PROIECT SESIUNE DE TRAINING

MODULUL „CERCETAREA CONTRAVENȚIILOR”

Tema 1: Noțiuni generale cu privire la contravenție și participanții la procesul contravențional
Ședința nr. 1.
Sub. 1) Definirea şi trăsăturile contravenției.
Sub. 2) Conținutul constitutiv al contravenției
a) Obiectul contravenției;
b) Latura obiectivă a contravenției;
c) Latura subiectivă a contravenției;
d) Subiectul contravenției.
Sub. 3) Răspunderea contravențională.

Public țintă: participanții la cursul de instruire continuă a subofițerilor de poliție începători nivel C03
Durata: 180 minute
Data susținerii temei:
Obiective: La finalul activității participanții vor fi capabili:
O1 - să …
O2 - să …

Bibliografie selectivă:
1. Codul Contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008.
2. Furdui S. Dreptul contravențional - Chișinău : Cartier Juridic, 2005.
3. Guţuleac V. Dreptul contravențional - Chișinău: ULIM, 2006.
4. Guţuleac V. Tratat de Drept contravențional - Chișinău: ULIM, 2009.
5. Ordinul ministrului afacerilor interne nr.85/2019 Cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de înregistrare și evidență a contravențiilor.
6. Ordinul ministrului afacerilor interne nr.195/2020 Cu privire la stabilirea competențelor în domeniul constatării/examinării contravențiilor atribuite
agenților constatatori din cadrul MAI.

Timp Obiective Etapele sesiunii și conținutul propus Metode/mijloace Evaluare

Dreptul contravenţional poate fi definit ca un ansamblu de norme juridice de drept public, care
reglementează relaţiile sociale cu privire la contravenţia şi contravenţionalitatea, care au drept scop
protecţia juridică a unor valori sociale stabilite de legislaţia contravenţională.

Codul contravenţional al Republica Moldov este alcătuite din două părţi: una generală, cuprinzînd
reguli de bază privind stabilirea contravenţiilor şi sancţionarea acestora (inclusiv procedura
contravenţională) şi alta specială, cuprinzînd descrierea fiecărei contravenţii în parte.
În sistemul de drept autohton, se face delimitarea răspunderii penale de cea contravenţională, ea
reprezentînd o varietate a răspunderii juridice, care apare în toate cazurile de comportament ilegal al
persoanei şi se manifestă prin aplicarea faţă de ea a sancţiunilor juridice corespunzătoare în ordinea
stabilită de legislaţia contravenţională.
Pe de altă parte, în doctrină se susţine şi o altă părere, potrivit căreia răspunderea contravenţională este
o formă a răspunderii penale, diferenţierea comportând doar asupra aprecierii gradului de pericol
social, unicul element de distincţie între cele două forme de răspundere juridică. De aici se face
concluzia că normele juridice contravenţionale sînt un ansamblu de norme ce constituie o subramură a
dreptului penal. Se motivează în felul următor: “între dreptul contravenţional şi dreptul penal există o
strînsă legătură, dreptul contravenţional împrumutând, numeroase norme şi instituţii ale dreptului
penal, cum ar fi: instituţia legitimei apărări, stării de necesitate, iresponsabilităţii etc.”.
Ideea dependenţei răspunderii contravenţionale de cea penală nu poate fi acceptată din următoarele
considerente:
1) conduita ilicită în ipoteza răspunderii penale este îndreptată împotriva unor valori diferite în raport
cu valorile sociale apărate de dreptul contravenţional. În Codul penal al Republicii Moldova sînt
enumerate expres valorile ocrotite de dreptul penal (art.2 alin.(1) mediul înconjurător, orînduirea
constituţională, suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea,
securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept), dar conduita ilicită în materia de contravenţii
vizează alte valori sociale, cu sfere mai restrânse, ce sînt arătate în art.1 al Codului contravenţional
(personalitatea, drepturile, interesele legitime ale persoanei fizice şi juridice, proprietatea, orînduirea de
stat şi ordinea publică);
2) aplicarea sancţiunii contravenţionale nu înlătură răspunderea penală, atunci cînd se constată că fapta
săvîrşită este o infracţiune, caz în care răspunderea penală i-a loc celei contravenţionale. Dacă fapta a
fost urmărită ca infracţiune, iar ulterior s-a stabilit că este o contravenţie, răspunderea contravenţională
va înlocui pe cea penală;
3) temeiul juridic al răspunderii penale este numai săvîrşirea faptei prevăzute de legea penală -
infracţiunea, pe cînd unicul temei al răspunderii contravenţionale este fapta prevăzută de legea
contravenţională - contravenţia;

Conform art. 1 CC întitulat „Legea contravenţională a Republicii Moldova” este stabilit că Codul
Contravenţional este lege a Republicii Moldova care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi
dispoziţiile generale şi speciale în materie contravenţională, determină faptele ce constituie contravenţii şi
prevede procesul contravenţional şi sancţiunile contravenţionale.

Orice formă a răspunderii juridice, inclusiv a celei contravenţionale, decurge în mod obiectiv din săvârșirea
unei fapte ilicite, care naşte dreptul statului de a aplica sancţiunea prevăzută de norma juridică încălcată şi
obligaţia făptuitorului de a suporta consecinţele faptei comise.
Fapta juridică generatoare de răspundere contravenţională este contravenţia care reprezintă un fenomen
complex avînd următoarele aspecte: material, uman, social, moral-politic şi juridic. Ştiinţa dreptului
contravenţional se ocupă numai de aspectul juridic.
Conform art. 10 CC - Constituie contravenţie fapta (acţiunea sau inacţiunea) ilicită, cu un grad de pericol
social mai redus decât infracţiunea, săvârșită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege,
este prevăzută de Codul contravenţional şi este pasibilă de sancţiune contravenţională.
Elementele (trăsăturile) contravenţiei sunt:
1. caracterul ilicit al faptei;
2. caracterul antisocial al faptei;
3. culpabilitatea faptei (vinovăţia);
4. prevederea de către legislaţie a răspunderii pentru fapta dată.
În lipsa a cel puţin unuia dintre aceste elemente fapta nu poate fi calificată drept contravenţie.
1. O trăsătură importantă caracteristică contravenţiei este ilicitul. Întrucât faptele contravenţionale produc o
dezorganizare a sistemului de raporturi sociale, ele au un caracter dăunător şi sunt interzise prin acte
juridice. Pentru ca fapta (acţiunea sau inacţiunea) social periculoasă să constituie o contravenţie, ea trebuie
să fie prevăzută de legea contravenţională (norma materială a Codului contravenţional).
Contravenţionalizarea şi decontravenţionalizarea faptei sociale concrete ţin de competenţa legiuitorului.
Odată cu prevederea faptei în legea contravenţională, ea obţine o formă juridică, devine o categorie
contravenţională cu toate consecinţele ce decurg din acest statut.
2. Caracterul antisocial al faptei contravenţionale constituie temeiul real al răspunderii contravenţionale.
Prin faptă contravenţională se înţelege manifestarea exterioară a comportamentului unei persoane sub formă
de acţiune sau inacţiune social periculoasă.
3. Următoarea trăsătură caracteristică a contravenţiei este culpabilitatea. Simpla constatare a prevederii
faptei social periculoase în legea contravenţională nu este suficientă pentru calificarea acesteia drept
contravenţie. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care fapta a fost săvârșită cu vinovăţie.
Atât acţiunea, cât şi inacţiunea social periculoase prevăzute în lege trebuie să reprezinte o manifestare
psihică conştientă şi volitivă a persoanei. Astfel făptuitorul poate fi supus răspunderii contravenţionale
numai pentru fapte săvârșite cu vinovăţie (art. 14 CCRM).
Ca orice faptă contrară ordinii de drept, contravenţia constituie o manifestare a conduitei umane
exteriorizată în cadrul social, adică o acţiune umană realizată sub controlul voinţei şi raţiunii, în condiţiile în
care făptuitorul avea libertatea de a alege această conduită negativă în raport cu ordinea de drept. Existenţa
acestei posibilităţi de alegere, ca realitate obiectivă, fundamentează vinovăţia subiectului care comite
acţiunea respectivă.
4. Contravenţia fără pedeapsă nu are sens juridic contravenţional. În partea specială a CCRM sancţiunile
tuturor normelor juridice materiale conţin limitele pedepsei contravenţionale pasibile de aplicare. Numai
prin stabilirea pedepselor pentru săvârșirea contravenţiilor legea contravenţională îşi atinge scopurile
prevăzute în art. 2 din CCRM – de a ocroti personalitatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor
fizice şi juridice, proprietatea, orânduirea de stat şi ordinea publică, precum şi de a depista, preveni şi curma
contravenţiile, de a lichida consecinţele lor, de a contribui la educarea cetăţenilor în spiritul respectării
întocmai a legilor.

2.Clasificarea contravenţiilor
Ca instituţie juridică de bază a dreptului contravenţional contravenţia poate avea diverse varietăţi.
Cunoaşterea lor este necesară pentru încadrarea juridică corectă a faptei comise (constatarea dacă fapta
comisă constituie o contravenţie).
Potrivit fazelor desfăşurării activităţii contravenţionale, în funcţie de etapa în care se află sau la care s-a
oprit activitatea respectivă, pot fi deosebite următoarele varietăţi (forme, tipuri) de contravenţii:
1. contravenţia continuă (art. 11 CCRM);
2. contravenţia prelungită (art. 12 CCRM);
3. tentativa (art. 13 CCRM),
4. contravenţia consumata.
1. Contravenţie continuă se consideră fapta care se caracterizează prin săvârșirea neîntreruptă, timp
nedeterminat, a activităţii contravenţionale (art. 11 CCRM). Contravenţia continuă se consumă în
momentul încetării acţiunii sau inacţiunii contravenţionale sau al survenirii unor evenimente care împiedică
această activitate. În cazul contravenţiei continue nu există pluralitate de contravenţii.
Contravenţia continuă se caracterizează prin faptul că latura obiectivă a acesteia constă într-o acţiune
(inacţiune) care durează în timp în mod natural, până la încetarea activităţii contravenţionale. (de exemplu,
păstrarea ilegală de substanţe narcotice sau de alte substanţe psihotrope în cantităţi mici (art. 85 CCRM).
2. Contravenţie prelungită se consideră fapta săvârșită cu o unică intenţie, caracterizată prin două sau mai
multe acţiuni şi/sau inacţiuni contravenţionale identice comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o
contravenţie (art. 12 CCRM). Această contravenţie se consumă în momentul săvârșirii ultimei acţiuni
contravenţionale sau al ultimei omisiuni în cazul inacţiunii.
Contravenţia este prelungită în cazul în care subiectul răspunderii contravenţionale săvârșește, la diferite
intervale de timp, dar pentru realizarea unui scop unic, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare aparte,
conţinutul aceleiaşi contravenţii. Acţiunile distincte din care se compune contravenţia prelungită consumată
sunt considerate numai ca etape, faze ale contravenţiei finale.
Pentru ca o contravenţie să fie considerată prelungită ea trebuie să întrunească următoarele condiţii:
1) mai multe acţiuni şi/sau inacţiuni să fie săvârșite la diferite intervale de timp, reprezinte, fiecare
aparte, componenţa juridică a aceleiași contravenţii;
2) unică intenţie;
3) acţiunile sau inacţiunile să fie identice şi comise cu acelaşi scop;
4) autorul acţiunilor sau inacţiunilor să fie acelaşi.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Analizând definiţia contravenţiei, distingem, ca şi în cazul infracţiunii, anumite aspecte obiective şi
subiective care se concretizează prin prezenţa a patru elemente constitutive: obiectul, latura obiectivă,
subiectul şi latura subiectivă.
Ele trebuie să existe cumulativ la fiecare contravenţie, lipsa oricăreia dintre ele conducând la inexistenţa
faptei ilicite şi, implicit, la imposibilitatea tragerii la răspundere a făptuitorului.
Componenţa contravenţiei (obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă) reprezintă baza juridică
pentru calificarea faptei antisociale concrete, încadrarea ei în condiţiile articolului concret (sau părţii lui) din
CC al RM.

2.Obiectul contravenţiei
Obiectul contravenţiei îl constituie valorile şi relaţiile sociale ocrotite de legea contravenţională, care sunt
vătămate sau lezate prin comiterea unei fapte concrete. Obiectul reflectă acele valori şi relaţii sociale la care
a atentat subiectul.
Obiectul contravenţiei are două forme:
1. obiect juridic, care la rândul său, se divizează în:
 obiect general,
 obiect generic
 obiect nemijlocit (specific)
 obiect complex
2. obiect material.
Obiectul juridic general reprezintă totalitatea valorilor sociale ocrotite de dreptul contravenţional, care
sunt prevăzute în art. 1 din CC al RM.
Obiectul generic este valoarea socială protejată de mai multe norme contravenţionale materiale. Obiectul
generic este folosit de către legiuitor în calitate de criteriu de grupare a normelor materiale din Partea
specială a Cărţii întâi „Dreptul material” al Codului contravenţional. De exemplu, capitolul XIX
„Contravenţii care atentează la ordinea publică şi la securitatea publică”. În acest caz, obiectul generic îl
constituie ordinea publică şi securitatea publică.
Obiectul juridic nemijlocit al contravenţiei constă în valoarea socială ocrotită de o anumită normă
contravenţională şi relaţiile sociale generate de aceasta. Obiectul juridic nemijlocit (specific) este
subordonat celui generic, corelaţia dintre cele două categorii fiind una de tip specie - gen. Orice
contravenţie afectează atât obiectul juridic nemijlocit (specific), cât şi pe cel generic. În unele cazuri
obiectul nemijlocit (specific) coincide cu cel generic.
Pentru calificarea juridică corectă a faptei sociale o importanţă deosebită îi revine anume obiectului
nemijlocit (specific).
Obiectul juridic complex. Majoritatea contravenţiilor au un singur obiect juridic nemijlocit, cu excepţia
contravenţiilor complexe, care au două sau mai multe obiecte juridice specifice. Obiectul juridic complex
este acea specie de obiect al contravenţiei ce cuprinde două sau mai multe obiecte juridice nemijlocite
(specifice) reunite. Dintre ele unul este principal, iar celelalte sunt secundare. De exemplu, acostarea
jignitoare a cetăţeanului într-un loc public (art. 354 din CC RM) are ca obiect nemijlocit (specific) principal
cinstea şi demnitatea persoanei concrete, iar ca obiect nemijlocit secundar - ordinea publică (care în cazul
de faţă coincide cu obiectul generic).
Obiectul material al contravenţiei. Dacă obiectul juridic al contravenţiei este reprezentat de valoarea
socială şi relaţiile generate de aceasta, atunci obiectul material al contravenţiei îl constituie entitatea fizică
împotriva căreia este orientat elementul material al contravenţiei. De exemplu, la contravenţia de procurare
sau păstrare ilegală de substanţe narcotice sau de alte substanţe psihotrope în cantităţi mici ori consumarea
unor astfel de substanţe fără prescripţia medicului (art. 85 din CC RM), obiectul material îl constituie
substanţele narcotice sau substanţele psihotrope.

3.Latura obiectivă a contravenţiei

Latura obiectivă indică conţinutul şi modalitatea atentării subiectului asupra obiectului.
Ea reprezintă acţiunea sau inacţiunea ilicită producătoare de consecinţe socialmente periculoase sau care
ameninţă anumite valori, relaţii sociale, bunuri ori interese legitime şi care este considerată ca ilicită în legea
contravenţională.
Deci, părţile componente ale laturii obiective sunt:
1. elementul material (semn principal);
2. rezultatul periculos (semn principal);
3. raportul de cauzalitate între elementul material şi rezultatul periculos (semn principal);
4. unele condiţii de loc, timp, mod şi împrejurări (semnele facultativ).
Elementul material este fapta ca pericol social ce se manifestă prin acţiune sau inacţiune.
Rezultatul social periculos este lezarea sau punerea în pericol a obiectului juridic al contravenţiei prin
comiterea unei fapte cu pericol social şi se manifestă prin vătămarea efectivă sau prin stare de pericol.
Raportul de cauzalitate este legătura de cauză şi efect între faptă şi rezultatul social periculos al acesteia.
Locul, timpul, modul şi împrejurările în care se comite contravenţia poartă un caracter facultativ şi sunt
întotdeauna premergătoare executării elementului material. Aceste condiţii au un rol important atât pentru
calificarea juridică a contravenţiei concrete, cât şi pentru constatarea cauzelor şi condiţiilor abaterilor
contravenţionale în general. De exemplu, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice şi apariţia în astfel
de locuri în stare de ebrietate produsă de alcool (art. 355 CC RM), sunt condiţionate de săvârșirea lor în loc
public; încălcarea regimului special în condiţii de stare excepţională (art. 359 CC RM) este condiţionată de
regimul stării excepţionale; încălcarea termenului de înregistrare, reînregistrare a armei individuale sau
prelungire a permisului de deţinere a armei şi de portarmă (art. 362 CC RM) este condiţionată de timp etc.

4.Subiectul contravenţiei. Caracteristica generală

Prin subiect, în general, în literatura juridică se înţelege calitatea de subiect de drept, noţiune ce exprimă
calitatea, capacitatea, însuşirea, aptitudinea sau posibilitatea care îngăduie oamenilor să participe individual
sau colectiv la raporturi juridice ca titulari de drepturi şi obligaţii.
Altfel zis subiectul de drept este titularul drepturilor şi obligaţiilor juridice.
Generic, sunt subiecţi de drept atât titularii drepturilor şi obligaţiilor izvorâte direct din lege, cât şi titularii
drepturilor şi obligaţiilor rezultate din raporturile juridice sau din săvârșirea faptelor juridice.
Subiecţi de drept pot fi numai oamenii, individual – ca persoane fizice, sau în cadrul organizat al unor
grupări sociale – ca persoane juridice.
Calitatea de subiect de drept nu poate fi însă identificată cu cea de subiect al răspunderii juridice.
Subiect al răspunderii juridice poate fi numai un subiect de drept, dar nu toţi subiecţii de drept sunt şi su -
biecţi ai răspunderii juridice. O asemenea calitate o dobândesc numai acei care săvârșesc fapte ilicite, adică
persoana fizică sau juridică împotriva căreia se exercită constrângerea statală prin aplicarea sancţiunilor
juridice.
CC al RM stabileşte că subiecţi ai răspunderii contravenţionale pot fi atât persoanele fizice, cât şi cele
juridice (art. 16, 17 CC RM).

5.Persoana fizică ca subiect al contravenţiei

Contravenţia, fiind o activitate ilicită, este atribuită unei persoane care a încălcat obligaţia de conformare.
Cu excepţia minorilor sub 16 ani şi a persoanelor iresponsabile, toţi membrii societăţii sunt susceptibili de a
săvârși contravenţii, având calitatea de subiecţi potenţiali ai contravenţiei. Noţiunea de subiect al
contravenţiei nu trebuie confundată cu cea de subiect de drept contravenţional, deoarece aceasta constituie
genul proxim al speciei subiect al contravenţiei.
Conform art. 16 CC RM este pasibilă de răspundere contravenţională persoana fizică cu capacitate de
exerciţiu care, în momentul săvârșirii contravenţiei, are împlinită vârsta de 18 ani. Persoana fizică cu vârsta
între 16 şi 18 ani este pasibilă de răspundere contravenţională pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art.
228-245 şi la art. 263-311. Astfel subiectul contravenţiei este persoana trasă la răspundere contravenţională
(delincvent) statutul ei juridic fiind stipulat în art. 384 CC RM.
Este subiect al contravenţiei persoana fizică care săvârșește o faptă prevăzută de legea contravenţională,
prin acte de executare, de determinare sau de complicitate. Deci, poate deveni contravenient persoana fizică
care participă la săvârșirea unei contravenţii în calitate de autor, instigator sau complice, (dacă această
faptă este consumată?).
Deosebim subiect general şi subiect special al contravenţiei.
Pentru ca o persoană fizică să devină subiect general al unei contravenţii, ea trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
1. să aibă la momentul săvârșirii contravenţiei vârsta împlinită de 18 ani iar pentru anumite fapte
expres prevăzute de legea contravenţională – între 16 şi 18 ani;
2. să fie responsabilă, adică să fie în deplinătatea capacităţilor mintale, să poată înţelege şi judeca
caracterul faptelor sale, prevăzând consecinţele lor. Responsabilitatea este o condiţie a subiectului,
fiind categoria psihologică ce vizează capacitatea psihofizică a omului de a realiza semnificaţia
acţiunilor sau inacţiunilor sale şi a consecinţelor acestora, asupra cărora ea are control;
3. să dispună de libertatea de voinţă şi acţiune, adică să nu fie constrânsă (fizic sau psihic) să comită
contravenţia, deci să-şi poată determina şi dirija liber voinţa şi acţiunea sa.
Subiectul special al contravenţiei, pe lângă condiţiile generale obligatorii susmenţionate a subiectului
general, trebuie să întrunească şi o condiţie suplimentară – să aibă o anumită calitate (de exemplu, să fie
persoană cu funcţie de răspundere (alin. 6 art. 16 CC RM), să aibă statut de militar în termen (alin. 5 art. 16
CC RM), să fie posesor al permisului de conducere, al permisului de armă individuală etc.).
De exemplu, legea contravenţională (alin. 6 şi 7, art. 16 CC RM) stipulează că persoana cu funcţie de
răspundere (persoană căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat, autoritate publică centrală
sau locală, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin lege, prin numire, alegere sau în virtutea unei
însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor
administrative de dispoziţie, organizatorice ori economice) este pasibilă de răspundere contravenţională
pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de CC RM în cazul:
1. folosirii intenţionate a atribuţiilor sale contrar obligaţiilor de serviciu;
2. depăşirii vădite a drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege;
3. neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu.
Astfel în lipsa acestor condiţiilor persoana cu funcţie de răspundere vinovată de săvârșirea unei contravenţii
răspunde conform dispoziţiilor generale.
În doctrina dreptului există şi noţiunea de subiect pasiv al contravenţiei, adică persoana fizică sau juridică
titulară a valorilor sociale vătămate prin contravenţie. Subiectul pasiv al contravenţiei se consideră victima
acesteia sau persoana vătămată. Drepturile ei sunt prevăzute în art. 387 din CC RM. Spre deosebire de
contravenient, victima nu trebuie să îndeplinească nici o condiţie generală decât aceea de a i se fi cauzat o
vătămare materială sau morală prin contravenţie. Noţiunea de subiect pasiv nu este recunoscută de toţi
specialiştii în domeniul dreptului.

6.Persoana juridică ca subiect al contravenţiei

Codul contravenţional al Republicii Moldova nu defineşte noţiunea de persoană juridică. Potrivit art. 55
Codului civil al Republicii Moldova persoană juridică este organizaţia care:
1. are un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu;
2. poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale
nepatrimoniale;
3. poate să-şi asume obligaţii;
4. poate fi reclamant şi pârât în instanţă de judecată.
Persoană juridică se consideră constituită din momentul înregistrării de stat şi din acest moment are
capacitate de folosinţă (alin. 1, art. 60 Cod civil al RM) şi capacitate de exerciţiu (alin. 1, art. 61 Cod civil al
RM). Numai din acest moment între persoana juridică şi stat poate să apară un raport juridic
contravenţional. Astfel, din acest moment, persoana juridică devine subiect al dreptului contravenţional.
Însă nu orice persoană juridică, în sensul prevederilor art. 55 Codului civil al Republicii Moldova, poate fi
subiect al contravenţiei. De la această regulă generală există excepţie. Potrivit CC RM este pasibilă de
răspundere contravenţională persoana juridică, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice.
Art. 17 CC RM stipulează: „este pasibilă de răspundere contravenţională persoana juridică, cu excepţia
autorităţilor publice şi instituţiilor publice, în cazurile prevăzute de CC RM, pentru contravenţiile săvârșite
în numele său ori în interesul său de către organele sale ori de reprezentanţii acestora dacă aceasta
corespunde uneia dintre următoarele condiţii:
1. este vinovată de neîndeplinirea sau de îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor legii ce stabilesc
 îndatoriri sau interdicţii pentru desfăşurarea unei anumite activităţi;
2. este vinovată de desfăşurarea unei activităţi ce nu corespunde actelor sale constitutive ori scopurilor
declarate;
3. fapta care a cauzat sau a creat pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile unei alte
persoane, societăţii ori statului a fost săvârșită în interesul acestei persoane, a fost admisă, sancţionată,
aprobată, utilizată de organul său împuternicit ori de persoana cu funcţie de răspundere.
Persoana juridică răspunde contravenţional în cazul în care norma materială din partea specială a cărţii întâi
prevede expres sancţionarea ei. Dacă în partea specială a cărţii întâi este prevăzută răspunderea con-
travenţională a persoanei juridice, întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică (iar
dacă nu?). Deasemenea răspunderea contravenţională a persoanei juridice nu exclude răspunderea
persoanei fizice pentru contravenţia săvârșită.
Astfel determinăm următoarele semne ce caracterizează persoana juridică ca subiect al dreptului
contravenţional:
1. constituirea în modul prevăzut de lege;
2. comiterea contravenţiei expres prevăzute de norma materială a Codului contravenţional;
3. săvârşirea contravenţiei în numele ori în interesul persoanei juridice de organele sale ori de
reprezentanţii acestor organe.
Totodată, legea contravenţională prevede că persoana juridică va fi subiect al răspunderii contravenţionale
dacă va întruni una dintre condiţiile stipulate în alin. 1 art. 17 CC RM.

7. Latura subiectivă a contravenţiei

Latura subiectivă – ca element al conţinutului constitutiv al contravenţiei se referă la atitudinea psihică a
contravenientului faţă de fapta săvârșită şi consecinţele ei. Proprietatea laturii subiective constă în faptul ca
ultima poate să se refere numai la persoana fizică. În cazul aplicării sancţiunii contravenţionale faţă de
persoana juridică, acest element constitutiv al contravenţiei nu poate exista (deşi în lege (art. 17) e scris că
poate).
Elementul principal al laturii subiective este vinovăţia şi formele ei. Fără vinovăţie nu există componenţa
contravenţiei, deşi lipseşte temeiul juridic pentru aplicarea pedepsei contravenţionale. Art. 14 CC RM nu
defineşte noţiunea de vinovăţie, dar în alin. 1 stabileşte două forme ale vinovăţiei: intenţia şi
imprudenţa. Existenţa şi delimitarea acestor două forme ale vinovăţiei contribuie la realizarea principiului
individualizării pedepsei contravenţionale.
În ceea ce priveşte definiţia formelor vinovăţiei, legea contravenţională stipulează că:
Contravenţia se consideră săvârșită cu intenţie dacă persoana care a săvârșit-o îşi dădea seama de
caracterul prejudiciabil al faptei (acţiunii sau inacţiunii) sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, a dorit
sau a admis în mod conştient survenirea acestor urmări.
Contravenţia se consideră săvârșită din imprudenţă dacă persoana care a săvârșit-o îşi dădea seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în
mod uşuratic că ele vor putea fi evitate, ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau
inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le
prevadă.
În cazul unor contravenţii, pentru completarea laturii subiective, în textele de incriminare a acestora sânt
prevăzute şi alte condiţii (facultative) referitoare la motiv şi la scop.
Prin motiv al contravenţiei se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia contravenţională şi, pe cale
de consecinţă, punerea în executare a deciziei.
Prin scop al contravenţiei se înţelege obiectul urmărit de făptuitor prin săvârșirea acţiunii sau inacţiunii ce
constituie elementul material al contravenţiei.
Dacă, drept rezultat al săvârșirii cu intenţie a contravenţiei, se produc urmări mai grave care, conform legii,
atrag înăsprirea sancţiunii contravenţionale şi care nu erau cuprinse de intenţia persoanei care a săvârșit-o,
răspunderea contravenţională pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările
prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate, sau dacă persoana nu a prevăzut
posibilitatea survenirii acestor urmări, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În consecinţă, contravenţia se
consideră intenţionată.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
In sens restrîns, prin răspundere contravenţională se înţelege forma de răspundere juridică care constă în
obligaţia contravenientului de a suporta sancţiunea.
Răspunderea contravenţională nu poate fi concepută decît în cadrul unui raport juridic, în care se stabileşte
fapta ilicită, vinovăţia făptuitorului şi sancţiunea corespunzătoare. Răspunderea contravenţională exprimă
reacţia societăţii faţă de contravenienţi, deoarece aceasta este o consecinţă a săvîrşirii contravenţiei care, la
rîndul său, reprezintă premisa incidenţei răspunderii contravenţionale.
în baza celor menţionate, a analizei diverselor opinii referitoare la această problemă, am putea
conchide că răspunderea contravenţională este reacţia statului la comiterea cu vinovăţie a unei fapte
contravenţionale prin aplicarea de către organul împuternicit faţă de făptuitor a constrîngerii statale
prevăzute de legea contravenţională în modul şi în termenele stabilite de lege, în limitele sancţiunii
contravenţiei comise, precum şi obligaţia contravenientului de a suporta sancţiunea.
Din această definiţie reiese că aplicarea răspunderii contravenţionale va fi considerată legitimă numai atunci
cînd vor fi respectate integral următoarele condiţii:
1. Existenţa conţinutului juridic al contravenţiei (obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă).
2. Examinarea cazului şi emiterea deciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale de către organul
(persoanele cu funcţii de răspundere) împuternicit (art. 393 din CC al RM).
3. Aplicarea doar a pedepselor contravenţionale prevăzute de lege (art. 32 din CC al RM).
4. Respectarea termenelor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale (art. 30 din CC al RM).
5. Aplicarea pedepsei numai în limitele sancţiunii prevăzute de norma materială încălcată (contravenţiei
comise).
6. Respectarea regulilor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale stabilite de lege (art. 33-46 din CC al
RM).