori, saracii aflati in situatie de mizerie severa.
- Cele mai vechi asezari "calicii" si au fost infiintate in Bucuresti in secolul al- XVI-
lea de catre Negru Voda.                                       
In perioada 1735-1750 apar diferite fundatii cu scop umanitar: "Fundatia
Pantelimon"- infiintata de Grigore al II-lea Ghica care construieste primul orfelinat
pentru copii saraci,
- in anul 1751, se infiinteaza azilul de femei "Domnita Balasa", destinat fetelor
sarace si orfane.
- In anul 1775 Alexandru Ipsilante infiinteaza institutia cu carater umanitar "Cutia
milelor" care stangea venituri din dari si unele cote benevole de participare a
populatiei catre biserici si serveau pentru ajutorarea copiilor saraci,
- in anul 1793 se creeaza postul de medic sef al orasului, care avea ca principala
preocupare ingrijirea gratuita a bolnavilor saraci.
- actul de nastere al asistentei sociale moderne poate fi plasat inca din 1775, odata
cu aparitia primei legi de protectie pentru copil si infiintarii unor institutii
specializate de ocrotire pentru persoane in dificultate :fete-mame, saraci, bolnavi,
pers. varstnice fara sprijin, persoane handicapate fizic si psihic.
2 Inceputuri legislative ale asistentei sociale in Romania
Legislativ, au fost inregistrate in anul 1881, prin Regulamentul Organic al Valahiei,
se infiinteaza, un serviciu de asistenta sociala care se preocupoa de copii gasiti,
acestia urmand a fi dati la doici si mame crescatoare.
- in anul 1894 se legifereaza asistenta sociala in domeniul copilului, extinzindu-se la
nivel de comuna, care avea sarcina de a se ocupa de copii gasiti orfani.

7
Din aceasta perioada statul incepe sa creeze institutii de protectie pentru copii si
adultii cu carente fizice, psihice si sociale.
- Incepand cu anul 1901 se infiinteaza: azilul de copii sugari, orfelinatul pentru fete
orfane si copii gasiti, iar pe langa primarie se infiinteaza un "serviciu al
crescatoarelor",
3. Aparitia formelor institutionale, inceputurile infiintarii sistemului
Interventia statului asistenta sociala incepe odata cu crearea in anul 1920 a
Ministerul Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale. La nivel local s-a constituit o
infrastructura diversificata: organele locale care aveau functia de a oferi efectiv
asistenta sociala erau Birourile judetene si comunale, iar ca organ local consultativ,
de aviz si coordonare era Comitetul Judetean.
- In 1921 este promulgata Legea pentru infranarea vagabondajului si cersetoriei si
pentru protectia copiilor, scop in care se infiinteaza "scolile de indreptare" pentru
minori, coloniile de munca pentru majorii apti de munca, ospicii pentru infirmii
psihici, azile pentru neputinciosi si batrani.
S-a promulgat (1930) Legea sanitara si de ocrotire, care face pentru prima data
distinctia dintre asistenta sociala si ocrotire sociala.
Nevoie sociala- incapacitatea fizica, psihica, mentala sau materiala a individului de
a depasi singur starea de dificultate in care se afla, cu propriile resurse.
Caracteristica asistentei sociale romanesti moderne reprezinta un produs direct al
preocuparilor Scolii sociologice a lui Dimitrie Gusti.
Romania a fost una dintre primele tari europene care a elaborat un sistem de
securiatate sociala atat in domeniul asigurarilor sociale (prima lege a pensiilor
dateaza din 1912), cat si in cel al asistentei sociale prin acordarea
de ajutoare orfanilor, vaduvelor de razboi.
Asistenta sociala in perioada comunista
Sistemul comunist nu a tolerat dezvoltarea asistentei sociale, in anul 1952 este
interzisa pregatirea asistentilor sociali prin invatamantul universitar, fiind acceptata
sub forma de scoala post-liceala, forma care va fi si ea desfiintata in anul 1969.
Reteua de asistenta sociala comunitara a fost si ea desfiintata, iar profesia de
asistent social a fost radiata din nomenclatorul profesiilor.

8
Serviciile comunitare de asistenta sociala, au fost complet eliminate, iar asistentii
sociali profesionisti, erau tinuti in posturi administrative marginale.
Cadrul legislativ din perioada anilor 1950-1970, excludea din principiu sistemul de
asistenta sociala, ducand inevitabil la eliminarea lui.
Asistenta sociala era o functie a statului si se realiza centralizat. Legile
precizau categoriile de beneficiari si conditiile pe baza carora se stabilea accesul la
sistenta sociala, precum si modul in care activitatea in domeniu era organizata.
Legile au fost adoptate in marea lor majoritate intre anii 1954 si 1970 si doar putine
au fost modificate ulterior, in pofida deteriorarii situatiei economice si a cresterii
nevoilor sociale ale populatiei.
Pentru ajutorarea familiei, indeosebi a familiilor cu copii in intretinere, statul acorda
o serie de ajutoare financiare, care erau conditionate de participarea la munca a
persoanelor apte din famil
Cadrul institutional.
Sistemul- era centralizat si birocratizat, acordand foarte putin spatiu de miscare
autoritatilor locale, initiativelor civice sau ONG-urilor (acestea fiind ulterior excluse)
La nivel central Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale devenit apoi Ministerul
Muncii a coordonat intreaga activitate de asistenta sociala si a gestionat o parte din
fondurile alocate cu aceasta destinatie de la bugetul de stat.
Autoritatile locale aveau stabilite misiuni extrem de limitate: distribuirea ajutoarelor
in situatii de urgenta
In perioada socialista asistenta sociala viza doar batranii, handicapatii si minorii
aflati in situatii deosebite si se realiza prin forme institutionalizate de ocrotire si
asistenta, fara sa asigure standardele minime de protectie.
Obiectivele implicite ale asistentei sociale inainte de 1989 erau:
- cresterea natalitatii in perspectiva dezvoltarii fortei de munca
- ingrijirea in institutii de ocrotire sau in familii substitutive,
- asigurarea unui minim de ingrijire in institutii de asistenta sociala
- acordarea unui ajutor banesc sau in natura, dupa caz, persoanelor incapabile de
munca,
5. Asistenta sociala in Romania dupa 1989

9
Dupa Revolutia din 1989: intreprinderile economice, nu asi mai asuma masurile de
asistenta scoiala
Alocatia de stat este separata de intreprindere, nemaifiind conditionata de statutul
de salariat,
locuintele nu se mai acorda de intreprindere,
mai aveau capacitatea de a acorda masuri de asistenta pe care le realizau in
perioada comunista, dar nu mai asigurau nici locuri de munca, pentru o mare
parte a fortei de munca disponibile, pe de alta parte unitatile de asistenta
sociala se confruntau cu probleme de functionare: criza de alimente, lipsa unui
personal specializat si suficient numeric.
Statul nu isi mai asuma asistenta sociala a persoanelor care se aflau in nevoie,
aceasta revenind in mod dramatic familiilor, care se confrunta si asa cu probleme
cauzate de lipsa unor venituri minime pentru subzistenta.
In primii ani ai tranzitiei nu exista un sistem de asistenta sociala, altul decit cel
asigurat in institutiile specializate, in timp ce problemele sociale erau din ce in ce
mai multe si mai diversificate.
6 Etape de dezvoltare a asistentei sociale in Romania in perioada de
tranzitie
Asistenta sociala in perioada de tranzitie a parcurs mai multe faze, dupa Catalin
Zamfir astfel:
Prima etapa de politici sociale 1990, -pina la jumatatea anului 1990,
denumita etapa reparatorie, s-a caracterizat prin:
- acordarea unor subventii, ajutore si alte fonduri banesti ca o recompensa fata de
frustrarile suferite anterior, de anumite categorii de beneficiari.
S-a ajuns la o criza a acestei etape, justificata de acordarea ineficienta a fondurilor
in acest scop, ceea ce a determinat o reconsiderare a acestor transferuri banesti. S-
a luat astfel decizia sistarii masurilor reparatorii si trecerea la organizarea unor
structuri care sa permita o abordare temeinica si pragmatica a problemelor sociale.
Elaborarea unei noi legislatii in domeniul social si dezvoltarea noilor institutii a
devenit o nevoie fireasca, iar in partea a doua a anului 1990, a devenit cruciala
nevoia dezvoltarii unei politici sociale si au fost promulgate primele reglementari
legislative.

10
S-au pus bazele organizarii institutionale, ministerul responsabil cu asistenta sociala
a fost stabilit Ministerul Munc
- lipsa cronica de conceptie strategica, fapt care i-a conferit mai degraba un
caracter reactiv si relativ conservator.
Etapa a doua- a construirii de urgenta a unui nou cadru legal si
institutional de politica sociala, a continut si dupa instaurarea primului guvern
legitim.
Printre masurile luate, urmare a analizei critice a sistemului la acea data, se
numara:
infiintarea colegiilor de asistenta sociala
Cresterea numarului si formarea de specialitate a personalului din unitatile
de asistenta sociala
largirea categoriilor de persoane care pot beneficia de prestatii la cantinele
de ajutor social,
Modificarea legislatiei
Majorarea alocatiei de intretinere pentru minorii dati in plasament familial
Stabilirea unui ajutor banesc
Indexarea ajutoarelor sociale- trimestriale, ocazionale, a ajutorului de somaj
si a Imbunatatirea legislatiei
Prestatiile sociale - alocatii banesti acordate persoanelor aflate in dificultate , au
fost reglementate prin acte legislative si constituie politica la nivel national pentru
asigurarea distribuirii primare.
Scopul lor- de a ajuta persoanele sau familiile care nu au venituri satisfacatoare
pentru a putea sa-si asigure un minim decent de trai.
Se compun din: transferuri universaliste (ascordate tuturor beneficiarilor)
- si transferuri reziduale.(numai anumitor categorii, pe baza testarii veniturilor)

11
Planificarea serviciilor sociale

Ce servicii ar trebui sa dezvoltam sau sa infiintam pornind de la zero sau pe altele sa le reducem
sau chiar sa le desfiintam?
Care ar fi prioritatile si cum alegi din aceste grupe care e prioritar si care nu?
Cum se va face planificarea serviciilor de o maniera participativa?
Cum vom integra aceste servicii mai ales domeniul medical cu cel social?
Cat ar costa aceste servicii si cum ar trebui sa se faca finantarea?
Acestea sunt intrebari frecvente ale specialistilor si responsabililor din cadrul autoritatilor locale
care sunt „pusi” de multe ori in situatia de a rezolva problemele legate de planificarea unor
servicii pentru grupe vulnerabile de populatie, de evaluarea nevoilor acestora sau de a face
estimari privind costurile care sunt necesare infiintarii acestor servicii.
Desigur ca planificarea serviciilor sociale la nivelul unei comunitati nu este numai pentru
persoanele sau grupurile marginalizate; este o planificare pentru toate grupele vulnerabile.
Este important de remarcat ca acest proces de planificare vizualizeaza mai clar grupele la riscul
de excludere sociala, cele care ar fi mai “lipsite de voce” si pentru care nevoia de servicii ar
putea fi subestimata mai ales intr-un proces politic de luare a deciziilor.
Parcurgand pasii acestui proces de planificare se pot lua decizii poate nu neaparat mai rapide, dar
mai corecte, fundamentate tehnic, mai eficace, pentru a pune in practica conceptul “includerii
sociale a populatiei marginalizate”.
Activitatile propuse sunt o replicare a unor modele de planificare consacrate, care functioneaza
in tarile Comunitatii Europene si care sunt adaptate la situatia sectorului social romanesc actual.
Modelul propus este astfel constituit incat sa poata sprijini orice autoritate publica locala care
doreste sa se angajeze intr-un proces prin care sa furnizeze mai multe servicii de asistenta
sociala, care sa fie mai eficiente si mai aproape de nevoile oamenilor. Caracteristicile procesului
de planificare propus raspund urmatoarelor cerinte:
Modalitatea de planificare a serviciilor este de „jos in sus” de la nivel local la nivel zonal si
judetean (spre deosebire de planificarea de la centru „de sus in jos”); aceasta abordare da o
perspectiva foarte exacta tuturor dimensiunilor pe care decidentii locali de politici sociale au
nevoie sa le ia in consideratie, cum ar fi: care sunt nevoile populatiei, ce servicii exista deja la
nivelul comunitatii, care sunt alternativele de servicii pentru rezolvarea unei nevoi a

12
beneficiarilor, care sunt costurile unitare ale acelor servicii, cum pot fi redirectionate sau
directionate fonduri catre servicii cost eficiente. Astfel putem sa planificam si sa vedem ce
prioritati sunt, ce nevoi putem acoperi cu bugetele existente si de ce resurse avem nevoie pentru
viitor.
Modalitatea de lucru este participativa; ea presupune implicarea tuturor actorilor din
comunitate.
Modalitatea de lucru este simpla, clara, transparenta pentru actorii comunitari ducand la
cresterea capitalului de incredere intre acestia.
Abordarea propusa poate opera in situatiile in care vorbim de bugete mici, suficiente sau
indestulatoare. Este important sa subliniem aceasta idee, si anume ca activitatea de planificare a
serviciilor este buna cata vreme poate opera in toate tipurile de bugete fie ca ele sunt mici,
suficiente sau mari.
Modalitatea de lucru este usor replicabila, fiind usor de preluat si astfel usor de diseminat la
nivel regional si/sau national.
Am dorit sa dezvoltam un model de planificare a resurselor comunitatii care sa fie simplu si care
sa poata fi aplicat in practica; am dorit ca aceasta carte sa fie inteleasa usor nu numai disponibila.
Elemente definitorii
Modulul isi propune sa identifice elemente definitorii ale procesului de planificare sociala la
nivel comunitar:
A - Planificarea se bazeaza pe lucrul in parteneriat si al unei largi consultari publice
In primul rand, proiectul isi doreste promovarea si dezvoltarea unui model de lucru in parteneriat
atat intre sectorul guvernamental si cel neguvernamental pentru planificarea serviciilor socio-
medicale, cat si intre parteneriatul dintre domeniul medical si social.
Dezvoltarea unui model de lucru in parteneriat, intre furnizorii neguvernamentali si cei
guvernamentali din comunitate, constituie o noutate in elaborarea politicilor de planificare a
resurselor la nivel comunitar din Romania.
In modelul de lucru care propune un proces de planificare, autoritatile locale, institutiile sanitare,
organizatiile neguvernamentale lucreaza impreuna, pentru a-si reuni experientele in vederea
evaluarii nevoilor comunitatii, evaluarii serviciilor existente si planificarii eficiente a resurselor
avand ca tinta persoanele expuse riscului marginalizarii.

13
B. Planificarea serviciilor se bazeaza pe evaluarea nevoilor de servicii ale populatiei si,
indeosebi, ale grupelor aflate in situatie de risc de excludere sociala
Alocarea resurselor in comunitate se poate realiza in urma unei evaluari a nevoilor si a unei
planificari adecvate a serviciilor existente si a serviciilor ce trebuie dezvoltate sau trebuie sa fie
nou infiintate.
Influentarea deciziilor privind alocarea resurselor publice la nivelul autoritatilor locale,
institutiilor sanitare si ONG-urilor pentru optimizarea serviciilor medico-sociale de ingrijire
destinate grupurilor aflate in situatie de risc de excludere sociala se face in urma unui proces de
planificare, care se bazeaza pe evaluarea nevoilor de servicii ale populatiei. Acest proces de
evaluare a nevoilor este unul din elementele cheie in elaborarea unui plan de servicii de ingrijiri
comunitare.
Procesul de alocare a resurselor publice la nivel local este esential pentru modul in care toti
furnizorii ofera servicii, astfel incat sa acopere nevoile grupurilor marginalizate si vulnerabile din
comunitate.
C. Planificarea serviciilor se face de o maniera prin care serviciile sociale sa fie integrate cu
serviciile de sanatate
Alocarea resurselor axata pe nevoia beneficiarului creeaza premisele atat initierii, extinderii sau
imbunatatirii serviciilor sociale precum si integrarii acestora cu celelalte servicii cum sunt, de
exemplu, serviciile de sanatate.
D. Elaborarea planurilor este un proces continuu
Modelul de lucru presupune ca, dupa terminarea procesului de colectare a datelor, de dezbatere a
modului in care resursele sunt alocate, de planificare a serviciilor, sa se continue in asa fel incat
in fiecare an sa se actualizeze datele care au fost lucrate anterior. In acest fel se poate construi, pe
experienta avuta anterior in evaluarea nevoilor populatiei, un nou plan actualizat al serviciilor
sociale comunitare.
E. Un instrument de planificare al resurselor
In actuala perioada, mai ales cand societatea romaneasca in tranzitie este coplesita de
multitudinea problemelor sociale, se resimte rezolvarea acestora in contextul unor bugete reduse.
Departamentele judetene ale Ministerului Muncii, autoritatile locale sunt puse de multe ori in
fata unor situatii sociale dramatice pe care trebuie sa le rezolve de la o zi la alta. Este astfel greu
sa te incadrezi intr-un buget, cu acelasi personal din ce in ce mai incarcat cu alte si alte sarcini si

14
cu probleme din ce in ce mai multe. Este necesar sa se stie care este nevoia de servicii sociale la
nivelul unei comunitati. Este de asemenea nevoie sa stim care sunt serviciile care sunt oferite si
astfel sa avem o imagine a nevoii de servicii neacoperite. Urmatoarea etapa ar insemna un proces
din partea decidentilor politici de a stabili prioritati : Care ar trebui sa fie prioritatile ? Care
grup tinta vulnerabil e mai prioritar ? Acestea sunt lucruri destul de dificil de gestionat, mai ales
cand nu exista o vizualizare a nevoilor unor grupuri vulnerabile. Finantarea serviciilor avand la
baza o planificare bazata pe o analiza a nevoilor populatiei este astfel un pas spre a cheltui banul
public mai eficient.
Etape pentru punerea in practica a modelului de planificare
Etapa 1. CREAREA DE PARTENERIATE
Parteneriate pentru planificarea serviciilor sociale
Un element crucial in planificare si in elaborarea unui plan de servicii comunitare, este dat de
realizarea de parteneriate. Aceste parteneriate la nivelul comunitatii trebuie sa fie functionale,
reale intre cel putin trei categorii de actori:
furnizorii de servicii (sociale, socio-medicale, medicale, educationale) comunitare;
finantatorii acestor servicii :
institutii publice deconcentrate ale ministerelor educatiei, sanatatii, muncii in teritoriu si unitati
descentralizate ale administratii publice locale cu rol potential de pivot si de integrator al
elementelor de mai sus,
organizatii private dornice sa isi asume roluri de responsabilitate sociala in comunitatile in care
activeaza ;
beneficiarii serviciilor (pe cat posibil sa putem auzi vocea persoanelor marginalizate sau pe cale
de a fi excluse social)
Detaliind cele trei categorii putem astfel descrie cele trei categorii de parteneri:
A. Furnizorii de servicii
Acestia pot fi grupati dupa tipul serviciului pe care il ofera (medicale, sociale, de ingrijire, de
exemplu serviciile medicale oferite de spital, cabinete medicale sau dupa tipul organizatiei care
ofera serviciile: guvernamentale, neguvernamentale, profit si non-profit.
Furnizori publici (institutii sanitare, scoli, camine spital, etc.) sunt in continuare controlate in
plan national prin decizii ale ministerelor respective; rolul administratiei publice locale in
definirea ofertei de servicii la nivelul comunitatii locale (de exemplu, medicale, sociale sau

15
educationale) este in crestere, desi momentan se rezuma la plata cheltuielilor de intretinere a
anumitor obiective (spitale sau scoli) asupra caror activitate nu au nici o parghie decizionala.
Furnizorii publici de servicii pastreaza un cadru mental rigid, de departament, necesitand mai
mult efort pentru a fi atrasi in procesul de acordare de servicii continue, integrate unor grupuri
specifice de beneficiari de exemplu servicii de club educational pentru copii saraci din scoala X).
Organizatiile private non profit. Acest tip de furnizori de servicii reprezinta principalul grup de
inovatori in domeniul asistentei sociale din ultimii 15 ani in Romania. Astfel au fost dezvoltate
servicii comunitare de mare anvergura pornind de la servicii de asistenta medicala de urgenta
(S.M.U.R.D.), servicii pentru persoane infectate H.I.V.-SIDA (A.R.A.S.), servicii pentru
persoane cu dizabilitati (Fundatia Trebuie, Motivation, A.N.P.H. Arad, etc.) servicii educationale
(Inapoi la Scoala), servicii de ingrijiri la domiciliu (Crucea Alb Galbena, Fundatia Echilibre,
Fundatia de Ingrijiri Comunitare), servicii de ingrijiri paleative (Hospice Casa Sperantei Brasov),
servicii pentru victime ale violentei domestice (Centrul Mediere Iasi), servicii pentru delincventa
minori, servicii pentru asistenta sociala a persoanelor rroma (furnizare de acte de identitate,
formare si locuri de munca - F.S.C. Bacau), etc. Din pacate in ultimii ani rolul sectorului
neguvernamental este din ce in ce mai redus.
Un alt aspect important pentru cei care fac planificarea este ca toate organizatiile cu o
anumita reprezentativitate sa fie implicate, chiar daca unele sunt de dimensiuni mari (spitale sau
directii de asistenta sociala ale autoritatilor locale), iar altele sunt mici cum pot fi de exemplu
unele O.N.G.
Procesul de planificare trebuie sa tina cont de viziunea care se contureaza privind serviciile ce
vor fi oferite persoanelor cele mai vulnerabile din comunitate. Intrebarea la care dorim sa
raspundem este: Care sunt solutiile/serviciile cele mai bune vizand nevoile persoanelor cele mai
vulnerabile din comunitate ? Aceasta este ideea acestui modul de curs sau ce ne-am propus sa
facem avand ca tinta cresterea calitatii vietii acestor persoane. Acesta ar trebui sa fie firul rosu pe
care trebuie sa mergem in planificarea comunitara. Fara aceste alegeri nevoia exprimata de un
spital poate fi foarte diferita fata de cea a unui furnizor de servicii sociale. In aceasta planificare
in cadrul parteneriatului trebuie identificate partile comune de interes. Voi da un exemplu care
este poate printre cele mai reprezentative: cazurile sociale din spital au nevoie atat in spital cat si
dupa externare de o intreaga retea de servicii sociale, socio-medicale, fie la domiciliu, fie in
institutii mai adecvate nevoilor lor. Acesta este un exemplu in care interesul este comun si

16
rezultatul lor tinteste persoanele cele mai vulnerabile din comunitate. Un alt exemplu ar putea fi
persoanele in varsta internate in spitale si care au nevoie de o intreaga retea de servicii
institutionale sau la domiciliu dupa externare. Pentru a realiza acest lucru e nevoie de o buna
cooperare/integrare a serviciilor dintre sectorul medical si cel social si de ingrijire.
Un alt element in cadrul acestei retele este dat de furnizorii «mici» de servicii care, desi au o
capacitate mica, dau servicii extrem de specifice de care anumite grupuri vulnerabile au nevoie.
B. Finantatorii serviciilor
Finantatori publici (fonduri de la institutii deconcentrate si descentralizate)
Tinta unui plan de servicii comunitare este folosirea judicioasa a fondurilor din bugetul public si
mai precis, bugetele publice. Fragmentarea institutionala actuala si, implicit, fragmentarea
finantarilor publice duce, pe de 3o parte, la duplicarea de servicii si, pe de alta parte, la potentiali
beneficiari ce raman in afara «plasei de siguranta» care sa poata sa le asigure un minim necesar.
Astfel, prin modalitatea de lucru si argumentele prezentate in vederea intocmirii de planuri de
servicii comunitare (care inseamna un lant intreg de activitati ce vizeaza evaluarea nevoilor
grupelor vulnerabile, evaluarea serviciilor existente, identificarea costurilor pentru servicii
alternative si planificarea unor servicii care sa intampine aceste nevoi) decidentii politici sa poata
lua decizii informate si transparente asupra felului in care sunt repartizate resursele financiare.
Astfel, tinta finala a proiectului este de a contribui la introducerea unei modalitati noi de lucru
prin formarea unor echipe de planificatori de servicii comunitare la nivelul comunitatii;
rezultatele acestora, in cele din urma, inseamna imbunatatirea calitatii vietii persoanelor
vulnerabile din comunitate.
Pe de alta parte, nevoia de finantare integrata presupune reorganizare institutionala in acest
domeniu. In acest context, exercitiile de planificare a serviciilor comunitare in cadrul unor
parteneriate largi comunitare nu pot decat informa decidentii politici asupra directiei in care
reorganizarile institutionale ar avea cel mai mult sens.
Finantatori privati :
Exista o tendinta de crestere a implicarii acestora - nevoia de buna practica recunoscuta la nivel
mondial si european prin promovarea de politici responsabile social ale corporatiilor.
De asemenea, atragerea finantarilor private se poate realiza prin stimularea statului de a elabora o
legislatie adecvata ce poate facilita acest proces (de exemplu, legea impozitului pe venit global

17
prevede posibilitatea ca 1% din profitul firmelor sa fie scutit de impozit daca este redirectionat
catre programe de responsabilitate sociala).
Cu atat mai important in acest context este instrumentul de planificare a serviciilor comunitare
care poate arata atat decidentilor politici publici cat si managerilor de corporatii locul in care
aceste bugete pot aduce o diferenta mai importanta in calitatea vietii persoanelor vulnerabile.
C. Beneficiarii serviciilor
Acesta este un element relativ nou in planificarea serviciilor sociale comunitare : sa intrebi/ sa
ceri parerea beneficiarilor despre nevoile pe care le au si sa le asculti propunerile lor de servicii.
Acest proces este ingreunat foarte mult intr-o societate ca a noastra de lipsa de organizatii care sa
poata reprezenta beneficiarii (chiar si cand acestea exista, este greu de presupus ca au capacitate
pentru informarea si consultarea efectiva a membrilor).
De cele mai multe ori este practic dificil de adus un beneficiar la masa la care se fac planificarile
(sunt fie imobilizati la pat, fie pe strada, fie cu deficiente, etc.). Pentru unele categorii de
persoane vulnerabile cum sunt de exemplu persoanele in varsta sau persoanele cu handicap
exista organizatii care sa le sustina drepturile pentru alte categorii acestea nu exista.
Parerile beneficiarilor privind serviciile care le sunt oferite pot fi uneori foarte diferite fata de
ceea ce furnizorii de servicii sau finantatorii acestora cred ca ar trebui sa faca si la ce costuri.
De multe ori, finantatorii serviciilor si furnizorii planifica servicii pentru anumite grupe
vulnerabile oferind serviciile pe care stiu sa le faca cel mai bine, cu costuri cat mai reduse. Nu
intotdeauna acestea sunt si serviciile de care beneficiarii au nevoie. Pe de alta parte, de multe ori
beneficiarii nici nu stiu ce sa ceara, serviciile care le sunt oferite sunt fie foarte noi si nu au auzit
de ele fie nu exista inca in Romania.
De exemplu, ingrijirea la domiciliu pentru varstnici este un serviciu nou de care putina lume a
auzit. Cand o persoana in varsta are nevoie de ingrijire si serviciul, daca exista, este putin
mediatizat, aceasta va solicita un serviciu intr-o institutie. Mai mult, daca serviciul exista si daca
acesta este nou, de putina vreme, de multe ori acesta poate fi privit cu suspiciune fara a se sti
exact care sunt avantajele unui serviciu fata de altul si fara a face o alegere corecta. Un beneficiar
judeca serviciul si il considera un serviciu de calitate dupa felul in care el il intelege si ii acopera
nevoile.
Cum facem acest parteneriat in mod practic? Cine sunt partenerii ? Parteneriat si Grupuri de
Lucru Locale/ (Comisii?)

18
Parteneriatul pentru realizarea unei planificari a serviciilor sociale comunitare cuprinde o paleta
foarte larga de institutii, organizatii, persoane de la nivelul comunitatii: furnizori de servicii
sociale, medicale, de ingrijire, finantatori ai serviciilor, beneficiari sau reprezentanti ai
beneficiarilor. Toti actorii care au o influenta in elaborarea procesului de planificare trebuie sa
fie implicati in parteneriat.
De exemplu, la nivelul unui oras parteneriatul a reunit reprezentanti de la nivelul autoritatii
locale, consiliul local, Directiile de Munca si Protectie Sociala, ONG-uri furnizoare de servicii
sociale/medicale, reprezentanti ai beneficiarilor.
Elaborarea unei planificari a serviciilor sociale comunitare este un proces care dureaza luni de
zile si care reclama prezenta constanta a unui grup de persoane.
Grupul local de lucru, care lucreaza in cadrul parteneriatului, trebuie sa aiba disponibilitatea sa se
reuneasca si sa lucreze. Grupul de lucru local este reprezentat de parteneri si este format din
persoane specializate, fie in furnizarea de servicii sociale, fie responsabili cu organizarea acestor
servicii sociale si care apartin sectorului guvernamental sau neguvernamental. (Veti gasi in
literatura de specialitate diferite denumiri a acestui grup de persoane care la nivelul unei
comunitati lucreaza pentru planificarea serviciilor: fie „grup de lucru”, fie „comisie”).
Etapa 2.
CATRE CE NE INDREPTAM? CARE ESTE VIZIUNEA IMPARTASITA A
PARTENERILOR PRIVIND SERVICIILE PE CARE DORIM SA LE FACEM LA NIVELUL
UNEI COMUNITATI
In cadrul unui parteneriat, intre primele subiecte de pe agendele intalnirilor vor fi obiectivele
parteneriatului si dezvoltarea unei viziuni comune asupra viitorului persoanelor marginalizate
aflate in situatia de excludere sociala. Este o etapa prin care se defineste directia spre care
partenerii doresc sa se deplaseze in viitor .
Desi termenul care defineste aceasta etapa „viziune” pare destul de rupt de realitatea noastra,
fiind un termen utilizat foarte frecvent in alte tari, si la noi, de fapt, intrebarea este aceeasi: ce se
doreste sa se faca pentru aceste grupe vulnerabile pentru ca viata lor sa fie mai
buna ? Termenul este insa foarte sintetic si il putem folosi in continuare ca una din etapele de
elaborare a unui plan de servicii sociale la nivel comunitar.
2.1. Pasi practici

19
Scopul acestei etape este de a reuni grupul local de lucru pentru a agrea o viziune comuna asupra
viitorului grupelor de populatie dezavantajate. Acest lucru se face in concordanta cu posibilitatile
si resursele care sunt necesare pentru a pune in practica acea viziune si reprezinta, in ultima
instanta, o buna directie de dezvoltare a serviciilor sociale comunitare.
Cel mai important lucru este ca la intalnire sa fie implicate si alte persoane din comunitatea
locala in eforturile pentru sustinerea “viziunii” si in mod special beneficiari. Astfel vom nota :
aspectele cele mai importante din experientele lor prezente sau trecute pe care aceste persoane le-
ar dori sustinute sau imbunatatite;
ce imbunatatiri ar putea fi aduse in viata lor, cine ar trebui sa se implice.
Opiniile lor se pot obtine prin metode care sunt detaliate in capitolul despre evaluarea
nevoilor populatiei: chestionare, interviuri, focus-grupuri.
Se pot aborda si studiile de caz detaliate pe esantioane de populatie pentru a intelege mai
bine situatia acestora si ce determina schimbari in viata lor.
O alta sursa in gandirea vizionara este cea comparativa: fie in interiorul unei regiuni (cum
traiesc oamenii unde exista servicii comunitare bune in comparatie cu cei din zone unde acestea
nu exista) fie in tari diferite, de exemplu, cele din Europa de Vest si aplicand aceleasi intrebari.
In toate procedeele amintite, reflectia si dialogul sunt importante in definirea tematicii care va
defini viziunea viitoare. Asa cum s-a mentionat, exista metode pentru sustinerea acestei idei, de
exemplu metodologia tip „search conference” fiind una dintre abordari prin care un grup de
responsabili la nivelul comunitatii (multi-stakeholderi), format din 20 pana la 60 de persoane
analizeaza, pas cu pas, situatia curenta si cum va evolua aceasta: si proiecteaza un viitor mai bun,
identifica actiuni ce pot schimba pozitiv traiectoria catre viziune.
Deoarece viziunea tinde sa fie pe un termen mai lung, ea necesita elaborarea de scopuri si
obiective pe termen scurt pentru a deveni operationala in dezvoltarea si schimbarea serviciilor.
Comun in afirmatiile referitoare la viziune este de a enunta valori, cum ar fi: tratarea
beneficiarilor fara discriminare de sex, religie, varsta, etc. sau acceptarea lor ca si membri
valorosi ai comunitatii din care provin.
Etapa 3. EVALUAREA NEVOILOR POPULATIEI
Evaluarea nevoilor populatiei vulnerabile din comunitate este a treia etapa in cadrul ciclului de
planificare a ingrijirii comunitare.
3.1. Evaluarea nevoilor populatiei

20
Vom incepe prin a oferi cateva definitii ale evaluarii nevoilor populatiei. Asa cum s-a precizat
mai sus, aceasta este o arie complexa si exista mai multe moduri de a defini “nevoia”,
“evaluarea” si “populatia”. In cadrul acestui proiect noi am definit acesti trei termeni dupa cum
urmeaza:
Nevoia individuala: o lipsa/ un spatiu care apare intre situatia actuala a unui individ si ceea ce
este necesar sa existe astfel incat persoana sa traiasca in bunastare asa cum doreste (de exemplu:
ceea ce se defineste in cadrul viziunii locale ca fiind o situatie ce ofera dreptul la viata deplina
tuturor cetatenilor).
Evaluarea nevoilor: Este procesul prin care se masoara in mod sistematic natura si cat s-a extins
aceasta lipsa/ acest spatiu si ceea ce este necesar a se face pentru a disparea lipsa/ problema
individului.
Evaluarea nevoilor populatiei: procesul prin care sunt estimate, proiectate si stabilite
categoriile nevoilor unui grup de populatie ales.
3.2. Perspective diferite
In cadrul aceste definitii a evaluarii nevoilor populatiei, sunt mai multe abordari si mai multe
perspective care contribuie la construirea unei imagini mai complete.
Acestea includ:
Abordari care pornesc de la standardele exprimate in politicile nationale (de exemplu: venitul
minim garantat si modul in care se reflecta acesta la nivelul populatiei careia ii este adresat). O
versiune mai clara a acestei abordari este de a cauta un acord asupra cerintelor normative (de
exemplu: cate ore de ingrijire la domiciliu trebuie sa fie disponibile pentru 1000 de persoane care
au peste 75 de ani) si sa se testeze performantele locale din punctul de vedere al acestor norme,
desi, in acest caz, nevoia a fost transformata intr-o cerinta de serviciu.
Abordarile care pornesc de la o perspectiva comparativa, de cele mai multe ori exprimata in
termenii de serviciu disponibil. Aceasta inseamna a compara performanta/ ce exista intr-o
localitate fata de alta localitate, luand in considerare si diferentele de populatie (bineinteles in
acest caz sunt necesare utilizarea de baze de date comune pentru toate localitatile alese)
Abordarile care pornesc de la “opinia expertului”, de obicei a profesionistilor care lucreaza cu un
grup tinta in moduri diferite.
Abordari care pornesc de la parerile beneficiarilor si/ sau ale comunitatii si sectionarea
transversala a acestor abordari .

21
Abordari care pornesc de la evaluarea unui esantion de persoane sau de la studii detaliate, in
urma carora se vor elabora concluzii care ar putea sa aiba consecinte asupra intregii populatii.
De cate ori este posibil, noi recomandam utilizarea celor mai simple versiuni a acestor abordari
atunci cand se doreste intelegerea nevoilor locale; aceasta munca trebuie sa fie dezvoltata
continuu, in fiecare an, conform ciclului de planificare prezentat.
Noi recomandam in mod special sa se faca o legatura intre evaluarea nevoilor populatiei
si munca ce s-a desfasurat deja in comunitatea locala pentru a construi o viziune dorita dar sa
fie un viitor real pentru grupul tinta de beneficiari alesi din comunitate.
De exemplu, exista un obiectiv comun in politica sociala ce se refera la persoanele cu dizabilitati
si la persoanele varstnice ca acestia sa fie ajutati sa ramana pe cat de independent posibil in
propriile lor case. “Ingrijirea acestor persoane la nivelul comunitatii„ inseamna „a oferi asistenta
persoanelor cu nevoi sociale de ingrijire si de a-i ajuta sa ramana la domiciliu cat mai mult
posibil, avand la baza credinta ca aceasta este ceea ce oamenii isi doresc cu adevarat” .
Evaluarea nevoii in acest caz ar trebui sa fie indreptata spre a afla cat de bine aceasta viziune este
realizata in acest moment si / sau cat de departe este aceasta viziune de grupul tinta ales: de
exemplu: de ce este nevoie pentru a atinge/ a construi viziunea? Ce ar trebui sa furnizeze
serviciile pentru a-i ajuta sa realizeze aceasta viziune?
3.3. Importanta Evaluarii Nevoilor Populatiei in planificarea serviciilor comunitare
Politica actuala nationala si europeana acorda o mare importanta privind modul in care sunt
utilizate resursele comunitare, serviciile existente, incercand sa creasca responsabilitatea
serviciilor publice privind raspunsul la nevoile beneficiarilor. In acest context se doreste din
partea Autoritatilor Locale, a Departamentelor de Servicii Sociale in mod special, sa
demonstreze ca inteleg tipurile de nevoi ale populatiei din comunitate si a grupurilor tinta
specifice din randul intregii populatii.
Sunt preocupari privind eficienta si egalitatea in acelasi timp cu utilizarea mai buna a resurselor,
cum ar fi: identificarea unor noi modalitati de a utiliza investitiile existente pentru a realiza
servicii mai bune (de exemplu: balanta intre serviciile oferite in institutii si cele oferite la
domiciliu);
Imbunatatirea echitatii din punct de vedere geografic astfel incat aceleasi niveluri ale nevoii sa
atraga investitii similare in zone diferite.

22
Evaluarea nevoilor este, de asemenea, importanta in identificarea nevoilor la care pana acum nu
s-a oferit nici un raspuns si care pot cere o noua abordare si un nou raspuns.
Aceste cerinte pot insemna lucruri diferite pentru persoane diferite:
pentru cei care cumpara servicii si cei care planifica serviciile sociale comunitare poate
insemna o noua abordare in modul in care sunt oferite resursele in functie de nevoi, alta decat cea
de pana acum catre se facea pe criterii istorice. Termenul de evaluare “condusa de nevoi” in
Anglia de exemplu inseamna ca autoritatile arata modul in care iau in considerare preferintele si
nevoile clientului, dezvoltarea mai multor servicii (asigurarea unei game largi de furnizori
inclusiv ONG-uri) astfel incat serviciile disponibile sa raspunda unor tipuri diferite de nevoi si
situatii;
pentru cei care furnizeaza serviciile aceasta insemna sa dezvolti un raspuns flexibil si variat, sa
explorezi ce tip de ajutor este disponibil la nivel local, astfel incat sa sprijine persoanele sa
traiasca pe cat de independent posibil in propria lor comunitate;
pentru clienti (sau beneficiari) inseamna sa fie responsabili in luarea deciziilor privind propria
lor persoana in procesul de ingrijire aici fiind incluse si cazurile care platesc pentru a primi
servicii de asistenta. Un rol foarte important si recunoscut il are familia (reteaua informala) care
poate oferi ingrijire, si informatii utile privind nevoile identificate pentru continuarea procesului
de ingrijire.
O schimbare importanta in primul rand in identificarea si evaluarea gamei si tipurilor de nevoi
locale, este de a identifica si a lua in considerare aceste nevoi fara a implica, fara a lua in
considerare serviciile existente.
Datorita complexitatii, gamei largi de nevoi si de situatii diferite legate de un grup tinta dintr-o
comunitate locala este foarte important ca munca sa fie realizata in colaborare intre organizatiile
locale.
3.4.Construirea unui tablou asupra comunitatii locale: metode de evaluare a nevoilor comunitatii
3.4.1. Stabilirea elementelor de baza
Ca un prim pas in stabilirea metodelor de evaluare partenerii locali au nevoie:
Sa se asigure ca toate persoanele implicate sunt familiare cu viziunea locala asupra grupului tinta
ales si ce inseamna acest lucru pentru ei, ca si parteneri locali si persoane care detin anumite
interese. Viziunea trebuie sa-i ajute sa stabileasca ce tip de informatii sunt necesare pentru a
evalua nevoile locale privind serviciile de ingrijire comunitare. Acesti “factori cheie” sunt acele

23
aspecte, cerinte sau temeri care afecteaza capacitatea individului de a ramane pe cat de
independent posibil in comunitate si de a trai o viata deplina.
Sa se concentreze pe a aduce informatiile de baza impreuna dupa ce factorii cheie pentru grupul
tinta au fost agreati, sa se stabileasca de comun acord sursele de informatie care vor fi utilizate
pentru a oferi o imagine completa.
Sa faca corelatia intre evaluarea nevoilor populatiei si obiectivele politicii locale. Informatiile
trebuie adunate intr-un mod in care sa fie relevant si util pentru cei care iau decizii la nivel local.
Ce anume se solicita Autoritatilor Locale si altor institutii sa realizeze? Care sunt sarcinile
prioritare care se asteapta a fi indeplinite de catre departamentele de servicii sociale si alte
institutii?
Sa dezvolte legaturi efective intre departamentele de sanatate si alte departamente, institutii,
profesionisti, sa discute cu toate institutiile in acelasi timp privind ceea ce trebuie oferit
populatiei, astfel incat sa integreze oferta de servicii.
Sa gaseasca modalitati de a pastra informatiile in urma evaluarii nevoilor individuale si sa
realizeze un dosar cu studii de caz care sa fie incluse in procesul de evaluare a nevoilor
populatiei. Aceste informatii cheie vor putea oferi o idee mai buna despre experientele locale,
sperantele si perspectivele oamenilor asupra propriilor lor nevoi. Va oferi, de asemenea, mai
multe informatii despre serviciile actuale care exista si modul in care sunt utilizate.
3.4.2. “Factorii cheie” – caracteristicile importante pentru grupurile tinta locale
Pentru fiecare grup tinta agreat, veti decide impreuna care ar trebui sa fie “factorii cheie” (uneori
numite categorii de nevoi) care va vor ajuta sa determinati tipurile de informatii ce sunt necesare
si care sunt sursele pentru a obtine date despre aceste informatii.
Poate fi dificil in Romania pentru ca nu mai exista o asemenea experienta dar se va putea analiza
ce este fezabil si ce nu. Elementele comune care pot fi incluse sunt:
Informatii demografice:
numarul de persoane din grupul tinta pe varsta, sex, grup etnic;
Starea de sanatate:
speranta de viata;
conditiile comune de viata;
natura si gradul dizabilitatii;
mobilitatea;

24
daca sufera de o boala acuta sau cronica;
sanatatea mintala (e.g., depresii, anxietati);
Situatia sociala:
venit;
angajat/ somer/ fara serviciu;
depinde de ajutor din partea statului, beneficiaza de ajutoare sociale;
nivelul de educatie;
accesul la resursele locale si la servicii, la informatie, la transportul public si altele;
retelele sociale din comunitatea locala;
cate persoane locuiesc singure;
Conditiile de locuit:
locuinta proprietate personala;
calitatea locuintei;
fara domiciliu;
numarul persoanelor ce locuiesc impreuna;
riscurile legate de mediu;
Prezenta/ absenta si nevoile familiile ce ingrijesc persoane
numarul de familii care nu sunt platite si ingrijesc continuu un membru al familiei (de obicei se
defineste ca mai mult de 10 ore de ingrijire pe saptamana);
accesul la informatie, sfaturi si servicii de sprijin pentru cei care ingrijesc;
starea de sanatate si varsta celor care ingrijesc.
In mod ideal, aceste informatii ar trebui adunate atat pentru anul in curs cat si pentru anul care a
trecut astfel incat sa se stabileasca evolutiile si modelele existente; ar trebui sa includa si
previziuni pe urmatorii 5–10 ani care sa sublinieze posibilele schimbari.
3.4.3. Sursele de informatie
Informatia ce este necesara pentru a construi o imagine completa asupra nevoilor locale va
include atat date cantitative cat si date cantitative, ce vor fi obtinute dintr-o gama larga de
resurse si printr-o varietate de metode.
Evaluarea calitativa
Profilul nevoilor grupului tinta local ar trebui construit pornind de la ce cred si care sunt
experientele reprezentantilor locali ai beneficiarilor, organizatiilor locale si alte institutii

25
implicate: autoritati locale, servicii de sanatate, alte servicii publice, biserica, grupuri comunitare,
organizatii neguvernamentale, birourile de locuinte, beneficiari, persoanele care ingrijesc etc.
Metodele calitative pot include unele sau toate din urmatoarele:
Interviuri semi-structurate sau intalniri intre persoane care au nevoi identificate si institutiile
locale/ serviciile locale;
Cercetarea prin aplicare de chestionare care pot fi trimise prin posta/ scrise sau realizate direct
prin interviuri sau grupuri mici de intalnire;
Focus – grupuri si intalniri de lucru interactive care se concentreaza pe aspecte specifice sau
experiente ale grupului tinta local;
Evenimente mari in comunitate dezvoltate special pentru a aduna opinii si pentru. A identifica
arii viitoare de lucru.
De asemenea, informatii relevante pot fi obtinute prin reevaluarea serviciilor existente, cum ar fi:
Cine este inclus si cine nu? Cate nevoi la care nu s-a raspuns exista? Ce reusesc si ce nu reusesc
sa realizeze aceste servicii?
Scopul principal ar trebui sa fie adunarea de informatii care sunt “indeajuns de bune” si care
permit tuturor partenerilor sa se concentreze pe grupul tinta de populatie, pe ceea ce lipseste
atunci cand se vorbeste de nevoia lor si pe ceea ce exista deja.
Datele cantitative
Profilul nevoilor locale trebuie sa fie intarit de informatii factuale/ reale, care pot fi adunate usor,
sau sunt deja disponibile.
Metodele cantitative pot include urmatoarele:
analize demografice;
analize epidemiologice luate de la departamentul de sanatate publica;
informatii privind locuintele luate de la autoritatile locale sau de la agentiile imobiliare;
analiza modului in care sunt utilizate in acest moment serviciile si resursele implicate, incluzand
beneficiile sociale, modul de trimitere;
analiza dosarelor de cazuri care sa includa analiza nevoilor unui esantion de persoane si
informatiilor despre planificarea ingrijirii.
3.4.4. Aspecte ce trebuie luate in considerare
Datele calitative si metodele

26
Ce tipuri de informatii exista deja, ori din evaluarea anterioara a grupului tinta ori din exercitiile
de consultare realizate de diferitii parteneri?
Care partener din Grupul Local de Lucru poate contribui activ la aceste activitati si poate oferi
informatii?
Ce tipuri de informatii nu exista in acest moment - sunt unele asupra carora se pot concentra cei
din G.L.L in aceasta intalnire?
Ce activitati pot fi realizate pentru a obtine aceste informatii si care este modul de a construi o
imagine completa asupra nevoilor grupului tinta?
Cine este nevoie sa se implice in aceste activitati, cum si cand?
Cum pot fi inregistrate sau analizate rezultatele acestor activitati?
Datele cantitative si metodele
Exista un acces usor la statistici si cine poate face acest lucru?
Cine “detine” datele si cine le poate accesa?
Cat de detaliate sunt informatiile disponibile privind grupul tinta? Ce lipseste? Pot lipsurile/
deficientele existente sa fie completate in cadrul acestei initiative?
Cat de des sunt datele colectate?
c) Colectarea si analiza diferitelor seturi de date
Cum pot fi aduse impreuna sursele de informatie, atat cantitative, cat si calitative ?
Cine va coordona acest proces?
Cum vor fi inregistrate si prezentate rezultatele analizei?
3.5. Identificarea nevoilor prioritare
In mod similar, in primele stadii ale ciclului de planificare este de preferat sa ne concentram
asupra identificarii nevoilor grupelor vulnerabile pentru care nu exista nici un raspuns. Aceasta
trebuie sa scoata in evidenta situatiile in care sunt necesare noi servicii, unde exista nepotriviri
intre utilizarea resurselor actuale si nevoile existente.
Ele pot apoi deveni puncte de plecare pentru a sti cat sprijin este necesar sa fie oferit persoanelor
in nevoie avand la baza informatiile colectate.
Aceasta abordare mai complexa cere de obicei:
diferentierea intre diferitele nivele de independenta si capacitatea de a beneficia de ingrijire,
astfel incat sa fie informat departamentul de servicii; si

27
sa se ia in considerare factorii locali specifici, de exemplu: prioritatile politice, inegalitatile intre
regiuni; etc.
Astfel,un proces de planificare strategica focalizat pe unul sau mai multe grupuri tinta de
beneficiari trebuie sa ia in considerare urmatoarele:
definirea unor nivele relative ale nevoii si prioritatilor inseamna sa luam in considerare grupul de
beneficiari ales si definirea clara a ce inseamna prioritar pentru acestia, ce poate fi mai putin
prioritar;
dezvoltarea unor pachete de ingrijire tipice/ preferabile inseamna sa lucrezi cu beneficiarul si cu
altii pentru a decide ce poate fi furnizat astfel incat sa se raspunda la diferitele tipuri si nivele ale
nevoii, avand in vedere si implicatiile financiare;
estimarea a ceea ce trebuie furnizat in functie de ce s-a solicitat: se refera la numarul de
persoane din fiecare grup care au nevoi la care trebuie sa se raspunda, inmultit cu serviciile
preferate pentru care s-a optat;
dezvoltarea si implementarea de planuri strategice inseamna sa verifici ceea ce trebuie furnizat in
functie de ce s-a solicitat avand in vedere factorii ce pot influenta implementarea (de exemplu:
bugete) si stabilirea prioritatilor.
Cum sa stabilesti prioritati
Aceasta ne sugereaza ca un anumit grad de subiectivitate este inevitabila la nivel local si probabil
chiar dorita odata ce politicienii locali incurajeaza acest lucru prin expunerile lor. Dar deciziile in
a stabili o anumita prioritate trebuie sa tina cont de cerintele legislatiei si politicii nationale.
Probabil ca aspectul general in a obtine “obiectivitate” este acela a unui set de reguli
transparente, pentru a face ca aprecierile dintre cerinte si optiuni sa fie stabilite separat si inainte
de a fi aplicate. Aceste criterii li se pot da ‘greutate’ si chiar pot sa fie folosite ca un sistem de
masurare care sa dea macar aspectul de apreciere pe plan oficial/evaluare/ sistematica, astfel
incat politicienii sa le ia in consideratie atunci cat iau deciziile.
Identificarea grupurilor vulnerabile la nivelul comunitatii
Vulnerabilitatea sociala reprezinta situatia in care indivizii sau familiile sunt expuse la riscuri
ce conduc la grade inacceptabile de privare. Consideram vulnerabilitatea inapetenta indivizilor
sau grupurilor de a actiona sau incapacitatea de adaptare a actiunilor la cerintele structurale ale
sistemului social.

28
Vulnerabilitatea poate naste dependenta. Cererea de sprijin pe care o face beneficiarul catre
serviciile sociale este un semn al vulnerabilitatii. O data accesate aceste servicii, exista pericolul
ca persoana vulnerabila sa devina dependenta de acestea. Din acest punct de vedere, interventia
asistentului social se orienteaza pe doua planuri: cel al depasirii gradului de vulnerabilitate si cel
al prevenirii aparitiei starii de dependenta.
Cele doua strategii sunt diferite si uneori este imposibil de eliminat aceasta stare de
dependenta. Alteori, chiar starea initiala de dependenta este folosita pentru a obtine un
angajament mai puternic din partea beneficiarului. Dupa aceasta etapa, asistentul social
actioneaza pentru diminuarea acestei dependente.
Vulnerabilitatea sociala conduce la fenomene sociale conexe, cum ar fi: marginalizare,
excludere si stigmatizare.
Daca ne propunem sa identificam populatii vulnerabile, trebuie sa identificam atat actiunile
individuale, cat si pe cele colective care conduc la manifestarea vulnerabilitatii.
Actiunile colective sunt rezultante ale agregarii actiunilor individuale, agregare privita ca
insumare a acestora sau ca aparitie a unor actiuni diferite de cele individuale (de exemplu, cele
perverse – al caror rezultat colectiv este invers celui urmarit; cele indezirabile – care pot fi
pronosticate, dar nu sunt urmarite; si cele neasteptate – care sunt imprevizibile).
Caracteristici ale vulnerabilitatii:
vulnerabilitatea reprezinta o stare de potentialitate, de inca nemanifestare a unor factori care pot
conduce la marginalizare sau alte fenomene conexe;
vulnerabilitatea in sine caracterizeaza nu doar anumite populatii, ci fiecare persoana in parte
raportata la unele repere exterioare;
stabilirea criteriilor dupa care se poate aprecia gradul de vulnerabilitate presupune o combinatie a
factorilor individuali cu cei macrosociali.
Tipuri de vulnerabilitate:
vulnerabilitate utilitarista - este situatia in care individul/grupul nu sesiseaza propriul interes sau
actiunile pe care le intreprinde nu sunt adaptate acestuia;
vulnerabilitate teleologica - este situatia generata fie de faptul ca mijloacele nu sunt adecvate
atingerii scopului propus, fie de faptul ca scopul propus este inadecvat resurselor disponibile;

29
vulnerabilitate axiologica - este situatia ce caracterizeaza individul/grupul care nu poate
desfasura o actiune deoarece principiul normativ nu este adecvat credintelor proprii sau sistemul
de valori personale nu este compatibil cu cel al sistemului societal;
vulnerabilitate traditionala - este cazul in care individul/grupul actioneaza in virtutea obisnuintei
sau starea de pasivitate sociala se transmite din cauza influentei mediului;
vulnerabilitate cognitiva – este situatia in care se gaseste individul/grupul generata de inexistenta
unei teorii eficiente sau de faptul ca individul nu crede intr-o teorie deja verificata.
Vulnerabilitatea este sesizabila prin unele comportamente specifice datorate factorilor
mentionati anterior. Comportamentele caracteristice persoanelor vulnerabile sunt rezultatul
definirii situatiei in care acestia se gasesc.
Pentru a surprinde in mod real tipul de vulnerabilitate care afecteaza un individ, consideram
foarte importanta sesizarea modului cum acesta isi defineste situatia in functie de valoarea
sociala apreciata, de atitudinile fata de valorile sociale, de rezultatul asteptat si de procesul
instrumental de insusire a acestui rezultat.
In procesul definirii situatiei, un important rol il detin atitudinile. Acestea genereaza modul
personal de a gandi pentru a actiona cu scopul obtinerii unei valori sociale. Sa consideram, de
exemplu, ca alimentele reprezinta o valoare. O persoana doreste sa obtina aceasta valoare intr-un
proces instrumental (munca depusa pentru un salariu). Persoanele defavorizate diminueaza rolul
acestui proces al muncii, fie din cauza conditiilor obiective - dificultatea de a obtine o slujba, fie
din cauza conditiilor subiective - inapetenta pentru munca, incercand sa ajunga la rezultatul
asteptat urmand alte cai, de obicei dependente de alte procese instrumentale desfasurate de
ceilalti, de exemplu, cersitul, cererea de sprijin, furtul etc.
Persoana vulnerabila prezinta tendinta de a se izola, de a se automarginaliza prin trasarea unor
noi frontiere, a unor noi limite pe care apoi singura nu le poate depasi.
Altfel spus, persoana vulnerabila isi construieste propriile obstacole pe care le „consolideaza” in
practica sociala prin refuzul de a adera la valorile, normele, principiile recunoscute ca valide de
mediul social.
Exemple de grupuri vulnerabile
persoane de etnie roma;
persoane cu dizabilitati;
tineri peste 18 ani care parasesc sistemul institutionalizat de protectie a copilului;

30
familii cu mai mult de 2 copii, inclusiv familiile monoparentale;
persoane aflate anterior in detentie, persoane aflate in detentie, delincventi juvenili;
persoane dependente de droguri si de alcool si fosti dependenti de droguri;
persoane fara adapost;
victime ale violentei in familie;
persoane afectate de boli care le influenteaza viata profesionala si sociala (ex. HIV/SIDA, cancer
etc.,);
persoane afectate de boli ocupationale;
imigranti;
refugiati si persoane care solicita azil;
victime ale traficului de persoane;
persoane care au parasit de timpuriu scoala;
persoane care traiesc din venitul minim garantat etc.
Etapa 4. IDENTIFICARE SI ANALIZAREA SERVICIILOR ACTUALE
Dupa etapele de parteneriat, viziune, evaluarea nevoilor urmeaza cea prin care sunt evaluate
serviciile curente pentru grupele vulnerabile si resursele alocate (bani personal angajat, etc.). In
acest moment este una din activitatile cel mai dificil de realizat in principal datorita modului in
care datele sunt pastrate la nivelul fiecarei institutii. La nivelul unor comunitati mici aceasta
etapa poate fi una foarte scurta si extrem de clara. Nu acelasi lucru se intampla cand avem de
inventariat care sunt serviciile existente pentru diverse grupe vulnerabile la nivelul unui oras
mare si care sunt resursele care se aloca pentru acestea.
Problemele cu care ne confruntam si care trebuie rezolvate in aceasta etapa a elaborarii planului
de servicii sociale comunitare sunt urmatoarele:
Identificarea tuturor grupelor vulnerabile din comunitate (de ex. persoane in varsta; copiii
strazii,)
Evaluarea cat mai completa a tuturor furnizorilor de servicii.
Construirea unei baze de date care sa dea o imagine asupra dimensiunii serviciilor care se ofera
si asupra costurilor acestor servicii
Identificarea tuturor grupelor vulnerabile din comunitate
Practic grupele vulnerabile au fost identificate la inceput in cadrul grupului de lucru al
parteneriatului. Acum nu se face decat sa se treaca inca o data in revista acele grupe si sa fie

31
identificati furnizori de servicii pentru fiecare grup vulnerabil. De exemplu intr-un oras dorim sa
stim care sunt furnizorii de servicii pentru persoane in varsta.
Pentru unele grupuri vulnerabile putem sa avem mai multi furnizori pentru unele grupuri e
posibil sa nu avem nici un furnizor. De exemplu putem identifica un grup vulnerabil de ex. grup
de femei, victime ale violentei domestice si pentru care sa nu exista nici un serviciu; la fel cum
pentru serviciile de ingrijire persoane in varsta la domiciliu sa fie mai multi furnizori.
Evaluarea cat mai completa a tuturor furnizorilor de servicii
Desi pare un aspect simplu nu este o sarcina usoara. Ce este de fapt de facut? Avem de adunat
date despre furnizori care in esenta se reduce la a sti: care este numarul de beneficiari si cat costa
serviciile pentru acestia. Evident acestea sunt cele doua lucruri principale dar problema este mult
mai nuantata si mai complicata . Care pot fi dificultatile in aceasta etapa?
Lipsa exercitiului in colectarea de date de catre furnizori si din aceasta cauza o parte dintre
acestia au facut pentru prima data cu prilejul proiectului nostru un asemenea tip de raportare.
Sistemul de raportare diferit de la un furnizor la altul (fiecare insa crezand ca ne furnizeaza
datele corecte!) De exemplu furnizori care raportau un numar de beneficiari pe care ii aveau pe
tot anul si pentru care cheltuiau o anumita suma fata de alti furnizori care ne raportau numarul de
servicii oferite si bugetul cheltuit; (astfel ca va trebui sa fiti atenti cand ajungeti la aceasta etapa
si cand faceti evaluarea furnizorilor sa o faceti folosind un sistem/criteriu unic de inregistrare
pentru toti).
Legat de sistemul de raportare dificultatea a fost de a sti cu exactitate cat costa un serviciu la
nivelul unui oras. Acest fapt s-a datorat modalitatii de alocare a bugetului pe judet pentru unele
grupe vulnerabile. Pentru a sti cat costa macar aproximativ am apreciat costul mediu pe caz si l-
am multiplicat cu numarul de cazuri raportate la nivel de oras.
Construirea unei baze de date
Modul prin care noi ne organizam datele culese trebuie sa ne dea o imagine simpla dar clara
asupra serviciilor care exista si a costului acestor servicii. Aceste date preliminare pentru
elaborarea unei planificari a serviciilor sociale comunitare sunt analizate de un numar mare de
oameni; de la cei care sunt implicati in grupul de lucru pana la cei care sunt responsabili in
comisiile sociale din consiliile locale si care vor trebui sa ia decizii legate de bugetele ce vor fi
alocate pentru un grup vulnerabil sau altul.

32
Acest lucru inseamna ca sistemul de colectare a datelor trebuie sa fie simplu, sa poata fi aplicat
usor, sa poata fi invatat usor de catre altcineva. Tendinta de a face baze de date complicate cu
foarte multe date poate avea si un efect contrar celui asteptat iar cei care vor sa citeasca aceste
materiale sa nu le inteleaga. Subliniem ca si aici, ca si la capitolul despre evaluarea nevoilor
populatiei, avem nevoie de „informatii” si nu de „date”.
Baza de date trebuie facuta simpla pentru a se putea construi pe ea si in viitor; astfel pe datele
culese cu un an in urma se adauga datele din anul curent si avem o imagine atat a datelor din anul
in curs cat si a evolutiei serviciilor ce poate fi comparata cu anul precedent (am folosit termenul
evolutie pentru ca serviciile pentru un anumit grup vulnerabil pot sa si scada nu neaparat sa
creasca - de. ex. copiii strazii).
Etapa 5. IDENTIFICAREA SERVICIILOR NECESARE si A PRIORITATILOR
Facand o scurta recapitulare a procesului de planificare in aceasta etapa 5 avem:
un grup de lucru (in cadrul unui parteneriat cu toti actorii locali);
o viziune pentru o viata mai buna a grupelor vulnerabile identificate;
evaluarea nevoilor acestor grupe si rezultatul analizei acestui proces;
informatii suficiente privind serviciile existente si a costurilor aferente acestora.
Urmatoarea etapa este reprezentata de stabilirea serviciilor necesare pentru a acoperi nevoile
identificate si dintre acestea stabilirea unor servicii care sunt prioritare. In practica dupa ce s-a
agreat care grupe vulnerabile sunt prioritare si avem o imagine clara a nevoilor acestora incepem
sa facem designul unor servicii noi care ar putea acoperi nevoile grupelor considerate prioritare.
Etapa 6. PLANIFICAREA SERVICIILOR (PRIORITARE)
Cum facem acest lucru? Vom lucra in continuare pe fiecare grup vulnerabil unde avem o
imagine clara a nevilor grupului si a serviciilor existente. Va trebui sa planificam care sunt
serviciile pe care va trebui sa le infiintam pentru a satisface celelalte nevoi, cat de repede si cat
costa.
Zgarcenia bugetelor nu ne permite sa putem face servicii pentru toate grupele vulnerabile si
pentru toate nevoile pe care acestea le au. Definirea serviciilor prioritare este un element
important al planificarii in cadrul parteneriatului si al grupelor de lucru. Prioritati in planificarea
serviciilor viitoare se pot face din perspective diferite:al beneficiarilor, al profesionistilor, al
decidentilor politici. Luand ca exemplu persoanele in varsta din perspectiva acestora marirea
pensiilor este o prioritate, profesionistii din sistemul de asistenta sociala au ca si prioritate

33
dezvoltarea de servicii de ingrijire in institutii si la domiciliu, decidentii politici au ca prioritate
scaderea costurilor in institutii si oferirea de servicii alternative. Grupul de lucru trebuie sa faca
astfel balanta intre aceste influente si sa decida in comun asupra prioritatilor in alegerea unui
serviciu pentru un grup vulnerabil.
Etapa 7. PREZENTAREA PROPUNERILOR / NEGOCIERE
Propunerile prioritare sunt astfel descrise pe larg si cuprind:
Caracteristicile noilor servicii prioritare;
Justificarea introducerii acestor servicii pentru grupul vulnerabil;
Costurile directe si indirecte necesare introducerii noului serviciu;
Aceste noi servicii sunt prezentate si sustinute de catre grupul local de lucru in fata decidentilor
politici, ale autoritatilor locale.

34
 MANAGEMENTUL IN SFERA SOCIALA

2.1. Definirea notiunii de management

Acest proces prin care se coordoneaza, se conduc, se planifica, se controleaza actiunile

desfasurate intr-o organizatie astfel incat sa se asigure atingerea scopurilor acesteia, cu maximul
de efecienta.
Managementul este o functie profesionala (se defineste prin activitatea profesionala, practica,
pentru exercitarea careia sunt necesare cunostinte si abilitati specific tehnice si rationale) care
inseamna a conduce (un termen generic care desemneaza diferite stiluri de management, dar care
inseamna indiferent de stil a avea responsabilitatea unei echipe care trebuie sa atinga obiectivele
commune) intr-un context dat (se refera la 2 aspecte: conditiile economice, sociale, politice,
specific cu constrangeri si oportunitati si caracteristicile culturale, mentalitatile, traditiile,
specificul institutiei sau relatia serviciului public din care face parte) un grup de persoane (un
grup 8-10 persoane ce sunt colaboratori directi) care au atins un obiectiv comun, in conformitate
cu finalitatile organizate din care fac parte.

2.2. Managementul serviciilor sociale

Managementul serviciilor sociale reprezinta transformarea politicilor sociale prin intermediul

asistentilor sociali in serviciile sociale.
In asistenta sociala natura serviciilor sociale implica relatii intre oameni. Asistenta sociala este o
afacere cu oameni in care indivizii deservesc alti indivizi (client, beneficiari).
Perspectivele managementului serviciilor sociale
In domeniile serviciilor sociale exista 2 perspective de abordare a managementului activitatilor:
1. Perspective integral - managementului serviciilor sociale(servicii medicale,educationale,de
asistenta sociala etc.).
2. Perspective restrinsa - proces de organizare si conducere a unor activitati specific adresate
unei categorii de beneficiari bine precizati(managementul serviciilor sociale intr-un
cabinet scolar, managementul serviciului de terapie si recuperare a persoanelor infectate
cu HIV/SIDA).
Directiile managementului serviciilor sociale
O organizatie care activeaza in domeniul social presupune frecvent o diversitate de servicii si
specializari in domeniul personalului motiv pentru care o armonizare a tuturor diferentelor .
Astfel managementul serviviilor sociale presupune abordarea prioritara a 3 directii:
1. Managementul politicilor institutionale identificarea nevoilor, analiza optiunilor, selectarea
programului;
2. Managementul resurselor de personal/financiar resurselor de suport etc;
3. Managementul programelor implimentarea programelor in baza unei strategii de prevenire,
interventie, educatie dezvoltare;

35
Functiile managementului serviciilor sociale
Marea varietate a activitatilor manageriale poate fi sintetizata in 5 categorii iportante care
constituie care si functiile manageriale: planificarea, organizarea, coordonarea/managerul
resurselor umane, conducere, controlul.

NOMENCLATORUL SERVICIILOR SOCIALE DIN ROMANIA (NSS)

Ordinul MMPSF din 15.12.2011 nr.353
Necesitatea Nomenclatorului Serviciilor Sociale:
Un aspect problematic actualmente il reprezinta diversificarea si instituirea serviciilor
sociale de tip nou de catre autoritatile publice locale, precum si organizatiile neguvernamentale
anterior reglamentarii normative a acestora, ceea ce reprezinta pe deoparte o pilotare prealabila
a eficientei serviciilor social, ,iar pe de alta parte conditioneaza dezvoltarea fragmentara a
sistemului de servicii sociale.
Procesul vizat genereaza interpretarea diferita a:
 Scopului serviciilor sociale prestate
 Grupuri de beneficiari;
 Gamei serviciilor directionate catre beneficiari;
 Norme financiare
 Calificari si nr de personal implicat in prestarea serviciilor sociale;
Neclaritatea aspectelor mentionate duce la abordarea diferita din parte finantatorilor si a
prestatorilor de servicii sociale. Astfel Nomenclatorul Serviciilor Sociale asigura o viziune
unitara asupra sistemului de servicii sociale corelata cu obiectivele politicilor in domeniul si
practicile avansate international.
Impactul Nomenclatorului Serviciilor Sociale consta in urmatoarele:
 Asigurarea organizarii rationale si optimizarea sistemului serviciilor sociale;
 Instituirea si mentinerea unei resurse informationale ce va contine date despre toate serviciile
sociale pentru persoane in dificultate de pe teritoriul republicii;
 Crearea unei platforme de consolidare a parteneriatului public-privat in domeniul dezvoltarii
serviciilor sociale;
 Racordarea asistentei sociale la cerintele europene.
Structura Nomenclatorului Serviciilor Sociale:
-Tipurile de servicii sociale reglamentate de cadrul normative in domeniul vizat din RM
clasificate in servicii sociale specializate si sevicii sociale cu specializare inalta
-Denumirea serviciului social;
-Beneficiarii de servicii sociale;
-Serviciile acordate;
-Personalul orientativ pentru fiecare serviciu social pornind de la norma minima pentru
functionarea serviciului social;

36
Rolul asistentului social şi al echipei multidisciplinare în acordarea serviciilor

Se ocupa in principal cu recuperarea si (re)integrarea psiho-sociala si profesionala a persoanelor cu probleme

speciale:deficiente psihice si /sau fizice,comportament antisocial(delicventa),probleme sociale diverse.Desfasoara o
activitate complexa si variata: analizeaza influenta factorilor sociali asupra starii de sanatate mentala si a
comportamentului uman, acorda consultatii privind drepturile si obligatiile asistatilor, colaboreaza cu institutii sau
organizatii care au obiective similare, participa la elaborarea metodelor si tehnicilor de lucru, propun masuri de
ajutorare sau recuperare. Munca unui lucrator social este aceea de a ajuta oamenii în rezolvarea problemelor legate
de situatia lor sociala sau de viata personala.
Exercitarea profesiei de asistent social este avizata de Colegiul Asistentilor Sociali din Romania si autorizata de
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.
Asistentul social indeplineste o misiune sociala care are la baza valorile si principiile fundamentale ale profesiei:
justitia sociala, demnitatea si unicitatea persoanei, integritatea persoanei, autodeterminarea, confidentialitatea,
importanta relatiilor interumane, furnizarea serviciilor cu competenta si in beneficial clientilor.
Exercitarea libera a profesiei si independenta profesionala confera asistentului social dreptul de a actiona si a lua
decizii in beneficiul clientilor sai si deplina raspundere a acestora.
Profesia de asistent social poate fi exercitata de catre persoana care indeplineste urmatoarele conditii:
• este cetatea roman, cu domiciliul in Romania ;
• este licentiat sau absolvent al unei institutii de invatamant de specialitate, acreditata de stat in conditiile legii;
• detine avizul Colegiului Asistentilor Sociali din Romania pentru exercitarea libera a profesiei de asistent social;
• nu se gaseste in vreunul din cazurile de incompatibilitate sau nedemnitate prevazute de prezentul statut.
Exercitarea profesiei de asistent social este incompatibila cu:
• persoana care nu are capacitate deplina de exercitiu;
• promovarea sau apartenenta la o grupare scoasa in afara legii;
• folosesirea cu buna stiinta a cunostintelor profesionale in defavoarea clientului ;
• desfasurarea de activitati de natura a aduce atingere demnitatii profesionale de asistent social sau bunelor
moravuri.
Este nedemn de a exercita profesia de asisten social:
• asistentul social care a fost condamnat definitiv si irevocabil, chiar daca a fost reabilitat, pentru savarsirea unei
infractiuni contra umanitatii in imprejurari legate de exercitarea profesiei de asistent social;
• asistentul social caruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, indiferent de durata, prin hotarare
judecatoreasca sau disciplinara.
Valori si Principii Etice
Acest set de principii etice reprezinta totalitatea exigentelor de conduita morala corespunzatoare activitatii
asistentului social. Principiile au la baza valorile fundamentale ale asistentei sociale: furnizarea de servicii în
beneficiul clientilor, justitia sociala, respectarea demnitatii si unicitatii individului, a confidetialitatii si integritatii
persoanei, autodeterminarii si competentei profesionale. Fiecare asistent social îsi va însusi aceste valori si principii,
ele urmând sa se regaseasca în comportamentul sau, astfel încât sa nu aduca prin actiunile sale prejudicii imaginii
profesiei.
1. Furnizarea de servicii în beneficiul clientilor
Principiul etic: Scopul principal al activitatii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate
implicându-se în identificarea, întelegerea, evaluarea corecta si solutionarea problemelor sociale.
În toate demersurile sale, asistentul social actioneaza cu prioritate în interesul clientului. În situatia în care interesul
clientului reprezinta o amenintare pentru comunitate / membrii comunitatii, asistentul social are responsabilitatea de
a îndruma clientul si de a media în scopul armonizarii intereselor partilor implicate.
2. Justitia sociala
Principiul etic: Asistentii sociali promoveaza principiile justitiei sociale.
Asistentii sociali se asigura de egalitatea sanselor privind accesul clientilor la informatii, servicii, resurse si
participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. Ei contesta si combat diferitele forme ale injustitiei sociale
precum: saracia, somajul, discriminarea, excluderea si alte asemenea forme.
3. Demnitatea si unicitatea persoanei
Principiul etic: Asistentii sociali respecta si promoveaza demnitatea individului, unicitatea si valoarea fiecarei
persoane.
Asistentul social nu trebuie sa practice, sa tolereze, sa faciliteze sau sa colaboreze la nici o forma de discriminare
bazata pe rasa, etnie, sex si orientare sexuala, varsta, convingeri politice sau religioase, statut marital, deficienta

37
fizica sau psihica, situatie materiala si/sau orice alta preferinta, caracteristica, conditie sau statut.
4. Autodeterminarea
Principiul etic: Asistentul social respecta si promoveaza dreptul clientilor la autodeterminare. Asistentul social asista
clientii în eforturile lor de a-si identifica si clarifica scopurile, în vederea alegerii celei mai bune optiuni. Asistentii
sociali pot limita drepturile clientilor la autodeterminare atunci când, în judecata profesionala a asistentului social,
actunile prezente si/sau viitoare ale clientilor prezinta un risc pentru ei însisi si/sau pentru ceilalti.
5. Relatiile interumane
Principiul etic: Asistentii sociali recunosc importanta fundamentala a relatiilor interumane si le promoveaza în
practica profesionala.
Asistentii sociali încurajeaza si întaresc relatiile dintre persoane cu scopul de a promova, reface, mentine si/sau
îmbunatati calitatea vietii persoanelor, famililor, grupurilor, organizatiilor si comunitatilor.
6. Integritatea
Principiul etic: Asistentii sociali actioneaza cu onestitate si responsabilitate în concordanta cu misiunea profesiei si
standardele profesionale.
7. Competenta
Principiul etic: Asistentii sociali trebuie sa îsi desfasoare activitatea numai în aria de competenta profesionala
determinata de licenta, expertiza si exprienta profesionala. Asistentii sociali au obligatia de a-si îmbunatati
permanent cunostintele si deprinderile profesionale si de a le aplica în practica. Asistentii sociali contribuie la
îmbunatatirea si dezvoltarea bazei de cunostinte a profesiei.
Standardele Etice
1. Responsabilitatile etice ale asistentului social fata de societate
1.1. Actiune sociala si politica
Asistentul social pledeaza pentru conditii de viata care sa conduca la satisfacerea nevoilor umane de baza si
promoveaza valorile sociale, economice, politice si culturale care sunt compatibile cu principiile justitiei sociale.
Asistentul social trebuie sa fie constient de impactul vietii politice asupra profesiei si practicii profesionale.
Asistentul social pledeaza pentru schimbari care sa contribuie la îmbunatatirea conditiilor sociale în vederea
satisfacerii nevoilor umane de baza si promovarii justitiei sociale. Asistentul social actioneaza pentru a facilita
accesul la servicii specifice si posibilitatea de a alege pentru persoanele vulnerabile, dezavantajate sau aflate în
dificultate. Asistentul social promoveaza conditiile care încurajeaza respectarea diversitatii sociale si culturale atât în
interiorul României, cât si la nivel global. Asistentul social promoveaza politicile si practicile care încurajeaza
constientizarea si respectarea diversitatii umane. Asistentul social faciliteaza si informeaza publicul în legatura cu
participarea la viata comunitara si schimbarile sociale care intervin. Asistentul social trebuie sa asigure servicii
profesionale în situatii de urgenta. Asistentul social actioneaza pentru a preveni si elimina dominarea, exploatarea
sau discriminarea unei persoane, grup, comunitate sau categorie sociala pe baza etniei, originii nationale, sexului sau
orientarii sexuale, vârstei, starii civile, convingerilor politice sau religioase, deficientelor fizice/psihice sau altor
asemenea criterii. Asistentul social se asigura de respectarea drepturilor fundamentale ale omului si de aplicarea
legislatiei internationale la care Romania a aderat, conform Constitutiei României.
2. Responsabilitatile etice ale asistentilor sociali fata de profesie
2.1. Integritatea profesionala si promovarea profesiei
Asistentul social promoveaza si mentine standardele practicii profesionale. Asistentul social promoveaza si dezvolta
valorile si etica profesiei, baza de cunostinte si misiunea profesiei. Asistentul social protejeaza si promoveaza
integritatea profesionala atât prin studii, cercetare, analiza si critica constructiva, cât si prin activitati de predare,
consultanta, expuneri în cadrul comunitatii si participare activa în cadrul organizatiilor profesionale. Asistentul
social actioneaza pentru a preveni si a elimina practicarea neautorizata si necalificata a profesiei de asistent social
semnalând Colegiul Asistentilor Sociali.
2.2. Evaluare si cercetare
Asistentul social evalueaza si promoveaza politicile din domeniu, implementarea programelor si interventiile
practice. Asistentul social care se agajeaza în programe de cercetare respecta etica profesiei si utilizeaza tehnici si
metode profesionale. Asistentul social care se implica în programe de cercetare trebuie sa asigure anonimatul
participantilor si confidentialitea asupra datelor obtinute.
3. Responsabilitatile etice ale asistentului social fata de clienti
3.1. Angajamentul fata de clienti:
Principala reponsabilitate a asistentului social este de a promova bunastarea clientului. Intresele clientului primeaza.
Asistentul social activeaza în limitele obligatiilor legale si ale responsabilitatilor sale în cadrul institutiei angajatoare.
3.2. Respectarea principiului autodeterminarii
Asistentul social nu decide în numele clientului. Asistentul social îl ajuta pe client sa-si identifice si sa-si dezvolte

38
resursele în vederea alegerii celei mai bune optiuni, acordând totodata atentia necesara intereselor celorlalte parti
implicate. Exceptiile sunt prevazute de lege. Asistentii sociali pot limita drepturile clientilor la autodeterminare
atunci când, în judecata profesionala a asistentului social actiunile prezente si/sau viitoare ale clientilor prezinta un
risc pentru ei insisi si/sau pentru ceilalti.
3.3. Contractul cu clientul
• Asistentul social va furniza servicii clientilor numai în contextul unei relatii profesionale bazate, atunci când este
cazul, pe un contract scris si/sau pe consimtamântul clientului. În cazul în care clientul nu are capacitatea de a semna
un contract, asistentul social trebuie sa protejeze interesele clientului urmarind sa obtina permisinea reprezentantului
legal al acestuia (tutore, curator, etc.).
• Asistentul social foloseste un limbaj clar pentru a informa clientii despre scopul, riscurile si limitele serviciilor,
costurile legate de serviciul respectiv, alternativele existente, dreptul clientului de a refuza sau de a rezilia contactul
cât si despre perioada pentru care se încheie contractul respectiv. Asistentul social trebuie sa ofere clientilor
posibilitatea de a pune întrebari.
• În situatiile în care clientii nu înteleg sau au dificultati în a întelege limbajul primar folosit în practica, asistentul
social trebuie sa se asigure ca acesta a inteles. Aceasta presupune asigurarea unei explicatii verbale detaliate sau
asigurarea unui translator sau intepret.
• Asistentul social are responsabilitatea de a furniza informatii despre natura si necesitatea serviciilor si de a informa
clientul cu privire la dreptul sau de a refuza serviciul oferit (indiferent daca serviciul a fost solicitat su nu de catre
client).
• Asistentul social informeaza clientii cu privire la limitele si riscurile furnizarii de servicii prin intermediul
computerelor, telefoanelor sau a altor mijloace de comunicare si solicita acordul scris al clientilor pentru orice
înregistare audio si video, cât si pentru prezenta unei a treia persoane ca observator.
3.4. Competenta profesionala
Toate actiunile asistentul social trebuie sa se înscrie în limitele de competenta ale profesiei. Pregatirea profesionala a
asistentului social trebuie sa fie un proces continuu de perfectionare. Colegiul Asistentilor Sociali stabileste
procedura, limita de timp si modalitatea prin care asistentii sociali îsi vor mentine si imbunatati performantele
profesionale. Pentru a asigura o interventie competenta, asistentul social are dreptul si obligatia de a asigura servicii
si de a folosi tehnici specializate de interventie, numai dupa participarea la un program de instruire specializata.
Starile personale (emotionale sau de alta natura) nu influenteaza calitatea interventiei profesionale a asistentului
social.
3.5. Competenta culturala si diversitatea sociala
Asistentul social ofera servicii în concordanta cu specificul cultural din care provine clientul, adaptându-se
diversitatii culturale prin cunoasterea, întelegerea, acceptarea si valorizarea modelelor culturale existente. Asistentul
social trebuie sa aiba cunostinte de baza despre mediul cultural si caracteristicile grupului/comunitatii din care fac
parte clientii. Instruirea asistentului social îi permite acestuia întelegerea diversitatii sociale si culturale privind etnia,
religia, sexul si orientarea sexuala, varsta, statutul marital, convingerile politice si religioase, dizabilitatile mentale
sau fizice.
3.6. Conflicte de interes
Asistentul social evita conflictele de interese în exercitarea profesiei si promoveaza o abordare impartiala a
situatiilor profesionale. Asistentul social informeaza clientul despre posibilele conflicte de interese si intervine, dupa
caz, în prevenirea sau rezolvarea acestora. În anumite cazuri, protejarea clientului poate conduce la încheierea
relatiei profesionale si orientarea clientului catre un alt coleg sau un alt serviciu. Asistentul social nu foloseste relatia
profesionala cu clientul pentru obtinerea de avantaje sau alte beneficii în interes personal. Asistentul social care
asigura servicii pentru doua sau mai multe persoane între care exista o relatie (de exemplu membrii unei familii,
cuplul) trebuie sa clarifice care dintre indivizi sunt considerati clienti, natura obligatiilor profesionale ale asistentului
social si ale partilor implicate, încercând sa atenueze sau sa previna conflictele de interese posibile sau reale.
3.7. Confidentialitatea si viata privata
Asistentul social trebuie sa se bazeze pe principiile respectului apararii intimitatii, confidentialitatii si utilizarii
responsabile a informatiilor obtinute în actul exercitarii profesiei. Asistentul social nu solicita informatii despre viata
privata a clientului decât în cazul în care acestea sunt relevante pentru interventie. Odata ce aceste informatii au fost
obtinute, asistentul social pastreaza confidentialitatea asupra lor. În anumite situatii, asistentul social poate dezvalui
informatii confidentiale, cu acordul clientului sau al reprezentantului legal al acestuia. Asistentii sociali pot dezvalui
informatii confidentiale fara acordul clientilor în anumite situatii de exceptie, cum ar fi: munca în echipa
pluridisciplinara, când acest lucru este prevazut prin lege, cand se pune în pericol viata clientului si/sau a altor
persoane, când se transfera cazul catre alt asistent social. Asistentul social informeaza clientul în masura posibilitatii
despre încalcarea confidentialitatii si despre posibilele consecinte. Asistentul social discuta cu clientii si alte parti

39
implicate despre natura informatiei confidentiale si circumstantele în care aceasta poate fi încalcata. Discutia trebuie
sa se faca la începutul relatiei profesionale si de câte ori este necesar pe parcursul acesteia. Atunci când asistentul
social furnizeaza servicii de consiliere familiilor, cuplurilor sau grupurilor, acesta trebuie sa obtina un consens
privind dreptul fiecaruia la confidentialitate si obligatia fiecaruia de a pastra confidentialitatea informatiilor.
Asistentul social informeaza familia, cuplul sau membrii grupului cu care lucreaza despre faptul ca nu poate garanta
pastrarea confidentialitatii de catre toate persoanele implicate. Asistentul social trebuie sa pastreze confidentialitatea
atunci când prezinta un caz social în mass media. Asistentul social patreaza confidentialitatea în timpul procedurilor
legale, în masura permisa de lege.
3.8. Accesul la dosare
Accesul la dosarele clientilor si transferul acestora se realizeaza astfel încât sa se asigure protectia informatiilor
confidentiale. Accesul la dosarele clientilor este permis profesionistilor care lucreaza în echipa pluridisciplinara,
supervizorilor activitatii profesionale de asistenta sociala si altor persoane autorizate în unele cazuri prevazute de
lege. La cerere, clientii au acces la informatii din propriile dosare, în masura în care acestea servesc intereselor
clientilor si nu prejudiciaza alte persoane. La încheierea serviciilor, asistentul social are responsabilitatea de a arhiva
dosarele clientilor pentru a asigura accesul la informatie în viitor si protectia informatiilor confidentiale.
3.9. Contactul fizic
Contactul fizic cu clientul este evitat de catre asistentul social, daca acest lucru îl afecteaza din punct de vedere
psihologic pe client. Asistentul social care se angajeaza în contacte fizice cu clientii are responsabilitatea de a stabili
limite adecvate diferentelor culturale. Asistentul social nu se angajeaza în relatii sexuale cu clientii sau rudele
acestuia, pe toata durata relatiei profesionale. Asistentul social nu manifesta fata de clienti comportamente verbale
sau fizice de natura sexuala, cum ar fi avansurile sexuale sau solicitarile de favoruri sexuale.
3.10. Limbajul
Asistentul social foloseste un limbaj adecvat si respectuos fata de client si evita folosirea termenilor care pot aduce
prejudicii persoanelor, grupurilor sau comunitatilor.
3.11. Plata serviciilor
Atunci când se stabilesc taxe pentru furnizarea anumitor servicii, asistentul social se asigura ca acestea sunt
rezonabile si în concordanta cu serviciile furnizate. Asistentul social nu accepta bunuri sau servicii din partea
clientilor în schimbul serviciilor furnizate.
3.12. Întreruperea si încheierea relatiei cu clientul
Asistentul social asigura continuitatea serviciilor în cazul în care acestea sunt întrerupte de factori cum ar fi: transfer,
boala, indisponibilitate, etc. Asistentul social încheie relatia profesionala cu clientul si serviciile oferite acestuia
atunci când acestea nu mai raspund nevoilor si intereselor clientului. Asistentul social se asigura ca încheierea
relatiei profesionale cu clientul si a serviciului oferit este un proces planificat asupra caruia clientul are toate
informatiile necesare.
4. Responsabilitatile etice ale asistentilor sociali ca profesionisti
4.1. Supervizarea si consultarea
Pentru a exercita functii de supervizare sau consultanta, asistentii sociali trebuie sa detina pregatirea, cunostintele,
abilitatile, specializarea si experienta practica solicitata de aceasta pozitie. Asistentul social exercita functii de
supervizare si consultanta numai în aria de competenta specifica profesiei. Asistentii sociali cu functii de conducere
asigura conditiile necesare respectarii prevederilor Codului Etic.
4.2. Educatia, formarea si evaluarea
Asistentii sociali care îndeplinesc functii de supervizare trebuie sa asigure un program de pregatire si dezvoltare
profesionala continua a asistentilor sociali din subordine. Asistentii sociali care au responsabilitatea de a evalua
performantele asistentilor sociali din subordine vor folosi criterii si instrumente de evaluare profesionala clar
definite. Asistentul social se implica activ în dezvoltarea continua a profesiei prin sprijin profesional acordat
colegilor la începutul carierei si prin participarea la schimb de experienta si cunostinte profesionale intra si
interdisciplinare.
4.3. Angajamentul fata de institutia angajatore
Asistentul social respecta politica, principiile si regulamentele interne ale institutiei angajatoare. Asistentul social
participa la îmbunatatirea politicilor si procedurilor institutiei angajatoare si la sporirea eficientei serviciilor oferite.
Asistentul social se asigura ca institutia angajatoare cunoaste obligatiile etice ale profesiei de asistent social
prevazute de Codul Etic si implicatiile practice ale acestor obligatii. Asistentul social se asigura ca practicile,
politicile si procedurile institutiei în cadrul careia îsi desfasoara activitatea sunt compatibile cu prevederile Codului
Etic. Asistentul social actioneaza astfel încât sa previna si sa elimine orice forma de discriminare în activitatile,
politicile si practicile institutiei angajatoare.
4.4. Conflictele de munca

40
Conflictele de munca ale asistentilor sociali sunt rezolvate conform legislatiei în vigoare. Actiunile asistentilor
sociali care sunt implicati în conflicte de munca trebuie sa se ghideze dupa valorile, principiile si standardele etice
ale profesiei. În cazul unui conflict la locul de munca, trebuie acceptate diferentele de opinie, iar acestea trebuie puse
în discutie tinând cont si de interesele clientilor.
4.5. Discriminarea
Asistentul social nu practica, nu se implica, nu faciliteza si nu colaboreaza la nici o forma de discriminare bazata pe
etnie, sex sau orientare sexuala, stare civila, convingeri politice si/sau religioase, deficiente fizice sau psihice sau pe
alte asemenea criterii.
4.6. Conduita privata
Asistentul social va evita ca prin propriul comportament sa aduca prejudicii imaginii profesiei. Asistentul social va
evita ca problemele personale sa îi afecteze judecata, performantele profesionale sau intersele clientilor. În cazul în
care aceasta situatie nu se poate evita, asistentul social trebuie sa solicite imediat consultanta si sprijin profesional,
sa reduca numarul de cazuri cu care lucreaza, sa îsi încheie activitatea profesionala sau sa întreprinda orice alta
actiune pentru a proteja clientii.
4.7. Reprezentare
În situatia în care reprezinta o institutie, asistentul social trebuie sa prezinte clar si cu acuratete punctul oficial de
vedere al institutiei respective.
4.8. Onestitate
Asistentul social îsi asuma responsabilitatea si meritele numai pentru propria activitate si recunoaste cu onestitate
meritele si contributia altor profesionisti.
5. Responsabilitatile etice ale asistentului social fata de colegi
5.1. Respectul
Asistentul social îsi trateaza colegii cu respect si evita aprecierile negative la adresa lor în prezenta clientilor sau a
altor profesionisti. Asistentul social acorda sprijin si asistenta colegilor care trec prin perioade dificile. Daca
perioada respectiva se prelungeste si are urmari în planul activitatii profesionale, asistentul social va apela la
procedurile din cadrul agentiei sau la Colegiul Asistentilor Sociali.
5.2. Confidentialitatea
Asistentul social respecta confidentialitatea informatiilor împartasite de colegi în cursul relatiilor profesionale.
5.3. Colaborarea interdisciplinara si consultarea
Asistentii sociali care sunt membri în echipe multidisciplinare participa la luarea deciziilor care vizeaza bunastarea
clientului, utilizând valorile profesiei si experienta profesionala. Obligatiile etice si profesionale ale echipei
multidisciplinare ca întreg si a membrilor echipei trebuie clar definite. Asistentii sociali solicita si ofera consultanta
si consiliere colegilor ori de câte ori este nevoie.
5.4. Disputele dintre colegi
Disputele dintre colegi se rezolva în interiorul echipei de catre cei implicati si prin respectarea dreptului partilor la
opinie. În cazul prelungirii acestora se apeleaza la un mediator sau la supervizor. Disputa dintre angajator si un alt
coleg nu este folosita de asistentul social pentru a obtine o pozitie sau un avantaj personal. Disputele sau conflictele
dintre colegi sunt rezolvate fara implicarea clientului.
5.5. Orientarea catre alte servicii
Asistentul social orienteaza clientii catre alte servicii atunci când problematica clientului depaseste competentele
sale profesionale, când nu a înregistrat progrese semnificative si atunci când clientul are nevoie de servicii
suplimentare sau specializate pe care el nu le poate oferi. Asistentul social care orienteaza clientul catre alte servicii,
transmite catre noua agentie toate informatiile necesare solutionarii cazului.
5.6. Relatiile sexuale si hartuirea sexuala
Asistentii sociali care desfasoara activitati de supervizare evita sa întretina relatii sexuale cu supervizatii sau cu alte
persoane asupra carora îsi exercita o autoritate profesionala. Asistentii sociali evita sa se implice în relatii sexuale cu
colegii atunci când exista un posibil conflict de interese. Asistentii sociali nu trebuie sa manifeste fata de colegi
comportamente verbale sau fizice susceptibile a fi interpretate drept hartuire sexuala.
5.7. Incompetenta si comportamentul lipsit de etica
În situatiile în care asistentul social observa incompetenta sau comportamentul lipsit de etica al unuia dintre colegi,
îi acorda acestuia sprijin si asistenta. Daca cel în cauza nu îsi corecteaza comportamentul profesional, asistentul
social va apela la procedurile din cadrul agentiei sau la Colegiul Asistentilor Sociali. Asistentul social actioneaza
pentru a descuraja, preveni si corecta comportamentul lipsit de etica. Asistentul social trebuie sa apere si sa asiste
colegii acuzati pe nedrept de comportament lipsit de etica.
Asistentul social îsi desfasoara activitatea în institutii publice, private, ONG-uri sau poate sa desfasoare activitati în
cadrul liberei practici, în conditii autorizate de lege.

41
Activitatile desfasurate de catre asistentul social pot fi:
• consiliere familiala si sprijin terapeutic în depasirea unor situatii de criza;
• suport social si psihologic
• asistenta si protectie a copilului din: centrele de plasament, asistenta maternala, adoptie, institutii;
• sprijin pentru persoanele vârstnice:
• sprijin pentru persoanele afectate de violenta domestica;
• prevenirea si tratarea abuzului emotional, fizic, sexual la copii, tineri si adulti;
• prevenirea si tratarea dependentei de drog, alcool etc.
• sprijin pentru copiii delincventi si corectarea abaterilor de la normele sociale de viata;
• sprijinirea tinerelor mame singure aflate în situatii dificile;
• sprijinirea si integrarea acelor persoane sau familii din casele sociale ale caror vieti sunt puse în pericol (adaposturi
sociale);
• ajutor specializat pentru cei saraci, someri, tineri proveniti din casele de copii, copiii strazii, probatiune etc.
La tipurile de activitati mentionate mai sus se pot adauga si altele în functie de nevoile sociale care pot sa apara.

Unelte/ instrumente de lucru

In activitate se foloseste:

 instrumente birotice;
 materiale de specialitate;
 computer;
 telefon;
 fax;
 aparate de inregistrare si prelucrare a datelor;

Atributii si responsabilitati

 stabilirea / adecvarea celor mai adecvate mijloace si modalitati de integrare psiho-socio-profesionala a

persoanelor cu probleme speciale;
 initiaza actiuni de prevenire a delicventei si de readaptare sociala a persoanelor cu antecedente penale;
 pregateste/ participa la programe de recuperare a persoanelor cu deficiente fizice sau psihice;
 acorda consultatii in probleme sociale;
 intocmeste studii, raparte si dosare ale persoanelor asistate;
 participa la manifestari organizate de institutii cu acelasi obiect de activitate;

Program de lucru

Program de 8 ore/zi, care se pot prelungi in unele situatii peste aceasta limita.

Mediu de activitate

Activitatea se desfasoara in birou, intr-un microclimat de confort organic si pe teren, pentru efectuarea anchetelor
sociale, culegerea de informatii sau identificarea modalitatilor practice de reintegrare sociala a persoanelor asistate.
 În  case particulare, unde nu sunt probleme deosebite de mediu; totusi, unii lucratori sociali vin în contact cu
oameni care pot fi la un moment dat agresivi sau dificili.

Cerinte pentru executare

Ceinte medicale

 integritate anatomofunctionala a membrelor superioare si inferioare;

42
  acuitate auditiva normala;
 acuitate vizuala normala;

Cerinte psihice

 adaptare la sarcini de lucru schimbatoare;

 asumarea responsabilitatilor;
 aptitudinea de a lucra cu oamenii;
 capacitatea de a evalua si de a lua decizii;

Activitati fizice

 vorbire;
 ascultare;
 folosirea mainilor;
 lucrul in pozitie sezanda in perioade indelungate;

Deprinderi transferabile

 acordare de consultanta si consiliere;

 asigurare de servicii;
 elaborarea si interpretarea informatiei;
 deprinderi de cercetare si investigare;
 planificarea si organizarea operatiilor si activitatilo

43