PROIECT

IMPACTUL PANDEMIEI SARS-COV 2 ASUPRA EDUCAȚIEI

 IMPACTUL PANDEMIEI SARS-COV 2 ASUPRA EDUCAȚIEI

Introducere

Începând cu luna iunie 2019, 187 de state membre ale Organizației Internaționale a
Muncii (OIM) au adoptat Declarația Centenarului pentru viitorul muncii, chemând Organizația
să continue „cu vigoare neîntreruptă mandatul său constituțional pentru justiție socială,
dezvoltând în continuare abordarea centrată pe oameni. spre viitorul muncii, care pune
drepturile lucrătorilor și nevoile, aspirațiile și drepturile tuturor oamenilor în centrul
politicilor economice, sociale și de mediu”. Mai puțin de un an mai târziu, boala coronavirus
2019 (COVID-19) a scufundat lumea într-o criză de anvergură și scară fără precedent, care a
făcut ca imperativele prevăzute în Declarația Centenarului să fie și mai urgente, deoarece
comunitatea internațională se angajează într-un efort colectiv. pentru a aborda impactul
devastator al pandemiei asupra oamenilor.
Deși restabilirea sănătății globale rămâne prioritatea maximă, nu se poate nega că
măsurile stricte necesare au provocat șocuri economice și sociale masive. Odată cu prelungirea
blocării, carantinei, distanțării fizice și a altor măsuri de izolare pentru a suprima transmiterea
virusului, economia globală se deplasează într-o recesiune. Pe măsură ce lanțurile de
aprovizionare se dezintegrează, sectoarele întregi se prăbușesc și întreprinderile se închid, din
ce în ce mai mulți lucrători se confruntă cu perspectiva șomajului, a pierderii veniturilor și a
mijloacelor de trai, în timp ce multe întreprinderi mici sunt în pragul falimentului. De prea
multe ori, indiferent de locul în care locuiesc, lucrătorii și familiile lor nu au sprijin de venit și
protecție socială pentru a-i împiedica să cadă în sărăcie. Economii în curs de dezvoltare, care
au deja niveluri ridicate de sărăcie în muncă și infrastructură și serviciile sociale slabe sau
absente, se confruntă cu provocări deosebit de presante în lupta împotriva pandemiei.
Pandemia coronavirus reprezintă o provocare colectivă fără precedent la dreptul la viață
și la sănătate pentru persoanele care trăiesc în Uniunea Europeană (UE). Măsurile largi pe care
guvernele statelor membre le pun în aplicare pentru a controla răspândirea virusului au
schimbat viața zilnică în moduri de neconceput la începutul anului 2020. În luarea unor măsuri
rapide pentru limitarea ratelor de infecție, guvernele încearcă să își îndeplinească obligațiile.
pentru a proteja populația. Situația actuală subliniază cu putere că drepturile omului și
sănătatea publică nu sunt o alegere. În primul rând, prin echilibrarea sprijinului acordat
întreprinderilor, pe de o parte, cu sprijinul lucrătorilor și familiilor acestora, pe de altă parte,
guvernele vor putea aborda corect dimensiunea umană a crizei. Guvernele trebuie să-și
adapteze pachetele de sprijin, astfel încât să salveze întreprinderile și locurile de muncă, să
prevină concedieri, să protejeze veniturile și să nu lase pe nimeni în urmă.
Este necesar să se concentreze pe toți cei care lucrează - inclusiv pe cei care desfășoară
activități independente, pe conturi proprii și pe muncitori, fie în economia formală sau
informală, fie plătită sau neplătită, și, desigur, și pe cei care nu au nicio cale de a se sprijini.În
al doilea rând, dialogul social trebuie să rămână în centrul elaborării de politici în timpul crizei.
Acest lucru va ajuta la ancorarea politicilor pieței muncii în cadrul normativ, va asigura
implementarea promptă a măsurilor, va consolida incluziunea socială și va favoriza un sens
comun. Experiența Marii Recesiuni de la sfârșitul anilor 2000 și a altor crize a dovedit valoarea
dialogului social în conceperea de soluții eficiente. În actuala criză, în care izolarea este la
ordinea zilei, utilizarea tehnologiei și a altor măsuri inovatoare pot menține guvernele și
partenerii sociali (adică reprezentanții angajatorilor și lucrătorilor), așa cum au descoperit deja
multe țări.În cele din urmă, nu ne putem recupera fără solidaritate globală. Organizațiile
internaționale, inclusiv instituțiile financiare internaționale, joacă un rol esențial în furnizarea
de sprijin financiar și este important să se asigure că se comunică mesaje coerente. Economiile
avansate nu trebuie să răspundă numai la nevoile populațiilor proprii, ci și să asiste țările care
nu pot redobândi recuperarea pe cont propriu. Forța comunității internaționale depinde de a nu-
i lăsa pe membrii cei mai vulnerabili în pericol.
 Politicile sectoriale

Politicile sectoriale pe termen scurt includ sprijin financiar imediat pentru investiții în
sectoare care au fost afectate în special de criză. Un astfel de sprijin țintit poate fi sub formă de
ajutor financiar, salvare, împrumuturi de împrumut sau subvenții. Pentru a salva vieți,
guvernele ar trebui să finanțeze servicii suplimentare de sănătate și de urgență, indiferent de
cheltuieli. Investițiile în sectoarele de sănătate și asistență socială sunt esențiale pentru a nu
numai extinde tratamentul și limita numărului de decese, dar și pentru a îmbunătăți condițiile
de muncă și câștigurile lucrătorilor din sănătate și asistență socială. Resursele fiscale
suplimentare sunt necesare pentru consolidarea sistemelor de sănătate, la fel ca coordonarea,
distribuirea serviciilor și furnizarea serviciilor, un rol central fiind acordat furnizării publice.
Pentru a-și maximiza efectul, aceste investiții trebuie susținute, extinse și ancorate în cadrul
legal și financiar. Coordonarea globală poate ajuta la canalizarea sprijinului către țările cu
sisteme de sănătate cu capacitate limitată, inclusiv ajutor umanitar, resurse medicale și
finanțare concesională de urgență. Mai mult, serviciile publice de urgență, infrastructura
esențială, utilitățile, educația și multe servicii sociale trebuie menținute sau amplificate. În cele
din urmă, trebuie acordat sprijin sectoarelor selectate, astfel încât acestea să poată asigura
contribuții primare și intermediare pentru producție prin intermediul lanțurilor de aprovizionare
globale. Lipsa de spațiu fiscal, împreună cu constrângerile de împrumut, în multe economii
emergente și în curs de dezvoltare, înseamnă că este necesar un act de echilibrare atent pentru a
orienta cheltuielile către sectorul sănătății, protejând în același timp cheltuielile cu protecția
socială și serviciile publice vitale (transport, energie, comunicații, apă , salubritate și
securitate). Notele informative din seria Monitorului OIM: COVID-19 și lumea muncii oferă
estimări actualizate în mod regulat cu privire la impactul crizei asupra lucrătorilor și
întreprinderilor.
Chiar și în cele mai bune perioade, tinerii (cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani) au
mai multe șanse de a fi șomeri sau cu locuri de muncă de calitate mai slabă decât adulții (cu
vârsta între 25 și peste). Rata șomajului global în rândul tinerilor din 2019 (13,6%) a fost cu
mult peste rata crizei financiare pre-globale din 2007 (12,3%). și Asia de Sud), ceea ce le face
vulnerabile la crizele și șocurile economice. Pe lângă provocările pe termen lung, criza
COVID-19 afectează tinerii din întreaga lume în trei moduri: (1) perturbarea educației și
formării, ceea ce ar putea reduce potențialele oportunități de angajare și câștigurile în viitor; (2)
valul actual de pierderi de locuri de muncă și prăbușirea întreprinderilor și a întreprinderilor
sunt reducerea veniturilor și a ocupării forței de muncă (și drepturi amenințătoare la locul de
muncă); și (3) apariția unor obstacole mai mari pentru găsirea unui loc de muncă, (re) intrarea
pe piața muncii și încercarea de a trece la locuri de muncă mai bune.
Excluderea tinerilor de pe piața muncii, având în vedere impactul de lungă durată, este
unul dintre cele mai mari pericole pentru societate în situația actuală. Pe termen lung, criza
combinată a educației și a pieței forței de muncă amenință nu numai să afecteze calitatea și
cantitatea locurilor de muncă, ci și să agraveze inegalitățile existente în interiorul țărilor.
Criza COVID-19 a provocat perturbări majore prin închiderea școlilor, universităților și
instituțiilor de învățământ și formare tehnică și profesională și prin întreruperea învățării bazate
pe muncă, cum ar fi ucenicie și stagii. Înainte de pandemie, aproape 496 de milioane de tineri
erau angajați în învățământul secundar superior, postliceal non-terțiar și terțiar.Mulți dintre ei
suferă acum o perturbare semnificativă. Sondajul comun ILO-UNESCO-Banca Mondială
privind furnizarea de TVET în timpul crizei COVID-19 a fost realizat pe o perioadă de șase
săptămâni, între 5 aprilie și 15 mai 2020. Sondajul a obținut 1.348 de răspunsuri din 126 de
țări. Conform lui
S. Carvalho și S. Hares: „Mai multe din baza noastră de date despre închiderea școlilor: Noile
politici educaționale pot crește inegalitatea educațională”, Centrul pentru Dezvoltare Globală,
30 martie 2020. la studiile lor. Rezultatele preliminare ale unui recent sondaj comun ILO-
UNESCO-Banca Mondială arată că aproximativ 98% dintre respondenți din toate regiunile au
raportat o închidere completă sau parțială a școlilor de educație tehnică și profesională și a
centrelor de formare, cu trei din patru raportări anularea sau amânarea examenelor și a altor
evaluări. Peste două treimi din formare este acum oferită la distanță și aproape fiecare al doilea
centru de instruire a trecut la furnizarea online de formare. Aceasta este o evoluție
remarcabilă,
deoarece doar unul din cinci centre de formare a oferit cursuri online înainte de criză. Cu toate
acestea, numărul de închideri școlare complete este cel mai mare în Africa, o regiune care nu
este bine echipată pentru a trece la educație și formare la distanță, inclusiv cursuri online.
 Contextul european și național privind sistemul educational

Dreptul la educație este garantat, conform art. 32 alin. (1) din Constituția României
„dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul
liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de
instrucţie şi de perfecţionare”, coroborat cu art. 14 din Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene, care prevede la alin. (1) că “orice persoană are dreptul la educație,
precum și la accesul la formare profesională și formare continuă”
Pandemia noului coronavirus a pus învățământul superior în fața unor provocări noi și
nevoia de adaptarea rapidă la acestea. Având la activ exercițiul pandemiei, este esențial să
învățăm din această perioadă, să identificăm problemele existente și să le soluționăm în timp
util până la începutul noului an universitar. Universitățile și-au demonstrat rolul major pe care
îl au în răspunsul la pandemia COVID-19, iar cercetarea, inovarea și educația reprezintă cheia
pentru reziliența strategică de lungă durată. Investirea în acestea prin îmbunătățirea abilităților
și cunoștințelor colective va determina costuri mai scăzute în fața unei crize viitoare.
Realitatea tristă este că deși descoperirile științifice sunt în creștere, există multe lucruri
necunoscute, o cantitate enormă de informații inexacte și „poluare informațională”. Cu toate
acestea, se știe că foarte probabil vor exista valuri recurente de infectări, similar cu cele
generate de „gripa spaniolă” H1N1 din 1918 și „gripa asiatică” H2N2 din 1957. Astfel, cu o
probabilitate mare țările vor fi nevoite să intre în carantină totală în următoarele luni sau chiar
ani. Odată cu redeschiderea școlilor și universităților, actorii instituționali, în paralele cu
garantarea siguranței beneficiarilor, ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea suspendării
activităților didactice fizice
Pe fondul crizei generate de pandemia COVID-19, sistemele educaționale din statele
europene au fost nevoite să se adapteze rapid la tranziția digitală, timpul pentru realizarea unor
strategii naționale privind digitalizarea echitabilă a educației fiind limitat. 43% dintre europeni
nu au abilități digitale de bază, cu diferențe semnificative în interiorul statelor europene, dar și
comparând statele europene între ele, în funcție de statutul socio-economic, vârsta, venitul și
nivelul de educație ale cetățenilor. În contrast, Agenda Competențelor (Skills Agenda) are
ca obiectiv să asigure ca 70% dintre europenii cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani să aibă
abilități digitale de bază până în 2025.
O condiție prealabilă pentru învățarea digitală este accesul la infrastructură digitală și
echipamente de înaltă calitate și adaptate nevoilor educaționale; pandemia COVID-19 și
tranziția digitală bruscă în educație au evidențiat obstacolele de acces în întreaga Uniune.
Trecerea la învățarea online și la distanță a exacerbat inegalitățile existente, lăsând în urmă
elevii defavorizați și vulnerabili, precum și cursanții cu dizabilități, crescând gradul de risc de
excluziune socială în toate sectoarele educației și dezvăluind absența sprijinului social în
mediul digital.
Conform datelor furnizate de UNESCO, aproape 1,6 miliarde de cursanți din peste 190
de țări, 94% din populația globală de studenți, au fost afectați de închiderea instituțiilor de
educație și formare. Peste 60% dintre cursanții din întreaga lume sunt încă afectați de această
tranziție bruscă. Aceeași situație poate fi identificată atât în cadrul educației formale, cât și în
cazul educației non-formale. Creșe, unități de învățământ preșcolar, școli VET, universități,
cluburi de tineret și centre de educație pentru adulți și-au închis porțile și, în multe cazuri, când
infrastructura lea permis, și-au transferat activitatea în mediul online. Educația digitală a fost
mai mult decât un instrument, transformându-se într-o necesitate și o soluție larg răspândită
pentru a face față blocajelor din educație și a oferi acces la învățare cât mai multor cursanți
posibil. Această nouă realitate a subliniat necesitatea unei abordări europene a educației
digitale, UE trebuind să colaboreze cu instituții și actori globali, precum Națiunile Unite, Banca
Mondială și Consiliul Europei pentru a identifica soluții adaptate noilor provocări.
Statisticile sunt evidente: există o corelație directă între veniturile și nivelul de educație,
pe de o parte, și înclinația de a folosi internetul pentru informații și educație pe de altă parte
digitalizarea inechitabilă a educației a avut un impact major în statele mai puțin dezvoltate din
punct de vedere socio-economic, în timp ce, doar 10% din statele dezvoltate au întâmpinat
probleme privind lipsa accesului la învățământul online.
Criza care însoțește pandemia COVID 19 ne-a influențat sever experiențele personale și
deopotrivă pe cele profesionale. Instituțiile educaționale și actorii lor, au resimțit impactul
negativ al acestei crize, prin alterări semnificative la nivelul tuturor palierelor de funcționare.
Pentru învățământul universitar transferul în mediul virtual al cursurilor și seminariilor s-a
dovedit a fi mai mult decât o provocare pasageră, el ne a afectat profund cadența, dar mai ales
eficiența activităților. Această realitate însă nu ne-a dezarmat și nici nu ne-a șubrezit motivația
pentru a păstra calitatea actului educațional. Caracterul său solicitant și impredictibil a fost și
continuă să fie un bun prilej pentru a ne testa și valida competențele reziliențe coroborată cu
capacitatea noastră de a ne adapta cu succes la contexte noi. Pe de altă parte, ea se constituie
într- o probă prin intermediul căreia ne putem verifica utilitatea experienței și a expertizei
didactice.
Cu referire la prezent, un lucru este cert - cel puțin încă o perioadă activitatea didactică
a celor mai mulți dintre noi, va continua să fie desfășurată apelând la platformele educaționale
digitalizate. Ei bine, în condițiile în care suntem cu toții conștienți de natura temporară a
schimbărilor care se impun în planul activității noastre.
Adecvanța strategiilor pe care le vom pune în practică depinde, în mare măsură, de
modul în care le vom particulariza la domeniul fundamental în care activăm, la specificul
ciclului educațional căruia ne adresăm și, desigur, la disciplina pe care o predăm. Să nu trebuie
uitat însă, ca întâi de toate e necesară cunoașterea și asumarea unei paradigme psiho-
pedagogice. De altfel, în plan educațional o abordare corectă pornește întotdeauna, de la o bună
cunoaștere a conceptualizărilor psiho-pedagogice care fundamentează procesul complex al
predării-învățării. Conform acestora, independent de modalitatea de livrare a unui conținut
informațional (față în față, online, blended), de strategiile de predare pentru care optează,
respectiv de tipologia metodelor de evaluare utilizate, cadrul didactic trebuie să se focalizeze
prioritar pe adecvanța și calitatea experienţelor de învăţare pe care intenționează să le ofere
studenților săi. Mai mult, ceea ce noi cunoaștem astăzi din teoriile neuro-cognitive care ne
elucidează modul în care oamenii învață, dar și din abordările pedagogice moderne bazate pe
aceste teorii, rămâne la fel de valid și
valabil și atunci când utilizăm abordări didactice și instrumente noi, revoluționare, inclusiv cele
digitale. Prin urmare, dacă se face în continuare apel la tehnologie în predare, pentru
convingerea că studenții învăță corect și eficient va trebui asigurarea că se știe cum:
 se elaborează un plan instrucțional bine structurat
 se stimulează/favorizează interacțiunea cu studenții și cum se creează comunități de
învățare
 susținerea persistență în sarcini și motivația studenților pentru învățare
 elaborarea celor mai eficiente strategii și instrumente de evaluare
  întâmpinarea acestor cerințe nu va fi un demers dificil dacă deținem și operăm cu
accepțiuni corecte ale asumpțiilor psiho-pedagogice care fundamentează procesul de
predare – învățare. Cunoscând și respectând aceste asumpții ne va fi relativ ușor să
adaptăm activitatea didactică la noi contexte educaționale, inclusiv la predarea-
evaluarea on line.

Tehnologii informaționale

Înainte de a defini operațional predarea-învățarea on line va trebui conștientizarea și

acceptarea faptului că, în perioada parcursă deja a crizei COVID, nu s-a realizat o predare on
line. Practicile didactice de până acum pot fi mai degrabă circumscrise de ceea ce este cunoscut
în literatura de specialitate sub denumirea de predare relocată de urgență/de avarie (emergency
remote teaching). Altfel spus, fiind constrânși de context, am recurs la o relocare de avarie a
predării, învățării și evaluării, am transferat-o din sala de curs și seminar într-un alt context
educațional – în cel virtual. Dacă se dorește însă să ne apropiem mai mult de practicile predării
on line, să avem un impact pozitiv asupra calității învățării, va trebui, mai întâi, să ne asigurăm
că deținem o accepțiune corectă a sintagmei educație on line. Într-o primă și oarecum intuitivă
definire, educația on line reprezintă o modalitate de a desfășura predarea-învățarea-evaluarea
bazată pe facilitățile oferite de tehnologia informatică și comunicarea via internet. O definiție
alternativă, mai complex, dar și mult mai utilă scopului nostru, operaționalizează educația on
line astfel:
 o strategie (paradigmă) didactică
 proiectată ad-hoc pentru o predare-învățare- evaluare bazată pe tehnologia
informațională
 concretizată prin sesiuni formative si evaluative derulate on line
 care alternează două tipuri de activități instrucționale: sincrone si asincrone.
Atrag atenția asupra faptului că, în mod tradițional, în predarea-învățarea on line
predomină sesiunile/activitățile desfășurate asincron. Aceste aspecte care particularizează
învățământul bazat pe tehnologie ne obligă, implicit, la o reorganizare substanțială a
conținutului informațional din disciplinele care fac obiectul predării-învățării. De reținut, de
asemenea, faptul că toate aceste transformări pe care trebuie să le sufere actul didactic atunci
 când îl adaptăm specificului din mediile virtuale, nu se fac în afara unei susțineri științifice
riguroase. Există astăzi o literatură vastă, coerentă și bine articulată, care fundamentează
empiric principiile și strategiile educației on line. A eluda consultarea acestui suport științific
atunci când ne propunem să adoptăm învățământul on line echivalează cu o abordare
nesănătoasă care ne poate compromite calitatea procesului de învățământ. Desigur, avem
libertatea să ignorăm această cerință, și să ne dezvoltam strategii idiosincratice proxime
bunului simt, dar atunci va trebui să ne asumăm, matur și responsabil, consecințele acestei
opțiuni.
Indiferent de modalitatea prin care se decide să se livreze și accepte conținuturile
informaționale, dacă se dorește o învățare eficientă va trebui asumarea, mai întâi, o anumită
conceptualizare psiho-pedagogică a procesului de predare-învățare. Conform celor mai recente
recenzii asupra literaturii de specialitate, procesul de predare–învățare (independent de mijlocul/
modalitatea de implementare) este cel mai bine fundamentat de paradigma social-
constructivistă. Conform acesteia, studentul este cel care, asistat corect și constant de către
cadrul didactic, își construiește propriul bagaj de cunoștințe și competențe. Pentru a reuși acest
lucru el are nevoie de multă interactivitate. Interacțiunile sale vizează două aspecte:
 o interacțiune cu conținutul informațional oferit de către cadrul didactic;
 o interacțiune socială (cu cadrele didactice și, respectiv, cu colegii).
Altfel spus, procesul de predare-învățare se bazează pe un set complex și bine organizat
de interacțiuni și nicidecum nu poate fi redus la un proces simplu de transfer de cunoștințe,
dinspre cadru didactic către student.
S-a asistat în ultimele decenii la o diversificarea și dezvoltarea extraordinară a
dispozitivelor și programelor informatice care pot fi utilizate în educație. Ca rezultat, se
constată, tot mai evident, o tendință de fetișizare a instrumentelor și softurilor educaționale în
detrimentul unor paradigme psihopedagogice și a unor metode didactice, validate reiterativ.
Este una dintre cele mai înșelătoare propensiuni. Deși foarte utile în proiectarea și derularea
activității didactice, instrumentele moderne antrenate în predare nu aduc nemijlocit o
îmbunătățire a calității predării, doar prin calitățile lor intrinseci. Ele sunt doar mijlocul prin
care o bună strategie educațională poate fi pusă în practică astfel încât să sporească calitatea
procesului complex de predare–învățare. Valoarea și utilitatea lor se relevă abia atunci când
utilizatorul identifică cea mai bună potrivire între metoda de predare și instrumentul adecvat
 scopului urmărit. Scurt spus, valoarea pe care o aduce tehnologia este mai degrabă expresia
gradului de potrivire dintre metodă și instrument, decât a caracteristicilor instrumentului.
Educația online impune o reconceptualizare a strategiei didactice, dar nu și a paradigmei psiho –
pedagogice care o fundamentează
Prelungirea crizei COVID 19 ne obligă să reconsiderăm modul cum abordăm predarea-
evaluare. Dacă vrem să păstram calitatea actului educațional sau chiar să o sporim, va trebui sa
regândim strategiile didactice pe care le utilizăm, fără a renunța sau a schimba conceptualizarea
psiho-pedagogică care le fundamentează.
Altfel spus, pentru a nu compromite calitatea actului educațional, în această perioadă
care are specificitatea ei, avem nevoie de o reconceptualizare ad-hoc a activităților de predare-
învățare-evaluare. Mai precis, în acest nou context propunem dezvoltarea si implementarea unor
noi strategii didactice. Acestea vor valorifica elementele forte și bunele practici extrase din
predarea clasică, pe care le vor adapta la constrângerile educației on line. Vom depăși astfel
stadiul actual al predării relocate de urgență și vom răspunde standardelor de calitate ale unei
predări digitalizate actualizate. Mai precis, propunem o strategie didactică optimizată, pe care o
vom numi predare interactivă online. Va fi, credem noi, un pas semnificativ către o schimbare
paradigmatică esențială care va dezvolta treptat o nouă pedagogie universitară, una clădită pe
atuurile platformelor digitale educaționale și având ca dimensiune centrală interactivitatea.
Acestă abordare va reliefa rolul cheie al interacțiunilor studentului (interacțiuni cu conținutul
informațional cu cadrele didactice si, respectiv colegi) și va formula sugestii concrete privind
modalitățile de optimizare a acestor interacțiuni. Ne simțim
datori să reamintim aici faptul că aceste tipuri de interacțiune constituie esența unei predări
centrate pe student. Pentru a ne asigura că păstrăm sau chiar vom augmenta calitatea actului
educațional, în proiectarea acestei strategii ne vom strădui să exploatăm, cât mai eficient, cele
mai importante caracteristici ale tehnologiei și mediului digital. Ne vom focaliza în principal
asupra acelor particularități tehnologice care favorizează superior utilizarea unor strategii și
metode didactice care sporesc calitatea predării-învățării. Expunem sintetic elementele care
individulalizează această paradigma diactică, reliefând elementele ei inovative.
Pentru a maximiza beneficiile acestei metamorfoze didactice, profilul generic descris
mai sus va fi particularizat și va genera versiuni specifice care vor reflecta specificitatea
domeniului fundamental, a ramurii de știință a specializării și chiar a disciplinei predate. Cadrul
didactic titular este, însă, autoritatea ultimă care va completa cu elementele de finețe versiunea
finală pe care o va implementa la disciplina pe care o predă.
Strategii de organizare a predării-învățării on-line

Un plan instrucțional eficient implică acordarea unei atenții aparte modalităților de

facilitare a învățării și înțelegerii. Această abordare presupune ca, înainte de a planifica cum
vom preda efectiv un conținut educațional, focalizarea noastră prioritară să fie asupra tipurilor
de achiziții pe care le așteptăm de la studenți și pe dovezile privind dobândirea acestora.
Dacă suntem cu adevărat preocupați de eficiență, atunci în elaborarea planului
instrucțional va trebui să respectăm parcurgerea anumitor etape. Primul pas, constă în
formularea obiectivelor de învățare. Aceste obiective reflectă cunoștințele și deprinderile pe
care cadrul didactic dorește ca la finalul cursului să le dețină studenții. Odată stabilite aceste
obiective, în pasul doi, este esențial să stabilim explicit cum vor fi evaluate achizițiile și
performanțele studenților în raport cu aceste obiective. Mai precis, verificăm dacă acestea au
fost atinse. Facem acest lucru prin evaluări sumative (examene finale, proiecte, portofolii
însoțite de notare) și evaluări formative (teste grilă cu miză scăzută, reflecții săptămânale,
sarcini care vizează optimizarea performanțelor). Prin urmare, înaintea oricărei planificări a
modalităților efective de predare a unui conținut, prioritare sunt stabilirea obiectivelor și a
modului în care vor fi evaluați studenții. Altfel spus, conform acestei abordări, activitățile
propriu-zise de învățare în care vor fi implicați studenții pentru a face față cu succes la probele
de evaluare, dar si ce conținuturi specifice vom selecta pentru a face obiectul acestor activități
de învățare, constituie pasul final al demersului de proiectare didactică.
Interactivitatea este conceptul cheie care definește paradigma social-constructivistă în
educație și, implicit, ea reprezintă garanția implementării corecte a unui proces de predare-
învățare centrat pe student. Teoriile învățării active accentuează rolul pe care interacțiunea cu
conținutul și interacțiunile sociale îl au în construcția de cunoștințe. Formulăm mai jos câteva
recomandări privind favorizarea celor două tipuri de interacțiuni.
În predarea mediată de tehnologie, cadrul didactic poate face apel la o serie de strategii
prin care să organizeze conținuturile astfel încât să faciliteze alocarea prioritară de către
studenți a resurselor lor cognitive în direcția prelucrării conținuturilor și angajării în activități.
 Este binecunoscut faptul că rata de abandon în condițiile predării online este mult mai
ridicată decât în cazul predării față în față. Acest aspect reprezintă o problemă îngrijorătoare
pentru învățământul la distanță. Noul context, chiar dacă are un caracter temporar, ne obligă să
adoptam strategii formative similare învățământului la distanță, implicit favorizând tendința
spre abandon. Cu toate acestea e bine să conștientizăm faptul ca noi, cadrele didactice, avem la
îndemână numeroase modalități prin care putem să combatem predispoziția studenților de a
abandona cursurile.
Alături de strategiile de facilitare a accesului la conținut și de stimulare a interacțiunilor
sociale, cadrele didactice pot face apel la strategii specifice de menținere a motivației și
persistenței în învățare. Menționăm, în cele care urmează câteva dintre acestea.
Deși mutarea activităților didactice în mediul online a permis continuarea procesului de
învățare, predarea online nu poate substitui integral experiența predării față-în-față. Apreciem
că această schimbare a avut loc într-un mod neașteptat și rapid, fără a exista o trecere lină la
predarea online, planificată și adaptată pe parcurs. Unii profesori au fost puși în situația de a
preda pentru prima dată online și în acest context, este de așteptat să existe probleme și aspecte
deficitare, însă experiența predării online de până acum nu a dezvoltat întreg potențialul pe care
îl are predarea online. Respectiv, din moment ce predarea online a fost deficitară în anumite
cazuri, se impune îmbunătățirea aspectelor problematice și nicidecum renunțarea la această
modalitate.
Desigur, sunt disciplinele dificil de transferat în mediul online cum ar fi cele
preponderent practice, în special în domeniul științelor tehnice, din domeniul sănătății și a
științelor vocaționale. Pe de altă parte, cât ține de studenții adulți, aceștia sunt mai puțin
pregătiți din perspectiva abilităților digitale în comparație cu tânăra generație, ceea ce poate
afecta oportunitățile acestora de perfecționare și recalificare.
Una dintre soluțiile cheie este implementarea învățământului hibrid (blended learning)
prin derularea cursurilor online și desfășurarea activităților practice fizic, cât și integrarea în
procesul de învățare a posibilităților generate de Resursele Educaționale Deschise.
Universitățile ar trebui să beneficieze din plin de lunile următoare pentru a se ajusta și rezolva
problemele existente în privința învățământului online. În situația în care este dificil de prezis
evoluția pandemiei și impactului acesteia, este necesară transformarea accelerată a procesului
de predare, și unde este necesar, creșterea capacității de predare online și micșorarea
discrepanțelor digitale. Întrucât nu toate cadrele didactice au fost pregătite pentru mutarea
activităților didactice în mediul online, este necesară pregătirea țintită a acestora. Din cauza
circumstanțelor problematice ale desfășurării practicii de domeniu și de specialitate din această
perioadă, mai exact reducerea numărului de locuri de practică în cadrul entităților private din
cauza restricțiilor impuse și, în unele cazuri, incapacitatea universităților de a acoperi aceste
carențe, nu toți studenții au avut posibilitatea de a realiza practica de specialitate. Totuși, unii
dintre ei s-au implicat activ în sprijinul combaterii pandemiei, fie prin acordarea sprijinului
psihologic, fie prin confecționarea de viziere. În aceste situații specifice, solicităm
universităților să valorifice aceste activități integral sau parțial în cadrul practicii de
specialitate.
Concluzii

Experiența în urma crizei din 2008 a arătat că divergențele dintre sistemele de

învățământ dintre țări au crescut în funcție de faptul că țările au continuat investițiile în
educație sau au tăiat fondurile. Criza financiară cauzată de pandemie poate mări și mai mult
discrepanțele dintre România și țările UE în cazul în care investițiile în educație vor scădea.
Solicitarea tuturor partenerilor instituționali să mărească finanțarea acordată educației și
învățământului superior. Acestea sunt componente esențiale pentru bunăstarea societății și
bunăstarea cetățenilor. Așa cum componenta de cercetare întărește capacitatea de reacție la
provocările majore cum ar fi pandemia COVID-19, la fel și educația secundară și terțiară sunt
importante pentru starea de bine, siguranța financiară, dezvoltarea personală și profesională ale
cetățenilor și în consecință susține reziliența societății și a economiei, în special în procesul de
recuperare.
Schimbările accelerate și provocările existente solicită acum mai mult ca niciodată
strategii eficiente, efective și sustenabile din partea universităților și a Guvernului. Acest fapt
este și mai necesar sub presiunea resurselor financiare limitate care gestionate deficitar, nu vor
genera decât pierderi. Încurajăm astfel universitățile să se angajeze în practici de schimb de
experiență cu omologii la nivel național și din alte țări pentru a asigura cele mai eficiente
soluții.
 O Românie pregătită pentru crizele viitoare înseamnă o Românie în care Guvernul și
universitățile își asumă finanțarea adecvată și sustenabilă a educației, cercetării, inovării și
învățării pentru a spori contribuția acestora la o recuperare pe termen lung.

Bibliografie

 Opre, D., (2013). Fundamente psiho-pedagogice ale strategiilor centrate pe student.

În Calitate şi performanţă în activitatea didactică universitară, coord. Opre, A.,
Miclea, M. & Iucu, R., Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă.
 Opre, D., Opre, A. (2018). Expertiza didactica universitara: un obiectiv
asumat sau o întâmplare fericită? În Educația la centenar: Idei. Instituții.
Personalități. Editura Polirom.
 https://ec.europa.eu/jrc/en/publication/covid-confinement-measures-and-eu-
labour-markets
 https://www.eurofound.europa.eu/data/covid-19
 https://www.worldometers.info/coronavirus/?utm_campaign=homeAdvegas1