Drept contravenţional

Dreptul contravențional: definire, obiect, trăsături, delimitare, izvoare, principii

Cuprins
1. Definiția, obiectul, trăsăturile și delimitarea dreptului contravențional
2. Izvoarele dreptului contravențional
3. Principiile dreptului contravențional
4. Rezumat

1. Definiția, obiectul, trăsăturile și delimitarea dreptului contravențional

1.1.Definiție
Cunoaștem că ramura de drept reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează relațiile
sociale dintr-un anumit domeniu al vieții sociale, în baza unei metode specifice de reglementare și a
unor principii comune.
Astfel, dreptul contravențional se poate defini ca un ansamblul de norme juridice determinate de
legislația contravențională, ce cuprinde instituțiile juridice de bază, cum ar fi contravenția,
răspunderea contravențională, sancțiunea contravențională şi procedura contravențională și are ca
scop protecția juridică a unor valori sociale determinate si soluționarea raporturilor juridice apărute
în procesul activității de combatere a contravenționalității.

1.2. Obiectul dreptului contravențional

Obiectul dreptului contravențional îl constituie relațiile sociale care se stabilesc între subiecții
dreptului contravențional din momentul în care legea contravențională obține forță
juridică, parcurgând etapele: constatarea faptei contravenționale, aplicarea sancțiunii
contravenționale şi executarea pedepsei contravenționale.
Așa cum arată OG 2 din 2001 la art. 1, “legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt
ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și
sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a
consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a
consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.”
Legea 32 din 1968, care a fost abrogată prin OG 2 din 2001, arăta la art. 1 că prin contravenție se
înțelege “fapta săvârșită cu vinovăție, care prezintă un  pericol social mai redus decât  infracțiunea
și este prevăzută și sancționată ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative ale organelor
arătate în legea de față.”
Se poate observa o constanță a legiuitorului în definirea contravenției și astfel în definirea și
delimitarea dreptului contravențional.

1.3.Trăsăturile dreptul contravențional:

Principalele trăsături ale dreptului contravențional pot fi reunite în următoarele afirmații:

1 – aparține dreptul public
2 - are ca și caracteristică poziția de inegalitate și de subordonare a subiectelor 
3 - sancțiunile contravenționale, de regulă, se aplică pe cale extrajudiciară
1.4. Delimitarea dreptului contravențional

Legătura dreptului contravențional cu dreptul constituțional este determinată de faptul că prin

legea constituțională se stabilesc principiile de bază cărora trebuie să se supună organele statale pe
parcursul procesului contravențional.
Legatura cu dreptul administrativ este cea mai strânsă deoarece ambele reglementează relații ce
apar în procesul activității executive a statului și au ca scop buna funcționare a mecanismului statal.
Mai mult art. 8 alin.(1) din ordonanță prevede că ”amenda contravenționala are caracter
administrativ”.
Noul Cod administrativ prevede la art.566  - Formele răspunderii administrative- că ”Răspunderea
administrativă poate fi disciplinară, contravențională sau patrimonială.” Cu privire la răspunderea
administrativ-contravențională, art. 572 precizează că aceasta ”reprezintă o formă a răspunderii
administrative care intervine în cazul săvârșirii unei contravenții identificate potrivit legislației
specifice în domeniul contravențiilor.”
De asemenea dreptul contravențional se află în legături strânse cu dreptul penal având în vedere
că: se utilizează gradul de pericol social ca delimitare a faptei contravenționale față de fapta penală,
iar formele de vinovație și cauzele de înlăturare a acestora sunt elemente ce aparțin dreptului penal
general.
Aceste fine distincții au făcut obiectul unor cauze în fața Curții Europene a Drepturilor Omului,
situație în care s-a constatat că în dreptul românesc, contravențiile au fost scoase de sub incidența
legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Sub acest aspect, Convenția pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăților fundamentale nu se opune tendinței de "dezincriminare" a unor
asemenea fapte. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a
statuat că nimic nu împiedică statele să-şi îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public,
prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni, reținând că, în
scopul aplicării prevederilor art. 6 al Convenției, trebuie avute în vedere trei criterii:
1) caracterizarea faptei în dreptul național;
2) natura faptei;
3) natura şi gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În aprecierea acestor criterii, în cauza Öztürk împotriva Germaniei, 1994, Curtea Europeană
a Drepturilor Omului a stabilit că modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare
relativă, esențială fiind natura faptei şi a sancțiunii. Curtea Europeană consideră ca pozitivă măsura
dezincriminării, în "interesul individului", a unor infracțiuni mai puțin grave şi pentru care
făptuitorul nu mai răspunde penal, putând chiar să evite procedura judiciară şi pe această cale să se
elimine supraaglomerarea tribunalelor. Cu toate acestea, distincția operată de statele europene
între crime, delicte şi contravenții nu este operantă, întrucât în sensul art. 6 al Convenției pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, toate aceste fapte au caracter penal şi,
tocmai de aceea, prevederile sale garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil,
indiferent de calificarea faptei în dreptul intern. În sensul arătat, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului s-a pronunțat şi în cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, 1997, în cauza Lauko împotriva
Slovaciei, 1998, precum şi în cauza Kadubec împotriva Slovaciei, 1998 (Decizia nr. 183/2003 a Curții
Constituționale).

2. Izvoarele dreptului contravențional

Este necesar a se face distincție între izvoarele materiale si izvoarele formale ale dreptului.
Izvoarele materiale, denumite și reale, sunt reprezentate de realitatea exterioară, care determină
acțiunea legiuitorului. În consecință, prin izvor de drept, în sens material, întelegem viața socială,
economică și culturală în complexitatea ei, în contextul progresul social care determină nașterea
unor reguli de drept și instituții.
Prin urmare, putem afirma că izvoarele materiale ale dreptul contravențional sunt acelea
împrejurări sau condiții de fapt care au determinat apariția normelor contravenționale.

Din punct de vedere juridic, ne intereseaza, în special, izvoarele formale sau formele de exprimare a
normelor de drept. 
Sensul juridic al noțiunii de "izvor formal al dreptului" surprinde o multitudine de aspecte și
modalități prin care conținutul normei de drept devine norma de conduită și se impune ca model
de urmat în relațiile sociale. Deci, izvorul formal al dreptului îl reprezintă regula de conduită
prescrisă și exteriorizată, cuprinsă într-o anumită haină juridică.

Izvoarele formale ale dreptul contravențional sunt actele normative care cuprind norme de drept în
domeniul combaterii contravențiilor: legea, ordonanța, hotărâre a Guvernului sau, după caz,
hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului
București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.

Având în vedere că în dreptul penal, este exclus rolul cutumei, în această materie funcționând
exclusiv principiul legalității pedepsei și incriminării: NULLA POENE SINE LEGE/ NULLA CRIMEN SINE
LEGE – putem afirma că întodeauna ca izvor al dreptului penal poate fi doar legea scrisă.  Făcând
legătura cu dreptul contravențional și având în vedere elementele acestora de legătură, putem
afirma că și în dreptul contravențional, întodeauna, ca izvor formal al dreptului poate fi doar legea
scrisă.

ACTUL NORMATIV
Actul normativ sau legea, în sens larg, are în prezent cea mai mare importanță în sistemul izvoarelor
de drept. După ce a început acțiunea de codificare, legea a căpătat o importanță deosebită. Prin
“legea ca izvor de drept” nu vom întelege numai normele elaborate de organul reprezentativ -
Parlamentul, ci orice reguli de drept cu caracter obligatoriu cuprinse în diverse acte normative
elaborate de organele statului abilitate să elaboreze acte normative. Totalitatea actelor normative
alcătuiesc dreptul scris.
Actul normativ cuprinde norme generale obligatorii a căror aplicare poate fi realizată și prin
intermediul forței de constrângere a statului. Poziția predominantă a actului normativ în izvoarele
de drept din statele moderne este determinată de necesitatea de a se asigura securitatea și
stabilitatea raporturilor sociale.
Principiul legalității implică subordonarea necondiționată a participanților la raportul juridic față de
dispozițiile normative, însă pentru ca această conformare să poată deveni realitate, este necesar ca
destinatarii normelor să-și cunoască într-o manieră clară și neechivocă drepturile și obligațiile, ceea
ce se poate realiza doar atunci când normele juridice sunt cuprinse în acte normative scrise.
Prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate
domeniile de activitate.
Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se
sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite
atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi,
ordonante sau hotărâri ale Guvernului.
Consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot stabili și sancționa contravenții în
următoarele domenii: salubritate; activitatea din piețe, curățenia și igienizarea acestora;
întreținerea parcurilor și spațiilor verzi, a spațiilor și locurilor de joacă pentru copii; amenajarea și
curățenia spațiilor din jurul blocurilor de locuințe, precum și a terenurilor virane; întreținerea
bazelor și obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întreținerea străzilor și trotuarelor, a
școlilor și altor instituții de educație și cultură, întreținerea clădirilor, împrejmuirilor și a altor
construcții; depozitarea și colectarea gunoaielor și a resturilor menajere.
Consiliul General al Municipiului București poate stabili și alte domenii de activitate din competența
consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot stabili și sancționa contravenții.
Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin
care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor anterior prevăzute, sunt nule de drept.

3. Principiile dreptului contravențional

Prin principii în domeniul dreptului înțelegem atât un fundament al sistemului de drept cât și o
modalitate de coordonare a normelor juridice în jurul  unor idei călăuzitoare.
Principiile fundamentale ale dreptului contravențional reprezintă idei directoare care călăuzesc
elaborarea cât şi realizarea normelor contravenționale, evidențiind trăsăturile legislației
contravenționale.

1.Principiul legalității
Acest principiu exprimă regula conform căreia întreaga activitate a dreptului contravențional se
desfăşoară pe baza legii şi în conformitate cu aceasta, exprimând faptul că, atât conduita pretinsă
membrilor societății, cât şi sancțiunea ce o vor suporta aceştia în caz de nerespectare a conduitei
prevăzute de legea contravențională, trebuie să fie prevăzută de lege

2.Principiul contravenției ca unic temei al răspunderii contravenționale.

Acest principiu ne arată că răspunderea va exista numai dacă va fi săvarşită o contravenție, adică o
încălcare a acelor valori sociale apărate de normele juridice contravenționale. Astfel constrângerea
din partea statului față de contravenient va exista numai dacă fapta săvarşită îndeplineşte toate
condițiile şi elementele unei contravenții. Constatarea unei fapte ilicite nu înseamnă și că suntem în
prezenta unei contravenții. Suntem în prezența unei contravenții doar atunci când sunt întrunite
toate elemente constitutive ale acesteia, adică subiecții, conținutul şi obiectul raportului de
constrângere.

3. Principiul răspunderii personale, este acel principiu care ne arată și impune că tragerea la

răspundere este aplicată doar persoanei care a săvârşit contravenția, persoană numită generic
contravenient. Acest principiu este întărit și de prevederile art. 10 din OUG 2 din 2001 care arată că
”in cazul în care la savârsirea unei contravenții au participat mai multe persoane, sancțiunea se va
aplica fiecareia separat.”

4. Principiul individualizării răspunderii şi pedepsei contravenționale.

Acest principiu constă în faptul că legea contravențională se aplică ținându-se cont de caracterul,
gradul de pericol și urmările contravenției, de persoana făptuitorului şi de circumstanțele
atenuante ori agravante, de locul, timpul, modul de săvarşire a contravenției.

5.Principiul interdicției dublei sancționări contravenționale (unicității răspunderii contravenționale), 

În baza acestui principiu se interzice a sancționa a doua oară, aceeaşi persoană, pentru aceeaşi
faptă, în baza aceleiași norme, deoarece contravenientul deja a suportat o pedeapsă pentru fapta
săvarşită. Sancțiunea se stabileşte de către organul competent în urma constatării contravenției.

6. Principiul egalității în fața legii contravenționale

Se exprimă astfel regula conform căreia toți indivizii societății sunt egali în fața legii. Art. 16 din
Constituție prevede faptul că ”cetățenii sunt egali în fața legii şi a autorităților publice, fără privilegii
şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege.” Acest principiu ne arată faptul că legea
contravențională nu promovează imunității sau privilegii care să permită inegalități de tratament în
aplicarea legii contravenționale. Egalitatea indivizilor în fața legii contravenționale funcționează
pentru fiecare cetățean, fie în calitatea sa de beneficiar al ocrotirii contravenționale, cât şi în
calitatea sa de destinatar al exigențelor impuse de legea contravențională.

7. Principiul aplicarii legii mai favorabile

Art. 12 din ordonanță prevede că “dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată
contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost savârșită înainte de data intrării în
vigoare a noului act normativ” și că “dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai
ușoară se va aplica aceasta” sau “în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă,
contravenția savârsită anterior va fi sancționată conform dispozitiilor actului normativ în vigoare la
data săvârsirii acesteia.”

■ Rezumat

Dreptul contravențional se poate defini ca un ansamblul de norme juridice determinate de

legislația contravențională, ce cuprinde instituțiile juridice de bază: contravenția,
răspunderea contravențională, sancțiunea contravențională şi procedura contravențională,
având ca scop protecția juridică a unor valori sociale determinate și soluționarea
raporturilor juridice apărute în procesul activității de combatere a contravenționalității, în
baza unor principii specifice.
▪Obiectul dreptului contravențional îl constituie relațiile sociale care se stabilesc între
subiecții dreptului contravențional din momentul în care legea contravențională obține
forță juridică, parcurgând etapele constatării faptei contravenționale, aplicării sancțiunilor
contravenționale şi executarea pedepsei contravenționale.
▪Dreptul contravențional are următoarele trăsături: aparține dreptul public; are ca și
caracteristică poziția de inegalitate și de subordonare a subiectelor;  sancțiunile
contravenționale, de regulă, se aplică pe cale extrajudiciară
▪ Izvoarele dreptului contravențional sunt izvoarele formale sub forma actelor
normative.

Raportul juridic de drept contravențional

Cuprins
1. Introducere
2. Definiția și delimitarea raportului juridic de drept contravențional
3. Condițiile raportului juridic de drept contravențional
4. Elementele raportului juridic de drept contravențional
5. Rezumat

1. Introducere
Raporturile juridice sunt relații sociale reglementate de normele juridice. Conformându-se
normelor juridice sau încălcându-le, destinatarii acestora (persoane fizice sau juridice),
adoptă conduite care determină naşterea unor drepturi şi obligații juridice. Aceste drepturi
şi obligații se nasc datorită existenței unei norme juridice care le descrie şi care le oferă
forță juridică adică, leagă de nerespectarea lor, intervenția forței corecitive a statului.
 Raportul juridic reprezintă deci modul, forma în care dreptul se transpune, se realizează în
viața socială.

Prin parcurgerea acestui curs, care aduce lămuriri asupra elementelor si conditiilor
raportului juridic de drept contravențional, îmi doresc, ca dumneavoastră studenții, să aveți
abilitatea de a:
▪ definii și delimita raportul juridic de drept contravențional
▪ identifica condițiile raportului juridic de drept contravențional;
▪ identifica elementele raportului juridic de drept contravențional ;
▪ identifica momentul nasterii și stingerii raportului juridic de drept contravențional.

2. Definiția si delimitarea raportului juridic de drept contravențional

Raportul juridic de drept contravențional este un raport juridic de constrâgere, stabilit între stat şi
contravenient, al cărui conținut îl constituie dreptul statului de a aplica sancțiuni şi măsuri de
asigurare persoanei găsite vinovate de comiterea contravenției şi obligația corelativă a acestei
persoane de a suporta măsurile respective.
Constrângerea în drept apare ca fiind rezultatul caracterului obligatoriu al normei juridice care
conține prevederi care nu sunt lăsate la liberul arbitru al subiectului, ci îi sunt impuse printr-o
varietate de modalități.
Materializarea în viața socială a forței legii are loc, la nevoie, prin intermediul unui raport juridic de
constrângere, înțeles ca pluralitate de drepturi şi obligații, de drept material sau procesual, ce apar
ca rezultat al săvârşirii unei fapte neconforme (faptă ilicită) cu modelul prefigurat de normă şi prin
care se realizează aplicarea sancțiunilor juridice. Aşadar, orice încălcare a normei juridice poate da
naştere unui raport de constrângere. Acesta se stabileşte între stat şi autorul unei asemenea
încălcări. Rezultă că în domeniul dreptului, constrângerea implică ideea de răspundere.
Atunci când normele juridice reglementează raporturi sociale între stat şi cetățenii acestuia, în care
statul are o poziție supraordonată, prin încălcarea normei juridice se naşte raportul tipic de
constrângere, între stat şi autorul încălcării, cu toate caracteristicile ce vor fi descrise pe parcursul
acestui curs. Când normele juridice reglementează însă relații sociale între persoane care se află pe
poziție juridică de egalitate, norme aparținând dreptului civil, situația este alta. Urmare a faptului că
nici unul din subiecte nu are mijloace proprii de constrângere, fiecare este îndreptățit să apeleze la
concursul forței de constrângere a statului pentru obținerea dreptului său. Statul însă nu se va
sesiza din oficiu privind încălcarea unei norme juridice care reglementează relații între subiecți aflați
pe poziție de egalitate juridică.
Prin urmare, raportul juridic de constrângere în dreptul contravențional este o noțiune complexș, prin
care se înteleg o pluralitate de drepturi și obligații, de drept material și procesual, ce apar ca rezultat
al săvârșirii unei fapte ilicite contravenționale și prin care se realizează aplicarea sancțiunilor
contravenționale. Orice încălcare a normei juridice poate da naștere unui raport de constrângere, care
se stabilește între stat și autorul unei încălcări, însă numai o faptă ilicită contravențională va da
naștere unui raport juridic de constrângere specific dreptului contravențional.

3. Condițiile raportului juridic de drept contravențional

După cum am afirmat anterior, raportul juridic este raportul social reglementat de norma de drept,
raport în cadrul căruia subiecții se manifestă ca titulari de drepturi și obligații, prin exercitarea
cărora se realizează finalitatea normei, a cărei respectare este asigurată fie prin voința părților, fie
prin forța coercitivă a statului.

Condițiile raportului juridic sunt:

a) Norma juridică – condiție general-abstractă
Norma juridică reprezintă premisa abstractă a naşterii raporturilor juridice şi ea descrie în
conținutul ei anumite fapte materiale a căror realizare determină naşterea, modificarea sau
stingerea unor raporturi juridice.nEste de la sine înțeles că trebuie să fim în prezența unei norme
juridice în vigoare.
Conform OG 2 din 2001, dispozițiile din actele normative prin care se stabilesc și se sancționează
contravențiile intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, iar în cazul hotărârilor
consiliilor locale sau județene, punerea în aplicare se face și cu respectarea condițiilor prevăzute la
art. 198 alin. (1) din noul Cod administrativ. În acest sens se prevede că “Hotărârile și dispozițiile cu
caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștință publică” iar la alin.(2) al
aceluiași articol se arată că “Aducerea la cunoștință publică a hotărârilor și a dispozițiilor cu caracter
normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.”.

b) Faptul juridic - elementul concret

Faptele juridice: sunt împrejurări de fapt concrete descrise de ipoteza normei juridice şi care
generează apariția unor raporturi juridice. Faptele materiale dobândesc semnificație juridică
datorită prevederii lor în cadrul unor norme juridice și poartă astfel denumirea de fapte juridice.
Faptele juridice se clasifică în două categorii, în funcție de legătura dintre acestea şi voința
oamenilor:
1) Evenimentele - sunt fapte care se petrec independent de voința oamenilor şi de care norma
juridică leagă apariția, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice ( naşterea, moartea, un
incendiu, o inundație, împlinirea unui termen).
2) Acțiunile omenești - manifestări de voință ale părților, de a intra într-un raport juridic, adică acea
manifestare de voință a părților sau subiectelor, făcută cu scopul de a produce, modifică sau stinge
raporturile juridice.
Ele sunt de două feluri:
- acțiuni ilicite, adică fapte umane interzise de normele juridice care generează raporturi juridice de
constrângere, în cadrul cărora se aplică sancțiunile prescrise în normele juridice;
- acțiunile licite, care sunt fapte umane care concordă cu dispozițiile normelor juridice, derulate cu
scopul special de a genera, modifica sau stinge raporturi juridice.

4. Elementele raportului juridic de drept contravențional

Elementele constitutive ale raportului juridic sunt:

1) Subiectele - cel putin două;
2) Conținutul - alcătuit din drepturile și obligațiile corelative ale părților;
3) Obiectul raportului juridic - constituit din conduita părților.

4.1. Subiectele raportului juridic

Prin norma juridică, expresie a voinței statului, se apără anumite valori sociale. În cazul încălcării lor,
societatea, reprezentată de stat, este interesată să asigure restabilirea legalității.
În situația dreptului contravențional, interesul statului de a aplica sancțiuni în vederea restabilirii
ordinii de drept, coincide cu interesul persoanei ca membru al societății interesată a fi păstrată
ordinea de drept.
Sancțiunea juridică se aplică întotdeauna în numele societății, reprezentată prin organele de stat și
reprezintă o reacție negativă de dezaprobare din partea societății.
Astfel putem să afirmăm că subiecții raportului juridic de drept contravențional sunt:
- pe de o parte persoana care a săvârșit fapta ilicită, ce poartă denumirea de contravenient,
- iar pe de altă parte organele de stat, care aplică sancțiuni în numele societății, prin reprezentanții
săi – agenți constatatori.
În dreptul contravențional, poate săvârși o faptă contravenționala, și astfel să devină unul din
subiecții raportului juridic, atât persoana fizică cât și persoana juridică. Persoana juridică răspunde
contravențional în cazurile și în conditiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se
sancționează contravenții.
Trebuie subliniat faptul că, în raportul juridic de conformare persoana fizică sau juridică, destinatar
al obligației, este nenominalizată, iar în cadrul raportului juridic de conflict persoana fizică sau
juridică este determinată şi anume, este persoana care a săvârşit fapta interzisă, cu alte cuvinte
contravenientul. În raporturile de conformare statul impune tuturor destinatarilor legii
contravenționale norme obligatorii, iar în raportul juridic de conflict statul impune celuilalt subiect,
şi anume persoana fizică sau juridică, să suporte consecințele faptei sale, adică pedeapsa.

4.2. Conținutul raportului juridic de drept contravențional

Conținutul raportului juridic de drept contravențional este format din acel complex de drepturi si
obligatii corelative, care reprezintă categoria răspunderii juridice contravenționale.
În continutul acestui raport intră, in principal, dreptul statului de a aplica sancțiuni și obligația
autorului faptei de a suporta consecințele faptei sale, adică aplicarea şi executarea sancțiunii
contravenționale.
Acest conținut se întregeste cu drepturi și obligații corelative cum ar fi: obligația statului de a aplica
numai sancțiuni prevăzute de legea contravențională pentru fapta comisă și dreptul contravenientului
de a i se aplica numai aceea sancțiune și nu alta.
În cadrul raportului juridic de conformare conținutul îl reprezintă obligația destinatarilor legii
contravenționale de a se conforma cerințelor impuse de lege, dar tot odată este format şi din dreptul
statului de a pretinde o anume conduită titularilor obligației de conformare. În cadrul raportului
contravențional de conflict impunerea unei sancțiuni pentru fapta săvârşită reprezintă dreptul statului
şi, corelativ acestuia, obligația contravenientului de a suporta consecințele faptei sale.

4.3. Obiectul raportului juridic de drept contravențional

Obiectul raportului juridic de drept contravențional îl constituie acțiunile pe care titularii drepturilor
le efectuează sau le pot pretinde şi pe care ceilalți subiecți au obligația de a le săvârşi sau obligația de
a se abține de a le săvârşi.
Statul, prin organele sale, are dreptul de a trage la răspundere contravențională, iar contravenientul
are obligația de a suporta pedeapsa. Prin realizarea obiectului specific raportului juridic de drept
contravențional, se realizează norma de de drept contravențional.
În cazul raportului juridic de conflict, obiectul îl constituie în principal pedeapsa contravențională,
privită ca o sancțiune tipică de drept contravențional. În noțiunea de pedepsă intră sancțiunea
principală alături de care pot exista şi alte sancțiuni de drept contravențional, şi anume sancțiunile
complementare.
În ceea ce priveşte raportul juridic de conformare, obiectul specific îl reprezintă însăşi conformarea,
adică adoptarea unei conduite corespunzătoare exigenței normei contravenționale, fapt ce duce la
realizarea normei de drept contravențional ce reprezintă şi temeiul raportului juridic contravențional
de conformare.

4.4. Nasterea, modificarea si stingerea raportului juridic de drept contravențional

Raportul juridic de drept contravențional se naşte o dată cu intrarea în vigoare a normei

contravenționale, normă ce prevede drepturile şi obligațiile participanților la acest raport.
Raportul juridic de conformare nu depinde de voința destinatarilor, este deci o creație a legii
contravenționale.
Raportul juridic de conformare se desfăşoară prin respectarea obligației de abținere de la acțiunea
interzisă, obligație ce incumbă destinatarului normei.
Durata unui raport juridic nu este prestabilită ci, acesta depinde de perioada de timp pentru care
normele incriminatoare sunt în vigoare. În acest sens orice modificare a normei incriminatoare,
respectiv extinderea sau restrângerea obligației de conformare, determină o modificare în acelaşi
sens şi a raportului juridic.
Nu trebuie trecut cu vederea faptul că, raportul juridic de conformare nu încetează prin simpla
nerespectare a obligației de către subiectul pasiv, adică acesta nu încetează o dată cu săvărşirea faptei
interzise, a contraventiei.
Raportul juridic de conformare se naşte din lege, adică o dată cu intrarea acesteia în vigoare, în timp
ce raportul juridic de conflict se naşte prin săvărşirea faptei interzise. Existența raportului juridic de
conflict se constată de către organul constatator competent, în forma cerută de lege, aceasta fiind
procesul verbal de constatare a contraventiei.

5. Rezumat
▪ Atunci când normele juridice reglementează raporturi sociale între stat şi cetățenii
acestuia, raporturi în care statul are o poziție supraordonată, prin încălcarea normei juridice
se naşte raportul tipic de constrângere, între stat şi autorul încălcării, cu toate caracteristicile
sale.
▪ Raportul juridic de drept contravențional este un raport juridic de constrâgere,
stabilit între stat şi contravenient, al cărui conținut îl constituie dreptul statului de a aplica
sancțiuni şi măsuri de asigurare persoanei vinovate de comiterea contravenției şi obligația
corelativă a acesteia de a suporta măsurile respective.
▪ În conținutul acestui raport intră, în principal, dreptul statului de a aplica sancțiuni și
obligația autorului faptei de a suporta consecințele faptei sale, adică aplicarea şi executarea
sancțiunii contravenționale.

Contravenția

Cuprins
1. Introducere
2. Definiția și trăsăturile contravenției
3. Elementele contravenției
4. Compararea contravenției cu alte fapte ilicite

1. Introducere

Fapta contravențională este un fenomen al realității înconjurătoare, iar conținutul ei îl

constituie construcția logică şi noțiunea juridică a acestei fapte, care exprimă însuşirile şi
caracteristicile esențiale ale acestui fenomen real ca raport antisocial.
Trăsăturile esențiale ale contravenției sau conținutul juridic al contravenției indică criteriile
generale de diferențiere a acesteia de alte forme de ilicit juridic (infracțiuni sau abateri), dar nu
le pot servi la particularizarea faptelor ilicite, la cunoaşterea trăsăturilor şi elementelor ce
compun contravenția.
În ştiința dreptului se face distincție între conținutul juridic, care cuprinde condiția privind
existența faptei sancționate de lege sau care îi determină gravitatea, şi conținutul constitutiv,
ce cuprinde totalitatea condițiilor necesare pentru existența contravenției şi pe care le
îndeplineşte făptuitorul.
 De aceea, e necesar ca fapta contravențională să fie analizată şi sub raportul conținutului
constitutiv, prin care se înțelege totalitatea elementelor stabilite prin normele de drept
contravențional, de a căror existență depinde calificarea juridică a faptei ilicite în calitate de
contravenție.

2. Definirea și trăsăturile contravenției

Răspunderea contravențională apare ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite și pentru care trebuie
autorul trebuie sancționat. Această faptă este denumită contravenție.
Conform art. 1 din OG 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și
sancționată prin lege, însă de legea care apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea
penală, adică de legea contravențională.
Primul act normativ prin care aceste fapte ilicite au fost considerate abateri administrative a fost
Decretul nr.184/19541 pentru reglementarea sancționării contravențiilor ă Ulterior, această
reglementare a fost modificată prin Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancționarea
contravențiilor2, act normativ care a fost în vigoare până în anul 2001, când a fost abrogată prin OG
2 din 2001privind regimul juridic al contravențiilor.
Legea 32 din 1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor arăta la art. 1 că prin
contravenție se înțelege “fapta săvârșită cu vinovăție, care prezintă un  pericol social mai redus
decât  infracțiunea și este prevăzută și sancționată ca atare prin legi, decrete sau prin acte
normative ale organelor arătate în legea de față.”
În iulie 2001 a fost adoptată 3 Ordonanța Guvernului României nr. 2 care a reglementat într-o altă
viziune regimul juridic al contravențiilor, abrogând Legea nr. 32/1968. Această ordonanță
constituie, la momentul actual, legea cadru în domeniul contravențiilor şi cuprinde: principiile
generale de reglementare juridică a faptelor ce constituie contravenții, delimitând organele de stat
competente să stabilească și să sancționeze astfel de fapte, stabilește sancțiunile principale și
complementare ce se aplică contravenientului, căile de atac, modul de executare a sancțiunilor și a
celorlalte măsuri luate față de contravenient, precum și alte probleme de ordin general în acest
domeniu.
De mentionat că, sfera abaterilor ce pot constitui contravenții este nelimitată, ele putând fi
săvârșite, practic, în orice domeniu de activitate.

Trăsăturile contravenție

Trăsăturile contravenției rezultă în principal din definiția dată de legiuitor. Acestea sunt:
1. contravenția este o fapta ilicită,
2. contravenția este o faptă săvârșită cu vinovăție,
3. fapta comisă trebuie să fie prevăzută și sancționață drept contravenție printr-un act
normativ,
4. cea de a patra trăsătură, care deși nu rezultă din definiția dată în Ordonanăa
nr.2/2001, se referă la pericolul social al contravenției, care o deosebește de infracțiune. În cazul
contravenției acest grad de pericol social este mai redus decât la infracțiune întrucât, fapta
contravențională are consecințe mai puțin dăunătoare și lezează valori mai puțin importante decât
în cazul infracțiunii.

1 Decretul 184 publicat în BO 25 din 1954: Art.1 ” Faptele care prin gradul lor mai redus de pericol social nu constituie
infractiuni şi sînt sanctionate prin acte normative ale sfaturilor populare sau ale organelor centrale ori locale ale
administraţiei de stat, constituie contraventii.” Art.6, al doilea paragraf, teza 1” Amenda are caracter administrativ”.
2 Legea 32 din 1968, publicată în BO 148 din 1968.
3 Publicată în MO 410 din 2002. Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 a fost modificată, completată și aprobată prin Legea
nr. 180 din 11 aprilie 2002.
Pericolul social, reprezintă acea trasatură care ne arată în ce măsură contravenția aduce atingere
uneia din valorile, relațiile sociale, bunurile sau interesele legitime, ocrotite printr-un act normativ
și pentru care legea prevede aplicarea unei sancțiuni contravenționale.
Acest grad de pericol social se stabileste de legiuitor atunci când emite acte normative în cadrul
cărora unele fapte sunt considerate infracțiuni iar altele contravenții. Deci, orice faptă care prezintă
pericol social atrage o anumită răspundere juridică de pedeapsă, gradul de pericol social fiind în
ultimă instanță cel care determină tipul răspunderii juridice. Odată stabilită contravenția prin act
normativ, existența pericolului social nu trebuie dovedită.

Pentru existența contravenției se cere în mod obligatoriu ca aceste trăsături să existe cumulativ,
lipsa oricăreia din ele ducând la inexistența contravenției. Mai mult, putem observa că în
considerarea unei fapte drept contravenție se stabilește mai întâi dacă acea faptă este prevăzuta
într-un act normativ, cercetarea celorlalte trăsături ale contravenției fiind ulterioară.

3. Elementele contravenției

Contravenția, ca și infracțiunea, se caracterizează prin patru elemente constitutive:

-        obiect;
-        subiect;
-        latura obiectivă (fapta);
-        latura subiectivă (vinovăția).
Aceste elemente trebuiesc îndeplinite cumulativ pentru fiecare contravenție. Lipsa oricăreia dintre
ele conduce la ,inexistența contravenției și implicit la imposibilitatea tragerii la răspundere a
făptuitorului.

Obiectul contravenției  îl constituie valorile, relațiile sociale, bunurile sau interesele legitime,
apărate prin normele de drept contravențional cărora li se aduce atingere sau sunt puse în pericol
de fapta săvârșită. Fiecare contravenție are un obiect specific, ce rezultă din textul actului normativ
care o prevede.
Obiectul contravenției se deosebeşte de cel al infracțiunii prin aceea că valorile, relațiile sociale,
bunurile sau interesele legitime, apărate prin normele de drept contravențional au o importanță
socială mai redusă, ele fiind legate de activitatea organelor ce realizează administrația publică în
anumite domenii de activitate sau privesc unele raporturi sociale de o rezonanță mai redusă, spre
deosebire de obiectul infracțiunii care vizează valorile fundamentale ale statului.

Latura obiectivă a contravenției o formează actiunea sau inacțiunea producătoare a urmărilor

socialmente periculoase, sau care amenință, pun în pericol anumite valori, și care este prevazută ca
ilicită în actul normativ de stabilire a contravenției. Astfel:
- Actiunea ilicită constă în comiterea unei fapte oprite de norma de drept.
- Inactiunea ilicită constă în neîndeplinirea de către o persoană a obligațiilor ce-i revin din
norma de drept.
Latura obiectivă, ca element constitutiv al contravenției, este alcătuită din acele trăsături care
caracterizează materialitatea faptei.
Reprezentanții doctrinei penale includ în categoria trăsăturilor obligatorii ale laturii obiective:
pericolul social, consecințele negative, raportul cauzal. Cu alte cuvinte, fapta ilicită, care are
pericolul social prevăzut pentru încadrarea sa în contravenție și care determină urmări socialmente
periculoase, trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu acestea.
Aș adăuga la acestea și faptul că fapta ilicită contravențională trebuie să aparțină contravenientului,
în mod contrar nefiind posibilă tragerea la răspundere a acestuia.
Subiectul activ al contravenției este, potrivit OG 2 din 2001, atât persoana fizică cât și persoana
juridică ce comite fapta contravențională.
Potrivit art. 3 alin.(2) din ordonanță, ”persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în
condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.”
Persoana fizică pentru a putea fi subiect al unei contravenții trebuie să îndeplinească anumite
condiții:
- să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. În OG 2 din 2001 se arată la art. 11 la alin. (2) și (4) că
minorul sub 14 ani nu răspunde contravențional și că minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu
poate fi sancționat cu prestarea unei activități în folosul comunității.;
- să fie responsabilă; iresponsabilitatea fiind excepția ce trebuie dovedită;
- să aibă libertate de hotărâre și acțiune;
- pentru unele contravenții, subiectul trebuie sa aibă o anumită calitate (de exemplu:
conducător auto, posesor de armă, administrator, gestionar, ș.a.).

Când se analizează subiectul contravenției trebuie avut în vedere și subiectul răspunderii

contravenționale (adică persoana care este trasă la răspundere în cazul săvârșirii acestor fapte)
deoarece nu întotdeauna aceste subiecte sunt identice.
Într-o opinie se arată că, dacă în cazul infracțiunii subiectul acesteia este întotdeauna și subiect al
răspunderii penale, în cazul contravenției, Ordonanta nr.2/2001 referitoare la regimul juridic al
contravențiilor prevede posibilitatea sancționării cu amendă și a persoanelor juridice. Persoana
juridică răspunde contravențional în cazurile și conditiile prevăzute de actele normative prin care se
stabilesc și se sancționează contravenții.
Acest lucru este un artificiu al ordonanței, deoarece este recunoscut faptul că persoana juridică nu
poate săvârși acțiuni, ele fiind ale personalului angajat ce o compune, iar atunci când aceste acțiuni
îmbracă un caracter contravențional, ar trebui în mod normal ca aceștia să fie considerati autorii
acestor fapte. Deci, se poate afirma că, persoana juridică nu poate fi subiect al contravenției ci
numai subiect al răspunderii contravenționale. Amenzile aplicate persoanelor juridice vor fi
imputate de acestea persoanelor fizice angajate care nu și-au îndeplinit obligațiile de serviciu legate
de contravenție. Este firesc să fie așa deoarece persoana juridică își îndeplinește atribuțiile sale prin
persoane fizice ce au calitatea de salariați (angajați).

Latura subiectivă se refera la atitudinea psihică a contravenientului față de fapta săvârșită și

urmările sale. Elementul principal al laturii subiective este vinovăția, atât sub forma intenției cât și a
culpei, elemente ce sunt stabilite de legiuitor.
Vinovăția nu o găsim definită în legislația contravențională, dar ea poate fi explicată atât prin
înrudirea contravențiilor cu infracțiunile, cât şi prin formele şi modalitățile ce le întâlnim în
prevederile art.16 din Noul Codul penal. 
Vinovăția reflectă atitudinea făptuitorului față de fapta comisă și față de urmările acesteia.
Vinovăția este astfel, rezultatul interactiunii a doi factori: conștiința și voința. Vinovăția presupune o
atitudine conștientă, în sensul că faptuitorul are reprezentarea acțiunilor sau inacțiunilor sale ilicite,
a rezultatului socialmente periculos al acestora și săvârșește cu voință aceste acțiuni sau inacțiuni.
Prezența factorului intelectiv și a celui volitiv în comiterea faptei este o condiție esențială a
vinovăției.
Astfel, există vinovăție atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenție sau
din culpă.
Intenția poate să fie directă (când contravenientul prevede urmările faptei sale şi urmăreşte
producerea lor prin comiterea acelei fapte) şi indirectă (atunci când prevede rezultatul faptei sale şi
deşi nu îl urmăreşte să se producă, acceptă posibilitatea producerii lui). 
Culpa, la rândul, ei poate să fie cu previziune sau uşurință (când contravenientul prevede rezultatul
faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce) sau fără previziune sau din
neglijență (când contravenientul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l
prevadă). 
În literatura juridică s-a arătat că, în situația juridică în care actul normativ de sancționare prevede
intenția, ca element constitutiv al contravenției, fapta săvârşită din culpă nu poate fi calificată
contravenție .

4. Compararea contravenției cu alte fapte ilicite

4.1. Caracterizarea contravenției în raport cu infracțiunea

Spre deosebire de infracțiune, care are un grad de pericol social mai ridicat, cu consecințe mai
grave, lezând valori sociale importante (ex. Siguranța statului, viața și celelalte atribute ale
persoanei, proprietatea etc.) la contravenție acest pericol social este mai redus, iar urmările sale
sunt mai restrânse, neafectând valori importante.
Contravențiile se deosebesc de infracțiuni și prin modul lor de reglementare juridică. Infracțiunile
sunt prevăzute și pedepsite doar de Codul penal și legi speciale, comparativ cu faptele
contravenționale care sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale
Guvernului, precum și prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene.
De asemenea, contravenția se deosebeste de infracțiune și prin modul de sancționare. Astfel,
infracțiunile sunt pedepsite cu închisoare sau amendă penală iar contravențiile sunt sancționate cu
avertisment, amendă contravențională, obligarea contravenientului la prestarea unei activități în
folosul comunității, precum și cu o serie de sancțiuni complementare.

4.2. Caracterizarea contravenției în raport cu abaterea administrativă

Contravenția se deosebeste și de celelalte abateri administrative, prin abatere
administrativă întelegându-se  orice faptă care încalcă normele de drept administrativ, ori faptele
de a nu îndeplini obligațiile de executare ce decurg din acte administrative.

4.3. Caracterizarea contravenției în raport cu abaterea disciplinară

Abaterile disciplinare sunt fapte care aduc atingere numai raporturilor de muncă statornicite în
cadrul entității în care s-a săvârșit fapta.
Abaterea disciplinară este o faptă în legatura cu munca, care constă într-o acțiune sau o inacțiune
săvârșită cu vinovăție de către un salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul
intern, ordinele și dispozitiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Angajatorul este cel care dispune de prerogativa disciplinară,  având dreptul de a aplica, potrivit
legii, sancțiuni disciplinare salariatilor săi ori de câte ori se constată că aceștia au săvârșit o abatere
disciplinară.
Contravenția se deosebeste de abaterea disciplinară și prin aceea că, la abaterea disciplinară
subiectul este întotdeauna calificat, fapta neputând fi comisă decât de către o persoană ce are
calitatea de angajat, față de care subiectul se află în raport de subordonare, pe când fapta
contravenționala poate fi comisă de orice persoană și numai în unele situații cerându-se o anume
calitate contravenientului.
Contravenția, având un pericol social mai mare, este combătută prin măsuri de constrângere ce au
caracter de sancțiune contravențională pe când abaterea disciplinară este sancționată prin măsuri
administrative prevăzute în regulamentul de ordine interioară sau în Codul Muncii (avertisment
scris; suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăși 10 zile
lucrătoare; reducerea salariului de bază pe o durată de la 1-3 luni cu un procent de 5-10%;
reducerea salariului și (sau) după caz și a indemnizației de conducere pe o perioadă de la 1-3 luni cu
un procent de 5-10%; desfacerea disciplinară a contractului de muncă)
De asemenea contravenția se deosebeste de abaterea disciplinară și prin modul de constatare și
sancționare a celor două fapte. Contravenția se constată și se sancționează de către organe ale
statului special desemnate față de care subiectul nu se află într-un raport de subordonare, pe când
abaterea disciplinară se constată și se sancționează de conducerea instituăiei în care subiectul este
salariat.
Contravențiile sunt prevăzute în legi, hotărâri ale Guvernului sau hotărâri ale organelor
administrației locale pe când abaterile disciplinare sunt prevțzute și sancționate numai de
regulamentele de ordine interioară, coduri, statute specifice unor categorii de salariati din diferite
institutii.

CONSTATAREA CONTRAVENȚIEI ȘI APLICAREA SANCȚIUNILOR

PARTEA 1 CONSTATAREA CONTRAVENȚIILOR

Cuprins
PARTEA I
1. Introducere
2. Constatarea contravenției

PARTEA II
3. Stabilire si aplicarea sancțiunilor contravenționale
4. Sancțiunile contravenționale
5. Rezumat
1. Introducere
Pornind de la prevederile art.15 din OG 2 din 2001, putem afirma că procesul verbal de
contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca
reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statală pentru constatarea şi
sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale.
Procesul verbal se bucură de o prezumție de autenticitate şi veridicitate, care însă este relativă şi
poate fi răsturnată cu probe de către contravenient, conform dispozitiilor codului civil care
reglementează sarcina probei. Astfel constatările personale ale unui agent constatator dau conținut
şi susținere prezumției de legalitate şi temeinicie procesului verbal si implicit a sancțiunii aplicate.
Pe cale de consecință prezintă importanță atât elementele de ordin material cum ar fi elementele
constitutive ale procesului-verbal de constatare a contravenției, de individualizare a pedepsei, cât și
cele de ordin procedural cum ar fi respectarea termenelor privind stabilirea contravenției și
aplicarea sancțiunilor.

2. CONSTATAREA CONTRAVENȚIEI

2.1. Etapele procedurale privind constatarea contravenției

În primul rând trebuie să precizăm că atunci când vorbim de o procedură contravențională nu avem
în vedere o procedură judiciară, ci prezentarea pașilor privind aplicarea răspunderii
contravenționale sub această formă, mai ușor de înțeles de către studenți.
Răspunderea contravențională apare ca urmare a săvârșirii unei fapte contravenționale. În procesul
de stabilire a răspunderii și aplicare a sancțiunii, prima etapă constă în constatarea contravenției de
către organele abilitate.
Pașii logici privind constatarea contravenției sunt:
- luarea la cunoştință de către agentul constatator a încălcarii unei dispoziții legale;
- constatarea încălcării dispozițiilor legale pe baza celor observate personal de către agentul
constatator, a relatărilor autorului, victimelor, martorilor, precum şi a altor probe;
- stabilirea identității contravenientului;
- stabilirea împrejurărilor în care s-a săvârşit contravenția;
- stabilirea actului normativ care prevede contravenția;
- stabilirea pagubelor materiale;
Etapa stabilirii răspunderii făptuitorului aparține părții a 2-a a prezentului curs.

2.2. Persoanele abilitate a constata contravenția

Conform prevederilor art. 15 din ordonanță, contravenția se constată printr-un proces-verbal
încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează
contravenția, persoane denumite în mod generic agenți constatatori.
Au calitatea de agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne,
special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai
autorităților administrației publice centrale, de prefecți, presedinți ai consiliilor județene, primari,
de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.
Ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, în calitate de agenți constatatori, constată
contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de
comerț; vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și
băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.
Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu datele privind
identificarea agentului constatator, și anume: numele, prenumele, calitatea și instituția din care
face parte acesta, sub sancțiunea nulității absolute.

2.3. Modalități de constatare a contravenției

Constatarea contravenției se face de către agentul constatator fie direct, prin simțurile proprii, fie
indirect prin coroborarea a mai multor dovezi, provenite de la martori, mijloace tehnice omologate
De regulă, situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este rezultatul unor constatări
personale a unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat
cu puterea de a constata şi sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor şi
apărarea statului de drept. Astfel constatările personale ale unui agent constatator dau conținut şi
susținere prezumției de legalitate şi temeinicie procesului verbal.
Dacă prima variantă, cea a constatării contravenției prin simțurile proprii nu pune mari probleme, o
situație deosebită este cea dată de procesele verbale încheiate de agenții constatatori sesizați cu
privire la săvârșirea unor contravenții. În acest caz, faptele contravenționale nu sunt constatate
personal de către agentii constatori, aceștia stabilind existența faptei și aplicând sancțiunea pe baza
declarațiilor luate de la alte persoane.
În astfel de situații, agenții constatatori trebuie să indice, în cuprinsul procesului verbal, probele în
baza cărora au stabilit existenta faptei, respectiv eventualele declaratii ale persoanelor.
Faptul că OG nr. 2/2001 nu prevede expres obligația agentului constatator de a indica mijloacele de
probă în baza cărora a stabilit existența faptei și a aplicat sancțiunea, se explică prin aceea că
legiuitorul a avut în vedere situația tip, aceea în care agentul constată personal săvârșirea faptei.
Totuși, articolul 16 alin. (1) din ordonanță obligă pe cel ce încheie procesul verbal să arate toate
împrejurarile ce pot servi la aprecierea gravității faptei. Cu atât mai mult, în situația în care nu a
constatat personal săvârșirea faptei, agentul constatator este obligat, în primul rând, să arate toate
împrejurările care pot servi la dovedirea existenței acesteia.

2.4. Situația contravenției continue

Contravenția continuă este reglementată de art. 13 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, ce defineşte acest tip
de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, şi anume, actul
de executare se prelungeşte în timp, în baza aceleaşi rezoluției contravenționale. Asemănător
dreptului penal, de unde s-a preluat noțiunea de faptă continuă, şi contravenția continuă poate fi
comisă în formă succesivă, în sensul că, actul de executare ce se prelungeşte în timp poate suferi
întreruperi, care însă sunt fireşti, date de natura faptei săvârşite, fără însă ca aceste întreruperi să
sisteze unitatea de contravenție.
Potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a
unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp a elementului material (acțiunii
sau inacțiunii) şi a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor consumării,
când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanşat
activitatea. Contravenția continuă este una dintre formele unității contravenționale, care cunoaşte
o evoluție temporală, datorită extensiei în timp a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul
material al laturii obiective a contravenției.
Identificarea contravenției continue se face diferit, în funcție de împrejurarea dacă elementul
material îmbracă forma acțiunii sau a inacțiunii. Contravenția continuă nu se autonomizează în
momentul consumativ, deoarece activitatea contravențională se prelungeşte în timp după
momentul consumării până la o altă dată, denumită epuizarea contravenției.
Modul cum se exprimă legiuitorul prin verbum regens este criteriul de la care trebuie să se
pornească pentru identificarea contravenției continue. În cazul contravențiilor continue al căror
element material se prezintă sub forma unei acțiuni, legiuitorul foloseşte termeni care presupun
activități durabile temporal.
Momentul consumativ al contravenției continue are loc la data la care este realizată latura obiectivă
a faptei, dar epuizarea acesteia va avea loc la o altă dată, respectiv când dinamica contravențională
s-a sfârşit. În cazul contravenției continue, procesul ilicit se opreşte în momentul când acțiunea sau
inacțiunea ce constituie elementul material a încetat şi ultima evoluție a rezultatului s-a finalizat.
Actele materiale care prelungesc elementul material al contravenției continue sunt activități de
executare a acesteia, care nu pot avea independență juridică. Prelungirea în timp a dinamicii
contravenției continue este o trăsătură generală abstractă, deoarece sunt situații când, deşi
elementul material al contravenției continue este susceptibil de continuitate temporală, acesta se
poate totuşi realiza în chip instantaneu. Altfel spus, în cadrul faptei continue, conduita ilicită şi
consumarea acesteia se prelungesc în timp. În funcție de criteriul posibilității existenței unor
întreruperi ale elementului material, contravențiile continue succesive permit anumite
discontinuități determinate de specificul acțiunii sau inacțiunii contravenției.

2.5. Constatarea contravenției prin mijloace tehnice. Situatia OG 15/2002

Potrivit art. 9 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, constatarea contravențiilor rezultate
din neplata rovinietei şi aplicarea sancțiunilor se realizează de:
a) personalul împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi şi Drumuri
Naționale din România-S.A.;
b) personalul împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în numele
Companiei Naționale de Autostrăzi şi Drumuri Naționale din România-S.A, respectiv personalul cu
atribuții de control din cadrul Autorității Rutiere Române (ARR);
c) poliția rutieră, în situația când efectuează controlul existenței rovinietei valabile, fără
personalul anterior menționat (a) şi b);
d) personalul poliției de frontieră care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru
trecerea frontierei de stat a României, împreună cu personalul împuternicit al Companiei Naționale
de Autostrăzi şi Drumuri Naționale din România-S.A.
Constatarea contravențiilor se poate face, potrivit art. 9 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr.
15/2002 şi cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din
România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Mijloacele tehnice omologate, parte a SIEGMCR pot fi terminale de interogare a bazei de date a
SIEGMCR sau dispozitive omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, care
pot fi fixe sau mobile şi au rolul de a identifica, în regim static sau dinamic, numărul de înmatriculare
al vehiculului în vederea interogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea
corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul identificat.
În cazul contravențiilor constatate prin intermediul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal
de constatare a contravenției se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea
acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației şi Internelor-Direcția Regim Permise
de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.
Datele furnizate de Ministerul Administrației şi Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere şi
Înmatriculare a Vehiculelor sunt:
a) în cazul utilizatorilor persoane fizice: numele şi prenumele; datele personale din actul de
identitate, inclusiv codul numeric personal;
b) în cazul utilizatorilor persoane juridice: denumirea; sediul; codul de înregistrare fiscală;
numărul de ordine la registrul comerțului. Odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale, personalul
care constată sancțiunile face mențiunea în procesul-verbal de constatare a contravenției şi despre
contravaloarea tarifului de despăgubire calculat în funcție de tipul vehiculului.
Potrivit art. 11 alin. (11) şi (12) din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a
rețelei de drumuri naționale din România, în situația în care prin terminalele de interogare nu se
poate interoga baza de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de
utilizare pentru un anumit vehicul, agentul constatator va realiza o fotografie a vehiculului şi va
întocmi un proces-verbal de constatare în care se menționează locul, data, ora efectuării controlului,
numărul de înmatriculare al vehiculului şi imposibilitatea tehnică de interogare a bazei de date,
proces-verbal ce va fi semnat şi de conducătorul auto al vehiculului. În acest caz, la reluarea
conexiunii cu baza de date, agentul constatator va întocmi un proces-verbal de constatare a
contravenției, în cazul în care vehiculul nu deținea rovinieta valabilă la data efectuării controlului.
Contravențiilor constatate prin intermediul mijloacelor tehnice omologate le sunt aplicabile
dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

2.6. Elemente ale întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției

Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu, conform art.16 din
ordonanță:
-data și locul unde este încheiat;
-numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator;
-datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul
de munca ale contravenientului;
-descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost savârsită,
precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea
eventualelor pagube pricinuite;
-indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția;
-indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui
accident de circulatie;
-posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de
actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;
-termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
În cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetatățenie sau cetățeni români cu
domiciliul în străinatate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele date: seria și numărul
pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul
emitent.
În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde și numele, prenumele și
domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai acestuia.
În situația în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se vor face mențiuni cu
privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comertului și codul fiscal ale
acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
Pentru îndeplinirea procedurii contravenționale și aplicarea principiilor de drept în materie,
contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori
documentele în baza cărora se fac mențiunile obligatorii ale procesului verbal. În caz de refuz,
pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofițeri și subofițeri de
poliție, jandarmi sau gardieni publici. Aceștia nu intervin în calitate de agenți constatatori ci în
calitatea lor de agenți de ordine publică.
Dacă o persoană săvârseste mai multe contravenții, constatate în acelasi timp, de același agent
constatator, se încheie un singur proces-verbal.
Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare
contravenție în parte.
Procesul verbal poate fi întocmit atât în prezența cât şi în absența făptuitorului, pe baza
constatărilor personale şi a probelor administrate de agentul constatator

2.7. Semnarea electronică a proceselor-verbale contravenționale

O situație aparte este aceea în care procesele-verbale de contravenție nu poartă semnătura olografă a
agentului constatator.
În acest sens trebuie avute în vedere prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică,
care arată că „înscris în forma electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care
există relații logice şi funcționale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație
inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu
similar”, respectiv „Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau
logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare” (art. 4 pct. 2
şi 3 din actul normativ menționat).

Din examinarea dispozițiilor Legii nr. 455/2001 rezultă că un înscris în format electronic purtând o
semnătură electronică extinsă este asimilat în sistem electronic unui înscris sub semnătură privată,
însă acesta este destinat folosirii strict în sistemul electronic.
Prin urmare, semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate şi utilizate în sistem
electronic, fapt enunțat încă din art. 1 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, potrivit
căruia „Prezenta lege stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în forma
electronică, precum şi condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.
Cât priveşte contravențiile prevăzute de art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, privind fapta
de a circula fără a deține rovinieta valabilă, care pot fi constatate şi prin mijloace tehnice omologate,
acestora le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, act normativ care obligă la semnarea proceselor-verbale contravenționale sub
sancțiunea nulității absolute.
În acest sens, art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede că: “Lipsa mențiunilor privind
numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar in
cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii
acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se
constată şi din oficiu”.
Or, procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt
generate şi semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem
electronic, ci pe suport de hârtie prin intermediul serviciilor poştale.
Față de această situație, apreciem că, odată ce informațiile sunt create şi certificate prin semnătură
electronică în mediul electronic, acestea sunt destinate utilizării lor exclusiv în mediul electronic ,
astfel că este nelegală transpunerea lor pe hârtie pentru a fi transmise către contravenienți.
Mai mult, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este anterioară Legii nr. 455/2001, astfel că este de la
sine înțeles că prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 nu se referă la semnarea electronică a
proceselor-verbale contravenționale de către agenții constatatori.

2.8. Alte elemente privind întocmirea procesului verbal

În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință
contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare.
Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea
nulității procesului verbal.
Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul
în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va
face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În
acest, caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și
semnătura acestuia.
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului
verbal în acest mod.

Competența agentului constatator

Plângere contravențională Legea nr. 61/1991 – Excepția lipsei calității procesuale pasive.
Necompetența teritorială a agentului constatator
Sentință civilă 169 din 06.12.2019

În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției seria PVSX nr. 055377 din 16.04.2019,
întocmit de agentul constatator B.V., petentul I.M. a fost sancționat contravențional cu sancțiunea
amenzii în cuantum de 1000 de lei pentru săvârşirea contravenției prevăzute la art. 2 pct. 1 din Legea
nr.61/1991.
S-a reținut în cuprinsul procesului verbal de contravenție că, în data 16.04.2019, ora 20:50, pe
DJ247, loc. Codăești, aflându-se în fața barului Static, petentul a adresat cuvinte de amenințare cu
acte de violență organelor de poliție și a lezat demnitatea și onoarea acestora (amenințându-i că îi va
da afară din poliție chiar de mâine).
Procesul verbal a fost încheiat în prezenta petentului, însă acesta a refuzat semnarea, la secțiunea
mențiuni contravenient fiind inserate următoarele: ”nu am de făcut obiecțiuni”.
În termenul legal de 15 zile de la comunicare, conform art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
şi art. 31 alin. (1) din OG nr. 2/2001, petentul a formulat prezenta plângere contravențională, având
în vedere că plângerea contravențională a fost înregistrată la instantă la data de 02.05.2019.
Potrivit art. 248 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură şi
asupra celor de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi
articol, dacă se invocă mai multe excepții, instanța va stabili ordinea de soluționare a acestora. Față
de aceste dispoziții legale, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei calității
procesuale pasive invocată de intimată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a arătat că agentul de poliție care a încheiat procesul verbal
nu își desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, acesta desfășurându-
și activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț – Serviciul Rutier, motiv pentru
care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Instanța reține că potrivit art. 33 alin.(1) din O.G. nr. 2/2001, în cazul soluționării plângerii
contravenționale „judecătoria va fixa termen de judecata, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune
citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat
sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane
în măsura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei”. Prin urmare, în cazul plângerilor
contravenționale, cadrul procesual este stabilit chiar de dispozițiile ce reglementează regimul juridic
al contravențiilor, în sensul că este obligatorie citarea în astfel de cauze a organului care a aplicat
sancțiunea.
Astfel, plângerea contravențională trebuie introdusă nu în contradictoriu cu agentul care a
întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției, ci în contradictoriu cu unitatea, organ al
statului, din care face parte respectivul agent constatator.
Analizând conținutul procesului verbal seria PVSX nr.055377/16.04.2019 (f.7) se constată
că acesta a fost încheiat de A.s. B.V. din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, iar în Dispoziția
Inspectorului General al Poliție Române nr.28/11.04.2019(f.33), prin care s-a realizat acțiunea
comună pe raza de competență a Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui se arată că
procesele verbale de constatare a contravențiilor și carnetele de dovezi se asigură prin grija
unității de poliție unde acționează personalul implicat. Or, în această situație unitatea de poliție
în care a acționat agentul constatator este Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, motiv
pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată va fi respinsă, ca
neîntemeiată.
În continuare, verificând potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal
de constatare și sancționare a contravenției contestate, instanța constată că, fiind un act administrativ,
acesta trebuie să fie emis cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv cu respectarea competenței, a
formei şi procedurii de emitere a actului.
Cazurile de nulitate absolută sunt prevăzute expres de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 iar lipsa
celorlalte mențiuni, chiar și a celor prevăzute de art. 19 alin. (1) reprezintă nulități relative. Astfel,
pentru a putea fi reținută această cauză de nulitate, este necesară dovedirea de către contravenient, a
unei vătămări. Așa cum s-a statuat și în Decizia nr. 22 din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, doar lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 se sancționează cu
nulitatea absolută, lipsa restului mențiunilor se sancționează cu nulitatea relativă, putând fi invocată
doar în situația în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea
acelui act.
Deși prin plângere contravențională formulată petentul nu invocat nelegalitatea procesului
verbal prin prisma necompetenței agentului constatator, prin apărător ales av. Hristea cu
împuternicire avocațială ataşată la dosarul cauzei(f.22), în cadrul dezbaterilor pe fondul
cauzei, acesta a arătat că agentul de poliție care a întocmit procesul verbal nu era competent în
a constata și sancționa fapta contravențională, în măsura în care s-a arătat că nu a existat un
act de delegare sau de detaşare pe numele acestuia pentru a putea acționa pe raza localității
Codăești, jud. Vaslui.
Potrivit art. 15 din O.G. nr.2/2001 ”(1) Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat
de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancționează contravenția,
denumite în mod generic agenți constatatori. (2) Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii şi
subofițerii din cadrul Ministerului Administrației şi Internelor, special abilitați, persoanele
împuternicite în acest scop de miniştri şi de alți conducători ai autorităților administrației publice
centrale, de prefecți, preşedinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului
Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.(3) Ofițerii şi subofițerii din cadrul
Ministerului Administrației şi Internelor constată contravenții privind: apărarea ordinii publice;
circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea, circulația şi transportul
produselor alimentare şi nealimentare, țigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate
stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.”
Instanța reține că respectarea competențelor legale este o cauză de nulitate extrinsecă, prevăzută
de art. 15 din O.G. nr.2/2001 și că respectarea regulilor instituite în materie sunt menite să asigure
echitabilitatea procedurii de sancționare contravențională. Competența agenților presupune instruirea
și pregătirea acestora în sensul constatării contravențiilor și aplicării sancțiunilor adiacente,
considerente care justifică aplicarea sancțiunii nulității în măsură în care regulile instituite de
legiuitor nu sunt respectate.
Agenții constatatori ai Ministerului Administrației şi Internelor au, aparent, cea mai largă
competență de constatare și sancționare a contravențiilor iar abilitarea acestora se realizează direct
prin lege, neavând nevoie de un ordin de serviciu expres.
În continuare, potrivit art. 28 rap. la art. 12 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și
funcționarea Poliției Române, în îndeplinirea activităților specifice, polițistul are competența
teritorială corespunzătoare unității de poliție din care face parte, iar în caz de detaşare sau
misiune ordonată pe raza teritorială a altei unități de poliție, polițistul are competența
teritorială stabilită pentru acea unitate.
Se constată astfel că, în cazul unei misiuni ordonate pe raza teritorială a altei unități de poliție,
polițistul are competența teritorială stabilită pentru acea unitate. Prin urmare, agentul șef B.V.,
lucrător de poliție din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Neamt a acționat pe raza de
competență a Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și a încheiat procesul verbal seria PVSX
nr.055377/16.04.2019 în exercitarea atribuțiilor conferite prin Dispoziția Inspectorului General al
Poliției Române nr.28/11.04.2019(f.33-35).
În aceste condiții, instanța va respinge ca neîntemeiat motivul de nelegalitate invocat de petent și
va constata că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în materie de
compentență a agentului constatator.
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/?domeniu=970&pagina=2

Identificarea contravenientului

Contravenție
Sentință civilă 1882 din 05.12.2019

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. 3445/260/13.08.2018, petentul
xxx a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție seria xxx nr. xxx din
09.07.2019, emis de intimata xxx, solicitând anularea acestuia.
Petentul a arătat, în esență, că a înstrăinat autoturismul depistat în trafic circulând fără rovinietă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31, 32 din O.G. nr. 2/2001.
În susținerea plângerii petentul a depus la dosar înscrisuri.
 Intimata xxx  a depus prin serviciul registratură întâmpinare solicitând respingerea plângerii
contravenționale, ca nefondată.
Intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale, instanța reține următoarea
situație de fapt:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție seria xxx nr. xxx din 09.07.2019 emis de intimata
xxxx, petentul a fost sancționat contravențional, în baza art. 8 alin. 32 din O.G. nr. 15/2002, cu
amendă pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002.
În drept, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,
instanța verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de
asemenea, şi cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Astfel, sub aspectul legalității, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre
motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare şi
sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea
agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârşite, data
comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator. De asemenea, plângerea a fost introdusă în
termenul legal.
Sub aspectul temeiniciei instanța reține următoarele:
Potrivit art. 8 din O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere
pe rețeaua de drumuri naționale din România, în vigoare la data întocmirii procesului verbal, fapta de
a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă şi se sancționează cu
amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la O.G. nr. 15/2002.
Conform art. 7 din O.G. nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deținerii
rovinietei valabile, precum şi a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în
exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate
conducătorului auto al vehiculului.
 Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, prin utilizatori se înțelege
persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care,
după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în
continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de
înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule
înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Prin urmare, în cazul neachitării tarifului de utilizare a drumurilor publice, legea prevede
sancționarea proprietarului sau a celui ce poate folosi vehiculul în baza unui drept legal, după caz.
Scopul art. 8 din O.G. nr. 15/2002 este, fără dubii, acela de a sancționa persoana responsabilă
pentru fapta de a circula cu un autovehicul fără a deține rovinietă valabilă.
Din contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit rezultă că petentul a vândut, la data
de 10.05.2014, autoturismul cu numărul de înmatriculare xxxxx.(f.12) În baza convenției, petentul a
procedat la radierea autovehiculului de pe numele său, astfel cum reiese din mențiunile efectuate în
certificatul de atestare fiscală depus la dosar.
Or, prin transmiterea dreptului de proprietate al vehiculului, s-a transmis şi dreptul de folosință a
acestuia în favoarea noului proprietar care, pentru a putea circula în data de 29.04.2019, pe rețeaua
de drumuri naționale, trebuia să achite rovinietă corespunzătoare.
Mai mult, potrivit art. 11 alin. (4) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în
cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în
evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al
înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni şi emiterea unui nou certificat
de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea
transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de
proprietate asupra vehiculului.
Astfel, obligația solicitării autorității competente a transcrierii transmiterii dreptului de
proprietate, revine cumpărătorului, sens în care nu se poate reține nicio culpă în sarcina petentului.
Fostul proprietar al unui vehicul înmatriculat nu are nicio posibilitate de a obține menționarea
încetării calității sale de titular al înmatriculării, întrucât aceasta se face concomitent cu transcrierea
dreptului de proprietate a noului proprietar, numai la cererea acestuia din urma.
Prin urmare, reținând că la data de 29.04.2019, data săvârşirii faptei, petentul nu mai avea
calitatea de utilizator al autoturismului cu număr de înmatriculare xxxx şi deci nu avea obligația de a
deține rovinietă valabilă pentru acesta, instanța va admite plângerea formulată, va anula procesul-
verbal de contravenție şi va exonera petentul de sancțiunile aplicate.

Principiului personalității sancțiunilor contravenționale- plângere contravenționala admisa

Sentință civilă 184 din 20.05.2019

Prin sentința civilă nr. X a Judecătoriei Vaslui din dosarul cu nr. Y, s-a dispus admiterea plângerii
contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivare, instanța a reținut că fapta contravențională reținută în sarcina petentei este prevăzută
de art. 5 alin. 1 din Legea nr. 333/2003 și sancționată de dispozițiile art. 59 alin. 1 lit. b) din același
act normativ.
Potrivit art. 58 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 333/2003 constituie contravenție  neluarea măsurilor de
organizare și funcționare a pazei, prevăzute la art. 5 alin. 1 iar potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din
Legea nr. 333/2003 Paza se organizează și se efectuează potrivit planului de pază, întocmit de
unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției. Acest aviz este
obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de pază.
Art. 4 din Legea nr. 333/2003 prevede în mod expres că răspunderea pentru luarea măsurilor
de asigurare a pazei bunurilor și a valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor
unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), iar art. 55 din aceeași lege instituie că nerespectarea
dispozițiilor legale atrage, după caz răspunderea civila, materială, disciplinară, contravențională sau
penală.
Din cuprinsul acestor texte legale reiese clar că, obligațiile privind stabilirea modalităților
concrete în care se organizează și executa paza revin conducătorilor unităților beneficiare.
Instanța constată că sancțiune contravențională a fost aplicată societății specializate de pază
și protecție SC .....SRL și nu conducătorului unității ale cărei bunuri sau valori se păzeau -
SC ..... SRL.
În cauza de față, SC ..... SRL, în calitate unitate ale cărei bunuri erau păzite, nu şi-a îndeplinit
obligația de a depune spre avizare modificarea intervenită la planul de pază, motiv pentru care nu i se
poate imputa o culpă petentei.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1, art. 4 și art. 5 alin. 1 din Legea 333/2003 instanța reține
incidența unui caz de nulitate absolută virtuală, și anume lipsa de identitate între subiectul activ al
contravenției menționat în procesul verbal seria  nr. ,  respectiv SC .... SRL și conducătorul
unității protejate SC...., care potrivit dispozițiilor antemenționate ar fi avut calitatea de subiect
activ.
Având în vedere cele sus-menționate, se apreciază că lipsa calității de contravenient în ceea ce
priveşte fapta reținută în procesul verbal contestat decurge din aceea că nu a fost săvârşită
contravenția de persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul verbal de contravenție, aspect care a
condus la încălcarea principiului personalității sancțiunilor contravenționale, în conformitate
cu care sancțiunile contravenționale pot fi aplicate doar persoanelor expres prevăzute de lege și
care au săvârşit o contravenție. Din lipsa calității de contravenient rezultă şi lipsa vinovăției
petentei SC .... SRL, element constitutiv al contravenției, în lipsa căruia procesul-verbal de
contravenție este netemeinic.

Întrunirea elementelor contravenției

Anulare proces verbal nu loc public

Sentință civilă 180 din 14.10.2019

În fapt, instanța reține că între părți există relație de căsătorie, petentul locuind în aceeași casă cu
numita ...., care a sesizat evenimentul.
Art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991 reglementează contravenția de proferare de injurii și expresii
jicnitoare în public. Având în vedere că Legea 61/1991 nu definește noțiunea de „public”, instanța
urmează să analizeze dacă fapta petentului a fost săvârșită în public potrivit definiției oferite de art.
184 Cod penal.
Raportat la locul producerii evenimentul sancționat (la domiciliul petentului în interior casei
acestuia situată pe str. X) și la faptul că în acel context erau prezenți doar petentul și soția acestuia
numita X, instanța reține că în speță nu poate fi reținut caracterul public al faptei supuse analizei. Nu
se poate susține că fapta a fost comisă cu intenția să fie auzită sau văzută de alte persoane din
moment ce conflictul a fost unul în familie și nu există vreo dovadă că acest conflict a fost auzit de
două sau mai multe persoane în afară de cele care au participat la scandal.
Acest mod de desfășurare rezultă atât din susținerile petentul care s-a prezentat la termen, dar și
din raportul agentului constatator în care se precizează faptul că acest conflict dintre soți a avut loc la
domiciliul lor, fără ca de față să fie prezente și alte persoane (f. 14 ds).
Este de respins orice atitudine jignitoare, ofensatoare la adresa oricărui cetățean, indiferent de
maniera în care este proferată, în spațiul public sau privat, sau de sentimentele care stau la originea
lor, revolta interioară a celui care le proliferează, însă legiuitorul a înțeles să protejeze imaginea
publică a persoanelor denigrate, prin sancționarea oricăror ofense aduse în spațiului public și nu
privat.
Având în vedere situația de fapt, așa cum aceasta reiese din probele administrate, instanța constată
că nu se confirmă săvârșirea contravenției de către petent, în condițiile în care expresiile jignitoare nu
au fost proferate în spațiul public, nu reiese nicio tulburare a liniștii și ordinii publice, prin raportare
și la ora la care s-a petrecut incidentul (ora 12-13).
Astfel apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției astfel cum este
prevăzută de către dispozițiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, instanța va admite plângerea
contravențională formulată și va anula procesul verbal de contravenție.

Înlocuire amendă
Sentință civilă 147 din 07.03.2019

INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de …, sub numărul de dosar
…, petentul I.I. a solicitat instanței ca prin hotărârea pronunțată să dispună înlocuirea sancțiunii
contravenționale în cuantum de 3000 lei şi anularea plății sumei de 292,9 lei reprezentând
despăgubiri civile stabilite în favoarea Ocolului Silvic …, stabilite prin procesului-verbal de
constatare a contravenției având seria nr. ...
În motivare, petentul a arătat faptul că în data de … s-a dispus sancționarea sa cu amendă în
cuantum de 3000 lei pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 19 alin. 2 lit. c din Legea
171/2010, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece în timp ce conducea autoutilitara cu
numere de înmatriculare …, încărcată cu cantitatea de aproximativ 2 metri steri lemn de foc, pe DN
…, prin …, jud. Arad, a fost oprit de organele de poliție şi ulterior s-a constatat că masa lemnoasă nu
corespunde cantitativ şi calitativ cu cea înscrisă în avizul de însoțire a mărfii.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, petentul menționează că a primit de la Composesoratul
M. cantitatea de 3,2 metri cubi de lemn foc şi ulterior, a procedat la fasonarea, despicarea şi
încărcarea materialului lemnos în autoutilitara aflată în proprietatea lui R. C., un vecin de al său. Mai
arată că în avizul de însoțire a fost trecut ca destinatar numele P.C., deoarece avea o datorie față de
acesta şi intenționa să îi ducă lemne în localitatea …, jud. Arad.
Petentul mai arată că în cursul serii a descărcat la domiciliul său cantitatea de 3 metri steri,
echivalentul a 2 metri cubi, în camionetă rămânând cantitatea de 1,2 metri cubi pe care urma a doua
zi să i-o transporte vecinul său R. C.. În continuare, susține faptul că a doua zi s-a deplasat el cu
autoutilitara deoarece vecinul său nu a mai putut, moment în care a fost oprit în trafic de organele de
constatare.
Cu privire la solicitarea înlocuirii sancțiunii cu avertisment, arată că nu este traficant de lemn şi
invocă dificultăți materiale în susținerea familiei. Totodată, recunoaşte săvârşirea faptei şi
menționează că săvârşirea acesteia se datorează necunoaşterii dispozițiilor legale şi a faptului că nu a
consultat avizul de însoțire a mărfii.
În drept, petentul a invocat art. 19 alin. 2 lit. c din Legea 171/2010, art. 31 şi următoarele din O.G.
2 /2002.
În dovedirea susținerii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. În temeiul art. 194 lit. e) din
Codul de procedură civilă, petentul a depus la dosar următoarele înscrisuri, în original: proces-verbal
seria nr. … (f.5), aviz de însoțire a mărfii seria nr…. (f. 6), şi în copie autorizație de exploatare nr. …
din (f. 7-8) şi actul de punere în valoare nr. … (f. 9).
Cerere este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 33 alin. 2 din Legea
171/2010.
 La data de …, intimatul a depus întâmpinare (f. 43-44), prin care a solicitat respingerea cererii de
chemare în judecată ca neîntemeiată şi menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic şi legal.
Aceasta a arătat că fapta petentului este legal încadrată, neexistând nici un caz de nulitate absolută
sau relativă care să atragă nulitatea procesului verbal în condițiile art. 175 alin. 1 Cod procedură
civilă rap. la art. 17 din O.G. 2/2001.Totodată, menționează că sancțiunea complementară a
confiscării a fost aplicată ope legis în temeiul art. 19 din Legea 171/2010.
Cu privire la aspectul temeiniciei procesului-verbal, se menționează că susținerile petentului sunt
lipsite de suport, deoarece răspunderea contravențională aparține celui care transportă marfa şi
că acesta trebuie să se supună dispozițiilor generale şi specifice. Or, mai arată intimata, toate
persoanele implicate în operațiuni legate de circulația materialelor lemnoase sunt obligate să
cunoască normele în vigoare, în special cele referitoare la calitatea şi cantitatea materialului lemnos
transportat.
Intimatul mai menționează, în legătură cu gradul de pericol social al faptei, că sancțiunea
contravențională este proporțional aplicată şi ținând cont de împrejurările în care a fost comisă, de
modul şi mijloacele de săvârşite, urmarea, persoana petentului şi de celelalte date înscrise în proces
verbal a fost aplicată sancțiunea minimă.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 175 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 17 din O.G.
2/2001, art. 19 din Legea 171/2010.
În susținerea întâmpinării, intimatul solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. În temeiul art. 194
lit. e) din Codul de procedură civilă, acesta a depus la dosar, în original, declarația data de R. C. (f.
45-46), raport din data de … (f. 49-50) şi în copie C.I. şi certificat de înmatriculare(f. 47 şi 48).
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare şi sancționare a contravenției seria nr…, încheiat în
data de …, în localitatea …, petentul I.I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum
de 3000 de lei. Totodată s-a dispus confiscarea valorică a diferenței de volum în cantitatea de
2,02 mc lemn de foc specia cer în valoare de 292,2 lei conform Ordinului M.A.P. nr. 45/2018
Anexa pct. 4.
În descrierea situației de fapt, agentul constatator a reținut că în data de …, în jurul orei …, în …,
jud. Arad, din raza Ocolului Silvic …, petentul a transportat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare
… cantitatea de 1,118 mc de lemn de foc specia cer şi gorun cu avizul de însoțire seria nr. … din
data de … emis pentru cantitatea de 3,2 mc de lemn de foc specia cer, cantitatea transportată
necorespunzând cu volumul înscris în aviz.
Agentul constatator a încadrat în drept abaterea comisă de petent ca fiind prevăzută de art. 19 alin.
2 lit. c rap. la art. 22 alin. 6 din Legea 171/2010.
Petentul a fost de față la întocmirea procesului-verbal de contravenție, a semnat procesul-
verbal de contravenție şi la rubrica „Alte mențiuni” a fost menționat că lemnele sunt ale lui R.
C. din M., petentul fiind doar şoferul.
În drept, potrivit art. 19 alin. 2 lit. c din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancționarea
contravențiilor silvice:
„(2) Constituie contravenții silvice şi se sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la 6.000 lei
şi reținerea în vederea stabilirii provenienței şi/sau confiscarea materialelor lemnoase în cauză
următoarele fapte:
c) transportul de materiale lemnoase ale căror caracteristici nu corespund cu cel puțin unul dintre
elementele înscrise în avizul de însoțire referitoare la:
(i) volum pe specii/grupe de specii, cu luarea în considerare a toleranțelor;
(ii) specie/grupe de specii.
Sancțiunea complementară de confiscare se aplică asupra volumului, cu luarea în
considerare a toleranțelor, care nu corespunde pe specii/grupe de specii cu care se depăşeşte
volumul înscris în avizul de însoțire. Confiscarea se poate realiza valoric în condițiile art. 22
alin. (7) sau fizic”.
Art. 22 alin. 6 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancționarea contravențiilor silvice
dispune „În cazul aplicării sancțiunii complementare a confiscării, pentru materialele lemnoase care
nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei
în termenul legal, în numerar sau prin virament, în contul indicat în procesul-verbal”.
În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost încheiat cu
respectarea cerințelor legale prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data şi locul unde a fost încheiat, numele, prenumele,
calitatea şi instituția din care face parte agentul constatator, datele de identificare ale petentului,
descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi
arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative
incidente, termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
Instanța constată că petentul nu a invocat motive de nelegalitate în susținerea cererii şi nici nu se
impune analizarea din oficiu a altor aspecte de nelegalitate.
 În ceea ce priveşte lipsa de temeinicie a procesului verbal, petentul invocă, în esență, lipsa
calității de subiect activ al contravenției, având în vedere că nu el este proprietarul materialelor
lemnoase.
În legătură cu acest aspect, se reține din coroborarea art. 1 din O.G. 2/2001 care defineşte
contravenția ca fiind fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță,
prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local/județean, şi art. 47
din O.G. nr. 2/2001, conform căruia dispozițiile O.G. nr. 2/2001 se completează cu Codul penal,
că natura juridică a faptei contravenționale se apropie foarte mult de aceea a faptei penale,
diferența fiind, în esență, cantitativă. De asemenea, având în vedere dispozițiile menționate,
precum şi art. 15 alin. 1 Codul penal, contravenția poate fi definită ca fapta prevăzută de lege
(fapta tipică), săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.
Instanța va analiza în continuare aceste elemente.
Cu privire la prima trăsătură a contravenției, tipicitatea, se reține că aceasta reprezintă
corespondența care trebuie să existe între fapta concretă comisă de către contravenient și
modelul abstract descris prin norma de incriminare. Asemenea unei infracțiuni, contravenția
are un obiect juridic, un obiect material, un subiect pasiv și activ, o latură obiectivă, anume
comportamentul ilicit împreună cu urmarea produsă de acesta, și o latură subiectivă care
surprinde reprezentarea psihică a persoanei cu privire la fapta sa ilicită.
Analizând probele administrate în cauză, respectiv avizul de însoțire primar  având seria nr. …
emis la data de … (f. 6), rezultă că la Rubrica nr. 6 la destinatar este menționat numele P.C., cu
domiciliul în …, jud. Arad, iar la punctul de descărcare este menționată adresa din …. Totodată, la
Rubrica nr. 14 la date despre expediție este specificat mijlocul de transport auto ..., conducător al
mijlocului de transport fiind R. C.. Mai este specificat faptul că sortimentul transportat este din
specia lemn de foc cer, cu un volum de 3,2 m cubi.
Cu toate acestea, în data de …, petentul a fost surprins conducând autoutilitara cu numere de
înmatriculare ..., încărcată cu cantitatea de 1,18 metri cubi de lemn de foc, pe DN…, prin …, jud.
Arad. Aceste aspecte au fost recunoscute de petent.
Potrivit art. 19 alin. 2 lit. c din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancționarea contravențiilor
silvice, legea contravențională sancționează fapta de a transporta materiale lemnoase ale căror
caracteristici nu corespund cu cel puțin unul dintre elementele înscrise în avizul de însoțire
referitoare la volum pe specii/grupe de specii, cu luarea în considerare a toleranțelor sau a
speciei/grupei de specii.
Din analiza acestor dispoziții, instanța reține că prin acest articol este sancționată acțiunea
de transport, subiect activ al acestei contravenții fiind persoana care transportă materialul
lemnos cu avizul de însoțire completat contrar dispozițiilor legale, iar nu destinatarul
transportului.
 Având în vedere principiul caracterului personal al răspunderii contravenționale şi ținând
cont de faptul că norma prevăzută în art. 19 alin. 2 lit. c din Legea 171/2010 face referire la
acțiunea de a transporta şi implicit la calitatea specială de transportator a contravenientului, se
va înlătura apărarea petentului referitoare la lipsa calității de subiect activ al contravenției, având în
vedere că nu el este proprietarul materialelor lemnoase.
În ceea ce priveşte individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere că potrivit prevederilor art.
21 alin. 3 O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele
prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei
săvârşite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de
săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanțele personale
ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În legătură cu caracterul disproporționat al amenzii, petentul invocă dificultăți materiale în
susținerea familiei. Totodată, recunoaşte săvârşirea faptei şi menționează că săvârşirea acesteia se
datorează necunoaşterii dispozițiilor legale şi a faptului că nu a consultat avizul de însoțire a mărfii.
 Instanța constată că sancțiunea aplicată petentului se încadrează în limitele stabilite de textul
sancționator şi este proporțională şi justă, agentul constatator aplicând amenda minimă
contravențională în cuantum de 3.000 de lei, prevăzută de lege pentru fapta reținută, precum şi
sancțiunea complementară de confiscare prin echivalent a materialului lemnos, din probatoriul
administrat în cauză nerezultând împrejurări care să denote o gravitate redusă a faptei. Totodată se
reține că textul legal sancționator nu condiționează sancționarea faptei de cantitatea
materialului lemnos efectiv transportat.
În plus, se reține că în individualizarea sancțiunii contravenționale trebuie luate în considerare
împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, în speță, petentul transportând o cantitate de
material lemnos de 1,18 metri cubi față de 3,20 metri cubi înscrisă în aviz. Or, se poate observa că nu
este insignifiantă această cantitate lipsă astfel încât să atragă constatarea unui pericol social mai
redus al faptei.
Totodată, nu pot să fie primite susținerile petentului referitoare la necunoaşterea prevederilor
legale, deoarece toate persoanele implicate în operațiuni legate de circulația materialelor lemnoase
sunt obligate să cunoască normele în vigoare, în special cele referitoare la calitatea şi cantitatea
materialului lemnos transportat. De asemenea, instanța ia act că acesta recunoaşte faptul că a fost de
față la încărcarea lemnelor în vehicul şi a avut asupra sa toate actele însoțitoare transportului. Aceste
aspecte conduc spre concluzia că petentul a cunoscut atât cantitatea de lemn efectiv transportată cât
şi cea menționată în avizul de însoțire.
Având în vedere că măsurile legale luate şi instituie de lege au menirea de a ocroti interesul
public, iar aplicarea unei amenzi contravenționale, în cuantumul minim prevăzut de lege, însoțită de
sancțiunea confiscării, sancțiune instituită în mod imperativ de lege în cazul constatării unei astfel de
fapte, este în concordanță cu dispozițiile constituționale şi cu garanțiile CEDO, proprietatea privată
putând forma obiectul unor măsuri restrictive în astfel de cazuri, se vor respinge susținerile
petentului ca neîntemeiate.
Față de toate acestea, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată
plângerea formulată de petentul I.I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al
Județului Arad, având ca obiect înlocuirea amenzii din  procesului-verbal de contravenție seria nr. …
cu sancțiunea avertismentului.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de
judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I.I., având C.N.P. …, identificat prin
C.I. seria nr., domiciliat în …, jud. Arad, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE
POLIȚIE JUDEȚEAN ARAD, cu sediul în Mun. Arad, str. Vîrful cu Dor, nr. 17-19, jud. Arad, ca
neîntemeiată.
Menține ca legal şi temeinic procesul-verbal de constatare a contravenției silvice cu seria nr. …
încheiat de intimat în data de ...
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la
Judecătoria Ineu.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, ...
Preşedinte, Grefier,
 CONSTATAREA CONTRAVENȚIEI ȘI APLICAREA SANCȚIUNILOR

PARTEA 2 - STABILIREA ȘI APLICAREA SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE

Cuprins

PARTEA II
1. Sancțiunile contravenționale
1.1. Definitie, scop, clasificare
1.2. Sancțiunile contravenționale prevăzute de OG 2 din 2001
1.3. Stabilirea și aplicarea sancțiunilor contravenționale
2. Principiul proportionalității
3. Termenul de prescriere a aplicării sancțiuni contravenționale
4. Exemplu

1. Sancțiunile contravenționale

1.1. Definitie, scop, clasificare

Prin sancțiune contravențională se înțelege o măsură de constrângere sau de reeducare aplicată
contravenientului, în scopul corectării comportamentului acestuia şi al prevenirii de comitere a
unor noi contravenții, atât de către contravenientul însuşi, cât şi de către alte persoane.
Aplicarea sancțiunilor contravenționale are ca scop:
- ocrotirea valorilor sociale protejate de normele juridice contravenționale;
- reeducarea în spiritul respectării ordinii de drept a persoanei care a comis cu vinovăție o
contravenție prevăzută de legea contravențională;
- prevenirea săvârşirii de noi fapte antisociale, atât de către contravenient, cât şi de către alte
persoane.
După caracterul sancțiunii, destinația, modul de aplicare etc., sancțiunile contravenționale ar putea
avea următoarea clasificare:
Potrivit subiectului răspunderii contravenționale, sancțiunile se pot grupa în:
- sancțiuni aplicate persoanei fizice;
- sancțiuni aplicate persoanei juridice.
Potrivit destinației, sancțiunile se divid în:
- sancțiuni principale;
- sancțiuni complementare.
Potrivit intereselor afectate, sancțiunile se pot grupa în:
- sancțiuni morale (avertismentul);
- sancțiuni materiale (amenda; munca în folosul comunității);
- sancțiuni ce afectează alte drepturi fundamentale ale persoanei (privarea de dreptul de a
desfăşura o anumită activitate).
- sancțiuni de prevenire (acumulatoare) – aplicarea punctelor de penalizare.
Potrivit competenței de aplicare, sancțiunile contravenționale pot fi:
-sancțiuni ce pot fi aplicate numai de către instanța de judecată (munca neremunerată în
folosul comunității);
 - sancțiuni ce pot fi aplicate direct de către agentul constatator (avertismentul, amenda,
aplicarea punctelor de penalizare);

1.2. Sancțiunile contravenționale prevăzute de OG 2 din 2001

Sancțiunile contravenționale, prevăzute OG 2 din 2001, sunt clasificate și prevăzute de art. 6 în

sancțiuni principale și sancțiuni complementare.
Sancțiunile contravenționale principale sunt:
a) avertismentul;
b) amenda contravențională;
c) prestarea unei activități în folosul comunității.
Sancțiunile contravenționale complementare sunt:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare
a unei activități;
c) închiderea unității;
d) blocarea contului bancar;
e) suspendarea activității agentului economic;
f) retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț
exterior, temporar sau definitiv;
g) desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
Prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare.

1.3. Stabilirea și aplicarea sancțiunilor contravenționale

A) Reguli generale
Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și
una sau mai multe sancțiuni complementare. Sancțiunile complementare se aplică în funcție de
natura și de gravitatea faptei.

Când mai multe contravenții, săvârșite de același contravenient, au fost constatate prin același
proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează, fără a putea depăși dublul maximului
amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în OG 2
din 2001 pentru prestarea unei activități în folosul comunității.

O.G. nr. 2/2001 nu prevede un tratament sancționator distinct pentru contravenția în formă simplă
şi cea în formă continuă, dar recunoaşte unitatea de contravenție, motiv pentru care se impunea
respectarea principiului non bis in idem şi aplicarea unei singure sancțiuni principale.

B) Prezentarea sancțiunilor principale

Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului

social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Putem afirma că
avertismentul este o sancțiune morală și este importantă pe linia realizării funcției educatoare a
răspunderii contravenționale.
Avertismentul se poate aplica oricărui contravenient, persoană fizică sau juridică.
Avertismentul se aplică în cazul în care fapta are o gravitate redusă și se poate aplica și în cazul în
care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Discuții doctrinare s-au purtat cu privire la ineficacitatea avertismentului aplicat unui contravenient
în lipsa acestuia.

Amenda contravențională are caracter administrativ și se aplică pentru fapte cu un grad de pericol
social mai mare decât în cazul aplicării avertismentului, fiind întâlnită cel mai frecvent în legislație.
Având în vedere caracterul administrativ al amenzii, aceasta reprezintă, practic, o creanță a statului
asupra contravenientului.
Limita minimă a amenzii contravenționale este de dată de actul normativ și are anumite :
- limite minime și maxime generice funcție de emitentul actului normativ (HG, HCL) și
- limite minime și maxime specifice funcție de fapta și domeniul faptei ilicite (actul normativ
specific).
Cu privire la acest aspect, critici doctrinare au fost aduse cu privire la unele limite ale unor amenzi
contravenționale, considerate exagerat de mari în raport cu anumite amenzi penale.
Amenda contravențională se poate aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.

Pentru contravențiile săvârșite de minorii care au împlinit 14 ani, minimul și maximul amenzii
stabilite în actul normativ pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.

În toate sistemele de drept amenda reprezintă o formă de micșorare silită a patrimoniului

contravenientului. De cele mai multe ori sancțiunea este stabilită în sume de bani ce se încadrează
în limite strict stabilite prin lege. Există și situații în care amenda este stabilită sub forma unor de
procente din anumite valori, tarife precis determinate, valoarea în bani a impozitului sau a taxei
neplătite sau valoarea în bani a operațiunii ilegale. Interesant este faptul că unele state au prevăzut
un sistem aparte de stabilire a amenzii, exemple în acest sens fiind Spania unde se face vorbire de
unități-amendă sau Republica Moldova unde este valabil sistemul unităților convenționale, o
unitate fiind egală cu 20 de lei moldovenești.

Prestarea unei activități în folosul comunității sau munca în folosul comunității, poate fi stabilită
numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore. Prestarea unei activități în
folosul comunității se poate aplica numai contravenienților persoane fizice. Această sancțiune se
stabileste alternativ cu amenda și numai de către instanța de judecată.
De asemenea, această sancțiune poate fi aplicată prin înlocuirea sancțiunii principale, amenda, în
cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea
definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite. În acestă situație organul din care
face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a savârsit
contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligarii contravenientului la prestarea
unei activitati în folosul comunitatii, tinându-se seama de partea din amenda care a fost achitata.
Instanța este singura care poate să procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei
activități în folosul comunității. Astfel, la primul termen de judecata, instanta, cu citarea
contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării
integrale a amenzii. În cazul în care contravenientul nu achita amenda în termenul prevăzut,
instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în
folosul comunității. Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul
comunității este supusă numai apelului. 
Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancționat cu prestarea unei activitati în
folosul comunitatii.
Deși în majoritatea statelor europene, munca în folosul comunității este o sancțiune foarte des
aplicabilă cu efecte vizibile pe plan social, societatea româneasca nu a primit cu foarte multa
deschidere acest nou tip de sancțiune, ea fiind introdusa pe fondul tendintei de armonizare a
legislatiei României cu cea a Uniunii Europene. Dezbaterile doctrinare pe aceasta tema au pus în
discuție, pe lângă respectarea prevederilor Convenției privind abolirea muncii forțate din 1957,
avantajele de ordin educational și moral dar și neadaptarea acestei sancțiuni la adevăratele realități
ale unei societăți în care se simte încă nevoia aplicării unor forme de constricție mult mai dure
pentru a preveni fenomenul contravențional.

C) Prezentarea unor sancțiuni complementare

Confiscarea reprezintă trecerea forțată a unui bun sau a unei sume de bani în patrimoniul
statului.
Persoana împuternicită să aplice sancțiunea poate dispune și confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din contravenții. În toate situațiile agentul constatator va descrie în procesul-
verbal bunurile supuse confiscării și va lua în privința lor măsurile de conservare sau de valorificare
prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.
Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, dacă
acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă
este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care
identificarea nu a fost posibilă.
Un aspect controversat încă, este caracterul considerat, de către unii doctrinari, ilegal al confiscării
bunurilor care nu aparțin contravenientului, arătând lipsa de efect moralizator- sancționator pe
plan social al acestei sancțiuni.
O altă discuție se poate face cu privire la măsura confiscării anumitor bunuri care depășesc cu mult
gradul de periculozitate al contravenției. În această situație se află și confiscarea mijloacelor de
transport. Totodată, este adevărat că, deși în majoritatea cazurilor măsura confiscării mărfurilor
pentru care nu există documente de transport se aplică automat de către agenții constatatori odată
cu constatarea faptei contravenționale, totuși măsura confiscării mijlocului de transport nu se aplică
automat, ci doar rareori, constituind situația de excepție.

Din interpretarea dispozițiilor legale se poate constata faptul că măsura confiscării mijlocului de
transport în materie contravențională, pentru fapta prevăzută de art. 14 alin. 1 lit. e din OUG nr.
12/2006, se poate aplica cu mai multă ușurință decât în situația săvârsirii unor fapte prevăzute de
legea penală pentru care, de altfel, pericolul social abstract este mai ridicat decât în cazul faptelor
contravenționale. În acest sens, trebuie mentionată Decizia în interesul legii nr. 18/2005 pronunțată
de Î.C.C.J. prin care s-a statuat faptul că măsura de siguranță a confiscării speciale a mijlocului de
transport se va dispune, în temeiul art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. b
teza I din Codul penal (art. 112 NCP, n.n.), numai în cazul în care se dovedeste că acesta a servit
efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalitățile normative ale infracțiunilor
prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, precum si în cazul în care se dovedeste că mijlocul
de transport a fost fabricat, pregătit ori adaptat în scopul realizării laturii obiective a acestor
infracțiuni.
Mai mult, în timp ce art. 118 C.pen. (art. 112 NCP, n.n.) stipulează la alin.1 lit. b faptul că bunurile
care au fost folosite, în orice mod, la săvârsirea unei infracțiuni, sunt supuse confiscării speciale
dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii
lor, în cazul art. 14 alin. 1 lit. e din O.U.G nr. 12/ 2006 nu se mai impun asemenea condiționări
privind proprietatea bunurilor, rezultând astfel faptul că în cazul acestor contravenții, măsura
confiscării mijlocului de transport se poate aplica indiferent dacă acesta este proprietatea
contravenientului si indiferent dacă, fiind proprietatea unei alte persoane, aceasta a stiut sau nu de
scopul folosirii lui.
Totusi, având în vedere valoarea unui asemenea mijloc de transport (de peste 30 000 Euro), măsura
confiscării acestuia, în materie contravențională, ridică probleme în ceea ce priveste încălcarea art.
1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Mai mult în art 112 al NCP se prevede la alin.2 ca “În cazul prevăzut in alin.(1) lit.b) si c), dacă
valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei,
se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea produsă sau care
s-ar fi putut produce și de contribuția bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate
sau adaptate în scopul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în
intregime” iar la alin. (3) ca “În cazurile prevăzute la alin.(1) lit. b) si c), dacă bunurile nu pot fi
confiscate întrucât nu aparțin infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul
folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispozițiilor alin. (2).”

Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în interzicerea temporară aplicată

persoanei fizice de a desfăşura o anumită activitate, inclusiv prin privarea acesteia de un drept
special. Este aplicată în cazul în care activitatea a fost folosită la săvîrşirea contravenției sau în cazul
în care contravenția reprezintă o încălcare a regulilor de desfăşurare a acestei activități.

O situație paradoxală este dată de posibilitatea propusă de legislația în vigoare de a aplica, alături
de sancțiunea avertismentului - care are un caracter strict si profund moralizator - o alta sancțiune
complementara care se soldeaza de cele mai multe ori cu un rezultat destul de grav față de
contravenient si anume suspendarea dreptului de a conduce pe un timp limitat sau imobilizarea
vehiculului. Rostul aplicarii unor asemenea sancțiuni complementare în materie de circulatie ni se
pare oportun, numai în situatia în care sancțiunea principala ar fi amenda, având un pur caracter
pecuniar si care presupune prin însasi natura ei o penalizare efectiva, resimtita financiar de
conducatorul auto. Nu întelegem, însa, rostul acestora alaturi de avertisment, rolul avertismentului
fiind acela de a avea un caracter blând tocmai prin faptul ca se limiteaza la a atentiona
contravenientul, fara a-l supune la efecte mai grave.
 D) Persoanele abilitate a aplica sancțiunea contravențională

În cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel,
agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, este cel care aplică și sancțiunea.
Dacă, potrivit actului normativ de stabilire și sancționare a contravenției, agentul constatator nu are
dreptul să aplice și sancțiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau
persoanei competente să aplice sancțiunea. În acest caz, sancțiunea se aplică prin rezoluție scrisă
pe procesul-verbal.
Unele sancțiuni se pot aplica doar de către instanțele de judecată, cum este cazul prestării unei
munci în folosul comunității.

2. Principiul proportionalitatii

Sancțiunea contravențională se aplica în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie

proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în
care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de
urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date
înscrise în procesul-verbal.

Principiul proportionalitătii în impunerea sancțiunilor de către statele membre ale Uniunii Europene
a fost statuat si prin jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitătilor Europene de la Luxembourg.
Astfel, din cauza Comisia c. Greciei (Cauza C 210/1991) rezultă că, în absenta armonizării legislatiei
comunitare, statele membre sunt competente să adopte acele sancțiuni pe care le consideră
necesare. Totusi CJCE a stabilit faptul că, atunci când statele membre utilizează de această
competentă, sunt obligate să se conformeze legislatiei comunitare si principiului proportionalitătii
în virtutea căruia măsurile administrative si sancțiunile stabilite nu trebuie să depăsească ceea ce
este strict necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite, iar procedurile de control nu trebuie să
fie însotite de o sancțiune care să fie atât de disproportionată fată de gravitatea încălcării încât
aceasta să constituie un obstacol al libertătilor conferite de Tratatul Comunitătilor Europene.

3. Termenul de prescriere a aplicarii sancțiuni contravenționale

Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data savârsirii

faptei. In cazul contravențiilor continue, termenul de prescriere curge de la data incetarii săvârșirii
faptei. Contravenția este continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp.
Prin legi speciale pot fi prevăzute si alte termene de prescriptie pentru aplicarea sancțiunilor
contravenționale.
In practica exista situatia in care o fapta ilicită a fost incriminata initial ca faptă penală, trecand
ulterior in sfera faptelor contravenționale. Se pune astfel problema identificarii momentului in care
incepe sa curga termenul de prescriptie. Astfel, când fapta a fost urmărită ca infracțiune si ulterior
s-a stabilit ca ea constituie contravenție, prescriptia aplicarii sancțiunii nu curge pe tot timpul în
care cauza s-a aflat în fața organelor de cercetare sau de urmarire penală ori în fața instantei de
judecata, dacă sesizarea s-a facut înauntrul termenului prevăzut in situatiile anterioare. Prescriptia
opereaza totusi dacă sancțiunea nu a fost aplicata în termen de un an de la data savârsirii, respectiv
constatarii faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.
In cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune si ulterior s-a stabilit de catre procuror sau de
catre instanta ca ea ar putea constitui contravenție, actul de sesizare sau de constatare a faptei,
împreuna cu o copie de pe rezolutia, ordonanta sau, dupa caz, de pe hotarârea judecatoreasca, se
trimite de îndata organului în drept sa constate contravenția, pentru a lua masurile ce se impun
conform legii. Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii în acest caz curge de la data sesizarii
organului în drept sa aplice sancțiunea.

4. Exemplu
Amenda aplicată prin procesul-verbal se situează in afara limitelor legale.
Reindividualizarea sancțiunii sau anularea procesului verbal de contravenție?
Principiul legalității sancțiunii potrivit prevederilor art 21 alin (3) din OG nr
2/2001:”Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie sa fie
proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ținându-se seama de
împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de
scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanțele personale ale
contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.” Aplicarea unei sancțiuni
nelegale conduce la nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție, instanța fiind
investită doar cu verificarea legalității şi temeiniciei procesului-verbal de contravenție prin
care a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale, fiind inadmisibil ca aceasta să
procedeze la încadrarea juridică a faptei în raport cu starea de fapt reținută. Această
interpretare respectă principiul legalității răspunderii, nullum judicium sine lege. Chiar dacă în
primă instanță competența de soluționare a plângerii revine judecătoriei, instanța de recurs
competentă este o instanță de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2)
din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Raportat la faptul că actul contestat este unul
administrativ şi instanța competentă să soluționeze recursul este cea de contencios
administrativ, rezultă că procedura aplicabilă trebuie să respecte în toate etapele principiile
dreptului administrativ, neputându-se concepe o procedură mixtă în diverse faze procesuale.
Astfel, într-adevăr, instanța nu se poate substitui autorității administrative, singura
competentă să aplice sancțiunea amenzii contravenționale. Dispozițiile art. 34 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 conform cărora, soluționând plângerea, instanța
„hotărăşte asupra sancțiunii”, se referă la posibilitatea instanței de a verifica dacă
individualizarea sancțiunii a fost corectă, în caz contrar instanța putând să micşoreze
cuantumul amenzii, să înlocuiască o sancțiune mai gravă cu una mai puțin gravă, să înlăture o
sancțiune complementară sau să îi diminueze cuantumul, toate în limitele prevăzute de
normele care stabilesc sancțiunile contravenționale.”
 Înmânarea / comunicarea procesului verbal

Nu se poate vorbi de executarea pedepselor contravenționale fără a duce la cunoștința

contravenientului sancțiunea primită și obligația de executare a acestei pedepsei.
Astfel momentul înmânării/comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a
contravenției este un moment important, reprezentând momentul nașterii obligației de executare
benevolă, după curgerea căruia ia naștere dreptul statului de a trece la executarea silită a
contravenientului.
OG 2 din 2001 prevede că procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în
copie, contravenientului de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult două luni
de la data aplicării acesteia (conform art. 25 alin. (2) din OG 2/2001). Atunci când, datorită modului
de săvârșire, a efectelor contravenției sau a prevederilor privind aplicarea sancțiunii
complementare cu confiscarea bunurilor, în procesul-verbal sunt identificate și alte persoane, cum
ar fi partea vătămată sau proprietarului bunurilor confiscate, comunicarea se face și către aceste
persoane, în același termen.
În situația în care contravenientul a fost sancționat cu amenda, precum și dacă a fost
obligat la despăgubiri, comunicarea/înmânarea procesului-verbal reprezintă titlu executoriu și
însțiintarea de plată. Prin înștiințarea de plată practic se aduce la cunoștință existența
obligativității achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și,
după caz, a despăgubirii, în termenul de 15 zile de la comunicare, în caz contrar, la expirarea
termenului, urmând să se procedeze la executarea silită, în baza faptului că procesul verbal este și
titlu executoriu.
Dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la
încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează
contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna
de primire. Aceste dispozițiile se aplică și față de celelalte persoane cărora trebuie să li se comunice
copia de pe procesul-verbal, dacă sunt prezente la încheierea acestuia.
În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze
procesul-verbal, comunicarea acestuia, se face de către organul care a aplicat sancțiunea tot în
termen de cel mult două lună de la data încheierii.
În cazul în care sancțiunea a fost aplicată de către altă persoană decât agentul constatator
comunicarea procesului-verbal, se face de către organul care a aplicat sancțiunea tot în termen de
cel mult două lună de la data rezoluției de sancționare aplicate.
 Comunicarea procesului-verbal se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la
domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-
verbal semnat de cel puțin un martor.

Prin Decizia ÎCCJ nr. 7 din 2013, se statuează că modalitatea de comunicare a procesului-
verbal de contravenție şi a înştiințării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului,
este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire.
Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție şi a înştiințării de plată este îndeplinită
şi în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de
funcționarul poştal.
Urmare sesizării formulate de Ministrul Justiției, s-a verificat jurisprudența la nivelul întregii
țări, constatându-se că, în soluționarea plângerilor contravenționale şi a contestațiilor la executare,
instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea
dispozițiilor art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor sub aspectul caracterului alternativ sau subsidiar al celor două modalități de
comunicare prevăzute de text.
Problema de drept s-a ridicat în acele contestații la executare şi plângeri contravenționale în
care demersul de interpretare a dispozițiilor legale enunțate anterior a fost necesar, în vederea
aplicării dispozițiilor art. 14 alin. (1) şi art. 25 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001
referitoare la prescripția executării sancțiunilor contravenționale, respectiv pentru determinarea
momentului de la care începe să curgă termenul de decădere, de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. (1)
din acelaşi act normativ.
În contextul problemelor de drept prezentate, instanta a apreciat că următoarele soluții sunt
în litera şi spiritul legii:
1. În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanța Guvernului nr.
2/2001, modificată şi completată, raportat la art. 14 alin. (1) şi art. 25 alin. (2) din acelaşi act
normativ, atunci când persoana sancționată nu a fost prezentă la întocmirea procesului
verbal sau a refuzat să primească un exemplar al acestuia, precum şi atunci când sancțiunea
s-a aplicat de o altă persoană sau un alt organ decât agentul constatator, cerința comunicării
procesului verbal, în scopul întreruperii prescripției executării sancțiunii contravenționale
este îndeplinită la data la care procesul verbal a fost depus la oficiul poştal, pentru
expediere, indiferent de data la care corespondența a ajuns la destinatar.
Cu alte cuvinte în situațiile mai sus menționate, calculul celor 2 luni care trebuie avute în
vedere pentru comunicare și totodată pentru prescripția termenului de executare, se verifică
de la data aplicării sancțiunii până la data depunerii procesului verbal la oficiul poştal,
pentru expediere.
2. În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanța Guvernului
nr. 2/2001, modificată şi completată raportat la art. 31 alin. (1) din acelaşi act normativ,
comunicarea prin afişare este subsidiară comunicării prin poştă cu aviz de primire.
Atunci când persoana sancționată nu a fost prezentă la întocmirea procesului verbal ori a
refuzat primirea acestuia, precum şi atunci când sancțiunea a fost aplicată de o altă persoană sau un
alt organ decât agentul constatator, termenul de decădere în care se poate formula plângerea
curge:
- de la data la care persoana sancționată sau cei însărcinați cu primirea corespondenței (în
cazul contravenientului persoană juridică) au primit procesul - verbal, prin luare de semnătură ori
- de la data consemnării în procesul verbal încheiat de funcționarul poştal, atunci când s-a
refuzat expres primirea corespondenței ori
- de la data afişării actului la domiciliul sau sediul contravenientului în cazul refuzului tacit,
dedus din neprezentarea la oficiul poştal, în vederea ridicării corespondenței.
 Să ne reamintim:
▪ Înmânarea/comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a a contravenției
reprezintă momentul nașterii obligației de executare benevolă a sancțiunii, după curgerea căruia ia
naștere dreptul statului de a trece la la executarea silită a contravenientului
▪ Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau
prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un
proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
▪ Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție şi a înştiințării de plată, prin
afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de
primire.

EXECUTAREA PEDEPSELOR CONTRAVENȚIONALE

Cuprins:
1. Introducere
2. Prescriptția executării contravenției
3. Executarea benevolă si executarea silită a sancțiunilor contravenționale
3.1. Executarea sancțiunii contravenționale – avertisment
3.2. Executarea benevolă a sancțiunii contravenționale – amenda
3.3. Executarea silită a sancțiunii contravenționale – amenda
3.4. Înlocuirea sancțiunii amenzii în caz de neplată
3.5. Executarea sancțiunii contravenționale complementare - confiscarea

1. Introducere

Prin executarea contravenției se restabilește ordinea de drept tulburată prin săvârșirea

faptei contravenționale. Astfel executarea contravenției reprezintă chiar esența raportului
juridic de constrângere, asigurându-se funcțiilor acestuia și anume: funcția de sancționare și
restabilire a ordinii de drept, funcția preventivă și funcția educativă.
Pentru ca aceste scopuri să fie realizate este, însă, necesară conştientizarea sa de către
toți reprezentanții autorităților implicate în procedura aplicării şi respectiv executării sancțiunii
contravenționale, reprezentanți care trebuie să urmărească, cu respectarea regulilor şi
termenelor prevăzute de actele normative menționate, executarea lor.
Lipsirea de eficiență a textelor de lege ce prevăd sancțiuni contravenționale, printr-o
lipsă de rol activ a autorităților competente, cu consecința neexecutării sancțiunilor
contravenționale sau a tergiversării executării acestora constituie, în esență, o încălcare a legii,
imputabilă autorităților în cauză.
 2. Prescripția executării contravenției

În ceea ce priveşte prescripția executării sancțiunii contravenționale, prin art. 14 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr.2/2001 se arată că aceasta intervine atunci când procesul verbal de
constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de maxim două luni de
la data aplicării sancțiunii,  prescripția putând fi constatată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, şi în
procedura plângerii contravenționale. Comunicarea se face atunci când contravenientul nu este
prezent la constatarea faptei ori atunci când, deşi prezent, refuză să primească procesul verbal de
constatare şi sancționare contravențională şi înştiințarea de plată, precum şi atunci când sancțiunea
se aplică de o altă persoană sau organ decât agentul constatator, actul astfel încheiat, nemaiputând
fi înmânat persoanei sancționate.
În situația în care contravenientul a fost prezent la constatarea contravenției, iar agentul
constatator aplică sancțiunea prin acelaşi act, o copie a procesului verbal şi a înştiințării de plată i se
înmânează acestuia, caz în care va semna de primire, iar de la acest moment începe să curgă
termenul de 15 zile, pentru formularea plângerii contravenționale. În această situație nu se pune
problema întreruperii prescripției executării sancțiunii contravenționale, deoarece prescripția nici
nu a început să curgă, sancțiunea aplicată fiindu-i comunicată contravenientului de agentul
constatator prin înmânarea directă a actului. 
Ca atare, pentru a putea produce efecte juridice, procesul verbal de constatare şi
sancționare contravențională trebuie comunicat.
 I. Din perspectiva prescripției executării sancțiunii contravenționale, se observă că termenul
de două luni, prevăzut de art. 14 alin. (1) şi art.  25 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
este un termen special de prescripție a cărui împlinire atrage stingerea dreptului autorității de a
obține executarea sancțiunii contravenționale aplicate.
  Instituirea acestui termen special de prescripție are, pe de o parte, un rol preventiv, de a
avertiza autoritatea asupra consecințelor necomunicării actului în intervalul de timp prevăzut de
lege, iar pe altă parte, de a sancționa comportamentul acesteia, atunci când termenul a fost depăşit
în mod culpabil, fără a se proceda la comunicarea actului de constatare şi sancționare a faptei
contravenționale.
  Întreruperea cursului prescripției se va realiza prin comunicarea procesului verbal de
constatare şi sancționare a contravenției, iar pentru producerea efectului întreruptiv de prescripție
este obligatoriu ca actul comunicării să se situeze în interiorul termenului de două luni care începe
să curgă de la data aplicării sancțiunii. 

Mijlocul procedural prin care poate fi invocată prescripția executării, conform actualei
forme a prevederilor art. 14 ale OG 2 din 2001, este fie contestația la executare, fie pe calea
plângerii contravenționale.
Ar fi de precizat că invocarea prescripției pe calea contestației la executare se poate face după
curgerea termenului prevăzut pentru plângerea contravențională.

Exemplu anterior modificării prevedrilor art.14 din OG 2 din 2001

Prescripția executarii sancțiunii contravenționale. Mijlocul procedural prin care poate
fi invocata.
 In condițiile in care se prevede expres ca sancțiunea necomunicarii procesului-verbal de
constatare si sancționare a contravenției in termen de o luna este prescripția executarii amenzii,
ceea ce constituie un incident ce impiedica executarea silita, iar potrivit prevederilor art.399
C.proc.civ impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face
contestație la executare, este evident ca folosirea contestației la executare in aceasta situație
constituie singurul mijloc procedural pus la dispoziția parții pentru invocarea unei asemenea
neregularitați. 
Invocarea acestui motiv pe calea plangerii contravenționale nu este posibila, intrucat
aceasta cale vizeaza nelegalitatea sau netemeinicia procesului-verbal; or, necomunicarea
acestuia in termen este un fapt ulterior. 
Este adevarat ca sancțiunea prescripției prezinta in acest caz trasaturi atipice, generate
insa de regimul special al materiei contravențiilor, deoarece, chiar daca se refera la dreptul de a
cere executarea silita, termenul nu curge conform regulii generale prevazute de art.405 alin.2
C.proc.civ. de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita, care este data la care a
expirat termenul pentru formularea contestației sau data la care hotararea prin care s-a
soluționat plangerea a ramas irevocabila si deci organul de executare poate proceda la
executare. Aceasta imprejurare nu este insa de natura sa inlature concluzia formulata anterior,
fata de existenta unei dispoziții legale exprese in acest sens care prevede sancțiunea
nerespectarii acestei dispoziții legale de catre organul constatator. 

In aceste condiții, intrucat legea nu numai ca permite, ci chiar obliga la folosirea caii
procedurale a contestației la executare, motivul invocat de contestator nu poate fi analizat pe
calea plangerii contravenționale. (Sent. Civ. 2256/2006)

3. Executarea benevolă și executarea silită a sancțiunilor contravenționale

3.1. Executarea sancțiunii contravenționale – avertisment

Avertismentul, atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenției și

sancțiunea este aplicată de agentul constatator, se adresează și oral, moment în care se și consideră
a fi executat. În celelalte cazuri avertismentul se socoteste executat prin comunicarea procesului-
verbal de constatare a contravenției, cu rezoluția corespunzătoare.
Daca sancțiunea a fost aplicată de instanță, prin înlocuirea amenzii contravenționale cu
avertisment, executarea acesteia se face prin încunoștiințarea scrisă.

3.2. Executarea benevolă a sancțiunii contravenționale - amenda

Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea

judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea, constituie titlu executoriu, fără vreo
altă formalitate.
Contravenientul poate achita, ca executare benevolă:
- pe loc sau în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la
data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul
constatator făcând mențiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de
stabilire a contravențiilor această posibilitate trebuie menționată în mod expres.
- la expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea senținței primei instanțe, prin care
s-a respins plângerea, dacă cel sancționat nu a formulat apel.
- la pronunțarea hotărârii definitive, prin care s-a soluționat apelul, dacă prin aceasta s-a
respins plângerea.
În ceea ce privește locul executării, amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate
la Casa de Economii și Consemnațiuni - C.E.C. S.A. sau la unitățile Trezoreriei Statului, iar amenzile
cuvenite bugetelor locale se achită la Casa de Economii și Consemnațiuni - C.E.C. - S.A. sau la
casieriile autorităților administrației publice locale ori ale altor instituții publice abilitate să
administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea
funcționează, de cetățenia, domiciliul sau de reședința contravenientului ori de locul săvârșirii
contravenției, precum și la ghiseul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României.
Amenzile contravenționale pot fi achitate și prin intermediul instrumentelor de plată
electronică în cadrul Ghișeului virtual de plăți. În acest caz:
a) achitarea unei amenzi contravenționale se dovedește prin prezentarea extrasului de cont
al plătitorului sau a dovezii de plată emise de Ghișeul virtual de plăți, aceasta specificând data și ora
efectuării plății;
b) se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de cont sau de
pe dovada de plată emisă de Ghiseul virtual de plăți către agentul constatator sau organul din care
acesta face parte.
Dispozițiile art. 28 din OG 2 din 2001 se aplică și în cazurile prevazute la art. 10 alin. (2),
dacă contravenientul achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru
fiecare dintre contravențiile constatate, fără ca prin totalizare să se depășească maximul prevăzut
pentru contravenția cea mai gravă.

3.3. Executarea silită a sancțiunii contravenționale - amenda

După trecerea termenului de executare benevolă a sancțiunii contravenționale, amenda, se

trece la procedura executării silite.
Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită
calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de
lege;
b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri

În vederea executării amenzii, organele abilitate vor comunica din oficiu procesul-verbal de
constatare a contravenției si de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în
termen de 30 de zile de la data expirarii acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii
judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care
hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale
unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană
fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;
 b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale
unităților subordonate Ministerului Finantelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în
a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.
Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a
creanțelor fiscale.
Împotriva actelor de executare se poate face contestație la executare, în condițiile legii.

3.4. Înlocuirea sancțiunii amenzii în caz de neplată

În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la

rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța
în circumscripția căreia s-a săvârsit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea
prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă
care a fost achitată.
În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut
de lege, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul
comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25
de ore.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este
supusă recursului.
Urmărirea punerii în executare a sențintelor se realizează de către serviciul de executări
civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu serviciile
specializate din primării.
Executarea sancțiunilor contravenționale complementare se face potrivit dispozițiilor
legale. Astfel conform prevederilor OG 55 din 2002, activitatea în folosul comunității se prestează în
domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor,
păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru
copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-
culturale.
Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de
muncă ori, după caz, programul școlar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore și
300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.(2) În cazul în care
contravenientul are posibilitatea să execute sancțiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, iar
autoritățile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot asigura supravegherea activității
contravenientului, durata maximă de lucru nu poate depăși 8 ore pe zi.

3.5. Executarea sancțiunii contravenționale complementare - confiscarea

Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în condițiile

legii.
 În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal bunurile confiscate, cu
excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în
drept.
Dacă bunurile supuse confiscării au fost valorificate, instanța va dispune să se achite celui în
drept o despăgubire care se stabileste în raport cu valoarea de circulație a bunurilor.
În scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif actele prevăzute la art. 39 alin. (2)
din OG 2 din 2001, se comunică și părții vătămate, care va proceda potrivit dispozițiilor legale
referitoare la executarea silită a creanțelor.

CĂILE DE ATAC

PLÂNGEREA CONTRAVENȚIONALĂ ȘI APELUL

un termen de judecata, care nu poate depasi 30 de zile (acest termen nu interesează realizarea
temei),
Cuprins
1. Introducere
2. Plangerea contraventionala: scop, definitie, persoane interesate, instanta competenta,
efecte, posibilele solutii
Termenul de decadere
Alte elemente privind procedura contraventionala
Rezumat

1. Introducere
Conturarea regimului juridic contraventional ca un regim de sine statator,
independent si fata de regimul administrativ, presupune rezolvarea în mod corespunzator a
aspectelor esentiale ale acestei proceduri referitoare la constatarea contraventiei,
aplicarea sanctiunii, si îndeosebi la caile de atac.
Procedura contraventionala potrivit reglementarii cadru cuprinde 4 faze (etape):
- constatarea contraventiei
- aplicarea sanctiunilor contraventionale
- executarea sanctiunilor contraventionale
- caile de atac
Realizând analiza primelor trei elemente se constata ca procedura contraventionala
este asezata la granita dintre procedura penala si procedura civila, sub aspecte care tin de
individualizarea sanctiunilor sau de masura confiscarii care pastreaza mult din tiparul
confiscarii prezentate de textul Codului penal.
Prin urmare, desi respecta regulile unei proceduri civile tipice, procedura
contraventionala este una mult mai complexa, iar câteva dintre problemele controversate
prezentate demonstreaza necesitatea elaborarii unei proceduri contraventionale de sine
statatoare care sa stabileasca un set mult mai precis si mai bine definit de norme aplicabile
în acest domeniu.
 2. Plangerea contraventionala: scop, definitie, persoane interesate, instanta competenta,
posibilele solutii

2.1. Scop și definiție

Procesul verbal de constatare a contraventiei prin care s-a aplicat o sanctiune principala sau
complementara fiind un act administrativ este executoriu din oficiu.
Calea specifica de atac în materie contraventionala este plângerea. Ea este considerata o
cale de atac ordinara "apta de a fi utilizata împotriva tuturor sanctiunilor contraventionale,
indiferent de motivele invocate".
Plângerea este un mijloc procedural prin care persoanele interesate, în cazurile admise de
lege, ataca unele acte întocmite de organe ale statului, solicitând organelor competente sa le
anuleze (se solicită anularea procesului verbal) ori sa le modifice (se poate solicita: înlocuirea
amenzii cu avertismentul; transformarea amenzii în zile de muncă în folosul comunității).
Plângerea este o cale evolutiva de atac, adica o cale prin care se ataca la judecatorie o
hotarâre data de un organ obstesc sau administrativ cu caracter jurisdictional, fie un act
administrativ în cazuri specificate de legea speciala.
Într-adevar, atât Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
cât si alte acte normative prevad ca "împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei si de
aplicare a sanctiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânarii sau
comunicarii acestuia".
De asemenea prin plangerea contraventionala se intelege cererea prin care contravenientul
contesta, in fata instantei, legalitatea si/sau temeinicia procesului verbal de contraventie incheiat
de organul constatator.

2.2. Persoanele care au interes si care pot formula plangerea contraventionala sunt:
- contravenientul, care ataca legalitatea si/sau temeinicia procesului verbal de
contraventie incheiat de organul constatator.
- partea vatamata care poate face plângere numai în ceea ce priveste despagubirea
- persoana careia ii apartin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea
ce priveste masura confiscarii.

2.3. Instanta competenta

Conform noilor prevederi, plangerea se depune la judecatoria in a carei circumscriptie a
fost savarsita contraventia, spre deosebire de prevederile anterioare care aratau ca plângerea
însotita de copia de pe procesul-verbal de constatare a contraventiei se depune la organul din care
face parte agentul constatator, acesta fiind obligat sa o primeasca si sa înmâneze depunatorului o
dovada în acest sens si ca ”plângerea împreuna cu dosarul cauzei se trimit de îndata judecatoriei în
a carei circumscriptie a fost savârsita contraventia”.
Odata investita cu judecarea cauzei, judecatoria va fixa un termen de judecata, care nu
poate depasi 30 de zile si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a persoanei care a
facut plângerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati în procesul-verbal sau în
plângere, precum si a oricaror alte persoane în masura sa contribuie la rezolvarea temeinica a
cauzei.
Acestea din urma pot fi considerate:
-         contravenientul (daca nu el a facut plangerea);
-         partea vatamata (daca nu ea a facut plangerea);
-         martorii care au semnat in procesul verbal de constatare a contraventiei;
-         agentul constatator (daca nu a aplicat el sanctiunea)
In cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie, judecatoria va
cita si societatea de asigurari mentionata în procesul-verbal de constatare a contraventiei.
 Instanta competenta sa solutioneze plângerea asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte
persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege,
necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra
sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii.
Instanţa învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale este singura care trebuie să
stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă, în baza probatoriului administrat, eventuala
vinovăţie a contravenientului, ci nu să facă o aplicare strictă a regulii onus probandi incumbit actori.
În acest sens, în măsura în care contravenientul se află în situaţia de a nu putea propune probe şi deci
de a nu se putea apăra efectiv, instanța de judecată nu ar trebui să respingă plângerea
contravenţională pe considerentul că acesta a putut să dovedească cele susţinute în plângerea
contravenţională şi astfel să răstoarne prezumţia relativă de adevăr a procesului-verbal
contravenţional. Aceasta deoarece într-o asemenea situaţie instanţa nu ar face altceva decât să
(re)confirme “vinovăţia” contravenientului reţinută într-un act administrativ cu caracter individual
întocmit de un agent al statului care nu prezintă garanţii de independenţă şi imparţialitate asemenea
unui judecător.
Sub acest aspect amintim că însăşi Curtea Constituţională a României a subliniat în cuprinsul
Deciziei nr. 1096/2009 că: ”Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria
nevinovăţie(…). Chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispozițiile
Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus
probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea
adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, în Cauza Anghel împotriva Romaniei, 2007, a statuat că, <<deși statele au posibilitatea de
a nu sancționa unele infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenționala decât pe cale penală,
autorii nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic
aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală>>. O asemenea poziție este firească,
întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenții, din punct de vedere al protecției juridice de care
se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracțiuni în sensul Codului penal român,
ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte țin de materia penală în sensul Convenției
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”

Exemple
            Instanţa iniţial învestită a constatat că cele două contravenţii pentru care a fost
sancţionat petentul (nedepunerea raportului veniturilor şi cheltuielilor electorale şi
nedeclararea numărului de materiale de propagandă electorală) au ca element material
acţiuni care se pot realiza doar la sediul Autorităţii Electorale Permanente şi nu la domiciliul
petentului, astfel cum a susţinut acesta, reţinând incidente dispoziţiile art.38 alin. (1) şi art.29
alin.(4) din Legea nr.334/2006.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.3759 din 12 aprilie 2013 a invocat,
la rândul său, excepţia necompetenţei sale teritoriale pe care a admis-o, a declinat
competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, a constatat
ivit conflict negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
            Instanţa a reţinut că potrivit dispoz. art.44 din Legea nr.334/2006 prevederile art. 41 şi
43 din lege se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002 cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 41 din Legea nr.334/2006 stabileşte că încălcările dispoziţiilor acestei legi
constituie contravenţii şi cui se pot aplica sancţiunile contravenţionale, fără a conţine norme
procedurale derogatorii de la norma cadru reprezentată de OG nr.2/2001.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea a stabilit, pe cale de consecinţă, că regulile de
soluţionarea a plângerii împotriva actelor de constatare şi sancţionare a contravenţiilor
prevăzute de Legea nr.334/2006 şi competenţa de soluţionarea a acestora urmează regulile
de drept comun cuprinse în art.31 şi urm. din OG nr.2/2001.
Totodată, a reţinut că locul săvârşirii contravenţiilor este locul din care ar fi trebuit
comunicate datele impuse de art. 38 alin. (1) şi art. 29 alin. (4) din Legea nr.334/2006, adică
domiciliul candidatului independent la alegerile locale.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată
în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C.proc.civ., Înalta Curte a reţinut
următoarele:
Prin procesul verbal contestat, respectiv procesul-verbal emis de Autoritatea
Electorală Permanentă, Filiala Sud Vest Oltenia, din 29.11.2010 petentul, în calitatea de
candidat independent la funcţia de consilier local al comunei Berleşti, judeţul Gorj, fost
sancţionat contravenţional pentru că nu şi-a declarat şi înregistrat mandatar financiar la
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru alegerile autorităţilor administraţiei publice
locale din data de 10.06.2012 conform art.26 alin. (12) din Legea nr.334/2006 privind
finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, pentru că nu a
depus la AEP raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale aşa cum prevăd dispoz.
art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice si a
campaniilor electorale şi pentru că nu a declarat numărul de materiale de propagandă
electorală, defalcat pe categorii aceleiaşi autorităţi electorale, aşa cum prevăd dispoziţiile art.
29 alin. (4) din aceeaşi lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin.(1) primirea donaţiilor sau a legatelor de la persoane
fizice ori juridice se face numai printr-un mandatar financiar, desemnat în acest scop de
conducerea partidului,mandatar care potrivit alin. 3 al textului citat este obligat să ţină
evidenţa operaţiunilor financiare derulate în perioada electorală. Totodată, potrivit alin. (12)
calitatea de mandatar financiar se dobândeşte numai după înregistrarea sa oficială la AEP, iar
potrivit alin. (13) candidaţii nu pot fi mandatari financiari.
Potrivii art. 27 din Legea nr. 334/2006 prevederile art. 26 se aplică în mod
corespunzător şi candidaţilor independenţi.
            Dispoziţiile art. 41 alin.(1) din lege precizează că încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1),
(3), (4), (11),(13); art. 29 alin. (2)-(4), (6 şi art. 38 constituie contravenţii şi se sancţionează cu
amendă de la 5000 lei la 25.000 lei.
Actul normativ citat, în baza căruia a fost sancţionat petentul pentru contravenţia de
a nu îşi fi numit un mandatar financiar,care avea atribuţiile ce intrau în sfera de incidenţă a
art. 29 alin. (4) şi art. 38 alin. (1) din Legea nr.334/2006, nu cuprinde dispoziţii exprese
privitoare la competenţa instanţelor care soluţionează contestaţiile formulate împotriva
procesului verbal de contravenţie.
Astfel, art. 44 din lege menţionează că prevederile ari. 41 se completează cu
dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, în speţă, se aplică dispoziţiile de drept comun în materie
contravenţională, respectiv art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva procesului verbal de
contravenţie împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei
circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
            În ceea ce priveşte definirea locului săvârşirii contravenţiei, se constată că, în speţă,
domiciliul petentului nu are nicio relevanţă, pentru că ceea ce interesează este actul material
comis (sau omis) şi locul în care acesta şi-a produs efectele.
Cum în procesul verbal de contravenţie se menţionează expres de către agenţii
constatatori, controlori financiari electorali în cadrul Filialei Sud-Vest Oltenia a AEP, că au
constatat la sediul Filialei Sud-Vest Oltenia a AEP faptele ce constituie contravenţie, pentru
 că petentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (12), art. 29 alin.
(1) şi ale art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, în sensul că nu a declarat şi înregistrat un
mandatar financiar care să depună şi să transmită documentele prevăzute de textele legale
menţionate la sediul Filialei Sud Vest Oltenia a AFP, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, rezultă că
locul săvârşirii contravenţiei este sediul instituţiei unde trebuiau depuse documentelor în
discuţie, în speţă, municipiul Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea.
Prin urmare, competenţa teritorială de soluţionare a plângerii contravenţionale
statuată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 20 C.proc.civ. aparţine
Judecătoriei Râmnicu -Vâlcea, în aplicarea art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

2.4. Efectele depunerii plangerii contaventionale

Conform art 32 alin 3 din OG 2 din 2001, plangerea duce la suspendarea executarii. In cazul
plangerii partii vatamate sau celei careia ii apartin bunurile confiscate, suspendarea opereaza
numai in privinta despagubirii sau confiscarii.
Suspendarea executarii are loc de drept in temeiul legii fara a fi nevoie de solicitare in acest
sens.
Simpla inregistrare a plangerii, in temeiul legal opreste trecerea la executarea silita a
amenzii aplicate, iar daca a fost declansata, se va sista pe calea contestatiei la executare.
Suspendarea executarii în ceea ce priveste masura confiscarii consta în aceea ca până la
ramânerea irevocabila a hotarârii judecatoresti prin care se solutioneaza plângerea
contraventionala bunurile confiscate nu pot fi valorificate. Suspendarea executarii nu consta în
restituirea bunurilor confiscate întrucât aceasta ar echivala cu o desfiintare temporara a masurii
confiscarii si nu cu suspendarea ei, în sensul prevazut de dispozitiile art.41 din OG 2/2001.
CSJ Sectiile Unite prin Decizia nr. 1 din 18 februarie 2002 privind aplicarea dispoziţiilor Legii
nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei impotriva unor activităţi comerciale ilicite, a admis
recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema
de Justiţie, în sensul celor ce se vor arata în continuare.
CSJ a stabilit ca, în cazul plangerilor îndreptate impotriva actelor de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, modificată prin
Ordonanta Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, în fata instanţelor
judecătoreşti, a actelor prin care se dovedeşte provenienta licita a bunurilor ce nu erau însoţite, în
momentul constatării contravenţiei, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de
contravenţie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate şi restituirea mărfii confiscate.
Pentru a se pronunta astfel, instant a luat in considerare urmatoarele:
1. Potrivit art. 11 alin. (1) şi (5) din aceasta ordonanta, "caracterul contraventional al faptei
este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului
fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are
legatura cu fapta săvârşită", iar atributia de a constata aceste cauze revine numai instanţei de
judecata. A considera altfel ar insemna ca în cazuri de efectuare cu bunacredinta a actelor sau
faptelor de comerţ cu bunuri având provenienta vadit licita, dar fără posibilitatea prezentării
documentelor de provenienta în momentul efectuării verificării, persoana care le-ar deţine sa nu
mai poată justifica provenienta lor nici în fata instanţei de judecata, ceea ce ar fi inadmisibil.
Inadmisibilitatea unei atare interpretări rezulta şi din aceea ca prin art. 47 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut ca "dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu
dispoziţiile Codului de procedura civilă". Or, în conformitate cu art. 167 alin. 1 din Codul de
procedura civilă, "dovezile se pot incuviinta... dacă instanta socoteşte ca ele pot sa aducă dezlegare
pricinii", iar potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol "dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cat
cu putinta în acelaşi timp". (Atenție: aici sunt invocate vechile prevederi ale CPCiv. Noile prevederi
se regăsesc la ar. 168 și urm.)
 Reiese, deci, din dispoziţiile Codului de procedura civilă, la care se face trimitere prin art. 47
din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ca instanţele de
judecata nu se pot abate de la cerinta de a admite ca dovada nu numai procesul-verbal de
constatare a contravenţiei prevăzute de Legea nr. 12/1990, ci sunt datoare sa încuviinţeze, în
conformitate cu art. 167 şi următoarele din acel cod, administrarea tuturor dovezilor susceptibile a
duce la dezlegarea pricinii, cu atât mai mult a celor prin care se vizează stabilirea existenţei
documentelor de provenienta, cum sunt factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii şi
celelalte acte la care se referă art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicată, astfel cum a fost
modificat şi completat prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998.
2. A nu admite luarea în considerare a unor astfel de dovezi ar insemna sa se contravina
principiului aflarii adevărului şi sa nu se pronunţe o soluţie dreapta, incalcandu-se astfel dreptul la
un proces echitabil instituit prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte.
Pe de alta parte, în condiţiile dovedirii provenientei licite a mărfurilor sau produselor care au făcut
obiectul efectuării de acte ori fapte de comerţ sau au fost destinate sa servească la astfel de
operaţiuni, nu se mai justifica nici menţinerea confiscării dispusă prin procesul-verbal de constatare
a contravenţiei.
Sub acest aspect trebuie sa se aibă în vedere ca scopul adoptării Legii nr. 12/1990 este acela
al asigurării protecţiei populaţiei impotriva unor activităţi comerciale ilicite, atât prin sancţionarea
penală sau contravenţională, după caz, a celor care incalca dispoziţiile acestei legi, cat şi prin
confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate sa servească la săvârşirea de activităţi
comerciale ilicite.
3. În măsura în care, pe calea soluţionării plângerii îndreptate impotriva actelor de
constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990,
republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998,
aprobată prin Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998, se constata de instanta de judecata existenta
documentelor de provenienta a mărfurilor, este evident ca aceasta constatare trebuie sa atragă nu
numai anularea procesului-verbal de contravenţie şi exonerarea contravenientului de plata amenzii
aplicate, ci şi restituirea mărfii confiscate.
Aceasta soluţie este impusa şi de reglementarea art. 41 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prin care se stabileşte ca "în caz de anulare sau de
constatare a nulităţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau
circulaţie este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept". Tot astfel, dacă bunurile ce
au făcut obiectul confiscării au fost, între timp, valorificate potrivit alin. (3) din acelaşi articol va
trebui sa se dispună, de către instanta, achitarea unei despăgubiri stabilite în raport cu valoarea lor
de circulaţie.

2.5. Solutii posibile

Plangerea va fi solutionata in termenul optim necesar indeplinirii actelor de procedura,
administrarea probelor, efectuarii cercetarii judecatoresti, prezentarii si redactarii hotararii.
Avand in vedere ca, controlul aplicarii si executarii sanctiunilor contraventionale principale si
complementare este de competenta exclusiva a judecatoriei solutiile posibile date de sunt:
-         de respingere a plangerii cand constata ca sanctiunea este temeinica si
legala;
-         de admitere a plangerii in totul sau in parte, cand se justifica aceasta.
In caz de anulare a procesului verbal, petentul este exonerat de raspundere. Totodata,
lucrurile confiscate, cu exceptia celor a caror detinere sau circulatie este interzisa, se restituie celor
in drept.
Daca aceste lucruri au fost valorificate, se va dispune sa se achite o despagubire baneasca,
egala cu suma realizata prin valorificare.
 In situatia admiterii in parte a plangerii, se poate reduce amenda in cadrul limitelor
acesteia sau se poate inlocui o sanctiune cu alta (de exemplu amenda cu avertismentul), facandu-se
o noua individualizare a sanctiunii.

Exemple
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt: 
Petentul B. V. a fost sancţionat prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei ….. cu amendă în cuantum de 324 lei, potrivit art.102 alin. 1 pct. 16 din O.U.G.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, fiindu-i aplicate 6 puncte-amendă 
.....................................................................
Analizând situaţia de fapt expusă, prin prisma dispoziţiile legale incidente în speţă,
instanţa apreciază plângerea petentului ca fiind întemeiată în parte pentru următoarele
argumente: 
Analizând cuprinsul procesului verbal de contravenţie seria PCA  nr. 2631608 cu
prioritate sub aspectul legalităţii sale conform prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001,
instanţa constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor O.G. 2/2001,
neexistând motive de nulitate absolută care să poată fi invocate de instanţă din oficiu.
Instanţa reţine de asemenea că nici petentul nu a contestat procesul-verbal sub aspectul
legalităţii sale. 
Procedând apoi la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa apreciază
că din probele administrate în cauză rezultă că situaţia de fapt reţinută de agentul
contestator corespunde realităţii. 
Instanţa apreciază că procesului-verbal de contravenţie, fiind întocmit de un agent
al statului, în exerciţiul funcţiunii trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul
constatării stării de fapt, beneficiind în această situaţie de prezumţia de legalitate şi
temeinicie. 
O astfel de prezumţie, nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de
natură a încălca prezumţia de nevinovăţie, garantată de prevederile art. 6 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului. 
 În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
(Salabiaku c. Franţei, s. A no 141-A, p. 15, § 28, 7 oct. 1988 ; Telfner c. Austriei, no
33501/96, § 16, 20 mart. 2001; Anghel c. României, no 28183/03, § 60, 4 oct. 2007), 
prezumţiile de fapt şi de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice. 
Instanţa constată că este permisă utilizarea prezumţiilor şi în materie penală (cum
este calificată şi materia contravenţională prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului), pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două
condiţii: respectarea unor limite rezonabile, ţinându-se cont şi de miza litigiului, şi
respectarea dreptului la apărare. 
În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 324 lei)
cât şi faptul că i-a fost asigurată petentului posibilitatea de a-şi dovedi susţinerile, de a
combate prezumţia de legalitate şi temeinicie, îndreptăţesc aplicarea prezumţiei de
legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal, având în vedere şi faptul că cele consemnate
în procesul-verbal de contravenţie au fost pecepute în mod personal de agentul constatat. 
Susţinerea petentului în sensul că nu era plecat din localitate şi prin urmare nu îi
erau aplicabile dispoziţiile legale, este înlăturată de instanţă, având în vedere faptul că
obligaţiile prevăzute de H.G. 1391/2006 în sarcina conducătorilor de vehicole cu tracţiune
animală, sunt prevăzute fără a se distinge zona în care se circulă, indiferent dacă este sau
nu localitatea de domiciliu. 
Constatând legalitatea şi temeinicia procesului verbal contestat, instanţa va analiza
în continuare sancţiunea aplicată de agentul constatator aşa cum impune art. 34 alin. 1 din
O.G. 2/2001. 
 Sancţiunea pecuniară în cuantum de 324 lei cu aplicarea a 6 puncte amendă a fost
aplicată de agentul constatator sub minimul legal prevăzut de lege, în speţă fiind aplicabil
aşa cum a reţinut în mod corect şi agentul constatator, art. 102 alin. 1 pct. 16, care prevede
aplicarea unei amenzi din clasa a IV a de sancţiuni, de la 9 la 20 puncte amendă în
conformitate cu art. 98 alin. 4 lit. d din O.U.G. 195/2002. 
Faptul că agentul constatator nu a aplicat în mod corect dispoziţiile legale
incriminatoare nu poate fi reţinut ca motiv de nulitate, având în vedere că acesta a indicat
în mod corect textul legal cu incidenţă în speţă. De asemenea, nici faptul că agentul
constatator a aplicat o amendă sub minimul legal prevăzut de lege nu poate fi motiv de
nulitate ce ar putea fi invocat din oficiu de instanţa, având în vedere si faptul că petentul nu
a invocat acest motiv. 
Instanţa va avea în vedere faptul că plângerea împotriva procesului-verbal de
contravenţie poate fi considerată o cale de atac împotriva actului încheiat de agentul
constatator, prin urmare apreciază că este aplicabil principiul conform căruia nu se poate
crea în propria cale de atac o situaţie mai grea, astfel nu va putea aplica petentului o
sancţiune în limitele prevăzute de textul legal corect individualizat de instanţă. 
Instanţa va avea în vedere că în baza art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001 s-a
prevăzut expres posibilitatea aplicării sancţiunii avertismentului şi în situaţia în care actul
normativ de sancţionare a contravenţiei nu prevede expres această sancţiune, pentru
a permite în acest mod sancţionarea faptelor de o gravitate redusă şi cu luarea în
considerare şi a altor criterii de individualizare decât limitele sancţiunii pecuniare. 
Analizând  gradul de pericol social concret al faptei săvârşite în conformitate cu
criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanţa consideră că sancţiunea
amenzii aplicată este prea aspră, nefiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei
săvârşite. 
Pericolul social al faptei săvârşite de petent este minim, fapt ce rezultă din
împrejurarea în care a fost săvârşită fapta, din faptul că nu s-au produs urmări grave pentru
siguranţa circulaţiei, atingerea valorilor sociale ocrotite de O.U.G. 195/2002 fiind minimă. 
De asemenea pericolul social minim rezultă şi din circumstanţele persoanele ale
petentului care s-a prezentat în faţa instanţei şi a furnizat informaţiile necesare depunând
la dosar acte pe care nu le-a avut asupra sa în momentul încheierii procesului-verbal de
contravenţie ce atestă că acesta avea act de identitate valabil şi pentru căruţa cu care
circula exista un certificat de înregistrare. 
Faţă de aceste împrejurări instanţa apreciază că fapta are o gravitate redusă şi că se
impune înlocuirea sancţiunii aplicate cu sancţiunea avertismentului, aceasta sancţiune
răspunzând cerinţelor de proporţionalitate prevăzute de art. 5 alin.5 şi art. 21 alin. 3 din
O.G. 2/2001. Aceasta sancţiune este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei
sancţiuni contravenţionale, acela de a atrage atenţia contravenientului asupra faptei
săvârşite şi de a-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.
 În consecinţă instanţa va admite în parte plângerea petentului şi va modifica
procesul-verbal de contravenţie atacat în sensul înlocuirii sancţiunii amenzii în cuantum de
324 lei aplicată prin actul atacat cu sancţiunea avertismentului, menţinând celelalte
dispoziţii ale procesului-verbal. De asemenea, va atrage atenţia petentului asupra
pericolului social al faptei săvârşite şi îi va recomanda să respecte dispoziţiile legale. 

3. Termenul de decadere

Din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, se
observă că termenul de decădere, de 15 zile, în care poate fi formulată plângerea contravenţională
începe să curgă de la două momente alternative prevăzute de text şi  anume, momentul
înmânării, respectiv, momentul comunicării procesului verbal de constatare a contravenţiei şi
aplicare a sancţiunii.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale prezentate în partea introductivă,
se observă că, în procedura contravenţională, legiuitorul a înţeles să pună în relaţie producerea
unor efecte juridice pentru formularea plângerii contravenţionale de cunoaşterea, de către
persoana sancţionată, a măsurilor aplicate.
  Această cunoaştere, astfel cum vom arăta în cele ce urmează, poate fi efectivă ori
prezumată.
   Cunoaşterea actului va fi efectivă atunci când se comunicarea se realizează
prin înmânare persoanei fizice sancţionate, reprezentantului său legal sau celui împuternicit cu
primirea corespondenţei, în cazul contravenientului, persoană juridică.
   Înmânarea actului, sub luare de semnătură constituie, în filozofia Ordonanţei Guvernului
nr. 2/2001, modalitatea tehnică principală, de aducere la cunoştinţa contravenientului a faptei şi
sancţiunii aplicate care asigură la cel mai ridicat standard exigenţele de cunoaştere a conţinutului
actului.                                              
Însă, atunci când cunoaşterea actului şi informarea persoanei sancţionate contravenţional
asupra faptei şi sancţiunii aplicate nu pot fi realizate prin înmânare, întrucât aceasta, deşi prezentă
la constatarea faptei şi aplicarea sancţiunii, refuză să primească o copie a procesului – verbal sau a
înştiinţării de plată ori pentru că nu este prezentă la constatare sau atunci când  sancţiunea a fost
aplicată în condiţiile art. 21 alin. (2) din ordonanţă, modalitatea prin care i se aduce la cunoştinţă
conţinutul procesului verbal de constatare şi sancţionare contravenţională este reprezentată
de comunicarea actului.
Procedura de comunicare se realizează, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 prin poştă, cu aviz de primire sau prin afişare, la domiciliul sau sediul
contravenientului.
Deşi redactarea textului care utilizează conjuncţia disjunctivă „sau” lasă să se înţeleagă
faptul că cele două modalităţi de comunicare ar fi  alternative, fără a exista o ordine de preferinţă
între ele, totuşi, din interpretarea sistematică a legii, raportat şi la natura, importanţa drepturilor
ocrotite, pentru a căror garantare este instituită măsura comunicării, s-a apreciat că procedura de
comunicare a procesului verbal şi a înştiinţării de plată, prin poştă, cu aviz de primire primează şi
este necesar a fi îndeplinită, prealabil comunicării prin afişare.
Această din urmă modalitate de comunicare funcţionează doar subsidiar, atunci când
procedura de comunicare prin poştă nu a fost eficientă.
Bunăoară, prin aplicarea dispoziţiilor art. 165 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, cu care
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se completează, potrivit art. 47, în cazul comunicării actului prin
poştă, procedura se socoteşte îndeplinită la data semnării de către parte a confirmării de primire ori
a consemnării, potrivit art. 163, de către funcţionarul poştal, a refuzului acesteia de a primi
corespondenţa.
În cazul refuzului expres de primire a corespondenţei, se observă că legea procesual civilă,
aplicabilă şi în materie contravenţională, instituie o prezumţie absolută, de cunoaştere a actului,
fundamentată pe atitudinea  subiectivă a părţii, astfel exteriorizată şi pe necesitatea prevenirii şi
sancţionării abuzului de drept.
În schimb, în cazul refuzului implicit de primire a corespondenţei constând într-o atitudine
omisivă, de neprezentare a persoanei avizate la oficiul poştal, pentru ridicarea corespondenţei, dat
fiind echivocul manifestării de voinţă, devine obligatorie îndeplinirea procedurii de comunicare prin
afişarea actului.
Se observă că prima modalitate de comunicare a actului, prin poştă, cu aviz de primire
conferă certitudine asupra cunoaşterii actului şi este de natură să asigure efectivitatea dreptului la
apărare al persoanei sancţionate contravenţional, sub aspectul garanţiilor dreptului, de a fi
informată asupra faptelor imputate şi sancţiunilor aplicate.
 În această interpretare şi aplicare a legii se conferă previzibilitate şi din perspectiva
determinării momentului de la care începe să curgă termenul în care persoana sancţionată
contravenţional poate formula plângere.
Astfel, este surmontat riscul instituirii pe cale pretoriană a unor momente echivalente
comunicării,  neprevăzute de lege, pentru acele situaţii în care, în mod justificat sau nu, persoana
sancţionată contravenţional, deşi avizată asupra corespondenţei, omite (din motive ce ţin sau nu de
voinţa sa) ori refuză tacit ridicarea acesteia de la oficiul poştal.
De altfel,  simpla avizare nu echivalează cu aducerea la cunoştinţă, iar prezumţia legală, de
luare la cunoştinţă despre conţinutul actului comunicat nu operează de la data înştiinţării, a avizării,
ci de la data ridicării personal, de către destinatarul comunicării, a actului, de la oficiul poştal, iar în
lumina Noului Cod de procedură civilă, şi de la data refuzului expres de primire a corespondenţei.  
Or, îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreţia destinatarului
comunicării care, astfel cum am arătat în precedent, ar avea interes în tergiversare, plasând un
dubiu aspra atitudinii sale subiective şi asupra cauzelor care l-au împiedicat să ridice corespondenţa
în termenul de păstrare la oficiul poştal.
  În situaţia unor comportamente dilatorii, indiferent dacă ele sunt ori nu culpabile,
autoritatea administrativă, prin agenţi desemnaţi, trebuie să procedeze în modalitatea de
comunicare subsidiară, prin afişarea actului la domiciliul ori sediul persoanei sancţionate, încheind
în acest sens un proces verbal, în prezenţa unui martor asistent.
   În aceste condiţii, se asigură publicitatea şi opozabilitatea actului sancţionator faţă de
persoana la care acesta se referă şi se creează premisele de acţiune ale unei prezumţii relative, de
cunoaştere a conţinutului actului, prezumţie al cărei fundament este reprezentat de faptul material,
al afişării,  într-un loc accesibil persoanei la care actul se referă.
 În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat că raţiunea comunicării prin
poştă cu aviz de primire constă în aducerea documentelor menţionate în cuprinsul art. 27 din
Ordonanţa Guvernului nr.2/2011 la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o contravenţie, astfel încât
aceasta să poată formula plângere în termenul legal de decădere, fiind obligatoriu ca, în cadrul
procedurii contravenţionale, să fie respectate garanţiile prevăzute de art. 6 par. 1 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
    Doar din aceste perspective, îndeplinirea procedurii de comunicare prin afişarea actului,
aflată într-un raport de subsidiaritate faţă de comunicarea prin poştă, cu aviz de primire, poate
constitui o modalitate de comunicare a procesului verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei, aptă a satisface  pe deplin cerinţele procedurale care să asigure exercitarea dreptului
de acces la justiţie şi a dreptului la apărare, întrucât astfel cum s-a arătat în jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, Convenţia nu apără drepturi teoretice, ci efective şi concrete.
     Totodată, în această modalitate de interpretare şi aplicare a legii se asigură un just
echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenţionale, într-o manieră care să nu
transforme, pe de o parte, dreptul persoanei sancţionate contravenţional, de a i se comunica actul
prin care s-a dispus această măsură într-un nudum jus, iar pe de altă parte, să nu greveze obligaţia
autorităţii cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voinţa persoanei
sancţionate.

3. Apelul - Calea de atac a hotararilor date de judecatorii in cauzele privind plangerile

contraventionale

Prin dispoziţiile de procedură au fost create condiţiile necesare pentru ca instanţele

judecătoreşti sau alte organe cu activitate jurisdicţională să poată pronunţa hotărâri temeinice şi
legale. Cu toate acestea, mai sunt şi cazuri în care sunt pronunţate hotărâri netemeinice sau
nelegale, fie datorită unor greşeli săvârşite de către instanţele de judecată sau de alte organe cu
activitate jurisdicţională cu prilejul aprecierii împrejurărilor de fapt ori a greşitei aplicări a legii la
cauza dedusă judecăţii, fie datorită insuficienţei materialului probator sau unei greşite apărări a
uneia dintre părţi. Pentru a asigura înlăturarea unor asemenea greşeli, legea a creat posibilitatea
controlului judiciar, instituind diferite căi de atac, prin a căror exercitare se poate solicita verificarea
celor considerate nelegale sau netemeinice şi înlăturarea erorilor săvârşite. Acesta constituie scopul
căilor de atac.
Daca prin lege nu se prevede altfel, hotararea prin care s-a solutionat plangerea poate fi
atacata numai cu apel. Apelul se solutioneaza de sectia de contencios administrativ si fiscal a
tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi sustinute si oral in fata
instantei. Apelul suspenda executarea hotararii.
Anterior acestei prevederi, calea de atac era recursul.