UNIVERSITATEA DE VEST"VASILE GOLDIȘ"DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

PROGRAMUL DE STUDII: DREPT

DREPT
CONTRAVENȚIONAL

Curs universitar

Lect. univ. dr. Tăut Ioan Liviu

2020
Cap. I
LEGEA CONTRAVENȚIONALĂ ȘI CONTRAVENȚIA
1. Scopul legii contravenționale
2. Definiția contravenției
3. Domeniul reglementării actelor normative contravenționale
4. Legalitatea stabilirii și sancționării contravențiilor
5. Intrarea în vigoare a legii contravenționale
6. Test
I.1 Scopul legii contravenționale
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,
scopul legii contravenționale este Acela de a apăra valorile sociale care nu sunt
ocrotite prin legea penală. Considerăm că legiuitorul a dorit să sublinieze
corelațiile existente între cele două categorii de legi penale și contravenționale în
sensul că una și aceeași faptă nu poate fi considerate atât infracțiune, cât și
contravenție.
Dispoziția legală menționată mai sus trebuie interpretată în sensul că legea
contravențională apără anumite relații de apărare socială, care nu pot forma în
același timp și obiect al ocrotirii dreptului penal.
Dacă, totuși, aceeași faptă ar întruni atât elementele unei norme
contravenționale, cât și pe cele ale unei norme penale, fapta va fi considerată
numai infracțiune, iar făptuitorul va fi sancționat exclusiv penal, deoarece
infracțiunea și contravenția sunt specii de ilicit care sunt guvernate de reguli
comune (legalitatea incriminării și a sancțiunilor, umanismul etc.). Mai exact,
dreptul penal împrumută dreptului contravențional principiile și unele instituții ale
sale, lucru explicabil dacă avem în vedere natura comună a celor două forme de
ilicit (contravenția și infracțiunea).
Din perspectiva gradului de pericol social diferit pe care, teoretic, îl prezintă
cele două forme de ilicit: infracțiunea și contravenția, deosebirile dintre acestea nu
pot fi decât de ordin cantitativ. Contravențiile sunt fapte antisociale care prezintă
un grad de pericol social mai redus decât infracțiunile. De aceea aceste două forme
de ilicit au aceeași structură generică, atât din punct de vedere obiectiv, cât și din
perspectiva subiectivă. Nu există, spre exemplu, nici o deosebire substanțială în
ceea ce privește vinovăția făptuitorului. Chiar dacă se poate spune că infracțiunea
și contravenția apără valorile sociale împotriva celor mai periculoase
comportamente care le aduc atingere, nu se poate afirma totuși că dreptul
contravențional ocrotește valorile sociale care nu sunt protejate de legea penală,
deoarece una și aceeași valoare socială se poate bucura, dar sub aspecte diferite, de
o dublă (sau chiar multiplă, de pildă și civilă) ocrotire, penală și contravențională.
Dacă una și aceeași faptă ilicită nu poate fi atât contravenție, cât și
infracțiune, ea poate fi, infracțiune sau contravenție și orice altă specie de faptă
ilicită. De pildă, fapta unui conducător auto profesionist constând în depășirea
limitei de viteză admise, constituie atât contravenție, cât și abatere disciplinară.
Din cele ce preced se desprinde ideea că dreptul contravențional are caracter
subsidiar fată de dreptul penal, deoarece incriminările de natură contravențională
intervin numi în măsura în care aceeași faptă nu este incriminată de legea penală.
De altfel, Curtea europeană a drepturilor omului consideră că cele mai multe
contravenții au natură penală.
Consecințele juridice rezultate ca urmare a corelației dintre infracțiune li
contravenție: inadmisibilitatea coexistenței, în privința uneia și aceleași fapte, a
răspunderii penale și a răspunderii contravenționale; inadmisibilitatea stabilirii
unor sancțiuni contravenționale mai severe decât cele penale.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fapta
contravențională este considerată , de regulă, o faptă de natură penală, indiferent de
calificarea existentă în dreptul intern. Această concepție europeană ar trebui să fie
avută în vedre și de către legiuitorul român, fie în sensul adoptării unui Cod de
procedură contravențională, în care să se prevadă principiile dreptului procesual
penal, fie să se prevadă, cu unele adaptări determinate de specificul materie, ca
fiind aplicabil domeniului dreptului contravențional Codul de procedură penală.
Curtea europeană a drepturilor omului raportează noțiunea de materie penală
la trei criterii: calificarea internă; natura faptei incriminate; scopul și severitatea
sancțiunii.
Criteriul calificării interne înseamnă că instanța europeană va califica la fel
ca legislația internă o faptă considerată că are natură penală potrivit acesteia. În caz
contrar, Curtea poate trece peste primul criteriu. Celelalte criterii sunt folosite de
Curte numai dacă dreptul intern penal nu cuprinde în domeniul său
comportamentul examinat.
 Criteriu naturii faptei sancționate presupune o verificare a destinației normei
care incriminează fapte în discuție. În ipoteza în care norma incriminatoare
analizată are destinatari necalificați, aceasta trebuie considerată că aparține
dreptului penal.
Cel de-al treilea criteriu, cel al scopului și gravității sancțiunii aplicate,
presupune un dublu examen. Primul se referă la finalitatea sancțiunii aplicate, ceea
ce înseamnă că fapta este considerată că aparține domeniului dreptului penal, dacă
sancțiunea are caracter punitiv (aflictiv) sau preventiv. Iar în cazul în care
sancțiunea aplicată are un caracter prevalent reparator fapta trebuie exclusă din
materia dreptului penal. Alt examen ce urmează a fi efectuat pentru determinarea
naturii faptei se referă la gravitatea (severitatea) sancțiunii aplicate făptuitorului.
Indiferent de calificare existentă în dreptul intern – contravenție sau
infracțiune, dacă prin scopul și gravitatea sancțiunii aplicate făptuitorului fapta
ilicită este apreciată că are natură penală, cel acuzat trebuie să beneficieze de toate
drepturile prevăzute de Convenția europeană a drepturilor omului (acces la justiție,
imparțialitate etc.).
I.2 Definiția contravenției
Definiția generală legală a contravenției se găsește în art. 1 alin. (2) din O.G. nr.
2/2001, conform căruia: Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție,
stabilită și sancționată (s. n.) prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau,
după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al
sectorului Municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General
al Municipiului București.
În limbajul curent, uneori, prin termenul "contravenție se înțelege orice faptă
ilicită, adică orice acțiune sau inacțiune prin care se încalcă o regulă juridică sau de
altă natură (de exemplu, referitoare la desfășurarea unui joc sportiv). Această
semnificație nu poate fi acceptată în domeniul dreptului, deoarece contravenția este
numai una dintre speciile de fapte ilicite. De asemenea, contravenția este fapta care
încalcă o normă juridică, în timp ce regulile extrajuridice care reglementează
anumite activități sportive, culturale sau de altă natură, exceda nu numai sferei
contravențiilor, ci chiar și oricărei categorii juridice.
I.3 Domeniul reglementării actelor normative contravenționale
În accepțiunea art. 1 din O.G. nr. 2/20001 legea contravențională este orice
normă juridică cu caracter contravențional cuprinsă în actele normative acolo
indicate. Sensul specific al noțiunii de lege contravențională stabilit în art. 1 se
justifică în temeiul faptului că materia dreptului contravențional, alături de materia
dreptului penal, este o materie care trebuie reglementată strict, astfel încât să fie
evitat orice arbitrariu cu ocazia adoptării, interpretării și aplicării ei.
Enumerarea actelor normative, cuprinsă în art. 1 al O.G. nr. 2/2001, este una
exhaustivă. Sigur, nu excludem posibilitatea ca printr-o lege specială să fie
recunoscute, ca izvoare de drept contravențional, și alte acte normative, menționate
în cuprinsul legii speciale.
Ierarhia izvoarelor formale ale dreptului contravențional se prezintă astfel: 1.
Constituția; 2. Legile organice și ordonanțele edictate în domeniul legilor organice;
3. Legile ordinare și legile simple ale Guvernului; 4. Hotărârile Guvernului; 5.
Hotărârile consiliilor județene și cele ale Consiliului General al Municipiului
București; 6. Hotărârile consiliilor locale.
Un act normativ cu forță juridică inferioară nu poate droga de la prevederile
unui act normativ cu forță juridică superioară. De exemplu, o hotărâre a Consiliului
General al Municipiului București nu poate conține prevederi care se abat de la
cele din cuprinsul O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 2/2001, prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale
Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate.
Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc
și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora
le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt
stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.
Consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București pot stabil și
sancționa în următoarele domenii: salubritate; activitatea din piețe, curățenia și
igienizarea acestora; întreținerea parcurilor și a spațiilor verzi, a spațiilor de joacă
pentru copii; amenajarea și curățenia spațiilor din jurul blocurilor de locuințe,
precum și a terenurilor virane; întreținerea bazinelor și obiectivelor sportive aflate
în administrarea lor; întreținerea străzilor și a trotuarelor, a școlilor și altor instituții
de educație și cultură, întreținerea clădirilor, împrejmuirilor și a altor construcții;
depozitarea și colectarea gunoaielor și a resturilor menajere.
Consiliul General al Municipiului București poate stabili și alte domenii de
activitate din competența consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot
stabili și contravenții.
 Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor
Municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea
principiilor prevăzute mai sus, sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanța
de contencios administrativ competentă, la cererea oricărei persoane interesate.
Prin hotărâre a Consiliului general, nu se pot stabili și sancționa contravenții
în domeniile expres prevăzute în competența consiliilor sectoarelor, deoarece
posibilitatea extinderii competenței nu implică și restrângerea acesteia. Fiind vorba
de competența materială specială, posibilitatea restrângerii domeniului trebuie
prevăzută expres, în principal pentru considerentul că există riscul unor
reglementări paralele. Pe de altă parte, în cazul delegării de competențe din partea
Consiliului general al Municipiului către sectoare, autoritatea delegantă poate
oricând să revină asupra transferului de putere.
I.4 Legalitatea stabilirii și sancționării contravențiilor
Conform art. 3 din O.G. nr. 2/2001, actele normative prin care se stabilesc
contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și
sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancțiunii
cu amenda se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote
procentuale din anumite valori; se pot stabili și tarife de determinare a
despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor.
Legalitatea în materia dreptului contravențional are un caracter special,
asemănător dreptului penal, în doctrină vorbindu-se despre legalitatea
contravenționalizării. Această asemănare este dată de două elemente: legalitatea
prevederii faptei ce constituie ilicit și legalitatea sancțiunilor.
Nesocotirea principiului legalității înseamnă fie retroactivitatea legii, fie
extinderea aplicării sale prin analogie, care nu pot fi admise într-un stat de drept.
I.5 Intrarea în vigoare a legii contravenționale
Dispozițiile din actele normative prin care se stabilesc și se sancționează
contravențiile intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, iar în
cazul hotărârilor consiliilor locale sau județene, punerea în aplicare se face și cu
respectarea condițiilor prevăzute în Legea administrației publice locale nr.
215/2001.
În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai
scurt, dar nu mai puțin de 10 zile.
 Hotărârile autorităților administrației publice locale sau județene, prin care
se stabilesc și se sancționează contravenții, pot fi aduse la cunoștința publică prin
afișare sau prin orice altă formă de publicitate în condițiile Legii nr. 215/2001.

I.6 Test
Exemple de subiecte teoretice:
1. Domeniul reglementării actelor normative contravenționale;
2. Definiția generală a contravenției
Exemplu de test tip grilă:
1. Contravențiile pot fi stabilite și sancționate:
a) Prin hotărâri ale guvernului;
b) Prin ordine ale primarilor;
c) Prin decrete prezidențiale.
Cap. II
SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE
1. Considerații privind sancțiunile contravenționale generale (principale,
complementare, măsuri tehnic-administrative)
2. Avertismentul
3. Amenda
4. Prestarea unei activități în folosul comunității
5. Test
II.1 Considerații privind sancțiunile contravenționale generale (principale,
complementare, măsuri tehnic-administrative)
Sancțiunile contravenționale sunt principale si complementare.
Sancțiunile contravenționale principale sunt:
- avertismentul;
- amenda contravențională;
- prestarea unei activități în folosul comunității.
Sancțiunile complementare sunt:
 - confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
- suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației
de exercitare a unei activități;
- închiderea unității;
- blocarea contului bancar;
- suspendarea activității agentului economic;
- retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru
activități de comerț exterior, temporar sau definitiv;
- desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
Prin legi speciale pot fi stabilite și alte sancțiuni principale sau
complementare
Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al
faptei săvârșite. Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și
gravitatea faptei. Pentru una sau aceeași contravenție se poate aplica numai o
sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni
complementare.
În unele acte normative, alături de sancțiunile contravenționale, sunt
prevăzute anumite măsuri tehnic-administrative. Astfel, conform art. 97 din
O.U.G. nr. 195/2002, pe lângă sancțiunile contravenționale, polițistul rutier
dispune și una din următoarele măsuri tehnic-administrative:
- reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori
de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora;
- retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau
înregistrare ori a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
- anularea permisului de conducere;
- ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.
II.2 Avertismentul
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul constă în atenționarea
verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite,
însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplică
în cazul în care fapta este de o gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în
cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede
această sancțiune.
În practică, agenții constatatori abuzează, deoarece aplică amenzi contravenționale
chiar și celor mai neînsemnate contravenții. Sancțiunea contravențională nu
reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare
a unui spirit de responsabilitate. În cazul plângerilor contravenționale prin care se
invocă netemeinicia aplicării sancțiunii amenzii contravenționale, instanța poate
dispune înlocuirea acesteia cu avertismentul.
Avertismentul este o variantă modernă a sancțiunii mustrării, sancțiune
morală aplicată în dreptul roman (severa interlocutio), în dreptul canonic (monitio
si censura) și în dreptul medieval (blame).
Avertismentul se adresează oral, atunci când contravenientul este prezent la
constatarea contravenției, și este aplicat de agentul constatator. În celelalte cazuri,
avertismentul se socotește executat prin comunicarea procesului –verbal de
constatare a contravenției, cu rezoluția corespunzătoare.
II.3 Amenda
Amenda contravențională are caracter administrativ. Amenda
contravențională este o sancțiune pecuniară ce afectează contravenientul prin
diminuarea patrimoniului acestuia, fapt pentru care a fost denumită sancțiune
patrimonială. Amenda contravențională constă în luarea silită din patrimoniul
contravenientului a unei sume de bani și trecerea acesteia în patrimoniul statului
sau al unităților administrativ-teritoriale.
Limita minimă a amenzii contravenționale este de 25 lei, iar limita maximă
nu poate depășii:
- 100.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin lege și ordonanță;
- 50.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului;
- 5.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor
județene ori ale Consiliului General al Municipiului București;
- 2.500 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale
ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului
București.
Sumele provenite din amenzile aplicate în conformitate cu legislația în
vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate,
potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale și amenzile privind
circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.
 Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate
cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.
În prezent, conform Constituției, amenda contravențională nu mai poate fi
transformată în închisoare contravențională, dar poate fi înlocuită cu prestarea
unei activități în folosul comunității. Potrivit art. 23 alin. (13) din legea
fundamentală, sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală,
ceea ce înseamnă că, atâta timp cât contravențiile rămân în afara dreptului penal,
închisoarea nu poate fi aplicată pentru contravenții.
II.4 Prestarea unei activități în folosul comunității
Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin
lege sau ordonanță și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore și se
stabilește numai alternativ cu amenda. În toate cazurile, aplicarea sancțiunii se face
de către instanța de judecată.
În ipoteza în care contravenientul nu a achitat amenda în 30 de zile de la rămânerea
definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care
face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază
teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea
obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității,
ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate
acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a
amenzii.
În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut mai
sus, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea
unei activități în folosul comunității.
Regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității
este stabilit prin O.G. nr. 55/2002. Conform art. 2 din această lege, activitatea în
folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea
locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și
igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii
ți bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor
așezăminte social-culturale.
 Iar potrivit art. 3 din O.G. nr. 55/2002, sancțiunea prestării unei activități în
folosul comunității se execută după programul de muncă ori, după caz, programul
școlar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore și 300 de ore, de
maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.
În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancțiunea în
fiecare zi din cursul săptămânii, iar autoritățile publice locale, prin persoanele
împuternicite, pot asigura supravegherea activității contravenientului, durata
maximă de lucru nu poate depăși 8 ore pe zi.

Exemple
În practica de judecată nu a existat un punct de vedere unitar în legătură cu
interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța guvernului
nr. 2/2001 referitor la posibilitatea de a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii
contravenționale, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității,
atunci când această din urmă sancțiune nu este prevăzută, prin lege, alternativ cu
amenda.
Astfel, unele instanțe au respins cererile de înlocuire a sancțiunii amenzii cu
sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul
comunității, fie atunci când contravențiile săvârșite nu erau prevăzute și
sancționate prin lege sau ordonanțe ale Guvernului, fie atunci când, deși
contravențiile erau prevăzute prin acte normative elaborate de Parlament ori
Guvern, prin delegare legislativă, totuși acestea nu erau sancționate în modalitatea
prevăzută la art. 9 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Alte
instanțe, dimpotrivă, au dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu
sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, fie în condițiile în care
contravenția a fost aplicată pentru această din urmă sancțiune nu era prevăzută de
lege, ci prin hotărâri ale Guvernului sau hotărâri ale autorităților administrației
publice locale ori județene, fie în situațiile în care legile speciale sau ordonanțele
Guvernului se stabileau contravențiile pentru care s-a aplicat amenda nu
prevedeau, alternativ, și sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Prin Decizia nr. 7/2010 Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,
au statuat ca dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, se
interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu
sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul
comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate
prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă
actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu
sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

II. 5 Test
Exemple de subiecte teoretice:
1. Examinați sancțiunea amenzii;
2. Analizați prestarea unei activități în folosul comunității.
Exemplu de test tip grilă:
1. Amenda în cazul contravențiilor sancționate prin hotărâri ale Guvernului nu
poate depăși:
a) 100.000 lei
b) 50.000 lei
c) 1000.000 lei.
Cap. III
UNITATEA CONTRAVENȚIONALĂ
III.1 Unitatea contravențională
A. Forme. Unitatea contravențională poate fi legală sau naturală. Formele
unității naturale contravenționale sunt: contravenția simplă instantanee,
contravenția continuă și contravenția deviată. Formele unității legale
contravenționale sunt: contravenția complexă, contravenția progresivă și
contravenția (fapta) repetată (de obicei).
B. Contravenția simplă instantanee. Contravenția simplă este acea formă a
unității naturale de contravenție care constă în efectuarea unei singure
acțiuni (inacțiuni) instantanee ce produce un singur rezultat în baza unei
decizii delictuale unice.
C. Contravenția continuă. Contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea
formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp
a elementului material (acțiunii sau inacțiunii) și a procesului de producere a
rezultatului, până la un moment viitor consumării, când activitatea
 contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a
declanșat activitatea. Contravenția continuă este una dintre formele unității
contravenționale care cunoaște o evoluție temporală, datorată extensiei în
timp a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii
obiective a contravenției. O.G. nr. 2/2001 definește contravenția continuă în
art. 13 alin. (2) în termenii următori: contravenția este continuă în situația în
care încălcarea obligației legale durează în timp. Identificarea contravențiilor
continue se face diferit, în funcție de împrejurare dacă elementul material
îmbracă forma acțiunii sau a inacțiunii. În ceea ce ne privește, considerăm
că, în cazul contravenției continue – indiferent de forma elementului
material – criteriul ce trebuie utilizat, în mod principal, este criteriul
definiției legale. De asemenea, nu are caracter continuu contravenția
constând în nedepunerea declarației de venit de către persoana care are
această obligație. Spre deosebire de contravenția simplă instantanee,
contravenția continuă nu se autonomizează în momentul consumativ,
deoarece activitatea contravențională se prelungește în timp după momentul
consumării până la o altă dată, denumită epuizarea contravenției. Momentul
consumativ al contravenției continue are loc la data la care este realizată
latura obiectivă a faptei, dar epuizarea acesteia va avea loc la o altă dată,
respectiv când dinamica contravențională s-a sfârșit. Orice contravenție
continuă trebuie analizată atent sub aspectul datei săvârșirii, care coincide cu
momentul încetării activității ilicite. De exemplu, dacă un președinte al
asociației de locatari nu a îndeplinit formalitățile pentru constituirea
asociației de proprietari până la data demisiei din funcție, el răspunde
contravențional pentru fapta continuă, care se consideră comisă la data
demisiei sale. În practica judiciară, pe bună dreptate, s-a decis că epuizarea
contravenției continue are loc la data constatării, moment la care aceasta se
autonomizează prin intermediul actului constatator, dacă epuizarea nu
avusese loc anterior. Dacă activitatea contravențională încetase anterior, data
săvârșirii coincide cu momentul când activitatea ilicită a fost oprită,
indiferent de cauze. În cazul unui contract de intermediere în asigurări,
încheiat de către o persoană juridică care nu are autorizație de funcționare,
contravenția este continuă, aceasta epuizându-se la data expirării
contractului de intermediere, iar nu la momentul încheierii contractului.
D. Contravenția deviată. Pot fi cazuri în care elementul material al unei
contravenții să fie deturnat de la obiectul sau persoana vizată de către
făptuitor sau rezultatul să se producă în alt mod decât cel conceput, ceea ce
 înseamnă că se poate analiza conținutul unei alte contravenții decât cea
vizată de făptuitor (aberratio ictus; aberratio causae; error in personam sau
error in rem). Într-un asemenea caz avem o contravenție deviată.
E. Contravenția complexă. Contravenția complexă este acea formă a unității
legale contravenționale care reunește în conținutul său mai multe
contravenții sau în care este absorbită, ca element constitutiv ori ca element
circumstanțial agravant, o altă contravenție. Contravenția complexă este mai
rar întâlnită în peisajul contravențiilor, comparativ cu celelalte forme ale
unității contravenționale. De altfel, ea nici nu este reglementată în legea
contravențională generală.
F. Contravenția (fapta) de obicei (repetată). Definim contravenția (fapta) de
obicei (repetată) ca fiind acea formă a unității contravenționale al cărei
element material este alcătuit din mai multe acte materiale de același fel,
care altfel sunt nerelevante contravențional.
G. Contravenția progresivă. Contravenția progresivă este acea formă de unitate
legală contravențională al cărei element material sau rezultat se amplifică
astfel încât are loc o schimbare de încadrare juridică a faptei, într-o altă
contravenție mai gravă. În cazul contravenției progresive, contravenientul,
după ce realizează forma tip a unei contravenții, ajunge la o formă
amplificată a acesteia.
H. Contravenția continuată. În practica judiciară a fost recunoscută și existența
contravenției continuate, în ipoteza în care, în baza unei rezoluții
contravenționale unice, au fost comise mai multe fapte care fiecare în parte
realizau conținutul aceleași contravenții.
III.2 Test
Exemple de subiecte teoretice:
1. Examinați două forme ale unității contravenționale;
2. Dați un exemplu de contravenție continuă.
Exemplu de test tip grilă:
1. Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile
contravenționale se cumulează:
a) fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru
contravenția cea mai gravă;
b) fără a putea depăși maximul general al amenzii;
c) fără a putea depăși 1000.000 lei.
 Cap. IV
PLURALITATEA DE CONTRAVENȚII
IV.1 Concursul de contravenții
IV.1.1 Noțiunea de pluralitate de contravenții
Conform art. 10 din O.G. nr. 2/2001, dacă aceeași persoană a săvârșit mai
multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Când
contravențiile au fost constatate prin proces-verbal, sancțiunile contravenționale se
cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru
contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit pentru prestarea
unei activități în folosul comunității.
Pluralitatea de contravenții poate fi definită ca fiind acea formă a pluralității
contravenționale ce există atunci când o persoană săvârșește două sau mai multe
contravenții.
Ceea ce determină calificarea unei pluralități de fapte ca fiind o pluralitate
de contravenții este identitatea persoanei făptuitorului, respectiv aceeași persoană
săvârșește mai multe contravenții. Legătura in personam este singura care
interesează în materia pluralității de contravenții, celelalte relații pot, eventual,
caracteriza sau particulariza pluralitatea, dar nu au nici un impact asupra existenței
sau inexistenței pluralității de contravenții.
Biografia contravențională a contravenientului este foarte importantă pe
planul individualizării sancțiunilor contravenționale. Săvârșirea mai multor
contravenții de către aceeași persoană, în special dacă sunt comise la intervale de
timp diferite, probează un indice de incorigibilitate ridicat, de care trebuie să se
țină seama cu ocazia individualizării sancțiunilor contravenționale.
Folosind criteriul caracterului irevocabil sau nu al actului de constatare a
contravenției, pluralitatea de contravenții poate îmbrăca forma concursului de
contravenții, dacă acestea au fost săvârșite înainte de a fi stabilită irevocabil
existența uneia dintre contravenții, sau forma recidivei, în cazul în care
contravenientul săvârșește o nouă contravenție după ce a fost sancționat irevocabil
pentru o altă contravenție.
IV.1.2 Analiza concursului de contravenții
A. Definiție. Definim concursul de contravenții ca fiind acea formă a pluralității
de contravenții ce există în situația în care o persoană săvârșește cel puțin
două contravenții, înainte de constatarea irevocabilă a existenței vreuneia
dintre ele.
B. Condițiile concursului de contravenții. Din definiția concursului de
contravenții se pot desprinde condițiile sale de existență. Sunt condiții de
existență ale concursului de contravenții următoarele:
1) Săvârșirea a cel puțin două contravenții. Concursul d contravenții există
numai dacă s-au săvârșit cel puțin două contravenții. Dacă în cadrul
pluralității de fapte săvârșite numai una întrunește condițiile contravenției,
nu suntem în prezența concursului, ci a unității contravenționale. Pluralitatea
de contravenții poate îmbrăca oricare dintre formele unității naturale sau
legale de contravenție. Pluralitatea de contravenții se poate realiza indiferent
de felul contravențiilor sau de gravitatea acestora, precum și independent de
timpul în care au fost săvârșite. De asemenea, nu are relevanță locul
săvârșirii contravențiilor ce constituie pluralitatea. Pentru a fi contravenție, o
faptă trebuie analizată prin prisma trăsăturilor esențiale ale contravenției și a
conținutului normei care o descrie. Prin urmare, pentru ca o faptă să fie
contravenție, trebuie să fie prevăzută de legea contravențională, să fie
săvârșită cu vinovăție și să realizeze conținutul normei contravenționale. Nu
este contravenție, spre exemplu, o faptă prevăzută de legea contravențională,
săvârșită în condițiile unei cauze justificative, cum ar fi legitima apărare,
starea de necesitate sau cazul fortuit.
2) Săvârșirea contravențiilor de către aceeași persoană. Pentru existența
concursului de contravenții este necesară condiția ca faptele ce constituie
pluralitatea să fie săvârșite de către aceeași persoană. Această condiție este
singura legătură necesară pentru ființa concursului de contravenții (in
personam). Condiția pe care o examinăm nu exclude ca la săvârșirea
contravențiilor ce formează pluralitatea să mai participe și alte persoane
decât persoana celui care realizează condiția. Alături de aceasta pot contribui
și alți participanți, în calitate de autori, coautori, instigatori sau complici, iar
contravenientul ce săvârșește concursul poate avea și el oricare dintre aceste
calități.
3) Săvârșirea a cel puțin două dintre contravenții mai înainte de constatarea
irevocabilă a existenței vreuneia dintre ele. Pentru existența concursului de
contravenții trebuie ca cel puțin două dintre contravențiile care realizează
pluralitatea să săvârșite mai înainte de constatarea irevocabilă a existenței
vreuneia din ele. Prin această condiție se face demarcarea între concursul de
contravenții și recidiva. Dar, menționăm că existența acestora în privința
aceleași persoane nu este exclusă, deoarece cele două forme ale pluralității
de contravenții pot coexista. Constatarea existenței unei contravenții este
certă în momentul în care împotriva actului ce o constată nu mai poate fi
exercitată vreo cale ordinară de atac. Împotriva procesului-verbal de
constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere la
judecătorie în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării
acestuia. Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi
atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la secția contencios
administrativ a tribunalului. Rămânerea irevocabilă a hotărârii de soluționare
a plângerii contravenționale are loc când nu mai pot fi sau nu sunt exercitate
alte căi de atac.
4) Cel puțin două dintre contravenții să poată fi constatate. Condiția pe care o
examinăm aici, nu este una de existență a concursului de contravenții, ci una
care șine de tratamentul sancționator al concursului de contravenții. Altfel
spus, chiar dacă există o pluralitate de contravenții, comisă de aceeași
persoană, mai înainte de a fi intervenit un act de constatare irevocabil, pentru
vreuna dintre ele, este posibil ca numai una dintre contravenții să poată fi
constatată. Cazurile în care nu se poate aplica tratamentul sancționator al
concursului de contravenții, deși există pluralitate de contravenții, sunt acele
împrejurări care împiedică organul constatator sau determină instanța de
judecată să constate, respectiv să nu rețină contravenția. Aceste împrejurări
pot fi denumite cauze de nesancționare. Cauzele de nesancționare sunt:
actele de clemență, lipsa plângerii prealabile, retragerea plângerii prealabile,
împăcarea părților, prescripția constatării și aplicării sancțiunii etc.
C. Sancționarea concursului de contravenții. Conform art. 10 alin. (1) din O.G.
nr. 2/2001, dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții,
sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Iar, potrivit alin. (2) al
aceluiași articol, când contravențiile au fost constatate prin același proces -
verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși
maximul amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz,
maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru prestarea unei
 activități în folosul comunității. Legea contravențională română a consacrat
sistemul cumulului sau al adiționării. Practic, sistemul sancționator al
concursului de contravenții este diferit în funcție de împrejurare dacă
pluralitatea de contravenții este sau nu constatată printr-un singur proces-
verbal.
IV.2 Recidiva contravențională
IV.2.1 Noțiunea recidivei
Deși nu are importanța pe care o prezintă în domeniul penal, recidiva
prezintă interes și pentru materia dreptului contravențional, în special în cazul
contravențiilor care trebuie înscrise în cazierul fiscal al contribuabililor.
Cazierul fiscal se organizează de Ministerul Finanțelor Publice la nivel central
și la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului
București și al Direcției generale de administrare a marilor contribuabili.
Începând cu data de 1 ianuarie 2009, unitățile teritoriale competente sunt
direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București,
Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, administrațiile
finanțelor publice ale municipiilor, precum și cele ale sectoarelor municipiului
București.
În accepțiunea curentă, cuvântul recidivă are sensul de a comite o greșeală
încă o dată sau recădere în greșeală. Deosebirea formală a recidivei față de
concursul de contravenții se referă la existența unui act irevocabil de constatare
a existenței unei contravenții, constatarea anterioară săvârșirii noii contravenții.
Dar între cele două forme ale pluralității de contravenții este și o diferență de tip
simptomatic, în sensul că recidivistul relevă incorigibilitate față de sancțiunea
care i-a fost aplicată. De multe ori contravenienții se specializează în săvârșirea
unei specii de contravenții, specializare care determină o periculozitate foarte
ridicată a acestei categorii de contravenții.
Recidiva contravențională nu se confundă cu antecedentul contravențional,
care este genul proxim al recidivei, pentru că nu toate tipurile de contravenții
stabilite atrag existența stării de recidivă, ci numai cele de o anumită gravitate.
De asemenea, recidivistul nu este același cu făptuitorul-contravenient primar,
care este orice persoană ca a fost sancționată irevocabil pentru o contravenție,
chiar dacă această contravenție nu realizează condițiile de existență a recidivei.
Deosebirea între contravenienții primari și contravenienții recidiviști este
 importanța pe planul individualizării sancțiunilor contravenționale, deoarece
tratamentul sancționator al recidiviștilor trebuie să fie mai sever decât cel
aplicabil contravenienților primari. În structura recidivei intră doi factori, și
anume: actul de constatare și sancționare irevocabilă și săvârșirea unei noi
contravenții. Factorii recidivei sunt numiți în doctrină și termenii recidivei.
Termenii recidivei se pot înfățișa în mai multe feluri în funcție de mai multe
ipoteze, determinate de sancțiunea pentru contravenția anterioară, de forma
vinovăției agentului, de pedeapsa pentru noua infracțiune etc.
IV.2.2 Analiza recidivei
A. Condițiile recidivei. Pentru existența recidivei trebuie îndeplinite condițiile
prezentate în continuare.
a) Existența unui act irevocabil de constatare și sancționare a contravenției.
Sancțiunea poate fi de orice natură. Actul constatator poate fi încheiat de
orice agent constatator competent, potrivit legii. Nu are relevanță dacă
sancțiunea a fost aplicată pentru unitate sau pluralitate contravențională.
Condiția pe care o analizăm este îndeplinită și dacă sancțiunea privativă de
libertate a fost grațiată, în baza unui act de clemență individual sau colectiv.
În cazul în care contravenientul săvârșește noua contravenție înainte de
rămânerea irevocabilă a documentului de sancționare (auctoritas rei
judicata), pluritatea de contravenții va îmbrăca forma concursului de
contravenții. De asemenea, dacă documentul de sancționare a fost desființat
sau casat, devin incidente regulile concursului de contravenții, deoarece
desființarea sau casarea unei hotărâri produce efecte retroactive. Dacă
desființarea sau casarea sunt parțiale trebuie văzut dacă, în urma
desființării, rămâne vreo contravenție care îndeplinește cerințele legale ale
primului termen al recidivei.
b) Contravenția pentru care există actul irevocabil de constatare și sancționare
să nu fie dintre cele de care nu se ține seama la stabilirea stării de recidivă.
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea
cazierului fiscal republicată, la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama
de situațiile în care:
-faptele pe care le-a săvârșit contribuabilul nu mai sunt sancționate de lege;
-a intervenit reabilitarea;
-nu a mai săvârșit fapte de natura celor prevăzute la art. 2 din Ordonanță,
într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a actului prin care au
fost sancționate aceste fapte;
 -a intervenit decesul, respectiv radierea contribuabilului.
c) Săvârșirea unei noi contravenții. Săvârșirea unei noi contravenții trebuie
să aibă loc după ce actul constatator și sancționator a devenit irevocabil.
Făptuitorul devine recidivist la data la care a săvârșit noua contravenție,
indiferent de momentul în care este constatată contravenția nouă sau când a
fost constatată prima contravenție. În cazul în care făptuitorul săvârșește în
stare de recidivă două sau mai multe contravenții, suntem în prezența unei
plurirecidive, iar nu a unei recidive unice cu al doilea termen plural.
d) Noua contravenție să fie săvârșită de aceeași persoană. Elementul care
leagă pluralitatea de contravenții în forma recidivei este persoana
contravenientului. Dacă fapta este contravenție, condiția pe care o analizăm
este îndeplinită indiferent de calitatea pe care a avut-o la comiterea
contravenției.
B. Sancționarea recidivei. În dreptul contravențional, de regulă, recidiva nu este
reglementată și nici nu este sancționată. Sigur că agentul constatator va lua în
considerarea biografia contravențională a contravenientului. Deși, în cazul
contravenienților recidiviști, legiuitorul nu a instituit o cauză de agravare a
sancțiunii, totuși legea prevede anumite incapacități, interdicții și decăderi,
privitoare la contravenienții care recidivează. De asemenea, în cazul anumitor
contravenții, cum sunt cele cu privire la piața de capital la art. 275 alin. (2) din
Legea nr. 297/2004, agentul constatator este obligat să aplice un tratament
sancționator mai sever celor care, în decurs de 3 ani de la comiterea unei
contravenții, au săvârșit din nou contravenții prevăzute de aceeași lege.
IV.3 Test
Exemple de subiecte teoretice:
1. Examinați concursul de contravenții;
2. Analizați recidiva contravențională.
Exemplu de test grilă:
1. Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile
contravenționale se cumulează:
a) fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru
contravenția cea mai gravă;
b) fără a putea depăși maximul general al amenzii
 c) fără a putea depăși 100.000 lei.

Cap V
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL
CONTRAVENȚIONAL AL FAPTEI
V.1 Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei
Dreptul contravențional nu reglementează conținutul cauzelor de inexistență
a contravenției, ceea ce înseamnă că acestea vor fi incidente în condițiile prevăzute
de Codul penal. O faptă va fi contravenție numai dacă realizează toate elementele
cerute de lege, și anume trăsăturile esențiale ale contravenției și componentele
conținutului acesteia. Și legea generală contravențională cuprinde o exprimare
echivalentă celei din Codul penal, folosind expresia caracterul contravențional al
faptei este înlăturat, cu toate că, de fapt, acestea sunt cauze de inexistență a
contravenției. Cauzele de inexistență a contravenției trebuie delimitate de cauzele
de nerăspundere, numite în doctrină: cauze care înlătură răspunderea; cauze
exoneratoare de răspundere; cauze de impunitate; cauze de neresponsabilitate etc.
Cauzele de inexistență a contravenției sunt stări, situații sau împrejurări care
împiedică realizarea conținutului contravenției. În schimb, în cauzele de
nerăspundere contravențională, deși fapta este contravenție, ea nu atrage efectul
inevitabil, aplicarea sancțiunilor contravenționale. Problema aplicării sau
neaplicării sancțiunilor contravenționale este una subsecventă constatării existenței
contravenției, ceea ce înseamnă că dacă fapta nu este contravenție este exclusă
posibilitatea aplicării sancțiunilor de drept contravențional. Ordinea cercetării
situației de fapt începe cu verificarea existenței contravenției și numai dacă
răspunsul este pozitiv se continuă verificarea celorlalte elemente ale raportului
contravențional de conflict.
Cauzele de neaplicare a sancțiunilor contravenționale sunt acele stări, situații
sau împrejurări care determină imposibilitatea tragerii la răspundere (sancționării)
contravențională a contravenientului. Sunt cauze de nerăspundere contravențională,
de exemplu, moartea contravenientului, încetarea existenței persoanei juridice,
prescripția răspunderii contravenționale etc.
Enumerarea cauzelor de inexistență a contravenției este una enunțiativă,
exemplificativă, iar nu limitativă. Alături de cauzele de inexistență înscrise în O.G.
nr. 2/2001, mai sunt asemenea cauze și altele reglementate în alte norme sau care
rezultă din principiile dreptului contravențional. Iată câteva dintre acestea:
activitățile violente acceptate în cadrul unor jocuri sportive; intervențiile medicale;
consimțământul victimei, prealabil și pentru fapte ce lezează valori sociale de care
victima poate dispune; îndeplinirea unei îndatoriri legale sau de serviciu a
făptuitorului; ordinul unei autorități legitime etc.
Conform art. 11 din O.G. nr. 2/2001, caracterul contravențional al faptei este
înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau
morale, cazul fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt,
precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.
Minorul sub 14 ani nu răspunde contravențional. Pentru contravențiile săvârșite de
minorii care au împlinit 14 ani minimul și maximul amenzii stabilite în actul
normativ pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Minorul care nu a împlinit
vârsta de 16 ani nu poate fi sancționat cu prestarea unei activități în folosul
comunității. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se contată
numai de instanța de judecată.
V.2 Test
Exemple de subiecte teoretice:
1. Examinați cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei;
2. Analizați prescripția aplicării sancțiunilor contravenționale.
Exemplu de test grilă:
1. Termenul general al prescripției aplicării sancțiunilor contravenționale este
de:
a) 3 ani;
b) 1 an;
c) 6 luni.
Cap VI
CAUZELE CARE EXCLUD APLICAREA SANCȚIUNILOR
CONTRAVENȚIONALE SAU EXECUTAREA ACESTORA
VI.1 Cauzele care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale sau executarea
acestora
VI.1.1 Prescripția aplicării sancțiunii contravenționale

Prescripția aplicării sancțiunii contravenționale este o cauză ce stinge

raportul juridic contravențional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-
o perioadă de timp rezonabilă. Nu necesită vreo argumentare faptul că, pentru a fi
eficientă, răspunderea contravențională trebuie să intervină într-un moment cât
mai apropiat de cel al comiterii contravenției. Realizarea tardivă a tragerii la
răspundere contravențională înseamnă o nouă aducere în cadrul spiritual social al
faptei ce deja fusese uitată de societate. Prescripția aplicării sancțiunii
contravenționale este antidotul la acele cazuri când organele competente n-au
reușit, într-un timp optim, să restabilească ordinea de drept încălcată. Răspunderea
contravențională trebuie realizată prompt, din punct de vedere substanțial, și
operativ, din prisma procesual-contravențională. Contravenienții trebuie
descoperiți repede, judecați operativ și sancționați prompt.
În ciuda acestor reguli de drept, realitatea consemnează numeroase cazuri
în care realizarea răspunderii contravenționale nu este sau nu poate fi făcută într-
un timp rezonabil, ceea ce are ca efect ștergerea contravenției din memoria
socială. Tardivitatea aplicării sancțiunii este la fel de nocivă pentru societate ca și
nerealizarea tragerii la răspundere contravențională. Prescripția aplicării sancțiunii
contravenționale este o clauză care exclude răspunderea contravențională datorită
nerealizării acesteia în termenele stabilite de lege. Prescripția produce efecte
numai pe viitor (ex nunc) nu și pentru trecut (ex tunc) și nu are nici o consecință
asupra acțiunii civile. Acțiunea civilă este guvernată de reguli proprii, inclusiv
cele privind prescripția.
Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6
luni de la data săvârșirii faptei. În cazul contravenției continue termenul prevăzut
de lege curge de la dat constatării faptei, dacă în momentul constatării aceasta nu
era epuizată. Când fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit că ea
constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul în
care cauza s-a aflat în fața organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în fața
instanței de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenelor de prescripție.
Prescripția operează totuși dacă sancțiunea nu a fost aplicată ăn termen de 1 an de
la data săvârșirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea
sancțiunilor contravenționale (de exemplu, Legea nr. 50/1991 prevede un termen
de 2 ani).
Practica judiciară a fost neunitară în ceea ce privește prescripția în cazul
contravențiilor continue, în special cu privire la stabilirea datei săvârșirii
contravenției, precum și în ce privește efectele autorizației de construire obținute
în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora, în condițiile Legii nr.
50/1991 privind autorizarea construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea
locuințelor. Controversele au fost curmate prin Decizia nr. 7/2000, pronunțată în
Secții Unite de instanță supremă, ale cărei considerente sunt valabile și în prezent.
Fiind sesizată cu recurs în interesul legii, Curtea Supremă a reținut
următoarele: prin Legea nr. 50/1991 este prevăzut un termen de prescripție de 2
ani de la data săvârșirii faptei, dispoziții care se completează cu cele ale Legii nr.
32/1968. Dar prin nici o dispoziție a Legii nr. 32/1968 nu este reglementat
termenul în care trebuie constatată contravenția, ci se prevede numai la art. 13
alin. (1) că" aplicarea sancțiunii pentru contravenții se prescrie în termen de 3 luni
de la data săvârșirii faptei", fiind exceptate contravențiile la normele privind
impozitele, taxele, primele de asigurare prin efectul legii și disciplina financiară,
pentru care se menționează la alin. (4) al aceluiași articol că "aplicarea sancțiunii
se prescrie în termen de 1 an de la data faptei".
Unele instanțe au considerat că și în materia contravențiilor prevăzute de
Legea nr. 50/1991 termenul de prescripție este de 3 luni. Alte instanțe au
considerat că: prevederile Legii nr. 50/1991 având caracter special deroga de la
dispozițiile Legii nr. 32/1968, astfel că reglementările acesteia referitoare la
termenul de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale nu sunt aplicabile în
materia contravențiilor la Legea nr. 50/1991. Instanța supremă a considerat că
aceste din urmă instanțe au procedat corect. Aceasta a reținut că, ținându-se seama
de caracterul special al reglementărilor Legii nr. 50/1991, este evident că aplicarea
prevederilor acesteia are prioritate în raport cu aplicarea prevederilor Legii nr.
32/1968, care constituie norma cu caracter general în materia stabilirii și
sancționării contravențiilor.
 Cât privește data săvârșirii contravenției, unele instanțe au apreciat că
faptele prevăzute de Legea nr. 50/1991 se consumă instantaneu, deci
neconsemnarea datei săvârșirii faptei în procesul-verbal este sancționată cu
nulitatea. Dimpotrivă, alte instanțe au considerat că asemenea fapte nu se consumă
instantaneu, contravenientul săvârșind fapta de la momentul începerii construcției
până la terminarea acesteia.
Soluția corectă, în opinia instanței supreme, au pronunțat-o cele din urmă
instanțe, deoarece spre deosebire de Legea nr. 32/1968, care este legea-cadru de
stabilire și sancționare a contravențiilor, contravențiile prevăzute de Legea nr.
50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru
realizarea locuințelor constau în fapte a căror durată de săvârșire în timp este
evidentă, depinzând de parcurgerea unor etape de realizare a lucrărilor.
Ori, în raport cu această modalitate specifică privind săvârșirea faptei, care
îi imprimă caracter continuu, contravenția trebuie considerată că se comite pe
întregul parcurs al edificării construcției, (s.n.) astfel că ea poate fi sancționată din
momentul începerii lucrărilor și până la terminarea lor, iar în cazul construcțiilor
finalizate, până la împlinirea termenului înscris în art. 26 din Legea nr. 50/1991.
În concluzie, în cazul construcțiilor în curs de executare nu poate fi
considerată ca dată a săvârșirii faptei decât data constatării contravenției, iar în
cazul construcțiilor finalizate data săvârșirii faptei este cea a terminării
construcției, momente de la care trebuie calculată și curgerea termenului de
prescripție prevăzut la art. 26 din legea 50/1991.
Cu privire la autorizația de construcție, unele instanțe au considerat că
obținerea acesteia după constatarea contravenției atrage nulitatea procesului-
verbal. La fel, în cazul în care petiționarul dovedește că a efectuat demersuri
pentru eliberarea autorizației, obținând certificatul de urbanism ulterior constatării
contravenției.
Opinia Curții Supreme a fost, însă, că au procedat corect instanțele care au
considerat că obținerea autorizației de construire după finalizarea lucrărilor sau în
timpul executării acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei și nici efectele
procesului-verbal de constatare a contravenției.
S-a arătat că în Legea nr. 50/1991 se prevede posibilitatea ca organele care
au aplicat amenda să stabilească prin procesul-verbal de constatare a contravenției
un termen în care contravenientul să poată solicita și obține autorizația necesară.
O atare posibilitate însă, lăsată la aprecierea organelor care constată că lucrările
îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru eliberarea unei autorizații, are
efecte limitate, circumscrise doar la edificarea construcției, reglementarea din
partea finală a alineatului menționat precizând în această privință că "măsurile de
desființare a construcțiilor vor fi dispuse numai după expirarea termenului
stabilit".
Efectuarea demersurilor pentru obținerea autorizației de construire și chiar
obținerea ei după începerea lucrărilor nu poate justifica aprecierea că persoana
contravenientă a fost de bună-credință atâta timp cât procesul-verbal de constatare
a nerespectării condițiilor cerute de lege este legal îndeplinit, iar începerea oricărei
lucrări de construire în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991 este condiționată de
obținerea prealabilă a autorizație de construire prevăzute la art. 4 din această lege.
De aceea obținerea autorizației de construire pe parcursul executării
lucrărilor sau după finalizarea acestora nu poate avea ca efect înlăturarea
caracterului ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în
vedere numai la individualizarea sancțiunii contravenționale.
În consecință, Curtea supremă a considerat că dreptul de a constata
contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din această lege (Legea
nr. 50/1991) se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei. În cazul
construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării
contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapte se consideră săvârșită la
data terminării construcției. Obținerea autorizației de construire în timpul
executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al
faptei, o atare împrejurare putând fi avută în vedere numai la individualizarea
sancțiunii contravenționale.
VI.1.2 Lipsa plângerii prealabile
Prin excepție de la principiul oficialității tragerii la răspundere
contravențională, legiuitorul a lăsat persoanei vătămate disponibilitatea tragerii la
răspundere a contravenientului. Aplicarea sancțiunii contravenționale este
condiționată de formularea unei plângeri prealabile numai în cazurile exprese
prevăzute de lege. De pildă, în cazul contravenției prevăzute de art. 2 pct. 30 din
Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de
conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv dacă a fost săvârșită fapta
de alungare din locuința comună a soțului sau soției, a copiilor, precum și a
oricărui alte persoane aflată în întreținere. Jurisprudența a statuat în acest sens.
Plângerea prealabilă trebuie depusă în termen de 6 luni de la data săvârșirii
contravenției și trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond și de formă, în
lipsa cărora aceasta este considerată că nu a fost formulată. Plângerea prealabilă
lipsește: 1) când persoana vătămată nu a formulat deloc plângere; 2) când
plângerea a fost formulată după expirarea termenului; 3) când plângerea a fost
formulată de altă persoană decât persoana vătămată.
VI.1.3 Retragerea plângerii prealabile
În cazul contravențiilor pentru care este necesară plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, formularea unei asemenea plângeri nu înlătură dreptul părții
vătămate de a dispune de soarta sancțiunii contravenționale. Depunerea plângerii
prealabile este o manifestare de voință revocabilă. Una dintre modalitățile de
revocare a plângerii prealabile este retragerea acesteia. Retragerea plângerii
prealabile este un act juridic unilateral prin care persoana vătămată, ce a formulat
plângere prealabilă, retractează această plângere. Pentru a fi valabilă, retragerea
plângerii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1) să aibă loc în cazurile
prevăzute de lege; 2) să existe o manifestare de voință neechivocă de retractare; 3)
să intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; 4) în cazul mai
multor contravenienți să fie făcută față de toți.
Retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate poate interveni
oricând în timpul procesului și înlătură atât răspunderea contravențională, cât și
răspunderea civilă.
VI.1.4 Împăcarea părților
Împăcarea părților este actul juridic intervenit între persoana vătămată și
contravenient, în cazurile permise de lege, prin care aceștia convin total și
necondiționat să stingă raportul juridic contravențional de conflict. Împăcarea
părților este posibilă, de regulă, numai în cazul contravențiilor pentru care
acțiunea contravențională se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții
vătămate. Pentru a produce efecte juridice, împăcarea trebuie să îndeplinească
următoarele condiții: 1) să aibă loc în cazurile prevăzute de lege; 2) să intervină
între partea vătămată și contravenient; 3) să fie totală și necondiționată; 4) să
intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Împăcarea părților
poate interveni oricând în timpul procesului penal, inclusiv pe durata soluționării
căilor de atac.
VI.1.5 Moartea contravenientului și încetarea existenței persoanei juridice
 Decesul contravenientului este cauza care exclude aplicarea sancțiunii
contravenționale, deoarece, spre deosebire de alte forme de răspundere juridică,
dar la fel ca în cazul răspunderii penale, răspunderea contravențională este
personală și nu se transmite pe cale de succesiune. Alte forme de răspundere, cum
este și cea civilă, se transmit pe cale succesorală dacă privesc drepturi
patrimoniale. Pe planul dreptului procesual, moartea contravenientului este cauza
de stingere a acțiunii, a procesului. Acțiunea civilă va fi însă soluționată. Încetarea
existenței persoanei juridice este, de asemenea, o cauză de neaplicare a sancțiunii
contravenționale sau de stingere a raportului contravențional de constrângere.
Motivul, și în acest caz, este regula personalității răspunderii contravenționale.
VI.1.6 Înlocuirea răspunderii contravenționale cu răspunderea administrativă
disciplinară
Înlocuirea răspunderii contravenționale cu o răspundere administrativ-
disciplinară are loc în cazul în care contravenientul are calitatea de militar (art. 44
din O.G. nr. 2/2001).
VI.1.7 Cauzele care exclud executarea sancțiunilor contravenționale
A Prescripția executării sancțiunilor contravenționale. Executarea
sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare
a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data
aplicării sancțiunii.
B Insolvabilitatea contravenientului. În cazul sancțiunilor contravenționale
ce reprezintă creanțe bugetare, executarea sancțiunii se stinge dacă debitorul-
contravenient este insolvabil. Într-adevăr, în baza art. 176 C. proc. fisc. (M. Of. nr.
513 din 31 iulie 2007), debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o
valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori
bunuri urmăribile este considerat că se află în stare de insolvabilitate.
C Grațierea și alte cauze de stingere a sancțiunilor contravenționale.
Grațierea este un act de clemență, edictat din rațiuni de politică juridică, prin care
se stinge executarea unei sancțiuni penale sau contravenționale ori aceasta se
comută în una mai ușoară. Așadar, grațierea apare ca o iertare a unei persoane de
executarea unei sancțiuni.
Deși în materia dreptului contravențional este mai rar întâlnită, remarcăm
faptul că grațierea sancțiunii contravenționale poate fi cauza de stingere a
executării unei sancțiuni contravenționale. Ultima lege care prevede o grațiere
contravențională este Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și
înlăturarea unor măsuri și sancțiuni. Astfel, conform art. 5 din această lege:
sancțiunile cu închisoare aplicate prin hotărâri judecătorești definitive pentru
contravenții nu se mai execută.
Grațierea unor sancțiuni contravenționale a fost prevăzută și în Legea nr.
137/1997 privind grațierea unor pedepse (M. Of. nr. 170 din 25 iulie 1997). Pe
lângă grațiere, anumite acte normative prevăd și alte feluri de clemență referitoare
la executarea sancțiunilor contravenționale. De pildă, Codul de procedură fiscală
prevede instituirea anulării creanțelor bugetare, în situațiile în care cheltuielile de
executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât
creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate
aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea
somației prin poștă sunt suportate de organul fiscal. Un alt mod de stingere a
executării sancțiunii contravenționale îl reprezintă înlesnirile fiscale. Un asemenea
act normativ l-a constituit O.U.G. nr. 40/2002 (M. Of. nr. 233 din 8 aprilie 2002)
(abrogată de O.U.G. nr. 26/2005) privind recuperarea arieratelor bugetare.
Potrivit Codului de procedură fiscală, creanțele fiscale restante aflate în
sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei, se anulează. Anual, prin
hotărâre a Guvernului se stabilește plafonul creanțelor fiscale care pot fi anulate. În
cazul creanțelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. 2
reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autoritățile deliberative pot
stabili plafonul creanțelor fiscale care pot fi anulate.
VI.2 Test
Exemple de subiecte teoretice:
1. Examinați cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei;
2. Analizați prescripția aplicării sancțiunilor contravenționale.
Exemplu de test grilă:
1. Termenul general al prescripției aplicării sancțiunilor contravenționale este
de:
a) 3 ani;
b) 1 an;
c) 6 luni.
Cap. VII
CONSTATAREA CONTRAVENȚIEI
VII.1 Agentul constatator
Stabilirea existenței contravenției și aplicarea sancțiunii contravenționale sunt
activități pe care le desfășoară anumite persoane investite de lege cu această
competență. Legislația românească desemnează persoanele competente să constate
contravențiile și să aplice sancțiunile corespunzătoare prin expresia agenți
constatatori. În doctrină a fost criticată această denumire și s-a propus utilizarea
expresiei agenți administrativi.
În conformitate cu art. 15 din O.G. nr. 2/2001, contravențiile se constată
printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ
care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți
constatatori. Sunt agenți constatatori: primarii, ofițerii și agenții din cadrul
Ministerului Administrației și Internelor, special abilitați, persoanele împuternicite
în acest scop de miniștrii și de alți conducători ai autorităților administrației
publice centrale, de prefecți, președinții consiliilor județene, primari, de primarul
general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi
speciale.
VII.2 Actul constatator
Una din cele mai importante activități desfășurate de organul competent, în materia
contravențiilor, este constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții.
Constatarea și sancționarea contravențiilor sunt activități care trebuie consemnate
într-un înscris oficial denumit, de regulă, proces-verbal.
Procesul- verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este un act procesual
contravențional. Actul de constatare și sancționare a contravenției este primul act
procesual care se întocmește în cadrul procesului contravențional. Sunt și cazuri în
care nu se întocmește un act constatator, cum este cazul aplicării sancțiunii
avertismentului, conform art. 38 din O.G. nr. 2/2001. Avertismentul se aplică oral,
ceea ce înseamnă că în cazul aplicării acestei sancțiuni nu se cere forma scrisă.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un înscris
oficial, deoarece este întocmit de către un agent public aflat în exercițiul funcțiunii,
în calitate de reprezentant al statului. Actul constatator este un înscris autentic,
deoarece produce efecte depline, nefiind necesară nici o altă formalitate, aprobare
sau confirmare. Actul constatator care îndeplinește cerințele legii v-a produce
efecte juridice chiar dacă cel sancționat nu este de acord cu ceea ce el cuprinde.
Totuși, prezumția ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției
exprimă adevărul este una relativă, juris tantum, întrucât poate fi răsturnată prin
alte mijloace de probă. În cazul actului constatator contravențional nu este necesară
procedura înscrierii în fals prevăzută de Codul de procedură civilă.
Cât privește puterea doveditoare, în general, se consideră că procesul-
verbal de constatare face credința despre actele și faptele la care se referă, nefiind
necesară administrarea altor mijloace de probă. Deci, din punct de vedere probator,
procesul-verbal de constatare este un mijloc de probă necesar și suficient pentru
constatarea și sancționarea contravenției, dar prezumția de adevăr a procesului-
verbal pateu fi răsturnată prin probe contrarii.
În prezent, aceste considerente trebuie revizuite parțial, având în vedere conținutul
hotărârii pronunțate în cazul Anghel c. România.
În ceea ce privește plângerile contravenționale, petentul, dacă vrea să
obțină anularea actului constatator pentru inexistența faptei, trebuie să răstoarne
prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului-verbal. Practica relativ
constantă a instanțelor naționale, în astfel de cauze, se bazează pe regula cuprinsă
în art. 1169 C. civ., conform căreia cel care face o propunere înaintea instanței
trebuie să o probeze. Prin urmare, cel care pretinde că situația de fapt reținută în
actul constatator nu corespunde realității, trebuie să dovedească aceasta.
Pentru CEDO, elementul determinant l-a constituit modalitatea de
administrare și interpretare a probelor de către instanțele naționale (Jud. Pucioasa
și Trib. Dâmbovița), deoarece soluția de respingere a plângerii contravenționale s-a
bazat pe mărturia celeilalte angajate a Arhivei și pe cea a persoanei pretins
vătămate. CEDO a apreciat ca nefiind satisfăcute exigențele impuse de principiile
nemijlocirii și contradictorialității cu privire la martorul-persoana vătămată, care,
fiind determinant pentru încheierea procesului-verbal, nu a fost audiat de către
instanță.
Analizând hotărârea pronunțată la CEDO în cazul Anghel c. României, dar
și alte decizi ale instanței de la Strasbourg, conchidem că instanțele românești
trebuie să respecte în materie contravențională garanțiile cuprinse în art. 6 din
Convenția europeană a drepturilor omului. Acestea se referă l, în principal, la:
respectarea prezumției de nevinovăție de către instanță, care presupune, totodată,
nemijlocire și contradictorialitate. Prezumția de nevinovăție implică și dreptul la
tăcere, astfel că petentul acuzat nu poate fi obligat să declare nimic dar, dacă
dorește, trebuie să i se permită să facă proba că nu este vinovat; anularea actului
constatator încheiat de agentul constatator în situațiile în care nu a fost de față la
săvârșirea contravenției, dacă aceasta nu poate proba cele afirmate în actul de
constatare și sancționare. În asemenea cazuri, sarcina probei revenindu-i agentului
constatator; în toate cazurile trebuie să fie incident principiul in dubio pro reo, ceea
ce înseamnă că orice îndoială existență în cauză trebuie interpretată exclusiv în
favoarea persoanei sancționată contravențional; existența unei prezumții relative că
reflectă adevărul, în favoarea conținutului actului de constatare încheiat ca urmare
a percepțiilor proprii ale agentului constatator.
VII.3 Condițiile și conținutul actului constatator
Pentru încheierea sa valabilă, procesul-verbal de constatare și sancționare a
contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: data și locul unde este
încheiat; numele ,prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul
constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric
personal, ocupația și locul de muncă al contravenientului; descrierea faptei
contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum
și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la
evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se
stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în cazul
în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea
achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul
normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a
căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Orice modificare (ștersătură, completare ulterioară etc) a conținutului
procesului-verbal de contravenție trebuie certificate de agentul de constatator sub
semnătură.
a) Data și locul încheierii procesului-verbal. Prin data procesului-verbal de
constatare a contravenție se înțelege momentul în care s-a încheiat acest act
procesual. Pentru stabilirea momentului întocmirii procesului-verbal de
constatare a contravenției este necesar ca agentul constatator să indice anul,
luna și ziua întocmirii acestuia. Cât privește ora, apreciem că nu este
necesară a fi indicată. Aceasta rezultă din interpretarea logic-sistematică a
art. 16 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere faptul că, în cazul
individualizării temporale a faptei nu este prevăzută expres și ora comiterii
acesteia. Deoarece sunt cazuri în care ora poate fi importantă pentru
stabilirea datelor și împrejurărilor cauzei, apreciem de lege ferenda că se
 impune modificarea textului legal în acest sens. Până la intervenția
legiuitorului, credem că, în cazurile în care ora întocmirii procesului-verbal
de constatare este esențială pentru aplicarea legii penale, iar agentul
constatator nu a menționat-o în cuprinsul acestuia, ea va fi interpretată în
favoarea contravenientului. Spre exemplu, în cazul în care persoana a fost
sancționată de două ori în aceeași zi. În genere data procesului-verbal de
constatare a contravenției prezintă relevanța din mai multe motive. În primul
rând, în funcție de data încheierii procesului-verbal se apreciază începutul
curgerii anumitor termen (de prescripție, de plată în codiții avantajoase etc.).
În al doilea rând, în raport de data întocmirii procesului-verbal se verifică
sub anumite aspecte legalitatea procesului-verbal (de pildă, data comiterii
sau consumării contravenție). De asemenea, în funcție de data încheierii
procesului-verbal de constatare a contravenției se determină dacă fapta
reținută în sarcina contravenientului era prevăzută de lege. Locul încheierii
procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției în
individualizarea din punct de vedere spațial a întocmirii acestuia..
Determinarea locului întocmirii acestuia se face prin indicarea localității
unde s-a întocmit procesul-verbal de constatare și a altor repere spațiale
(stradă, număr de stradă, număr de imobil, număr de apartament, număr de
etaj, număr de scară, număr de sector etc). Menționarea a două date diferite
la rubrica data săvârșirii contravenției este de natură să determine nulitatea
actului constatator. În cazul contravențiilor continue, data săvârșirii este data
încetării activității contravenționale, iar dacă acesta nu a încetat, data va
coincide cu momentul constatării contravenției.
b) Numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul
constatator. Prin calitatea agentului constatator se înțelege funcția sau
însărcinarea persoanei care întocmește procesul-verbal de constatare și
sancționare a contravenției. În practică s-a decis că lipsa semnăturii
agentului constatator din cuprinsul procesului-verbal de constatare este
motiv de nulitate a acestuia. De asemenea, lipsa mențiunii privind calitatea
agentului constatator atrage nulitatea actului de constatare
c) Datele de identificare ale contravenientului. Pentru individualizarea
contravenientului, organul constatator trebuie să-i pretindă acestuia
prezentarea unui document oficial din care să rezulte elementele de
identificare. Potrivit art. 18 din O.G. nr. 2/2001, contravenientul este obligat
să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori
documentele în baza cărora se fac mențiunile cerute de lege. În caz de refuz,
 pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofițeri
și agenți de poliție, jandarmi sau gardieni public. În cazul contravenientului
persoană fizică este necesară consemnarea următoarelor date de identificare:
numele și prenumele; domiciliul; seria, numărul, data eliberării, organul
emitent al actului de identitate și codul numeric personal (carte sau buletin
de identitate în cazul cetățenilor români cu domiciliul în România, pașaport,
în celelalte cazuri); ocupația și locul de muncă. În cazul minorilor, la datele
personale ale contravenientului se adaugă datele personale ale ocrotitorului
minorului (date din actul de legitimare). În practică, se consideră că orice
lipsă sau greșeală cu privire la domiciliul contravenientului (localitate,
strada, sector, număr, apartament, bloc etc.) determină anularea procesului-
verbal de constatare și sancționare a contravenției. De asemenea, în
jurisprudență s-a decis că scrierea greșită a prenumelui contravenientului
atrage nulitatea procesului-verbal de constatare și sancționare. Adăugarea
unui prenume în plus este considerată suficientă pentru a atrage sancțiunea
nulității actului de constatare. În cazul contravenientului persoană juridică
actul constatator trebuie să cuprindă: denumirea, sediul, codul unic de
înregistrare (sau actul în baza căruia s-a constituit, codul fiscal etc.- în cazul
în care nu există cod unic de înregistrare) și datele de identificare ale
reprezentantului persoanei juridice. Într-o speță, în mod legal, s-a hotărât că
întocmirea procesului-verbal în numele unui angajat al persoanei juridice
răspunzătoare, deoarece este titulară a autorizației de construcție, atrage
nulitatea actului de constatare și sancționare contravențională.
d) Descrierea contravenției. Conform art. 16 alin (1) din O.G. nr. 2/2001,
organul constatator trebuie să cuprindă în conținutul procesului-verbal de
constatare și sancționare a contravenției descrierea faptei contravenționale
cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea
tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la
evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Descrierea contravenției constă în
arătarea elementelor de fapt care au determinat considerarea faptei ca fiind
contravenție. Nu este îndeplinită această cerință dacă agentul constatator s-a
limitat să reda textul aplicabil sau dacă elementele indicate în procesul-
verbal sunt suficiente pentru caracterizarea faptei ca fiind contravenție. Din
interpretarea prevederilor art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 rezultă cerința
ca agentul constatator să efectueze o descriere concretă a contravenției, cu
specificarea acțiunii sau inacțiunii și a tuturor și a tuturor circumstanțelor de
natură a imprima faptei caracter contravențional. O descriere generică,
 lipsită de conținut concret, atrage nulitatea procesului-verbal de
contravenție. În doctrina jurisprudenței, s-a discutat dacă agentul constatator
poate constata și sancționa fapte pe care nu le-a perceput personal. Se admite
că agentul constatator poate reține și sancționa atât contravenții surprinse de
el, cât și alte contravenții, dacă săvârșirea contravențiilor rezultă din
mijloace de probă. Descrierea contravenției prezintă importanța practică
deosebită, respectiv: pentru stabilirea competenței organului constatator
(materială sau teritorială), pentru verificarea legalității încadrării juridice a
faptei, pentru stabilirea limitelor răspunderii contravenționale. Instanțele au
constatat nulitatea unor procese-verbale care nu conțineau descrierea faptei.
e) Menționarea actului normativ prin care se sancționează contravenția.
Indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează
contravenția este necesară pentru a putea verifica legalitatea constatării și
sancționării contravenției. Cerința nu este îndeplinită dacă agentul
constatator se mulțumește să menționeze numai specia și numărul actului
normativ incident, cel puțin în cazul actelor normative care prevăd mai
multe contravenții. În practică s-a decis că indicarea greșită a textului actului
normativ ce prevede contravenția poate fi considerată o eroare materială,
care nu atrage nulitatea procesului-verbal de constatare, dacă fapta a fost
descrisă în mod corect. În ceea ce ne privește, apreciem că menționarea
eronată a normei care prevede contravenția, dacă fapta nu este riguros
descrisă, este de natură să determine nulitatea actului de constatare în cauză.
Iar în cazul în care mențiunea eronată privește însuși actul normativ, eroarea
nu poate fi considerată o simplă greșeală materială, astfel că o asemenea
greșeală va atrage nulitatea actului constatator.
f) Menționarea societății de asigurări. Indicarea societății de asigurări este
obligatorie în situația în care fapta contravențională a avut ca urmare
producerea unui accident de circulație. Într-adevăr, până la proba contrarie,
procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a
existenței faptei, identității făptuitorului, a vinovăției acestuia etc.
g) Posibilitatea achitării a jumătate din suma amenzii contravenționale, în
termen de 48 de ore de la data aplicării acesteia. Posibilitatea achitării în
termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul
normativ aplicabil există numai în cazul în care acesta prevede o asemenea
posibilitate. Indicarea eronată a cuantumului sumei ce reprezintă jumătate
din minimul prevăzut de lege cauzează o vătămare ce nu poate fi îndreptată
decât prin anularea procesului-verbal de contravenție.
h) Termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
De regulă, termenul este de 15 zile.
i) Semnătura. Un element esențial al actului constatator al contravenției îl
constituie semnătura agentului care îl întocmește, a contravenientului și,
eventual, al martorilor. Conform legii, procesul verbal se semnează pe
fiecare pagină de agentul constatator și contravenient. Nesemnarea pe
fiecare pagină de către agentul constatator atrage nulitatea procesului-verbal
de constatare și sancționare a contravenției. Semnătura trebuie să se găsească
pe fiecare exemplar, inclusiv pe cel înmânat contravenientului, deoarece
ambele au valoare de original. În cazul în care contravenientul ne se află de
față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune
despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un
martor. În acest caz, procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul
de identitate al martorului și semnătura acestuia. Lipsa semnăturii martorului
atrage nulitatea procesului-verbal de contravenție numai dacă produce o
vătămare care nu poate fi înlăturată prin anularea acestuia. Dacă fapta
contravențională este constatată printr-un mijloc tehnic autorizat (video,
radar etc.), iar legea specială nu prevede necesitatea unui martor, condiția
privind semnarea procesului-verbal de către un martor nu există. În toate
situațiile în care este necesară semnătura unui martor, acesta trebuie
identificat sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește adresa.
Menționăm faptul că semnarea de către contravenient a actului de constatare
a contravenției, chiar fără să consemneze eventualele obiecțiuni, nu conduce
la decăderea acestuia din dreptul de a formula o plângere contravențională și
nici nu echivalează cu o recunoaștere a săvârșirii faptei contravenționale. În
acest sens s-a pronunțat și fostul Tribunal Suprem. Pentru evitarea
abuzurilor, legea prevede că nu pot avea calitatea de martor un alt agent
constatator. Interdicția nu se referă la alte persoane din cadrul instituției din
care face parte agentul constatator. Sunt cazuri în care este imposibil de găsit
martori, caz în care agentul constatator va preciza motivele care au condus la
încheierea procesului-verbal în acest mod.
j) Alte mențiuni. Conform art. 16 din O.G. nr. 2/2001, în anumite cazuri sunt
necesare și alte mențiuni decât cele examinate până în prezent. În cazul
contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români
cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele
date: seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a
frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent. În cazul în care
 contravenientul este minor, procesul-verbal va cuprinde și numele,
prenumele și domiciliul părinților sau al altor reprezentanți ori ocrotitori
legali ai acestuia. În situația în care contravenientul este persoană juridică, în
procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul,
numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal al acesteia,
precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă. De asemenea,
agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului
dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare.
Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte
mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. Obiecțiunile, sub
sancțiunea nulității, trebuie să reflecte opinia contravenientului. În cazul în
care contravenientul refuză semnarea procesului-verbal, agentul constatator
trebuie să găsească un martor, care este necesar să fie identificat și să
semneze actul constatator.
VII.4 Nulitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției
Nulitatea este o sancțiune ce constă în lipsirea procesului-verbal de
efectele juridice contrarii normelor juridice prevăzute pentru validitatea sa.
Conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele
și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, lipsa
denumirii și sediului persoanei juridice, a faptei săvârșite și a datei comiterii
acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Nulitatea se constată și din oficiu.
VII.5 Test
Exemple de subiecte teoretice:
1. Analizați actul constatator;
2. Analizați nulitatea actului constatator.
Exemplu de test grilă:
1. Lipsa semnăturii agentului constatator din cuprinsul actului constatator
atrage nulitatea acestuia:
a) Numai în cazul anumitor contravenții;
b) În cazul tuturor contravențiilor;
c) Este un viciu care poate fi ulterior remediat.
Cap. VIII
PARTICULARITĂȚI PRIVIND CONSTATAREA ȘI
SANCȚIONAREA ANUMITOR CATEGORII DE
CONTRAVENȚII
VIII.1 Contravențiile rutiere
Potrivit art. 109 alin. (1) din Codul rutier, constatarea contravențiilor
rutiere și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele
de trecere a frontierei de stat a României, de către polițistul de frontieră. Conform
art. 109 alin. (2), constatarea contravenției se poate face și cu ajutorul unor
mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în
procesul-verbal de constatare a contravenției. În cazurile prevăzute mai sus,
procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea
identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul –verbal,
fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Contravenientul, cu excepția persoanei juridice, poate achita, în termen de
cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a
contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. Pentru amenzile
contravenționale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate
achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de
lege.
În asemenea cazuri, agentul constatator eliberează contravenientului
chitanța reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menționează dat, numele
și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, actul normativ care stabilește și
sancționează contravenția, numele, prenumele și semnătura agentului constatator,
nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției dacă
nu se dispune și o sancțiune complementară. Prevederile Codului rutier referitoare
la contravenții și procedura contravențională se completează cu cele ale O.G. nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dacă nu se dispune altfel
VIII.2 Contravențiile la regimul construcțiilor
Contravențiile la regimul construcțiilor sunt prevăzute în Legea nr.
50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții. Potrivit art. 7 din această lege,
organele de control ale consiliilor județene și ale primăriilor au obligația de a
urmării respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în
construcții în cadrul unităților lor administrativ-teritoriale, potrivit competențelor
de emitere a autorizațiilor de construire/desființare. Arhitectul-șef al județului și
personalul împuternicit al compartimentului de specialitate din subordinea acestuia
urmăresc respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor de
construcții pe teritoriul administrativ al județului, precum și respectarea disciplinei
în urbanism și amenajarea teritoriului legată de procesul de autorizare a
construcțiilor.
Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepția celor de la lit. h)-l),
se constată și se sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții
de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiilor,
sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite
în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al
sectoarelor municipiului București, potrivit competențelor de emitere a
autorizațiilor de construcție/desființare. Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1)
lit. h), i), j) se constată și se sancționează de către organele de control ale
consiliului județean, pentru faptele săvârșite pe teritoriul județului respectiv, și,
după caz, de către cele ale municipiului București. Procesele- verbale de constatare
a contravențiilor, încheiate de organele de control ale administrației publice locale,
se înaintează, în vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului care
coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz,
președintelui consiliului județean ori primarului unității administrativ-teritoriale în
a cărei rază s-a săvârșit contravenția. Potrivit art. 28 din Legea nr. 50/1991, odată
cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b)
se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de
încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor
executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen
stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției. Decizia menținerii sau a
desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu
nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației
publice competente, pe baza planurilor urbanistice și a regulamentelor aferente,
avizate și aprobate în condițiile legii, sau, după caz, de instanță. Pentru lucrările
prevăzute de lege(art. 3 lit. b)) este necesar avizul Ministerului Culturii și Cultelor.
Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea
termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a
contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară. Dreptul de a
constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 din Legea nr.
50/1991 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei (art. 31). În cazul
în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu
s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a
contravenției, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești
pentru a dispune, după caz:
a) Încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) Desființarea construcțiilor realizate nelegal.
În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a
măsurilor. În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de
instanță se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de
poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate. În
conformitate cu art. 33 din Legea nr. 50/1991, prin derogare, construcțiile
executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public
sau privat al statului, al județelor, orașelor sau comunelor vor putea fi desființate pe
cale administrativă de către autoritatea administrației publice locale competentă,
fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientul. Pentru
aceasta consiliile locale comunale, orășenești, municipale ori județene, după caz,
pot contracta efectuarea acestor servicii cu societăți comerciale, în condițiile legii.
Plângerea contravențională, împotriva proceselor-verbale încheiate pentru
contravenții prevăzute de Legea nr. 50/1991, suspendă executarea sancțiunii
amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor, dispusă odată cu
aplicarea sancțiunii contravenționale.
VIII.3 Contravențiile în domeniul protecției consumatorilor
VIII.3.1 Particularități ale constatării și sancționărilor prevăzute de O.U.G. nr.
21/1992
Conform art. 54 din O.U.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor,
constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 50 și art. 51
din acest act normativ se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității
Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Organele de poliție sunt obligate să
acorde, la cerere, sprijinul necesar persoanelor împuternicite, aflate în exercițiul
funcțiunii, sau să le însoțească, după caz. Reprezentanții împuterniciți ai Autorității
Naționale pentru Protecția Consumatorilor pot preleva produse în vederea testării
acestora în laboratoare. Contravaloarea produselor prelevate și a cheltuielilor
legate de testarea lor se suportă de către organul administrației publice, dacă în
urma testării nu se constată neconformități față de cerințele de securitate și/sau de
calitate prescrise ori declarate. În caz contrar, cheltuielile respective se suportă de
către operatorul economic. Pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul
constatator poate dispune următoarele măsuri (art. 55 din O.U.G. nr. 21/1992):
1. oprirea definitivă a comercializării și retragerea din circuitul consumului
uman a produselor care:
a) sunt periculoase, falsificate sau contrafăcute;
b) au termenul de valabilitate expirat sau data durabilității minimale
depășită;
c) sunt interzise consumului uman prin reglementări legale;
2. oprirea temporară a prestării serviciilor, importului, fabricației,
comercializării produselor sau a utilizării acestora la prestarea serviciilor,
până la remedierea deficientelor, în cazul în care:
a) produsele nu sunt testate și/sau certificate conform normelor legale;
b) produsele nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, fără ca
acestea să fie periculoase;
c) produsele nu prezintă elemente de identificare și de caracterizare, precum
și documente de însoțire, conform prevederilor art. 18-22;
d) se prestează servicii care pot pune în pericol viața, sănătatea, securitatea
sau interesele economice ale consumatorilor;
3. distrugerea produselor periculoase oprite definitiv de la comercializare, dacă
aceasta constituie singurul mijloc care face să înceteze pericolul. Odată cu
aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator poate
propune una din următoarele sancțiuni complementare(art. 56 alin. (1) din
O.U.G. nr. 21/1992):
a) închiderea temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni;
b) închiderea temporară a unității pe o durată de la 6 luni la 12 luni;
c) închiderea definitivă a unității;
d) suspendarea sau retragerea definitivă, după caz, acordului sau a
autorizației de exercitare a unei activități.
Sancțiunea complementară prevăzută la lit. a) poate fi aplicată în cazurile în
care se constată:
a) lipsa condițiilor igienico-sanitare pentru produsele și serviciile
nealimentare;
b) folosirea unor spații și condiții necorespunzătoare pentru producție,
depozitare sau comercializare;
c) nerespectarea condițiilor impuse de producători privind manipularea,
transportul, depozitarea și comercializarea, dacă acestea sunt de natură să
 modifice, în mod periculos, caracteristicile inițiale ale produsului
respectiv;
d) lipsa specificațiilor tehnice, a instrucțiunilor și a procedurilor de lucru la
producătorii și prestatorii de serviciu;
e) lipsa certificatelor sau a avizelor necesare eliberate de laboratoarele de
încercări sau omologări specifice;
f) lipsa certificatelor de conformitate.
Sancțiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi aplicată în
cazurile în care se constată:
a) folosirea practicilor de comercializare abuzive sau săvârșirea repetată a
unor abateri sancționate de organele de control în decurs de 6 luni de la
prima constatare;
b) refuzul operatorului economic de a permite, în prima fază, controlul
organelor de specialitate și la care, în urma unui control ulterior, se
constată deficiențe grave;
c) lipsa licenței de fabricație a produselor alimentare pentru producători;
d) nerespectarea sau neacordarea certificatelor de garanție pentru lucrările
de prestări de servicii;
e) utilizarea în activitatea de service a unor piese sau componente
neomologate.
Sancțiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. c) poate fi aplicată în
cazurile în care se constată:
a) importul cu bună știință al produselor care nu respectă condițiile
calitative prescrise sau declarate ori care sunt periculoase;
b) prestarea de servicii care pun în pericol viața, sănătatea sau siguranța
consumatorilor;
c) punerea în vânzare a produselor despre care operatorii economici
controlați au cunoștințe care sunt falsificate sau contrafăcute ori care au
parametrii de securitate neconformi;
d) recondiționarea unor produse alimentare retrase de la consumul uman ca
fiind necorespunzătoare, prin adăugarea de aditivi sau alte substanțe ce
nu se regăsesc în rețeta de fabricație, în urma căreia a rezultat un produs
destinat comercializării în scopul consumului uman;
e) în cazul în care operatorul economic nu a sistat livrările sau nu a retras de
la comercializare ori de la beneficiar produsele pentru care organele
 abilitate prin lege au constatat că sunt periculoase sau că nu îndeplinesc
caracteristicile calitative prescrise ori declarate;
f) împiedicarea sub orice formă de către operatorul economic sau de către
angajații acestuia a organelor administrației publice însărcinate cu
protecția consumatorilor și supravegherea calității produselor și
serviciilor să-și exercite atribuțiile de serviciu referitoare la prevenirea și
combaterea faptelor ce pot afecta viața, sănătatea ori securitatea
consumatorilor sau instigarea oricărei alte persoane împotriva acestor
organe;
g) comercializarea de produse interzise prin reglementările legale în
vigoare;
h) continuarea desfășurării activității după dispunerea măsurii de închidere
temporară, fără obținerea acordului prevăzut la alin. (7);
i)nerespectarea măsurilor dispuse în temeiul art. 55.
În consecință, sancțiunea complementară prevăzută la lit. d) va avea același
regim, odată cu sancțiunea aplicată menționată la alin. (1) lit. a), b) sau c) după
caz. Sancțiunea prevăzută la lit. d) se aplică de către autoritățile publice
competente care vor fi înștiințate în acest sens. Aplicarea sancțiunilor prevăzute la
lit. a), b) și d) se suspendă numai cu acordul scris al Autorității Naționale pentru
Protecția Consumatorilor sau al oficiilor județene pentru protecția consumatorilor,
după remedierea deficiențelor care au condus la aplicarea sancțiunii
complementare. Potrivit art. 57 din O.U.G. nr. 21/1992, sancțiunile propuse pentru
a fi aplicate potrivit art. 55 și art. 56 alin. (1) lit. a)-c) se dispun, direct sau prin
delegare, de către conducătorii autorităților publice prevăzute la art. 54 din O.U.G.
nr. 21/2002, prin ordin sau decizie. Iar conform art. 58 din același act normativ,
sancțiunile contravenționale complementare dispuse în condițiile art. 56 se vor
materializa prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
În temeiul art. 60, dacă amenda nu a fost achitată în termen de 30 de zile
de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite,
instituția din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a
cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu
sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul
comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Articolul
61 prevede ca produsele periculoase, falsificate sau contrafăcute se confiscă de
organele abilitate de lege, la sesizarea agentului constatator, și se distrug sau se
valorifică, după caz, conform prevederilor legale.
VIII.3.2 Particularități ale constatării și sancționării contravențiilor prevăzute de
Legea nr. 193/2000
Potrivit art. 8 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din
contractele încheiate între comercianți și consumatori, controlul respectării
dispozițiilor acestei legi se face de reprezentanții împuterniciți ai Autorității
Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și de specialiști autorizați ai
altor organe ale administrației publice, potrivit competențelor. În conformitate cu
prevederile art. 10 din Legea nr. 193/2000, comercianții au obligația de a prezenta
organelor de control, în original, contractele încheiate cu consumatorii. Art.11 din
aceeași lege prevede că organele de control abilitate încheie procese-verbale prin
care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, precum și
articolele din lege încălcate de comerciant.
În art. 12 din Legea nr. 193/2000 se stipulează că procesul-verbal se
transmite, după caz, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în
a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, sediul. Instanța, în cazul în
care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea
contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea
clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau
desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz. În caz contrar, instanța va
anula procesul-verbal întocmit (art. 13). Consumatorii prejudiciați prin contractele
încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 193/2000 au dreptul de a se adresa
organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului
de procedură civilă.
VIII.4 Alte contravenții
VIII.4.1 Particularități ale constatării și sancționării contravențiilor silvice
Conform art. 8 din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea și sancționarea
contravențiilor silvice, contravențiile silvice prevăzute la art. 1-5 din aceeași lege
se constată de pădurarii, brigadierii, șefii districtelor silvice, inginerii și tehnicienii
silvici din cadrul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, Regiei Naționale a
Pădurilor, inspectoratele silvice teritoriale și al celorlalte subunități silvice, precum
și de alți angajați împuterniciți de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și de
Regia Națională a Pădurilor.
De asemenea, contravențiile prevăzute la art. 1-5, cu excepția celor
prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. e), f), i), m), u) și v), la art. 2 lit. f), g), i) și j) și la
art. 3 lit. a), c), d), e), g), h), j) și k), se constată și de către primari sau, după caz,
de împuterniciții acestora și de ofițerii și agenții de poliție din cadrul poliției
Române, de către polițiștii de frontieră, precum și de personalul împuternicit din
cadrul Gărzii Naționale de Mediu, iar cele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. k) și l), la
art. 2 lit. a) și la art. 5 lit. a), și de personalul Inspectoratului General pentru Situații
de Urgență și al inspectoratelor județene pentru situații de urgență. Iar
contravențiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c), d), g), h), j), p), s), ș), t), u) și v), la
art. 2 lit. a), c) și k), la art. 3 lit. b) și j), la art. 5 și 5 se constată și de către
personalul Jandarmeriei Române.
Agentul constatator depune procesul-verbal de constatare la ocolul silvic în
a cărui rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în termen de 5 zile de la data
constatării, în scopul calculării și al stabilirii amenzii. În procesul-verbal de
constatare a contravenției se face mențiune despre bunurile supuse confiscării, iar
amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat pentru Fondul de ameliorare a
fondului funciar, gestionat de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, la
bugetele locale sau, după caz, la asociațiile cu personalitate juridică constituite în
condițiile legii, care administrează fondul forestier respectiv. În conformitate cu
art. 9 din Legea nr. 31/2000, organul silvic, însoțit de un polițist sau de un jandarm,
ia măsuri și de inventariere, la locurile unde sunt situate, a materialelor rezultate
prin săvârșirea contravenției silvice.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 31/2000, aplicarea sancțiunii se face după
cum urmează:
a) amenda și valoarea pagubei se stabilesc prin rezoluția șefului ocolului silvic
în a cărui rază teritorială s-a săvârșit contravenția, la propunerea organului
constatator;
b) în cazul în care constatarea contravenției și stabilirea pagubei s-a făcut de
șeful ocolului silvic, sancțiunea amenzii se aplică de conducătorul unității
silvice ierarhic superioare.
În termen de 15 zile de la data primirii procesului-verbal de constatare a
contravenției ocolul silvic trimite contravenientului o copie de pe acesta și
înștiințarea de plată în termen de maximum 30 de zile a amenzii și a
despăgubirilor pentru prejudiciile produse.
VIII.4.2 Particularități ale constatării și sancționării contravențiilor din
domeniul ordinii și liniștii publice
 În Legea nr. 61/1991 sunt prevăzute și sancționate anumite fapte care duc
atingere bunelor moravuri, ordinii și liniștii publice.
Constatarea acestor contravenții se face conform unor reguli parțial
derogatorii de la normele generale prevăzute în O.G. nr. 2/2001.
Astfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 61/1991, contravențiile se constată de
către primar, împuterniciții acestuia, de către ofițerii sau subofițerii de poliție
ori de către ofițerii, maiștrii militari sau din jandarmerie, angajați pe bază de
contract. În cazul contravențiilor pentru care legea prevede sancțiunea amenzii,
agentul constatator, odată cu constatarea aplică și sancțiunea.

VIII.5 Test
Exemple de subiecte teoretice:
1. Prezentați particularitățile privind constatarea și sancționarea contravențiilor
rutiere;
2. Prezentați particularitățile privind constatarea și sancționarea contravențiilor
din domeniul construcțiilor.
Exemplu de test grilă:
1. Termenul prescripției aplicării sancțiunii contravenționale din domeniul
construcțiilor este de :
a) 2 ani;
b) 3 ani;
c) 5 ani.
Cap. IX
PROCEDURA CONTRAVENȚIONALĂ ȘI EXECUTAREA
SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE
IX.1 Căile de atac
IX.1.1 Plângerea contravențională
Plângerea contravențională este o cale de atac specifică dreptului
contravențional. Plângerea contravențională este o cale de atac, deoarece ea
vizează un act procesual, respectiv actul constatator. Regulile de formă ale
plângerii contravenționale, conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001, sunt cele ale
dreptului procesual civil, iar nu ale dreptului procesual penal, așa cum ar fi
justificat.
Conform art. 31 din O.G. nr. 2/2001, titularul plângerii trebuie să o
formuleze în termen de 15 zile de la data când a luat la cunoștință de încheierea
actului constatator, care are loc prin înmânarea unei copii de pe acesta, cu ocazia
întocmirii lui, sau prin comunicare poștală, în cazul în care nu se realizează prima
ipoteză. Persoana care probează că din cauze mai presus de voința ei nu a putu
depune plângere, poate fi repusă în termenul de formulare a acesteia dacă
acționează în condițiile art. 103 C. proc. civ. În cazul în care termenul de
formulare a plângerii contravenționale este depășit din culpa titularului, plângerea
urmează a fi respinsă ca tardivă. În jurisprudența și doctrina mai vechi era
controversată problema dacă poate formula plângere contravențională
contravenientul care a semnat procesul-verbal de contravenție și a făcut plata pe
loc a sancțiunii amenzii. Într-o opinie, s-a susținut că, fie și numai simpla semnare
a procesului-verbal de contravenție de către contravenient, fără obiecțiuni,
înseamnă o recunoaștere a datoriei ce reiese din actul constatator. Alt autor
consideră că plata pe loc a amenzii constituie o recunoaștere a vinovăției de către
contravenient. Aceste puncte de vedere nu au fost acceptate, cu rare excepții, de
către instanțe. Punctul de vedere care s-a impus, la care aderăm și noi, este că
plata amenzii sau semnarea fără obiecție a procesului verbal de contravenție nu
determină pierderea dreptului contravenientului la exercitarea căii de atac a
plângerii contravenționale.
În afară de contravenient, pot formula plângere contravențională persoana
vătămată și cel căruia i-au fost confiscate bunurile. Persoana vătămată și cel căruia
i-au fost confiscate bunurile pot formula plângere numai în ceea ce privește
despăgubirea, respectiv referitor la măsura confiscării. Introducerea plângerii
contravenționale de către o persoană fără calitate atrage soluția respingerii acesteia
ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. În cazul persoanei
juridice, plângerea trebuie formulată de către reprezentanții acesteia.
Mijlocul procesual prin care se poate invoca depășirea termenului de formulare a
plângerii contravenționale este excepția de tardivitate, care este o excepție absolută
și peremptorie, astfel că ea va fi soluționată înaintea judecării fondului cauzei. Pe
de altă parte, sarcina probei cu privire la data comunicării procesului-verbal de
contravenție revine organului constatator, iar nu persoanei sancționate
contravențional. În schimb, dacă procedura comunicării procesului-verbal de
contravenție s-a derulat prin intermediul poștei, existând confirmare de primire,
sarcina probei în ceea ce privește lipsa calității de a primi corespondența a
persoanei care a semnat de primire revine petentului, iar nu organului constatator.
Nu întotdeauna existența unei semnături pe procesul-verbal de contravenție
poate constitui dovada comunicării acestuia, ci numai semnătura la rubrica de
înmânarea procesului-verbal. În cazul în care procesul verbal de contravenție a fost
comunicat prin poștă cu aviz de primire, data de la care curge termenul de 15 zile
este dat înmânării plicului către contravenient, iar nu data la care acesta a primit
avizul. Borderoul de expediere a corespondenței nu constituie dovada comunicării
procesului-verbal de contravenție, deoarece nu există certitudine cu privire la
primirea actului de constatare.
Dacă petentul nu se prezintă să ridice corespondența, apreciem că organul
constatator trebuie să efectueze comunicarea prin procedura afișării. Nu poate fi
atacat prin folosirea procedurii de rezervate plângerii contravenționale un act de
control fiscal, chiar dacă organul de control a întocmit cu același prilej și un
proces-verbal de contravenție. Cele două acte vor putea fi atacate numai prin
folosirea unor proceduri distincte, și anume procedura contravențională, în cazul
procesului-verbal de contravenție, și procedura fiscală, în ipoteza atacării actului
de control fiscal (art. 172 și urm. C. proc. fisc.) Plângerea contravențională se
poate depune atât la judecătorie, cât și la organul constatator și are ca efect
suspendarea executării actului constatator și are ca efect suspendarea executării
actului constatator. Judecătoria sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale
va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea
contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului
care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere,
precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a
cauzei. În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de
circulație, judecătoria va cita și societatea de asigurări menționată în procesul-
verbal de constatare a contravenției.
Instanța competentă să rezolve plângerea, după ce verifică dacă aceasta a
fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate,
dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege,
necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și
hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii
confiscării.
IX 1.2 Recursul
Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată
cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a
tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi
susținute și oral în fața instanței. Recursul suspendă executarea hotărârii. Instanța
de recurs poate admite sau respinge recursul, însă, în cazul în care prima instanță
nu a soluționat fondul cauzei, soluția care se impune, în caz de admitere este aceea
a casării cu trimitere spre rejudecare. Aceeași rezolvare trebuie să aibă loc în cazul
în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor excepții care făceau de prisos
judecarea în fond a cauzei. Hotărârea instanței de recurs este irevocabilă, împotriva
acesteia putând fi exercitate numai căile extraordinare de atac (contestația în
anulare și revizuirea).
IX .2 Executarea sancțiunilor contravenționale
Procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile prevăzut la art. 31 din O.G.
nr. 2/2001 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, ceea ce înseamnă
că poate fi executat de îndată. Avertismentul se adresează oral atunci când
contravenientul este prezent la constatarea contravenției și sancțiunea este aplicată
de agentul constatator. În celelalte cazuri avertismentul se socotește executat prin
comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției cu rezoluția
corespunzătoare. Dacă sancțiunea a fost aplicată de instanță prin înlocuirea amenzii
contravenționale cu avertisment, comunicarea acesteia se face prin încunoștințare
scrisă.
Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se
exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenției în termenul prevăzut de lege;
b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.
În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din
oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii,
neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării a
acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin
care s-a soluționat plângerea. În termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a
devenit irevocabilă, astfel:
 a) pentru sumele care se fac buget integral la bugetele locale, organele de
specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială
domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul
fiscal contravenientul persoană juridică;
b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organele de
specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice –
Agenția Națională de administrare fiscală, în a căror rază teritorială își are
domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică
Executare se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea
silită a creanțelor fiscale. Împotriva actelor de executare se poate face contestație la
executare, în condițiile legii.
IX.3 Test
Exemple de subiecte teoretice:
1. Căile de atac împotriva actului constatator;
2. Analizați executarea sancțiunilor contravenționale.
Exemplu de test tip grilă:
1. Căile comune de atac în materie contravențională sunt:
a) Plângerea contravențională și recursul;
b) Apelul și recursul;
c) Contestația la executare și apelul.
UNIVERSITATEA DE VEST"VASILE GOLDIȘ"DIN ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE
PROGRAMUL DE STUDII: DREPT

DREPT
CONTRAVENȚIONAL
 Curs universitar

Lect. univ. dr. Tăut Ioan Liviu

2021
Cap. I
LEGEA CONTRAVENȚIONALĂ ȘI CONTRAVENȚIA
7. Scopul legii contravenționale
8. Definiția contravenției
9. Domeniul reglementării actelor normative contravenționale
10.Legalitatea stabilirii și sancționării contravențiilor
11.Intrarea în vigoare a legii contravenționale
12.Test
I.1 Scopul legii contravenționale
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,
scopul legii contravenționale este Acela de a apăra valorile sociale care nu sunt
ocrotite prin legea penală. Considerăm că legiuitorul a dorit să sublinieze
corelațiile existente între cele două categorii de legi penale și contravenționale în
sensul că una și aceeași faptă nu poate fi considerate atât infracțiune, cât și
contravenție.
 Dispoziția legală menționată mai sus trebuie interpretată în sensul că legea
contravențională apără anumite relații de apărare socială, care nu pot forma în
același timp și obiect al ocrotirii dreptului penal.
Dacă, totuși, aceeași faptă ar întruni atât elementele unei norme
contravenționale, cât și pe cele ale unei norme penale, fapta va fi considerată
numai infracțiune, iar făptuitorul va fi sancționat exclusiv penal, deoarece
infracțiunea și contravenția sunt specii de ilicit care sunt guvernate de reguli
comune (legalitatea incriminării și a sancțiunilor, umanismul etc.). Mai exact,
dreptul penal împrumută dreptului contravențional principiile și unele instituții ale
sale, lucru explicabil dacă avem în vedere natura comună a celor două forme de
ilicit (contravenția și infracțiunea).
Din perspectiva gradului de pericol social diferit pe care, teoretic, îl prezintă
cele două forme de ilicit: infracțiunea și contravenția, deosebirile dintre acestea nu
pot fi decât de ordin cantitativ. Contravențiile sunt fapte antisociale care prezintă
un grad de pericol social mai redus decât infracțiunile. De aceea aceste două forme
de ilicit au aceeași structură generică, atât din punct de vedere obiectiv, cât și din
perspectiva subiectivă. Nu există, spre exemplu, nici o deosebire substanțială în
ceea ce privește vinovăția făptuitorului. Chiar dacă se poate spune că infracțiunea
și contravenția apără valorile sociale împotriva celor mai periculoase
comportamente care le aduc atingere, nu se poate afirma totuși că dreptul
contravențional ocrotește valorile sociale care nu sunt protejate de legea penală,
deoarece una și aceeași valoare socială se poate bucura, dar sub aspecte diferite, de
o dublă (sau chiar multiplă, de pildă și civilă) ocrotire, penală și contravențională.
Dacă una și aceeași faptă ilicită nu poate fi atât contravenție, cât și
infracțiune, ea poate fi, infracțiune sau contravenție și orice altă specie de faptă
ilicită. De pildă, fapta unui conducător auto profesionist constând în depășirea
limitei de viteză admise, constituie atât contravenție, cât și abatere disciplinară.
Din cele ce preced se desprinde ideea că dreptul contravențional are caracter
subsidiar fată de dreptul penal, deoarece incriminările de natură contravențională
intervin numi în măsura în care aceeași faptă nu este incriminată de legea penală.
De altfel, Curtea europeană a drepturilor omului consideră că cele mai multe
contravenții au natură penală.
Consecințele juridice rezultate ca urmare a corelației dintre infracțiune li
contravenție: inadmisibilitatea coexistenței, în privința uneia și aceleași fapte, a
răspunderii penale și a răspunderii contravenționale; inadmisibilitatea stabilirii
unor sancțiuni contravenționale mai severe decât cele penale.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fapta
contravențională este considerată , de regulă, o faptă de natură penală, indiferent de
calificarea existentă în dreptul intern. Această concepție europeană ar trebui să fie
avută în vedre și de către legiuitorul român, fie în sensul adoptării unui Cod de
procedură contravențională, în care să se prevadă principiile dreptului procesual
penal, fie să se prevadă, cu unele adaptări determinate de specificul materie, ca
fiind aplicabil domeniului dreptului contravențional Codul de procedură penală.
Curtea europeană a drepturilor omului raportează noțiunea de materie penală
la trei criterii: calificarea internă; natura faptei incriminate; scopul și severitatea
sancțiunii.
Criteriul calificării interne înseamnă că instanța europeană va califica la fel
ca legislația internă o faptă considerată că are natură penală potrivit acesteia. În caz
contrar, Curtea poate trece peste primul criteriu. Celelalte criterii sunt folosite de
Curte numai dacă dreptul intern penal nu cuprinde în domeniul său
comportamentul examinat.
Criteriu naturii faptei sancționate presupune o verificare a destinației normei
care incriminează fapte în discuție. În ipoteza în care norma incriminatoare
analizată are destinatari necalificați, aceasta trebuie considerată că aparține
dreptului penal.
Cel de-al treilea criteriu, cel al scopului și gravității sancțiunii aplicate,
presupune un dublu examen. Primul se referă la finalitatea sancțiunii aplicate, ceea
ce înseamnă că fapta este considerată că aparține domeniului dreptului penal, dacă
sancțiunea are caracter punitiv (aflictiv) sau preventiv. Iar în cazul în care
sancțiunea aplicată are un caracter prevalent reparator fapta trebuie exclusă din
materia dreptului penal. Alt examen ce urmează a fi efectuat pentru determinarea
naturii faptei se referă la gravitatea (severitatea) sancțiunii aplicate făptuitorului.
Indiferent de calificare existentă în dreptul intern – contravenție sau
infracțiune, dacă prin scopul și gravitatea sancțiunii aplicate făptuitorului fapta
ilicită este apreciată că are natură penală, cel acuzat trebuie să beneficieze de toate
drepturile prevăzute de Convenția europeană a drepturilor omului (acces la justiție,
imparțialitate etc.).
I.2 Definiția contravenției
Definiția generală legală a contravenției se găsește în art. 1 alin. (2) din O.G. nr.
2/2001, conform căruia: Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție,
stabilită și sancționată (s. n.) prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau,
după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al
sectorului Municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General
al Municipiului București.
În limbajul curent, uneori, prin termenul "contravenție se înțelege orice faptă
ilicită, adică orice acțiune sau inacțiune prin care se încalcă o regulă juridică sau de
altă natură (de exemplu, referitoare la desfășurarea unui joc sportiv). Această
semnificație nu poate fi acceptată în domeniul dreptului, deoarece contravenția este
numai una dintre speciile de fapte ilicite. De asemenea, contravenția este fapta care
încalcă o normă juridică, în timp ce regulile extrajuridice care reglementează
anumite activități sportive, culturale sau de altă natură, exceda nu numai sferei
contravențiilor, ci chiar și oricărei categorii juridice.
I.3 Domeniul reglementării actelor normative contravenționale
În accepțiunea art. 1 din O.G. nr. 2/20001 legea contravențională este orice
normă juridică cu caracter contravențional cuprinsă în actele normative acolo
indicate. Sensul specific al noțiunii de lege contravențională stabilit în art. 1 se
justifică în temeiul faptului că materia dreptului contravențional, alături de materia
dreptului penal, este o materie care trebuie reglementată strict, astfel încât să fie
evitat orice arbitrariu cu ocazia adoptării, interpretării și aplicării ei.
Enumerarea actelor normative, cuprinsă în art. 1 al O.G. nr. 2/2001, este una
exhaustivă. Sigur, nu excludem posibilitatea ca printr-o lege specială să fie
recunoscute, ca izvoare de drept contravențional, și alte acte normative, menționate
în cuprinsul legii speciale.
Ierarhia izvoarelor formale ale dreptului contravențional se prezintă astfel: 1.
Constituția; 2. Legile organice și ordonanțele edictate în domeniul legilor organice;
3. Legile ordinare și legile simple ale Guvernului; 4. Hotărârile Guvernului; 5.
Hotărârile consiliilor județene și cele ale Consiliului General al Municipiului
București; 6. Hotărârile consiliilor locale.
Un act normativ cu forță juridică inferioară nu poate droga de la prevederile
unui act normativ cu forță juridică superioară. De exemplu, o hotărâre a Consiliului
General al Municipiului București nu poate conține prevederi care se abat de la
cele din cuprinsul O.G. nr. 2/2001.
 Potrivit art. 2 din O.G. nr. 2/2001, prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale
Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate.
Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc
și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora
le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt
stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.
Consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București pot stabil și
sancționa în următoarele domenii: salubritate; activitatea din piețe, curățenia și
igienizarea acestora; întreținerea parcurilor și a spațiilor verzi, a spațiilor de joacă
pentru copii; amenajarea și curățenia spațiilor din jurul blocurilor de locuințe,
precum și a terenurilor virane; întreținerea bazinelor și obiectivelor sportive aflate
în administrarea lor; întreținerea străzilor și a trotuarelor, a școlilor și altor instituții
de educație și cultură, întreținerea clădirilor, împrejmuirilor și a altor construcții;
depozitarea și colectarea gunoaielor și a resturilor menajere.
Consiliul General al Municipiului București poate stabili și alte domenii de
activitate din competența consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot
stabili și contravenții.
Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor
Municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea
principiilor prevăzute mai sus, sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanța
de contencios administrativ competentă, la cererea oricărei persoane interesate.
Prin hotărâre a Consiliului general, nu se pot stabili și sancționa contravenții
în domeniile expres prevăzute în competența consiliilor sectoarelor, deoarece
posibilitatea extinderii competenței nu implică și restrângerea acesteia. Fiind vorba
de competența materială specială, posibilitatea restrângerii domeniului trebuie
prevăzută expres, în principal pentru considerentul că există riscul unor
reglementări paralele. Pe de altă parte, în cazul delegării de competențe din partea
Consiliului general al Municipiului către sectoare, autoritatea delegantă poate
oricând să revină asupra transferului de putere.
I.4 Legalitatea stabilirii și sancționării contravențiilor
Conform art. 3 din O.G. nr. 2/2001, actele normative prin care se stabilesc
contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și
sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancțiunii
cu amenda se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote
procentuale din anumite valori; se pot stabili și tarife de determinare a
despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor.
Legalitatea în materia dreptului contravențional are un caracter special,
asemănător dreptului penal, în doctrină vorbindu-se despre legalitatea
contravenționalizării. Această asemănare este dată de două elemente: legalitatea
prevederii faptei ce constituie ilicit și legalitatea sancțiunilor.
Nesocotirea principiului legalității înseamnă fie retroactivitatea legii, fie
extinderea aplicării sale prin analogie, care nu pot fi admise într-un stat de drept.
I.5 Intrarea în vigoare a legii contravenționale
Dispozițiile din actele normative prin care se stabilesc și se sancționează
contravențiile intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, iar în
cazul hotărârilor consiliilor locale sau județene, punerea în aplicare se face și cu
respectarea condițiilor prevăzute în Legea administrației publice locale nr.
215/2001.
În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai
scurt, dar nu mai puțin de 10 zile.
Hotărârile autorităților administrației publice locale sau județene, prin care
se stabilesc și se sancționează contravenții, pot fi aduse la cunoștința publică prin
afișare sau prin orice altă formă de publicitate în condițiile Legii nr. 215/2001.

I.6 Test
Exemple de subiecte teoretice:
3. Domeniul reglementării actelor normative contravenționale;
4. Definiția generală a contravenției
Exemplu de test tip grilă:
2. Contravențiile pot fi stabilite și sancționate:
d) Prin hotărâri ale guvernului;
e) Prin ordine ale primarilor;
f) Prin decrete prezidențiale.
Cap. II
SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE
6. Considerații privind sancțiunile contravenționale generale (principale,
complementare, măsuri tehnic-administrative)
7. Avertismentul
8. Amenda
9. Prestarea unei activități în folosul comunității
10.Test
II.1 Considerații privind sancțiunile contravenționale generale (principale,
complementare, măsuri tehnic-administrative)
Sancțiunile contravenționale sunt principale si complementare.
Sancțiunile contravenționale principale sunt:
- avertismentul;
- amenda contravențională;
- prestarea unei activități în folosul comunității.
Sancțiunile complementare sunt:
- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
- suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației
de exercitare a unei activități;
- închiderea unității;
- blocarea contului bancar;
- suspendarea activității agentului economic;
- retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru
activități de comerț exterior, temporar sau definitiv;
- desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
Prin legi speciale pot fi stabilite și alte sancțiuni principale sau
complementare
Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al
faptei săvârșite. Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și
gravitatea faptei. Pentru una sau aceeași contravenție se poate aplica numai o
sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni
complementare.
 În unele acte normative, alături de sancțiunile contravenționale, sunt
prevăzute anumite măsuri tehnic-administrative. Astfel, conform art. 97 din
O.U.G. nr. 195/2002, pe lângă sancțiunile contravenționale, polițistul rutier
dispune și una din următoarele măsuri tehnic-administrative:
- reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori
de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora;
- retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau
înregistrare ori a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
- anularea permisului de conducere;
- ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.
II.2 Avertismentul
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul constă în atenționarea
verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite,
însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplică
în cazul în care fapta este de o gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în
cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede
această sancțiune.
În practică, agenții constatatori abuzează, deoarece aplică amenzi contravenționale
chiar și celor mai neînsemnate contravenții. Sancțiunea contravențională nu
reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare
a unui spirit de responsabilitate. În cazul plângerilor contravenționale prin care se
invocă netemeinicia aplicării sancțiunii amenzii contravenționale, instanța poate
dispune înlocuirea acesteia cu avertismentul.
Avertismentul este o variantă modernă a sancțiunii mustrării, sancțiune
morală aplicată în dreptul roman (severa interlocutio), în dreptul canonic (monitio
si censura) și în dreptul medieval (blame).
Avertismentul se adresează oral, atunci când contravenientul este prezent la
constatarea contravenției, și este aplicat de agentul constatator. În celelalte cazuri,
avertismentul se socotește executat prin comunicarea procesului –verbal de
constatare a contravenției, cu rezoluția corespunzătoare.
II.3 Amenda
Amenda contravențională are caracter administrativ. Amenda
contravențională este o sancțiune pecuniară ce afectează contravenientul prin
diminuarea patrimoniului acestuia, fapt pentru care a fost denumită sancțiune
patrimonială. Amenda contravențională constă în luarea silită din patrimoniul
contravenientului a unei sume de bani și trecerea acesteia în patrimoniul statului
sau al unităților administrativ-teritoriale.
Limita minimă a amenzii contravenționale este de 25 lei, iar limita maximă
nu poate depășii:
- 100.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin lege și ordonanță;
- 50.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului;
- 5.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor
județene ori ale Consiliului General al Municipiului București;
- 2.500 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale
ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului
București.
Sumele provenite din amenzile aplicate în conformitate cu legislația în
vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate,
potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale și amenzile privind
circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.
Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate
cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.
În prezent, conform Constituției, amenda contravențională nu mai poate fi
transformată în închisoare contravențională, dar poate fi înlocuită cu prestarea
unei activități în folosul comunității. Potrivit art. 23 alin. (13) din legea
fundamentală, sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală,
ceea ce înseamnă că, atâta timp cât contravențiile rămân în afara dreptului penal,
închisoarea nu poate fi aplicată pentru contravenții.
II.4 Prestarea unei activități în folosul comunității
Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin
lege sau ordonanță și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore și se
stabilește numai alternativ cu amenda. În toate cazurile, aplicarea sancțiunii se face
de către instanța de judecată.
În ipoteza în care contravenientul nu a achitat amenda în 30 de zile de la rămânerea
definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care
face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază
teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea
obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității,
ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate
acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a
amenzii.
În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut mai
sus, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea
unei activități în folosul comunității.
Regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității
este stabilit prin O.G. nr. 55/2002. Conform art. 2 din această lege, activitatea în
folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea
locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și
igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii
ți bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor
așezăminte social-culturale.
Iar potrivit art. 3 din O.G. nr. 55/2002, sancțiunea prestării unei activități în
folosul comunității se execută după programul de muncă ori, după caz, programul
școlar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore și 300 de ore, de
maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.
În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancțiunea în
fiecare zi din cursul săptămânii, iar autoritățile publice locale, prin persoanele
împuternicite, pot asigura supravegherea activității contravenientului, durata
maximă de lucru nu poate depăși 8 ore pe zi.

Exemple
În practica de judecată nu a existat un punct de vedere unitar în legătură cu
interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța guvernului
nr. 2/2001 referitor la posibilitatea de a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii
contravenționale, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității,
atunci când această din urmă sancțiune nu este prevăzută, prin lege, alternativ cu
amenda.
 Astfel, unele instanțe au respins cererile de înlocuire a sancțiunii amenzii cu
sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul
comunității, fie atunci când contravențiile săvârșite nu erau prevăzute și
sancționate prin lege sau ordonanțe ale Guvernului, fie atunci când, deși
contravențiile erau prevăzute prin acte normative elaborate de Parlament ori
Guvern, prin delegare legislativă, totuși acestea nu erau sancționate în modalitatea
prevăzută la art. 9 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Alte
instanțe, dimpotrivă, au dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu
sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, fie în condițiile în care
contravenția a fost aplicată pentru această din urmă sancțiune nu era prevăzută de
lege, ci prin hotărâri ale Guvernului sau hotărâri ale autorităților administrației
publice locale ori județene, fie în situațiile în care legile speciale sau ordonanțele
Guvernului se stabileau contravențiile pentru care s-a aplicat amenda nu
prevedeau, alternativ, și sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Prin Decizia nr. 7/2010 Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,
au statuat ca dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, se
interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu
sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul
comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate
prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă
actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu
sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

II. 5 Test
Exemple de subiecte teoretice:
3. Examinați sancțiunea amenzii;
4. Analizați prestarea unei activități în folosul comunității.
Exemplu de test tip grilă:
2. Amenda în cazul contravențiilor sancționate prin hotărâri ale Guvernului nu
poate depăși:
d) 100.000 lei
e) 50.000 lei
 f) 1000.000 lei.

UNIVERSITATEA DE VEST"VASILE GOLDIȘ"DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE
PROGRAMUL DE STUDII: DREPT
 DREPT
CONTRAVENȚIONAL

Curs universitar

Lect. univ. dr. Tăut Ioan Liviu

2021
Cap. III
UNITATEA CONTRAVENȚIONALĂ
III.1 Unitatea contravențională
I. Forme. Unitatea contravențională poate fi legală sau naturală. Formele
unității naturale contravenționale sunt: contravenția simplă instantanee,
contravenția continuă și contravenția deviată. Formele unității legale
contravenționale sunt: contravenția complexă, contravenția progresivă și
contravenția (fapta) repetată (de obicei).
J. Contravenția simplă instantanee. Contravenția simplă este acea formă a
unității naturale de contravenție care constă în efectuarea unei singure
 acțiuni (inacțiuni) instantanee ce produce un singur rezultat în baza unei
decizii delictuale unice.
K. Contravenția continuă. Contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea
formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp
a elementului material (acțiunii sau inacțiunii) și a procesului de producere a
rezultatului, până la un moment viitor consumării, când activitatea
contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a
declanșat activitatea. Contravenția continuă este una dintre formele unității
contravenționale care cunoaște o evoluție temporală, datorată extensiei în
timp a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii
obiective a contravenției. O.G. nr. 2/2001 definește contravenția continuă în
art. 13 alin. (2) în termenii următori: contravenția este continuă în situația în
care încălcarea obligației legale durează în timp. Identificarea contravențiilor
continue se face diferit, în funcție de împrejurare dacă elementul material
îmbracă forma acțiunii sau a inacțiunii. În ceea ce ne privește, considerăm
că, în cazul contravenției continue – indiferent de forma elementului
material – criteriul ce trebuie utilizat, în mod principal, este criteriul
definiției legale. De asemenea, nu are caracter continuu contravenția
constând în nedepunerea declarației de venit de către persoana care are
această obligație. Spre deosebire de contravenția simplă instantanee,
contravenția continuă nu se autonomizează în momentul consumativ,
deoarece activitatea contravențională se prelungește în timp după momentul
consumării până la o altă dată, denumită epuizarea contravenției. Momentul
consumativ al contravenției continue are loc la data la care este realizată
latura obiectivă a faptei, dar epuizarea acesteia va avea loc la o altă dată,
respectiv când dinamica contravențională s-a sfârșit. Orice contravenție
continuă trebuie analizată atent sub aspectul datei săvârșirii, care coincide cu
momentul încetării activității ilicite. De exemplu, dacă un președinte al
asociației de locatari nu a îndeplinit formalitățile pentru constituirea
asociației de proprietari până la data demisiei din funcție, el răspunde
contravențional pentru fapta continuă, care se consideră comisă la data
demisiei sale. În practica judiciară, pe bună dreptate, s-a decis că epuizarea
contravenției continue are loc la data constatării, moment la care aceasta se
autonomizează prin intermediul actului constatator, dacă epuizarea nu
avusese loc anterior. Dacă activitatea contravențională încetase anterior, data
săvârșirii coincide cu momentul când activitatea ilicită a fost oprită,
indiferent de cauze. În cazul unui contract de intermediere în asigurări,
 încheiat de către o persoană juridică care nu are autorizație de funcționare,
contravenția este continuă, aceasta epuizându-se la data expirării
contractului de intermediere, iar nu la momentul încheierii contractului.
L. Contravenția deviată. Pot fi cazuri în care elementul material al unei
contravenții să fie deturnat de la obiectul sau persoana vizată de către
făptuitor sau rezultatul să se producă în alt mod decât cel conceput, ceea ce
înseamnă că se poate analiza conținutul unei alte contravenții decât cea
vizată de făptuitor (aberratio ictus; aberratio causae; error in personam sau
error in rem). Într-un asemenea caz avem o contravenție deviată.
M. Contravenția complexă. Contravenția complexă este acea formă a unității
legale contravenționale care reunește în conținutul său mai multe
contravenții sau în care este absorbită, ca element constitutiv ori ca element
circumstanțial agravant, o altă contravenție. Contravenția complexă este mai
rar întâlnită în peisajul contravențiilor, comparativ cu celelalte forme ale
unității contravenționale. De altfel, ea nici nu este reglementată în legea
contravențională generală.
N. Contravenția (fapta) de obicei (repetată). Definim contravenția (fapta) de
obicei (repetată) ca fiind acea formă a unității contravenționale al cărei
element material este alcătuit din mai multe acte materiale de același fel,
care altfel sunt nerelevante contravențional.
O. Contravenția progresivă. Contravenția progresivă este acea formă de unitate
legală contravențională al cărei element material sau rezultat se amplifică
astfel încât are loc o schimbare de încadrare juridică a faptei, într-o altă
contravenție mai gravă. În cazul contravenției progresive, contravenientul,
după ce realizează forma tip a unei contravenții, ajunge la o formă
amplificată a acesteia.
P. Contravenția continuată. În practica judiciară a fost recunoscută și existența
contravenției continuate, în ipoteza în care, în baza unei rezoluții
contravenționale unice, au fost comise mai multe fapte care fiecare în parte
realizau conținutul aceleași contravenții.
III.2 Test
Exemple de subiecte teoretice:
3. Examinați două forme ale unității contravenționale;
4. Dați un exemplu de contravenție continuă.
Exemplu de test tip grilă:
 2. Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile
contravenționale se cumulează:
d) fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru
contravenția cea mai gravă;
e) fără a putea depăși maximul general al amenzii;
f) fără a putea depăși 1000.000 lei.

Cap. IV
PLURALITATEA DE CONTRAVENȚII
IV.1 Concursul de contravenții
IV.1.1 Noțiunea de pluralitate de contravenții
Conform art. 10 din O.G. nr. 2/2001, dacă aceeași persoană a săvârșit mai
multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Când
contravențiile au fost constatate prin proces-verbal, sancțiunile contravenționale se
cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru
contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit pentru prestarea
unei activități în folosul comunității.
Pluralitatea de contravenții poate fi definită ca fiind acea formă a pluralității
contravenționale ce există atunci când o persoană săvârșește două sau mai multe
contravenții.
Ceea ce determină calificarea unei pluralități de fapte ca fiind o pluralitate
de contravenții este identitatea persoanei făptuitorului, respectiv aceeași persoană
săvârșește mai multe contravenții. Legătura in personam este singura care
interesează în materia pluralității de contravenții, celelalte relații pot, eventual,
caracteriza sau particulariza pluralitatea, dar nu au nici un impact asupra existenței
sau inexistenței pluralității de contravenții.
Biografia contravențională a contravenientului este foarte importantă pe
planul individualizării sancțiunilor contravenționale. Săvârșirea mai multor
contravenții de către aceeași persoană, în special dacă sunt comise la intervale de
timp diferite, probează un indice de incorigibilitate ridicat, de care trebuie să se
țină seama cu ocazia individualizării sancțiunilor contravenționale.
Folosind criteriul caracterului irevocabil sau nu al actului de constatare a
contravenției, pluralitatea de contravenții poate îmbrăca forma concursului de
contravenții, dacă acestea au fost săvârșite înainte de a fi stabilită irevocabil
existența uneia dintre contravenții, sau forma recidivei, în cazul în care
contravenientul săvârșește o nouă contravenție după ce a fost sancționat irevocabil
pentru o altă contravenție.
IV.1.2 Analiza concursului de contravenții
D. Definiție. Definim concursul de contravenții ca fiind acea formă a pluralității
de contravenții ce există în situația în care o persoană săvârșește cel puțin
două contravenții, înainte de constatarea irevocabilă a existenței vreuneia
dintre ele.
E. Condițiile concursului de contravenții. Din definiția concursului de
contravenții se pot desprinde condițiile sale de existență. Sunt condiții de
existență ale concursului de contravenții următoarele:
5) Săvârșirea a cel puțin două contravenții. Concursul d contravenții există
numai dacă s-au săvârșit cel puțin două contravenții. Dacă în cadrul
pluralității de fapte săvârșite numai una întrunește condițiile contravenției,
nu suntem în prezența concursului, ci a unității contravenționale. Pluralitatea
de contravenții poate îmbrăca oricare dintre formele unității naturale sau
legale de contravenție. Pluralitatea de contravenții se poate realiza indiferent
de felul contravențiilor sau de gravitatea acestora, precum și independent de
timpul în care au fost săvârșite. De asemenea, nu are relevanță locul
săvârșirii contravențiilor ce constituie pluralitatea. Pentru a fi contravenție, o
faptă trebuie analizată prin prisma trăsăturilor esențiale ale contravenției și a
conținutului normei care o descrie. Prin urmare, pentru ca o faptă să fie
contravenție, trebuie să fie prevăzută de legea contravențională, să fie
săvârșită cu vinovăție și să realizeze conținutul normei contravenționale. Nu
este contravenție, spre exemplu, o faptă prevăzută de legea contravențională,
săvârșită în condițiile unei cauze justificative, cum ar fi legitima apărare,
starea de necesitate sau cazul fortuit.
6) Săvârșirea contravențiilor de către aceeași persoană. Pentru existența
concursului de contravenții este necesară condiția ca faptele ce constituie
pluralitatea să fie săvârșite de către aceeași persoană. Această condiție este
singura legătură necesară pentru ființa concursului de contravenții (in
 personam). Condiția pe care o examinăm nu exclude ca la săvârșirea
contravențiilor ce formează pluralitatea să mai participe și alte persoane
decât persoana celui care realizează condiția. Alături de aceasta pot contribui
și alți participanți, în calitate de autori, coautori, instigatori sau complici, iar
contravenientul ce săvârșește concursul poate avea și el oricare dintre aceste
calități.
7) Săvârșirea a cel puțin două dintre contravenții mai înainte de constatarea
irevocabilă a existenței vreuneia dintre ele. Pentru existența concursului de
contravenții trebuie ca cel puțin două dintre contravențiile care realizează
pluralitatea să săvârșite mai înainte de constatarea irevocabilă a existenței
vreuneia din ele. Prin această condiție se face demarcarea între concursul de
contravenții și recidiva. Dar, menționăm că existența acestora în privința
aceleași persoane nu este exclusă, deoarece cele două forme ale pluralității
de contravenții pot coexista. Constatarea existenței unei contravenții este
certă în momentul în care împotriva actului ce o constată nu mai poate fi
exercitată vreo cale ordinară de atac. Împotriva procesului-verbal de
constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere la
judecătorie în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării
acestuia. Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi
atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la secția contencios
administrativ a tribunalului. Rămânerea irevocabilă a hotărârii de soluționare
a plângerii contravenționale are loc când nu mai pot fi sau nu sunt exercitate
alte căi de atac.
8) Cel puțin două dintre contravenții să poată fi constatate. Condiția pe care o
examinăm aici, nu este una de existență a concursului de contravenții, ci una
care șine de tratamentul sancționator al concursului de contravenții. Altfel
spus, chiar dacă există o pluralitate de contravenții, comisă de aceeași
persoană, mai înainte de a fi intervenit un act de constatare irevocabil, pentru
vreuna dintre ele, este posibil ca numai una dintre contravenții să poată fi
constatată. Cazurile în care nu se poate aplica tratamentul sancționator al
concursului de contravenții, deși există pluralitate de contravenții, sunt acele
împrejurări care împiedică organul constatator sau determină instanța de
judecată să constate, respectiv să nu rețină contravenția. Aceste împrejurări
pot fi denumite cauze de nesancționare. Cauzele de nesancționare sunt:
actele de clemență, lipsa plângerii prealabile, retragerea plângerii prealabile,
împăcarea părților, prescripția constatării și aplicării sancțiunii etc.
F. Sancționarea concursului de contravenții. Conform art. 10 alin. (1) din O.G.
nr. 2/2001, dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții,
sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Iar, potrivit alin. (2) al
aceluiași articol, când contravențiile au fost constatate prin același proces -
verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși
maximul amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz,
maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru prestarea unei
activități în folosul comunității. Legea contravențională română a consacrat
sistemul cumulului sau al adiționării. Practic, sistemul sancționator al
concursului de contravenții este diferit în funcție de împrejurare dacă
pluralitatea de contravenții este sau nu constatată printr-un singur proces-
verbal.
IV.2 Recidiva contravențională
IV.2.1 Noțiunea recidivei
Deși nu are importanța pe care o prezintă în domeniul penal, recidiva
prezintă interes și pentru materia dreptului contravențional, în special în cazul
contravențiilor care trebuie înscrise în cazierul fiscal al contribuabililor.
Cazierul fiscal se organizează de Ministerul Finanțelor Publice la nivel central
și la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului
București și al Direcției generale de administrare a marilor contribuabili.
Începând cu data de 1 ianuarie 2009, unitățile teritoriale competente sunt
direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București,
Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, administrațiile
finanțelor publice ale municipiilor, precum și cele ale sectoarelor municipiului
București.
În accepțiunea curentă, cuvântul recidivă are sensul de a comite o greșeală
încă o dată sau recădere în greșeală. Deosebirea formală a recidivei față de
concursul de contravenții se referă la existența unui act irevocabil de constatare
a existenței unei contravenții, constatarea anterioară săvârșirii noii contravenții.
Dar între cele două forme ale pluralității de contravenții este și o diferență de tip
simptomatic, în sensul că recidivistul relevă incorigibilitate față de sancțiunea
care i-a fost aplicată. De multe ori contravenienții se specializează în săvârșirea
unei specii de contravenții, specializare care determină o periculozitate foarte
ridicată a acestei categorii de contravenții.
 Recidiva contravențională nu se confundă cu antecedentul contravențional,
care este genul proxim al recidivei, pentru că nu toate tipurile de contravenții
stabilite atrag existența stării de recidivă, ci numai cele de o anumită gravitate.
De asemenea, recidivistul nu este același cu făptuitorul-contravenient primar,
care este orice persoană ca a fost sancționată irevocabil pentru o contravenție,
chiar dacă această contravenție nu realizează condițiile de existență a recidivei.
Deosebirea între contravenienții primari și contravenienții recidiviști este
importanța pe planul individualizării sancțiunilor contravenționale, deoarece
tratamentul sancționator al recidiviștilor trebuie să fie mai sever decât cel
aplicabil contravenienților primari. În structura recidivei intră doi factori, și
anume: actul de constatare și sancționare irevocabilă și săvârșirea unei noi
contravenții. Factorii recidivei sunt numiți în doctrină și termenii recidivei.
Termenii recidivei se pot înfățișa în mai multe feluri în funcție de mai multe
ipoteze, determinate de sancțiunea pentru contravenția anterioară, de forma
vinovăției agentului, de pedeapsa pentru noua infracțiune etc.
IV.2.2 Analiza recidivei
B. Condițiile recidivei. Pentru existența recidivei trebuie îndeplinite condițiile
prezentate în continuare.
c) Existența unui act irevocabil de constatare și sancționare a contravenției.
Sancțiunea poate fi de orice natură. Actul constatator poate fi încheiat de
orice agent constatator competent, potrivit legii. Nu are relevanță dacă
sancțiunea a fost aplicată pentru unitate sau pluralitate contravențională.
Condiția pe care o analizăm este îndeplinită și dacă sancțiunea privativă de
libertate a fost grațiată, în baza unui act de clemență individual sau colectiv.
În cazul în care contravenientul săvârșește noua contravenție înainte de
rămânerea irevocabilă a documentului de sancționare (auctoritas rei
judicata), pluritatea de contravenții va îmbrăca forma concursului de
contravenții. De asemenea, dacă documentul de sancționare a fost desființat
sau casat, devin incidente regulile concursului de contravenții, deoarece
desființarea sau casarea unei hotărâri produce efecte retroactive. Dacă
desființarea sau casarea sunt parțiale trebuie văzut dacă, în urma
desființării, rămâne vreo contravenție care îndeplinește cerințele legale ale
primului termen al recidivei.
d) Contravenția pentru care există actul irevocabil de constatare și sancționare
să nu fie dintre cele de care nu se ține seama la stabilirea stării de recidivă.
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea
 cazierului fiscal republicată, la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama
de situațiile în care:
-faptele pe care le-a săvârșit contribuabilul nu mai sunt sancționate de lege;
-a intervenit reabilitarea;
-nu a mai săvârșit fapte de natura celor prevăzute la art. 2 din Ordonanță,
într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a actului prin care au
fost sancționate aceste fapte;
-a intervenit decesul, respectiv radierea contribuabilului.
c) Săvârșirea unei noi contravenții. Săvârșirea unei noi contravenții trebuie
să aibă loc după ce actul constatator și sancționator a devenit irevocabil.
Făptuitorul devine recidivist la data la care a săvârșit noua contravenție,
indiferent de momentul în care este constatată contravenția nouă sau când a
fost constatată prima contravenție. În cazul în care făptuitorul săvârșește în
stare de recidivă două sau mai multe contravenții, suntem în prezența unei
plurirecidive, iar nu a unei recidive unice cu al doilea termen plural.
d) Noua contravenție să fie săvârșită de aceeași persoană. Elementul care
leagă pluralitatea de contravenții în forma recidivei este persoana
contravenientului. Dacă fapta este contravenție, condiția pe care o analizăm
este îndeplinită indiferent de calitatea pe care a avut-o la comiterea
contravenției.
B. Sancționarea recidivei. În dreptul contravențional, de regulă, recidiva nu este
reglementată și nici nu este sancționată. Sigur că agentul constatator va lua în
considerarea biografia contravențională a contravenientului. Deși, în cazul
contravenienților recidiviști, legiuitorul nu a instituit o cauză de agravare a
sancțiunii, totuși legea prevede anumite incapacități, interdicții și decăderi,
privitoare la contravenienții care recidivează. De asemenea, în cazul anumitor
contravenții, cum sunt cele cu privire la piața de capital la art. 275 alin. (2) din
Legea nr. 297/2004, agentul constatator este obligat să aplice un tratament
sancționator mai sever celor care, în decurs de 3 ani de la comiterea unei
contravenții, au săvârșit din nou contravenții prevăzute de aceeași lege.
IV.3 Test
Exemple de subiecte teoretice:
3. Examinați concursul de contravenții;
4. Analizați recidiva contravențională.
Exemplu de test grilă:
2. Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile
contravenționale se cumulează:
d) fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru
contravenția cea mai gravă;
e) fără a putea depăși maximul general al amenzii
f) fără a putea depăși 100.000 lei.

UNIVERSITATEA DE VEST"VASILE GOLDIȘ"DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE
PROGRAMUL DE STUDII: DREPT
 DREPT
CONTRAVENȚIONAL

Curs universitar

Lect. univ. dr. Tăut Ioan Liviu

2021

Cap V
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL
CONTRAVENȚIONAL AL FAPTEI
V.1 Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei
 Dreptul contravențional nu reglementează conținutul cauzelor de inexistență
a contravenției, ceea ce înseamnă că acestea vor fi incidente în condițiile prevăzute
de Codul penal. O faptă va fi contravenție numai dacă realizează toate elementele
cerute de lege, și anume trăsăturile esențiale ale contravenției și componentele
conținutului acesteia. Și legea generală contravențională cuprinde o exprimare
echivalentă celei din Codul penal, folosind expresia caracterul contravențional al
faptei este înlăturat, cu toate că, de fapt, acestea sunt cauze de inexistență a
contravenției. Cauzele de inexistență a contravenției trebuie delimitate de cauzele
de nerăspundere, numite în doctrină: cauze care înlătură răspunderea; cauze
exoneratoare de răspundere; cauze de impunitate; cauze de neresponsabilitate etc.
Cauzele de inexistență a contravenției sunt stări, situații sau împrejurări care
împiedică realizarea conținutului contravenției. În schimb, în cauzele de
nerăspundere contravențională, deși fapta este contravenție, ea nu atrage efectul
inevitabil, aplicarea sancțiunilor contravenționale. Problema aplicării sau
neaplicării sancțiunilor contravenționale este una subsecventă constatării existenței
contravenției, ceea ce înseamnă că dacă fapta nu este contravenție este exclusă
posibilitatea aplicării sancțiunilor de drept contravențional. Ordinea cercetării
situației de fapt începe cu verificarea existenței contravenției și numai dacă
răspunsul este pozitiv se continuă verificarea celorlalte elemente ale raportului
contravențional de conflict.
Cauzele de neaplicare a sancțiunilor contravenționale sunt acele stări, situații
sau împrejurări care determină imposibilitatea tragerii la răspundere (sancționării)
contravențională a contravenientului. Sunt cauze de nerăspundere contravențională,
de exemplu, moartea contravenientului, încetarea existenței persoanei juridice,
prescripția răspunderii contravenționale etc.
Enumerarea cauzelor de inexistență a contravenției este una enunțiativă,
exemplificativă, iar nu limitativă. Alături de cauzele de inexistență înscrise în O.G.
nr. 2/2001, mai sunt asemenea cauze și altele reglementate în alte norme sau care
rezultă din principiile dreptului contravențional. Iată câteva dintre acestea:
activitățile violente acceptate în cadrul unor jocuri sportive; intervențiile medicale;
consimțământul victimei, prealabil și pentru fapte ce lezează valori sociale de care
victima poate dispune; îndeplinirea unei îndatoriri legale sau de serviciu a
făptuitorului; ordinul unei autorități legitime etc.
Conform art. 11 din O.G. nr. 2/2001, caracterul contravențional al faptei este
înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau
morale, cazul fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt,
precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.
Minorul sub 14 ani nu răspunde contravențional. Pentru contravențiile săvârșite de
minorii care au împlinit 14 ani minimul și maximul amenzii stabilite în actul
normativ pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Minorul care nu a împlinit
vârsta de 16 ani nu poate fi sancționat cu prestarea unei activități în folosul
comunității. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se contată
numai de instanța de judecată.
V.2 Test
Exemple de subiecte teoretice:
3. Examinați cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei;
4. Analizați prescripția aplicării sancțiunilor contravenționale.
Exemplu de test grilă:
2. Termenul general al prescripției aplicării sancțiunilor contravenționale este
de:
d) 3 ani;
e) 1 an;
f) 6 luni.
Cap VI
CAUZELE CARE EXCLUD APLICAREA SANCȚIUNILOR
CONTRAVENȚIONALE SAU EXECUTAREA ACESTORA
VI.1 Cauzele care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale sau executarea
acestora
VI.1.1 Prescripția aplicării sancțiunii contravenționale

Prescripția aplicării sancțiunii contravenționale este o cauză ce stinge

raportul juridic contravențional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-
o perioadă de timp rezonabilă. Nu necesită vreo argumentare faptul că, pentru a fi
eficientă, răspunderea contravențională trebuie să intervină într-un moment cât
mai apropiat de cel al comiterii contravenției. Realizarea tardivă a tragerii la
răspundere contravențională înseamnă o nouă aducere în cadrul spiritual social al
faptei ce deja fusese uitată de societate. Prescripția aplicării sancțiunii
contravenționale este antidotul la acele cazuri când organele competente n-au
reușit, într-un timp optim, să restabilească ordinea de drept încălcată. Răspunderea
contravențională trebuie realizată prompt, din punct de vedere substanțial, și
operativ, din prisma procesual-contravențională. Contravenienții trebuie
descoperiți repede, judecați operativ și sancționați prompt.
În ciuda acestor reguli de drept, realitatea consemnează numeroase cazuri
în care realizarea răspunderii contravenționale nu este sau nu poate fi făcută într-
un timp rezonabil, ceea ce are ca efect ștergerea contravenției din memoria
socială. Tardivitatea aplicării sancțiunii este la fel de nocivă pentru societate ca și
nerealizarea tragerii la răspundere contravențională. Prescripția aplicării sancțiunii
contravenționale este o clauză care exclude răspunderea contravențională datorită
nerealizării acesteia în termenele stabilite de lege. Prescripția produce efecte
numai pe viitor (ex nunc) nu și pentru trecut (ex tunc) și nu are nici o consecință
asupra acțiunii civile. Acțiunea civilă este guvernată de reguli proprii, inclusiv
cele privind prescripția.
Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6
luni de la data săvârșirii faptei. În cazul contravenției continue termenul prevăzut
de lege curge de la dat constatării faptei, dacă în momentul constatării aceasta nu
era epuizată. Când fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit că ea
constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul în
care cauza s-a aflat în fața organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în fața
instanței de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenelor de prescripție.
Prescripția operează totuși dacă sancțiunea nu a fost aplicată ăn termen de 1 an de
la data săvârșirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea
sancțiunilor contravenționale (de exemplu, Legea nr. 50/1991 prevede un termen
de 2 ani).
Practica judiciară a fost neunitară în ceea ce privește prescripția în cazul
contravențiilor continue, în special cu privire la stabilirea datei săvârșirii
contravenției, precum și în ce privește efectele autorizației de construire obținute
în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora, în condițiile Legii nr.
50/1991 privind autorizarea construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea
locuințelor. Controversele au fost curmate prin Decizia nr. 7/2000, pronunțată în
Secții Unite de instanță supremă, ale cărei considerente sunt valabile și în prezent.
 Fiind sesizată cu recurs în interesul legii, Curtea Supremă a reținut
următoarele: prin Legea nr. 50/1991 este prevăzut un termen de prescripție de 2
ani de la data săvârșirii faptei, dispoziții care se completează cu cele ale Legii nr.
32/1968. Dar prin nici o dispoziție a Legii nr. 32/1968 nu este reglementat
termenul în care trebuie constatată contravenția, ci se prevede numai la art. 13
alin. (1) că" aplicarea sancțiunii pentru contravenții se prescrie în termen de 3 luni
de la data săvârșirii faptei", fiind exceptate contravențiile la normele privind
impozitele, taxele, primele de asigurare prin efectul legii și disciplina financiară,
pentru care se menționează la alin. (4) al aceluiași articol că "aplicarea sancțiunii
se prescrie în termen de 1 an de la data faptei".
Unele instanțe au considerat că și în materia contravențiilor prevăzute de
Legea nr. 50/1991 termenul de prescripție este de 3 luni. Alte instanțe au
considerat că: prevederile Legii nr. 50/1991 având caracter special deroga de la
dispozițiile Legii nr. 32/1968, astfel că reglementările acesteia referitoare la
termenul de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale nu sunt aplicabile în
materia contravențiilor la Legea nr. 50/1991. Instanța supremă a considerat că
aceste din urmă instanțe au procedat corect. Aceasta a reținut că, ținându-se seama
de caracterul special al reglementărilor Legii nr. 50/1991, este evident că aplicarea
prevederilor acesteia are prioritate în raport cu aplicarea prevederilor Legii nr.
32/1968, care constituie norma cu caracter general în materia stabilirii și
sancționării contravențiilor.
Cât privește data săvârșirii contravenției, unele instanțe au apreciat că
faptele prevăzute de Legea nr. 50/1991 se consumă instantaneu, deci
neconsemnarea datei săvârșirii faptei în procesul-verbal este sancționată cu
nulitatea. Dimpotrivă, alte instanțe au considerat că asemenea fapte nu se consumă
instantaneu, contravenientul săvârșind fapta de la momentul începerii construcției
până la terminarea acesteia.

Efectuarea demersurilor pentru obținerea autorizației de construire și chiar

obținerea ei după începerea lucrărilor nu poate justifica aprecierea că persoana
contravenientă a fost de bună-credință atâta timp cât procesul-verbal de constatare
a nerespectării condițiilor cerute de lege este legal îndeplinit, iar începerea oricărei
lucrări de construire în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991 este condiționată de
obținerea prealabilă a autorizație de construire prevăzute la art. 4 din această lege.
 De aceea obținerea autorizației de construire pe parcursul executării
lucrărilor sau după finalizarea acestora nu poate avea ca efect înlăturarea
caracterului ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în
vedere numai la individualizarea sancțiunii contravenționale.
În consecință, Curtea supremă a considerat că dreptul de a constata
contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din această lege (Legea
nr. 50/1991) se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei. În cazul
construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării
contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapte se consideră săvârșită la
data terminării construcției. Obținerea autorizației de construire în timpul
executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al
faptei, o atare împrejurare putând fi avută în vedere numai la individualizarea
sancțiunii contravenționale.
VI.1.2 Lipsa plângerii prealabile
Prin excepție de la principiul oficialității tragerii la răspundere
contravențională, legiuitorul a lăsat persoanei vătămate disponibilitatea tragerii la
răspundere a contravenientului. Aplicarea sancțiunii contravenționale este
condiționată de formularea unei plângeri prealabile numai în cazurile exprese
prevăzute de lege. De pildă, în cazul contravenției prevăzute de art. 2 pct. 30 din
Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de
conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv dacă a fost săvârșită fapta
de alungare din locuința comună a soțului sau soției, a copiilor, precum și a
oricărui alte persoane aflată în întreținere. Jurisprudența a statuat în acest sens.
Plângerea prealabilă trebuie depusă în termen de 6 luni de la data săvârșirii
contravenției și trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond și de formă, în
lipsa cărora aceasta este considerată că nu a fost formulată. Plângerea prealabilă
lipsește: 1) când persoana vătămată nu a formulat deloc plângere; 2) când
plângerea a fost formulată după expirarea termenului; 3) când plângerea a fost
formulată de altă persoană decât persoana vătămată.
VI.1.3 Retragerea plângerii prealabile
În cazul contravențiilor pentru care este necesară plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, formularea unei asemenea plângeri nu înlătură dreptul părții
vătămate de a dispune de soarta sancțiunii contravenționale. Depunerea plângerii
prealabile este o manifestare de voință revocabilă. Una dintre modalitățile de
revocare a plângerii prealabile este retragerea acesteia. Retragerea plângerii
prealabile este un act juridic unilateral prin care persoana vătămată, ce a formulat
plângere prealabilă, retractează această plângere. Pentru a fi valabilă, retragerea
plângerii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1) să aibă loc în cazurile
prevăzute de lege; 2) să existe o manifestare de voință neechivocă de retractare; 3)
să intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; 4) în cazul mai
multor contravenienți să fie făcută față de toți.
Retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate poate interveni
oricând în timpul procesului și înlătură atât răspunderea contravențională, cât și
răspunderea civilă.
VI.1.4 Împăcarea părților
Împăcarea părților este actul juridic intervenit între persoana vătămată și
contravenient, în cazurile permise de lege, prin care aceștia convin total și
necondiționat să stingă raportul juridic contravențional de conflict. Împăcarea
părților este posibilă, de regulă, numai în cazul contravențiilor pentru care
acțiunea contravențională se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții
vătămate. Pentru a produce efecte juridice, împăcarea trebuie să îndeplinească
următoarele condiții: 1) să aibă loc în cazurile prevăzute de lege; 2) să intervină
între partea vătămată și contravenient; 3) să fie totală și necondiționată; 4) să
intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Împăcarea părților
poate interveni oricând în timpul procesului penal, inclusiv pe durata soluționării
căilor de atac.
VI.1.5 Moartea contravenientului și încetarea existenței persoanei juridice
Decesul contravenientului este cauza care exclude aplicarea sancțiunii
contravenționale, deoarece, spre deosebire de alte forme de răspundere juridică,
dar la fel ca în cazul răspunderii penale, răspunderea contravențională este
personală și nu se transmite pe cale de succesiune. Alte forme de răspundere, cum
este și cea civilă, se transmit pe cale succesorală dacă privesc drepturi
patrimoniale. Pe planul dreptului procesual, moartea contravenientului este cauza
de stingere a acțiunii, a procesului. Acțiunea civilă va fi însă soluționată. Încetarea
existenței persoanei juridice este, de asemenea, o cauză de neaplicare a sancțiunii
contravenționale sau de stingere a raportului contravențional de constrângere.
Motivul, și în acest caz, este regula personalității răspunderii contravenționale.
VI.1.6 Înlocuirea răspunderii contravenționale cu răspunderea administrativă
disciplinară
 Înlocuirea răspunderii contravenționale cu o răspundere administrativ-
disciplinară are loc în cazul în care contravenientul are calitatea de militar (art. 44
din O.G. nr. 2/2001).
VI.1.7 Cauzele care exclud executarea sancțiunilor contravenționale
A Prescripția executării sancțiunilor contravenționale. Executarea
sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare
a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data
aplicării sancțiunii.
B Insolvabilitatea contravenientului. În cazul sancțiunilor contravenționale
ce reprezintă creanțe bugetare, executarea sancțiunii se stinge dacă debitorul-
contravenient este insolvabil. Într-adevăr, în baza art. 176 C. proc. fisc. (M. Of. nr.
513 din 31 iulie 2007), debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o
valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori
bunuri urmăribile este considerat că se află în stare de insolvabilitate.
C Grațierea și alte cauze de stingere a sancțiunilor contravenționale.
Grațierea este un act de clemență, edictat din rațiuni de politică juridică, prin care
se stinge executarea unei sancțiuni penale sau contravenționale ori aceasta se
comută în una mai ușoară. Așadar, grațierea apare ca o iertare a unei persoane de
executarea unei sancțiuni.
Deși în materia dreptului contravențional este mai rar întâlnită, remarcăm
faptul că grațierea sancțiunii contravenționale poate fi cauza de stingere a
executării unei sancțiuni contravenționale. Ultima lege care prevede o grațiere
contravențională este Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și
înlăturarea unor măsuri și sancțiuni. Astfel, conform art. 5 din această lege:
sancțiunile cu închisoare aplicate prin hotărâri judecătorești definitive pentru
contravenții nu se mai execută.
Grațierea unor sancțiuni contravenționale a fost prevăzută și în Legea nr.
137/1997 privind grațierea unor pedepse (M. Of. nr. 170 din 25 iulie 1997). Pe
lângă grațiere, anumite acte normative prevăd și alte feluri de clemență referitoare
la
executarea sancțiunilor contravenționale. De pildă, Codul de procedură fiscală
prevede instituirea anulării creanțelor bugetare, în situațiile în care cheltuielile de
executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât
creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate
aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea
somației prin poștă sunt suportate de organul fiscal. Un alt mod de stingere a
executării sancțiunii contravenționale îl reprezintă înlesnirile fiscale. Un asemenea
act normativ l-a constituit O.U.G. nr. 40/2002 (M. Of. nr. 233 din 8 aprilie 2002)
(abrogată de O.U.G. nr. 26/2005) privind recuperarea arieratelor bugetare.
Potrivit Codului de procedură fiscală, creanțele fiscale restante aflate în
sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei, se anulează. Anual, prin
hotărâre a Guvernului se stabilește plafonul creanțelor fiscale care pot fi anulate. În
cazul creanțelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. 2
reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autoritățile deliberative pot
stabili plafonul creanțelor fiscale care pot fi anulate.
VI.2 Test
Exemple de subiecte teoretice:
3. Examinați cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei;
4. Analizați prescripția aplicării sancțiunilor contravenționale.
Exemplu de test grilă:
2. Termenul general al prescripției aplicării sancțiunilor contravenționale este
de:
d) 3 ani;
e) 1 an;
f) 6 luni.
Cap. VII
CONSTATAREA CONTRAVENȚIEI
VII.1 Agentul constatator
Stabilirea existenței contravenției și aplicarea sancțiunii contravenționale sunt
activități pe care le desfășoară anumite persoane investite de lege cu această
competență. Legislația românească desemnează persoanele competente să constate
contravențiile și să aplice sancțiunile corespunzătoare prin expresia agenți
constatatori. În doctrină a fost criticată această denumire și s-a propus utilizarea
expresiei agenți administrativi.
În conformitate cu art. 15 din O.G. nr. 2/2001, contravențiile se constată
printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ
care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți
constatatori. Sunt agenți constatatori: primarii, ofițerii și agenții din cadrul
Ministerului Administrației și Internelor, special abilitați, persoanele împuternicite
în acest scop de miniștrii și de alți conducători ai autorităților administrației
publice centrale, de prefecți, președinții consiliilor județene, primari, de primarul
general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi
speciale.
VII.2 Actul constatator
Una din cele mai importante activități desfășurate de organul competent, în materia
contravențiilor, este constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții.
Constatarea și sancționarea contravențiilor sunt activități care trebuie consemnate
într-un înscris oficial denumit, de regulă, proces-verbal.
Procesul- verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este un act procesual
contravențional. Actul de constatare și sancționare a contravenției este primul act
procesual care se întocmește în cadrul procesului contravențional. Sunt și cazuri în
care nu se întocmește un act constatator, cum este cazul aplicării sancțiunii
avertismentului, conform art. 38 din O.G. nr. 2/2001. Avertismentul se aplică oral,
ceea ce înseamnă că în cazul aplicării acestei sancțiuni nu se cere forma scrisă.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un înscris
oficial, deoarece este întocmit de către un agent public aflat în exercițiul funcțiunii,
în calitate de reprezentant al statului. Actul constatator este un înscris autentic,
deoarece produce efecte depline, nefiind necesară nici o altă formalitate, aprobare
sau confirmare. Actul constatator care îndeplinește cerințele legii v-a produce
efecte juridice chiar dacă cel sancționat nu este de acord cu ceea ce el cuprinde.
Totuși, prezumția ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției
exprimă adevărul este una relativă, juris tantum, întrucât poate fi răsturnată prin
alte mijloace de probă. În cazul actului constatator contravențional nu este necesară
procedura înscrierii în fals prevăzută de Codul de procedură civilă.
Cât privește puterea doveditoare, în general, se consideră că procesul-
verbal de constatare face credința despre actele și faptele la care se referă, nefiind
necesară administrarea altor mijloace de probă. Deci, din punct de vedere probator,
procesul-verbal de constatare este un mijloc de probă necesar și suficient pentru
constatarea și sancționarea contravenției, dar prezumția de adevăr a procesului-
verbal pateu fi răsturnată prin probe contrarii.
În prezent, aceste considerente trebuie revizuite parțial, având în vedere conținutul
hotărârii pronunțate în cazul Anghel c. România.
În ceea ce privește plângerile contravenționale, petentul, dacă vrea să
obțină anularea actului constatator pentru inexistența faptei, trebuie să răstoarne
prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului-verbal. Practica relativ
constantă a instanțelor naționale, în astfel de cauze, se bazează pe regula cuprinsă
în art. 1169 C. civ., conform căreia cel care face o propunere înaintea instanței
trebuie să o probeze. Prin urmare, cel care pretinde că situația de fapt reținută în
actul constatator nu corespunde realității, trebuie să dovedească aceasta.
Pentru CEDO, elementul determinant l-a constituit modalitatea de
administrare și interpretare a probelor de către instanțele naționale (Jud. Pucioasa
și Trib. Dâmbovița), deoarece soluția de respingere a plângerii contravenționale s-a
bazat pe mărturia celeilalte angajate a Arhivei și pe cea a persoanei pretins
vătămate. CEDO a apreciat ca nefiind satisfăcute exigențele impuse de principiile
nemijlocirii și contradictorialității cu privire la martorul-persoana vătămată, care,
fiind determinant pentru încheierea procesului-verbal, nu a fost audiat de către
instanță.
Analizând hotărârea pronunțată la CEDO în cazul Anghel c. României, dar
și alte decizi ale instanței de la Strasbourg, conchidem că instanțele românești
trebuie să respecte în materie contravențională garanțiile cuprinse în art. 6 din
Convenția europeană a drepturilor omului. Acestea se referă l, în principal, la:
respectarea prezumției de nevinovăție de către instanță, care presupune, totodată,
nemijlocire și contradictorialitate. Prezumția de nevinovăție implică și dreptul la
tăcere, astfel că petentul acuzat nu poate fi obligat să declare nimic dar, dacă
dorește, trebuie să i se permită să facă proba că nu este vinovat; anularea actului
constatator încheiat de agentul constatator în situațiile în care nu a fost de față la
săvârșirea contravenției, dacă aceasta nu poate proba cele afirmate în actul de
constatare și sancționare. În asemenea cazuri, sarcina probei revenindu-i agentului
constatator; în toate cazurile trebuie să fie incident principiul in dubio pro reo, ceea
ce înseamnă că orice îndoială existență în cauză trebuie interpretată exclusiv în
favoarea persoanei sancționată contravențional; existența unei prezumții relative că
reflectă adevărul, în favoarea conținutului actului de constatare încheiat ca urmare
a percepțiilor proprii ale agentului constatator.